FORMAREA COMPETENTELOR CHEIE

PRIN PREDAREA INTEGRATĂ

ȘI EVALUAREA ACESTORA

1. Integrarea curriculară şi curriculum-ul integrat

2. Strategii didactice eficiente si atractive
3. Evaluarea competenţelor şcolare

1.Integrarea curriculară şi curriculum-ul integrat

Pentru ca elevii zilelor noastre să facă faţă solicitărilor lumii contemporane,
trebuie să le formăm capacitatea de a realiza transferuri rapide şi eficiente între
discipline, de a colecta, sintetiza şi de a pune la lucru împreună cunoştinţele
dobândite prin studierea disciplinelor şcolare. Dacă succesul şcolar este dat de
performanţa elevului în cadrul contextelor disciplinare, succesul în viaţa personală,
profesională şi socială este dat tocmai de capacitatea de a ieşi din tiparul unei
discipline şi de a realiza conexiuni şi transferuri rapide între discipline pentru
soluţionarea problemelor ivite.
Curriculum-ul integrat presupune o anumită modalitate de predare şi o
anumită modalitate de organizare şi planificare a instruirii şi produce o inter-
relaţionare a disciplinelor sau obiectelor de studiu, astfel încât să se răspundă
nevoilor de dezvoltare ale elevilor. Unităţile de învăţare se contopesc în cadrul
conturat de temele activităţilor integrate în cadrul disciplinelor de studiu ce poartă
denumiri în viziune integrată: comunicare în limba română – CLR, matematică şi
explorarea mediului – MEM, arte vizuale şi lucru manual – AVAP, pe nivelurile
integrării curriculare: monodisciplinaritatea si pluridisciplinaritatea
(multidisciplinaritatea), integrare transdisciplinară. Caracteristici şi argumente ale
activităţilor integrate:
 învăţarea devine un proiect personal al elevului, îndrumat, orientat, animat
de către învăţător;
 învăţarea devine interesantă, stimulativă, semnificativă;
 la baza activităţii stă acţiunea practică, cu finalitate reală;
 elevii participă pe tot parcursul activităţilor desfăşurate;
 activităţile integrate sunt în opoziţie cu instruirea verbala;
 accentul cade pe activitatea de grup şi nu pe cea cu întreaga clasă;
 le oferă elevilor posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care
capacităţile lor sunt cele mai evidente;
 cultivă cooperarea şi nu competiţia;
 elevii se deprind cu strategia cercetării; învaţă să creeze situaţii, să emită
ipoteze asupra cauzelor şi relaţiilor în curs de investigaţie, să estimeze rezultatele
posibile, să mediteze asupra sarcinii date;
 sunt instrumente de apreciere prognostică deoarece arată măsura în care
elevii prezintă sau nu anumite aptitudini şi au valoare diagnostică, fiind un bun
prilej de testare şi de verificare a capacităţilor intelectuale şi a aptitudinilor creatoare
ale acestora.
 cadrul didactic trebuie să renunţe la stilul de lucru fragmentat, în care
lecţiile se desfăşoară una după alta, cu distincţii clare între ele, ca şi cum nu ar face
parte din acelaşi proces şi să adopte o temă de interes pentru elevi, care transcede
graniţele diferitelor discipline, organizând cunoaşterea ca un tot unitar, închegat;
  obiective ale mai multor discipline planificate în cursul săptămânii sunt
atinse în cadrul unor scenarii/ activităţi zilnice care includ fragmente din disciplinele
respective sub un singur generic.
Activitatea integrată se dovedeşte a fi o soluţie, atât în demersul educaţional la
clasa pregătitoare cât şi pe parcurs, pentru o mai bună corelare a activităţilor de
învăţare cu viaţa societăţii, cultura şi tehnologia didactică.

