Universitatea Ovidius Constanta , Facultatea de Psihologie si

Stiintele Educatiei

Educatia
permanenta

Apostol Ioana,

an 2,Psihologie
 -Constanta 2010 -

Educatia permanenta

    Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri, fiinta umana este si ea supusa
aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii.

Educatia permanenta este dependenta de educatia formala pentru ca omul are nevoie de o pregatire realizata
in scoala “pentru a invata sa invete”. Obiectivele educatiei permanente nu pot fi disociate de cele ale educatiei
realizate in general, de cele ale educatiei scolare, in primul rand;principiul educatiei permanente trebuie pus in
relatie directa cu produsul individual si social.  Educatia ca activitate complexa, incepe din primul an de viata si
se continua pe tot parcursul vietii prin cele trei forme: educatia formala, informala si non-formala. De aici
rezulta caracterul permanent al educatiei. Educatia nu trebuie si nu poate sa se rezume la ceea ce ofera scoala
de toate gradele, oricat de elevata ar fi ea. Educatia trebuie sa continuie concomitent cu scoala,  exercitata de alti
factori educativi (familia, mass media) cat si dupa absolvirea scolii si facultatii, sa continuie tot timpul si toata
viata. Aceasta pentru a feri omul de suficienta, de limitele instruirii si dezvoltarii personalitatii sale. Educaţia
permanentă nu se reduce la educaţia continuă sau la formarea profesională continuă. Educatia permanenta,
pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe educatie,  fapt care cere invatamantului sa pregateasca
tineretul studios pentru autoeducatie (Ioan Bontas).

Educaţia permanentă nu este o formă de educaţie - ca cea formală, nonformală sau informală, şi nici un nou tip
de educaţie (precum cea intelectuală, morală, estetică etc.), ci un principiu de proiectare şi organizare a
educaţiei în perspectiva desfăşurării sale în diferite forme pe toată durata vieţii ; este un sistem educational
deschis, compus din obiective, continuturi, forme si tehnici educationale, care asigura intretinerea si dezvoltarea
continua a potentialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii, al capacitatilor si deprinderilor de
autoeducatie, formarea de personalitati independente si creative. Principiul educaţiei permanente subliniază
importanţa cuprinderii în procesul educaţional a tuturor a integralităţii individului şi a tuturor formelor de
educaţie Educatia permanenta este nemijlocita legata de diagnoza si prognoza educatiei, de programare si de
inovare pe termen lung a educatiei.

   Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de vedere cerebral si psiho-social, ne
mentine tineretea spirituala. Savantul japonez Matsuzawa spunea: sa gandesti activ, continuu si intens caci
opresti imbatranirea creierului (desigur, pentru o anumita perioada) si obtii performante deosebite, pana la
creatii de mare valoare si eficienta.

Conceptul de educatie permanenta

După J. Thomas, educaţia permanenta cuprinde în interdependenţă toate aspectele şi dimensiunile educaţiei;
întregul care rezultă fiind mai mult decât suma părţilor. "Educaţia permanenta nu este nici un sistem, nici un
domeniu educativ, ea este principiul pe care se bazează organizarea globala a sistemului educaţional. (...)
Educaţia permanenta este un adevărat proiect educativ, care are un caracter prospectiv si vehiculeaza un sistem
de valori. Ea implica, în ultima instanţă, un proiect de societate. " (Păun, E., Educaţia permanentă. Reflecţii
teoretice).
Educaţia permanentă reprezintă un un principiu organizatoric şi filosofic care presupune că
educaţia se suprapune pe dimensiunea întregii existenţe a omului;este destinată să permită fiecărui individ să-şi
dezvolte personalitatea cu ajutorul unui sistem
complex de mijloace care trebuie să răspundă nevoilor şi aspiraţiilor de
ordin educaţional şi cultural ale acestuia.Printre condiţiile care au impus acest principiu în
practica educaţională actuală sunt:
-a) evoluţia ştiinţifică şi tehnologică din a doua jumătate a secolului XX, care a dus la "explozia" cunoaşterii,
concomitent cu fenomenul de perisabilitate rapidă a cunoştinţelor.Volumul de cunoştinţe căpătat de individ în
şcoala nu-i poate sluji eficient toată viaţa, el fiind obligat ca la la scurt timp după terminarea studiilor prin
obligaţiile profesionale,sociale şi culturale să deprindă priceperi şi învăţături noi , în acord cu noile date ale
ştiinţei şi tehnicii;
-b) noile mutaţii din viaţa economico-socială, politica şi culturală , care au dus la schimbarea în mare măsură a
statului economic şi social al oamenilor prin trecerea în sectorul
secundar, terţiar (servicii) şi apoi în cel cuaternar (cercetare).Aceste mutaţii, coroborate cu schimbările survenite
în structura şi funcţiile familiei, necesită din partea tuturor eforturi susţinute şi permanente de adaptare la
condiţiile mereu schimbătoare;
-c) schimbările în structura demografică indică o creştere a populaţiei vârstnice. Prin educaţia primită, ei pot fi
influenţaţi, ca şi după părăsirea câmpului muncii, să rămână activi, productivi şi creatori;
-d) creşterea timpului liber poate fi o sursă de progres şi bunăstare, dar şi o cauză de regres.Educaţia
permanentă poate garanta o utilizare cât mai eficientă a timpului liber;

Principalele caracteristici ale educaţiei permanente:

- Educaţia nu se termină la sfârşitul instrucţiei şcolare, ci acoperă întreaga existenţă a unui individ;
-Educaţia permanent nu este dedicată exclusiv adulţilor,ea cuprinde şi unifică toate etapele
educaţiei:preşcolară, primară, liceala, universitară, postuniversitară ;
-Educaţia permanent include în acelaşi timp modalităţile formale şi nonformale.Ea încorporează atât învăţarea
planificată, cât şi pe cea accidentală;
- Comunitatea, grupurile sociale, întregul mediu deţine un rol foarte important în educarea individului; -
Educaţia permanentă îmbracă un character universal şi democratic. Ea reprezintă democratizarea educaţiei.
-Educaţia permanent are două laturi componente: generală şi profesională.Aceste componente nu sunt diferite
una de cealaltă, ci sunt într-o relaţie de interdependenţă şi interactivitate;
-Educarea permanent exercita o funcţie coercitivă, remediează dificultăţile educaţiei actuale;
- Principalele funcţii ale educaţiei permanente sunt: integrarea, inovarea şi adaptarea reciprocă a individului şi a
societăţii;
- Sunt trei condiţii esenţiale pentru a realiza educaţia permanentă :ocazia, motivaţia şi educabilitatea;
- Scopul final al educaţiei permanente este să amelioreze şi să ridiceconditiile de viata.

