Ed Atreprenoriala

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
 Curs – Lect. dr. FLOREA Nelu
 Seminarii – Cs. dr. II PLOPEANU Aurelian

Lect. dr. FLOREA Nelu
 5 credite ( 5 * 25 ore)
 Examen – 5 puncte
 Test curs – 2 puncte
 Seminar - 3 puncte
 Teoriile și practicile educației antreprenoriale

 Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat
 Teoria comportamentului planificat
 Influența educației antreprenoriale asupra
atitudinii și intenției antreprenoriale
 Creativitatea și inovarea – intersecția dintre
teorie și practică
 Educația antreprenorială despre organizație

 Educația antreprenorială pentru organizație
 Educația antreprenorială în organizație
 Deciziile antreprenoriale – efectele (ne)dorite
pentru organizație
 Alain Fayolle - Handbook of Research in Entrepreneurship Education:

Contextual perspectives, Edward Elgard – 2010
 Alain Fayolle, Heinz Klandt - International Entrepreneurship Education: Issues
and Newness, Edward Elgard – 2006,
 Alan L. Carsrud, Malin Brannback - Understanding the Entrepreneurial Mind,
Springer – 2009,
 Alexandria Valerio, Brent Parton, Alicia Robb - Entrepreneurship Education and
Training Programs around the World: Dimensions for Success, The World Bank
– 2014,
 Calvin A. Kent - Entrepreneurship Education: Current Developments, Future
Directions, Quorum Books – 1990,
 Christine K. Volkmann, David B. Audretsch - Entrepreneurship Education at
Universities: Learning from Twenty European Cases, Springer – 2017,
 G. Page West III, Elizabeth J. Gatewood, Kelly G. Shaver - Handbook of
University-wide Entrepreneurship Education, Edward Elgard - 2009,
 Heidi M. Neck, Patricia G. Greene, Candida G. Brush - Teaching

Entrepreneurship: A Practice-Based Approach, Edward Elgard - 2014,
 Karin Berglund, Karen Verduyn - Revitalizing Entrepreneurship
Education: Adopting a critical approach in the classroom, Routledge –
2018,
 Kjell Skogen, Jarle Sjovoll - Creativity and Innovation: Preconditions
for Entrepreneurial Education, Tapir Academic Press – 2010,
 Peter Drucker – Inovation and Entrepreneurship, Butteworth-
Heinemann – 2002,
 Richard Weber - Evaluating Entrepreneurship Education, Springer –
2011
 Educația este fenomenul socio-uman care asigură transmiterea

acumulărilor teoretice și practice obținute de omenire de-a lungul
evoluției social-istorice tinerilor generații, formandu-le
personalitatea și profesionalitatea necesară desfășurării de
activitati utile în plan social.
 Etimologia educație provine din latinescu:
– educo - educere cu sensul de a crește, a cultiva, a îndruma, a educa,
– educe - educere care înseamnă a duce, a conduce, a scoate.
 Ambele accepțiuni sunt corecte, dar în practică există multiple dificultăți
și diferențieri în descrierea fenomenului educational de ordin
conceptual, ideologic, aria de acoperire, scopul sau personalului
implicat în realizarea acesteia.
 Educația conform DEX-ului:
 Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și
dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor, tineretului,
oamenilor sau ale societății prin activități pedagogice având ca rezultat
buna creștere, comportare civilizată în societate;
 Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a
generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării
pentru integrarea lor în societate.
 Dictionarul LAROUSSE atribuie pentru educație următoarele sensuri:
conduita de formare a copilului sau adultului; instruirea unei persoane într-
un anumit domeniu de activitate, ansamblul de cunoștințele intelectuale,
culturale, morale, dobândite în acest domeniu de o persoană sau un grup.
 Educația antreprenorială reprezintă intervenția intenționată a

educatorilor în viața studenților/elevilor pentru a inția și
formare calitățile și abilitățile antreprenoriale care să le
permită să supraviețuiască în lumea afacerilor.
 Ea poate fi descrisă ca o formă de educație care vizează
atragerea persoanelor care sunt capabile să înceapă o
afacere nouă și este promovată din ce în ce mai mult ca premisă
pe care economiile lumii pot experimenta dezvoltarea și
durabilitatea.
 Educația antreprenorială le oferă studenților cunoștințele,
atributele și capacitățile suplimentare necesare pentru a fi
aplicate în contextul înființării unei noi organizații sau
afaceri.
 Educația antreprenorială pune accentul pe orientarea vieții și a

acțiunilor în vederea dezvoltării unei afaceri sau a unui plan de
afaceri.
 Luthje și Frank (2002), sunt de acord că există o relație pozitivă
între educația antreprenorială și crearea de afaceri.
 Ea dezvoltă și stimulează procesul antreprenorial, oferind
instrumentele necesare pentru lansarea de noi întreprinderi
(Postigo și Tomborini, 2002; Cheung și Chan, 2011).
 Conceptul de educație antreprenorială a trecut prin mai multe
etape de dezvoltare (Kourilsky, 1995), fiind evidențiată la nivel
mondial atât în țări dezvoltate cât și în țări sărace.
 Diferințe între educația antreprenorială și educația pentru afaceri:

are o acoperire mai limitată decât antreprenoriatul și include
inovarea și asumarea riscului.
 Educația antreprenorială este diferită de la o națiune la alta –
Timmons și Eisenman (2015) afirmă că educația antreprenorială
ar trebui să difere de la națiune la națiune ca arie și conținut.
 Această diferență de percepție apare și între profesori și
studenți/cursanți.
 În timp ce profesorii par să perceapă și să trateze programele de
educație antreprenorială ca fiind bazate pe cunoaștere,
studenții/cursanți se așteaptă ca acestea să fie orientate spre
acțiune
 Există o literatură abundentă care raportează că profesorii/instructorii de

antreprenoriat predau diferite lucruri sub aceeași umbrelă a cursurilor de
antreprenoriat (Van der Sluis, Van Praag și Vijverberg, 2008, Weaver,
Dickson și Solomon, 2005).
 În plus, conținutul adecvat pentru programele de antreprenoriat rămân
sub o permanentă discuție asupra conținutului (Gibb, 2002)
 Fiet (2000) consideră că un motiv important care stă la baza accentului
diferit pe care instructorii antreprenoriali îl manifestă este caracterul
eclectic al antreprenoriatului ca disciplină.
 Cu excepția descoperirii/generării de idei, majoritatea subiectelor
incluse în educația antreprenorială provin din literatura de specialitate a
altor discipline.
 Pentru modelului de educație antreprenorială la nivel de școală în

stadiul actual, cercetătorii fac următoarea propunere - educația și
formarea în domeniul antreprenorial ar trebui să fie acceptate ca
elemente ale educației antreprenoriale și ar trebui predată tuturor
studenților indiferent de profil.
 De asemenea există un acord general cu privire la faptul că ar trebui
să se pună accentul pe educația antreprenorială, comparativ cu
educația în afaceri.
 Educația pentru afaceri are o acoperire mai limitată decât educația și
formarea antreprenorială, care include subiecte suplimentare, cum ar fi
inovarea și asumarea de riscuri.
 Consorțiul pentru Educație Antreprenorială (CEA - 2004)

evidențiază faptul că educația antreprenorială este un proces
de învățare pe tot parcursul vieții și constă în cinci etape, și
anume: cunoștințe de bază, cunoașterea competențelor,
aplicarea creativă, lansarea și creșterea afacerilor.
 Odată cu acumularea de dovezi care susţin rolul
antreprenoriatului în dezvoltarea economică (Acs, 2002;
Kuratko, 2005; Reynolds, 2005), guvernele au continuat să
încurajeze oamenii să devină antreprenori (Brannback &
Carsrud, 2009).
 În Australia, guvernul federal a investit 2,9 miliarde de dolari în

pentru a promova o cultură a spiritului antreprenorial și a inovării în
sistemul educațional (Jones, 2007).
 Fundația Kauffman (2009) a donat 40 milioane dolari pentru a
face educația antreprenorială disponibilă în campusurile
universitare americane.
 În Chile au fost alocate 4 milioane de dolari pentru finanțarea
programelor de educație antreprenorială.
 Aceste eforturi au încercat să reproducă condițiile în care
apare și se inițiează fenomentul de antreprenoriat, una din
condițiile de bază fiind existența aptitudinilor antreprenoriale în
rândul studenților/elevilor și a oamenilor de știință (Phan, 2004)
 Problematica peisajului și spiritului antreprenorial în Europa

reprezintă o chestiune istorică care își extinde domeniul de aplicare de la
afaceri spre societate.
 Această direcție este determinată de rădăcinile istorice ale
antreprenoriatului în Europa, care provine din ideile Iluminismului
și se bazează pe idealul democrației și al oportunităților egale
pentru cetățeni.
 Soluția propusă a fost oferirea de sisteme educaționale pentru
îmbunătățirea acestor deziderate.
 În Asia de exemplu, guvernul chinez a luat o decizie strategică de a
dezvolta o bază de inovare până în 2020 prin integrarea dezvoltării
activităților și cercetare antreprenoriatului în sistemul educațional, (Wang
Xingsun, 2007).
 Pe lângă interesul guvernelor, creșterea programelor antreprenoriale

