Sorina Constantin Andreea Cercel

NOILE TEHNOLOGII
INFORMAŢIONALE UTILIZATE
ÎN ACTIVITATEA
MANAGERIALĂ

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2021

1
Corectură și copertă: Prof. Cristian Istrate

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CONSTANTIN, SORINA CARMEN
Noile tehnologii informaţionale utilizate în
activitatea managerială / Sorina Constantin, Andreea
Cercel. - Brăila : Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2021
ISBN 978-606-30-3909-6

I. Cercel, Andreea

37

2
Introducere

Tehnologia informației și comunicațiilor

(TIC) este denumirea care se oferă unui ansamblu de
instrumente și resurse tehnologice utilizate pentru a
comunica și pentru a crea, difuza, stoca și gestiona
informația destinată procesului educativ. În ultimii
ani, accesarea sistemelor educative ale aplicațiilor,
rețelelor și suporturilor numerice ale TIC a cunoscut
o expansiune spectaculoasă oriunde în lume. Potrivit
Raportului mondial UNESCO asupra educației,
lumea educației se găsește în fața unei probleme
majore, aceea de a pregăti elevii și profesorii pentru
"societatea de mâine" deoarece majoritatea cadrelor
didactice n-au fost pregătite într-o manieră TIC, iar
"majoritatea unităților de învățământ actuale, chiar și
în țările dezvoltate nu sunt pe deplin pregătite pentru
noile tehnologii ale informației și comunicațiilor" .
De notat faptul că, deși TIC-urile numerice
tind să devină mai accesibile, tehnologiile precedente
continuă să joace un rol esențial în învățământ pe
plan mondial. Procurarea de filme, benzi video,
televiziune cu circuit închis, radio pare mult mai
facilă decât achiziționarea unui calculator cu acces la
Internet și Web.
Noile TIC-uri numerice și în particular
utilizarea Internet-ului și Web-ului în învățământ nu
sunt simple tehnologii, ci combinații de hardware,
software, suporturi și sisteme de distribuție, într-o
continuă evoluție. Aceste noi TIC-uri se deosebesc
de tehnologiile anterioare prin mai multe aspecte
importante, și anume:
• aptitudinea de integrare a instrumentelor
multiple într-o singură aplicație;
3
 • capabilitatea de a stăpâni și îmbogăți mediul
informațional;
• flexibilitatea utilizării, mai ales în situația
restricțiilor de timp și spațiu;
• conectivitatea, adică posibilitatea oferită
oricărei persoane, oriunde în lume, de a
dispune de o conexiune la Internet și de a
accede la informații Web.
Introducerea noilor TIC-uri a suscitat în
comunitatea specialiștilor din educație dezbateri
destul de aprinse cu privire la aportul acestora la
procesul educativ, evoluția rapidă și posibilitățile de
evaluare. În continuare se vor examina diferite
aspecte cu privire la TIC-uri:
• prezentarea situației statistice pe cinci
continente care confirmă faptul că TIC-urile
au un
impact într-adevăr mondial;
• efectele TIC-urilor asupra ameliorării
exercițiului normal al funcționării
învățământului prin introducerea noilor
metode;
• examinarea unor probleme generale ridicate
de recurgerea la TIC și în particular acelea de
formare a cadrelor didactice.

Un tur de orizont

Nu există la ora actuală date mondiale

detaliate asupra utilizării TIC-urilor în școli; din
diverse exemple pe plan național reiese faptul că
multe unități școlare sunt echipate cu aceste
tehnologii. America de Nord pare mai avansată în

4
ceea ce privește dotarea cu TIC-uri și conectarea la
Internet. Astfel, în SUA raportul număr_elevi/
număr_calculatoare a evoluat de la 63/1 la 6/1 între
1985 și 1997.
În Europa, peste 80% din unitățile de
învățământ au acces la Internet în țările mai
dezvoltate. În Marea Britanie, guvernul a asigurat
până la sfârșitul anului 2002 conectarea la Internet a
tuturor unităților școlare și universitare, a
bibliotecilor și a unui număr însemnat de centre
comunitare. În Germania, 10.000 de școli erau legate
la Internet în anul 1999, iar Italia a anunțat că la
sfârșitul anului 2000 au fost instalate calculatoare și
dispozitive multimedia într-un număr de 15.000 de
școli.
Asia cunoaște o evoluție asemănătoare țărilor
europene. În Japonia, în 1997, mai mult de 94%
din școlile publice erau dotate cu calculatoare, iar
10% dintre acestea erau conectate la Internet. În 2003
toate școlile publice japoneze aveau conexiune la
Internet. În China de derulează proiecte importante
care vizează dezvoltarea programelor educaUionale
care fac apel la Internet. În Noua Zeelandă 83% din
școlile primare și 94% din cele secundare dispun de
acces la Internet.
În America de Sud, pe baza proiectelor
lansate s-a realizat conectarea la Internet a peste 50%
din școlile primare, iar cele secundare aproape în
totalitate.
În Africa, inițiativa pentru crearea rețelelor
de formare a profesorilor africani vizează o
pregnantă schimbare în domeniul educației prin:
deschiderea unităților educative asupra comunității și
transformarea alor în centre comunitare de

5
documentare, informare și învățare;
schimbarea comportamentului profesorilor prin
stimularea perfecționării profesionale permanente.
Orientul Mijlociu, pe baza unor programme
finanțate de Banca Mondială, urmărește amelioararea
educației de bază, instalarea de laboratoare
informatice în școli, formarea profesorilor asupra
tehnicilor de inițiere în informatică și învățământ
asistat de calculator.
Echipamentul TIC și de conectare la Internet
se dezvoltă și în unitățile de educație informală.
Aproape 20% din bibliotecile din Marea Britanie
sunt legate la Internet și ințiativa guvernamentală
NGL (National Grid for Learning) va permite
extinderea conectării tuturor muzeelor și
bibliotecilor în următorii ani. O anchetă realizată în
SUA, a arătat că peste 75% din bibliotecile publice
oferă utilizatorilor un acces de bază la Internet. De
asemenea, numeroase muzee cu finanțare publică sau
privată dispun de mijloce educaționale care fac apel
la TIC-uri.

Eficiența TIC-urilor

Conexiunea organismelor educative la

Internet este în parte rezultatul presiunii sociale, de
aceea se impune o analiză profundă pentru
determinarea consecinUelor positive, gradul de
eficacitate al instrumentelor TIC în domeniul
educației. Această chestiune comportă trei aspecte:
comparația între tehnicile tradiționale de învățământ
și cele cu TIC-uri;
activitățile pedagogice care nu se pot dispensa de
TIC-uri;

6
rentabilizarea utilizării TIC-urilor.

TIC-urile ca suport de învățământ

Eficiența TIC-urilor în domeniul educației

vizează în primul rând posibilitatea ca învățământul
care utilizează TIC-uri ca suport să aibă efecte asupra
rezultatelor elevilor și, dacă răspunsul este pozitiv,
specificarea acestor efecte. Este vorba aici de
învățământul care utilizează vectori tehnologici
precum televiziunea, radioul sau un calculator legat
la o rețea. Exemplele analizate arată că un
învățământ în care TIC-urile servesc drept suport al
metodelor pedagogice clasice este întotdeauna la fel
de eficient ca și învățământul tradițional care pune
față în față profesorul și elevul și poate, în cazuri
bine precizate să amelioreze rezultatele învățării și
atitudinea față de învățare. Lucrurile sunt și mai
promițătoare în cazul folosirii TIC-urilor mai
sofisticate, mai ales dacă intervin aplicații și metode
care favorizează învățarea "constructivistă", în care
elevii sunt incitaUi să descopere ei înșiși universuri
bogate în informații și experiențe. Eforturile de
cercetare care se desfășoară azi în lume vizând
eficiența TIC ca suport de învățământ ar trebui să
permită cristalizarea unei idei clare cu privire la
contribuția acestor tehnologii asupra pedagogiei
constructiviste. În acest cadru se înscrie și proiectul
Helsinki 2000 prin care Finlanda a deschis o anchetă
pluridisciplinară care vizează în primul rând analiza
metodelor pedagogice novatoare prin studii de caz
aprofundate asupra învățării colective asistate de
calculator.

7
Învățământ condiționat de TIC-uri

A doua modalitate de a evalua contribuția TIC-urilor

la educație constă în a aprecia dacă aceste tehnologii
permit elevilor și profesorilor să desfășoare activități
imposibil de realizat prin alte mijloace. Această
chestiune comportă cinci aspecte:
• TIC-urile permit o aplicare mai bună a noilor
metode pedagogice;
• exploatarea resurselor distribuite la distanță;
• munca în colectiv;
• extinderea programelor de învățământ;
• obținerea calificărilor cerute de piața muncii.
• Favorizarea noilor metode pedagogice

Teoria pedagogică constructivistă modernă pune

accent pe gândirea critică, rezolvarea problemelor,
experiențe de învățare "autentice", negocierea socială
a cunoștințelor și colaborarea, adică pe metodele
pedagogice care cer profesorului să fie nu doar
furnizor de informație ci favorizator al învățării, care
ajută elevii să utilizeze informația și orice alte
materiale pentru a construi propria lor viziune asupra
realităUii. TIC-urile permit profesorilor să-i aducă
pe elevi în situația de a trăi experiențe de învățare
constructivistă autoregulate, autodirijate și fondate pe
rezolvarea problemelor. TIC-urile permit evaluarea
gradului de asimilare a cunoștințelor de către elevi
prin metode noi, interactive și interesante, axate pe
înUelegerea în profunzime a conținuturilor și
proceselor.
• Un exemplu din care se poate deduce modul în
care TIC-urile pot favoriza metodele pedagogice

8
 constructiviste este acela al mediilor de învățare
intențională asistate de calculator, CSILE
(Computer Supported Intentional Learning
Environments), elaborate la Institutul de studii
pedagogice din Ontario. Este un sistem în rețea
care permite învățarea și interogarea în comun
în cadrul unei unități de învățământ. Sistemul
CSILE favorizează interacțiunea între elevi prin
elaborarea de referințe, interconexiunea ideilor,
crearea colectivă și valorificarea eforturilor de
avangardă ale unora pentru asigurarea
progresului tuturor. Sistemul CSILE pivotează
în jurul unei baze de date "colectivă" unde elevii
pot introduce texte sau imagini și pot consulta,
îmbogăți și comenta realizările altor elevi.

