Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad

Facultatea de Științe ale Educației, Psihologiei și Asistenței Sociale

Programul de formare psihopedagogică a competențelor pentru profesia didactică
Pedagogie I-Fundamentele Pedagogiei.Teoria și Metodologia Curriculumului
Educația permanentă în societatea cunoașterii
Societatea, aflată într-o continuă dezvoltare, are nevoie de o educație permanentă.
Educația permanentă constă într-un proces continuu de perfecționare a dezvoltării personale, sociale și profesionale pe
durata întregii vieți a indivizilor, în scopul îmbunătățirii calită ții vie ții atât a indivizilor, cât și a ansamblului colectivită ții lor, realizându-
se o relație directă între acestea.
Aceasta este o definiție comprehensivă și unificatoare care include învățarea formală, nonformală și informală pentru
dobândirea unui orizont de cunoaștere care să permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare posibil în diferite stadii și domenii
ale vieții.
În termeni cognitivi, țelul educației permanente reprezintă însușirea continuă și reînnoirea cuno știn țelor. Acest scop
necesită dezvoltarea unor cunoștințe generale și a unor capacități fundamentale pentru viață, ca și dezvoltarea competen țelor
tehnice și profesionale.
Educabilitatea, din punct devedere funcțional-evolutiv, reprezintă capacitatea specifică psihicului uman de a se modela
structural și informațional sub influența agenților sociali și educaționali, ”homo educandus”. Astfel, se dezvoltă următoarele
capacități: gândirea generală, bazată pe logică, de învățare cu și prin al ți oameni la școală, în familie, la cluburi, la locul de muncă,
de evaluare, de schimbare și de îmbunătățire.
Un motiv imperativ al punerii în practică a educației permanente este continua dezvoltare tehnico- știin țifică ce solicită o
permanentă actualizare a calificărilor profesionale.
Societatea cunoaşterii reprezintă societatea bazată pe cunoaştere care marchează o etapă în evoluţia istorică a civilizaţiei
umane, exprimată în plan economic, politic şi cultural.
Din anii 1990 sunt remarcate următoarele tranziţii: de la o societate informaţională la o societate a cunoaşterii, de la o
economie bazată pe informaţii la o societate bazată pe cunoştinţe. Consecinţele majore ale acestei evolu ții, de ordin cultural, dar şi
pedagogic, sunt: globalizarea, intensificarea competiţiei, investiţia în educaţie, în deosebi în instruirea permanentă (1). Modelul
social promovat în procesul de trecere de la societatea: agrară-preindustrială-industrializată -postindustrială/informaţională-a
cunoaşterii angajează saltul valoric de la: a) fapte acumulate în lupta împotriva naturii; b) date care includ un ansamblu de fapte
utilizate în transformarea naturii; c) informaţii, care prelucrează date înscrise în categorii şi scheme de clasificare sau alte sisteme; d)
cunoştinţe, care sintetizează informaţii mai rafinate şi mai generale, cu înţeles mai lărgit, exprimate ca produse simbolice prin căi de
comunicare eficientă.(2) Valorile evocate în termeni de fapte-date-informaţii-cunoştinţe au semnificaţia unor resurse economice,
politice şi culturale ce conferă specificitate modelelor sociale afirmate la scară istorică, reflectată şi la nivelul paradigmelor
promovate în istoria educaţiei (magistrocentrismul-psihocentrismul-sociocentrismul-proiectarea curriculară).(3)
În plan economic, societatea cunoaşterii va promova al patrulea val semnificativ prin perfecţionarea informaţiei ca resursă