în universități a fost alimentată de o cerere fără precedent a
studenților pentru o educație care oferă abilitățile necesare de a
reuși într-un mediu de afaceri din ce în ce mai complex (Cooper,
Bottomley & Gordon, 2004).
 Ca răspuns la aceste solicitări, instituțiile de învățământ au
implementat activități de învățare asociate antreprenoriatului,
cum ar fi prelegeri privind concepte de afaceri, concursuri de
planificare a afacerilor, interacțiuni cu practicienii și
evenimente de dezvoltare a rețelelor (Al-Laham, Souitaris, &
Zerbinati, 2007).
 Consecința acestor tendințe s-a concretizat în creșterea cererii

educația antreprenorială din învățământului superior,
 În S.U.A., numărul universităților care raportau cursuri de
antreprenoriat în 1980 era de 300, ajungând la 1.050 în 1990
(Dickson, Solomon & Weaver, 2008, iar la colegii de la mai puțin
de zece în 1970 (Kuratko, 2005) la peste 2.000 în 2008 (Cone,
2008).
 Garavan & O'Cinneide (1994) - obiectivele didactice pentru educația
antreprenorială ar trebui să fie anularea părtinitoare a influențelor
negative privind riscul tehnicilor analitice, dezvoltarea empatiei
pentru aspectul unic al antreprenoriatului, încurajarea unei atitudini
pozitive față de schimbare și stimularea intenției antreprenoriale,
delimitând clar diferențele dintre educația antreprenorială și educația
pentru afaceri.
 În ceea ce privește educația pentru afacerea existentă, se pot

distinge trei subtipuri:
a) conștientizarea întreprinderilor mici - care vizează creșterea
numărului de persoane care au cunoștințe suficiente despre
întreprinderile mici pentru a le considera o opțiune la un moment dat al
vieții;
b) educație pentru întreprinderi mici - care urmărește să ofere ajutor
practic celor care doresc să facă tranziția către o activitate independentă;
c) continuarea educației pentru întreprinderile mici - care este menită
să permită oamenilor să își consolideze și să își actualizeze abilitățile de
a conduce o afacere (Garavan & O'Cinneide, 1994).
 Béchard și Toulouse (1998) au identificat următoarele obiective generale

de învățare pentru educația antreprenorială:
a) conștientizarea antreprenoriatului - furnizează informații
generale despre spiritul antreprenorial și solicită publicului să
reflecteze asupra antreprenoriatului ca o carieră,
b) crearea de afaceri - antrenează studenții în aptitudini
tehnice, umane și manageriale pentru a crea o afacere,
c) dezvoltarea întreprinderilor mici - sunt create, de obicei,
pentru a se potrivi nevoilor specifice de învățare ale
proprietarilor de afaceri mici,
d) formarea formatorilor - îi învață pe educatori să facă
consultanță, educație și urmărirea afacerilor mici.
 Majoritatea instructorilor care raportează activitățile lor didactice în

domeniul educației antreprenoriale nu precizează ceea ce
încearcă să realizeze efectiv la clasele lor.
 Chiar dacă lucrările anterioare în domeniul educației
antreprenoriale au evidențiat existența mai multor scopuri
didactice posibile în cursurile de antreprenoriat majoritatea
articolelor despre acest subiect descriu pur și simplu ce a făcut,
fără a mai lua în considerare obiectivele care stau la baza
activităților didactice descrise.
 Atitudinea proactivă și activitățile concurenților europeni impun o mai

bună înțelegerea a dinamicii complexe între antreprenoriat, mediu și
educație (spiritul antreprenorial) oferind oportunități pentru revitalizarea
rădăcinilor istorice ale antreprenoriatului.
 Prin includerea acestor elemente împreună, sperăm să putem să definim
forma, dimensiunile și orizontul peisajul multidisciplinar pentru ca mai
multe persoane să învețe să exploreze aceste oportunități.
 Pentru dimensionarea ariei educației antreprenoriale trebuie să
înțelegem dinamica fenomenului de antreprenoriat, influența extinsă și
diversificată a mediul, legătura între antreprenoriat și educație,
specificul și viziunea culturală la nivel global, schimbările și nevoile
de dezvoltarea a organizației în efortul de a contribui la reînnoirea
societății.
 Comisia Comunitățile Europene, 2006 – impune dialogul între

antreprenoriat și mediu extins la nivel de politici, ca unul din factorii
cheie ai strategiei UE privind inovarea, subliniind importanța creării
unei culturi antreprenoriale prin încurajarea gândirii corecte, dezvoltarea
aptitudinile antreprenoriale și conștientizarea oportunității de carieră ca
parte esențială a competitivității europene.
 Pe lângă interacțiunea dintre economie, afaceri, firme și prosperitatea
națională/regională, implicațiile antreprenoriale se bazează pe concepte
mai largi, cum ar fi cetățeni activi/implicați, sisteme educaționale,
dezvoltarea curriculei și democrația.
 Această complexitate nu a fost primită fără critici deoarece extinderea
cercetării antreprenoriale la atât de multe aspecte, structuri și procese
ale societății își poate dizolva granițele și distruge identitatea.
 Educația antreprenorială se adresează și sistemelor educaționale,

pentru a dezvoltarea curricula, pedagogia și privește învățarea
antreprenorială, pregătirea întreprinzătorului ca un proces de-a lungul
vieții care presupune o cercetare multidisciplinară și expertizarea
întregului sistem educațional (Kyrö și Carrier, 2005).
 Educația este un mediu al societății pentru adoptarea ideilor despre
o viață mai bună și un proces de pregătire pentru viitor al
studenților (Bowen, 1981).
 Raportul Comisiei Europe din 2002 a recomandat recunoașterea
importanței predării antreprenoriatului în curricula națională, în
programa școlară pentru fiecare nivel al sistemului educațional
fiind unul dintre indicatorii cheie calitativi pentru educația
antreprenorială.
 Modificarea curriculei este determinată de nevoia a face schimbări în

societate, a valorilor, obiectivelor ideologice și politice, care
conduc la aceste schimbări, fiind astfel un document puternic care
creează baza pentru mișcările educaționale, evaluând astfel ce și
cum să învățăm (Flouris și Pasias, 2003).
 O reformă a curriculei exprimă presiuni sociale, cum ar fi
dezvoltarea egalității de șanse și adaptarea educației pentru a
satisface nevoile dezvoltării forței de muncă.
 Diferențele în dezvoltarea spiritului antreprenorial prin integrarea
acestuia pe parcursul programelor de învățământ la toate nivelurile de
învățământ, arată variații considerabile printre țările europene
 Dinamica între antreprenoriat și educație continuă discuția privind relațiile

dintre societate și antreprenoriat din perspectiva educației, prin integrarea
antreprenoriatului în sprijinul guvernamental și al sistemelor de învățământ.
 Antreprenoriatul universitar și scheme de sprijin guvernamental încep
prin poziționarea proceselor spin-off în structuri
naționale/internaționale, necesitatea de a reforma comercializarea
cercetării, atât prin schimbări în sistemul academic și în instrumentele
de finanțare, dar și prin crearea de structuri separate pentru
susținerea acestor activități.
 Experții susțin că această complexitate a activității
antreprenoriale în mediul academic determină nevoia de noi
instrumente adaptate la agendele naționale.
 Cu toate acestea au fost investigate puține studii privind modul în care

aceste scheme guvernamentale sunt concepute și implementate, tipul de
raționament din spatele schemelor de sprijin, diferențele dintre țări,
modalitățile de structurare a acestor programe de sprijin la nivel
guvernamental, universitar și de proiecte.
 Aceste interacțiuni stabilesc scena proceselor care oferă inovații în
sistemele de educație și în îmbunătățirea continuă pentru actualizarea
programele și abilitățile necesare dezvoltării societății
 Educație pentru dezvoltarea organizației în diferite culturi și cicluri de
învățare pleacă de la premisa că educația nu are loc într-un vid al
culturii antreprenoriale și a mediului dintr-o anumită regiune, țară sau că
o anumită școală de gândire trebuie luată în considerare la planificarea
programului de educație antreprenorială, deoarece țările europene au
culturi antreprenoriale diferite.
 Aceste diferențe ar trebui, de asemenea, să fie reflectate în programele

de învățământ pentru organizații și în structura curriculară, în unele țări
se pune accentul în special pe abilitățile de afaceri și uneori se
întâmplă se existe o lipsă de programe într-o etapă anterioară (școli
primare/licee).
 Alte țări pun accentul pe programe care se concentrează pe
conștientizarea, construirea/identificarea și sprijinirea acestor
comportamente antreprenoriale, punțile între spiritul antreprenorial și
educație (pedagogie) ar trebui să fie mai puternice pentru a face
educația pentru organizații, deoarece dacă se pune accent doar pe
dezvoltarea abilităților potențiale și viitoare ale antreprenorilor,
aceste programe vor satisface doar nevoile unui grup minoritar.
 Evaluarea și promovarea inițiativei la nivel civic și antreprenorial poate

avea ca punct de plecare aspectele culturale și educaționale pentru
înțelegerea spiritului antreprenorial și poate fi valorificată prin lansarea de
programe naționale privind similarități și diferențe între antreprenori și
potențiali întreprinzători, fiind pilonii pentru acțiuni guvernamentale
specific țărilor în curs de dezvoltare și a modernizării sistemelor de
educaţie.
 În condițiile actuale multe afaceri se confruntă cu o creștere a
intensității competitivității, concurență mai complexă și schimbătoare a
mediului, în timp ce viața lor depinde de structuri puternice, stabile
care să ofere perenitatea organizației.
 Pentru a supraviețui în aceste condiții, inovația este unul dintre factorii
cheie de succes ce poate fi folosită de manageri/antreprenori ca
instrument al asigurării performanței.
 Antreprenoriatul corporativ sau intraprenoriatul este o tactică de

afaceri adoptată de aceste companii mari pentru a aduce elemente noi în
sistemul organizației, fără a crea entropie (haos) prin încurajarea apariției
unor noi activități care să asigure creștere/dezvoltarea organizației.
 Reproducerea atitudinilor și comportamentelor antreprenoriale în
cadrul companiilor și instituțiilor deja existente reprezintă teoretic un
antidot eficient față de inerție și lipsa de inovare în cadrul acestor
organizații viitoare (Stevenson , Jarillo, 1990; Fayolle și Basso).
 În practică, dificultățile cu care se confruntă organizațiile care au încercat
să dezvolte aceste comportamente, dezvăluie un alt aspect al fenomenului
- existența unor contradicții și paradoxuri cu perspective
conflictuale între un comportament birocratic/tradițional față de unul
antreprenorial, deschiderea ”cutiei negre” a organizației fiind
încercată de intraprenori și influențată de cultura organizațională.
 Contextualizat mai degrabă izolat, putem să vedem antreprenoriatului

