UJ - Curs Veronica Stoica - Mostenirea Legala 1

asTitlul I – Aspecte introductive 1
VERONICA STOICA LAURENŢIU DRAGU
MOŞTENIREA LEGALĂ
2 MOŞTENIREA LEGALĂ
Lucrarea a fost elaborată pe baza legislaţiei în vigoare

până la data de 1 martie 2012
Titlul I – Aspecte introductive 3
VERONICA STOICA LAURENŢIU DRAGU
MOŞTENIREA LEGALĂ
Universul Juridic
Bucureşti
-2012-
ABREVIERI
alin. alineatul
art. articolul
CA Curtea de Apel
Cas Curtea de Casaţie
CC Curtea Constituţională
CJ Revista „Curierul judiciar”
C.civ. Codul civil
C.fam. Codul familiei
C.proc.civ. Codul de procedură civilă
CD Culegere de decizii
Col.civ. Colegiul civil
C.S.J. Curtea Supremă de Justiţie
Dalloz „Le Dalloz. Recueil”
Dec. decizia
Dec. civ. decizia civilă
Dec. de înd. decizia de îndrumare
Dec. pen. Decizia penală
Digesta Corpus juris civilis recognoverunt brevibusque
adnotationibus criticis instructum ediderunt D.
Alberstus et Mauritius Fratres Kriegelii, ed.
Stereotypa, pars prior, Lipsiae, 1865
ed. ediţia
etc. etcaetera
HG Hotărârea Guvernului României
ibidem în acelaşi loc
I.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
idem acelaşi autor
infra mai jos
înch. încheiere
jud. Judecătoria
JN „Justiţia Nouă”
LGDJ Librairie Generale de Droit de Jurisprudence
lit. litera
LP Revista „Legalitatea Populară”
M.Of. Monitorul Oficial
Not. Notariatul
n.n. nota noastră
OG Ordonanţa Guvernului
op.cit. opera citată
OUG Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
p. pagina
pct. punctul
Plen T.S. Plenul fostului Tribunal Suprem
Repertoriu Repertoriu de practică judiciară în materie civilă
1952–1969; a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe
1970–1975; judecătoreşti pe anii 1952–1969; 1970–1975;
1975–1980; 1975–1980; 1980–1985, Editura Ştiinţifică şi
1980–1985 Enciclopedică, Bucureşti, 1970, 1976, 1982, 1987
RDC „Revista de drept comercial”
RRD „Revista Română de Drept”
RRDP „Revista Română de Drept Privat”
PR Revista „Pandectele Române”
s.civ.. secţia civilă
s.com. secţia comercială
sent.civ. sentinţa civilă
s.n. sublinierea noastră
SCJ Revista „Studii şi Cercetări Juridice”
SDR Revista „Studii de Drept Românesc”
s.pen. secţia penală
S.U. Secţiile Unite
SUBB Studia Universitatis „Babeş Bolyai”
supra mai sus
T. Tribunalul
T.B. T.B.
T.jud. Tribunalul judeţean
T.M.B. Tribunalul Municipiului Bucureşti

T.pop.rai. Tribunalul popular raional
T.reg. Tribunalul regional
T.S. Tribunalul Suprem
vol. volum
Titlul I
ASPECTE INTRODUCTIVE
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE
§1. NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE;

§2. FELURILE MOŞTENIRII
§1. NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE
1.1. Definiţie
Moştenirea, izvorâtă dintr-o necesitate obiectivă, fiind în depen-
denţă directă de formele de proprietate, de relaţiile de producţie ale
sistemului economic al statului şi abordând interesele unor pături largi
ale populaţiei, a fost şi este cea mai importantă verigă a vieţii sociale. De
altfel, prin aceasta se şi explică învestirea instituţiei moştenirii cu statut
constituţional în legislaţia noastră. Dar, cu privire la dreptul la
moştenire, Constituţia României, printr-o reglementare clară şi concisă,
prin însuşi modul ei de formulare, prevede în art. 46 că „Dreptul la
1
moştenire este garantat” . Atunci când prevede că dreptul la moştenire
este garantat, Legea fundamentală are în vedere atât moştenirea legală,
Dreptul la moştenire este garantat distinct şi în alte texte constituţionale

