Capitolul I «IMPLIMENTAREA CALCULATORULUI ÎN PROCESUL DE PREDARE –

ÎNVĂȚARE ȘI PROIECTARE A ORELORLA CHIMIE»

1.1 TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI COMUNICAȚIEI

Tehnologia informației și comunicației (TIC) este denumirea pentru un ansamblu de

instrumente și resurse tehnologice utilizate pentru a comunica și pentru a crea, difuza, stoca și
gestiona informațiile. Dezvoltarea actualǎ a TIC, în particular utilizarea Internetului si Web-ului
în învǎtǎmânt, implicǎ combinații de hardware (calculator), software (programe), suporturi și
sisteme de distribuție intr-o continuǎ evolutie. Aceste noi TIC-uri se deosebesc de cele anterioare
(benzi video, telefoane, radio etc), prin urmǎtoarele aspecte:

1.   prin aptitudinea de integrare a instrumentelor multiple intr-o singurǎ aplicatie pedagogicǎ;

2. interactivitatea - capacitatea de a stǎpâni și îmbogǎți mediul informațional;

3. flexibilitatea utilizǎrii, mai ales în situația restricțiilor de timp și spații;

4. conectivitatea, adicǎ posibilitatea oferitǎ oricǎrei persoane, oriunde în lume de a dispune de

o conexiune la Internet, de a accesa informații web.

Sistemele educaționale din lumea întreaga sunt supuse unei cerințe imperioase de a
modifica curriculumul și a implementa tehnologiile informaționale și comunicaționale (TIC)
pentru a asigura elevii și studenții cu cunoștințe și deprinderi necesare în secolul XXI. În
ultimele decenii tehnologiile informaționale și comunicaționale au revoluționat modul în care
oamenii muncesc și comunică între ei. TIC au tendința de a transforma și natura sistemului de
învățămant, rolul profesorilor și studenților/elevilor în procesul de predare-învățare.
Implementarea TIC-urilor în invǎțǎmânt este o activitate complexǎ ce necesitǎ o strategie
guvernamentalǎ minuțios proiectatǎ ținǎnd seama de:

§          infrastructurǎ,

§          modificarea programelor de invǎțǎmânt,

§          formarea specialiștilor,

§          asistentǎ tehnicǎ

§          adaptarea permanentǎ la evoluția rapidǎ a TIC.

Ca sǎ devinǎ realitate, utilizarea în educație a acestor noi tehnologii trebuie sǎ se gǎseascǎ

sursele de finanțare (colaborǎri cu firme interesate în promovarea produselor proprii sau
susținerea invǎțǎmântului, crearea în școli de centre informatice utile atât elevilor si profesorilor,
dar deschise și publicului pentru utilizare și formare contra cost) și pentru societǎțile
defavorizate, încat sǎ se punǎ la dispoziție infrastructură (echipamente, legǎtura la Internet, soft
educațional de calitate și în conformitate cu cele mai noi metode de predare).

Formarea educatorilor în spiritul noilor metode pedagogice adaptate la evoluția TIC

presupune:

a)      Formarea tehnicǎ care se poate realiza în diverse moduri:

§         cursuri universitare înainte de punerea în funcțiune,

§         ateliere de formare dupǎ punerea în funcțiune,

§         programe private de formare,

§         formarea de formatori care sǎ disemineze cunoștiintele acumulate.

b)  Pregătirea integrării aplicațiilor TIC în procesul de invǎtǎmant.

Formarea profesorilor trebuie sǎ permitǎ inițierea în evidențierea celor mai bune metode ce
utilizeazǎ TIC-uri, aplicarea acestora pe discipline scolare, dar trebuie sǎ-i pregǎteascǎ și pentru
realizarea de aplicații particulare, integrarea noilor tehnologii în aplicații existente, schimbǎri în
programǎ implicate de noile tehnologii, modificarea rolului profesorului si abordǎri noi ale
metodelor pedagogice.  Utilizarea TIC-urilor în învǎtǎmânt trebuie sǎ ținǎ cont de progresele
telecomunicațiilor fǎrǎ fir, realitatea virtualǎ, informatizarea generalizatǎ, inteligența artificialǎ,
recunoasterea vocalǎ, care pot da naștere la o noua generație.Pentru a beneficia de posibilitațile
pe care le ofera TIC în îmbunatațirea procesului de predare-învatare trebuie sa fie respectate
urmatoarele condiții:

§         Profesorii și studenții/elevii trebuie sa aiba acces la tehnologiile informaționale și la

Internet în auditorii, școli și instituții de învățământ.