economică fundamentală într-o organizaţie globală cu caracter transnaţional.(4) În plan politic, resursele politice ale societăţii
cunoaşterii sunt superioare celor promovate de modelele sociale anterioare bazate pe importanţa averii şi a forţei. Astfel,
cunoaşterea este cea mai democratică sursă de putere (...), caracteristica sa, realmente revoluţionară, fiind aceea că poate fi
accesibilă şi celor slabi şi săraci.(5) Noua organizare socială rezultată, pentru a fi eficientă nu se mai poate baza doar pe reguli
formale, birocratice. Va implica tehnologia, reţelele şi capitalul social pentru a promova fluxul liber al informaţiei la toate nivelurile
organizaţiei unde poate fi de folos.(6)
În plan cultural, societatea cunoaşterii promovează cetăţenia globală, realizabilă în funcţie de următoarele obiective: a)
îmbrăţişarea diversităţii; b) promovarea adevărului şi a deschiderii; c) eliminarea violenţei structurale; d) stimularea echilibrului şi a
moderaţiei. Implică un proces complex care angajează pedagogic saltul de la valorile societăţii industrializate, bazate pe concurenţă,
la cele ale societăţii postindustriale, bazate pe cooperare, spre cele ale societăţii cunoaşterii, bazate pe creaţie.(7)
Educaţia în societatea cunoaşterii trebuie să răspundă provocărilor semnalate prin construcţia unui nou sistem de
învăţământ bazat pe instruire intensivă şi permanentă. Premisele axiomatice sunt proprii paradigmei curriculumului: 1) centrarea pe
finalităţile educaţiei concepute la nivelul unităţii dintre cerinţele psihologice ale educatului şi cerinţele societăţii angajate la nivelul
conţinuturilor instruirii; 2) stabilitatea construcţiei la nivelul finalităţilor şi al conţinuturilor de bază; 3) corespondenţă pedagogică
permanentă dintre componentele proiectului: obiective-conţinuturi/metodologie-evaluare; 4) adaptarea continuă la un context
deschis (care include variabile cu caracter: obiectiv/forma de instruire impusă de societate, spaţiul şi timpul pedagogic, resursele
umane disponibile și subiectiv/stilul pedagogic, forma de instruire asumată de profesor), realizabilă îndeosebi prin resursele
metodologiei instruirii; 5) individualizarea instruirii, realizabilă în orice context; 6) integrarea strategică a evaluării în structura oricărui
proiect pedagogic, cu funcţie de reglare-autoreglare continuă a activităţii.
În domeniul educaţiei moderne din ultimul deceniu o axă de importanţă majoră este cea a formării continue a adulţilor, care
trebuie să fie în relaţie cu validarea în serviciu. Gerard Vaysse, unul din specialiştii de vază în domeniu avea să precizeze, că scopul
formării continue este acela de a pregăti cetăţeni care să înveţe de-a lungul vieţii, deoarece Europa sec. XXI va fi cea a cunoaşterii.
Cercetătorul formulează ideea că acest proces presupune o revoluţie coperniciană în conştiinţa profesională şi prevede ca cel
implicat să obţină efecte durabile în practicarea meseriei. Activitatea de formare continuă este o preocupare constantă de menţinere
în formă a calităţii, a progresului într-o intermitenţă ascensională. Or, competenţele de bază obţinute cândva nu pot fi garantate pe
toată durata vieţii deoarece cunoştinţele se depreciază rapid datorită evoluţiei cunoaşterii, a tehnologiei şi a organizării social
politice. Formarea continuă este o posibilitate extraordinară de afirmare profesională prin competenţă şi acţiune de calitate.
Specificul acestei activităţi se profilează şi prin valorificarea practicii educaţionale la nivelul adulţilor şi la categorii de vârstă diferite.