    Ultimul deceniu a impus pe plan mondial o noua viziune asupra educatiei-educatia permanenta-concept cu
implicatii principale, structurale si practice cu adevarat innoitoare.   Acest concept nu este nou. Pentru prima
data, 1919, Comitetul pentru educatia adultilor din  Anglia lanseaza ideea educatiei permanente, pentru ca in
1929 sa apara chiar o lucrare cu acest titlu.   In general, trebuie precizat ca ideea educatiei permanente-
indiferent de termenii folositi-a aparut in sistemul educatiei adultilor .  Educatia adultilor a experimentat si
generalizat, cel putin sub aspectul formelor si al metodelor, modalitati instructiv-educative de autentica
modernitate: studiul care alterneaza cu munca; activitatea in grup; coparticiparea la la elaborarea si desfasurarea
programelor educative; autodidaxia etc.
 Toate acestea au determinat ca, tocmai in sistemul educatiei adultilor si specialistilor lui, sa se contureze cu o
sporita limpezime conceptul de educatie permanenta. Daca, in 1948 la Conferinta internationala asupra
educatiei adultilor de la Elseneur (Danemarca) aceasta idee a aparut in mod cu totul sporadic la cea de-a doua
conferinta de la Montreal, in 1960, conceptul era aproape definit, pentreu ca in 1972, la cea de-a treia
Conferinta de la Tokio sa se poata discuta chiar despre “educatia adultilor in sistemul educatiei permanente”.

    Nu exista,pana in prezent,o definitie consacrata asupra educatiei permanente si de aceea se opereaza,mai
curand ,cu caracteristici conceptuale.Intr-o lucrare ,aparuta in urma cu cativa ani, sub egida Institutului de
Educatie Permanenta de pe langa UNESCO (Bazele educatiei permanente) se insereaza 30 asemenea
caracteristici conceptuale, asa cum apar in diferite materiale de specialitate editate in mai multe tari din lume.
Sintetizand aceste caracteristici, se poate aprecia ca educatia permanenta se constituie ca un ansamblu de
mijloace puse la dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie sociala si profesionala, pentru ca ei sa nu
inceteze sa se formeze de-a lungul vietii, cu scopul de a-si asigura deplina dezvoltare a facultatilor si
participarea eficienta la progresul societatii.

Mari ganditori au insistat pe idea ca educatia este necesar sa se exercite asupra individului pe tot parcursul vietii
sale:
Seneca,de exemplu ,afirma ca si batranii trebuie sa invete;
Cormenius sustine si el ca”pentru fiecare om viata sa este o scoala,de la leagan pana la mormant”
Nicolae Iorga precizeaza ca “invatat e omul care se invata necontenit si invata necontenit si pe altii”.
   Rene’Maheu considera ca educatia permanenta este “...o dimensiune a vietii. E o anumita atitudine de
insertie in real si nu pur si simplu o pregatire pentru existenta activa si responsabila”

   Paul Lengrand vede educatia permanenta o actiune in stare “sa favorizeze creearea sructurilor si metodelor
care sa ajute fiinta umana, in tot cursul existentei sale, in procesul continuu, de pregatire si dezvoltare; sa
pregateasca individul pentru ca acesta sa devina cat mai mult propriul subiect si propriul subiect al dezvoltarii
sale prin intermediul multiplelor forme de autoinstruire”(Paul Lengrand; p.49-50).

    Bertrand Schwartz defineste educatia permanenta ca o “...integrare a actelor educationale intr-un veritabil
continuum in timp si spatium, prin jocul unui ansamblu de mijloace (institutionale, materiale umane) care fac
posibila aceasta integreare”(Bertrand Schwartz; p.53). Ca atare, dupa opinia lui, educatia nu se limiteaza la un
singur sub sistem educativ, de pilda scoala, ci inglobeaza toate activitatile sociale care sunt purtatoare de
educatie. In perspectiva, “...ideea de permanenta a educatiei va fi in asa masura in obicei, incat nu se va mai
vorbi decat de educatie, notiunea de permanenta fiind inclusa in insasi ideea de educatie”(op. cit., p.53-54).

 Pentru Bogdan Suchodolski, extinderea educatiei permanente va determina ca aceasta sa devina “...un mijloc
de dezvoltare a nevoilor si interesului pentru valorile culturale, pentru ca ea corespunde orientarii preferintelor
si inclinatiilor umane si pentru ca ea face viata noastra mai colorata si mai valoroasa” (Bogdan Suchodolski; p.
312).

  Majid Rahnema considera si el ca educatia permanenta “isi propune sa se adreseze ansamblului fiintei in
devenire, in toate domeniile si de-a lungul intregii vieti...ea transcede nu numai barierele artificiale intre
educatia scolara si non scolara si distincia clasica intre invatamantul public general si educatia adultilor, dar se
bazeaza deasemenea in mod esential pe unitatea dintre procesele educative si viata care formeaza personalitatea
umana...ea se refera in acelasi timp la educatia fundamentala, la formatia personala, la dreptul la timpul liber
sub aspectul sau activ, cultural si aristic, si la accesul permanent la mijloacele educative in stare sa dezvolte
potentialul creator, intelectual si fizic al omului (Ioan Jinga p12-14).              

Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera raspunsuri la numeroasele probleme ale relatiei predare-
invatare.” Cea mai larga acceptie a educatiei permanente exprima aria sa sociala, ca tendinte si perspective ale
vietii educationale contemporane:”Educatia permanenta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii
lor”. Explicitand, aceasta formulare vizeaza, pe de o parte, un invatamant in numeroase reprize-perioade ale
vietii-in miscare verticala, “de la tinerete pana la batranete”; pe de alta parte, un invatamant in miscare
orizontala, care ofera caile de trecere, la scoli de profil diferit si realizeaza o imbinare continua a educatiei
institutionalizate cu influentele educationale si cultulale informale, difuze. O asemenea definitie nu precizeaza
insa continutul pedagogic si metodele unui proces educativ de lunga durata, complex, si prin natura sa exigent.
Or, obiectivele ambitioase, fara prevederea si aplicarea mijloacelor corespunzatoare raman mereu
nesaturate”(Leon Topa, p12).

