EDUCAȚIA DIGITALĂ ŞI IMPORTANŢA EI ÎN

MEDIUL ŞCOLAR

Prof. Niţu Sorina-Cristiana

Societatea și economia digitală reprezintă un domeniu abordat intens atât în

sfera politicilor publice și a economiei, cât și în mediul academic. Ritmul rapid de
difuzare a tehnologiilor digitale în viața de zi cu zi și în sectoarele economice
determină schimbări continue și rapide în multe sectoare de dezvoltare. Multe dintre
aceste schimbări provocate de digitalizare nu sunt încă analizate și înțelese, sunt
deocamdată observate, iar impactul acestora chiar și pe termen mediu este dificil de
estimat.
Utilizarea pe o scară tot mai mare a tehnologiilor informației și comunicațiilor
și a celor digitale schimbă viața de zi cu zi atât în plan economic și profesional, cât și
în cel social. În prezent există numeroase posibilități de interacțiune și colaborare în
mediul online/digital, ceea ce determină apariția a noi forme de participare și creare de
valoare. Întreprinderile și organizațiile transferă din ce în ce mai mult comunicațiile
către rețelele sociale (social media) și către comunitatea online. De asemenea,
instituțiile politice și agențiile guvernamentale sunt tot mai deschise către
interacțiunea crescândă cu societatea, formându-se noi modele de participare și
cooperare între autorități și cetățeni. Inovația (deschisă), creativitatea, diseminarea
largă a cunoștințelor și informațiilor științifice și tehnice beneficiază de platforme
extinse în mediul online / digital, sporind potențialul de creștere și competitivitate
economică. Toate aceste abordări deschise și inovatoare contribuie la dezvoltarea
societății și economiei digitale.
Sistemele de educație din întreaga lume vor suferi mari modificări, favorizate
de revoluția tehnologică. În următorii 15 ani, internetul va transforma școlile în "medii
interactive" care vor da la o parte formele tradiționale de învățământ și vor schimba
modul de a fi al profesorilor, părinților și elevilor, scrie cotidianul spaniol El Mundo.
În școala viitorului, profesorul nu va mai fi doar un transmițător de cunoștințe,
ci va avea ca principală misiune orientarea elevului în propriul său proces de învățare.
Curriculumul va fi personalizat, pe măsura necesităților fiecărui elev, și se va pune
accent pe abilitățile personale și practice mai mult decât pe conținuturile academice.
Internetul va fi principala sursă de cunoaștere, chiar mai mult decât școala
Rolul profesorilor va fi și mai relevant. Vor trebui să le arate elevilor că
trebuie să fie critici față de informație, că nu tot ceea ce găsesc pe internet este corect,
că trebuie să selecționeze și să meargă la cele mai fiabile surse
Se vorbește azi, mai mult decât oricând, atât la nivel internațional, cât și
național despre calitatea educației, despre diversele crize ale educației și despre
provocările pe care nivelul de dezvoltare socieconomică și tehnologiile High-Tech le
pun în fața tuturor sistemelor educaționale din întreaga lume.
Până de curând simţul comun asocia succesul adaptării la cerinţele mediului cu
nivelul de dezvoltare a abilităţilor intelectuale separând raţionalitatea de emoţii. Cu
cât o persoană avea un nivel mai ridicat de inteligenţă, cu atât şansele sale de reuşită
în viaţă păreau mai mari, ignorând trăirile emoţionale ale persoanei şi efectele acestora
asupra sa şi asupra celorlalţi.
Se discută efectele tehnologizării masive, urmările digitalizării asupra
diverselor aspecte ale vieţii cotidiene. În timp ce unii blamează influenţa acestor
procese, alţii recunosc avantajele aduse de acestea. În ceea ce priveşte educaţia,
ultimii ani au favorizat dezvoltarea unor practici bazate pe mijloace moderne de
predare – învăţare. Astăzi, putem preda o lecţie interactivă cu ajutorul unei
smartboard, ne putem conecta în orice clipă la o reţea de internet pentru a găsi o
informaţie necesară. Era digitalizării şi a tehnologizării ne permite să fim acum mai
spontani decât oricând, mijloacele tehnologice ne oferă libertatea de a improviza, de a
fi creativ şi original în acelaşi timp.
Putem spune că lecţiile devin astfel personalizate şi chiar capătă un caracter de
unicitate, spontaneitatea şi originalitatea profesorului jucând un rol esenţial în
definirea specificului unei lecţii.
Datorită invenţiilor de ultimă oră, educatorul are la dispoziţie infinite surse de
informare. Internetul este astăzi un izvor bogat de informaţii, instrumentele
tehnologice ne permit ca în câteva secunde să accesăm un website de profil, furnizor
de activităţi pentru clasă. Dar aceasta nu denotă în totalitate originalitatea ori
creativitatea profesorului, ci mai degrabă priceperea sa în materie de tehnologie,
rapiditatea în a improviza pe loc. Ceea ce aduce în discuţie cu adevărat originalitate şi
creativitate este libertatea de a alege, de a schimba o regulă impusă atunci când
considerăm că aceasta nu mai este de actualitate ori nu se potriveşte elevilor noştri.
Copiii moderni tind să-și dezvolte alte abilități prin interacțiunile cu
tehnologia, chiar și la vârste foarte mici. Transformarea tehnologică a tuturor
sectoarelor înseamnă că instrumentele digitale sunt utilizate frecvent chiar și în cazul
profesiilor în mod tradițional netehnice și în condițiile în care se estimează că în viitor
nouă din zece locuri de muncă vor necesita competențe digitale în viitorul apropiat sau
imediat. Este esențial ca instituțiile de învățământ să pregătească elevii să facă față
schimbărilor sociale și economice rapide, determinate de dezvoltarea tehnologică
rapidă, dotându-i cu competențele adecvate provocărilor erei digitale. Tehnologiile
digitale ar trebui să facă parte integrantă dintr-o abordare educațională axată pe
cursant, adaptată vârstei și pot oferi abordări noi și inovatoare în materie de predare și
învățare.
O învățare digitală de calitate și inovatoare poate fi captivantă și și interactivă,
completând astfel metodele de predare bazate pe prelegeri și oferind platforme de
colaborare și de creare de cunoștințe. Totodată, tehnologiile digitale pot facilita
accesul la cunoștințe și la învățare, iar utilizarea lor permite tuturor structurilor de
formare de la diferite niveluri să fie ușor accesibile și favorabile incluziunii.
Dobândirea de competențe digitale necesită o abordare coerentă, bazată pe
învățarea pe tot parcursul vieții desfășurată în contexte formale, nonformale și
informale o reacție la nivel de politici și intervenții specifice adaptate nevoilor