Acces la resurse la distanță

Conectivitatea pentru accesarea resurselor

materiale și cele umane situate la distanță constituie o
diferență esențială între TIC-urile vechi și cele noi.
Pe plan mondial, proiectele de biblioteci
numerice au fost lansate în ideea realizării de colecții
accesibile în mod electronic prin Internet. Aceste
colecții cuprind reviste, ilustrații, cărți, scheme,
fotografii, filme, benzi video, picturi, modele în 3D,
grafice, animație, produse software, documente de
referinUă, fișiere de sunet etc.
Există astăzi milioane de site-uri Web unde se
pot găsi colecții regrupând ghiduri pentru elaborarea
programelor de învățământ, programe analitice de
cursuri și activități pedagogice. De exemplu, site-ul
Națiunilor Unite (www.un.org/Pubs
/CyberSchoolBus) conUine module pedagogice

9
despre urbanism, maladii, mediu, femeile și politica,
ca și jocuri, cărți, baze de date și teste interactive de
cunoștințe.
În afara digitalizării resurselor existente pe
diverse suporturi, se crează în permanență noi
resurse de informație (site-uri Web, buletine
electronice etc.). Din ce în ce mai multe resurse
existente sunt trecute sau se vor transfera pe suporturi
digitale, și deci elevii și profesorii trebuie să fie
capabili să acceseze TIC-urile.

Permite munca în colaborare

TIC-urile permit colaborările pedagogice
între indivizi și/sau grupe. E-mail-ul, reuniunile
asistate de calculator, videoconferințele sunt tehnici
care facilitează munca în colaborare a indivizilor sau
grupurilor. Colaborarea se realizează și prin
sistemele de conversație în timp real
(www.idiocom.co.uk/~chat.htm), grupuri de știri
(www.peg.apc.org/~learn/works.htm), conferințe
asistate de calculator (www.ascusc.org/jcmc/) și
software-uri specializate cum ar fi "Mediul
pedagogic interactiv colectiv multimedia", CaMILE
(Collaborative and Multimedia Interactive Learning
Environment) (www.cc.gatech.edu/edtech/
CaMILE.html) și "Mediul de cunoaștere integrat",
KIE (The Knowledge Integrated Environment)
(www.kie.berklez.edu/KIE.html).
TIC-urile permit persoanelor dispersate geografic să
se regăsească în "comunitatea pedagogică virtuală" și
nu țin seama de diferențele artificiale bazate pe
localizarea în spațiu, vârstă, capacități intelectuale,
condiUie socială etc., ceea ce permite elevilor să
intre în procesul educativ într-un moment, loc sau

10
ritm convenabil.
Proiectul SIMULAB, susținut de Uniunea
Europeană, utilizează Web-ul pentru a înlesni
comunicarea studenților cu specific lingvistic diferit.
Utilizând un software special, studenții pot realiza pe
Internet simulări de roluri pentru învățarea
limbilor străine. (www2.echo.lu/telematics/
/education/en/projects/files/simulab. html).

Extinderea portabilității programelor educative

TIC-urile oferă posibilitatea lărgirii

domeniului de utilizare a programelor de învățământ
urmând două direcții: mai întîi dispersarea
programelor de învățământ în toată lumea și apoi
posibilitatea de a învăța de-a lungul întregii vieUi.
În programele de învățământ la distanță,
profesorul și elevii nu se găsesc în același loc fizic, și
cursurile sunt dispersate prin intermediul TIC-urilor.
Aceste programe făceau în trecut apel la
posibilitățile de imprimare, la radio și televiziune, dar
noile TIC sunt gata să modifice universul tradiUional
al acestui învățământ "deschis" sau la distanță. De
exemplu, Centrul internațional francofon de formare
la distanUă (CIFFAD), care regrupează unități de
învățământ deschis din 49 de Uări, dintre care 80%
fac parte din categoria celor în curs de dezvoltare, a
intrat de curând într-o fază de restructurare tehnică
axată pe utilizarea noilor TIC-uri, obiectivul urmărit
fiind deschiderea de sute puncte de acces la Internet
astfel încât toți membrii să fie conectați la rețea. În
același context, în regiunea Pacificului, Universitatea
Pacificului de Sud utilizează sistemul Intelsat de mai
mulUi ani.

11
 Creată la inițiativa a 18 guvernatori din statele
vestice ale SUA, WGU (Western Governors
University) este un alt exemplu de "universitate
virtuală" care oferă azi un program de învăUămînt la
distanță cuprinzând peste 300 de cursuri și alte
prestări de servicii educative prin reUea pentru
universităUile componente.
În Germania, cele patru universități din
regiunea Bade (Freiburg, Karslue, Mannheim și
Heidelberg) au creat prima universitate virtuală din
țară punând în funcțiune un teleînvățământ individual
prin poștă electronică, interconectare prin reUeaua
numerică de integrare a serviciilor RNIS și
televiziune digitală.
În Africa, Banca Mondială finațează și
supervizează crearea Universității virtuale a Africii,
AVU (www.avu.org). Summit-ul de la Hanoi
(noiembrie 1997) a înființat Agenția universitară
virtuală francofonă.
Învățământul virtual nu vizează doar
învățământul superior. În SUA, de exemplu, s-a
finanțat
proiectul Virtual High School (liceu virtual).
Aproape în toată lumea, inițiativele
guvernamentale și neguvernamentale își propun să-și
obișnuiască cetățenii cu noțiunea de educație de-a
lungul întregii vieți și posibilitatea creării unei astfel
de educații. Astfel, inițiativa UNESCO "Învățare fără
frontiere" (www.unesco.org/education/lwf/) are drept
scop stimularea introducerii noilor tehnologii pentru
învățare continuă, care se adresează în special acelora
care nu au beneficiat de modurile clasice de prestări
de servicii educative.
Prin "Inițiativa europeană pentru educație pe tot

12
parcursul vieții" (www.ellinet.org/elli/home.html),
TIC-urile sunt utilizate pentru "declanșarea difuzării
informației, coordonarea proiectelor și studiilor și
mobilizarea indivizilor și organizațiilor în vederea
asigurării intrării Europei în era educației continue,
de-a lungul întregii vieți, fiind vizate toate sectoarele
de activitate și toate țările".

Inițiere în vederea gestiunii informației

Datorită evoluției specializărilor concepute ca

esențiale în lumea modernă, anumite organisme
internaționale își propun promulgarea normelor
pedagogice care vizează codificarea a tot ceea ce
elevii ar trebui să știe despre TIC. Un oarecare
consens pare să se constituie în jurul ideii potrivit
căreia una din misiunile învățământului general este
de a asigura inițierea elevilor în problematica
achiziției, gestiunii și comunicării informației
necesare pentru a reuși în societatea informațională și
pentru a-și continua studiile.

Rentabilitate

Un al treilea aspect de examinat pentru

evaluarea eficacității TIC-rilor în învățământ este
acela al rentabilității, mai ales în situația în care
informația capătă o importanță deosebită în special
pentru țările în curs de dezvoltare care dispun de
resurse investiționale limitate. Analiza rentabilității
TIC- urilor în învățământ este destul de dificilă,
uneori chiar imposibilă, din cel puțin patru motive:
• lipsa datelor semnificative;
• diversitatea modalităților de punere în
13
 funcțiune a TIC-urilor;
• dificultatea de a trage concluzii generale
pornind de la câteva programe studiate;
• dificultatea cuantificării diferențelor
pedagogice cantitative.

Costuri comparative

În general, studiile în termenii costurilor

relative au ajuns la concluzia că recurgerea la noile
TIC-uri este mai costisitoare decât utilizarea vechilor
metode bazate de exemplu pe imprimări sau radio,
dar mai puUin costisitoare decât învățământul prin
televiziune. Chiar și în absența cifrelor care ar
permite estimarea costurilor proiectelor TIC în țările
în curs de dezvoltare se apreciază valorile foarte
ridicate ale costurilor pentru crearea unui laborator
de informatică pentru învățământul asistat de
calculator. Într-un articol despre TIC-uri în țările în
curs de dezvoltare, Osin evaluează la 84 USD costul
anual al instalării calculatoarelor în aceste țări. Prin
extrapolare se poate estima că în situația utilizării
unui număr de 30 de calculatoare câte 10 ore pe zi și
300 de zile pe an, pentru ridicarea nivelului de
calificare și de instruire al elevilor și al altor membrii
ai comunității, costul unitar nu ar trebui să
depășească 34 cenți pe oră.
Chestiunea rentabilității pune de asemenea
problema costurilor sociale pe care țările în curs de
dezvoltare le-ar avea de suportat dacă populația nu ar
fi pregătită la intrarea într-o societate mondială
fondată pe informație. Dacă utilizarea TIC-urilor nu-
și dovedește rentabilitatea și se diminuează eforturile
destinate programelor de implementare a acestora,
14
putem asista la marginalizarea pe plan mondial a
acelor comunități care nu au reușit să țină pasul cu
cei care au înțeles necesitatea informatizării
societății, mai ales în contextul deschiderii generate
de integrarea și globalizarea mondială.

Crearea unui mediu de învățare bazat pe TIC

Dezvoltarea mediilor de învățare fondate pe

TIC evidențiază în special aspectele legate de
infrastructură, conținut, formarea și perfecționarea
cadrelor precum și suportul tehnic.

Infrastructura

Pentru a suporta TIC-urile numerice sau

digitale, școlile trebuie să fie echipate cu
calculatoare. Pentru a accede la Internet prin
intermediul calculatorului, este necesar ca școlile,
locuințele, bibliotecile și orice alt perimetru cu
funcție educativă să fie conectat la Internet, prin
telefon sau cablu și modem sau prin linie directă. În
țări din toate regiunile lumii sunt studiate modele noi
de echipamente de calcul și de construcție a
infrastructurilor Internet.

Colaborarea între învățământ și întreprinderi

Colaborarea între învățământ și întreprinderi

pentru construirea infrastructurii TIC este pe cale de
a deveni monedă curentă în zilele noastre. De
exemplu, proiectele BEON (Bristol Education Online
Network)
(www.education.bt.com/ednews/43beon.htm) și

15
MEON (Merseyside Education Online Network)
(meon.eonic.net) sunt rodul unei cooperări între
întreprinderi comerciale – BT (British Telecom) și
ICL (International Computers Limited) -, școlile
locale și Școala Normală a UniversităUii Exeter. ICL
a furnizat calculatoare multimedia și BT acces la
serviciile la distanță și la Internet pentru un important
număr de școli din regiune. O altă formulă pentru
informatizare fără cheltuieli exagerate constă în
transferul de echipamente de la organisme publice și
întreprinderi către unități de învățământ. Astfel,
programul canadian "Calculatoare pentru școli"
(www.schoolnet.ca/cfs~ope/welcome_e.html)
permite obținerea din partea întreprinderilor,
comercianților și a persoanelor particulare de donații
de calculatoare mai vechi sau care prisosesc, pentru
școli.

Zilele rețelei

Inaugurate în 1995, Zilele rețelei

(www.netday.org) sunt campanii comunitare
benevole de HT (high tehnology) care sunt destinate
cablării claselor, bibliotecilor sau laboratoarelor
informatice în vederea conectării la Internet.
Organizatorii acestor campanii ajută în general
unitățile să-și pregătească planuri tehnice precizând
obiectivele pedagogice, arhitectura de cablare și de
rețea, gestiunea rețelei și asistență tehnică, formarea
și bugetul de funcționare.

