Cuprins

1.Introducere…………………………………………………………..……3
1.1. Transformarea digital…………………………………………………5
1.2. Digitalizarea educatiei în timpul pandemiei COVID-19......................5
2.Conceptul de mecatronică………………………………………………...6
2.1.Filosofia mecatronică în practica şi educaţia inginerească……………8
3.Mecatronica mediu educaţional pentru integrare…………………………9
3.1.Dezvoltarea educaţiei în domeniul mecatronicii………………………10
3.2.Educația și impactul digitalizării……………………………………....11
4.Tinerii si digitalizarea..................................................................................15
5.Bibliografie……………………………………………………………......18

1. Introducere
Educaţia este o cultură a caracterului, un fel de obişnuinţă contra naturii, dar şi singura
nobleţe ce-i distinge pe oameni. Este un fel de artă ce face să treacă conştientul în
inconştient, dar de multe ori nu e un fapt al şcolii ci al unei virtuţi pe care o porţi în tine.
Educaţia tradiţională a europeanului a fost mereu cizelată de o istorie care ne-a arătat că
e mai prudent să nu te expui şi nici să domoleşti febra unui secol grăbit, trăind iluzia că
avem timp pentru toate.
Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar
scopul ei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil (Kant), dar
şi acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o multitudine de
interese (Herbart).
Într-un astfel de context, lucrarea: Platforme Mecatronice pentru Educaţie şi Cercetare
oferă suportul necesar dezvoltării noilor tehnologii educaţionale, compatibile cu cerinţele
privind construcţia şi afirmarea noii societăţi a cunoaşterii şi învăţării, iar eficacitatea cu
care şcoala îşi îndeplineşte misiunea socială devine hotărâtoare pentru viitorul comunităţii
în care funcţionează.
Nu este întâmplător faptul că tocmai ţările care au ştiut să investească în programe de
educaţie şi au perfecţionat standardele educaţionale, au obţinut rezultate remarcabile şi
durabile creşteri economice.
În acest sens, nu voi da exemple ce se limitează la ţările avansate de pe o coastă sau
cealaltă a Atlanticului, fiindcă ele se referă şi la Japonia, China, Coreea de Sud, Thailanda,
Chile, Cehia, Elveţia sau Ungaria. Acestea au alocat cote însemnate ale bugetului public
pentru educaţie prin programe de anvergură.
Producerea, transmiterea şi aplicarea cunoaşterii în orice domeniu de activitate sunt
instanţe care asigură creşterea productivităţii. Totodată, fără învăţare continuă,
adaptabilitatea personală sau modul şi stilul individual de viaţă sunt mai sărace în conţinut
şi în performanţe, scade calitatea vieţii în termenii standardelor economice, ai diversităţii şi
profunzimii acţiunilor sau trăirilor culturale. Inteligenţa bazată pe cunoaşterea şi
competenţa profesională mereu actualizată prin asimilarea de noi abilităţi şi cunoştinţe este
indiciul unei vieţi personale de calitate, capabile să contribuie la dezvoltarea comunităţii
naţionale şi locale.
Sensul acestor înnoiri a fost explicitat de către japonezi, la începutul deceniului al 8-lea
al secolului trecut şi prin definirea conceptului de mecatronică (îmbinare sinergetică:
mecanică-electronică-informatică). Conţinutul termenului s-a îmbogăţit continuu ca urmare
a evoluţiei în dezvoltarea tehnologică şi, pas cu pas mecatronica a devenit: filosofie, Ştiinţa
maşinilor inteligente şi mediu educaţional pentru integrare în societatea cunoaşterii.
Experienţa informaţională confirmă că, aceste abordări, prin stimularea efectului de
sinergie, deschid orizonturi nebănuite în toate domeniile de cercetare, constituind baza
pentru stimularea iniţiativei şi creativităţii.
Lucrarea lansată cu ocazia Primei Conferinţe Naţionale de Educaţie Tehnologică şi
Tehnologii Educaţionale, găzduită de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca(4-5
iunie 2009), cuprinde contribuţii ale unor reputaţi specialişti în domeniul mecatronicii din
centrele universitare: Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Timişoara.
Lucrarea include deopotrivă contribuţii ale specialiştilor din Departamentele pentru
Pregătirea Personalului Didactic ale universităţilor cu profil tehnologic din centrele
universitare menţionate.
2
 În promovarea globalizării concepute ca o reuniune armonizată a diversităţilor locale,
educaţia este tot mai frecvent considerată a fi în acelaşi timp factor (instrument de
promovare a globalizării) şi efect (care suferă modificări semnificative sub imperiul
globalizării). Cum era de prevăzut, educaţia şi în particular învăţământul sunt chemate nu
numai să reacţioneze faţă de tendinţele de globalizare, ci dimpotrivă să joace un rol
hotărâtor în dezvoltarea unor societăţi viitoare dezirabile, inducând în societate transformări
calitative de natură să conserve identitatea diversă a comunităţilor, dar şi toleranţa bazată pe
comunicare şi pe mai buna cunoaştere şi înţelegere a intereselor fiecărui participant la acest
proces, iar platformele de mecatronică răspund acestor deziderate.
Responsabilitatea pentru globalizarea educaţiei pleacă de la conştientizarea faptului că
problemele cu care ne confruntăm se află în interacţiune, astfel că, schimbările propuse în
plan educaţional, sunt parte a strategiei pentru întâlnirea cu viitorul. Succesul schimbării
depinde esenţial de calitatea resursei umane implicate, iar aceasta este cultivată prin
învăţământ.
Platformele de mecatronică sunt factori de reformă, de schimbare. Deoarece schimbarea
este indusă de mulţi factori conjugaţi, între care pe primul loc se află capacitatea de a inova
(şi nu de a imita), precum şi disponibilitatea de a coopera, de a interconecta activităţi
performante şi competitive din sfera cunoaşterii, din industrii şi servicii, din viaţa
comunităţilor. Dar aceste abilităţi se achiziţionează prin educaţia iniţială şi permanentă în
măsura în care ea generează nu indivizi izolaţi, cu competenţe şi calificări insulare, ci
persoane competitive prin prestaţia proprie, receptive şi reactive la contexte, dar mai ales
creative, capabile să formuleze ipoteze, idei şi iniţiative originale adaptate mediului concret
în care lucrează şi trăiesc, apte să comunice şi să coopereze în efortul de atingere a unor
ţeluri comune. În această natură, fiecare suntem umbra tuturor şi purtăm în noi simbolul
veşniciei închis în timp.
Logica în esenţă nu conţine nici realul, nici posibilul. Ea este un loc de articulare a
posibilului cu realul, iar educaţiei îi revine rolul de a face joncţiunea dintre posibil şi real.
Educaţia ne învaţă că nu trebuie să părăsim străduinţa cu gândul la destin, dar o astfel de
filosofie relevă o concluzie importantă, adică modul în care un om îşi acceptă destinul poate
fi mai important decât însuşi destinul său.

