MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA BIOLOGIE SI PEDOLOGIE

Referat
Disciplina: Botanica I
Tema: Caracteristica generală și reprezentanții principali în
R.Moldova a algelor din Filumul Cyanophyta. Particularitățile de
structură,  ciclul vital și însemnătate pentru om.

Studenta: Suhan Diana

E 11, F.R
Profesor: Natalia Buracinschi

Chisinau, 2021
Cuprins:
1. Introducere.
2. Caractere specifice algelor albastre - verzi
3. Înmulțirea algelor albastre - verzi
4. Ecologia algelor albastre – verzi
5. Clasificarea algelor albastre - verzi
6. Investigații pe teritoriul R.M privind algele albastre
7. Importanța
8. Bibliografie
 Algele albastre - verzi (cianofitele) sunt cele mai vechi organisme vegetale cunoscute.
În staturile precambriene s-au descoperit stromatolite (concreţiuni calcaroase cu cianofite
fosile) fapt ce a determinat numirea erei precambriene ca „eră a algelor albastre – verzi”.
Ele au colonizat pământul încă de acum peste 3 miliarde de ani şi au generat oxigenul
atmosferic. În cursul timpului acest grup de organisme a căpătat o mare răspândire,
întâlnindu-se astăzi în mai toate mediile de viaţă.
Prezența clorofilei şi a ficobilinelor apropie foarte mult cianofitele de alge. Totuşi
cianofitele sunt procariote caracterizate de lipsa unui nucleu adevărat, a plastidelor
(cromatoforilor) şi a reproducerii sexuate, ceea ce le situează în apropierea bacteriilor,
sugerând legături filogenetice strânse între aceste două grupe de procariote.
Teoria endosimbiotică, sprijinită de multe dovezi citologice, afirmă originea
cloroplastelor din celulele eucariote în algele albastre – verzi. Structura celulară şi
proprietăţile funcţionale sunt mai apropiate de bacterii decât de eucariote, dar denumirea de
Cyanophyta este în acord cu Codul Internaţional de Nomenclatură Botanică, încadrându-se în
domeniul Procariota care cuprinde Archaea şi Bacteria. Plastidele plantelor inferioare se
numesc şi cromatofori, reprezentând un stadiu în evoluţia cloroplastului de la algele albastre-
verzi la plastidele cormofitelor

Tipuri de colonii la cianofite

 Caractere specifice algelor albastre – verzi
Cele mai multe alge albastre – verzi au la exteriorul peretelui celular un înveliş
mucilaginos numit teacă, scufie sau capsulă. Teaca este alcătuită din acizi pectici şi
mucopolizaharide acide. Substanţele mucilaginoase secretate de către celulă servesc la
mişcarea algelor albastre verzi pe principiul „reacţiei”.
Peretele celular
Primele cercetări au arătat că peretele celular este alcătuit din două straturi
electronodense. Folosindu-se metoda de fracturare şi sublimare în vid, la microscopul
electronic s-a putut observa că peretele celular este alcătuit din patru straturi:L 1, L2, L3, L4 .
Primul strat, situat lângă plasmalemă este electronotransparent, L2 este electronodens, L3
electronotransparent, iar L4 are aspectul unei membrane unitare (Fig.1). Stratul L2 conţine
mureină, un component de bază al peretelui celular al bacteriilor.
Fig.1 Schema structurii celulei algelor albastre
mc – membrană citoplasmatică, L1- L4 – straturile
peretelui celular, sc – scufia, fs – fibrele scufiei, p –
porii în peretele celular, c – citoplasma, r – ribosomi,
vg – vacuole gazoase, g glicogenul, t – tilacoizii, f –
ficobilisomii, np – nucleoplasma cu fibrele de ADN,
gc – grăuncioarele de cianoficină, v – volutină, s –
sept (după P.A.Obuch din M.V.Gorlenko)

În peretele celular s-au observat pori, care ar avea rol în producerea secreţiilor
mucilaginoase ce produc mişcarea acestor alge; dacă alga este filamentoasă, atunci între
celulele filamentului există punţi citoplasmatice de legătură asemănătoare cu plasmodesmele
descrise la grupe superioare de organisme.

