CZU: 371.

2
STRATEGII DE EFICIENTIZARE A COMUNICĂRII MANAGERIALE
ÎN INSTITUȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Galina Vărzaru, directorul liceului „M. Koțiubinski”
,,E necesar ca cei care navighează fără nici un scop în marea vieţii
să-şi trezească posibilităţile amorţite în fiecare semință, să devină căpitanul propriei sorţi,
deoarece lupta pentru succese pe jumătate e câştigată dacă omul ştie să comunice”.
Napoleon Hill
Procesele caracteristice secolului al XXI-lea, transformările sociale necesită noi
abordări şi o atenţie sporită faţă de comunicare care a devenit un imperativ al
timpului. Întreg secolul XX a cunoscut numeroase căutări, orientări, concepţii, cu
ecouri şi în conducerea învăţământului. Dar mai ales unele probleme au făcut obiectul
transferului:
 Calitatea resurselor umane în centrul atenţiei;
 Conceperea conducerii ca fiind organizarea mai eficientă a activităţilor;
 Realizarea raţionalizării lor prin utilizarea funcţiilor de prevedere, organizare,
decizie, coordonare, control;
 Valorificarea experienţei curente şi a creativităţii celor implicaţi;
 Evidenţierea relaţiilor interpersonale şi de comunicare;
 Participarea la actul decizional;
 Afirmarea nevoii de formare şi perfecţionare a culturii manageriale;
 Orientarea spre criteriile de evaluare centrată pe succes şi calitate;
 Promovarea proiectării şi valorificării cercetării şi inovării pedagogice.
Crearea unui management modern, prospectiv, flexibil, deschis, adecvat unei
societăţi democratice necesită un sistem de conducere viabil, progresiv, apt să
promoveze noile obiective educaţionale. Comunicarea este prezentă în tot ceea ce
facem în viaţă şi este esenţială pentru a putea munci si trăi. Comunicarea reprezintă,
pe de o parte, o formă de manifestare a relaţiilor şi a atitudinilor interpersonale. Pe de
altă parte, ea constituie o formă specifică de activitate, în procesul căreia se formează
relaţiile şi atitudinile umane determinând calitatea acestora.
Comunicarea, în știința managerială, este cunoscută ca o principală activitate
desfășurată de manageri, fiind considerată, după grupul de cercetători Zorlețan T;
Burdus E.; Căprărescu G. „componenta de bază a funcției de coordonare”.
În sens larg, prin comunicare înțelegem “schimbul de mesaje între două sau mai
multe persoane, din cadrul unei organizații, în vederea realizării obiectivelor”, sau
mai simplist, un „schimb de mesaje între un emitent (E) și un receptor (R) ” [1].