Pentru adult învăţarea nu este o problemă de acumulare sau de completare a cunoştinţelor, ci din contră, ea reprezintă o
reorganizare, o restructurare sau chiar o dezvăţare dacă doriţi. În procesul de învăţare, motivaţia adultului este cu mult mai
complexă decât în perioada şcolară. Adultul are deja bine formate procesele psihice şi se poate manifesta plenar în activitatea sa
profesională. Educaţia în general, formarea continuă şi învăţarea pe tot parcursul vieţii devine o cerinţă intrinsecă a societăţii de azi
şi de mâine. Cel care va poseda cultura învăţării pe parcursul întregii vieţi, va putea să se manifeste activ în societate, va fi capabil
să-şi valorifice oricând competenţele indiferent de evoluţiile şi schimbările social-economice. La etapa actuală educaţia adulţilor nu
mai poate fi privită doar ca un supliment sau ca o prelungire a educaţiei din tinereţe, ci apare ca o completare, continuare,
perfecţionare şi individualizare a formării personale iniţiale, ea vizând aspecte mai generale şi dimensiuni educaţionale variate, care
necesită a fi acoperite. Datorită revoluţiei ştiinţifice şi tehnice care a generat explozia informaţională şi perisabilitatea crescândă a
cunoştinţelor, educaţia şi formarea nu se mai pot limita la anii şcolarităţii, ci trebuie să se extindă pe tot parcursul vieţii. Pentru a
facilita adaptarea la schimbare, educaţia trebuie să-şi elaboreze un sistem de obiective, conţinuturi şi metode menite să ajute
oamenii şi societatea în procesul de adaptare socială, profesională şi culturală. Schimbările survenite la nivel economic, social,
ştiinţific, politic, cultural, familial şi profesional impun adaptării şi readaptării rapide care necesită eforturi crescute şi permanente din
partea tuturor persoanelor. Evoluţiile demografice de ultimă oră indică scăderea natalităţii şi creşterea numărului persoanelor în
vârstă, care trebuie să beneficieze de programe de educaţie permanentă pentru a rămâne activi, productivi şi chiar creatori, inclusiv
şi după părăsirea locului de muncă pentru a nu deveni o sursă de regres social din cauza neînţelegerii şi neadaptării adecvate la
schimbări, a lipsei de receptivitate la nou. Educaţia trebuie concepută ca o formă totală a omului, modelând multiplu şi complex
personalitatea fiecărui individ pe parcursul întregii sale existenţe, de exemplu, prin utilizarea eficientă a timpului liber, care a devenit
o realitate ambiguă în societatea contemporană. Jacques Delors, studiind mai profund aceste probleme, a menţionat: „având la
dispoziţie mai mult timp liber, datorită tehnologizării, oamenii se pot concentra asupra activităţilor extraprofesionale şi asupra propriei
realizări, participând la activităţi cu scop educaţional mai mult sau mai puţin explicit, cu atât mai mult cu cât educaţia este un proces
multidimensional, care nu se limitează la acumularea de cunoştinţe şi care nu cade exclusiv în sarcina sistemului educaţional”. În
această ordine de idei, un rol important îl pot avea şi instituţiile care îşi extind rolul său educaţional sau chiar oferă programe
educaţionale pentru adulţi, cum ar fi, de pildă, muzeele, bibliotecile, teatrele, cinematografele etc. Aici, însă, apare o nuanţă nouă.
Într-o societate cu o economie în tranziţie, nu toţi doritorii de a participa la diverse activităţi extraprofesionale pot să frecventeze
aceste instituţii contra plată, mai cu seamă bătrânii şi reprezentanţii altor grupuri vulnerabile. Or, educaţia a devenit astăzi o
comoditate ca orice alta, ca orice alt serviciu pentru care trebuie să plăteşti pentru al avea. Considerăm că aceste probleme trebuie
să fie permanent în vizorul instituţiilor statale, chemate să respecte şi să asigure drepturi egale tuturor cetăţenilor, inclusiv şi dreptul
la educaţie şi formare. Aşadar, educaţia pe parcursul întregii vieţi este un proces permanent, cu reîmbogăţire şi adaptare a
cunoaşterii şi abilităţilor fiecărui individ, de potenţare a capacităţii sale de a judeca şi de a acţiona, asigurând premise participării
active şi responsabile la progresul societăţii. Prin intermediul educaţiei, individul uman îşi extinde existenţa dincolo de limitele
biologice, devenind personalitate, iar personalitatea este individualitatea confirmată de comunitatea socială prin intermediul căreia
trăieşte pentru a-i sluji sau îmbogăţi valorile.
