Andreea Alexandra Defta

MODALITĂȚI DE DISCIPLINARE A
PREȘCOLARILOR.
DISCIPLINA ȘI INDISCIPLINA!

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2022

1
Corectură și copertă: Prof. Cristian Istrate

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

DEFTA, ANDREEA ALEXANDRA
Modalități de disciplinare a preșcolarilor : Disciplina și
indisciplina! / Andreea Alexandra Defta. - Brăila : Editura Sfântul
Ierarh Nicolae, 2022
Conține bibliografie
ISBN 978-606-30-4278-2

37

2
 CUPRINS

INTRODUCERE 5
PARTEA I: DETERMINAREA CADRULUI TEORETIC AL
CERCETĂRII 10
CAPITOLUL I.
NEVOILE CARE STAU LA BAZA DEZVOLTĂRII COPILULUI 10
I.1. Caracterizarea vârstei preșcolare 10
I.2. Nevoile fundamentale ale copilului 15
1.3. Nevoile psihologice de bază 20
1.4. Nevoi psiho-emoționale ce se ascund în spatele
comportamentului nepotrivit al copilului 23
I.5. Competențele educatoarei specifice dezvoltării copilului 28
CAPITOLUL II.
MODALITĂȚI DE DISCIPLINARE A PREȘCOLARILOR 34
II.1. Definirea conceptului de disciplină 34
II. 2. Modalități de disciplinare utilizate în grupa de copii 45
II. 3. Comunicarea eficientă cu copilul. 58
Schema comunicării 58
II.4. Jocul ca metodă de disciplinare 62
II. 5. Managementul relațiilor interpersonale 70
CAPITOLUL III
INDISCIPLINA 75
III. 1. Definiția indisciplinei 75
III.2. Managementul problemelor comportamentale 77
III.3. Situațiile conflictuale 81
III.4. Rutinele 84
III.5. Regulile și limitele 86
III.6. Pedeapsa 90

3
PARTEA a II-a: DETERMINAREA CADRULUI OPERAȚIONAL AL
CERCETĂRII 92
CAPITOLUL IV
IPOTEZE ȘI OBIECTIVE ALE CERCETĂRII 92
IV.1. Concepția (filozofia cercetării) 92
IV.2. Ipoteze ale cercetării 97
IV. 3. Scopul și obiectivele cercetării: 99
CAPITOLUL V
ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII 101
V.1. Modul de organizare a cercetării: perioada de cercetare,
subiecții cuprinși în cercetare, locații, condiții 101
V.2. Metodologia cercetării 103
V.3. Organizarea și desfășurarea propriu-zisă a cercetării 110
CAPITOLUL VI
ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII
EFECTUATE 176
VI. 1. Rezultatele obținute în urma studiului de caz și aplicării
planului de intervenție 176
VI. 2. Rezultatele obținute în urma anchetei pe bază de chestionar
pentru părinți și activităților de consiliere. 178
VI.3. Analiza „urmelor”, a produselor de activitate colectivă și
individuală a preșcolarilor 181
VI.4. Validarea sau invalidarea ipotezei 182
CONCLUZII FINALE, SUGESTII PRACTICE ȘI PROPUNERI 186
BIBLIOGRAFIE 208

4
 INTRODUCERE

Să te ocupi de educarea unui copil este una dintre

experiențele cele mai complexe, provocatoare, dar și cele mai
generatoare de satisfacții pe care o oferă viața. Este o mare
responsabilitate creșterea unui copil, astfel încât, el să devină
un adult sănătos, echilibrat și capabil să-și ocupe locul în
generația următoare (Adler, 2011).
Una dintre marile provocări ale societății
contemporane, care a fost o preocupare a familiilor și a
sistemelor de educație dintotdeauna, este aceea de a educa.
Acest lucru cere efort și timp. Sistemele de educație s-au
îmbunătățit continuu, iar părinții și educatorii au învățat, la
rândul lor, lucruri esențiale pentru reușita educației copiilor.
„A educa”, conform DEX, înseamnă a crește, a învăța
copiii să fie oameni de omenie, a forma pe cineva prin
educație, astfel îmi doresc ca noi, educatorii, care avem copii în
îngrijire să începem să considerăm disciplina unul dintre cele
mai iubitoare și benefice gesturi pe care le putem face pentru
copii. Aceștia au nevoie să învețe abilitățile de a-și inhiba
impulsurile, de a-și gestiona emoțiile puternice de furie și de a
analiza efectul comportamentului lor asupra celorlalți.
Disciplina este un subiect important care mă preocupă
încă de la începutul carierei mele de educatoare. Consider că,
preșcolarul are nevoie de multă practică pentru a învăța cum să
se înțeleagă cu ceilalți și să urmeze regulile, iar noi, educatorii
avem nevoie de multă răbdare pentru a îndruma copiii la
această vârstă.

5
 Disciplina se referă la ghidarea și informarea
preșcolarului, pentru ca acesta să poată lua decizii corecte în
ceea ce privește comportamentul său. Pentru a se transforma în
adulți responsabili și sensibili, copiii au nevoie de toată atenția,
răbdarea, instruirea și afecțiunea noastră.
Disciplina fără drame îi va ajuta pe copii să își
contureze personalitatea adevărată, să își dezvolte capacitatea
de a se controla, de a arăta respect celorlalți, de a se implica în
relații profunde și de a avea o conduită etică și morală.
Talentul în educarea copilului nu se naște și nici nu
apare printr-o întâmplare fericită. Pe măsură ce exersăm, va fi
tot mai ușor să educăm un copil. Disciplinarea nu se referă la
aplicarea de pedepse copilului, ci la corectitudine în
introducerea și urmărirea respectării regulilor.
Cele două scopuri ale disciplinării sunt: să obținem
cooperarea copiilor pentru a face ceea ce trebuie și să
îndrumăm copii în așa fel încât să își dezvolte abilitățile și
capacitatea de a gestiona cu reziliență situațiile dificile,
frustrările și furtunile emoționale care îi fac să își piardă
controlul.
Fiecare copil este diferit și nicio abordare ori strategie
nu va funcționa de fiecare dată. Scopul cel mai evident în toate
aceste situații este acela de a obține cooperarea și de a sprijini
copilul să se comporte într-un mod acceptabil și să evite
comportamentele care nu sunt acceptabile.
Disciplina eficientă nu înseamnă doar să descurajăm
un comportament nedorit ori să încurajăm unul dorit, ci și să îi
învățăm pe copii abilitățile necesare și să cultivăm conexiunile
cerebrale care îi vor ajuta să ia decizii mai bune și să se
concentreze mai bine pe viitor.

6
 Întrucât educatorii se confruntă adesea cu probleme
comportamentale ale copiilor, precum agresivitatea,
nerespectarea regulilor, este necesară abordarea acestor
probleme din următoarele motive: pentru a ajuta copilul în
cauză, pentru a preveni afectarea comportamentelor celorlalți
copii sau perturbarea activității de la grupă.
Educatorii nu pot interveni întotdeauna suficient de
eficient în prevenirea sau înlăturarea problemelor comporta-
mentale ale copiilor, întrucât este necesar să știe care metodă
de disciplinare se pretează cel mai bine pentru a fi aplicată în
condițiile activității/interacțiunii în grup, specifice grădiniței.
Comportamentul inadecvat apare atunci când un copil
este suprasolicitat emoțional, iar expresia unei nevoi ori a unei
emoții puternice ia forme care sunt agresive, nerespectuoase
sau necooperante.
Educația și disciplina sunt fundamentale în dezvol-
tarea preșcolarului, deoarece această perioadă reprezintă baza
formării ca adult. Între 5-6 ani copilul învață și asimilează
informațiile rapid, creierul său făcând conexiuni ce vor dura pe
întreg parcursul vieții. Cel puțin teoretic, educația preșcolară
instituționalizată are următoarele obiective:
- Formarea și educarea personalității prin identificarea cu
modele valoroase, dezvoltarea sinelui, dezvoltarea
conștiinței morale și dezvoltarea conduitei civilizate;
- Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare prin discuții
libere;
- Cunoașterea și înțelegerea lumii, mai întâi prin
formarea primelor reprezentări despre mediul familial,
apoi lărgirea sferei de reprezentări la oraș și la țară;
- Dezvoltarea creativității și a simțului estetic;

7
 - Dezvoltarea psihologică – jocul ca activitate de bază și
dezvoltarea relațiilor interpersonale;
- Dezvoltarea deprinderilor matematice – număratul;
- Pregătirea pentru școală – probabil cel mai important
scop al învățământului preșcolar. În grădiniță copilul se
obișnuiește cu mediul și regulile instituției educa-
ționale.
Preșcolarii se află la vârsta la care reușesc să urmeze
reguli simple, îndeplinesc instrucțiunile educatorilor, au
autocontrolul necesar de a aștepta pentru lucrurile pe care și le
doresc și își gestionează frustrările produse de situațiile care nu
le sunt pe plac. Comportamentul neadecvat la preșcolar este
intenționat, iar acest lucru se întâmplă din diverse motive –
gelozie, lipsa atenției, stres, etc.
Pentru educatori, scopul disciplinei la preșcolar
trebuie să fie împărtășirea cunoștințelor despre lucrurile și
valorile esențiale ale vieții, care converg spre armonie.
Comunicarea cu preșcolarul este foarte importantă – copilul
trebuie să știe ce așteptări au de la el, la această vârstă fiind
suficient de „matur” pentru a procesa aceste informații, astfel
totul începe cu o reconsiderare a sensului cuvântului
„disciplină”, cu reabilitarea sa ca termen care nu înseamnă
pedeapsă sau control, ci învățarea și dezvoltarea unor abilități,
printr-o abordare iubitoare, respectuoasă și prin conectare
emoțională.
Consider că fermitatea cu căldură este formula magică
care poate da copilului sentimentul că este iubit, dar și
siguranța că știe la ce să se aștepte de la educatorii și de la
lumea din jur.

8
 În grădiniță, copilul beneficiază de un cadru social
unde învață simultan să aibă mai multe relații, după modelul
educatoarei. Fac trimitere aici la grupul de copii cu care se
stabilesc relații personale, fără medierea părinților. La
grădiniță, copilul găsește un mediu exterior familiei în care se
poate manifesta personal. Aici poate observa comportamente
noi și își poate adapta propriile manifestări.
Mediul din grădiniță este unul sigur în ce privește
dezvoltarea copilului, el disciplinează, învață reguli noi de
conduită și de adaptare la noi cerințe. Pentru aceasta copilul are
nevoie de constanță și de continuitate, condiții pe care grădinița
le oferă necondiționat.

9
 PARTEA I: DETERMINAREA CADRULUI
TEORETIC AL CERCETĂRII

CAPITOLUL I.
NEVOILE CARE STAU LA BAZA
DEZVOLTĂRII COPILULUI

I.1. Caracterizarea vârstei preșcolare

Vârsta preșcolară este marcată de schimbări

importante în planul dezvoltării somatice, psihice și
relaționare. Trecerea de la mediul familial la mediul grădiniței
este marcată de diferențe de solicitare și de diversificare a
conduitelor, care îi accelerează copilului dezvoltarea și îi
lărgesc considerabil orizontul de cunoaștere. Jocul devine
activitatea sa dominantă, introducând schimbări însemnate în
planul cogniției, motivației și atitudinii față de alții. Se
diminuează egocentrismul și cresc indicii de sociabilitate
(Golu, 2010).
Preșcolaritatea oferă trecerea spre formarea senti-
mentelor, spre stări afective exprimate. În acest context apar
sentimentele morale precum vinovăția, rușinea, mulțumirea,
prietenia, atașamentul.
La vârsta de 3 ani copilul recunoaște ca sentimente
exprimate vinovăția, la vârsta de 4 ani cunoaște mândria, la
vârsta de 5 ani gustă din „sindromul bomboanei amare”
(sentimente de rușine în urma unui succes revendicat pe
nedrept), iar la vârsta de 6 ani se familiarizează cu acea criză de
prestigiu instalată în situații de mustrare în public.

10
 Sindromul bomboanei amare – devine un experiment
suport pentru susținerea socializării proceselor afective,
evidențiind atitudinea critică față de propriul comportament
într-un context social (Zlate, M., 1996).
Unul dintre cele mai timpurii sentimente morale,
manifestat încă de la 3 ani, este sentimentul de rușine, însoțit
de sentimentul de vinovăție. Când este certat pentru o faptă rea,
mustrat, copilul roșește, își ascunde privirea, începe să plângă.
Odată cu sentimentul rușinii apare sentimentul de mulțumire,
atunci când copilul este lăudat pentru o acțiune. Alte
sentimente morale, dezvoltate în perioada preșcolară, sunt
sentimentele de prietenie și de colegialitate (Golu, 2010).
La 3-4 ani, copilul se înscrie în preșcolaritatea mică și
spre deosebire de vârstele anterioare, manifestă o vădită
înclinație spre conformism, înlocuind răspunsurile negative cu
aprobări și atitudini docile, pline de farmec. Se observă o
oarecare depășire a egocentrismului anterior, astfel că
preșcolarului îi place să împartă/să împărtășească cu ceilalți
atât obiecte, cât și experiențe.
La 4 ani putem vorbi de o așa-numită descătușare a
copilului pe toate planurile: în plan motric - preșcolarul lovește,
aruncă, sparge obiecte, fuge, se joacă; în plan emoțional -
episoadele de râs zgomotos alternează cu momente de furie
intensă; în plan verbal - observăm un vocabular din ce în ce
mai bogat, cu expresii și cuvinte picante; în plan interpersonal -
copilului îi place să sfideze normele impuse de părinți, chiar și
pedepsele severe par să aibă efecte corective minore; în plan
imaginativ- suntem martorii unei imaginații fără limite, linia de
demarcație între real și ficțiune este subțire și flexibilă; acum

11
este momentul când preșcolarul savurează nenumărate prietenii
imaginare (Golu, 2009b).
Deși la 4 ani apare opoziția față de adult, relația cu
acesta rămâne semnificativă; copilul preia prin imitație diverse
trăiri afective, ca și expresiile emoționale ce le însoțesc. În
plus, crește capacitatea copilului de simulare cu scop (copilul
plânge pentru a obține ceva) (Golu, 2010).
Pe la vârsta de 4-5 ani preșcolarii gustă din reușitele
stăpânirii de sine (autocontrolul), dublate de creșterea
încrederii în sine bazându-se pe achizițiile făcute în plan
psihomotor și cognitiv. Toate acestea determină reacții de
mulțumire de sine și încep să se familiarizeze chiar și cu
mândria. „Se conturează o dispoziție de fond mai calmă și
receptivă cu manifestarea rezistenței la frustrare și amânare și
diminuarea negativismului brutal și a minciunii intenționate ca
forme de protest.” (Glava, A., 2002).
Începând cu vârsta de 5 ani, suntem martorii unei
perioade de echilibru încântător, când preșcolarul tinde să fie
relativ stabil și bine adaptat în comportament, autosecurizat,
calm și prietenos, nu prea pretențios în relațiile cu ceilalți.
Mama este centrul universului său acum. Copilului îi place să
facă diverse lucruri pentru ea și cu ea, îi place să i se supună.
Intenția lui este de a fi un copil bun, de aceea este satisfăcut de
sine, așa cum și cei din jurul său sunt mulțumiți de
comportamentul lui.
Copilul începe a se alfabetiza cu emoțiile, reprimându-
și manifestarea anumitor sentimente: de frustrare – încearcă să
nu plângă atunci când se lovește pentru a nu fi interpretat
gestul ca fiind unul de slăbiciune, refuză alinarea pentru a nu
părea fragil în fața prietenilor. De asemenea se conturează și o

12
disponibilitate afectivă mai mare. Dacă la 3 ani nu percepea
durerea altui copil, la 5 ani el manifestă empatie față de copilul
care plânge (îl mângâie, îi vorbește, îi oferă jucării etc.)
Trecând prin toate aceste subetape, copilul se
descoperă pe sine ca subiect activ și conștient al universului
înconjurător, descoperă realul concret, obiecte, lucruri, fapte și
oameni, trăiri și emoții variate, nevoi și interese marcante, își
conștientizează traseul evolutiv al existenței, devine apt de
cunoaștere și autocunoaștere, reușește să se autoadapteze optim
și eficient sarcinilor din ce în ce mai complexe cu care vin în
contact, își însușește tehnici și strategii rezolutive, parcurge
diverse momente tensionale și conflictuale, creează universul
extrem de variat al relațiilor interumane (Golu, 2009b).
Frecventarea grădiniței va reprezenta puntea de
legătură pentru formarea unui comportament autentic, capabil
să interrelaționeze cu membrii grupului.
Grupa de copii din grădiniță reprezintă mediul social
propice pentru ca scena educației să transforme pe fiecare
copil, în același timp, în actorul și spectatorul tuturor
întâmplărilor desfășurate în acest climat. Pe măsura acceptării
și conștientizării unor reguli și norme de conviețuire și emoțiile
sunt „mediate de analiza situațiilor prin prisma valorilor
morale, ceea ce constituie un nivel superior de socializare
emoțională” (Glava, A., 2002).
Primind modelul relațiilor sociale se continuă
structurarea identității preșcolarilor. Mai întâi de toate, copilul
își creionează imaginea de sine, prin prisma celorlalți și ca
rezultat al faptelor sale. Apoi își conturează conștiința de sine
și urmează formarea conduitei morale. În felul acesta, copilul
devine mai receptiv la asimilarea normelor, mai familiarizat cu

13
rutinele din familie, sau din mediul grădiniței, ceea ce conduce
la disciplinarea conduitelor din punct de vedere social.
Potrivit teoriei dezvoltării socio-emoționale descrisă
de E.Erikson (1963) rezolvarea conflictelor apărute între
posibilitățile de relaționare ale persoanei și cerințele mediului
social determină noi achiziții psiho-sociale situând copilul în
cel de-al treilea stadiu de dezvoltare din cele opt menționate în
teoria sa, copilul trăind conflictul dintre inițiativă și vinovăție.
Adina Glava este unul din autorii care susțin că
depășirea cu succes a conflictului încurajează creativitatea și
curiozitatea copilului. Toate acestea vor genera o atitudine
viitoare pozitivă față de studiu, față de interrelaționare și față
de muncă. Dacă nu vor fi încurajați să întrebe și să exploreze
realitatea, vor dezvolta un sentiment de vinovăție în acest sens.
Preșcolarul traversează etapa cunoașterii prin lărgirea
contactului cu mediul socio-cultural din care asimilează
modelele de viață care determină integrarea tot mai activă a
copilului la condiția umană.
Perioada preșcolară este caracterizată de un ritm
exploziv al dezvoltării motrice și somatice, precum și a
conduitelor diferențiate.
În ceea ce privește dezvoltarea generală a sistemului
nervos și a scoarței cerebrale, perioada preșcolară se
caracterizează printr-o flexibilitate relativ mare, dar și prin
creșterea rolului coordonator și reglator al scoarței cerebrale,
prin dezvoltarea treptată mai ales a formelor de inhibiție
prezente în capacitatea copilului de a-și reține uneori
impulsurile, de a se pregăti câteodată pentru reacții
reverențioase (Șchiopu și Piscoi,1982).

14
 „Caracteristică vârstei este și inconștiența unor limite
clare între realitatea obiectivă și subiectivă favorizând
dilatarea, inundarea realității obiective de cea obiectivă și
subiectivă” (Jean Piaget, 1976).

I.2. Nevoile fundamentale ale copilului

Pentru ca un copil să se dezvolte armonios este

necesar ca în decursul existenței sale să se răspundă suficient
acestor trebuințe, în ordinea în care ele au fost enumerate. Dacă
nevoile de la bază nu sunt satisfăcute, cele care urmează nu
devin motive de acțiune. De exemplu, dacă un copil are
dificultăți de învățare, iar rezultatele sale la sarcinile școlare
evidențiază mereu aceste deficiențe, nevoia de stimă nu este
satisfăcută și atunci motivația de cunoaștere scade.
Abraham Maslow a propus o ierarhie a trebuințelor
care merge de la trebuințele biologice primare până la motivații
psihologice complexe, precum trebuința de actualizare. El este
cel care a creat piramida trebuințelor. Această piramidă a
nevoilor este un instrument prețios când discutăm despre
dezvoltarea copilului odată ce permite urmărirea satisfacerii
nevoilor copilului, stabilind la care nivel pot exista lacune.
Conform teoriei lui Maslow, îndeplinirea nevoilor
dintr-un nivel va duce în mod natural la nevoile de mai sus -
asigurând astfel dezvoltarea armonioasă a copilului. În
momentul în care, copilul resimte una dintre nevoi, aceasta
înseamnă că ea nu este complet îndeplinită și că dezvoltarea
spre nivelurile de mai sus devine dificilă sau chiar este stopată.

15
 Potrivit psihologului umanist Abraham Maslow
(1943), există o ierarhie a trebuințelor sau nevoilor umane care
stau la baza tuturor comportamentelor:

1. Nevoile fiziologice – se află chiar la baza piramidei,

reprezentând nevoile fundamentale de supraviețuire: nevoia de
hrană și apă, nevoia de somn, de adăpost și curațenie, adică
acele nevoi care asigură supraviețuirea. Ideea esențială ce ține
de acest nivel constă în faptul că, dacă nu sunt îndeplinite 85%
din nevoile fiziologice, copilul nu va putea trece la următorul
nivel în dezvoltarea sa, adică, dacă copilului îi este foame,
acesta nu se va preocupa de alte nevoi (de a fi creativ sau de a
învăța ceva nou, de exemplu).

2. Nevoile de securitate - reprezintă nivelul doi în

piramida nevoilor copilului: securitatea, protecția și asigurarea
unui mediul stabil. Educatorii trebuie să protejeze copilul de
factorii de risc, să îi impună anumite granițe în felul de a se
comporta și să-i asigure atât fizic, cât și psihic un mediu
echilibrat, sigur și confortabil. Urmând ideea necesității
îndeplinirii fiecărui nivel al piramidei: copilul ce nu are o
familie stabilă, un mediu de trai securizat și nu simte protecție,
va rămâne „blocat” la acest nivel, tânjind după securitate.

3. Nevoile de apartenență și iubire (afecțiune și

socializare). Este bine cunoscut faptul că omul este ființă
socială. Încă din primii ani de viață, copilul are nevoie de
apropierea altora, de atenție și afecțiune. Copilul învață și se
dezvoltă prin intermediul interacțiunii cu ceilalți. Astfel,

16
copilul are nevoie de persoane semnificative în viață, care să-i
ofere primele cunoștințe despre lume și să-i ofere afecțiune.
Dragostea este ingredientul elementar în procesul de
sprijinire al copilului pentru a se dezvolta ca un individ sănătos
și adaptat (Gerhardt, 2006).
Nevoile de apartenență se bazează în primii ani pe
părinți, iar, odată cu creșterea, ele se extind și asupra altor
persoane – educatoare, prieteni etc., astfel învățând regulile
adaptării și interacțiunii în grupuri de persoane de aceeași
vârstă.
Copilul este iubit atât pentru ceea ce este, cât și pentru
ceea ce face. Putem spune că primul tip de iubire nu este unul
condiționat și e întâlnită în cadrul familiei, în timp ce ce-l de-al
doilea tip este unul condiționat și este mai degrabă întâlnit în
cadrul școlar (Kohn, 2013).
Foarte important, atunci când vorbim de iubirea față
de copil, este și relația pe care o construim cu el (Reynolds
&Miller, 2003).
Există o limită foarte fină, atunci când vine vorba de
cât de mult te apropii de vârsta copilului. Până la un punct se
creează o apropiere între adult și copil, care îl determină pe
acesta să aibă încredere, iar dincolo de acel punct se pierde
respectul (Kohn, 2013).
O fațetă a dragostei este disciplinarea. Dragostea mai
include și ascultarea copilului când își exprimă gândurile și
sentimentele, acordarea atenției când are nevoie de aceasta și
presupune atingerea adecvată (mângăieri, îmbrățișări), însățită
de ceea ce numim de obicei afecțiune (zâmbet, cuvinte de
încurajare, apreciere, exprimarea încrederii în el ca persoană
etc.).

17
 4. Nevoile de stimă și respect . Următorul nivel al
piramidei nevoilor copilului se referă la nevoile de stimă:
nevoia de a fi valorizat, apreciat, sprijinit și respectat de cei din
jur. Un copil, indiferent de vârstă, are mare nevoie să știe că
este iubit, apreciat, încurajat și respectat, mai ales de către
persoanele importante pentru el. Pe măsură ce își dezvoltă
relațiile sociale, el va resimți această nevoie de apreciere și din
partea altor copii și adulți (educator, frate mai mare, colegi de
grupă, prieteni etc.). Tratarea copilului cu indiferență sau
agresivitate distruge în copil satisfacerea acestor nevoi. Fără a
aprecia, valoriza, sprijini și încuraja copilul – prin vorbe sau
gesturi- el nu își va forma o stimă de sine adecvată. Această
nevoie de stimă motivează, de asemenea, copilul să obțină
succese, iar prin succesul obținut, el își consolidează stima de
stima și devine o personalitate integră.

5. Nevoile de autoactualizare: de autorealizare și

de valorificare a propriului potențial. Cu cât sunt îndeplinite,
succesiv, nevoile, cu atât persoana va resimți nevoile
superioare, fiind motivată să acționeze spre îndeplinirea lor și
dezvoltându-se ca personalitate. A. Maslow spune că un copil
nu poate ajunge la vârful piramidei dintr-odată: el trebuie să
treacă prin celelalte trepe, și, la atingerea vârfului, va fi deja
adult. Însă, din anumite puncte de vedere, și copilul ar putea
ajunge la nevoia de autorealizare prin acumularea
cunoștințelor, dezvoltarea unor abilități speciale, fixarea unor
vise, scopuri. De fapt, acest vârf se referă la tot ceea ce
înseamnă creșterea ca om: de la aspectele concrete –
acumularea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor, la
aspecte spirituale – preocuparea pentru sensul vieții.

18
 În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din
1954, situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a
cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele estetice
(pentru frumusețe, ordine). Cu toate acestea, nu toate
versiunile piramidei sale includ ultimele două nivele. Maslow a
teoretizat că nevoile cognitive nesatisfăcute se transformă în
nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un stil de
viață nesănătos).
Piramida nevoilor copilului ar putea fi explicată ca o
scară, și dacă se reușește urcarea la o treaptă, se va dori urcarea
și la următoarea, astfel până se ajunge în vârf, vârful
semnificând un copil satisfăcut și dezvoltat multilateral. Însă,
pentru a ajunge în vârf, copilul va trebui să găsească
îndeplinirea nevoilor la fiecare treaptă.
Învățarea asociativă este folositoare pentru însușirea
anumitor lucruri, dar, pentru a deveni o persoană mai bună, în
sensul autodezvoltării și al autoîmplinirii, marile experiențe ale
învățării sunt foarte diferite: „Dacă mă gândesc la marile
experiențe educaționale din viața mea, la cele care m-au
învățat cel mai mult, constat că sunt acelea care m-au învățat
ce fel de persoană sunt. (...) căsnicia, faptul de a deveni tată;
experiențele care m-au conturat, m-au întărit, m-au făcut mai
uman și mai puternic, mai deplin uman” (Maslow, 2007,
p.464). În aceste condiții, Abraham Maslow afirma că scopul
educației este actualizarea de sine a persoanei, devenirea
complet umană (becoming fully human ), ceea ce înseamnă
ajutorarea persoanei să atingă optimismul posibil.
Învățarea nu presupune doar simpla însușire a unor
informații și fapte, ci și reintegrarea holistică a individului, care

19
produce permanent schimbări în imaginea de sine, sentimente,
comportament și în relația cu mediul.

1.3. Nevoile psihologice de bază

Există o bază solidă de cercetări cu aplicabilitate în

educație, derivate din Teoria autodeterminării (Ryan și Deci,
2000), care pot să ofere câteva recomandări relevante pentru
dezvoltarea motivației intrinseci în scopul învățării generațiilor
actuale de copii. Conform acestei teorii, resursele
motivaționale ale copiilor sunt inerente, ele incluzând
nevoile/motivațiile psihologice de autonomie, competență și
relaționare. Îndeplinirea celor trei nevoi în cadrul actului
educațional, și nu numai, constituie fundamentul sănătății
psihologice, a creșterii, a funcționării optime și a
autoactualizării (Deci și Ryan, 2000; Ryan și Deci, 2002).
Motivația, centrată pe încredere și autonomie, implică procese
construite pe structura neuro-spirituală. Aceasta devine din ce
în ce mai mult o prioritate a căutătorilor de soluții viabile
pentru educație și învățare, indiferent de vârstă ori preocupare
intelectuală (Barbon și Paganelli, 2016).
Nevoia de autonomie se referă la exprimarea
autentică a sinelui, la sentimentul că persoana este în acord cu
emoțiile, dorințele și nevoile sale de învățare (Ryan și Deci,
2001; Skinner și Edge, 2002). Pe seama împlinirii acestor
nevoi de competență, sociologii în educație promovează
transformarea societății și educației din societate de simplu-
consum în societate a consumului de cunoaștere.

20
 Suportul și dezvoltarea autonomiei copiilor implică
facilitarea și încurajarea acestora să-și identifice și să-și
îndeplinească scopurile personale și de învățare. Educatorul
eficient realizează acest lucru prin oferirea oportunităților de
alegere, explicarea raționamentului din spatele sarcinilor de
învățare, empatie și respect pentru ideile copilului. O serie de
cercetări au demonstrat faptul că predarea autonom-asistată
(autonomy-supportive teaching) este relaționată cu beneficii
educaționale, precum: motivație crescută pentru învățare,
gestionarea eficientă a timpului și concentrare crescută,
performanțe școlare bune. O altă metodă de a dezvolta
autonomia este aceea de a minimaliza presiunea evaluării și de
a facilita un climat educațional fără control extern prin
pedepse, maximizarea percepțiilor copiilor că dețin control
asupra propriului proces de învățare. De asemenea, relevarea
unei utilități a conținutului învățat, precum și implicarea în
experiențe practice, facilitează internalizarea învățării .
Nevoia de competență se referă la dobândirea, prin
intermediul activităților în care este implicat copilul,
sentimentului că acțiunile și rezultatele sale au un impact
pozitiv și sunt recunoscute, valorizate (Ryan și Deci, 2002).
Această nevoie este satisfăcută în învățare, dacă educatorul se
concentrează asupra comunicării clare a așteptărilor
educaționale, stabilirea unor reguli și limite care să faciliteze
înțelegerea sarcinilor, implicarea copiilor și reducerea
ambiguității.
Nevoia de relaționare implică motivația umană de
conexiune socială, de a simți grija celorlalți și apartenența la un
grup sau o comunitate (Baumeister și Leary, 1995; Ryan și
Deci, 2002). Această nevoie este adesea satisfăcută în sala de

21
grupă, dacă copilul simte că este plăcut, respectat și valorizat
de educator. Copii care înregistrează conectare și acceptare
emoțională în sala de grupă sunt mult mai implicați în învățare,
deoarece se simt în siguranță să exploreze, să greșească, să își
asume propriul proces de învățare etc.
Atunci când educatorul promovează un climat pozitiv
în clasă, recompensând comportamentele prosociale și
acceptarea diversității, copilul învață că poate să își exprime
autentic nevoile și emoțiile. Relaționarea autentică se dezvoltă
prin acceptarea și validarea trăirilor copiilor de către educator,
prin transmiterea mesajului că aceștia rămân la fel de valoroși
și sunt prețuiți chiar și când nu se comportă conform
așteptărilor. În caz contrat, dacă copii se simt rușinați, anxioși,
lipsiți de încredere, mintea lor blochează învățarea și se
concentrează asupra gestionării acestor emoții disfuncționale,
deci devine incapabilă să mențină active procesele asociate
procesării informației (Cozolino, 2017).
Refuzul copilului de a participa la activitățile didactice
și apariția unor comportamente necorespunzătoare în sala de
grupă ar putea avea la bază lipsa satisfacerii nevoii de
competență, atunci când acesta nu posedă cunoștințele necesare
sau nu are abilități pentru o anumită disciplină. În aceste
condiții, implicarea în sarcinile didactice ar putea reprezenta o
confirmare a incompetenței copilului. Pentru a răspunde nevoii
de competență, educatorul trebuie să creeze oportunități de
progres pentru toți copii.
Alte nevoi care ar putea explica comportamentul
copiilor în sala de grupă sunt cele descrise de McClelland
(1951): nevoia de realizare (de performanță, de succes), nevoia
de putere (de dominare) și nevoia de afiliere (de apartenență).

22
 1.4. Nevoi psiho-emoționale ce se ascund în spatele
comportamentului nepotrivit al copilului

Comportament înseamnă, simplu spus, toate activi-

tățile pe care le facem, fie ele adecvate (ex.: a respecta reguli, a
interacționa cu ceilalți fără să le produci suferință), fie ele
inadecvate (ex.: a lovi ceilalți copii, a sfida). Aprecierea
gradului de adecvare a comportamentelor este adesea realizată
pe baza criteriilor de analiză stabilite în funcție de cerințele,
standardele și așteptările specifice mediului grădiniței, atunci
când vorbim despre preșcolari (a respecta seturile de reguli, a
realiza sarcinile de la activități etc.).
Comportamentele copilului devin problematice sau
inadecvate când frecvența, intensitatea, durata și latența acestor
comportamente produc deteriorări în funcționarea lui socială,
personală sau școlară și în adaptarea lui.
Un comportament inadecvat se caracterizează
printr-un set de manifestări care împiedică adaptarea la mediul
din grădiniță, care aduce atingere funcționării copilului, dar și
celorlalți colegi, manifestând și o anumită stabilitate în timp.
Aproape toți copii manifestă, la un moment dat,
comportamente inadecvate la vârsta preșcolară, dar 10-15%
dintre acestea sunt la nivel moderat. Pentru a iniția modificări
comportamentale este bine să cunoaștem specificul dezvoltării
copiilor la vârsta preșcolară, precum și elementele individuale
de manifestare/comportare, pentru ca intervenția comportamen-
tală să devină eficientă.
Întotdeauna, dacă vrem să ajutăm un copil să-și
schimbe direcția, ar trebui să înțelegem ce-l face să se miște.
„Permiteți copiilor voștri să audă și să vadă aspectele negative

23
ale lumii în timp ce simt încă siguranța influenței parentale. Cu
alte cuvinte învățați-l pe copilul vostru să aibă grijă de el
însuși.” (Alfred Adler)
Psihologul și pedagogul Rudolf Dreikurs, spunea:
„copilul este o ființă socială și motivația principală a
comportamentului său este dorința de a avea sentimentul că
este acceptat și apreciat ca membru al familiei sale, ca
membru al unui grup (sentimentul de apartenență)”.
Pornind de la ideea că nevoia de a fi acceptat social
este fundamentală, Rudolf Dreikurs (apud Jones & Jones,
2007) asociază comportamentul perturbator al copilului cu
patru scopuri: nevoia de a obține atenția, nevoia de putere,
nevoia de răzbunare și nevoia de a semnala o lipsă.
Înțelegându-le, putem spera că redirecționăm spre o abordare
constructivă și o integrare socială.
Dacă un copil nu poate fi în centrul atenției prin
contribuția sa la activitatea didactică, va adopta alte
comportamente care să-l facă vizibil. Atunci când educatorul
nu observă acest lucru, copilul va continua, iar dacă este
pedepsit fără să i se răspundă nevoii inițiale, va nutri
sentimente de răzbunare și va intensifica comportamentele
neadecvate. Dacă pedepsirea continuă fără să se aibă în vedere
adevăratele trebuințe ale copilului, acesta poate să se
descurajeze și să devină indiferent față de tot ce se întâmplă în
sala de grupă, dezvoltând preocupări paralele cu cele de
învățare. Dorința de acceptare socială este legată de o altă
nevoie esențială pentru ființa umană și anume, nevoia de stimă
de sine, de a simți că este o persoană valoroasă , demnă de
respect și iubire. Cele mai multe studii care au abordat relația
dintre realizarea școlară și stima de sine, au evidențiat tendința

24
copiilor cu eșec școlar de a menține un nivel acceptabil al
valorii personale prin mecanisme neadecvate de adaptare
(agresivitate, dominare, sfidare ) (Perronn, 1991).
Pentru început trebuie să spunem că nu sunt doar mai
multe răspunsuri, ci ne aflăm în fața unei rețele de consecințe
ale deteriorării climatului educațional: de la activități
neatractive la grădiniță la părinți neimplicați, de la educatori
care nu au tact pedagogic sau de la tendințele negative în
societate la copil, la alegerile lui. Dar toate aceste perspective
pot să fie subsumate unui singur punct nodal pe care Rudolf
Dreikurs îl pune în evidență foarte bine; orice om își dorește o
apartenență pozitivă, își dorește status și recunoaștere. Toți
copiii vin la grădiniță cu această nevoie și nu toți pot să și-o
îndeplinească așa cum trebuie. Cunoscând aceste nevoi și
modalități greșite prin care copilul vrea să se simte conectat și
aplicând tehnici din disciplina pozitivă pentru a-i ajuta pe copii,
vom reuși să creăm relații stabile, bazate pe încredere și iubire.
• Căutarea atenției
Atunci când copilul nu primește atenția pe care și-o
dorește el poate să încerce să o obțină prin indisciplină. Un
comportament nepotrivit, punerea unor întrebări irelevante,
cererea unor favoruri speciale...toate acestea sunt în măsură să
întrerupă ora și să focalizeze atenția asupra lui. Un alt autor
(Fredric Jones) observă că dascălul pierde aproximativ 50% din
timp deoarece copiii sunt în afara sarcinii sau disturbă în
diferite moduri pe educatori sau pe alți colegi. Este un procent
de-a dreptul îngrijorător care ar putea face pe mulți educatori să
spună că este exagerat. Totuși, dacă ne analizăm o zi normală
s-ar putea să fim uimiți de concluziile la care am putea ajunge.