1.1. Transformarea digitală

Transformarea digitală a societăților noastre, dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii și
progresele științifice în domeniul inteligenței artificiale (IA) și roboticii oferă nenumărate
oportunități în aproape toate aspectele vieții noastre. Transformarea digitală afectează domeniul
educației, care este pe punctul de a trece prin schimbarea cea mai substanțială de la introducerea
învățământului obligatoriu. Conform unor estimări, 65 % dintre copiii care intră în prezent în
școala primară vor ajunge să lucreze în noi tipuri de locuri de muncă, care acum nici nu există2.
Potențialul tehnologiilor digitale în educație nu a fost încă utilizat la maximum pentru a oferi o
educație de calitate accesibilă tuturor. Dimensiunea etică a digitalizării și a IA trebuie să se afle
3
în centrul eforturilor noastre. Prin urmare, programele și sistemele UE trebuie să urmeze o
abordare etică și centrată pe om a IA. Tehnologiile digitale ar trebui considerate un instrument
pentru oferirea unei educații și formări de calitate. În viitor, nevoia de competențe digitale va
crește (codare, logistică și robotică), ceea ce se va reflecta nu numai în cursurile de informatică,
ci și în programa de învățământ în ansamblu. Ar trebui făcut mai mult pentru a evita orice formă
de părtinire și discriminare în ceea ce privește algoritmii digitali și instrumentele suplimentare
ale conținutului și sistemelor educaționale. Securitatea și migrația, aspectele de mediu
(schimbările climatice), radicalizarea, intensificarea mișcărilor politice extremiste și campaniile
de dezinformare se numără printre cele mai importante domenii în care educația trebuie adaptată,
pentru că este o componentă esențială a soluțiilor pe termen lung. Un rol special în acest sens îl
are predarea în domeniul științelor sociale și umaniste, care ar trebui să se bazeze pe dovezi, pe
date și pe independența academică. UE ar trebui să ajute statele membre să-și dezvolte educația
în domeniul mediului, cea mediatică și cea financiară, pentru a le permite.

1.2. Digitalizarea educatiei în timpul pandemiei COVID-19

Criza sanitară pe care o trăim a zguduit dramatic sectorul educației. Au apărut numeroase
provocări pentru cadrele didactice, studenți, părinți și conducerea instituțiilor, la toate nivelurile
de educație și formare. Mai mult decât oricând, UE trebuie să acționeze rapid și cu convingere.
Comisia Europeană a publicat Planul actualizat pentru educația digitală. Trebuie să învățăm din
criză și să utilizăm planul actualizat, dar trebuie și să arătăm clar cetățenilor că UE este în măsură
să reacționeze rapid la noile provocări.
Deficiențele existente și transformarea insuficientă a educației digitale au fost aduse în plină
lumină în timpul izolării impuse ca urmare a pandemiei, care a obligat milioane de copii, elevi și
studenți să stea acasă. Familiile cu copii de vârstă școlară sau școlarizați au fost nevoite să se
adapteze la noua realitate a educației de acasă.
Aceasta a avut un impact major asupra sistemelor de învățământ, studenților, familiilor,
profesorilor și instituțiilor școlare.
Profesorii sunt esențiali pentru succesul oricărei reforme educaționale. Ei trebuie susținuți și
formați pentru a-și dezvolta aptitudinile și competențele digitale. Programul Europa digitală
poate fi, în acest context, esențial. În acest scop, trebuie să ne inspirăm din exemplele bune din
unele țări3. Comisia Europeană, împreună cu statele membre, ar trebui să sprijine financiar
cursurile de formare pentru cadrele didactice, pentru a le pregăti să utilizeze noile platforme în
predare.

