Comunicarea organizationala si comunicarea manageriala in

institutiile publice.

Comunicarea organizationala
Comunicarea organizațională este definită ca canalele și formele de comunicare în
care se angajează organizații, cum ar fi corporațiile, organizațiile non-profit și
organismele guvernamentale, incluzând atât comunicările interne care au loc în
cadrul unei organizații, cât și comunicațiile externe între o organizație și părțile
interesate. Optimizarea comunicării organizaționale poate avea un impact puternic
asupra eficacității unei organizații. Persoanele cu o licență și/sau un master în
comunicare organizațională pot lucra în resurse umane, formarea și managementul
angajaților, relații publice și afaceri publice, marketing, consultanță în comunicare,
management media, politici și advocacy și cercetare și instruire, printre alte
domenii.
Definim comunicarea organizațională ca fiind trimiterea și primirea de mesaje între
indivizi interrelaționați într-un anumit mediu sau cadru pentru atingerea
obiectivelor individuale și comune. Comunicarea organizațională este extrem de
contextuală și dependentă din punct de vedere cultural. Persoanele din organizații
transmit mesaje prin canale față în față, scrise și mediate.
Comunicarea organizațională se concentrează în mare măsură pe construirea de
relații și interacțiunea cu membrii organizației interni și publicul extern interesat.
După cum explică Mark Koschmann în videoclipul său animat de pe YouTube,
avem două moduri de a privi comunicarea organizațională. Abordarea
convențională se concentrează pe comunicarea în cadrul organizațiilor. A doua
abordare este comunicarea ca organizație - adică organizațiile sunt rezultatul
comunicării celor din interiorul lor. Comunicarea nu înseamnă doar transmiterea de
mesaje între emițători și receptori. Comunicarea constituie literalmente, sau
alcătuiește, lumea noastră socială. O mare parte din comunicarea noastră implică
trimiterea și primirea de mesaje relativ neproblematice și acționarea pe baza
respectivelor informații. Alteori lucrurile sunt ceva mai complexe, cum ar fi atunci
când trebuie să rezolvi un conflict cu un prieten apropiat sau cu un membru al
familiei. În aceste situații se întâmplă mult mai mult decât doar schimbul de
informații. De fapt, vă angajați într-un proces complex de sens și de negociere a
regulilor create de persoanele implicate.
Pentru ca organizațiile să aibă succes, trebuie să aibă comunicatori competenți.
Studiul privind comunicarea organizațională arată că organizațiile se bazează pe o
comunicare eficientă și pe abilități de comunicare eficientă ale membrilor lor. O
serie de sondaje (Davis & Miller; Holter & Kopka; Perrigo & Gaut) identifică
comunicarea orală și scrisă eficientă ca fiind cele mai căutate abilități de către cei
care care conduc organizațiile. Departamentul Muncii din S.U.A. a raportat
competența de comunicare ca fiind cea mai vitală abilitate de muncă din secolul 21
pentru a obține succesul organizațional (Comisia secretarului pentru obținerea
competențelor necesare). Institutul Public Forum a susținut că angajații trebuie să
fie calificați în prezentarea publică, ascultarea și comunicarea interpersonală pentru
a înflori într-o organizație.
Comunicarea organizațională este un domeniu larg care cuprinde toate formele de
comunicare care permit organizațiilor precum companiile, agențiile
guvernamentale și organizațiile non-profit să funcționeze, să se dezvolte, să se
conecteze cu părțile interesate și să contribuie la societate. Comunicarea
organizațională include atât comunicațiile interne, cum ar fi modulele de formare a
angajaților, mesajele în jurul misiunii unei organizații, comunicațiile interpersonale
între conducere și angajați, cât și comunicarea profesională, cum ar fi e-mailurile.
Include, de asemenea, comunicări externe, cum ar fi anunțuri de relații publice,
comunicate de presă, materiale de marketing și branding.