2. Stategii didactice eficiente si atractive

Strategii didactice specifice ariei curriculare Limbă şi Comunicare,

disciplina Comunicare în limba română

La baza proiectării efective a activităţilor de învăţare ce urmăresc realizarea

competenţelor de comunicare trebuie să stea metodologia interactivă. Aceasta
ţinteşte:
- pe lângă realizarea obiectivelor de ordin cognitiv (stimularea proceselor
cognitive superioare, dezvoltarea capacităţii de a lega cunoştinţele între ele,
dezvoltarea inteligenţelor multiple etc.)
- atingerea obiectivelor de ordin socio-afectiv (dezvoltarea capacităţilor de
relaţionare, de dialogare interpersonală şi intrapersonală, stimularea încrederii în
sine, stimularea capacităţilor de reflectare asupra propriilor demersuri de învăţare şi
asupra relaţiilor interumane etc.)

Strategii didactice specifice ariilor curriculare Arte și Tehnologii,

disciplina Arte vizuale şi abilități practice

Prin predarea integrată, cadrul didactic poate renunţa la stilul de lucru

fragmentat, în care cele două discipline se desfăşoară una după alta, cu distincţii
clare între ele şi poate propune teme/subiecte interesante, dorite de elevi la această
vârstă, organizând cunoaşterea ca un tot unitar, închegat.
Se recomandă secvenţe în care copiii să-şi poată manifesta libertatea de
alegere atât în ceea ce priveşte instrumentele cât şi în ceea ce priveşte subiectele
realizate.
Strategii didactice specifice ariilor curriculare Arte şi Educație fizică, sport
și sănătate, disciplina Muzică şi mişcare

La această vârstă, copilul nu trebuie să înţeleagă muzica, ci să participe

efectiv la ceea ce ea comunică, lăsându-se în vraja ei. Indiferent că este vorba despre
un cântec de copii, despre muzica populară, muzica uşoară sau cea cultă, ne
propunem să-i învăţăm pe copii să le recepteze în mod firesc, să-şi observe propriile
reacţii.
Programa şcolară permite o abordare didactică flexibilă, care lasă loc
adaptărilor la grupul de copii, din perspectiva opţiunilor metodologice ale fiecărui
profesor.
 Practica muzicală eficientă cu copiii este cea care asigură echilibrul între
variatele mijloace specifice acestei discipline: cântarea vocală, cântarea
instrumentală şi audiţia, îmbinate cu mişcarea pe muzică.
Acţionând în aceste direcţii, disciplina Muzică şi mişcare asigură integrarea
copiilor în activităţile specifice şi valorificarea pregătirii lor în mici formaţii vocal-
instrumentale, indiferent de dotarea muzicală nativă, ceea ce reprezintă o contribuţie
importantă la asigurarea de şanse egale elevilor, pe măsura personalităţii
individuale.

Strategii didactice specifice ariei curriculare Consiliere şi orientare,

disciplina Dezvoltare personală

Disciplina are un accentuat caracter explorator şi practic-aplicativ şi

presupune implicarea directă a elevilor. Elevii conştientizează, exersează abilităţi şi
atitudini într-un mediu prietenos de învăţare, devin responsabili pentru modul în
care se implică în jocurile şi activităţile propuse.
Disciplina Dezvoltare personală are drept scop fundamental dezvoltarea
capacităţii copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi prin însuşirea şi aplicarea normelor
de conduită necesare în diferite contexte de viaţă, alfabetizarea moral-civică a
copiilor; dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de propria persoană şi faţă de
ceilalţi. În acord cu acestea, disciplina Dezvoltare personală urmăreşte interiorizarea
normelor de conduită, manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic
pornind de la contextele fireşti de viaţă şi de la grupurile de apartenenţă din care fac
parte copiii la această vârstă.

