1.

LUCRĂRI PRACTICE DE CITOGENETICĂ

Citogenetica este o ramură a geneticii care studiază materialul ereditar din punct de vedere al
cantității, organizării și funcționării acestuia.
În studiile de citogenetică sunt utilizate metode ce permit studiul materialului ereditar distribuit
în cromozomi, respectiv alcătuirea și caracterizarea completă a cariotipului diverselor specii
(subdomeniu denumit cariologie), precum și determinarea modificărilor cromozomiale numerice sau
structurale induse sub influența unor agenți mutageni, precizarea caracteristicilor citogenetice a
organismelor suspuse acțiunii agenților poliploidizanți sau a organismelor aneuploide, descifrarea
modului de organizare a unor secvențe specifice din genom, etc.

1.1. STRUCTURA ȘI CARACTERISTICILE CROMOZOMILOR

La toate organismele procariote și eucariote purtătorul informaţiei genetice este acidul

dezoxiribonucleic (ADN).
La organismele eucariote (gr. eu = adevărat, carion = nucleu) materialul genetic, reprezentat
de ADN, este distribuit în cromozomi, care sunt localizați în nucleu. Denumirea de cromozomi (gr.
chroma = culoare, soma = corp) provine de la particularitatea acestor structuri de a se colora intens
cu coloranți bazici. Cromozomii sunt prezenţi în număr diploid (2n) în nucleul celulelor somatice
(două seturi de autozomi şi doi heterozomi) și în număr haploid (n) în gameți (un set de autozomi și
un heterozom). Heterozomii sunt prezenţi la speciile animale (inclusiv omul) şi unele specii de plante.
La procariote materialul genetic este reprezentat de asemenea de o moleculă circulară de
ADN, care constituie unicul cromozom al celulei și care formează un echivalent nuclear numit
nucleoid, prezent în citoplasma celulei.

1.1.1. Structura chimică a acizilor nucleici

Acizii nucleici sunt substanţe chimice macromoleculare alcătuite din unităţi repetitive mai
simple, denumite nucleotide.
O nucleotidă este alcătuită dintr-o bază azotată, un zahar şi un radical fosforic.
Bazele azotate din molecula acizilor nucleici sunt de două tipuri:
- purinice - alcătuite dintr-un heterociclu format din 5 atomi de carbon şi 4 de azot. Cele mai
importante baze purinice sunt adenina (A) şi guanina (G);
- pirimidinice - formate dintr-un heterociclu de 6 atomi, din care 4 de carbon şi 2 de azot. Cele
mai importante baze pirimidinice sunt: citozina (C) şi timina (T) în ADN, iar în molecula de ARN
timina (T) este înlocuită cu uracil (U).
Zaharurile care intră în alcătuirea acizilor nucleici sunt riboza în macromolecula de ARN şi
dezoxiriboza în ADN. Aceste zaharuri sunt pentoze, având câte 5 atomi de carbon.
Prin unirea unei baze azotate cu un zahar, se formează aşa numitele nucleoside. Prin unirea
nucleosidelor cu câte un radical fosforic se formează nucleotidele, care sunt unităţile de bază ale
acizilor nucleici, iar prin înlănţuirea nucleotidelor se formează polinucleotidele sau acizii nucleici.
Organizarea structurală a ADN a fost elucidată de către James D. W ATSON, un american în
vârstă de 24 ani, și Francis H. CRICK, fizician englez în vârstă de 36 ani, de la Laboratorul Cavendish
de la Universitatea din Cambridge, care au propus într-un articol de numai o pagină în revista Nature,
structura dublu helix a ADN.
Deși nu a fost imediat recunoscută, această descoperire a fost piatra de temelie a geneticii
moderne din secolul al XX-lea. Această conformație dublu helicoidală a ADN a fost concepută pe
baza modelului obținut prin difracție cu radiații X (Fig. 1), de către Maurice W ILKINS și Rosalind
FRANKLIN.
 Conform acestui model structural, macromolecula de ADN este bicatenară, fiind formată din
două lanţuri polinucleotidice, înfăşurate helicoidal în jurul unui ax comun, formând un dublu helix
(W ATSON și CRICK, 1953). Așadar, helixul de ADN constă din două catene complementare formate
prin înlănțuirea nucleotidelor. Complementaritatea celor două catene polinucleotidice este
determinată de faptul că, întotdeauna, o nucleotidă care conţine o bază azotată purinică se leagă cu
una ce conţine o bază azotată pirimidinică şi invers, formând perechile de nucleotide, respectiv
perechile de baze (pb) A-T, T-A, G-C, C-G. De altfel, încă din anul 1950, CHARGAFF a arătat că
nucleotidele conținând guanină erau prezente în aceeași cantitate cu cele conținând citozină, iar
adenina în aceeași cantitate cu timina.

