INTEGRAREA TEHNOLOGIILOR INFORMAȚIONALE ȘI

COMUNICAȚIONALE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV

Prof. Mirică Ionuț Daniel, C.N.”Frații Buzești”, Craiova, Jud. Dolj

În prezent, societatea se confruntă cu schimbări rapide şi profunde: apar produse şi servicii noi,
cercetările evoluează în direcţii neaşteptate generând descoperiri, care țineau până mai ieri de
domeniul imaginarului.
Integrarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (TIC), în procesul de predare-
învăţare- evaluare, a devenit, în ultimele două decenii, o prioritate a politicilor educaţionale pe toate
meridianele lumii, întrucât se deschid noi orizonturi pentru practica educaţiei: facilitarea proceselor
de prezentare a informaţiei, de procesare a acesteia de către student, de construire a cunoaşterii şi de
implementare în practică .
În acest context, conceptul sistemul de învăţământ amplifică rolul de promotor al tehnologiilor
informaţionale , pentru a le face accesibile întregii activităţi. Actualmente, asistăm la o schimbare
de proporţii la nivelul tehnologiilor de comunicaţie ale sistemelor de calcul şi informaţionale.
În decursul timpului, s-a încercat definirea noţiunilor care alcătuiesc acest concept, termenul
tehnologie, fiind ansamblul metodelor, proceselor, operaţiilor asupra materiilor prime, materialelor
şi datelor pentru realizarea unui anumit produs industrial sau comercial.
Tehnologiile informaţionale se pot defini ca fiind ansamblul de metode ale proceselor de
producere şi ale resurselor tehnice, unite într-un lanţ tehnologic, care asigură acumularea,
păstrarea, transmiterea şi afişarea informaţiei, cu scopul diminuării dificultăţii procesului de
utilizare a resurselor informaţionale şi pentru mărirea operativităţii şi securităţii lor.
În cazul sistemului de învăţământ, aplicarea conceptului de tehnologie informaţională este
impetuos necesară, implică și atrage după sine o serie de schimbări, tradiţionalul rămânând notabil,
dar de domeniul pionieratului.
Scopul introducerii competenţelor TIC îl constituie îmbunătăţirea şi chiar restructurarea
modului de predare-învăţare-evaluare, prin adaptarea lui la fiecare disciplină şi cerinţele societăţii
informatizate, care necesită utilizarea, perfecţionarea şi adaptarea continuă la conceptele din sfera
TIC şi care răspund, totodată, necesităţii dezvoltării profesionale.
Scopul lucrării este identificarea eficienţei integrării TIC în procesul instructiv-educativ.
 Pentru amplificarea randamentului de succes al studiilor, am evidenţiat cele mai propice
metode:
 de predare (prelegerea, demonstrația, problematizarea, studiul de caz, conversația,
dezbaterea, modelarea, experimentul, conversația online, instruirea asistată de calculator);
 de învățare (lucrul cu manualul, exercițiul, predarea reciprocă, observarea, lucrările de
laborator, algoritmizarea, documentarea, învățarea în parteneriat, rezolvarea de probleme,
învățarea prin descoperire);
 de evaluare (examinările orale, lucrările de control, testarea, proiectul, chestionarul), care
au dus la îmbunătăţirea calităţii procesului de instruire prin integrarea cu TIC.
În această lume, în care singurul aspect nemodificat este schimbarea, învăţământul trebuie să se
integreze şi să îşi adapteze ofertele pentru a veni în sprijinul noii generaţii, actualizându-şi
permanent finalităţile şi resursele, astfel încât să răspundă noilor provocări şi, în acelaşi timp, să le
ofere subiecţilor educaţiei deprinderi şi instrumente de muncă eficiente.
Dacă schimbările în ceea ce priveşte planurile de învăţământ, curriculumul, formele de
organizare şi toate celelalte aspecte, ce ţin de resursele materiale, sunt relativ uşor de implementat şi
e controlat, asimila- rea cunoştinţelor de către studenţi este un proces mai dificil şi de durată (aici