Invatarea permanenta intr-o societate a cunoasterii

    Conceptul si sistemul educatiei permanente nu constituie insa numai rezultatul logicii interne a dezvoltarii
invatamantului, stiintelor si tehnicilor contemporane. Reciclarile in intreprinderea contemporana nu sunt doar
expresia unor nobile dar vagi aspiratii cultural-stiintifice, ci probleme de productie calculate in nevoi reale de
profesiuni si numar de specialisti, dupa tipuri de pregatire sau grade si functuni necesare. In aceste procese de
perfectionare profesionala nu intra numai executantii, masa de salariati, ci si tehnicienii cu pregatire superioara,
cadrele de conducere.

    Intreprinderile si institutiile moderne actioneaza in consecinta in domeniul perfectionarii profesionale potrivit
unor norme care sunt incluse in planul operational de conducere si organizare economica.”( Leon Topa p18). 

Complexitatea fenomenelor din societatea modernă solicită un bagaj de cunoştinţe şi capacităţi din ce în ce mai
bogat. De asemenea, viteza cu care informaţia circulă în volum imens inhibă capacitatea receptorului de
interpretare în timp util a acesteia. Societatea contemporană este caracterizată prin dinamism, prin înnoire
continuă. Ea nu poate fi cunoscută decât prin interpretări personale, variabile şi în mare măsură subiective,
simbolice. P Drucker: ceea ce înţelegem acum prin cunoaştere este „informaţie efectivă în acţiune, informaţie
orientată spre rezultate”.

Trecerea de la cunoaşterea ca un ansamblu de cunoştinţe, informaţii, date, la cunoaştere ca un ansamblu de

competenţe („a şti să faci/ să acţionezi”) determină o mutare de accent în educaţie, de la expunerea „ex-
cathedra” la învăţarea prin experienţă/ prin practică, de la transmiterea şi memorarea de informaţii (informare),
la formarea de abilităţi, capacităţi, competenţe.

In acest context apare nevoia formării unor indivizi capabili, în primul rând, să analizeze situaţiile concrete, noi,
şi să răspundă adecvat utilizând capacităţi de gândire logică, de rezolvare de probleme, de gândire critică, de
gândire divergentă etc. Trebuie formate deprinderi de învăţare continuă, capacităţi de adaptare la noile situaţii.
Rolul profesorului devine acela de a crea situaţii de învăţare în cadrul cărora elevul îşi conştientizează
demersurile de învăţare, rezultatele, neajunsurile şi îşi perfecţionează continuu activităţile de învăţare; aceste
abilităţi se educă, se învaţă, se exersează încă din primii ani de şcoală --Exemple de învăţare prin acţiunea
proprie a elevului: prin descoperire ,prin intermediul operaţiilor de gândire (reflexivă: să observe, să compare,
să strângă date, să analizeze, să abstractizeze, să sintetizeze etc.) – conduce la formarea unor structuri
cognitive , prin acţiune (practică, expresivă/ creativă etc.) ,algoritmică .
Învăţământul modern este centrat pe capacităţi şi competenţe; nu trebuie să abuzăm de memorie, dar trebuie să
cerem o memorizare (este necesară) de tip logic.
Elevii trebuie să opereze şi cu informaţii, cunoştinţe de bază. Operaţiile gândirii, capacităţile cognitive,
comportamentul, atitudinile se dezvoltă şi se exersează pe fondul unor cunoştinţe de bază temeinice/ bine
consolidate.

Invatarea permanenta nu reprezinta numai un aspect al educatiei si formarii, ci ea devine, pe zi ce trece, un

principiu fundamental al participarii active a individului in societate, de-a lungul intregii sale vieti. Formarea
profesionala a adultilor se regaseste in continutul tuturor programelor ce vizeaza relansarea economiei nationale
si urmareste transformarea actualului sistem de institutii de pregatire profesionala, completarea lui cu
componentele necesare pentru prevederea si realizarea reorientarii profesionale si pregatirii din timp a fortei de
munca pentru activitati care utilizeaza noi tehnologii si solicita creativitate, inovare si inalt profesionalism.

    Educatia permanenta este studiata de stiintele educatiei in mai multe directii de abordare stiintifica

    Educatia permanenta este principiul fundamental al educatiei conform caruia fiinta umana este supusa
influentei educationale inca de la nastere prin mediul social in care se dezvolta si se formeaza in ontogeneza.

  Educatia permanenta  presupune formarea unor comportamente specifice educatiei, prin integrarea individului
uman intr-un sistem de invatamant. Abilitatea cu deprindere de munca intelectuala si cu o atitudine pozitiva fata
de invatare prin care se asigura pregatiea pentru autoeducatie. Sistemul de invatamant prin planul de
invatamant si programele scolare trebuie sa proiecteze obiectivele educatiomale generale pe care pot fi abilitate
tinerele generatii, cu instrumente de munca intelectuala si deprinderi psiho-motorii necesare unei educatii
permanente. In pedagogia sociala educatia permanenta este abordata din perspectiva relatiei societate-educatie.
Caracterul permanent al educatiei este definit pe doua coordonate mari:

1.  Ca proces cu caracter social-istoric (educatia a aparut odata cu tipul de oranduire sclavgista si a continuat
intr-un sistem specific in fiecare tip de oranduire sociala devenind un proces din ce in ce mai complex).