1. Conceptul de mecatronică
Conceptul de mecatronică s-a născut în Japonia la începutul deceniului al optulea al
secolului trecut. Termenul în sine a fost brevetat de către concernul Yaskawa Electric Co. şi
a fost utilizat pentru a descrie fuziunea tehnologicǎ: mecanicǎ - electronicǎ – informaticǎ.
Tot ceea ce numim produs de înaltă tehnicitate, este produs mecatronic. Automobilul
modern, maşinile-unelte cu comandă numerică, tehnica de calcul, tehnica de
telecomunicaţii, aparatura de cercetare, roboţii, aparatura biomedicală, aparatura
electrocasnică etc., sunt doar câteva exemple de produse mecatronice. Practic, mecatronica
4
este prezentă în toate domeniile de activitate, inclusiv în agricultură şi în construcţii.
Mecatronica s-a născut ca tehnologie şi a devenit foarte curând filosofie care s-a
răspândit în întreaga lume. Valenţele creatoare ale mecatronicii au fost confirmate în toate
domeniile de activitate.
Tehnologia este cea care asigură omului o interacțiune cu mediul, cu materiile prime, cu
spațiul și timpul mult mai complexă și mai puternică decât o poate realiza fără aceasta. Este
suficient să ne gândim la o aeronavă modernă, ce se poate deplasa cu viteze uluitoare la mari
înălțimi, care poate fi condusă de un pilot automat, ca să realizăm cât de departe a ajuns
tehnologia.Dar influența acesteia nu se oprește aici. Ea afectează dezvoltarea oamenilor și modul
în
care ei văd și fac lucrurile, ba chiar și cum se privesc pe ei înșiși. Generațiile recente de copii se
numesc copii digitali deoarece au crescut cu dispozitivele digitale, iar utilizarea lor și-a pus
amprenta asupra modului lor de a fi și de a acționa.
Vârful de lance al tehnologiei contemporane este mecatronica, în cadrul căreia avem prima
integrare funcțională realizată de om a celor trei componente majore ale realității: materia,
energia și informația. Aceasta a făcut posibilă crearea produselor inteligente, cu capacitatea de a
face
lucruri uimitoare, cum ar fi condusul autonom al autoturismelor, pilotul automat la avion etc.
Apariţia mecatronicii este rezultatul firesc al evoluţiei în dezvoltarea tehnologică. Această
evoluţie este sugestiv evidenţiată în figura 2.1 [5].
Coloana vertebrală a mecatronicii o constituie tehnologia mecanică, care s-a dezvoltat
către mecanizare. Progresele în domeniul tehnologiei electronice, apariţia circuitelor
integrate, mici ca dimensiuni, ieftine şi fiabile, au permis includerea electronicii în
structurile mecanice. Se realizează astfel primul pas către integrare: integrarea
electromecanică.
Următorul pas în integrare a fost determinat de apariţia microprocesoarelor. Cu aceleaşi
caracteristici constructive, ca şi circuitele integrate, microprocesoarele au putut fi integrate
în structurile electromecanice realizate anterior. Astfel, acestea pot preleva informaţii
privind starea internă, starea mediului, pot prelucra aceste informaţii şi pot lua decizii
privind comportarea sistemului.

Fig.2.1. Fluxul tehnologic către integrarea mecatronică

5
 Această imagine sugerează că, în activitatea de concepţie, abordarea tradiţională în baza
căreia ingineria mecanică studiază probleme specifice mişcării maselor; ingineria
electricăelectronică,
studiază probleme specifice mişcării electronilor, iar automatiştii,
informaticienii, probleme specifice mişcării informaţiei, nu mai este posibilă. În structura
unui produs mecatronic, practic nu se pot separa cele trei mişcări.
În opinia japonezilor, mecatronica este tehnologia mecanică cerută de societatea
informaţională [2].
Mecatronica se diferenţiază net de tehnologia tradiţională. În tehnologia
tradiţională, elementele de bază sunt materialul şi energia. În mecatronică, acestor două
elemente li se adaugă informaţia.

Fig.2.2. Conceptul de mecatronică

2.1. Filosofia mecatronică în practica şi educaţia inginerească

Dezvoltarea tehnologiei mecatronice a luat prin surprindere universităţile, care, s-au
văzut nevoite să-şi adapteze din mers programele educaţionale, la cerinţele noii tehnologii.
Ca urmare a acestor strădanii s-au conturat principiile mecatronice în educaţie. Aceste
principii vizează dezvoltarea gândirii sistemice şi formarea deprinderilor pentru a lucra în
echipă.
În educaţia mecatronică devine deosebit de importantă învăţarea afectivă. Datorită
rolului informaţiei în toate domeniile de activitate, se impune redefinirea obiectivelor în
procesul educaţional.
În acest sens, este important să se urmărească: formarea deprinderilor de informare,
mentale, de acţiune şi sociale. Lucrul în reţea (networkingul) este cheia educaţiei
mecatronice.
Tehnologia mecatronică şi principiile mecatronice în educaţie au condus la definirea
filosofiei mecatronice. Pentru practica inginerească această filosofie a marcat saltul de la
ingineria tradiţională, secvenţială, la ingineria simultană sau concurentă ( paralelă).
Educaţia mecatronică asigură flexibilitate în acţiune şi în gândire, trăsături definitorii ale
specialistului în economia de piaţă. Valenţele creatoare ale mecatronicii au fost confirmate
deopotrivă în educaţie, cercetare şi în producţie. Rezultatele economice ale ţărilor
6
dezvoltate sunt dovezi de netăgăduit.

Fig.2.3. Proiectarea în mecatronică

Pregătirea mecatronică nu presupune renunţarea la superspecializare. Înalta performanţă

nu este posibilă fără aportul superspecialiştilor. Prezenţa acestora în echipele de
cercetareproiectare
este gândită în funcţie de natura problemelor abordate. Acestă relaţie generalistsuperspecialist
este similară cu ceea ce există în medicină (medic generalist, medic
specialist).
Pregătirea mecatronică, pregătire pe un front larg, se practică pe toate treptele procesului
educaţional, dovedindu-se benefică şi în simplificarea problemelor privind reconversia
profesională.

