Anomia

Datorita stratificarii sociale si naturale a oamenilor, societatea cuprinde indivizi cu o

mare diversitate, de la conduite adecvate normelor si valorilor vietii, pna la conduite de
ncalcare a lor. Cum societatea nu este o interactiune mecanica de indivizi, reactiile fata
de procesele, faptele si deciziile individuale sau de grup sunt indubitabil variate. Cei mai
multi oameni se conformeaza la normele sociale, nsa un numar de indivizi, din motive
personale sau din cauze sociale, manifesta o atitudine potrivnica regulilor sociale. Acestia
se abat de la conduita generala si genereaza fenomenul deviantei. Devianta apare ca un
mod specific de a gndi si a actiona fata de mecanismele sociale de reglementare a
comportamentelor umane si sociale: permis/interzis, corect/incorect, just/injust,
libertate/constrngere, acceptabil/inacceptabil, acord/dezacord, moral/imoral. Judecarea
comportamentelor se face, obisnuit, n aceasta dihotomie, n care unii sunt buni si altii
sunt rai. n fiecare societate se stabileste cadrul legal de actiune a individului si a
grupurilor, iar dincolo de acest cadru exista doar devierea de la principiile si regulile
acestuia.
Devianta este definita ca tip de conduit care se abate de la regulile admise de
societate, Sorin Radulescu defineste devianta ca fiind orice act, conduita sau manifestare
care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii ori ale unui grup social particular,
deci devianta constituie reflexul fata de ceea ce este considerat normal de catre o
colectivitate. Orice abatere de la principii si reguli dupa care se organizeaza viata
colectiva este considerata devianta. Orice afirmare a deviantei este strns legata de zona
de permisivitate a comportamentelor indivizilor. De aceea, devianta cuprinde o mare
diversitate de conduite: ilegale, imorale, antisociale, excentrice. Un comportament
deviant este un comportament atipic diferit de pozitia standard si invadeaza normele si
valorile acceptate si recunoscute de catre un sistem social.
Devianta a constituit un obiect al interpretarii sociologice din varii perspective. Cum
societatea, era preocupata de asigurarea ordinii si a stabilitatii mpotriva grupurilor si a
indivizilor care ncercau sau actionau mpotriva normelor si valorilor ei, n plan teoretic
s-a manifestat un interes special pentru explicarea proceselor, fenomenelor si
comportamentelor deviante.

Unele explicatii ale deviantei se concentreaza asupra fortelor sociale mari. O astfel de
teorie pune accentual pe conceptual de anomie, noiune ce desemneaz starea de
dereglare a funcionrii unui sistem sau subsistem social, dereglare datorat dezintegrrii
normelor ce reglementeaz comportamentul indivizilor i asigur ordinea social.
Termenul a fost introdus n limbajul disciplinelor sociale de ctre filosoful francez JeanMarie Guyau, n a doua jumtate a secolului al XlX-lea, dar coninutul sociologic i
consacrarea sa se datoreaz lui E. Durkheim. Termenul de anomie este utilizat de
Durkheim, mai nti, n La Division du travail social (1893), pentru a desemna una din
cauzele proastei funcionri a diviziunii muncii n societatea din timpul su, generat de
lipsa unei reglementri satisfctoare a relaiilor dintre diferite elemente (neatingerea unei
solidariti organice") i apoi Le Suicide (1897), unde anomia i gsete aplicaie n
cunoscuta clasificare a sinuciderilor: egoiste", altruiste", anomice" i fataliste".
n lucrarea Diviziunea muncii sociale, E. Durkheim afirma ca o societate functioneaza
normal cnd ndeplineste trei conditii:
- ntre elementele organele care constituie ansamblul social, este necesar sa existe un
ansamblu de relatii solidare;
- constientizarea acestei solidaritati de catre elementele n cauza;
- o forma de reglementare a functionarii ansamblului social care predetermina modul n
care elementele ntregului trebuie sa convearga ntre ele.
n conceptia sa studiul unei societati trebuie sa nceapa cu studiul solidaritatii sociale,
deci a legaturilor sociale.