Plasmalema
Plasmalesma sau membrana plasmatică conţine numeroase particule globuloase, care
constituie sediul unor enzime. Membrana plasmatică contribuie la formarea unor structuri
asemănătoare mezozomilor de la bacterii. Aceste structuri constau din agregate membranare
dispuse în trei – cinci straturi drepte sau circulare. Se crede că mezozomii participă la
diviziunea celulei sau participă în procesul de respiraţie (sunt şi excepţii: la Nostoc
sphaericum fermenţii respiratori sunt localizaţi în tilacoide).
 Aparatul fotosintetizator
Pigmenţii fotosintetizatori sunt localizaţi în tilacoide şi corpusculii strâns ataşaţi de
acestea. Cloroplastele lipsesc. Tilacoidele au aspectul unor lame duble cu localizare în
cromatoplasmă. Ele reprezintă formaţiuni asemănătoare unui sac aplatizat şi participă în
procesul de fotosinteză la fel ca şi cloroplastele de la algele eucariote.
În strâns contact cu membranele tilacoidale se află ficobilisomii. Aceştia conţin
pigmenţi asimilatori accesorii: ficoeritrina, ficocianina şi alloficocianina. Ei sunt plasaţi pe
faţa externă a membranelor tilacoidale şi au forma unor granule. Prin măsurarea spectrelor de
absorbţie s-a ajuns la concluzia că la baza ficobilisomilor se află alloficocianina şi ficocianina
(pigmenţi ce au contact cu membrana tilacoidelor unde este localizată clorofila „a”) urmate de
bastonaşe de ficoeritrină. Rolul ficobilisomilor este acela de a absorbi lumina la cele mai
scurte lungimi de undă şi de a transfera eficient energia luminoasă de la ficoeritrină, la
ficocianină, la alloficocianină şi apoi la clorofila „a” unde este transformată în energie
chimică.
Nucleoplasma (Centroplasma))
Este regiune centrală a celulei care conţine ADN. Nucleoplasma poate prezenta
următoarele dispoziţii:
a). cromatina condensată într-o masă compactă ce umple complet sau aproape complet corpul
central;
b). cromatina dispersată în mai multe mase globuloase separate, unite între ele printr-un
cordon format dintr-o substanţă necromatiniană;
c). cromatina puternic fragmentată sub forma unor granule unite în şirag prin filamentele unei
substanţe necromatiniene.
Deoarece nu există membrană nucleară şi nici membrană la nivelul lamelor
fotosintetizatoare, între cromatoplasmă (zona periferică colorată ) şi nucleoplasmă
(centroplasmă) există o strânsă legătură.
ADN – ul este lipsit de proteine histonice. Între ADN –ul algelor albastre şi ADN –ul
cloroplastelor algelor verzi există o similitudine în ceea ce priveşte compoziţia nucleotidică.
Acest fapt sugerează că plastidele de la organismele unicelulare au rezultat din unele alge
albastre, care au pătruns ca endosimbiont în celulele unui organism procariot
nefotosintetizant. Endosimbiontul a suferit diviziuni repetate, în paralele cu diviziunea
celulelor gazdei, iar în timp a pierdut capacitatea de a se dezvolta independent,
transformându-se într-un organ fotosintetizant.
 Ribosomii – apar ca nişte particule granulare în strâns contact cu fibrele de ADN sau
formând o zonă în jurul tilacoidelor. De regulă aceste structuri sunt dispuse liber dar la
Oscillatoria rubescens apar şi grupate în agregate de tipul poliribosomilor. Ribosomii din
algele albastre – verzi sunt identici cu ribosomii din cloroplaste, ceea ce reprezintă o dovadă
în plus în sprijinul ipotezei originii endosimbiotice a cloroplstelor.
În citoplasma liberă de tilacoide şi nucleoplasmă există substanţele de rezervă:
glicogen, volutină şi granule de cianoficină. Granulele de cianoficină reprezintă o rezervă de
azot, care este utilizată la construcţia de noi componente celulare. Ele ajută algele albastre
verzi la supravieţuirea într-o mare diversitate de biotopuri. În imediata vecinătate a
tilacoidelor, la interfaţa cu nucleoplasma există vacuole gazoase. Membrana vacuolelor este
numai proteică şi este permeabilă pentru oxigen, azot, bioxid de carbon, oxid de carbon,
hidrogen şi metan. Drept urmare, aceste structuri se află într-un echilibru constant cu mediul
înconjurător. Ele asigură plutirea şi deplasarea pe verticală (când vacuolele se „turtesc”) în
anumite condiţii ecologice. Vacuolele turgescente reflectă o bună parte din lumina solară,
servind ca barieră împotriva radiaţiilor solare de mare intensitate (în acest caz vacuolele se
localizează la periferia celulei, în jurul tilacoidelor).

