Citokinele

Definiție

 Citokine-o serie de glicoproteine și proteine cu rol de mediatori în

comunicarea intercelulară. Sunt secretate de celulele activate după
stimulare și se leagă de receptori de membrană specifici, prezenți fie
pe altă celulă fie pe celula care le-a secretat.
 mediatori ai imunității, inflamației, și diferențierii unor linii celulare.
Clasificare

 interleukinele,
 interferonii
 factorii de creștere
 factorii de necroză
 chemokinele.
Caracteristici

 Citockinele sunt proteine care pot fi secretate de orice celulă din organism cu
excepția eritrocitelor, indiferent că aparține sau nu sistemului imunitar.
 Au activitate biologică în concentrații foarte mici, dar suficiente pentru a induce
un răspuns specific al celulelor sensibile la acțiunea citokinelor,
 răspund la stimulare prin modificarea ratei de sinteză a ARN și implicit a
proteinelor.
Alte denumiri

 Citokinele au fost denumite și imunohormoni sau hormoni reglatori ai

răspunsului imun, întrucât sunt foarte active la concentrații foarte mici.
Diferența față de hormoni este aceea că citokinele acționează la nivel local, în
timp ce hormonii acționează la distanță.
Tipuri

Citokinele secretate de limfocite se numesc limfokine iar cele secretate de

monocite se numesc monokine. Alături de limfokine și monokine
vin prostaglandinele produse pe calea ciclooxigenazei care degradează acidul
arahidonic și interferonii.
Tipuri

 Termenul de interleukină se referă la faptul că citokinele aparținând acestei

categorii mediază comunicarea dintre limfocite, care sunt celule ale sistemului
imunitar.
 Termenul de interferoni se referă la abilitatea acestui grup de citokine de a
interfera cu o infecție virală produsă în organism, reprezentând un mecanism
de apărare antivirală.
Proprietatăți

 1. fiecare citokină are activități biologice multiple

2. citokine din grupuri diferite pot avea efecte biologice și biochimice
asemănătoare
3. Sunt active în concentrații foarte mici și secreția lor este de
scurtă durată
4. Reacțiile modulate de citokine sunt produse în cascadă
5. Acțiunea lor se poate produce autocrin, paracrin sau endocrin
Autocrin, paracrin și endocrin

 Proprietatea citokinelor de a acționa autocrin se referă la faptul că ele au efect

numai asupra celulei care le-a produs. Acțiunea paracrină este acțiunea
asupra celulelor aflate în imediata proximitate și acțiunea endocrină este
acțiunea la distanță care se produce nu numai asupra celulelor aparținând
sistemului imun, cât și asupra altor tipuri de celule cum ar fi cele epiteliale.
Interleukinele

 Ca structură sunt glicoproteine sau proteine solubile produse în principal de

către limfocite.
 Denumirea veche era cea de limfokine la care se adăuga cea de monokine însă
actualmente cele două tipuri sunt înglobate .
 Realizează cooperarea intercelulară între diferitele celule ale sistemului
imunitar. Prin urmare ele inițiază, întrețin, amplifică sau blochează activitatea,
creșterea, multiplicarea și funcțiile celulelor sistemului imun, deci sunt
practic imunomodulatori.
Acțiune sinergică și antagonică

 Acțiunea interleukinelor poate fi sinergică sau antagonică, ele putându-se

stimula sau inhiba reciproc. Acțiunea lor este în relație specifică cu cea a
interferonilor, a factorilor de creștere sau a altor biomolecule.
 Prin studierea acestor procese de sinergism și antagonism se va putea înțelege
mai bine răspunsul organismului la stress-ul cauzat de inflamație și realizarea
de medicamente specifice. 
Interleukina 1

 Este produsă în principal de monocite și macrofage, însă orice celulă nucleată

matură din organism o poate sintetiza.
 Creșterea sintezei de interleukină 2 
 Reglează hematopoieza(măduva osoasă hematogenă)
 Induce sinteza de hormoni glucocorticoizi(glanda suprarenală)
Interleukina 2

