Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
3
Perturbaţiile care apar în comunicarea orală sunt datorate unor factori diverşi: incapacitatea
emitentului de a comunica integral informaţiile dorite şi de a le transmite într-o formă organizată,
incapacitatea receptorului de a înţelege corect mesajul, mediul dominat de surse de zgomot.
Cerinţele unei comunicări verbale eficiente sunt: adaptarea la capacitatea de înţelegere a
interlocutorului, operativitatea şi sistematizarea transmiterii informaţiilor.
2) Comunicarea scrisă
este utilizată frecvent pentru transmiterea unor note interne de funcţionare şi
organizare a grupului, decizii, rapoarte de lucru, planuri, memorii
este adecvată atunci când informaţii identice sunt transmise unui număr mai mare de
persoane sau când unele situaţii impun înregistrarea informaţiilor comunicate
permite o alegere atentă a cuvintelor, oferă mai mult timp pentru gândire şi
argumentare, asigură claritate şi concizie, poate fi o dovadă imbatabilă şi scuteşte la participare un
număr ridicat de persoane
Din păcate există o mulţime de grupuri de muncă în care domină „mitul hârtiei”, ceea
ce face ca această formă de comunicare să fie extrem de scumpă
Numeroase studii arată că circa 75% din documentele care circulă într-o organizaţie
sunt adresate unei singure persoane şi doar 10-15% vizează două persoane. În plus, comunicarea
scrisă este depersonalizată, rece şi are un caracter puternic formalizat.
3) Comunicarea comportamentală (non-verbală)
• se bazează pe schimbul de priviri, mimică, gesturi, postura corpului, limbajul
spaţiului, limbajul timpului.
• A. Mehrabian şi M. Weiner sunt printre primii care au studiat limbajul non-
verbal şi au constatat că în comunicarea verbală doar o proporţie 7% reprezintă cuvinte, un restul de
38% paralimbaj (intonaţia şi inflexiunile vocii), iar 55% alte elemente de limbaj non-verbal (în
principal expresia feţei, gesturile şi postura corpului).
• Limbajul corpului include expresia feţei, mişcarea corpului, forma şi poziţia
corpului, aspectul general şi comunicarea tactilă.
• Expresia feţei este dată de mimică (încruntarea, ridicarea sprâncenelor,
ţuguirea buzelor), zâmbetul utilizat în diverse momente ale comunicării şi privirea (contactul sau
evitarea privirii, direcţia privirii).
• Mişcarea corpului oferă comunicarea prin gesturi (braţe deschise, strângerea
pumnilor, bariera picioarelor), postura corpului (înclinarea capului, aplecarea corpului în faţă sau
spre spate) modul de mişcare a corpului (mişcări laterale, mişcări faţă-spate, mişcări verticale).
• Aspectul general este dat de îmbrăcămintea purtată la locul de muncă,
principiul „haina îl face pe om” având mare aplicabilitate în management.
• comunicarea tactilă se manifestă prin îmbrăţişare, modul de a da mâna,
bătutul pe umăr, etc.
Elemente de simbioză care satisfac nevoile de comunicare în grupuri :
A. Căldura exprimată prin:
• gesturi de simpatie
• apropiere
• ton relaxat al vocii
• zâmbet
• gesturi expansive
B. Ostilitate exprimată prin:
• postura agresivă
• gura strânsă
4
• ton aspru al vocii
• distanţă
• ochi strălucitori
C. Control/dominare exprimat prin:
• vorbire rapidă tot timpul
• ignorarea răspunsurilor
• întreruperi
• ton controlat al vocii
• gesturi acuzatoare
D. Caracter subversiv exprimat prin:
• vorbire înceată fără conţinut
• permite întreruperile
• ton blând al vocii
• ochi trişti
• gesturi nervoase cu mâinile
În cadrul unui grup de muncă se formează reţele de comunicare care evidenţiază toate tipurile
posibile de comunicare între membrii componenţi.
reţeaua de comunicare formală (cu caracter oficial)
reţeaua de comunicare informală (care încearcă să suplinească deficienţele comunicării formale
sub forma bârfelor şi a zvonurilor)
5
• simplificarea şi decongestionarea canalelor de comunicaţie;
• asigurarea flexibilităţii şi a adaptabilităţii sistemului de comunicare pentru a putea fi
utilizat în orice situaţie.
