MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET

ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”

FACULTATEA DE POLIŢIE

REFERAT
DISCIPLINA – MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL

NUMELE ŞI PRENUMELE Balauru Alexandru-Silvian

STUDENTULUI
Adresa email alexsonyk97@gmail.com

Investigarea criminaliății economice 313

SPECIALITATEA GRUPA

În referat sunt prezentate particularităţile specifice comunicării manageriale şi evoluţia acesteia în timp,
ca disciplină a managementului. De asemenea, este argumentată dependenţa dintre funcţiile manageriale şi
procesul comunicării. Se constată o relaţie de interdependenţă între funcţiile manageriale şi comunicare,
concluzionând că procesul comunicaţional ocupă un loc central în sistemul managerial. Sunt reflectate câteva
abordări noi ce vizează rolurile managerului şi importanţa comunicării manageriale în exercitarea
ABSTRACT respectivelor roluri.
De asemenea, în acest referat mai sunt prezentate principalele

Cuvinte-cheie: comunicare, comunicare managerială, funcţii manageriale, roluri manageriale, funcţii

specifice comunicării manageriale.

INTRODUCERE Am ales acestă temă pentru a exprima cât mai precis importanța comunicării
indiferent de mediul în care ne aflăm sau de situație și cu atât mai important când discutăm
despre comunicarea în cadrul Poliției Române. Comunicarea în general şi comunicarea
managerială în special, este o caracteristică fundamentală a existenţei fiind socotită ca o
dimensiune esenţialā, atât în viaţa personală cât şi cea profesională.
Nici un fel de activitate din rutina cotidianā, activitate pe care o trăim fiecare dintre
noi zilnic, de la banalele schimburi şi amabilităţi şi până la diversele şi complexe activităţi
ale organizaţiilor, societăţilor, nu poate fi concepută în exteriorul unui proces de
comunicare.
Etimologia  cuvântulului  ,,comunicare”  provine  din  limba  latină  ,,communis”
care înseamnă ,,a pune de acord’’, ,,a fi in legătură cu’’ sau ,,a fi în relație’’, deși termenul
circula în vocabularul anticilor cu sensul de ,,a transmite și celorlalți’’, ,,a împărtăși ceva
celorlalți’’.
 Comunicarea este esențială, nu numai pentru funcţionarea oricărei organizaţii, ci
chiar a stabiliri celor mai elementare relaţii interumane. Toate funcţiile manageriale sunt
realizate cu ajutorul comunicării, ca un proces de înţelegere intre oameni cu ajutorul
transferului de informaţie.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

Importanţa acordată comunicării manageriale în organizaţiile europene se datorează

faptului că, aceasta reprezintă un instrument de conducere cu ajutorul căruia managerul
(șeful nemijlocit/direct) îşi poate exercita atribuţiile şi funcţiile specifice: previziune,
antrenare, organizare, coordonare, control şi evaluare.
Un conducător trebuie să fie pregătit şi proactiv, să ştie ce şi cum să comunice, mai
ales în situaţiile de criza, fiind nevoie de comunicare permanentă cu subordonaţii. Astfel, în
momentele de tensiune sau conflictuale, este important ca prin intermediul comunicării să
fie gestionată situaţia în favoarea organizaţiei (Poliției Române), dându-se asigurări atât
angajaţilor (subordonaților), cât şi cetățenilor că lucrurile vor evolua într-o direcţie pozitivă.
Şi dacă pe plan personal comunicarea ne ajută să formulăm şi să înţelegem adecvat
mesajele transmise şi primite, favorizează cooperarea cu cei din jurul nostru, permite
detensionarea unor stări încordate, atunci pe plan managerial comunicarea reprezintă un
instrument prin intermediul căruia managerul transmite şi primeşte informaţii şi decizii,
acceptă sau respinge anumite soluţii, planifică, organizează, antrenează, controlează,
pregăteşte şi implementează schimbarea.
Activitatea unei poliției este de neimaginat fără comunicare, întrucât această
activitate este realizată de către oameni, iar probabilitatea de succes a acesteia este mai
mare atunci când avem o comunicare eficientă între angajații instituției. De multe ori, unele
sarcini de serviciu nu sunt îndeplinite conform aşteptărilor sau anumite acţiuni, care vizează
o schimbare în bine, nu sunt realizate conform planificării anterioare din cauza unei
comunicări ineficiente.
CUPRINS I. Aspecte generale privind comunicarea manageriala
Comunicarea managerială a apărut ca disciplină a managementului din necesitatea
de a pune la dispoziție, mijloacele optime de interacţiune în vederea indeplinirii funcţiilor
şi rolurilor sale. Procesele de comunicare la care participă managerii în general, iar ei sunt
verigi de legātură foarte importante intre conducător şi subordonaţii săi, între conducătorii
de la acelaşi nivel şi mediul exterior. Procesele de comunicare le permit managerilor să-şi
indeplinească în mod eficient activitatea şi să ia decizii privind alegerea cursului cel mai
bun, al acţiunilor pentru atingerea scopurilor propuse.
Comunicarea este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, decizii, păreri,
fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul şi în acelaşi timp, a primi răspuns la
acestea. ,,În managementul afacerilor, comunicarea este esenţială atât în interiorul
organizației, pentru înţelegerea corectă a misiunii şi obiectivelor vizate, cât şi în exterior
pentru promovarea imaginii firmei şi adaptarea sa la mutaţiile profunde din mediul de
afaceri.”1
Comunicarea managerială este un proces fundamental de interacţiune reciprocă
bazat pe feedback, în care managerii de la orice nivel transmit idei, sentimente, decizii
subordonaților cu posibilitatea verificării manierei de receptare a mesajului de către acestia.
1
Camelia Ștefănescu
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

