Universitatea „Valahia” Targoviste

Referat

Student(a) : Joian Andreea Elena

Finante – banci, Anul I, Gr.III

2007 - 2008
 EDUCAŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE

În decursul istoriei moderne, toate tarile lumii au pus accentul pe dezvoltarea

economică. Lumea contemporană se reîntoarce la adevaratul scop al economicului,
OMUL, asigurarea bunăstării şi securităţii lui, atât la nivel individual cât şi social.
Apare astfel, în planul ideilor, o noua paradigma conceptuală, aceea a dezvoltării umane
care o însoţeşte şi o motivează pe cea economică. Evident, aceasta nouă paradigmă nu s-a
manifestat instantaneu, ci s-a conturat ca un proces lent, dificil şi deliberat.
Prin urmare, în prezent, se impune un nou mod de dezvoltare sau alternativa la aceasta,
care integreaza dimensiunea umana dintr-o altă perspectivă – aceea a complexitătii şi
diversităţii. Abordarea nouă, impusă de contextul economic, social şi politic al
începutului de secol XXI, nu poate ignora educaţia, acest bun câstigat pentru individ şi
colectivitate şi nu poate eluda viitorul şi impactul acestuia sub aspect economic,
tehnologic, social, politic, cultural asupra fiinţei umane.
După cum afirma A. Töffler, “trăim un moment când se dezintegrează întreaga structură
a puterii care a menţinut lumea asamblată. Ia forma o structură de putere radical diferită,
care afectează toate nivelurile societăţii omeneşti: aceasta este cunoaşterea (informaţia)”.
Însuşi Winston Churcill a anticipat fericit noul mers al societăţii, considerând că
“imperiile viitorului vor fi imperii ale minţii”.
Procesul trecerii spre economia cunoaşterii a fost declansat în S.U.A. la jumătatea celui
de-al şaselea deceniu al secolului XX şi a continuat, în mod fericit, în majoritatea ţărilor
dezvoltate (Japonia, Canada, Germania, Marea Britanie, Franta).
Asfel se conturează o serie de cerinţe chei ale educaţiei :

- educaţia în cadrul unei societăţi a învăţării va avea un scop social. Şcoala este instituţia
investită de comunitate cu misiunea de a transmite un anumit sistem de valori sociale,
ierarhizate în numele unei autonomii şi responsabilităţi acţionale specifice;

- noul sistem de învăţământ trebuie să fie unul deschis, conceput pentru a asigura şanse
egale de instruire tuturor membrilor societăţii date.

- afirmarea educaţiei permanente. Într-o societate a învaţării apare necesitatea ca

persoanele cu studii să revină sistematic la şcoală.

- educaţia nu poate fi lăsată numai pe seama instituţiilor de învăţământ.

- educaţia va avea şi răspundere socială .

Realizarea acestor exigenţe ale societăţii bazate pe cunoaştere şi învăţare, are drept scop
crearea noului mod de viaţa specific unei societăţi deschise.
A prevede cum va arăta societatea viitorului este destul de hazardant. Lucrul de care
putem fi siguri este că lumea care va rezulta din prezenta rearanjare a valorilor,
mentalităţilor, structurilor economice şi sociale, a sistemelor politice, a concepţiilor
asupra lumii, va fi diferita de ceea ce ne putem imagina astăzi.
Este, o certitudine faptul ca resursa primară a lumii de mâine vor fi cunoştinţele, iar
oamenii viitorului vor fi după cum afirmă P. Druker …” lucratori ai cunoaşterii şi
prestatori de servicii, instruiţi şi educaţi în consonanţa cu criteriile de performanţă a
societăţii, capabili să încorporeze în atitudinile şi conduita lor valorile, cerinţele,
angajamentele societăţii şi să se manifeste ca o “persoană educată” aptă să influenţeze,
prin cunoştinţele şi competenţele sale.
Într-o astfel de societate a viitorului, şcoala devine atât instituţia tinerilor cât şi a
adulţilor, fiind responsabilă pentru performanţe şi rezultate. Încorporarea în sistemul
educaţional a noilor tehnologii ale învăţării şi predării constituie o cerinţă prealabila a
succesului naţional şi cultural şi, în mod egal, a creşterii şi competitivităţii economice.
Constatăm, practic, că acţiunea educaţională tinde să se instaleze în micro şi
macrocosmos, în noi tehnologii care folosesc forţe pâna nu de mult aproape necunoscute
omului. Aceste noi tehnologii (internet, sisteme multimedia, manuale virtuale etc) au
rolul de a transforma educaţia prin regândirea finalităţii şi a funcţiilor învăţământului în
societate. Constatările care se impun sunt multiple.
Prognozele pe termen mediu evidenţiază o serie de priorităţi în materie de instruire şi
educatie, ca şi efect al implementării noilor tehnologii, sporind considerabil rolul
educaţiei în rezolvarea marilor probleme ale umanităţii.