Cele mai frecvente obstacole sunt de natură:
• personală – fiecare individ are o personalitate unică, generată de moştenirea
genetică, de mediu şi de experienţă, care îi conferă o manieră proprie de comunicare;
• fizică – legate de caracteristicile individului, de starea lui fizică, dar şi mediul în care
are loc comunicarea;
• socială – referitoare la obiceiuri, tradiţii, model social (rural, urban), religie, statut
social (mesajul unui manager de rang înalt este considerat real, corect, chiar dacă uneori este
incomplet, fals);
• culturală – vizează nivelul de pregătire, limbajul şi vocabularul;
• semantică – apariţia unor neînţelegeri generate de folosirea unor cuvinte în moduri
diferite sau a unor cuvinte diferite în acelaşi mod, a neologismelor, a jargonului şi a expresiilor strict
tehnice;
• cognitivă – apariţia conflictelor interne datorate unor informaţii incompatibile cu
sistemul de valori al individului şi cu deciziile anterioare;
• psihologică – legate de particularităţi ale comportamentului uman: emotivitate,
timiditate, agresivitate şi afectivitate. Percepţia proprie a fiecărui individ este considerată cea mai
importantă barieră în interpretarea mesajului primit, pentru că oamenii folosesc propriile repere şi
concepte în judecarea altora;
• ambientală – contextul în care are loc comunicarea;
• managerială – obstacolele sunt generate atât de manageri, cât şi de
subordonaţi. ,,Problemele“ de comunicare între şefi şi subordonaţi sunt provocate de: capacitatea
insuficientă de transmitere a informaţiilor şi de ascultare a managerilor, rezerva subordonaţilor de
exprimare a părerilor, neobişnuinţa în comunicare, neconcordanţa dintre cerinţele comunicării şi
posibilităţile subordonaţilor, frecvenţa modificărilor în sistemul de comunicare;
• organizatorică – provoacă deficienţe în circuitul ierarhic.
Toate aceste obstacole provoacă perturbaţii în cadrul procesului de comunicare, din
momentul emiterii mesajului şi până la receptarea acestuia.
Atât perturbaţiile externe, care ţin de mediul de comunicare, distanţă, timp, structura
reţelelor de comunicare etc., cât şi perturbaţiile interne legate de natura umană, percepţia mesajelor,
tendinţa de evaluare a mesajelor, limitele individuale etc. trebuie identificate, analizate şi diminuate
prin măsurile adoptate în organizaţie, ceea ce va contribui la îmbunătăţirea comunicării.
Perfecţionarea comunicării presupune şi utilizarea unor metode şi tehnici de perfecţionare a
comunicării. S-au impus ca deosebit de utile: ascultarea activă – tehnică de sporire a acurateţei
recepţionării unei informaţii printr-o atenţie completă acordată interlocutorului şi şedinţa – reunirea
pe termen scurt a unui grup de persoane în vederea rezolvării unor sarcini cu caracter informaţional
şi decizional.
Practica socială a sintetizat principiile de bază ale comunicării eficiente, pe care G. Johns le
prezintă ca imperative în expresii sugestive, astfel (G. Johns, 2002):
• găsiţi-vă timp!
• fiţi înţelegător cu celălalt!
• nu amestecaţi persoana cu problema!
• spuneţi ce simţiţi (asiguraţi-vă că vorbele, gândurile, sentimentele şi acţiunile
dumneavoastră dovedesc congruenţă)!
• ascultaţi activ!
6
• oferiţi feedback specific şi la timp!
Comunicarea prezintă o importanţă capitală în întreprinderi, deoarece favorizează cunoaşterea
aspiraţiilor personalului, promovează relaţiile interpersonale şi creează coeziune de comportamente
şi interese.
10.3. ACTIVITĂŢILE AFERENTE FUNCŢIUNII DE PERSONAL
Activităţile specifice acestei funcţiuni se referă la:
a) previzionarea necesarului de personal:
- calculul numărului de personal pentru perioadele viitoare funcţie de activitatea ce
urmează a fi desfăşurată şi rezultatele obţinute anterior;
- elaborarea strategiei şi politicii de personal;
b) analiza şi proiectarea posturilor de muncă:
- întocmirea fişei postului aferente fiecărui post de muncă în parte;
- prezentarea atribuţiilor şi responsabilităţilor incluse în fişa postului angajaţilor din
întreprindere;
- efectuarea analizei posturilor de muncă cu ajutorul diferitor metode;
- proiectarea şi evaluarea posturilor de muncă.
c) selecţia, recrutarea, testarea, încadrarea şi promovarea personalului:
- realizarea procesului de recrutare;
- testarea viitorilor candidaţi pentru posturile scoase la concurs;
- selectarea candidaţilor cu cele mai bune rezultate obţinute;
- angajarea, pregătirea şi promovarea personalului, etc.
d) evaluarea performanţelor şi motivarea personalului:
- efectuarea corespunzătoare a evaluării performanţelor salariaţilor;
- stabilirea metodelor de motivare a personalului;
- stabilirea sistemului de salarizare, aplicarea acestuia şi calculul drepturilor băneşti
ale salariaţilor, etc.