Rețele comunitare

Inițiativele de creare a rețelelor în cadrul

16
comunității sunt destul de numeroase și comportă
elemente educative concludente care merită a fi
evidențiate. În cadrul acestor proiecte școlile crează
centre informatice conectate la Internet cu contribuția
elevilor și a profesorilor. În afara cursurilor, centrul
este deschis părinților elevilor sau altor membrii ai
comunității care nu au acces la Internet și care pot fi
astfel inițiați sau formați de către profesori și elevi,
iar școala obține avantaje financiare de pe urma
acestei activități.

Conținutul educativ

În afara hardware-ului și software-ului,

utilizarea TIC-urilor în procesul de învățământ
presupune existența unui conținut educativ
corespunzător.

Crearea conținutului educativ

Anumite conținuturi disponibile on-line au

fost concepute special cu obiective educative, dar în
general nu se întâmplă așa. Una dintre metodele
utilizate pentru a facilita accesul la conținuturi
educative corespunzătoare constă în crearea rețelelor
școlare, numite de asemenea "rețele educative
naționale" (în engleză educnet). Este vorba de
inițierea unor programe regionale, naționale sau
locale care pot să conțină un element de conexiune
fizică a școlilor la servicii de informație dar care sunt
înainte de toate concepute pentru a furniza un acces
la conținuturile educative.
De exemplu, Rețeaua națională pentru
învățare (NGrL) din Marea Britanie este o arhitectură

17
(sau structură) de conținuturi Internet prețioase
pentru educație și un program de dezvoltare a
mijloacelor de acces a aceestor conținuturi în cadrul
școlilor, bibliotecilor, universităților, locurilor de
muncă, locuitorilor etc. Rețelele școlare există azi în
Franța (www.educnet.education.fr/), în Irlanda
(www.scolnet.ie), în Japonia
(www.schoolnet.or.jp/schoolnet/index-e.html), în
Africa de Sud (www.gp.school.za/gsnsite.htm) în
Tailanda (www.school.net.th) și în alte țări europene
(European Schoolnet, www.eun.org/index.html).
Unul din avantajele noilor TIC-uri ține de
faptul că oferă utilizatorilor nu numai posibilitatea de
a consuma informația ci și de a o produce. Cu un
calculator, o imprimantă și un software care asigură
punerea în pagină, orice entitate educativă locală
poate produce documente imprimate de calitate. Cu o
conexiune la Internet și un site Web, orice organism
educativ poate "publica" conținutul stabilit potrivit
cunoștințelor și experiențelor locale. Astfel, în
Papua-Noua Guineee, SIL (Summer Institute of
Linguistics) a facilitat crearea centrelor de publicare
pentru alfabetizare LAMP (Literacy and Awareness
Publication) în 20 de provincii ale țării. Aceste centre
care își propun să promoveze alfabetizarea în
aproape 850 de dialecte locale, produc și utilizează în
comun texte de alfabetizare vizând subiecte foarte
diverse: îngrijirea sănătății, igienă, conservarea
mediului, etc.

Norme aplicabile asupra conținutului educativ

Există cu certitudine numeroase instrumente

care ajută cadrele didactice și elevii să localizeze

18
informa’ia dar, pentru moment, căutarea unor
materiale cu specific educativ pe Web pare uneori o
expediție de "găsire a acului în carul cu fân" în care
se pierde mult timp, uneori cu rezultate neașteptate.
Localizarea unei informații sau a unui document
pentru programul unei clase poate fi o operație destul
de dificilă. Căutările imprecise pun de asemenea
probleme de validitate și de fiabilitate a informației
obținute, fără a uita problema legalităUii și efectele
sale uneori nefaste. Presupunând, totuși că informația
căutată este găsită cu precizie, diferenUele dintre
normele tehnice fac ca materialele pedagogice create
de un ansamblul dat de TIC-uri să nu fie exploatabile
într-un alt mediu tehnic.
În aceste condiții, apare ca o necesitate problema
ordonării haosului din Internet și Web, iar în acest
spirit Comisia Europeană a lansat proiectul de
Memorandum care vizează accesul multimedia și
educaUia de formare în Europa, fiind semnat de sute
de organizații educative și întreprinderi comerciale.
Prin instituirea de norme tehnice, proiecte
precum iniiativa de la Dublin asupra metadatelor de
bază (Dublin Core Metadata Initiative,
purl.oclc.org/dc) și sistemele de gestiune a
învăUământului (Instructional Management System,
www.improject.org) pot "ajuta ca Web-ul să devină
echivalentul unei biblioteci digitale sau un mediu
virtual de învățare". Standardizarea TIC-urilor
presupune elaborarea unei serii de norme tehnice
acceptate de toți, iar în această situație profesorii și
elevii vor putea să caute îi să găsească materiale
pedagogice prin intermediul unor descriptori comuni,
având certitudinea compatibilității materialelor
pedagogice cu aplicațiile locale ale TIC.

19
Formarea profesorilor

După cum remarca raportul Guvernului

finlandez, "utilizarea calculatoarelor în învățământ
depinde de competența pedagogică și calificările
tehnice ale corpului profesoral care trebuie să știe să
mastereze aceste tehnologii moderne pentru
obținerea unor efecte pedagogice utile". În Marea
Britanie, de exemplu, formarea pentru utilizarea TIC-
urilor este indispensabilă pentru obținerea unei
diplome universitare. După formarea inițială,
evoluția constantă a aplicațiilor educative impune
specializarea periodică chiar și pentru profesorii
experimentați. Este de asemenea necesar ca în afară
de formarea profesorilor să se realizeze și ințierea
personalului administrativ al unității de învățământ în
utilizarea TIC-urilor.
Formarea profesorilor pentru utilizarea TIC-
urilor comportă cel puțin două aspecte distincte:
• formarea tehnică;
• pregătirea integrării aplicațiilor TIC în procesul
de învățământ.
Formarea tehnică a profesorilor este
indispensabilă pentru utilizarea TIC-urilor și se poate
realiza în diverse moduri:
• cursuri universitare înainte de punerea în
funcțiune,
• atelier de formare după punerea în funcțiune,
• programe private de formare.
Formarea profesorilor trebuie să permită
inițierea acestora în evidențierea celor mai bune
metode de învățământ care utilizează TIC-uri și
aplicarea corespunzătoare a acestora în cadrul
disciplinelor școlare.
20
 O configurație posibilă pentru formarea
profesorilor pentru utilizarea TIC-urilor în procesul
de învățământ vizează următoarele tendințe:
• aptitudinea de a realiza aplicații particulare;
• integrarea noilor tehnologii în aplicațiile
existente;
• schimbările de programme induse de noile
tehnologii;
• modificarea rolului profesorului;
• teoriile pedagogice sub-adiacente.
Mai multe universități au creat programe de tip
"partener expert", prin care profesori calificați
într-o disciplină universitară dată și competenți în
materie de folosire a TIC-urilor în cadrul cursurilor,
sunt însărcinați să "furnizeze" corpului profesoral, în
cadrul fiecărui departament, servicii de consiliere
și sprijin în utilizarea tehnologiilor informației
(rits.stanford.edu/
/atss/atp/index.html).
O altă formulă novatoare dar mai puțin
costisitoare permite formarea tehnologică pentru
profesori de către studenți. La Universitatea Wake
Forest (SUA), studenții din primul an sunt angajați și
formați ca studenți consilieri în tehnologie, STARS
(Student Technology ADvisors) și apoi asigură
consiliere tehnică profesorilor pe care-i ajută să pună
în funcțiune proiecte de TIC.
Metodele de formare sunt variabile, dar cele
fondate pe "formarea formatorilor" sunt destul de
răspândite și, de multe ori mai rentabile decât
formarea în masă, în mici grupuri sau individuală.
Prin aceste programe "profesori lideri" sunt
selecționați după o serie de criterii cum ar fi
experiența anterioară în folosirea TIC-uri în educație,
21
competențe în materie de perfecționarea personalului
și disponibilitatea autorităților școlare și locale de a
suține programul. Aceste persoane primesc o formare
intensivă pentru a stăpâni în detaliu mecanismele și
conceptele integrării TIC-urilor în programele de
învățământ. După această formare, ele se reîntorc în
unitatea de origine unde acordă sprijin și formare
colegilor lor. Programele de acest tip sunt pe termen
lung și cuprind o serie de activități: conferințe pe
calculator, personalizarea poștei electronice etc.
Când aria geografică acoperită este mare, se poate
delega ajutorul către grupuri regionale ale TIC-urilor
coordonate printr-un organism administrativ central
(www.rtec.org).

Implementarea TIC-urilor

Implementarea TIC-urilor în învățământ este

activitate complexă și costisitoare care trebuie
coordonată la scară națională printr-o planificare
minuțioasă, ținând seama de infrastructură,
modificarea programelor de învățământ, formarea
specialiștilor, asistența tehnică etc. Potrivit unui
raport al Băncii Mondiale, "numeroase sunt
guvernele care, la începutul de secol XXI nu au nici-
un plan și nici-o strategie bine definită cu privire la
tehnologiile educației". Raportul evidențiază un
anumit număr de probleme generale, grupate în trei
categorii:
• politici și obiective ale educației;
• învățământ și învățare;
• dezvoltarea instituțională și crearea
capacităților.
Raportul înfățișează de asemenea mai multe
22
strategii aplicate cu succes de anumite țări:
elaborarea unui plan național sau regional de
introducere a tehnologiilor la nivelul întregii țări;
execuția de proiecte experimentale care permit
dobândirea experienței înainte de conceperea unei
aplicații generale;
• crearea unor mici proiecte demonstrative;
• utilizarea tehnologiei pentru rezolvarea
problemelor de echitate în educație;
• utilizarea tehnicilor de difuziune, inclusiv
rețele informatice, pentru acoperirea
zonelor dispersate geografic;
• investiții în pregătirea elevilor și profesorilor
pentru utilizarea tehnologiilor;
• deschiderea școlilor în care TIC-urile sunt
principalul vector de învățământ.
În afară de planificare, administrația publică are
rolul de a ridica obstacolele de ordin politic și
economic care împiedică partajarea resurselor
educative între țări.
Angajatorii și universitățile atrag astăzi profesori
și studenți din toate regiunile lumii, fiind confruntați
din ce în ce mai mult cu necesitatea evaluării
profesorilor și a diplomelor elaborate de unitățile de
învățământ din alte țări. Validarea diplomelor este, în
principiu, o chestiune internă a fiecărei țări, dar
mondializarea indusă prin teleînvățământ și
Internet generează noi probleme de validare și
omologare.
Alianța internațională pentru învățământ
transnațional, GATE (Global Alliance for
Transnational Education)(ww.edugate.org) – o
regrupare de unități de învățământ superior și
întreprinderi – este un exemplu de acțiune vizând
23
elaborarea unui sistem mondial de certificare și de
evaluare a învățământului transnațional.
Datorită evoluției rapide a TIC, politicile
naUionale ale educației vizând aceste tehnologii
trebuiesc actualizate în mod regulat dacă se dorește
exploatarea lor în concordanță cu evoluția aplicațiilor
aferente.