Ea influenţează şi modifică percepţii, atitudini, comportamente, sentimente, opinii ale

indiviziilor şi ale grupurilor şi de aceea constituie o cale prin care oamenii işi corelează în
mod sinergic eforturile. Vorbind despre caracterul atotcuprinzător al comunicării, Marin
Aiftinca atribuie acesteia o serie de superlative: “comunicarea este inerentă existenţei ; este
o formă a universalităţii”; “comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a
existenţei umane”.2
În sens larg, prin comunicare înţelegem schimbul de mesaje intre două sau mai
multe pers., din cadrul unei organizaţii în vederea realizării obiectivelor, sau mai simplist,
un schimb de mesaje intre un emitent şi un receptor. Mai există o serie de alte definiţii,
dar indiferent de conţinutul lor, se poate afirma că, în condiţiile actuale, importanţa
comunicării acapatat o amploare extraordinară. După unii autori, „a conduce înseamnă a
comunica”.3
Comunicarea managerială nu poate fi privită în afara managementului. Ea reprezintă
o componentă majoră, fundamentală a acestuia. Evoluţia managementului a determinat
apariţia unor forme specifice de comunicare managerială pentru fiecare etapă din
dezvoltarea sa. Datorită diferenţierii atribuţiilor sale şi a complexităţii acestora (ca
administrator, organizează procesele 10 existente la nivel organizatoric, ca lider decide, ia
decizii, conduce eficient; ca întreprinzător acţionează în momentul potrivit pentru buna
funcţionare a organizaţiei), comunicarea managerială devine o adevărată forţă, ocupând un
loc central în activitatea oricărui manager. Fiecare manager trebuie să dezvolte şi să
promoveze o politică bazată pe un sistem de comunicare care să-i permită ajustarea
permanentă a structurii şi a procesului organizaţional la condiţiile în continuă schimbare.
De asemenea, prin rolul său de negociator, de promotor al politicii organizaţionale şi
transmiţător al acestei politici, managerul trebuie să-şi formeze şi să întreţină o reţea de
contacte cu partenerii organizaţiei, în realizarea politicii externe şi, în acelaşi timp, o reţea
de informaţii deosebit de utilă în vederea menținerii ordinii publice. În concluzie,
managementul modern acordă un rol deosebit de important comunicării, pe care o consideră
o componentă vitală a sistemului managerial al oricărei organizaţii, fie aparţinând
managementului privat, fie aparţinând managementului public.4
Elementele procesului de comunicare
Comunicarea înseamnă aproape totul în management, atâta timp cât de calitatea
comunicării depinde înţelegerea problemelor cu care se confruntă orice angajat, de la
manager până la funcţionarul de pe cel mai de jos nivel ierarhic.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, orice proces de comunicare are câteva
elemente structurale caracteristice:
 existenţa a cel puţin doi parteneri intre care se leagă o anumită relaţie;
 capacitatea partenerilor de a emite şi recepta semnale intr- un cod cunoscut de
ambii parteneri;
 existenţa unui canal de transmitere a mesajului;
Procesul de comunicare cuprinde următoarele elemente:
- Emiţătororul, mesajul, mijlocul de comunicare, limbajul de comunicare,
receptorul, mediul, contextul
Emiţătorul aflat în ipostaza de manager sau de executant este persoana care iniţiază
comunicarea, elaborează mesajul, alege limbajul şi mijlocul de comunicare, astfel încât
receptorul ales sā-i înţeleagă mesajul formulat. Cu toate că emiţătorul are rol preponderent
în iniţierea comunicării, el alegându-şi receptorul cu care doreşte să comunice, nu poate
2
Marin Aiftinca, Babilonul informaţiei, Editura Politicā, Bucureşti, 1987, pg. 40.
3
Ion Petrescu, Management, Bucureşti,Ed. Expert, 1996. pg. 239
4
Maria Pereteatcu, Suport de curs la disciplina „Managementul Comunicării”, Bălti, 2019, pg. 9-10
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