CAP.I. INTRODUCERE
1 1.1. Resursele umane: definiţii, exprimare
2 1.2. Evaluarea resursei umane (evaluare cantitativă şi calitativă)
3 1.3. Importanţa Managementului Resurselor Umane (MRU)
4
1 1.1. RESURSELE UMANE: DEFINIŢII, EXPRIMARE
Resursele umane aparţin sferei largi a resurselor (economice şi extraeconomice)
In economie noţiunea de resursă este introdusă relativ recent
DEFINIŢIE:
1 �RESURSA
- „totalitatea elementelor materiale şi umane, reale şi monetare, ce pot
fi atrase şi utilizate în producţia de bunuri economice în scopul satisfacerii nevoilor sociale”
(N. Dobrotă, coordonator 1991, pag. 159).
In cazul specific al resursei umane
1 - ca urmare a importanţei caracterului general
2 - diferitele ipostaze (niveluri de antrenare in activităţi) au denumiri diferite:
ca factor – ca nivel de utilizare – munca
ca resursă – resursa umană ~ forţa de muncă
ca rezervă – populaţia umană - potenţialul demografic, populaţia activă (aptă de muncă şi în
vârstă de muncă dintr-o anumită zonă şi nu numai)
Noţiunea de muncă
munca – definiţie:
7
1 - ca factor de producţie: un proces conştient desfăşurat în timp, acţiunea pe care omul
o desfăşoară
2 - ca activitate, ca acţiune: exercitarea de către subiectul uman a unei acţiuni
transformatoare asupra factorilor materiali ai producţiei, în scopul obţinerii unor efecte
economice utile
3 - tipologie: poate fi manuală, manual – mecanizată, mecanizată, automatizată sau
fizică şi intelectuală
4 - se exprimă prin TM (timp de muncă)
5 - din punct de vedere cantitativ (volumul muncii)
6 - din punct de vedere calitativ (structura timpului de muncă)
Noţiunea de resursă umană (la nivel macro) se referă la persoană, la însăşi omul (oameni) ce
pot desfăşura activităţile respective prin creativitate, capacitate de iniţiativă, mentalităţi, tradiţii,
deprinderi etc.
1 �resursa
umană se consideră ca fiind o categorie a resurselor economice, care
sintetizează „potenţialul” de muncă al unei entităţi (ţări, zone geografice, instituţii,
organizaţii etc.).
se apreciază din două puncte de vedere (două grupe de indicatori):
1 - cantitativ: populaţie activă disponibilă, populaţie activă, populaţie în vârstă de
muncă, populaţia aptă de muncă etc. (se calculează în mărimi absolute şi relative)
2 - calitativ: nivelul de instruire, starea de sănătate, ponderea diferitelor categorii
profesionale în total, categoria de vârstă etc.
Noţiunea de resursă umană (la nivel micro, la nivel de întreprindere) reprezintă totalitatea
salariaţilor unei organizaţii, exprimată prin aceeaşi indicatori cantitativ şi calitativi. Astfel, putem
spune că resursa umană este o resursă cu totul specială, alcătuită din persoane – salariaţi, care
generează factorul de producţie - munca
Ca resursă avem în vedere subiectul uman însuşi cu toate trăsăturile ce îl caracterizează
(mentalitate, tradiţie, cultură, sănătate, comportament etc.) şi implicit capacitatea de a presta o
muncă
RESURSĂ UMANĂ FORŢĂ DE MUNCĂ PERSONAL
MRU:
1 �Evaluarea
posturilor (ierarhizarea posturilor)
2 �Evaluarea
în vederea selecţiei de personal
3 �Evaluarea
performanţelor (rezultatelor activităţii individuale)
Terminologie:
1 � P ersonal
2 �S alariaţi
3 �E fectiv
EVALUAREA CANTITATIVĂ
8
- Numărul de persoane
- Se poate face static – „la un moment dat”
- Dinamic – modificarea în timp
EVALUAREA CALITATIVĂ
1. Însuşirile personalului:
- Calificare
- Vechime
- Vârstă
- Sex
2. Structura resursei
- Ponderea categoriilor
3. Nivel de încadrare
- Tesa
- Execuţie
4. Statut juridic (contracte)
Exprimarea:
1 �Număr
de persoane (absolut) sau în valori relative (%)
2 �Indici
(cu baza fixă sau în lanţ)
3 �Tabelar
4 �G rafic
Indici
Per total:
1 �Indicele
modificării efectivului la sfârşitul anului
I = (E 31.12.2007/E31.12.2006) * 100
1 �Indicele
modificării efectivului mediu:
I = (E 2007/E2006) * 100
Pe categorii:
Indicele modificării personalului permanent
Indicele modificării personalului cu contract de muncă nedeterminată
Indicele modificării personalului cu contract de muncă determinată 1>=IesiriIntrariη
Tabelar
Indici cu baza fixă
Categorie U.M. ANII
2005 2006 2007
Total Nr. persoane
% 100
9
TESA Nr. persoane
% 100
Indici în lanţ
Categorie ANII
2005 200 2006/2005 (%)
6
Total
TESA
MUNCITORI
……….