2.   Ca dimensiune a vietii individului de la nastere pana la varsta retragerii din activitate.

Obiectivele educatiei permanente

   Educatia permanenta trebuie sa raspunda schimbarilor care se produc in socieate, in stiinta, tehnica, cultura,
etica, justitie, economie, profesiuni etc. Ea necesita, astfel, realizarea unui sistem de obiective si cerinte, pritre
care mentionam : intelegerea necesitatii educatiei permanente atat la nivelul factorilor de decizie, a unitatilor de
invatamant si a altor factori educativi, cat si al individului tanar si adult ; asigurarea improspatarii si imbogatirii
sistematice si continue a cunostntelor generale si speciale ; perfectionarea capacitatilor si deprinderilor
intelectuale si profesionale, iar pentru educatori si a celor pedagogice-metodice, precum si dezvoltarea
aptitudinilor generale si speciale : adaptarea pregatirii profesionale, a calificarii la shimbarile si mutatiile
stiintifico-tehnice, profesionale etc.,mergand in unele situatii, pana la schimbarea profesiei (calificarii), fenomen
cerut de economia libera de piata, asigurand integrarea individului in activitatea social-utila in continua
prefacere ; scientizarea si culturalizarea vietii sociale ; asigurarea progresului social continuu ; diminuarea
efectelor “uzurii morale”a cunostintelor teoretice si practice (a deprinderilor) prin reimprospatarea continua cu
noi informatii si noi tehnologii (retehnologizari) ; dobandirea de tehnici si deprinderi de educatie permanenta si
altele(Ioan Bontas p278).

Educatia adultilor si educatia permanenta

        Delimitarea acestor doua concepte este necesara, deoarece, in ultimul timp, recunoasterea tot mai larga de
care se bucura, pe plan mondial, educatia permanenta, cat si diversitatea sau fluiditatea sensurilor sale uzuale
creeaza o oarecare incertitudine in ceea ce priveste indreptatirea educatiei adultilor de a exista ca notiune
pedagogica si ca activitate efectiva.   Educatia adultilor apare, uneori, ca o realitate perimata, suplinita de una
noua, mai “la moda” si cu un numar mai mare de aderenti. Alte ori, educatia permanenta este insa considerata
numai ca o expresie menita sa reliefeze caracterul intrinsec si eminamente contempranal procesului educational
sau numai ca un deziderat al vremurilor noastre, in timp ce educatia adultilor ar desemna numai unele
activitatiaporadice, sau procesele de reciclare profesionala.

    Ideea de educatie permanenta si-a gasit primii promotori in Franta prin G.Bachelard, Gaston Berger, Paul
Lengrand, Jean Le Veugle, Jean Capelle de la Universitatea din Paris, Marcel Hignette de la Centrul National de
formare permanenta, Bertrand Schwartz de la Universitatea din Nancy si multi altii. Expresia “educatie
permanenta” circula in Franta, la inceput, cu doua sensuri : un sens uzual care se refera la ansamblul de
mijloace prin care individul îsi dezvolta ceea ce a dobandit in scoala si asimileaza achizitiile ulterioare ale
stiintelor si tehnicilor care il intereseaza in profesie ; si  un sens restrans la perioada scolara si referitor la
organizarea educativa care inglobeaza existenta elevului inclusiv timpul sau liber . Acestor sensuri,care sunt
destul de inguste si nu depasesc sfera educatiei copilului sau a  adultului, Paul Lengrand si Jean Le Veugle le
dau o extindere care conduce la semnificatia actuala a educatiei permanente asa cum a fost ea adoptata in cadrul
celor douasprezece teme majore de reflectie si de actiune pe care Conferinta generala a UNESCO in cea de-a
cincisprezecea sesiune a sa, le-a propus statelor membre in vederea Anului international al educatiei.  Cea mai
cuprinzatoare perspectiva asupra educatiei permanenete o aduce Jean Le Veugle, chiar daca, in formularea sa,
pune accentul pe aspectul organizarii materiale a educatiei permanente. Potrivit acestui autor, ea este ansamblul
mijloacelor puse la dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie sociala si profesionala pentru ca ei sa nu
inceteze daca doresc, sa se formeze si sa se informeze cu scopul de a-si asigura deplina dezvoltare a facultatilor
si participarea la progresul societatii. Educatia este inteleasa acum-ca sa folosim cuvintele pedagogului
A.Kriekemans-ca “o truda care trebuie sa absoarba in intregime pe orice persoana si aceasta pe tot timpul vietii
sale.” Dupa cum observa pedagogul canadian J.R.Kidd, “cei mai multi educatori...nu sesizeaza pe deplin sensul
educatiei permanente.ei concep educatia ca o pregatire pentru viata. Convingerea lor cea mai profunda este ca
trebuie sa-i pregatesti pe tineri, sa-i lansezi pe drumul vietii, sa le dai ca provizii de drum cateva adevaruri si
deprinderi (J.R.Kidd p. 125) Noul concept sparge tiparele unor conceptii anterioare si disloca structurile prin
care se desfasoara procesele educationale, impunand noi orientari si noi organizari.

Consideratii psiho-sociale privind varsta adulta

Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala supusa excesiv perspectivei ingust-
specializate. Ea se impune, de asemenea, ca o idee calauzitoare a elaborarii formelor de educatie aadultilor.
De aceea, analiza cercetarilor actuale in domeniul educatiei permanente este o necesitate obiectiva pentru
promovarea gandirii si actiunii pedagogice.     Cercetarea lui Bergler (1966) pleaca de la premise teoretice si de
la analize empirice referitoare la psihologia dezvoltarii in perioadele de varsta adulta. Tematica centrala a
lucrarii sale se refera la problema: “formele atitudinilor umane in timp, in manifestarile lor diverse si in
conexiunile lor”. In acest context “a putut fi verificata...ipoteza unui model multitidimensional de dezvoltare”.
Inca in unele cercetari premergatoare a fost verificata “importanta centrala a variabilelor sociale pentru
determinarea tuturor proceselor de orientare si conucere in cursul vietii”Bergler (1966) subliniaza ca nu toate
fenomenele evolutiei la varsta adultului se lasa “subsumate unei curbe a vietii continuu ascendente si apoi
descendente”, respectiv “numai sub aspectul intiparirii, asa cum le interpreteaza...psihologia abisala sau si sub
aspectul altor modele imaginate”.

    Pe baza cercetarilor sale empirice, Thomae (1959a) ajunge la constatarea ca particularitatile psihologice ale
invatarii si dezvoltarii adultului nu pot fi intelese, “nici prin efectele datorate primei copilarii, nici prin
presiunea situatiilor nemijlocite”. De aceea i se pare corespunzator scopului sa i-a in considerare problemele
psihologiei si dezvoltarii la varsta adultului “ca determinate si structurate prin confruntarea macar cu unele,
daca nu cu cele mai  multe dintre urmatoarele situatii fundamentale.