europene, ca spre exemplu: în art. 14 alin. 1 din Legea Fundamentală pentru
Republica Federală Germania se precizează că garantarea dreptului la moştenire se
realizează în condiţiile legii (a se vedea E. Focşeneanu, Legea Fundamentală pentru
Republica Federală Germania, prezentare istorică, traducerea textelor din limba
germană, Ed. All Educaţional S.A., Bucureşti, 1998, p. 38) sau în art. 42 alin. ultim
din Legea Fundamentală a Republicii Italia, care prevede că legea stabileşte normele
şi limitele moştenirii legale şi testamentare, precum şi drepturile statului/
moştenitorilor (a se vedea Constituţia Republicii Italiene, traducere A. Popescu, Ed.
All Beck, Bucureşti, 1998, p. 29).
cât şi cea testamentară; de asemenea, apărarea acestuia în faţa unor acte

normative elaborate de autorităţile statului de natură a afecta într-un mod
1
sau altul proprietatea privată. De altfel, în doctrina constituţională se
susţine că există două mari laturi ale acestei protecţii: în primul rând este
avută în vedere aptitudinea generală şi abstractă a oricărei persoane de a
dobândi o moştenire, iar în al doilea rând dreptul la moştenire deja
născut. Din economia textului constituţional privitor la dreptul la mo
ştenire, rezultă intenţia autorităţii constituante, legiuitoare de a lăsa să
înţelegem că acest drept fundamental este exercitat şi garantat potrivit
unor reguli şi proceduri pe care legea civilă le va reglementa. Această
primă menire revine Codului civil, care de altfel în Cartea a IV-a,
intitulată „Despre moşteniri şi liberalităţi”, reglementează acest drept
fundamental. Codul civil din 2009, pornind de la prevederile
constituţionale care uzitează termenul de moştenire, precum şi de la
faptul că acesta este un cuvânt tradiţional românesc, a preferat ca în
dispoziţiile sale să folosească noţiunea de „moştenire”, şi nu de
2
„succesiune” . Ea a fost definită de art. 953 Cod civil ca fiind
transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau
3
mai multe persoane în fiinţă .
Termenul de moştenire mai desemnează şi patrimoniul celui care
lasă moştenirea, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care nu se
sting odată cu moartea celui care lasă moştenirea, dar sunt
transmisibile în temeiul normelor dreptului succesoral.
0I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole,

Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 472 şi urm.
1 Prima atestare a termenului „moştenire” datează din secolul al XVII-lea în
1688 (Biblia de la Bucureşti), după întrebuinţarea sub forma de moştenie de către
Coresi: „a noastră să fie moştenia” (Cf. Tetraevanghelul tipărit de Coresi, Braşov,
1560–1561, ed. alcătuită de Florica Dumitrescu, Bucureşti, EA, 1963, p. 96).
M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966,
2
p. 19–20; St.D. Cărpenaru, Drept civil, Drepturile de creaţie intelectuală, Succesiunile, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 153; Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, p. 6;
E. Safta-Romano, Dreptul de moştenire în România. Doctrină şi jurisprudenţă, vol. 1, Ed. Graphix, Iaşi,
1995, p. 24-26; J. Manoliu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Fundaţiei Chemarea, laşi, 1995, p. 8; L. Stănciulescu,
Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 352; D. Alexandresco,
Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, tom. III, partea a II-a, Atelierele Socec, 1912, p.
34.
Aşadar, termenul de moştenire cuprinde întregul patrimoniu al

1
defunctului , adică nu numai drepturile, dar şi obligaţiile lui, afară de
cele exclusiv personale, care se sting odată cu moartea lui; astfel
încât, un moştenitor nu poate dobândi mai multe drepturi decât a avut
autorul său, fiindcă nimeni nu poate transmite mai multe drepturi
2
decât are el însuşi („nemo plus juris ad alium transfere potest, quam
ipse habet”).
1.2. Precizări terminologice
1.2.1. Noţiunea de succesiune