Grafic
0204060801001202004200520062007Total TesaMuncitori
Indici
Exemplu:
Indicele personalului cu calificare superioară
I = [(Es0/Et0)/(Es1/Et1)]*100
tabelar
Categ. de Anul
persoane 2005 200 2007
6
Nr. % Nr. % Nr. %
Grafic
circular: pentru fiecare an (ex.: anul 2007)
1588tesamuncitori
sau
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%2004200520062007MuncitoriTesaTotal
10
1 �Engleză: HUMAN RESOURCE MANAGEMENT
2 �Franceză:
GESTION DES RESSOURCES HUMAINES
3 �Italiană:
ECONOMIA E DIREZIONE DELLE RISORSE UMANE
În România – MRU
Etimologic provine din latinescul „manus” – „mână, manevrare, manipulare”
Termenii autohtoni utilizaţi:
1 �G ESTIUNE
2 �A DMINSTRARE
3 �O RGANIZARE
4 �ECONOMIE ŞI ORGANIZARE
5 �ECONOMIE,
ORGANIZARE ŞI CONDUCERE
DEFINIŢII
Ca activitate:
1 �funcţiunea
care facilitează cea mai eficientă folosire a oamenilor în vederea
realizării obiectivelor individuale şi organizaţionale
1 �reprezintă
o serie de decizii care afectează relaţia dintre angajaţi şi patroni, precum
şi alte părţi interesate
1 �ansamblul
activităţilor de ordin operaţional (planificarea, recrutarea, menţinerea
personalului) şi de ordin energetic (crearea unui climat organizaţional corespunzător), care
permit asigurarea organizaţiei cu resursele umane necesare
1 �ansamblul de activităţi generale şi specifice, privitoare la asigurarea, menţinerea şi
folosirea eficientă a personalului din cadrul agenţilor economici (societăţi comerciale, regii
autonomie, bănci, societăţi de asigurare, organisme financiare etc.)
1 �acţiunile şi deciziile care determină natura şi conţinutul relaţiilor între organizaţie
şi angajaţii săi, precum şi cele care oferă o perspectivă asupra sistemului de angajare,
caracterizat prin alinierea l strategiile şi politicile organizatorice
Ca disciplină ştiinţifică:
MRU – o disciplină a ştiinţelor sociale ce constă în a crea şi mobiliza diferitele cunoştinţe
actorilor, necesare pentru a înţelege, negocia şi încerca să rezolve problemele legate de
reglementarea muncii în organizaţii
MRU – disciplină ştiinţifică menită să creeze şi să mobilizeze cunoştinţele necesare înţelegerii
şi rezolvării problemelor privind asigurarea, dezvoltarea şi folosirea eficientă a personalului din
cadrul organizaţiei
11
Obiectivele operaţionale (de natură tactică şi administrativă, pe termen scurt)
au în vedere activităţile vizând conducerea zilnică a grupurilor de muncă
Obiectivele generale urmăresc:
1 • Atragerea resurselor umane
2 • Reţinerea în organizaţie pe o perioadă mai mare de timp a resurselor
umane
3 • Motivarea resurselor umane
3. anii `30-`50: era juriştilor. În această perioadă funcţiunea de personal se consolidează şi îşi
lărgeşte domeniul de competenţe. În acel context întreprinderea trebuia să ţină cont în funcţionarea
sa cotidiană de o serie de texte produse de legiuitori, care structurau atât politicile de repartizare a
locurilor de muncă, cât şi reprezentarea salariaţilor.
În dimensiunea sa managerială şi socială funcţiunea de personal era în mâinile juriştilor, care
apar ca singurii competenţi, ceea ce face ca întreprinderile să se regăsească într-o „veritabilă junglă
juridică”.
