MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII AL RM

Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”

Specialitatea: Pedagogia și metodologia învățământului primar

Tema: Educația permanentă

anul de studii 2022-2023

EXECUTAT:___________Zmeu Irina

VERIFICAT:_____________Panico Vasile

CHIŞINĂU 2022
 Caracterul permanent al educației pune în evidență faptul că educația se exercita
asupra omului pe toata durata vieții sale. În trecut educația se referă doar la o etapă
din viața omului (copilăria și tinerețea), lucru posibil dat fiind ritmul lent de
dezvoltare a societății.
Chiar și în aceste condiții marii gânditori ai omenirii au insistat pe ideea ca
educația este necesar sa se exercite asupra individului pe tot parcursul vietii sale.
Seneca, de exemplu arată că și bătrânii trebuie să învețe, Comenius, susține și el
că ,,pentru fiecare om viața sa este o școală, de la leagăn până la mormânt’’, pe
lângă acest principiu educația permanentă se fundamentează și pe alte principii,
cum ar fi: a învăța să înveți și a dori sa te autoperfecționezi. În acest sens Nicolae
Iorga afirma că „școala cea mai bună e aceea în care înveți înainte de toate a
învăța”.
Conceptul de educație permanentă este specific pedagogiei contemporane sau al
noilor educații și acoperă un principiu teoretic și acțional care încearcă să
sistematizeze și regularizeze o anumită realitate specifică problematicii lumii
contemporane.

Conceptul de educație permanentă se extinde asupra tuturor aspectelor actului

educativ, le înglobează pe toate. În acest sens este surprins raportul taxonomic al
elementelor constitutive ale educației astfel încât educația nu se poate identifica cu
o parte deosebită de  întreg și care nu este inclusă în acesta.

Este acea formă de educație continuă, necesară pe fondul unor schimbări,

mutații produse de unele revoluții în plan știintific și social, de transformările și
dinamica socială în general. Devine astfel o educație pentru schimbare, care
realizează adaptarea la asemenea schimbări și, în același timp, contribuie la
menținerea ordinii și echilibrului social.

Educația permanentă poate fi analizată în raport cu factorii ce impun o asemenea

formă a educației prin conținutul și scopurile urmărite.

În plan filosofic impune schimbări culturale, punând accent mai mult pe om și

condiția umană, iar din punct de vedere psihologic educația permanenta vizează
dezvoltarea conștiinței de sine, autoevaluarea, consolidarea unor aptitudini și valori
ale unor structuri mentale.

Din punct de vedere sociologic vizează dezvoltarea unor capacități cognitive,

aplicative, precum și consolidarea unor stratusuri și roluri care il fac pe om, pe
individ eficient în societate (prin descriptivism, soluții, funcția socio-terapeutică).

Educația permanentă se realizează în toate domeniile de activitate, profesional în

primul rând pe fondul schimbărilor vizând, în primul rând, elemente de ordin
general, cultural și profesional, implicând o anumită cultură generală, profesională
și politică și contribuind, totodată, la reușita profesionala a individului prin
asimilarea de noi conținuturi teoretice și practice.
Obiectivele educației permanente, ca răspuns specific la dinamica existenței
sociale nu pot fi disociate de cele ale educației în general și ale celei școlare în
particular. Toate obiectivele educației școlare și extrașcolare, ale instruirii
organizate sau spontane trebuie astfel reorientate și dimensionate încât sa vizeze
dobândirea autonomiei formative cu calități și atribuții precum ar fi: stabilitatea
intrapsihică, angajarea socială, autodepășirea, dispoziția pentru reînnoirea
cunoștințelor, învățarea de a învăța, învățarea autodirijată.

Așa cum am menționat, principiul educației permanente trebuie pus în relație

directă cu progresul individual și social, pentru individ această formă a educatiei
devenind un efort pentru completarea și armonizarea diverselor stadii de instruire
în așa fel încât individul să nu vină în conflict cu sine insuși și, mai ales, cu
societatea. Dacă învațamântul tradițional punea accentul pe transmiterea de
cunoștințe în mod limitat, prin intermediul educației permanente variabilă timp nu
mai prezintă nici o importanță iar ca obiective pe prim plan sunt cele de ordin
formativ, concretizate prin formarea de noi atitudini și capacități, a unor priceperi
și deprinderi pe fondul transmiterii unor cunoștinte teoretice noi.

Educația permanentă trebuie deosebită de caracterul permanent al educației.

Acesta din urmă se referă la necesitatea permanentă, la continuitatea educatței în

plan istoric, atât la un individul uman cât și la societate. Fiecare societate are
nevoia și obligația de a-și pregăti și forma generațiile tinere.