controla în totalitate ansamblul procesului. Mesajul reprezintă forma fizică (orală, scrisă sau
gesturi) cu care emiţătorul codifică informaţia şi poate fi un ordin, o idee, un gând.
Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea, obţînerea
unei acţiuni şi este supus unui proces de codare şi decodificare intre cele doua persoane,
emiţătorul codificând mesajul transmis în timp ce receptorul îl decodifica la primire. În
momentul iniţierii mesajului emiţătorul are în vedere obţinerea unui anumit efect asupra
receptorului, acesta fiind de fapt obiectivul enunţului. Mesajul exercită o influenţă efectivă
asupra opiniilor, ideilor sau comportamentului celui ce-l recepteazā în concordanţă cu
obiectivul de comunicare al emiţătorului. Înainte de a concepe mesajul, emiţătorul trebuie
sā se transpună în poziţia receptorului pentru a identifica cum ar dori sā-i fie prezentat
mesajul.
Structura mesajului asigură avantaje maxime, atât pentru emiţător, cât şi pentru
receptor. Succesul comunicării manageriale, impactul maxim al mesajului, depinde, atât de
structura mesajului cât şi de alti factori. Dintre aceştia, semnificativă este credibilitatea
personală. Mesajele emise sigur şi cu direcţie bine definită au şanse de impact major
datorită credibili-tăţii personale ridicate, în timp ce un mesaj construit şi comunicat nesigur,
poate determina o stare de neâncredere deranjantă şi frustrantă pentru receptor.
Este important să observăm, că feedback-ul se instituie, pe baza rezultatului
comunicării, asupra tuturor fazelor procesului. Asupra sursei, care se informează,
evaluează, operează modificări sau poate schimba conţinutul informaţiei; asupra transmi-
ţătorului şi receptorului care pot opera modificări tehnice; asupra codificatorului şi
decodificatorului care pot opera modificări în sistemele de semnificare; asupra factorilor de
zgomot, în sensul diminuării influenţei acestora asupra semnalului.
Limbajul de comunicare. Cu cât ideile majore conţinute în mesaj sunt mai bine
structurate şi puse în valoare, cu atât impactul mesajului creşte. Dacă obiectivul unei
comuni- cări este clar şi onest atunci credibilitatea comunicatorului va creşte. Specialiştii au
tendinţa să codifice mesajele intr-un limbaj care este înţeles de alţi specialişti din acelaşi
domeniu, dar mai puţin de public. Intre emiţător şi receptor mesajul poate fi modificat
datorită unor „bariere”, bariere ce pot fi clasificate în diferite categorii: fizice care în
general ţin de mediu (acustica, lumina ,distanţa etc.), lingvistice ce pot ţine atât de limba
noastră, dar şi de vocabular, putând apare dificultăţi în receptarea mesajului dacă acesta este
transmis intru–un limbaj de specialitate în care se folosesc cuvinte prea puţin uzuale, şi
factori personali.
Receptorul – este persoana căruia ii este adresat sau primeşte mesajul, dar ascultarea
mesajului este la fel de importantă ca şi transmiterea lui. El este executantul (sau
managerul) care primeşte mesajul informaţional, rolul lui nefiind cu nimic mai mic decât al
emiţătorului. Mulţi manageri, neânţelegând pe deplin acest rol, consideră că sarcina lor este
de a transmite şi nu de a primi. În realitate însă, a asculta este la fel de important cu a vorbi,
a citi nu este cu nimic mai prejos decât a scrie.
II. Specificul comunicării manageriale
Comunicarea manageriala are la bază principiile comunicării în general. Am facut o
expunere mai largă a aspectelor generale ale comunicării datorită faptului că managerul
(șeful) va comunica, în primul rând, ca om și apoi ca persoană învestita cu autoritate.
Particularitățile comunicării manageriale sunt generate de scopul, obiectivele și roulurile
acestei comunicări, de cadrul și structura organizational, precum și de climatul existent în
organizație. Deoarece am folosit termenul de unitate, trebuie să spunem că fiecare unitate
din cadrul Poliției poate fi definite ca un: ,,grup de oameni angajați pentru îndeplinirea
unori misiuni și sarcini specific”.5