Comunicarea organizațională este complexă prin faptul că există multe piese în
mișcare în cadrul unei organizații, aproape toate necesită o comunicare clară pentru
a maximiza eficacitatea respectivei organizații. Într-adevăr, comunicarea
organizațională în sine este compusă din multe forme de transfer de informații și
mediere relațională, de la comunicarea interpersonală, comunicarea de grup și
comunicarea interculturală, până la comunicarea de masă și media digitală și
socială.
Comunicarea organizațională astăzi
Pe măsură ce comunicarea evoluează, cercetarea continuă să se dezvolte, iar
comunicarea organizațională continuă să se redefinească. În primele etape, această
zonă s-a concentrat pe lideri care au făcut prezentări publice. Mai recent, accentul
s-a concentrat pe toate nivelurile de interacțiune în organizații. Deoarece relațiile
interpersonale reprezintă o mare parte a comunicării organizaționale, o mare parte
de cercetări se concentrează asupra modului în care relațiile interpersonale sunt
conduse în cadrul ierarhiilor organizaționale.
Cercetarea modernă în comunicarea organizațională a fost rezumată în opt tradiții
majore: 1) Canale de comunicare, 2) Climatul de comunicare, 3) Analiza rețelei, 4)
Comunicarea superioară-subordonată, 5) perspectiva procesării informației, 6)
perspectiva retorică, 7) perspectiva culturală și 8) perspectiva politică (Putnam și
Cheney; Kim) Începând cu anii 1980, această specializare s-a extins pentru a
include lucrări privind cultura organizațională, managementul puterii și conflictelor
și retorica organizațională. Dacă ar fi să urmați un curs de comunicare
organizațională în campusul dvs., o mare parte din timp ar fi petrecut
concentrându-vă pe dezvoltarea abilităților dvs. în socializare organizațională,
interviuri, prezentări individuale și de grup, crearea de relații de muncă pozitive,
evaluarea performanței, rezolvarea conflictelor, managementul stresului. , luarea
deciziilor și comunicarea cu publicul extern.
Comunicarea organizationala, procese:
Este un proces, de regulă intenţionat, de schimb de mesaje între persoane, grupuri
şi niveluri organizatorice din cadrul organizaţiei, cu scopul înfăptuirii atât a
obiectivelor individuale, cât şi a celor colective.
Esenţial este ca, în cadrul organizaţiei, să se realizeze o comunicare eficientă,
care ,,apare atunci când oamenii potriviţi primesc la timp informaţia potrivită“.
Aceasta presupune stabilirea unei corespondenţe biunivoce într-un univers spaţio-
temporal ce include transferal de informaţii de la expeditorul ce exprimă un gând
către destinatarul care trebuie să-l înţeleagă aşa cum a intenţionat emitentul. De
obicei emiţătorul tinde să modifice prin mesajul transmis comportamentul
receptorului în planul acţiunilor sale.
Pentru orice organizaţie, comunicarea este o cerinţă esenţială în atingerea
obiectivelor stabilite, o condiţie sine qua non a funcţionării sale eficiente, a
stabilirii celor mai elementare relaţii interumane. Comunicarea constituie premisa
exercitării activităţii de management, a funcţiilor procesului de management.
Numai o comunicare eficientă face posibilă planificarea şi programarea,
coordonarea şi controlul, motivarea, consultarea şi participarea activă a membrilor
organizaţiei la înfăptuirea scopurilor propuse. Fiecare moment din activitatea
organizaţiei se bazează pe o comunicare eficientă, ca modalitate de focalizare şi
corelare a eforturilor.
Comunicarea organizaţională apare la toate nivelurile conducerii, se realizează pe
toate treptele ierarhice şi între acestea, atât pe orizontală, cât şi pe verticală.
Complexitatea comunicării, scopurile, obiectivele şi implicaţiile sale au impus o
serie de particularităţi comunicării manageriale (faţă de comunicarea în alte
domenii precum jurnalismul, arta, medicina etc.), care trebuie să respecte o serie de
norme impuse de cultura managerială şi de politica organizaţiei.