4. Evaluarea competenţei şcolare

O competenţă nu se poate dezvolta (şi, în consecinţă, nici evalua) decât

punând elevul în contact cu situaţii concrete, în care acesta încearcă să mobilizeze
resursele sale (achiziţiile anterioare), conştientizând propriile limite şi încercând să
le depăşească, insistând asupra obstacolelor întâmpinate.
În termeni pedagogici, competenţa este capacitatea elevului de a mobiliza
(identifica, combina şi activa) un ansamblu integrat de cunoştinţe, desprinderi,
atitudini şi valori pentru a realiza familii de sarcini de învăţare.
Pedagogia actuală dezvoltă ideea potrivit căreia succesul elevului în învăţare,
în dobândirea de competenţe, se amplifică dacă acesta beneficiază de criterii de
realizare a sarcinii de lucru, precum şi de criterii de reuşită.
Educaţia bazată pe competenţe are în vedere, ca şi obiective, să pună accentul
pe competenţele pe care elevul trebuie să le stăpânească la sfârşitul fiecărui an
şcolar şi la sfârşitul şcolarităţii obligatorii, să dea sens învăţării şi să certifice
achiziţiile elevului în termeni de rezolvare de situaţii concrete.
Cele mai semnificative tendinţe de modernizare a evaluării şcolare vizează,
între altele, îmbogăţirea cantitativă şi dezvoltarea calitativă a cadrului conceptual,
abordarea evaluării în termeni de procese şi nu de proceduri de măsurare a
rezultatelor învăţării, coresponsabilizarea elevului, centrarea învăţământului pe
competenţe, extinderea gamei de metode de evaluare etc.
Prin evaluare se identifică şi analizează caracteristicile procesului şi
produsului învăţării în raport cu standardele şi indicatorii prestabiliţi în vederea
emiterii unei judecăţi de valoare. Astfel, se realizează o comparaţie între real şi
ideal, între ceea ce ştie elevul şi ceea ce ar trebui să ştie, între ceea ce a învăţat şi
 ceea ce ar fi trebuit să înveţe, între comportamentul acestuia şi comportamentul
dorit, „ţintă”, între nivelul dezvoltării elevului şi nivelul standard.
Analiza binomului „evaluare tradiţională – evaluare modernă” dintr-o
perspectivă critic-constructivă demonstrează opţiunea evidentă a multor sisteme de
învăţământ, inclusiv a celui românesc, pentru o evaluare modernă, centrată pe
competenţe, pe procesele cognitive ale elevului dar şi pe alte componente ale
personalităţii.
Dacă în trecut accentul se punea pe evaluarea cunoştinţelor acumulate, astăzi
asistăm la orientarea acestuia spre evaluarea competenţelor (intelectuale, social-
atitudinale, psiho-motorii) dobândite în procesul de învăţământ.
Evaluarea are ca scop urmărirea progreselor fiecărui copil pentru a putea
stimula, îmbunătăţi sau dezvolta cunoştinţele, deprinderile şi priceperile,
capacităţile, atitudinile, abilităţile şi aptitudinile acestuia.
În cadrul acestor domenii, cadrul didactic evaluează:
Cunoştinţele
Acestea reprezintă „produse ale cunoaşterii umane (reprezentări, concepte,
legi ştiinţifice, reguli de acţiune, norme sociale, principii morale, criterii estetice,
reţele semantice, date factuale etc.), care compun conţinuturile învăţării” (Mircea
Ştefan, 2006). Cunoştinţele se însuşesc în structuri organizate, ca elemente ale
disciplinelor şcolare, ale domeniilor experienţiale.
Ce cunoştinţe evaluăm?
Exemplu: cunoştinţe despre obiecte, fenomene, animale, plante, cunoştinţe
matematice etc.