5
Ștefan Prună, Managementul organizației poliției, București, 2019, pg. 209
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

Comunicarea managerială nu poate fi privită în afara managementului, aceasta fiind o

componentă importantă şi fundamentală a acestuia. În urma analizei în literatura de
specialitate a problematicii comunicării manageriale a fost identificată o relaţie de
interdependenţă între funcţiile manageriale şi comunicare; mai mult decât atât, am constatat
că procesul comunicaţional ocupă un loc central în sistemul managerial al oricărei instituții.
Comunicarea constituie, conform cercetătorului român Emilian Dobrescu, premisa
exercitării activităţii de management, a funcţiilor procesului de management. „Numai o
comunicare eficientă face posibilă planificarea şi programarea, coordonarea şi controlul,
motivarea, consultarea şi participarea activă a membrilor organizaţiei la înfăptuirea
scopurilor propuse”.6 Autorul este de părere că fiecare moment din activitatea întreprinderii
se bazează pe o comunicare eficientă, ca modalitate de focalizare şi corelare a eforturilor.
1. Obstacole în comunicarea managaerială
Specificul comunicarii manageriale atrage dupa sine aparitia unor obstacole
distincte, in cadrul organizatiilor.
Obstacolele sunt bariere, blocaje, filtre care au, de regula, un rol nefast in activitatea
de comunicare. Apar o serie de obstacole specifice activitatii de conducere. Acestea au doua
surse: managerul (seful) si subordonatul.
Principalele obstacole generate de manageri, sunt determinate de dificultati in
capacitatea de transmitere a informatiilor, datorita tendintei de a ridica bariere artificiale in
comunicarea cu altii prin:
 Insuficienta documentare. S-a acreditat ideea ca seful nu are timp. Nimic mai
fals. Un sef eficient stie intotdeauna sa-si faca timp pentru problemele
subordonatilor. Lipsa timpului, vehiculata de unii sefi, este asociata de
subordonati cu a face lucrurile in graba, in viteza, „la foc automat” ;
 Tentinta de a supradimensiona explicatiile introductive, devenite de altfel
inutile, mai ales cind interlocutorul este subaltern sau coleg familiarizat deja cu
subiectul;
 Tendinta de a transforma dialogul in monolog, fie din lipsa de timp, ori din
lipsa de incredere in partener sau de incredere in parerea acestuia. Daca nu doriti
sa aflati parerea interlocuitorului sau daca stiti ca nu o veti lua in calcul, nu are
rost sa-l chinuiti o jumatate de ora explicindu-i ce vreti sa faceti. Consumati
timp in mod inutil;
 Utilizarea unui ton ridicat si marcat de iritabilitate, ceea ce poate duce la
intimidarea partenerului. Folosirea unor tactici agresive poate fi benefica daca
doriti sa aveti un subordonat docil, ascultator, care sa nu va puna niciodata la
indoiala capacitatea profesionala. Daca, in schimb, doriti un partener de dialog
serios, va trebui ca subordonatul sa aiba puterea de a va contrazice iar d-voastra
ar trebui sa incurajati aceasta atitudine. La nivele inalte de conducere se insista
pentru un subordonat negativist, care trebuie sa spuna nu la toate propunerile
sefilor. in acest mod se pot gindi mai bine solutiile la probleme.
 Utilizarea unui limbaj neadecvat persoanei care receptioneaza mesajul. Din
respect pentru persoana de fata dvs. trebuie sa-i vorbiti intr-un limbaj accesibil
despre probelemele unitatii. Astfel, il veti bloca imediat datorita lipsei de
cunoastere a acestuia, a problemelor din domeliul respectiv.
 Deficiente in capacitatea de ascultare. O comunicare eficienta se bazeaza pe o
ascultare activa. A asculta nu inseamna doar a auzi ci se refera si la ce faci cu
ceea ce auzi. intr-un asemenea gen de ascultare intervine inevitabil feed-back-ul;
 Lipsa de respect fata de persoana interlocutorului manifesta prin neatentie la
6
Emilian Dobrescu
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