25
 Revenind la Dreikurs, autorul ne indică cum putem să
ne dăm seama că copilul caută atenția: are un comportament
nepotrivit, se oprește când îi facem observația apoi o să-l repete
mai târziu. Dar dacă nu se mai oprește atunci când îi facem
observație? Asta înseamnă că copilul a trecut în cea de-a doua
etapă: căutarea puterii.
• Căutarea puterii
În căutarea puterii un copil o să-și sfideze educatorul.
Nevoia de putere se caracterizează prin argumentare puternică,
contraziceri, apariția minciunii și a ostilității îndreptate spre
educator. Este o mare greșeală să afișăm o putere superioară
față de un copil însetat de putere. În bătălia imediat următoare
și care devine cronică, copilul dezvoltă abilități de folosire a
puterii și crede că are motive să se simtă lipsit de valoare dacă
nu reușește să-și demonstreze puterea. Așadar se ajunge la
situația în care își găsește satisfacția doar dacă este agresiv și
tiran.
• Căutarea revanșei
Dacă copilul nu a reușit în stadiile căutării atenției sau
puterii o să ajungă și în stadiul căutării revanșei. Acum
singurul lucru care îi face plăcere este să simtă că are puterea
de a le provoca altora neplăcere. Prin această acțiune ei sunt
pregătiți să fie pedepsiți de către adult ceea ce o să le
alimenteze nevoia de revanșă. Consideră o victorie faptul că
sunt neplăcuți de către cei din jur și cuvântul de ordine este
violența.
• Arătarea inadecvării
Este ultimul stadiu la Dreikurs: copiii se simt fără
putere și se văd pe ei înșiși drept niște ratați. Au o stimă de sine
scăzută, refuză să participe la activitățile grupei, nu mai

26
interacționează cu ceilalți. Ceea ce simte este că nu are nici o
șansă să reușească, devine neajutorat și-și folosește
neajutorarea exagerând orice slăbiciune sau deficiență, tocmai
pentru a evita sarcini unde ar putea eșua și care i-ar spori
rușinea.
De la ce pornește însă toată această escaladare? Copilul
indisciplinat nu este la început așa. Pentru Dreikurs disciplina
în clasă presupune libertate și posibilitatea alegerii (însă cu
înțelegerea consecințelor care derivă din comportamentul
respectiv). Uneori copiii văd disciplina cerută de către adulți
drept un set de reguli arbitrar alese de către educator pe care nu
le înțeleg și /sau pe care nu vor să le accepte. De aceea, atunci
când sunt pedepsiți nu văd motivația din spatele pedepsei – în
consecință devin ostili și se răzvrătesc împotriva ordinii
impuse.
Atunci când unii copii nu reușesc să obțină atenția în
modul în care grădinița o cere ei aleg să încerce prin
comportamente nepotrivite să ajungă la rezultatul dorit.
Educatorul ar trebui să ignore aceste reacții, dar să îi ofere
atenția atunci când copilul nu se așteaptă, în momente în care
comportamentele nepotrivite se produc. Astfel, foarte repede
copilul o să învețe că poate să obțină atenția cadrului didactic
doar atunci când nu are comportamente nepotrivite.
În consecință un copil indisciplinat o să devină mai
puțin indisciplinat. Acest lucru nu înseamnă că indisciplina o să
dispară din sala de grupă, ci doar că ea o să fie suficient de
redusă astfel încât să fie administrată cu ușurință de cadrul
didactic. (Ion-Ovidiu Pânișoară, 2017).

27
I.5. Competențele educatoarei specifice dezvoltării copilului

Sistemul de învățământ românesc dorește la catedră

dascăli care să corespundă cerințelor actuale orientate spre
„schimbare, dinamism, spre o educație modernă”.
„Educator adevărat poate fi numai acela care face
din munca și viața sa un îndreptar și pentru alții, iar asta nu-i
cu putință fără acel simț de armonie interioară, care
stăpânește în fiecare clipă cugetul și voința educatorului”.
(Simion Mehedinți)
Pentru atingerea standardelor de performanță este
nevoie de o pregătire profesională corespunzătoare, de o
formare continuă și nu sporadică, de o schimbare radicală a
modului de abordare a activității didactice.
Copilul este unic, primii ani din viață reprezintă
perioada de achiziții enorme și decisive pentru evoluția
ulterioară, fiecare act de îngrijire este un demers educativ, iar
interacțiunea cu educatoarea este definitorie. Dezvoltarea
copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina
zilnică, interacțiunile cu colegii și cu cadrul didactic . Într-o
clasă de copii avem „n” copii – unici. Pentru fiecare dintre ei
este esențial să aplicăm acele strategii care să-i antreneze și să-i
direcționeze în dezvoltarea lor.
Cadrul didactic este considerat „expert” în procesul
instructiv-educativ, astfel, fiecare educatoare trebuie să
stăpânească „arta strategică” pentru a-i reuși activitățile
propuse.

28
 Rolurile pe care le îndeplinește un educator sunt:
1. Pedagog – Educatoarea prin pregătirea de
specialitate are capacitatea de a stabili obiective pedagogice,
conținuturi, strategii didactice, criterii de evaluare, de măsurare
a progresului, pentru a soluționa situații didactice noi, adesea
neobișnuite, creative, care cer soluții noi și dacă nu ar avea
pregătirea necesară nu ar găsi soluționare rapidă; exemplu,
clasa cu un efectiv mare de copii o activează utilizând metodele
interactive pe grupuri, creând situații de învățare, aplicare și
evaluare precum și interrelaționare în interiorul grupului și
intergrupal, monitorizează permanent progresul școlar.
2. Psiholog – Pentru a manifesta competențe din
domeniul psihologic, se impune cunoașterea unui volum de
cunoștințe despre:
- dinamica proceselor fizice (creșterea și dezvoltarea) și a
proceselor psihice la copilul preșcolar (atenție,
memorie, imaginație, gândire, limbaj, etc.);
- factorii care influențează dezvoltarea acestor procese;
- utilizarea metodelor specifice cunoașterii copilului
preșcolar;
- conceperea/selectarea și aplicarea testelor psihologice
în vederea depistării inteligențelor multiple și ilustrării
tabloului psihologic al copilului preșcolar (3-6 ani),
completarea cu responsabilitate a fișei psihopedagogice.
Educatoarea cunoaște psihologia învățării și a
dezvoltării copilului ce se referă la aspecte ca: sfera de
cunoștințe a copilului la intrarea în grădiniță și ce
achiziționează el pe parcursul frecventării acesteia, ritmul în
care asimilează, domeniul afectiv cu stările, dispozițiile și
deficitele lui; îl ajută pe copil să interiorizeze valorile (noțiuni,

29
cunoștințe, norme de conduită, modele), să devină competent
pentru anumite performanțe intelectuale și socio-relaționare.
3. Scenograf și regizor – Într-o activitate educatoarea
pune în scenă cu lux de amănunte fiecare secvență didactică în
așa fel încât mediul educațional și lecția să fie în deplină
concordanță. Este indicat ca de fiecare dată să existe o strategie
de rezervă, o alternativă în cazul în care relația resurselor
umane – strategia didactică nu dă rezultate.
În dubla sa calitate de scenograf și regizor stabilește
variantele de lucru, interacționează cu copiii, stabilește rolul
fiecăruia, interpretează numeroase roluri. Se poate spune ca
fiecare acțiune instructiv-educative este transpusă în câte un
rol. În acest sens ea joacă pe rând rolul de:
- cercetător – prin derularea unor experiențe și
experimente cu copiii pentru a le facilita înțelegerea
unor procese și fenomene din mediul înconjurător, etc.;
- matematician – pentru că operează noțiuni matematice
pe care le prezintă copiilor într-un mod cât mai
accesibil, etc.;
- antrenor – când formează copiilor deprinderi motrice pe
care le exersează în mod variat și atractiv, apoi le
„explorează” prin diverse formații sportive (dans
tematic, gimnastică, dans popular etc.) numai în
beneficiul copilului, etc.;
- orator – în prezentările sale aduce în fața copiilor
subiecte despre ființe, obiecte, fenomene, stări
sufletești, evenimente cotidiene sau cazuri reale pentru
studiul de caz, etc.;

30
 - narator – este un bun narator pentru ca narațiunea să fie
percepută corect și audiată până la final cu aceeași
intensitate și interes, etc.;

4. Consilier:
- Consilier pe probleme de socializare care presupune
adaptarea copiilor din punct de vedere social și se referă la
posibilitățile acestora de a face față dificultăților și cerințelor
din viața colectivului de copii. Când sosesc în grădiniță
reacțiile sunt diferite. Dacă pentru cel care a frecventat alte
colectivități poate însemna statutul de „independent”, pentru
cel care vine în colectivitate înseamnă „abandon” din partea
părinților. Rolul educatoarei este foarte important pentru că
trebuie să găsească calea pentru comunicare cu preșcolarul, să-i
ocupe timpul permanent cu acțiuni care-i stârnesc interesul, să
alterneze activitatea statică cu cea dinamică, să descopere
micile preocupări ale copilului și să-i fie partener în perioada
de acomodare sau când activitatea sa stagnează; să-i creeze „o
imagine de sine pozitivă”;
- Consilier pe probleme curriculare al cărui status
„presupune un bagaj de cunoștințe, aptitudini și resurse” în
domeniul curricular. Caracteristicile acestei competențe pot fi
concretizate în capacități care îi permit:
• „depistarea conținuturilor-informațiilor didactice”;
• „strategii de organizare a conținuturilor-
informațiilor didactice”;
• „strategii de organizare a conținuturilor și de
proiectare a situațiilor de învățare
corespunzătoare”;

31
 • „strategii de diferențiere a programelor educaționale
în acord cu natura și nivelul aptitudinilor și
interesele cognitive ale copiilor”;
• „aptitudini afective și disponibilități atitudinale
pentru fiecare activitate de consultanță (empatie,
acuratețea receptării feed-backului, comunicati-
vitate, optimism, abilități de organizare și decizie)”.

5. Mediator – Vârsta fragedă la care copilul vine în

grădiniță subliniază prezența acestei competențe din partea
educatoarei. Copilul este nevoit să facă efortul de a trece de la
„existența solitară, la existența colectivă”, de la poziția de
„spectator” la activitatea altuia, la cea de „actor” – la
interacțiunile sociale active. La început cel de lângă el este
perceput ca o amenințare, cineva care îi poate lua jucăriile,
construcțiile, desenul, etc. Și din această cauză decurg
conflictele care necesită prezența educatoarei pentru a media
conflictele cu partenerul sau cu grupul de copii.
Exemplele ar putea continua cu competențele de „a fi
partener” în acțiunile didactice: de „a fi animator” ce presupune
că orice acțiune didactică este încurajată.
Înnoită, modernizată de către educatoare în folosul
copilului; de „a fi proiectant” foarte bun care să nu uite că
targetul său este copilul căruia îi proiectează personalitatea prin
cele mai importante achiziții – „existența „eului”, formarea
conștiinței morale, socializarea conduitei etc.
Este nevoie de aceste competențe deoarece profesia de
educatoare este complexă și necesită multă dăruire, timp,
studiu, întrebări și găsirea răspunsurilor.

32
 Educatoarea își pune în valoare competențele pentru a
obține de la copii performanțe în funcție de parametrii
individuali de dezvoltare (cognitivi, creativi, afectivi –
motivaționali) care într-un grad mai mic sau mai mare
contribuie la reușita muncii în grup.
„Fericit este copilul care găsește în fiecare etapă a
drumului, pe educatorul capabil să insufle treptat forța și
elanul necesare împlinirii destinului său de om!”
(Maurice Debesse)

33
 CAPITOLUL II.
MODALITĂȚI DE DISCIPLINARE A
PREȘCOLARILOR

II.1. Definirea conceptului de disciplină

Potrivit Dicționarului Enciclopedic de Psihologie

(1979, p. 407) termenul „disciplină” se referă la „prezența sau
absența conduitelor de învățare corespunzătoare pentru un
subiect dat”. Generalizând, este vorba despre existența unor
conduite cerute de regulamentul școlar.
Dicționarul de Pedagogie explică termenul drept „o
așteptare care subordonează comportamentul uman unor
scopuri specifice”.(2001, p. 75)
Vorbindu-se despre disciplina școlară, o disciplină
ireproșabilă este răsplătită, pe când cea opusă este pedepsită.
Copiii trebuie să se supună unor măsuri educative și de ordine
adoptate la nivelul instituției. De asemenea, este definită și
autodisciplina atunci când „omul decide o anumită ordine de
viață, își asumă și îndeplinește un obiectiv”.(ib.)
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române termenul
„disciplină” este definit ca „totalitatea regulilor de comportare
și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități” sau
ca „ordine, spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă”
(2009, p. 260). Totodată, regăsim adjectivul „disciplinat” drept
„cel care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii,
care manifestă spirit de disciplină”, iar verbul „a disciplina” se
referă la „a (se) obișnui cu spiritul de disciplină, ordine”.(ib.)

34
 N.K.Krupskaia, în Dicționarul Pedagogic, vorbește
despre caracterul activ și conștient al disciplinei: „nu înțelegem
disciplina în sensul că copiii trebuie să stea liniștiți și să nu
facă nici o mișcare. Trebuie s-o înțelegem în sensul că ei
trebuie să lucreze în colectiv, fără să se stingherească unul pe
altul”. (1960, p. 353). Disciplina copiilor este considerată un
efect al educației. Este amintit faptul că disciplina este slăbită
prin încălcarea regulilor și se accentuează importanța
autocontrolului. Copilul trebuie să învețe „să se stăpânească”.
Dicționarul Montessori definește termenul
„autodisciplină” ca fiind disciplina prezentată într-o clasă
Montessori bine organizată, cu experiență. Aceasta nu
reprezintă rezultatul pedepselor, recompenselor sau controlului
exercitat de către educator. Sursa ei provine din ființa fiecărui
individ ce își poate controla propriile acțiuni și poate lua decizii
pozitive privind propriul comportament. Autodisciplina este
strâns legată de dezvoltarea voinței.
Cuvântul „disciplină” este înrudit cu cuvântul
„discipol” și înseamnă „a învăța”.
Discipolul este o persoană care urmează învățăturile și
stilul de viață al altei persoane, urmând modelul comporta-
mentului său în diferite situații. În același fel, disciplinarea
reprezintă o experiență de învățare care este percepută adesea
de către copil ca fiind dificilă, incomodă sau chiar dureroasă.
Rolul educatoarei, în acest caz, este să îl încurajeze pe copil să
persevereze în acest proces de învățare a unor comportamente
specifice vârstei și a asumării responsabilității. Modelul oferit
are uneori un impact mai mare asupra copilului decât orice alte
metode folosite în disciplinarea lui. Copilul învață cel mai bine
imitând, uneori inconștient, exemplul care îi este oferit.

35
 Disciplinarea eficientă are ca obiectiv principal
achiziția unor comportamente sănătoase.
Încă de mic copilul învață ce trebuie să facă pentru a
obține ceea ce își dorește, „dacă plâng, mama vine și mă ia în
brațe”. Fiecare comportament al copilului are un scop, pentru
care se manifestă în momentul respectiv. Putem defini
comportamentul ca fiind „tot ceea ce facem”, această definire
incluzând atât comportamentele pozitive cât și pe cele negative
sau neutre. Însă, înainte de a aprecia un comportament al
copilului ca fiind pozitiv sau negativ este important să știm
care sunt nevoile care stau la baza acestui comportament.
Prin disciplină, copilul învață ce înseamnă un
comportament potrivit. Trebuie să ținem cont de capacitatea lui
de înțelegere și să adaptăm modul de disciplinare în funcție de
aceasta. Este important să-i explicăm lucrurile într-un mod
adecvat nivelului lui de dezvoltare intelectuală. Prin
comportament copilul exprimă sentimente, motiv pentru care
este important să înțelegem sentimentele aflate la baza
comportamentului. Putem ajuta la rezolvarea problemelor
apărute datorită unui comportament neadecvat, dacă cunoaștem
sentimentele sau motivele care l-au generat.
Disciplinarea pozitivă are ca bază pornirile empatice
naturale ale copilului. Disciplina pozitivă nu are legătură cu
asprimea, se referă la modalitățile de stabilire a limitelor într-
un mod ferm, dar plin de dragoste. Această disciplinare se face
cu empatie, răbdare, dragoste, respect, toate acestea având rolul
de a-l ajuta pe copil să își câștige autocotrolul asupra propriei
persoane.
Disciplina pozitivă este o abordare dezvoltată de către
Jane Nelson, care a fost aplicată și adoptată în două instituții

36
școlare: Kendall Demonstration Elementary School (KDES) și
Model Secondary School for the Deaf (MSSD) din campusul
Universității Gallaudet (Jankowsky, 2002).
O componentă importantă a disciplinei pozitive o
reprezintă întâlnirile comunității, utilizate pentru rezolvarea
problemelor și pentru luarea de decizii, având ca obiectiv
dezvoltarea la copii a abilităților de gândire critică și de
relaționare interpersonală. De asemenea, aceste întâlniri oferă
un climat pozitiv pentru învățare, dezvoltă abilități de dialog
eficient, dezvoltă capacitatea de înțelegere și de empatie pentru
ceilalți membri ai comunității.
Adoptând o astfel de filozofie, un educator ar trebui să
aibă următoarele scopuri în activitatea cu copii: să militeze
pentru adoptarea sau crearea unui program care să dezvolte
abilități interpersonale și de colaborare eficiente, să dezvolte
strategii eficiente de management al grupei, să implice părinții
în toate aspectele educației copiilor lor, să folosească activități
de învățare cooperativă, să fie un model comportamental
adecvat, să dezvolte relațiile pozitive dintre copii și alte
persoane și să-i trateze pe copii cu respect și demnitate
(Jankowsky, 2002).
Grădinița, este locul unde îmi desfășor activitatea, este
locul unde investesc emoții, sentimente și unde zi de zi ”am pe
mână”, o grupă de copii, cu care lucrez, mă joc, comunic și, în
același timp, mă străduiesc să-i învăț să se comporte adecvat cu
cei din jurul lor, copii de aceeași vârstă, adulți din mediul
apropiat. Dar, ce înseamnă oare ”comportament adecvat” și ce
presupune acesta, pare să reiasă din definiția competențelor
sociale și anume ”manifestarea unor comportamente adecvate
și acceptate din punct de vedere social, care au consecințe

37
pozitive asupra persoanelor implicate și permit atingerea unor
scopuri” (C.A. Ștefan, É. Kállay, 2010, pag. 27)

Ce este disciplinarea pozitivă?

- Dezvoltă abilitățile de viață ale copiilor, le arată cum să
se comporte adecvat și îi ajută să facă față provocărilor
vieții;
- Oferă soluții cu efect pe termen lung și contribuie la
dezvoltarea abilității copilului de a se auto-disciplina;
- Se referă la a-i dezvolta competențe copilului tău și de a-i
crește încrederea că va face față situațiilor provocatoare
din viață;
- Presupune comunicarea clară a așteptărilor mele ca
educator sau părinte, a regulilor, a ceea ce se întâmplă
dacă le respectă sau le încalcă și a limitelor;
- Se referă la construirea unei relații între educator și copil,
bazată pe respect reciproc, dragoste și încredere;
- Înseamnă să învățăm copilul să fie politicos, non-violent,
atent la ce simte celălalt, să se respecte pe sine și pe
ceilalți;
- Învață copiii și le ghidează comportamentele, în timp ce
le respectă drepturile la o dezvoltare sănătoasă, la
protecție împotriva violenței.
Disciplinarea pozitivă nu înseamnă:
- Libertatea absolută a copilului, în care acesta face orice
își dorește, fără reguli, limite sau așteptări;
- Reacții pe termen scurt cu obiective de moment;
- Violență, pedepsire, umilire a copilului.
Maria Montessori consideră că: „Individul disciplinat
este individul stăpân pe el însuși, putând să dispună de sine

38
atunci când dorește să urmeze o regulă de viață pe care și-a
ales-o. El este capabil să-și organizeze viața și să urmeze un
proiect, este omul îndreptățit să aspire la un destin”. (1998, p.
178).
Disciplinarea pozitivă a copilului constă în aplicarea
unor principii esențiale și fapte (acțiuni), unele încurajatoare,
iar altele corective. Ea se referă la modalitățile de stabilire a
limitelor într-un mod ferm, dar plin de dragoste. Disciplinarea
pozitivă recompensează comportamentul corect. Câteodată,
adulții pot exagera, fără să țină seama de gravitatea greșelii sau
de circumstanțe și uită că greșelile copiilor sunt provocate de
necunoaștere, nu din intenție.
Însă, noțiunea de disciplină trebuie asociată în primul
rând cu formarea, instruirea și educarea copilului. Sensul
acțiunilor educaționale trebuie să fie în întregime pozitiv,
respectiv acela de a sprijini învățarea și de a-l ajuta pe copil să
meargă pe drumul cel mai potrivit pentru el (Kohn, 2006).
Abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor este
în strânsă legătură cu obiectivele pe care le fixăm în procesul
de disciplinare al copilului. Există tentația de a considera că
obiectivul major al disciplinei este eliminarea rezistenței
copilului la solicitările adultului și realizarea a ce i se cere fără
a se împotrivi; cu alte cuvinte, de a controla copilul. Folosirea
de noi mijloace de disciplinare, ca de exemplu înlocuirea
pedepsei corporale (survenită ca urmare la ce nu a făcut bine)
cu recompensa (primită pentru ce a făcut bine) nu înseamnă că
avem și un obiectiv nou (Kohn, 2006). Scopul rămâne același,
respectiv de a determina copilul să facă cum vrem noi.
Abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor ne
ajută să orientăm scopul disciplinei către copil.

39
 Scopul disciplinării trebuie să vizeze interesul
copilului, nicidecum supunerea acestuia pentru a face ce vor
adulții. De exemplu, în urma realizării unui studiu în
Washington D.C. cu copii mai mici de 5 ani, a reieșit faptul că
„supunerea frecventă este uneori asociată cu neadaptarea” și
că „un anumit grad de rezistență la autoritatea parentală”
poate fi „un semn bun” (Kohn, 2013). De asemenea autorul
susține că, pentru a-i ajuta pe copii să devină oameni buni, este
important să abandonăm strategiile autoritare în favoarea unor
abordări bazate pe cooperare. Este imposibil să oferim sfaturi
care să se potrivească tuturor copiilor, descoperirea de linii
directoare ce pot fi adaptate în funcție de situația fiecărei
familii sau grupă de copii fiind necesară.
Angajamentul de a adopta un stil de educație bazat pe
colaborare ne obligă să fim atenți și la ce anume le cerem
copiilor, nu doar la tehnicile prin care îi determinăm pe copii să
facă ceea ce le cerem. De asemenea, ne obligă să ne schimbăm
presupunerile legate de motivația copiilor și poate chiar cele
legate de natura umană, ne îndeamnă să avem curajul să ne
imaginăm cum arată lucrurile și din perspectiva copiilor și să le
oferim acestora un cuvânt de spus în propria lor viață,
renunțând la o parte din control. La baza tuturor strategiilor
colaborative se află nevoia de transmitere clar celor mici că nu
este necesar să ne câștige aprobarea, că îi iubim nu pentru ceea
ce fac, ci pentru ceea ce sunt. (Kohn, 2006).
Disciplinarea presupune învățarea comportamentului
dorit în paralel cu eliminarea comportamentului inadecvat, prin
metode specifice.
Eficiența acestor metode este dată de următoarele
caracteristici:

40
1. Ele constituie o bază pentru adaptarea copilului la
cerințele ulterioare ale vieții de adult. Sunt orientate
spre învățarea asumării responsabilității și a rezolvării
problemelor cu care se confruntă preșcolarul (care
vizează fie propria persoană, fie relația copilului cu
ceilalți oameni, cu anumite sarcini specifice vârstei sau
cerințele sociale). Aceasta presupune ca educatorii să
răspundă nevoilor copilului de a învăța să facă față
cerințelor specifice vârstei, într-un mod care să nu
afecteze negativ formarea unei imagini de sine
adecvate.
2. Presupun implicarea activă a copilului în procesul de
învățare a unor comportamente. În acest sens,
educatorul îl poate implica în stabilirea regulilor (adică
ce este permis și ce nu este permis să facă), în
identificarea consecințelor comportamentului său sau în
alegerea a ceea ce va face educatorul în cazul în care
copilul persistă într-un comportament nedorit. Copilul
poate, de la o anumită vârstă la care este capabil să își
evalueze propriul comportament, să noteze singur
situațiile în care nu a respectat anumite reguli sau,
dimpotrivă, când a reușit să le respecte. Această
implicare activă va duce la autodisciplinarea sa și îl va
ajuta să facă față cu succes cerințelor sociale și de
dezvoltare personală (de exemplu în adaptarea la
grădiniță și la școală).
3. Copilul interiorizează regulile stabilite împreună cu
educatorul, fără a fi nevoie ca acesta să i le impună prin
constrângeri exterioare sau să i le amintească de fiecare
dată. Desigur, în primii ani (până în jurul vârstei de trei

41
 ani), copilul nu este capabil să interiorizeze aceste
reguli. Este important însă ca și în acest prim stadiu al
dezvoltării, copilul să aibă o imagine pozitivă despre
disciplinare. Acest lucru este posibil dacă ea este
abordată ca un proces de învățare, atât prin metodele
folosite cât și prin atitudinea cu care sunt puse în
aplicare.
Din punct de vedere etimologic, proveniența latină a
termenului „disciplină” - învățătură, știință, educație – poate
legitima o apropiere a acestuia de categoriile sociopedagogice
cu caracteristici diferențiate, potrivit domeniului de referință:
cultural, moral, social, școlar. Potrivit Dicționarului de
Pedagogie (E.D.P., București. 1979), semnificațiile conceptului
„disciplină” sunt următoarele:
a. Din punct de vedere social – „acceptare și supunere la
regulile de conviețuire socială stabilite potrivit cu
cerințele de organizare și ordonare ale muncii și vieții
sociale”;
b. Din punct de vedere școlar – „formarea copiilor în
vederea respectării cu strictețe a cerințelor
învățământului și a regulilor de conduită în grădiniță și
în afara grădiniței”.
Educația prin natura ei, este o acțiune organizată. Ca
orice acțiune organizată, educația presupune cu necesitate
acceptarea și respectarea unor cerințe, reguli și dispoziții
elaborate și impuse din exterior, concomitent cu instituirea
unor modalități de control asupra acceptării și respectării lor.
Disciplina impune niște reguli și, prin urmare, asigură
acea ordine exterioară indispensabilă oricărei acțiuni
organizate. Pornind de la ideea că disciplina oferă un câmp mai

42
larg sau mai restrâns de manifestare a personalității copiilor, în
funcție de rigurozitatea și formula prin care sunt impuse, s-au
delimitat mai multe orientări în istoria gândirii pedagogice cu
privire la disciplina școlară.
Rolul conducător asumat de educator, in impunerea și
urmărirea respectării regulilor , asociat cu gradul de libertate
acordat copilului, au constituit și constituie nucleul
controverselor pedagogice în interpretarea disciplinei școlare.
Pedagogia clasică prezenta disciplina aidoma unui șir de
măsuri punitive, însoțite de un climat relațional foarte sever, cu
supraveghere și pedepse. Abordările contemporane vorbesc
despre disciplină ca despre un ansamblu complex normativ,
interacțional și psihologic, care poate fi interpretat fără rezerve
științifice din punct de vedere managerial.
Controversele istorice privitoare la disciplină
pendulează între două extreme, cea a permisivismului și cea a
autotarismului, și sunt constituite în teorii relativ distincte în
cadrul pedagogiei moderne și contemporane:
1. Teoria disciplinei permisive (liberale): își are
originea în concepția lui J.J.Rousseau, conform căreia
constrângerea exterioară prin dispoziții, ordine, interdicții,
pedepse înăbușă manifestările spontane ale copilului, potrivit
tendințelor și trebuințelor lui naturale, și, implicit. Constituirea
personalității lui.
În secolul nostru, concepția lui Rousseau a fost reluată
și dezvoltată în cadrul așa-zisei teorii „educației noi”, ai cărei
principali reprezentanți au fost J.Dewey, Maria Montessori, E.
Claparede și care-și propune să reformeze educația din
grădinițe în concordanță cu cerinețele copilului. Ideea
principală a acestei teorii este ca educația să asigure libertatea

43
de manifestare a copilului, disciplina rezultând din însăși
asigurarea acestei libertăți de manifestare.
Tot aici includem și orientarea nondirectivistă din
pedagogia contemporană reprezentată, printre alții, de Neill,
Rogers, Snyders. Adepții acestei orientări resping
constrângerile întemeiate pe teamă și exercitate prin amenințări
care conduc la deformarea vieții interioare, prin instaurarea
sentimentului de culpabilitate, a complexului de inferioritate.
2. Teoria disciplinei autoritare: punctul de plecare al
acestei teorii este ideea potrivit căreia natura umană este prin
esența ei predispusă spre manifestări negative și, pentru
atenuarea și frânarea lor sunt necesare măsuri severe de
constrângere.
Reprezentatul de seamă al acestei teorii este pedagogul
german Herbert, care introduce conceptul de „guvernare”,
incluzând în acesta un evantai larg de acțiuni, menite să
disciplinizeze copilul și să-l determine, astfel, să respecte
întocmai ordinele și dispozițiile educatorului. Promotorii
orientării sociologice în educație adâncesc ideile lui Herbert
privitoare la disciplina din grădiniță și școală. Copilul trebuie
obișnuit, susține Durkheim, să-și stăpânească „egoismul
natural” prin subordonarea acestuia împotriva autorității
externe.
Privind în ansamblu cele două orientări, observăm că
atât una, cât și cealaltă nu oferă soluții clare și precise, viabile
în rezolvarea unor disfuncționalități ivite în relația educator-
copil.
În esență, autoritatea și libertatea sunt două laturi
complementare ale disciplinei, iar menținerea echilibrului
dintre ele este un indiciu al funcționalității optime a acesteia.

44
 „Intervenția managementului clasei de elevi se justifică
atunci când problematica echilibrării celor două
subcomponente ale disciplinei traversează situații de criză, iar
impunerea unei decizii raționale constituie rezultatul scontat
pentru un climat sănătos în clasa de copii” (Ullich, D.,
Padagogische Interaktion, Beltz Verlag, Weinheim-Basel,
1995).
Integrarea copilului în grupul de clasă, este după opinia
pedagogului german Kessel (Kessel, W., Probleme der Lehrer-
Schuler-Beziehungen, Psycho-logische Beitrage, Koulten,
Berlin, 1995), „un proces psihopedagogic de asimilare a
normelor de comportament ale grupei, de participare la
activitatea colectivă a grupei și de urmărire a scopurilor
grupului stabilite prin decizii colective”. Elementele cele mai
importante ce rezultă din corelația dinamică a integrării
copiilor în colectivul de copii sunt elemente de ordin afectiv.
„Menținerea unei discipline eficiente la clasă este
rezultatul unui șir constant de decizii corecte...oricare sunt
deciziile disciplinare pe care le ia un dascăl, ele sunt rezultatul
direct al filosofiei pe care cadrul didactic o are și o trăiește în
fața copiilor săi”. (Dr. Ollie E. Gibbs, Dr.Jerry L. Haddock,
Disciplina la clasă, Belz Verlag, Berlin, 1987).

II. 2. Modalități de disciplinare utilizate în grupa de

copii

Modalitate înseamnă conform dicționarului explicativ

școlar procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării
unui scop; mod, manieră. Metoda este definită de dicționare

45
drept „calea” spre atingerea unui obiectiv, a unei aspirații, a
unei stări de lucru.
Metodele de disciplinare sunt și ele căi spre atingerea
stării de autocontrol, de conștiință a unei vieți interioare a
persoanei, care este permanent în relație cu viața în societate,
care influențează capacitatea fiecăruia de a se simți el însuși
printre ceilalți, iar acest lucru să nu-i provoace disconfort sau
tulburare, ci să fie un prilej de devenire ca om. Prin metode
intervenim asupra comportamentelor, însă acestea sunt
manifestări exterioare ale emoțiilor, trăirilor și gândurilor care
ne guvernează.
Educația copilului este o permanentă provocare, iar eu,
ca educatoare care mă ocup de îngrijirea copiilor simt nevoia să
găsesc o rețetă universală în acest domeniu care să funcționeze
prin magie. Doar că rețeta magică nu există și tot ce rămâne de
făcut este să fiu tot timpul pregătită să răspund adecvat. „Este
important să observi și să apreciezi întotdeauna, în mod
adecvat realizările copilului, precum și să iei o atitudine
potrivită atunci când situația o cere.” (Dolean & Dolean,
2009).
Aplicarea acestor metode se bazează , totuși, pe
cunoașterea copilului, de a ne lăsa ghidați de caracteristicile lui
personale, de dezvoltare, temperamentale.

Tehnici de prevenție
Acest prim grup de „metode” reprezintă tehnici care îi
ajută pe adulți și pe copii să stăpânească comportamentul
înainte ca o situație să degenereze în conflict sau să conducă la
pierderea controlului (Holt România, 2005):
• verificarea nevoilor de bază;

46
 • comunicarea așteptărilor clare;
• reducerea plictiselii;
• planificarea tranzițiilor;
• schimbarea mediului;
• modelarea comportamentelor adecvate;
• folosirea simțul umorului;
• oferirea o alegere între două alternative.

Tehnici de intervenție
Aceste tehnici ajută adultul să îndrepte comporta-
mentul copilului după ce acesta a avut un comportament
indezirabil (Holt România, 2005). Acestea sunt:
• înlocuirea;
• îndepărtarea fizică și redirecționarea;
• enunțarea motivelor;
• ignorarea;
• enunțarea propriilor sentimente;
• consecințele naturale;
• consecințele logice;
• ascultarea sentimentelor.
Disciplinarea este un proces de învățare a unui
comportament adecvat care cere efort și răbdare, atât din partea
copilului, cât și a educatorului.
Disciplinarea este procesul de învățare a unui
comportament adecvat, care necesită mult timp, răbdare, tact și
atenție din partea adultului (Nelson, Escobar, Ortolano, Duffy,
&Owen-Sohocki, 2001).
Metodele de disciplinare ajută copilul să:
1. Învețe un comportament nou;

47
 2. Consolideze un comportament deja dobândit;
3. Motiveze copilul pentru a avea un comportament
dezirabil.

1. Învățarea unui comportament nou, presupune

parcurgerea unor etape, conform Botiș&Tărău (2004):
• Definirea comportamentului care se dorește a fi învățat:
„înainte de masă este necesar să ne spălăm pe mâini,
pentru a nu ne îmbolnăvi”;
• Se desparte comportamentul în secvențe foarte mici:
„suflecăm mâinile, udăm mânuțele, le dăm cu săpun,
clătim, ne ștergem și ne aranjăm mânecile”;
• Îndrumăm copiii oferindu-le sprijin fizic, explicații
verbale și un model de cum se face; îndrumarea se
retrage, pe măsură ce comportamentul nou este
asimilat de către copil;
• Oferim recompense chiar dacă nu face lucrurile
perfect, pentru a încuraja copilul să repete
comportamentul, pe măsură ce copilul deprinde
comportamentul, recompensele vor fi din ce în ce mai
rare până la epuizare.

2. Consolidarea comportamentului deja dobândit

După ce ne-am asigurat că un comportament a fost
învățat e necesar să aplicăm tehnici care duc la persistența
comportamentului în timp: recompensa, lauda, încurajarea și
controlul mediului.
➢ Recompensa
Atunci când dorim repetarea unui comportament de
către copil, una dintre metodele cele mai des folosite este
oferirea de recompense.
48
 Recompensa apare imediat după manifestarea unui
comportament a cărui repetiție dorim să o încurajăm (Brazelton
& Sparrow, 2008). Recompensele sunt particularizate pentru
fiecare copil. Unii văd ca o recompensă primirea unei
bomboane, în timp ce alții se bucură de o jucărie sau de
vizionarea unui program la televizor.
Recompensa este o consecință a comportamentului care
crește probabilitatea acestuia de a se repeta.
Tipuri de recompense:
- materiale: alimente preferate, cadouri, dulciuri,
obiecte, etc.
- sociale: lauda, încurajarea, aprecierea, acceptarea de
către ceilalți;
- activități stimulatoare: vizionarea unui program TV,
accesul la calculator, desene animate, activități
sportive etc.
Recompensa este un instrument eficient dacă se supune
unor reguli:
• trebuie oferită pentru a modela comportamentul și
educația copilului, nu ca un element de condiționare
permanentă;
• trebuie oferită după desfășurarea comportamentului,
nu promisă înainte, când recompensa este anunțată
din timp copiii se focalizează mai mult pe ceea ce
urmează să primească, decât pe ceea ce fac;
• este semnificativă pentru copil; degeaba îi propui
copilului o ieșire în curtea grădiniței, dacă aceasta
nu îl interesează;
• survine imediat după efectuarea comportamentului
dezirabil; când distanța dintre comportament și

49
 recompensă este una mare, ea își pierde din valoare:
„dacă înveți bine, la vară mama o să îți ia bicicletă”;
• nu se suprapune cu motivația deja existentă a
copilului; dacă copilul dorește să deseneze și este
entuziasmat să facă lucrul acesta, nu îl mai
recompensăm, pentru a păstra plăcerea de a face un
lucru (acesta este și scopul recompensei) și pentru a
nu-i muta atenția pe beneficiile efectuării activității
(care este un pas pentru atingerea scopului);
• este însoțită de specificarea concretă a comporta-
mentului care a determinat obținerea ei „pentru că ai
strâns jucăriile de pe jos, poți merge să te joci în
sala de sport”;
• este disponibilă și reală;
• se aplică imediat, în faza de învățare a unui nou
comportament și apoi neregulat, în faza de
consolidare a unui comportament;
• se folosește în mod sporadic pentru a nu ajunge să
fie predictibilă pentru copil, dacă recompensa
devine predictibilă pentru copil, motivația de a mai
face acel lucru scade odată cu eliminarea ei.
➢ Lauda și încurajarea
Lauda este și ea un mijloc foarte eficient de motivare a
copilului spre comportamentele dorite. Dar pentru ca laudele și
recompensele să dea rezultate, aplicarea lor trebuie să se facă
corect.
Este de dorit ca cerințele să fie realiste și formulate de o
manieră clară, iar în inventarierea lor să fie antrenat și copilul,
astfel rezultatele vor fi nesemnificative. De asemenea, cadrul

50
didactic trebuie să arate consecvență în urmărirea rezultatelor
copilului, astfel întregul proces va fi subminat.
Lauda, este indicat să fie exprimată în termeni preciși,
spre exemplu, „este minunat că ai adunat toate jucăriile înainte
de masă” sau ”îmi place că ai avut răbdare până au spus toți
copii poezia” este mai eficient decât un „bravo” sau un „foarte
bine”.
Lauda să fie justificată și sinceră; deși am crede că nu
putem lăuda prea mult pe cineva, totuși, această resursă nu
trebuie bagatelizată, ci folosită ca un bun prețios, care să aducă
copilului aprobarea pe care și-o dorește atât de mult, accentul
ar trebui pus pe efortul copilului de a face ceva, nu pe
înzestrarea sa naturală, bunăoară („ești atât de isteț!); Carol
Dweek, o profesoară de psihologie de la Universitatea
Standford, a efectuat un studiu în acest sens, arătând că mai
puțin de 50% dintre copiii lăudați pentru calitățile lor native au
optat pentru rezolvarea unui test dificil, atunci când li s-a
propus să aleagă între unul mai simplu și unul mai complicat și
peste 90% dintre copiii care au fost lăudați pentru efortul depus
în efectuarea diferitelor sarcini au optat pentru testul dificil
(Shapiro și White, 2016, p.284-285).
Este indicat ca lauda să vină imediat ce comportamentul
dorit s-a produs, deși nu strică să menționăm același lucru mai
târziu, eventual în fața tatălui, bunicii. Shapiro și White (2016,
p.285) nu sunt de acord cu feedbackul în prezența altor
persoane, considerând că acest lucru va determina copilul să se
concentreze asupra imaginii de sine (o strategie de
supraviețuire), în loc să se axeze pe învățare (o trăsătură
specifică pentru modul de funcționare a adultului de mai
târziu).