Figura 1. Modelul ADN obținut prin difracție cu radiații X.

Structura bicatenară a ADN este menținută cu ajutorul unor punţi de hidrogen, duble între
adenină şi timină şi triple între guanină şi citozină. Datorită acestor legături de hidrogen, fibra de ADN
are un diametru constant de 2 nm, pe toată lungimea ei.
De-a lungul întregii macromolecule de ADN, perechile de baze sunt orientate către interiorul
helixului, iar zaharul și monofosfatul sunt orientate spre exterior (Fig. 2). Această structură dublu
helicoidală a ADN, cu perechile de nucleotide spre interior, explică două mecanisme genetice
fundamentale: stocarea informației genetice într-un model liniar, transcriptibil și replicarea informației
genetice pentru a asigura transmiterea ei cu acuratețe de la o generație la alta.
În comparație cu ADN, acidul ribonucleic (ARN) are o structură monocatenară, fiind alcătuit
dintr-un singur lanţ polinucleotidic (Fig. 3).
 Adenină (A)

Citozină (C)
Radical
fosforic
Bază
azotată
Riboză Guanină (G)
Lanț
fosfodiesteric
Uracil (U)

Figura 2. Structura monocatenară a acidului ribonucleic (ARN).

2 nm
Adenină (A)

Bază
azotată
Citozină (C)
Radical
fosforic
Guanină (G)
O pereche de
baze azotate
Dezoxiriboză
Lanț
Timină (T) fosfodiesteric

Figura 3. Structura bicatenară a acidului dezoxiribonucleic (ADN).

 1.1.2. Structura moleculară a cromozomilor la eucariote

În constituția cromozomilor intră proteine histonice sau histone (proteine bazice cu greutate
moleculară mică) și proteine nonhistonice în procent variabil între de 68-72%, ADN în procent de 13-
16%, precum și ARN cromozomial într-un procent de 12-13%.
ADN asociat cu histonele formează fibra de cromatină, care se prezintă sub forma unui
aranjament liniar de corpusculi sferici dispuși sub forma unui șirag de perle, numiți nucleosomi.
Nucleosomul, reprezentând primul stadiu de împachetare al ADN, este format dintr-un
fragment de ADN de 146 de nucleotide răsucit de 1.65 ori în jurul unui octamer de proteine histonice. În
alcătuirea acestui miez histonic de forma unui cilindru turtit (cu diametrul de 11 nm și înălțimea de 6
nm) intră câte două molecule din fiecare tip de proteină histonică, respectiv 2 – H2A; 2 – H2B; 2 – H3; 2
– H4. Între doi nucleosomi există elemente de legătură constituite din segmente scurte de ADN-linker
(cu o lungime de 20 pb), asociate cu proteina histonică H1. Prin adăugarea proteinei H1, care
împachetează încă 20 de perechi de baze, rezultă două răsuciri complete în jurul octamerului histonic
și formarea unei structuri numite cromatozom (Fig. 6). Capetele moleculei de ADN intră și ies din
nucleosom în locusuri apropiate unul de celălalt, de aceeași parte a nucleosomului (Fig. 4).