Comunicarea manageriala
Comunicarea managerială este o funcție care ajută managerii să comunice între ei,
precum și cu angajații din cadrul organizației.Comunicarea managerială este
procesul prin care un manager dintr-o organizație împărtășește idei sau informații
cu alți manageri sau cu membrii echipei lor. În funcție de cât de bine este făcută,
comunicarea managerială are un impact mare asupra moralului personalului,
atingerii obiectivelor companiei și culturii organizaționale.Comunicarea
managerială poate fi realizată în două moduri, în funcție de mediu, audiență sau
metodă implicată. Ar putea fi de sus în jos, altfel cunoscut sub numele de
comunicare descendentă, în care informațiile provin de la conducerea superioară și
coboară la subordonați. Comunicarea descendentă ar putea fi pentru a comunica
directive sau strategii. Comunicarea în sus este opusul comunicării în jos, vine de
la angajați și merge la conducere. Este important pentru că ajută personalul să
comunice cu liderii lor și îi ajută pe manageri să fie în contact cu ceea ce se
întâmplă mai jos.
Tipuri de comunicare managerială
Comunicarea interpersonală - Aceasta are loc între doi sau mai mulți membri ai
personalului. Un exemplu ar fi o întâlnire între un manager și un membru al
echipei pentru a efectua o evaluare a performanței sau o întâlnire pentru a face
brainstorming cu membrii echipei. Această formă de comunicare este probabil să
fie verbală și mai puțin formală decât comunicarea organizațională.
Comunicarea organizațională-Este schimbul de informații între diferitele niveluri
ale unei organizații. De exemplu, atunci când un CEO ține o conferință telefonică
cu managerii săi de nivel VP pentru a comunica obiectivele strategice. Acesta este
un mod de comunicare mai formal și probabil să fie scris, adică e-mailuri, memorii
decât verbale. Scopul comunicării organizaționale ar fi stabilirea obiectivelor,
legarea planurilor cu acțiuni etc.
Managerii dintr-o organizație trebuie să fie nu numai calificați în jobul lor, ci și în
abilitățile lor de comunicare. Lipsa acestora din urmă îi poate determina să nu aibă
relații bune cu colegii angajați și managerii și nu se poate stabili autorizarea
corespunzătoare.
Este un proces fundamental de interacţiune reciprocă bazat pe feedback, în care
managerii de la orice nivel transmit idei, sentimente, decizii subordonaţilor cu
posibilitatea verificării manierei de receptare a mesajului de către aceştia. Ea
influenţează şi modifică percepţii, atitudini, comportamente, sentimente, opinii ale
indivizilor şi ale grupurilor şi de aceea constituie o cale prin care oamenii îşi
corelează în mod sinergic eforturile.
În acest proces complex şi continuu de comunicare, atât managerii, cât şi
subordonaţii ,,se descoperă şi conversează, se calmează şi se incită, se contrazic şi
cad de acord, se resping sau se acceptă atât în problemele majore, cât şi în cele
curente ale organizaţiei“ .
Comunicarea managerială este o componentă esenţială a comunicării, în general
datorită impactului imediat, direct şi indirect pe care îl are asupra evoluţiei
colectivităţii umane. Ea se află în centrul a tot ceea ce întreprinde organizaţia, este
prezentă în toate activităţile acesteia şi îşi pune amprenta asupra rezultatelor
obţinute, determinând atât succesul, cât şi insuccesul. Este un important instrument
de implementare a schimbărilor, a strategiilor, având implicaţii majore asupra
calităţii şi eficienţei manageme
Ca stare de spirit şi instrument al conducerii, comunicarea managerială este
prezentă în toate aspectele muncii managerilor, asigurând operaţionalizarea
funcţiilor managementului, sporirea performanţelor individuale şi colective,
statornicirea unor relaţii corecte şi eficiente între angajaţi atât pe orizontală, cât şi
pe verticală. Ea este esenţială pentru raporturile managerului cu mediul ambiant,
pentru accesul acestuia la sursele informaţionale.