diferitelor grupuri de vârstă și cursanților. Se consideră că potențialul tehnologiilor
digitale este acela de a sprijini trecerea la abordări pedagogice axate într-o mai mare
măsură pe cursant, dacă sunt încorporate în procesul de învățare într-un mod planificat
și consecvent; se consideră că, pentru a realiza o veritabilă transformare educațională,
elevii trebuie îndrumați către practici inovatoare și vertical ascendente de creare de
cunoștințe.
Devine astfel necesară o transformare a sistemelor de educație și formare la
toate nivelurile pentru a valorifica pe deplin șansele oferite de tehnologiile informației
și comunicațiilor și de mass-media și pentru a dezvolta abilitățile și competențele
necesare îndeplinirii cerințelor societății și ale pieței muncii din viitor; reiterează
faptul că o astfel de transformare trebuie să continue să garanteze dreptul la realizare
personală, să asigure echilibrul corect între competențele digitale relevante și
competențele de viață și să sprijine flexibilitatea individuală, gândirea critică și
potențialul de inovare.
În pofida potențialului de stimulare și de încurajare a metodelor de învățare
deosebite și personalizate pe care îl are digitalizarea, impactul tehnologiilor digitale
asupra educației propriu-zise a fost limitat. Investițiile în TIC în școli nu au dus încă la
sperata modificare a practicilor educaționale. Lipsa echipamentelor digitale și a
conectivității în școli, afectează negativ educația digitală a elevilor și disponibilitatea
instrumentelor de predare digitale.
Profesorii ar trebui să se afle în centrul transformării digitale și, prin urmare,
au ei înșiși nevoie de o pregătire și formare continue, care trebuie să includă module
vizând practici de predare adaptate în funcție de vârstă și dezvoltare; această formare
necesită timp și nu ar trebui să reprezinte o sarcină suplimentară, pe lângă activitățile
zilnice ale acestora; predarea altor competențe de bază cum ar fi competențele
numerice și de scris-citit, predarea de competențe digitale cere profesorilor să își
actualizeze cunoștințele și competențele în mod continuu; profesorii au nevoie de o
dezvoltare profesională adecvată, flexibilă și de înaltă calitate, care să corespundă
nevoilor lor.
Este necesar să se schimbe practicile instituționale și pedagogice ale școlilor și
ale altor medii de învățare, în special ale celor nonformale, acestea trebuind să devină
mai echitabile, oferind structuri de sprijin foarte diversificate și aprofundate tuturor
persoanelor, în special celor care fac parte din grupuri expuse riscului de excluziune.
Tehnologia evoluează mai rapid ca niciodată și transformă multe aspecte ale
existenței noastre. Acest lucru este valabil și în cazul pieței forței de muncă:
introducerea diverselor tehnologii afectează majoritatea profesiilor din toate
sectoarele.
Dacă dorim să educăm cetățenii, angajații și antreprenorii de mâine, aceste
implicații necesită o reacție adecvată din partea sistemelor noastre educaționale.
În viața de zi cu zi, practicile administrative de bază și interacțiunea socială
presupun adesea un nivel elementar de competențe digitale. La locul de muncă,
automatizarea, robotizarea și digitalizarea vor avea un impact asupra locurilor de
muncă existente. Unele dintre acestea ar putea dispărea, în timp altele vor fi create.
Cert este că majoritatea profesiilor și sarcinilor curente se vor modifica odată cu
introducerea tehnologiilor în societate și la locul de muncă.
Cu toate aceste schimbări tehnologice rapide, sistemele educaționale se
adaptează greu nu doar în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor, ci și predarea
competențelor și formarea cadrelor didactice. Dobândirea competențelor digitale este
indisolubil legată de o abordare bazată pe învățarea pe tot parcursul vieții. Este
necesară nu doar transformarea sistemelor educaționale și de formare la toate
nivelurile în vederea satisfacerii exigențelor, ci și oferirea unor posibilități de
perfecționare și recalificare tuturor categoriilor de vârstă. Școlile reprezintă punctul de
plecare pentru formarea competențelor digitale, iar profesorii ar trebui să se afle în
centrul acestei transformări.
Pe termen mediu și lung există loc de îmbunătățire a acestui proces de
digitalizare. Conform celor spuse de profesori, este necesară găsirea unor aplicații și
programe mai eficiente, crearea de planuri de lecții care integrează organic uzul
mijloacelor tehnologice, dar mai ales perfecționarea din punctul de vedere al calității.
Însă, în mod neîndoielnic, acest proces este binevenit în sistemul educațional
românesc, tocmai fiindcă întrebuințarea tehnologiei în procesul educativ este deja o
realitate în majoritatea statelor dezvoltate. Mai mult, de această misiune este necesar
să se ocupe școala, tocmai fiindcă acest lucru nu poate fi lăsat doar pe seama
părinților.
Metodele actuale de predare – învățare sunt încă ancorate în modelul secolului
20 (și anterioare, istoric vorbind), fiind bazate pe autoritatea educatorului (învățător,
profesor); elevii învață la școală ceea ce le spune profesorul deoarece el/ea reprezintă
autoritatea în domeniu. Putem adăuga aici și dezastrul manualelor ”alternative”, și
vedem că modelul de predare – învățare bazat pe autoritatea celui care furnizează
informația nu prezintă credibilitate, deoarece elevul merge imediat în mediul online și
descoperă alte informații, alte puncte de vedere, alte experiențe. În plus, dobândirea
cunoștințelor din mediul digital și online este mult mai atractivă pentru copii și tineri
(și adulți, deopotrivă). Procesul de predare – învățare trebuie adaptat realităților
prezente și nivelului actual de dezvoltare tehnologică. Oricât ar fi de greu de acceptat
pentru noi, ca părinți și educatori, tehnologiile digitale și mediul digital și online au
devenit indispensabile pentru copiii și tinerii din ziua de azi. Ei folosesc mediul digital
și online pentru a discuta, pentru a împărtăși (cunoștințe, experiențe, bunuri), pentru a
se juca și pentru a învăța, formându-și astfel o identitate proprie în mediul online, care
poate fi aceeași sau nu cu identitatea din mediul real. Ceea ce este important pentru
analiza de față, însă, este gradul tot mai mare în care copiii și tinerii învață folosind
mediul digital și online, care, din păcate, nu se reflectă și în activitatea de predare –
învățare din școală.