§         Resurse digitale de conținut trebuie sa fie disponibile atât pentru profesori precum și
pentru studenți/elevi.

§         Profesorii trebuie să posede competențe și deprinderi adecvate pentru utilizarea

instrumentelor si conținutului digital.

Conform cercetarilor efectuate de UNESCO și publicate în raportul „Profesorii și instruirea intr-

o lume în schimbare” (1998), generația tanără întra intr-o lume care sufera schimbari în toate
sferele de activitate: stiințifică, tehnologică, politică, economică, socială si culturală.

 
 Tehnologiile noi creeaza schimbari în toate domeniile societații, inclusiv în modul în care
studenții trebuie să învețe pentru a se integra și activa in economia mondiala. Studenții trebuie sa
învețe cum să navigheze prin cantitatea enormă de informații, să analizeze și să ia decizii, să
stăpinească noi domenii de cunoștinte intr-o societate tehnologică în permanenta dezvoltare. Va
trebui ca ei să învețe să devină studenți toată viața, să colaboreze cu alții în realizarea unor
sarcini complexe și să utilizeze efectiv diferite sisteme de reprezentare si comunicare a
cunostintelor altora. O trecere de la instruirea, in care profesorul este în centru, la instruirea în
care studentul este in centrul procesului de invîțare este necesara pentru a da posibilitate
studenților să acumuleze cunoștințe noi și deprinderi cerute de condițiile secolului
XXI.Schimbarea accentelor de la predare la invîțare poate crea medii de învățare mai interactive
si mai motivante atât pentru profesori cât si pentru studenți. Acest mediu nou implică de
asemenea o schimbare în rolurile pe care le au profesorii și studenții. Tehnologiile
informaționale și comunicaționale pun la dispoziție instrumente adecvate în sprijinul trecerii la
învățarea centrată pe student și la modificarea rolului profesorilor și studenților în procesul
didactic.
 1.2 NECESITATEA IMPLEMENTĂRII TIC ÎN PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A
PROFESORILOR

În multe țari în curs de dezvoltare TIC se afla în stagiul incipient de implementare în

industrie, comert, societate. Este important de a dezvolta strategii de dezvoltare a sistemului de
învățamânt și de dezvoltare profesionala a profesorilor care să implice TIC nu numai ca
disciplină de studiu, ci și ca instrument ce penetreaza intregul proces didactic ca mod de
imbunătațire a lui. Societatea pentru tehnologii informaționale si dezvoltare a profesorilor (the
Society for Information and Teacher Education) a identificat principiile de bază de dezvoltare
profesională a profesorilor in utilizarea efectiva a TIC (2002). Aceste principii sunt:

§         Tehnologia trebuie implementată integral în programul de pregatire a profesorilor. Pe tot

parcursul studiilor studenții trebuie sa invețe despre și cu utilizarea tehnologiilor informaționale
și cum să le implementeze atunci când vor preda ei insăși. Studenții – viitori pedagogi – trebuie
sa invețe despre un spectru larg de tehnologii educaționale pe întreaga durată de pregatire
profesională, începând cu cursurile introductive și fundamentale și terminând cu cursurile
speciale de metodică a predarii.

§         Tehnologiile trebuie implementate în context. Cursurile utilizate în pregatirea pedagogilor

– sistemele de operare, procesoarele de texte, foile de calcul, bazele de date– nu sunt suficiente.
Ele oferă un nivel minim de cunoștințe necesare în utilizarea TIC.Pentru dezvoltarea
profesională este necesar de a-i invǎța pe viitorii pedagogi să utilizeze tehnologiile
informaționale în sprijinul și facilitarea procesului de învățare. Viitorii pedagogi trebuie sa invețe
diferite utilizari ale tehnologiilor, ele fiind integrate in propriul proces de studiere și în lucrările
de curs. Ei trebuie să vadă cum profesorii lor modelează utilizări inovative ale tehnologiei; ei
trebuie să le utilizeze in procesul de învățare proprie; ei trebuie sa exploreze utilizări creative
atunci cind vor învăța pe alții. O prezentare PowerPoint, de exemplu, poate diversifica o
prelegere tradițională, dar ea nu transformă modelul de învățare. Pe de alta parte, utilizarea
simulărilor multimedia pentru a explica teme ce prezintă dificultăți prin explicări doar verbale,
poate fi un exemplu de transformare a procesului de învățare. Programul de studii al viitorilor
pedagogi trebuie să includă ambele tipuri de utilizare a tehnologiilor, însa o utilizare efectivă a
TIC în procesul de învățamânt constituie un suport în strategiile inovative si creative de
predare/învățare. Curriculumul pentru pregatirea pedagogilor trebuie modificat astfel ca să
includă ca obiective și conținut principiile menționate. Gradul de implementare a acestor
principii depinde de nivelul actual de utilizare a tehnologiilor în procesul de învățamânt, de
resursele disponibile, și anume de resursele materiale și cele umane cu gradul lor de competență.