- Situatia concurentei profesionale si economice. Necesitatea de a se afirma.

- Situatia familiei

- Interiorizarea imperfeciunii lumii reale.

- Frictiunea cu monotonia propriei vieti cotidiene

- Interiorizarea caracterului definitiv al propriului destin.

- Confruntarea cu caracterul finit al existentei in lumea reala.

Bazat pe aceste concepte, Thomae intreprinde “o analiza tematica a varstei adultului”. In toate lucrarile sale,
Thomae ajunge la o respingere totala a periodizarilor, deoarece cursul vietii umane ar fi structurat pe
“amprentele trairilor subiective”. El aste de parere ca un asemenea sistem de referinta permite sa se rezolve
“toate contradictiile dintre diferitele rezultate ale cercetarilor”, privind varsta adultului. Din aceasta ar rezulta si
“o cunoastere a unei legitati, care, in mod firesc, nu asculta de impulsurile endogene, ci creste din aciunea
unitara a unui trecut asimilat sau neasimilat, dintr-un prezent constructiv sau obstaculat si dintr-un viitor
deschis, respectiv opac sau chiar amenintator”. Nu putem sa fim cu totul de acord cu el, totusi apreciem ca
demna de atentie constatarea sa, potrivit careia particularitatile psihologiei invatarii si dezvoltarii la varsta
adultului pot fi intelse pe deplin prin prin “studiul concret” al “rolurilor” si “sarcinilor”, care il maturizeaza “pe
omul obisnuit, pe calea trecerii de la tinerete la batranete”(Hans Lowe).

Educatia permanenta in viziunea mai multor pedagogi

BERTRAND  SCHWARTZ
       Principiul permanentei educatei cere ca, in orice moment al vietii, dupa perioada de obligativitate scolara,
orice individ sa poata intreprinde studii de promovare (la un nivel mai inalt), de reconversiune profesionala,
studii cu caracter complementar, de reciclare sau dezvoltare generala si culturala. S-a si aratat ca acest principiu
este strans legat de acela al egalitatii sanselor.”Recurenta” formarii nu va fi decat o etapa catre permanenta,
fiindca ceea ce trebuie sa urmarim in cele din urma este acea educatie care “integreaza toate perspectivele vietii
globale a individului” (Schvartz). Formarea trebuie sa devina o dimensiune normala a vietii individuale: omul
trebuie educat pentru viata, ca o componenta a “naturii”sale sociale, iar societatea trebuie sa
organizezeraspunsul la aceasta trebuinta prezenta pretutindeni in spatiu si in timp, intr-un cuvant, in viata...    In
aceasta perspectiva, posibilitatea efectiva de generalizare a principiului permanentei depinde in mod clar de
aplicarea la fel de generala a principiului de orientare si “ghidare” care trebuie sa garanteze in fiecare etapa de
formare-obligatorie sau “adulta”-“situara” fiecaruia la nivelul optim al motivatiei si posibilitatilor proprii. Intr-
adevar, majoritatea  persoanelor s-ar dovedi incapabile de a opera o alegere judicioasa, fara informatii, fara o
constientizare a situatiei si fara indrumare, intr-un sistem complex de optiuni oferite in paralel cu insesi
activitatile intregii vieti sociale.(Bertrand Schvartz p. 14-15)  .

 PAUL LENGRAND

  Viata inseamna pentru oameni-spune Paul Lengrant-o succesiune de “sfidari”: imbatranirea, boala, pierderea
unor fiinte iubite, alegerea tovarasului de viata, razboaiele, enigmele universului, sensul vietii, profesia, nevoia
de bani, rivalitatile, angajamentele politice si altele. La acestea, putem adauga si alte “sfidari” adresate omului
de epoca in care traim: accelerarea schimbarilor care parcurg existenta unei generatii, in contrast cu epocile
anterioare cand mai multe generatii parcurgeau o etapa fara schimbari fundamentale; expresiunea demografica;
evolutia rapida a cunostintelor stiintifice si a tehnologiei.    In afara de aceasta, permanenta cducatiei este
obiectiv necesara, intrucat progresele stiintifice si ale tehnicii descompleteaza sau chiar perimeaza rapid orice
formatie, indiferent de domeniu. Un regim educational incapabil sa asigure adaptarile necesare ar deveni o frana
an activitatii economice. Fara indoiala ca, cheltuielile unei autentice permanente a educatiei, cu toate
implicatiile sale, atat umane cat si financiare, vor fi considerabile. Ele vor trebi insa asigurate, deoarece educatia
devine prin ea insai unul din factorii cei mai intensivi de progres al productiei.    Intr-o perspectiva
nedemocratica a sistemului educational, tratarea adaptiva a oamenilor ar risca sa se transforme in cea mai
vatamatoare dintre servituti si dintre alienari, omul devenind un simplu purtator de calificari tehnice si un
simplu “obiect” deformare reinnoita strict pentru nevoile intreprinderii... Intemeiata pe un sistem care sa nu fie
la discretia unei intreprinderi ahtiate de profit, ci controlat in chip democratic de muncitori, la toate nivelurile, si
conceput pentru a-i initia in toate dimensiunile meseriei lor, in asociere cu o pregatire de ordin general si
cultural, educatia permanenta devine, dimpotriva, factor de eliberare si de implinire a omului. Repetam,totul
depinde de context    Prin urmare, educatia permanenta trebuie in mod absolut necesar sa aiba un continut-vital-
de formare generala si culturala. Ea trebuie sa se realizeze prin autoformare si pe baza unei cogestiuni a cadrelor
didactice si a beneficiarilor acesteia.    In afara de unele imprejurari exceptionale, nici o autoritate exterioara nu
intervine pentru a-l sili sa studieze, sa se perfectioneze, sa devina un cetatean mai bun, un tata de familie mai
bine pregatit si mai intelegator. Atat timp cat adultul nu sesizeaza interesul deosebit pe care il prezinta pentru el
un anumit gen de efortin domeniul profesional, obstesc sau cultural, se abtine de a-l face. Si chiar atunci cand s-
a angajat intr-o actiune, poate sa se retraga oricand.    In aceste conditii, educatia adultilor si, in general, orice
forma de educatie care nu are un caracter obligatoriu, inclusiv educatia extrascolara a tinerilor, este propice
innoirilor. Intr-adevar, in cadrul unor astfel de programe au luat nastere forme de educatie a caror importanta
universala este recunoscuta azi, in special munca in grup, discutiile organizate, participarea la   activitati
productive, seminariile si stadiile de studiu, metodele neimpuse, folosirea intensa a mijloacelor audio-vizuale
etc. Viitorul educatiei, considera in ansamblul sau, si capacitatile  sale de reinnoire depind deci de educatia
adultilor.    Educatia permaneta intervine , de asemenea, ca un element de solutie in unele situatii ale societatii
noastre, acelea care rezulta din relatiile dintre diferite generatii. Dupa cum reiese din diferite exemple,
comunicarea si schimbul intre tineri si cei mai in varsta se fac uneori greu, astfel ca in multe cazuri dialogul
dintre tata si fiu, intre profesor si eleveste in mod practic intrerupt. Insa acest schimb este pretios si necsar, atat
pentru imbogatirea reciproca a indivizilor , cat si pernru echilibrul societatilor.(Paul Lengrand p. 54)