2. Mecatronica mediu educaţional pentru integrare

Conceptul de integrare are o sferă de cuprindere foarte largă. Abordările vizează mai cu
seamă domeniile tehnologie şi educaţie. Integrarea reprezintă suportul inovării. În acest
context pe bună dreptate mecatronica este principalul vector al inovării în societatea bazată
pe cunoaştere.
În dezvoltarea sa, mecatronica a parcurs etapele: tehnologie, filosofie, ştiinţa maşinilor
inteligente, mediu educaţional pentru integrare.
În figura 4.18, se prezintă tranziţia în evoluţia mecatronicii de la identitate disciplinară la
identitate tematică. De la prima etapă (1) unde nu există interacţiune între disciplinele
iniţiale la a doua etapă (2) care reprezintă o situaţie unde studenţii combină cursuri de la
diferite discipline pentru a-şi lărgi orizontul cunoaşterii. Aceasta este o etapă
multidisciplinară, unde, întreg sistemul educaţional este organizat şi funcţionează pe bază
de discipline.
În etapa (3) accentul se pune pe crearea cursurilor interdisciplinare. A patra etapă este
reprezentată în principal de crearea de noi curricule pentru aplicaţii interdisciplinare ca de
altfel pentru identitatea diferită a subiectului, identitatea disciplinară diminuându-se în
favoarea identităţii tematice. În etapa (5), disciplinele iniţiale se diminuează aproape în
întregime, ceea ce este posibil datorită unei schimbări complete în organizare.
A şasea etapă (6) este echivalentă cu tratarea mecatronicii ca un întreg, ca o identitate
tematică [35].

7
 Fig.3.1. Evoluţia mecatronicii ca disciplină academică

Datorită faptului că mecatronica aduce în prim plan informaţia, impactul tehnologiei

depăşeşte sfera economicului fiind major în domeniile: social, cultural etc. De fapt,
relavanţa culturală în societatea bazată pe cunoaştere este determinată de nivelul tehnic,
tehnologic. Problemele privind integrarea socială sunt foarte complexe şi direct legate de
componentele tehnologie şi dezvoltare economică. Avem în vedere în acest sens aspecte
privind integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi precum şi reconversia profesională
pentru persoanele care temporar şi-au pierdut locurile de muncă.
Educaţia este elementul hotărâtor care contribuie la rezolvarea problemelor privind
integrarea socială.
Detalierile în acest câmp scot în evidenţă noi valenţe ale mecatronicii ca tehnologie şi
mediu educaţional pentru integrare. Educaţie pentru integrare, educaţie pentru pace sunt noi
referinţe pentru abordările în activităţile educaţionale şi de formare în societatea bazată pe
cunoaştere.

3.1. Dezvoltarea educaţiei în domeniul mecatronicii

Primul program de educaţie mecatronică în inginerie a fost elaborat în 1978 la Universitatea
Toyohashi din Japonia, de către profesorul K. Yamazaky. Mai bine de un deceniu japonezii au
scris despre mecatronică numai în limba maternă. Prima lucrare în engleză, legată de tehnologia
şi educaţia mecatronică a fost susţinută în 1984, de profesorul Yamazaky, la o conferinţă
internaţională pe probleme de educaţie tehnologică în inginerie, desfăşurată în Germania.
Intensificarea vizitelor universitarilor europeni în Japonia, după 1980, au creat premizele
8
 introducerii de cursuri de mecatronicăşi a înfiinţării de specializări de mecatronică la universităţi
de prestigiu din Germania, Marea Britanie, Belgia, Finlanda, Elveţia, Olanda etc. În martie 1986
Comitetul Consultativ pentru Cercetare şi Dezvoltare al Comunităţii Europene afirmă că:
„mecatronica este o nevoie majoră pentru cercetarea europeanăşi pentru programele
educaţionale”.Câteva repere cronologice semnificative ale dezvoltării educaţiei mecatronice în
Europa, sunt sintetizate în [MĂT03], având la bază o amplă documentare. Iată unele dintre ele:
Belgia: În 1980 a fost înfiinţat, prin eforturile profesorului Hendrik Van Brussel, Institutul de
Mecatronică la Universitatea Catolică din Leuven, considerat drept poarta de intrare a
mecatronicii în Comunitatea Europeană. Marea Britanie: În 1984 a fost înfiinţat Consiliul pentru
Educaţie Tehnologicăşi Afaceri (BTEC), care a elaborat un Program Naţional de Educaţie
Mecatronică. În 1990 a fost recunoscut oficial „U.K. Mechatronics Forum”, care
organizeazăconferinţe internaţionale bienale de mecatronică, în colaborare cu parteneri externi.
Tot în 1990, sub egida Consiliului pentru Ştiinţăşi Cercetare în Inginerie (SERC), a fost înfiinţat
Centrul de Cercetare şi Proiectare în Mecatronică la Universitatea din Lancaster. Elveţia: În 1988
s-a înfiinţat Centrul de Cercetare în Mecatronică la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich. În
2003 Elveţia a găzduit Olimpiada Internaţională de Mecatronică. Finlanda: În 1985 s-au înfiinţat
specializările de mecatronică la universităţile din Tampere, Helsinki şi Oulu. În anul 1987 a fost
lansat Programul Naţional de Educaţie Mecatronică, care include obiective clare pentru
învăţământ, cercetare şi producţie şi este unul dintre cele mai pragmatice programe de acest tip din
Europa. Olanda: În 1989 guvernul olandez a înfiinţat Centrul de Cercetare în Mecatronică la
Universitatea din Twente. Franţa: După 1990 au fost înfiinţate mai multe Institute de Mecatronică.
S-au impus, prin rezultatele obţinute pe plan internaţional cele din Besançon şi Clermont-Ferrand.
Institutul de Mecatronică din Besançon a iniţiat congresele Franţa-Japonia de mecatronică.
Un accent deosebit este pus în multe dintre aceste cursuri pe însuşirea noţiunilor legate de
arhitectura, programarea şi utilizarea procesoarelor numerice în comanda sistemelor
mecatronice. În [DUR95], [MCN95], [UME95], [UME02] sunt descrise astfel de cursuri, care au
ca principale teme: aritmetica procesoarelor numerice, arhitectura microprocesoarelor şi
microcontrollerelor, funcţii de I/E (intrări/ieşiri), funcţii de temporizare/numărare, conversia
analog-numerică, comunicaţia serială, sistemul de lucru în întreruperi, procesarea în timp real,
programarea în limbaj de asamblare şi limbaj C a procesoarelor numerice etc. Unele cursuri
includ şi noţiuni despre senzori, motoare pas cu pas, servomotoare de curent continuu.