ca un proces dinamic de învățare și dezvoltare, indiferent de
contextul în care are loc, a modului în care peisajul firmelor mici s-a
schimbat, forțându-le să se adapteze la procesul de globalizare.
 În plus competitivitatea firmelor mici depinde de integrarea acestora în
lanțul valoric global, oferind oportunitate de afaceri de nișă și asigurînd
în viitor un randament satisfăcător.
 Constatarea abilităților generației următoare de a iniția/dezvolta organizații
induce modul despre cum următoarea generație de responsabili de proprietate ar
putea fi dezvoltată. Acest tip de discuție ideologică este foarte necesară
promovarea cercetării în acest domeniu. Ne amintește că, la urma urmei,
abordarea spiritului antreprenorial ca o dinamică între mediul înconjurător și
educația este imposibilă dacă nu suntem gata să le dezvăluim valorile pe care le
considerăm că pot ajuta următoarea generație să supraviețuiască și să se
consolideze democrația și egalitatea în peisajul global, unde sunt provocările mai
complexe decât a fost probabil vreodată.
 Educația antreprenorială ajută tinerii să își dezvolte capacitatea

antreprenorială, să se pregătească pentru viitor în afaceri complexe,
economice și a mediul financiar în care vor locui.
 Rezultatele obținute de cursanți disciplinei educație antreprenoriale:
– sunt conștienți de sine și pot reflecta/valorifica punctele forte intereselor și
aspirațiilor proprii,
– de a avea atitudinea de a face ca idei/lucrurile să se întâmple,
– sunt calificați să lucreze cu oameni, să influențeze, să negocieze ca o echipă,
– sunt creativi, inovativi și flexibili, la crearea de produse și în gestionarea
riscurilor,
– să utilizeze abordări imaginative, formale și informale în rezolvarea problemelor,
– au o atitudine pozitivă/constructivă față de afaceri și antreprenoriat,
– să reușească și să devină membri ai comunității lor.
 Guvernul poate influența antreprenoriatului nu numai prin legislație,

ci și prin sistememul de educație.
 Educația este importantă pentru stimularea fenomenului de
antreprenoriatului din următoarele motive (Reynolds, 1999; Sánchez,
2010):
– oferă persoanelor fizice un sentiment de autonomie și de autorealizare,
– îi face pe oameni conștienți de opțiunile de carieră alternativă,
– extinde orizonturile indivizilor, făcând astfel oameni mai bine echipați
pentru a percepe oportunitățile,
– oferă cunoștințe care pot fi folosite de către persoane fizice să dezvolte
noi oportunități antreprenoriale.
 Antreprenorii nu sunt "născuți", ci devin mai degrabă prin
experiența vieții lor.
 În opinia majorității autorilor, scopurile educația antreprenorială

sunt următoarele:
– de a oferi cunoștințe utile antreprenoriatului,
– de creștere a capacităților de utilizare a tehnicilor, examinarea
situațiilor de afaceri și crearea de planuri de acțiune,
– de identificare și stimulare a aptitudinilor antreprenoriale,
– de a dezvolta empatie și sprijini problemele de antreprenoriat,
– de a dezvolta atitudini față de schimbare,
– să promoveze înființarea de firme noi și alte forme de
întreprinderi.
 Guvernul Țării Galilor oferă următoarele definiței - Educația

antreprenorială vizează dezvoltarea atitudini și abilităților
tinerilor pentru ai ajuta să-și realizeze potențialul, de a avea
dorința de a transforma ideile și oportunitățile în realitate,
permițând tinerilor să fie pozitivi, proactivi și de succes în
abordarea lor față de viață și muncă.
 Trebuie să creăm un spirit antreprenorial printre elevii școlilor,
colegiilor și universităților noastre, deoarece acest grup este
cheia pentru viitorul economiei, trebuie să educăm oamenii
despre oportunități și să se creeze ambiția în încercarea de a
reuși.
 Universitățile trebuie să aibă o viziune clară asupra impactul

transformării ethosului aspirațional asupra învățării și predării
educației antreprenoriale.
 Dezvoltarea unei culturi antreprenoriale și încorporarea cu succes a
educației antreprenoriatului în cadrul curriculei necesită
următoarele etape:
– o înțelegere comună a educației antreprenoriale, pe baza unei
definiții convenite,
– un angajament de înaltă calitate din partea liderilor de rang
înalt pentru educația antreprenorială și o strategie clară de
creare a ethosului antreprenorial,
 existența din rândul personalului a unui membru senior pentru a
promova educația antreprenoriață și alocarea de timp suficient și
resurse necesare,
 consultarea cursanților pentru a se asigura că opiniile și nevoile lor
sunt luate în considerare și abordarea în special a celor cu nevoi
suplimentare,
 existența unui program eficient de dezvoltare profesională pentru a
spori gradul de conștientizare a subiecțiilor în ceea ce privește
educația antreprenorială și capacitatea de a dezvolta expertiză în
furnizarea eficientă a acestora,
 existența unor sisteme de monitorizare a eficacității programelor de
educație antreprenorială, pentru a evalua impactul activităților privind
rezultatele cursanților și a îmbunătăți conținutul acestora în viitor.
 În pofida diversității definițiilor antreprenoriatului în literatura

tradițională de specialitate, există o distincție între domeniul care
se referă la
acțiunea întreprinzătorului (funcția antreprenorială)
și
domeniul care se referă la rezultatul sau consecința acelei acțiuni
antreprenoriale (întreprindere).
 În domeniul larg al antreprenoriatului se pot distinge, prin urmare,
două aspecte pentru analiză:
a) antreprenorul (întreprinzătorul);
b) întreprinderea.
 În domeniul antreprenoriatului este posibil să se distingă următoarele

modalități de analiză:
– abordarea "micro"
– abordarea "meso„
– abordarea "macro"
 Abordarea "micro" - se concentrează ca zonă de interes principal la
nivel de individ.
 Teoriile dezvoltate la acest nivel se referă frecvent la:
– maximizarea profitului proprietarului firmei ca obiectiv principal
(preocupare naturală),
– teorii ce se referă la risc (incertitudine),
– teorii psihologice care se concentrează pe caracteristicile
antreprenoriale și ale optimizării comportamentului
antreprenorului.
 Abordarea "meso" - are ca zonă de interes principal firma.

 Ca şi câmp de cercetare este un domeniu mai larg ce include față de
abordarea precedentă:
– teoriile costurilor tranzacțiiilor,
– teoria rețelei,
– procesul de spin-off,
– activitatea de conducere a organizaţiei.
 Abordarea "macro" față de cele precedente include ca zonă principală
de interes întregul sistem economic în care se desfășoară activitatea
antreprenorială și poate fi luată în considerare și relația dintre
antreprenoriat și creșterea economică.
 Studierea relația dintre antreprenoriat și creșterea economică a
generat următoarele teme centrale:
 Prima directie se concentrează pe crearea de întreprinderi și

include contribuțile acestora asupra economiei, evidențindu-se clar
o relație pozitivă între numărul de întreprinderi din economie și rata
de creștere economică.
 A doua direcţie acordă atenție variabilelor culturale, istorice și
instituționale ca factori determinanți ai antreprenoriatului și ai
creșterii economice într-un anumit context, domeniu de activitate
sau teritoriu.
 A treia influență a antreprenoriatului este analizată din perspectiva
numărului de firme, a creșterii economice și a concurenței,
deoarece se consideră că rivalitatea între întreprinderi crește odată
cu creșterea numărului de firme (Porter, 1985) și întărește procesul
de inovare (Molero, 2001).
 A patra modalitate este determinată de teoriile lui J. Schumpeter (1934,
1942, 1996), care evidențiază o relație pozitivă între antreprenoriat,
inovare și creșterea economică.
 În plus, teoria creșterii endogene a introdus inovația ca fiind factor
esențial de explicare a creșterii veniturilor (Romer, 1994).
 Ca rezultat, inovarea a fost considerată ca o funcție principală a
întreprinderilor în domeniul economic.
 Evident, relația abordării "macro" cu cele două abordări anterioare este
destul de puternică, dar principala preocupare în acest nivel agregat poate fi
reprezentată, de exemplu, prin următoarea întrebare:
 Cum ar trebui să fie activitatea antreprenorială pentru a maximiza creșterea
economiei într-un unumit teritoriu?
 Această abordare este încadrată de ceea ce ar putea fi numită calitatea
structurii antreprenoriale.
 În domeniul antreprenoriatului o atenție/importanță scăzută a fost

acordată relației dintre caracteristicile organizațiilor/întreprinderilor
și creșterea economică.
 Unele contribuții interesante referitoare la această problemă se
concentrează asupra caracteristicilor întreprinderii, dar rareori le
conectează la creșterea economică, având în vedere următoarele
(Cotec, 1996):
 parohia IMM-urilor - orientarea spre piața locală;
 IMM-uri individuale și globale - concurează pe piața internațională dar nu sunt
asociate cu alte firme;
 componentele pe care le fabrică IMM-urile presupune realizarea de produse
standard;
 IMM-urile de înaltă tehnologie;
 IMM-uri organizate în grupuri de producție.
Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat
1. Antreprenorul și antreprenoriatul
2. Definiții și evoluția conceptului de
antreprenoriat
3. Forme de antreprenoriat
4. Mituri și prejudecăți legate de
antreprenoriat
Antreprenorul și antreprenoriatul
 Transformarea unei idei în acțiune a fost realizată din cele mai

vechi timpuri, fiind la baza dezvoltării civilizației umane,
transformând cu adevărat lumea.
 Educația pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial are
mandatul de a dota tinerii cu cunoștințe funcționale, care să-și
consolideze/construiască caracterul, atitudinea și viziunea
specifică antreprenorului.
 Educația a fost și va rămâne axa transformării sociale,
economice și politice în toate societățile.
 Acționează ca o forță integrativă în societate, dând valori care
promovează excelența individuală, coeziunea socială și
dezvoltare națională.
 Antreprenoriatul este un fenomen multilateral, cuvântul