TOPA LEON

     Educastia permanenta nu se identifica cu nici o institutie scolara sau prescolara,cu activitatile organizate sau
informale cultural-profesionale pentru adulti, colective sau individuale,intemeiate pe o metodologie clasica sau
libera.Ea trebuie inteleasa ca un sistem de obiective, metode si tehnici educationale clasice si moderne, validate
si in plina revolutionare, capabile s dezvolte insasi educabilitatea, o mobila si continua deschidere educationala
potrivit conditiilor de munca si de viata ale generatiilor de oameni si ale fiecarui indivi in parte.    Potrivit
conceptiei lui Topa Leon educatia permanenta este termenul cel mai adecvat sa exprime o dezvoltare metodica,
prin actiunea educativa multilaterala a omului si a colectivitatilor sociale, sa includa actiuni cu obiective largi,
de lunga durata si sa dezvolta libertatea de optiune a celui educat, ca si a educatorului.In acest context, in studiul
nostru, nu numai ca nu inlocuim pe “educator” cu “instructorul”, fasonator implacabil, ci referindu-ne la
actiunile cultural-educative, preferam sa facem loc “animatorului”cultural. Se identifica educatia permanenta cu
educatia adultilor, uneori cu autoeducatia si autoinstruirea.in ambele cazuri sunt vizate arii si cai ale educatiei
permanente, ca proces postscolarsi ca o metodologie educationala a tineretului in plina maturizare sau a
adultilor.Paul Lengrand a scos in evidenta faza actuala aeducatiei permanente :”In mod esential, (ea)
desemneazainca o terminologie, o serie de concepte si de principii, o ordine de preocuparisi de cercetare”.Dar
aceasta, dupa parerea lui Topa Leon impune o treptata depasire afazei incipiente. Expresia “educatie
permanenta”, are o legatura directa cu expresia “scoala permanenta”folosita prima oara in 1938 de catre
filosoful G. Bachelard si cu expresia peda- gogie permanenta”a aceluiasi filosof.Planul de invatamant elaboratin
1947  de Langevin-Vallon prevedea mijloace ale educatiei permanente, iar planul Billiers(1956)a reluat aceasta
prevedere.(Topa Leon p. 14-16)

RENE MAHEU 

  Dupa Rene Maheu, educatia permanenta este menita s rezume si sa inspire eforturile de innoire in educatia
moderna: “Nici o reconversiune nu cere de fapt studii atat de atente pentru o prospectiva atat de vasta si atat de
complexa. Nu este vorba, in fond, decat de a ingloba invatamantul scolar si universitar intr-o sinteza totalizanta,
in care educatia extrascolara si asa-numita educatie a adultilor, considerate in mod general azi inca drept
marginale, sunt destinate sa apara ca centrul si esenta disciplinei spiritului,    Pana acum UNESCO a organizat
unele conferinte aceasta tema. Tot mai multi oameni, printr-o scolarizare tot mai indelungata, folosind mijloace
tot mai ingenioase si mai variate isi insusesc un cuantum tot mai mae de cunostinte si priceperi a caror uzura
evine tot mai rapida.

   
   JEAN PIAGET

    Pana la J.J.Rousseau, intre copil si adult nu se concepeau deosebiri esentiale. A urmat o perioada in gandirea
psihopedagogica in care copilul era considerat o fiinta “autonoma”, originala, cu totul deosebita de omul adult
(Ellen Key). In vremea noastra se releva deosebirile calitative intre copil si adult, si similitudinile,
corespondentele, liniile dezvoltarii continue.   Una din aceste linii continue ale dezvoltarii psihice, deosebit de
importanta pentru problematica educatiei permanente o aduce constatarea ca si adultul este “nedesavarsit”.
Conceptia veche pleca de la ideea ca adultul atinge o stare plenara, o suficienta si mai ales o autoritate social-
statutara, pe care copilul trebuie abia sa o cucereasca. Dupa Jean Piaget pe parcursul vietii omului se
inregistreaza functiuni constante, intru cat actiunea presupune totdeauna un interes care sa o declanseze si o
inteligenta care sa o inteleaga si sa raspunda nivelelor dezvoltarii. Totodata, dezvoltarea in timp a personalitatii
inregistreaza structuri variabile: intresele se schima si explicatiile evolueaza intre individ si mediul sau se
stabilesc circuite l distante tot mai mari si, prin continutul lor, tot mai complexe. Notiunea de maturitate nu
exprima un moment unitar, o stare de imobilitate, si nu semnifica o “fixare”, dupa cum se afirma in vechea
psihologie “adultul are tot atat de largi si de multiple probleme noi de rezolvat si de inteles ca si copilul.
Aceasta varsta isi are perioadele ei de tranzitie crizele ei. Pe o perioada a dezvoltarii aproape de acelasi rang ca
si copilaria si adolescenta. (Topa Leon p. 34-35)

   Concluzii

Educatia permanenta implica procese de invatare fundamentate stiintific si nu poate fi confundata cu expresia
“educatie de-a lungul vietii”care vizeaza mai mult procesele invatarii spontane.Educatia permanenta inseamna
invatare continua ,creativa, novatoare si este posibila in toate formele scolare si postscolare.Ea promoveaza o
pregatire si perfectionare profesionala care permite fiecarui individ sa-si insuseasca cunostintele sideprinderile
necesare autoeducatiei.Ea este o inventie sociala, caracteristica societatii contemporane in care mobilitatea
profesionala este foarte rapida ,cotribuie la dezvoltarea procesului de instruire si cultivare ;faciliteaza
posibilitatea fiecarui om de a-si completa studiile, de a se perfectiona in munca, de a-si insusi o cultura
superioara.