335
 Unii cercetători din domeniul comunicării susțin ideea că a conduce înseamnă a
comunica. A conduce înseamnă a comunica, a transmite informații, idei, sentimente,
decizii subordonaților, precum și posibilitatea de revenire a informațiilor sub forma
rapoartelor, atitudinilor, sentimentelor acestora. Prin urmare, activitatea managerială
prezintă un proces complex și continuu de comunicare, cu ajutorul căruia managerul
și subalternii săi ”se descoperă reciproc și conversează, se incită și se calmează, se
contrazic și cad de acord, se resping sau se acceptă, atât în problemele majore și în
cele curente ale organizației” [2].
Evident că apare întrebarea „de ce comunicăm într-o instituție?” , la care apar o
multitudine de răspunsuri, printre care:
 funcțiile managementului nu pot fi operaționalizate în lipsa comunicării.
Procesele de stabilire a obiectivelor, de realizare a concordanței cu structura
organizatorică;
 comunicarea stabilește și menține relațiile dintre angajați;
 prin feed-back-ul realizat, comunicarea relevă posibilitățile de îmbunătățire a
performanțelor individuale și generale ale organizației;
 aflată la baza procesului de motivare, comunicarea face posibilă identificarea,
cunoașterea și utilizarea corectă a diferitelor categorii de nevoi și stimulente
pentru orientarea comportamentului angajaților spre performanță și satisfacții;
 contribuie la instaurarea relațiilor corecte și eficiente, de înțelegere și acceptare
reciprocă între șefi și subordonați, colegi, persoane din interiorul și exteriorul
instituției.
„Numai o comunicare eficientă face posibilă planificarea şi programarea,
coordonarea şi controlul, motivarea, consultarea şi participarea activă a membrilor
organizaţiei la înfăptuirea scopurilor propuse” [3].
Particularitățile comunicării manageriale, comparativ la alte feluri de
comunicare, sunt generate de scopul, obiectivele și rolurile acestei comunicări, de
cadru și structura organizațională și de contextul culturii organizaționale.
Scopul comunicării manageriale în instituție este de a realiza o informare
corectă, eficientă și eficace atât pe verticală, cât și pe orizontală, în vederea realizării
în condiții optime a solicitărilor interne și externe și în concordanță cu obiectivele
manageriale și organizaționale stabilite.
Comunicarea managerială îndeplinește și anumite funcții: informarea;
transmiterea deciziilor; influențarea receptorului; instruirea angajaților; crearea de
imagine; motivarea angajaților; promovarea culturii organizaționale.
În management comunicarea are o importanță capitală. O bună adaptare a
deciziei manageriale și o reușită în îndeplinirea ei sunt de neconceput fără o

336
comunicare perfectă între manageri și executanți. În același timp, comunicarea
managerială se supune anumitor norme de etică specifice, care se regăsesc în cultura
organizațională, politica instituției și, evident, în etica individuală a managerilor.
Procesul și produsele comunicării manageriale au la bază concepte, principii,
standarde și reguli caracteristice și îmbracă forme specifice tipului de organizație.
Managementul competent nu comunică la întâmplare și după bunul plac, ci
conform unei strategii în ceea ce privește actul de comunicare în sine și, la nivel de
instituție, el adoptă anumite strategii de comunicare, care să sprijine implementarea
strategiei organizației. Toate aceste comportamente de comunicare ale managerilor
generează climatul de comunicare specific organizației. De acest climat depinde
productivitatea și capacitatea de schimbare a organizației, deci succesul acesteia.
Fiecare instituție are o rețea proprie de comunicare. Personalitatea și
individualitatea ei se regăsesc în compoziția subtilă a mesajelor vehiculate. Aceste
particularități sunt efectul unor influențe executate de factorii interni și externi ai
instituției. Comunicarea managerială trebuie să aibă o etică care clădește în sine o
anumită imagine personală în fața angajaților și o imagine a instituției în fața
comunității. Principiul de bază al eticii în comunicarea managerială este ”de a trata
subordonații ca ființe raționale, libere, conștiente, stăpâne pe viața lor, responsabile
de sarcinile pe care și le-au asumat” [4].
Caracterul etic al comunicării manageriale este influențat de mai mulți factori,
printre care: calitățile pozitive ale individului ce comunică, respectarea sarcinilor și
promisiunilor asumate, exemplul personal al conducerii de vârf, corectitudinea
informațiilor, prejudecățile, tensiunile fizice și psihologice.
O comunicare managerială eficientă există atunci când motivarea (nu este egală
cu manipularea. Managerul trebuie să știe a comunica și să respecte regulile specifice
comunicării, propuse de cercetătorii din psihologia managerială: 1.,Atacați “
problema, nu persoana; 2.Descrieți, nu evaluați; 3.Comunicați concret și specific, nu
general; 4.Validați interlocutorul; 5.Asigurați congruența comunicării; 6.Asigurați
continuitatea comunicării. 7. Asumați-vă responsabilitatea pentru ceea ce comunicați;
8. Ascultați suportiv.
Aceste opt reguli conturează o atitudine de considerație, respect și înțelegere față
de interlocutor, de dorința de a le satisface nevoile psihosociale fundamentale, cum
sunt nevoia de înțelegere, de apartenență, de prietenie, de protejare a imaginii de sine.
Nerespectarea acestor reguli poate genera obstacole majore în comunicare: atitudine
agresivă, frustrarea celui ce recepționează mesajul, atitudine defensivă, etc.
Umanizarea conducerii presupune luarea în considerație a particularităţilor
individuale ale fiecărui participant la procesul pedagogic, crearea unor condiţii pentru