Structura talului
Algele albastre verzi sunt unicelulare (solitare ori prinse în pachete) sau pluricelulare,
filamentoase (ramificate sau nu) până la structură clamidomială (sistem de axe dichotomic
ramificate).
La Chroococcales corpul (arhetalul) este reprezentat de o celulă sau pachete de celule
care se înmulţesc vegetativ prin bipartiţie şi devin apoi sporocişti care produc spori. La genul
Glococapsa corpul este fixat de substrat, la genul Microcystis este flotant, iar ca formă
coloniile pot fi tabulare (Merismopedia), globuloase (Coelosphaerium) etc. Forma coloniilor
poate fi folosită pentru identificarea speciilor. De exemplu în genul Microcystis coloniile pot
fi mari cu spaţii largi (caracter de aeroginosa – în ape liniştite) sau pot fi mici lipsite de spaţii
(caracter de flos-aque , în ape agitate).
La algele filamentoase, unele filamente au celulele asemănătoare ( tal homocitic), iar
altele au celule vegetative de aceeaşi formă şi mărime (isociste) şi heterocişti-celule mai mari
(tal heterocitic). Deseori în filamente pot fi observaţi şi achineţi. Heterociştii şi achineţii sunt
celule specializate care se formează ca rezultat al diferenţierii celulelor vegetative.
Heterociştii au pereţii foarte groşi alcătuiţi din straturile L 1-L4 peste care se suprapun alte 3
straturi speciale (Fig.2).
 Fig.2 – Schema structurii heterocistului
mc– membrană citoplasmatică, L1- L4 – straturile
peretelui celular, sl – strat lamelar al peretelui
heterocistului, so – strat omogen al peretelui
heterocistului, sf – strat fibrilar al peretelui
heterocistului, mp – microplasmodesmele, p – porul
heterocistului, s – septul heterocistului, p – pluta ce
închide canalul porilor heterocistului, m –
membranele heterocistului, fa – fibrele de ADN

dispersate, r – ribosomi, cv – celulă vegetativă, hc -

heterocist (după P.A.Obuch din M.V.Gorlenko)

Conţinutul lor este omogen datorită lipsei incluziunilor granulare proprii celulelor
vegetative. În heterocişti se întâlnesc clorofila, carotenoizi şi ribosomi. Lipsesc pigmenţi
ficobilinici (ficoeritrina, ficociana, alloficocianina). Dacă în celulele vegetative ADN – ul este
în centroplasmă, în heterocişti ADN –ul este răspândit în toată citoplasma. Spre deosebire de
heterocişti, achineţii au incluziuni granulare de rezervă reprezentate mai ales de granule de
cianoficină (rezervă de N necesară creşterii unui nou tal prin germinarea achinetului).
Aşezarea şi structura tilacoidelor este aceeaşi ca şi în celulele vegetative. Conţinutul de ADN
se măreşte de 20 – 30 ori faţă de celulele vegetative. Achineţii pot rezista la desecare, iar prin
germinare dau naştere unui nou individ.

Rolul heterociştilor
Formele filamentoase cu tal heterocitic se fragmentează de la nivelul heterocistelor.
Fragmentele rezultate sunt numite hormogoane, care vor înmulţi asexuat algele filamentoase
heterocite.
În ultimul timp se consideră că heterociştii fixează azotul printr-un complex enzimatic
care reduce azotul gazos din aer, la amoniu, care apoi este convertit în substanţă organică pe
parcursul sintezei de aminoacizi. Heterociştii schimbă substanţele rezultate din fixarea
azotului cu substanţe provenite din fotosinteză de la celulele vegetative vecine. Fixarea
azotului molecular din aer de către cianofite este o etapă esenţială pentru circuitul global al
azotului, făcându-l disponibil pentru celelalte organisme.

