Sunteți pe pagina 1din 12

MANAGEMENTUL CARIEREI PERSONALULUI DIN STRUCTURILE DE

ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

CONTRIBUȚII MANAGERIALE DE PREVENIRE A CONDIȚIILOR


STRESANTE ÎN ACTIVITATEA STRUCTURILOR DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ
NAȚIONALĂ

CHIRIȚĂ ȘTEFANIA RODICA1

Conf. univ. dr. EUGENIU- CIPRIAN CONSTANTIN

COMPETENTE MANAGERIALE

Abstract
Keywords:

Personalul Poliției Române se confruntă în mod permanent cu probleme neprevăzute,


cu situații operative cu un grad ridicat de risc, cu efort prelungit, în condiții de
noapte, de mediu ostil, sa. În mod cu totul special, polițiștii din sistemul operativ
reprezinta datorita conditiilor speciale de munca, categorii de personal cea mai
expusă problemelor de natură psihologică, uzurii și epuizării fizice și psihice. Aceasta
categorie de personal este cea mai expusă apariției și manifestării diferitelor
probleme de natură psihologică și fizică, datorită faptului că, prin natur muncii, sunt
cei care petrec cel mai mult timp în stradă, sunt cei care intervin în diferitele cazuri
conflictuale, atat pe timp de zi cat și noaptea. Sunt cei care execută activitatile de
patrulare, razii, și participă la diferite acțiuni desfășurate în raza lor de competență.
Structurile operative mențin și asigura ordinea publică și siguranța cetățeanului,
fiind categoria de personal cea mai expusă riscurilor de diferite naturi. Reprezintă în
fapt, primele structuri care iau în mod direct contact cu cetățeanul.
Ca o privire de ansamblu, în Uniunea Europeană stresul în muncă reprezintă a doua
problemă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecțiunile strict
medicale. Acesta afectează aproximativ 28% dintre angajați, adică peste 40 milioane
de indivizi. Împreună cu costurile de sănătate, costurile totale anuale datorate
stresului profesional sunt estimate la circ 20 miliarde euro pentru țările U.E., fără a
adăuga pierderile de productivitate.
Pornind de la caracteristicile activității în acest domeniu, cum ar fi:
- Expunere frecventă la factori de risc fizic și psihic
- Confruntare frecventă cu situații de suferință umană
- Conflict, ambiguitate de rol
- Confruntarea frecventă cu situații neprevăzute
- Imposibilitatea planificării uniforme a activității
- Program de lucru în schimburi
- Imposibilitatea de a soluționa unele probleme de muncă, ce determină
adeseori sentimente de inutilitate
- Absența frecventă a feed-back ului acțiunilor întreprinse putem aprecia că
ocupațiile din domeniul ordinii și sigurantei publice se pot constitui intr o
importanta sursa de stres psihic.

Conceptul și caracteristicile stresului managerial


1
Ștefania Chiriță este subinspector de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova- Poliția
Municipiului Ploiești-Compartiment Ordine Publică pentru Mediul Urban, email gh_stefania@yahoo.com
De origine engleză, cuvântul ”stres” circumscrie o serie de substantive înrudite
ca înțeles, dar cu nuanțe ușor diferite: incordare, presiune, apasare, povara,
forta, tensiune, constrangere, solicitare, effort, stradanie, etc
Considerând stresul ca o adaptare rezultată din acțiunea agresorului și
rezistența organismului, H. Selye pune accentul pe reactiile bologice comune
nesrecifice, provocate de o multitudine de agenți stresori. El defineste stresul
ca un sindrom, o constelație de răspunsuri nespecifice, cu un caracter general,
adaptiv, provocat de acțiunea agenților stresori asupra organismului”.
Autorul include atât leziunea, uzura, suferința cat si reacțiile adaptive
nespecifice mediate de verigi neuroendocrine. Selye subliniază faptul că stresul
nu are o existență independentă, în sensul că nu se poate provoca un stres fără
a provoca și acțiuni specifice ale agenților stresori.

În definiția lor Appley și Trumbull arată că stresul este starea întregului


organism aflat în condiții extenuante, relevând următoarele ecomponente:
- Există mari diferențe individuale în reacțiile la situațiile stresante
- Indicatorii modificărilor fiziologice și diversele criterii de măsurare a stresului
nu corelează
- Existp mari variații de la o situație la alta și deosebiri mari între condițiile de
laborator și cele naturale
- Contextul social prezintă o importanță de prim ordin pentru înțelegerea
reacțiilor de stres
- Stresul poate fi mai bine înțeles ca interacțiune a individului cu situația
- În evaluarea acestor interacțiuni, eenimentele interne relatate de subiect
trebuie luate in considerare.

Susținând că declanșarea stresului depinde nu numai de situație sau de


profilul individual, ci și de posibilitățile de a răspunde efectiv, de semnificația
pe care o au pentru persoana dată consecințele esecului. …….

