PRINCIPIUL VIZIBILITATII

• VIZIBILTATE ŞI IMAGINE

Definiţii:

• VIZIBILITATEA reprezintă însuşirea de a fi vizibil. ♦ Distanţă maximă până la care un obiect, luat
ca punct de reper, rămâne vizibil în condiţii atmosferice date; stare de claritate a atmosferei,
care permite să se vadă obiectele până la o anumită distanţă. – Din fr. visibilité, lat. visibilitas,
-atis. (Sursa: DEX '98)

• IMAGINEA reprezintă 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub
forma unor senzaţii, percepţii sau reprezentări; special reprezentare vizuală sau auditivă;
(concret) obiect perceput prin simţuri. 2. Reproducere a unui obiect obţinută cu ajutorul unui
sistem optic; reprezentare plastică a înfăţişării unei fiinţe, a unui lucru, a unei scene din viaţă, a
unui tablou din natură etc., obţinută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a
realităţii prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.)
Figură obţinută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor
reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină, -i s.f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr.
image). (Sursa: DEX '98)

• Prin imagine înţelegem un atribut al vieţii psihice, dar şi psihosociale, bazat pe capacitatea
psihicului uman de a-şi construi reprezentări mentale – capacitate care este esenţială în actul
comunicării.

• Imaginea poate să influenţeze puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivităţi.

• Cu alte cuvinte, imaginea unei organizaţii se gestionează ca oricare obiect de patrimoniu, ţinând,
seama totuşi de faptul că această „avere” a fost cu greu agonisită. Sunt situaţii când imaginea
unei organizaţii este mai valoroasă decât întreg patrimoniul firmei respective. Este cazul imaginii
pe care o posedă firma Microsoft sau Vodafone.

• Se poate spune că prin IMAGINE se înţelege reprezentarea unor atitudini, opinii sau prejudecăţi
cu privire la o persoană, un grup de persoane ori al opiniei publice despre organizaţia respectivă.

• Pentru a putea înţelege termenul de imagine şi pentru a putea identifica acele tehnici sau
metode de formare a acestuia este bine să explicăm conceptul de reprezentare.

• Psihicul uman are capacitatea de a-şi construi reprezentări mentale cu privire la diverse aspecte
ale vieţii sociale sau politice, ori cu privire la o persoană, o instituţie sau un obiect. Aceste
reprezentări sunt puternic condiţionate de modul nostru de a gândi, a acţiona, a percepe ori a
organiza informaţiile pe care le deţinem.

• Putem afirma că reprezentarea unor obiecte ori instituţii constituie un atribut al vieţii psihice a
fiecărui individ.
• Există specialişti care afirmă că reprezentările cu privire la percepţia realităţii se formează în
două planuri:

• al vizibilităţii nemijlocite, în care organizaţia este percepută prin simţuri, având practic
dimensiuni reduse;

• al vizibilităţii mijlocite, inaccesibil în mod direct, dar accesibil prin orice sistem mijlocitor
(media).

• În cazul grupurilor sociale, reprezentarea organizaţiilor ţine seama în principal de credinţe,

atitudini, opinii şi, nu în ultimul rând, de principalele valori sociale create de grupul respectiv.

• Semnul, în mediul economic, reprezintă nota specifică, trăsătura distinctivă după care se
recunoaşte o economie, o acţiune economică, un fapt economic, o piaţă, un mijloc de schimb, o
marcă de fabricaţie, un produs sau un agent economic. Dintre cele mai cunoscute semne dintr-o
economie sunt semnele monetare. Moneda este recunoscută din lumea bunurilor prin
specificitatea sa întruchipată în funcţiile pe care le are în economie.

• Codurile reprezintă ansambluri de semnale perceptibile care permit avertizarea celuilalt în

legătură cu fapte pe care nu le poate percepe direct. Ca exemple putem menţiona: codul rutier,
limba, codul MORSE, codul luminos, codul cu fanioane, codul Braille, etc.

• Limbajul reprezintă un corp de semne care au o semnificaţie comună pentru participanţii la

comunicare. Cu ajutorul acestora emiţătorul îşi poate transpune gândurile în mesaj. Pentru a
avea loc comunicarea, esenţialul este ca participanţii la proces să cunoască semnificaţia
semnelor.

• IMAGINE ŞI BRAND

• Termenul brand cu origini norvegiene („brandr” =„a arde”) a inceput sa fie folosit in engleza ca
element care semnifica proprietatea (vitele erau marcate cu insemnul proprietarului),
notiunea fiind preluata la sfarsitul secolului al XIX-lea pentru a denumi produsele de pe raft:
„branded products”= acele produse care purtau insemnul producatorului, insemn care
reprezenta mai mult decat un identificator; era o dovada a calitatii, a unei experiente garantate.

• In prezent, brandul este definit ca un set de asocieri formate pe baze rationale si emotionale

intre o organizatie sau un produs si publicul/publicurile acesteia.