Este evident, ca studenții învață prin activități de colaborare ce reflectă diverse culturi în
proiecte autentice, ce servesc societatea. Dezvoltarea competențelor de colaborare în rețea a
profesorilor este esențiala în implementarea TIC. Ca rezultat, profesorii trebuie:

§         să inteleagă implicațiile critice ale rețelelor de invățare și colaborare în și între comunități
și tari;

§         să participe efectiv în mediile de învatare deschise și flexibile în calitate de student și 
invățător;

§         să creeze sau să dezvolte rețele de învățare care să aducă valoare adăugata procesului de
învățare și societați (în plan local sau global);

§        să largească accesul și să asigure oportunitați de învățare tuturor membrilor comunitații,

inclusiv celor cu necesitati speciale.

Dezvoltarea Curricumului cu Ajutorul TIC

Primul pas în determinarea curriculumului TIC pentru programul de pregatire a

studenților în universitați (viitori pedagogi) constă în examinarea standardelor TIC și stabilirea
performanțelor la care trebuie să ajungă elevii și profesorii.Prin utilizarea curentă a tehnologiilor
în procesul de învățare, studenții trebuie sa-și dezvolte deprinderi adecvate. Persoana-cheie, care
trebuie să vină în ajutorul studenților este profesorul. El este responsabil de stabilirea unui mediu
adecvat în sălile de studii și în pregătirea oportunitaților de învățare, care facilitează și stimulează
accesul studenților la tehnologii în scopul de a învăța, comunica și dezvolta cunoștințele. Prin
urmare, este crucial ca toți profesorii sa fie pregatiți să asigure studenții lor cu asemenea
oportunități. Școlile, instituțiile de învățamânt – reale sau virtuale - trebuie să aibă profesori, care
să fie dotați cu resurse tehnologice și care pot să predea în mod efectiv conținutul subiectelor de
studiu cu implementarea conceptelor și deprinderilor tehnologice. În tabelul ce urmeaza sunt
enumerate caracteristicile mediilor tradiționale de învățare în comparație cu mediile noi de
invățare conform standardelor ISTE pentru studenții cu profil pedagogic (Information and
communication technologies in teacher education. A planing guide. UNESCO 2002).

                                      Incorporarea strategiilor noi  de învǎțare

Mediul tradițional de învǎțare Mediul nou de învǎțare

Instruire centratǎ pe profesor Instruire centratǎ pe student

Lucru în izolare Lucru în colaborare

Transmiterea informației Schimbul de informație

Învǎțare pasivǎ Învǎțare activǎ/bazatǎ pe cercetare

Invǎțare bazatǎ pe cunostițe și fapte Gândire criticǎ / cunoștințǎ de cauzǎ

Rǎspuns reactiv Actiune proactivǎ,planificatǎ

Context izolat,artificial Context autentic din lumea realǎ

Instrumentele și resursele TIC pot contribui esențial la stabilirea acestor medii noi de
învățare. Competențele TIC trebuie să fie integrate în conținutul curricular și pedagogic,
pregătind viitorii pedagogi ca să creeze noi medii de învățamânt. Profesorii ce pregatesc
pedagogi trebuie în consecința să modeleze utilizarea acestor noi medii de învățare în propriile
universitați și auditorii. Prin urmare, elaboratorii curriculumului de programe de pregatire a
profesorilor trebuie să fie precauți în identificarea cailor adecvate de aplicare a TIC în întregul
program analitic destinat profesorilor pre-service.