„antreprenor” provine din limba franceză.
 Cuvântul este compus din:
– „entre” (cuvântul englez „enter”)
– „prendre” („a lua”).
 Astfel, prima parte a cuvântului se referă la faptul că
indivizii care manifestă comportament antreprenorial se
plasează între resurse și implementarea lor, între
potențialitate și realitate (Chia, 1995, Bjerke, 2007).
 Verbul francez „entreprendre” era deja în folosință în

secolul al XII-lea, având semnificația de „a face ceva”
(Hoselitz, 1951; 1960, Wennekers, 2006), ideea de acțiune
și implicare activă existând și astăzi la antreprenori.
 Cuvântul antreprenor, „entreprendre” -„entrepreneur” în
limba engleză și franceză, poate fi împărțit în trei rădăcini
latine:
– „entre” care înseamnă „a intra”,
– „pre” care înseamnă „înainte”
– „neur” care înseamnă „centru nervos”.
 Termenul de antreprenor se referă la indivizii care intră

într-o afacere la timp pentru a forma sau a schimba
centrul nervos al acesteia (Shafsky, 1994; Hill, 2003),
antreprenoriatul însemnând regândirea vechilor
paradigme și debarasarea de metodele tradiționale de a
face anumite lucruri (Banfe, 1991, Hill, 2003).
 Substantivul „antreprenor” provine de la englezescul
„entrepreneur”, în sensul de „persoană activă care face
diferit lucrurile; a luat naștere în secolul al XV-lea, forma lui
mai veche existând din secolul al XIV-lea (Wennekers, 2006).
 Termenul de antreprenor este folosit încă din secolul al XVI-lea; în

Evul Mediu termenul "antreprenor" se referea la o persoană care
gestiona proiecte mari, care nu își asuma riscuri, ci gestiona
proiectele folosind resursele furnizate (Lakeus, 2014).
 Mai mult, termenul a fost extins în secolul al XVII-lea și pentru
arhitecți și contractori angajați în activități, cum ar fi
construcția, fortificarea și munca publică.
 La începutul secolului al XVI-lea cuvântul „antreprenor” era
asociat cu francezii care conduceau expediții militare.
 În anii 1700 termenul îi includea și pe cei care, pe baza unor
contracte, construiau în scopuri militare: drumuri, poduri,
porturi, fortificații etc.
 În aceeași perioadă economiștii francezi utilizau termenul pentru a

descrie indivizii care riscau și inovau.
 În anul 1885 - Oxford University Dictionary definea antreprenorul
drept „directorul sau managerul unei instituții muzicale publice,
o persoană care oferă distracții, un contractor/intermediar între
capital și forță de muncă” (Cunningham & Lischeron, 1991).
 Robert și Albert (1986) a afirmat că termenul a fost folosit "numai la
începutul secolului al XVIII-lea pentru a se referi la aspectele
economice "
 Alți economiștii spun că termenul a fost derivat din cuvântul
german "unternehmen" care literalmente înseamnă "a lua",
"operațiune" sau "a efectua" care indică caracteristicile minime ale
unui antreprenor.
 Economistul francez Richard Cantillion este, în general, acreditat

ca fiind primul care a formulat fraza monedă a ceea ce vedem
astăzi ca "antreprenoriat" în jurul anului 1730 (Ahmad & Seymour,
2006).
 Mai mult, ei au subliniat că în secolele XIX și XX mulți economiști și
oamenii de știință eminenți, printre care Adam Smith, Alfred
Marshall, etc. plecând de la modelul cantillion au adăugat
leadershipul și recunoașterea antreprenoriatului prin
organizare, dar principiile cheie de asumare a riscului și
profitul au fost întotdeauna reținute ca trăsături importante ale
antreprenoriatului.
 Antreprenorii au o viziune de făcut lucrurile într-un mod mai
bun, gândindu-se dincolo de constrângerile regulilor și
resurselor actuale.
 Antreprenoriatul este în prezent un termen și un

proces complex, astfel:
– studiile psihologice s-au focalizat pe identificarea
motivelor care stau la baza deciziilor de a deveni
antreprenor și asupra trăsăturilor de personalitate ale
antreprenorilor,
– studiile sociologice au căutat să identifice
background-ul colectiv al antreprenorilor,
– studiile economice și-au orientat/îndreptat atenția în
direcția impactului antreprenoriatului asupra climatului
economic.
 De aceea ei pot fi priviți ca agenții procesului antreprenorial și

definiți din mai multe puncte de vedere:
 Pentru economiști - antreprenorii sunt indivizi care introduc
schimbări, inovații și noi procese de producție, datorită faptului că ei
combină resurse materiale, forță de muncă și alte resurse pentru a
le spori valoarea.
 Pentru unii politicieni - antreprenorii sunt indivizi îndărătnici și
greu de controlat, iar pentru alții ei sunt indivizi care găsesc metode
eficiente de a face lucrurile.
 Pentru oamenii de afaceri - antreprenorii sunt aliați, surse de
aprovizionare, clienți sau indivizi în care trebuie investit.
 Pentru filosofii comuniști - antreprenorii pot fi prădători, persoane

care acaparează resursele și exploatează munca altora.
 Pentru filosofii capitaliști - antreprenorii sunt niște persoane care
creează bunăstare pentru ei și ceilalți, găsesc modalități de a utiliza
mai eficient resursele și de a reduce pierderile, creează locuri de
muncă.
 Abordarea antreprenoriatului în sens larg se referă la un grup de
calități și competențe care permit persoanelor, organizațiilor,
comunităților, societăților și culturilor să fie flexibile, creative
și adaptabile față de schimbările sociale și economice rapide
ale societății.
 Abordarea antreprenorială la nivel de individ se referă la faptul

că un antreprenor este persoana care are capacitatea de a
transforma ideile în acțiune, este creativă, inovează, își asumă
riscuri de a planifica și gestiona proiecte pentru îndeplinirea
obiectivelor, respectiv procesul de aplicare profesională a
cunoștințelor, atitudinii, abilităților și competențelor pentru un
anumit domeniu de activitate.
 Cursuri în managementul micilor afaceri au început să apară din
anii 1940, iar în 1947 - Myles Mace a introdus primul curs de
antreprenoriat în SUA la Harvard Business School și abia după
o jumătate de secol acest fenomen dobândește o recunoaștere
generală (Alberti et al., 2004).
 Din perspectivă educațională, cunoștințele antreprenoriale au fost

pe larg discutate în ceea ce privește dezvoltarea competențelor
antreprenoriale, recunoscute ca fiind importante pentru mediu
educațional (Gibb, 2002; Johannisson, 1991).
 În încercarea de a distinge diferitele tipuri de competențe,
Johannisson (1991) a făcut o clasificare a diferitelor forme de
cunoaștere cuprinzând:
 atitudini, valori și motive,
 abilități,
 abilități sociale, rețele,
 cunoștințe, experiență și intuiție,
 cunoaștere enciclopedică.
 Abilitățile antreprenoriale, ca și alte competențe, sunt

distribuite inegal, și unii contribuie fără îndoială mai mult ca
angajați decât ar putea ca liberi profesioniști.
 Aceasta ridică întrebarea - Cine și câți ar trebui să fie încurajați
(sau descurajați) să devină antreprenori?
 „Antreprenoriatul ca domeniu de cercetare caută să înțeleagă
cum sunt descoperite, create și exploatate oportunitățile de a
da naștere unor bunuri și servicii ”viitoare”, de către cine și cu
ce consecințe” (Venkataraman, 1997, Mullane, 2010).
 Altfel spus, antreprenoriatul implică un proces de descoperire a
surselor care constituie obiectul inovării/descoperirii, evaluarea
și exploatarea oportunităților, dar și indivizii care identifică,
evaluează și exploatează aceste oportunități.
 Antreprenoriatul se ocupă cu descoperirea și exploatarea

oportunităților profitabile și intermediază o legătură între două
fenomene: prezența unor oportunități profitabile și prezența
unor indivizi cu spirit antreprenorial.
 Oportunitățile antreprenoriale sunt acele situații în care noi
bunuri, servicii, materii prime, metode organizaționale pot fi
introduse pe piață și vândute la un preț mai mare decât costul
producției (Casson, 1982, Shane & Venkataraman, 2000).
 Unii autori încă susțin că nu este posibilă predarea
antreprenoriatului, deoarece, pentru ei, antreprenoriatul este o
chestiune de personalitate și de caracteristici psihologice, iar
unul dintre argumentele folosite a fost că talentul și
temperamentul nu pot fi predate (Fayolle 2007, 2008;
Thompson, 2004).
 În viitor, inovarea și spiritul antreprenorial trebuie încurajate la

nivel social, guvernamental și managerial.
 Indivizii cu spirit antreprenorial sunt cei care identifică oportunitățile
antreprenoriale și le valorifică, având trăsături distincte de
personalitate.
 Timmons (1989) - „Antreprenoriatul este abilitatea de a face ceva
din absolut nimic. Este inițierea și construirea unei întreprinderi,
mai degrabă decât privirea și admirarea acesteia. Este abilitatea
de a identifica oportunități unde alții văd haos, contradicții și
confuzii. Este abilitatea de a construi o echipă care să
completeze propriile abilități și propriul talent. Este bagajul de
cunoștințe necesar găsirii, gestionării și controlării resurselor. Și
nu în ultimul rând, este dorința de a-ți asuma riscuri”
 Antreprenoriatul implică faptul că antreprenorii sunt direct responsabili

de cariera lor, abilitățile personale sunt transferabile dintr-un mediu
de muncă în altul, succesul nu se referă numai la salariu și poziție
socială ci și la satisfacția personală, dezvoltarea personală, echilibru
muncă - viață personală și autonomie.
 Utilizând terminologia lui Derr (1986) pentru a măsura succesul
antreprenorial, acesta poate să însemne:
– „progres” (dezvoltarea unei afaceri, creșterea veniturilor),
– „echilibru” (îmbinarea elementelor din mai multe sfere ale vieții, ca de exemplu
conducerea unei afaceri de acasă pentru a petrece mai mult timp cu familia),
– „autonomie” (fiind propriul angajator există posibilitatea de a decide față de
aspectele legate de muncă),
– „provocare” (antreprenoriatul oferă oportunități nenumărate de învățare),
– „siguranță” (antreprenorii își iau soarta în mâini și astfel crește nivelul percepției
siguranței - Van Gelderen, 2008).
 În literatura de specialitate au fost identificate mai multe roluri ale antreprenorilor

