EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Curs – Lect. dr. FLOREA Nelu

 Seminarii – Cs. dr. II VODĂ Iolanda
Asist. dr. IONESCU Alina
Cs. dr. II PLOPEANU Aurelian
 EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 5 credite ( 5 * 25 ore)
 Examen – 5 puncte
 Test curs – 2 puncte
 Seminar - 3 puncte
* 2 puncte pentru activitatea individuală
* 1 punct proiect grup
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Teoriile și practicile educației antreprenoriale

 Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat
 Teoria comportamentului planificat
 Influența educației antreprenoriale asupra
atitudinii și intenției antreprenoriale
 Creativitatea și inovarea – intersecția dintre
teorie și practică
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Educația antreprenorială despre organizație

 Educația antreprenorială pentru organizație
 Educația antreprenorială în organizație
 Deciziile antreprenoriale – efectele (ne)dorite
pentru organizație
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Alain Fayolle - Handbook of Research in Entrepreneurship Education:

Contextual perspectives, Edward Elgard – 2010
 Alain Fayolle, Heinz Klandt - International Entrepreneurship Education: Issues
and Newness, Edward Elgard – 2006,
 Alan L. Carsrud, Malin Brannback - Understanding the Entrepreneurial Mind,
Springer – 2009,
 Alexandria Valerio, Brent Parton, Alicia Robb - Entrepreneurship Education and
Training Programs around the World: Dimensions for Success, The World Bank
– 2014,
 Calvin A. Kent - Entrepreneurship Education: Current Developments, Future
Directions, Quorum Books – 1990,
 Christine K. Volkmann, David B. Audretsch - Entrepreneurship Education at
Universities: Learning from Twenty European Cases, Springer – 2017,
 G. Page West III, Elizabeth J. Gatewood, Kelly G. Shaver - Handbook of
University-wide Entrepreneurship Education, Edward Elgard - 2009,
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Heidi M. Neck, Patricia G. Greene, Candida G. Brush - Teaching

Entrepreneurship: A Practice-Based Approach, Edward Elgard - 2014,
 Karin Berglund, Karen Verduyn - Revitalizing Entrepreneurship
Education: Adopting a critical approach in the classroom, Routledge –
2018,
 Kjell Skogen, Jarle Sjovoll - Creativity and Innovation: Preconditions
for Entrepreneurial Education, Tapir Academic Press – 2010,
 Peter Drucker – Inovation and Entrepreneurship, Butteworth-
Heinemann – 2002,
 Richard Weber - Evaluating Entrepreneurship Education, Springer –
2011
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Educația - fenomen socio-uman care asigură transmiterea

acumulărilor teoretice și practice obținute de omenire de-a lungul
evoluției social-istorice tinerei generații, formându-le personalitatea
și profesionalitatea necesară desfășurării de activități utile în plan
social.
 Etimologia - educație provine din latinescul:
– educo - educere cu sensul de a crește, a cultiva, a îndruma, a educa,
– educe - educere care înseamnă a duce, a conduce, a scoate.
 Ambele accepțiuni sunt corecte, dar în practică există multiple dificultăți
și diferențieri în descrierea fenomenului educațional de ordin
conceptual, ideologic, aria de acoperire, scopul sau personalul
implicat în realizarea acesteia.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
Educația conform DEX-ului:
 Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și
dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor, tineretului,
oamenilor sau ale societății, prin activități pedagogice, având ca rezultat
buna creștere, comportare civilizată în societate;
 Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a
generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării
pentru integrarea lor în societate.
 Dictionarul LAROUSSE atribuie pentru educație următoarele sensuri:
conduita de formare a copilului sau adultului; instruirea unei persoane într-
un anumit domeniu de activitate, ansamblul de cunoștințele intelectuale,
culturale, morale, dobândite în acest domeniu de o persoană sau un grup.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Educația antreprenorială reprezintă intervenția intenționată a

educatorilor în viața studenților/elevilor pentru a inția și forma
calitățile și abilitățile antreprenoriale care să le permită să
supraviețuiască în lumea afacerilor.
 Ea poate fi descrisă ca o formă de educație care vizează
atragerea persoanelor care sunt capabile să înceapă o
afacere nouă și este promovată din ce în ce mai mult ca premisă
pe care economiile lumii pot experimenta dezvoltarea și
durabilitatea.
 Educația antreprenorială le oferă studenților cunoștințele,
atributele și capacitățile suplimentare necesare pentru a fi
aplicate în contextul înființării unei noi întreprinderi sau
afaceri.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Educația antreprenorială pune accentul pe orientarea vieții și a