Învățarea colaborativă asistată de TIC-uri

Introducere

Dintr-o perspectivă constructivistă, învțarea

este centrată asupra elevului sau studentului. Elevii
învață dacă se situează într-un mediu corespunzător,
îmbogățit, care să-i permită construirea unui univers
pornind de la obiecte fizice sau conceptuale, pe care
să le manevreze și asupra cărora să reflecteze, de
fapt, această construcție constă în a da un sens
acestor obiecte și realității înconjurătoare.
Dar acest sens este puternic ancorat în cultură. După
afirmația lui Bruner, construirea realităUii este
produsul sensului conturat de tradiUiile,
instrumentele și manierele de gândire culturale. Deci,
dacă putem afirma cu certitudine că elevul își
construiește el însuși universul cunoașterii, și este
aici vorba despre o activitate intelectuală, această
construcUie are drept context de manifestare mediul
cultural, care îi este definit, edificat, într-o evoluUie
socială în care este implicată comunitatea. Mai mult,
Brown, Collins & Duquid avansează ideea potrivit
căreia învăUarea este un proces de culturalizare (de
adoptare a propriei sale culturi) susUinut, într-o
oarecare măsură de interacUiunea socială și

24
circulaUia textelor, iar în cadrul acestui proces,
grupele de elevi sunt deosebit de importante,
deoarece interacUiunea socială și conversaUia se
desfășoară numai în cadrul grupelor.
Pe baza acestui principiu, constructivismul a
permis mediilor educative să demareze o adevărată
revoluUie asupra învăUământuilui și învăUării. Cu
toate acestea, mulUi specialiști acceptă ideea potrivit
căreia nu există o definiUie unică a
constructivismului, aplicabilă tuturor mediilor
educaUionale. În orice situaUie se pune problema
distincUiei între natura constructivistă sau
neconstructivistă a unei intervenUii didactice, a unei
activităUi pedagogice, a unui mediu de învăUare etc.
În ceea ce privește Tehnologiile Informației și
Comunicațiilor (TIC), cercetările cu privire la
impactul acestora .asupra educației se aplifică și se
multiplică. În ciuda afirmațiilor lui Roth, Wosyczvna
& Smith cu privire la posibilitățile pedagogice
îndoielnice ale calculatorului meta- analizele
raportează rezultate ce încurajază cercetările
multiple, vizând, de exemplu, implicarea TIC-urilor
în învățământul cu profil real: o atitudine mai
pozitivă față de științe, o atitudime ameliorată față
de calculatoare și tehnică, o creștere a motivației
elevilor și cadrelor didactice, o ameliorare a gradului
de asimilare a cunoștințelor și a înțelegerii, o
diminuare a timpului necesar învățării, o ameliorare a
rezultatelor și, în multe cazuri, o ameliorare a
randamentului academic general.
Cu siguranță că simpla prezență a TIC-urilor
nu este nici suficientă și nici necesară pentru procesul
de învățare, doar metodele pedagogice puse în
valoare în contextul acestor instrumente oferă

25
principala responsabilitate asupra câștigurilor
calitative la nivelul învățării. Totuși, trebuie
reconsiderată afirmația cum că procesul de
învățământ nu poate fi ameliorat prin intermediul
TIC- urilor. Preocupările actuale se concentrază spre
a furniza orientarea corespunzătoare a TIC-urilor în
educație, pentru ca ele să contribuie eficient și
semnificativ la construcția cunoștiințelor învățării.
Potrivit ideilor lui Perkins, combinația dintre
constructivism și TIC-uri generează sinergie în
educație. Abordarea constructivistă și
instrumentele TIC puse laolaltă, conduc la un
sistem educațional mai bine direcționat asupra
înțelegerii elevului și a valorificării active a
cunoștințelor și
abilităUilor sale. Mai concret, tehnologia
favorizează o abordare pedagogică centrată pe elev,
intervenUii personalizate și o apropiere între profesor
și elev.
Combinația constructivism-TIC-uri este
promițătoare în contextul abordărilor
"construcționiste" care, potrivit viziunii lui Papert &
Harel, definesc învățarea ca un proces în care
indivizii își construiesc activ cunoștințele pornind de
la experiența lumii, dar adaugă ideea că acest
fenomen se produce într-o manieră eficace în
contextul în care indivizii sunt angajați în
construcțiile personale și semnificative pentru ei sau
pentru cei din jur. Această abordare se bazează pe
principiul potrivit căruia elevul, învață mai bine dacă
își valorifică noile cunoștințe pentru a realiza
experiențe personale ale căror dimensiuni cognitive,
afective și sociale sunt la fel de importante.
Roschelle propune conceptul de tehnologie

26
colaborativă care se definește prin raportarea la un
obiectiv vizat: construirea unor maniere comune de a
percepe, de a reacționa și de a cunoaște. El susține că
tehnologia poate fi un mijloc prin care societatea
construiește practici comune. Astfel, tehnologia
colaborativă este un instrument esenUial care permite
indivizilor angajarea în producerea activă a
cunoștințelor partajabile.
Mai mult, în ultimii ani se recunoaște importanța
evidențierii contribuției elevilor/studenților în
procesul de învățământ/învățare. În particular,
noțiunea de cogniție distribuită inspiră practici
pedagogice, prezențiale sau la distanță, care
subliniază contribuția elevilor sau studenților. În
acest sens, mai mulți specialiști preconizează
abordări de învățare sau de lucru colaborative în
scopul edificării unor construcții sociale. Dacă, pe
deasupra, aceste activități se efectuează în contextul
separării geografice sau temporale dintre participanți,
TIC-urile își dovedesc însemnătatea deosebită în
sensul favorizării interacțiunii în contextul
învățământului/învățării distribuite. Putem afirma că
angajarea unei acțiuni colaborative distribuite
faciltată de TIC-uri este un exemplu elocvent al unui
mediu de învățare îmbogățit care conduce la
construcția socială a cunoștințelor.

Concluzii

Datorită capabilității noilor TIC-uri numerice

de a integra suporturi multiple, interactivitate,
flexibilitate și conectivitate, acestea sunt la originea
schimbărilor remarcabile în domeniul educației pe
plan mondial, care vizează atât aspectele pedagogice

27
cât și cele instituționale ale educației. În ceea ce
privește tehnologia, cele două schimbări care merită
relevate sunt: interactivitatea, care conferă
învățământului un rol mult mai activ și amploarea
bazei resurselor informative care pot fi exploatate
pentru orice gen de activități educative la toate
nivelurile. Din punct de vedere instituțional, TIC-
urile sunt capabile să creeze un context educativ cu
totul nou, care posedă două caracteristici:
flexibilitate, prin relaxarea constrângerilor de timp
sau spaUiu și deschidere, prin contactele și
colaborarea internă și externă;
Pentru ca TIC-urile să treacă din stadiul de
"viziune asupra viitorului" la o practică educativă
reală oriunde în lume trebuie îndeplinite niște
condiții minimale: mecanisme de finanțare pentru
compensarea inegalităților de acces; acorduri asupra
normelor tehnice și validarea studiilor; strategii
corespunzătoare de elaborare; planuri regionale,
naționale și locale detaliate; conținuturi educative și
pedagogii bine concepute; o infrastructură de rețele;
asigurare material, formare și asistență tehnică într-o
cantitate suficientă.
În prezent, utilizarea TIC-urilor în învățământ
trebuie să țină seama de progresele telecomunicațiilor
fără fir, realitatea virtuală, informatizarea
generalizată, inteligența artificială, recunoașterea
vocală și "viitoarea generație" a tehnologiei rețelelor,
care pot bulversa aplicațiile educative actuale, efect
similar celui resimțit odată cu introducerea
calculatorului în procesul de învățământ.
Evident, nu este ușor de a realiza o conciliere
între învățământ și constructivism. Adoptarea
unei viziuni de învățare nu este suficientă pentru a fi

28
tradusă imedit în practica pedagogică. Un efect major
al constructivismului asupra învățământului este
deschiderea către o pedagogie și o didactică care se
bazează pe achiziționarea cunoștințelor și pe
elaborarea cunoștințelor de către elevul însuși. Or,
învățământul și învățarea de natură
socioconstructivistă solicită eforturi susținute din
partea elevilor, pentru care nu posedă întotdeauna
antrenamentul necesar, abilități specifice unui
învățământ de bază asupra transmisiei cunoștințelor
necesitând o slabă implicare activă. Pentru profesori,
noile modele de învățământ, furnizează modalități
noi de evidențiere al rolului lor. Acest rol se poate
dovedi dificil deoarece necesită elaborarea de situații
în care elevul își adaptează cunoștința prin construcții
puternic individualizate și, de asemenea, pornind de
la situațiile clasei, colectivului sau echipei în care
elevii interacționează cu alții și în cursul cărora pot
să apară conflicte cognitive susceptibile de a asigura
evoluția pozitivă a construcției cunoștințelor.
Potențialul tehnologiilor educative ca mijloc
de punere în practică a strategiilor de învățământ de
natură constructivistă, în care elevii/studenții sunt
actorii principali în construcția propriilor lor
cunoștinUe prezintă, la ora actuală, un real interes. În
acest sens, tehnologiile se pot constitui în catalizatori
pentru această schimbare și mijloace pentru o mai
bună adaptatare a constructivismului la o didactică
realistă și realizabilă pentru profesori și elevii lor.
Sistemele de calcul permit unui elev o mare
autonomie și îl responsabilizează în ceea ce privește
achiziționarea cunoștințelor. Totuși, ele nu devin
indispensabile decât dacă se utilizează într-o
perspectivă constructivistă de învățare și nu pot să

29
fortifice alte modele de învățământ mai tradiționale,
cum ar fi cel al transmiterii informațiilor.
Multe proiecte de cercetare furnizează exemple
de practică pedagogică novatoare în care
tehnologia reprezintă motorul schimbării, cheia
noului model de învățământ. Într-adevăr, prin
utilizarea tehnologiei elevul ajunge la construirea
cunoștinUelor sale într-un context social în care el
are ocazia să realizeze schimburi cu cei din jur.
Totuși, trebuie intărită ideea că numai prezenUa TIC-
urilor sau a unui caracter colaborativ nu este
suficientă pentru a ne pronunța asupra impactului lor,
și cu atât mai puUin asupra caracterului
constructivist. Pentru a judeca natura constructivistă
a unui proiect, putem reține drept criterii principale
construcția individuală și colectivă a cunoștințelor,
spre deosebire de transmiterea de informații și
activități didactice centrate pe elev și axate pe
informații practice care-i permit rezolvarea unei
probleme sau realizarea unui proiect.
„Instruirea poate fi abordată și constructivist, deși
sunt încă numeroase limite. Dar mergând în sensul
spiralei construcției cunoașterii științifice, ne putem
exprima optimismul că în timp vor fi acumulate
datele care să dea o certitudine mai evidentă: să
recunoaștem existența și a unei didactici
constructiviste, apoi și a unei pedagogii
constructiviste. Acum, sunt alternative interpretative,
metodologice, care-și fundamentează teoria și
practica”.