(Hébert & Link, 1989; Van Dijk & Thurik, 1995; Van Praag, 1999):
1) persoana care își asumă riscul asociat cu incertitudinea,
2) furnizorul capitalului financiar,
3) inovatorul,
4) persoana care ia decizii,
5) liderul industrial,
6) managerul sau conducătorul,
7) organizatorul și coordonatorul resurselor economice,
8) proprietarul unei antreprize,
9) utilizatorul unor factori de producție,
10) persoana care contractează,
11) comerciantul,
12) persoana care organizează utilizarea resurselor,
13) persoana care înființează o nouă firmă.
Definiții și evoluția conceptului de antreprenoriat
 Fiind un concept multidisciplinar, studierea antreprenoriatului

contemporan necesită cunoaşterea diversităţii teoriilor referitoare
la acesta.
 Dreptul roman cunoştea noţiunea de „antreprenor”, desemnând
o acţiune comercială, antreprenor era considerat arendaşul,
precum şi persoana care gestiona construcţii proprii.
 În Evul Mediu noţiunea de „antreprenor” avea mai multe
înţelesuri şi anume persoanele care se ocupau cu comerţul,
organizatorii de parade și spectacole.
 Deoarece valoarea contractului era stabilită, producţia și
pierderile erau determinate de antreprenori.
 În literatura economică noţiunea de „antreprenor” a apărut

pentru prima dată în Dicţionarul Universal de Comerţ, editat
la Paris în anul 1723, definind antreprenorul ca fiind
„persoana care îşi asumă obligaţii în vederea construcţiei
unui obiect”.
 Ca termen ştiinţific, subiect de discuţie şi analiză, noţiunea de
„antreprenor” datează încă din sec. al XVIII-lea, când
economistul Richard Cantillon a asociat riscurile cu
antreprenoriatul, elaborând teorii cu privire la antreprenoriat.
 În Anglia, Revoluţia Industrială era în plină desfăşurare, iar
antreprenorii jucau un rol important în transformarea
resurselor.
 Jean-Baptiste Say - antreprenorii sunt priviți ca niște

coordonatori, având rol atât în producție cât și în distribuție.
Producția oferă materialelor existente o utilitate pe care ele nu o
aveau anterior, crearea utilității fiind denumită de Say producția
bunăstării.
 În accepțiunea lui există trei tipuri de industrii care pot crea valoare:
1) industria agricolă,
2) industria manufacturieră,
3) industria comercială.
 În interiorul firmei ei sunt coordonatori, lideri și manageri, Say fiind
primul care scoate în evidență rolul managerial al antreprenorilor.
 Funcția antreprenorilor în sectorul distribuției este aceea de a aduna banii de la
produsele vândute și de a-i gestiona astfel încât să fie acoperite cheltuielile de
producție: salarii, dobânzi, chirii.
 Adam Smith (1776) - Avuţia Naţiunilor a menţionat clar că nu

bunăvoinţa brutarului, ci propriul interes l-a determinat pe
acesta să producă pâine.
 Din punctul lui de vedere, antreprenorii sunt agenţii economici
care transformă cererea într-o sursă de profituri, distingând
două tipuri:
– întreprinzătorul artizan este de regulă mai tânăr, care îşi
creează afacerea fără a avea o experienţă suficientă, are
competenţe tehnice şi se lansează în activităţi slab inovative;
– întreprinzătorul speculativ și oportunist care este mai în
vârstă decât primul şi mai experimentat îndeosebi în materie de
gestiune, îşi iniţiază şi dezvoltă afacerea pe baza unei inovaţii,
folosind atât capitalul propriu, cât şi un sprijin din exterior.
 Richard Cantillion (1730) - Antreprenoriatul este definit ca

autoangajarea de orice fel. Antreprenorii cumpără la anumite preţuri
în prezent şi vând la preţuri nesigure în viitor. Antreprenorul este un
”purtător” al incertitudinii.
 Proprietarii de pământuri, oameni înstăriți, stabilesc șabloane de consum
pe baza preferințelor individuale, și ulterior externalizează producția către
antreprenori, aceștia înfruntând riscurile pieței cu privire la producție și
distribuție.
 Alt rol identificat de Cantillon era acela de indivizi care speculează, ei
mută produsele dintr-o zonă în care au valoare scăzută într-o zonă în
care acestea au o valoare ridicată.
 Identifică în sistemul său economic trei tipuri de agenți: proprietari de
pământ (capitaliști), antreprenori (comercianți), angajați (salariați).
 John Stuart Mill (1848) - defineşte antreprenoriatul ca fiind

crearea de noi întreprinderi private şi încorporează indivizii
care îşi asumă riscul, pe cei care iau decizii, cei care doresc
să se îmbogăţească din resursele de care dispun, prin
crearea unei noi afaceri.
 Frank Knight (1921) - Antreprenorii încearcă să prezică şi să
acţioneze pe schimbare în cadrul pieţei, subliniind rolul
antreprenorului în asumarea incertitudinii, cauzată de
dinamica pieţei. Antreprenorii trebuie să îndeplinească funcţii
manageriale fundamentale, cum ar fi conducerea şi controlul.
 Joseph Schumpeter (1934) - pune accentul pe inovare şi combinarea

resurselor. Astfel, antreprenorul este inovatorul care aduce schimbarea în
cadrul pieţei, prin realizarea unor noi combinaţii.
 Aceste combinaţii noi pot îmbrăca următoarele forme: un nou produs,
serviciu sau standard de calitate; noi metode de a produce; intrarea
pe noi pieţe; alte surse de materii prime; înfiinţarea de noi afaceri în
industrie.
 Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă,
desfăşurată pe propriul risc şi este îndreptată spre obţinerea
profitabilității ca urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor,
executării lucrărilor sau prestării serviciilor de către persoanele
înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege.
 Activitaţile de antreprenoriat pot fi desfăşurate atât de persoanele
juridice, cât şi de persoanele fizice.
 Schumpeter a asociat antreprenoriatul cu conceptul de inovare

aplicat într-un context de afaceri și este cel care înlătură echilibrul
de pe piaţă.
 Potrivit definiţiei lui Schumpeter, managerii din firmele existente
nu sunt antreprenori.
 Inovația este definită prin prisma funcției de producție și descrie
modul în care cantitatea produsului variază dacă variază și
cantitatea factorilor de producție.
 Dacă în locul cantității factorilor de producție modificăm forma
funcției, avem o inovație.
 În opinia lui Joseph Schumpeter inovațiile de succes implică
un act de voință nu unul intelectual (Hébert & Link, 2006).
 J. Penrose (1963) - Activitatea antreprenorială implică identificarea

oportunităților din cadrul sistemului economic. Capacitățile manageriale
sunt diferite de cele antreprenoriale.
 Harvey Leibenstein (1968) - Antreprenorul completează deficiențele pieței.
Antreprenoriatul implică activități necesare înființării sau dezvoltării unei
întreprinderi, pentru care nu toate piețele sunt bine definite.
 Israel Kirzner (1979) - Antreprenorul recunoaște și acționează conform
oportunităților pieței, el este în primul rând un arbitru. Spre deosebire de
Schumpeter, Kirzner consideră că antreprenorul aduce echilibrul pe piață.
 Antreprenorul are o poziție centrală pe piață, susținând faptul că aceștia
sunt în alertă pentru a descoperi și a exploata oportunități profitabile.
Antreprenorii manifestă vigilență în valorificarea oportunităților anterior
neexploatate (Freytag & Thurik, 2007).
 Ei sunt implicați într-un proces de învățare și descoperire al cărui rezultat
este reconstruirea echilibrului economic (Grilo & Thurik, 2005).
 Pentru Kirzner antreprenorii sunt oportuniști, persoane care

caută în sistemele economice dezechilibre care pot fi
exploatate pentru a gestiona resursele mai eficient decât
anterior (Bjerke, 2007).
 Noţiunea de ”oportunitate” înseamnă de fapt posibilitatea de a
crea valoare. Antreprenorii au capacitatea de a vedea în primul
rând, posibilităţile şi nu problemele cauzate de schimbare.
 Peter Drucker (1985) - Antreprenoriatul reprezintă crearea unei noi
firme, fără a ţine cont de abilitatea organizaţiei de a se susţine
singură. Astfel, ar fi suficient ca un individ să înfiinţeze o nouă afacere
pentru ca să fie catalogat drept întreprinzator. Această caracteristică
diferenţiază antreprenoriatul de sarcinile managementului în ce
privește alocarea resurselor într-o organizaţie deja dezvoltată
(implicand riscul şi incertitudinea).
 William Gartner (1988) - Antreprenoriatul reprezintă crearea

de noi organizații și obținerea (așteptarea) unui rezultat.
 Centrul Antreprenorial de la Universitatea Miami din Ohio -
Antreprenoriatul este procesul de identificare, dezvoltare și
de aducere a unei viziuni la viață. Viziunea poate fi
reprezentată de o idee inovatoare, o oportunitate, sau pur și
simplu de o cale mai bună de realizare a lucrurilor.
 Jean Marie Toulouse - “antreprenorul este o persoană care
crează o nouă întreprindere”.
 Howard Stevenson - antreprenorul este un “asumator de
riscuri, fondator de organizaţii sau activităţi, capitalist,
flexibil moral şi comportamental”.
 Definiția operațională dată antreprenoriatului de