El considera ca orice societate (unitate de indivizi) este compusa din populatii (deci
dintr-un anumit numar de membrii si din legaturile sociale ntre membrii unei populatii.)
Procesul de integrare sociala reprezinta extinderea legaturilor sociale asupra
membrilor unei populatii, iar anomia reprezinta tocmai procesul opus, respectiv
comprimarea, reducerea numarului si intensitatii legaturilor sociale ntre membrii unei
populatii (dezintegrare sociala).
Solidaritatea sociala se realizeaza prin diviziunea muncii . Pentru E. Durkheim este
important a sti n ce masura solidaritatea sociala produsa de diviziunea muncii contribuie
la integrarea generala a societatii, ntruct numai atunci vom stii pna la ce punct este
necesara, daca este un factor esential al coeziunii sociale sau dimpotriva, nu este dect o
conditie accesorie si secundara. El propune pentru clarificarea problemei ca, este
necesar sa comparam aceasta legatura sociala cu altele, spre a-i masura partea care-i
revine n efectul total si n acest scop este indispensabil sa ncepem prin a clarifica
diferitele specii de solidaritate sociala.
n viziunea sociologului societatea este exterioara indivizilor, ea are o putere
morala care genereaza constiinta colectiva; forma cea mai nalta a vietii
psihice pentru ca ea este constiinta constiintei.
Analiznd raportul dintre libertatea individului si starea de anomie, considera ca e fals
antagonismul dintre autoritatea regulii si libertatea individului. El afirma: Libertatea este
ea nsasi produsul unor reglementari. Eu nu pot fi liber dect n masura n care altul este
mpiedicat sa profite de superioritatea sa fizica, economica sau de alt ordin de care
dispune si singurul obstacol n calea acestui abuz de putere este regula sociala.
Pentru E. Durkheim presiunile umane se opresc dect n fata unei puteri morale pe
care o respecta. Daca o autoritate de acest gen lipseste, atunci domneste legea celui mai
tare.

Forta care asigura regula morala n virtutea careia functioneaza viata sociala, ce
realizeaza legaturile ntre indivizi si are sursa n esenta societatii, a legaturilor dintre
oameni, care se concretizeaza n constiinta comuna sau colectiva. Constiinta comuna
reprezinta ansamblul credintelor si sentimentelor comune mediei membrilor societatii.
Ea este difuza n toata societatea, dar nu este lipsita de caractere specifice care fac din ea
o realitate distincta.
Pentru ca viata sociala sa se desfasoare normal, este necesar ca oamenii sa respecte
regulile sociale, echivalente cu sentimentele comune pentru toti membrii societatii.
Relatiile sociale, legaturile sociale care se stabilesc ntre indivizi n cadrul societatii
nu sunt acelasi sub aspectul volumului si intensitatii.
Tipul de legaturi sociale, care semnifica solidaritatea sociala, reprezinta si tipul
acesteia.
Metoda de determinare a tipurilor de legaturi sociale consta n studiul faptelor
externe pentru a obtine cunostinte despre faptul social intern.
Solidaritatea sociala se manifesta n exterior prin drept. Deci tipurile de solidaritate
sociala vor fi influentate de tipul de drept preponderent.
E. Durkheim distinge functie de speciile de sanctiuni ntre doua tipuri de solidaritate
sociala:
- solidaritate sociala mecanica la care corespund sanctiunile represive (dreptul represiv);
- solidaritate sociala organica la care corespund sanctiunile restitutive (dreptul restitutiv).
Solidaritatea mecanica este caracteristica societatilor traditionale, bazndu-se pe
asemanarea membrilor, pe mpartasirea acelorasi sentimente si valori.