În legislaţia noastră este utilizată şi noţiunea de „succesiune” ca
sinonim al noţiunii de „moştenire”. Pe lângă accepţiunea restrânsă,
aceea de sinonim al termenului de „moştenire”, termenul de
„succesiune” are în dreptul civil şi un alt înţeles, mai larg decât cel de
„moştenire” sau „ereditate”. Astfel, potrivit celei de a doua accepţiuni,
prin „succesiune” înţelegem orice transmisiune de drepturi de la o
persoană la alta, fie prin acte între vii, fie pentru cauză de moarte.
Moştenirea, ereditatea sau succesiunea este transmiterea patri-
moniului unui defunct unei alte persoane.
Instituţia moştenirii este intim legată de instituţia proprietăţii.
Astfel, Glasson, celebrul profesor de la Facultatea de drept din
Paris, afirma în lucrarea sa „Elements du droit français considéré dans
ses rapports avec le droit naturel de l”economie politique”, cu referire
0 Instanţa de contencios european a reţinut că domeniul succesiunilor şi

liberalităţilor între rude apropiate este intim legat de viaţa de familie. Aceasta nu
cuprinde numai relaţii cu caracter social, moral sau cultural; ea înglobează, de
asemenea, interese materiale, cum o demonstrează obligaţiile alimentare existente
între membrii unei familii şi locul atribuit rezervei succesorale în ordinea de drept
intern a majorităţii statelor contractante. Iar dacă drepturile succesorale nu se
exercită, de regulă, decât la decesul lui de cujus, deci atunci când viaţa familială
încetează în raport cu el, atunci înseamnă că nu se pot pune probleme înaintea
decesului (preluat din C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului,
comentarii pe articole, vol. I, Drepturi şi libertăţi, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2005,
p. 645.
1 D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, voI. II, Ed. Atelierele
grafice Socec, Societate Anonimă, Bucureşti, 1926, p. 18.
la moştenire, că „succesiunea este de drept natural, economia politică

considerând-o unul din cele mai energice stimulente la muncă [...], şi a
suprima dreptul de moştenire ar fi să suprimăm societatea [...], iar a
suprima succesiunea ar fi să distrugem proprietatea, căci proprietatea
vremelnică limitată la viaţa omului nu mai este proprietate”.1
După cum am arătat, termenul de moştenire desemnează şi
patrimoniul, care se transmite la moartea unei persoane fizice. În
limba vorbită, de obicei, prin moştenire, se înţeleg doar anumite
bunuri, care au rămas la moartea unei persoane fizice. Astfel, deseori
putem auzi, că cineva a primit „moştenire o casă sau o maşină” etc.
Din punct de vedere al legii, noţiunea de moştenire, în
accepţiunea de patrimoniu, comportă un alt sens, aceasta desemnând
întreaga masă succesorală – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
patrimoniale ale celui care lasă moştenirea, şi nu bunurile acestuia.
1.2.2. Noţiunea de masă succesorală

Masa succesorală o constituie ansamblul elementelor (bunuri şi
alte valori) care, făcând parte din patrimoniul defunctului, pot forma
obiectul împărţelii moştenirii2. Fac parte din masa succesorală acele
drepturi şi obligaţii patrimoniale pe care le-a avut cel care Iasă
moştenirea, în timpul vieţii.
În masa succesorală sunt cuprinse numai acele drepturi şi
obligaţii care au un conţinut economic (patrimonial); drepturile şi
obligaţiile personale, nepatrimoniale, încetează la moartea celui care
3
lasă moştenirea, fiind astfel netransmisibile .
Masa succesorală este alcătuită din două părţi, şi anume:
0 activul moştenirii care este compus din totalitatea drepturilor
patrimoniale ale celui care lasă moştenirea. Din activul moştenirii fac parte
toate drepturile reale şi de creanţă, precum şi bunurile la care acestea se
0 Citat după Şt.D. Săndulescu, Despre dreptul de succesiune, Bucureşti,