4. anii `50: introducerea logicii de socializare. Datorită progreselor ştiinţifice realizate în
disciplinele psihologie şi sociologie, prin care întreprinderile au fost informate asupra
comportamentelor individuale şi colective ale indivizilor, funcţiunea de personal a început să se
dezvolte şi să pună în valoare noi competenţe (noţiunii de motivaţie fiindu-i oferit un grad de
operaţionalizare). În plan managerial există posibilitatea de a întări relaţia autorităţii, dominată până
acum de întreprindere, prin introducerea unei logici de socializare a comportamentelor salariaţilor.
12
5. anii `60: instrumente proprii de gestionare. În această perioadă funcţiunea de personal
beneficiază de propria sa poziţionare şi legitimitate în întreprindere, iar activitatea de remunerare
apare ca mijlocul cel mai eficace de stimulare a salariaţilor şi ia sub această formă o importanţă
extraordinară.
6. anii `70: influenţa „crizei” organizaţionale şi a mişcării, „ACDM” (Ameliorarea
condiţiilor de muncă). Structurarea funcţiunii se analizează în contextul revendicativ, în sensul că
salariaţii nu se mai mulţumesc cu o muncă redusă la sarcini de executare şi forme ierarhice judecate
arhaic. Ca răspuns la dezafectarea muncii, semnalată mai ales prin absenteism, rotaţie a
personalului, calitate şi chiar productivitate directă, întreprinderea în cursul acestei perioade a
încercat să promoveze noi forme de organizare a muncii: lărgirea ciclurilor de activitate, îmbogăţirea
sarcinilor, grupe semi-autonome.
FUNCTIUNEA DE PERSONAL
20
EVOLUTIE
Este faza corespunzatoare inceputurilor industrializarii caracte 121c22b rizata prin faptul ca
mecanismele de piata erau suverane: muncitorul isi inchiria forta de munca, forta care era supusa
cererii si ofertei ca orice alta marfa. Salariul era stabilit in raport cu cererea si oferta de pe piata
muncii. Din punct de vedere juridic se utilizeaza contractul de munca individual negociat intre
salariat si organizatie. Desi aparent contractul reprezenta un act de egala valoare pentru ambele
parti, inegalitatea era evidenta: salariatul nu cunostea obiectivele si performantele organizatiei, nu
era implicat in actul managerial si nu isi cunostea in totalitate drepturile, individul nefiind motivat
decat prin stimulente materiale.
Se remarca astfel ca in cadrul acestei etape nu s-a acordat personalului decat un rol limitat in
intreprindere, sarcinile preponderente fiind de natura administrativ-juridica, de evidenta a timpului
lucrat, de plata a salariilor, de concedieri, de mentinere a disciplinei, etc.
Cum satisfactia omului nu interesa sau interesa pre putin, au aparut inevitabil consecinte
negative cu impact defectuos asupra functionarii intreprinderii: accidentele de munca, lipsa calitatii,
risipa si pierderi, conflicte individuale si colective (greve). Astfel ca, incepand cu anii `30 apar noi
ipoteze asupra comportamentului uman in munca, diferite cercetari bazandu-se pe doua postulate
fundamentale caracteristice celei de-a doua faze (psiho-sociala):
- orice individ, indiferent de locul sau in ierarhie are nevoie de consideratie
- recunoasterea cerintelor de a fi util si de apartenenta la un grup este o
motivatie la fel de importanta, daca nu mai importanta decat remunerarea financiara
b. FAZA PSIHO-SOCIALA (scoala “relatiilor umane”– Elton Mayo)
21
Aceasta faza este caracterizata de urmatoarele principii:
Din punct de vedere managerial, etapa este caracterizata prin organizarea serviciilor specializate
in probleme de personal care, pe langa angajare, salarizare, organizare si normare a muncii are si
preocupari legate de imbunatatirea conditiilor de munca, de asigurari de sanatate si de satisfacere a
unor probleme particulare ale salariatilor, oferind totodata si posibilitatea atribuirii unor facilitati:
cantine, locuinte, indemnizatii de boala, compensatii pentru cei ramasi fara loc de munca.