Preocupat de definirea stresului, Mc Grath susține că pentru a construi o


definiție acceptabilă trebuie plecat de la natura relațiilor dintre organism și
ambianță. În concret, el susține că stresul apare atunci când se produce un
dezechilibru marcat între solicitările mediului și capacitățile de răspuns ale
organismului, formulare generală la care adaugă și câteva precizări.
- Solicitarile mediului pot produce stresul psihic numai daca individul
anticipeaza faptul ca nu va fi capabil sa le faca fata sau ca nu va putea
satisface cererile fara a pune in periocl ale scopuri pe care le urmărește.
Amenințarea nu există daca nu este recepționată ca atare și nici la solicitările
cărora subiectul e convins ca le va face fata, ci numai la anticiparea
incapacitatii de a stapani situatia.
- Dezechilibrul dintre cereri și capacitatea de a le răspunde adecvat provoacă
stresul psihic numai dacă urmările eșecului prezintă importanță pentru
subiect în cazul în care subiectul nu-și dă seama de consecințele inadaptării
sau acestea nu-l afectează, nu trăiește sentimentul amenințării și deci nu este
stresat psihic. Anticipând consecințele, individul își poate modifica starea de
stres fie prin evitarea lor, prin îndeplinirea cererilor la un preț tolerabil, fie
schimbându-și optica asupra solicitărilor, asupra posibilităților proprii sau
asupra consecințelor.
- În ceea ce privește natura solicitărilor sau sarcinilor, dezechilibrul surrvine nu
numai când are loc o suprasolicitare, ci și în cazul unei suprasolicitări care
împiedica individul sa-si manifeste intreaga gama a posibilitatilor sale. Exista
in fiecare om trebuința de afirmare, nevoie de a-și exprima din plin
capacitatea, reducerea solicitărilor, limitarea posibilităților de expresie sunt,
pentru unele persoane, la fel de stresante psihic cum este pentru altele
supraîncărcarea cu sarcini.
- Specialiștii în materie precoupați de definirea stresului simt nevoia ca în
sublinierea compoenentelor definiționale ale stresului să pornească de la
examinarea simultană a mai multor variabil, evitând cazurile în care se pune
accentul explicativ pe motivație sau pe stimularea excesivă ori neobișnuită pe
perceperea amenințării, precum și pe examinarea răspunsurilor
psihofiziologice.

Raul Popescu- Neveanu, în ”Dicționarul de psihologie”, consideră că stresul


are două accepțiuni:
a) Situație și/ sau stimul ce pun organismul într-o stare de tensiune
b) Stare de tensiune deosebită a organismului prin care acesta își mobilizează
toate resursele sale de apărare, pentru a face față unei agresiuni fizice sau
psihice(emoție puternică)
Așadar, stresul este un proces nespecific, de tensiune a întregului organism, apărută
în urma unui dezechilibru datorat acțiunii agenților stresanți, solicitărilor mediului și
posibilităților organismului.
În conformitate cu The American Heritage College Dictionary, ediția a treia, 1997,
stresul este o ”stare de dereglare sau disconfort mental sau afectiv care apare ca
răspuns la influențe externe negative și care se caracterizează de obicei prin creșterea
pulsului, a tensiunii arteriale, musculare, iritabilitate și deprimare, aceasta stare
fiind provocata de un stimul sau o împrejurare.

Reacția organismului în raport cu un agent stresant se deruleaza în trei faze: reacția


de alarmă, faza de rezistență, faza epuizării. Toate aceste trei etape sau faze se includ
în termenul de ”sindrom general de adaptare” sau ”sindromul lui Selye” sau
”sindrom bilogic de stres”.
Stresul este perceput diferit, în funcție de vârstă, inteligență, capacitate fizică, nivelul
de educație și, nu în ultimul rând, de nivelul de pregătire profesională.
Unul dintre cele mai des întâlnte tipuri de stres, cu efecte importante pe plan personal
și social, este stresul ocupațional. Această noțiune poate fi abordată din trei
perspective. .....

În ceea ce privește profesia de polițist, aceasta presupune o varietate de situații care