51
 Măsura în care lauda este sau nu una încurajatoare
depinde de anumite detalii cum sunt:
• intenția clară de a încuraja, nu de a controla copilul prin
laudă;
• motivația pentru care copilul se străduiește să realizeze
ceva foarte bine. De exemplu: dacă el se străduiește să
exceleze pentru a obține atenție, pentru a se răzbuna sau
pentru a obține o poziție de putere, lauda poate provoca
descurajarea copilului;
• momentul în care copilul primește lauda (ex. Dacă vine
atunci când nu se așteaptă sau când nu a acționat cu
scopul de a obține, ci din alte motive, lauda va avea
valoare de încurajare).
Prin urmare, lauda este constructivă doar atunci când
are valoare de încurajare. De exemplu, recunoașterea și
încurajarea progreselor importante, oricare ar fi ele; încurajarea
în cazul în care copilul este descurajat sau nu este conștient de
propriile capacități (ex. I se poate spune ”Ai cântat foarte
frumos!”). Efectul real al laudei depinde însă foarte mult de
măsura în care copilul are încredere în cadrul didactic care îl
laudă și dacă are tendința de a deveni dependent de ea.
Încurajarea presupune:
• valorizarea și acceptarea necondiționată a copiilor,
așa cum sunt ei;
• sublinierea aspectelor pozitive ale comportamen-
tului lor;
• exprimarea repetată a încrederii în copii, astfel încât
aceștia să ajungă, la rândul lor, să aibă încredere în
ei înșiși;

52
 • recunoașterea nu numai a realizărilor, dar și a
îmbunătățirilor și mai ales a eforturilor pe care le
face copilul;
• mulțumirea pentru orice contribuție pe care o aduce
copilul.

2. Controlul mediului
Această tehnică o putem folosi la grădiniță atunci când
copilul a învățat deja un comportament și noi dorim să
favorizăm apariția lui.
Mediul în care trăim influențează modul de manifestare
a comportamentului. Prin urmare, mediul are două
caracteristici:
- mediul comunică un anumit mesaj – aici este centrul de
joacă de la grădiniță, deoarece sunt foarte multe
jucării;
- mediul favorizează un anumit comportament –
grădinița are foarte multe centre deschise, centrul
„Artă”, „Știință”, „Construcții”, „Joc de masă”, astfel
încât să atragă copilul să se implice în cât mai multe
activități și să se favorizeze anumite comportamente.

Recomandări privind aplicarea acestei metode:

• identificarea comportamentului pe care doresc să-l
stimulez;
• observarea în ce mediu apare;
• reproducerea situației cât mai des în acel mediu;
• recompensarea apariției comportamentului.

53
 3. Motivarea copilului pentru a avea un
comportament dezirabil
În grădiniță, deși copilul știe ce așteptări are cadrul
didactic de la el, totuși nu vrea să facă acel lucru. În astfel de
situații putem folosi următoarele metode:

• Metoda consecințelor logice și naturale

Comportamentele copiilor au anumite consecințe.
Unele consecințe apar în mod natural, neplanificat în viața
noastră. Acestea decurg din comportamentul copilului, fără ca
educatorul să intervină în vreun fel și se numesc consecințe
naturale. Copilul care refuză să mănânce îi va fi foame, copilul
care refuză să poarte mănuși îi va fi frig. Acestea sunt exemple
de consecințe naturale.
Consecințele logice decurg și ele din acțiuni, dar sunt
alese de către cadrul didactic și prezentate ca alternative. De
exemplu, copilul va primi mâncare doar după ce se va spăla pe
mâini.
Pentru ca aceste consecințe să aibă efectul scontat, este
recomandat să existe o relație logică între consecințe și
comportamentul inadecvat, relație pe care copilul să o observe.
Consecința trebuie să corespundă comportamentului inadecvat
într-un mod logic.
Metoda consecințelor logice și naturale va ajuta să le
dezvoltăm copiilor responsabilitatea, capacitatea lor de a lua
decizii potrivite și de a fi cooperanți.
Orice metodă de disciplinare este pentru copil un proces
de învățare a unui comportament, dar și un mesaj legat de
imaginea pe care cadrul didactic o are despre copil. De
exemplu, de fiecare dată când copilul întâmpină o dificultate,

54
cadrul didactic îi rezolvă acestuia problema. Copilul va învăța
că educatorul poate interveni oricând în situații dificile, fără a fi
nevoie ca el să depună efort, deoarece nu este considerat
capabil să se descurce într-o situație dificilă.

• Extincția
Extincția înseamnă ignorarea, abținerea de la a acorda
atenție, atât verbală, cât și nonverbală (Joshi, 2012, p.20).
Ca modalitate de educare, ea pornește de la premisa că
există anumite comportamente de o gravitate care nu necesită
neapărat reacții imediate și se pot corecta cu succes prin
ignorarea copilului. Unele sunt, în mod evident, menite să
atragă atenția (idem). Limbajul, ”nu”-urile repetate ș.a. pot fi
întâmpinate cu lipsa oricărei reacții. Și aici, cadrul didactic
trebuie să dea dovadă de autocontrol. Dar, dacă este vorba de
comportamente care nu pot fi ignorate fără nicio reacție, se
poate menționa faptul că nu i se acordă atenție până în
momentul în care copilul va înceta, lucru pe care cadrul
didactic trebuie să-l păstreze, evidențiind în mod clar ce
comportament așteaptă de la copil.
Pentru a aplica cu succes metoda aceasta, trebuie să
ținem cont de următoarele recomandări:
✓ alegerea unui singur comportament pe care vrem să-l
modificăm și identificarea cu precizie a recompenselor
care încurajează acel comportament;
✓ eliminarea recompenselor atunci când apare
comportamentul nedorit;
✓ aplicarea extincției în mod consecvent;
✓ alegerea unui mediu favorabil realizării exctincției;

55
 ✓ formularea explicit a regulii, atunci când aplicăm
extincția;
✓ persistarea în aplicarea metodei, doar dacă nu se
observă o schimbare în bine;
✓ utilizarea extincției în paralel cu tehnicile utilizate
pentru stimularea comportamentului dorit.

De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că prin

ignorare se elimină un comportament nedorit. Dacă dorim să
încurajăm învățarea sau menținerea unui comportament
adecvat, trebuie să apelăm la tehnicile amintite anterior.

• Pauza
Această metodă care îl desparte pe copil de ceilalți
colegi sau de o activitate poate fi benefică atunci când copilul
are un comportament neadecvat.
La preșcolari, accesele de furie (eng. „temper tantrum”)
sunt destul de frecvente. În aceste momente, copiii încearcă să
își exprime nevoia de independență sau furie, îi este imposibil
să mai gândească rațional; prin urmare, va reacționa negativ la
orice cadrul didactic îi va spune. Dacă copilul nu se comportă
adecvat și nu învață comportamentul dorit, educatorul poate să
îi acorde copilului o „pauză”, ca de exemplu statul într-un cort,
special creat, sau statul pe canapeaua din sala de grupă, departe
de situația generatoare de conflict pentru a se calma. Este foarte
important ca educatoarea să rămână neutră și să enunțe clar
motivul pentru „pauză”. Dacă se implică emoțional în proces,
copilul va învăța că aceasta este metoda prin care obține atenția
(Jay, 2011).

56
 În cazul pauzelor, Joshi recomandă un minut de pauză
pentru fiecare an al vârstei copilului, iar zona în care copilul le
va petrece să fie una neinteresantă. Metoda nu trebuie să se
transforme într-o dispută stresantă, în sensul în care să fie
nevoie să târâm copilul în locul de time-out, nici să implice
negocieri. Va fi un moment de liniștire înainte de reluarea
relațiilor. Ar fi de dorit ca și educatorul să-și pună ordine în
gânduri și să se liniștească el însuși, astfel încât să poată aborda
discuția/relua relația, ulterior, cu calm, fermitate, înțelegere,
comunicându-i, astfel, copilului că metoda a funcționat pentru
sine și că pauza este un beneficiu pentru amândoi. După
„pauză” copilul se poate întoarce și va avea o nouă șansă de a
se juca sau coopera.
Brazelton (2013, p. 250-251) consideră retragerea sau
întreruperea de orice fel a manifestărilor nedorite (pauze,
interdicția de a părăsi un anumit spațiu etc.) ca un prim pas în
disciplină, al doilea fiind comunicarea și explicația. Printre
altele, copilului i se comunică, atât prin metode, cât și verbal,
că „de fiecare dată când faci asta, trebuie să te împiedic/opresc
până când te vei putea împiedica/opri singur”, alături de
enumerarea acțiunilor sale. Acest fapt îl va ajuta să înțeleagă
așteptările educatorului și să internalizeze setul de reguli,
principii generale utilizate de educatori, astfel că, ulterior,
chiar în lipsa autorității, el va exersa autocontrolul.
Abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor este
într-o strânsă legătură cu:
• modul în care adultul comunică cu copilul;
• starea emoțională a adultului;
• comportamentul copilului.

57
 II. 3. Comunicarea eficientă cu copilul.

Schema comunicării
Copiii interiorizează și imită comportamentele cadrului
didactic, implicit și modalitatea de comunicare pe care aceștia
o adoptă. Modul în care eu, ca educatoare, transmit mesaje,
ascult și dau feedback este preluat în mod automat și
inconștient de către copil, pe de o parte, iar pe de altă parte
direcționează comportamentul copilului.
Comunicarea eficientă constituie un ingredient esențial
pentru educarea copilului. Orice efort este prea mare și
ineficient în lipsa unei relații bazate pe comunicare și pe
dragoste necondiționată față de copil.

Schema comunicării. Aceasta este schema generală a

comunicării, pe care, doresc să o analizez din prisma teoriilor
de programare neuro-lingvistică (NLP) care susțin că succesul
procesului de comunicare este în responsabilitatea celui care
comunică (Dilts, 2008). Desigur, acest material nu contrazice
teoriile clasice ale comunicării (care împarte responsabilitatea
pentru reușita comunicării între transmițător și receptor), ci
doar propune o abordare a comunicării dintre adult și copil
dintr-o altă perspectivă. (Abordarea pozitivă a comportamen-
telor copiilor, Unicef România):

58
 Mesajul – Prin urmare, din prisma teoriile NLP, când
două persoane comunică și dacă una înțelege mesajul transmis
într-un mod greșit, nu este vina ei, ci a celui care a transmis
mesajul, pentru că nu a ales cea mai potrivită manieră de
comunicare (Bandler, 2008).
Dacă ar trebui să transpunem acest principiu de
comunicare în relația adult-copil, principalul vinovat pentru
neînțelegerea mesajului de către copil este adultul.
Pentru a determina o schimbare în comportamentul
copilului, trebuie schimbată maniera de transmitere a
mesajului.
Cooprrider &Withney (2008) afirmă faptul că „și cele
mai inocente întrebări provoacă schimbări”. Din această
perspectivă, modul în care educatorul adresează întrebările
condiționează copilul să gândească în termenii utilizați în
exprimarea întrebărilor și implicit să ofere și un feed-back în
aceeași termeni.
Abordarea pozitivă a comportamentelor pune accent pe
transmiterea mesajelor apreciative, pe valorificarea
59
momentelor de succes și a potențialului uman și creativ
(Cojocaru, 2005).
Din această perspectivă, mesajele transmise se
concentrează pe ce a făcut copilul bine, pe ce poate el face, pe
sublinierea evoluției și a progreselor înregistrate și nu în
ultimul rând pe sentimentele prezentate. Astfel, ceea ce
contează este mesajul pe care îl înțeleg copiii, nu cel pe care
credem noi că îl transmitem.
Comunicarea cu copilul
Pentru a avea o bună relaționare cu copilul, în general,
sau cu cel cu probleme comportamentale, un element esențial
este comunicarea cu acesta într-o manieră care să evidențieze
acceptarea lui necondiționată, fără însă a fi de acord cu
comportamentele inadecvate. Este foarte important ca acești
copii să e simtă respectați ca oameni, să știe că părerea lor
contează și că cineva empatizează cu ei.
Comunicarea presupune atât ascultarea activă, cât și
construirea și transmiterea de mesaje adecvate. A asculta activ
înseamnă a înțelege nu doar ceea ce vrea copilul, ci și ceea ce
simte, reflectând această înțelegere printr-un răspuns obiectiv,
orientat pe aceste aspecte, nu pe judecarea copilului, chiar în
situația în care manifestă comportamente inadecvate.
Răspunsurile educatorilor pot avea în vedere nu doar mesajele
verbale ale copiilor (de ex, expresii de tipul: „Mă deranjează
ceilalți!”), ci și cele non-verbale (de ex., gesturi de amenințare,
refuzul copilului de a se juca etc.,).
Acest aspect este important mai ales că la vârsta
preșcolară, limbajul emoțional (denumirea emoțiilor trăite, de
exemplu) este destul de puțin nuanțat (de ex., copilul spune că
se simte rău și când e trist și când este speriat, deși este vorba

60
de emoții diferite), iar exprimarea stărilor emoționale se
realizează, adesea, prin gesturi sau comportamente.
Există unele situații când nu se recomandă aplicarea
ascultării active. De exemplu, când copilul vrea să
monopolizeze atenția adultului sau să abată atenția de la o
sarcină primită, reflectarea empatică poate deveni o
recompensă pentru comportamente indezirabile/inadecvate ale
copiilor. De exemplu, copilul poate considera atenția acordată
și înțelegerea manifestată de educatori ca niște elemente
gratificatoare pe care la va solicita insistent în viitor. În cazul în
care educatorii observă această funcție a comunicării cu
copilul, atunci, se poate apela la o abordare directă: „Am mai
vorbit despre aceasta și știi cum poți rezolva problema”, fie
prin schimbarea subiectului sau printr-o diminuare a reflectării
empatice.
A construi mesaje adecvate pentru copii, atunci când
manifestă comportamente inadecvate, nu este același lucru cu a
le da sfaturi, pentru că, acestea din urmă îi fac dependenți de
adult. De cele mai multe ori, copiii au tendința de a refuza să
urmeze sfaturile, considerându-le niște ordine (de ex., un sfat
formulat astfel: „Să nu îndrăznești să te mai bați niciodată cu
copiii!” etc.). Un mesaj corect formulat va exprima
sentimentele de nemulțumire față de ceea ce a făcut copilul,
educatorul va identifica și exprima faptul că ceea ce îl
deranjează este efectul acestui comportament, nu copilul însuși.
Cu alte cuvinte, este necesară diferențierea între
comportamentul copilului și copilul ca persoană, iar mesajele
transmise trebuie să afecteze comportamentul, nu persoana
copilului (De ex.: „Am fost nemulțumit că l-ai lovit pe A,

61
pentru că știu că tu ai fi putut găsi și alte rezolvări la faptul că
ți-a luat jucăria.”).
Pentru a se exprima un mod de comunicare eficient este
necesar ca educatorii să descrie comportamentul pe care copilul
îl manifestă, și care interferează cu activitatea grupei, să
exprime ceea ce simt ceilalți copii când acest comportament
apare, și ceea ce simt ei referitor la acest comportament. De
asemenea, educatorii trebuie să descrie și ce consecințe are
acest comportament inadecvat (de exemplu: „Când alergi în
sala de grupă, ceilalți copii sunt dezamăgiți și furioși pentru că
strici ceea ce lucrează ei pe covor”).
Ceea ce este important în construirea mesajelor este ca
acestea să nu blameze copilul, ci să îl ajute să înțeleagă unde a
greșit și ce consecințe are comportamentul său asupra celorlalți
copii.

II.4. Jocul ca metodă de disciplinare

Jocul este o activitate dominantă în copilărie, prin care

individul își satisface propriile dorințe, acționând conștient și
liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.
Asupra jocului au fost formulate o serie de teorii.
Astfel, Gross privește jocul ca pe un exercițiu de supraviețuire,
pentru Freud are rol cathartic, de descărcare a emoțiilor
negative, iar Erikson afirmă că, prin joc, copilul creează o
reprezentare, un model situațional flexibil, pentru a atinge
dezvoltarea emoțională (Clark, 2004).
Jocul este activitatea fundamentală a copilului
preșcolar; jucându-se, el învață concepte, își dezvoltă abilități
sociale și fizice, învață să înțeleagă situații concrete de viață și

62
să-și dezvolte capacitatea de comunicare prin limbaj sau
paralimbaj. Raporturile copilului cu activitatea de joc exprimă
atât nivelul de dezvoltare intelectuală la care a ajuns în anumite
momente ale devenirii sale, cât și nivelul de dezvoltare
psihocomportamentală, de socializare (Golu, 2010).
Piaget (1980), prin teoria sa, consideră că dezvoltarea
cognitivă se produce în stadii diferite. Folosind acest principiu
al stadialității, Piaget propune trei stadii ale jocului.
Primul stadiu al jocului este jocul de stăpânire. El se
desfășoară în primii doi ani de viață, când copilul învață modul
în care reacționează obiectele și oamenii la activitatea fizică și,
în special, la cuvinte sau comenzi. Astfel, jocul copilului
vizează doar controlul mediului său.
Al doilea stadiu este reprezentat de jocul simbolic, în
timpul căruia copilul explorează modul în care pot fi utilizate
obiectele și articolele în scopul de a reprezenta alte lucruri.
Jocurile de limbaj reflectă felul în care pot fi utilizate cuvintele
și numerele ca simboluri, în timp ce jocul de simulare îi
permite să capete o idee despre cum este viața pentru alți
oameni sau în alte contexte. Piaget consideră că acest stadiu
este caracteristic intervalului 2-7 ani, corespunzând perioadei
preoperaționale a dezvoltării cognitive.
Jocul simbolic este specific vârstei preșcolare; el se
bazează pe exercițiu, simbolism și ficțiune, pe capacitatea de
reprezentare a realităților nonactuale și are rolul de a organiza
gândirea copilului, de a permite manipularea și producerea de
imagini mentale și, prin intermediul repetiției, de a-i facilita
copilului asimilarea de situații noi.
Al treilea stadiu este jocul cu reguli. La aproximativ 6
ani, copiii încep să joace jocuri de cooperare, structurate, care

63
au reguli foarte bine definite. Odată cu dezvoltarea copilului,
acest tip de joc capătă o importanță crescută, ce reflectă
dezvoltarea lui de-a lungul stadiilor operaționale.
Este nevoie de o perioadă mare de timp înainte ca un
copil să ajungă să înțeleagă că două activități asemănătoare se
pot constitui într-o activitate comună, fiecare aducându-și
contribuția la construcția proiectată. Această achiziție nu are
loc niciodată înaintea vârstei de 5 ani și este unul dintre
avantajele importante pe care un copil le obține la grădiniță. Îi
trebuie mult timp pentru a înțelege jocurile care presupun un
schimb reciproc. Copilul se încăpățânează să nu dea mingea
partenerului de joc și o păstrează pentru el (Golu, 2009a).
Cât timp acest stadiu nu este depășit, nu se pot stabili
jocuri colective și relații sociale variabile. Pentru un copil mic,
colegii de joacă fac parte dintr-o lume exterioară, fiind
accesorii ale activității sale, elemente necesare pentru afirmarea
sa. De-abia prin intermediul jocurilor colective, care își fac
apariția pe la 6 ani, el începe să-i perceapă pe aceștia ca pe
niște parteneri cu o individualitate proprie și sa le atribuie în
jocuri un rol complementar celui jucat de el.

Tipuri de jocuri
Jocul dramatic sau jocul de rol ajută copilul la
recunoașterea și exprimarea emoțiilor și sentimentelor. În acest
joc, copilul imită comportamente sociale și astfel își pregătește
rolul său în grup și în comunitate. În jocul dramatic, copilul se
joacă singur sau cu alții și interpretează rolurile care i se par
mai interesante și pe care dorește să le învețe. Jocul dramatic îl
ajută pe copil să-și dezvolte imaginația, fluența și
corectitudinea limbajului, să-și îmbogățească vocabularul, să-și

64
dezvolte deprinderile sociale și să-și asume roluri de membri ai
familiei și ai comunității, să-și însușească și să-și clarifice
concepte, să practice și să dezvolte noi deprinderi, să-și
exprime emoțiile și sentimentele negative într-o manieră
dezirabilă. În cadrul jocului de rol, copiii au ocazia să-și
exploreze abilitățile sociale esențiale, precum să coopereze cu
ceilalți, adaptându-și comportamentele la răspunsurile
celorlalți, să fie toleranți față de ceilalți, să accepte că nu toate
lucrurile decurg după cum doresc ei în activitatea de grup, să
răspundă adecvat celorlalți, referitor la ceea ce înseamnă rolul
asumat, să-i ajute pe ceilalți și să accepte să fie ajutați.
Jocul de explorare presupune încercările și tentativele
copilului de a cunoaște și descoperi lucruri noi. Explorarea este
una dintre acțiunile fundamentale ale dezvoltării copilului. Ea
permite cunoașterea lumii înconjurătoare și stimulează
motivația de a cunoaște, oferind bazele dezvoltării potențialului
psihofizic și aptitudinal al copilului.
Jocul de mișcare presupune folosirea corpului în
activități care solicită competențele fizice ale copilului.
Mișcarea este importantă pentru dezvoltare deoarece determină
dezvoltarea psihică, permite activismul în explorarea lumii și
controlul asupra corpului.
Jocul de manipulare este cel care antrenează
capacitățile de coordonare, controlul lor și aptitudinile
necesare. Prin manipularea obiectelor ce aparțin lumii
înconjurătoare, copilul începe să controleze posibilitățile de a
cunoaște, schimba și stăpâni realitatea. Cea mai importantă
consecință este câștigarea independenței de acțiune și
autocontrolului.

65
 Jocul de socializare implică interacțiunile copilului cu
ceilalți, acțiunea de a da și a lua și înțelegerea faptului că nu
este singur în ceea ce face. Socializarea prin joc este
dimensiunea fundamentală a jocului, ea încurajând imitația și
dezvoltarea aptitudinilor de comunicare socială și de
interacțiune cu egalii și cu adulții.
Jocul de simulare presupune folosirea imaginației de
către copil și transformarea obiectelor și lucrurilor cu care se
joacă în simboluri ale lumii exterioare. Acest tip de joc sprijină
învățarea rolurilor sociale și manifestarea creativității și oferă
experiență de viață.
Jocul de soluționare a problemelor este caracterizat
prin efort de gândire și căutare a soluțiilor la diferite probleme.
El dezvoltă găsirea soluțiilor și a explicațiilor despre lumea
înconjurătoare, încrederea în forțele proprii, curiozitatea de
cunoaștere, luarea deciziilor cu responsabilitate (Golu, 2009).
Încă din 1923, Mildred Parten (Salkind, 2002) identifică
jocul paralel; copiii se joacă separat, fiind extrem de absorbiți
de joc. Nu este însă un joc solitar; ei se pot afla în aceeași
încăpere, însă nu cooperează, jocurile lor desfășurându-se în
paralel.
Când vine la grădiniță, copilul se întâlnește cu un
univers necunoscut, spații noi, obiecte, colegi, cadrul didactic.
Datorită faptului că schimbă mediul cunoscut, de acasă, cu
unul nou, ar putea fi timid și speriat. Pe măsură ce se
obișnuiește cu mediul grădiniței, cu jocurile și jucăriile, se va
adapta și va începe să participe și să se implice în activități.
Este foarte important să se creeze un mediu sigur, care să-i
faciliteze învățarea, asumarea responsabilităților și luarea
deciziilor.

66
 În fapt, jocul reprezintă munca preșcolarului, iar
locuința sau grădinița constituie locuri de muncă, în care el
învață prin intermediul jocului.
Ca activitate specifică stadiului preșcolar, jocul
determină și celelalte activități: de învățare, de muncă, de
creație și îl va ajuta pe copil să-și construiască imaginea sa
proprie despre lume și, mai departe, mecanismele prin care să
se adapteze la ea.
Jocul are o dimensiune culturală, fiind specific tuturor
vârstelor și constituie forma principală de dezvoltare și
construire a personalității la copil. Este activitatea principală
prin care copilul cunoaște, învață și își aproprie realitatea, o
transformă și îi identifică dimensiunile valorice (Golu, 2010).
Jocul ca modalitate terapeutică.
Jocul este cea mai naturală modalitate terapeutică a
copilăriei, jocul este vindecător.
Indiferent de alte roluri pe care le poate avea de-a
lungul dezvoltării copilului, acesta îl folosește și ca modalitate
de compensare în situații de înfrângere, suferință, frustrare,
deci cu rol cathartic. De-a lungul procesului îndelungat și
amplu al maturizării, copilul trece prin perioade de manifestare
a impulsurilor difuze, impracticabile din punct de vedere
cultural și biologic, impulsuri care pot avea o natură agresivă și
care nu-l pot apărea să nu se atașeze de cercul apropiat al
protectorilor săi – familia și educatorii.
În acest sens, sarcina maturizării este de a depăși într-o
manieră constructivă aceste atașamente premature din punct de
vedere emoțional și instinctual, odată cu înlăturarea nevoii de
protecție a copilului.

67
 Indicatorul suferinței sau durerii emoționale a copilului
este pierderea plăcerii pentru joc. Așa cum sublinia Fr. Dolto,
„nu există încercare mai mare pentru un adult decât atunci
când își constată propria neputință în fața suferinței fizice și
morale a propriului copil și nici încercare mai grea pentru un
copil decât pierderea sentimentului de siguranță existențială, a
sentimentului de încredere firească pe care o are în adult”
(Dolto, 2005, p.12).
Bazele terapiei prin joc au fost puse în 1920, când Anna
Freud a utilizat jocuri și jucării pentru a relaționa cu copiii.
Tehnica a fost apoi dezvoltată de Melanie Klein (1932), care
considera jocul ca o modalitate naturală de expresie a copilului,
cu rol de substitut, iar mai apoi, de Virginia Axline (1969) și
D.Winnicott (1971).
Terapia modernă prin joc se bazează pe asumpția
conform căreia un copil devenit ambivalent și nesigur din
cauza unei uri secrete sau a unei frici față de protectorii naturali
ai jocului său (familie, vecini) pare a fi capabil să utilizeze
protecția unui adult înțelegător pentru a regăsi liniștea jocului.
Motivul evident ar fi că acestea conține atât jucăriile ca
obiecte materiale, cât și universul de relații umane concretizat
în prezența adultului în contextul jocului; liniștea datorită
jocului solitar sau jocului desfășurat în prezența adultului
simpatetic îl face pe copil să radieze, adesea cu o durată și o
intensitate destul de mari, pentru a se intersecta cu
recunoașterea și dragostea izvorâte din mediul înconjurător,
ceea ce reprezintă un factor absolut necesar în tratamentul
psihologic al copilului (Golu, 2010).
Dacă vom putea stabili un limbaj comun al jocului, care
să includă „dialectele” culturale și de vârstă, vom putea

68
clarifica de ce anumiți copii trec fără consecințe prin episoade
de tip nevrotic și de ce copiii nevrotici de timpuriu par a fi atins
un așa-numit impas. Acesta devine un obiect important în
condițiile în care există o conștientizare crescută atât a
extinderii tulburărilor mentale, cât și a impractibilității și a
limitelor tehnicilor și modalităților terapeutice. În orice caz,
toate indiciile converg spre considerarea copilăriei drept cea
mai potrivită perioadă de corecție (Golu, 2006).
Ludoterapia reprezintă o tehnică prin care modalitatea
naturală de expresie a copilului – jocul – este utilizată ca
terapie în asistența copilului cu probleme emoționale: probleme
familiale (rivalitățile dintre frați, divorțul părinților),
agresivitatea, abuzurile, anxietățile curente. Ea îi permite
copilului să acționeze direct asupra lumii, la o scară redusă,
bine-înțeles; jucându-se cu materiale și instrumente alese cu
grijă, sub îndrumarea educatorului, copilul își scoate la lumină
trăirile, emoțiile ascunse, pentru a putea fi conștientizate și
înțelese. Educatorul trebuie să accepte orice ar spune sau orice
ar face copilul, nu trebuie să-l contrazică, să-l moralizeze, să-l
critice ori să-l întrerupă, căci acesta are nevoie să simtă că se
poate manifesta liber și deschis într-o atmosferă caldă,
prietenoasă, nonpunitivă.
În același timp, terapia prin joc constituie o modalitate
dinamică de intervenție, care încurajează copiii și educatorii să
se angajeze în activități expresive comune, prin integrarea
mișcării, a jocului dramatic, a activităților artistice, a dansului
și cântecului. Este utilizată pentru a-i ajuta pe copii să-și
manifeste expresivitatea creativă și flexibilitatea în viața de zi
cu zi, dar și pentru a-i ajuta să se manifeste simbolic-metaforic,
atunci când apar dificultăți de relaționare.

69
 „Jocul este pentru copil sursa și resursa sa energetică”
(Mitrofan, 2001, p. 145), sub camuflajul jocului putând fi
folosite o serie de tehnici terapeutice:
- utilizarea instrumentelor muzicale pentru a facilita
regresia și exprimarea emoțională, pentru descărcarea
furiei și a agresivității, pentru a facilita comunicarea
nonverbală în vederea optimizării comunicării
interpersonale;
- utilizarea mănușilor de box pentru eliminarea
tendințelor distructive și autodistructive, a anxietăților
și a agresivității, într-un cadru securizant pentru copil;
- utilizarea teatrului de păpuși/marionete pentru
externalizarea simptomului;
- utilizarea dans-terapiei și a tehnicilor melo-ritmo-
terapeutice pentru cunoașterea propriului corp,
conștientizarea corporalității, eliberarea de tensiuni și
inhibiții;
- utilizarea unor tehnici de art-terapie vizuală (pictură,
desen) pentru stimularea deschiderii copilului, a
creativității, a exprimării libere și originale.
Disciplinarea prin joc trebuie să fie bazată pe încredere,
pe alianță terapeutică, pe o atitudine empatică și deschisă, caldă
și suportivă a adultului, pe contactul real și natural, mulat pe
realitatea cotidiană a existenței copilului.

II. 5. Managementul relațiilor interpersonale

În cadrul interacțiunilor sociale (copii-adulți, copii-

copii), copiii își dezvoltă anumite abilități de relaționare și
învață noi comportamente precum cel de a asculta opțiunile

70
celuilalt, de a-și aștepta rândul etc. Modalitățile prin care
educatoarea se poate implica în dezvoltarea abilităților sociale
ale copilului, care sunt parte integrantă a relațiilor
interpersonale, sunt de a ghida comportamentul copilului în
anumite situații sociale (de ex., în situația de a chema un copil
pentru a se juca împreună) și de a-i oferi copilului oportunități
de exersare a abilităților sociale.
În plus, copiii învață cum să interpreteze o anumită
situație socială (de ex., reținerea unui copil de a colabora cu
colegii), pe baza reacțiilor pe care ceilalți le exprimă referitor la
situația dată.
O problemă comportamentală poate fi și refuzul de a
interacționa cu ceilalți. Copiii care manifestă acest refuz pot fi:
- copii introvertiți, care simt nevoia să stea mai mult
singuri decât să comunice cu alții;
- copii care sunt respinși sau marginalizați de ceilalți pe
diverse criterii (ex. etnie, dezvoltare fizică, înfățișare,
îmbrăcăminte, copii cu handicap fizic, etc.);
- copii cărora le este frică să interacționeze cu ceilalți, fie
că nu au fost suficient stimulați sau nu li s-a oferit
oportunitatea de a-și exersa abilitățile sociale, sau au
fost crescuți într-un mediu familiar mai autoritar.
Acești copii beneficiază cel mai mult de
munca/activitățile în grupe mici, întrucât aceasta îi face să se
simtă mai puțin intimidați.
Copiii pot fi ajutați să relaționeze cu alți copii sau să se
implice în joc. Educatoarea trebuie să creeze ocazii în care
copiii să fie auziți și apreciați. Prin propriul exemplu,
educatoarea promovează o reflectare empatică față de opiniile
copiilor (De exemplu, în cadrul întâlnirii de dimineață copiii

71
pot spune ce și-ar dori să se joace în acea zi.) De asemenea,
educatoarea poate utiliza eficient situațiile cotidiene (ca de
exemplu, aniversarea unui coleg sau chiar situații neplăcute ca
alunecarea la activitatea de educație fizică), pentru a-i învăța pe
copii cum să acorde atenție, să asculte, să-i ajute pe ceilalți și
să fie atenți la nevoile lor în anumite momente.
Dacă educatoarea observă că un copil nu reușește să
stabilească niciun contact cu un alt copil în cadrul activităților
de grup, ea trebuie să intervină și să ajute acest copil, devenind
partenerul lui de joacă, îndrumându-l pentru a învăța aceste
abilități. Fiind ajutat de către educatoare, copilul se va simți
mai în siguranță, deoarece vede că are un sprijin la care poate
apela oricând are nevoie. În plus, având sprijinul educatoarei
scad șansele ca ceilalți copii să refuze să se joace cu el/copilul.
Dacă totuși aceștia refuză, atunci va fi un prilej bun pentru
educatoare de a-l învăța pe copil cum să facă față acestei
situații fără a se supăra, spunându-i: „Nu-i nicio problemă ca X
nu vrea să se joace cu tine, poți ruga pe altcineva.”
Un alt aspect important la vârsta preșcolară se referă la
modul în care educatoarea îi învață pe copii să se integreze într-
un joc aflat în desfășurare. Copiii, de obicei, încearcă mai
multe strategii:
- unii copii folosesc semnale non-verbale, cum ar fi
zâmbetele sau gesturile care indică interes ce ar vrea să
facă, sau stau lângă ceilalți copii și se uită cum se joacă,
sperând că cineva îi va observa și îi va chema să se
joace;
- unii copii stau și privesc jocul așteptând o oportunitate
de a se implica în joc;

72
 - unii copii se implică în paralel într-un joc asemănător
celui din grupul de copii sperând ca ceilalți să îi cheme
și pe ei în grup;
- unii copiii se comportă intruziv și intră peste jocul
celorlalți, spunând că unele jucării sau spațiul respectiv
le aparțin;
- unii copii folosesc anumite formule verbale: „Pot să mă
joc și eu? sau „Tu ce te joci acum?”
Stabilirea unei relații pozitive cu ceilalți copii este
importantă, deoarece copiii au nevoie să simtă că lumea este un
loc sigur, că oamenii sunt predictibili și că ei merită să fie
iubiți, indiferent de performanțele pe care le obțin.
Cooperarea reprezintă abilitatea de a lucra împreună cu
alte persoane/copii pentru atingerea unui scop comun.
Cooperarea este esențială pentru o bună relaționare dintre
membrii grupului sau copiii de la grupă. Ea se referă la:
- împărțirea materialelor între copii;
- disponibilitatea de a face ceea ce li se cere;
- coordonarea acțiunilor cu ceilalți pentru atingerea
scopului;
- acceptarea ideilor membrilor grupului;
- negocierea și compromisul în cadrul grupului.
Educatoarea trebuie să propună sarcini care necesită
cooperarea între copii și găsirea unor soluții comune, să ofere
copiilor proiecte în care aceștia să coopereze. În cadrul unor
astfel de proiecte, rolul educatoarei este:
- de a-i ghida pe copiii în identificarea temei, a
planului/etapelor de realizare a proiectului colectiv;
- a discuta cu copiii despre rolurile pe care fiecare și le
poate asuma în realizarea proiectului;

73
 - a formula clar așteptările privind comportamentul și
participarea copiilor la acest proiect;
- a încuraja copiii să conducă, să inițieze și să faciliteze
activitățile de grup.
Uneori copiii refuză să coopereze, deoarece nu li se
pare suficient de interesantă o activitate. În aceste situații,
educatoarea poate interveni cu creativitatea sa, înglobând
sarcina proiectului în ceva plăcut, într-un joc. De exemplu, în
loc să i se spună unui copil: „Pune jucăriile la locul lor!”,
putem spune ”Tu vei livra aceste obiecte la o destinație precisă,
ești curierul care le transporți”. După efectuarea acestui
comportament, de adunare a jucăriilor, este important să
mulțumim copilului pentru munca pe care a făcut-o, deoarece
ne-a fost de mare folos. În acest fel, de fapt, copilul este
încurajat să se implice și data viitoare.
Cererea ajutorului în realizarea unei sarcini complexe,
atunci când copilul nu poate singur să îndeplinească cerințele,
vizează recunoașterea de către acesta a propriilor limite, a
insuficienței dezvoltări a unor abilități și solicitarea unei
ghidări din partea educatoarei sau colegilor. În cazul în care
ajutorul este cerut de la ceilalți colegi, crește posibilitatea
colaborării/cooperării și închegarea unor prietenii. Când se
ivește o situație în care trebuie să-l ajute pe alt coleg este
important să se vorbească cu copiii despre aceasta și să li se
explice consecințele acordării de ajutor altui copil.
În situațiile când comportamentele copiilor sunt
inadecvate intervenția pentru modificarea acestor comporta-
mente, cauzele, contextul apariției, frecvența apariției, durata,
intensitatea și consecințele care îi întrețin. Colaborarea dintre
educatoare, părinți și consilierul școlar poate favoriza
modificarea acestor comportamente.