In 1953 psihologul Elton Mayo a realizat un studiu la uzinele Hawthorne ale firmei Western
Electric Company din Chicago prin care si-a propus verificarea tezei lui Taylor referitoare la
dependenta productivitatii muncii de conditiile materiale oferite. Surprinzatorul rezultat negativ a
relevat faptul ca, indiferent de modificarile climatului de munca productivitatea a crescut si moralul
s-a ameliorat. Conditiile materiale nu stateau la originea variatiilor de productivitate ci, acordarea
unei constiinte de grup persoanelor supuse observatiei a fost determinanta pentru realizarea unei
mai mari autonomii de munca grupului.
a. Munca nu este neplacuta prin natura sa, acest lucru fiind si mai evident in cazul
in care indivizii contribuie la stabilirea propriilor obiective;
b. Cea mai mare parte a salariatilor pot face fata unei mai mari initiative si unui
mai mare simt al responsabilitatii decat atunci cand acest lucruri nu le sunt solicitate in
mod expres.
Incepand cu anii `50, mai multi cercetatori au pus accentul pe faptul ca omul are pe langa
nevoile sale primare sau psihologice, nevoi secundare – de ordin secundar si nevoi tertiare – de
realizare de sine, in acest sens cele mai importante abordari ale problematicii motivatiilor omului in
munca apartinandu-i lui Abraham Maslow – creatorul celebrei piramide a trebuintelor
(nevoilor/cerintelor) umane.
22
Omul simte o frustrare permanenta, pentru ca daca una din trebuintele sale îi este satisfacuta, o
alta îi ia locul. Teoria lui A. Maslow a repurtat un real succes, insa tentativele de verificare empirica
a prevederilor sale nu au putut confirma ordinea cerintelor umane.
c. FAZA CONTRACTELOR
c. FAZA contractelor
Teoria X descrie conceptia traditionala a functiei de conducere in sensul ca ea este aceea care
trebuie sa dirijeze eforturile indivizilor, sa-i motiveze, sa-i controleze, sa le modifice
comportamentele, indivizii necesitand supraveghere, recompensare sau pedeapsa.
Ipotezele de la care pleaca aceasta teorie – caracteristice fazei primare: munca neplacuta
datorata indolentei, evitarea responsabilitatilor, obiective opuse celor ale firmei – induc un stil
birocratic bazat pe functionarea mecanica.
23
a. munca nu este agreabila pentru ca nu s-a actionat in acest sens si ca atare este
posibil ca omul sa fie determinat pozitiv prin masuri specifice;
b. metodele autoritare pot avea rezultate pozitive pe termen scurt, dar ele provoaca
efecte negative pe termen mediu;
c. cea mai mare parte a indivizilor sunt capabili sa-si stabileasca obiective si sa
doreasca sa le realizeze;
d. indivizii isi asuma responsabilitati, considerandu-le chiar o ocazie de
imbogatire si de diversificare a muncii;
Multe din ideile novatoare ale teoriei Y se aplica astazi cu succes – spre exemplu
descentralizarea sau delegarea sarcinilor si responsabilitatilor.
In cadrul noilor conceptii referitoare la factorul uman se inscrie si Hertzberg, care prin
cercetarile sale cu privire la factorii “de motivare” si “de igiena” pleaca de la consideratia ca
elementele care dau satisfactie in munca sunt de natura diferita fata de cele care provoaca
insatisfactie. Hertzberg identifica doua categorii de factori ce exercita o influenta asupra
comportamentului uman in munca:
Aceste consideratii teoretice sunt extrem de necesare pentru a putea intelege parcursul
evolutional al functiunii de personal si transformarea sa in notiune de functiune de resurse umane.
CONŢINUT – ORGANIZARE
psiho-sociologice
3. Orizontul Termen scurt Termen mediu – plan de
perspectiva de pregatire
profesionala
4. Calificarea Jurist Jurist, economist, specialist
proiectelor de dezvoltare
in intreprindere
6. Responsabilul Seful de personal Director de Resurse Umane;
functiei
Director al dezvoltarii
umane si sociale
25
g) mediul si conditiile de munca;
h) relatiile sociale;
i) reprezentarea conducerii în problemele de gestiune a personalului;
j) relatiile externe.
a) ADMINISTRAREA CURENTĂ A PERSONALULUI reprezinta subdomeniul prin
intermediul caruia se asigura functionarea cotidiana a întreprinderii: angajari, remunerari, relatii
cu sindicatele,etc. mai precis, ea se ocupa de rezolvarea unor sarcini cum ar fi:
- înregistrarea, urmarirea si controlul datelor individuale si colective ale
personalului ( dosare individuale, fisiere de baza, realizarea de statistici)
- aplicarea dispozitiilor legale si ale reglementarilor în vigoare
- administrarea remuneratiilor
- calcularea cheltuielilor sociale: securitate sociala, pensionari, etc.