În esenţă, aceste noi priorităţi/provocări educaţionale sunt:

1. Şcoala de care avem nevoie în viitor va trebui să furnizeze o alfabetizare universală de

cel mai înalt grad. Alfabetizarea universală presupune: înţelegerea ştiinţelor de bază şi a
dinamicii cunoaşţerii; familiarizarea cu limbile străine; învăţarea prin intermediul unui
program pe computer educatorul având rolul de a îndruma, motiva, încuraja, conduce
actul învăţării, iar educatul devenind propriul său instructor.

2. Şcoala trebuie să ofere educaţilor de la toate nivelurile motivaţia de a învăţa şi de a se

acomoda cu disciplina învăţării continue.
Educatul, indiferent de vârsta sa, trebuie învăţat cum să studieze, cum să persevereze,
cum să-si întreţină dorinţă de a avansa în cunoaştere până când se ajunge la rezultatul
scontat şi la realizări notabile. Motivăţia învăţării se bazeaza îndeosebi pe capacităţile
individuale ale educatului, pe trebuinţele de cunoaştere ale acestuia. Un comportament
motivat nu poate fi judecat în afara relaţiei dintre posibilitate şi realitate, dintre
aptitudinile şcolarului şi rezultatele din activitatea de învăţare.

3. O altă prioritate generată de noile tehnologii solicită şcolii să furnizeze informaţiile şi

cunoştinţele atât ca substanţă cât şi ca proces necesar pentru a obţine rezultate concrete.
Până de curând, singurele instituţii de învăţământ preocupate de roadele cunoştinţelor
erau şcolile vocaţionale (şcoli de arte, de medicină, de drept, de management, de
inginerie). Acestea se concentrează mai mult asupra aplicaţiilor, al practicii şi abia apoi
sau concomitent asupra teoriei, procedând la o predare – învăţare în “sensul invers acelor
de ceasornic”.

4. În fine, se remarcă în ultimul deceniu al secolului XX, ca învăţământul (educaţia) nu

mai poate constitui un monopol exclusiv al şcolii. Într-o societate dezvoltată, educaţia
pătrunde sistematic în întreaga societate, manifestându-şi eficacitatea. Angajatorii de
orice fel – întreprinderi, agenţii guvernamentale, organizaţii nonprofit, firme etc – vor
trebui să devină şi instituţii de învăţare şi educare.

Păstrarea accesului deschis la instruire, indiferent de vârsta sau de titlurile şcolare

dobândite anterior, reprezintă chiar o necesitate economico-socială.
În fond, “viitori lucrători ai cunoaşterii şi prestatorii de servicii trebuie să aibă şansa de a
trece la munca bazată pe cunoştinţe, să fie capabili în orice stadiu din viaţa lor să-şi
continue instruirea formală sau să adopte modalitate nonformală pentru a se orienta sau
reorienta profesional, în funcţie de exigenţele pietei muncii”. Concluzionând, remarcăm
că imperativele societăţii viitorului sunt suficient de bine conturate, există şi proiecte de
ameliorare şi armonizare a sistemului educaţional cu dezideratele acestui tip de societate,
dar nu putem şti câte din proiectele noastre educationale vor deveni realitate şi câte
programe vor da greş. Cert este că şcoala va trebui să devină responsabilă, să se angajeze
şi să dea rezultate. Ce anume se va preda şi se va învaţa, cum anume se va face educaţia
în viitor, cine se va folosi de efectele pozitive ale învăţământului, care va fi poziţia şcolii
în societate – toate acestea sunt întrebari la care nu putem da acum răspunsuri categorice,
cu putere de axioma, deoarece orice incursiune teoretică în domeniul educaţiei stă sub
semnul provizoratului şi al unei minime incertitudini, educarea fiinţei umane fiind o
activitate deosebit de delicată şi complexă. Contribuţia efectivă a României la crearea
unei societăţi europene a învăţarii depinde în primul rând de conştientizarea faptului că
realmente se doreşte şi că este necesară în spaţiul mioritic construirea unei asemenea
societăţi, cu atât mai mult cu cât relansarea economica şi restabilirea ordinii sociale sunt
priorităţi ale momentului.