Capătul
distal

ADN
Capătul
proximal
Figura 4. Organizarea nucleosomului în cromozomul eucariot (după PASSARGE, 2007).

Succesiunea mai multor nucleosomi determină formarea fibrei simple de cromatină, care la
rândul ei se răsucește pentru a forma un helix cu diametrul de 30 nm, în care 6 nucleosomi formează
o giră, iar distanța dintre două gire succesive este de 10 nm. Această structură a fost denumită
solenoid și reprezintă cel de-al doilea stadiu de compactare, respectiv fibra elementară de cromatină
(Fig. 5). În interfază cromozomii se găsesc sub forma acestei fibre elementare de cromatină.
Condensarea fibrei de cromatină este maximă în metafază, stadiu în care cromatina este
fragmentată în segmente numite cromozomi. În cromozomii metafazici, care au un diametru de
aproximativ 1400 nm (fieacre cromatidă are un diametru de 700 nm), materialul genetic este condensat
de cca. 9000 de ori.

Secvențe de ADN
linker, asociat cu H1
 Nucleosom

Figura 5. Organizarea fibrei de cromatină în solenoid (după PASSARGE, 2007).

Figura 6. Cromozomii sunt compuși din ADN complexat cu histone. Acestea sunt proteine
încărcate pozitiv care aderă puternic la ADN încărcat negativ și formează complexe numite
nucleozomi. Fiecare nuclezom este compus din ADN răsucit de 1.65 ori în jurul a opt histone.
Nucleozomii se răsuces pentru a forma o fibră cromatină de 30 nm, care formează bucle de lungime
medie de 300 nm. Fibrele de 300 nm sunt comprimate și pliate pentru a produce o fibră lată de 250
nm, care este înfășurată strâns în cromatida unui cromozom.
*(2013 Nature Education, Adapted from Pierce, Benjamin. Genetics: A Conceptual Approach, 2nd ed)
 1.1.3. Morfologia cromozomilor la eucariote

Sub aspect morfologic cromozomul eucariot prezintă următoarele formaţiuni: cromatidele

surori, centromerul, constricţia secundară, telomerii, satelitul şi knobul.
Cromatidele surori sunt două unităţi structurale, identice din punct de vedere genetic, unite la
nivelul centromerului.
Centromerul (strangulaţia sau constricţia primară) este zona cu care cromozomul se atașează
de microtubulii fibrelor fusului nuclear, prin intermediul kinetocorilor. Cromozomii lipsiți de centromer
devin inactivi și se pierd în cursul diviziunii celulare. Centromerul împarte cromozomul în două braţe:
brațul scurt sau proximal (p) şi braţul lung sau distal (q).
Strangulaţia (constricţia secundară) este o zonă asemănătoare centromerului, însă la nivelul
ei cromatidele nu se unesc. Zona mai este denumită şi organizator nucleolar, deoarece, în general, la
acest nivel se găsește ataşat nucleolul.
Telomerele sunt structuri caracteristice capetelor cromatidelor, conferindu-le stabilitate. Ele
sunt alcătuite din heterocromatină constitutivă și ADN repetitiv.
Satelitul (trabantul) este o formaţiune facultativă, separată de restul cromozomului prin
strangulaţia secundară. În general, satelitul este dispus pe braţul proximal (scurt) al cromozomului.
 1.1.4. Principalele caracteristici ale cromozomilor