În România studiul mecatronicii a început în 1991, prin înfiinţarea specializărilor de

mecatronică la Universitatea „Transilvania” din Braşov, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din
Suceava. În 1994 au luat fiinţă specializările de mecatronicăşi la Universitatea „Politehnica” din
Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Timişoara, simultan cu definirea profilului mecatronic,
care a inclus cele două specializări: Mecatronicăşi Roboţi Industriali.

3.2. Educația și impactul digitalizării

Societatea și economia digitală reprezintă un domeniu abordat intens atât în sfera politicilor
publice și a economiei, cât și în mediul academic. Ritmul rapid de difuzare a tehnologiilor
9
digitale în viața de zi cu zi și în sectoarele economice determină schimbări continue și rapide în
multe sectoare de dezvoltare. Multe dintre aceste schimbări provocate de digitalizare nu sunt încă
analizate și înțelese, sunt deocamdată observate, iar impactul acestora chiar și pe termen mediu
este dificil de estimat.
Utilizarea pe o scară tot mai mare a tehnologiilor informației și comunicațiilor și a celor digitale
schimbă viața de zi cu zi atât în plan economic și profesional, cât și în cel social. În prezent
există numeroase posibilități de interacțiune și colaborare în mediul online/digital, ceea ce
determină apariția a noi forme de participare și creare de valoare.  Întreprinderile și organizațiile
transferă din ce în ce mai mult comunicațiile către rețelele sociale (social media) și către
comunitatea online. De asemenea, instituțiile politice și agențiile guvernamentale sunt tot mai
deschise către interacțiunea crescândă cu societatea, formându-se noi modele de participare și
cooperare între autorități și cetățeni. Inovația (deschisă), creativitatea, diseminarea largă a
cunoștințelor și informațiilor științifice și tehnice beneficiază de platforme extinse în mediul
online / digital, sporind potențialul de creștere și competitivitate economică. Toate aceste
abordări deschise și inovatoare contribuie la dezvoltarea societății și economiei digitale.    
Sistemele de educație din întreaga lume vor suferi mari modificări, favorizate de revoluția
tehnologică. În următorii 15 ani, internetul va transforma școlile în "medii interactive" care vor
da la o parte formele tradiționale de învățământ și vor schimba modul de a fi al profesorilor,
părinților și elevilor, scrie cotidianul spaniol El Mundo.
În școala viitorului, profesorul nu va mai fi doar un transmițător de cunoștințe, ci va avea ca
principală misiune orientarea elevului în propriul său proces de învățare. Curriculumul va fi
personalizat, pe măsura necesităților fiecărui elev, și se va pune accent pe abilitățile personale și
practice mai mult decât pe conținuturile academice. Internetul va fi principala sursă de
cunoaștere, chiar mai mult decât școala.
Rolul profesorilor va fi și mai relevant. Vor trebui să le arate elevilor că trebuie să fie critici
față de informație, că nu tot ceea ce găsesc pe internet este corect, că trebuie să selecționeze și să
meargă la cele mai fiabile surse.
Se vorbește azi, mai mult decât oricând, atât la nivel internațional, cât și național despre calitatea
educației, despre diversele crize ale educației și despre provocările pe care nivelul de dezvoltare
socieconomică și tehnologiile High-Tech le pun în fața tuturor sistemelor educaționale din
întreaga lume. Până de curând simţul comun asocia succesul adaptării la cerinţele mediului cu
nivelul de dezvoltare a abilităţilor intelectuale separând  raţionalitatea de emoţii. Cu cât o
persoană avea un nivel mai ridicat de inteligenţă, cu atât şansele sale de reuşită în viaţă păreau
mai mari, ignorând trăirile emoţionale ale persoanei şi efectele acestora asupra sa şi asupra
celorlalţi.
Se discută efectele tehnologizării masive, urmările digitalizării asupra diverselor aspecte ale
vieţii cotidiene. În timp ce unii blamează influenţa acestor procese, alţii recunosc avantajele
aduse de acestea. În ceea ce priveşte educaţia, ultimii ani au favorizat dezvoltarea unor practici
bazate pe mijloace moderne de predare – învăţare. Astăzi, putem preda o lecţie interactivă cu
ajutorul unei smartboard, ne putem conecta în orice clipă la o reţea de internet pentru a găsi o
informaţie necesară. Era digitalizării şi a tehnologizării ne permite să fim acum mai spontani