De ce este importantă comunicarea managerială într-o organizație?
Schimbul de informații - Scopul cheie al comunicării este transmiterea
informațiilor către indivizi sau grupuri. Într-o companie sunt partajate diferite
tipuri de informații, cum ar fi regulile și reglementările, schimbările în organizație,
termenele limită de lucru și multe altele.
eedback-Angajații trebuie să primească feedback cu privire la realizările lor, de
asemenea, departamentelor trebuie să li se informeze despre performanța lor. De
asemenea, conducerea superioară trebuie să fie informată cu privire la atingerea
obiectivelor. Când se oferă feedback, dificultățile întâlnite în timpul procesului pot
fi cunoscute și rectificate pentru un proces mai ușor.
Informația de influență poate fi folosită pentru a sublinia modul în care oamenii
vor acționa, atunci când un manager comunică bine, va crea un mediu de lucru
bun, va dezvolta atitudinile potrivite și va dezvolta relații de lucru în echipă.
Rezolvarea problemelor-Comunicarea managerială este cheia în găsirea de soluții
la dificultățile întâmpinate la locul de muncă. O bună comunicare între manageri și
angajați pe probleme va găsi soluții la probleme și va dezvolta ușor consensul.
Asistență în luarea deciziilor – Cel mai important rol al unui manager este luarea
deciziilor. Pentru a lua deciziile corecte, un manager trebuie să obțină toate
informațiile necesare pentru a decide. De asemenea, modul în care sunt comunicate
deciziile va avea un impact asupra modului în care acestea vor fi luate în ceea ce
privește cooperarea și sprijinul pentru atingerea scopului dorit. Pentru ca deciziile
să fie luate schimbul de informații, opiniile sunt o necesitate între manageri și
echipele lor.
Facilitarea schimbării - Cât de clar este comunicată schimbarea organizației va
determina cât de eficient este implementată. Comunicarea managerială va arăta
dificultățile în schimbările implementate și ce măsuri corective trebuie luate.
Team Building - Relațiile excelente sunt construite pe comunicare. Dacă un
manager nu permite o comunicare adecvată în cadrul echipei sale, poate apărea o
defecțiune a grupului care duce la fricțiuni. Comunicarea este, așadar, lubrifiantul
pentru o bună funcționare între un manager și echipa sa.
Dezvoltarea abilităților manageriale – Când un manager comunică frecvent cu
echipa sa, le înțelege mai bine. Atunci când comunică fapte, idei, sentimente,
opinii, managerul devine mai informat despre desfășurarea activității la locul de
muncă și comportamentul personalului său. Ceea ce învață prin aceste interacțiuni
îl va ajuta să știe cum să se ocupe cel mai bine de oameni și de diverse sarcini.
Motivarea oamenilor – Dacă managerii nu comunică frecvent personalului lor
despre așteptările lor, planurile privind creșterea în carieră, măsurarea bunăstării,
aceștia pot fi frustrați și demotivați. Prin comunicarea managerială, managerii pot
informa personalul despre recompense și stimulente pentru a-i motiva.
Oferirea de instrucțiuni de muncă – Managerii trebuie să fie clari subordonaților
lor cu privire la cerințele postului, cum ar fi ceea ce se așteaptă și timpul în care ar
trebui să fie finalizat. Nerespectarea acestui lucru poate duce la confuzie cu privire
la ceea ce se așteaptă, ducând la ineficiență în companie. Subordonații pot cere, de
asemenea, clarificări de la seniori dacă nu înțeleg ce se așteaptă de la ei, prin
comunicare ascendentă.