duc la intensificarea stresului, ca de pildă:
- Situații cu grad ridicat de risc, care pot duce la vătămarea integrității
corporale a polițistului sau chiar la punerea în pericol a vieții acestuia
- Situații ce apar în cadurl interactiunilor dintre politisti si clientii lor
- Situatii incarcate din punct de vedere emotional
- Aducerea la cunostinta rudelor a veștii decesului cuiva
- Luarea unor decizii în cazuri în care nu se admit erori
- Responsabilitate excesivă, uneori exclusivă, în spețe dificile
- Evenimente neașteptate
- Modificări ale alernanței între starile de somn și veghe
- Necunoașterea modului de acțiune în situatii dificile
- Situatii in care impotriva politistului sunt formulate plangeri penale sau alte
sesizari in legatura cu activitati efectuate in timpul serviciului
- Factori organizationali, cum ar fi odul in care se desfasoara susținerea din
partea managerilor unităților de poliție și supraincarcarea de sarcini.
La toate aceste situații specifice se adaugă stresul vieții cotidiene, ceea ce face
ca încărcătura emoțională să fie și mai complexă. Ca urmare, activitatea
polițiștilor are un puternic ecou emoțional, iar aceste trăiri emoționale se
manifesă în moduri variate.
Așadar efectele stresului ocupațional sunt variate și au implicații importante.
Aceste efecte se manifestă pe mai multe planuri, elementar comun fiind
afectarea sănătății persoanei implicate:
a) Fizic: oboseală persistentă, greață, tremur al mușchilor, mișcări
involuntare, dureri de cap, probleme de vedere, scrâșnit din dinți,
slăbiciune, afecțiuni fizice nespecifice, extremități reci și umede
b) Afectiv: anxietate, panică, vinovăție, suferință, negare, frică, nesiguranță,
pierderea controlului, deprimare, teamă, sentimentul de a fi compleșit,
furie intensă, iritabilitate, mânie, agitație.
c) Cognitiv: Învinovatirea celorlalti, deruta, atentie redusa, vigilenta crescuta
sau scazut, lipsa de concentrare, probleme de memorie, capacitate redusa
de rezolvare a problemelor, capacitate redusa de gandire abstractă,
dificultate în luare deciziilor, gândire obsesivă, stări meditative, pierderea
orientării în timp și spațiu.
d) Comportamental: instabilitate în activități, lipsa de implicare, izbucniri
emoționale și fizice, soluții iraționale, uneori autodistructive, modificare
sau pierderea obiceiurilor de comunicare, pierderea sau creșterea
apetitului, consum crescut de alcool/droguri, incapacitatea de a se odihni,
exces de sensibiltiate la mediu, insomnie, coșmaruri.

Este important de subliniat că nu doar polițiștii sunt afectatți de activitatea


profesională cotidiană, ci și familiile lor, colegii lor de serviciu, chiar dacă
elementul declanșator al faptului că activitatea profesională îi afectează și
pe ceilalți nu pare să aibă legătură cu aceasta.
Efectele stresului profesional se manifestă nu doar la nivel individual, ci, în
mod evident, prin extensie, și asupra instituției în care polițistul își
desfășoară activitatea. Astfel, apar așa numitele efecte organizaționale ale
stresului, cum ar fi, cu titlul exmplicativ:
- Reducerea disponibilității pentru munca
- Absenteism si diverse strategii de evadare
- Scăderea performanței profesionale
- Neimplicare în activități uzuale, specifice locului de muncă.

Managementul stresului profesional vizeaă mai multe obiective și anume:


- Creșterea nivelului de conștientizare a propriiilor trăiri
- Creșterea nivelului de pregătire profesională
- Schimbarea atittudinii și comportamentului
- Reducerea riscului de îmbolnăvire și ameliorarea productivității

Orice strategie de intervenție pleacă de la ideea că reacționează prin stres


oamenii care au învățat să facă acest lucru. Reacția de stres este o cale
învățată.
Procesul nu este însă ireversibil. Poate fi ușor sau dificil să schimbi un model învățat,
dar nu este imposibil. Cu cât fixarea a fost mai puternică și cu cât învățarea
modelului s-a fîcut la un nivel mai profund, cu atât este mai probabil ca schimbarea
să fie dificilă. Unul dintre factorii esențiali de care depinde aceasta schimbare este
motivația persoanei de a face acest lucru. Oamenii se schimbă atunci când știu cum să
facă asta, cand au oportunitatea și cand sunt motivati suficient.
În privința conștientizării de către polițiști a propriilor trăiri, a propriilor emoții, un
punct de plecare ar putea fi constituit din folosirea unui concept relativ nou și anume
acela de inteligență emoțională, aplicabil și în managementul stresului profesional.
Acest concept a fost adus în prim plan de către psihologul și scriitorul american
Daniel Goleman, odata cu publicarea în 1995 a lucrării ”Inteligența emotionala”....

Așadar inteligența emoțională constă în capacitatea de a interpreta, înțelege și


negocia emoțiile proprii și pe cele ale celorlalți. Inteligența emoțională nu se referă la
detașarea de emoții, ci la înțelegerea lor matură, și include competențe personale,
precum și competențe sociale. Ambele competențe sut necesare în activvitatea
polițienească.
Suprimarea emoțiilor ce decurg din diversele situații întâlnite de polițist în context
profesional nu se poate face fără serioase consecințe nedorite.
Ca urmare, este mult mai dezirabil ca aceste emoții, pe care orice ființă umană le are,
să fie înțelese și folosite pentru maximizarea eficienței în intervenții.
Înțelegerea conceptului de ”inteligenta emotionala” îl poate face pe polițist capabil să:
- Devină conștient de propriile reacții emoționale care pot instiga la un răspuns
violent
- Învețe cum să-și păastreze calmul în situații stresante
- Fie mai atent la impactul pe termen lung al exteriorizării emoțiilor zilnice
asupra colegilor, familiei, altor persoane

Pentru prevenirea efectelor stresului și depășirea cu succes a situațiilor care


rpesupun un mare consum emoțional, sunt utile și unle tehnici simple,
accesibile, de management individual al stresului:
- gândește pozitiv
- ai grija de tine prin alimentatie sanatoasa și exerciții fizice regulate
- controleaza ti perioadele de cădere
- fă exerciții de realxare
- fă pauze
- fă in fiecare zi ceva care te bucură
- acceptă situațiile pe care nu le poți controla
- dacă este necesar, apelează la un specialist.