acțiunilor în vederea dezvoltării unei afaceri sau a unui plan de
afaceri.
 Luthje și Frank (2002), sunt de acord că există o relație pozitivă
între educația antreprenorială și crearea de afaceri.
 Ea dezvoltă și stimulează procesul antreprenorial, oferind
instrumentele necesare pentru lansarea de noi întreprinderi
(Postigo și Tomborini, 2002; Cheung și Chan, 2011).
 Conceptul de educație antreprenorială a trecut prin mai multe
etape de dezvoltare (Kourilsky, 1995), fiind predată la nivel
mondial, atât în țările dezvoltate cât și în țările sărace.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Diferențe între educația antreprenorială și educația pentru afaceri:

are o acoperire mai limitată decât antreprenoriatul și include
inovarea și asumarea riscului.
 Educația antreprenorială este diferită de la o națiune la alta –
Timmons, Eisenman 2015 afirmă că educația antreprenorială ar
trebui să difere de la o națiune la alta ca arie și conținut.
 Această diferență de percepție apare și între profesori și
studenți/cursanți.
 În timp ce profesorii par să perceapă și să trateze programele de
educație antreprenorială ca fiind bazate pe cunoaștere,
studenții/cursanți se așteaptă ca acestea să fie orientate spre
acțiune
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Există o literatură abundentă care raportează că profesorii/instructorii de

antreprenoriat predau diferite lucruri sub aceeași umbrelă a cursurilor de
antreprenoriat (Van der Sluis, Van Praag și Vijverberg, 2008, Weaver,
Dickson și Solomon, 2005).
 În plus, conținutul adecvat pentru programele de antreprenoriat rămân
sub o permanentă discuție asupra conținutului (Gibb, 2002)
 Fiet (2000) consideră că un motiv important care stă la baza accentului
diferit pe care instructorii antreprenoriali îl manifestă este caracterul
eclectic al antreprenoriatului ca disciplină.
 Cu excepția descoperirii/generării de idei, majoritatea subiectelor
incluse în educația antreprenorială provin din literatura de specialitate a
altor discipline.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Pentru modelul de educație antreprenorială la nivel de școală în stadiul

actual, cercetătorii fac următoarea propunere - educația și formarea în
domeniul antreprenorial ar trebui să fie acceptate ca elemente ale
educației antreprenoriale și ar trebui predată tuturor studenților
indiferent de profil.
 De asemenea există un acord general cu privire la faptul că ar trebui
să se pună accentul pe educația antreprenorială, comparativ cu
educația în afaceri.
 Educația pentru afaceri are o acoperire mai limitată decât educația și
formarea antreprenorială, care include subiecte suplimentare, cum ar fi
inovarea și asumarea de riscuri.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Consorțiul pentru Educație Antreprenorială (CEA - 2004)

evidențiază faptul că educația antreprenorială este un proces
de învățare pe tot parcursul vieții și constă în cinci etape:
cunoștințe de bază, cunoașterea competențelor, aplicarea
creativă, lansarea și creșterea afacerilor.
 Odată cu acumularea de dovezi care susţin rolul
antreprenoriatului în dezvoltarea economică (Acs, 2002;
Kuratko, 2005; Reynolds, 2005), guvernele au continuat să
încurajeze oamenii să devină antreprenori (Brannback &
Carsrud, 2009).
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 În Australia, guvernul federal a investit 2,9 miliarde de dolari

pentru a promova o cultură a spiritului antreprenorial și a inovării în
sistemul educațional (Jones, 2007).
 Fundația Kauffman (2009) a donat 40 milioane dolari pentru a
face educația antreprenorială disponibilă în campusurile
universitare americane.
 În Chile au fost alocate 4 milioane de dolari pentru finanțarea
programelor de educație antreprenorială.
 Aceste eforturi au încercat să reproducă condițiile în care
apare și se inițiează fenomentul de antreprenoriat, una din
condițiile de bază fiind existența aptitudinilor antreprenoriale în
rândul studenților/elevilor și al oamenilor de știință (Phan,
2004)
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Problematica peisajului și spiritului antreprenorial în Europa

reprezintă o chestiune istorică care își extinde domeniul de aplicare de la
afaceri spre societate.
 Această direcție este determinată de rădăcinile istorice ale
antreprenoriatului în Europa, care provine din ideile Iluminismului
și se bazează pe idealul democrației și al oportunităților egale
pentru cetățeni.
 Soluția propusă a fost oferirea de sisteme educaționale pentru
îmbunătățirea acestor deziderate.
 În Asia de exemplu, guvernul chinez a luat o decizie strategică de a
dezvolta o bază de inovare până în 2020 prin integrarea dezvoltării
activităților și cercetarea antreprenoriatului în sistemul educațional,
(Wang Xingsun, 2007).
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Pe lângă interesul guvernelor, creșterea programelor antreprenoriale