  Educatia peranenta nu este deci o simpla continuare a educatiei traditionale. Ea reprezinta o serie de noi
abordari ale unor elemente esentiale pentru existenta fiecauia, incepand prin insusi sensul acestei
exsitente.permite descoperirea unei multitudini de situatii fundamentale, in care indivizii apar intr-o noua
ipostaza, si aduce solutii inedite unor probbleme cruciale ale destinului indivizilor si societatilor.

  Relatia intre dezvoltarea sociala si educatie este prima si cea mai importanta coordonata social-integrativa
pentru modelarea si conducerea educatiei permanente .

  “Educatia permanenta a aparut si s-a impus ca un raspuns la solicitarile vietii contemporane, ca singura solitie
pentru adaptarea omului la epoca noastra. Revolutia tehnico-stiintifica este insotita de numeroase “explozii”-
informationala, tehnica -,de sfidari aruncate in fata omului-cum numeste Paul Lengrand exigentele la care
contemporaneitatea constrange fiinta umana. Gaston Berger rezuma tabloul epocii actuale la cateva trasaturi
care sunt tot atatea probleme pentru educatia omului aflat in acest tablou:interdependenta crescanda din
lume;mobilitatea indivizilor, maselor si situatiilor; accelerarea istoriei, care actioneaza ca factor de diferentiere
si de selectie.”(Tiberiu Popescu p. 29). 
In prezent atat in intreaga lume cat si in Romania au aparut numeroase programe guvernamentale sau nu care
sustin si finanteaza educatia permanenta a populatiei (, astfel incat in viitor cu totii sa spunem nu “Nu stiu!” ci
“Nu am invatat inca!” .

LEGEA EDUCAŢIEI PERMANENTE

Si in cadrul legislativ din Romania este recunoscuta importanta si necesitatea invatarii permanente,fiind
structurata o lege in aceasta privinta,dupa cum urmeaza:

Art.1 (1) Prezenta lege reglementează cadrul general al educaţiei permanente în România.

Art.2 (1) Educaţia permanentă reprezintă totalitatea activităţilor de învăţare realizate de-a lungul vieţii, de la
educaţia timpurie, până la educaţia după pensionare, în scopul dezvoltării cunoştinţelor, abilităţilor şi
competenţelor nivel terţiar este reglementată în legislaţia referitoare la formarea profesională la nivel terţiar şi la
educaţia adulţilor.

(2) Educaţia permanentă se realizează în contexte formale, informale şi non-formale.

Învăţarea formală se desfăşoară după obiective educaţionale şi curriculum explicit formulate, este
intenţională şi presupune înmatricularea cursanţilor şi certificarea rezultatelor învăţării.

Învăţarea informală se referă la acele cunoştinţe, abilităţi şi competenţe dobândite în contextul

activităţilor cotidiene, neinstituţionalizate, legate de muncă, mediul social sau de timpul liber, dobândite fără un
obiectiv educaţional sau un curriculum explicit formulate.

Învăţarea non-formală se referă la acele cunoştinţe, abilităţi şi competenţe integrate în contextul unor
activităţi planificate, instituţionalizate, dar fără obiective educaţionale sau curriculum explicit formulate.

(3) Educaţia permanentă este o responsabilitate a persoanelor, grupurilor, organizaţiilor şi instituţiilor şi

este stimulată de către stat.

Art.3 (1) Finalităţile principale ale educaţiei permanente vizează dezvoltarea plenară a persoanei şi
dezvoltarea sustenabilă a societăţii.

(2) Educaţia permanentă se centrează pe formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie, a competenţelor

specifice şi a competenţelor avansate, necesare într-o economie a cunoaşterii şi o societate democratică.
Art.4 (1) Statul garantează dreptul şi accesul egal la educaţie pentru toate persoanele, fără niciun fel de
discriminare pe criterii de sex, vârstă, etnie, zonă de rezidenţă, statut socio-economic, convingeri religioase,
politice sau alte criterii.

(2) Statul garantează şanse egale de acces la sistemele de informare, consiliere şi orientare în carieră,
precum şi la programe de sprijin educaţional pentru persoanele aflate în situaţii de risc.

(3) Sistemele de informare, consiliere şi orientare în carieră, precum şi programele de sprijin educaţional
sunt reglementate prin ordine comune ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale.

(4) Statul are obligaţia să asigure acreditarea şi evaluarea periodică a furnizorilor de educaţie şi formare,
publici şi privaţi, care operează pe teritoriul României.

(5) Nerespectarea, intenţionată sau nu, a dreptului la educaţie şi a accesului egal la educaţie, la servicii
de informare, consiliere şi orientare în carieră şi la programele de sprijin educaţional se consideră infracţiune şi
se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

Art.5 (1) Educaţia este o prioritate naţională.

(2) Pentru educaţie, statul alocă un buget anual de minimum 7 % din PIB, din fonduri publice.

(3) Guvernul răspunde public în faţa Parlamentului de alocarea şi gestiunea bugetului specificat la alin.
(2).

Art.6 (1) Statul îşi exercită atribuţiile în domeniul educaţiei permanente prin intermediul Parlamentului,
Guvernului, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) Statul stabileşte parteneriate cu toate părţile interesate în promovarea educaţiei permanente.