Principalele obiective ale managementului individual al stresului profesional


se referă la:
- Dezvoltarea autocunoasterii in situatii de stres prin intermediul experiențelor
proprii
- Estimarea limitelor raționale în care se pot asuma riscuri în situații speciale
- Trăirea experienței de a rămâne perseverent în situații de solicitare intensă
- Dezvoltarea curajului prin intermediul experiențelor proprii
- Păstrarea creativității și a proceselor cognitive în situații de stres
- Îmbunătățirea capacității de a face față situațiilor de stres și diferitelor situații
în general.

Identificarea factorilor stresori manageriali

Acțiunile omului sunt determinate deopotrivă de mobiluri ca: satisfacerea instictelor,


nevoia de a se exprima, setea de putere și avere, aspirația la munca creatoare, intenția
realizării propriilor sale scopuri și multe altele.
Toate aceste dorințe și motivații precum și valoarea lor biologică sunt relevante
pentru menținerea homeostazei și a echilibrului la individ și în societate.
Cercetările actuale susțin pe bună dreptate că factorii provocatori sau amplificatori
de stres în cariera polițistului român sunt numeroși și variați. Puterea lor de
influențare a tensiunii nervoase a polițiștilor este diferită. ...
Astfel, poliștii sunt nevoiți să facă față atât obligațiilor profesionale directe, curente,
cât și celor neprevăzute. Ei au de răspuns cerintelor cu caracter mai larg, social,
obstesc, ca si celor de ordin mai restrans, familial.
Există grade mai mari sau mai mici de solicitare dupa cum exista si niveluri diferite
ale raspunderii, ale deciziei, dar factorul multiplu intra in joc in imensa majoritate a
cazurilor si nu poate fi evitat. Pe un fond de supraîncordare, evenimente de minimă
importanță pot provoca reacții exagerate.
Așezați în funcție de puterea de influențare, factorii provocatori sau amplificatori de
stres în cariera polițistuui român pot fi redați după cum urmează
- Ritmul intens de muncă al polițistului
- Absența unor aptitudini ca, de pildă, aptitudinea de autoconducere,
aptitudinea de cunoaștere a proprieti valori, aptitudinea de a stabili obiective,
aptitudinea de dezvoltare proprie individuală, aptitudinea de a lucra cu
colegii, aptitudinea de înțelegere a particularităților activității insituției și de
adaptare la acestea. Absența sau neconcordanța dintre funcție și aptitdini
detetermina ca cel in cauza sa lucreze într o continuă tensiune, ceea ce poate
genera îmbolnăviri specifice stresului.
- Alta sursa de stres o reprezintă supraîncărcarea cu sarcini a polițistului, stare
generată de următoarele situații: asumarea rezolvării tuturor problemelor de
itneres major si slaba pregătire.
- Orele prelungite de muncă
- Schimbarea prioritatilor cu lucrari curente
- Tendinta de a vedea si controla totul
- Aparitia unor stari de tensiune in realtiile de munca se constitutie de regula
intr un factor de stres in cariera politistului roman.
- Insatisfactia in munca se constituie ca o alta cauza a stresului in cariera
politisului roman.
- Constientizarea marilor repsonsabilitati
- Nemulțumiri față de ordinea existentă
- Stilul de conducere al superiorului său, al eșalonului ierarhic perceput ce cel în
cauză ca perturbator, tutelar, excesiv de dur sau necoerent și imprevizibil
- Lipsa de perspectivă certă și clară privind evoluția carierei sale
- Nemulțumiri generate de neutilizarea oportunitățior externe
- Teama de pierdere a postului
- Preocuparea de a obține funcții superioare și venituri bănești mai mari
implică eforturi orientate spre urmarea unor cursuri de ridicare a nivelului de
cunoștințe, care pot genera stări de stres
- Tensiune în familie ca urmare a muncii profesionale, generată de următoarele
manifestări
- Senzația că nu I se acordă o funcție pe măsura pregătirii și a experienței sale
- Neangajarea sa in anumite sarcini dificile, neconsultarea lui în problemele
importante ale instituției
- Nerepectarea unor criterii de promovare, în ceea ce privește, avansarea în
gradul următor, privind acordarea unor recompense sau aplicarea unor
sancțiuni, trimiterea la cursuri de perfecționare în țară și străinătate
- Starea de incertitudine generată de unele posibile restructurări și reduceri de
efective
- Frecvența prea mare a mutărilor dintr-o funcție în alta sau în diferite
localități, unele dintre ele în condiții de izolare
- Lipsa satisfacției profesionale, ca urmare a perceperii funcției pe care o ocupă
ca fiind necorecspunzătoare aspirațiilor sale sau a subiectivismului șefului
nemijloc în evaluarea rezultatelor muncii proprii.