Istoria comunicării în sectorul public

Din punct de vedere istoric, comunicarea din sectorul public a fost folosită în
principal pentru a obține obiective politice. Înainte de izbucnirea democrației, a
existat rareori o separare evidentă între politică și administrație, iar în acest cadru
monarhii și politicienii din putere au folosit sistemul administrativ pentru a-și
susține propriile poziții, încercând să creeze și să mențină controlul asupra
supușilor lor. Afacerile militare și externe au fost aspecte importante și cele mai
multe dintre aceste activități ar fi, probabil, ca propagandă astăzi.
Acestea fiind spuse, există și alte situații în care comunicarea din sectorul public a
jucat un rol important într-un stadiu incipient. Crearea de conștientizare și
cunoștințe despre chestiuni juridice într-o societate din ce în ce mai reglementată
este un astfel de context. Dacă persoanele fizice urmau să fie definite ca persoane
juridice și capabile să acționeze conform legilor, regulilor și reglementărilor, era
necesar să se asigure că sunt informați cu privire la astfel de chestiuni.Aceasta a
fost o misiune dată administrațiilor publice și rar bisericii. Un alt domeniu de
comunicare a informației a fost sănătatea publică și combaterea epidemiei,
încercările de a contracara mortalitatea infantilă și propagarea alăptării. Exemple
de astfel de campanii de informare pot fi găsite încă din secolul al XVIII-lea. ,
chiar dacă asta a fost cu ceva timp înainte ca acestea să devină obișnuite. Aceste și
alte activități de informare similare au fost deseori efectuate cu sprijinul
organizațiilor civice și al elitelor locale – inclusiv medici și preoți. Într-o oarecare
măsură, instituirea școlii obligatorii ar putea fi văzută și ca o formă de comunicare
în sectorul public. Nu pentru că multe școli erau publice, ci și pentru că au fost
desemnați să sprijine alte organizații din sectorul public și munca lor de a promova
cetățenii docili (Kjellgren, 2002)
Odată cu introducerea democrației, comunicarea în sectorul public a avansat. Dar
inițial funcția generală de comunicare a fost aproape aceeași – de a informa și de a
influența. Aspectul esențial al devenirii democrației a fost să ne asigurăm că
cetățenii au aflat despre cum funcționează democrația și cum era organizat sistemul
politic. De asemenea, era important să ne asigurăm că cetățenii își cunosc
drepturile și responsabilitățile. Această sarcină de comunicare a fost deseori
acordată administrațiilor publice, cărora li sa atribuit, de asemenea,
responsabilitățile de a informa cu privire la schimbările actuale privind legile și
reglementările, beneficiile și alte tipuri de chestiuni politice care au afectat
indivizii și capacitatea acestora de a acționa ca cetățeni. Cu toate acestea, ipoteza
că statul avea dreptul de a guverna societatea în conformitate cu interesul
publicului a fost (și este încă) o forță puternică pentru comunicarea în sectorul
public și multe organizații au fost desemnate să folosească comunicarea pentru a
promova anumite comportamente și pentru a reduce altele.
Comunicare civică
Într-o serie de contexte, organizațiile din sectorul public au responsabilități formale
de a oferi publicului informații sau de a folosi comunicarea ca mijloc de guvernare.
Un exemplu al primului este atunci când o agenție de produse medicale oferă
informații cu privire la efectele secundare ale anumitor medicamente sau atunci
când publicul trebuie să fie informat despre efectele vremii extreme, cum ar fi în
cazul unei agenții civile de urgență. Comunicarea este apoi setată să sprijine
activitățile altor organizații, mai degrabă decât ale lor, sau să se asigure că publicul
sau indivizii dintr-un anumit grup au acces la informații relevante, clare și corecte.
Ideea generală este că organizațiile din sectorul public – fără a-și urmări propriile
interese – ar trebui să acționeze ca distribuitori de informații pe baza nevoilor
diferitelor grupuri. Rolul lor este de a fi un furnizor neutru de informații pe care
alții le solicită sau ar putea avea nevoie și de a sprijini funcții publice
semnificative.