10
decât oricând, mijloacele tehnologice ne oferă libertatea de a improviza, de a fi creativ şi original
în acelaşi timp.
Putem spune că lecţiile devin astfel personalizate şi chiar capătă un caracter de unicitate,
spontaneitatea şi originalitatea profesorului jucând un rol esenţial în definirea specificului unei
lecţii. 
Datorită invenţiilor de ultimă oră, educatorul are la dispoziţie infinite surse de informare.
Internetul este astăzi un izvor bogat de informaţii, instrumentele tehnologice ne permit ca în
câteva secunde să accesăm un website de profil, furnizor de activităţi pentru clasă.  Dar aceasta
nu denotă în totalitate originalitatea ori creativitatea profesorului, ci mai degrabă priceperea sa în
materie de tehnologie, rapiditatea în a improviza pe loc. Ceea ce aduce în discuţie cu adevărat
originalitate şi creativitate este libertatea de a alege,  de a schimba o regulă impusă atunci când
considerăm că aceasta nu mai este de actualitate ori nu se potriveşte elevilor noştri.
Copiii moderni tind să-și dezvolte alte abilități prin interacțiunile cu tehnologia, chiar și la
vârste foarte mici. Transformarea tehnologică a tuturor sectoarelor înseamnă că instrumentele
digitale sunt utilizate frecvent chiar și în cazul profesiilor în mod tradițional netehnice și în
condițiile în care se estimează că în viitor nouă din 10 locuri de muncă vor necesita competențe
digitale în viitorul apropiat sau imediat. Este esențial ca instituțiile de învățământ să pregătească
elevii să facă față schimbărilor sociale și economice rapide, determinate de dezvoltarea
tehnologică rapidă, dotându-i cu competențele adecvate provocărilor erei digitale. Tehnologiile
digitale ar trebui să facă parte integrantă dintr-o abordare educațională axată pe cursant, adaptată
vârstei și pot oferi abordări noi și inovatoare în materie de predare și învățare.
O învățare digitală de calitate și inovatoare poate fi captivantă și și interactivă, completând
astfel metodele de predare bazate pe prelegeri și oferind platforme de colaborare și de creare de
cunoștințe. Totodată, tehnologiile digitale pot facilita accesul la cunoștințe și la învățare, iar
utilizarea lor permite tuturor structurilor de formare de la diferite niveluri să fie ușor accesibile și
favorabile incluziunii.
Dobândirea de competențe digitale necesită o abordare coerentă, bazată pe învățarea pe tot
parcursul vieții desfășurată în contexte formale, nonformale și informale o reacție la nivel de
politici și intervenții specifice adaptate nevoilor diferitelor grupuri de vârstă și cursanților. Se
consideră că potențialul tehnologiilor digitale este acela de a sprijini trecerea la abordări
pedagogice axate într-o mai mare măsură pe cursant, dacă sunt încorporate în procesul de
învățare într-un mod planificat și consecvent; se consideră că, pentru a realiza o veritabilă
transformare educațională, elevii trebuie îndrumați către practici inovatoare și vertical
ascendente de creare de cunoștințe.
Devine astfel necesară o transformare a sistemelor de educație și formare la toate nivelurile
pentru a valorifica pe deplin șansele oferite de tehnologiile informației și comunicațiilor și de
mass-media și pentru a dezvolta abilitățile și competențele necesare îndeplinirii cerințelor
societății și ale pieței muncii din viitor; reiterează faptul că o astfel de transformare trebuie să
continue să garanteze dreptul la realizare personală, să asigure echilibrul corect între
competențele digitale relevante și competențele de viață și să sprijine flexibilitatea individuală,
gândirea critică și potențialul de inovare.
În pofida potențialului de stimulare și de încurajare a metodelor de învățare deosebite și
personalizate pe care îl are digitalizarea, impactul tehnologiilor digitale asupra educației propriu-
11
zise a fost limitat. Investițiile în TIC în școli nu au dus încă la sperata modificare a practicilor
educaționale. Lipsa echipamentelor digitale și a conectivității în școli, afectează negativ educația
digitală a elevilor și disponibilitatea instrumentelor de predare digitale.
Profesorii ar trebui să se afle în centrul transformării digitale și, prin urmare, au ei înșiși nevoie
de o pregătire și formare continue, care trebuie să includă module vizând practici de predare
adaptate în funcție de vârstă și dezvoltare; această formare necesită timp și nu ar trebui să
reprezinte o sarcină suplimentară, pe lângă activitățile zilnice ale acestora; predarea altor
competențe de bază cum ar fi competențele numerice și de scris-citit, predarea de competențe
digitale cere profesorilor să își actualizeze cunoștințele și competențele în mod continuu;
profesorii au nevoie de o dezvoltare profesională adecvată, flexibilă și de înaltă calitate, care să
corespundă nevoilor lor.
Este necesar să se schimbe practicile instituționale și pedagogice ale școlilor și ale altor medii
de învățare, în special ale celor nonformale, acestea trebuind să devină mai echitabile, oferind
structuri de sprijin foarte diversificate și aprofundate tuturor persoanelor, în special celor care fac
parte din grupuri expuse riscului de excluziune.
Tehnologia evoluează mai rapid ca niciodată și transformă multe aspecte ale existenței noastre.
Acest lucru este valabil și în cazul pieței forței de muncă: introducerea diverselor tehnologii
afectează majoritatea profesiilor din toate sectoarele.
Dacă dorim să educăm cetățenii, angajații și antreprenorii de mâine, aceste implicații necesită o
reacție adecvată din partea sistemelor noastre educaționale.
În viața de zi cu zi, practicile administrative de bază și interacțiunea socială presupun
adesea un nivel elementar de competențe digitale. La locul de muncă, automatizarea, robotizarea
și digitalizarea vor avea un impact asupra locurilor de muncă existente. Unele dintre acestea ar
putea dispărea, în timp altele vor fi create. Cert este că majoritatea profesiilor și sarcinilor
curente se vor modifica odată cu introducerea tehnologiilor în societate și la locul de muncă.