Wennekers şi Thurik (1999) – ”capacitatea şi voinţa
indivizilor, pe cont propriu, în echipe din interiorul
şi din afara organizaţiilor existente, de a crea noi
oportunităţi economice (produse, noi metode de
producţie, noi scheme de organizare şi noi
combinaţii de produs/piaţă), de a introduce ideile
lor pe piaţă, în ciuda incertitudinii şi a altor
obstacole, prin luarea deciziilor cu privire la
amplasarea, forma şi utilizarea resurselor şi
instituţiilor.”
 Activitatea de antreprenoriat este definită ca fiind implementarea

unei idei într-o afacere, este o activitate independentă,
desfăşurată pe propriul risc şi orientată spre obţinerea sistematică
a profitului ca urmare a folosirii bunurilor, vinderii mărfurilor,
executării lucrărilor sau prestărilor de servicii de către persoanele
înregistrate în această calitate în modul stabilit de lege.
 Antreprenori sunt cei ce experimentează noi tehnici sau cei ce
fac o carieră din preocupările lor în timpul liber. Există multe
poveşti de antreprenoriat de succes, singurele limite ale unui
întreprinzător sunt creativitatea şi resursele la care are acces.
 Antreprenorii trebuie deasemenea să aibă abilitatea de a înţelege
oamenii şi de a lucra cu aceştia, de a fi toleranți, de a anticipa şi a
evalua reacţiile umane.
Forme de antreprenoriat
 După scopul organizațiilor înființate:

 organizații cu scop lucrativ (de a obține profit),
 organizații nonprofit.
 După dimensiunea ariei de acoperire a
conceptului și preocuparea principală
manifestată:
 antreprenoriat clasic (economic),
 antreprenoriat public (social)
 antreprenoriat verde.
 Antreprenoriatul public conceptualizează o activitate care aparține în

principal societății și nu se limitează numai la sfera economică. Termenul
"public" subliniază spațiul public, adică spațiul se referă la toți
cetățenii și nu este nici privat, nici oficial.
 Utilizarea termenului din latină publicus - se referă la toți cetățenii și
nimeni poate renunța la responsabilitate, cum ar fi problema
șomajului, rezidența, mediul înconjurător și educația.
 Antreprenoriatul public generează cunoștințe și învățare care sunt utile
pentru întreaga lume, poate ajuta oamenii să utilizează resursele și
competențele care nu sunt valorificate/utilizate în prezent, arată ce
cunoștințe noi sunt necesare și cum ar contribui la schimbările
sociale pe termen lung, la (re)vitalizare de activități, regiuni și
societăți, prin identificarea și eliminarea obstacolelor sau
valorificarea oportunităților de dezvoltare în viitor.
 În accepțiunea lui Dees (1998) aceștia sunt indivizii care:

1. acționează ca agenți de schimbare în sectorul social;
2. adoptă în misiunea lor crearea și susținerea valorii sociale;
3. recunosc și urmăresc continuu noi oportunități;
4. se implică într-un proces de inovare, adaptare și învățare
continuă;
5. acționeză cu îndrăzneală fără a fi limitați/descurajați de
resursele disponibile în prezent;
6. manifestă un sentiment sporit de responsabilitate pentru
rezultate.
Mituri şi prejudecăţi privind întreprinzătorul
1. Întreprinzătorii sunt născuţi, nu făcuţi

2. Întreprinzătorii sunt oameni de acţiune, nu “filosofi”
3. Întreprinzătorii trebuie să corespundă profilului teoretic
4. Întreprinzătorii sunt fie inventatori, fie inovatori
5.Întreprinzătorii sunt neadaptaţi academic sau neînţeleşi
social
6. Pentru a deveni întreprinzător este nevoie doar de bani
7. Pentru a deveni întreprinzător este nevoie doar de noroc
8. Ignoranţa este o binefacere pentru întreprinzător
9. Întreprinzătorii sunt nişte aventurieri
10. Întreprinzătorii sunt complet independenţi
Rolurile cheie asociate cu antreprenoriatul,
indiferent de context
 Antreprenorii sunt persoane care fac o diferențiere semnificativă.

 Antreprenorii sunt persoane creative și inovatoare.
 Antreprenorii se orientează și exploatează oportunitățile la fața
locului.
 Antreprenorii pot găsi resursele necesare pentru a exploata
oportunități.
 Antreprenorii sunt buni dezvoltatori/utilizatori de rețele.
 Antreprenorii sunt hotărâți/luptători în fața adversității
/obstacolelor.
 Antreprenorii pot gestiona riscurile.
 Antreprenorii au controlul asupra afacerii.
 Antreprenorii pun clientul pe primul loc.
 Antreprenorii crează capital (financiar, estetic, relaționar).
Trăsăturile întreprinzătorului eficace
 Dorinţa de asumare a responsabilității,

 Preferinţa pentru risc moderat,
 Încrederea în succesul personal,
 Alegerea momentului oportun,
 Obiectivitatea,
 Dorinţa unor rezultate imediate,
 Putere ridicată de muncă,
 Pricepere organizatorică,
 Orientare spre viitor,
 Atitudine echilibrată faţă de bani,
 Competenţă profesională,
 Întreţinerea unor relaţii bune cu clienţii, salariaţii, furnizorii
şi instituţiile financiare
Perspectiva sociologică și psihologică a antreprenoriatului
1. Perspectiva sociologică a antreprenoriatului
2. Perspectiva psihologică a antreprenoriatului

Perspectiva sociologică a antreprenoriatului
 Antreprenoriatul este un contract psihologic care implică

o relație de "relaționare" și una de tip "lucru în echipă",
între două sau mai multe persoane ce înființează împreună o
afacere în care au un interes financiar.
 Acești indivizi sunt prezenți în timpul fazei de înființare a
firmei, înainte de a începe efectiv să pună la dispoziție pe
piață bunurile sau serviciile organizației.
 Rezultă că persoana trebuie să fie implicată încă de la
început, să aibă și o participație de capital în afacere pentru
a fi considerat membru al echipei.
 Abilitatea de a identifica și a se angaja în noi oportunități a fost

privită ca trăsătură esențială de antreprenoriat a indivizilor
(Casson, 1982, Kirzner 1973, Knight, 1942, Schumpeter, 1934).
 Firmele antreprenoriale își bazează strategiile exclusiv pe
oportunitățile care există în mediul înconjurător, folosindu-le ca
punct de plecare pentru elaborarea strategiilor.
 Antreprenorii tind să urmărească noi oportunități fără a ține
seama de resursele controlate în prezent, identificând resursele
necesare pentru a exploata o oportunitate după ce au evaluat o
nouă strategie.
 Firmele orientate spre administrare tind să privească mai mult
resursele pe care le controlează deja atunci când elaborează
strategii.
 Bird (1989) evidențiază beneficii psihologice derivate din

relațiile dintre membrii echipei.
 În cazul unui antreprenor individual/singur care trebuie să
suporte deciziile individuale și rezultatele obținute, fără a avea
posibilitatea de a da vina pe o altă persoană, echipele
antreprenoriale transmit responsabilitatea în rândul indivizilor
și au posibilitatea de a găsi un vinovat în caz de eșec.
 Asocierea cu alte persoane dă dreptul de apărare a deciziilor,
deținerea unui pachet de acțiuni în cadrul firmei poate face pe
membrii echipei mai încrezători în deciziile lor.
 Francis și Sandberg (2000) au remarcat că prieteniile "pot
organiza echipe împreună și stimulează eforturi eroice în
momente dificile".
 Întreprinderile antreprenoriale sunt entități sociale încă de la început,

deoarece întreprinderile individuale implică posibilitatea de a nu
împărți proprietatea cu ceilalți acționari în procesul de înființare.
 Modul cum începe o afacere și dacă sunt implicate/recrutate și alte
persoane pentru a se alătura efortului organizației poate avea
consecințe asupra performanței și supraviețuirii acesteia.
 Întreprinderile pot fi formate ca rezultat al echipelor și din acest motiv
se pot identifica următoarele principii care stau la baza formării
echipei:
 alegerea pe baza principiului de homofilie,
 alegerea intenționată,
 alegerea echipei pe baza principiului constrângerii de
structură, a contextului sau oportunității (Ruef, 2001).
 Homofilia se referă la tendința oamenilor de a se asocia cu

persoane asemănătoare , după criterii de gen sau etnie.
 Alegerea intenționată reflectă tendințele oamenilor de a alege pe
alții care posedă aptitudini valoroase, cum ar fi educația sau
experiența.
 Alegerea echipei pe baza principiului constrângerii de
structură, a contextului sau oportunități reflectă modul în care
funcționează primele două principii.
 Fondatorii firmei nu pot alege pe cineva pe care nu l-au întâlnit sau
văzut, cum ar fi o persoană care lucrează într-o altă organizație
sau locuiește într-un alt oraș (Ruef, 2002).
Perspectiva psihologică a antreprenoriatului
 Managementul de vârf poate crea mai multe acțiuni

antreprenoriale cu privire la aspectele generale ale
firmei (Brown, 1998; Martin, 2000).
 Practicile de management ale unei companii variază
de-a lungul unui spectru de la cele antreprenoriale la
cele administrative.
 Un "promotor" caracterizează partea antreprenorială
a spectrului și un "mandatar" caracterizează partea
administrativă (Stevenson, 1983; Stevenson și Jarillo,
1986;
 Singura intenție a promotorului este să urmărească și să