ce spune, nerabdare, grabade a termina mai repede, rezolvarea in paralel a unei

alte probleme neimportante;
 Persistenta in prejudecata ca cei din subordine nu pot avea idei sau sugestii
bune pentru rezolvarea unei probleme;
 Tendinta de a interveni in timpul dialogului si de a prezenta varianta contrara,
ceea ce este de natura sa descurajeze continuarea dialogului;
 Rezistenta fata de Introducerea unei idei noi, deoarece o idee noua poate
perturba o ordine deja stabilita.
 Toate aceste obstacole pot fi usor depasite de manageri prin insusirea unor
deprinderi de manageri prin insusirea unor deprinderi de comunicare eficienta in
orice conditie, in afara sau in interiorul organizatiei.
 Alaturi de obstacole care sunt generate de sefi, la nivelul organizatiilor exista si
obstacole generate de subordonati. Motivatia unor astfel de obstacole este
diferita si este legata in principal, de sentimentul de securitate si de protectie a
subordonatilor.
 Principalele obstacole generate de subordonati sunt in legatura cu:
 Neimplicarea in viata organizatiei. Mentalitatea ca unitatea este condusa de sefi
iar rolul subordonatului este sa asculte fara sa comenteze ordinele, este perimata
si periculoasa;

2. Comunicarea managerială eficientă

Comunicarea devine eficientă în momentul în care managerul reuşeşte să combine
armonios funcţiile comunicării, să prevadă problemele, barierele care ar putea să perturbe
procesul comunicării, să ofere transparenţă şi oferă posibilitate de intervenţie
interlocutorului. Aceste funcţii trebuie înţelese în intercondiţionarea lor: mediul, sistemul-
contextul managerial, operaţional. Prin poziţia pe care o au managerii sunt de cele mai
multe ori, cei care au accesul la informaţie, mult mai devreme decât alte nivele. De aceea au
ca sarcină-funcţie informarea, asigurarea accesului la informare, transmiterea informaţiei
necesare în vederea atingerii obiectivelor propuse în organizaţie. Eficienţa comunicării
informaţiei se observă în rezultatele activităţilor desfăşurate: spre exemplu, într-o unitate de
poliție în urma unui apel 112 este nevoie de mai multe echipaje de poliție, important este
dacă aceasta este transmisă pe mai multe căi:
- Analiza gradului de implicare a auditorului, pentru a vedea măsura în care
acesta este afectat de ceea ce veți spune.
- Folosirea credibilitații, credibilitatea șefului în fața auditorului depinde de
funția și statutul din organizație
- Construirea unei baze commune
- Repetare și accentuare, o poziție castigate trebuie consolidată
- Folosirea emoțiilor, nu doar a logicii, se realizeaza prin apelarea la
comunicarea suportivă
- Managerul trebuie să-și clarifice ideile înainte să le comunice 7
III. Tipologia comunicării
1. Comunicarea verbală si nonverbal – Diferențe si asemanări
Comunicarea verbală priveşte doar cuvintele, verbalizarea, limbajul simbolic şi nu
vocea care le rosteşte, tonul, modulaţia şi ritmul vorbirii. Comunicarea verbală este o
componentă a comunicării orale. Comunicarea scrisă este tot o comunicare verbală, pentru
7
Ștefan Prună, Managementul organizației poliției, București, 2019, pg. 214
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

că se bazează tot pe limbajul cuvintelor, doar ca expresia sonoră din oralitate este înlocuită
cu expresia grafică a cuvântului scris.8 Astfel, comunicarea verbală este ceea ce se
comunică prin rostirea şi descifrarea înţelesului simbolic al cuvintelor.
Comunicarea nonverbală implică suma stimulilor ( cu excepţia celor verbali)
prezenţi în contextul unei situaţii de comunicare, generaţi de individ şi care conţin un mesaj
potenţial. Definiţia include componenta intenţională şi neintenţională ca parte a
evenimentului de comunicare.9
Similitudini:
 Şi comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală, poate fi modelată în termenii:
emiţător-mesaj-receptor, canal de comunicare, efect, feedback şi context al acteor de
comunicare;
 Amandouă au componente emoţionale si raţionale;
 Atât comunicarea verbală cât şi cea nonverbală se bazează pe un set de simboluri
acceptate cultural;
 Ambele feluri de comunicare sunt produse de indivizi, sunt mesaje subiective,
personale;
 Preponderent, semnificaţiile ataşate indicilor verbali şi nonverbali sunt similare.

