STUDENT: RUSNAC, CĂS.

RĂDEANU, RAMONA-MIHAELA
SPECIALIZAREA: PIPP, ID, ANUL I, GRUPA 1
PROFESOR COORDONATOR:BUTNARU SIMONA
TEMĂ: PREZENTAȚI ARGUMENTE ÎN SPRIJINUL NECESITĂȚII EDUCAȚIEI
PERMANENTE ȘI PRECIZAȚI SCHIMBĂRILE CARE SE PRODUC ÎN ACTIVITATEA
ȘCOLARĂ PRIN APLICAREA ACESTUI PRINCIPIU.

Educația nu se termină odată cu finalizarea studiilor ci continuă toată viața prin

integrarea și adaptarea reciprocă a individului și a societății, cu scopul de a îmbunătății
calitatea vieții.
Încă din secolul al XVIII-lea , Jan Amos Comenius , afirma în lucrările sale că ,, tota vita
shola est”, iar pentru fiecare om viața este o școală. Trecerea de la educația
centrată pe școală la paradigma educației permanente s-a realizat in societatea educativă, The
Learning Society, unde Torsten Husé n, 1974, o definea prin următoarele trăsături: învățarea
este continuă, responsabilitate față de propria evoluție socială și profesională, evaluare
centrată mai mult pe confirmarea progreselor decât pe constatarea eșecurilor, participare
civică și munca în echipă, parteneriat social. Autoeducația este educația prin sine însuși, și
este o componentă a educației permanente, ea asigurându-i finalitatea și continuitatea. În
perioada postbelică educația permanentă se referă la pregătirea profesională a unor categorii
ale populației, în timp ce în zilele noastre educația permanentă a devenit o alternativă a
individului. Conceptul de educație permanentă este specific pedagogiei contemporane.

Educația permanentă este un concept ce înglobează toate dimensiunile actului educativ

(formal, nonformal sau informal). R. H. Dave definea educația permanentă ca ,, un proces de
perfecționare a dezvoltării personale, sociale și profesionale pe durata întregii vieții a
indivizilor, un principiu organizator al întregii educații.” Educația permanentă este un sistem

1
educațional care produce competențe, formează resurse umane. ,,Învățarea trebuie să
încorporeze în sine mijloacele prin care se va putea perpetua, rămânând de-a lungul anilor
eficientă și benefică.”1 Școala are rolul de a trezi dorința de a învăța , curiozitatea
intelectuală și de a pregăti individul pentru a-și lărgi orizonturile cunoașterii, pentru a se
adapta fără probleme la o lume în schimbare de-a lungul vieții. Pentru a putea învăța de-a
lungul vieții fiecare om trebuie să posede un șir de abilității de bază cum ar fi competența de a
comunica, capacitatea de asumare a responsabilităților, abilități de mânuire a calculatorului,
cunoașterea unor limbi străine, posedarea unor competențe sociale, posedarea spiritului
antreprenorial. Gérard Vausse susține că scopul formării continue este acela de a pregăti
cetățeni care să învețe de-a lungul vieții. Pentru adult învățarea este o reorganizare , o
restructurare, având o motivație mai complexă decât în perioada școlară. La adulții nevoia de
a învăța apare ca o completare , continuare , perfecționare și individualizare a formării
personale inițiale datorită schimbărilor la nivel economic, cultural, familial, profesional.
Jacques Delors vede educația permanentă ca o modalitate eficientă prin care adulții își pot
organiza timpul . ,,Autoeducația este o activitate conștientă în scopul perfecționării propriei
personalității și formării de noi deprinderi și competențe în vederea adaptării la societatea
prezentă și viitoare”.2 Un rol important îl au instituțiile care extind rolul său educațional ,
oferind programe educaționale pentru adulți, cum ar fi : muzeele, bibliotecile, teatrele,
cinematografele. Singura problemă în cazul programelor oferite de aceste instituții este
legată de plata serviciilor oferite mai ales în cazul bătrânilor sau în cazul altor categorii
vulnerabile. Beneficiarul educației permanente nu mai este obiectul pasiv ci devine obiectul ei
activ, pentru că individului participă benevol la propria formare. Educația permanentă este un
sistem educațional deschis, compus din obiective, conținuturi, forme și tehnici educaționale ,
care asigură întreținerea și dezvoltarea continuă a potențialului, a perfecționării individuale a
personalității. Pe măsură ce individul înaintează în vârstă autoeducația ocupă un loc tot mai
important., omul fiind somat de viață la cunoaștere și la realizarea de sine pentru a face față
tuturor schimbărilor cu care se confruntă. Autoeducația este o completare a educației care se