Utilizarea comunicării ca mijloc de guvernare urmează aceeași linie de
argumentare. Dar, în loc să furnizeze informații la cerere, organizațiile din sectorul
public trebuie să utilizeze comunicarea pentru a influența cunoștințele, atitudinile
și comportamentele publicului larg sau ale anumitor grupuri pentru a atinge scopuri
politice. La fel ca atunci când o municipalitate își direcționează comunicarea către
proprietarii de mașini pentru a-i convinge să folosească carpooling, sau atunci când
o agenție de sănătate publică desfășoară o campanie de imunizare u pentru a
combate răspândirea ulterioară a virusului. În practică, este dificil să se susțină
distincțiile dintre furnizarea de informații și încercările de a influența deciziile.Pe
de altă parte, aspectul important aici nu este atât scopul comunicării, cât și faptul
că ambele sunt văzute ca forme legitime de comunicare, efectuate în numele altora
pentru a servi interesul public.
În activitatea lor de a furniza informații și încercările lor de a influența
comportamentele sau atitudinile cetățenilor și ale altor grupuri țintă, organizațiile
din sectorul public utilizează o serie de forme diferite de comunicare, cum ar fi
publicitatea, rețelele sociale, broșurile, consilierea, si altii.
Managementul comunicarii
Într-o măsură extinsă, comunicarea în organizațiile din sectorul public este de
așteptat să fie orientată către obiective, planificată și rațională și, prin urmare,
previzibilă, precisă și eficientă. În urma reformelor recente din sectorul public,
modelele și ideile de comunicare strategică – împreună cu alte practici
manageriale, cum ar fi contabilitatea sau marketingul – au fost importate din
sectorul privat pentru a se asigura că organizațiile au capacitatea de a face față
cererilor tot mai mari de responsabilitate, performanță și vizibilitate.
Scopul general nu a fost doar găsirea de instrumente care să îmbunătățească
rezultatele și abilitatea organizațiilor pentru atingerea obiectivelor stabilite, ci și să
susțină procesele interne de coordonare, control și evaluare. Aceasta include
justificarea reformelor, explicarea argumentelor, a scopurilor, a rezultatelor și a
rezultatelor finanțatorului. se așteaptă aici să ilustreze, să explice și să sprijine
practicile și responsabilitățile de bază ale organizațiilor din sectorul public
De asemenea, comunicarea s-a dezvoltat pentru a fi integrate în alte activități în
organizații și, prin urmare, este luată în considerare atunci când deciziile și
activitățile din alte domenii sunt planificate și realizate. Această dezvoltare este
susținută de implicarea unor aspecte ale comunicării în deciziile mai strategice
decât cele legate în mod tradițional de coordonarea fluxurilor, activităților și
mesajelor de comunicare.
În consecință, departamentelor de comunicare au primit o poziție mai specializată
și mai proeminentă în cadrul organizațiilor din sectorul public pentru a funcționa
ca un centru influential care alocă responsabilități altor funcții din organizații.
Ambițiile de a integra comunicarea în alte activități au repoziționat rolul
comunicatorilor și astăzi mai mulți comunicatori ca niciodată au câștigat funcții de
conducere superioară în cadrul organizațiilor lor. Aici ei se confruntă cu cerințe și
așteptări în creștere pentru a oferi perspective și sugestii în situații cu semnificație
strategică pentru organizații. Aceasta, la rândul său, a întărit așteptările cu privire
la procesele de comunicare care urmează să fie planificate, executate și evaluate în
raport cu obiectivele și prioritățile prestabilite. Comunicarea ad-hoc sau
comunicarea de dragul ei este apoi descalificată ca neprofesională

Comunicarea contemporană în sectorul public

Multă vreme, comunicarea în sectorul public a rămas aceeași în ceea ce privește
forma, funcțiile, modelele și conținutul ei. Statul – prin intermediul administrației
sale – a comunicat cu cetățenii săi. Era foarte mult o comunicare de sus în jos — o
formă de emitere a ordinelor — și, dacă cetățenilor li s-a oferit vreo șansă de a lua
parte activ, a fost deseori raportarea atitudinilor sau comportamentului lor pentru a
face comunicarea mai eficientă. Comunicarea în masă a fost atunci forma
predominantă de comunicare, iar ambiția generală a fost de a guverna societatea.