Diferenţe:
 Comunicarea verbală uzează de facilităţile limbajului, ca formă de relaţionare
specifică umană; comunicarea nonverbală uzează de mişcări faciale, posturale,
corporale mai mult sau mai puţin conştiente, comune relaţionării;
 Comunicarea verbală foloseşte limbajul oral, limbajul scris; comunicarea
nonverbală se reprezintă prin tonul vocii, pauzele în rostirea cuvintelor,
caracteristicile vocale, gesturi, mişcările, prezenţa fizică, expresiile faciale etc.;
 Comunicarea verbală are un caracter voluntar, pe când cea nonverbală este
involuntară, în cele mai multe cazuri;
 Limbajul nonverbal este învăţat înaintea celui verbal ( înnăscut, prin imitare etc.) şi
este de asemenea practicat pe o scară mult mai largă decât comunicarea verbală;
2. Comunicarea scrisă
În comunicarea scrisă emiţătorul îşi construieşte mesajul cu ajutorul
unor simbolurigrafice. Aceste simboluri grafice sunt în principal literele.
Literele desemnează sunetele, deci scrisul fixează comunicarea, canalul mesajelor
scrise fiind accesibil vederii. Multe dintre regulile comunicării orale nu mai sunt valabile
pentru comunicarea scrisă. Totuşi există o regulă foarte generală valabilă şi pentru
aspectul oral şi pentru cel scris, şi anume, pentru a se face înţeles emiţătorul
trebuie să ştie el însuşi ce vrea, să comunice şi să aplice regulile de exprimare corectă.
Totuşi comunicarea scrisă are o primă regulă, care se referă atât la receptor cât
şi la emiţător. Emiţătorul trebuie să întrebuinţeze corect literele şi semnele de
ortografie şi de punctuaţie. Receptorul trebuie să cunoască şi el semnificaţia
semnelor şi felul cum ele se întrebuinţează  pentru a înţelege mesajul.
 Comunicarea scrisa este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală,
când nu există alt mijloc de comunicare, când comunicarea scrisă este mai avantajoasă în
8
Ştefan Prutianu – Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Vol.: Comunicarea, Editura Polirom,
Iaşi, 2000.
9
Irena Chiru – Comunicare interpersonală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003.
 MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

comparație cu celelalte mijloace de comunicare și, îndeosebi, întotdeauna este necesară

existenta unei forme scrise.
Obiectul comunicării îl formează: păstrarea relațiilor existente și convenabile dintre
oameni, dintre organizațiile lor, dintre ei și acestea, inițierea, stabilirea si desfășurarea unor
relații noi, modificarea și stingerea relațiilor vechi, schimbul de știri, gânduri, informații,
păreri și idei care prezinta interes pentru relațiile lor, precizarea anumitor situații si poziții
privind interesele reciproce, clarificarea și aplanarea eventualelor neîntelegeri care se pot
ivi în cadrul relațiilor și intereselor comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridica
desfăsurarea practică a raporturilor sociale care ai leaga.
Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisă constituie o activitate ocazională.
Pentru organele de stat, instituții, intreprinderi si celelalte organizații, comunicarea
constituie o activitate continuă, o metodă de lucru, o modalitate de rezolvare a multor
probleme.
Corespondenta a făcut posibile noi relații in viata politică activitatea comercială, în
lumea culturală și în existenta cotidiană. Ea respecta un anumit protocol și presupune, atât
pentru emițător cât și pentru receptor, cunoasterea și respectarea unor reguli. Ea mai
presupune confidențialitate, fiind protejată de altfel de prevederile legale. Violarea
corespondenței este un act abuziv si ilegal.
Rolul comunicării scrise în activitatea societăților comerciale reunește atât definirea
corespondenței cât și importanța ei. Corespondența este comunicarea scrisă între două
persoane, instituții, scrisori primite, trimise de o instituție, organism, persoană. Importanța
ei decurge din rolul pe care îl joacă în activitatea societatilor comerciale.

CONCLUZII

1. Management organizational al poliției - Ștefan Prună, Universul Juridic, București,

2012.
2. Materiale încărcate la disciplina Management organizational al poliției pe platforma
Academiei de Poliție.
3. SUPORT DE CURS LA DISCIPLINA „ MANAGEMENTUL
COMUNICĂRII” - Maria Pereteatcu; BĂLȚI, 2019.
4. Craia, S., Teoria Comunicării, Editura Fundatiei „Romania de Maîne”,
BIBLIOGRAFIE
Bucuresti, 2000.
5.