74
 CAPITOLUL III
INDISCIPLINA

III. 1. Definiția indisciplinei

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române termenul

„indisciplină” este definit ca lipsă de disciplină, nesupunere.
Este format prin prefixul în -, care înseamnă negație, și
cuvântul – disciplină.
În educația timpurie a copilului, termenul este utilizat
pe scară largă pentru a face referire la dificultățile pe care le
întâmpină copiii în îndeplinirea sarcinilor atribuite sau în
respectarea standardelor de conduită, fie acasă, fie în sala de
grupă.
Un copil indisciplinat stârnește teama educatorilor tineri
și oboseala celor cu experiență. Uneori fenomenul de
indisciplină este „ușor”, trecător, alteori, avem de-a face cu
momente pe care dascălul le gestionează cu greu, momente
care pot conduce la dezechilibre majore în sala de grupă.
Abilitățile profesioniștilor în realizarea unor programe
de educație preșcolară de calitate se dezvoltă constant.
Curriculumul preșcolar încearcă să ofere oportunități de
dezvoltare optimă a preșcolarilor.
Programele de educație preșcolară nu au ca scop doar
transferul de informații de la adult către copii și dobândirea de
abilități și deprinderi la preșcolar, ci și schimbarea
comportamentelor indezirabile cu care copiii vin din familie,
prin respectarea, de către educatoare, a unor principii corecte
de management al acestora, pentru a maximiza performanțele
preșcolarilor, care, altfel, pot fi afectate de insuficiența sau
75
incorecta utilizare a propriilor resurse. Este necesar ca
educatorii să stăpânească o serie de tehnici pentru a ajuta la
schimbarea comportamentului dezadaptativ al copiilor.
Performanța situată sub nivelul potențialului copilului
se referă la faptul că aceasta, exprimată în rezultate și produse
ale activității, este sub nivelul celor prezise vârstei,
potențialului său specific (nivelului de inteligență sau
abilităților și deprinderilor pe care le posedă). Este importantă
realizarea performanțelor, dar acest fapt este îngreunat, uneori,
în lipsa unui bun management al comportamentelor
problematice din grupă.
Mulți copii ajung la grădiniță și la școală nepregătiți să
facă față cerințelor specifice din acest mediu. Diferența dintre
mediul familial și cel preșcolar presupune o ajustare a
comportamentului copilului la un mediu impregnat cu reguli și
sarcini bine structurate, pentru a facilita integrarea și adaptarea
cât mai bună a acestuia.
În intervenția didactică individualizată se au în vedere
caracteristicile unice ale copiilor, dar, dincolo de acestea, există
nevoi și interese comune, care este necesar să fie avute în
vedere (fiindcă un copil impulsiv poate să perturbe jocurile
celorlalți, de exemplu). Sunt modalități de abordare care se
cuvine a fi nuanțate, elemente de bune practici care pot ajuta la
optimizarea rezultatelor muncii educatorilor și a performanțelor
copiilor. Demersul didactic influențează motivația copilului de
a veni la grădiniță, de a se implica în ceea ce se întâmplă acolo,
de a fi performant și integrat acolo.
Modelele de intervenție didactică este indicat să
urmărească și optimizarea relației copil-educator, deoarece
contextul acestor relații poate avea efecte ample în adaptarea la

76
grup, în socializare, în respectarea cerințelor și în manifestarea
unor atitudini pozitive și funcționale față de grădiniță, toate
acestea fiind predictori pentru integrarea școlară viitoare a
acestor copii.

III.2. Managementul problemelor comportamentale

În literatura de specialitate sunt menționați mai mulți

factori individuali, care pot determina comportamentul
neadecvat al copiilor, printre care pot fi și cei enumerați. Pe
lângă acești factori, există și factori ereditari, de mediu,
contextuali, care pot perturba conduita copiilor.
Unii copii prezintă întârzieri în dezvoltarea cognitivă,
deficit de atenție, impulsivitate și hiperactivitate, sau o
reactivitate emoțională exagerată, unii copii au un
comportament inhibat, în timp ce alții sunt agresivi sau
opoziționați; copiii cu probleme de temperament manifestă un
nivel de activare crescut și răspunsuri la stimulare care conduc
la conflicte cu cei din jur, câmpul lor de atenție, iritabiliatea și
regularitatea obișnuințelor sunt disfuncționale.
Unele comportamente nepotrivite continuă la o vârstă
când repertoriul comportamental ar fi de așteptat să fi ajuns la
alt mod de manifestare (de ex., comunicarea prin plâns a unor
nevoi, la vârste când limbajul expresiv i-ar permite alt mod de
exprimare, verbal). Comportamentele care se repetă prea des,
interferează cu abilitatea copilului de a învăța, limitându-i
dezvoltarea, sau comportamentele care sunt adecvate într-un
loc, dar se manifestă inadecvat în alt context, devenind un risc
pentru copil sau având efecte negative asupra
comportamentului.

77
 Un comportament inadecvat se caracterizează printr-un
set de manifestări care împiedică adaptarea la mediul din
grădiniță, care aduce atingere funcționării copilului, dar și
celorlalți colegi, manifestând și o anumită stabilitate în timp.
Aproape toți copii manifestă, la un moment dat,
comportamente inadecvate la vârsta preșcolară, dar 10-15%
dintre acestea sunt la nivel moderat.
Pentru a iniția modificări comportamentale este bine să
cunoaștem specificul dezvoltării copiilor la vârsta preșcolară,
precum și elementele individuale de manifestare/comportare,
pentru ca intervenția comportamentală să devină eficientă.
Copilul observă și imită comportamentele din jurul său.
Copiii vor aplica aceleași metode folosite pe care le-au trăit în
viața lor. Explicațiile oferite pentru clarificarea regulilor,
așteptărilor, încurajează copilul să se comporte social. Un
factor foarte important în dezvoltarea copilului este modul în
care acesta înțelege ceea ce se întâmplă în jurul său și rațiunea
pe care o da regulile și comportamentelor observate (Piaget,
1980).

➢ Comportamentele provocatoare ale copiilor:

• Accesele de furie
Există două tipuri de accese de furie:
- primul reprezintă reacția unui copil foarte obosit și
copleșit de o situație prea solicitantă.
Când observăm la grădiniță că un copil are un astfel de
acces de furie, este important să îi oferim o îmbrățișare, iubire,
atenția noastră a cadrelor didactice. Scopul este săi ajutăm pe
copii să-și recâștige echilibrul fizic și emoțional;

78
 - al doilea acces de furie este datorat frustrării pentru că
nu obține ce dorește. Acest tip de furie reflectă o luptă
internă a copilului – o luptă esențială între independență
și dependență. În acest caz, păstrarea calmului și
continuarea activității fără a-i acorda atenție
suplimentară poate să liniștească accesul de furie.
Uneori „coborârea” la nivelul copilului este de ajutor.
Simpatia manifestată pentru experiența copilului „Văd
că îți este greu!”, apoi menținerea unei poziții ferme,
dar echidistante, este foarte folositoare. Aceasta îi dă
copilului ocazia să-și rezolve tulburarea. Copiii sunt
supraîncărcați cu nervozitate. Ei vor să li se acorde o
atenție exclusivă și știu că pot s-o obțină printr-un acces
de furie (Gordon, 2011).

• Țipătul – poate reprezenta cea mai puternică formă

prin care copilul își poate face cunoscută nevoia pe
care o resimte.
Țipătul este asociat deseori cu perioadele de
supraîncărcare, când un copil simte că nu mai are control
asupra situației. Ca educatori, noi trebuie să-i învățăm pe copii
că un anumit comportament este acceptabil sau inacceptabil și
să le furnizăm alternative acceptabile. De asemenea, țipătul
copilului poate fi o formă de exprimare a unei agresivități pe
care acesta o resimte datorită încărcăturii activităților didactice
sau a provocărilor la care este supus și solicitat să răspundă. În
mod firesc, trebuie să identificăm cauza agresiunii și să ajutăm
copilul să înțeleagă cu exactitate paleta de afectivitate pe care o
resimte (Gordon, 2011).

79
 • Lovirea
Lovitul este un alt comportament îngrijorător pentru
cadrele didactice. Lovitul, ca și țipătul, poate fi un
comportament prin care copilul își exprimă o nevoie. Trebuie
să ne gândim la lovit în același mod în care ne gândim la țipat.
„Ce dorim să învețe copilul care-i lovește pe ceilalți?” (Carr,
Taylor&Robinson, 1991). Dorim ca el să folosească cuvinte în
loc să lovească, să solicite ajutorul nostrul, al cadrelor didactice
sau să lovească altceva în loc de a lovi alți copii.
De asemenea, este important să folosim pașii atenției
pozitive și fixarea limitelor:
- stabilirea unui bun contact vizual;
- folosirea cuvintelor simple, directe și cu ton scăzut;
- arătarea clar că înțelegem și acceptăm sentimentele
copilului, dar nu-i putem permite să se comporte într-un
mod inadecvat;
- pregătirea o alternativă comportamentală sau o
consecință pentru a fi folosită: care sunt consecințele
logice ale lovirii. De exemplu, joaca de unul singur este
o consecință logică pentru un comportament de joacă
inadecvat.
Pentru copilul care lovește este important să se implice
în activitățile de la grădiniță care îi permit să se elibereze de
tendințele agresive. Jocurile de rol, pictura, modelarea
plastilinei sunt activități indicate pentru eliberarea tensiunii.
Atât cel care lovește cât și cel lovit au nevoie de
înțelegerea noastră a cadrelor didactice. Dacă copiii pot să-și
rezolve conflictul fără intervenția educatoarei, se naște o ocazie
pozitivă de învățare ( Gordon, 2011).

80
 III.3. Situațiile conflictuale
Termenul de conflict provine din latinescul conflictus,
desemnând „lovirea împreună cu forță” și implicând prin
aceasta „dezacorduri și ficțiune printre membrii grupului,
interacțiune în vorbire, emoții și afectivitate” (Forszth, 1993,
p.79).
Gamble (1993, p.216) definește conflictul ca o variabilă
pozitivă în sensul că „dincolo de toate fricile, conflictul este o
consecință naturală a diversității”, oferind oportunitatea
dezvoltării individuale și de grup.
De multe ori dacă este corect gestionat, conflictul
posedă în sine energia provocării, motivării și progresului
cognitiv și afectiv pentru copii.
Conflictul este o parte firească a procesului de
comunicare cu cei din jur. Apariția frecventă a conflictelor
duce însă la deteriorarea prieteniilor/relațiilor. La vârsta
preșcolară sunt mai multe conflicte și, chiar de aceea, copiii
trebuie să își dezvolte, de acum, abilitatea de rezolvare
eficientă a acestora, pentru a fi pregătiți să facă față, în viitor,
unor astfel de situații.
Situațiile conflictuale între copiii de la grădiniță
generează multă furie și frustrare acestora. Medierea unor astfel
de situații presupune ascultarea copiilor implicați în situațiile
conflictuale respective și clarificarea emoțiilor simțite în astfel
de situații dificile.
Situațiile conflictuale apar, cel mai frecvent, datorită
abilităților reduse ale copiilor de rezolvare a unor probleme.

Tocmai de aceea, abordarea unor astfel de situații

conflictuale trebuie să constituie un prilej de a-i învăța pe copii

81
cum să genereze mai multe soluții la o problemă. Înainte de a
alege soluția adecvată pentru rezolvarea conflictelor, educatorii
trebuie să îi lase pe copii să exprime variante de soluționare,
chiar dacă sunt inacceptabile, apoi să le elimine în urma
analizării. A-i lăsa pe copii să exploreze, să caute soluții
alternative pentru a soluționa o problemă și să le discute,
constituie un pas important, atât în relaționarea acestora cu
educatorii, cât și în dezvoltarea controlului asupra propriului
comportament.
Conflictele la vârsta preșcolară sunt legate de modul în
care se desfășoară un joc, de exemplu, de rolurile pe care copiii
și le asumă în cadrul jocului, de împărțirea jucăriilor, de
așteptarea rândului sau de alegerea temei unui joc. Conflictul
poate lua forma unor acte fizice agresive, a unui schimb de
replici sau izbucnirea în lacrimi. Dacă un conflict nu se rezolvă
rapid, aceasta poate duce la întreruperea jocului, la trăiri
emoționale ample, de tip furie sau/și frustrare.
În rezolvarea conflictelor, preșcolarii pot aborda mai
multe posibilități: copiii care se joacă mai mult timp împreună
cu ceilalți, pot învăța, prin încercare și eroare, ce funcționează
și ce nu în rezolvarea acestor neînțelegeri. De asemenea, acești
copii ajung să-și dea seama de modul cum ceilalți copii pot
soluționa conflictul.
Pentru a fi eficienți în rezolvarea conflictelor, copiii pot
respecta următorii pași: vor descrie faptele, fără a-i învinovăți
pe ceilalți, își vor exprima sentimentele față de ceea ce s-a
întâmplat și vor identifica alternative referitoare la cum anume
cred că ar putea face față pentru a rezolva situația.
Dacă sunt copii care rezolvă conflictele frecvent prin
agresivitate (de exemplu, ridicarea tonului, lovituri) pot fi puși

82
să observe o situație conflictuală între mai mulți copii și apoi să
fie discutată, pentru a identifica și alte moduri de rezolvare
posibile.
Educatorii trebuie să înțeleagă cauzele diverse ale
comportamentelor nedorite, pentru a aborda strategii adecvate
de prevenire a conflictelor dintre copii. Astfel, educatorii pot
utiliza doar metode pozitive de disciplinare, fără a se recurge la
comportamente violente sau etichetări. Se pot întreprinde
măsuri de prevenție pentru a evita apariția comportamentelor
nedorite și, în consecință, a conflictelor între copii, la nivel de
grupă.
Dacă educatorii observă o situație în care copilul
manifestă comportamente agresive, este bine să-l întrebe pe
acesta care sunt consecințele acelui comportament. Cei mai
mulți copii refuză să se mai joace cu cei care se comportă
agresiv și nu-i vor mai lăsa nici în spațiul lor de joacă, deci pot
experimenta pe ”pielea lor” consecințele propriilor manifestări,
dar își pot modifica acele comportamente. Pentru un copil care
intră frecvent în conflict verbal cu ceilalți, educatorii pot folosi
un joc de rol cu două jucării care redau acel tip de interacțiune
ineficientă, punând în scenă una dintre situațiile conflictuale. În
momentul în care cele două personaje ajung să se certe, jocul
se întrerupe. Acest tip de activități poate fi realizat și cu un
grup de 2-3 copii, dar se recomandă ca acei copii care se
comportă agresiv să fie spectatori, pentru a avea ocazia să
înțeleagă mai bine comportamentele personajelor și
consecințele pe care aceste comportamente le au.
Reglarea emoțiilor cu ajutorul celor 3 R, după un
conflict: reflecție, reparare și responsabilitate

83
 Copiilor nu le place să își ceară scuze pe câmpul de
luptă, însă doresc să se reconecteze și să se bucure de legăturile
apropiate din familie, odată ce sentimentele le-au fost ascultate.
Astfel, pentru rezolvarea problemelor , după un conflict
este indicat să folosim:
• Reflecția – adresăm întrebări deschise și ajutăm
copilul să „nareze” ceea ce s-a întâmplat, astfel
creierul rațional al copilului capătă înțelegere asupra
situației, ceea ce îi va oferi pe viitor, un mai bun
control asupra emoțiilor și comportamentului său;
• Repararea – este indicat să îi dăm copilul șansa de a
repara o greșeală. Când copilul strică o relație, să îi
dăm puterea de a o repara, astfel nu privim ca o
pedeapsă, ci ca un mod de a repara o relație valoroasă
care a fost afectată din greșeală;
• Responsabilitate – primul pas spre responsabilitate
este este ca, copilul să înțeleagă că alegerile pe care le
face au un impact asupra celorlalți copii și că există
întotdeauna alternative : „răspuns – abilitate”. Ca
educatoare, este indicat să facem observații pe
parcursul zilei pentru a-i ajuta pe copii să remarce
alegerile pe care le face și rezultatul lor inevitabil :
„Ai văzut ce fericit a fost Ionuț când l-ai lăsat și pe el
să se joace cu mașinuța ta!” Acestea au un efect mai
mare asupra alegerilor pe care le face decât
rugămințile și pedepsele (Laura Markham, 2012).

III.4. Rutinele
Organizarea ineficientă a mediului din grădiniță poate
deveni cauza unor comportamente inadecvate la copii (de

84
exemplu, un spațiu în care copiii își desfășoară activitățile
didactice, dar tot acolo servesc și masa, dorm și își depozitează
hainele și gentuțele). În schimb, organizarea unui mediu
securizant, atractiv în sensul posibilităților de valorificare a
opțiunilor copiilor, dar bine structurat, cu destinație bine
definită poate ajuta la menținerea comportamentelor dorite și la
manifestarea lor în mod frecvent (de ex., în sala de mese se
servește masa, la vestiar se țin hainele etc.).
Fiecare moment al zilei reprezintă o oportunitate de
învățare și cu cât contextele de învățare sunt mai clare cu atât
sunt mai valoroase experiențele trăite și achizițiile dobândite în
urma lor.
Activitățile cu caracter rutinier se derulează pe
parcursul întregii zile și au un rol deosebit de important pentru
dezvoltarea personală a copilului. Fiecare moment trăit de copil
este o ocazie de a învăța ceva, iar acestor activități, prin care îi
sunt satisfăcute copilului nevoile primare, trebuie să le
acordăm aceeași atenție pe care o acordăm activităților
didactice, în organizare, planificare și desfășurare.
Formarea rutinelor și respectarea lor mențin copilul
implicat în acțiuni adecvate și scade frecvența situațiilor în care
copiii pot manifesta comportamente inadecvate.
Din punct de vedere psihologic, rutinele au rolul de a
oferi sentimentul de control și de predictibilitate asupra
evenimentelor. Prin participarea la aceste activități desfășurate
ritmic, copiii învață despre momentele zilei, succesiunea lor și
activitățile specifice acestora, li se formează sentimentul de
apartenență la grup, iar ei se simt în siguranță.
Rutinele includ următoarele tipuri de activități: sosirea
și plecarea copilului din grădiniță, salutul, gimnastica de

85
înviorare, întâlnirea de dimineață, gustările, micul dejun și
masa de prânz, igiena, spălatul și toaleta, somnul/perioada de
relaxare de după-amiază.
Rutinele pot fi discutate cu copiii. De exemplu,
dimineața li se pot prezenta copiilor: orarul zilei, succesiunea
activităților și modul de trecere de la o activitate la alta. Astfel,
se reduce refuzul copiilor de a trece de la o activitate la alta.
Comportamentele specifice unor rutine pot fi exersate și prin
jocuri de rol (de ex., servitul mesei în jocul ”De-a musafirii”).

III.5. Regulile și limitele

Termenul de regulă se referă la o prescripție de
comportament a cărei încălcare este urmată de o sancțiune sau
pedeapsă. Unii specialiști din domeniul managementului clasei
consideră că este mai potrivit termenul de standard
comportamental decât cel de regulă, deoarece primul ne trimite
cu gândul la un reper pe baza căruia copilul să poată evalua
propriul comportament, în timp ce ultimul este asociat mai
mult cu cel de „lege” și implicit de pedeapsă (Jones&Jones,
2007). Dincolo de această distincție, putem utiliza termenul de
regulă atâta timp cât cunoaștem bine ce desemnează și, mai
ales, dacă formulăm corect această prescripție: a) ce se așteaptă
de la copii; b) de ce se așteaptă acest lucru; c) ce se întâmplă
dacă copii nu răspund acestor așteptări.

Chiar dacă în limbajul curent regulile și rutinele par să

se refere la același lucru, înțelegerea distincției dintre cele două
constructe este importantă pentru practica educațională.
Ambele definesc așteptările și standardele privitoare la
comportamente, dar în timp ce regulile definesc standarde mai

86
generale, rutinele descriu expectanțe cu privire la
comportamentele specifice (Marzano et al., 2003).
Prin instituirea unor reguli la nivelul grupei se
facilitează învățarea unor comportamente dorite, se reduc
situațiile problematice și se stabilesc limitele acceptate ale
comportamentelor copiilor.
Stabilirea de reguli și formularea permanentă a
așteptărilor în legătură cu comportamentele adecvate sunt
principalele metode de management comportamental la
preșcolari. Respectarea unei reguli presupune dezvoltarea
capacității copiilor de a planifica și de a inhiba un
comportament, atunci când li se cere. Copiii învață de mici că
fiecare context social are anumite reguli (de exemplu, ca să se
joace cu jucăria altui copil, întâi va trebui să i-o ceară, etc.), iar
respectarea acestora facilitează adaptarea noastră socială.
Regulile se formulează în termeni de comportamente
care se pot observa și care sunt clar definite, nu sub forme
generale (de exemplu: „Să fiți cuminți!”).
De asemenea, regulile trebuie formulate în termeni
afirmativi, evitându-se formularea lor în termeni de interdicție.
De exemplu, educatorii, în loc să spună copiilor ce să nu facă,
ar fi de dorit să le comunice ceea ce au voie să facă și ceea ce
se așteaptă de la ei, punând deci accent pe ce se poate face.
Interdicțiile sunt percepute ca un element de presiune,
constrângere și amenințare, generând non-complianța copiilor
la reguli.
Regulile trebuie discutate cu copiii, aceștia fiind
încurajați să le propună chiar ei, să le ilustreze prin desene și să
le expună în sala de grupă. Copiii trebuie familiarizați cu
regulile prin verbalizarea permanentă a acestora, dar trebuie

87
puși și în situația de a învăța, prin încercare-eroare, ceea ce se
așteaptă de la ei. Cea mai bună modalitate prin care copiii
învață regulile este să le testeze, observând consecințele
acestora (aprobare și recompensă când sunt respectate sau
dezaprobare când nu sunt respectate). Uneori, după ce
educatoarea comunică o regulă, copiii vor încerca să o încalce,
forțând limitele (de exemplu, dacă regula este ca în sala de
grupă să nu se ridice tonul vocii, unii copii vor striga), pentru a
vedea dacă este într-adevăr necesare ca aceasta să fie
respectată, pentru că au întâlnit situații în care au încălcat
regulile și nu au suferit nicio consecință.
Educatorii trebuie să repete regulile, astfel încât copiii
să le poată interioriza. Interiorizarea regulii apare în momentul
în care copiii transpun regula în comportament.
Mai eficient este ca educatorii să prezinte și să susțină
un set de reguli simple și clare care să fie comunicat copiilor,
reamintit și revizuit periodic. Un astfel de set de reguli se poate
crea din primele zile de grădiniță (de exemplu: 1. Copilul
trebuie să ridice mâna pentru a pune o întrebare sau a da un
răspuns; 2. Când se joacă are grijă să nu deranjeze jocul
colegilor; 3. Pentru a obține o jucărie aflată la alt copil, aceasta
este cerută...etc.). Acesta este primul pas spre a se asigura
ordinea dorită în grupă.
Orice regulă presupune două componente: stabilirea
comportamentului adecvat, urmat de consecințe pozitive, și
stabilirea administrării consecvente a penalizărilor atunci când
comportamentul nu este urmat (De exemplu, comportamentul
adecvat este de a proteja construcțiile celorlalți copii. În situația
când regula este aplicată consecința pozitivă poate fi de natură

88
socială, apreciere sau laudă, iar în caz de nerespectare este
trimitere în pauză și retragere din joc.).
Numărul de reguli se stabilește în funcție de vârsta
copilului, mai exact un număr de 3-4 reguli pentru copiii de 3-4
ani și un număr de 5-6 reguli pentru copiii de 5-7 ani. Pentru
copiii foarte mici, de 2-3 ani, este indicat să fie utilizate reguli
generale de comportament precum: „adunați jucăriile”,
„ascultați când cineva vorbește”, etc., iar pentru copiii mai mari
de cinci ani se pot stabili reguli referitoare la comportamentul
social (de ex. Cereți voie pentru a vă juca cu jucăria altcuiva,
etc.).
După cum menționam anterior, pe lângă stabilirea
regulilor este importantă și stabilirea consecințelor acestora.
Pentru că respectarea regulilor reprezintă un proces de învățare,
comportamentele pe care copiii le respectă trebuie apreciate de
educatori și recompensate prin întăriri sociale (aprobare, laudă
etc.). În schimb, dacă preșcolarii ignoră regulile, educatorii
trebuie să stabilească consecințe logice sau naturale care să îi
ajute în înțelegerea rolului și importanței pe care acestea le au
pentru adaptarea socială și la mediul grădiniței.
Copilul are nevoie de limite, impuse nu rigid, ci
flexibil, impuse cu dragoste și în funcție de capacitățile vârstei
lui. Sentimentul de siguranță al copilului se bazează și se
formează pe ideea că există o educatoare în care poate avea
încredere, care îi dă putere și îl călăuzește. Copiii care nu
primesc deloc limitări în familie, ajung să aibă dificultăți
majore în adaptarea la limitările vieții. Aproape întotdeauna, în
spatele unui copil care are o problemă de disciplină este un
părinte prea permisiv și inconstant în regulile și limitele pe care
le cere și față de care el însuși este instabil. Limitele sunt

89
importante pentru copil, încă de mic, pentru a înțelege regulile
lumii, ale naturii și ale relației cu ceilalți (Brazelton&Sparrow,
2008).
Comunicându-i de la o vârstă fragedă ce se poate și cât,
transformi haosul necunoscutului într-o lume ordonată și cu
sens. Prin comportamentele pe care le exprima, copilul ne
provoacă de fapt să îi stabilim limitele. Orice copil încearcă în
mod normal să testeze la grădiniță, limitele a ceea ce i se
spune. Dacă face parte dintre cei care pun mereu la încercare
ceea ce i se pare a fi o limitare, îi vom da cele două șanse:
supunerea sau consecințele.

III.6. Pedeapsa
Pedeapsa constă fie în administrarea unor stimuli
aversivi, care survin după efectuarea unui comportament
inadecvat, fie în eliminarea unor privilegii de care copilul a
beneficiat anterior, cu scopul de reducere a comportamentului
nedorit vizat.
Educatorii trebuie să știe însă că, deși în anumite
situație pedeapsa este inevitabilă, efectele sale pozitive sunt pe
termen scurt, în timp ce efectele negative la nivel emoțional
sunt pe termen lung (Stan, 2004, 2009).
Eficiența aplicării pedepselor și evitarea reacțiilor
emoționale negative (frustrare, ură, deteriorarea relației
educator-copil) depind de respectarea următoarelor reguli:
- aplicarea pedepsei să se facă imediat după abaterea de
la regulă pentru a putea fi asociată comportamentului
indezirabil;
- pedeapsa să fie aplicată în particular pentru a nu umili
copilul;

90
 - pedeapsa trebuie precedată de avertisment și de
reamintirea regulilor;
- pedeapsa nu trebuie să aducă atingere persoanei, ci
comportamentului neadecvat;
- pedeapsa trebuie să fie acompaniată de întărirea
comportamentului adecvat.
De asemenea, pedeapsa poate produce comportamente
evitative din partea celui pedepsit. De exemplu, un copil aspru
pedepsit poate începe să fie mai puțin comunicativ, să mintă, să
fie duplicitar, să ascundă anumite fapte/acțiuni pentru a evita
pedeapsa, să învinovățească pe alții.
Penalizând un comportament nedorit/inadecvat are loc
uneori doar o anulare temporară a acestui comportament, fără
a-l modifica (de ex., un copil continuă să îl tachineze pe
colegul său, chiar dacă a fost dezaprobat, pentru că reacția de
râs a celorlalți, față de cel tachinat, determină o satisfacție care
depășește neplăcerea generată de pedeapsă). Din această
situație, de a fi pedepsit, copilul învață că prin aplicarea unei
pedepse se pune capăt, pentru moment, a unei situații, dar nu
este învățat ce să facă în viitor pentru a fi aprobat și pentru a nu
mai fi pedepsit.

91
PARTEA a II-a: DETERMINAREA CADRULUI
OPERAȚIONAL AL CERCETĂRII

CAPITOLUL IV
IPOTEZE ȘI OBIECTIVE ALE CERCETĂRII

IV.1. Concepția (filozofia cercetării)

Preșcolaritatea este considerată ca fiind vârsta ce

cuprinde cea mai importantă experiență din viața unei
persoane. Pe parcursul ei înregistrăm ritmurile cele mai
pregnante în dezvoltarea individualității umane și unele dintre
cele mai semnificative achiziții ce vor avea ecouri evidente
pentru etapele următoare ale dezvoltării sale.
Relația educator-copil este mobilul care face întreaga
structură școlară să funcționeze. În prezent, educatorul
întâmpină o serie de provocări zi de zi, iar metodele de
abordare a situațiilor apărute sunt cele mai diverse,
particularizate în funcție de copil, de familia din care provine
(uneori colaborarea cu familia se dovedește a fi dificilă dar,
alteori, părinții sunt persoanele cele mai importante care au,
într-adevăr, un rol major în îmbunătățirea situației școlare și a
comportamentului copilului), în funcție de colectivul din care
copilul face parte sau în funcție de anturajul acestuia și de alte
elemente care îl influențează în mod constant pe parcursul
dezvoltării sale.
Consider că educația timpurie este o necesitate în
contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă între naștere
și 6/7 ani este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă.

92
 Dacă procesul de dezvoltare și disciplinare al copiilor
este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este
dificilă și costisitoare. Investiția în copil la vârste cât mai
fragede conduce, pe termen lung, la dezvoltarea socială a
acestora și la realizarea susținută a drepturilor copiilor. Astfel,
dacă la nivelul educației timpurii sunt depistate și remediate
deficiențele de învățare și psiho-comportamentale ale copiilor,
deci înainte de integrarea copilului în învățământul primar –
beneficiile recunoscute se referă la: performanțele școlare
superioare, diminuarea ratei eșecului școlar și a abandonului.
În prezent, poate mai mult ca oricând, avem nevoie de
repere în educarea copiilor, avem nevoie de o disciplină
pozitivă bazată pe îmbinarea cu tact a dragostei și bunăvoinței
cu fermitatea. Este o metodă nici permisivă, nici punitivă, care
vizează implementarea unor deprinderi - cheie în
comportamentul copilului: autonomie, stimă de sine, respect
reciproc, cooperare și chiar, autodisciplină.
Pentru ca un copil să își formeze capacitatea de
evaluare a comportamentului corespunzător, ar trebui să-i
oferim criterii obiective și convingătoare de apreciere a faptelor
morale. La grădiniță, imaginile cu privire la conduită, de
exemplu, este indicat să conțină o notă educativ-apreciativă:
„așa e bine, așa e corect, așa nu e indicat” etc.
Regulile impuse verbal sau în altă formă de educator
constituie, înainte de a fi interiorizate, la prima etapă, obligații
categorice pentru copil. Astfel, transformarea regulilor impuse
în calități și valori ale personalității copilului la etapa de
interiorizare vor fi exteriorizate și observabile prin atitudinile
morale ale copilului pe parcurs. Este ideal, în acest sens, ca
atmosfera din familie să fie afectivă, ea având o influență

93
hotărâtoare asupra dezvoltării generale a copilului. În primii
ani de viață copilul reacționează la tot ce se întâmplă în jur prin
reacții emotive, care determină direcționarea activității și
formarea atitudinilor de mai târziu.
Năzuințele copiilor se formează la vârsta preșcolară
prin exemplul celor din jur. Din familie copilul învață limbajul
și comportamentul socio-uman, își formează aspirații și
idealuri, convingeri, sentimente și atitudini, trăsături de voință
și de caracter. Ambianța, climatul psihologic din familie
influențează procesul de formare a personalității copilului.
Faptele de astăzi ale copiilor reprezintă o prefigurare
certă a celor de mâine; deprinderile și convingerile de moment,
constituie baza modului de valorificare în viitor, atitudinile și
comportamentele adulților cu care vin în contact (îndeosebi ale
părinților) sunt primele modele preluate cu fidelitate de către
copii.
Principalul obiectiv vizat este identificarea nevoilor
copilului și învățarea acestuia ce înseamnă un comportament
potrivit, prin aplicarea metodelor de disciplină, ținând cont de
capacitatea lui de înțelegere și adaptând modul de disciplinare
în funcție de aceasta. Este important să-i explicăm copilului
lucrurile într-un mod adecvat nivelului lui de dezvoltare
intelectuală. Prin comportament, copilul exprimă sentimente,
motiv pentru care este important să înțelegem sentimentele
aflate la baza comportamentului. Pot ajuta, ca educatoare, la
rezolvarea problemelor apărute datorită unui comportament
neadecvat, dacă cunosc sentimentele sau motivele care l-au
generat.

94
 Metodele de disciplinare pe care le aplic la grădiniță
sunt căi spre atingerea stării de autocontrol, de conștiință a unei
vieți interioare a copilului. Ca educatoare mi-am propus să
militez pentru crearea unui program care să dezvolte abilități
interpersonale și de colaborare eficiente, să dezvolt strategii
eficiente de management al grupei, să implic părinții în toate
aspectele educației copiilor lor, să folosesc activități de învățare
cooperativă, să aplic metodele de predare-învățare în procesul
de disciplinare al preșcolarilor și să fiu un model
comportamental adecvat, să dezvolt relații pozitive între copiii
și alte persoane și să-i tratez pe copiii cu respect și demnitate.
Interacționarea cu tehnici sau metode eficiente de
modificare a comportamentului copilului din perspectiva
disciplinării pozitive, ce presupune concentrarea pe
comportamentele pozitive ale copilului; stabilirea și impunerea
regulilor în comportamentul copilului, stabilirea limitelor si
monitorizarea comportamentului ar asigura îmbunătățirea
relațiilor interpersonale între copil-educatoare cât și între
educatoare – părinți.
Există o diferență semnificativă în ceea ce privește
dezvoltarea socio-emoțională a copilului prin aplicarea de
metode pozitive de disciplinare și integrarea copilului în viața
socială și copiii care au parte de o învățare reproductivă,
desfășurată într-un mediu autoritar unde se folosesc.
Disciplinarea pozitivă a copilului prin aplicarea
metodelor de predare-învățare din grădiniță presupun
dezvoltarea abilităților de comunicare și a abilităților de viață
ale copiilor, dezvoltarea identității personale, schimbarea
atitudinii față de sine și față de ceilalți colegi, dobândirea unui
bun autocontrol, creșterea eficientizării învățării, dezvoltarea

95
inteligenței emoționale, interacțiunii sociale reușite, cu focus
pe următoarele valențe:
❖ Adaptarea la diversitate;
❖ Capacitatea de a interacționa cu ușurință;
❖ Capacitatea de a-și însuși anumite abilități de
relaționare și să-și asume responsabilitatea pentru
comportamentul lui;
❖ Strategii de rezolvare a problemelor și conflictelor.

Dar și din punct de vedere emoțional:

- Încrederea în sine;
- Autocontrolul;
- Imagine pozitivă asupra sinelui.

Ulterior, prin programul de intervenție aplicat, urmăresc

ca aspectele care țin de problemele comportamentale și
agresivitate să se amelioreze.
Principalele aspecte care se urmăresc sunt:
✓ Copii să-și însușească anumite abilități de relaționare și
să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul
lor;
✓ Să găsească strategii de rezolvare a problemelor și
conflictelor cu colegii prin intermediul metodelor
aplicate;
✓ Să se diminueze comportamentele impulsive de tipul:
„nu am răbdare”, nu tolerează să i se spună nu”;
✓ Să exploreze probleme existente cu colegii din grupă;
✓ Să se faciliteze exprimarea emoțională;
✓ Să se faciliteze exprimarea preocupărilor copiilor.

96
 IV.2. Ipoteze ale cercetării

Ipoteza generală:
Dacă aplicăm un program de ameliorare a
comportamentului indisciplinat bazat pe cunoașterea nevoilor
sociale și psiho-emoționale ale preșcolarilor atunci se reduce
agresivitatea și indisciplina cu efecte pozitive în manifestarea
unor comportamente adecvate în rândul preșcolarilor.
Ipoteze secundare:
• Dacă aplicăm observația ca metodă de disciplinare,
identificăm principalele manifestări problematice și a
factorilor care au dus la apariția, menținerea și
declanșarea acestor manifestări;
• Dacă aplicăm jocul (jocul funcțional/ jocul de
construcție/jocul cu reguli) reglementăm
comportamentul de tipul: relaționare, comunicare,
cooperare în rezolvarea sarcinilor și reușim să îl facem
pe copil să învețe din reușitele adversarilor;
• Dacă aplicăm demonstrația, reducem comportamentul
de agresivitate verbală și fizică, arătându-i copilului
modalitatea prin care se poate manifesta un
comportament adecvat;
• Dacă aplicăm povestirea, reducem comportamentul de
agresivitate fizică, întrucât îi satisfacem copilului
nevoia de cunoaștere și de afectivitate, îi stimulează
imaginația și constituie cadrul optim de exersare a
capacității de comunicare, reușind în același timp, să
educăm la copil, sentimente morale și estetice și să îl
facem să înțeleagă anumite reguli de comportare
morală.

97
• Dacă aplicăm conversația, copiii reușesc să-și exprime
sentimentele și emoțiile, dorințele și nevoile, să se
descopere în fața colegilor atunci când este pregătit;
• Dacă aplicăm explicația reducem comportamentul
agresiv verbal și simptomele de impulsivitate prin
clarificarea situațiilor și argumentarea logică a faptelor;
• Dacă aplicăm exercițiul, copiii reușesc să folosească un
limbaj adecvat negocierii și rezolvării de probleme,
colaborează și acceptă propuneri, idei;
• Dacă aplicăm jocul de rol, punem copiii să relaționeze
între ei, îi activează din punct de vedere cognitiv și
afectiv, interacțiunile dintre copii permițând
autocontrolului eficient al conduitelor,
comportamentelor și achizițiilor.
• Dacă aplicăm dramatizarea, reușim să dezvoltăm la
copil stima de sine și spontaneitatea care vor facilita
integrarea emoțională și comportamentală, ajută copilul
să își manifeste emoțiile.
• Dacă aplicăm studiul de caz, reușim să confruntăm
copilul cu o situație din viața lui reală, cu scopul de a
observa, înțelege, interpreta și chiar soluționa acest caz.
• Dacă aplicăm jocul didactic reușim să aplicăm reguli,
iar copiii învață să le respecte, să își formeze abilități de
relaționare și cooperare adaptate nevoilor lui;
• Dacă aplicăm activitățile de desen reușim să reducem
și să eliminăm frustrările, inhibițiile prin descărcarea
creativă a tensiunilor acumulate;
• Dacă aplicăm metoda anchetei socio-pedagogice pe
bază de chestionare adresate părinților reușim să

98
 aflăm informații și opinii ale părinților despre
modalitățile de disciplinare pe care ei le aplică;
Procesul elaborării ipotezei de cercetare cuprinde
următoarele etape:
❖ Se pornește de la tema generală, de la domeniul larg
care face obiectul cercetării;
❖ Se setează aspectul particular care prezintă interes
stabilindu-se, astfel, problema cercetării;
❖ Se stabilește obiectivul cercetării, declarând intenția și
scopurile cercetării;
❖ Se întocmește întrebarea cercetării, o prepoziție
interogativă cu privire la relația dintre variabile;
❖ Se construiește ipoteza cercetării;
❖ Se testează ipoteza, care constă în recoltarea datelor
empirice, analiza statistică și concluziile aferente.