Conceptul de educație permanentă produce modificari nu doar la nivelul școlii ci și

al societății în ansamblu. Unii autori (raportul UNESCO coordonat de Edgar Faure,
1975) vorbesc chiar de necesitatea unei cetați educative, in sensul unui sistem
educațional global, la scara sociala, care să integreze și să armonizeze educația
copiilor, a tinerilor și a adulților (Jinga, 2005).

Factorii care impun educația permanentă sunt:

- procesul de accelerare a schimbărilor;

- explozia demografică;

- evoluția fară precedent a științelor și tehnologiei;

- progresul științelor neurocognitive și a psihologiei cognitive;

- sporirea timpului liber;

- criza modelelor relaționale și de viață;

- multiplicarea și dinamica profesiunilor;

- creșterea gradului de democratizare a vieții sociale (intr-o societate democratică
fiecare învață de la fiecare, Vaideanu, 1988) etc.

Din perspectiva progreselor psihopedagogice se vorbește tot mai mult

de metacognțtie – operație mentală de ordinul al doilea, a celui care învață și
reflectează în același timp la procesul și felul cum învață.

Obiectivele educației permanente

Obiectivele generale (Lengrand, 1975)

a) crearea structurilor și a metodelor favorabile formării-dezvoltării personalității

umane pe tot parcursul existenței sale;

b) pregătirea personalității umane pentru autoinstruire și autoeducație.

Educația permanentă în sensul unui concept integrator global trebuie să aibă la

bază 4 piloni, 4 tipuri cheie de competente, se afirmă în raportul Delors (1996),
competente care de asemenea desenează obiective foarte generale ale educației
permanente:

a învăța să cunoști – să ai anumite cunoștințe despre o mulțime de subiecte

diferite – cunoștinte generale suficient de cuprinzătoare - dar și să cunoști
mai mult despre câteva subiecte (discipline); stăpânirea instrumentelor
cunoașterii, a învăța să înveți, să acumulezi  cunoștințe permanent sunt
deziderate extrem de importante în acest context;
a învăța sa faci – să ai o gamă largă de abilități personale necesare în viață,
cum ar fi abilitatea de a comunica cu ceilalți, ca parte a unei echipe, precum
și abilitățile practice; de la priceperi la competențe – în companiile și
societățile angajatoare se caută tot mai mult nu atât oameni cu
priceperi/abilități (fizice dar mai ales și tot mai mult intelectuale - pe
măsură ce mașinile devin tot mai ‘inteligente’) cât oameni cu competențe
superioare, respectiv un amestec, specific fiecarui individ, de indemânare,
comportament social, spirit de echipă, de inițiativă și capacitate de asumare
a responsabilităților, de a face față unei diversități de situații; informația și
comunicarea au o importanță fundamentală în procesele de muncă actuale,
ca și în viața socială în general;
a învața să trăiești împreună cu alții – înțelegerea celuilalt, a celorlalți;
educația are sarcina de a reliefa diversitatea rasei umane, de a facilita mai
ales conștientizarea    similitudinilor dintre indivizi și interdependență
crescândă dintre oameni; recunoașterea ca toți oamenii au drepturi și
responsabilități, a lucra impreună cu ceilalți pentru rezolvarea
dezacordurilor într-o manieră constructivă, pentru rezolvarea de probleme,
găsirea de soluții.
a învăța să fii – dezvoltarea calităților interioare ale ființei umane, a
dobândi abilitatea de a-ți trăi viața corespunzător cu ceea ce crezi că este
 adevărat și bine; din această perspectivă educația nu ar trebui să neglijeze
nici o latură a potențialului uman: memoria, rațiunea, simțul estetic,
calitățile fizice, capacitatea de a comunica etc.

Obiectivele specifice ale educației permanente sunt descrise de Dave (1991)

pe patru grupe, care încearca să operaționalizeze obiectivele generale, ale
educației de bază:

 grupa I a : însușirea deprinderilor sociale fundamentale (lectură, scriere,

calcul matematic/informatic, noțiuni elementare pentru menținerea
sănătății);
 grupa II a : dezvoltarea capacității de adaptare la o societate bazată pe
anumite valori fundamentale: pace, democrație, libertate, fericire, eficiență,
umanism, solidaritate;
 grupa a III a: cultivarea unor trasaturi de personalitate care asigură o nouă
calitate a vieții – stabilitate intrapsihică, vigoare emoțională, capacitate de
acțiune responsabilă, angajare socială, capacitate de autodepășire/angajare
personală, însușirea și reînnoirea cunoștințelor;
 grupa a IV a: obiective instrumentale – a învața să înveți, inter învățarea,
învățarea autodirijată.