......
Cauze ale stresului organizațional specifice managerilor:
- Complexitatea, diversitatea și caracterul de noutate frecvența sarcinilor
curente cu care se confruntă cadrul de conducere. Solicitările contradictorii
provin din gradul ridicat de dificultate și urgență al sarcinilor și lipsa de timp
și/sau de cunoștințele profesionale actulizate cerute de rezolvarea lor
- Responsabilitățile mari care însoțesc funcțiile manageriale.
- Preocuparea epntru viitorul organizației militare
- Ritmul alert de adoptare a deciziilor
- Stilul managerial neadecvat reflecta conflictul dintre tipul de cadru de
conducere care generează un anumit si caracteristicile diferite ale activității
sau grupului condus
- Centralizarea excesivă a autorității
- Subordonați slab pregătiți
- Prelungirea duratei zilei de muncă, generată de constrângeri

Cauze ale stresului organizațional manifestate la nivelul subordonaților


- Incompatibilitatea cu tipul cadrului de conducere generează stres ca urmare a
conflictului dintre dorința de a-și menține postul și tendința de a riposta față
de atitudini, comportamente, gesturi percepute ca neadecvate
- Delegarea în exces practicată de șefi dă naștere unor presiuni contradictorii
între dorința de afirmare și promovare și efortul cerut de rezolvarea
propriilor sarcini și concomeitent, a sarcinilor multe și dificile, primite din
partea șefilor
- Teama de pierdere a postului, cauza de stres mai intens în situațiile de criză.
In general afectează prioritar subordonaii dar, în anumite condiții, se poate
manifesta și la nivlul cadrelor de conducere. Este generat de nesiguranța
locului de muncă.

Cauze comune eneratoare de stres organizațional:


-dispoziții și ordine, inaplicabile, primite din partea unor superiori sau foruri
superioare. Stresul este datorat presiunii dintre autoritatea și respectiv,
amenințarea posibilei sancțiuni și realitatea situației care nu permite aplicarea
ordinului în forma primită. A explica superiorului situația inadecvată ar putea
fi interpretă ca un reproș față de incompetența sau gradul redus de informare
a acestuia; a nu se aplica decizia înseamnă nerespectarea procedurilor și a
obligațiilor ce decurg din responsabilități.
- sistem informațional ineficient care furnizează informații incomplete,
inoportune, nerelevante
-organizare informală puternică, capabilă să pună în circulație informații
neoficiale aflate în evident dezacord cu informațiile furnizate prin canalele
oficiale.
Prevenirea consecințelor nefaste ale stresului profesional se realizează, în
primul rând, printr-o cunoaștere reală, de către fiecare persoană, față de
propria reacție de stres. Cel mai bun mijloc de control și prevenire a efectelor
stresului este cunoașterea reacțiilor fiecărui individ în fața situațiilor dificile.
Un demers preventiv, considerat de departe cel mai eficient, se referă la
instruirea privind ”igiena vieții” adaptată la activitățiile specifice, pe care în
mod concret, le desfășoară. Gestionarea și prevenirea stresului individual și
profesional trebuie cunoscut ăn anumite structuri. De altfel, în unitățile
moderne se utilizează în prezent diverse mijloace care permit cunoașterea
stresului instituțional. În ontinuare voi prezenta câteva metode și tehnici
specifice fie de reducere temporară sau permanentă a stresului.