Deprinderile şi priceperile
Deprinderile sunt componente automatizate ale activităţii, caracterizate prin
desfăşurarea în afara sau prin reducerea controlului conştient, realizare spontană şi
facilă. Rezultă din exersare repetitivă şi se fundează pe un stereotip dinamic sau pe o
matrice funcţională în care sunt reunite veriga aferentă şi cea efectorie a reflexelor.
(P. Popescu-Neveanu, 1978, p.187)
Ce deprinderi evaluăm?
Exemplu: alcătuirea de propoziţii, deprinderi motrice, priceperi şi deprinderi
practice, deprinderi de investigaţie etc.
Capacităţile
Capacităţile reprezintă un sistem de însuşiri funcţionale şi operaţionale, care
permit posibilitatea reuşitei, chiar a obţinerii unor performanţe deosebite, într-un
domeniu de activitate. Capacitatea depinde de premisele naturale (aptitudini,
voinţă), dar şi de experienţele de învăţare.
Ce capacităţi evaluăm?
Exemplu: capacitatea intelectuală, capacitatea comunicativă, capacitatea de învăţare,
capacitatea de concentrare a atenţiei şi de perseverenţă în îndeplinirea sarcinii,
capacitatea de memorare, capacităţi motrice, capacitatea de punere în practică a
cunoştinţelor achiziţionate, capacitatea de rezolvare a problemelor, capacitatea de
sesizare a semnificaţiilor etc.
Atitudinile
Reprezintă modalităţi de raportare comportamentală cognitivă şi afectivă la
diferite aspecte ale realităţii.
Ce atitudini evaluăm?
Exemplu: atitudinea fată de învăţare, faţă de muncă, activitate.
 Abilităţile

Abilitatea reprezintă capacitatea de a aplica şi de a utiliza cu uşurinţă, rapid, eficient

cunoştinţe pentru a duce la îndeplinire sarcini şi pentru a rezolva probleme.
„Abilitatea nu se confundă cu deprinderea, bazându-se pe plasticitate neuropsihică,
şi nu se reduce la cunoştinţe întrucât reprezintă o condiţie pentru formarea şi
utilizarea optimă, în situaţii noi, a deprinderilor şi cunoştinţelor.” (P. Popescu-
Neveanu, 1978, p. 9)
Ce abilităţi evaluăm?
Exemplu: abilitatea emoţională, abilitatea socială, abilităţi intelectuale.
Aptitudinile
Reprezintă un complex de însuşiri individuale, în parte înnăscute, în parte
dobândite sub influenţa mediului şi educaţiei, care sporesc posibilitatea unui
randament superior în anumite tipuri de activităţi.
Ce aptitudini evaluăm?
Exemplu: aptitudinea şcolară, aptitudini artistice, motorii, intelectuale, cognitive,
aptitudinea de a gândi independent.

Metodele de evaluare însoţesc şi facilitează desfăşurarea procesului de

învăţământ. Metoda de evaluare este calea urmată de cadrul didactic, împreună cu
elevii săi, în cadrul demersului evaluativ. În funcţie de criteriul istoric, metodele de
evaluare se diferenţiază în metode tradiţionale (evaluarea orală, evaluarea scrisă,
evaluarea prin probe practice şi testul docimologic) şi metode moderne,
alternative şi complementare (observarea sistematică, portofoliul, proiectul,
autoevaluarea, organizatorul grafic etc).

Evaluarea rezultatelor instruirii reprezintă o componentă fundamentală a

procesului educaţional. Orice proces educaţional, oricât de bine s-ar fi produs (după
opinia organizatorului sau a unui observator extern), nu poate fi considerat ca
eficient decât dacă este evaluat prin performanţele sale. Evaluarea rezultatelor
instruirii prin identificarea performanţelor dobândite de elevi după acea instruire
reprezintă, astfel, elementul aparent „finalizator” al întregului proces educaţional
dar, în acelaşi timp, reperul reglator al acestuia. Procesul educaţional poate fi privit
ca un sistem complex de „acţiune”, „evaluare” şi „retroacţiune” (feed-back).
Bibliografie:

1.Bernat, Simona-Elena, Chis, Vasile, (2002), Cooperare și interdisciplinaritate în

învățământul universitar, Cluj, Presa Universitară Clujeană
2. Ciolan, Lucian, (2008), Învățarea integrată. Fundamente pentru un
curriculumtransdisciplinar, Iași, Editura Polirom
3. Ionescu, M.Radu, I., (2000), Didactica modernă, Editura Dacia,Cluj-Napoca
4. Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie
la şcolarii mici”- Program de formare continuă de tip “blended learning” pentru cadrele
didactice din învăţământul primar-suport de curs-2013