 Denumirea mai veche a acestei interleukine era aceea de TDGF (factorul de

creștere derivat din celulele limfocitele T).
 Este citokina principală implicată în declanșarea unui răspuns imun
eficient, fiind și factorul esențial al reglării răspunsului imun.
Relevanță în patologie

 În anumite boli cu componentă imunologică precum artrita reumatoidă, scleroza

multiplă, diabetul juvenil, sau hepatita cronică reactivă se produc cantități
excesive de IL-2.
 Aplicațiile IL-2 sunt în principal bazate pe terapia antitumorală în cancerele
care au o componentă imunologică importantă precum carcinomul renal. Însă
utilizarea IL-2 în practica medicală are efecte adverse supărătoare și toxice
date de tulburări gastro-intestinale (greață, vomă, diaree), febră ridicată,
hipotensiune, tulburări neurologice.
Interleukina 3

 Este formată din 133 de aminoacizi și produsă de limfocitele T și celulele

natural killer. În timpul reacțiilor alergice este produsă și de către eozinofile.
 Are funcții de apărare și reparare în focarul inflamator 
  stimularea diferențierii celulelor stem hematopoietice din măduva osoasă
hematogenă.
Interleukina 4

 Este produsă în majoritate de către limfocite

 factorul stimulator al limfocitelor B
Chemokine

  Chemokine sau interleukine care stimulează mobilitatea orientată a celulelor

sistemului imun către anumite locații unde are loc inflamația, proces care se
numește chemotactism.
TNF alfa

 Sau factorul alfa al necrozei tumorale este o glicoproteină formată din 156 de
aminoacizi 
  inhibarea replicării virale 
 pirogenie (stimularea centrilor termogenezei din hipotalamus cu apariția febrei)
 Se mai numește și cașectină datorită efectului său stimulator asupra
catabolismului care determină slăbirea exagerată a organismului cu epuizarea
rezervelor energetice aducându-l în stare de cașexie cu
predominența sindromului de epuizare care se manifestă clinic prin scădere
excesivă în greutate.
Interferonii

 Sunt glicoproteine alcătuite din 146- 166 de aminoacizi, având rol principal în

apărarea antivirală, efect antitumoral
 Terapia cu interferon se utilizează pe scară largă în tratamentul hepatitelor cu
virus B și C. Sunt utilizați și în infecțiile cu virus rabic și cu virusurile care
determină encefalite.
 Reacțiile adverse sunt însă numeroase: anorexie, greață, vomă, diaree,
sindrom pseudogripal, tulburări la nivelul sistemului nervos central.
Factor de creștere

 Un factor de creștere este un compus chimic, de natură polipeptidică sau 

steroidică, capabil să inducă o creștere celulară, regenerare sau fenomene de
diferențiere celulară.
 Funcția principală a factorilor de creștere este controlul extern al ciclului celular
 , prin abandonarea pauzei celulare (faza G0) și intrarea celulei în faza G1
(creștere).
Concluzie

 Spectrul de acțiune al citokinelor este foarte larg, ele sunt implicate în

numeroase aspecte patologice. Citokinele nu au activitate enzimatică, ele sunt
active numai după ce se leagă de receptorii specifici.
 În uz se află deja medicamente bazate pe citokine, un exemplu relevant este
reprezentat de interferonii care constituie terapia antivirală în hepatite, și
numeroase substanțe medicamentoase pe bază de citokine sunt încă în studiu.
 Astfel studierea și înțelegerea mecanismului de acțiune a citokinelor ar trebui să
fie o prioritate.
 
Bibliografie

1. Guyton C Arthur- Tratat de fiziologie a omului, editura Callisto, 2007

2. Esentialul in Imunologie, Bara Constantin, Editura ALL
3. Curs de Imunologie, Universitatea Bucuresti, facultatea de Biologie
Link:http://ebooks.unibuc.ro/biologie/mihaiescu/index.htm
4. University of South Carolina
Link: http://pathmicro.med.sc.edu/mhunt/interferon.htm