în universități a fost alimentată de o cerere fără precedent a
studenților pentru o educație care oferă abilitățile necesare de a
reuși într-un mediu de afaceri din ce în ce mai complex (Cooper,
Bottomley & Gordon, 2004).
 Ca răspuns la aceste solicitări, instituțiile de învățământ au
implementat activități de învățare asociate antreprenoriatului,
cum ar fi prelegeri privind concepte de afaceri, concursuri de
planificare a afacerilor, interacțiuni cu practicienii și
evenimente de dezvoltare a rețelelor (Al-Laham, Souitaris, &
Zerbinati, 2007).
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Consecința acestor tendințe s-a concretizat în creșterea cererii

educației antreprenoriale din învățământului superior,
 În S.U.A., numărul universităților care raportau cursuri de
antreprenoriat în 1980 erau de 300, ajungând la 1.050 în 1990
(Dickson, Solomon & Weaver, 2008), iar la colegii de la mai puțin
de zece în 1970 (Kuratko, 2005) la peste 2.000 în 2008 (Cone,
2008).
 Garavan & O'Cinneide (1994) - obiectivele didactice pentru educația
antreprenorială ar trebui să fie anularea părtinitoare a influențelor
negative privind riscul tehnicilor analitice, dezvoltarea empatiei
pentru aspectul unic al antreprenoriatului, încurajarea unei atitudini
pozitive față de schimbare și stimularea intenției antreprenoriale,
delimitând clar diferențele dintre educația antreprenorială și educația
pentru afaceri.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 În ceea ce privește educația pentru afacerea existentă, se pot

distinge trei subtipuri:
a) conștientizarea întreprinderilor mici - care vizează creșterea
numărului de persoane care au cunoștințe suficiente despre
întreprinderile mici pentru a le considera o opțiune la un moment dat al
vieții;
b) educație pentru întreprinderi mici - care urmărește să ofere ajutor
practic celor care doresc să facă tranziția către o activitate independentă;
c) continuarea educației pentru întreprinderile mici - care este menită
să permită oamenilor să își consolideze și să își actualizeze abilitățile de
a conduce o afacere (Garavan & O'Cinneide, 1994).
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Béchard și Toulouse (1998) au identificat următoarele obiective generale

de învățare pentru educația antreprenorială:
a) conștientizarea antreprenoriatului - furnizează informații
generale despre spiritul antreprenorial și solicită publicului să
reflecteze asupra antreprenoriatului ca o opțiune de carieră,
b) crearea de afaceri - antrenează studenții în aptitudini
tehnice, umane și manageriale pentru a crea o afacere,
c) dezvoltarea întreprinderilor mici - fiind create, de obicei,
pentru a se potrivi nevoilor specifice de învățare ale
proprietarilor de afaceri mici,
d) formarea formatorilor - îi învață pe educatori să facă
consultanță, educație și urmărirea afacerilor mici.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Majoritatea instructorilor care raportează activitățile lor

didactice în domeniul educației antreprenoriale nu
precizează ceea ce încearcă să realizeze efectiv la clasele
lor.
 Chiar dacă lucrările anterioare în domeniul educației
antreprenoriale au evidențiat existența mai multor
scopuri didactice posibile în cursurile de antreprenoriat
majoritatea articolelor despre acest subiect descriu pur și
simplu ce s-a făcut, fără a mai lua în considerare
obiectivele care stau la baza activităților didactice
descrise.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Atitudinea proactivă și activitățile concurenților europeni impun o mai

bună înțelegerea a dinamicii complexe între antreprenoriat, mediu și
educație (spiritul antreprenorial) oferind oportunități pentru revitalizarea
rădăcinilor istorice ale antreprenoriatului.
 Prin includerea tuturor acestor elemente, sperăm să putem defini forma,
dimensiunile și orizontul peisajul multidisciplinar pentru ca mai multe
persoane să învețe să exploreze aceste oportunități.
 Pentru dimensionarea ariei educației antreprenoriale trebuie să
înțelegem dinamica fenomenului de antreprenoriat, influența extinsă și
diversificată a mediului, legătura între antreprenoriat și educație,
specificul și viziunea culturală la nivel global, schimbările și nevoile
de dezvoltarea a organizației în efortul de a contribui la reînnoirea
societății.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Comisia Comunitățile Europene, 2006 – impune dialogul între