1
G. Văideanu, 1988, Educația la frontiera între milenii, Editura politică, București, pag.154

2
Idem

2
realizează cu forțele proprii. Autoeducația înseamnă autodeclanșarea acțiunii de învățare, de
educare, și este o acțiune a individului asupra lui însuși...autoeducația este: conștientă,
sistematică, planificată, orientată spre scop, profund motivată.” 3 Obiectivele autoeducației
sunt: îmbogățirea cunoștințelor generale, perfecționarea capacităților și deprinderilor
intelectuale și profesionale, adaptarea pregătirii profesionale în vederea reîncadrării șomerilor
în muncă, progres social continuu, diminuarea efectelor uzurii morale. Încă din timpul școlii
suntem pregătiți pentru educația permanentă prin: participarea activă a elevilor la predarea de
noi cunoștințe , exemple noi din punct de vedere teoretic practic, efectuarea independentă a
unor teme acasă, studiul individual, eseuri, comunicări, referate dirijate la început de profesor.
Forme organizate de educație permanentă sunt: cursuri post(școlare), postuniversitare, cursuri
de perfecționare a pregătirii profesionale, cursuri de management, marketing, doctoratul,
pentru cadrele didactice definitivatul, gradul II, gradul I. Forme spontane de educație
permanentă sunt realizate de : mass-media , educația prin activități cultural- științifice în
cercuri de elevi, cluburi ale copiilor, educația prin vizite, excursii, muzee, lectură liberă. ,,D é
claration mondial pour tous “ adoptată în 1960 în Thailanda propune ,, următoarele strategii și
direcții de acțiune: universalitatea accesului la educație și promovarea echității; accentuarea
procesului de însușire conștientă și temeinică a cunoștințelor, amplificarea și diversificarea
ariei educației de bază, ameliorarea condițiilor de învățare, intensificarea relațiilor de
permanent. Importanța ei nu a fost niciodată mai mare ca astăzi și crește pe zi ce trece “.4
Adaptarea oamenilor este importantă pentru vârsta a treia pentru că crește durata medii de
viață și a diferențelor dintre vârsta calendaristică și cea fiziologică. Autoeducația considera
Barna A. ,,este autoinstruire care desemnează doar un aspect , o latură, o dimensiune, a
autoeducației vizând dobândirea relativ independentă a cunoștințelor”.

Autoeducația este rodul educației, între ele este un raport de interdependență, educația
declanșează transformării la nivelul personalității umane prin acțiuni din exterior, iar
autoeducația conduce la finalității, o desăvârșire a educației. Autoeducația transformă
educația în educație permanentă. G.W. Allport arată că încă din adolescență se declanșează

3
Nicola I., Tratat de pedagogie școlară, E,D.P. București, 1996, pag.38
4
Barna A, Autoeducația- probleme teoretice și metodologice, Editura Didactică și pedagogică,
București, 1995, pag.62
3
preocupările de autoperfecționare. Autoeducația poate apărea odată cu intrarea într-un grup
nou colectiv , de viață sau de muncă. Printre metodele utilizate în autoeducație putem
enumera :jurnalul intern, autoobservația, autoanaliza, autocontrolul, autoconvingerea.
. În concluzie educația permanentă este o necesitate pentru că societatea produce cunoaștere
într-un ritm accelerat, se scrie foarte mult, și omul trebuie să fie motivat pentru a se
autoeduca .

Bibliografie:
1. Barna A, Autoeducația- probleme teoretice și metodologice, Editura Didactică și
pedagogică, București, 1995
2. Nicola I., Tratat de pedagogie școlară, E,D.P. București, 1996
3. Văideanu G., 1988, Educația la frontiera între milenii, Editura politică, București