Tipografia Speranţa, 1905, p. 7–9.
1 Dicţionar de drept procesual civil, coordonator dr. M.N. Costin, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 300.
2 T.S., S. civ., dec. nr. 1347/1972, în Repertoriu de practică judiciară în
materie civilă pe anii 1969–1975, p. 205, nr. 511; T.S., s.civ., dec. nr. 1629/1976 în
Repertoriu… 1975–1980, p. 141; T.S., s.civ., dec. nr. 1539/1979, în CD, 1979, p.
124–125.
referă, ale celui care lasă moştenirea;

0 pasivul moştenirii care este o parte componentă a masei
succesorale şi cuprinde obligaţiile şi sarcinile cu conţinut economic
ale moştenirii. Nu vor fi cuprinse în pasivul moştenirii obligaţiile
intuitu personae, care se sting odată cu încetarea din viaţă a celui
care Iasă moştenirea.
Din punct de vedere practic, determinarea exactă a masei suc-
cesorale are o importanţă deosebită pentru eventualii moştenitori,
care sunt puşi în situaţia de a opta între următoarele posibilităţi: să
accepte moştenirea pur şi simplu, să accepte moştenirea sub
beneficiu de inventar sau să renunţe la moştenire.
În perioada actuală, în sistemul economic al ţării noastre,
instituţia moştenirii a devenit, fără nicio îndoială, consecinţă re-
marcabilă a trecerii la economia de piaţă, una din instituţiile
fundamentale ale dreptului civil.
Se pare că succesiunea, nepercepută încă la momentul actual
drept o problemă-axă a societăţii, altele fiind preocupările primor-
diale ale cetăţenilor, îşi va vedea recunoscută în viitorul cel mai
apropiat importanţa de netăgăduit, iar întrebărilor cine, în ce mod şi
de ce patrimoniu dispune li se vor adăuga în curând întrebările cine şi
în ce mod va putea moşteni patrimoniul succesoral al defunctului.
1.2.3. Persoana care lasă moştenirea şi persoanele care

dobândesc moştenirea
Persoana care lasă moştenirea este persoana decedată, declarată
judecătoreşte moartă, al cărei patrimoniu se transmite pe calea
moştenirii. Aceasta se mai numeşte şi de cuius, prescurtare a
formulei romane is de cuius successione agitur.
Cel care lasă moştenirea poate fi orice persoană fizică, indiferent
de capacitatea de exerciţiu a acesteia sau de cetăţenie.
În cazul moştenirii testamentare cel care dispune de patrimoniul
său prin testament se numeşte testator.
În temeiul legii, cei care primesc, în tot sau în parte, patrimoniul
celui care a lăsat moştenirea se numesc moştenitori, succesori, erezi
sau urmaşi1. Calitatea de moştenitor o poate dobândi orice persoană

fizică, indiferent de capacitatea de exerciţiu sau cetăţenie. La fel şi
statul, potrivit legii sau potrivit dispoziţiilor testamentare, poate
dobândi bunurile lăsate de defunct. În calitate de moştenitor pot
apărea şi persoanele juridice, numai în cazul în care există testament
în acest sens.
În cazul moştenirii testamentare dobânditorii sunt denumiţi
2
legatari. Legatarii pot fi universali , atunci când au vocaţie la întreg
patrimoniu succesoral; cu titlu universal 3, când au vocaţie la o
4
fracţiune din patrimoniul succesoral şi cu titlu particular , când au
vocaţie la un bun sau mai multe bunuri determinate.
1.3. Sediul materiei
Moştenirea este reglementată de Codul civil în Cartea a IV-a

intitulată „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul I - Titlul al IV-lea
(art. 953–1163) şi are în vedere raporturi care, ca principiu, încep a-şi
produce efectele la încetarea din viaţă a individului.
0 E. Safta-Romano, Dreptul de moştenire, Doctrină şi jurisprudenţă, Ed.