IV. 3. Scopul și obiectivele cercetării:

Scopul:
• Identificarea nevoilor copilului care determină apariția
comportamentului indisciplinat;
• Îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți copii prin metodele
aplicate;
• Analiza gradului de implicare a părinților în acțiuni de
disciplinare;
• Educarea comportamentului civilizat al copilului
privind complianța la regului, inițierea și menținerea
unei relații, adoptarea unui limbaj civilizat.
Obiectivele cercetării:
• Stabilirea metodelor de disciplinare necesare, în

99
 vederea aplicării acestora , la grupa de copii preșcolari;
• Diminuarea comportamentul indezirabil: agasarea
celorlalți copii;
• Identificarea nevoilor copiilor de a socializa, de a se
integra în colectivul grupei;
• Identificarea strategiilor de rezolvare a problemelor și
conflictelor cu colegii prin intermediul metodelor
aplicate;
• Diminuarea frustrărilor în cadrul jocurilor colective;
• Experiențierea (trăirea) și exprimarea emoțiilor:
conștientizarea trăirilor emoționale proprii,
manifestarea empatiei;
• Identificarea emoțiilor care stau la baza apariției
manifestărilor opozante;
• Cuantificarea creșterii achizițiilor școlare pe fondul
îmbunătățirii relației interpersonale;
• Crearea unui cadru pedagogic și afectiv pentru
preșcolar;
• Instruirea părinților cu privire la rolul metodelor de
disciplinare în viața copilului;
• Oferirea unor informații necesare care să-i ajute pe
părinți să asimileze cunoștințe esențiale despre
modalitatea de disciplinare a copiilor;
• Asigurarea unui mediu de învățare eficient prin
aplicarea activităților didactice necesare;
• Înregistrarea și interpretarea rezultatelor obținute prin
urmărirea progresului realizat de preșcolari și prin
obținerea feed-back-ului din partea părinților;
• Valorificarea rezultatelor cercetării în vederea
eficientizării demersului didactic ulterior.

100
 CAPITOLUL V.
ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA
CERCETĂRII

V.1. Modul de organizare a cercetării: perioada de

cercetare, subiecții cuprinși în cercetare, locații,
condiții
Perioada de cercetare a fost stabilită de-a lungul unui an
școlar 2020-2021, în cadrul Grădiniței nr. 24, București, Sector
3 unde lucrez ca educatoare.
Subiecții înscriși în cercetare sunt copii de vârstă
preșcolară, înscriși la Grupa Mare 3.
Media vârstei copiilor este de 5-6 ani, cei mai mulți
împlinind vârsta de 6 ani până în august 2021. Totalul copiilor
este de 24, grupa fiind echilibrată, având un număr de 12 fete și
12 băieți. Preșcolarii diferă între ei în funcție de educația
primită în familie, de nivelul cultural, dar și in funcție de
bagajul genetic și mediul social. Toți copiii sunt dezvoltați
normal atât din punct de vedere fizic cât și psihic.
Structura eșantionului de preșcolari :
Tabel nr. 1: Subiecții cuprinși în cercetare
Grupa Număr Vârsta
Fete Băieți
Mare 3 copii preșcolarilor
Eșantion
5 ani – 3
de 24 12 12
6 ani - 21
preșcolari

Cercetarea și elaborarea lucrării de față s-a desfășurat

pe parcursul unui unui an școlar 2020-2021.

101
 Etapele și perioadele de cercetare sunt prezentate în
ordine cronologică, în tabelul următor:

Tabel nr. 2. : Metodologia cercetării

Perioada de
Metodologia cercetării
cercetare (luna/an)
❑ Investigații teoretice în domeniul didacticii
Septembrie 2020 -
prin studiul materialelor bibliografice;
Ianuarie 2021

❑ Metoda observației structurate a activităților

Septembrie 2020 -
formale/nonformale, pe baza grilei de
Iunie 2021
observare
Septembrie 2020 - ❑ Studiu de caz – Subiectul V.S.
Iunie 2021
❑ strategii cvasi-experimentale de lucru
Septembrie 2020 - interactiv cu copiii (bazate pe folosirea
Iunie 2021 strategiilor didactice interactive de predare-
învățare-evaluare): „Programul de
intervenție!” – Anexa 2
❑ metoda observației participative bazată pe
Septembrie 2020 – grila de observare și (auto)evaluare
Iunie 2021 interactivă a comportamentelor manifestate
de subiectul prezentat și de copii în timpul
activităților desfășurate în grup/microgrup;
Septembrie 2020 - ❑ Anchetă pe bază de chestionar pentru părinți;
Ianuarie 2021

❑ analiza “urmelor”, a produselor de activitate

Septembrie 2020 – colectivă și individuală a preșcolarilor
Iunie 2021 (folosirea jurnalelor reflexive, utilizarea
portofoliului, analiza hărților conceptuale);
❑ analiza și prelucrarea datelor obținute prin
Mai - August 2021 cercetare;
❑ definitivarea elaborării lucrării;

102
 V.2. Metodologia cercetării

Pentru a cerceta modalitățile de disciplinare la copiii

preșcolari, am apreciat ca fiind indicată folosirea următoarelor
metode de colectare a informațiilor:
- metode descriptive de colectare a datelor:
➢ observația;
➢ metoda anchetei (chestionarul);
➢ conversația.
- metode de cercetare concretă a colectivității:
➢ studiul de caz.
- metode de cercetare prin studiul documentelor:
➢ metoda analizei produselor activității.
- metode de prelucrare, interpretare și prezentare a
datelor cercetării:
➢ grafice cu rezultate.
Pentru a realiza cercetarea de față, mi-am ales câteva
metode, care mă vor ajuta în demersul meu de ”ameliorare” a
comportamentului indisciplinat a preșcolarului V.S., dar și al
preșcolarilor de la grupa pe care o conduc.

Metoda observației este des folosită în activitățile cu

preșcolarii, fiind de folos în activitatea didactică. Cu ajutorul
acestei metode, voi încerca să adun și să înregistrez cât mai
multe informații despre comportamentele pe care le manifestă
copiii în sala de grupă. Fiind o metodă foarte utilizată, deoarece
oferă multe informații valoroase, o voi folosi, atât în cadrul
activităților frontale, dar și în momentele în care copiii se joacă
sau desfășoară activitățile din planul de intervenție (Anexa 2).

103
 Bazându-mă pe grila de observație (Anexa 1), am
realizat o caracterizare la nivelul întregului grup pentru a
reliefa comportamentele indezirabile ale subiectului V.S., la
sfârșitul anului școlar putând să observăm în ce măsură el și-a
ameliorat comportamentul.

Metoda anchetei pe bază de chestionar este

”considerată o metodă complexă de cunoaștere științifică a
opiniilor, atitudinilor, aspirațiilor, comportamentelor,
trebuințelor, motivației”. (Metodologia cercetării psihopeda-
gogice, pag. 26). Am ales să folosesc această metodă, prin
aplicarea de chestionare părinților, cât și mamei subiectului
V.S., cu scopul de a cunoaște grupul de părinți și nevoile
grupului, dar și de a cunoaște nevoile mamei subiectului V.S.
pentru o bună cunoaștere a profilului copilului, a mediului
familial din care provine.
De asemenea, fiind și perioada în care copii au stat
acasă alături de părinți din cauza pandemiei cu Covid 19, acest
mijloc îmi va furniza informații și opinii ale părinților despre
modalitățile de disciplinare folosite de părinți în funcție de
comportamentul copilului, cât și modul în care au evoluat
copiii din punct de vedere al conduitei. Atât înainte cât și după
participarea părinților la activitățile de consiliere, voi folosi
metoda anchetei pe bază de chestionar.
Datele furnizate de acest chestionar au fost preluate și
prelucrate în caietul de observații, rezultatele chestionarului
fiind o bază în completare a rapoartelor după fiecare activitate.
Studiul de caz reprezintă ”o descriere a unei situații
reale, concrete, care implică personaje, întâmplări, atitudini,
opinii și comportamente, astfel încât să creeze o problemă ce

104
se cere a fi diagnosticată, analizată și rezolvată”.
(Metodologia cercetării psihopedagogice, pag. 32).
Am folosit această metodă pentru preșcolarul V.S.,
deoarece mi se pare cea mai relevantă metodă de a cunoaște
istoricul copilului, mediul familial și școlar, dar și pentru a
identifica nevoile nesatisfăcute care se află în spatele
comportamentelor indezirabile ale subiectului V.S.
Consider că este cea mai eficientă metodă pentru a
vedea cum reacționează preșcolarul în cadrul grupului și cum
putem aplica modalitățile de disciplinare eficiente pentru a îi
îmbunătății evoluția.
Astfel, am creat un Plan de intervenție (Anexa 2), cu
scopul de a ameliora comportamentul indisciplinat bazat pe
cunoașterea nevoilor sociale și psiho-emoționale ale
preșcolarului V.S., reducându-se astfel agresivitatea și
indisciplina cu efecte pozitive în manifestarea unor
comportamente adecvate.
Metodele didactice pe care le-am folosit în realizarea
activităților didactice din planul de intervenție (Anexa 2), au
fost:
• Observația – ajută să observăm sistematic activitățile,
dar și a comportamentului subiectului V.S. în sala de
grupă. Cu ajutorul acestei metode, prin activitățile
realizate, atât eu ca educatoare, cât și copilul reușește să
identifice principalele manifestări problematice și a
factorilor care au dus la apariția, menținerea și
declanșarea acestor manifestări comportamentale.
• Jocul - pot fi integrate în mai multe categorii după
funcțiunile didactice îndeplinite:

105
✓ Jocul funcțional – în cadrul căruia copiii sunt
aduși în situația de a explora caracteristicile și
proprietățile anumitor obiecte și materiale din
mediul lor de existență;
✓ Jocul de construcție – prin intermediul căruia
copiii explorează diverse materiale cu ajutorul
cărora vor construi diferite obiecte. Ei vor avea
astfel posibilitatea să lucreze în echipă și să-și
consolideze relația de colegialitate, sau să
gestioneze un conflict apărut din cauza pieselor
de construit;
✓ Jocul de rol - este o metodă în cadrul căruia
copilul este atras către transpunerea spontană în
diverse situații sociale pe care și le asumă în
formula jocului. Exersarea rolului ales îl solicită
sub aspect imaginativ și creator deoarece, în
acest caz, el se transpune în situație așa cum o
simte și cum o intuiește. Jocul de rol are aceste
caracteristici fundamentale: e motivat personal,
implică participarea activă, solicită gândirea,
emoțiile, imaginația și permite copilului să se
exprime liber.
✓ Jocul didactic (cu reguli )– în cadrul cărora
copiii învață să se supună unor norme/prescripții
care sunt mai presus decât propriile lor dorințe.
Jocul didactic utilizat, în contextul activităților
preșcolare are această particularitate esențială: el
trebuie să îmbine armonios elementul instructiv
și exercițiul cu elementul distractiv. Învățând
prin joc, copilul trebuie să se distreze în același

106
 timp. Îmbinarea elementului distractiv cu cel
instructiv duce la apariția unor stări emotive
complexe, care stimulează și intensifică
procesele de dezvoltare psihică.
• Demonstrația - oferă copilului prilejul de a asista la
diverse acțiuni ce au rol explicativ – exemplificator și
chiar de a acționa în mod direct asupra unor obiecte
pentru a constata anumite caracteristici , particularități,
relații, arătându-i copilului modalitatea prin care se
poate manifesta un comportament adecvat;
• Povestirea - este o metodă pasivă, care datorită
ansamblului trăirilor afectiv-emoționale pe care le poate
declanșa ea poate asigura implicarea personală,
profundă a preșcolarului în activitățile organizate, prin
însuși modul de stabilire a relației intersubiective
educator-copil. Această metodă stimulează imaginația
și educă la copil, sentimente morale și estetice, făcându-
l să înțeleagă anumite reguli de comportare civilizată.
• Conversația – este o metodă verbal-activă, pentru că ea
îl aduce pe copil în poziția de partener de discuție cu
educatoarea.
Desfășurarea activităților în această formă prezintă
avantajul că le permite copiilor un anumit anonimat pe care îl
folosesc cei timizi pentru a nu ieși prea mult în evidență.
Se creează astfel posibilitatea atragerii tuturor copiilor
în activitate, știut fiind că ei se plictisesc repede și se sustrag cu
ușurință din preocupările comune.
Utilizarea metodei conversației în activitățile cu
preșcolarii ajută, de asemenea, într-o măsură extrem de
semnificativă la dezvoltarea capacităților de comunicare ale

107
copilului, înțelegând prin aceasta nu atât dezvoltarea
capacităților de verbalizare, cât, mai ales, îmbunătățirea
comportamentului social: a intra cu ușurință în relație cu
ceilalți, a avea inițiativa dialogului, a asculta interlocutorul, a
asculta activ (înțelegând ce spune interlocutorul și respectând
ce dorește/așteaptă el!).
Nu întâmplător s-a spus că cel mai dificil lucru de
realizat cu preșcolarii este nu atât de a-i învăța să vorbească, ci
mai ales de a-i învăța să tacă și când să tacă.
• Explicația - Este o metodă verbală la care recurgem ori
de câte ori conținuturile prezentate copiilor se cer
argumentate suplimentar pentru a fi mai bine înțelese.
De bună seamă efortul de accesibilizare a acestor
cunoștințe trebuie adaptat unei logici intuitive (singura
pe măsura posibilităților de înțelegere a copilului
preșcolar!). Prin această metodă se clarifică situațiile pe
care le întâmpină copilul, se pot gestiona conflictele
prin argumentarea logică a faptelor.
• Exercițiul - este o metodă activă, deoarece îl introduce
pe copil în situații în care el va acționa activ. Această
metodă este capabilă să conducă spre stabilizarea unor
componente comportamentale de detaliu tocmai ca
efect al exersării. Prin folosirea unui limbaj adecvat,
folosind această metodă se pot rezolva exerciții de
negociere, rezolvare de probleme, de colaborare și
acceptare de idei și propuneri. Abilitatea mea, ca
educatoare se va demonstra tocmai în capacitatea de a
orienta dorința de mișcare a copilului către finalizarea
unor acțiuni la capătul cărora produsul obținut să ofere
bucurie și satisfacție

108
 • Dramatizarea – prin această metodă se dezvoltă, de
asemenea, capacitățile de transpunere într-un rol, dar se
solicită – în același timp și într-o foarte bună măsură –
capacitățile de memorare. Această metodă stimulează
dialogul, interacțiunea, comunicarea atât de necesare
pentru optimizarea comportamentului social al
copilului.
Interpretarea de roluri dramatice îi învață pe copii:
- când să vorbească și când să tacă;
- să aștepte până când interlocutorul își spune replica;
- să-și respecte rândul pentru ca astfel să se înscrie în
logica derulării evenimentelor;
- să empatizeze cu ceilalți copii;
- să înțeleagă anumite sentimente și să se pună în locul
altor personaje.
• Activitățile de desen - le dezvoltă copiilor preșcolari
creativitatea. Am observat o adevărată relaxare din
partea copiilor atunci când desfășoară activități de
desen.
Desenul nu este doar o modalitate de autocunoaștere și
de autodezvoltare, ci și un mijloc de comunicare și de intrare în
relație cu alți copii, prin utilizarea desenului în grup. Culorile
alese, tipul de instrument pentru desen, modul în care
desenează, suprafața ocupată pentru a se exprima, toate acestea
sunt detalii foarte importante pentru cunoașterea copilului.
Desenul îi ajută pe copiii să comunice, să accepte și să
colaboreze. Prin desen copilul își exprimă sentimentele, trăirile,
nevoile, se exprimă pe sine, descoperindu-și astfel identitatea,
este un mode de a descrie povestea care nu poate fi spusă în
cuvinte.

109
 Culorile, hârtia, creta îl pot stimula pe copil să
povestească diferite întâmplări, să scoată la iveală scene din
viața sa, pe care nu le poate exprima astfel. Povestea desenată
de copil relevă foarte clar trăirile și sentimentele copilului.
Metoda analizei produselor activității, ”furnizează
informații despre procesele psihice și unele trăsături de
personalitate”, ale copiilor ”prin prisma obiectivării lor în
”produsele” activității”. (D. Csorba, Metodologia cercetării
psihopedagogice, pag. 29). Pentru cercetarea de față, acolo
unde este cazul, voi analiza lucrările copiilor de la diferite
activități.

V.3. Organizarea și desfășurarea propriu-zisă a

cercetării

Desfășurarea propriu-zisă a cercetării constă în

aplicarea metodelor enumerate mai sus, într-un program de
ameliorare a comportamentului indisciplinat și agresiv al
subiectului V.S., prin realizarea unui studiu de caz pentru acest
preșcolar cu scopul de a identifica nevoile sociale și psiho-
emoționale care se ascund în spatele acestor comportamente,
precum și prin metoda anchetei pe bază de chestionar pentru
părinți înainte și după participarea acestora la activitățile de
consiliere.
Activitățile din Planul de intervenție (Anexa 2), au fost
realizate la nivelul întregii grupe pe parcursul anului școlar, cu
preponderență pe subiectul V.S.

110
 Etapele urmărite sunt:
- realizarea unui plan de intervenție pentru a educa
comportamentul civilizat al copilului V.S., aplicat la
nivelul întregii grupe;
- realizarea unor grafice care au demonstrat nivelul
metodelor didactice care au ajutat în procesul de
disciplinare, modificând comportamentele indezirabile;
- aplicarea metodelor didactice, prin activități specifice
de lucru, care să contribuie la o evoluție a
competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor, mai
ales la subiectul V.S.;
- elaborarea unor instrumente adecvate, pentru realizarea
cercetării;
- culegerea datelor, informaților despre nevoile copiilor,
dar și despre progresul copiilor, prin fișele de
observare, convorbirea cu părinții prin participarea la
activitățile de consiliere, dar și prin aplicarea unor
chestionare pentru aceștia.

Variabilele independente – reprezintă achizițiile

copiilor (comportamentele moral-civile, competențele socio-
emoționale existente, înainte de exersarea propriu-zisă).
Variabilele dependente – reprezintă modificările ce s-
au produs, în urma aplicării unui program de ameliorare
privind comportamentul indisciplinat și agresiv al preșcolarului
V.S.
Cercetarea realizată prin metoda studiului de caz, dar și
a celorlalte metode implicate, va fi etapizată astfel:
Etapa constativă: analizarea și consemnarea nevoilor
sociale și psiho-emoționale care se ascund în spatele

111
comportamentelor indisciplinate ale copiilor, existente în
momentul inițierii planului de ameliorare; variabilele
independente.
Etapa formativă: etapa esențială, de intervenție, cu
caracter instructiv-educativ, prin aplicarea planului de
ameliorare al comportamentului indisciplinat și agresiv, a
competențelor socio-emoționale, atât la grădiniță, cât și în
familie; precum și aplicarea metodei anchetei pe bază de
chestionar înainte și după desfășurarea activităților de
consiliere cu părinții; introducerea variabilei dependente.
Etapa finală: concluzii ( după fiecare nevoie
identificată și la finalul cercetării), realizarea unei evaluări
globale asupra ameliorării comportamentului subiectului V.S.,
cât asupra evoluției preșcolarilor la nivelul întregii grupe, în
urma planului de intervenție realizat, și în urma chestionarelor
aplicate părinților, cât și mamei subiectului V.S.

Pe baza grilei de observație (Anexa 1) pe care am

aplicat-o la începutul anului școlar 2020-2021 am realizat o
caracterizare la nivelul întregului grup pentru a reliefa
comportamentele indezirabile ale subiectului V.S., la sfârșitul
anului școlar putând să observăm în ce măsură el și-a ameliorat
comportamentul.
La Grupa Mare 3 au fost înscriși la începutul anului
școlar un număr de 24 de copii.
Grupa este formată din copii care si în anul școlar
precedent au frecventat grădinița, cu excepția a două fetițe care
sunt nou-venite în grădiniță.
Grupa Mare 3 este combinată, ea fiind alcătuită din
copiii de la mai multe grupe din anul trecut precedent și care au

112
rămas la această unitate de învățământ. Toți copii sunt obișnuiți
cu programul și activitățile grădiniței, majoritatea trecând prin
grupa mică și mijlocie în cadrul grădiniței. Nivelul de
socializare al copiilor este bun, copii noi adaptându-se ușor
noii grupe, excepție făcând un copil, V.S., care prezintă
probleme de comportament, el fiind singurul copil care a
repetat grupa mare din colectivul lui de copii. Am observat că
conflictele la grupa actuală apar din cauza acestui copil. El își
dorește să atragă atenția tuturor copiilor și în fiecare zi creează
la grupă un nou conflict, manifestându-și comportamentul
diferit de la o zi la alta. De asemenea, deși copiii socializează
între ei, am observat că sunt puțin individualiști și nu împart
jucăriile între ei, neștiind în același timp cum să rezolve în mod
eficient conflictele apărute între ei.
Pentru a cunoaște nivelul de dezvoltare social,
psihologic, motric, intelectual, etc. în primele două săptămâni
ale sem I am efectuat probe de evaluare, prin întrebări orale,
jocuri dar și pe anumite teme și fișe de evaluare.
Am observat că din punct de vedere al conduitei,
subiectul V.S., este încăpățânat cu copiii de la grupă, intră
frecvent în conflict cu ei, având o conduită necorespunzătoare.
În cadrul activităților didactice, copiii au demonstrat că
dețin cunoștințe despre propria persoană, mediul familial și cel
al grădiniței, participând la activitățile de grup. La aceste
activități, excepție face V.S., care deranjează activitățile
punând întrebări mereu pentru a ieși el în evidență, neres-
pectând regulile impuse, preluând inițiativa în cadrul jocurilor
prin forță.
Prin urmare, consider că nu vor întâmpina probleme în
implicarea activităților, însă am observat că preșcolarii nu au

113
răbdare în a-și aștepta rândul, mai ales subiectul nostru V.S.,
care deranjează activitatea și nu face liniște când i se cere.
În ceea ce privește imaginea pozitivă despre sine,
remarcăm faptul că preșcolarul V.S. din cauza greutății de 45
kg, nu poate participa la activitățile de educație fizică și sport,
lucru care îl face pe copil să devină furios, manifestându-și
frustrarea printr-un comportament deviant în sala de grupă.
Colegii râd de copilul V.S., iar acesta prezintă o stimă de sine
scăzută.
Domeniul estetic și creativ, prin activitățile sale îi
induce pe copii într-o stare de relaxare, prin mânuirea corectă a
instrumentelor de lucru, îmbinând forme și culori, realizând
astfel lucrări în conformitate cu nivelul lor de vârstă.
De-a lungul anului școlar, mi-am propus să dezvolt la
copii, mai ales la V.S., competența socială care se referă la
complianța la reguli, inițierea și menținerea unei relații-
relaționarea socială, integrarea în grupul de copii –
comportamentul prosocial, precum și competența emoțională
specifică, care se referă la recunoașterea, exprimarea și
înțelegerea emoțiilor pentru a învăța copilul cum să exprime
empatie față de ceilalți colegi și cum să rezolve un conflict,
apărut în urma unei frustrări sau a unei furii.
Toate acestea se vor desfășura ținându-se cont de
măsurile de igienă necesare prevenirii îmbolnăvirii cu virusul
SARS-CoV-19.

114
 Metoda studiului de caz
Profilul copilului cu un comportament indisciplinat
și agresiv
Descrierea cazului:
Istoricul școlar: V.S. este în grupa Mare 3 din anul
2020. Acest copil prezintă un comportament dificil în cadrul
activităților didactice de la grădiniță.
Mediul familial: copilul locuiește împreună cu familia
lui, care este formată din: mama, o bunică și un frățior de 1 an,
frățiorul fiind frate doar de mama, din altă căsătorie.
Părinții lui s-au despărțit de la vârsta de 1 an a
copilului, astfel V.S. a crescut fără tată, el implicându-se foarte
puțin în creșterea și educația copilului.
Pe V.S., îl afectează foarte mult distanța și dorul de tată,
îl vede într-un weekend pe lună, iar când vine de la tatăl,
copilul prezintă un alt comportament. Tatăl îl critică, îi
minimalizează constant orice comportament greșit și este
agresiv verbal și fizic cu copilul. Mama are la dispoziție foarte
puțin timp pentru copilul ei. Ea s-a recăsătorit, în urma relației
a rezultat un băiat, iar în prezent mama s-a despărțit și de tatăl
acestui copil, crescându-și singură cei doi copii cu ajutorul
mamei sale. Ea este în concediu de îngrijire copil, însă
majoritatea timpului îl petrece cu băiețelul de 1 an și cu
treburile casnice: V.S., fiind neglijat din cauza faptului că „este
băiat mare și se descurcă singur”.
Neacordarea atenției de către mamă este frustrantă
pentru copil, simțindu-se dat la o parte din cauza fratelui său
mai mic, iar bunica îl răsfață peste măsură pentru a nu simți că
îi lipsește ceva.

115
 Mediul școlar: copilul se confruntă cu situația adaptării
la un nou mediu fizic, școlar, educațional – altă sală de grupă,
alte educatoare, alți colegi; V.S este un copil activ, energic,
comunicativ, având o bază de cunoștințe, capacități intelectuale
și vocabular specific nivelului de vârstă și dezvoltate optim.
Nu respectă regulile grupei, vorbește urât cu colegii lui,
jignește educatoarele și personalul din grădiniță. Intră foarte
des în conflict cu colegii din grupă, e agresiv cu cei din jur și
atunci când este foarte furios trântește scaunele și ușa de la
grupă, rupând inclusiv patul în programul de somn. Cu colegii
nu se prea înțelege, el fiind respins de către aceștia din cauza
comportamentului lui. Relaționarea și comunicarea cu colegii
lui este, de cele mai multe ori, autoritară, impunătoare, iar cu
adulții relaționarea se centrează pe manifestarea unui
comportament contrar normelor sau prescripțiilor impuse în
timpul activităților (structurate/nestructurate). De altfel, și
reacțiile colegilor la dificultățile copilului sunt de respingere,
evitare sau, uneori agresive ca răspuns la agresivitatea
colegilor.
La activitățile de la grădiniță nu este atent, vorbește
întruna în timpul activităților întrerupe foarte des educatoarele.
Copilul prezintă capacități intelectuale bune și duce la
îndeplinire sarcinile primite, însă prezintă o competiție față de
ceilalți colegi. Își dorește să fie primul mereu, să facă activitate
primul, să stea în fața rândului mereu, lucru care creează
divergențe printre ceilalți copii.
V.S. este un copil de vârstă preșcolară care manifestă
accese de furie de fiecare dată când un coleg dorește să facă
schimb de jucării. Dorința de a se juca el cu aceeași jucărie îl
determină să devină agresiv în momentul în care alt copil își

116
dorește aceeași jucărie. Această stare de furie este resimțită la
nivel corporal, în special la nivelul feții. Această stare
escaladează, ajungându-se la țipete și agresarea celorlalți.
Copilul, V.S., conștientizează că a greșit, dar nu
conștientizează nevoia de schimbare de la sine.

Analiza cazului
Subiectul prezintă tulburări de comportament, perturbă
permanent activitățile de la grădiniță, încalcă frecvent regulile
grupei, are dificultăți în menținerea și stabilirea relațiilor
interpersonale.
Simptome de impulsivitate:
• îi întrerupe/deranjează pe colegi;
• agasează și agresează copiii, intră în conflict cu colegii;
• emite răspunsuri la întrebări înainte ca acestea să fie
completate;
• țipă când nu i se face pe plac și devine agresiv;
• nerăbdător, are dificultăți în a-și aștepta rândul;
• dorește să iasă în evidență mereu, să fie primul la orice
activitate;
• se integrează greu în grup;
• nu lucrează în echipă și nu se simte acceptat de grup;
• grupa îl respinge din cauza aspectului fizic și a
comportamentului său;
• vrea să se impună prin fapte negative pentru a atrage
atenție asupra lui (i s-a acordat atenție negativă).
Bariere în calea învățării:
• nu se implică în activitățile extrașcolare;
• diminuarea activității intelectuale ca urmare a unui
consum nervos rapid;

117
 • refuzul de a realiza sarcinile de la grădiniță;
• neatenția în sala de grupă generează acumularea unor
lacune în învățare;
• sarcinile le îndeplinește în pripă;
• sarcinile curente de la grădiniță le consideră ca pe o
pedeapsă, educatoarele fiind pentru el adversari care
nu-l lasă să facă doar ceea ce vrea el;
• nu a avut în familie un sistem de recompense –
pedepse, fiind răsfățat de bunica.

Reacțiile emoționale ale colegilor față de

comportamentului lui:
• a fost ignorat de ceilalți copii;
• a fost tratat asertiv, ceilalți copii impunându-i să le
respecte liniștea, intimitatea;
Nevoile care se ascund în spatele acestui
comportament:
• nevoile fiziologice de bază: copilul are un program
haotic alimentar și de somn, lucru care duce la un
dezechilibru în comportamentul lui;
• nevoia de securitate: copilul nu are un mediu stabil
asigurat, o familie completă; agresivitatea verbală și
fizică a tatălui asupra fiului ducând la schimbarea
comportamentului;
• nevoia de apartenență și iubire: lipsa de timp și
afecțiune a părinților, lipsa tatălui, ignorarea mamei,
apariția unor noi membri ai familiei: fratele din a doua
căsătorie, al doilea tată; părăsirea de către al doilea tată;
• nevoia de stimă și respect: din cauza greutății, copilul
are o stimă de sine scăzută, nu se simte iubit, apreciat și

118
 valorizat de către colegii din grupă sau de către familie,
de aceea copiază exemplele negative (modele) din
filmele cu desene animate;
• nevoia de actualizare: de autorealizare și valorificare
a propriului potențial: își dorește să acumuleze
cunoștințe;
• nevoile cognitive: lipsa de timp și implicare a mamei în
activități cu copilul, dorința de a fi primul în finalizarea
activităților chiar dacă nu rezolvă corect sarcinile de
lucru;
• nevoile estetice: își dorește să fie văzut frumos de
colegii lui chiar dacă este gras, să fie acceptat așa cum
este;
• nevoia de autonomie: copilul își dorește să conducă
mereu, să fie primul în orice activitate, nu respectă
regulile;
• nevoia de competență: își dorește să fie primul la
activități însă copilul din cauza faptului că perturbă
activitățile și vorbește mereu, nu posedă cunoștințele
necesare sau abilitățile pentru a finaliza mereu primul o
anumită disciplină;
• nevoia de relaționare: se simte respins de către grup
din cauza aspectului fizic și deși își dorește să aibă
prieteni în sala de grupă nu știe cum să se comporte cu
colegii; nu împarte jucăriile cu colegii lui; neadaptându-
se astfel la grupa nou formată simte nevoia să aparțină
unui grup.
Psihologul și pedagogul Rudolf Dreikurs, spunea:
„copilul este o ființă socială și motivația principală a
comportamentului său este dorința de a avea sentimentul că

119
este acceptat și apreciat ca membru al familiei sale, ca
membru al unui grup (sentimentul de apartenență)”.
Astfel, nevoile psiho-emoționale care se ascund în
spatele comportamentului nepotrivit al copilului sunt:
• Căutarea atenției: prin acest comportament nepotrivit,
V.S., caută atenția copiilor, a educatoarei și inclusiv a
mamei;
• Căutarea puterii: V.S. sfidează educatoarea la grădiniță
și inclusiv mama când vine să îl ia de la grădiniță.
Copilul este furios, agresiv, își dezvoltă abilități de
folosire a puterii și crede că are motive să se simtă lipsit
de valoare dacă nu reușește să-și demonstreze puterea.
• Căutarea revanșei: copilul este agresiv și îi face
plăcere să se simtă în centrul atenției când provoacă un
conflict în sala de grupă cu colegii lui;
• Arătarea inadecvării: V.S. are o stimă de sine scăzută,
refuză să participe la activitățile grupei dacă nu începe
el primul, dacă nu este el căpitan, nu mai
interacționează cu colegii, țipă în sală, trântește
scaunele, părăsește sala de grupă și trântește ușa.
Copilul exagerează orice slăbiciune sau deficiență și
creează conflicte în sală sau cu colegii lui.
Strategii și intervenții utile:
• sunt importante atât identificarea cât și intervenția
precoce;
• stabilirea clară a regulilor și aplicarea lor;
• antrenarea copilului în activități care să permită
afirmarea sa;
• stimularea și încurajarea comportamentelor adecvate,
includerea copilului în activitățile extrașcolare;

120
• motivația pozitivă (formulări de tipul: „dacă vei
realiza...vei obține...”)
• să fie învățat să devină empatic – să se pună în locul
celui agresat;
• să îi fie recompensat cel mai mic progres în evoluția
pozitivă a comportamentului;
• extincția să fie aplicată atunci când este foarte furios
pentru a se liniști;
• includerea copilului în colectiv – încurajarea copilului
în manifestarea unei atitudini pozitive, prietenoase și de
întrajutorare față de colegii lui;
• valorificarea maximă a jocurilor didactice, dar și de rol;
• educarea comportamentului civilizat;
• construirea unei imagini pozitive despre sine, pe fondul
unor activități de grup, orientate spre valorizarea
posibilităților fiecăruia și pe un sistem de relații
pozitive între educatoare și copil și între copii.
Comunicarea:
• Educatoare – copil : prin activitatea de predare-
învățare-evaluare-ameliorare;
• Copil-copil: prin jocuri didactice, jocuri de rol, ajutor și
sprijin în echipă, conversații, dramatizări;
• Copil-familie: prin informarea familiei de către copil
referitor la activitățile educative desfășurate, prin
discuții libere despre comportamentul la grădiniță;
• Educatoare-familie: prin ședința cu părinții online, ore
de consiliere parentală online, informare asupra
dificultăților întâmpinate de copil la grădiniță;
• Familie-grădiniță-comunitate: prin colaborarea cu
părinții din clasă, dispuși să coopereze cu mama
copilului prin activitățile de consiliere.
121
 Managementul comportamentului:
• Realizarea unui plan de intervenție;
• Recompensarea comportamentului pozitiv;
• Lauda, evidențierea, premierea, încurajarea;
Externalizarea ajută la separarea copilului de problema
cu care se confruntă. O dată identificată problema, începe
mobilizarea pentru lupta împotriva acesteia. De exemplu, furia
este cauza comportamentelor agresive față de colegi.
Astfel, sunt motivată să realizez un plan de intervenție
pentru a ajuta copilul să elimine aceste comportamente
indezirabile, să participe la activitățile din grădiniță fără să țipe,
fără să deranjeze activitatea, să fie furios sau agresiv față de
colegii lui.
La nivel declarativ, mama își exprimă dorința de
implicare pentru realizarea schimbării.
Consilierea mamei:
- discuții despre comportamentul copilului;
- exemplificări despre activitatea desfășurată, despre
progresele obținute pas cu pas;
- explicații despre metodele aplicate, de răbdarea de
care este nevoie, de încurajarea permanentă la
adresa copilului, de laude și mângâieri și multă
atenție din partea mamei; participarea mamei la
activitățile de consiliere cu părinții.
Pentru subiectul V.S., dezvoltarea abilităților
emoționale este importantă pentru că ajută la menținerea
relațiilor cu colegii lui, îl ajută să se adapteze la grădiniță,
pentru prevenirea apariției problemelor emoționale și de
comportament, în copilăria timpurie. De asemenea, îl ajută să

122
își recunoască, să își exprime și să înțeleagă emoțiile, precum și
să și le regleze în timp.
Acest plan de intervenție va fi aplicat pe parcursul unui
an școlar, vor fi urmărite progresele obținute în dezvoltarea
copilului, în funcție de comportamentele atinse, a integrării în
colectivul de copii. La această structură generală se adaugă
conținutul propriu-zis al activității, în pași mici, întocmind o
planificare săptămânală.
Acest plan a fost realizat după ce au fost identificate
nevoile sociale și psiho-emoționale ale copilului. Astfel, prin
activitățile desfășurate și metodele aplicate am încercat să
reduc agresivitatea și indisciplina cu efecte pozitive în
manifestarea unor comportamente adecvate în rândul
preșcolarilor. Activitățile din planul de intervenție au fost
realizate la nivelul întregii grupe de preșcolari, însă a fost
analizată cu preponderență evoluția subiectului nostru V.S.
În spatele unor comportamente inadecvate, se află
anumite nevoi nesatisfăcute.
Identificând nevoile copilului, am realizat activitățile
din Planul de intervenție (Anexa 2), și chiar dacă acest an
școlar a fost mai atipic, aplicând metodele didactice
corespunzătoare care satisfac nevoile copilului, am încercat să
diminuăm astfel comportamentele indezirabile și copilul să
manifeste comportamente adecvate în rândul preșcolarilor.

Pentru nevoia de apartenență (afecțiune și

socializare) – Anexa 5 am realizat temele prezentate în plan,
folosind următoarele metode :
• „Să facem cunoștință!”
Metode aplicate: conversația, exercițiul.