Studiile efectuate în domeniul TIC in țările dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare au

identificat patru MODELE PRIN CARE TREC SISTEMELE EDUCAȚIONALE ÎN
ADOPTAREA ȘI UTILIZAREA TIC.

a) Modelul de inițiere. La etapele inițiale de implementare a TIC școlile demonstrează

caracteristici ale acestui model. Ele încep să cumpere sau au ca donații echipament hard și soft.
Învățatorii și administratorii încep să exploreze care sunt posibilitățile și consecințele de utilizare
a TIC în managementul școlii și în curriculum. În această etapă școlile se bazează pe metodele
traditionale de instruire, care sunt centrate pe competențele profesorului.

b) Modelul de aplicare. Școlile, care au inteles care este contribuția TIC in procesul de invățare
sunt exemple de școli, care utilizeaza acest model. Administratorii și profesorii utilizează TIC
pentru lucrari de management și în curriculum la diferite discipline, aplicând diferite programe
soft.

c) Modelul de infuzare. Modelul de infuzare implica integrarea TIC în întreg curriculumul și este
aplicat în acele școli care folosesc în mod curent tehnologiile informaționale în laboratoare,
auditorii si birourile administrative. Profesorii exploreaza noi căi prin care TIC schimbă
productivitatea și practica profesionala. Curriculumul incepe să combine teme specifice
disciplinelor aparte cu solutionarea problemelor din lumea reala.
d) Modelul de transformare. Școlile care utilizează TIC pentru a renova modul cum functionează
organizarea scolii într-un mod creator se afla la aceasta etapa. TIC devin o parte integrantă în
practica profesională și în sporirea productivitații. Curriculumul se focusează pe modelul centrat
pe student/elev și integrează temele din disciplinele de studiu în aplicații din lumea reala. Școlile
devin centre de învățamânt pentru comunitațile lor.

Studii asupra predării și invățării în școlile din lumea întreaga au identificat PATRU
ETAPE ÎN MODUL ÎN CARE PROFESORII SI STUDENȚII ÎNVAȚĂ DESPRE TIC și obțin
deprinderi de utilizare a TIC.

a) Descoperirea instrumentelor TIC

În prima etapă profesorii și studenții descopera instrumentele TIC, functiile lor generale si
posibilele utilizari. Accentul se pune pe deprinderile de bază și lichidarea analfabetismului TIC.
b) Invatarea cum se utilizeaza instrumentele TIC

Dupa etapa de descoperire a instrumentelor TIC urmeaza etapa de studiere cum pot fi utilizate
instrumentele TIC si profesorii încep sa le utilizeze la diferite discipline.

c) Înțelegerea pentru ce și când se utilizează instrumentele TIC

La această etapa profesorii înțeleg pentru ce și când se utilizează tehnologiile TIC pentru a atinge
anumite scopuri, de exemplu în realizarea unui proiect.

d) Specializarea în utilizarea instrumentelor TIC

Etapa a patra implica specializarea în utilizarea instrumentelor TIC. Asemenea procese au loc
atunci cand se fac cercetari știintifice cu implicarea TIC. Studentii studiaza TIC pentru a deveni
specialiști.

Deoarece TIC au o însemnatate fundamentala în atingerea acestui obiectiv, UNESCO a

publicat o serie de carți în domeniu, precum „A Curriculum for Schools and Programme of
Teacher Development” - Curriculum pentru școli și programul de dezvoltare a profesorilor
(2002). Cartea are doua teme principale: curriculumul TIC pentru institutiile preuniversitare și
programul de dezvoltare profesională a profesorilor, astfel ca ei sa fie capabili să implementeze
curriculumul specificat. Curriculumul elaborat de UNESCO are menirea să ajute Ministerele
Educației să dezvolte o politică consecventǎ în domeniu. Diferite realizări ale curriculumului,
fiecare din ele fiind influentate de factorii culturali, instituționali, de dezvoltare a societații pot fi
elaborate pe baza curriculumului UNESCO. Școlile și țarile vor fi capabile sa-si alcatuiasca
propriul curriculum intr-un proces in care se vor lua in consideratie necesitatile specifice,
restrictiile conditionate de resurse si alte circumstante locale.
 1.3 INSTRUIREA ASISTATA DE CALCULATOR