intervin mentalităţile, deprinderile de muncă, rezistenţa în faţa schimbării şi alţi factori care pot frâna
acest demers).
În situaţia creată de implementarea tehnologiilor informaţionale, cadrele didactice vor fi
nevoite să-şi adapteze atitudinea, mentalitatea, dar și să se preocupe continuu de problema
autoinstruirii, a formării continue, autodepășirii chiar, pentru a fi în pas cu prezentul.
Profesorul trebuie să cunoască foarte bine nu numai conținutul cursului, dar și modalitățile de
predare accesibile tuturor studenților. Este ușor de a preda, dar este foarte dificil de a-i învăța pe
studenți unele lucruri, întrucât predarea se axează pe activitatea profesorului, iar învățarea pe
activitatea studentului, pe care profesorul va trebui să o dirijeze pentru a obține finalitățile de studiu
ale cursului. Nu orice expert în material de predare este capabil să învețe studenții, deoarece,
prioritar, este nu conținutul predat, ci strategiile utilizate.
TIC vine în sprijinul profesorului pentru a proiecta şi realiza un astfel de demers, facilitând înţelegerea
noţiunilor printr-o varietate de metode definite de interactivitate, participare, cooperare, comunicare.
Gradul de asimilare şi înţelegere a noţiunilor este superior celui dintr-un demers pedagogic clasic,
studentul fiind inclus într-un proces, în care acesta învaţă să înveţe, accentul fiind plasat pe dezvoltarea
gândirii critice.
Ca rezultat al sintezei dintre activitatea practică şi cea teoretică apare competenţa – structură
dinamică formată ca urmare a învăţării, activităţii profesionale şi practicii trăite, care organizează
activitatea unei persoane plasate într-o situaţie, într-un context determinat prin alegerea,
mobilizarea şi coordonarea unui ansamblu diversificat de resurse pentru tratarea reuşită a situaţiei.
Mijloacele utilizate pentru LIS pot fi clasificate în următoarele categorii:
 mijloace pentru transmiterea și prezentarea unor informații (manual electronic, culegeri,
ghiduri, prezentări etc.);
 mijloace pentru investigarea, exersarea și formarea deprinderilor (modele, programe
aplicative, laboratoare virtuale, aplicații de simulare);
 mijloace pentru raționalizarea timpului/efortului (șabloane, copiatoare, calculator);
 mijloace pentru evaluarea rezultatelor (teste, chestionare online, programe/aplicații
educaționale, programe pentru testare);
 mijloace e-learning (platforme pentru învățare, platforme de comunicare (blog, forum,
chat, e-mail), clase virtuale, conferințe online, site-uri educaționale, wiki, dicționare
online etc.).
Concluzii
1. Integrarea TIC în procesul instructiv-educativ are scop de a optimiza predarea, învățarea,
evoluția curriculumului educațional, dar şi contribuie la creşterea interesului studenţilor şi
micşorarea inter- valului de timp preconizat pentru asimilarea informaţiei.
2.Sarcina educaţiei şi formării bazate pe noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării nu
. . . . . . este de a înlocui tipurile tradiţionale de formare, ci de a le completa în scopul măririi
. . . . . . . randamentului acestora.

3.Concentrarea pe utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor de către profesori şi de

către cei care învaţă devine o prioritate.
4.Utilizarea TIC nu trebuie să devină o obsesie, deoarece fiecare student are dreptul la succes şi
la atingerea celor mai înalte standarde curriculare posibile, de aceea, trebuie găsite metodele
pedagogice adecvate în fiecare caz în parte.
 Bibliografie

1. MASALAGIU C. şi ASIMINOAEI I., Didactica predării informaticii, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.
2. VOVNENCIUC, O. Modelul de dirijare a lucrului independent al studenţilor în
cadrul învăţământului mixt. În: Studia Universitatis. Nr. 9 (59), Chişinău, 2012.
3. e-mentorat.ro/curriculum-tic/.
4. web.info.uvt.ro/~dragan/CAS/ConcepteTI.doc.