antreprenoriat și mediu extins la nivel de politici, ca unul din factorii
cheie ai strategiei UE privind inovarea, subliniind importanța creării
unei culturi antreprenoriale prin încurajarea gândirii corecte, dezvoltarea
aptitudinilor antreprenoriale și conștientizarea oportunității de carieră ca
parte esențială a competitivității europene.
 Pe lângă interacțiunea dintre economie, afaceri, firme și prosperitatea
națională/regională, implicațiile antreprenoriale se bazează pe concepte
mai largi, cum ar fi cetățeni activi/implicați, sisteme educaționale,
dezvoltarea curriculei și democrația.
 Această complexitate nu a fost primită fără critici deoarece extinderea
cercetării antreprenoriale la atât de multe aspecte, structuri și procese
ale societății își poate dizolva granițele și distruge identitatea.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Educația antreprenorială se adresează și sistemelor educaționale,

pentru a dezvolta curricula, pedagogia și privește învățarea
antreprenorială, pregătirea întreprinzătorului ca un proces de-a lungul
vieții care presupune o cercetare multidisciplinară și expertizarea
întregului sistem educațional (Kyrö și Carrier, 2005).
 Educația este un mediu al societății pentru adoptarea ideilor despre
o viață mai bună și un proces de pregătire pentru viitor al
studenților (Bowen, 1981).
 Raportul Comisiei Europene din 2002 a recomandat recunoașterea
importanței predării antreprenoriatului în curricula națională, în
programa școlară pentru fiecare nivel al sistemului educațional,
fiind unul dintre indicatorii cheie calitativi pentru educația
antreprenorială.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Modificarea curriculei este determinată de nevoia a face

schimbări în societate, a valorilor, obiectivelor ideologice și
politice, care conduc la aceste schimbări, fiind astfel un
document puternic care creează baza pentru mișcările
educaționale, evaluând astfel ce și cum să învățăm (Flouris și
Pasias, 2003).
 O reformă a curriculei exprimă presiuni sociale, cum ar fi
dezvoltarea egalității de șanse și adaptarea educației pentru
a satisface nevoile dezvoltării forței de muncă.
 Diferențele în dezvoltarea spiritului antreprenorial prin integrarea
acestuia pe parcursul programelor de învățământ la toate
nivelurile, arată variații considerabile printre țările europene.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Dinamica între antreprenoriat și educație continuă discuția privind relațiile

dintre societate și antreprenoriat din perspectiva educației, prin integrarea
antreprenoriatului în sprijinul guvernamental și al sistemelor de învățământ.
 Antreprenoriatul universitar și schemele de sprijin guvernamental
încep prin poziționarea proceselor spin-off în structuri
naționale/internaționale, necesitatea de a reforma comercializarea
cercetării, atât prin schimbări în sistemul academic și în instrumentele
de finanțare, dar și prin crearea de structuri separate pentru
susținerea acestor activități.
 Experții susțin că această complexitate a activității
antreprenoriale în mediul academic determină nevoia de noi
instrumente adaptate la agendele naționale.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Cu toate acestea au fost investigate puține studii privind modul în care

aceste scheme guvernamentale sunt concepute și implementate, tipul de
raționament din spatele schemelor de sprijin, diferențele dintre țări,
modalitățile de structurare a acestor programe de sprijin la nivel
guvernamental, universitar și de proiecte.
 Aceste interacțiuni stabilesc scena proceselor care oferă inovații în
sistemele de educație și în îmbunătățirea continuă pentru actualizarea
programelor și abilităților necesare dezvoltării societății.
 Educația pentru dezvoltarea organizației în diferite culturi și cicluri de
învățare pleacă de la premisa că educația nu are loc într-un vid al
culturii antreprenoriale și a mediului dintr-o anumită regiune/țară sau că o
anumită școală de gândire trebuie luată în considerare la planificarea
programului de educație antreprenorială, deoarece țările europene au
culturi antreprenoriale diferite.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Aceste diferențe ar trebui, de asemenea, să fie reflectate în

programele de învățământ pentru organizații și în structura
curriculară; în unele țări se pune accentul în special pe abilitățile
de afaceri și uneori se întâmplă se existe o lipsă de programe
într-o etapă anterioară (școli primare/licee).
 Alte țări pun accentul pe programe care se concentrează pe
conștientizarea, construirea/identificarea și sprijinirea acestor
comportamente antreprenoriale, punțile între spiritul antreprenorial
și educație (pedagogie) ar trebui să fie mai puternice pentru a face
educația pentru organizații, deoarece dacă se pune accent doar
pe dezvoltarea abilităților potențiale și viitoare ale
antreprenorilor, aceste programe vor satisface doar nevoile
unui grup minoritar.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Evaluarea și promovarea inițiativei la nivel civic și antreprenorial poate