Ea este difuza si spontana. Specia de drept care sta la baza acestui tip de solidaritate
sociala este dreptul represiv. Deci, studiul solidaritatii mecanice presupune studiul
sanctiunilor aplicate pentru a pedepsi corect ncalcarea regulilor. Pedeapsa urmeaza
greselii, continutul greselii l reprezinta ruperea legaturii sociale, iar acest act este
denumit n dreptul represiv crima. Durkheim subliniaza ca puterea societatii nu nceteaza
a se manifesta n cazul ruperii legaturii sociale, ci si schimba doar forma de manifestare:
ea se transforma din solidaritate sau coeziune sociala ntre membrii societatii n pedeapsa
si mnie colectiva , n razbunare.
Declinul puterii sociale apare n cazurile n care crimele ramn nepedepsite. n aceste
cazuri n care crimele ramn nepedepsite, fortele care opresc pedeapsa sunt mai puternice
dect societatea.
Astfel, se realizeaza premisele ca legitimitatea autoritatii (statale, politice, juridice) sa
se prabuseasca si sa se instaleze anarhia.
Solidaritatea organica este acel tip de solidaritate n care relatiile sociale, sunt
reglementate indirect, mediat de societate prin intermediul dreptului restitutiv , iar
interventia acesteia nu se realizeaza mecanic ci prin solicitarea celor interesati.
Raporturile care se nasc, modifica si nceteaza n cadrul dreptului restitutiv, sunt de
doua genuri: negative si pozitive (de cooperare). Ca urmare, solidaritatea sociala se
contureaza n doua forme: solidaritate sociala negativa si solidaritate sociala pozitiva.
Solidaritatea care mpiedica anumite raporturi are sens negativ. Ea rezulta din raporturile
persoanelor cu lucrurile (reglementat de dreptul juridic asupra lucrurilor n posesiune).
De pilda, dreptul de proprietate, nu reclama relatii ntre persoane, deci nu contribuie
la unitatea corpului social, dar nici nu ngaduie manifestarea unor litigii (ostilitati,

conflicte). Solidaritatea care se stabileste n acest caz nu se manifesta dect pentru a

repara sau preveni o lezare.
Drepturile reale (raportul cu lucrurile) sunt fenomene de solidaritate pentru ca
mijlocesc contacte si tin laolalta membrii unei societati; solidaritatea este negativa pentru
ca i mentine separat drepturile reale, fiind suspendate legaturile cu alte persoane si deci
nefiind posibil conflictul nu este posibil nici consensul.
Pe lnga regulile care rezulta din solidaritatea negativa, dreptul restitutiv cuprinde si
reguli care se refera la dreptul domestic (dreptul familiei), dreptul comercial, contractul
de procedura administrativ si constitutional. Relatiile care sunt reglementate de aceste
reguli, afirma Durkheim, exprima un concurs pozitiv, o cooperare care deriva din
diviziunea muncii.
Durkheim, utilizeaza conceptul de drept cooperativ si subliniaza, Toate reglate de
dreptul cooperativ cu sanctiuni restitutive si solidaritatea pe care o implica rezulta din
diviziunea muncii sociale. ncalcarea acestor reguli nu afecteaza sufletul comun al
societatii si determina o sanctiune moderata.
De pilda, reglarea functiilor domestice, conditiile normale ale mariajului, stabilirea
filiatiei legitime tin de sfera dreptului, cooperativ si implica sanctiuni restitutive. n
contracte intervin obligatii corelative, reciproce. nsa reprocitatea nu estre posibila dect
acolo unde exista cooperare si aceasta nu apar fara diviziunea muncii. A coopera ntradevar nseamna a mparti o sarcina comuna.
Solidaritatea pozitiva se realizeaza n doua forme:
- prima care leaga individul de societate n mod direct fara nici un intermediar;
- a doua n care individul depinde de societate, ntruct depinde de partile pe care o
compun.
Prima este solidaritatea pozitiva (TIPUL COLECTIV) care reprezinta ansamblul mai
mult sau mai putin organizat de credinte si sentimente comune tuturor membrilor
grupului.
n al doilea caz, solidaritatea pozitiva se realizeaza prin demersul societatii de a numi
un sistem de functii diferite si speciale legate prin raporturi diferite. Ar rezulta doua
societati dar ele nu fac mpreuna dect una. Sunt doua fete al uneia si aceleasi realitati,
dar care trebuie totusi distinse.