Evoluția ascendentă a tehnologiei informației a generat preocupări în privința utilizării

calculatorului personal în procesul de instructie și educație, instruirii în domeniul tehnologiei
informației și aparitiei unor produse software cu caracter integrativ destinate asimilarii rapide, a
echipamentelor moderne. Numitǎ „inovația tehnologicǎ cea mai importantǎ a pedagogiei
moderne”, instruirea asistatǎ de calculator (IAC, pe scurt) contribuie la eficiența instruirii, fiind
un rezultat al introducerii treptate a informatizǎrii in invǎtǎmant. IAC reprezintǎ o metodǎ
didacticǎ sau de invǎțǎmânt care valorificǎ principiile de modelare și analizǎ ciberneticǎ a
activitǎții de instruire în contextul noilor tehnologii informatice si de comunicații, caracteristice
societǎții contemporane:

§       organizarea informației conform cerințelor programei adaptabile la capacitățile fiecarui

elev;

§         provocarea cognitivă a elevului prin secvențe didactice și întrebări care vizează depistarea
unor lacune, probleme, situatii-problema;

§         rezolvarea sarcinilor didactice prin reactivarea sau dobândirea informațiilor necesare de la
nivelul resurselor tehnologice activate de/prin calculator;

§         asigurarea (auto)evaluării rezultatelor elevului prin medierea resurselor autoreglatorii

existente la nivelul calculatorului;

§         realizarea unor sinteze recapitulative după parcurgerea unor teme, module de studiu;
lecții, grupuri de lecții, subcapitole, capitole, discipline școlare;

§         asigurarea unor exercitii suplimentare de stimulare a creativitații elevului.

Atunci când discutǎm de instruirea asistatǎ de calculator presupunem în mod implicit, o

dotare cu tehnica de calcul care sǎ susținǎ componentele multimedia. Acasǎ sau in instituțiile de
învǎțǎmânt, elevii și studenții ar trebui sǎ gǎseascǎ calculatoare corect configurate hardware și
software, apte sǎ permitǎ utilizarea unor aplicații de tip IAC. Instruirea asistatǎ de calculator
poate fi de douǎ tipuri:

§         on line (cea care functioneazǎ prin intermediul Internetului)

§         off line (cea care nu presupune o conexiune on line).

Unii autori limiteazǎ termenul IAC doar la partea de instruire off line iar pentru instruirea
asistatǎ de calculator on line folosesc exprimarea e-learning. IAC (on line sau off line) își poate
gǎsi utilitatea în:

§         insușirea individualǎ cu ajutorul calculatorului a unor elemente de instruire specifice unui
domeniu de activitate;

§         utilizarea nemijlocitǎ a calculatorului în timpul procesului de predare și pe timpul

executǎrii lucrǎrilor de laborator;

§         exersarea asistatǎ de calculator prin utilizarea unor programe care sǎ ajute la fixarea
cunoștințelor dobândite într-un anumit domeniu;

§         verificarea asistatǎ de calculator prin intermediul unor programe care sǎ fie capabile sǎ
aprecieze nivelul de pregǎtire a studenților prin evaluarea rǎspunsurilor acestora;

§         exersarea capacitǎții de apreciere, acțiune, adaptare a studenților la situații concrete

supuse spre rezolvare prin intermediul unor programe de simulare si jocuri decizionale.

Strategiile pedagogice implementate de sistemele de instruire asistate de calculator s-au

perfecționat o data cu dezvoltarea sistemelor de calcul (hardware, software si comunicatii),
permițând o asistare a procesului educational prin mijloace specifice. În comparație cu educația
convențională, cea la distanță este mult mai flexibilă, deoarece ea descentralizează procesul de
învățare.  

PROIECTAREA IAC implicǎ organizarea și ordonarea materialului care urmeazǎ sǎ fie

predat-învǎțat-evaluat la nivelul corelației funcțional-structurale dintre profesor și student.
Profesorul sau instructorul proiecteazǎ o acțiune bazatǎ pe patru operații concrete:

§         definirea obiectivelor pedagogice

§         stabilirea conținutului

§         aplicarea metodologiei

§         asigurarea evaluǎrii activitǎții didactice, educative respective.