30
I.1.1. Metode și mijloace valorizate prin utilizarea
TIC

II.2.1.1. Conversația euristică

Conversația euristică prezintă un dialog, ce
are loc între profesor și elev, trezind interesul
elevului printr-un set de întrebări, care în final duc la
obținerea unui răspuns la o problemă dată.
Întrebarea, este granița dintre știu și nu știu și
de aceea are succes în cazul oricărei situații de
învățare.
Întrebarea reprezintă o parte a răspunsului,
cealaltă parte fiind căutată în bagajul de cunoștințe
existent.
Prin această metodă, elevii sunt determinați să
facă propriile conexiuni între cunoștințele dobândite
cu scopul de dobândi noi cunoștințe.
O întrebare trebuie formulată clar și precis.
În educație, întrebările au un rol determinant.
Întrebarea este începutul cunoașterii și al dezvoltării,
și adevărata cunoaștere nu se află în răspuns, ci în
punerea întrebărilor și urmărirea neîncetată a
răspunsurilor, care la rândul lor trezesc alte întrebări,
și care conduc, în final, la găsirea unor soluții.
În sistemul educativ, există un dialog
permanent între participații la demersul didactic.
Acest tip de formă de predare cere o
inteligență productivă, curiozitate, libertate și
independență în gândire.
În rezolvarea unei probleme, profesorul este
cel care ghidează dialogul, întrebările fiind puse
elevilor astfel încât aceștia să fie cei care reușesc să
rezolve problema. Setul de întrebări se poate

31
schimba, în funcție de răspunsurile elevilor.
Elevii au șansa să dezvolte idei, să caute și să
găsească răspunsuri.
Profesorii nu trebuie să raporteze răspunsurile
la ceea ce ar răspunde ei, ci să determine elevii, ca
prin răspunsurile lor, să ajungă la obiectivul propus.
Trebuie să avem în vedere că intervenția
profesorului în cadrul discuțiilor poate avea urmări
negative, elevii pot să evite participarea la dialog sau
să participe formal la această secvență de învățare.
Profesorul trebuie să încerce să realizeze un
parteneriat cu elevii, să încurajeze participarea
acestora la dialog și să adapteze șirul întrebărilor
astfel încât răspunsurile să conducă la rezolvarea
problemei propuse.
Întrebarea, este cea care schimbă moduri de
gândire, efectuează trecerea de la o informație
limitată la una concretă și clară.
Întrebarea este o invitație la acțiune,
reprezintă un instrument, cu ajutorul căruia se pot
obține cunoștințe.
Întrebarea poate schimba unele păreri
existente anterior.
O întrebare este calificată ca fiind corectă
dacă:
▪ problema supusă interogării are sens;
▪ cel întrebat poate da răspunsuri;
▪ nu este ambiguă.
Tipul întrebărilor trebuie să fie flexibil, adaptat la
demersul didactic:
▪ întrebări de tip reproductiv: ce?, când?,
unde?;
▪ întrebări de tip ipotetic: dar?, dacă?, dar dacă
?;

32
 ▪ întrebări de tip evaluativ: de ce?,care este mai
bun, eficient?
În conversația euristică întrebările se succed
dinamic, în dependență de legăturile și completările
dintre ele. O întrebare poate genera o altă întrebare
dar în același timp poate
ascunde o întrebare
neformulată.
Conversația poate fi
susținută, pe tot parcursul
ei, de o serie de resurse
TIC. Tabla interactivă
(„Smart Board”) este
doar una dintre ele. Succesiunea de întrebări poate fi
dirijată și de impactul vizual. Această tablă nu a fost
creată pentru a sta în fiecare clasă. Cel puțin
deocamdată.

II.2.1.2. Metoda cubului

Metoda cubului este o metodă de

învatare prin cooperare ce presupune
explorarea unui subiect din mai multe
perspective, permițând abordarea complexă și
integratoare a unei teme.
Se recomandă, în general, parcurgerea
următoarelor etape:
• Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt
scrise cuvintele: DESCRIE, COMPARĂ,
ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ,
ARGUMENTEAZĂ.
• Anunțarea subiectului pus în discuție.
33
 • Împărțirea clasei în șase grupe, câte una
pentru fiecare față a cubului.
• Există mai multe modalități de stabilire a
celor șase grupuri. Modul de distribuire se
poate face aleatoriu (fiecare grupă
rostogolește cubul și primește ca sarcină de
lucru perspectiva înscrisă pe fața de sus) sau
poate fi decis de profesor, în funcție de
anumite criterii care vizează
responsabilitatea individuală și de grup,
specializarea pe sarcini a membrilor echipelor
și oportunități de grup.
• Colaborarea și redactarea materialului la
nivelul fiecărui grup.
• Afișarea formei finale a materialelor astfel
încât toți elevii să poată vizualiza rezultatele.
Cunoașterea colaborativă reprezintă o
modalitate de a genera cunoștințe prin coordonarea
unor activități comune în cadrul unui grup.
Integrarea TIC în aplicarea acestei metode
conduce la alegerea unor produse care:
• solicită gândirea elevului;
• dezvoltă abilități de comunicare;
• lărgește viziunea asupra temei;
• oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta
competențele necesare unei abordări
complexe a temei, deoarece presupune
abordarea temei din mai multe perspective;
• încurajează exprimarea punctelor de vedere
individuale;
Soluțiile TIC, facilitează foarte mult
colaborarea dintre elevi. Aceștia pot folosi Internetul
pentru a găsi informații și pentru a realiza anumite

34
sarcini.
Pentru a nu uita de unde au luat informațiile,
profesorul îi poate învăța să folosească un sistem de
bookmarking colaborativ (de exemplu,
http://del.icio.us/) și să-și salveze link-urile către
paginile sursă.
Elevii fiecărui grup pot realiza materialul
comun utilizând GoogleDocs, documentele realizate
pot fi uploadate pe platforma Moodle, fiecare elev își
poate exprima punctul de vedere în legătură cu tema
propusă în cadrul forumului dedicat acestei teme.
Metoda cubului este foarte bine susținută de
TIC atunci când profesorul inițiază pe Wiki un
proiect aferent temei la care să participe cele 6
echipe.
Wiki este o tehnologie Web 2.0 care se
bazează pe principiul colaborării dintre mai mulți
utilizatori cu scopul de a dezvolta un conținut comun.

35
Punctele slabe ale metodei sunt:
• eficiența scăzută în grupurile mari;
• imposibilitatea cuantificării exacte a
contribuției fiecărui elev la rezolvarea sarcinii
de lucru;
Oportunitățile acestei metodei se identifică în:
• stimularea creativității elevilor;
• crearea unui mediu colaborativ;
Atunci când profesorul alege să folosească această
metodă trebuie să țină cont de amenințările :
• unii elevi pot domina grupul;
• nu se realizează un echilibru la nivel de grup;
• se poate obține un randament scăzut al
elevilor emotivi

II.2.1.3. Problematizarea

Problematizarea este o metodă didactică ce

constă din punerea în fața elevului a unor dificultăți
create în mod deliberat, în depășirea cărora, prin efort
propriu, elevul învață ceva nou. (C. Moise în Cucoș
2005, 159)
Școala românească a fost dintotdeauna axată

36
pe transmiterea de cunoștințe de la profesor către
elev.
Esența acestei metode constă în crearea, pe
parcursul învățării, a unor „situații-problemă” și
rezolvarea acestora de către elevi, pornind de la
cunoștințe anterior însușite. Noile cunoștințe nu mai
sunt astfel „predate” elevilor gata elaborate ci sunt
obținute prin efort propriu.
O „situație-problemă” desemnează o situație
contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea
simultană a două realități: experiența anterioară
(cognitiv-emoțională) și elementul de noutate și de
surpriză, necunoscutul cu care se confruntă subiectul.
(Cucos 2002, 296)
Contradicția poate apărea între:
▪ teorie și aspectele practice;
▪ cazul general și un caz particular;
▪ vechile cunoștințe și cerințele impuse de
rezolvarea unei noi situații;
▪ experiența emipirică și cunoștințele științifice
etc.
„Situațiile-problemă” pot lua naștere dacă:
▪ se produce o tensiune intre achizițiile
anterioare și noua situație;.
▪ există dorința de a cunoaște sau explica noua
situație ;
▪ există condiții cognitive-emotiv-
motivaționale de rezolvare;
▪ există climat favorabil creativității și
rezolvării de probleme.

Pașii învățării prin problematizare (Ionescu 2003,

217) sunt:
▪ Formularea problemei

37
 - confruntarea cu problema
- perceperea și conștientizarea problemei
- primii indici orientativi pentru rezolvare
problemei
▪ Studierea aprofundată
- înțelegerea problemei
- restructurarea datelor sale
▪ Căutarea soluțiilor posibile la problema pusă:
- Analiza condițiilor sarcinii problematice
- Selectarea și actualizarea unor achiziții
- Formularea ipotezelor de soluționare a
sarcinii problematice
- Verificarea ipotezelor emise
▪ Descoperirea unor adevăruri, corelații, reguli,
legități
▪ Obținerea rezultatului final
▪ Validarea soluției

Instruirea prin problematizare se poate realiza la

diferite nivele:
▪ expunerea problematizată de către profesor a
materialului de învățat;

38
 ▪ crearea de către profesor a unei situații
problemă și rezolvarea ei de către elevi
împreună cu profesorul;
▪ crearea de către profesor a unei situații
problemă și rezolvarea ei de către elevi în
mod independent; sesizarea și rezolvarea
problemei de către elevi.
Problematizarea este o metodă cu un înalt
potențial formativ ce contribuie la dezvoltarea
operațiilor gândirii, a capacităților creatoare, la
cultivarea motivației intrinseci, la educarea
independenței și autonomiei în activitatea
intelectuală.
Acest tip de învățare dezvoltă cunoștințe și
capacități într-un domeniu prin sarcini de lucru
extensive, care promovează investigația și
demonstrațiile autentice ale învățării prin rezultate și
performanțe.
Problematizarea poate deveni un procedeu
eficient de activare a elevilor în cadrul altor metode
(expunere, demonstrație) sau poate căpăta o
extindere mai mare în metoda studiului de caz (cazul
este o problemă mai complexă).
Această metodă este pusă în valoare prin
utilizarea TIC întrucât prezentarea „situației-
problemă” și rezolvarea ei are un impact mult mai
mare atunci când se utilizează astfel de resurse.
Softurile educaționale reprezintă doar un exemplu
în care TIC sprijină procesul de învățare prin
problematizare.