b) GESTIUNEA PROPRIU-ZISĂ A PERSONALULUI are ca principal obiectiv
ansamblul actiunilor legate de ocuparea locurilor de munca:
- previziunea cerintelor de ordin cantitativ si calitativ
- recrutarea/selectia
- evaluarea locurilor de munca si a posturilor
- evaluarea persoanelor
- promovarea si mobilitatea persoanelor
c) FORMAREA PERSONALULUI asigura cresterea si transmiterea patrimoniului
cultural al întreprinderii si se preocupa de realizarea urmatoarelor sarcini:
- determinarea cerintelor de formare
- întocmirea planului de formare aferent
- îndeplinirea actiunilor planului de formare adoptat
- evaluarea rezultatelor obtinute
d) DEZVOLTAREA SOCIALĂ acopera mai multe aspecte si anume:
- organizarea muncii în cadrul compartimentelor si locurilor de munca
- definirea posturilor de lucru
- adaptarea fortei de munca la cerintele nevoilor tehnologice
e) GESTIUNEA COSTURILOR CU PERSONALUL presupune o urmarire a
cheltuielilor referitoare la instruirea si perfectionarea personalului, la remunerarea postului de
munca
f) INFORMAREA sI COMUNICAREA domeniu ce are ca principale obiective sa ofere
informatii necesare atât conducerii cât si personalului organizatiei, sa apropie conducerea si
salariatii, sa o faca mai comunicativa.
g) MEDIUL sI CONDIŢIILE DE MUNCĂ vizeaza în principal doua domenii diferite:
- contextul în cadrul caruia evolueaza angajatul
- continutul propriu-zis al muncii
Se urmareste realizarea unor conditii mai bune în ceea ce priveste securitatea si igiena muncii,
mediul fizic, stabilirea unor orare de lucru flexibile, etc.
26
sunt subordonate direct conducerii si îndeplineste multe din structurile conducerii în acest
domeniu:
- solutionarea conflictelor individuale – colective
- rezolvarea cazurilor individuale prin intermediul orientarii carierei
j) RELAŢIILE EXTERNE asigura legatura organizatiei cu diferite organe si organisme
specializate care se ocupa cu : inspectia muncii, securitatea societatii, cu patronatul,
administratia locala, învatamântul, etc.
Managementul resurselor umane - MRU - este activitatea de management raspunzatoare de toate
deciziile si actiunile care afecteaza relatia dintre o organizatie si membrii ei.
27
intre obiectivele angajatilor si cele ale organizatiei constituie piatra de incercare a ceea ce inseamna
management al resurselor umane – vezi: angajament afectiv. De cele mai multe ori obiectivele
organizatiei se schimba intr-un mod mult mai rapid decat capacitatea oamenilor de a se adapta
acestor schimbari. Un manager de resurse umane afirma recent ca „abia am reusit sa organizez
oamenii, sa-i instruiesc si sa-i fac sa inteleaga care-i rolul lor si am auzit ca trebuie sa o iau de la
capat..., bateriile mele mai tin dar nu stiu daca si ale lor”. Astfel de reactii din partea managerilor de
resurse umane sunt frecvente si ele capata aspecte dramatice atunci cand trebuie sa concedieze
persoanele in care s-au investit si care „nu mai au loc” in noua strategie organizationala.
La aceste categorii de probleme, ce sunt din ce in ce mai frecvente in MRU modern, raspunsurile
consultantilor se incadreaza in special in urmatoarele directii: pe langa programe de asistenta pentru
persoanele disponibilizate (masuri reactive) se ofera si masuri anticipative: optimizarea planurilor
organizationale pe termen lung pentru cresterea stabilitatii companiei, recalificarea personalului,
consolidarea factorilor de cultura organizationala pentru a adapta si flexibiliza personalul la ritmul
accelerat de schimbari si programe de dezvoltare organizationala.
Etapa de integrare - elementele sale fac parte, alaturi de cele folosite în etapa contractelor, din
politicile contemporane de personal. Prin prisma managementului de resurse umane, integrarea se
44
defineste ca „totalitatea procedeelor, metodelor si tehnicilor prin care se urmareste apropierea sau
coincidenta, în continutul lor compatibil si complementar, a intereselor individuale ale angajatilor cu
obiectivele întreprinderii. Scopul urmarit este sa orienteze energiile salariatilor în directia realizarii
obiectivelor întreprinderii, respectiv integrarea în strategia sociala a politicii generale a unitatii
economice"Metodele si tehnicile de integrare a salariatilor în politica generala a întreprinderii
urmaresc sa reduca sursele de tensiune si sa motiveze personalul, astfel încât sa le ofere sentimentul
de apartenenta la întreprindereIntegrarea se realizeaza prin: conducerea prin obiective, actionariatul
salariatilor, sisteme de cointeresare a angajatilor, cercuri de calitate, identificarea unei culturi a
întreprinderii, elaborarea unui proiect al întreprinderii, formarea si sistemul de promovare
profesionala etc.Daca, în functiunea traditionala de personal, sarcinile constau în administrarea
personalului (încadrare, salarizare) si aplicarea prevederilor dreptului muncii, în managementul
resurselor umane, la acestea se adauga definirea si aplicarea unei politici sociale, o politica de relatii
umane (integrare, motivare), comunicare si negociere. Daca un responsabil de personal are nevoie
doar de cunostinte juridice si administrative, unui manager de resurse umane i se solicita cunostinte
economice, psihologice si psihosociologice.
