Educatia moderna promoveaza invatamantul centrat pe

c o m p e t e n t e , i a r a vantajele curriculumului centrat pe competente sunt date

de principiile pe care acesta este intemeiat si de functiile pe care el le
indeplineste. Analizand functiile in parte, se pot evidentia avantaje de ordin
normativ, stiintific, metodologic, procesual, valoric si evaluativ. Curriculum
centrat pe competente ofera avantajul de a structura continuturile in viziune
modulara,interdisciplinara, original si creativ, dand posibilitatea fiecarui elev sa
desfasoare activitati in ritm propriu, in functie de interese si particularitati de
varsta si individuale, motivand in acelasi timp elevul pentru invatare.
Conceptul de curriculum poate fi interpretat ca proiect educaţional, ca proces şi
ca produs.
Ca proiect educaţional, conceptul de curriculum include relaţii între obiective,
conţinuturi, timp, strategii, evaluare, ca proces se referă la toate activităţile prin
intermediul cărora se transmit conţinuturile, iar ca produs la toate documentele
curriculare
Într-o accepţiune largă, conceptul de competenţă poate fi definit ca fiind
capacitatea unei
persoane de a mobiliza un ansamblu integrat de resurse cognitive, afective,
gestuale ,etc. pentru a
realiza o serie de sarcini sau de situaţii problemă.
În termeni pedagogici, competenţa este capacitatea elevului de a
mobiliza un ansamblu
integrat de cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi valori pentru a realiza familii de
sarcini de învăţare.
Competenţa este un potenţial care trebuie probat/demonstrat de elev în situaţii
concrete.
Invatarea centrata pe dezvoltarea competentelor nu este o metodă de predare,
ci o abordare de predare extinsă. Poate presupune o gamă largă de metode, iar
unele dintre acestea pot îmbrăca forma predării tradiţionale.
Profesorii trebuie să discearnă, cu simţ de responsabilitate, ce
conţinuturi se pretează la situaţiile didactice pe care le creează sau le
coordonează. Ei au obligaţia de a interveni creator în materia de predat şi, la
limită, de a crea noi conţinuturi. Selecţia şi fixarea conţinutului învăţământului
este un act de mare responsabilitate şi presupune respectarea unor indicatori de
pertinenţă. Prin respectarea acestor indicatori, se pot preveni unele disfuncţiuni,
cum ar fi supraîncărcarea caracterului formativ al activităţilor didactice.
Transformarea învăţării într-un proces clar orientat sporeşte motivaţia spre
acţiune. Competenţele angajează achiziţiile anterioare ale elevului, iar
posibilitatea concretă de „a face” anumite lucruri ca urmare a formării
competenţei, creşte motivaţia pentru învăţare. Nu se poate trece cu vederea
faptul că centrarea pe achiziţiile finale ale instruirii oferă libertatea manifestării
şi valorificării diferitelor stiluri de învăţare şi a diferitelor combinaţii specifice
intelectului multiplu.
La clasele primare profesorul trebuie să gândească şi să realizeze activitatea de
predare-învăţare din perspectiva unor obiective didactice bine determinate,
specifice disciplinei pe care o predă şi să organizeze situaţii de învăţare
concrete, centrate pe ele. Potrivit noului curriculum şcolar, obiectivele- cadru şi
de referinţă se realizează în funcţie de performanţele la care elevii trebuie să
ajungă, performanţe care vizează schimbări de comportament exprimate în
termeni de “capacităţi” dobândite. Mai mult, însăşi achiziţiile şcolarilor se
apreciază în funcţie de anumite capacităţi dobândite prin învăţare, respectiv în
funcţie de ce ştie sau poate să facă un elev cu ceea ce a achiziţionat în procesul
instruirii.
Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011 prevede: „Curriculumul naţional pentru
învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe cheie
care determină profilul de formare a elevului:
a) competenţa de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul
minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de
învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi.”
La nivel gimnazial şi liceal activitatea de predare învăţare se face în bază de
competenţe generale şi specifice Centrarea instruirii pe elev se realizează mult
mai eficient în aceste condiţii, corelându-se conţinuturile şi competenţele şi, în
acelaşi timp, deplasându-se accentul pe instrumentele educative de prelucrare şi
accesare a informaţiei, aşa încât să se asigure integrarea elevului în viaţa socială
şi profesională. Prin centrarea demersului didactic pe competenţe se accentuează
şi latura pragmatică a aplicării curriculum-ului profesorul având posibilitatea de
a face legătura directă şi evidenta între ce se învaţă şi de ce se învaţă; este
facilitată şi legătura directă şi imediată cu evaluarea, care devine mai
transparentă şi mai eficientă.
Competenţele generale se definesc pe obiect şi se formează pe durata
învăţământului gimnazial, liceal şi profesional. Acestea au un grad ridicat de
generalitate şi complexitate.
Competenţele specifice se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe durata
unui an şcolar: ele sunt deduse din competenţele generale, fiind etape în
dobândirea acestora. Lor li se asociază prin programă unităţi de conţinut.
În învăţământul bazat pe competenţe, instruirea este orientată către rezultatele
finale elevii fiind implicaţi în activitatea de învăţare continuă şi de autoevaluare
a competenţelor. Astfel ,elevii au reprezentarea achiziţiilor finale şi a demersului
(teoretic şi practic) de dobândire a acestora. Prin evaluarea pe criterii şi
indicatori de performanţă, fiecare elev înţelege cum este evaluat şi de ce are
nevoie pentru câştigarea/dobândirea competenţei.