39
 II.2.1.4. Învățarea prin descoperire

Predarea-învățarea cu ajutorul metodelor

problematizării și descoperirii necesită utilizarea
unor tehnici care să determine elevul să
conștientizeze conflictul dintre informația dobândită
și o nouă informație, implicându-l activ în acțiunea
de descoperirea a unor noi proprietăți ale
fenomenului/obiectului studiat.
Învățarea prin descoperire apare ca o
întregire a metodei problematizării. Se
evidențiază trei modalități principale de
învățare prin problematizare și descoperire:
modalitatea inductivă, modalitatea deductivă
și modalitatea prin analogie.
Aplicarea acestei metode presupune
parcurgea următoarelor etape:
- confruntarea cu o situație problemă, etapă în care
se manifestă interesul pentru căutare și explorare;
- realizarea actului descoperirii, prin structurarea și
interpretarea datelor, utilizarea operațiilor gândirii
și evidențierea noului;
- verbalizarea generalizărilor și formularea
concluziilor;
- exersarea în ceea ce s-a descoperit prin aplicarea
celor descoperite în noi contexte situaționale.
Avantajele utilizării acestei metode sunt:
- creează mediul favorabil unei activități intelectuale
intense;
- rezultatele descoperirilor reprezintă achiziții
trainice, contribuind și la asigurarea motivației
intrinseci;
- contribuie la însușirea unor metode euristice, de
descoperire;
40
- permite monitorizarea progresiei învățării și
schimbul informațional consistent de la elev la
profesor.
Informatica își propune formarea unei gândiri
algoritmice, sistematice și riguroase, care să
promoveze creativitatea, să stimuleze imaginația și să
combată rutina.
Integrarea TIC în aplicarea acestei metode
constituie un avantaj, stimulând interesul elevilor
pentru analiza și rezolvarea problemelor care
izvorăsc din situații reale din diferite sfere ale vieții,
alegerea structurilor de date pe care se mulează
informația oferită de mediul înconjurător, stabilirea
pașilor algoritmilor și programarea în sine.
Problemele propuse pot fi inspirate din viața
cotidiană, din cunoștințele dobândite prin studiul
altor discipline, din generalizarea unor probleme de
informatică rezolvate anterior, probleme de
perspicacitate, jocuri, etc.
Problematizarea și descoperirea fac parte
dintre metodele formativ-participative, care solicită
gândirea creatoare a elevului, îi pun la încercare
voința, îi dezvoltă imaginația, îi îmbogățește
experiența. Cele două metode sunt caracteristice unor
lecții de aplicații practice de laborator.
Metoda învățării prin descoperire este
frecvent aplicată în momentul în care sunt folosite
programe utilitare, soft-uri de aplicație, integrându-se
eficient TIC-ul în procesul educațional.
Folosind metoda învățării prin descoperire, se
va lansa o provocare spre explorări și muncă
individuală sau în echipă, prin documentare și
activități aplicative, prin investigație științifică și
tehnică.

41
 II.2.1.5. Metode colaborative și de
cooperare

Sunt metode de predare în care:

- elevii lucrează împreună, în perechi sau în grupuri
mici, pentru a rezolva aceeași sarcină, pentru a
explora o temă nouă sau a lansa idei noi,
combinații noi sau chiar învățări autentice;
- activitatea elevilor este structurată;
- elevii sunt evaluați atât pentru munca individuală
cât și pentru lucrul realizat de întregul grup;
- elevii comunică direct între ei – față în față;
- elevii învăță să lucreze ca o echipă.
TIC-ul oferă elevilor mari oportunități în
direcția cooperării și colaborării cu colegii, tutori,
experți, profesioniști, părinți, etc., facilitând și
favorizând prin instrumentele sale schimbul de idei și
discuții, dezvoltând spiritul critic, obiectivitatea și
reflexiunea discursivă.
Învățarea prin colaborare și cooperare
consideră elevii ca membri ai unui grup, dar implică,
de asemenea, fenomene precum negocierea sau
partajarea înțelesurilor – inclusiv construirea și
întreținerea conceptelor de sarcini – ce sunt realizate
interactiv în procesele de grup. Acest tip de
învățarea implică și învățarea individuală fără a fi
reductibilă la ea.
Științele învățării ca întreg și-au modificat
obiectivele de la viziunea îngustă a învățării
individuale la incorporarea atât a învățării
individuale, cât și a celei de grup.
Trăsăturile dominate ale acestor metode sunt:
- Transferul cunoștințelor și al informațiilor între
profesori și elevi. Profesorii pot structura resursele
42
(materiale pe suport electronic, mijloace audio-video
etc.) necesare desfășurării activității propuse, pot
organiza activitatea, pot sprijini elevii pentru a-și
aduce o contribuție la activitate. Profesorii
încurajează participarea colegilor, a părinților și a
membrilor comunității în activitatea propusă. Astfel,
profesorii furnizează informații elevilor și în același
timp dobândesc ei înșiși noi cunoștințe, experiențe,
strategii pe care elevii le produc în diferite situații de
învățare.
- Modificarea rolurilor profesorului și elevului.
Metoda implică elevii în fixarea obiectivelor de
învățare, în etapizarea activităților, în evaluarea
procesului de învățare. Profesorii cooperanți
încurajează elevii în a-și folosi propriile cunoștințe,
în a le împărtăși cu colegii și a produce noi
cunoștințe pe baza strategiilor de învățare folosite.
Astfel, elevii sunt încurajați să cunoască opiniile
fiecăruia, să-și dezvolte gândirea critică și creativă,
să participe deschis la discuțiile pe tema propusă,
devenind responsabilitate prin a-și planifica propria
lui activitate. Profesorul devine mediator de
cunoștințe, sprijinind elevii în a se conecta la noi
surse de informații pentru îmbogățirea experienței
lor, îi învață cum să învețe.
- Formarea echipelor. Se realizează în funcție de
următoarele repere: 1) obiectivele clare de grup; 2)
responsabilitatea personală; 3) specializarea pe
sarcini a membrilor echipelor; 4) adaptarea la
nevoilor individuale; 5) oportunități de grup bine
definite; 6) competiție în cadrul grupului; 7) lucrul de
grup să fie bine structurat și cu o finalitate bine
stabilită; 8) alegerea unei sarcini de grup bine
definită, plurivalentă, suficient de complexă, lipsită

43
de ambiguități, orientată spre scopuri sociale pentru a
stimula activități și atitudini sociale, astfel încât să
provoace interacția coordonată. Beneficiul utilizării
acestor metode este dat de provocarea unei
interacțiuni intense între participanți.
Avantajele utilizării acestor metode:
- Elevii pot profita de pe urma faptului că trebuie să
își coordoneze interacțiunile, explicându-și
raționamentul și înțelegând modul celuilalt de a
reacționa și argumenta.
- Pot duce la un așa-numit conflict socio-cognitiv
atunci când se confruntă cu informații noi sau
contradictorii venite de la parteneri.
- Stimulează procesele cognitive deoarece fiecare
trebuie să își susțină punctul său de vedere cu
argumente, să-și pună de acord informațiile cu cele
ale partenerilor, să învețe să se asculte reciproc și să
evalueze soluțiile posibile la probleme.
- Se dezvoltă spiritul competitiv.
- Se realizează depășirea sentimentului de izolare, a
cărui apariție este posibilă într-un mediu de învățare
bazat pe tehnologie, și poate contribui la dezvoltarea
aptitudinilor sociale de comunicare. S-a constatat că
unii elevi mai puțini la discuțiile din clasă sunt mult
mai activi la discuțiile on-line, dispărând factorii
inhibitori.
- Se constată o influență pozitivă a motivației
elevilor în ceea ce privește autoeficiența,
conștientizarea scopului, învățării și evaluarea
intrinsecă a sarcinilor de învățare. Factorii care
generează aceste efecte sunt: impactul motivațional
pozitiv al suportului dat de colegi în învățare,
suportul dat de grup atunci când se confruntă cu
dificultatea sarcinii, creșterea interesului elevilor față

44
de materia subiect sau față de sarcina primită spre
rezolvare, necesitatea de a explica propriile
cunoștințe și de a le expune judecății grupului.
- Asigură un climat afectiv pozitiv care induce
majorității elevilor rezultate mai bune.
Activități specifice acestor metode:
- munca independentă;
- activități experimentale diferențiate;
- documentarea urmată de dezbateri sau susținerea de
referate;
- realizarea unor portofolii;
- realizarea unor dispozitive, albume, machete,
planșe, prezentări, soft educațional, etc;
- activități de evaluare asistate de calculator.
Dificultăți și factori de risc:
- cooperarea și colaborarea nu se produce spontan
fiind necesar un timp pentru formarea deprinderilor
de lucru;
- în timpul învățării prin cooperare și colaborare, în
clasă se produce un fundal sonor ca o „forfotă”;
- necesită un efor suplimentar din partea profesorului
și al elevilor săi;
- aplicarea disciplinei de grup, minoritatea trebuind
să ia în considerare alternativele propuse de
majoritatea grupului.

II.2.1.6. Metoda modelării

Metoda modelării reprezintă o orientare

didactică în care gândirea elevului este dirijată spre
descoperirea adevărului pe baza raționamentului prin
analogie, utilizând un model didactic.
Învățarea prin modelare presupune două
etape. Într-o primă etapă, învățarea se va face pe baza

45
modelelor construite de profesori, etapă în care se
vor analiza trăsăturile modelului și compararea lui cu
originalul. În a doua etapă, elevii vor fi deprinși să-și
construiască propriile modele printr-o succesiune
logică de raționamente. Această metodă constă în
utilizarea modelelor ca sursă pentru dobândirea de
noi cunoștințe.
Prin modelare se dezvoltă la elevi spiritul de
observație, capacitatea de analiză, sinteză și
creativitate. Astfel, elevul se obișnuiește să creeze
noi probleme ce trebuiesc rezolvate, să adapteze
algoritmi cunoscuți la situații noi, etc.
Modelul didactic este o reproducere
materială sau mentală a obiectelor și fenomenelor
din viața reală, fără a fi o copie identică a originalului
ci asemănător cu acesta, păstrând însușirile sale
esențiale, semnificative. El constituie o simplificare,
o schematizare, a realului. Studiind modelul,
operând cu acesta, elevii dobândesc informații despre
sistemul real. După formă și structură, modelele pot
fi materiale, figurative și simbolice.
Această metodă este specifică Informaticii
fiind des întâlnită în scrierea algoritmilor ce
presupune o anumită metodă clasică de elaborare.
Utilizarea modelelor în conceperea
algoritmilor necesită stabilirea unor analogii și în
organizarea datelor de intrare, a informațiilor primite.
Cunoașterea modului de organizare a datelor de
intrare/ieșire, de structurile de date și stabilirea
modului de organizare a datelor reprezintă un aspect
esențial în determinarea performanțelor programului
care implementează algoritmul conceput.
De exemplu, o gamă variată de probleme sunt
rezolvate prin tehnica Backtracking. Implementarea

46
într-un limbaj de programare a unui algoritm elaborat
prin Backtracking, necesită elaborarea unui model
reprezentat de un program, cum ar fi cel de generare
a permutărilor, din care elevul, prin mici modificări,
poate obține multe alte programe care implementează
algoritmi ce rezolvă probleme clasice: așezarea
damelor pe tabla de șah, generarea aranjamentelor,
combinărilor, etc. Alte exemple de modele: tabla de
șah pentru problema celor 8 regine (Backtracking),
stiva de discuri pentru problema turnurilor din Hanoi,
bile si tije magnetice (geomag) pentru modelarea
grafurilor.