123
 Prin aceste metode aplicate la activitate, am realizat
exerciții de prezentare, între copilul V.S. și între copii și
educatoarea cu care interacționează la grădiniță, astfel
preșcolarul V.S. să învețe semnificația comportamentelor ce
vizează debutul vieții sociale.
Am redus comportamentele de impulsivitate, prin
întreruperea și deranjarea activității, și cele de respingere ale
subiectului V.S integrând astfel copilul în colectivul grupei.
• „Citește-mi o poveste!”
Metode aplicate: povestire, explicație.
Prin aceste metode am reușit să satisfacem nevoia de
afecțiune a subiectului V.S., ascultarea activă, inițierea și
menținerea interacțiunilor cu colegii lui și conștientizarea
faptului că subiectul își dorește să aibă prieteni și să simtă parte
integrată dintr-un grup, încercând să reducem astfel
comportamentul de agresivitate al subiectul V.S. asupra
colegilor lui.
• „Să învățăm să fim prieteni!”
Metode aplicate: conversația, demonstrația.
Prin metodele aplicate am reușit să identificăm
modalități ca preșcolarul V.S., să se joace împreună cu colegii
lui, să își exerseze abilitățile de cooperare în joc și să
recunoască la ceilalți colegi comportamentele prietenoase, să
invite alți copii să se joace împreună.
Am redus astfel comportamentele agresive verbale de
tipul țipăt, strigăt, insultă.
• „Alfi, Pufi și Pusu ne învață cum să rezolvăm
problemele între prieteni!”
Metoda aplicată: joc de rol cu marionete.

124
 Competența specifică acestei activități este cooperarea
în joc, rezolvarea de probleme și toleranța la frustrare.
Ca obiective, mi-am propus ca subiectul V. S., să învețe
să rezolve problemele care pot să apară într-o relație de
prietenie, să exerseze strategii de rezolvare a problemelor și să
reacționeze adecvat în situații conflictuale.
Prin această activitate copiii și subiectul nostru V.S
exersează comportamentele care facilitează stabilirea și
menținerea relațiilor de prietenie, precum și învățarea acestora,
să rezolve problemele care pot să apară într-o relație de
prietenie. Prin intermediul acestei activități este facilitată
achiziționarea unor strategii rezolutive adecvate vârstei.
Această competență permite subiectului nostru să
dezvolte abilități de interrelaționare adecvate precum și să
achiziționeze comportamentele necesare stabilirii și menținerii
relațiilor interpersonale, reducând astfel și din
comportamentele agresive verbal și fizice ale subiectului.
• „Copilul politicos!”
Metode aplicate: conversația, explicația, exercițiul prin
activizarea copilului în grup și individual.
Scopul acestui joc este ameliorarea climatului socio-
afectiv din grupul de copii prin direcționarea atenției
subiectului nostru V.S. precum și a copiilor spre atitudini și
comportamente pozitive, dezvoltarea sentimentului de
apartenență la grup.
Înainte de începerea activităților, voi stabili cine va juca
rolul „copilului politicos” în ziua respectivă, fără ca ceilalți
copii să știe despre cine este vorba. Se comunică grupei doar
faptul că unul dintre ei va juca acest rol special, iar la sfârșitul
activităților copiii trebuie să ghicească cine a jucat acest rol.

125
 Copilul ales are sarcina ca pe tot parcursul zilei să fie
cât mai prietenos și politicos cu colegii și adulții. Să folosească
formule de politețe și să facă fapte bune. Ceilalți copii trebuie
să fie foarte atenți pe parcursul zilei, buni observatori, având
posibilitatea de a câștiga jocul prin depistarea „copilului
politicos”. La sfârșit, fiecare dintre colegi trebuie să-și expună
părerea referitor la cine a jucat acest rol, menționând numele
copilului, dar și motivul.
De exemplu, „Este V.S., pentru că m-a rugat frumos
să-i dau mașina mea”. După ascultarea tuturor părerilor,
educatoarea va anunța câștigătorul jocului.

Grafic nr. 1: „Nivelul metodelor care au

funcționat în cazul subiectului V.S. pentru a-și
satisface nevoia de apartenență și iubire!”
10

0
Metode aplicate

explicația conversația
demonstrația povestire
exercițiul joc de rol cu marionete

În graficul nr. 1, voi prezenta nivelul metodelor care

au funcționat în cazul subiectului nostru V.S, metode care au
ajutat subiectul nostru prin activitățile realizate sa-și satisfacă
nevoia de apartenență și iubire. Observăm că pentru copilul
V.S., metodele care sunt active, precum exercițiul și jocul de

126
 rol cu marionete au un grad mai mare în schimbarea
comportamentelor lui.
Grafic nr. 2: „Impactul metodelor aplicate asupra
comportamentelor subiectului V.S.!”
6
5
4
3
2
1
0
a diminuat a redus a redus a diminuat furia a diminuat
comportamentul comportamentul comportamentul comportamentul
de impulsivitate agresiv verbal de respingere de agresivitate
fizică

explicația conversația
demonstrația povestirea
exercițiul joc de rol cu marionete

În graficul nr. 2, voi prezenta impactul metodelor

aplicate asupra comportamentelor subiectului nostru.

Observăm astfel că toate metodele au avut un rol

important în schimbarea comportamentului, însă jocul de rol a
diminuat cel mai mult comportamentul impulsiv, precum și
comportamentul agresiv verbal și fizic, copilul reușind să
inițieze și să mențină o interacțiune cu un alt copil, să asculte
activ, să împartă obiecte și să să împărtășească situații. De
asemenea, observăm că și sentimentul de furie s-a diminuat
prin această metodă.

127
 Pentru nevoia de stimă și respect – Anexa 5, am
realizat următoarele teme, prezentate în plan, folosind metodele
următoare:
• „Bunele maniere!”
Metode aplicate: povestire, observație, prezentare
power-point.
Prin această activitate, mi-am propus să educ trăsăturile
pozitive de voință și caracter precum și formarea unei atitudini
pozitive față de sine și față de ceilalți colegi, identificarea de
către copilul V.S., a unui limbaj politicos, respectând norme de
comportament corect și util celorlalți. Această activitate s-a
realizat în mediul online prin prezentare power- point, precum
și prin povestea „Bunelor maniere!”, observând care sunt
bunele maniere și modalitatea de a le aplica.
Astfel, am încercat să diminuez comportamentul
agresiv verbal al subiectului V.S., de a jigni colegii lui și a fi
nepoliticos cu ei.
• „Cuvântul fermecat!”
Metode aplicate: povestire, explicație, conversație, joc
de rol.
Prin această activitate am reușit să îl ajut pe copil V.S.
să cunoască norme de comportare civilizată și să înțeleagă
necesitatea de a le folosi în societate, precum și formarea unor
deprinderi de conduită morală prin respectarea unor reguli de
politețe, accesibile vârstei preșcolare.
Prin explicație, se identifică formulele de politețe, iar
prin conversație se utilizează corect. De asemenea, se
diferențiază un comportament negativ de unul pozitiv
dezaprobându-l pe primul.

128
 Prin jocul de rol, dacă copii interpretează corect
rolurile, dovedesc că au înțeles cum trebuie să se comporte
într-o situație dată, în raport cu anumite persoane.
Subiectul nostru V.S.:
▪ la povestire, a întrerupt povestea, punând foarte multe
întrebări și dorind să i se răspundă imediat;
▪ la jocul de rol a prezentat dificultăți în a-și aștepta
rândul, dar acțiunea jocului l-a încântat;
▪ la conversație, dorește să iasă în evidență, fiind primul
cel care comunică ceva;
▪ la explicație, nu a avut răbdare ca educatoare să termine
de explicat importanța folosirii unor cuvinte privind
conduita morală.

• „Eu sunt….!”
Metode aplicată: conversație, explicație.
Este un joc care dezvoltă autocunoașterea și
intercunoașterea copiilor într-un cadru de respect, încredere și
cooperare. Dezvoltă sentimentul valorii proprii și conturează,
pentru sine și pentru ceilalți, o imagine de sine pozitivă.
Pe o masă vor fi mai multe jetoane cu imagini ce
reflectă în acțiuni trăsături pozitive de caracter. De exemplu, un
copil care udă florile cu stropitoarea (hărnicie); doi copiii care-
și dau mâna sau se îmbrățișează (prietenie); un copil care oferă
brațul unui alt coleg să se ridice de jos (politețe) etc.
După ce toți copiii au descoperit aceste imagini și
sensul lor a fost înțeles de fiecare copil, mai ales de subiectul
nostru. V.S., se alege de către grup un anume copil care va fi
caracterizat în ziua respectivă, și anume subiectul nostru.

129
 Copiii se așează într-un cerc pe scăunele, iar V.S., va fi
rugat să se așeze în mijloc; ceilalți aleg fiecare câte un jeton
care consideră că reprezintă o calitate a subiectului nostru, și-l
așează pe măsuța ce se află în fața acestuia. Subiectul V.S., are
sarcina de a rosti cu voce tare trăsăturile pozitive pe care le
reprezintă fiecare jeton ales de colegii lui. Dacă el consideră că
însușirea îl caracterizează, va spune, de exemplu: „Eu, V.S.,
sunt politicos”, iar dacă nu crede că i se potrivește, va pune
jetonul deoparte. La sfârșit va spune toate trăsăturile pozitive
de caracter care i-au fost atribuite și pe care el însuși le-a
acceptat.
Această metodă l-a ajutat foarte mult pe subiectul
nostru reușind astfel, să identifice trăsăturile pozitive de
caracter și să îi ridice stima de sine. Subiectul nostru V.S., s-a
prezentat agitat la începutul activității și puțin nervos, nu avea
răbdare să îi vină rândul și începuse să jignească colegii. În
timpul activității prin intermediul conversației i s-a redus din
agresivitatea verbală.
• „Ce aș fi, dacă aș fi…?”
Metode aplicate: desen, conversație.
Această activitate are ca scop dezvoltarea
autocunoașterii și formarea imaginii de sine pozitive, precum și
exprimarea alegorică a acesteia.
Copiii vor primi o foaie de hârtie pe care o vor împărți
în trei. Ei vor răspunde prin desen la următoarele întrebări:
„- Dacă ai fi un animal, ce animal crezi că ai fi?”
„- Dacă ai fi o culoare, ce culoare crezi că ai fi?”
„- Dacă ai fi o jucărie, ce jucărie crezi că ai fi?”

130
 Pentru demararea discuțiilor, educatoarea va pune
întrebări:
„- A fost greu ce ai desenat?”
„- La ce te-ai gândit când ai desenat acest animal?”
„- De ce ai desenat această culoare? Ce reprezintă ea
pentru tine?”
„- Cum te simți acum, după ce ai desenat?”

Pentru ca scopul să fie atins, subiectul nostru va trebui

să spună și să motiveze ce a desenat. De exemplu, răspunsurile
subiectul V.S., au fost: „Aș fi un leu pentru că este puternic”;
„Aș fi un cățel pentru că este jucăuș”; „Aș fi o minge pentru
că este săltăreață.”
Prin desen, copiii își exprimă trăsăturile de caracter pe
care consideră că le au, își fac o succintă autocaracterizare și își
exprimă imaginea de sine pozitivă. Cu lucrările executate se va
putea organiza o expoziție intitulată „Acesta sunt eu!”
Încrederea în sine și sentimentul valorii proprii pot fi
considerate rezultate ale încurajării prin intermediul dezvoltării
sentimentului de comuniune. Astfel, când copilul colaborează
în vederea bunăstării celorlalți, acesta întărește sentimentul
forței proprii, iar când este descurajat datorită dificultăților în
situațiile pe care le traversează, sentimentul de comuniune îl va
conduce spre acele comportamente, care foarte probabil, îi vor
mări încrederea și în forțele proprii. Această activitate a fost pe
placul subiectului nostru, activitate care i-a diminuat din furie
și i-a ridicat stima de sine.

131
 • „Povestea puișorului îngâmfat!”
Metode aplicate: povestire, explicație, conversație.
Această activitate are ca scop conturarea unei atitudini
corecte față de sine și față de ceilalți, precum și educarea unor
abilități de a intra în relație cu ceilalți.
Prin această activitate, aplicând metodele respective,
subiectul nostru V.S., a fost ajutat să identifice modalitățile
prin care poate stabili relații de prietenie cu ceilalți colegi,
înțelegându-și propriile sentimente dar și a celorlalți colegi, și
schimbându-și comportamentul într-un mod pozitiv.
Astfel, subiectul nostru și-a diminuat furia, frustrarea și
agresivitatea verbala față de colegii lui.
• „De-a florăria!”
Metoda aplicată: joc de rol.
Această activitate are ca scop educarea unui
comportament pozitiv și a unui limbaj adecvat atât din
perspectiva cumpărătorului, cât și din perspectiva vânzătorului.
Subiectul nostru V.S. a jucat ambele roluri, astfel
copilul-cumpărător trebuie să salute politicos pe vânzător, să
privească cu atenție florile, să le aleagă pe care îi plac, să se
exprime în propoziție și să îndeplinească toate formalitățile
pentru obținerea lor. Atunci când subiectul nostru este
vânzător, trebuie să răspundă prompt la toate întrebările
cumpărătorului și să-l servească cu grijă, iar grupa de copii
aprobă prin aplauze comportamentul și atitudinile corecte.

132
 Grafic nr.3: „Nivelul metodelor aplicate care au
8 funcționat în cazul subiectului V.S. pentru a-și ridica
stima de sine!”
6

0
Metodele aplicate
explicația observația conversația memorizare povestire desen joc de rol

În graficul nr. 3 voi prezenta nivelul metodelor care au

funcționat în cazul subiectului nostru V.S, metode care au
ajutat prin activitățile realizate ca subiectul V.S., să-și satisfacă
nevoia de apartenență și iubire.
Observăm, că subiectul nostru nu are răbdare să aplice
explicația, observația sau conversația în activitate. Deși, le
aplică și se implică în activitate, am observat că la el acționează
metodele active, unde se implică efectiv, și acționează. Astfel,
graficul reprezintă modalitatea progresivă a metodelor de a
acționa, desenul și jocul de rol, fiind printre metodele preferate
de copil, metode care au dus la schimbarea comportamentului
într-o manieră pozitivă.

133
 Grafic nr.4: „Impactul metodelor aplicate asupra
comportamentelor subiectului V.S.!”
6
5
4
3
2
1
0
a diminuat a redus a redus a diminuat furia a diminuat
comportamentul comportamentul sentimentul de comportamentul
de impulsivitate agresiv verbal respingere de agresivitate

explicația observația conversația

povestire desen joc de rol

În graficul nr. 4, observăm impactul metodelor aplicate

asupra comportamentelor subiectului nostru V.S. Astfel, toate
metodele au condus la diminuarea comportamentelor
indezirabile, însă desenul și jocul de rol au contribuit cel mai
mult la diminuarea comportamentelor de agresivitate.
Copilul V.S., a fost foarte activ, implicându-se în joc,
cooperând cu colegii, iar activitatea a fost antrenată de toți
colegii din grupă, făcând copiii din grupă să fie mai uniți și mai
cooperanți.

Pentru nevoia de deprinderi relaționare – Anexa 6,

am realizat următoarele teme, prezentate în plan, folosind
metodele următoare:
• „Pălăria magică pentru soluții!”
Modalitatea de realizare: joc didactic , explicație

134
 Competența general a acestei activități este socială și
emoțională, iar competența specifică se referă la rezolvarea de
probleme, identificarea etichetelor verbale ale emoțiilor
Ca obiective, mi-am propus ca subiectul nostru V.S., să
înțeleagă faptul că un comportament are consecințe asupra
emoțiilor colegilor implicați; să identifice posibile cauze ale
reacțiilor emoționale și să privească o situație din mai multe
puncte de vedere;
Ca modalitatea de lucru, voi interpreta această scenetă
cu ajutorul unor pălării, adresând copilului întrebări pornind de
la conținutul scenetei pentru a identifica consecințele
comportamentelor. Amestec ilustrațiile între ele și rog copilul
V.S., să își pună „pălăria magică” pentru a se gândi la ordinea
corectă a imaginilor. Îi voi cere de asemenea, să se gândească
la alte motive din cauza cărora copiii ar putea să se simtă
furioși. („De ce ar mai putea fi copiii furioși?”)
La final, subiectul nostru va propune soluții pentru
situațiile prezentate și îl voi lăuda pentru efortul de a identifica
cauzele și consecințele reacțiilor comportamentale! Această
activitate i-a redus din comportamentale de agresivitate fizică
și verbal. De asemenea, copilul a reușit să invite alți copii să se
joace împreună și să rezolve în mod eficient conflictele
apărute.

• „La fiecare cinci minute, schimbăm jucăria!”

Metode aplicate: joc-exercițiul, explicația, demonstrația
Această activitate dezvoltă relații de prietenie între
copii, îi ajută să relaționeze între ei, și îi învață cum să
gestioneze conflictele între ei.

135
 Subiectul nostru, V.S., a manifestat simptome de
impulsivitate la activitate, a prezentat dificultăți în a-și aștepta
rândul, a fost agresiv verbal și fizic cu copiii, nu dorea să
împartă jucăriile cu colegii lui.
Prin metodele folosite, am încercat să îi diminuez din
aceste comportamente indezirabile, oferind-i subiectului nostru
un model de comportament, învățându-l cum să procedeze,
folosind un limbaj adecvat. Astfel, copilul a învățat cum să
inițieze și să mențină o interacțiune cu an alt copil, cum să
coopereze cu ceilalți când se joacă și cum să gestioneze un
conflict.

• „O greșeală recunoscută e pe jumătate iertată!”

Metode aplicate: joc de rol cu marionete, explicația.
Competența generală a acestei activități este o
competență socială, iar competența specifică este rezolvarea de
probleme, precum și identificarea unor strategii de relaționare.
Ca obiective, mi-am propus ca subiectul nostru V.S., să
înțeleagă faptul că orice comportament are consecințe; să
achiziționeze strategii pentru rezolvarea adecvată a unor situații
problemă; precum și să exerseze modul în care poate rezolva
problemele cu colegii lui: să își ceară scuze atunci când a
greșit.
La această activitate, se interpretează scenariul cu
ajutorul marionetelor. După fiecare scenariu se va identifica
soluția adecvată împreună cu copilul. Încurajez subiectul nostru
V.S., să exerseze soluțiile prin joc de rol. Se vor identifica alte
situații asemănătoare și voi cere copilului să ofere soluții prin
joc de rol. Se va exersa cu copilul modalitatea în care poate să
își ceară scuze pentru ceea ce a făcut greșit! Laud soluțiile

136
oferite de subiectul V.S. Îl încurajez și îl laud pentru prestația
din timpul jocului de rol.
Prin această activitate, copilul a achiziționat strategii
adaptative de rezolvare de probleme; a învățat să rezolve
conflictele în mod adecvat, precum și să stabilească și să
mențină relații de prietenie cu ceilalți copii. S-a diminuat astfel
din comportamentele agresive verbale și fizice, s-a redus furia,
precum și simptomele de impulsivitate.

• „Împărțim? Ce plăcere!”
Metode aplicată: povestire, explicație, observație
Prin această activitate, am încercat să îl fac pe subiectul
nostru V.S., să creeze legături puternice de prietenie alături de
colegii lui. Povestea îl are în prim plan pe Sam, care își dorește
să petreacă alături de prietenii săi și să împartă tot ceea ce are
el. Este o poveste foarte interesantă, care l-a atras pe V.S., dând
dovadă de curiozitate pentru a afla cine a cules merele și cum
vor reușii prietenii din poveste să facă totul să se termine cu
bine și să se bucure de momente frumoase împreună.
Prin această activitate, copilul V.S., a înțeles cât de
frumos este să împarți, a empatizat cu personajele din poveste,
urmărind cu atenție conținutul poveștii și ilustrațiile deosebit de
frumoase.
Aplicând această metodă la grupă, subiectului nostru
V. S., i s-a diminuat din furie, și i s-au redus și din sentimentele
de impulsivitate. De asemenea, s-a remarcat și faptul că
comportamentul de agresivitate s-a redus.

• „Peștele curcubeu!”
Metode aplicate: povestire, explicație, observație

137
 Prin această activitate, am încercat să îl fac pe subiectul
nostru V.S. să realizeze cât de dificil este să fi singur, neavând
prieteni. Din această poveste, copilul află că peștele- curcubeu
este cel mai frumos pește din ocean și toți îl privesc cu
admirație, ceilalți peștișori invitându-l mereu la joacă. Însă
peștele-curcubeu trece lin și nepăsător pe lângă ei, fiind
mândru de solzii lui strălucitori. Astfel, ceilalți pești se
îndepărtează de el, iar peștele-curcubeu devine cel mai singur
pește din ocean. Subiectul nostru a realizat că nu dorește să fie
singur, că îi place să petreacă timp alături de colegii lui. El află
continuarea poveștii, luându-l drept model de peștele-curcubeu,
începând astfel să împartă jucăriile cu ceilalți copii.
Prin această metodă, s-a diminuat furia subiectului,
comportamentele de impulsivitate și chiar cele de agresivitate
verbală și fizică: îmbrâncit, lovit, țipat. Subiectul nostru V.S., a
încercat să devină un coleg bun, oferind și cerând ajutorul
atunci când are nevoie, cooperând cu ceilalți colegi în
rezolvarea unor sarcini.
În acest an școlar, am avut și un program de colaborare
cu Asociația Ovidiu „Citește-mi 100 de Povești!”, program
care a contribuit la dezvoltarea empatiei la copii, dezvoltarea
socializării. Aceste activități de citire cu voce tare a poveștilor,
a introdus copii în lumea magică a cărților, iar pe subiectul
nostru V.S., l-a ajutat foarte mult aceste activități, diminuân-
du-i din furie și empatizând mai mult cu personajele din
poveste.
Prin intermediul acestor activități, a realizat cât de
necesar este să aibă prieteni, satisfăcându-i astfel nevoia de
deprinderi relaționare.

138
 Grafic nr.5: „Nivelul metodelor care au
funcționat în cazul subiectului V.S. pentru
satisfacerea nevoilor de deprinderi
relaționare!”
8
6
4
2
0
Metode aplicate

explicația demonstrația observația

exercițiul povestirea joc de rol cu marionete
joc didactic

În graficul nr. 5, observăm că subiectul nostru V.S. s-a

implicat cel mai mult în activitățile unde au fost aplicate
metode precum: exercițiul, povestirea, joc de rol cu marionete
și jocul didactic.
Am observat că pentru subiectul nostru V.S. acționează
metodele active, unde se poate implica, și copilul învață prin
comunicare, prin colaborare, astfel, copii sunt stimulați la
nivelul întregii grupe să se stimuleze reciproc, să se ajute, să
coopereze, pentru a rezolva o problemă cu care se confruntă.
Pot spune că aceste metode l-au ajutat pe subiectului
nostru V.S., să-i satisfacă nevoia de deprinderi relaționare.

139
 Grafic 6: „Impactul metodelor aplicate asupra
comportamentelor subiectului V.S. privind nevoia de
deprinderi relaționare!”
6
5
4
3
2
1
0
a diminuat a redus a redus a diminuat furia a diminuat
comportamentul comportamentul sentimentul de comportamentul
de impulsivitate agresiv verbal respingere de agresivitate
fizică

explicația demonstrația observația

exercițiul povestirea joc de rol cu marionete
joc didactic

În graficul nr. 6, putem observa diminuarea

comportamentului impulsiv, de agresivitate fizică și verbală
prin aplicarea metodelor menționate mai sus.
Consider că un rol important în diminuarea acestor
comportamente indezirabile îl are metoda - jocul de rol. Prin
această metodă, copilul se eliberează de furie, i se vindecă rana
de respingere, exprimându-și sentimentele într-o manieră
ușoară și empatizând cu cel de lângă el.
De asemenea, observăm cum și metodele explicația,
observația și demonstrația au diminuat din furia copilului.

140
 Pentru nevoia de autonomie – Anexa 6, am realizat
următoarele teme, prezentate în plan, folosind metodele
următoare:
• „Continuă tu…!”
Metode aplicate: desen, conversație.
Această activitate ajută la dezvoltarea capacităților
copiilor de a interacționa unii cu alții, de a împărți și a deveni o
echipă manifestând toleranță și empatie. Fiecare copil va
realiza un desen, urmând ca la un anumit interval de timp,
fișele de lucru să se schimbe între copii.
Pentru subiectul nostru V.S., această activitate i-a
diminuat din agresivitatea verbală și
fizică, în schimb a prezentat un comportament impulsiv, vorbea
prea mult în timp ce desena, arunca creioanele pe jos, și-a
părăsit locul frecvent de pe scaun până ce a finalizat desenul.

• „Roșu-Verde!”
Metode aplicate: explicația, conversația, exercițiul.
La această activitate, am invitat doi copii în fața grupei,
inclusiv subiectul V.S.
Le voi explica copiilor că le voi adresa o întrebare la
care vor răspunde amândoi. În momentul în care voi pune pe
masă o bulină roșie, vor răspunde amândoi deodată și vor vorbi
amândoi în același timp. În etapa următoare, voi pune pe masă
o bulină verde și fiecare va răspunde pe rând. Voi întreba
copilul V.S., cum s-a simțit în ambele variante, când a înțeles și
când s-a făcut înțeles mai ușor.
Voi invita copilul să vorbească despre cât de dificil
poate fi să-și aștepte rândul. Prin intermediul acestei activități,
i s-au diminuat din simptomele de impulsivitate, devenind

141
astfel răbdător în așteptarea rândului, fără să țipe, manifestând
empatie față de colegii lui.

• „Personaje pozitive/Personaje negative!”

Metoda aplicată: conversația, joc online.
Această activitate a avut loc în online, iar prin metoda
aplicată am identificat cu copii personajele pozitive și
personajele negative, au avut loc conversații legate de
comportamentele personajelor în funcție de care sunt împărțiți
în personaje pozitive și negative, și ce efect au
comportamentele personajelor în integrarea unui grup, copilul
împărtășind experiențe.
S-a redus rana de respingere a subiectului V.S, s-au
identificat propriile emoții precum și emoțiile celorlalți copii
prin identificarea personajelor.
Respingerea afectează stima de sine, imaginea de sine,
dezvoltând comportamente disfuncționale din cauza furiei pe
colegii lui, de aceea V.S., avea un comportament antisocial.

• „Și florile au viață!”

Metode aplicate: exercițiu, explicația, demonstrația
Scopul acestei activități a fost să cultiv interesul
copiilor față de protejarea mediului înconjurător și necesitatea
adoptării subiectului V.S. a unui comportament eco-civic față
de natură. Astfel, în curtea grădiniței, copiii de la grupă au
observat părțile componente ale unor flori și au plantat singuri
floricele.
Pentru subiectul nostru V.S., această activitate l-a ajutat
să își satisfacă nevoia de autonomie plantând singur o floare,
crescându-I astfel, stima de sine și încrederea în propriile forțe.

142
 De asemenea, a înțeles de ce nu este bine să rupă
florile, și a conștientizat că și florile au viață precum oamenii.
Copilul V.S. și-a diminuat furia și comportamentul agresiv
verbal, devenind pe zi ce trece un copil mai iubitor, inclusiv
colegii lui au început să îl îndrăgească din ce în ce mai mult.

• Piatră-hârtie-foarfece – rezolvare a conflictului

Metode aplicate: exercițiul, conversație.
Cine a ajuns primul? Cine a luat primul carioca? A cui
a fost ideea? Toate aceste întrebări generatoare de conflicte
sunt frecvente în rândul copiilor preșcolari. În loc ca aceste
conflicte să fie amplificate prin dispute verbale sau agresivitate
fizică și să se consume mult timp încercând să demonstrăm
cine are dreptate și cine nu, mi-am propus să îi învăț pe copii
acest joculeț: piatra distruge foarfecele, hârtia acoperă piatra și
foarfecele taie hârtia. Până numără la trei sau după strigarea
„Piatră-hârtie-foarfece” fiecare copil trebuie să arate unul
dintre cele trei semne, ca în imaginea din Anexa . Simbolurile
acestea stabilesc câștigătorul. Dacă ambii copii au același gest,
se repetă până gesturile diferă. Piatra fiind în stare să strice
foarfeca, va câștiga dacă aceste două gesturi au fost făcute.
Dacă s-a făcut foarfecă și hârtie, câștigă foarfeca – ea poate tăia
hârtia, iar dacă se facă piatră și hârtie, câștigă hârtia, căci poate
împacheta piatra.
Acest joc a ajutat la dezvoltarea autonomiei copilului de
a gestiona singur conflictele dintre el și colegii lui.

• „De-a amenzile!”
Metode aplicate: joc, exercițiu, explicație, conversație.

143
 Această activitate a avut loc în mediul online, având
sprijinul și implicarea părinților în realizarea ei.
Ca obiective, mi-am propus:
- dezvoltarea competențelor interacționale, interpersonale;
- să determine la copii interogații și reflecții în legătură
cu propriul comportament;
- dezvoltarea spiritului de onestitate în aprecierea
propriului comportament;
- înțelegerea de către părinți a necesității cenzurării
comportamentului față de copii și în prezența acestora;
Jocul a fost explicat copiilor și ei l-au acceptat.
Cerințele jocului au fost: copiii care nu respectă formulele de
politețe și regulile stabilite în grupă vor plăti o amendă
constând în colectarea câtorva jucării de acasă și donate la
grădiniță. Amenzile sunt colectate într-o cutie, care după
finalizarea pandemiei, va fi adusă la grădiniță.
La fiecare situație ce impune plata amenzii, se discută
cu copiii astfel încât să se clarifice în ce constă greșeala,
educatoarea precizează consecințele, se propun soluții
motivate, se explică ce anume ar avea de câștigat dacă vor avea
grija să respecte regulile.
Implicarea părinților s-a concretizat în:
- monitorizarea comportamentului copilului în familie;
- informarea sistematică a educatoarei;
- cenzurarea propriului comportament pentru a oferi
copiilor exemple pozitive;
- implicarea lor în gestionarea amenzilor.
Această activitate a avut efecte benefice la nivelul
întregii grupe, implicându-se majoritatea părinților de la grupă.

144
 Am apreciat faptul că părinții au monitorizat
comportamentul copilului în familie în perioada pandemiei,
observându-se modificări comportamentale pozitive la
majoritatea copiilor, mai ales la subiectul nostru V.S.: a
respectat formulele de politețe, a adoptat un limbaj respectuos,
a acceptat cu ușurință schimbarea regulilor de joc precum și
respectarea regulilor aferente unei situații sociale.

Graficul nr. 7: „Nivelul metodelor care au

funcționat în cazul subiectului V.S. pentru a-și
satisface nevoia de autonomie!”
7
6
5
4
3
2
1
0
Metode aplicate

explicație demonstrație conversație exercițiul joc-online desen

În graficul nr. 7, observăm modalitatea progresivă a

metodelor care au funcționat pentru subiectul nostru V.S. Deși,
unele activități au fost desfășurate în mediul online, implicarea
subiectului în activitățile de acasă prin implicarea mamei a fost
benefică în schimbarea comportamentului copilului într-o
manieră pozitivă. Observăm că desenul, a avut un impact
major, oferind copilului un sentiment de relaxare, diminuându-i
comportamentul impulsiv.

145
 Graficul nr. 8: „Impactul metodelor aplicate
asupra comportamentelor subiectului V.S. privind
nevoia de autonomie!”

5
4
3
2
1
0
a diminuat a redus a redus a diminuat furia a diminuat
comportamentul comportamentul sentimentul de comportamentul
de impulsivitate agresiv verbal respingere de agresivitate
fizică

explicația demonstrația conversația

exercițiul joc-online desen

De asemenea, în graficul nr. 8, putem observa

diminuarea comportamentului impulsiv și de agresivitate
verbală și fizică prin aplicarea metodelor: explicația,
demonstrația, exercițiul, desenul. În schimb, jocul online, nu
i-a diminuat din furie, această activitate manifestându-se de
acasă, fiind în perioada pandemiei. De asemenea, observăm
cum metodele explicația, observația și demonstrația au
diminuat din furia copilului, activitățile desfășurându-se la
grădiniță, fiind astfel gestionate în mod corespunzător.

Pentru nevoia de competență – Anexa 7, am realizat

următoarele teme, prezentate în plan, folosind metodele
următoare:

146
 • „Povestea grupei noastre despre respectarea
regulilor!”
„Regulile grupei- poster!”
Metode aplicate: explicația, observația, conversația,
desen.
La această activitate, competența generală este o
competență socială, iar competența specifică se referă la
respectarea regulilor.
Ca obiective mi-am propus ca subiectul nostru V.S., să
se familiarizeze cu conținutul regulilor și să exerseze
comportamentele aferente regulilor.
În desfășurarea acțiunii, le-am arătat copiilor un panou
cu reguli și reactualizăm împreună cu aceștia conținutul
regulilor. Încurajez copiii să le descrie cu ajutorul desenelor de
pe panou.
Pentru consolidarea regulilor, copii desenează imagini
cu reguli, la final realizând un poster cu „Regulile grupei!”
Prin această activitate și prin metodele didactice
aplicate, copilul învață despre regulile de comportament și are
posibilitatea de a exersa comportamentele indezirabile, ceea ce
facilitează învățarea acestora.
Această competență ajută copilul să dezvolte
complianța față de reguli și să înțeleagă ulterior faptul că orice
comportament are consecințe. De asemenea, permite copilului
să dezvolte sentimentul de control și siguranță, deoarece
regulile fac mediul predictibil.
Pentru subiectul nostru V.S., această activitate l-a ajutat
să își diminueze comportamentul agresiv verbal și fizic,
precum și sentimentele de impulsivitate.

147
 • „Așa da, așa nu!”
Metode aplicate: joc didactic, explicația, observația.
Prin această activitate, copiii și subiectul nostru V.S.,
au posibilitatea să identifice comportamentele pozitive sau
negative, să identifice regulile de comportament în diferite
contexte. Copiii au ca sarcină să identifice astfel
comportamentul potrivit sau cel nepotrivit pentru fiecare
situație ilustrată.
Acest joc dezvoltă competențele sociale și relaționare
ale subiectului nostru, formând și consolidând diferite reguli de
comportament precum: reguli de socializare și de joc. De
asemenea, prin acest joc i s-a diminuat comportamentul
impulsiv și cel de agresivitate.

• „Fapte bune/Fapte rele!”

Metode aplicate: joc-online, explicația.
Prin această activitate, mi-am propus să dezvolt
cunoștințele subiectului nostru privitoare la normele de
comportare, prin raportare la personajele din poveștile studiate.
Această activitate fiind în mediul online, mi-am propus
ca subiectul nostru să identifice comportamentele pozitive și
negative ale personajelor indicate, să clasifice personajele în
funcție de acțiunile pe care le întreprind în poveste, precum și
să enumere minim două fapte bune realizate de el, în
comparație cu cele ale personajelor.
Această activitate i-a plăcut foarte mult subiectului
V.S., deoarece a conștientizat că prin faptele bune pe care le
face și el poate fi văzut de către ceilalți un „copil bun”. S-a
implicat în realizare jocului, terminându-l cu succes, fapt care
i-a mărit încrederea în el și i-a satisfăcut nevoia de competență.

148
 Prin această activitate s-au diminuat din
comportamentele agresive verbale și fizice, în schimb dorea să
termine primul jocul și a manifestat stări de frustrare.

• „Scufița roșie!” – dramatizare, conversație

Metode aplicate: dramatizare, conversație.
Prin această activitate, mi-am propus ca subiectul
nostru alături de colegii lui să interpreteze diferite roluri din
poveste urmând ca apoi să clasifice personajele poveștilor în
personaje pozitive și negative pe baza faptelor realizate de către
acesta. De asemenea să aprecieze, exprimând verbal, în situații
concrete, unele comportamente și atitudini în raport cu norme
prestabilite și cunoscute. Această activitate, l-a ajutat pe
subiectul nostru în identificarea emoțiilor personajelor, a
exprimat empatie față de personajele în cauză și a numit
consecințele emoțiilor în situația dată, precum și consecințele
neascultării de mamă. Prin această activitate, i s-a diminuat
comportamentul impulsiv cât și cel agresiv.

• „Capra cu trei iezi!”

Metode aplicate: dramatizare, conversație.
Prin această activitate, am încercat să educ trăsăturile
de voință și de caracter, precum și formarea unor atitudini
pozitive față de sine și față de ceilalți, precum și identificarea
consecințelor neascultării.
Scopul acestei activități, este de a-l face pe subiectul
nostru să aprecieze în situații concrete unele comportamente și
atitudini în raport cu normele prestabilite și cunoscute, precum
și să-și adapteze comportamentul propriu la cerințele grupului
în care trăiește (familie, grădiniță, grupul de joacă).

149
 Această activitate, l-a ajutat pe subiectul nostru în
identificarea emoțiilor personajelor, a exprimat empatie față de
personajele în cauză și a numit consecințele emoțiilor în
situația dată, precum și consecințele neascultării de mamă. Prin
această activitate, i s-a diminuat comportamentul impulsiv cât
și cel agresiv.
Grafic nr. 9: „Nivelul metodelor care au funcționat
în cazul subiectului V.S., pentru a-și satisface nevoia
de competență!”
8
6
4
2
0
Metode aplicate

observația explicația conversația desen

joc-online joc didactic dramatizări

În graficul nr. 9, observăm că subiectul nostru V.S. s-a

implicat cel mai mult în activitățile unde au fost aplicate
metode precum: desenul, joc-online, jocul didactic,
dramatizările contribuind cel mai mult la identificarea,
exprimarea și înțelegerea emoțiilor în gestionarea propriului
comportament. Toate metodele au avut rolul lor, contribuind la
modelarea pozitivă a comportamentului V.S.

150
 Grafic nr. 10:„Impactul metodelor aplicate asupra
comportamentelor subiectului V.S. privind nevoia
de competență!”
6
5
4
3
2
1
0
a diminuat a redus a redus a diminuat furia a diminuat
comportamentul comportamentul sentimentul de comportamentul
de impulsivitate agresiv verbal respingere de agresivitate
fizică

observația explicația conversația desen

joc-online joc didactic dramatizăre

În graficul nr.10, putem observa diminuarea

comportamentului de agresivitate fizică și verbală prin
aplicarea metodelor: observația, explicația, conversația,
desenul, jocul didactic și dramatizarea.
Observăm că dramatizarea a avut un rol important în
diminuarea tuturor simptomelor, inclusiv în diminuarea furiei.
Copilul a participat la activitate, s-a integrat în grup,
identificându-se cu personajul interpretat, aleg să fie un
personaj pozitiv, în detrimentul celui negativ. Această metodă
l-a ajutat să își ridice stima de sine, să se simte validat și
apreciat de către colegi, diminuându-i-se din furie, frustrare
precum și din comportamentul impulsiv. În schimb jocul online
nu a diminuat în perioada pandemiei furia, subiectul nostru
dorind să stea cât mai mult în fața calculatorului devenind
furios dacă nu i-a satisfăcut această dependență. De asemenea,

151
observăm cum și desenul și conversația au diminuat din furia
copilului, activitățile fiind gestionate la grădiniță într-un mod
accesibil copilului.