(3) Parlamentul are următoarele atribuţii:

a) aprobă bugetul educaţiei ca parte a bugetului de stat;

b) aprobă legile din domeniul educaţiei şi formării profesionale;
c) adoptă raportul anual privind starea învăţământului, prezentat de ministrul educaţiei;
d) aprobă legea cu privire la înfiinţarea, transformarea sau desfiinţarea unei universităţi publice sau private.
(4) Guvernul are următoarele atribuţii, în domeniul educaţiei:

a) aprobă liniile strategice ale politicii naţionale în domeniul educaţiei;

b) asigură relevanţa educaţiei în raport cu piaţa muncii şi aprobă Cadrul Naţional al Calificărilor ca parte a
Cadrului European al Calificărilor;
c) propune Parlamentului, spre aprobare, bugetul educaţiei ca parte a bugetului de stat;
d) aprobă, prin hotărâri de guvern, modul de organizare, funcţionare, evaluare şi control al serviciilor
educaţionale şi al furnizorilor de educaţie;
e) propune Parlamentului, spre aprobare, înfiinţarea, transformarea sau desfiinţarea universităţilor publice
sau private;
f) reglementează regimul diplomelor şi certificatelor de studii recunoscute de către statul român;
g) alte atribuţii, stabilite prin legislaţia sectorială referitoare la educaţie şi formare.
(5) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării are ca atribuţii principale:

a) elaborarea strategiilor şi politicilor naţionale în domeniul educaţiei, formării şi cercetării;

b) elaborează reglementările referitoare la organizarea şi funcţionarea sistemului de educaţie din România;
 c) monitorizează, evaluează şi controlează, direct sau prin organismele abilitate, funcţionarea sistemului
educaţional şi a furnizorilor de educaţie;
d) stabileşte mecanismele şi metodologiile de validare şi recunoaştere a rezultatelor învăţării;
e) alte atribuţii, aşa cum apar ele specificate în legislaţia sectorială, referitoare la educaţie şi formare.
(6) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are ca atribuţii principale:

a) elaborarea şi gestionarea, împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a Cadrului Naţional al

Calificărilor, ca parte a Cadrului European al Calificărilor;
b) reglementează modul de organizare şi funcţionare a furnizorilor de formare profesională;
c) asigură acreditarea, evaluarea şi controlul periodic al furnizorilor de formare profesională;
d) alte atribuţii, aşa cum apar ele specificate în legile sectoriale, referitoare la educaţie şi formare.
Art.7 (1) Organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar este reglementată în Legea învăţământului
preuniversitar.

(2) Organizarea şi funcţionarea învăţământului superior este reglementată în Legea învăţământului

superior.

(3) Organizarea şi funcţionarea formării profesionale

Art.8 (1) Guvernul stabileşte mecanismele şi metodologia cadru de recunoaştere şi transfer ale rezultatelor
învăţării.

(2) În baza prezentei legi, Guvernul României va stabili mecanismele şi metodologia de identificare,
validare şi certificare a învăţării non-formale şi informale, în vederea adaptării educaţiei la dinamica pieţei
muncii.

(3) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va stabili metodologia de recunoaştere a învăţării non-
formale şi informale a educatorilor, învăţătorilor şi institutorilor din învăţământul preuniversitar şi condiţiile de
certificare a acestora ca profesori în învăţământul primar - preprimar.

Art.9 (1) Autorităţile locale, în parteneriat cu furnizorii de educaţie şi formare, creează centre comunitare de
învăţare permanentă.

(2) Centrele Comunitare de Învăţare Permanentă (CCIP) furnizează servicii de educaţie şi formare
pentru membrii comunităţii locale, pe baza analizei de nevoi prezentate în rapoarte anuale adresate autorităţilor
locale.

(3) Finanţarea CCIP se face din fonduri publice şi private. Toate veniturile obţinute de CCIP rămân la
dispoziţia acestora.

(4) Metodologia de acreditare, evaluare periodică, organizare şi funcţionare a CCIP va fi aprobată prin
hotărâre de guvern.

Art.10 (1) Guvernul României va înfiinţa Muzeul Naţional a Ştiinţei, cu filiale în fiecare municipiu reşedinţă de
judeţ.

(2) Muzeul Naţional al Ştiinţei are drept scop principal oferirea de experienţe de învăţare non-formală şi
informală, prin prezentarea principalelor realizări ale ştiinţei şi tehnologiei contemporane.

(3) Finanţarea Muzeului Naţional al Ştiinţei se face prin bugetele ministerelor Culturii, Cultelor şi
Patrimoniului Naţional şi al Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
 (4) Metodologia de înfiinţare, organizare şi funcţionare a Muzeului Naţional al Ştiinţei se stabileşte prin
hotărăre de guvern, în termen de maximum 12 luni de la promulgarea prezentei legi.

Art.11 (1) În termen de maxim 12 luni de la promulgarea prezentei legi, un post public de televiziune şi un post
public de radio vor fi dedicate exclusiv educaţiei. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Societatea Română de
Radiodifuziune (SRR) şi Societatea Română de Televiziune (SRTV) vor colabora pentru stabilirea grilei de
programe ale acestor posturi.

(2) Guvernul va finanţa, prin programe speciale, emisiunile educative din media privată.

Art.12 (1) Guvernul va deschide un cont bancar pentru educaţia permanentă, în valoare de 500 EUR pentru
fiecare nou-născut din România.

(2) Contul va putea fi utilizat de către titular numai după finalizarea învăţământului obligatoriu, în
scopuri strict educaţionale, pentru categoriile de cheltuieli prevăzute prin hotărâre de guvern.

(3) Părinţii sau tutorii legali pot depune în contul de educaţie permanentă o sumă totală de până la 500
EUR/an. Această sumă va fi scutită de impozit.

(4) Folosirea acestui cont în alte scopuri decât cele educaţionale este considerată infracţiune şi se
pedepseşte conform legii.

Art.13 (1) Fiecare instituţie publică este obligată să utilizeze minimum 2% din bugetul propriu pentru formarea
profesională a angajaţilor, în funcţie de nevoile instituţiei.

(2) Societăţile comerciale sunt scutite de impozitarea profitului investit în formarea profesională a
angajaţilor, în limita a maximum 5% din valoarea acestuia.

Art.14 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale elaborează un set de indicatori statistici pentru monitorizarea, analiza şi prognoza activităţilor de
educaţie permanentă.

(2) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale publică anual Catalogul furnizorilor de educaţie acreditaţi din România.

Art.15 Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării împreună cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
înaintează Parlamentului un raport comun privind starea educaţiei permanente în România şi măsurile pe care se
angajează să le întreprindă pentru optimizarea acesteia.