Analog se procedează în rezolvarea

problemelor care necesită structurilor dinamice de
date (stive sau cozi), folosind operațiile elementare
specifice acestora.
Modele materiale sunt foarte intuitive, dar
trebuiesc construite, aduse în sala de clasă pentru a
putea fi prezentate. Profesorul aduce, de obicei, un
singur model material pe care-l prezintă unei clase
formate din aproximativ 30 de elevi. O parte din
acești elevi nu reușesc să surpindă detaliile. Pentru a
se asigura că fiecare elev poate să urmărească și să
observe modelul, profesorul ar trebui să apeleze la

47
modelele figurative: desene, fotografii, reprezentări
grafice sau scheme ale originalului care au
capacitatea de a reproduce forma exterioară, structura
internă și relațiile funcționale ale originalului.
În acest sens se poate utiliza și software-ul
educațional, materiale interactive, materiale video,
tutoriale interactive etc. Folosirea noilor
tehnologii în crearea modelelor în învățare deschide
pentru disciplinelor informatice o impresionantă arie
de aplicabilitate în predarea altor discipline, de la
artele plastice (muzică, pictură, sculptură) la cele mai
diverse domenii ale tehnicii.

48
 II.2.1.7. Algoritmizarea

Algoritmizarea este o metodă care se bazează

pe folosirea algoritmilor în actul predării cu scopul
de a familiariza ii cu o serie de scheme procedurale
(modele de acțiune), logice sau de calcul, care îi vor
ajuta să rezolve o serie largă de sarcini de instruire.
Metoda constă în formarea unor deprinderi de
gândire și acțiune, de rezolvare de probleme sau
luare de decizii generale și stabile, care vor permite
elevilor rezolvarea unor sarcini din ce în ce mai
complexe.
Algoritmii reprezintă un număr de indicații
care prescriu succesiunea de operații care trebuie
parcurse pentru obținerea unui rezultat. Ei pot fi
grupați în mai multe categorii:
· de rezolvare – care reprezintă reguli de
rezolvare a unor exerciții sau probleme;
· de sistematizare a materiei – care reprezintă
reguli de ordonare logică a materiei și care permit
analiza și sinteza cunoștințelor;
· de consolidare a cunoștințelor – care permit
perfecționarea unor deprinderi intelectuale sau de
calcul;
· de identificare – care permit sesizarea unei
clase de probleme și realizarea unei clasificări sau
sinteze;
· de creație – care reprezintă tehnici de
gândire divergentă productivă;

49
 II.2.1.8. Simularea

Metoda presupune implicarea cât mai directă

a participanților în situații și circumstanțe simulate ce
poate lua forme foarte variate, începând cu jocurile
de simulare, învățarea prin dramatizare, învățarea pe
simulatoare, până se ajunge la asumarea și exersarea
unor roluri reale, nesimulate.
Simularea face parte din categoria metodelor
bazate pe acțiune practică. Ea constă în reproducerea
/ simularea în diferite moduri a unor situații,
fenomene reale sau științifice. Practic este vorba de
execuția unui model. Această metodă are avantajul
de a-i pune pe elevi în situația de a participa la
propria instruire. Utilizând simularea ca metodă
didactică, se urmărește realizarea unei ambianțe cât
mai asemănătoare cu cea reală, atât ca proces de
executare cât și ca finalitate. Ușurează studierea și
explicarea acțiunilor complexe, facilitează
observarea părților și funcționarea lor, execuția
operațiilor, formarea unor abilități tehnice specifice.
Literatura de specialitate clasifică simulărilor
efectuate cu produse software și executate pe
calculator, astfel:
 Simulare veritabilă care constă în execuția
modelului. Elevul manipulează după propria
voință variabilele pentru a studia în ce fel
acestea afectează proprietățile obiectului/
fenomenului/ conceptului studiat.
 Pseudosimularea – simularea în care elevul
răspunde unei solicitări făcute de calculator și
după ce se execută calculele ce țin de model
și natura simulării, va lua cunoștință de
rezultat

50
 Prin asocierea modelului cu softul educațional
si prezentarea acestuia sub forma unui film didactic
reușita procesului instructiv educativ este garantată.
Lecția simulată pe calculator vine in sprijinul
profesorului, dar și al elevilor eliminând astfel unele
bariere in ceea ce privește comunicarea și înțelegerea
mesajului scris sau vorbit.
Softul educațional are ca principiu de bază –
simularea. Pot fi găsite nenumărate exemple în
lecțiile Ael, precum și la adresa:
http://www.cosc.canterbury.ac.nz/mukundan/dsal/BS
earch.html (Java Applets Centre)

II.2.1.9. Metoda mozaicului

C. F. Herreid vorbește despre cercetările lui

Harold Aarons în domeniul învățării prin cooperare,
acest autor fiind cel care a propus numele de mozaic
(jigsaw) pentru metoda în cauză. Metoda se bazează
pe un principiu relativ simplu: fiecare dintre
grupurile de studiu primește o parte specifică a unei
probleme pe care trebuie să o trateze din punctul de
vedere propriu. Pentru ca acest lucru să se
îndeplinească, ei devin „experți” în această parte a
problemei. În timpul în care membrii unuia dintre
grupuri desfășoară un astfel de proces, membrii
celorlalte grupuri se află într-un proces similar, doar
că ei trebuie să devină „experți” într-o altă parte a
problemei (aceasta din urmă a fost divizată de la bun
început de către profesor într-un număr egal de
„părți” cu numărul grupurilor implicate în respectiva
activitate). Fiecare grup ia cunoștință și se
focalizează doar pe partea care i-a fost atribuită de

51
către instructor. În momentul în care grupurile
consideră că membrii proprii au atins gradul de
expertiză necesar, instructorul dispune o redispunere
a întregului colectiv de cursanți: noile grupuri
formate vor conține câte un „expert” din fiecare
dintre grupurile anterioare (în acest mod se
reasamblează problema). În acest mod se constituie
„mozaicul”, din părți ale aceleiași probleme care
trebuie, printr-un efort a noilor grupuri constituite să
se armonizeze și să funcționeze ca un întreg.
Implementarea metodei se poate realiza prin
utilizarea instrumentelor TIC de comunicare, prin
intermediul unui forum de discuții care permite
elevilor să intre inițial în contact cu un grup de alți
colegi (ales aleatoriu) si prin intermediul forumului
învață un text, împreună, prin cooperare. Apoi acest
forum se închide si el este alocat altui grup de
discuții unde se formează mozaicul (fiecare dintre cei
ce compun noul grup au învățat câte o bucată a
mozaicului). Din acest moment mozaicul decurge ca
ș în maniera tradițională.

II.2.1.10. Metoda proiectului

Învățarea bazată pe proiecte este un model de

instruire centrat pe elev. Acest tip de învățare
dezvoltă cunoștințe și capacități în domeniul
informaticii prin sarcini de lucru extensive, care
promovează investigația și demonstrațiile autentice
ale învățării prin rezultate și performanțe. Educația
prin metoda proiectului este orientată de întrebări
cheie ale curriculumului care fac legătura între
standardele de performanță (obiective de referință și
52
competențe specifice), capacitățile cognitive de nivel
superior ale elevilor și contexte din viața reală.
Unitățile de învățare care utilizează metoda
proiectului includ strategii de instruire variate,
menite să îi implice pe elevi indiferent de stilul lor de
învățare. Disciplinele informatice, prin esența lor,
conduc spre dezvoltarea de proiecte, ca o finalitate a
procesului de predare-învățare. Tehnologia este
utilizată tot pentru a sprijini învățarea și
documentarea în realizarea produsului finit. Pe întreg
parcursul desfășurării proiectului, sunt incluse
diferite metode de evaluare pentru a asigura calitatea
activităților de învățare.
Proiectul are obiective operaționale clare, care
sunt în conformitate cu standardele de performanță
(obiectivele de referință și competențele specifice) și
se concentrează pe ceea ce trebuie să știe elevii ca
rezultat al activităților de învățare. Concentrându-se
pe obiective, profesorul definește în planul de
evaluare modalitățile corespunzătoare prin care elevii
demonstrează ceea ce au învățat și organizează
activitățile de învățare și procesul de instruire.
Activitățile proiectului au drept rezultat produsele
elevilor și performanțe legate de sarcini realizate de
aceștia, precum prezentările convingătoare, care
demonstrează că au înțeles obiectivele operaționale și
standardele de performanță.
Introducerea unei unități de învățare bazate pe
un proiect se realizează prin intermediul unor
întrebări care exprimă idei importante și durabile, cu
un caracter transdisciplinar. Elevii sunt provocați să
cerceteze mai în profunzime subiectul cu ajutorul
întrebărilor de conținut, care se concentrează pe
obiectivele operaționale și pe standarde de

53
performanță. Există trei tipuri de întrebări cheie ale
curriculumului: esențiale, specifice unității de
învățare și specifice conținuturilor. Întrebările
esențiale au un caracter general și sunt întrebări
deschise care abordează idei importante și concepte
durabile pe care oamenii se străduiesc să le înțeleagă.
Acestea depășesc de multe ori granița unei singure
discipline și îi ajută pe elevi să vadă legătura dintre
subiecte. Întrebările unității sunt direct legate de
proiect și sprijină investigațiile cu privire la
întrebarea esențială. Acestea ajută la demonstrarea
înțelegerii de către elevi a conceptelor de bază ale
proiectului. Întrebările de conținut au mai mult un
caracter factual și sunt conforme standardelor de
performanță.
Proiectele au relevanță pentru viața elevilor și
pot implica reprezentanți ai comunității sau experți
din exterior, care asigură un context pentru învățare.
Cu ajutorul tehnologiei, elevii au un control
mai mare asupra produselor finale, precum și
posibilitatea de a personaliza aceste produse. Elevii
pot depăși limitele sălii de clasă colaborând cu alți
elevi aflați la distanță prin intermediul email-ului sau
al propriilor site-uri sau prezentându-și rezultatele
învățării cu ajutorul instrumentelor multimedia.
Activitățile proiectului sprijină dezvoltarea atât a
capacităților cognitive, cât și a celor metacognitive,
precum colaborarea, auto-monitorizarea, analiza
datelor sau evaluarea informațiilor. Pe parcursul
proiectului, întrebările cheie ale curriculumului îi
provoacă pe elevi să gândească și să facă legătura cu
concepte care contează în lumea reală.
Organizarea activităților de realizare a
proiectelor presupune din partea profesorului