337
promovarea și dezvoltarea capacităților individuale și toate acestea pot fi realizate
doar prin comunicări manageriale eficiente, căreia îi sunt caracteristice: respectul şi
încrederea în om; acceptarea personalităţii; colaborarea, individualizarea; shimbarea
individuală; principiul ştiințific profesional; optimismul; încrederea în sine;
încrederea în ceilalți.
În instituție activează mai multe persoane, care sunt receptori de diferite tipuri:
analitici, directori, amiabili, expresivi. Fiecare dinte ei sunt orientați diferit, de aceea
managerul în comunicare trebuie să integreze informaţii concrete, uşor de înţeles; să
apeleze la instrumente emoţionale; să cheme la acţiune, ca răspuns la mesajul
transmis.
Comunicarea este eficientă atunci când cel ce comunică transmite o parte din
energia sa către public. Din experiența de lucru cunoaștem faptul că persoanele
adoptă unul din tipurile de comunicare: pasivă, agresivă sau asertivă. Am fost
interesată de comunicarea asertivă mai mult, deoarece considerăm că este mai
binevenită și mai eficientă în mai multe cazuri.
Comunicarea asertivă presupune exprimarea clară și directă a intențiilor
personale, ținând totodată cont și de opinia celuilalt. Este o modalitate eficientă de
minimizare a conflictelor, de control a furiei, ce ajută in același timp la îmbunătățirea
relațiilor. Ea se menține pe principiul ”Noi suntem parteneri”. Asertivitatea poate fi
dezvoltată prin înțelegerea felului de a discuta și alegerea celui mai efectiv tip de
comunicare. E necesar să cunoaștem câteva principii și să le respectăm.
1. Cunoașterea valorii personale și a drepturilor.
2. Cunoașterea nevoilor personale și exprimarea lor.
3. Studierea modului în care comunică o persoană asertivă.
4. Responsabilitatea pentru propriul comportament.
5. Exprimarea gândurilor și a emoțiilor negative într-un mod controlat și sănătos.
6. Primirea feedback-ului într-un mod pozitiv.
7. Păstrarea unui jurnal al situațiilor de comunicare.
8. Adoptarea stilului asertiv de comunicare și practicarea cât mai mult a lui.
9. Învățarea să spunem NU.
Deci, comunicarea asertivă este cel mai eficient stil de comunicare.
Pornind de la acest gând am realizat la începutul anului de studii un test de
comunicare asertivă al lui J. Smit în care au fost evidenţiaţi factorii de formare a
comunicării asertive; cunoaşterea esenţei fenomenului de către membrii colectivului
pedagogic - 37 persoane. Rezultatele testării au scos în evidenţă lacunele şi au creat
temeiul elaborării unui demers formativ. Aplicând testul de comunicare asertivă a lui