Graphix, laşi, 1995, p. 24.
1 Art. 1055 Cod civil prevede că „Legatul universal este dispoziţia
testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane voca ie la întreaga
moştenire”. Din dispoziţiile art. 1055 Cod civil, observăm că reglementarea existentă
a fost receptivă la criticile formulate de-a lungul timpului de către literatura de
specialitate cu privire la dispoziţiile art. 888 din Codul civil de la 1864, astfel încât
textul de lege din Noul Cod civil defineşte de o manieră corespunzătoare legatul
universal, scoţând în evidenţă esenţa acestuia, şi anume vocaţia moştenitorilor la
întregul patrimoniu succesoral al testatorului.
2 Art. 1056 alin. 1 Cod civil prevede că „Legatul cu titlu univesal este
dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o
fracţiune a moştenirii”.
Art. 1057 Cod civil prevede că „Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un
3
legat cu titlu particular”, iar art. 1059 că „Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat
dobândeşte proprietatea acestuia de la data deschiderii moştenirii. Legatarul cu titlu particular al unor bunuri
de gen este titularul unei creanţe asupra moştenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu
executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie”.
§2. FELURILE MOŞTENIRII
2.1. Enumerare
În dreptul nostru, după izvorul ei, moştenirea poate fi de două

feluri:
legală;
testamentară1.
În conformitate cu art. 955 alin. (1) Cod civil „Patrimoniul
defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel
care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”.
2.2. Moştenirea legală
Moştenirea este denumită legală atunci când transmiterea pa-

trimoniului succesoral se înfăptuieşte în puterea legii. În literatura de
specialitate2 moştenirea legală se mai numeşte şi moştenire ab
3
intestat (moştenire fără testament).
Moştenirea legală intervine în următoarele cazuri:
0 când cel care Iasă moştenirea nu a dispus de patrimoniul său,
în timpul vieţii, prin testament;
1 când legatarul a renunţat la moştenire;
2 când legatarul este înlăturat de la moştenire deoarece este
nedemn sau ingrat;
3 când a fost testată doar o parte din bunurile succesorale;
4 când testamentul este nul;
5 când legatarul a decedat înaintea celui care lasă moştenirea.
0 M. Eliescu, op. cit., p. 20; C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu,

Tratat de drept civil român, vol. III, Bucureşti, 1928, p. 1054; D. Chirică, Drept
civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 5.
1 M. Eliescu, op. cit., p. 20; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 154.
2 În Codul Caragea, moştenirea legală era numită „fără diată” (p. a IV-a, cap. 3,
art. 1).
2.3. Moştenirea testamentară
Moştenirea este denumită testamentară 1 atunci când transmiterea

patrimoniului succesoral are loc în temeiul voinţei celui care lasă
moştenirea, manifestată într-un testament. Astfel, în acest caz,
moştenitorii sunt desemnaţi de către cel care lasă moştenirea.
Persoanele desemnate de testator să culeagă moştenirea se
numesc legatari.
Legatarul poate fi: universal (cu vocaţie la întreg patrimoniu
lăsat de defunct), cu titlu universal (cu vocaţie la o fracţiune din masa
succesorală) şi cu titlu particular (cu vocaţie la bunuri singulare,
anume determinate).
2.4. Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară
0 precizare se impune în ce priveşte coexistenţa moştenirii

legale cu cea testamentară.
Cele două feluri de moşteniri prevăzute de art. 955 alin. 1 din
Codul civil nu se exclud reciproc, ci moştenirea legală poate coexista
2
cu cea testamentară , aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 955 alin. (2)
Cod civil, care arată că „O parte din patrimoniul defunctului se poate
transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin
moştenire legală”. Astfel:
a) Dacă testatorul a făcut un legat sau mai multe cu titlu univer-sal,
dar care nu epuizează întregul patrimoniu succesoral (a lăsat numai 1/2
sau 3/4 din patrimoniu), devoluţiunea moştenirii va fi testamentară, în
limitele legatului (sau legatelor) şi legală pentru restul neacoperitor;
5888 La romani, a muri fără testament era o dezonoare. Legea celor 12 table
proclamase dreptul de a testa într-un mod absolul: „Pater familias, uti legassit supra poenia
tutelare suae rei ita, jus istd” („Ceea ce părintele de familie a dispus prin testament asupra
bunurilor sale sau asupra tutelei capilor săi, să fie ca o lege”), Tabla V, 3.
Codul nostru civil nu a păstrat principiul roman al incompatibilităţii moştenirii
5889
testamentare cu cea legală (nemo partim testatus, partim intestatus decedere potest – nimeni nu poate să moară în
parte cu testament, în parte fără testament). În dreptul nostru „se admite, iar dacă există moştenitori rezervatari,
chiar se impune coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară”, a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 8; G. Falcione,
Successioni e Donazioni, Ed. Simione, Napoli, 2002, p. 14.
0 De asemenea, dacă defunctul a lăsat prin testament întreaga