Aceste ambiții sunt încă importante în multe contexte, dar este evident că
comunicarea în sectorul public a devenit o activitate mult mai diversă și
multifuncțională – o activitate care se bazează și se mobilizează pe principii la
scară largă.
Motivele din spatele comunicării multifuncționale sunt mai multe, dar unul dintre
cele mai centrale și proeminente este apariția și implementarea unui nou
management public (NPM). NPM este un pachet de reforme care este inspirat de o
ideologie amplă de management care vizează sectoarele publice cu acoperire
globală. Scopul general este de a „reinventa” și de a crea organizații mai eficiente,
responsabile și receptive. Există variații extinse în ceea ce înseamnă reformele,
cum și în ce măsură au fost aplicate.Dar există câteva principii generale care includ
orientarea către piață, devoluția, managementul, orientarea către politici și structuri
bazate pe rezultate și implementarea indicatorilor de performanță măsurabili.
Formele nu s-au schimbat doar modul în care administrațiile publice sunt
guvernate, organizate și evaluate. De asemenea, au deschis sectorul pentru alte
tipuri de organizații, inclusiv corporații și organizații neguvernamentale. În ceea ce
privește comunicarea, reformele coincid cu principiile comunicării strategice –
care în forma sa tradițională are multe asemănări cu rațiunile NPM. Ca idee,
„comunicarea strategică” oferă soluții la multe dintre problemele cu care se
confruntă organizațiile din sectorul public, de exemplu atunci când sunt expuse
reformelor NPM. Multe dintre rutinele, conceptele, strategiile și modelele de
comunicare strategică sunt aplicabile direct – sau transformabile la – noua
ideologie managerială. Cu toate acestea, principiile vechi sunt încă în joc, iar
organizațiile din sectorul public trebuie să fie pregătite să facă față unui set și mai
larg de complexități și contradicții. Studiile empirice au arătat că cel puțin patru
principii sunt de obicei în joc atunci când organizațiile din sectorul public
conceptualizează, justifică, organizează și își planifică activitățile de comunicare
Îmbunătățirea comunicării organizaționale
Comunicarea managerială eficientă, ca sistem complex de raporturi mutuale ce
apar între membrii organizaţiei, presupune cunoaşterea reciprocă a acestora,
confruntarea, concilierea şi armonizarea opiniilor lor. De aceea, pentru fiecare
manager, o preocupare esenţială o constituie asigurarea unei comunicări deschise,
permanente şi precise, ce rezultă din gândirea strategică a organizaţiei, care trebuie
să ţină seama de o serie de condiţii:
– formularea concisă şi precisă a mesajului pentru a fi înţeles uşor şi integral;
1. – transmiterea rapidă şi nedeformată a mesajului;
2. – asigurarea fluenţei şi a reversibilităţii comunicării;
3. – utilizarea unui limbaj comun de către emiţător şi receptor;
4. – simplificarea şi decongestionarea canalelor de comunicaţie;
5. – asigurarea flexibilităţii şi a adaptabilităţii sistemului de comunicare pentru
a putea fi utilizat în orice situaţie.
În calea unei comunicări eficiente se interpun o serie de obstacole ce trebuie
depăşite cu abilitate pentru a nu se ajunge la blocaje. Ele sunt rezultatul factorilor
generali, ce impun bariere comune pe care oamenii le aşază în calea comunicării
sau al factorilor specifici procesului de management.