Cu toate aceste schimbări tehnologice rapide, sistemele educaționale se adaptează greu nu

doar în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor, ci și predarea competențelor și formarea cadrelor
didactice. Dobândirea competențelor digitale este indisolubil legată de o abordare bazată pe
învățarea pe tot parcursul vieții. Este necesară nu doar transformarea sistemelor educaționale și
de formare la toate nivelurile în vederea satisfacerii exigențelor, ci și oferirea unor posibilități de
perfecționare și recalificare tuturor categoriilor de vârstă. Școlile reprezintă punctul de plecare
pentru formarea competențelor digitale, iar profesorii ar trebui să se afle în centrul acestei
transformări.

Pe termen mediu și lung există loc de îmbunătățire a acestui proces de digitalizare.

Conform celor spuse de profesori, este necesară găsirea unor aplicații și programe mai eficiente,
crearea de planuri de lecții care integrează organic uzul mijloacelor tehnologice, dar mai ales
perfecționarea din punctul de vedere al calității. Însă, în mod neîndoielnic, acest proces este
binevenit în sistemul educațional românesc, tocmai fiindcă întrebuințarea tehnologiei în procesul
educativ este deja o realitate în majoritatea statelor dezvoltate. Mai mult, de această misiune este
necesar să se ocupe școala, tocmai fiindcă acest lucru nu poate fi lăsat doar pe seama părinților.

12
 Metodele actuale de predare – învățare sunt încă ancorate în modelul secolului 20 (și
anterioare, istoric vorbind), fiind bazate pe autoritatea educatorului (învățător, profesor); elevii
învață la școală ceea ce le spune profesorul deoarece el/ea reprezintă autoritatea în domeniu.
Putem adăuga aici și dezastrul manualelor ”alternative”, și vedem că modelul de predare –
învățare bazat pe autoritatea celui care furnizează informația nu prezintă credibilitate, deoarece
elevul merge imediat în mediul online și descoperă alte informații, alte puncte de vedere, alte
experiențe. În plus, dobândirea cunoștințelor din mediul digital și online este mult mai atractivă
pentru copii și tineri (și adulți, deopotrivă). Considerăm că procesul de predare – învățare trebuie
adaptat realităților prezente și nivelului actual de dezvoltare tehnologică. Oricât ar fi de greu de
acceptat pentru noi, ca părinți și educatori, tehnologiile digitale și mediul digital și online au
devenit indispensabile pentru copiii și tinerii din ziua de azi. Ei folosesc mediul digital și online
pentru a discuta, pentru a împărtăși (cunoștințe, experiențe, bunuri), pentru a se juca și pentru a
învăța, formându-și astfel o identitate proprie în mediul online, care poate fi aceeași sau nu cu
identitatea din mediul real. Ceea ce este important pentru analiza de față, însă, este gradul tot mai
mare în care copiii și tinerii învață folosind mediul digital și online, care, din păcate, nu se
reflectă și în activitatea de predare – învățare din școală.

4. Tinerii si digitalizarea
'Digital native' – Nativ Digital este un termen din ce în ce mai folosit în discursurile publice
pentru a descrie generaţiile de tineri ce cresc înconjuraţi de tehnologie digitală. Termenul
sugerează ideea conform căreia tinerii cunosc intuitiv cum să folosească tehnologia şi prin
urmare nu au nevoie de educaţie sau training digital. Prezentul document de poziţie subliniază
problemele legate de această ipoteză și oferă dovezi pentru a demonstra că aceasta constituie o
eroare periculoasă. Tinerii nu deţin competenţe digitale în mod firesc pentru a utiliza tehnologia
în siguranţă şi eficient, iar aptitudinile dobândite în mod informal sunt susceptibile de a fi
incomplete. Eșecul de a oferi tinerilor un set complet de competențe într-o manieră formală
conduce la un nou decalaj digital între competențele digitale în stilul de viaţă şi competențele
digitale la locul de muncă. Lipsa de eficacitate în ceea ce priveşte instrumentele necesare forţei
de muncă de astăzi contribuie la formarea unei generații din ce în ce mai pierdute, care nu este în
măsură să îşi atingă pe deplin potențialul ca şi cursanți, angajați, antreprenori sau cetățeni, cu
ajutorul tehnologiilor digital .

Definiţia 'nativ digital'

Termenul 'nativ digital' a fost inventat în anul 2001 de către autorul american Marc Prensky1. În
articolul săul, "Digital Natives, Digital Immigrants", Prensky a definit nativii digitali ca fiind
tineri ce au crescut înconjuraţi şi folosind computerele, telefoanele mobile şi alte instrumente ale
erei digitale. Autorul a susţinut că un mediu digital schimbă dramatic felul în care oamenii
gândesc şi procesează informaţia – este posibil chiar să le modifice structura cerebrală. Prensky a
comparat nativii digitali cu imigranţii digitali definiţi ca cei care s-au născut înainte de extinderea
largă a utilizării tehnologiei digitale şi care au adoptat-o într-o anumită măsură mai târziu, pe
parcursul vieţii. Potrivit lui Prensky, în Statele Unite ale Americii toţi oamenii născuţi după 1980