moştenire altor persoane decât moştenitorii rezervatari, aceştia vor
primi (în temeiul moştenirii legale) partea din moştenire cuvenită
rezervei, împotriva voinţei liberale a testatorului; astfel că devolu-
ţiunea moştenirii va fi în parte legală, în parte testamentară (pentru
partea care nu încalcă rezerva succesorală).
În consecinţă, moştenirea testamentară o înlătură pe cea legală
numai dacă:
0 testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatari universali
care împreună au vocaţie la întreaga moştenire;
1 nu există moştenitori rezervatari.
Se pune întrebarea dacă o persoană poate să culeagă o anume
parte din moştenire în calitate de legatar şi o altă parte în calitate de
moştenitor legal, deci să se cumuleze cele două calităţi în aceeaşi
persoană. Se admite şi această posibilitate, având în vedere cele
afirmate privind coexistenţa dintre cele două forme de moştenire şi
dispoziţiile art. 955 Cod civil.
2.6. Particularităţi ale moştenirii în dreptul roman
Evoluţia dreptului de moştenire a fost direct şi continuu

influenţată de dreptul de proprietate şi indirect de dreptul familiei. În
acest context, dreptul de moştenire a cunoscut întâia consacrare în
dreptul roman.
Pe scurt, dreptul roman succesoral a avut trei caracteristici
1
principale :
0 Dreptul roman primitiv a fost dominat de ideea coproprietăţii
familiale ce se caracteriza prin: unitatea moştenirii, patria potestas şi
rudenia paternă. Capul familiei (pater familias) avea un drept de
reprezentare familială. Succesiunea era condusă după principiul
continuatio domini şi, prin urmare, copiii nu culegeau pe deplin
patrimoniul succesoral, ci numai dreptul de administrare a bunurilor
moştenirii.
0 Ph. Malaurie, L. Aynes, Cours de droit civil. Succesions. Ed. Cujas, Paris,
1989, p. 23.
0 În anul 540, Justinian, prin novelele 118 şi 127 a reorganizat în

întregime succesiunea ab intestat, introducând ordo succesivus (ordinea
succesiunii) inspirată din voinţa prezumată a defunctului; transmisiunea
succesorală devenea astfel mult mai individuală şi mai puţin familială.
Devoluţiunea moştenirii se făcea în funcţie de clasa şi gradul de rudenie,
astfel moştenitorii erau împărţiţi în patru clase: descendenţii, ascendenţii,
colateralii privilegiaţi (fraţii, surorile şi descendenţii lor) şi colateralii
ordinari (unchii, verii, nepoţii) până la gradul 6. Soţul supravieţuitor era
considerat, în general, străin de moştenire, venind la aceasta numai după
colateralul de gradul 6 (în mod excepţional, văduva săracă primind 1/4).
Regulile astfel instituite puteau fi însă modificate prin testament.
1 Predominantă era devoluţiunea testamentară, care avea ca
1
instituţie principală instituirea unui erede . Instituirea eredelui trebuia
să se afle în fruntea (caput) testamentului şi să premeargă legatele şi
orice alte dispoziţii, iar valabilitatea oricărui testament depindea de
valabilitatea instituirii eredelui (sub sancţiunea nulităţii), potrivit
regulii heres est caput et fundamentum totius testamenti. Moştenirea
testamentară era incompatibilă cu cea legală, aceasta (din urmă)
definindu-se numai prin raportare la absenţa testamentului.
În dreptul nostru, moştenirea legală este regula, ea putând fi însă
înlăturată (total sau parţial) prin legatele instituite prin testament.
Prin comparaţie cu dreptul roman, conform legislaţiei noastre, prin
testament nu se pot institui moştenitori (erezi), ci numai legatari.
V. Hanga, M. Jacotă, Drept privat roman, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1984, p. 240; E.
0
Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, Ed. „Şansa”, Bucureşti, 1993, p. 141; V. Hanga, Manual de drept privat
roman, Ed. Cordial, Cluj-Napoca, 1994, p. 224; Şt. Cocoş, Drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2003, p.170-171.
CAPITOLUL II
CARACTERELE JURIDICE
ALE TRANSMITERII MOŞTENIRII
23 1. ENUMERARE; §2. TRANSMITEREA MOŞTENIRII