Acest din urma tip de solidaritate derivata din diviziunea muncii este denumita de
Durkheim solidaritate organica ntruct seamana cu aceea pe care o observam la
animalele superioare. Fiecare organ are fizionomia si autonomia sa si totusi unitatea
organismului este cu att mai mare cu ct aceasta individualizare a fortelor este mai
marcata.
A ntelege raportul dintre cele doua tipuri de solidaritate (mecanica si organica)
presupune a diviza constiinta individului n doua:
- o parte comuna cu grupul ntreg, aceasta reprezentnd societatea care traieste si
actioneaza prin noi;
- o parte constituita din trasaturile noastre personale, distincte.
n situatia n care constiinta colectiva acopera exact constiinta noastra totala
solidaritatea mecanica, deci derivata din asemanari este maxima.
n acest caz individualitatea noastra este nula.
Diviziunea muncii, care determina solidaritatea organica ne ordona nsa sa ne
specializam, sa ne dezvoltam, fiinta profesionala.

E. Durkheim constata ca o data cu evolutia societatii, diviziunea muncii se accentueaza

si, ca urmare, se accentueaza o diferentiere a indivizilor si a tipurilor profesionale.
Accentuarea diviziunii muncii determina o diminuare a rolului constiintei
colective care n solidaritatea mecanica asigura unitatea de actiune a elementelor
(organelor) sociale.
n societatile segmentare traditia exercita rolul reglator. n societatile moderne, n care
diviziunea muncii se adnceste este necesara o forta reglatoare care sa fie implicata n
actiunea convergenta a elementelor ntregului social. Daca aceasta forta lipseste sau nu se
afla n raport cu gradul de dezvoltare al diviziunii muncii pot aparea forme anormale ale
acesteia.
E. Durkheim analizeaza urmatoarele forme anormale ale diviziunii muncii:
a) crizele economice (industriale sau comerciale) care provoaca rupturi ale solidaritatii
sociale prin falimentele pe care le genereaza, concretizate n ajustarea deficienta a
functiilor sociale de productie si consum;
b) antagonismul ntre munca si capital ce se adnceste o data cu accentuarea diviziunii
muncii si se materializeaza n cresterea tensiunilor sociale ntre patroni si muncitori;
c) dislocarea unitatii stiintei ca ntreg, datorita diviziunii muncii
intelectuale si specializarii crescnde a oamenilor de stiinta.
Avnd schema cadru cu repere din conceptia lui Emil Durkheim, putem defini
conceptul de anomie ca fiind lipsa reglementarilor sociale, scaderea puterii de actiune a
societatii asupra indivizilor.
Starea de anomie, de dezechilibru, de anarhie a societatii se manifesta printr-o
perturbare a ordinii colective datorita diminuarii puterii morale sau crizei unei autoritati
capabile sa impuna limite pe care indivizii si le respecta n mod spontan.
Modelul explicativ elaborat de E. Durkheim ajuta la ntelegerea, n limite determinist
cauzale a surselor de delincventa.
Se poate concluziona ca starea de anomie genereaza si multiplica delincventa.
Conform acestui dezident, in orice societate exista inevitabil indivizi care se abat de la
tipul colectiv, comitand crime. De pe aceste pozitii Durkheim sustine ca delictenta are un
rol necesar si util, deoarece este legata de contitiile fundamentale ale vietii sociale.