Pentru studiile citogenetice, caracteristicile fundamentale ale cromozomilor în celulele

somatice normale sunt definitorii. Cele mai importante însușiri ale cromozomilor sunt:
1. Stabilitatea relativă și specificitatea numărului de cromozomi – această caracteristică face
referire la numărul de cromozomi din celulele somatice, care este același la toți indivizii
aparținând unei anumite specii, indiferent de tipul de țesut sau de gradul de dezvoltare
ontogenetică. Stabilitatea relativă și specificitatea numărului de cromozomi este un criteriu
definitoriu în studiile de taxonomie vegetală și animală, în identificarea și clasificarea
speciilor.
De exemplu, în regnul animal cel mai mic număr de cromozomi se întâlnește la specia
Myrmecia pilosula, care are o singură pereche de cromozomi, în timp în regnul vegetal,
speciei Ophioglossum reticulatum îi este caracteristic un număr de 630 de perechi de
cromozomi.
2. Dimensiunile și forma cromozomilor sunt diferite de la o specie la alta, dar constante și
caracteristice pentru o anumită specie. Astfel, forma cromozomilor variază de la un aspect
 granular la bastonaș, curbați în forma literei U sau V, cu brațe egale (izobrahiali) sau
inegale (heterobrahiali) în funcție de poziția centromerului, cu sau fără sateliți etc.
Dimensiunile cromozomilor variază, în general, între 0,2 și 50 µm.
3. Dispunerea în perechi a cromozomilor omologi este o consecință a omologiei genetice,
completată de asemănările morfologice dintre doi autozomi, respectiv unul de origine
maternă și celălalt de origine paternă.
4. Individualitatea cromozomilor care aparțin unui genom este dată de forma, dimensiunile și
prezența sateliților, astfel încât în cazul hibrizilor interspecifici sau intergenerici este posibilă
identificarea cromozomilor formelor parentale.
5. Continuitatea cromozomilor. Indiferent de stadiul ciclului celular, prezența cromozomilor în
celule a fost evidențiată fie sub forma unor filamente lungi și subțiri de cromatină, invizibile
la microscopul optic, ca în interfază, fie sub aspectul cromozomilor metafazici puternic
condensați și individualizați.

Ştiaţi că...

Genomul uman haploid conține aproximativ 3 miliarde de perechi de baze ambalate în 23 de cromozomi!
Desigur, majoritatea celulelor din organism (cu excepția gameţilor) sunt diploide, cu 23 de perechi de
cromozomi. Aceasta face ca fiecare celulă să deţină un total de cca. 6 miliarde de perechi de baze de ADN.
Deoarece distanţa dintre două perechi de baze este de aproximativ 0,34 nm (1nm =1x10-9 m), fiecare celulă
diploidă conține deci aproximativ 2 metri de ADN [(0,34 × 10-9) × (6 × 109)]. Mai mult, se estimează că
organismul uman conține aproximativ 50 de trilioane de celule - care conţin în total 100 de trilioane de metri de
ADN per om. Acum, ia în considerare faptul că Soarele este la o distanţă de 150 de miliarde de metri de
Pământ. Acest lucru înseamnă că fiecare dintre noi are ADN suficient pentru a merge de aici spre Soare și
înapoi de peste 300 de ori, sau în jurul Ecuatorului Pământului de 2,5 milioane de ori! Cum este posibil acest
lucru?

APLICAȚIE

Se vor proiecta imagini cu structura acizilor nucleici și a cromozomilor, se vor analiza la

microscop preparate conținând cromozomi de la diferite specii de plante și animale și se vor nota
observațiile.

ÎNTREBĂRI

1. Menționați două diferențe majore între structura macromoleculei de ADN și cea a

macromoleculei de ARN.
2. Care este alcătuirea nucleosomului?
3. Dacă secvența de nucleotide pe o catenă a unei macromolecule de ADN este definită de
următoarea succesiune de baze azotate: AATTGCCCCGT, care este secvența de nucleotide pe
catena complementară?
4. Care este alcătuirea unei nucleotide?
5. Cum este menținută structura dublu helicoidală a macromoleculei de ADN?
6. Care este principala funcție a centromerului?
7. Cum este denumită structura care menține unite cele două cromatide surori ale unui
cromozom?