exploateze oportunitățile indiferent de resursele controlate în
prezent, în timp ce mandatarul își propune să utilizeze eficient
resursele controlate în prezent.
 Stevenson descrie managementul antreprenorial în șase
dimensiuni diferite:
 orientarea strategică,
 angajamentul față de oportunitate,
 angajamentul față de resurse,
 controlul resurselor,
 structura managementului,
 filosofia recompensei (Brown, 2001).
 (Re)combinarea inovativă a resurselor a fost

sugerată a fi rezultatul unei vigilențe înalte la noi
oportunități (Zahra & Wiklund, 2000).
 Managerii pot fi conștienți de oportunitățile din
mediul înconjurător, dar au tendința de a se
gândi/centra asupra modului de utilizare și
exploatare cât mai eficientă a resurselor pe care le
controlează deja și amână noile oportunități.
 Caracteristicle importante în abordările psihologice privind antreprenoriatul îl

reprezintă motivaţia, factorii determinanţi şi atributele ce intervin în procesul
antreprenorial.
 Cercetările în domeniu s-au orientat pe investigarea factorilor de tip atracţie -
respingere, care determină de fapt esenţa antreprenoriatului de oportunitate sau
de necesitate.
 Influența factorilor pentru intrarea în antreprenoriat poate fi de tip atracție-
respingere în care predomină beneficiile subiective – satisfacţia derivată dintr-o
mai mare autonomie pentru cei care deţin o afacere poate să compensează lipsa de
rezultate economice şi sociale ale auto-angajaţilor.
 Trăsăturile socio-economice individuale şi contextual cultural-instituţionale în
mod exclusiv nu sunt în măsură să explice apariţia unor antreprenori şi recunosc
importanţa caracteristicilor individuale, psihologice şi atitudinale.
 Dintre multele variabile studiate în antreprenoriat - atitudinea şi motivaţia sunt
factori determinanți ai antreprenoriatului.
 Casson (2003) plecând de la definițiile lui Schumpeter și Knight

- argumentează că antreprenorii sunt persoane care se
specializează în luarea deciziilor.
 Teoria lor este inspirată de procesul de descoperire
antreprenorială "Kirzneriană", dar subliniază că sunt
necesare informații prealabile pentru a completa noile
informații în descoperirea oportunităților de afaceri.
 În acest sens, definițiile sunt similare cu ale lui Schultz care
susține capitalul uman ca factor determinant al capacității
antreprenoriale.
 Alte cercetări presupun că indivizii au abilități

identice, dar diferă în percepția lor asupra riscurilor
implicate în deținerea unei afaceri; persoanele prea
optimiste devin antreprenori (Meza și Southey, 1996).
 Abilitățile antreprenoriale sunt un fel de capital uman
care poate fi dobândit prin practici precum educația.
 De aceea în timp multe din teoriile generale ale
antreprenoriatului se concentrează pe rolul
întreprinzătorului care depășește limitele proprietarului
afacerii pentru a explica dimensiunea fenomenului de
antreprenoriat.
 Deși mulți economiști acceptă ideea că antreprenorii sunt

inovatori, poate fi dificil să se aplice această teorie a
antreprenoriatului în țările mai puțin dezvoltate.
 Adesea, în țările mai puțin dezvoltate, antreprenorii nu sunt cu
adevărat inovatori în sensul tradițional al cuvântului.
 Întreprinzătorii din țările cel mai puțin dezvoltate produc
rareori produse noi; mai degrabă, ele imită produsele și
procesele de producție care au fost inventate în altă parte
a lumii (de obicei în țările dezvoltate).
 Acest proces, care are loc și în țările dezvoltate, se numește
"imitație creativă" (Drucker, 1985).
 Imitația creativă are loc atunci când imitatorii

înțeleg mai bine modul în care o inovație poate fi
aplicată, folosită sau vândută în nișa lor de piață
specială (propriile țări) decât persoanele care au
creat sau descoperit inovația originală.
 Astfel, procesul de inovare în țările cel mai puțin
dezvoltate este adesea acela de a imita și adapta,
în loc de noțiunea tradițională de descoperire și
dezvoltare de produse sau procese noi (Hak, 2008).
 Deși această listă de caracteristici nu este pe deplin completă,

ea poate explica de ce unii oameni devin antreprenori, în timp
ce alții nu.
 Specialiștii în inovație susțin că un experiment poate eșua, dar
trebuie să continuăm să încercăm până când se va realiza
succesul.
 Teoreticienii din antreprenoriat nu reușesc să clasifice acest tip de
inovator care experimentează și poate într-o bună zi să obțină
profituri, deoarece antreprenoriatul este legat de angajament,
răbdare și asumarea de riscuri.
 De asemenea, modelele nu reușesc să înțeleagă conceptul de
rentabilitate - că nu toate întreprinderile realizează profituri imediat
de la punctul de pornire.
 Caracteristicile acțiunii reprezintă un punct central în fazele

antreprenoriatului, care nu au aceleași intensități de
diferențiere, dar sunt importante pentru faze diferite.
 Întreprinzătorii care sunt mai activi, adică aceia care
desfășoară mai multe activități de pornire și care răspândesc
aceste activități în timp, au mai multe șanse să înceapă cu
succes o nouă afacere (Carter,1996).
 Antreprenorii trebuie să prevadă măsurile necesare pentru a
gestiona supraviețuirea și creșterea noii companii. Acțiuni
importante sunt, de exemplu, gestionarea conflictelor,
negocierea contractelor, formarea de alianțe, dezvoltarea de
noi strategii de afaceri (Baron 2007).
 Cercetarea ar putea contribui la atingerea obiectivelor

propuse, cum ar fi comportamentul pur reactiv sau
adaptativ al antreprenorilor cu rezultate negative pentru
persistență, inovație și performanță.
 În schimb poate fi examinat conceptul de acțiuni
experimentale, fără a se pune accentul pe stabilirea și
planificarea potențialului de compensare a propriei
improvizații în condiții de stabilire a obiectivelor mici,
ceea ce poate conduce la noi direcții de cercetare în
zonele de stabilire a obiectivelor și performanței (Locke,
2002).
 Un domeniu care adesea îngrijorează managerii de

schimbare este dificultatea modificării culturii
organizaționale.
 Cercetătorii ar putea examina efectul flexibilității chiar la
începutul firmei ca o agresivitate a unei organizații.
 Tipul culturii organizaționale care dezvoltă puteri depinde de
tendințele de acțiune ale fondatorului (fondatorilor) unei
firme.
 Prin urmare, este utilă măsurarea sprijinului antreprenorilor
pentru cultura organizațională (cultura în domeniul practicilor
comune) – Koen (2007).
 Este foarte probabil ca acțiunile de schimbare să fie eficiente

datorită inițiativei personale. Inițierea, proactivitatea și posibilitatea
de a depăși bariere - sunt mult mai probabil să fie afectate de timp
dacă nu sunt acceptate de personal, ceea ce face imposibilă
schimbarea.
 Frese (2009) arată că anumite caracteristici pot fi mai mult sau mai
puțin active și acestea reprezintă o reacție pasivă.
 Astfel, strategiile active dintr-o rețea socială sunt legate de
succesul antreprenorial ( Zhao, 2010).
 În mod similar, formele active de învățare în sensul practicii
deliberate sunt legate de succesul antreprenorial (Unger, 2009).
 Există o diferență între auto-eficacitatea generală (trăsătură

de personalitate) și auto-eficacitatea specifică (o stare
motivantă) (Chen, 2001).
 Scalele de eficacitate în cercetarea antreprenorială
descriu de obicei mai multe roluri (începerea unei
organizații, gândirea creativă, comercializarea unui
produs nou, etc).
 În cele din urmă, aspectele orientării antreprenoriale -
autonomie, inovație, agresivitate, orientare spre risc și
mediu proactiv - ar putea fi și dimensiuni ale
personalității.
 Modelul teoretic privind factorii structurali ai antreprenoriatului este de

tip atracţie-respingere (push-pull). Factorii atitudinali de atracţie
sunt aversiunea faţă de risc şi individualismul economic.
 Amit şi Eitan (1995) au consacrat în literatura economică distincţia
între motivele de împingere (push) şi atragere (pull) spre
antreprenoriat.
 Ei au subliniat faptul că mulţi dintre proprietarii de afaceri se află
în zona antreprenoriatului, întrucât nu au găsit alte oportunităţi
de venit.
 Un posibil efect negativ al educaţiei este prezis de teoria factorilor de
împingere, atribuind celor mai puţin educaţi o poziţie mai fragilă
pe piaţa forţei de muncă (Moore şi Mueller, 2002).
 Predictorii principali individuali ai antreprenoriatului sunt

determinați de impactul genului şi al vârstei.
 Este demonstrat că bărbaţii au o probabilitate mai mare de a fi
antreprenori decât femeile (Georgellis şi Wall, 2005; Walker şi
Webster, 2007).
 O explicație posibilă este dată de modelele culturale şi transmiterea
rolurilor sociale care îi favorizează pe bărbaţi.
 Vârsta are un efect pozitiv asupra deţinerii unei afaceri (Walker şi
Webster, 2007).
 Acest lucru se întâmplă pentru că la o vârstă mai tânără
modificările în statutul profesional apar mai frecvent (Evans şi
Leighton, 1989).
 În unele cazuri educaţia avansată poate fi, de asemenea,

predictor al antreprenoriatului – oamenii educaţi tind să
înceapă afaceri cu valoare adăugată crescută.
 Totuși este posibil să ne aşteptăm la o relaţie neliniară între
educaţie şi probabilitatea de a deţine o afacere.
 Locul de reşedinţă este alt factor de împingere spre antreprenoriat
(push) - cu cât este mai mare localitatea de reşedinţă cu atât
sunt mai mari oportunităţile economice şi, de asemenea,
şansele de a găsi un loc de muncă bine plătit.
 În localităţile mai mici oportunităţile de muncă sunt mai rare,
iar indivizii sunt împinşi spre activităţi independente (Hatos,
2012).
 Se aşteptă o incidenţă mai mare a auto-angajării în mediul