ESTE O TRANSMISIUNE PENTRU CAUZĂ DE MOARTE; §3.
TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE O TRANSMISIUNE
UNIVERSALĂ;
§4. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE O TRANSMISIUNE UNITARĂ;
§5. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE O TRANSMISIUNE
INDIVIZIBILĂ
§1. ENUMERARE
Prin moştenire înţelegem transmiterea patrimoniului unei
1
persoane fizice decedate către una ori mai multe persoane în fiinţă .
Din definiţia dată moştenirii, rezultă caracterele juridice ale
acesteia, care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drep-
turilor şi obligaţiilor existente în dreptul civil, şi anume:
5888 transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru
cauză de moarte;
5889 transmiterea moştenirii este o transmisiune universală;
5890 transmiterea moştenirii este o transmisiune unitară;
5891 transmiterea moştenirii este o transmisiune indivizibilă.
§2. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE O

TRANSMISIUNE PENTRU CAUZĂ DE MOARTE
Transmiterea moştenirii are loc numai la moartea unei persoane

fizice şi prin efectul acestei morţi, fie că este vorba de moartea fizic
23 Fr. Deak, op. cit., p. 13; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 153.
constatată, fie că este vorba de moartea declarată prin hotărârea

instanţei de judecată. Astfel, ceea ce deosebeşte transmisiunea
succesorală de transmisiunea prin acte între vii este faptul morţii
persoanei fizice, al cărei patrimoniu urmează a fi transmis către
1
moştenitorii săi .
Numai moartea unei fiinţe umane poate avea ca efect
transmiterea moştenirii. Un astfel de efect nu este de conceput în
cazul încetării existen ţei unei persoane juridice, aceste efecte fiind
reglementate prin acte normative cu caracter special.
În schimb, în cazul în care statul sau o persoană juridică apare în
calitate de dobânditor al unor bunuri sau a întregului patrimoniu
succesoral vor fi aplicabile normele care reglementează transmi-
siunea succesorală.
§3. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE

O TRANSMISIUNE UNIVERSALĂ
Obiectul transmisiunii succesorale îi constituie patrimoniul per-

2
soanei fizice decedate, privit ca o universalitate juridică . Altfel spus,
obiectul transmisiunii succesorale îi formează totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor care au valoare economică şi au aparţinut celui care lasă
moştenirea. Patrimoniul unei persoane fizice fiind intransmisibil în
timpul vieţii titularului3, şi din acest punct de vedere transmisiunea
succesorală se opune transmisiunii între vii, astfel:
5888 M. Eliescu, op. cit., p. 48; J. Manoliu, Şt. Răuschi, Drept civil.
Succesiuni, laşi, 1983, p. 4; Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul
civil român. Subiectele dreptului civil, Casa de]Editură şi Presă „Şansa” SRL,
Bucureşti, 1993, p.168; E. Safta-Romano, op. cit., vol. l, p. 28; D. Macovei, M.
Striblea, Drept civil. Contracte. Succesiuni, Ed. Junimea, Iaşi, 2000, p. 302.
5889 T.S., s.civ., dec.nr. 400/1984, în CD, 1984, p. 132-133.
În legătură cu caracterele juridice ale patrimoniului a se vedea: L. Pop, Dreptul de
5890
proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 15–25; C. Bîrsan, Drept civil,
Drepturile reale principale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 8–12; E. Chelaru, Curs de drept civil.
Drepturile reale principale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 14–15; I. Adam, Drept civil. Drepturile reale,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 14–17; V. Stoica, Noţiunea juridică de patrimoniu, în Supliment la PR nr.
1/2003, p. 191.
23 Transmisiunea prin acte între vii, spre deosebire de trans-