5.2. Motivatia si participarea angajatilorConceptul de motivatie are diferite sensuri, din care
retinem doua: din punct de vedere economic, reprezinta „ansamblul factorilor ce determina
comportamentul unui agent economic", iar din perspectiva psihologica constituie „actiunea fortelor,
constiente sau inconstiente, care determina comportamentul, fara nici o consideratie morala"[2]Prin
participare se întelege „dreptul lucratorului de a interveni în cadrul unei comunitati, respectând
legea, regulamentul" Importanta acestor concepte este subliniata în lucrarile ce trateaza
managementul resurselor umane cu referiri la întreprinderile cu rezultate foarte bune.[3] Iata
principiile succesului unor astfel de întreprinderi:înclinatie spre actiune;structuri lejere si proceduri
simple; clientul este suveran; personalul reprezinta esentialul;favorizare si maximum de
autonomie pentru spiritul de actiune si inovare;existenta unei filosofii specifice fiecarei întreprinderi
(cultura organizationala);coexistenta supletii si a rigorii;insistenta pe ceea ce „trebuie facut".În
domeniul motivatiei, un element important a fost evidentiat de Abraham Maslow[4] , si anume
nevoile angajatilor, în teoria nivelurilor ierarhice ale nevoilor, el a clasificat necesitatile/nevoile pe
cinci niveluri.1. Nevoile fiziologice de baza - sunt legate de supravietuirea lucratorului (hrana,
locuinta etc).2. Nevoile de securitate, siguranta - au în vedere perspectiva existenteisalariatului, a
sigurantei locului sau de munca. Atunci când nevoile fiziologice si cele de securitate sunt
satisfacute, apar alte nevoi, superioare,3.Nevoile sociale - cerinte ce tin de necesitatea apartenentei
la un grup social, de recunoasterea de catre ceilalti salariati a locului pe care îl ocupaindividul în
cadrul echipei, compartimentului, sectiei etc.4.Nevoile personale - sunt legate de consideratia
acordata de catre ceilalti, de stima si respectul atribuite lucratorului. 5.Nevoile de
autodepasire, de realizare personala. Pentru ca oamenii au personalitati si expectatii diferite,
sistemul motivational ar fiecarui individ trebuie personalizat, tinând cont de existenta urmatoarelor
categorii:- motivatii economice si profesionale („omul economic");- motivatii sociale
(„omul social");- motivatii legate de autorealizare („omul care se realizeaza");-
motivatii complexe („omul psihologic"); - motivatii de mobilizare, implicare („omul
participativ"), 5. 3. Managementul participativ
Acest tip de management detine cheia asigurarii unor motivatii de mobilizare, de implicare,
specifice întreprinderilor performante. Se poate considera ca managementul participativ reprezinta
„un mod de gestiune descentralizata a unei întreprinderi, ce presupune responsabilizarea fiecarui
nivel ierarhic, prestarea unei activitati specifice de catre fiecare salariat în conditiile existentei unei
interdependente între diferiti lucratori, a unor raporturi de încredere si respect, în scopul realizarii
obiectivelor respectivei întreprinderi"[5] Participarea salariatilor implica anumite masuri si atitudini
45
din partea conducerii întreprinderii în privinta delegarii si descentralizarii activitatilor.Delegarea
presupune largirea responsabilitatilor angajatilor subordonati prin încredintarea unor competente în
luarea anumitor initiative. Decizia se ia însa la nivelurile ierarhice superioare. Din acest motiv,
delegarea nu aduce cu sine modificari structurale importante, dar motiveaza personalul în implicarea
sa pentru atingerea unor obiective.Descentralizarea presupune cresterea autonomiei unitatilor
componente sectii, ateliere, compartimente de lucru. Din aceasta cauza, apare necesitatea efectuarii
unor schimbari structurale astfel încât sa mareasca gradul de participare a salariatilor la luarea
deciziilo
46