Înmulţirea algelor albastre – verzi

Înmulţirea vegetativă – se realizează prin diviziune urmată de formarea de noi celule
care alcătuiesc de obicei colonii.
 Diviziunea celulară nu îmbracă caracterul unei mitoze. Ea începe prin diviziunea
corpului central şi a aparatului cromatidian. Simultan peretele care urmează să separe celulele
fiice, apare pe faţa internă a loculei (peliculă subţire aderentă la citoplasmă) sub forma unei
diafragme ecuatoriale, care se închide complet sau lasă o perforaţie centrală. Peretele
despărţitor este alcătuit din straturile L1 şi L2.
Înmulţirea asexuată prin spori
Sporii pot fi unicelulari (coccospori) sau pluricelulari (hormospori). Sporii se
formează în sporocişti. Conţinutul sporociştilor se subdivide în mai mulţi spori elementari
unicelulari. După modul de formare sporii pot fi:
a). endospori – rezultă din sporocist (conţinutul se împarte de mai multe ori în interiorul
membranei celulei mamă);
b). exosporii – apar prin diviziuni transversale ale celulei şi se elimină prin vârful acesteia
(Chamaesiphon)(Fig.3);
Fig.3 – Chamaesiphon sp.formarea exosporilor. (după
P.A.Obuch din M.V.Gorlenko)

c). heterocişti – apar din celulele vegetative ale talului. Prin mărirea volumului, pierderea
zonării citoplasmei şi îngroşarea membranei heterociştii pot fi capabili să genereze noi
organisme. De obicei sunt aşezate terminal şi totdeauna depărtate de zonele de creştere
(Rivularia). La alte genuri heterociștii pot să se dezintegreze ducând la fragmentarea
filamentului în hormogoane (Nostoc);
d). hormosporii – sunt fragmente de filamente pluricelulare care se desprind de tal şi
generează un nou individ (Nostoc);
e). achineţii – sunt spori de rezistenţă. Au o membrană groasă, pluristratificată. Structura lor
este asemănătoare celulelor vegetative şi au mai multă cianoficină.
Reproducerea sexuată este necunoscută la algele albastre – verzi. Cercetările au arătat
totuşi posibilitatea unor combinaţii parasexuale.
 Ecologia algelor albastre – verzi
Aceste alge au mare capacitate de adaptare, ceea ce conferă o largă răspândire. Ele se
întâlnesc în ape dulci şi marine, în ape curate şi ape poluate, în sol, în apa izvoarelor termale
(la ≈ 800 C) sau în gheaţa zonelor circumpolare. Faptul că cianofitele au fost primii locuitori ai
Terrei este susţinut şi de studiile asupra insulei Surtsey (apărută în urma activităţii vulcanice
în anul 1963) care au confirmat că primele forme de viaţă de pe insulă au fost algele albastre
verzi. O explicaţie ar fi aceea că au capacitatea de adaptare la condiţii limitative în nutrienţi
esenţiali. De exemplu Microcystis aeruginosa în lipsa fosforului poate beneficia de sulfaţi,
rămânând dominantă în unele ecosisteme, dar cu o rată lentă de creştere; unele alge albastre –
verzi în condiţii limitării dioxidului de carbon pot folosi bicarbonaţi ca sursă de C, iar altele
pot fixa azotul suplinind lipsa azotaţilor din mediu.
Ele sunt organisme autotrofe, dar în unele condiţii pot deveni saprofite. De exemplu
Oscillatoria trăieşte saprofit la întuneric şi într-un mediu bogat în substanţe organice. În
procesul de asimilaţie algele albastre – verzi asimilează amidonul de cianoficee (substanţe
asemănătoare cu glicogenul).
Unele cianoficeae trăiesc în simbioză cu alte organisme. Un exemplu tipic este
asocierea lor cu unele ciuperci, când formează licheni, sau cu unele hepaticae din cls.
Anthoceratatae.
Sub aspect economic algele albastre – verzi au un rol pozitiv prin fixarea azotului şi ca
sursă de nutriţie suplimentară (exemplu Spirulina), dar şi rol negativ în cazul înfloririi apei,
când ecosistemul suferă prin hipoxie şi poate pierde populaţia piscicolă.
Este de dorit ca în bazinele acvatice raportul între grupele mari de alge să rămână între
limite normale, pentru ca eficienţa fotosintezei să fie mare, iar zooplanctonul să poată utiliza
substanţa organică primară provenită de la diferite alge.