avea ca punct de plecare aspectele culturale și educaționale pentru
înțelegerea spiritului antreprenorial și poate fi valorificată prin lansarea de
programe naționale privind similarități și diferențe între antreprenori și
potențiali întreprinzători, fiind pilonii pentru acțiuni guvernamentale
specifici țărilor în curs de dezvoltare și a modernizării sistemelor de
educaţie.
 În condițiile actuale multe afaceri se confruntă cu o creștere a
intensității competitivității, cu o concurență mai complexă și schimbătoare
a mediului, în timp ce viața lor depinde de structuri puternice, stabile
care să ofere perenitate organizației.
 Pentru a supraviețui în aceste condiții, inovația este unul dintre factorii
cheie de succes ce poate fi folosită de manageri/antreprenori ca
instrument al asigurării performanței.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Antreprenoriatul corporativ sau intraprenoriatul este o tactică de

afaceri adoptată de aceste companii mari pentru a aduce elemente noi în
sistemul organizației, fără a crea entropie (haos), prin încurajarea apariției
unor noi activități care să asigure creșterea/dezvoltarea organizației.
 Reproducerea atitudinilor și comportamentelor antreprenoriale în
cadrul companiilor și instituțiilor deja existente reprezintă teoretic un
antidot eficient față de inerție și lipsa de inovare în cadrul acestor
organizații (Stevenson , Jarillo, 1990; Fayolle și Basso).
 În practică, dificultățile cu care se confruntă organizațiile care au încercat
să dezvolte aceste comportamente, dezvăluie un alt aspect al fenomenului
- existența unor contradicții și paradoxuri cu perspective
conflictuale între un comportament birocratic/tradițional față de unul
antreprenorial, deschiderea ”cutiei negre” a organizației fiind
încercată de intraprenori și influențată de cultura organizațională.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Contextualizat putem să vedem antreprenoriatul ca un proces

dinamic de învățare și dezvoltare, indiferent de contextul în care are
loc, a modului în care peisajul firmelor mici s-a schimbat, forțându-
le să se adapteze la procesul de globalizare.
 În plus competitivitatea firmelor mici depinde de integrarea acestora în
lanțul valoric global, oferind oportunitate de afaceri de nișă și asigurând
în viitor un randament satisfăcător.
 Constatarea abilităților generației următoare de a iniția/dezvolta organizații
induce modul despre cum următoarea generație de responsabili de proprietate ar
putea fi dezvoltată. Acest tip de discuție ideologică este necesară pentru
promovarea cercetării în acest domeniu.
 Ne amintește că abordarea spiritului antreprenorial ca dinamică între mediul
înconjurător și educație este imposibilă dacă nu suntem pregătiți să le dezvăluim
valorile pe care le considerăm că pot ajuta următoarea generație să
supraviețuiască și să consolideze democrația și egalitatea în peisajul global, unde
sunt provocări mai complexe decât a fost, probabil, vreodată.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Educația antreprenorială ajută tinerii să își dezvolte capacitatea

antreprenorială, să se pregătească pentru un viitor în afaceri
economice complexe.
 Rezultatele obținute de cursanții disciplinei educație antreprenorială:
– sunt conștienți de sine și pot reflecta/valorifica punctele forte ale intereselor și
aspirațiilor proprii,
– atitudinea de a face ca ideile/lucrurile să se întâmple,
– sunt calificați să lucreze cu oameni, să influențeze, să negocieze ca o echipă,
– sunt creativi, inovativi și flexibili la crearea de produse și în gestionarea
riscurilor,
– să utilizeze abordări imaginative, formale și informale în rezolvarea problemelor,
– o atitudine pozitivă/constructivă față de afaceri și antreprenoriat,
- să devină membri activi ai comunității lor.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Guvernul poate influența antreprenoriatul nu numai prin legislație,

ci și prin sistemul de educație.
 Educația este importantă pentru stimularea fenomenului de
antreprenoriat din următoarele motive (Reynolds, 1999; Sánchez,
2010):
– oferă persoanelor fizice un sentiment de autonomie și de autorealizare,
– îi face pe oameni conștienți de opțiunile de carieră alternativă,
– extinde orizonturile indivizilor, făcând astfel oamenii mai bine echipați
pentru a percepe oportunitățile,
– oferă cunoștințe care pot fi folosite de către persoanele fizice să
dezvolte noi oportunități antreprenoriale.
 Antreprenorii nu sunt "născuți", ci devin, mai degrabă, prin
experiența vieții lor.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 În opinia majorității autorilor, scopurile pentru educația