1. Ameliorati calitatea muncii. Calitatea muncii include conținutul muncii și


circumstanțele în care se exercită. Când conținutul muncii este responsabil
de stres este adresea dificil de ameliorat lucrurile. Anumite munci care
determină sau nu stresul trebuie efectuate.
Dar este fundamental ca oamenii sa aibă sentimentul că pot exercita personal
o influență asupa circumstanțelor în care își desfășoară munca. Ne gândim aici
la situațiile periculoase, la zgomot, la ambianță. Când nu au astfel de
posibilități de a interveni asupra circumstanțelor supărătoare ale muncii,
acestea produc un stres negativ. Zgomotul, de exemplu, nu este o sursă de stres
decât atunci când nu există posibilitatea de a I se sustrage temporar. A avea
un cuvânt de spus asupra propriei munci, a avea o influență asupra ritmului
muncii, metodelor și ordinii operațiilor permit deci evitarea stresului.
Utilzați mai bine propriile dumneavoastră posiblități și lăsați la latitudinea
colaboratorilor să facă propuneri de ameliorare. O informare corectă asupra a
ceea ce este posibil și ce nu în cadrul muncii sunt pentru acesta excelente
insturmnete. O posibilitate suplimentară este de a crea grupe de muncă
specifice compuse din șef și colaboratori voluntari pentru ameliorarea calității
muncii. Aceste grupuri pot avea ca temă, de exemplu, organizarea spațiului de
muncă, diversificarea activităților sau ameliorarea previziunii privind
ocuparea cu personal.
2. Evitați ambiguitatea referitoare la rol
3. Diminuați-vă presiunile muncii. Nu este rară situația ca cineva să aibă mai
mult ed lucru și să nu poată termina în timpul de care dispune. Prăpastia
între ceea ce poate face și ceea ce ar trebui face se adâncește. Cel puțin
pentru conducători este iluzoriu să pretinzi eliminarea totală a presiunii
timpului și muncii.
4. Nu refuzați oferta unei susțineri sociale. A avea un cuvânt de spus asupra
propriei munci, a avea o influență asupra ritmului muncii, metodelor și
ordinii operațiilor, permite evitarea stresului. În cazul unui eveniment
perturbator care apare la muncă sau în sfera privată se simte nevoia unei
susțineri din partea altuia. Relații sociale bune pot constitui un tampon
contra epuizării: capacitatea de reacționare crește atunci când te simți
susținut.
5. Recunoașterea. În anumite societăți, cultua organizațională ne determină
să facem aprecieri asupra modului în care lucrează cineva atunci când face
greșeli.
6. Susținerea emoțională. Se poate exprima în diferite moduri: a arăta
înțelegere când există probleme, primirea călduroasă a cuiva care a fost
bolnav, o discuție relaxantă în timpul pauzei de prânz
7. Susținerea instrumentală. Este foarte simplu să ajuți zi de zi.
8. Opinia și informația
9. Stagiu de gestiune a stresului. Un stagiu de gestiune poate ajuta
colaboratorii să reacționeze individual mai bine la stres. Un astfel de stagiu
poate servi drept catalizator pentru prevenirea stresului la nivelul
organizației. Se achiziționează cunoștințe, individul devine conștient de
modalitatea de funcționare și se încearcă comportamente care permit
rezistența la stres și evitatea epuizării. Este adevărat că aceste stagii nu pot
fi considerate ca singura soluție la problemele stresului, ele sunt totuși
activități anti-stres prin excelență. Un stagiu este ușor de stabilit în funcție
de timpul personalului, fără a perturba toată organizația.
10. Luarea la cunoștință a propriului stres. Reflectați la modul în are vă simțiți
atunci când sunteți sub presiune.
11. Deprinderi sănătoase de viață și muncă. Anumite deprinderi de viață sau
de muncă pot ajuta la stăpânirea sau diminuarea stresului. Se poate
elimina tensiunea prin exercițiile fizice: alegeți o disciplină care vă place și
nu forțați lucrurile. Activitățile cele mai eficace contra stresului sunt cele
care intensifică bătăile inimii, care fac să lucreze plămânii și care fac să
transpirăm.
12. Relaxarea. Relaxându-vă în mod conștient corpul, puteți diminua
sentimentele de tensiune și iritare. Relaxarea este un proces activ și nu se
limitează la vă trânti într-un fotoliu după o zi. Datorită unui antrenament
de relaxaer și cu ajutorul directivelor înregistrate pe casete, puteți stăpâni
diferite tehnici de relaxare.
13. Gândire pozitivă. Oamenii nu sunt perturbați de evenimentele în sine ci de
maniera în care ei le înțeleg. Analizând maniera voastră de a gândi, puteți
evita stresul. Când sunteți sub presiune și când gândiți, de exemplu: ”acest
lucru nu-mi va reuși niciodata”, acest gând va determina creșterea
stresului.
14. Comunicare. Un grad ridicat de stres este cauza perturbărilor în
comunicare și a relațiilor dezechibrate. Fiind atent la maniera de
comunicare se poate evita fenomenul de atac la apărare care nu duce la
nimic. Și oamenii pot lucra împreună agreabil, fără stres.

Instrumente manageriale cu rol de protecție și asistență psihologică în cariera de


polițist

În misiunile la care participă și în activitatea de zi cu zi, personalul Poliției Române


trebuie să facă față unor situații complexe, în care, pe lângă o instruire teoretică și
practică de specialitate, are nevoie de o pregătire pentru a face față ”luptei” cu
presiunea timpului, cu teama de a-i fi pusă în pericol viața, cu panica sau cu
aversiunea populației, cu lucrul în posturi izolate, sau, aparent banal, cu frustrările
sau grijile de acasă. Asemenea situații apar de-a lungul carierei sale profesionale și
constituie surse de stres ce pot influența în cele din urmă satisfacția profesională a
personalului/ colectivului de lucru, pe de altă parte.
Asistența psihologică reprezintă un ansamblu de programe și măsuri specifice,
concepute în mod unitar, menite să asigure capacitatea de funcționare optimă a
individului din punct de vedere al parametrilor psihici.
În Poliția Română aceasta se acordă în situația în care se ridică probleme ce țin de
caracteristicile ede personalitate, de prevenirea sau de rezolvarea unor situații
stresante și înlăturarea consecințelor acestora, de deciziile ce trebuiesc luate în
carieră, în funcție de potențialul aptitudinal sau de anumite dominante ale
personalității angajatului.
În scopul controlului stresului profesional și pentru satisfacerea nevoilor emoționale
ale personalului s-au creat în unele organizații programe variante, acțiuni și măsuri
cum sunt ele de reducere a tensiunii la locul de muncă, manaementul stresului,
creșterea calității vieții de muncă, menținerea sănătății fizice și mentale sau cele de
assigurare/ protecție psihologică a personalului.
O analiză, fie și sumară, a măsurilor luate pentru a face față solicitărilor psihice
intense/ stresului, în primul rând a celor de management al stresului și/sau pregătire
psihologică, ne relevă existența unei categorii de mecanisme centrate pe individ dar și
a unei categorii de mecanisme dezvoltate de organizații, pentru controlul stresului
organizațional.
....