338
J. Smit asupra membrilor comisiilor metodice din instituție am obținut următoarele
rezultate:

Diagrama 1. Nivelul dezvoltării comunicării asertive

Nivelul dezvoltării comunicării asertive în instituție constituie 57%, ceea ce
corespunde nivelului mediu. E necesar de dezvoltat drepturile: de a nu se îndreptăți;
de a proceda uneori alogic; de a spune altuia ”Eu nu te înțeleg”; de a nu se include
în activitatea ce nu ține de competența lor și care nu-i interesează, adică drepturile
specifice profesiei de pedagog.
Demersul formativ pe parcursul anului de studii a inclus un seminar la tema
”Comunicare asertivă”, 2 traininguri/activități formative asertive, o masă rotundă cu
schimb de experiență a utilizării tehnicilor de comunicare asertivă. Fiecare ședință a
consiliului pedagogic are rezervat timp pentru a comunica cu psihologul liceului, a
expune nevoile care frământă cadrele didactice și a propune soluții de satisfacere a
lor. A fost propusă pentru lectură independentă cartea Abilități de comunicare de
Allan și Barbara Pease, care prezintă un ghid de comunicare asertivă și la finele
anului de studii în cadrul festivalului metodic se va desfășura o victorină și câteva
studii de caz în baza celor lecturate.
Nu pot afirma că toate cadrele didactice adoptă stilul asertiv de comunicare, dar
se observă o schimbare și acesta e un lucru important, deoarece elevii de astăzi și
părinții lor au foarte mari cerințe față de noi și e necesar să putem comunica asertiv
în majoritatea situațiilor.
Asertivitatea poate fi învățată, exersând tehnicile de comunicare asertivă. A fi
asertiv înseamnă să-ți cunoști drepturile și să ți le aperi atunci când cineva încearcă să
ți le încalce, indiferent de situație. Înseamnă să fii conștient de faptul ca ești o
persoană valoroasa și că ai dreptul să spui și să faci orice dorești atât timp cât prin
asta nu încalci drepturile celorlalți. Un stil de comunicare asertiv aduce respectul
celor din jur și ajută creșterii stimei de sine.
În concluzie aș vrea să împărtășesc câteva reguli de bază ale comunicării
manageriale în vederea eficientizării conducerii unității şcolare:

339
 1. Dacă a comunica serveşte la crearea imaginii personale, a comunica bine
înseamnă a crea o imagine pozitivă, favorabilă.
2. Comunicarea poate fi cel mai bun sau cel mai rău dintre lucruri.
3. Cu cât este mai mare progresul tehnologic, cu atât mai mult avem nevoie de o
voce umană care să încurajeze.
4. Un vocabular bogat sună plăcut şi face ca vocea să fie mai atractivă.
5. A nu privi interlocutorul în timp ce-ţi vorbeşte este nepoliticos.
6. A fi diplomat într-o comunicare înseamnă a te arăta interesat de ceea ce spune
partenerul.
7. Comunicarea eficientă nu acceptă întreruperea partenerului şi exclamaţia Nu
aveţi dreptate!
8. Vocabularul succesului în comunicare exclude cuvintele: nu pot, nu cred, n-am
timp, niciodată.
9. Nici o comunicare nu este pur informativă. Orice comunicare comportă
amprente ale personalităţii celui care comunică.

Bibliografie
1. Cândea R., Cândea D. Comunicarea managerială. București: Expert, 1996.
2. Cândea R., Cândea D. Comunicarea organizaţională aplicată. B.: Exp 1998.
3. Dobrescu E. Comunicarea managerială. Metodologie şi eficienţă. Bucureşti:
WoltersKluwer, 2010.
4. Semionov S. Comunicarea-instrument de realizare a managementului
educațional. Ghid metodologic. Chișinău: CEP USM, 2013.
5. Ilieș L. Management. Cluj-Napoca: Risoprint, 2009.
6. Iosifescu Ș. Managementul educațional pentru instituțiile de învățământ.
București: Tipogrup press, 2001.
7. Păuș V. Comunicare și resurse umane. Iași: Polirom, 2006.
8. Pănișoara I. Comunicarea eficientă. București: Polirom, 2008.
9. Pănișoara I., Pănișoara G. Managementul resurselor umane. Ghid practic. Ed. a
II-a. București: Polirom, 2005.
10.Dâncu V. Comunicarea și cultura de masă. http://www.scribd.com/doc//
11.Iacob D. Comunicare organizațională.http://www.scribd.com/doc//Stiluri-de-
conducere-stiluri-de-comunicare.
12.Lupu L., Voicu M. Impactul comunicării manageriale asupra creșterii
productivității muncii în cadrul unei organizații.
http://www.management.ro/pdf/articole/18.pdf.

340