Clasificarea algelor albastre – verzi

Aceste alge sunt încadrate în Regnul Monera, subregnul Eubacteriobionta, Diviziunea
Cyanophyta, Clasa Cyanophyceae şi Clasa Prochlorophyceae.
Clasa Prochlorophyceae – cuprinde procariote fotosintetizante care conţin clorofila
„a”, „b”, carotenoizi, dar nu conţin ficobiline. Se cunosc 3 genuri:
- Prochloron – cu formă sferică şi sistem dezvoltat de tilacoide (Fig.4). Trăieşte pe litoralul
tropical ca simbiont al ascidiilor.
 Fig. 4 – Prochloron.(după K.R.Stern)

- Prochlorococcus care trăieşte în largul oceanelor în zona eufotică.

- Prochlorotrix – cu formă filamentoasă. A fost descoperit în Olanda în lacuri cu adâncime
mică.
Clasa Cyanophyceae – cuprinde subclasele: Chroococcophycidae şi
Hormogoniophycidae.
Subclasa Chroococcophycidae – cuprinde forme coloniale, mai rar unicelulare. Se
înmulţesc prin diviziune. Dacă după diviziune celulele nu se desprind, apar colonii mucozitare
cu diferite forme.
Ordinul Chroococcales cuprinde cianofite unicelulare sau coloniale, nediferenţiate în
bază şi vârf.
Genul Gloeocapsa – se caracterizează prin celule sferice. După diviziunea celulară pereţii
mucilaginoşi ai celulelor mamă se păstrează în jurul celulelor fiice, care la rândul lor,
sintetizează pereţi mucilaginoşi proprii. În felul acesta apare un sistem complex de învelişuri
mucilaginoase intercalate unele în altele, sau un sistem de vezicule mucoase, care conţine
celule (Fig.5).
Fig.5 – Gloeocapsa
Aspectul general al coloniei.(după F.Hindak)

Unele specii ale acestui gen au învelişul mucos colorat (galben, violet, roşu aprins etc.) şi
trăiesc pe uscat formând pelicule pe stânci, pereţi, pietre (părţile lor umede).
Genul Microcystis cuprinde specii planctonice în bazinele cu apă dulce. Acestea se
dezvoltă uneori în masă şi provoacă „înflorirea” apei. Genul se caracterizează prin colonii
mucozitare spaţial sferice sau neregulate, ale căror celule se divid în toate direcţiile (Fig.6).
 Fig.6 – Microcystis sp.
Aspect general al coloniei şi celule aparte ( după
P.A.Obuch din M.V.Gorlenko)

Speciile acestui gen sunt principalii producători de substanţe organice primare în bazinele de
apă dulce. Ele constituie o hrană excelentă pentru microfaună. În Africa de Sud există totuşi
o specie toxică (Microcystis toxica) pentru animale.