Atenția deosebită acordată stresului se datorează de altfel efectelor negative pe care


acesta le poate avea în anumite condiții asupra:
a) Personalului, dacă acesta este supus acțiunii factorilor strsori peste o anumită
limită; în acest plan stresul poate produce anxietate, agresivitate, apatie,
depresie nervoasă, oboseală accentuată, frustrare, nervozitate, plictiseală,
pierdere a stăpânirii de sine, etc
b) Eficacității organizației, în ansamblul său. La acest nivel se poate ajunge la
eficiența scăzută a muncii, insatisfacții în muncă, scădere a inițiativei în
muncă, reducere a loialității față de instituție, abateri disciplinare.

Stresul este, de altfel, principala cauză psihogenă a bolilor psihice, dar și


dactor facilitant de prim ordin într-o serie de boli somatice.
Impactul factorilor stresori asupra individului depinde de calitatea relațiilor
interpersonale de la locul de muncă, de coeziunea psihosocial din organizație.
Rolul șefului/ comandantului este hotărâtor în această privință, în special
pentru locurile de muncă cu grad ridicat de risc, responsabilitate accentuată,
etc.

Protecția psihologică a personalului este percepută în marea majoritate a


polițiilor occidentale ca o problemă de management de care trebuie să
răspundă șefii de la toate nivelurile, însă, în primul rând, ca o problemă de
management al resurselor umane. Pentru specialiștii compartemtnelor resurse
umane din domeniul siguranței naționale și odinii publice stresul generat
personalului de situațiile specifice de muncă devine o preocupare majoră,
pentru care se caută soluții eficiente de gestionare.
Spre deosbeire de organizațiile responsabile cu apărarea națională, cele din
domeniul siguranței naționale și ordinii publice dispun de structuri cu
atribuții si profile diferite, iar structura factorilor stersori este deseori
puternic individualizată ceea ce face ca măsurile de control mai mult sau mai
puțin direct asupra stresului profesional să neceiste o proiectare diferită.

Obiectivele strategice ale asistenți psihologice decurg din prevederile


legislative în vigoare, referitoare la:
- Armonizarea cu legislația și politica U.E.
- Promovarea, apărarea sănătății mintale și prevenirea îmbolnăvirilor psihice
- Identificarea riscurilor profesionale, din punct de vedere psihologic, și
semnalarea unor eventuale influențe negative ale acestora asupra
personalului.
- Stabilirea măsurilor corespunzătoare de asigurare a condițiilor de securitate și
sănătate în muncă, entru a menține capacitatea de muncă și starea de sănătate
la un nivel optim, pe toată durata vieții profesionale.
În cadrul P.R, se desfășoară următoarele tipuri de asistență psihologică:
-profilactică- derularea unor programe menite să îi asigure individului capacitatea de
a face față mediului biopsihosocial
-primară- asigură identificarea eventualelor probleme de natură psihologică,
evaluarea și ierarhizarea lor, cât și proiectarea și derularea programelor de suport
psihologic.
-recuperatorie(terapeutică)- vizează modalități de vindecare pe calea intervenției
psihologice, a unor manifestări indezirabile sau boli psihice și/ sau soluționarea unor
probleme de natură psihosocială.
Evaluarea și consilierea reprezintă doua etape total diferite in plan teoretic ale
procesului presupus de activitatea psihologică. La nivel aplicativ, concret, însă,
acestea se suprapun, completându-se. Acestor două etape li se mai adaugă și o a treia,
aceea a întocmirii raportului de activitate, etapă ce se va desfășura în absența
subiectului psihologic, din motive ce țin de obiectivitatea actului interpretativ....
Cu cât instrumentele utilizate sunt mai variate și compatibile cu cel cărora le sunt
aplicate, cu atât imaginea formată în legătură cu subiectul va fi mai bogată și exactă,
iar scopul funcționla al acesteia va fi mai ușor atins. Domeniile vieții psihice sondate
cu ajutorul probelor psihologice sunt și ele extrem de variate astfel că fiecăruia dintre
aceste domenii li se aplică probe specifice. Astfel, există instrumente de măsurare a
atenției, gen tahistoscop, a spiritului de observație, teste de memorie, corelate cu cele
de percepție sau reprezentare, inteligența cu subtipurile sale este evaluată cu
ajutorul testelor specifice. Aceste instrumente aparțin domeniului psihologiei
experimentale și nu sunt total străine subiecților.
Un alt tip de instrumente psihologice este reprezentat de probele cu ajutorul
cărora se relevă profilul personalității persoanei. Acest domeniu, al psihologiei
personalității, este reprezentat prin intermediul inventarelor de personalitate, care
sunt numeroase și acoperă de asemenea arii extinse ale activității psihice.
Cu ajutorul acestora sunt sondate procese și fenomene psihice de genul motivației,
care determină modul de manifestare în anumite situații și orientarea subiectului
către acțiune, voinței, motorul activității umane, temperamentul a cărui principală
manifestare are loc în domeniul compatibilizării unei persoane cu un anumit tip de
activitate și cu un loc de muncă corespunzător creativității, atât de necesară în unele
situații practice și nu în ultimul rând caracterului care reprezintă ”cartea de vizită” a
unei persoane.
Un alt aspect al vieții psihice individuale, care oferă informații valoroase
despre subiect, este cel al inconștientului, care sondat corespunzător poate aduce la
suprafață aspecte care scapă chiar și acestuia, este vorba despre așa numita”fereastră
oarbă”. În plan teoretic, dar cu manifestări conrete în plan practic, se pornește de la
ideea că psihicul uman este constituit din patru ferestr prin care subiectul este
conectat cu semenii săi și cu realitatea înconjurătoare.
Astfel, o primă fereastră este reprezentată de ceea ce știe subiectul despre sine și știu
și cei din jurul lui, o alta reprezintă ceea ce știe subiectul despre sine și nu știu ceilalți
despre el, o a treia ereastră este ceea ce știu ceilalți despre subiect, iar el nu are
cunoștință și ultima, dar cea mai utilă demersului psihologic, este ”fereastra oarbă” a
ceea ce nu știe nici subiectul despre el, dar nici cei din jur.
Acest domeniu poate fi abordat cu ajutorul testelor proiective. Avantajul acestui tip
de abordare a subiectului constă în autenticitatea reacțiilor.