Plecand de la aceste convingeri, Durkheim introduce in circuitul sociologiei notiunea de
anomie, care reprezinta o stare obiectiva a mediului social caracterizata printr-o
degradare totala a normelor sociale, ca efect a unor schimbari bruste. Starea de anomie
apare ca urmare a ruperii solidaritatii sociale la nivelul institutiilor sociale mediocre
(familia, scoala, biserica, comunitatea) care nu mai pot asigura integrarea normala a
indivizilor in colectivitate, neavand norme clare. Anomia nu este deci o stare definitiva de
absenta totala a normelor, ci o situatie sociala in cadrul careia normele de baza isi
suspenda temporar functionalitatea cu consecinte la nivelul modificarii comportamentelor
deviante. Anomia afecteaza un grup social prin ruperea echilibrului ordinii sociale, prin
sentimentul de dezorientare rezultat din confruntarea cu noua situatie. Indivizii sunt
aruncati intr-o situatie inferioara celei anterioare si, in consecinta, unii dintre ei nu se mai
supun regulilor impuse de societate, din exterior, iar societatea, la randul ei, nu mai este
capabila sa-si impuna normele.
Conceptia despre anomie a lui Durkheim a fost ulterior imbogatita si diversificata de
catre o serie de autori. Cel care a dezvoltat teoria anomiei sociale intr-un cadru teoretic
diferit fata de cel durkheimian a fost sociologul american R. K. Merton.Conform

conceptiei sale, orice societate solicita membrilor sai doua cerinte morale principale. In
primul rand, sa aleaga ca finalitate a actiunilor lor numai acele scopuri culturale care sunt
aprobate si dorite de intreaga societate si, in al doilea rand- sa selecteze numai cai
aprobate de societate, adica mijloace institutionale de realizare a scopurilor. Neputand
atinge scopurile la care aspira, individual apeleaza la cai ilicite, concretizate in forma
actiunilor infractionale. Pentru a demonstra acest lucru Merton construieste o
paradigma care, punand in ecuatie scopurile si mijloacele sociale, evidentiaza
caracterul si rolul diverselor moduri de adaptare individuala la mediul in care traieste
individul. Dintre aceste moduri de adaptare, cinci apar ca fundamentale:
conformismul, consta in acceptarea in acelasi timp a scopurilor si a mijloacelor
fixate in societate, chiar daca idealul proiectat nu este atins niciodata. Reprezint
cea mai comun i mai rspndit form de adaptare la starea de anomie i nu are
un caracter deviant. Ea const n acceptarea att a scopurilor sociale ct i a
mijloacelor legitime de atingere a lor. Larga rspndire a acestui tip de
comportament este foarte important deoarece asigur continuitatea i stabilitatea
societii. Deii conformarea la normele sociale i la regulile formale pune aparent
n dezavantaj i n poziii indezirabile pe cei care se angajeaz n asemenea
comportamente acesta reprezint un tip de comportament adoptat de muli
oameni;
inovatia, rezulta din faptul ca obiectivul cultural stabilit este bine interiorizat de
individ, in timp ce procedeele legitime pentru atingerea lui sunt respinse. Este un
tip de comportament cu rol de adaptare la starea de anomie. Caracteristic acestui
tip de adaptare este acceptarea scopurilor sociale i respingerea mijloacelor
instituionale. Respingnd mijloacele legitimate social, inovatorii adopt mijloace
dezaprobate social dar eficace n atingerea scopurilor promovate social. Exemple
n acest sens sunt artiti nonconformiti, hoii, escrocii, inovatorii, vnztorii de
droguri, etc. Toi acetia reuesc s obin bogie, prestigiu, recunoatere social
prin mijloace ilegitime dar eficiente. Cauza unor astfel de strategii de adaptare la
anomie se gsete n particularitile contextului cultural implicat. Astfel potrivit
unor autori socializarea inadecvat poate conduce la inovare, conflictul dintre
aspiraiile internalizate i mijloacele legitime inaccesibile fiind rezolvat prin
reinerea aspiraiilor spre succes i renunarea la mijloacele legitime. Legat de
calea ilegitim de adaptare la anomie, ntrebarea care se pune este care
caracteristic sau nsuire a structurii sociale predispune ctre inovare? Un
rspuns la aceast ntrebare a fost oferit de un autor american, Lohman, J. D.