Proiectarea IAC include atât dezvoltarea unor activitǎți și materiale de instruire cât și testarea și
evaluarea tuturor activitǎților de instruire și învǎțare (caracteristicile studentului).
 1.4 TIPURI DE ABORDARI IN INSTRUIREA ASISTATA DE CALCULATOR

Exista numeroase abordări care pun accent în utilizarea calculatoarelor pe conceptul de

instruire. Printre cele mai cunoscute se pot enumera:

Computer-Assisted Instruction (CAI)     Computer-Aided Instruction   (CAI)

Computer.Managed Instruction  (CMI)    Internet-Based Instruction   ( IBI)

                                        sau  Web-Based Instruction  ( WBI )

Computer Assisted Instruction ( CAI) utilizează calculatorul în procesul de instruire bazându-se

pe urmatoarele moduri de lucru:

·        Tutorial  ( Tutorial),

·        Exersare (Dril land Practice),

·        Jocuri pentru instruire (Instructional Game),

·        Modelare (Modeling),

·        Simulare  (Simulation),

·        Rezolvarea problemelor (Problem Solving )

Computer Managed Instruction ( CMI ) folosește calculatorul pentru conducerea instruirii și

include următoarele moduri de lucru :

·        Testare ( Testing ),

·        Generare prescripții ( Prescription Generation ),

·        Gestiune inregistrări ( Record Keeping )

Când instruirea este adaptată în funcție de nevoile individuale ale fiecărui cursant,
învățarea este mult mai eficientă ( cei îndrumați individual învăța de doua ori mai mult decat cei
instruiți convențional.) Instruirea personalizată reduce registrul temporal cu 20-50 % și dă
posibilitate cursantului să-și respecte ritmul biologic. Wegener ( 1999) adaugă celor doua
componente CAI și CMI structura CSLR- Computer Learning Resources care corespunde
folosirii calculatorului pentru accesul la informația necesară cursantului în procesul de instruire
care se referă la baza de date, telecomunicatii, sisteme expert, hipermedia. Instruirea asistată de
calculator reprezintă ansamblul metodelor și tehnicilor de utilizare a calculatorului pentru a-i
ajuta pe oameni sa invețe.

Programele IAC acopera secvențe restranse, de regula o unitate didactică ( lecție,

experiment, exerciții aplicative,) deci elaborarea are loc la nivelul microproiectării pedagogice.
Proiectarea la nivel macropedagogic în IAC presupune elaborarea unui program didactic mai
mult sau mai puțin amplu, adică editarea unui curs complet sau a unor seturi de cursuri
( Courseware). 1.4.1 MACROPROIECTAREA se situează în paradigma modernă a
curriculum-ului, rezultă deci că proiectarea unui sistem al activității didactice înseamnă tocmai
elaborarea curriculum-ului. Caracteristicile si procedurile absolut necesare macroproiectarii
pedagogice pentru IAC sunt considerate :

 Flexibilitatea externă care presupune că un program trebuie să fie adaptabil unui

repertoriu cât mai larg de factori : curriculum-uri diverse, profesori și elevi/studenți.
 Asigurarea unui conținut largit ( baza de date extinse). Flexibilitatea programului nu este
dată de volumul mare de cunoștințe incorporate ci și de posibilitatea selecției conținutului
necesar pentru diferiți elevi/studenți la un moment dat.

Pe baza experimentelor și observațiilor efectuate s-a stabilit că principalele cerințe pedagogice

ale elaborarii unui program sunt:

1.4.2 ASIGURAREA FEED-BACK-ULUI. Feed-back-ul trebuie să conțină o

informație mai amplă care să reliefeze performanțele elevului/studentului chiar și în detaliu. În
acest fel, daca răspunsul la o întrebare conține erori, feed-back-ul face transparențe aceste erori, i
le explicitează și-i ofera sprijinul necesar pentru corectarea lor. Anderson, Kulhavy si
André( 1971) fac distincția feed-back partial și feed-back complet oferit numai în caz de reusita
sau în caz de esec.

1.4.3 STRUCTURAREA ȘI ORGANIZAREA SECVENȚELOR DE PREDARE-

INVĂȚARE. La un set de lecții, dificultățile se acumuleaza progresiv pe o curbă mereu
ascendentă cu  probleme care apar privesc:

 ☻determinarea nivelului de dificultate al materialului de învațare,

 ☻ secventarea și articularea materialului,

 ☻ oferte de organizatori cognitivi pentru invățare.