Etapa consilierii are loc în baza rezultatelor obținute de subiect la probele


cuantificabile și la cele necuantificabile fiind posibilă în urma interpretării
rezultatelor. Interpretarea ajută la formularea concluziilor, ce constituie totodată
recomandări psihologice în legătură cu modul de abordare a subiectului. Pe
parcursul evaluării și ai consilierii pe baza observației și a discuțiilor purtate cu
subiectului. Pe parcursul evaluării și ai consilierii pe baza observației și a discuțiilor
purtate cu subiectul se poate inverveni în sensul orientării și atragerii subiectului în
discuții cu rol terapeutic.
În afară de principiile deontologice ale profesiunii de psiholog și a celei de polițist, în
cazul psihologului de unitate, câteva sugestii aplicabile în practică sunt necesare.
Astfel, este recomandabil ca primul contact cu subiectul să se desfășoare sub imperiul
obiectivității, obiectivitate care este asigurată și de inexistența ideilor preconcepute în
legătură cu persoana cu care se intră în contact.
......
Concluziile și recomandările pe care le face psihologul trebuie să țină cont și de aceste
aspecte fără a fi nedrepte sau exagerate.
Un alt aspect important este acela al limbajului folosit în raportul de evaluare.Ceea ce
psihologii consideră a fi un limbaj comprehensabil, pentru un neavizat poate naște
lămuriri sau suspiciune în interacțiunea cu subiectul trebuie să i se explice acestuia
rolul psihologului și scopul colaborării subiectului cu acesta.
O situație specială este aceea a celor diagnosticați cu diverse tulburări psihice,
diagnostice care deși permit subiectului să continue activitatea profesională vor pune
sub semnul întrebării prestația lui profesională ulterioarpp. Deseori diagnosticul este
pus prea ușor si in lipsa simptomelor specifice, iar politistul trebuie sa i se puna in
vedere că o tulburare psihica nu constituie un aspect dezirabil al vieții sale psihic,
chiar daca nu are efecte profesionale, deoarece o data cu diagnostcul, prescrierea, de
cele mai multe ori, a unui tratament medicamentos, nu psihoterapeutic, poate
deteriora și mai mult starea de sănătate.
De obicei, recomandările șefilor direcți în legătură cu persoanele ce trebuie evaluate
sunt utile, dar a fi oportun ca psihologul să-și creeze un grup de colaborare, să intre
în contact cu noii veniți, a căror perspectivă asupra importanței interacțiunii cu
psihologul o pot îmbogăți. De asemenea, este benefică deplasare în teritoriu a
psihologului pentru a lua contact cu mediul socioprofesional și familial al celor cu
care lucrează.

Întocmirea raportului de activitate. După ce au fost depășite etapele evaluării și


consilierii, este necesară întocmirea unui raport de activitate prin care se vor aduce la
cunoștință celor ce răspund pe linie profesională de persoanele ce fac obiectul analizei
psihologice, concluziile și recomandările specifice.

Monitorizarea evoluției celor evaluați. Activitatea psihologului nu se oprelte însă aici,


el având datoria de a monitoriza evoluția celor evaluați și de a interveni din nou când
situația o cere.