antreprenorială sunt următoarele:
– de a oferi cunoștințe utile antreprenorului.
– de creștere a capacităților de utilizare a tehnicilor, de
examinare a situațiilor de afaceri și crearea de planuri de
acțiune.
– de identificare și stimulare a aptitudinilor antreprenoriale.
– de a dezvolta empatie și de a sprijini problemele de
antreprenoriat.
– de a dezvolta atitudinea față de schimbare.
– să promoveze înființarea de firme noi și alte forme de
întreprinderi.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Guvernul Țării Galilor oferă următoarea definiție:

 ”Educația antreprenorială - vizează dezvoltarea atitudinii și
abilităților tinerilor pentru ai ajuta să-și realizeze potențialul,
de a avea dorința de a transforma ideile și oportunitățile în
realitate, permițând tinerilor să fie pozitivi, proactivi și de
succes în abordarea lor față de viață și muncă”.
 ”Trebuie să creăm un spirit antreprenorial printre elevii
școlilor, colegiilor și universităților noastre, deoarece acest grup
este cheia pentru viitorul economiei; trebuie să educăm
oamenii despre oportunități și să le creem ambiția în
încercarea de a reuși”.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Universitățile trebuie să identifice o viziune clară asupra impactului

transformării ethosului aspirațional asupra învățării și predării
educației antreprenoriale.
 Dezvoltarea unei culturi antreprenoriale și încorporarea cu succes a
educației antreprenoriale în cadrul curriculei necesită următoarele
etape:
– o înțelegere comună a educației antreprenoriale, pe baza unei
definiții convenite,
– un angajament de înaltă calitate din partea liderilor de rang
înalt pentru educația antreprenorială și o strategie clară de
creare a ethosului antreprenorial,
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
 existența în rândul personalului a unui membru senior pentru a
promova educația antreprenorială și alocarea de timp suficient și
resurse necesare,
 consultarea cursanților pentru a se asigura că opiniile și nevoile lor
sunt luate în considerare și abordarea în special a celor cu nevoi
suplimentare,
 existența unui program eficient de dezvoltare profesională pentru a
spori gradul de conștientizare a subiecților în ceea ce privește
educația antreprenorială și capacitatea de a dezvolta expertiză în
furnizarea eficientă a acestora,
 existența unor sisteme de monitorizare a eficacității programelor de
educație antreprenorială, pentru a evalua impactul activităților privind
rezultatele cursanților și a îmbunătăți conținutul acestora în viitor.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 În pofida diversității definițiilor educației antreprenoriale în

literatura tradițională de specialitate, există o distincție între
domeniul care se referă la
acțiunea întreprinzătorului (funcția antreprenorială)
și
domeniul care se referă la rezultatul sau consecința acelei acțiuni
antreprenoriale (întreprindere).
 În domeniul larg al antreprenoriatului se pot distinge, prin urmare,
două aspecte pentru analiză:
a) antreprenorul (întreprinzătorul);
b) întreprinderea.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 În domeniul antreprenoriatului este posibil să se distingă următoarele

modalități de analiză:
– abordarea "micro"
– abordarea "meso„
– abordarea "macro"
 Abordarea "micro" - se concentrează ca zonă de interes principal
la nivel de individ.
 Teoriile dezvoltate la acest nivel se referă frecvent la maximizarea
profitului proprietarului firmei ca obiectiv principal (preocupare
naturală), teorii ce se referă la risc (incertitudine) sau teorii
psihologice care se concentrează pe caracteristicile antreprenoriale
și ale optimizării comportamentului antreprenorului.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Abordarea "meso" - are ca zonă de interes principal firma.