Genul Merismopedia se întâlneşte în planctonul apelor dulci alături de alte alge. Este
reprezentat prin colonii plate, formate din celule sferice care se divid în două direcţii (Fig.7).
Fig.7 – Merismopedia
Aspect general al coloniei.(după P.A.Obuch din
M.V.Gorlenko)

Ordinul Chamaesiphonales cuprinde cianofite unicelulare (diferenţiate într-o bază şi

un vârf) şi forme filamentoase simple. Se înmulţesc prin exo – şi endospori. Endosporii se pot
întâlni la genul Dermocarpa care poate trăi în apă dulce şi în apă marină. Este reprezentat prin
celule sferice, ovale sau sub formă de buzdugan (deseori cresc în grup). Prin exospori se
înmulţesc algele genului Chamaesiphon, întâlnite în ape dulci. Forma acestor alge este de pară
sau de deget fixate de substrat prin bază. La vârf se diferenţiază mici exospori sferici, care cad
îndată după formarea lor.
Subclasa Hormogoniophycidae cuprinde alge albastre – verzi filamentoase (între
celule au plasmodesme) care se înmulţesc prin hormogoane.
Ordinul Oscillatoriales cuprinde formele filamentoase homocite. Cel mai important
gen este Oscillatoria (Fig.8).
 Fig.8
a – Oscillatoria , aspect general al
filamentului
b – Spirulina, , aspect general al
filamentului
c – Lyngbya, , aspect general al
filamentului.(după P.A.Obuch. din
M.V.Gorlenko)

Speciile din acest gen formează deseori pelicule albastre verzi pe pământ umed, pe
obiecte care plutesc pe apă etc. Filamentul homocitic este alcătuit din celule cilindrice
indetice cu excepţia celulelor din vârful filamentului). Creşterea filamentului se face prin
diviziunea transversală a celulelor. Speciile acestui gen au o mişcare oscilatorie (specifică)
însoţită de răsucirea filamentului în jurul axului său şi de o mişcare ascendentă. Înmulţirea se
realizează prin hormogoane mobile, care germinează şi dezvoltă filamente noi.
Genul Spirulina este asemănător cu genul Oscillatoria, numai că filamentul este
răsucit într-o spirală (Fig.8). Unele specii de Spirulina (Spirulina platensis) conţin multe
proteine (60-80%) fiind folosite de multă vreme în alimentaţia omului în unele regiuni ale
Africii.
Genul Lyngbya are filamentele incluse într-o teacă mucozitară groasă vizibilă uşor la
microscop (Fig.8).
Ordinul Nostocales cuprinde cianofite hormogoniale cu filamente heterocite
neramificate sau cu filamente fals ramificate.
Genul Anabaena are filamentele drepte (rar îndoite în spirală) simetrice (foarte rar
puţin subţiate spre capete). Filamentele pot forma pelicule sau gheme. Teaca mucilaginoasă
este rar vizibilă. Heterociştii sunt celule intercalare, sporii sunt solitari sau dispuşi în şir
departe de heterocişti sau în contact direct cu ei când se dispun de o parte ori de ambele părţi
ale acestora (Fig.9).
 Fig. 9
Anabaena, aspect general al filamentului, 1 – sporul,
2 – heterocistul
Nostoc kihlmani, A - colonia (aspectul macroscopic),
B – colonia tânără (aspect microscopic).(după P.A.
Obuch din M.V.Gorlenko)

Genul Nostoc cuprinde specii coloniale mucozitare care au diferite dimensiuni şi

forme. Masa mucozitară cuprinde filamente alcătuite din celule vegetative şi heterocişti
(Fig.9). Se înmulţesc prin hormogoane, care apar după dispariţia heterociştilor, devinind
libere după ce mucilagiul se dizolvă.
Genurile Rivularia şi Gloeotrichia cuprind specii filamentoase incluse într-o masă
mucozitară (gelatinoasă). Filamentele sunt asimetrice. La bază sunt mai dilatate şi au
heterocişti, iar distal sunt mai înguste, ascuţite formând vârfuri libere din masa gelatinoasă.
Gloeotrichia are achinet imediat după heterocist (caracter ce o diferenţiază de Rivularia).
Ordinul Stigonematales cuprinde cianofite cu filamente ramificate Genul Stigonema
cuprinde specii cu filamente neregulat ramificate ce formează colonii în formă de tufe,
periniţă, plăci sau cruste. Teaca gelatinoasă este groasă, iar filamentele au creştere apicală
(Fig.10).
Fig.10
Stigonema sp.(după P.A.Obuch din M.V.Gorlenko)

La o anumită distanţă de la vârful ramurii celulele suferă nişte diviziuni longitudinale

şi filamentul devine format din câteva rânduri de celule.
Investigații pe teritoriul R.M privind algele albastre.