Organizarea conținutului impune o schemă binara:

 ▲Concepte ( seturi de simboluri, obiecte ori evenimente reunite prin atribute comune )

 ▲Operatii ( moduri prin care conceptele pot fi descrise, articulate sau transformate)

Pentru aceasta sunt incorporate o serie de prescripții de genul indicațiilor, aprecierilor, 

orientărilor și încurajărilor utilizate în program în calitate de stimuli. Programele IAC prezintă o
structură pe trei niveluri:

a)      reprezentarea capacitații de invățare a elevului/studentului

b)      reprezentarea sarcinii didactice de predare-învatare

c)      reprezentarea strategiilor de predare - învățare și a altor constrângeri de ordin pedagogic

Aceasta proiectare permite dezvoltarea fiecarui nivel și în diferite stadii. Conținutul secvenței
este abordat independent de forma de prezentare pe care programul-computer o va adopta, el
presupunând o experiență bogată de predare, imaginație pedagogica și cunoștințe de psihologia
invățarii. În „Dictionarul de pedagogie contemporană” se regasesc urmatoarele principii, ce stau
la baza IAC:

§         principiul participării active și independențe a elevului;

§         principiul pașilor mici;

§         principiul progresului gradat;

§         principiul întăririi imediate a răspunsului;

§         principiul ritmului individual de studiu;

§         principiul răspunsurilor corecte;

§         principiul repetiției.

În prezent se considera ca procesul de învaățământ poate propune cai de învățare eficientă prin
valorificarea pedagogică a urmatoarelor principii cibernetice:

·        principiul transmiterii și receptării informației prin mecanisme specifice de programare și

de comandă;

·        principiul prelucrării și stocării informației prin mecanismele specifice de organizare a

materialului transmis și difuzat în secvențe și relații de întărire;

·        principiul autoreglării raporturilor dintre efectele și cauzele informației prin mecanisme
specifice de conexiune inversă;
·   principiul asigurării concordanței dintre programarea externă și asimilarea internă a
informației prin mecanisme specifice de individualizare a activitații.

·  principiul pașilor mici – se referă la divizarea materiei în unități de conținut, care asigură
elevului șansa reușitei și a continuitații în activitatea de predare-învatare-evaluare;

·  principiul comportamentului activ – vizează dirijarea efortului elevului în direcția selecționării,

întelegerii și aplicării informației necesare pentru elaborarea unui răspuns corect;

· principiul evaluării imediate a răspunsului – înseamnă întărirea pozitivă sau negativă a

comportamentului elevului în funcție de reușita sau nereușita în îndeplinirea sarcinii de învățare
corespunzatoare fiecarui „pas”;

·  principiul ritmului individual de învățare – vizează respectarea și valorificarea particularităților

elevului, demonstrate prin modul și timpul de parcurgere al fiecarui „pas”.

Sistemul IAC este un mediu integrat hardware-software destinat interacțiunii dintre

posesorii unui sistem de cunoștințe și destinatării acestuia, în vederea asimilǎrii active de
informație însoțitǎ de achiziționarea de noi operații și deprinderi.

1.4.4 SOFTWARE-UL EDUCATIONAL (SE) este un produs program special proiectat

pentru a fi utilizat în procesul de învǎțare. Caracteristicile principale ale SE se refera la:

§         este conceput pentru a învǎța ;

§         trebuie sǎ asigure interacțiunea flexibilǎ elev-computer sau computer-profesor ;

§         se adapteazǎ în funcție de caracteristicile individuale ale utilizatorului.

Clasificarea SE dupa funcția pedagogicǎ specificǎ în cadrul unui proces de instruire:

a) Prezentarea interactivǎ de noi cunoștințe (Computer Based Learning) presupune utilizarea

nemijlocitǎ a calculatorului în procesul predǎrii și a lecțiilor de laborator. Materialul de invǎțat se
prezintǎ pe baza unui anumit tip de interacțiune. Materialul poate fi impǎrțit pe capitole care sǎ
nu solicite o concentrare mai mare de 10-15 minute. Prin diverse meniuri se pot furniza
informații adiacente. Softul de investigare reprezintǎ o formǎ evoluatǎ de interacțiune
instrucționalǎ, in care elevului nu i se oferǎ informațiile ca atare ci un mediu prin care elevul sǎ
poatǎ extrage informațiile care îl intereseazǎ pentru rezolvarea unei anumite sarcini. Drumul
parcurs este determinat și de gradul de inițiere al celui care învațǎ. Soft-urile educaționale cu
conținuturi diferite îndeplinesc sarcini și funcții variate și ca suporturi de informații pot fi
utilizate în: prezentarea interactivă de noi cunoștințe, furnizarea de modele cognitive și
interacționale, simularea unor fenomene reale, consolidarea cunoștințelor, stimularea de idei,
dezvoltarea unor capacitați sau aptitudini, evaluarea si autoevaluarea cunoștințelor, deschiderea
sau asocierea la domenii corelate. (Grosseck,G.,2000)

b) Exersarea asistatǎ de calculator (Computer Assisted Training) când subiectului i se pun la

dispoziție programe specializate care-l ajutǎ sǎ fixeze cunostințele și sǎ capete deprinderi
specifice prin seturi de sarcini repetitive, urmate de aprecierea rǎspunsului elevului.