Pentru nevoia de atenție – Anexa 7, am realizat

următoarele teme, prezentate în plan, folosind metodele
următoare:
• „Ce ție nu-ți place….Scuzele!”
Metode aplicate: joc de rol, explicație.
Prin această activitate am încercat ca subiectul nostru
V.S. să cunoască regulile de comportare în societate și să
folosească un limbaj adecvat atunci când greșim, să fim
conștienți că fiecare acțiune pe care o facem, are o consecință.
Dacă a reacționat agresiv asupra unui coleg și acel coleg numai
vrea să fie prietenul lui, este indicat să îi ceară scuze, să rezolve
conflictul și să devină din nou prieteni.
Jocul de rol îl introduce pe subiectul nostru în acțiune,
se implică activ în derularea acțiuni, iar prin explicație se poate
analiza și comportamentul celorlalți colegi în diferite situații.
Subiectul V.S., prezintă dificultăți în așteptarea rândului, însă
învață să aplice formulele de politețe și să inițieze și să mențină
relații de prietenie cu colegii lui.

• „Cubul cu emoții!”
Metode aplicate: joc didactic, explicația.
La această activitate, competența generală este o
competență emoțională, iar competența specifică se referă la
conștientizarea emoțiilor, exprimarea emoțiilor și etichetarea
corectă a emoțiilor.

152
 Ca obiective mi-am propus ca copii să identifice
emoțiile de bucurie, furie, tristețe, teamă, surprindere, să
exprime corect emoția observată și să eticheteze corect emoțiile
prezentate.

• „Cum te simți când mă comport așa? ”

Metode aplicate: joc cu marionete, conversația.
La această activitate, competența generală este
competența emoțională, iar cea specifică se referă la
conștientizarea emoțiilor, exprimarea emoțiilor, etichetarea
corectă a emoțiilor;
Ca obiective, mi-am propus ca toți copiii să identifice și
să conștientizeze emoțiile trăite, să asocieze o etichetă verbală
expresiei emoționale din desen și să asocieze trăirile
emoționale cu un anumit comportament al vreunui coleg.
Ca modalitate de realizare, într-o cutie vor fi puse toate
cartonașele cu emoții pozitive, iar în cea de-a doua pe cele cu
emoții negative. Voi cere fiecărui copil să scoată din cele două
cutii câte un cartonaș, astfel încât să aibă în mână un cartonaș
reprezentând o emoție pozitivă și una negativă.
Voi cere fiecărui copil, mai ales subiectului V.S., să
identifice denumirile emoțiilor de pe cartonaș și să se
gândească la o situație în care s-a simțit bucuros, respectiv o
situație în care s-a simțit trist/furios în funcție de compor-
tamentul vreunui coleg.
Prin această activitate copiii învață să identifice corect
emoțiile proprii și etichetele verbale corespunzătoare și încep
să se familiarizeze cu contextul de apariție al emoțiilor, ceea ce
facilitează identificarea consecințelor trăirilor emoționale.

153
 • „Roata emoțiilor!”
Metode aplicate: joc-online, explicația, conversația.
La această activitate, competența generală este
competența emoțională, iar cea specifică se referă la
conștientizarea emoțiilor, exprimarea emoțiilor, etichetarea
corectă a emoțiilor. Această activitate a avut loc în mediul
online. Jocul își propune descrierea emoțiilor prin situațiile
prezentate.
Prin această activitate copilul învață să identifice corect
emoțiile proprii, să identifice cauza emoțiilor și să numească
consecințele emoțiilor într-o anumită situație.
Pentru subiectul nostru V.S., acest joc online l-a ajutat
să recunoască, să exprime și să înțeleagă emoțiile, diminuând-
se comportamentul impulsiv și cel agresiv verbal.

• „Fii pictorul bucuriei, tristeții și a furiei?”

Metode aplicate: desen, explicație, conversație,
exercițiu.
La această activitate, competența generală este
competența emoțională, iar cea specifică se referă la
conștientizarea emoțiilor, exprimarea emoțiilor, etichetarea
corectă a emoțiilor. Această activitate a avut loc în mediul
online, iar jocul își propune descrierea emoțiilor prin realizarea
de desene a emoțiilor. Astfel, copilul învață să deseneze fiecare
emoție în parte, folosind ce culoare simte el, acest lucru
ajutându-l la gestionarea lor, fiind ghidați de câțiva pași din
cartea „Emoțiile – de la teorie la poezie!” a domnului Ion-
Ovidiu Pânișoară:

154
 Pentru bucurie:
- pasul 1: desenează fața, gâtul și nasul;
- pasul 2: desenează gura cu colțurile în sus;
- pasul 3: desenează ochii care par să zâmbească și ei;
- pasul 4: desenează obrajii un pic mai ridicați și
sprâncenele trase puțin în jos.

Pentru tristețe:
- pasul 1: desenează fața, gâtul și nasul;
- pasul 2: desenează gura ca o linie curbată cu colțurile în
jos;
- pasul 3: desenează ochii cu privirea „pierdută!”
- pasul 4: desenează sprâncenele cu colțurile interioare
ridicate.

Pentru furie:
- pasul 1: desenează fața, gâtul și nasul;
- pasul 2: desenează gura cu buzele împreunate și
încordate (ca o linie dreaptă);
- pasul 3: desenează ochii deschiși cu privirea furioasă;
- pasul 4: desenează sprâncenele trase în jos spre colțul
interior al ochilor.
Pentru subiectul nostru V.S., această l-a ajutat să
recunoască, să exprime și să înțeleagă emoții precum bucurie,
tristețe, furie, diminuând-se comportamentul impulsiv și cel
agresiv verbal.

155
 • „Castelul LEGO!”
Metode aplicate: joc de construcție, explicație,
exercițiul.
La această activitate competența generală este cea
socială, iar competența specifică se referă la cooperarea în joc.
Ca obiective, mi-am propus să dezvolt abilitățile de
cooperare la copii, să exerseze abilitățile de împărțire a
jucăriilor, de cerere și oferire a ajutorului, de așteptare a
rândului, precum și să dezvolt relațiile de prietenie cu ceilalți
copii.
Ca modalitate de realizare, împart copiii în grupuri de
2-3, așez pe fiecare măsuță un număr destul de mare de cuburi
pentru a construi un castel, dar suficient de mic pentru a obliga
copilul V.S., să coopereze și să împartă materialele. Copiii vor
trebui să construiască împreună un castel din piese Lego.
Prin această activitate, subiectul V.S., exersează
comportamentele care facilitează stabilirea și menținerea
relațiilor de prietenie și învață să dobândească capacitatea de a
se implica în jocurile celorlalți.
Prin această metodă se diminuează din comporta-
mentele agresive verbale și fizice, precum și din comporta-
mentul de impulsivitate: de a distruge castelul celorlalți colegi.

156
 Graficul nr. 11: „Nivelul metodelor care au
funcționat în cazul subiectului V.S. pentru a-și
satisface nevoia de atenție!”
8
6
4
2
0
Metode aplicate

conversația explicația joc-online

desen joc de rol cu marionete joc de construcție
joc didactic

În graficul nr. 11, observăm că subiectul nostru V.S.

s-a implicat cel mai mult în activitățile unde au fost aplicate
metode precum: exercițiul, desenul, jocul de rol cu marionete,
jocul de construcție și jocul didactic. Copilul participă la
activitățile unde metodele sunt active deoarece îl introduce pe
copil în situații în care el va acționa activ.

157
 Graficul nr. 12: „Impactul metodelor aplicate
asupra comportamentelor subiectului V.S. privind
nevoia de atenție!”
6
5
4
3
2
1
0
a diminuat a redus a redus a diminuat furia a diminuat
comportamentul comportamentul sentimentul de comportamentul
impulsiv agresiv verbal respingere de agresivitate
fizică

conversația explicația
joc-online desen
joc de rol cu marionete joc de construcție
joc didactic

În graficul nr. 12, putem observa diminuarea

comportamentului impulsiv, de agresivitate fizică și verbală
prin aplicarea metodelor menționate mai sus. De asemenea,
observăm cum implicarea comportamentului activ în realizarea
activităților de joc de rol cu marionete, desen, joc de
construcție, joc didactic au diminuat din comportamentele
indezirabile ale subiectului nostru. În schimb, consider că
dependența lui de calculator în mediul online, îi crește furia,
deoarece dacă nu îi iese jocul din prima se enervează și devine
furios, vrând să stea cât mai mult în fața calculatorului.
Metodele precum conversația și explicația au rolul lor
în a ajuta copilul să își diminueze din comportamentul

158
indezirabil, chiar dacă nu se află printre metodele preferate de
către copil.

Interpretarea rezultatelor după aplicarea

Planului de intervenție

După aplicarea acestor metode prin intermediul

activităților din Planul de intervenție – Anexa 2, am observat
îmbunătățiri asupra comportamentului copilului V.S., precum
și a celorlalți copii din grupă.
La grădiniță, copilul V.S, întotdeauna a fost încurajat
să explice ce s-a întâmplat și ce simte, au fost folosite
recompense sociale, laude și întăriri verbale.
Uneori copiii din grupă au reacții neașteptate de
agresivitate. În cadrul colectivului de preșcolari, la grădiniță,
sunt posibile manifestări de furie, agresivitate, iar acest copil
este catalogat drept „rău”, cu comportare „incorectă”. Ce se
ascunde în spatele unor gesturi violente? Se poate spune că
există un nivel de stres ridicat (Weber, N.- 1987). Excluderea
temporară a copilului vinovat din sala de grupă nu rezolvă
problema cu care se confruntă efectiv copilul. Mult mai utilă ar
fi construirea unei relații pozitive cu acesta, ceea ce nu este
simplu.
Așa cum am prezentat în studiul de caz realizat, în
astfel de cazuri, ca, educatoare am construit o relație fermă, dar
prietenoasă cu copilul, în vederea gestionării posibilelor situații
de agresiune ale acestuia. Simțindu-se acceptat, în siguranță,
apreciat, și de ce nu? înțeles, copilul a început să se integreze
grupei de preșcolari. Micile responsabilități pe care le-a primit
(împărțirea caietelor de lucru, ascuțirea creioanelor) l-au făcut

159
mai sociabil și calm. S-a dovedit că era un copil isteț și talentat
la desen, curios și dornic să învețe, inventiv și sensibil. Treptat
nivelul de stres a scăzut, chiar dacă acest băiat nu avea un
comportament constant. Cercetări recente au ajuns la concluzia
că, în ceea ce privește copilul mic, cu un creier în dezvoltare,
reacțiile cauzate de stres pot duce la traume severe, mai grave
decât s-a crezut până acum.
Înțelegerea unui copil cu comportament deviant la
grădiniță duce la concluzia că acesta este mai degrabă victimă a
circumstanțelor nefavorabile decât un bătăuș. La grădiniță, cel
mai important, în situațiile conflictuale, este să se
izoleze/separe copiii implicați. Educatorii nu se pot purta la fel
cu toți copiii, deși ar trebui, totuși ei trebuie să stabilească și să
mențină o relație pozitivă cu fiecare copil. Chiar și în timpul
conflictelor din sala de grupă, această relație de încredere
trebuie menținută, ceea ce ar duce la rezultate pozitive pentru
copil, care altfel ar fi prins în capcana stresului, agresivității,
pedepsei ca într-un cerc al neputinței.
Nimeni nu dorește un astfel de parcurs pentru vreun
copil, iar ca educatoare pot ajuta copiii expuși unui astfel de
risc să urmeze un drum corect.
La vârsta preșcolarității agresivitatea se poate manifesta
direct, prin lovire sau indirect, prin deteriorarea unor lucruri ale
„adversarilor” sau amenințarea cu retragerea unor „privilegii”
(„Nu vă mai invit la ziua mea!”). Cu timpul, subiectul V.S., a
demonstrat că îi pasă de sentimentele celorlalți sau de
supărările celorlalți, a dobândit mai multe instrumente pentru
gestionarea stărilor de furie și agresivitate, deoarece va putea
privi lucrurile și din alte puncte de vedere și poate vedea o
situație mai clară. El a început să conștientizeze necesitatea

160
integrării unui grup, respectării regulilor și a manifestării
corectitudinii.
Cel mai bun mod de a îl îndruma pe copil să se poarte
frumos și pentru a preveni stările lui de furie, mânie și chiar
violență este de a-l trata cu dragoste și respect. Copilul trebuie
să fie apreciat atunci când se comportă corect, pentru ca el să
repete aceste lucruri. Îl putem învăța pe copil autocontrolul prin
metodele aplicate, putem stabili limite și fixa reguli împreună
cu el. Și mai ales trebuie să înțeleagă și copiii din grupă că se
întâmplă ca unii copii să aibă „zile rele” uneori, iar alții să aibă
nevoi speciale, care necesită adaptări și tratare diferențiată.
Toate aceste demersuri au reprezentat indicatori care au
demonstrat că aceste activități au contribuit la modelarea
pozitivă a comportamentelor copiilor, mai ales a subiectului
nostru V.S.
Aplicarea acestor modalități de disciplinare prin toate
aceste activități, au o valoare mare formativă atât psihică, cât și
fizică, în dezvoltarea comportamentului și a personalității
copilului, contribuind în același timp și la sudarea relațiilor
părinți-copii, grădiniță/școală-familie.

Metoda anchetei pe bază de chestionar pentru

părinți

Partea a doua din cercetare se referă la aplicarea de

chestionare părinților - Anexa 3 înainte și după activitățile
de consiliere – Anexa 8, cât și mamei subiectului V.S. –
Anexa 4.
În societatea de astăzi, evoluția rapidă a vieții sociale,
modificarea statutului familial, atribuțiile crescute ale femeii
161
fac ca rolul grădiniței să fie pregnant nu numai în ceea ce
privește educația copiilor ci și a părinților. Grădinița fiind
puntea de legătură cu familia, are și rolul de a asigura părinților
asistență de specialitate, informându-i asupra etapelor de
evoluție a copiilor și venind în sprijinul celor ce întâmpină
dificultăți în înțelegerea rolului de părinți și în îndeplinirea cu
succes a educării copiilor.
Pentru a avea un real succes în modelarea
comportamentelor copiilor, am avut nevoie și de implicarea
părinților în acest proiect de suflet. Astfel, pentru reușita
actului educațional derulat la grupă, munca de educatoare
trebuie continuată de familie. Mi-am propus să îi conving pe
părinți să păstreze unitare cerințele adresate preșcolarilor cu
cele formulate în grădiniță, activitatea de consiliere fiind un
mod de informare educațională preventivă și de sprijin acordată
părinților.

Aceste activități sunt benefice tuturor părinților, mai

ales părinților în situații precare. Prin „părinți în situații
precare” se înțeleg acei părinți care întâmpină greutăți în
educarea copiilor, cum este mama subiectului nostru V.S. Am
ales să realizeze aceste activități de consiliere la nivelul tuturor
părinților de la grupă, deoarece majoritatea părinților se
plângeau de comportamentul subiectul V.S. De aceea, scopul
educației și informației are în vedere realizarea unei bune relații
între părinte și copil, prevenirea unor greșeli de educație și a
consecințelor manifestate în comportamentul copilului,
însușirea de către părinți a abilităților de bază prin care pot
influența comportamentul copilului, evidențierea unor procedee
eficiente de educație constând în atenție pozitivă din partea

162
părinților, mai multe aprecieri pozitive, recompense,
restricționarea pedepselor fizice.
De asemenea, în activitatea cu părinții am constatat
următoarele:
- sunt părinți care nu acordă copiilor lor un timp
calitativ pentru a se apropia și a transmite tot ceea ce
au nevoie copiii;
- nu toți părinții adoptă un model bazat pe deschiderea
față de preocupările și activitățile zilnice ale copiilor,
mai ales mama subiectului V.S.;
- sunt copii cărora părinții nu le oferă responsabilitate în
rezolvarea unor probleme personale, în funcție de vârsta
și gradul lor de maturitate;
- majoritatea părinților nu adoptă metode adecvate de
acțiune pozitivă în relația cu copiilor considerând că
este suficientă intervenția educativă a grădiniței.
Consider că perioada copilăriei este unică și fiecare
clipă pierdută ne trimite uneori mai departe de ei, scăpând din
vedere esențialul, și anume responsabilitatea de a fi părinte și
de a aplica metode pozitive de disciplinare în viața copilului.
Scopul principal al activităților este acela de a-i
determina pe părinți să conștientizeze faptul că vârsta
preșcolară, reprezintă stadiul în care trebuie să le ofere copiilor
mai multă responsabilitate în problemele personale, favorizând
deprinderea autonomiei prin implicarea și încurajarea
participării copilului în procesul de luare a deciziilor ce îi
afectează viața, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate.
Activitatea de consiliere își propune să contribuie la
orientarea părinților de la un model autoritar spre un model
bazat pe: deschiderea față de preocupările și activitățile zilnice

163
ale copilului, rațiune în stabilirea și aplicarea regulilor,
afecțiune în explicațiile date sau cerute, în vederea educării
copilului în spiritul responsabilității, autocontrolului și al
egalității, pregătindu-l în felul acesta pentru viața de adult.
Obiectivul general: sprijinirea părinților în vederea
înțelegerii și asumării responsabilităților ce le revin cu privire
la creșterea, îngrijirea și educarea propriilor copii, mai ales
sprijinirea mamei subiectului nostru V.S.
Obiective specifice:
- să conștientizeze necesitatea derulării acestui proiect;
- să stabilească reguli pentru activitatea zilnică a
copilului, ce vor fi respectate de ambele părți (părinți și
copil);
- să manifeste interes față de munca și comportamentul
copilului, desfășurate în grădiniță, dar și în afara ei;
- să realizeze o lucrare împreună cu copilul acasă;
- să organizeze pentru copii serbarea „Adio, grădiniță!”
cu ocazia despărțiri de final de an școlar;
- să găsească metode adecvate, de acțiune pozitivă în
relația lor cu copiii.
La grădiniță, copilul se confruntă cu un mediu nou, un
mediu instituționalizat, care are propriile reguli, norme,
propriul mod de funcționare. Unele reguli și norme aplicate în
spațiul grădiniței sunt în concordanță cu socializarea familială,
iar altele sunt în concordanță cu aceasta.
Cei mai mulți copii se adaptează regulilor, în principal
din două motive: ascultă educatoarea și vor să facă precum
ceilalți copii. Forța imitării grupului de egali la preșcolari este
foarte mare. De multe ori se conștientizează faptul că unii
părinți nu și-au învățat copiii cum să vorbească, cum să

164
mănânce, cum să se poarte „așa cum trebuie, cuviincios” astfel,
întruna dintre activitatea de consiliere, mama subiectului a fost
rugată să ierarhizeze comportamentul agresiv al preșcolarului.
Iată răspunsul ei:

Graficul nr. 13: „Ierarhizarea comportamentului agresiv al

copilului V.S.!”

3 2,5

1
1,3
0,7 1,5

gălăgie, indisciplină refuzul îndeplinirii sarcinilor

agresivitate nonverbală(gesturi, trântitul ușii) cuvinte amințătoare
injurii, jigniri reacții fizice agresive

În graficul nr. 13, observăm că mama subiectul V.S.,

conștientizează problemele de comportament pe care le are
copilului ei, enumerându-le astfel: gălăgie, indisciplină acasă,
agresivitate nonverbală prin gesturi și trântitul ușii, injurii,
jigniri, refuzul îndeplinirii sarcinilor, cuvinte amenințătoare
precum și reacții fizice agresive asupra frățiorului mai mic.
Toate aceste reacții le manifesta copilul și la grădiniță,
fapt ce ne-a bucurat că mama a ajuns să le conștientizeze și să
înțeleagă că propriul ei copil manifestă anumite probleme de
comportament.
Mama a răspuns că de cele mai multe ori face apel la
autoritatea de adult, ea îi impune copilului ce trebuie să facă
165
„spre binele lui”. Îl pedepsește pe copil prin constrângere, prin
privarea copilului de un lucru care îi place, de o activitate
apreciată de acesta. A mărturisit că tatăl când vine în vizită țipă
la copil și îl lovește sau aplică izolarea copilului – trimițându-l
în camera lui.
Această mamă este depășită de multe ori de
evenimente, deoarece condițiile de viață sunt grele și nu are
timpul necesar de a se implica în educația copiilor. Câteodată
apelează la izolarea copilului pentru ca acesta să se calmeze și
pentru a liniști situația dintre el și frățiorul lui mai mic, altă
dată aplică izolarea ca o pedeapsă imediată și contextualizată.
Am implementat un program de consiliere a mamei
subiectului V.S., pentru oferirea unui suport moral, dar și
pentru educarea părinților și acordarea de sprijin folosind
metoda „Educăm cu fermitate și căldură!”, acesta fiind și titlul
planului pentru părinți. Aceasta presupune organizarea
sistematică, consecutivă și unitară a unor întâlniri cu părinții,
inclusiv cu mama subiectului, fiecare întâlnire abordând o temă
de mare interes în educația copilului în familie, aceste activități
de consiliere având loc atât în mediul online cât și în curtea
grădiniței. Prin exerciții diverse la care participă mama
subiectului, se obține conștientizarea acesteia asupra
dezvoltării personalității viitoare a copilului. Deoarece copilul
petrece foarte mult timp în familie, părinții au influența cea mai
mare asupra modelării psihicului copilului, în cazul nostru
mama.

166
 Activități propuse:

1. „Împreună pentru copiii noștri” – „A fi părinte – o

profesie?” – referat
În luna septembrie, părinții vor participa la întâlnirea
organizată cu prilejul lansării proiectului, moment în care se
vor face cunoscute tema și conținutul proiectului. Va fi pusă în
discuție necesitatea existenței unei legături reale între grădiniță
și familie ca parteneri egali în educația copilului. În cadrul
acestei întâlniri, părinții au prilejul să-și manifeste
convingerea, pro sau contra derulării acestui program. Astfel,
va exista o comunicare directă între părinți-copil-educatoare.
2. „Când și cât de autoritari trebuie să fim cu copiii?” –
referat „Despre disciplină!”
În cadrul acestei activități, părinții vor relata situații
concrete de comportament neadecvat al copiilor și soluții
pentru rezolvarea acelor situații. Vor fi stabilite, în funcție de
particularitățile de vârstă ale copiilor și de comun acord cu
copiii, reguli referitoare la activitățile zilnice ale acestuia, ce
vor cuprinde îndatoriri și drepturi. Copilul, în felul acesta, va fi
educat în spiritul responsabilității, autocontrolului și al
egalității.
3. „Mic cu mare, lucrăm cu răbdare!”
Participarea părinților alături de copii în vederea
realizării a unei lucrări la alegere. Această activitate a avut loc
în mediul online. Vor învăța cu această ocazie să acorde atenție
copilului și răbdarea cuvenită în vederea efectuării temei alese.
În acest fel, vor avea ocazia sa-și manifeste interesul față de
rezultatele muncii copiilor lor. La sfârșit, după terminarea
pandemiei, s-a organizat o expoziție cu lucrările realizate la

167
grădiniță și au avut loc discuții pe baza unor metode adecvate
de acțiune pozitivă în relația cu copiii, exemplificări ale
situațiilor concrete supuse dezbaterii copiilor.
4. „Acordarea atenției!”
În cadrul acestei activități, mi-am propus să-i fac pe
părinți să înțeleagă rolul atenției acordate copilului și al lipsei
acesteia, faptul că părintele poate acorda atenție într-o manieră
pozitivă sau în una negativă. De asemenea mi-am propus ca
părinții să învețe să acorde atenție, mai ales pozitivă, dacă vor
să stimuleze comportamentul pozitiv al copilului;
5. „Aprecierea!”
Prin această activitate mi-am propus să îi conving pe
părinți că laudele îi pot stimula pe copii să se comporte într-un
anumit fel (în cel dorit); să îi stimulez pe părinți să-și laude
copilul pentru faptele bune pe care le face, trezindu-i acestuia
încrederea în sine. De asemenea părinții învață cum să
formuleze o apreciere pozitivă și află că atunci când îl laudă,
părinții trebuie să îi explice copilului de ce au lăudat copilul.
6. „Stabilirea limitelor!”
Părinții înțeleg că în orice situație există diverse
modalități de a stabili limite pentru comportamentul copilului
și că ei sunt aceia care aleg care este cea mai potrivită
modalitate. De asemenea înțeleg că în orice situație există și
alte modalități pentru a corecta, mai indicate decât pedepsele și
abuzul fizic. Prin această activitate, părinții învăța care
modalitate de intervenție are efect față de un anumit
comportament nedorit și află că tocmai în stabilirea limitelor
este de o mare importanță să fie cât mai clari și consecvenți și
totodată atenți la limbajul folosit și formularea restricțiilor. De
asemenea, părinții înțeleg diferența dintre „a-l respinge pe

168
copil” și „a respinge un anumit comportament al copilului”,
învață cum să fixeze limite, ce pot spune și ce nu, cum pot să
redirecționeze atunci când copiii nu ascultă (imediat), astfel,
este esențial ca părinții să înțeleagă că își ating scopul mai
degrabă atunci când reacționează pozitiv decât când
reacționează negativ față de încălcările de reguli.
7. „A spune NU și a interzice!”
În cadrul acestei activități părinții învață să fixeze limite
verbal (limite între un comportament acceptabil și unul
inacceptabil) și învață cum să formuleze clar o interdicție.
8. „Ignorarea!”
În cadrul acestei activități părinții înțeleg care
comportamente ale copiilor lor, pot fi sau nu ignorate și ce
efecte are ignorarea. De asemenea învață cum să ignore
comportamentul nedorit al copilului;
9. „Izolarea!”
În cadrul acestei activității, părinții și mama
subiectului nostru înțelege în care situații trebuie separat
copilul, află „regulile” ce însoțesc izolarea: (printre altele, să
stea într-un loc izolat- un cort până se liniștește și poate vorbi
despre ce s-a întâmplat sau poate reflecta asupra modului în
care s-a comportat);
10. „Pedepsirea!”
În cadrul acestei activități părinții și mama subiectului
V.S., înțeleg că dacă ei „iau” ceva care face plăcere copilului
(jocul), copilul considera aceasta o pedeapsă. De asemenea este
important ca părinții să nu exagereze și să nu se gândească la
pedepse nepotrivite, care nu pot fi în aplicate, să nu
înspăimânte copilul.

169
 Aceste activități de consiliere au fost realizate la nivelul
întregii grupe, participând și părinții celorlalți copiii din grupă,
însă accentul s-a pus pe mama subiectului nostru V.S. La
activitățile de consiliere a participat și consilierul grădiniței,
Roșianu Ileana, care a oferit suport mamei copilului V.S, cu
doamna consilieră având și un parteneriat de colaborare
încheiat la nivel de unitate.
Rezultatele așteptate:
Ca urmare activităților desfășurate în cadrul proiectului
„ Educăm cu fermitate și căldură!”, vor fi obținute ca rezultate:
- includerea activităților de consiliere în strategia
grădiniței și în planurile sale operaționale;
- multiplicarea și diversificarea acțiunilor ce pot să
faciliteze educarea copiilor;
- petrecerea activă a unui timp liber mai mare al
părinților cu copiii;
- o orientare a părinților de la un model autoritar la un
model bazat pe deschidere;
- acordarea de către părinți, copiilor, a unor
responsabilități în funcție de vârsta și gradul lor de
maturitate;

Modalități de monitorizare:
- materiale informative despre activitate, album cu
fotografii, portofoliu;
- expoziție cu lucrările copiilor realizate împreună cu
părinții;
- realizarea activităților în mediul online;
- discuții cu părinții pentru a stabili rezultatele obținute în
raport cu cele așteptate.

170
 La începutul anului școlar și la finalul activităților de
consiliere, cu puțin timp înainte de încheierea anului școlar a
fost aplicat un chestionar tuturor părinților pentru a putea
observa diferența după activitățile de consiliere în părerea
părinților dar și alt chestionar mamei subiectului V.S., pentru a
vedea ce s-a schimbat în comportamentul ei și ce a învățat după
aceste activități de consiliere pe parcursul anului școlar.
La întrebările chestionarului din semestrul I – Anexa
3, aplicat la cei 24 de părinți din grupă, răspunsurile au fost:
1. Un copil bun este cel care își ascultă întotdeauna
părinții? : 14-Da / 6-Nu / 4-Întotdeauna;
2. Dacă un părinte își iubește copilul trebuie să îi
îndeplinească toate poftele?: 15-Da / 3-Nu /6 -Câteodată;
3. Dacă un părinte vrea să își disciplineze copilul
trebuie să îl pedepsească de fiecare dată când greșește?: 10-Da
/ 4-Nu /7 -Întotdeauna / 3-Câteodată;
4. Un copil trebuie lăsat de mic să ia decizii?: 5-Da /
17-Nu / 2-Câteodată;
5. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul
trebuie să-l laude de fiecare dată când face ceva bun?: 2-Da /
13-Nu / 4-Întotdeauna / 5-Câteodată;
6. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul
trebuie să îl recompenseze material de fiecare dată când face
ceva bun?: 8-Da / 7-Nu / 4-Întotdeauna / 5 -Câteodată;
7. Dacă un copil nu își ascultă părintele înseamnă că
nu îl ascultă?: 15-Da / 5-Nu/4-Întotdeauna;
8. Un copil bun este cel care participă la toate
activitățile de la grădiniță?: 17-Da /5-Nu / 2-Întotdeauna;
9. Părinții sunt cei care să ia deciziile pentru copii în
orice situație?:13-Da / 5-Nu / 4-Întotdeauna / 2-Câteodată.

171
 Din aceste răspunsuri, observăm că în semestrul I,
majoritatea părinților aveau impresia că trebuie să apeleze la
pedeapsă pentru a-și disciplina copilul, sau să îl recompenseze
material. Puțini părinți folosesc lauda sau încurajarea verbală
când copilul face ceva bun. Din aceste răspunsuri se observă
faptul că părintele vrea să domine, nelăsându-i copilului
posibilitatea de a decide ce își dorește. Se observă o presiune
mare pe copil, să se implice în toate activitățile de la grădiniță
și copilul este considerat copil bun atunci când ascultă
întotdeauna de părinții.
La întrebările chestionarului din semestrul II – Anexa
3, aplicat la cei 24 de părinți din grupă, după activitățile de
consiliere la care au participat, răspunsurile au fost:
1. Un copil bun este cel care își ascultă întotdeauna
părinții?: 8-Da / 12-Nu / 4-Întotdeauna;
2. Dacă un părinte își iubește copilul trebuie să îi
îndeplinească toate poftele?: 7-Da / 14-Nu /3 -Câteodată;
3. Dacă un părinte vrea să își disciplineze copilul
trebuie să îl pedepsească de fiecare dată când greșește?: 6-Da /
10-Nu / 2 -Întotdeauna / 6-Câteodată;
4. Un copil trebuie lăsat de mic să ia decizii?: 14-Da /
6-Nu / 4-Câteodată;
5. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul
trebuie să-l laude de fiecare dată când face ceva bun?: 15-Da /
5-Nu / 3-Întotdeauna / 1-Câteodată;
6. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul
trebuie să îl recompenseze material de fiecare dată când face
ceva bun?: 6-Da / 14-Nu / 2-Întotdeauna / 2 -Câteodată;
7. Dacă un copil nu își ascultă părintele înseamnă că
nu îl ascultă?: 8-Da / 10-Nu/4-Câteodată;

172
 8. Un copil bun este cel care participă la toate
activitățile de la grădiniță?: 7-Da / 15-Nu / 2-Întotdeauna;
9. Părinții sunt cei care să ia deciziile pentru copii în
orice situație?: 7-Da / 10-Nu / 2-Întotdeauna / 5-Câteodată.
Din aceste răspunsuri, observăm că la sfârșitul
semestrul II, după ce au participat la activitățile de consiliere și
au învățat cum să-și disciplineze copii într-o manieră pozitivă,
majoritatea părinților și-au schimbat un pic percepția asupra
modalităților de disciplinare. Astfel, părinții au început să nu
mai pedepsească copii, ci să pune limite, prin aplicarea
tehnicilor învățate de la activitățile de consiliere și au început
să pună mai mult accept pe comunicare, explicație și pe
întărirea pozitivă după ce copilul a făcut un lucru bun. Părinții
au încetat să îi mai recompenseze pe copii material și au
început să îi recompenseze social.
De asemenea, ei au înțeles că trebuie să le acorde
atenție copiilor și că este bine să le ofere și acestora
posibilitatea de a alege și au înțeles faptul că copilul este „un
copil bun” chiar și atunci când nu ascultă de părinți, deoarece
trebuie respins și îndreptat un anumit comportament al
copilului, nu și copilul în sine.
La sfârșitul anului școlar, după ce copilul V.S., a
participat un an întreg la activitățile menționate în Planul de
intervenție și după ce mama copilului a participat la activitățile
de consiliere din cadrul grădiniței am dorit să aflăm printr-un
chestionar (Anexa 4) părerea ei în legătură cu această
experiență și ce anume s-a schimbat atât în comportamentul ei
ca părinte, cât și în comportamentul copilului. Răspunsurile
mamei au fost:

173
 1. „Cel mai mult la copilul meu mi-a plăcut faptul că a
încetat să mai fie agresiv cu frățiorul lui. A început să fie mai
bând și mai iubitor cu el și chiar se joacă frumos, împărțindu-și
jucăriile.
2. „Copilul meu s-a schimbat în bine, pe parcursul
acestui an. Chiar nu îl mai recunosc acasă. A încetat să mă mai
jignească, atât pe mine cât și pe bunica lui, devenind un copil
iubitor!”
3. „Am spus NU atunci când vrea să stea mult la
calculator și nu respectă programul și spun Nu de fiecare dată
când nu respectă regulile de acasă!”
4. „Am apreciat faptul că a început să devină mai
sociabil, se joacă frumos cu copii în parc și nu îi mai bate sau
lovește pe copii. De asemenea, acasă numai trântește ușile și a
început să comunice mai mult cu mine!”
5. „Acum acord atenție copilului meu, ori de câte ori
este nevoi. Îmi pare rău că mi-am neglijat copilul și i-am făcut
rău!”
6. „Acum recompensez copilul doar atunci când
consider eu, și nu de fiecare dată când vrea el. Îl recompensez
mai mult social, prin laudă și apreciere sau prin bulinuțe ca la
grădiniță, și îl recompensez material după ce a făcut o faptă
bună, o dată la o anumită perioadă!”
7. „Înainte îl închideam singur în cameră, chiar dacă
plângea. Acum numai fac asta. Îl separ de frățior când greșește,
îl duc pe canapea până se liniștește, apoi vorbesc cu el despre
ce s-a întâmplat și îi ofer toată iubirea și susținerea mea.!”
8. „Înainte pedepseam copilul pentru orice făcea
greșit, chiar îl și băteam, însă acum am încetat să îl mai
pedepsesc fizic. Singurele pedepse pe care i le aplic sunt prin

174
condiționare, îi interzic sa stea în fața calculatorului, sau să mai
iasă afară dacă a făcut ceva nepotrivit!”
9. „Faptul că este bun, că poate și că am încredere în
el!”
10. „În continuare, voi încerca să aplic tot ce am
învățat pe parcursul acestui an și să îmi iubesc necondiționat
copilul. Am realizat că l-am neglijat foarte mult, am pus alte
lucruri pe primul loc, și i-am făcut ca mamă, mai mult rău
decât bine. Îl voi iubi, și cu fermitate și căldură îl voi educa
pentru a fi și la școală un copil bun!”
Din răspunsurile mamei, se observă o schimbare în bine
și în comportamentul ei, lucru care ne bucură. A realizat că se
poate schimba, în primul rând ea, și prin ea, propriul copil!
Chiar dacă nu avea timp, a început să îi ofere
disponibilitate copilului, să își creeze un timp special împreună
și să aplice cele mai potrivite metode de disciplinare pentru el
schimbându-i în mod pozitiv comportamentul. Ajungem astfel
la vorba lui Kohn (2006), care spunea: „Disciplinarea
copilului este un proces de durată și pleacă de la premisa că
este mai bine să pierzi timpul acum cu acest proces, pentru a
câștiga timp mai târziu!”

175
 CAPITOLUL VI
ANALIZA ȘI INTERPRETAREA
REZULTATELOR CERCETĂRII EFECTUATE

VI. 1. Rezultatele obținute în urma studiului de caz

și aplicării planului de intervenție
Metodele de disciplinare pe care le-am aplicat la
grădiniță în acest școlar au fost căi spre atingerea stării de
autocontrol, de conștiință a unei vieți interioare a copilului.
Principalul obiectiv vizat a fost identificarea nevoilor
copilului și învățarea acestuia ce înseamnă un comportament
potrivit, prin aplicarea metodelor de disciplină, ținând cont de
capacitatea copilului de înțelegere și adaptând modul de
disciplinare în funcție de aceasta, explicând copilului lucrurile
într-un mod adecvat nivelului lui de dezvoltare intelectuală.
Prin comportament, copilul a exprimat sentimente,
motiv pentru care a fost important să înțelegem sentimentele
aflate la baza comportamentului.
Ca educatoare, am ajutat, la rezolvarea problemelor
apărute datorită unui comportament neadecvat, cunoscând
sentimentele sau nevoile care l-au generat, aplicând activitățile
pe care le-am creat în planul de intervenție. Metodele aplicate
prin realizarea acestor activități din plan a ameliorat
comportamentul indisciplinat, după cum voi prezenta mai jos.
Competențele sociale specifice unde am observat
îmbunătățiri au fost:
Complianța la reguli:
- respectă instrucțiunile, fără să i se spună;
- face liniște când i se cere;
- răspunde adecvat la solicitările educatoarei;
176
 - strânge jucăriile la finalul jocului, fără să i se spună;
- acceptă cu ușurință schimbarea regulilor de joc;
- respectă regulile aferente unei situații sociale;
Inițierea și menținerea unei relații (relaționarea
socială):
- inițiază și menține o interacțiune cu un alt copil;
- ascultă activ;
- împarte obiecte și împărtășește experiențe;
- oferă și primește complimente;
- invită alți copii să se joace împreună;
Integrarea în grupul de prieteni (comportamentul
prosocial):
- cooperează cu ceilalți când se joacă;
- cooperează cu ceilalți în rezolvarea unei sarcini;
- oferă și cere ajutorul atunci când are nevoie;
- are grijă de jucăriile celorlalți;
- ajută în diferite contexte (de ex. împărțirea rechizitelor,
împărțirea gustărilor).
De asemenea, competențele emoționale dezvoltate în
această perioadă unde am observat îmbunătățiri au fost:
Recunoașterea emoțiilor:
- identifică propriile emoții în diverse situații;
- identifică emoțiile altor colegi în diverse situații;
- identifică emoțiile asociate unui context specific;
Exprimarea emoțiilor:
- transmite verbal și nonverbal mesajele afective;
- numește situații în care apar diferențe între starea
emoțională;
- exprimă empatie față de alți colegi;
Înțelegerea emoțiilor:

177
 - identifică cauza emoțiilor;
- numește consecințele emoțiilor într-o anumită situație.
Reglarea/autoreglarea emoțiilor:
- folosește strategii de reglare/autoreglare emoțională.