Cele mai frecvente obstacole sunt de natură:
 personală – fiecare individ are o personalitate unică, generată de moştenirea
genetică, de mediu şi de experienţă, care îi conferă o manieră proprie de
comunicare;
 fizică – legate de caracteristicile individului, de starea lui fizică, dar şi
mediul în care are loc comunicarea;
 socială – referitoare la obiceiuri, tradiţii, model social (rural, urban), religie,
statut social (mesajul unui manager de rang înalt este considerat real, corect, chiar
dacă uneori este incomplet, fals);
 culturală – vizează nivelul de pregătire, limbajul şi vocabularul;
 semantică – apariţia unor neînţelegeri generate de folosirea unor cuvinte în
moduri diferite sau a unor cuvinte diferite în acelaşi mod, a neologismelor, a
jargonului şi a expresiilor strict tehnice;
 cognitivă – apariţia conflictelor interne datorate unor informaţii
incompatibile cu sistemul de valori al individului şi cu deciziile anterioare;
 psihologică – legate de particularităţi ale comportamentului uman:
emotivitate, timiditate, agresivitate şi afectivitate. Percepţia proprie a fiecărui
individ este considerată cea mai importantă barieră în interpretarea mesajului
primit, pentru că oamenii folosesc propriile repere şi concepte în judecarea altora;
 ambientală – contextul în care are loc comunicarea;
 managerială – obstacolele sunt generate atât de manageri, cât şi de
subordonaţi. ,,Problemele“ de comunicare între şefi şi subordonaţi sunt provocate
de: capacitatea insuficientă de transmitere a informaţiilor şi de ascultare a
managerilor, rezerva subordonaţilor de exprimare a părerilor, neobişnuinţa în
comunicare, neconcordanţa dintre cerinţele comunicării şi posibilităţile
subordonaţilor, frecvenţa modificărilor în sistemul de comunicare;
 organizatorică – provoacă deficienţe în circuitul ierarhic. Comunicarea
informală, filtrarea (tendinţa de a dilua sau de a opri la un moment dat un mesaj
aflat în curs de transmitere) şi lipsa timpului conduc la apariţia canalelor de
comunicare în afara celor rezultate din ordinea ierarhică.

Perfecţionarea comunicării presupune şi utilizarea unor metode şi tehnici de

perfecţionare a comunicării. S-au impus ca deosebit de utile: ascultarea activă –
tehnică de sporire a acurateţei recepţionării unei informaţii printr-o atenţie
completă acordată interlocutorului şi şedinţa – reunirea pe termen scurt a unui grup
de persoane în vederea rezolvării unor sarcini cu caracter informaţional şi
decizional.
Practica socială a sintetizat principiile de bază ale comunicării eficiente, pe
care G. Johns le prezintă ca imperative în expresii sugestive, astfel:
1. – găsiţi-vă timp!
2. – fiţi înţelegător cu celălalt!
3. – nu amestecaţi persoana cu problema!
4. – spuneţi ce simţiţi (asiguraţi-vă că vorbele, gândurile, sentimentele şi
acţiunile dumneavoastră dovedesc congruenţă)!
5. – ascultaţi activ!
6. – oferiţi feedback specific şi la timp!
Concluzie
Sectoarele publice diferă de cele private, astfel încât strategiile și instrumentele de
PR corporative nu pot fi pur și simplu copiate de instituțiile publice. Din acest
motiv, a fost esențial să se creeze un nou fundal teoretic potrivit unor cadre
specifice ale sectorului, care să permită luarea în considerare a aspectelor
economice ale activităților publice.În prezent, majoritatea entităților publice au
propriile departamente responsabile cu crearea și difuzarea informațiilor despre
activitățile lor. În special, guvernele centrale sunt dispuse să folosească diferite
instrumente pentru a-și promova acțiunile. Cu toate acestea, aplicarea tehnicilor de
marketing și relații publice nu este ceea ce putem identifica ca planificare
strategică și management profesional. Este important să ne amintim despre
încrederea socială într-o perspectivă pe termen lung.