54
următoarele activități:
 Stabilirea titlului: profesorul poate să decidă tema
proiectului sau poate să permită elevilor să o facă
 Stabilirea grupelor de lucru: se va face de către
profesor după consultarea prealabilă a elevilor
 Stabilirea timpului de lucru: profesorul trebuie să
proiecteze atât timpul alocat elevilor pentru
realizarea proiectului cât și timpul pentru
prezentarea și evaluarea proiectelor
 Stabilirea obiectivelor și a competențelor vizate
 Ghidarea activității: presupune îndrumarea
elevilor cu privire la rolul și sarcinile de lucru ale
fiecăruia, indicații la părțile pe care elevii nu știu
să le dezvolte, indicarea de bibliografie
suplimentară
 Evaluarea: profesorul decide criteriile după care
vor fi evaluați elevii
Avantajele învățării prin metoda proiectului
sunt:
 Încurajarea spiritului investigativ și a gândirii de
nivel superior (Thomas, 1998)• O participare mai
bună, sporirea încrederii în sine și ameliorarea
atitudinii cu privire la învățare (Thomas, 2000)•
Achizițiile în domeniile cunoașterii sunt egale sau
mai bune decât cele generate de alte metode, iar
elevii implicați în proiecte își asumă o
responsabilitate mai mare în ceea ce privește
propriul studiu decât pe parcursul activităților
didactice tradiționale (Boaler, 1999; SRI, 2000)•
Oportunități de formare a unor competențe
complexe, cum ar fi capacități de gândire de nivel
superior, rezolvare de probleme, abilități de
colaborare și competențe de comunicare (SRI)

55
 Accesul la o gamă mai largă de oportunități de
învățare în clasă, constituind o strategie de
implicare a elevilor care provin din diverse medii
culturale (Railsback, 2002)
Învățarea prin metoda proiectului este un model
de instruire care implică elevii în investigarea
unor probleme captivante. Proiectele care oferă
mai multe oportunități de învățare pot fi
semnificativ diferite în ceea ce privește aria
tematică sau scopul și pot fi aplicate la clase
diferite și la mai multe niveluri de studiu.
Proiectele angajează elevii în roluri active, cum
ar fi: luarea deciziei, investigare; documentare
Proiectele servesc obiective operaționale
specifice, semnificative. Proiectele nu reprezintă
abateri de la programa școlară, activități suplimentare
sau activități cu o temă comună. Curriculumul prin
proiecte este orientat de întrebări importante care
leagă obiectivele operaționale și gândirea de nivel
superior a elevilor cu viața de fiecare zi. Elevii își
asumă deseori roluri din viața reală și trebuie să
îndeplinească sarcini pline de semnificație.
În timp ce lucrează la proiecte, elevii își dezvoltă
competențe pentru lumea reală, corespunzătoare
secolului XXI - multe din acestea fiind solicitate de
angajatorii din zilele noastre - cum ar fi capacitatea
de a: colabora; lua decizii; avea inițiativă; rezolva
probleme complexe; comunică eficient.

Din categoriile de proiecte care pot fi dezvoltate la

disciplinele informatice amintim:
✓ Complemente de informatică (teme
studiate la clasă care pot fi aprofundate
sau extinse)
56
 ✓ Aplicații din viața cotidiană (baze de date)
✓ Probleme interdisciplinare
✓ Jocuri
✓ Softuri educaționale
✓ Web design
La disciplina Informatică, metoda proiectului poate fi
utilizată la toate clasele, indiferent de profil.

Impactul tehnologiei informației și comunicațiilor

asupra
Educației

1. Evoluția societății și educația

În orice domeniu de activitate, obținerea unor
informații relevante și actuale influențează pozitiv
deciziile adoptate de către organizații, informația
fiind considerată a patra resursă, mai importantă chiar
decât cele clasice (munca, natura,
capitalul).Informațiile, ca resurse, „fiind generate
prin procese de cunoaștere și inovare, sunt potențial
nelimitate, se dezvoltă în mod progresiv și cumulativ,
au o rată de creștere extrem de rapidă; ele se
multiplică prin diseminare”

Fig. 1 Caracteristicile informației

57
 Caracteristicile prezentate în fig. 1 au impus
dezvoltarea tehnologiilor de transmitere și prelucrare
a informației ca răspuns la creșterea rapidă a
necesităților de informare ale organizațiilor și
indivizilor. Informația poate fi acumulată fără
încetare, dar are prin excelență un caracter perisabil.
Expansiunea Internetului este o consecință directă a
impactului utilizării sale asupra societății, numărul
utilizatorilor fiind în continuă creștere. Internet-ul a
devenit, prin serviciul World Wide Web, principalul
mediu de informare și comunicare, fiind considerat
un mare succes atât tehnologic cât mai ales social.
Astfel, evoluția civilizației umane a cunoscut o nouă
etapă, calitativ superioară, în care informația deține
un loc primordial, cunoscută sub numele de
societatea informațională sau societatea bazată pe
informație.
Societatea informațională presupune „folosirea
intensivă a tehnologiilor informatice și de
comunicații în toate sferele activității și existenței
umane, cu impact economic și social semnificativ” .

Considerat vector esențial al societății

informaționale, dar și factor determinant al
globalizării, Internetul devine o resursă internațională
și o piață internațională în același timp. Caracterul
ireversibil al trecerii la societatea informațională este
dat de intensitatea factorilor determinanți (fig. 2),
factori a căror putere se intensifică și mai mult pe
măsura instaurării noii societăți, precum și de faptul
că este un proces ce a avut loc la nivel mondial.

58
Fig. 2 Factorii dezvoltării societății informaționale

Dinamica accelerată a schimbărilor sociale,

dar mai ales profunzimea acestor schimbări, impun
direcții de restructurare și a realității educaționale ce
vizează alinierea obiectivelor instructiv-educative la
cerințele concrete ale societății supertehnologizate.
Impactul tehnologiilor asupra societății umane își are
originea în caracterul lor apatrid, după apariție
tehnologiile având o difuzare universală.
În contextul internaționalizării organizațiilor
și globalizării piețelor, progresul tehnologiilor
digitale se manifestă în domeniul educațional prin:
• documentarea într-o bibliotecă virtuală răspândită în
toată lumea;
• formarea sub îndrumarea unui profesor aflat la mii
de kilometri distanță;
• calificarea profesională pentru o piață globală a
forței de muncă;
• pregătirea pentru activități la distanță bazate pe
tehnologiile informatice și de comunicații –
teleactivități;
• îmbogățirea permanentă a propriei culturi cu
elemente din alte culturi.
Dezvoltarea societății informaționale s-a
concretizat, la nivel mondial prin:
• dezvoltarea infrastructurilor de comunicații;
• implementarea unor instrumente software adecvate;
• dezvoltarea componentelor hardware;

59
• crearea de conținut digital;
• dezvoltarea abilităților individuale în utilizarea și
valorificarea informației.
Fenomenele de continuă creștere a puterii de
prelucrare și de diminuare sistematică a dimensiunii
și prețurilor calculatoarelor conduc la generalizarea
utilizării noilor tehnologii informaționale, facilitând
astfel accesul la informație pentru toți membrii
societății.

În acest context, s-au creat premisele trecerii

de la societatea informațională la societatea
cunoașterii, sau societatea informațională bazată pe
cunoaștere, în care omul știe să valorifice
informațiile, transformându-le în bunuri intangibile,
care îi vor spori potențialul de acțiune.
Cunoașterea este „informație cu înțeles și/sau
informație care acționează” și a devenit resursa
principală a economiilor avansate, fiind supusă
proceselor de management.
În prezent, cunoașterea tehnologică, altfel
spus cunoașterea modalităților de a produce bunuri și
servicii, constituie tipul de resursă care deține două
atribute esențiale: este inepuizabilă și se
perfecționează continuu. Rapiditatea cu care
societatea informațională se transformă într-o
societate a cunoașterii este fundamentată de
recunoașterea valorii bunurilor intangibile în
contextul noii economii – economia digitală.

Indiferent de nivelul de dezvoltare socio-

economic, evoluția spre societatea cunoașterii este
inevitabilă. Pentru a rezista mediului concurențial,
firmele nu trebuie numai să-și diminueze prețurile,

60
este imperios necesar să înțeleagă funcționarea pieței,
să aibă capacitatea de a anticipa evoluțiile viitoare și
de a acționa în consecință.
În evoluția către societatea bazată pe
cunoaștere (fig. 3), un factor decisiv îl reprezintă
pregătirea profesională, care presupune în prealabil o
bună educație. În condițiile accentuării muncii în
echipă, calitățile profesionale trebuie dublate abilități
personale precum: echilibru, toleranță, simțul
răspunderii, capacitate de comunicare etc. Beneficiul
esențial al unei societăți educate rezidă în capacitatea
sa de alegere a drumului către progres și bunăstare.

Fig. 3 Evoluția societății

Astfel apare evidentă necesitatea dezvoltării

tehnologiilor și standardelor educaționale care să
contribuie la eficientizarea procesului de învățământ.
Societatea bazată pe cunoaștere
• Cooperare / înțelegere
• Valorizarea informației globale acumulate

61
 Societatea informațională
• Procesare / metalimbaje / comunicații
• Delocalizarea muncii/ dematerializarea produselor

Societatea industrială
• Reproductibilitate / reducționism

Noile tehnologii educaționale sunt o

consecință directă atât a evoluției metodelor
psihopedagogice din educație, cât și a noilor
tehnologii IT&C (tehnologii Web, multimedia,
tehnologii de comunicație). Mijloacele didactice
s-au diversificat de-a lungul timpului: de la suportul
de curs tipărit, la programele de învățare prin
televizor (transmisie directă sau înregistrare video), la
informații multimedia interactive în timp real prin
intermediul Internet-ului. Metoda didactică impusă
de societatea informațională este instruirea asistată
de calculator care valorifică principiile instruirii
programate (fig. 4) în contextul noilor tehnologii
informatice și de comunicații.

Fig.4 Principiile instruirii programate

62
 Există numeroase denumiri (fig.5) utilizate
pentru a desemna ceea ce generic reprezintă
instruirea asistată de calculator, denumiri ce încearcă
să sugereze atât nivelul tehnologic implicat cât și
aspectele pedagogice dominante.

Fig.5 Formulări utilizate pe plan internațional

Folosirea tehnologiilor pe scară largă implică

un grad de civilizație, iar în cadrul procesului
instructiv-educativ duce la formarea unei atitudini
active și responsabile. Avantajele utilizării noilor
tehnologii în educație sunt multiple. Pot fi enumerate:
reducerea consumului de timp, posibilitatea adaptării
programelor personale de educație, posibilitatea
acomodării rapide cu schimbările și noile cunoștințe
din diverse domenii, posibilități extinse de educație
interdisciplinară și nu în ultimul rând reducerea
esențială a costurilor educației continue.
În fața unei avalanșe de cunoștințe și a unei
dispersii tot mai accentuate a calificărilor și
domeniilor de activitate, din ce în ce mai specializate,
dar și mai interconectate, orice individ trebuie să fie
pregătit pentru un stil de viață bazat pe învățarea
continuă. Sistemele educaționale actuale - învățământ
formal, învățare la locul de muncă sau altă formă de

63