13
sunt nativi digitali2. În anii care au urmat, Prensky a revizuit abordarea sa referitoare la nativii
digitali prin adăugarea unui nou concept, “înţelepciune digitală” ('digital wisdom').
O persoană înţeleaptă digital nu numai că ştie cum să folosească tehnologia digital, dar are şi
capacitatea de a o evalua critic, de a face alegeri etice şi de a lua decizii mai pragmatice3. Prin
schimbarea de discurs referitor la nativii digitali, Prensky a confirmat faptul că pentru a utiliza
tehnologia în mod real şi efficient, tinerii trebuie să deţină competenţe digitale.
Există şi alte expresii folosite: 'Net generation'4 - Generaţia Net, 'Generation Y'5 – Genraţia Y,
Google generation6 - Generaţia Google etc., însă toţi definesc nativii digitali în termeni a doi
factori: vârsta şi expunerea la noile tehnologii. De-a lungul anilor, această sintagmă a traversat
discursul public şi a devenit larg folosita de către părinţi, profesori şi decidenţi politici, pentru a-i
descrie pe tinerii care au fost expuşi la tehnologie de la vârste fragede.
Tinerii nu deţin în mod firesc competenţe digitale
Gradul de expunere la tehnologie nu poate fi similar cu abilitatea de o folosi. Studiile arată că nu
toţi tinerii sunt specialişti în tehnologie sau că sunt interesaţi să înveţe mai multe în acest sens.
Spre exemplu, un studiu derulat în Australia a relevat că numai 15% dintre studenţi sunt
utilizatori IT avansaţi, în timp ce 45% dintre ei ar putea fi descrişi ca utilizatori rudimentari de
tehnologie digitală8. În mod similar, o cercetare din Austria indică faptul ca doar 7% dintre
persoanele cu vârsta între 15-29 ani au aptitudini bune de utilizare a computerului9. Comisia
Europeană prin Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi
Incluziune a subliniat că situaţia este problematică în contextual în care competenţele de utilizare
a computerului si ITC au devenit mai importante ca niciodată pentru activitatea de pe piaţa
muncii şi pentru incluziunea socială10.
Raportul Horizon Europe 2014 atrage atenţia de asemenea asupra competenţelor digitale ale
copiilor si adolescenţilor din Europa ca rămânând inadecvate11. Această tendinţă este relevantă
în special pentru metoda de alfabetizare critică şi participativă, când elevii trebuie nu doar să
citească conţinut, dar trebuie şi să se angajeze vis a vis de acesta şi în mod activ să creeze
propriile răspunsuri la acesta.
O cercetare în rândul studenţilor din universităţile italiene a descoperit că majoritatea dintre ei
deţine cometenţe de Securitate digital foarte scăzute. De pildă, 42% dintre studenţi nu sunt
conştienţi în mod adecvat de riscurile reţelelor WI-FI gratuite, 40% dintre ei nu îşi protejează
accesul la propriile telefoane mobile şi 50% dintre studenţi nu verifică vreodată sau decât foarte
rar permisiunile pe care aplicaţiile le necesită înainte de instalare14. Numeroase studii
desfăşurate în Canda au respins în mod repetat idea că ar exista diferenţe semnificative când se
compară competenţele IT ale nativilor digitali cu cele ale imigranţilor digitali15. Dr. Dan
Russell, un cercetător senior Google, considera că bazându-se pe presupunerea caracteristicii de
nativ digital, multe colegii din Statele Unite fac o greşeală periculoasă şi anulează cursurile de
educaţie digitală16.
Studiul International Computer and Information Literacy (ICILS)17 conclude că aptitudinile şi
cunoştinţele necesare tinerilor de astăzi pot fi şi ar trebui să fie predate. Studiul a evaluat
competenţele de utilizare a computerului şi informaţiei a 60 000 de elevi de clasa a opta din 21
de sisteme de educaţie din întreaga lume.
Tinerii nu sunt conștienți de lacunele lor de competențe digitale

14
Tinerii utilizatori de tehnologie digitala au tendinţa de a supraestima competenţele digitale pe
care le deţin. Un studiu din 2014 indică o discrepanţă mare între autoevaluare şi cunoştinţele
reale de utilizare a computerului. Spre exemplu, 84% dintre respondenţi au susţinut că aveau
cunoştinţe despre Internet “foarte bune” sau “bune”; totuşi la testele practice 49% dintre ei au
obţinut calificativul „prost” sau “foarte prost”20. Cel mai mare decalaj între competenţele
percepute şi cele reale se regăseşte constant în rândul tinerilor (15-29 ani).
Diferenţa dintre competențele digitale în stilul de viaţă şi competențele digitale la locul de
muncă
Discrepanţa competenţelor tinerilor poate fi cel mai bine descrisă prin comparaţia dintre
competenţele digitale în stilul de viaţă şi competenţele digitale la locul de muncă. Cercetările în
Marea Britanie au descoperit ca timpul pe care adolescenţii îl petrec on-line este ocupat de
transmiterea de mesaje, jocuri şi obţinerea de conţinut online, precum şi de consumul pasiv de
conţinut cum ar fi vizionarea de filme21. Aceste competenţe digitale în stilul de viaţă nu
reprezintă competenţele necesare, de pildă, în obţinerea unui job, angajarea în acţiuni
administrative sau servicii de sănătate. Ultimele necesită educaţie într-o manieră formală şi
structurată.
Similar, un studiu din Germania a relevant că tinerii sunt foarte bine dotaţi atunci când vine
vorba de sarcini de zi cu zi, precum marcarea unei pagini web, în timp ce mai puţin de 20%
dintre ei pot să aplice stiluri de paragraf în procesarea de text a documentelor sau să schimbe
tipul de graphic în calcul tabelar22 – aptitudini de productivitate ce sunt cerute în mod curent de
către angajatori23. Aceste competenţe pot fi îmbunătăţite notabil prin training şi certificare.
Termenul 'nativ digital' sugerează în mod fals că tinerii cunosc intuitiv cum să utilizeze
tehnologiile digitale.
Acest termen perpetuează o percepţie a unora dintre părinţi, profesori şi decidenţi politici şi
conduce la a fi omise competenţe esenţiale din programa şcolară.
Dovezile arată că expunerea la tehnologie nu poate fi echivalentă cu abilitatea de a o folosi. De
fapt, unui procent substantial dintre tinerii din ţările europene le lipsesc competenţe IT de bază.

15
16