(1937). Acesta a artat faptul c anumite categorii de comportamente deviante
care aveau o frecven crescut n anumite zone din nordul oraului Chicago
constituiau un rspuns normal la o situaie n care accentul cultural pus pe
succesul material a fost bine asimilat dar accesul la mijloacele convenionale,
legitime de atingere a acestuia era puternic restricionat. Oferta de locuri de
munc din zon era limitat la ocupaii manuale care n Statele Unite aveau un
prestigiu redus comparativ cu ocupaiile de tip gulere albe. Aceast situaie
conducea la o stare de tensiune care crea presiune spre ci inovatoare de atingere
a succesului i prestigiului.
ritualismul, consta in restrangerea afirmatiilor, individul ramanand si actionand in
conformitate cu normele legitime. Ritualitii se concentreaz asupra mijloacelor

instituionale ntr-o msur att de mare nct ajunge s ignore scopurile sociale.
Un exemplu tipic este reprezentat de cazul birocrailor care sunt excesiv
preocupai de respectarea regulilor formale i care ajung s abandoneze scopurile
instituiei. Avem de a face n acest caz de o asimilare accentuat a mijloacelor
instituionale n detrimentul adoptrii scopurilor sociale
evaziunea, este considerata ca un mod de adaptare destul de rar, caracterizata prin
abandonul simultan al scopurilor si normelor si refugiul individului in zone
marginale ale societatii. Este cea mai puin frecvent form de adaptare la starea
de anomie. Cei care adopt o asemenea strategie de adaptare sunt n societate dar
nu particip la viaa social . Din punct de vedere sociologic acetia constituie
alienaii. Nemprtind orientarea general din societate ei sunt inclui n
aceasta mai mult fictiv. n aceast categorie intr indivizii asociali: vagabonzii,
alcoolicii, drogaii, prostituatele, psihoticii i alte categorii oameni care triesc la
marginea societii. Aceast modalitate de adaptare este adoptat n cazul n care
societate acord importan celor dou componente structurale, indivizii
asimileaz complet att scopurile sociale ct i mijloacele instituionalizate iar
acestea sunt ncrcate afectiv i nalt valorizate dar procedurile instituionalizate
care asigur atingerea acestor scopuri nu sunt accesibile indivizilor. n aceast
situaie apare un conflict ntre cerina adoptrii mijloacelor instituionale pentru
atingerea scopurilor sociale i presiunea spre adoptarea mijloacelor ilegitime dar
eficiente pentru atingerea acestor scopuri. Neavnd acces la mijloacele legitime i
neputnd adopta nici pe cele ilegitime dar eficace indivizii se confrunt cu un
dublu conflict. Ordinea bazat pe competiie este meninut n societate dar cei
care nu pot face fa acestei ordini abandoneaz i se retrag la marginea societii.
Resemnarea, defetismul, pesimismul sunt mecanismele psihologice adoptate de ce
care aleg s scape de cerinele societii. Aceast strategie apare n cazul unor
eecuri repetate de atingere a scopurilor valorizate social i din cauza incapacitii
de adoptare a mijloacelor ilegitime datorat internalizrii prohibiiilor sociale.
Conflictul este stins prin renunarea att la scopurile sociale ct i la mijloacele
legitimate social de atingere a acestora. Astfel conflictul este eliminat iar individul
devine asocial.
rebeliunea, consta in respingerea in aceasi masura atat a scopurilor, cat si a
mijloacelor din dorinta individului de a inlocui normele sociale cu altele. Este o
alt form de adaptare la starea de anomie i este caracterizat de respingerea
deopotriv a scopurilor valorizate social i a mijloacelor aprobate social. Cei ce
adopt o asemenea atitudine ncearc s nlocuiasc vechea ordine social i
normativ cu alta nou. Exemple pentru acest tip de rspuns la starea de anomie
sunt reprezentanii organizaiilor revoluionare care i propun schimbarea
modului de a gndi i de a fi al oamenilor prin intermediul unor ideologii, ai
organizaiilor teroriste, liderii grupurilor religioase fanatice, ai subculturilor
juvenile (rockeri, hippy, etc).