c) Verificarea asistatǎ de calculator (Computer Assisted Testing) presupune existența unor

programe capabile sǎ testeze nivelul de insușire a cunoștintelor prin evaluarea rǎspunsurilor.

d) Simulare. Un soft de simulare permite realizarea controlatǎ a unui fenomen sau sistem real
prin intermediul unui model care are un comportament analog. Astfel de programe oferǎ
posibilitatea observǎrii modelului in care se schimbǎ comportamentul sistemului în funcție de
modificǎrile operate (schimbarea parametrilor, condițiilor) ceeea ce faciliteazǎ înțelegerea
fenomenului și nu implicǎ riscurile și cheltuiala fenomenului real.

Existǎ mai multe tipuri de instruire fiecare avand avantajele si dezavantajele sale dintre
care amintim:

a) INSTRUIREA ASISTATÃ DE CALCULATOR

Avantaje:

§         independența temporalǎ

§         modularitate

§         feedback imediat

§         flexibilitatea planificǎrii în instruire

§         posibilitatea de standardizare a cursurilor

Dezavantaje:

§         lipsa profesorului

§         nu existǎ posibilitatea controlului imediat

§         necesitǎ accesul la un calculator

§         este dependent de anumite platforme hardware si software

b) INSTRUIREA LA DISTANȚÃ PE BAZA APLICAȚIILOR WEB

Avantaje:
§  independența temporalǎ

§  independența geograficǎ

§  ușurința în utilizare

§ creșterea interacțiunii prin posibilitatea existenței unui instructor on line în mod sincron cu
studenții

§  creșterea interacțiunii prin posibilitatea comunicǎrii on line între studenți

§  posibilitatea profesorilor de a actualiza cu ușurințǎ cursurile on line

§  independența de platforme hardware si software

Dezavantaje:

§         necesitǎ accesul la un calculator cu conexiune la internet

§         necesitǎ asigurarea, serviciilor internet de cǎtre un ISP (internet service provider)

§         posibilitatea atacului unor viruși existenți în internet

§         securitate scǎzutǎ

§         necesitǎ costuri mari de intreținere

c) INSTRUIREA PE BAZA BENZILOR VIDEO

Avantaje:

§         independența temporalǎ

§         independența geograficǎ

§         necesitǎți reduse de tehnicǎ

§         flexibilitatea planificǎrii în instruire

§         costuri reduse

Dezavantaje:

§         nu existǎ feedback

§         lipsește interacțiunea

§         lipsește profesorul

§         nu existǎ posibilitatea de control a instruirii

 d) INSTRUIREA PE BAZA APLICAȚIILOR DE TIP VIDEO ȘI TELECONFERINȚÃ

Avantaje:

§         independența geograficǎ

§         posibilitatea de a lucra fațǎ în fațǎ cu instructorul

§         existența interacțiunii între student și instructor

§         existența interacțiunii între studenți

Dezavantaje:

§         necesitatea de a respecta o planificare a instruirii

§         dependența de un suport tehnic corespunzǎtor

§         costuri mari de intreținere și implementare

§         dificultatea participǎrii în discuție, în timp real, a mai multor studenți simultan.

Evident fiecare tip de instruire are avantajele și dezavantajele sale care îl recomandǎ sau nu în
anumite situatii. Probabil pentru ca o universitate virtualǎ sǎ fie potrivitǎ instruirea la distanțǎ
bazatǎ pe aplicatii web, la fel cum pentru  altǎ instituție de invǎțǎmânt superior sǎ fie necesarǎ o
instruire mixtǎ, atât clasicǎ cât și asistatǎ de calculator. Este foarte important pentru decidenții
educaționali, că aceștia sǎ fie suficient de bine informați asupra tipurilor posibile de instruire și,
asupra resurselor de care dispun, astfel încât corespunzǎtor acestora și obiectivelor stabilite, sǎ
poate alege cele mai potrivite metode de instruire pentru universitatea pe care o conduc.