 Ca şi câmp de cercetare este un domeniu de cercetare mai larg ce
include față de abordarea precedentă teoriile costurilor
tranzacțiilor, teoria rețelei, procesul de spin-off și în general,
activitatea de conducere a organizaţiei.
 Abordarea "macro" față de cele precedente include ca zonă
principală de interes întregul sistem economic în care se
desfășoară activitatea antreprenorială și poate fi luată în
considerare și relația dintre antreprenoriat și creșterea
economică.
 Studierea relației dintre antreprenoriat și creșterea economică a
generat următoarele teme centrale:
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Prima direcție se concentrează pe crearea de întreprinderi și

include contribuțile acestora asupra economiei, existând clar o
relație pozitivă între numărul de întreprinderi din economie și rata de
creștere economică.
 A doua direcţie acordă atenție variabilelor culturale, istorice și
instituționale ca factori determinanți ai antreprenoriatului și ai
creșterii economice într-un anumit context, domeniu de activitate
sau teritoriu.
 A treia influență a antreprenoriatului este analizată din perspectiva
numărului de firme, a creșterii economice și a concurenței,
deoarece se consideră că rivalitatea între întreprinderi crește odată
cu creșterea numărului de firme (Porter, 1985) și întărește procesul
de inovare (Molero, 2001).
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ
 A patra modalitate este determinată de teoriile lui J. Schumpeter (1934,
1942, 1996), care evidențiază o relație pozitivă între antreprenoriat,
inovare și creșterea economică.
 În plus, teoria creșterii endogene a introdus inovația ca fiind factor
esențial de explicare a creșterii veniturilor (Romer, 1994).
 Ca rezultat, inovarea a fost considerată ca o funcție principală a
întreprinderilor în domeniul economic.
 Evident, relația abordării "macro" cu cele două abordări anterioare este
destul de puternică, dar principala preocupare în acest nivel agregat poate fi
reprezentată, de exemplu, prin următoarea întrebare:
 Cum ar trebui să fie activitatea antreprenorială pentru a maximiza creșterea
economiei într-un unumit teritoriu?
 Această abordare este încadrată de ceea ce ar putea fi numită calitatea
structurii antreprenoriale.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 În domeniul antreprenoriatului o atenție/importanță scăzută a fost

acordată relației dintre caracteristicile organizațiilor/întreprinderilor și
creșterea economică.
 Unele contribuții interesante referitoare la această problemă se
concentrează asupra caracteristicilor întreprinderii, dar rareori le
conectează la creșterea economică, ca în următoarea clasificare (Cotec,
1996):
 parohia IMM-urilor - orientarea spre piața locală;
 IMM-uri individuale și globale - concurează pe piața internațională dar nu sunt
asociate cu alte firme;
 componentele pe care le fabrică IMM-urile presupune realizarea de produse
standardizate;
 IMM-urile de înaltă tehnologie;
 IMM-uri organizate în grupuri de producție.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Lipsa cunoștințelor de bază privind abordarea "macro" asupra spiritului

antreprenorial nu este surprinzător. Teoriile tradiționale privind creșterea
economică (Solow, 1956), inclusiv cele mai avansate modele endogene
(Romer, 1994), nu iau în considerare în mod specific antreprenoriatul în
relație cu variabilele care explică procesul de creștere economică.
 In ciuda utilizării modelelor endogene moderne, luând în considerare
ideile generale ale lui Schumpeter privind inovația antreprenorială, care
încorporează procesul tehnologic și progresul cunoașterii, rolul
antreprenorilor nu este specificat în utilizarea noilor tehnologii din
producție.
 Implicit, se presupune că orice inovație creată într-un centru de cercetare
este încorporată automat în procesul de producție.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Cu toate acestea, este necesar să se ia în considerare, pentru ca acest

proces să aibă loc, că trebuie să existe o firmă care să încorporeze
inovațiile; această circumstanță nu se produce întotdeauna, în special în
țările sau regiunile subdezvoltate.
 Mai mult, alte contribuții la nivel microeconomic dar și macroeconomic
încearcă să stabilească importanța capacității de inovare a
întreprinderilor pentru IMM – uri și creșterea economică a teritoriului, dar
există încă multe aspecte nestăpânite privind inovarea de către firme ca
de exemplu - Cum ar trebui să fie măsurată capacitate de inovare?
 Ideile schumpeteriene și modelele economice care iau în considerare
inovarea într-un anumit teritoriu oferă o contribuție interesantă pentru
analiza legăturii dintre structura antreprenorială și creșterea economică.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Astfel pentru a clasifica calitatea structurii antreprenoriale pornind de la rolul

întreprinzătorului schumpeterian în funcție de intensitatea inovației
antreprenoriale, putem identifica (O'Kean, 1991) următoarele:
 structura antreprenorială excelentă - are un grad înalt de inovare
proprie, exercită o mare influență asupra pieței și, prin urmare, va duce
la un nivel ridicat de creștere economică,
 structura de imitație;
 structura de rutină;
 structura goală.
În mod logic, pe lângă o structură antreprenorială "excelentă" de
inovare există și alte caracteristici care influențează creșterea
economică (Guzmán și Santos, 2001).
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Amintim ca variabile de creștere economică următoarele:

– dependența de cumpărare a factorilor de producție,
– dependența de vânzări a produselor,
– dimensiunea firmei și numărul de angajați,
– gradul de ocupare a forței de muncă,
– creșterea vânzărilor,
– acorduri oficiale sau informale de cooperare cu alte organizații,
– activitatea de cercetare și dezvoltare,
– gradul de inovare,
– obținerea/posesia certificatelor de calitate,
– acțiuni de creștere a calității,
– utilizarea planificării anuale,
– ponderea profesorilor universitari ca manageri din totalul managerilor,
– ponderea angajaților cu studii universitare în totalul lucrătorilor organizației.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Acestea sunt variabile foarte simple și ușor de observat, dar s-ar

putea să existe și altele care ar putea contribui la explicarea
punctelor forte sau slabe ale structurii antreprenoriale aparținând
unui teritoriu economic la nivel local, provincial, regional sau
național.

 În mod specific, ne vom concentra pe două variabile mai puțin

vizibile:
 dependența productivă;
 dependența funcțională.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Dependența productivă se referă la nivelul de concentrare a firmelor

raportate la numărul de furnizori, pe de o parte, și la numărul de clienți, pe de
altă parte.
 Un indice de dependență productivă ridicat în ceea ce privește achizițiile,
înseamnă că o mare parte a intrărilor provine de la număr mic de furnizori.
 Este o caracteristică importantă de luat în considerare de organizații pentru că
aceasta arată vulnerabilitatea firmelor, iar din perspectiva "macro", ar putea fi
un factor care afectează dezvoltarea durabilă a economiilor.
 O valoare de 100% la achiziții înseamnă că achiziția este concentrată pe un
singur furnizor, iar la vânzări înseamnă că organizația depinde de un singur
client.
 La nivel macro evident că dacă există un număr mare de întreprinderi cu un
nivel ridicat al gradului de dependență productivă într-o economie, acest
fenomen induce efecte negative în domeniul antreprenoriatului și al profilului
calitativ al structurii antreprenoriale.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Dependența funcțională se referă la nivelul de concentrare a achizițiilor

și vânzărilor cu privire la originea și destinația lor teritorială, concept nou
cunoscut sub numele de "Noua Geografie Economică" (Krugman, 1991).
 Termenii anteriori folosiți pentru "dependența funcțională" au fost -
"lanțul valoric" (Porter, 1985; Gereffi, 1994), "fluxul de valori" (Womack
și Jones, 1996) sau conceptul de "filieră” în tradiția franceză.
 Dependența funcțională încearcă să evalueze relația dintre intrările de
pe o piață externă și rezultatele destinate pieței interne.
 O valoare de 100% înseamnă că achizițiile sale provin în totalitate de pe
piața externă, iar la vânzări că merg în totalitate pe piața locală.
 În contrast, o valoare minimă înseamnă că firma achiziționează 100%
din intrările sale de pe piața locală, în timp ce vânzările de 100% arată
că produsele se îndreaptă numai către piața internațională.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Dependență funcțională evidențiază dar nu încearcă să valorifice

relațiile de guvernare dintre firme sau legăturile de producție dintre
acestea, dar oferă posibilitatea de cuantificare a relației dintre
originea teritorială a intrărilor în raport cu posibilitatea destinației
teritoriale a ieșirilor.
 Cu toate acestea ne arată comportamentul pe care îl pot adopta
IMM-urile în regiunile subdezvoltate, fie să se specializeze în funcția
de distribuție pentru economii avansate sau de căutare a noi pieței,
"producătorul de piețe" pentru firmele producătoare din sectorul de
producție (Guzmán și Santos, 2006).
 Gradul de dependență productivă și funcțională poate să influențeze
favorabil/nefavorabil procesul de creștere economică, într-un mod
structural și permanent.
EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 Pe de o parte, este posibil să se realizeze o analiză comparativă

între regiuni în scopul de a se identifica profilul acelor grupuri
antreprenoriale care contribuie la creșterea economică în mai
mare sau mai mică măsură.
 O altă provocare este încercarea de analiză și măsurare a relației
între dependența productivă, funcțională și fenomenul de creştere
economică, dar și utilarea în analiza lanțului valorii globale a
rolului IMM- pentru diferite activități și sectoare ca provocare a
antreprenoriatului și localizarea acestuia.
 Din perspectiva politicii economice, aceste noi concepte pot
reprezenta un factor discriminatoriu pentru îmbunătățirea
sprijinului instituțional sau public acordat IMM-urilor în
cadrul dezvoltării sustenabile sau a economiei regionale.