• Brandul este un nume, simbol, concept a carui intentie este aceea de a se identifica cu produsul,
serviciul unei companii. Cea mai importanta particularitate: "brandul nu e ceea ce spui tu ca esti,
e ceea ce spun altii despre tine". Brandul reprezinta o legatura emotionala intre produs, serviciu
sau entitate care inspira loialitate dincolo de ratiune si clientul deja fidelizat.
 • Un brand traieste in mintea consumatorului de imagine si reprezinta suma tuturor experientelor
si perceptiilor pe care clientul le are despre un anumit produs, serviciu sau organizatie. In linii
mari un brand este promisiunea pe care o companie o face unui client.

• Brand-ul exprimă acel element de imagine prin intermediul căruia sunt identificate
produsele/serviciile unei firme şi care sugerează sentimentul de mândrie al angajaţilor pentru
munca lor, prin recunoaşterea şi satisfacţia cumpărării manifestate în rândul consumatorilor .

• Un brand are ca punct de pornire, în realizarea sa, un logo şi un slogan, dar puterea acestora
rezultă din modul în care au fost transmise audio-vizual şi scris, printr-o serie de mijloace şi
tehnici comunicaţionale.

• Vizibilitatea unui brand se poate realiza prin notorietatea acestuia.

• Notorietatea brand-ului se exprimă prin îndeplinirea mai multor condiţii:

• să fie uşor de reţinut;

• să fie sugestiv sub aspect lingvistic;

• să nu conducă la sugerarea de conţinuturi negative în unele limbi străine;

• să comunice, pe cât posibil, specificul produsului/serviciului firmei şi domeniul din care

face parte;

să aibă unicitate.

• RISCURI ALE MEDIATIZĂRII IMAGINII

• În secolul nostru au aparut mijloace special destinate pentru utilizarea armei psihologice: radioul
si presa şi-au adus contribuţia mai ales în cele două războaie mondiale, ca apoi, televiziunea să
domine mass-media. Ea a devenit cea mai eficace arma de manipulare psihică, aşa cum o
demonstrează conflictele din ultima perioadă, în Balcani sau Irak.

• Primul război din Golf a fost un succes total al tehnicilor de manipulare. Imaginile cu prizonieri
au avut un impact emoţional puternic asupra inamicului, scene ca acelea în care soldaţii irakieni
ieşeau din adăposturile subterane şi sărutau bocancii învingătorilor, au contribuit substanţial la
demoralizarea soldaţilor irakieni şi la predarea în masa a acestora.

• Al doilea război din Golf, în afara formulei de includere a jurnaliştilor în cadrul unităţilor militare
ce a dus la un nou model de manipulare prin transferul emoţional de la soldaţi la jurnalişti, s-a
remarcat prin cel mai acerb război al propagandelor, de ambele părţi.

• Din cauza conotaţiei negative pe care o are termenul de manipulare din perioada regimurilor
totalitare, fasciste, agenţii de influenţare au făcut tot posibilul să mascheze acest scop major al
agresiunii.
• Manipularea este un tip special de influenţare desfăşurata de către agentul agresor, ce-şi
urmăreşte în primul rând interesele, dar aceasta nu înseamnă întotdeauna daune, prejudicii
aduse victimei – ţinta.

• Manipularea psihologică are în vedere o serie de procese şi fenomene ce stau la baza schimbării
conduitei. Citam o parte din ele: tendinţa spre echilibru cognitiv şi emoţional, disonanţa
cognitivă, nevoia de recunoaştere, afiliere sau securitate, efectul carismatic, fenomenul de
sugestie controlată.

• Manipularea informaţionala este modalitatea de bază prin care se realizează manipularea.

Extensia mass-mediei, posibilitatea de a recepţiona în timp real orice eveniment de pe glob,
dezvoltarea tehnologiilor comunicaţionale, diversificarea suporturilor ce transmit informaţia, fac
din războiul informaţional o emblema a lumii contemporane ce readuce în discuţie delicatul
subiect al propagandei.

• Termenul propagandă avea iniţial un sens neutru, acela de a răspândi credinţa, apoi o opinie, o
doctrină oarecare.

• Propaganda continua să fie asociata cu minciuna şi manipularea. Prin modul de a putea împleti
adevărul cu falsul, ea este, într-adevăr, forma principală prin care se poate acţiona asupra
conştiinţei şi sentimentelor.

• Poate fi deschisa (oficială) şi corespunde serviciilor moderne de relaţii publice şi acoperită (îşi
ascunde provenienţa), având la baza calomnia, ponegrirea, defăimarea.

• Dezinformarea, în contextul spionajului, informaţiilor militare şi a propagandei, reprezintă

difuzarea de informaţii voit false, cu scopul de a deruta inamicul cu privire la poziţia proprie sau
la intenţiile de acţiune. Se referă şi la distorsionarea unor informaţii reale, pentru a le face
inutilizabile.

• Tehnicile de dezinformare se regăsesc şi în comerţ şi guvernare, fiind folosite de unele grupuri

cu intenţia de a submina poziţia unui concurent.

• Dezinformarea are scopul de a manipula audienţa la nivel raţional, fie prin discreditarea unor
informaţii ce se contrazic, fie prin sprijinirea unor concluzii false. O altă metodă de ascundere a
faptelor este cenzura, aplicată atunci când un grup poate exercita un astfel de control. Atunci
când canalele dezinformare nu pot fi închise complet, ele sunt făcute inutilizabile prin saturarea
cu dezinformări, scăzând astfel valoarea "raportului semnal/zgomot".