Consider că obiectivele cercetării au fost îndeplinite cu

succes. Astfel, pe parcursul anului școlar, prin metodele
aplicate (observația, jocul, demonstrația, povestirea,
conversația, explicația, exercițiul, jocul de rol, dramatizarea,
jocul didactic, activitățile de desen) în activitățile din planul de
intervenție, precum și prin folosirea recompensei sociale, a
laudei și încurajării prin întăririle verbale aplicate s-au observat
îmbunătățiri privind comportamentului subiectului V.S.,
precum și la ceilalți copiii din grupă. Consider că nevoile
sociale și psiho-emoționale din spatele comportamentelor
indezirabile ale subiectului V.S. au fost satisfăcute, observând
astfel îmbunătățiri pe toate planurile.

VI. 2. Rezultatele obținute în urma anchetei pe bază

de chestionar pentru părinți și activităților de
consiliere.

Impactul estimat al implementării acestor ore de

consiliere a fost acela ca părinții din grupul țintă de copii și mai
ales mama subiectul V.S. să dobândească abilități și deprinderi
noi în educarea copiilor. Părinții au adoptat metode noi de
acțiune pozitivă în relația cu copiii, relație ce s-a bazat mai
mult pe rațiune în stabilirea și aplicarea unor reguli, pe
toleranță și afecțiune, dar nu în exces.

178
 Dorința de a-i explica copilului cu răbdare și pe
înțelesul lui pașii pe care trebuie să-i urmeze în realizarea unei
sarcini, a devenit, astfel o obișnuință pentru părinți. Aceștia au
învățat să-i ofere copilului exemple de comportament, să
stabilească o relație în cadrul căreia copilul să se simtă iubit și
în siguranță. Copiii au căpătat mai multă încredere în forțele
proprii și au devenit mai responsabili față de acțiunile lor.
Dragostea și respectul față de părinți, în special, și față
de adulți, în general, au fost stimulate prin legătura directă cu
aceștia și prin desfășurarea diverselor activități cu adulții.
Părinții au devenit mai interesați de activitățile desfășurate la
grădiniță și s-au implicat mai activ în derularea lor. Familia și
grădinița în acest an școlar atipic au colaborat în scopul
dezvoltării armonioase a copiilor de azi și adulților de mâine.
Ca și cadru didactic am cunoscut mai bine părinții
copiilor cu care am lucrat și am încercat să consolidez relația,
familie – grădiniță, în vederea cunoașterii de ambele părți a
aspectelor de interes comun. Am colaborat cu părinții în scopul
conștientizării și asumării responsabilităților ce le revin
acestora cu privire la creșterea și educarea propriilor copii.
În plus, pe lângă abilitățile pe care le-au format
părinților, mai ales mamei subiectului nostru V.S., aceste
activități de consiliere au avut și alte efecte pozitive precum:
- grupul de părinți s-a sudat, stabilindu-se relații de
prietenie între aceștia chiar dacă unele dintre activități
au fost realizate în mediul online;
- părinții au avut curaj și au împărtășit din problemele pe
care le ridicau zilnic copii lor;
- s-a întărit relația între educatoare și părinți;

179
 - părinții au fost mai atenți la ceea ce-și însușesc copiii la
grădiniță, ei s-au mobilizat mai repede în rezolvarea de
probleme ce țin de nevoile grădiniței;
- relația părinte-copil s-a îmbunătățit considerabil, în
sensul că mama a devenit mai apropiată de copil, mai
atentă, mai preocupată de educația copilului.
Părinții au avut teme pentru acasă asupra cărora se
informau, sugerau o derulare a faptelor și erau dezbătute la
întâlnirea următoare. Aceste teme au oferit părinților
posibilitatea să observe atent comportamentul copiilor lor și să
exerseze modele de reacție la comportamentele copiilor.
Discutarea temelor cu ceilalți părinți a oferit acestora
posibilitatea de a confrunta anumite păreri, idei, opinii și să
vorbească despre copii lor. Accentul a fost pus pe încurajarea
comportamentelor pozitive ale copiilor și evitarea pe cât
posibil a pedepsei.
La începutul anului școlar, am aplicat un chestionar
părinților, pentru a vedea opinia lor în legătură cu modalitățile
de disciplinare pe care le aplică acasă, urmând ca la sfârșitul
anului școlar să aplic același chestionar, pentru a observa ce s-a
schimbat în opinia părinților după ce au participat la activitățile
de consiliere.. Acest instrument concret a scos în evidență
tendința comportamentală specifică copilului și reacțiile
părinților la actele cele mici. Am observat că majoritatea
părinților și-au schimbat opinia în legătură cu modalitățile de
disciplinare a copiilor, au pus mai mult accent pe identificarea
nevoilor care stau la baza comportamentului nedorit, pe
comunicarea cu copilul și pe o educație cu fermitate și căldură.

180
 De asemenea, pentru autoevaluarea mamei subiectului
V.S., am aplicat un chestionar după terminarea activităților de
consiliere pentru a evidenția stabilitatea pe termen lung a
cunoștințelor dobândite și a abilităților formate.
Chestionarul mamei a fost completat de către dânsa cu
informații concrete, iar situațiile au fost descrise cât mai
explicit. S-a notat când a avut loc comportamentul – care s-a
prezentat cât mai specific, apoi reacția mamei i și reflecții
legate de alegerea modalității de răspuns respective. În acest
fel, mama a fost reflexivă și a învățat să discearnă și să aleagă
conștient modalitățile de reacție în situații diferite. De
asemenea, acest ultim chestionar a sprijinit mama să
conștientizeze mai profund relația cu copilul său și să o
gestioneze mai bine. Am apreciat gradul de implicare al
mamei, faptul că a conștientizat că există probleme în relația
mamă-copil, că a fost dornică să învețe și să se schimbe pentru
copilul ei, dobândind abilități și deprinderi noi în educarea
copilului V.S.

VI.3. Analiza „urmelor”, a produselor de activitate

colectivă și individuală a preșcolarilor

Spectacolul – „Adio, Grădiniță!” – analiza produsului

final – Anexa 7
În urma derulării acestui spectacol, pe care l-am realizat
în colaborare cu părinții, copiii au demonstrat o mai bună
stăpânire de sine, ca urmare a construirii unei imaginii pozitive
asupra propriei persoane, dar și asupra colectivului din care au
făcut parte. Copilul V.S. a fost capabil să își regleze propriile
emoții, să lucreze în echipă, a existat concesie și cooperare, a

181
urmat un scenariu cu precizie, respectând regulile acestuia, dar
cel mai important aspect a fost faptul că pe parcursul întregului
spectacol nu a fost agresiv verbal și fizic.
A respectat instrucțiunile, fără să i se spună și a așteptat
să îi vină rândul pentru a spune rolul. S-a observat astfel că
simptomele de impulsivitate s-au diminuat, nu a mai țipat la
colegii lui, a ridicat un pic tonul când a prezentat rolul pentru a
se face afirmat, în schimb prezentarea s-a manifestat într-o
manieră pozitivă, lucru ce ne-a bucurat pe toți.
Această activitate a avut loc în colaborare cu părinții, în
parcul Alexandru Ioan Cuza din București. M-a bucurat faptul
să văd implicarea părinților și susținerea lor pe care au oferit-o
celor mici, întăririle verbale pe care le-au spus după ce copiii
au finalizat programul de serbare. Copiii au fost dezinvolți,
s-au eliberat de teamă și au prezentat că au încredere în ei, fiind
susținuți și de către părinți.
Toate aceste direcții au creat premisele dezvoltării unui
autocontrol, unei stime de sine crescute, unor personalități
creatoare, capabile să se adapteze oricăror situații.

VI.4. Validarea sau invalidarea ipotezei

Cunoașterea particularităților psihofizice ale copiilor

reprezintă condiția necesară adoptării strategiilor de tratare
diferențiată a copiilor, atât sub raportul nivelului exigențelor
conținutului instruirii, cât și al modalităților de instruire-
învățare.
Legat de cercetarea efectuată, ipoteza a fost confirmată,
demonstrându-se faptul că, dacă aplicăm un program de
ameliorare a comportamentului indisciplinat bazat pe

182
cunoașterea nevoilor sociale și psiho-emoționale ale
preșcolarilor atunci se reduce agresivitatea și indisciplina cu
efecte pozitive în manifestarea unor comportamente adecvate
în rândul preșcolarilor.
Considerăm că datele obținute în urma observărilor
făcute, a studiului de caz realizat, a planului de intervenții
aplicat, precum și a activităților de consiliere cu părinții și a
chestionarelor aplicate susțin și demonstrează atât ipoteza
generală, cât și ipotezele secundare.
Așa cum observăm, prin aplicarea metodelor precum
observația, jocul, demonstrația, povestirea, conversația,
explicația, exercițiul, jocul de rol, jocul didactic sau
activităților de desen s-au satisfăcut nevoile copilului de
apartenență (afecțiune și socializare), de stimă și respect, de
deprinderi relaționare, de autonomie, de competență și de
atenție. Se observă, astfel, că s-a redus din comportamentul
impulsiv al copilului, din agresivitatea fizică, satisfăcându-i
copilului nevoia de cunoaștere și de afecțiune, stimulându-i
imaginația, educând în același timp sentimentele morale și
estetice, făcându-l să înțeleagă anumite reguli de comportare
morală.
De asemenea, am reușit să relaționăm copiii între ei, să
îi activăm din punct de vedere cognitiv și afectiv,
interacțiunile dintre copii permițând un autocontrol eficient al
conduitelor, comportamentelor și achizițiilor. Stima de sine și
spontaneitatea s-a dezvoltat , facilitând astfel integrarea
emoțională și comportamentală, ajutând copilul să își manifeste
emoțiile.
Copilul V.S. a învățat să respecte reguli, să inițieze și
mențină o relație socială, precum și să se integreze în colectivul

183
de copii, numai manifestând comportamente de agresivitate
fizică, observând astfel că și frustrarea și furia copilului s-a
diminuat prin participarea lui activă la toate activitățile. Un rol
important l-au avut și recompensele sociale și întărirea
pozitivă, la bază stând o comunicare eficientă bazată pe
respect, încredere, ascultare activă.
Variabilitatea fiecărei ipoteze în parte corelează pozitiv,
așa cum putem observa din ilustrarea grafică, prezentată în
anexe.
Corelând toate datele, cele obținute cu cele obținute în
studiul literaturii de specialitate se poate susține ipoteza
cercetării.
Demersul a fost inovativ, astfel încât metodele aplicate
prin activitățile realizate au avut succesul scontat în modelarea
comportamentului subiectului nostru V.S. De asemenea, s-au
observat îmbunătățiri și asupra întregii grupe. Copiii au
asimilat informațiile prezentate, au fost dinamizați prin
activitățile din planul de intervenție, iar efectul metodelor
aplicate au creat premisa perfectă de îndeplinire a ipotezelor
stabilite.
Aplicarea unor modalități de disciplinare a preșcolarilor
prin implicarea familiei în procesul instructiv-educativ este
deosebit de important pentru dezvoltarea unui program de
disciplinare și învățare eficient.
Părinții au un rol esențial în sprijinirea educației
copiilor prin colaborarea cu grădinița iar activitatea diferențiată
are o mare valoare practică în școală, deoarece pe de-o parte
previne rămânerea în urmă a copiilor cu dificultăți în asimilarea
cunoștințelor având ca efect prevenirea totală a efectului școlar,
iar pe de altă parte stimulează copii dotați cu aptitudini

184
deosebite în diverse domenii, existând astfel posibilitatea
sporirii eficienței procesului instructiv-educativ.
Ca educatoare consider că am dezvoltat abilități
interpersonale și de colaborare eficiente, am dezvoltat strategii
eficiente de management al grupei, am implicat părinții în toate
aspectele educației copiilor lor, am folosit activități de învățare
cooperativă, am aplicat metodele de predare-învățare în
procesul de disciplinare al preșcolarilor, ameliorând comporta-
mentele indisciplinate atât la preșcolarul V.S. cât și la nivelul
întregii grupe observându-se îmbunătățiri, și am încercat să fiu
un model comportamental adecvat dezvoltând relații pozitive
între copiii și alte persoane tratându-i pe copiii cu respect și
demnitate.

185
CONCLUZII FINALE, SUGESTII PRACTICE ȘI
PROPUNERI

În prezent, poate mai mult ca oricând, avem nevoie de

repere în educarea copiilor, avem nevoie de o disciplină
pozitivă bazată pe îmbinarea cu tact a dragostei și bunăvoinței
cu fermitatea. Este o metodă nici permisivă, nici punitivă, care
vizează implementarea unor deprinderi – cheie în comporta-
mentul copilului: autonomie, stimă de sine, respect reciproc,
cooperare și chiar, autodisciplină.
Aplicarea metodelor de disciplinare prin diferite
activități a condus la o evoluție vizibilă în comportamentele
copiilor, fapt care se vede în rezultatele obținute după fiecare
grafic.
Consider că preșcolarii, la fel ca și adulții, învață din
experiență, de aceea este absolut normal ca un copil să
greșească sau să manifeste comportamente nepotrivite în
anumite situații, dacă nevoile lui nu sunt satisfăcute. Copiii
experimentează, învață cum „să facă”, apelând la cumulul de
comportamente instinctive pe care îl au. De aceea, depinde
doar de noi, atât cadrele didactice, cât și părinții, ce instrumente
le oferim, pentru a avea cu ce să se descurce în fața altor
provocări.
Există soluții pentru a combate indisciplina școlară,
dacă identificăm nevoile care stau în spatele indisciplinei și
căutăm soluții pentru aceasta. „Indisciplina” este o expresie a
unei nevoi a copilului. Dacă creăm o legătură cu copilul și o
păstrăm chiar și atunci când îl educăm, cu blândețe, cu limite,
dar cu empatie se poate combate indisciplina.

186
 Ar fi bine ca noi, cadrele didactice să punem accent pe
felul în care se comportă copiii și să corectăm, împreună cu
părinții lacunele comportamentale, să le dăm mai multă
importanță, fără a le trece cu vederea sau a le minimaliza.
Tocmai de aceea, lucrarea de față, poate reprezenta un punct de
orientare pentru cadrele didactice debutante.
Grădinița și familia sunt doi factori importanți, care
împreună reprezintă piatra de temelie a educației preșcolare, iar
între aceștia și mediul social, se află copilul, obiect și subiect al
educației.
În cadrul acestei lucrări mi-am propus să evidențiez
importanța modalităților de disciplinare a preșcolarilor,
constând în încurajarea comportamentelor pozitive, cooperarea
cu copilul și promovarea comportamentelor acceptate social.
Toate activitățile la care a participat copilul realizate
prin metodele aplicate, au reprezentat mijlocul prin care
preșcolarii au dobândit o imagine globală asupra sinelui, au
decodificat propriile emoții și le-au condus în direcția unei
disciplinării pozitive, a competențelor socio-emoționale.
Am ales acest subiect de cercetare cu scopul de a educa
comportamentul civilizat al copilului privind complianța la
reguli, inițierea și menținerea unei relații, adoptarea unui limbaj
civilizat, de a identifica nevoile copilului care determină
apariția comportamentului indisciplinat și de a analiza grad de
implicare al părinților în acțiuni de disciplinare, creând astfel
contextul perfect educării copiilor, din punct de vedere mental
și emoțional.
Efectele studiului cercetării au fost mai mult decât
satisfăcătoare, observându-se îmbunătățiri atât în
comportamentul copilul V.S., cât și la nivelul întregii grupe.

187
 De asemenea, părinții s-au implicat în activitățile de
consiliere, rezultatele pozitive observându-se inclusiv în
chestionarele aplicate.
Cred cu tărie că „nu există copii răi”, ei sunt un aluat
bun care trebuie modelat cu grijă, cu dragoste și cu răbdare, de
aceea, este foarte important să ne axăm pe ceea ce a făcut bine
copilul, schimbându-ne perspectiva din care vedem lucrurile.
Copiii noștri sunt buni sau mai puțini buni, în funcție de
ochelarii prin care îi privim, ei sunt o multitudine de acțiuni și
sentimente, iar noi suntem responsabili de ce alegem să vedem,
de aceea închei prin ceea ce spune psihologul și pedagogul
Rudolf Dreikurs: „copilul este o ființă socială și motivația
principală a comportamentului său este dorința de a avea
sentimentul că este acceptat și apreciat ca membru al familiei
sale, ca membru al unui grup (sentimentul de apartenență)”.

188
 ANEXA 1
GRILĂ DE OBSERVAȚIE
Întrebare
1. Copilul își impune punctul de vedere.
2. Copilul caută grupul.
3. Copilul vorbește tare și mult.
4. Copilul se manifestă extrovertit.
5. Copilul are inițiativă în activitățile de joc și învățare.
6. Copilul refuză observațiile.
7. Copilul se revoltă când pierde.
8. Copilul comentează aspectele impuse, care contravin
intereselor sale.
9. Copilul face totul pentru a câștiga.
10. Copilul manifestă agresivitate verbală față de colegii
care nu sunt de acord cu el.
11. Copilul manifestă nevoia de atenție.
12. Copilul se implică în conflicte cu ceilalți.
13. Copilul răspunde la emoții prin joc.
14. Copilul își așteaptă rândul în joc.
15. Copilul urmează reguli simple fără să i se amintească.
16. Copilul recunoaște comportamentul pozitiv al altor
copii.
17. Copilul are o imagine pozitivă despre sine.
18. Copilul rămâne calm într-o situație stresantă.
19. Copilul arată empatie față de suferința fizică sau
emoțională a celor din jur.
20. Copilul face față sarcinilor dificile fără să manifeste
frustrări.

189
 ANEXA 2
PLAN DE INTERVENȚIE
SEMESTRUL I
NR. DATA TEMA ACTIVITĂȚII MIJLOACE DE STRATEGIA MEDIUL DE
CRT. REALIZARE DIDACTICĂ ÎNVĂȚARE
1. 15.09. „Să facem cunoștință! Conversația Cunoașterea formulelor Grădiniță
2020 Exercițiul de adresare, folosind un
limbaj adecvat.
2. 22.09. „Povestea grupei noastre Explicație Cunoașterea regulilor de Grădiniță
2020 - respectarea regulilor!” Observație comportare civilizată prin
„Regulile grupei- Conversație respectarea regulilor.
poster!” Desen
3. 29.09. „Cuvântul fermecat!” de Povestirea Cunoașterea formulelor Grădiniță
2020 V. Oseeva Conversația de exprimare, folosind un
Explicația limbaj adecvat
Joc de rol
4. 06.10. „Ce ție nu-ți place…! – Joc de rol Cunoașterea semnificației Grădiniță
2020 Scuzele!” Explicația cuvântului „scuze”.
Enumerarea unor situați
în care un copil trebuie să
își ceară scuze.

190
5. 13.10. „Cubul cu emoții!” Joc didactic Cunoașterea modalităților Grădiniță
2020 Explicația prin care copilul își poate
recunoaște, exprima și
înțelege emoțiile.
6. 20.10. „Cum te simți când mă Joc cu marionete Cunoașterea modalităților Grădiniță
2020 comport așa?” Conversația prin care copilul își
exprimă emoția și poate
empatiza cu un alt coleg.
7. 03.11. „Peștele curcubeu!” de Povestire Cunoașterea modalităților P. Classroom
2020 Marcus Pfister Explicație prin care se poate iniția și
Observație păstra o relație de
prietenie.
8. 10.11. „Eu sunt…!” Conversație Dezvoltarea P. Classroom
2020 Explicație autocunoașterii și
intercunoașterii copiilor
într-un cadru de respect,
încredere și cooperare,
conturând, pentru sine și
pentru ceilalți, o imagine
de sine pozitivă.

191
9. 17.11. „Bunele maniere!” Povestire Cunoașterea normelor de P. Classroom
2020 Observație comportare în
Prezentare power- colectivitate. Formarea
point unei atitudini pozitive față
de sine și față de ceilalți.
10. 24.11. „Fapte bune/fapte rele!” Joc-online Cunoașterea normelor de P. Classroom
2020 Explicația comportare în
colectivitate.
11. 02.12. „Citește-mi o poveste!” Povestire Cunoașterea modalităților P. Classroom
2020 Explicație prin care se poate iniția și
menține o relație de
prietenie.
12. 08.12. „Fii pictorul bucuriei, Desen Conștientizarea și P. Classroom
2020 tristeții și a furiei!” Explicație exprimarea emoțiilor,
Exercițiul etichetarea corectă a
Conversație emoțiilor.
13. 15.12. „Ce aș fi, dacă aș fi…!” Desen Dezvoltarea autocunoaș- P. Classroom
2020 Conversație terii și formarea imaginii
de sine pozitivă, precum
și exprimarea alegorică a
acesteia.

192
14. 22.12. „Roata emoțiilor!” Conversație Conștientizarea și P. Classroom
2020 Explicație exprimarea emoțiilor,
Joc-online etichetarea corectă a
emoțiilor.
15. 12.01. „De-a amenzile!” Explicația Dezvoltarea P. Classroom
2021 Exercițiul competențelor
Conversație interacționale,interperson
ale.
16. 19.01. „Povestea puișorului Povestire Conturarea unei atitudini P. Classroom
2021 îngâmfat!” Explicație corecte față de sine și față
Conversație de ceilalți, precum și
educarea unor abilități de
a intra în relație cu ceilalți
17. 26.01. „Personaje pozitive, Joc- online Cunoașterea normelor de P. Classroom
2021 personaje negative!”- Explicația comportare în grup și a
sortare Conversația consecințelor acestora.

193
 SEMESTRUL II

NR. DATA TEMA MIJLOACE DE STRATEGIA MEDIUL DE

CRT. ACTIVITĂȚII REALIZARE DIDACTICĂ ÎNVĂȚARE
1. 09.02. „Scufița Roșie!” Dramatizare Identificarea emoțiilor Grădiniță
2021 Conversația personajelor, exprimarea
empatiei față de ceilalți,
precum și identificarea
consecințelor neascultării
2. 16.02. „Continuă tu!” Desen Dezvoltarea capacităților Grădiniță
2021 Conversație copiilor de a interacționa
unii cu alții, de a împărți
și a deveni o echipă
manifestând toleranță și
empatie.
3. 23.02. „Pălărie magică Joc didactic Cunoașterea modalităților Grădiniță
2021 pentru soluții!” Explicația prin care copilul poate
rezolva în mod eficient
conflictele apărute și
identifică soluții.

194
4. 02.03. „Să învățăm cum să Conversația Identificarea modalităților Grădiniță
2021 fim prieteni!” Demonstrația de a interacțiuni cu
ceilalți, precum și
dezvoltarea abilităților de
cooperare în joc.
5. 09.03. „O greșeală Joc cu marionete Cunoașterea semnificației Grădiniță
2021 recunoscută e pe Explicația cuvântului „îmi pare rău”
jumătate iertată!” și identificarea
consecințelor emoțiilor
într-o anumită situație,
precum și identificarea
strategiilor de relaționare.
6. 16.03. „Roșu-Verde!” Explicația Folosirea strategiilor de Grădiniță
2021 Exercițiul reglare emoțională.
Conversația
7. 23.03. „Piatră-hîrtie- Exercițiu Rezolvarea în mod Grădiniță
2021 foarfecă!” Conversație eficient a unei situații fără
a degenera în conflict.
8. 30.03. „Capra cu trei iezi!” Dramatizare Identificarea consecințelor Grădiniță
2021 Conversația neascultării, precum și

195
 educarea unor trăsături de
voință și de caracter,
formarea unor atitudini
pozitive față de sine și față
de ceilalți
9. 05.05. „De-a florăria!” Joc de rol Educarea unui Grădiniță
2021 comportament pozitiv și a
unui limbaj adecvat, prin
dezvoltarea competenței
socio-emoționale:
așteptarea rândului,
ridicarea stimei de sine.
10. 11.05. „La fiecare cinci Exercițiu Dezvoltarea Grădiniță
2021 minute, schimbăm Explicația competențelor sociale prin
jucăria!” Demonstrația acceptarea cu ușurință a
schimbărilor regulilor de
joc,împărțirea de obiecte
și așteptarea rândului.

196
11. 18.05. „ Castelul Lego!” Joc de Integrarea în grupul de Grădiniță
2021 construcție prieteni prin cooperare cu
Explicație ceilalți, precum și
Exercițiul dezvoltarea abilităților de
cooperare în joc.
12. 25.05. „Împărțim? Ce Povestire Cunoașterea modalităților Grădiniță
2021 plăcere!” de Brigitte Observație prin care un copil învață
Weninger, Eve Explicație să împartă obiecte și să
Tharlet inițieze o relație de
prietenie.

13. 02.06. „Și florile au viață!” Exercițiul Educarea unui Grădiniță

2021 Explicația comportament eco-civic
Demonstrație față de natură. Întărirea
stimei de sine și
încrederea în propriile
forțe.
14. 08.06. „Alfi, Pufi și Pusu ne Joc de rol cu Menținerea unei relații Grădiniță
2021 învață cum să marionete prin rezolvarea în mod
rezolvăm problemele eficient a conflictelor

197
 între prieteni!” apărute, prin cooperarea
cu ceilalți în joc,
rezolvarea de probleme și
toleranța la frustrare.
15. 15.06. „Așa da, așa nu!” Joc didactic Cunoașterea regulilor de Grădiniță
2021 Explicația comportare civilizată
Observația
16. 22.06. „ Copilul politicos!” Conversația Cunoașterea regulilor și a Grădiniță
2021 Explicația normelor de comportare în
Exercițiul prin colectivitate, precum și
activizarea dezvoltarea sentimentului
copilului în grup de apartenență la grup.
și individual

198
 ANEXA 3
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI

1. Un copil „bun” este cel care își ascultă întotdeauna

părinții?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
2. Dacă un părinte își iubește copilul trebuie să îi
îndeplinească toate poftele?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
3. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul trebuie
să îl pedepsească de fiecare dată când greșește?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
4. Un copil trebuie lăsat de mic să ia decizii?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
5. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul trebuie
să-l laude de fiecare dată când face ceva bun?
➢ Da
➢ Nu

199
 ➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
6. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul trebuie
să îl recompenseze material de fiecare dată când face
ceva bun?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
7. Dacă un copil nu își ascultă părintele înseamnă este
indisciplinat?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
8. Un copil cu performanțe bune este cel care participă la
toate activitățile de la grădiniță?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată
9. Părinții sunt cei care trebuie să ia deciziile pentru copii
în orice orice situație?
➢ Da
➢ Nu
➢ Întotdeauna
➢ Câteodată

200
 ANEXA 4
CHESTIONAR PENTRU MAMA SUBIECTULUI V.S.

1. Ce v-a plăcut la comportamentul copilului d-voastră în

această perioadă?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
………………………………………………………………
2. Ce comportament al copilului considerați că s-a îmbunătățit
sau schimbat?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
……………………………………………………….………
3. În ce situații considerați că ați spus NU? De ce?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
……………………………………………………………
4. Ce ați apreciat la copilul d-voastră? Când?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
……………………………………………………………
5. În ce situații ați acordat atenție copilului d-voastră?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
………………………………………….…………………
6. În ce situații ați recompensa copilul d-voastră? Cum l-ați
recompensa?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
………………………………………………………………

201
7. În ce situații ați izolat copilul d-voastră? De ce?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
………………………………………………………………
8. În ce situații ați pedepsit copilul d-voastră? Cum?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
………………………………………………………………
9. Ce aprecieri ați utilizat pentru a aproba comportamentul
copilului d-voastră?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
………………………………………………………………
10. Cum veți proceda în continuare?
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
………………………………………………………………

202
ANEXA 5

203
ANEXA 6

204
ANEXA 7

205
ANEXA 8

206
ANEXA 9

207
 BIBLIOGRAFIE

1. Adler, A.(2011), „The Education of Children”,

Greenberg Publisher, New York;
2. Albu,G., (2005), „O psihologie a educației”, Iași,
Editura „Institutul European”;
3. Baban, A. (2001), „Consiliere Educațională”, Cluj-
Napoca;
4. Bandler, R. (2008), „Vremea pentru schimbare”,
București, Exalibur;
5. Botiș, A & Tărău, A. (2004), „ Disciplinarea pozitivă”
sau „Cum să disciplinezi fără să rănești”, Cluj-Napoca,
Editura ASCR;
6. Brazelton, T.B., Sparrow, J. D. (2008), „Disciplina
copilului”, Metoda Brazelton, Sigma;
7. Brazelton, T.B., Sparrow, J.D. (2001), „Touchpoints
Three to Six: Your Child’s Emotional and Behavioral
Development”, Cambridge, MA: Perseus Books;
8. Carr, E.G., Tayler, J.C. & Robinson S. (1991), „The
effects of severe behavior problems in children on the
teaching behaviors of adults”, Journal of Applied
Behavior Analysis, 24, 523-535;
9. C.A.Ștefan, E. Kallay. (2010), „Dezvoltarea
competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid
practic pentru educatori”, Cluj-Napoca, ASCRED;
10. Clark, C.D. (2004), Play. În Spielberger, Ch.(ed.).
„Encyclopedia of applied psychology”. Elsevier
Academic Press;
11. Cooperrider, D.L., Withney, D, D. (2000), „A positive
revolution in change:appreciative inquiry, in

208
 Appreciative Inquiry: Rethinking Human Organization
Toward a Positive Theory of Change”, Stipes
Champaign, IL, p.18;
12. Cojocaru, D. (2008), „Copilăria și construcția
parentalității”, Iași, Polirim;
13. Cojocaru, S. (2005), „Metode apreciative în asistența
socială. Ancheta, supervizarea și managementul de
caz”, Iași, Polirim;
14. Cozolino, L. (2017), „ Predarea bazată pe ataşament.
Cum să creezi o clasă tribală”, București, Ed. Trei;
15. Debesse, Maurice., (1970), „Psihologia copilului!”,
București, Editura Didactică și Pedagogică;
16. Dicționar Enciclopedic de Psihologie A-F, 1979,
București, Catedra de Psihologie;
17. Dicționar explicativ al limbii române, 2009, București,
Editura Univers;
18. Dicționar Pedagogic,1960, traducere de Vasile Harea,
Moscova, Editura Didactică și Pedagogică;
19. Dicționarul de Pedagogie, 1976, Editura Didactică și
Pedagogică;
20. Dolto, Fr. (2005), „Ce să le spunem copiilor”.
București: Trei;
21. Drăghicescu, L. (2009), „Simion Mehedinți –
teoretician al educației!”, Editura Didactică și
Pedagogică;
22. Dr. Ollie, E. Gibbs, Dr.Jerry, L. Haddock, 1987,
„Disciplina la clasă”, Belz Verlag, Berlin;
23. Dr.Jerry Wycoff, Barbara C.Unell, (2008), „Disciplina
fără țipete și palme”, Editura Meteor Press;

209
24. Educație timpurie nivel preșcolar – repere metodologice
pentru consolidarea achizițiilor din anul școlar 2019-
2020, Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
25. E., & Ryan, R. M. (1985), „ Intrinsic Motivation and
Self-Determination in Human Behavior”, New York:
Plenum Press.;
26. Ezechil. L, Lăzărescu.M.P., (2004), „Laborator
Preșcolar – ghid metodologic”, București, V&I Integral;
27. Glava, A., Glava,C., (2002), „Introducere în pedagogia
preșcolară”, Cluj-Napoca, Editura Dacia;
28. Golu, F. (2009a), „Joc și învățare la copilul preșcolar.
Ghid pentru educatori, părinți și psihologi”, București,
Editura Didactică și Pedagogică;
29. Golu, F. (2009b), „Pregătirea psihologică a copilului
pentru școală”, Iași, Polirom
30. Golu, F. (2010), „Psihologia dezvoltării umane”,
București, Editura Universitară;
31. Golu, F.( 2015), „Manual de Psihologia Dezvoltării – O
abordare psihodinamică”, Iași, Polirom;
32. Gordon, T. (2011), „Parent Effectiveness Training”,
Trad. Ștefănescu, D. „Manualul părinților eficace”,
Tritonic;
33. Holt România (2005), „Cum să devenim părinți mai
buni – Manualul Educatorului Parental, Lumen;
34. Iucu, R. (2006), „Managementul clasei de elevi.
Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză
educațională”, Iași, editura Polirom;
35. Ina, Bekker; Hans, Janssen, „Educați așa!”, București,
2001;

210
36. Kohn, A. (2006), Unconditional Parenting, Atria
Books;
37. Kohn, A. (2013), „Parenting Necondiționat - De la
recompense și pedepse la iubire și înțelegere”, Multi
Media Est Publishing;
38. Markham, L. (2015), „Părinți liniștiți, frați fericiți”,
București, Multi Media Est Publishing;
39. M.Golu, (1993), „Dinamica Personalității”, Ed.Geneze,
București;
40. Nelson, J., Escobar, L., Ortolano, K., Duffy, R., &
Owen-Sohocki, D.(2001), „Positive disicipline a
techer`s quide A-Z”, Three Rivers Press, New York;
41. Nelson, J., Ed.D., Escobar. (2016), „Linda Disciciplina
pozitiva”, Cluj-Napoca, Editura Playful Learning
Jucării Educaționale;
42. Oprea, C.L. (2008), „Strategiii didactice interactive”,
ed. a III-a, București, EDP;
43. Pânișoară, I.O., (2015), „Profesorul de succes. 69 de
principii de pedagogie practică”, Iași, Editura Polirim;
44. Pânișoară, I.O. (2018), „Emoțiile de la teorie la poezie”,
România, Editura Didactica Publishing House;
45. Piaget, J., Inhelder, B., (2005), „Psihologia copilului!”,
Chișinău: Cartier Polivalent;
46. Piaget, J.,(1976), „The child and reality”, Penguin
Books;
47. Piaget, J. (1980), „Judecata morală la copil”, București,
Editura Didactică și Pedagogică;
48. PRET, (2008), „Consilierea în grădiniță...start pentru
viață”, MECT, București;

211
49. Revista Învățământului Preșcolar, nr. 1-2/2006,
București, pag.49;
50. Revista Învățământului Preșcolar, nr. 4/2007, București;
51. Revista Învățământului Preșcolar și Primar, nr. 3-
4/2012.București, Editura Arlequin;
52. Revista Învățământului Preșcolar și Primar, nr. 3-
4/2013.București, Editura Arlequin;
53. Reynolds, W.M., Miller G., E. (2003), Handbook of
Psychology, Educational Psychology,vol. 7, New
Jersey;
54. Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000), Self-determination
theory and the facilitation of intrinsic motivation, social
development, and well-being. American Psychologist,
55, 68-78;
55. Shapiro, Stanley, Skinullis, Karen (1999), „Cum
devenim părinți mai buni”, Editura Humanita;
56. Shapiro, D. (1998), „Conflictele și comunicarea. Un
ghid prin labirintul artei de a face față conflictelor”,
Editura ARC.
57. Siegel, D.J., Bryson, T.P., (2017), „Creierul copilului
tău – 12 strategii revoluționare de dezvoltare unitară a
creierului copilului tău”, București, Editura For You;
58. Siegel, D.J., Bryson, T.P.,(2019), „ Inteligența parentală
– Disciplina dincolo de drame și haos emoțional”,
București, Pagină de Psihologie;
59. Stan, E., (2004), „Despre pedepse și recompense în
educație”, Editura Institutul European, Iași;
60. Standing, E.M, „Maria Montessori: her life and work”,
Londra, A plume book;

212
61. Stănciulescu, E. (2002), „Sociologia educației
familiale”, vol.1, Iași, Editura Polirom;
62. Skinner, E. A., & Edge, K. (2002), Parenting,
motivation, and the development of children’s coping.
In L. J. Crockett (Ed.), Agency, motivation, and the life
course: The Nebaska symposium on motivation, Vol.
48, pp. 77-143. Lincoln, NE: University Of Nebraska
Press;
63. Sugai, G., & Horner, R. (1994), „ Including students
with severe behavior problems ingeneral education
settings: Assumptions, challenges, and solutions”, In J.
Marr, G.Sugai, & G. Tindal (Eds,), The Oregon
conference monograph, vol 6, p.102-120.Eugene, OR;
University of Oregon;
64. Șchiopu, Ursula, Verza Emil, (1985), „Psihologia
vârstelor”, EDP, București;
65. Șchiopu, U., Pișcoi, V. (1982), „Psihologia generală a
copilului”, București, Editura Didactică și Pedagogică;
66. Ullich, D., „Padagogische Interaktion”, Beltz Verlag,
Weinheim-Basel, 1995).
67. Vrășmaș, E., A., (2002), „Consilierea și educația
părinților”, București, Editura Aramis;
68. Vrășmaș, E., A., (1999), „Educația copilului preșcolar,
Elemente de pedagogie la vârstele timpurii”, București,
Ed. Pro Humanitate;
69. Wyckoff, Jerrry L., (2018), „Disciplina cu dragoste și
limite: soluții practice și liniștitoare pentru cele mai
frecvente 43 de probleme de comportament din
copilărie”, București, Editura Herald;

213
 70. Zlate, M. (1996), „Introducere în psihologie”,
București, Casa de editură și presă „Șansa” SRL;

Surse online:
1. Abraham Maslow – Wikipedia
2. 2016.-2.-71-84.-Barbieru-I.C.T..pdf (ise.ro)
3. https://gimnaziuldaciams.ro/download/90e6e0ddab8a6d
fed9fc636bbb9e9d3c
4. Dezvoltarea_competentelor_emotionale_si.pdf
5. crestem-copii-fara-violenta.pdf
6. Autonomie, competență și relaționare în învățare – Research
and Education

214