 Speciile fitoplanctonice au fost colectate din sectorului medial şi inferior al fluviului

Nistru și al r. Prut. În anul 2013-2014 au fost colectate şi analizate 48 probe de
fitoplancton în fluviul Nistru şi 208 probe în r. Prut. Rezultate. În componenţa
fitoplanctonului în anii 2013-2014 au fost identificate 100 specii în r. Prut şi 55 specii
în fluviu Nistru. Din totalul de specii menţionat doar trei spe cii s-au dezvoltat în
cantităţi mai mari, contribuind semnificativ la formarea efectivului fitoplanctonului și
pot fi considerate invazive: merismopedia tenuissima lemm., syne-chocystis aquatilis
Sanv. şi oscillatoria planctonica Wolosz. din filumul Cyanophyta. 

 În rezultatul investigaţiilor efectuate în anul 2016 asupra comunităţilor de alge

perifitonice şi planctonice, în lacul Râșcani, au fost evidenţiate 176 de specii şi
varietăţi de alge ce aparţin la 7 filumuri: Cyanophyta – 33, Euglenophyta – 12,
Dinophyta – 3, Bacillariophyta – 74, Xanthophyta – 2, Chlorophyta – 51 şi
Charophyta – 1.

 Din filumul Cyanophyta au fost evidenţiate 33 de specii şi varietăţi de alge ce aparţin

la 2 clase, 2 ordine şi 12 familii. Mai numeroasă în taxoni este clasa
Hormogoniophyceae, care întruneşte mai bine de 80% din numărul total de specii
întâlnite în perifitonul lacului Râșcani. Ordinul Oscillatoriales, din această clasă,
include reprezentanţi ai 3 familii, mai numeroasă în specii fiind Oscillatoriaceae cu
genurile 104 Oscillatoria, Phormidium şi Lyngbya, iar familiile Homoeothrichaceae şi
Pseudonostocaceae – numai câte o singură specie: Homoeothrix varians Geitl. şi
Pseudanabaena tenuis Koppe.

  Importanţa. 
-          Sînt primele organisme care au eliminat cantităţi însemnate de oxigen în
atmosferă, şi astfel au provocat apariţia organismelor aerobe.

-          Unele alge cianofite ca cele din genurile  Scytonema, Rivularia,  elimină

carbonatul de calciu care se elimină în masă şi contribuie la formarea depunerilor
calcaroase.

-          Dotorită tecii mucozitare care absoarbe apa repede şi o elimină foarte greu,
cianofitele pot popula locuri aride, roci vulcanice, astfel ele sînt pionierii vegetaţiei
împreună cu lichenii.
-          Datorită înmulţirii în masă a algelor cianofite planctonice are loc acumularea
acestora la suprafaţa apei provăcînd fenomenul numit „înflorirea apei”.

-          Reprezintă o verigă trofică importantă mai ales în bazinele cu apă dulce şi

stătătoare

-          Speciile azot fixatoare se cultivă şi se împrăştie pe lanurile de orez îmbogăţind

solul cu azot

-          Unele specii prezintă calităţi nutritive deosebite şi se cultivă pentru alimentaţia

oamenilor  şi animalelor (Spirulina maxima) precum şi pentru industria farmaceutică.

-          Unele specii sînt folosite ca bioindicatori (prezenţa sau lipsa lor indică gradul
de poluare a mediului).

-          Întră în simbioză cu cuipercile (formînd unele specii de licheni) şi cu muschii

(Anthoceratophyitele), ferigi acvatice (Azolla sp.) şi conifere primitive (Cycadophyta)
Bibliografie:
https://sites.google.com/site/cursdesistematicaplantelor/introducere

file:///C:/Users/ADMIN/Downloads/336-Article%20Text-1245-1-10-
20190709%20(1).pdf

https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/77669

https://ro.wikipedia.org/wiki/Alg%C4%83_albastr%C4%83-verde

https://muegn.ru/ro/cognitive/k-kakomu-carstvu-otnosyatsya-sine-
zelenye-vodorosli-otdel.html