Astfel, se conturează unele viziuni actuale vizând educaţia permanentă: - obiectivul educaţiei nu mai poate fi învăţarea, ci
procesul de a învăţa cum să înveţi, cum să cauţi şi să utilizezi eficient informaţia de care ai nevoie pentru a trăi în societate în
armonie cu indivizi diferiţi; - beneficiarul de educaţie permanentă încetează să mai fie obiectul pasiv al educaţiei, acesta devenind
obiectul ei activ; - este necesară şi adoptarea unei metodologii didactice inovative care să favorizeze participarea benevolă a fiecărui
individ la propria formare; - se conturează deplasarea procesului de învăţământ de la informare la formare, de la memorizare la
raţionament, de la învăţare mecanică la învăţare creativă; - este necesară răspândirea cât mai largă în educaţia de toate nivelurile a
tehnologiei didactice moderne (sisteme audiovizuale multimedia, învăţare asistată de calculator, internet etc.); - se impune revizuirea
rolului şi funcţiei cadrului didactic, acesta urmând să devină consilier şi facilitator al învăţării, îndrumător şi stimulator al efortului de
învăţare şi formare a copiilor, tinerilor şi adulţilor; - autoeducaţia trebuie înţeleasă ca o activitate conştientă, planificată şi sistematică
desfăşurată de către fiinţa umană în scopul autoperfecţionării propriei personalităţi şi formării de noi deprinderi şi competenţe în
vederea adaptării eficiente la specificul societăţii prezente şi viitoare. Punctând anumite idei de restructurare şi îmbunătăţire a
sistemului educaţional în general.
În încheiere formulez câteva observa ții.
Totuși, politica educațională contemporană menține monopolul educațional al școlii. În aceste circumstan țe, discrepan ța
dintre nevoile educaționale ale societății moderne și natura limitată a sistemului școlar devine tot mai evidentă.
O societate trebuie, să transmită, să facă, să traiască, să se anime și să- și îmbogă țească patrimoniul cultural. Educa ția
este o ocazie privilegiată de însușire a unei culturi și de reflecție asupra produselor sale.
Este susținut faptul că educația implică mai mult decât simpla dezvoltare intelectuală și că tot ceea ce generează interes și
necesitatea de cunoaștere este important. Recunoașterea deplină a acestei idei este un element major în teoria educa ției
permanente. Curriculum-ul pentru viața implică atât ideea că viața însăși este o uriașa sursă de învățare.
Bibliografie:
(1)(Oxford, Dicţionar de sociologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003, p. 537- 538),
(2)(A.Toffler, Powershift. Puterea în mişcare, Editura Antet, Bucureşti, 1995, p. 26-28),
(3)(vezi S. Cristea, coord., Curriculum pedagogic, Editura Didactică şi Pedagogică RA., Bucureşti, 2006, p. 25-27),
(4)(H.B.Maynard jr.; S.E.Mehrtens, Al patrulea val. Afacerile în secolul XXI, Editura Antet, Bucureşti, 1997, p. 18-20),
(5) (A. Toffler, 1995, p.27, 28),
(6) (F. Fukuyama, Marea ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 15; 224-243),
(7) (H.B.Maynard jr.; S.E.Mehrtens, op.cit., p. 18-26),
1. Fundamentele pedogogiei. Teoria și metodologia curriculumului. Suport de curs de conf. univ. dr. Anca Manuela Egerău,
2. Tratat de pedagogie de Ioan Bontaș,
3. Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului. Repere și instumente didactice pentru formarea
profesorilor de Mușata Bocoș, Dana Jucan,
4. H. Robert Dave – Fundamentele Educatiei permanente
5. Luis D’Haimant – Reforme de invatamant si educatie permanenta
6. Jinga Ioan – Educatia Permanenta
7. Educația în societatea cunoșterii de Sorin Cristea

31.12.2022 Boroica Mirela