Limitarea oportunitilor de angajare la ocupaii manuale care cer o calificare redus i
care ofereau salarii mici nu puteau concura n ceea ce privete succesul material cu
veniturile mari oferite de activitile ilicite. Lipsa unei bune integrri ntre mijloacele i
scopurile sociale valorizate de cultura dominant i particularitile structurii de clas se
combin pentru a favoriza apariia unei rate nalte a conduitelor deviante n aceste

societi. Recursul la prima dintre alternativele comportamentale, calea legitim este

limitat de faptul c atingerea obiectivelor care simbolizeaz succesul potrivit culturii
dominante este dificil pentru persoanele dezavantajate de educaia precar i de resursele
economice limitate. Presiunea standardelor de succes ale grupului conduce la atenuarea
importanei mijloacelor legitime dar n mare msur ineficiente stimulnd creterea
gradului de utilizare a mijloacelor ilegitime dar mai eficiente.. Aceste presiuni ale culturii
dominante exercitate asupra unei persoane n situaie sunt incompatibile. Pe de o parte li
se cere s-i orienteze comportamentul spre acumularea de bunstare dar pe de alt parte
li se neag n mare msur oportunitile de a face acest lucru pe calea legitim.
Consecina acestei inconsecvene structurale este apariia persoanelor bolnave psihic, a
conduitelor deviante sau a activitilor revoluionare. Echilibrul dintre mijloacele legitime
social i scopurile valorizate de societate devine foarte instabil cu o accentuare progresiv
asupra atingerii scopurilor valorizate social i ncrcate de prestigiu prin orice mijloace.
n acest context, Al Capone, reprezint triumful inteligenei imorale asupra eecului
moralei convenionale unde cile legitime sunt blocate sau ngustate ntr-o societate care
acord o mare importan bunstrii materiale i ascensiunii sociale. Important este faptul
c nu doar succesul material trebuie luat n considerare pentru explicarea surselor
comportamentelor deviante ci i prestigiul social. O frecven ridicat a
comportamentelor deviante nu este generat doar de lipsa de oportuniti sau de accentul
exagerat asupra succesului material. O structur social rigid, un regim social cu
caracteristici feudale, sau de cast pot limita asemenea pot limita asemenea oportuniti
dincolo de punctul de unde se pot obine n societatea noastr asemenea obiective. Acest
lucru este posibil atunci cnd sistemul cultural laud valori culturale deasupra oricror
altor simboluri comune ale succesului pentru populaie n ntregul su n timp ce structura
social restricioneaz sau elimin accesul la mijloacele aprobate social de achiziionare a
acestor simboluri pentru o mare parte a populaiei astfel nct comportamentele deviante
se dezvolt pe scar larg. Cu alte cuvinte ideologia egalitarist neag prin implicaiile
sale existena grupurilor sau indivizilor necompetitivi n atingerea succesului pecuniar.
Acelai grup de simboluri ale succesului este considerat a fi dezirabil pentru toat lumea.
Se consider c aceste scopuri transcend graniele dintre clasele sociale i nu sunt
ngrdite de ele, dar n acelai timp, actuala organizare social arat c exist asemenea
diferenieri de clas n ceea ce privete accesul la aceste scopuri sociale comune.