Bibliografie:
Irina Șarapatin, Creativitate şi originalitate didactică. Repere psihopedagogice
Victoria Folea, Trecerea la societatea digitală în țările uniunii europene.
Studiu de caz România
 REZUMAT

Utilizarea pe o scară tot mai mare a tehnologiilor informației și comunicațiilor

și a celor digitale schimbă viața de zi cu zi atât în plan economic și profesional, cât și
în cel social. Sistemele de educație din întreaga lume vor suferi mari modificări,
favorizate de revoluția tehnologică.

În școala viitorului, profesorul nu va mai fi doar un transmițător de

cunoștințe, ci va avea ca principală misiune orientarea elevului în propriul său proces
de învățare. Este esențial ca instituțiile de învățământ să pregătească elevii să facă față
schimbărilor sociale și economice rapide, determinate de dezvoltarea tehnologică
rapidă, dotându-i cu competențele adecvate provocărilor erei digitale. Școlile
reprezintă punctul de plecare pentru formarea competențelor digitale, iar profesorii ar
trebui să se afle în centrul acestei transformări.
Procesul de predare – învățare trebuie adaptat realităților prezente și nivelului
actual de dezvoltare tehnologică. Oricât ar fi de greu de acceptat pentru noi, ca părinți
și educatori, tehnologiile digitale și mediul digital și online au devenit indispensabile
pentru copiii și tinerii din ziua de azi. Ei folosesc mediul digital și online pentru a
discuta, pentru a împărtăși (cunoștințe, experiențe, bunuri), pentru a se juca și pentru a
învăța.