rural şi în oraşele mici decât în oraşele mai mari din
România.
 Rolul incertitudinii şi al încrederii în sine în viaţa şi activitatea
antreprenorială a fost recunoscut și evidențiat de Schumpeter și
Knight.
 Antreprenorii trebuie să se obişnuiască cu incertitudinea,
să accepte că nu există calcule sigure şi certitudini privind
succesul.
 Astfel, încrederea în sine face diferenţa dintre antreprenori
şi persoanele obişnuite (Van Praag, Versloot, 2007).
 Încrederea în sine este strâns legată de eficienţă, de valorificarea

experienţelor anterioare şi recuperarea după eşecuri (Chen,
1998).
 Numai antreprenorii orientaţi spre oportunităţi şi nu cei deveniţi
antreprenori din necesitate se caracterizează printr-un nivel
ridicat ale încrederii de sine, comparativ cu celelalte persoane
(Tyszka, 2011).
 Deși antreprenorii nu se dovedesc întotdeauna a fi persoane marcate
de o predispoziţie deosebită spre risc, ei sunt nevoiţi (mai degrabă
decât predispuşi!) să se implice în mai multe activităţi investiţionale
curente riscante, în comparație cu statutul de salariat.
 Aversiunea scăzută faţă de risc încurajează intrarea în

antreprenoriat, ceea ce este considerat un truism în studiile
despre antreprenoriat (Cramer, 2002; Kan şi Tsai, 2006).
 Individualismul este asociat cu o probabilitate mai mare de
intrare în antreprenoriat (McGrath, 1992; Tiessen, 1997).
 Toleranţa la risc poate fi descrisă ca fiind dimensiunea riscului
(financiar sau de altă natură) pe care un individ este dispus să
şi-l asume (Antonites şi Wordsworth, 2009).
 Simon (2000) a descoperit că datorită unor prejudecăţi
cognitive, antreprenorii au o percepţie a riscului mai scăzută
decât restul non-antreprenorilor.
 Distorsiunile cognitive cele mai importante par a fi: supraîncrederea (sau

ignorarea propriilor limite), iluzia şi încrederea în ”legea numerelor
mici” (există un număr limitat de informaţii care contează în luarea unei
decizii)
 Janney şi Dess (2006) susţin că există diferenţe însemnate între momentele
asumării riscurilor pe parcursul vieţii antreprenoriale şi cele mai
importante survin la momentul înfiinţării şi lansării unei noi firme.
 Deşi atitudinea faţă de risc de-a lungul ciclului de viaţă a firmei şi
independenţa nu pot fi complet asumate, cercetarea psihologică a
evidenţiat că o anumită parte a aversiunii faţă de risc şi toleranţa sunt
trăsături de personalitate care nu sunt influenţate de evenimentele din
viaţa unui om (Dohmen, 2011).
 Individualismul este măsura în care o persoană consideră interesele
sale personale mai importante decât interesele unui grup.
 Antreprenorii, ca grup, au fost de obicei caracterizaţi ca individualişti prin natura lor

(McGrath,1992; Nicholson şi Anderson, 2005),
 Unele cercetări indică faptul că persoanele individualiste prezintă un nivel mai redus
de cooperare în cadrul unui grup (Wagner, 1995), că există o disponibilitate mai
scăzută pentru munca în echipă (Kirkman şi Shapiro, 2001) sau că este puţin
probabil ca aceste persoane (individualiste) să iniţieze acţiuni care să
îmbunătăţească performanţa de ansamblu a grupului (Moorman şi Blakely, 1995).
 Pe de altă parte, există dovezi, cel puţin la nivel general macroeconomic, care susţin
că individualismul poate avea o relaţie pozitivă cu capitalul social.
 Allik şi Realo (2004) explică aceasta prin faptul că pentru persoanele
individualiste, munca în colectiv poate fi interesantă şi profitabilă dacă ei
consideră că le va aduce beneficii personale care nu ar fi putut fi obţinute dacă
ar fi lucrat singure (Wagner, 1995; Allik şi Realo, 2004; Ascigil şi Magner, 2013).
 Cultura poate fi importantă în ceea ce privește influența

acestor factori, având în vedere diferențele de
antreprenoriat între țări (Freytag & Thurik 2007, Stephan &
Uhlaner 2010).
 Există mari avantaje în înțelegerea unor legături între
factorii culturali și spiritul antreprenorial (Stephan, 2010);
există probabilitatea unor modificări culturale care
împiedică combinarea eficienței economice și legislative
cu diferențele culturale ca predictori ai succesului
antreprenorial.
 Este rezonabil să bănuim că aversiunea faţă de risc şi atitudinile

economice individualiste pot fi influenţate de eforturile în afaceri şi
reciproc.
 În literatura de specialitate vom găsi suficiente dovezi că atitudinile faţă
de risc sunt surse pentru antreprenoriat (Caliendo, 2009).
 Dacă antreprenorii provin din foşti angajaţi prezintă un nivel mai
ridicat de toleranţă faţă de risc decât non-antreprenorii.
 Lipsa unor relaţii între individualismul economic şi spiritul antreprenorial
rezolvă problema endogenităţii - ştim că individualiştii nu sunt mai
susceptibili de a deveni antreprenori decât colectiviştii.

Ed Atreprenoriala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ed Atreprenoriala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Curs – Lect. dr. FLOREA Nelu

 Seminarii – Cs. dr. II PLOPEANU Aurelian

 Teoriile și practicile educației antreprenoriale

 Educația antreprenorială despre organizație

 Alain Fayolle - Handbook of Research in Entrepreneurship Education:

 Heidi M. Neck, Patricia G. Greene, Candida G. Brush - Teaching

 Educația este fenomenul socio-uman care asigură transmiterea

 Educația antreprenorială reprezintă intervenția intenționată a

 Educația antreprenorială pune accentul pe orientarea vieții și a

 Diferințe între educația antreprenorială și educația pentru afaceri:

 Există o literatură abundentă care raportează că profesorii/instructorii de

 Pentru modelului de educație antreprenorială la nivel de școală în

 Consorțiul pentru Educație Antreprenorială (CEA - 2004)

 În Australia, guvernul federal a investit 2,9 miliarde de dolari în

 Problematica peisajului și spiritului antreprenorial în Europa

 Pe lângă interesul guvernelor, creșterea programelor antreprenoriale

 Consecința acestor tendințe s-a concretizat în creșterea cererii

 În ceea ce privește educația pentru afacerea existentă, se pot

 Béchard și Toulouse (1998) au identificat următoarele obiective generale

 Majoritatea instructorilor care raportează activitățile lor didactice în

 Atitudinea proactivă și activitățile concurenților europeni impun o mai

 Comisia Comunitățile Europene, 2006 – impune dialogul între

 Educația antreprenorială se adresează și sistemelor educaționale,

 Modificarea curriculei este determinată de nevoia a face schimbări în

 Dinamica între antreprenoriat și educație continuă discuția privind relațiile

 Cu toate acestea au fost investigate puține studii privind modul în care

 Aceste diferențe ar trebui, de asemenea, să fie reflectate în programele

 Evaluarea și promovarea inițiativei la nivel civic și antreprenorial poate

 Antreprenoriatul corporativ sau intraprenoriatul este o tactică de

 Contextualizat mai degrabă izolat, putem să vedem antreprenoriatului

 Educația antreprenorială ajută tinerii să își dezvolte capacitatea

 Guvernul poate influența antreprenoriatului nu numai prin legislație,

 În opinia majorității autorilor, scopurile educația antreprenorială

 Guvernul Țării Galilor oferă următoarele definiței - Educația

 Universitățile trebuie să aibă o viziune clară asupra impactul

 În pofida diversității definițiilor antreprenoriatului în literatura

 În domeniul antreprenoriatului este posibil să se distingă următoarele

 Abordarea "meso" - are ca zonă de interes principal firma.

 Prima directie se concentrează pe crearea de întreprinderi și

 În domeniul antreprenoriatului o atenție/importanță scăzută a fost

 Transformarea unei idei în acțiune a fost realizată din cele mai

 Antreprenoriatul este un fenomen multilateral, cuvântul

 Verbul francez „entreprendre” era deja în folosință în

 Termenul de antreprenor se referă la indivizii care intră

 Termenul de antreprenor este folosit încă din secolul al XVI-lea; în

 În aceeași perioadă economiștii francezi utilizau termenul pentru a

 Economistul francez Richard Cantillion este, în general, acreditat

 Antreprenoriatul este în prezent un termen și un

 De aceea ei pot fi priviți ca agenții procesului antreprenorial și

 Pentru filosofii comuniști - antreprenorii pot fi prădători, persoane

 Abordarea antreprenorială la nivel de individ se referă la faptul

 Din perspectivă educațională, cunoștințele antreprenoriale au fost

 Abilitățile antreprenoriale, ca și alte competențe, sunt

 Antreprenoriatul se ocupă cu descoperirea și exploatarea

 În viitor, inovarea și spiritul antreprenorial trebuie încurajate la

 Antreprenoriatul implică faptul că antreprenorii sunt direct responsabili

 În literatura de specialitate au fost identificate mai multe roluri ale antreprenorilor

 Fiind un concept multidisciplinar, studierea antreprenoriatului

 În literatura economică noţiunea de „antreprenor” a apărut

 Jean-Baptiste Say - antreprenorii sunt priviți ca niște

 Adam Smith (1776) - Avuţia Naţiunilor a menţionat clar că nu

 Richard Cantillion (1730) - Antreprenoriatul este definit ca