Frustrarea i ngustarea aspiraiilor conduc la cutarea unor ci de scpare fa de
situaia intolerabil indus cultural ori ambiiile nemplinite se pot rezolva prin activiti
ilicite care pot ajuta la atingerea valorilor dominante. Accentul pus de societate pe
succesul pecuniar i pe realizarea ambiiilor genereaz anxietate, ostilitate, nevroze i
comportament antisocial. Aceast analiz teoretic nu merge pn acolo nct s explice
diferitele corelaii dintre srcie i criminalitate. Srcia nu este o variabil izolat ci este
una situat ntr-un context social i cultural complex i interdependent. Srcia ca
condiie limitatoare a oportunitilor nu este suficient pentru a explica ratele nalte de
delincven. Numai n msura n care srcia i dezavantajele asociate cu ea n competiia
pentru valorile sociale valorizate de toi membrii societii sunt legate de asimilarea
accentului cultural pe acumularea de bani ca un simbol al succesului este o conduit
antisocial, un rezultat normal. Astfel srcia este corelat n mai mic msur corelat cu
infracionalitatea n Europa de est dect n America. Posibilitile de mobilitate social
sunt mai mici dect n America astfel nct srcia este mai puin asociat n aceste ri cu

oportuniti limitate. Putem explica relaia dintre srcie i criminalitate doar atunci cnd
ne raportm la ntregul ansamblu: srcia, oportunitile limitate, i sistemul de valori
culturale mprtite n comun de membrii societii fa de rile n care structura de
clas rigid este asociat cu un sistem de valori ale succesului specifice pentru fiecare
clas social.
n societile capitaliste dezvoltate cum este cea american unde presiunea pentru
obinerea succesului tinde s elimine constrngerile controlului social asupra mijloacelor
utilizate pentru atingerea scopurilor valorizate social. Principiul care ghideaz aciunile
indivizilor n situaia n care structura cultural exalt nejustificat valorile sociale iar
structura social limiteaz excesiv accesul la mijloacele aprobate social poate fi exprimat
de sintagma scopul scuz mijloacele. Astfel este evideniat lipsa de coordonare dintre
aceste componente ale structurii sociale. Ordinea social descris mai sus produce cu
necesitate aceast tensiune social care conduce la disoluie. Presiunea unei asemenea
ordini depete posibilitile unor competitori. Alegerea mijloacelor n cadrul controlului
instituional va persista atta timp ct sentimentele care susin un sistem competitiv
derivnd din posibilitatea nedepirii competitorilor i astfel bucurndu-se de rspunsul
favorabil al altora sunt distribuite n interiorul ntregului sistem de activiti i nu sunt
limitate n mare msur de rezultatul final.
O structur social stabil necesit o distribuie echilibrat a efectelor n cadrul
diverselor ei segmente. Atunci cnd are loc o schimbare de accent din satisfacia derivat
din competiia nsi la preocuparea exclusiv pentru succesul competiiei, accentul
rezultat conduce la ruperea structurii regulatoare. Cu rezultatul atenurii imperativelor
instituionale are loc o aproximare eronat a situaiei, calcularea avantajelor i teama de
pedeaps sunt singurii ageni regulatori ai comportamentelor. n asemenea situaii fora i
frauda constituie singurele virtui n perspectiva eficienei lor relative n atingerea
scopurilor care nu sunt derivate cultural.
n concluzie este evident faptul c dezideratul etic al coordonrii dintre cele dou
elemente ale structurii sociale: scopurile i mijloacele aprobate social nu se ndeplinete
iar aceast lips de coordonare conduce la anomie. Dac una din funciile organizrii
sociale este acela de a furniza o baz pentru regularizarea i asigurarea previzibilitii
comportamentelor umane, disocierea dintre aceste dou componente face ca ndeplinirea
acestei funcii s fie limitat.
Devianta este, asadar, comportamentul care difera de cel obisnuit si traditional. Daca
acest comportament este aplaudat sau condamnat depinde de cei care il apreciaza.

Bibliografie:
Goodman, N. (1992), Introducere in Sociologie, Editura Lider, Bucuresti
Radulescu, M. S. (1990), Introducere in Sociologia Delicventei Juvenile, Adolescenta
intre normalitate si devianta, Editura Medicala, Bucuresti
Prof. Univ. Dr. Schifirnet, Cst, Curs de Sociologie, Scoala Nationala de Studii Politice si
Administrative
Bulgaru, Maria,(2003), Sociologie, manual volumul I, Universitatea de stat din Moldova
facultatea de Asistenta Sociala, Sociologie si Filosofie, Chisinau ,CE USM