PEDAGOGIE I

Titular de curs: Conf. univ. dr. Cristea Cătălina

Educația permanentă
Student: Mușat (Pușcașu) Valentina Nivel I – Curs Postuniversitar 2022-2023

Caracterul permanent al educației pune în evidență faptul că educația se exercită asupra omului pe
toată durata vieții sale. În trecut educația se referea doar la o etapă din viață omului (copilăria și
tinerețea), lucru posibil dat fiind ritmul lent de dezvoltare a societății.
Chiar și în aceste condiții marii gânditori ai omenirii au insistat pe ideea că educația este necesar
să se exercite asupra individului pe tot parcursul vieții sale. Seneca, de exemplu arată că și bătrânii trebuie
să învețe, Comenius susține și el că: ,,pentru fiecare om, viața sa este o școală, de la leagăn până la
mormânt’’, iar Nicolae Iorga precizează că: ,,învățat e omul care se învață necontenit pe dansul și învață
necontenit pe alții’’.
Educația permanentă devine însă o necesitate vitală a societății contemporane, reprezintă un
principiu teoretic și acțional care încearcă să ordoneze o realitate specifică secolului nostru. Este un
proces permanent în timp ( se realizează pe durata întregii vieți) și extensiv în spațiu (include atât educația
școlară cât și educația ce se realizează în afară de școală).
Scopul fundamental al educației permanente este de a menține și a îmbunătăți calitatea vieții. Ea
reprezintă democratizarea educației, fiind totodată un principiu organizatoric pentru toate tipurile de
educație, aspect sub care îndeplinește multiple funcții : de adaptare, de corectare și inovare. Caracterul
permanent al educației impune o nouă perspectivaasupra educației că activitate ce vizează formarea
personalității umane. Permanentă educației face că educația să nu mai fie concepută că o simplă pregătire
pentru viață, ci devine o dimensiune a vieții, un continuu existențial, a cărui durata se confundă cu însăși
durata vieții.
Prin această se desființează împărțirea vieții în două etape : una destinată dobândirii de cunoștințe
și altă utilizării lor. Educația nu se mai limitează la ceea ce se realizează în școală, ci continuă și după
absolvire (educația postșcolara, postuniversitară, diverse forme de perfecționare, inclusiv autoeducatia).
La nivel teoretic, educația permanentă reprezintă, pe de o parte un concept pedagogic fundamental, de tip
integrator, care înglobează toate aspectele actului educativ, iar pe de altă parte, un concept pedagogic
operațional, care extinde aplicațiile sale asupra tuturor aspectelor educației. Că model pedagogic deschis,
educația permanentă stimulează proiectarea curriculară a instruirii școlare, realizabilă la toate treptele și
disciplinele de învățământ în raport de toate resursele de formare-dezvoltare a elevului,valorificabile pe
tot parcursul vieții, în sens moral, intelectual, tehnologic, estetic, psihofizic; în plan formal, nonformal,

10
informal. La nivel de politică a educației, educația permanentă devine un principiu de acțiune care
proiectează transformarea societății într-o ,,cetate educativă’’.
Această opera care conferă responsabilitate pedagogică tuturor organizațiilor sociale și
comunităților umane presupune realizarea a două obiective fundamentale:
a) crearea structurilor și a metodelor favorabile formării-dezvoltării personalității umane pe tot
parcursul vieții;
b) pregătirea personalității umane pentru autoinstruire și autoeducație.
Ea anticipează astfel sistemul de învățământ de mâine care va fi mai mult decât juxtapunerea a
două părți astăzi separate: instituția școlară, pe de o parte, educația adulților, pe de altă parte, constituind
un singur proces continuu. Această presupune valorificarea la maximum a structurii de relație a sistemului
de învățământ, care conferă deschiderea posibilă și necesară scoliide azi și de mâine, spre toate mediile și
comunitățile sociale, determinate practic din perspectiva modelului cultural al societății postindustriale,
informatizate.
Referindu-se la manieră de structurare a sistemului educației permanente, I.Jinga consideră că
principalele componente structurale ale acesteia sunt următoarele:
1) Educația în familie (înțeleasă într-un sens mai larg care nu vizează numai educația copiilor, ci
și educația tuturor membrilor unei familii).
2) Subsistemul învățământului, care cuprinde următoarele cicluri: învățământul preșcolar, primar,
gimnazial, liceal, profesional, superior, postuniversitar, doctoratul și alte forme de perfecționare.
3) Activitatea cultural-artistică, consideră în sens larg (spectacole,concerte, activitate editorială,
activitatea din case de cultură, biblioteci, universități populare, muzee etc.).
4) Educația adulților, care de multe ori este echivalată cu educația permanentă deși, ea este numai
un subsistem al acesteia și căreia îi specifice o serie de activități de genul :
a) activități de reciclare ;
b) activități de perfecționare ;
c) activități de reconversie profesională ;
d) activități de recuperare ;
5) Societatea (transportul în comun, cadrul organizațional, magazine etc.) se constituie că un
subsistem educațional în ansamblul sau care, prin influențele sale, de multe ori incidentale (mediul
ambiant, stradă, mijloacele), determina caracterul permanent al educației.
Analizând modul de structurare a sistemului educației permanente,ușor se poate observă că prin
intermediul subsistemelor acesteia serealizează toate formele educației și toate laturile educației, deși
gradul de implicare a diverselor subsisteme poate să fie diferit.
Dintre cele mai semnificative caracteristici se enumeră următoarele:

11
 *educația nu se termină la sfârșitul școlarizării instituționalizate, ci este un proces continuu,
permanent;
* educația permanentă se întinde pe întreagă durata de viață a unui individ.
*educația permanentă nu se limitează doar la educația adulților, ci ea cuprinde și unifică toate
stadiile educației : preșcolar, primar, secundar, universitar, postuniversitar etc.
*educația permanentă include modele de educație formală, nonformală și informală.
*familia joacă rolul cel mai subtil în inițierea procesului de educație permanentă.
*comunitatea joacă, de asemenea un rol important în sistemul educației educației permanente,
chiar în momentul în care se stabilesc primele interacțiuni ale copilului cu această și funcția ei educativă
se continuă pe parcursul întregii vieți, atât în domeniul profesional cât și în general.
* scopul final al educației permanente este de a menține și îmbunătăți calitatea vieții.
*există trei condiții preliminare pentru educația permanentă : oportunitate, motivație și
educabilitate.
*educația permanentă este un principiu organizator pentru toate tipurile.

Metodele și tehnicile utilizate în cadrul educației permanente:

- educația permanentă este inovatoare și în privința metodelor și tehnicilor, dar noutatea nu
constă atât în utilizarea utilizarea unor metode noi, ci în frecvența cu care folosește anumite metode de
educație.
- în cadrul educației permanente se va pune un accent mai mare pe utilizarea unor metode cum
sunt, învățarea prin descoperire, rezolvarea de probleme, discuțiile în grup, studiul de caz,
brainstormingul, jocul de rol etc., toate recunoscute pentru gradul lor mare de formativitate, comparativ
cu metodele de tip tradițional. - prin utilizarea acestor metode în cadrul educației permanente, învățarea că
activitate, devine mai atractivă și implicit mai motivantă pentru cei implicate și de asemenea devine mai
eficientă, deoarece achizițiile dobândite într-o astfel de manieră au un nivel mai mare de operativitate și
de funcționalitate, asigurându-se și o mai bună reținere a lor pe perioade mai îndelungate de timp.

Caracteristici ale educației permanente :

Dintre caracteristicile identificate educației permanente pot fi menționate caracterul : continuu,
global, integral, participativ.
a) Caracterul continuu al educației permanente se concretizează în faptul că această vizează toate
perioadele de vârstă ale individului, astfel 10 încât acesta beneficiază de urmările pozitive ale influențelor
începând cu granița , dar și după ce a parcurs perioada vieții active.

12
 b) Caracterul global rezultă din faptul că, prin specificul sau, educația permanentă reușește să
integreze într-un sistem coerent toate nivelurile, tipurile și formele educației ceea ce se soldează cu efecte
educative benefice, comparativ cu situația în care aceste variabile erau disociate.
c) Caracterul integral al educației permanente se concretizează în faptul că această vizează
formarea personalității individului din perspectiva tuturor dimensiunilor sale, ceea ce înseamnă că se are
în vedere dezvoltarea intelectuală, afectivă, morală,fizică etc. prin acesul elevilor la toate tipurile și
categoriile de valori.
d) Caracterul participativ se explică prin faptul că educația permanentă se realizează în foarte
mare măsură prin implicarea activă a individului la propria să formare din care rezultă și încurajarea
formelor de autoinstruire și autoeducație.

Bibliografie :
• ,,Psihologie și pedagogie școlară’’ – Anca Dragu, Sorin Cristea – Ediția a ÎI-a Revizuită și
Adăugită.
• ,,Pedagogie’’ – Bontaș.I. - Editura ALL, București 1994
• ,,Manual de pedagogie’’ – Jinga.I., Istrate.L. - Editura ALL, București 1998
• ,,Pedagogie’’ – Cucoș.C. - Editura Polirom, Iași, 1998

13