misiunea succesorală, nu poate avea ca obiect un patrimoniu, obiectul
acesteia constituindu-l doar bunurile privite izolat (ut singuli).
Transmisiunea succesorală, dimpotrivă, constă în transmiterea
unei averi, a acelei universalităţi care este patrimoniul.
24 Spre deosebire de transmisiunea prin acte între vii, al cărei
obiect îl pot constitui numai anumite drepturi, transmisiunea succesorală
are ca obiect patrimoniul celui care lasă moştenirea, acesta fiind privit ca
o universalitate juridică şi, în acest sens, drepturile şi obligaţiile
persoanei decedate nu pot fi privite izolat. Aşa fiind, prin moştenire se
1
transmit nu numai drepturile, ci şi obligaţiile defunctului .
Prin urmare, transmisiunea succesorală este atât activă, cât şi
pasivă, ceea ce o deosebeşte de transmisiunile operate prin acte între
vii, în care nu pot fi transmise decât drepturi, dar nu şi obligaţii. Într-
adevăr, dreptul civil în vigoare nu cunoaşte cesiunea de datorie.
25 În cazul transmisiunii succesorale, drepturile reale se dobândesc
de către moştenitori fără înscriere în cartea funciară [art. 887 alin. (1)
2
Cod civil] , spre deosebire de transmisiunea prin acte între vii, a căror
dobândire sau stingere este condiţionată de înscrierea, respectiv radierea
din cartea funciară [art. 885 alin. (1) şi (2) din Codul civil]3.
Moştenirea, având ca obiect patrimoniul celui care lasă moştenirea,
din punct de vedere al activului succesoral, nu poate cuprinde decât
drepturile patrimoniale ale acestuia, care nu vor fi privite în
individualitatea lor, ci ca părţi componente ale patrimoniului.
De aici rezultă că transmisiunea activă se va efectua şi va fi
opozabilă terţilor, fără a fi condiţionată de săvârşirea formalităţilor
4 MARA IOAN, AIDA-DIANA DUMITRESCU, I. IORGA, Drept civil.

Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 89-90.
5 Potrivit art. 886 alin. 1 Cod civil, drepturile reale se dobândesc fără înscriere
în cartea funciară când provin din moştenire. Totuşi, titularul drepturilor dobândite
prin moştenire nu va putea dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s-a făcut
înscrierea [art. 887 alin. (3) Cod civil].
6 Potrivit art. 885 alin. (1) Cod civil, drepturile reale asupra imobilelor
cuprinse în cartea funciară se dobândesc, sub rezerva unor dispoziţii legale contrare,
atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza
actului sau faptului care a justificat înscrierea, iar potrivit art. 885 alin. (2) drepturile
reale se pierd sau se sting numai prin radierea lor din cartea funciară.
1
prevăzute de lege pentru transmisiunile prin acte între vii . De
exemplu, în cazul în care în moştenire se află bunuri imobile, dreptul
de proprietate asupra acestora se va transmite prin moştenire şi va fi
opozabil terţilor fără efectuarea formelor de publicitate imobiliară.

O TRANSMISIUNE UNITARĂ
Întrucât patrimoniul celui care lasă moştenirea este privit ca un

tot unitar, rezultă că şi moştenirea este în principiu unitară. Aceasta
înseamnă că transmisiunea succesorală este guvernată de aceleaşi
norme juridice, fără a se face deosebire între bunurile succesorale
după natura şi originea lor2.
Caracterul unitar al transmisiunii succesorale va subzista şi în cazul
în care cel care lasă moştenirea a dispus de o parte din bunurile sale prin
testament, restul atribuindu-se potrivit regulilor moştenirii legale.
Principiul potrivit căruia moştenirea alcătuieşte o singură masă
3
succesorală a fost creat de jurisconsulţii romani .
Caracterul unitar al transmisiunii succesorale comportă unele
excepţii. Astfel:
4 în ceea ce priveşte dreptul special al soţului supravieţuitor asupra
mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinţei
comune a soţilor, în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii,
caracterul unitar al transmisiunii succesorale este înlăturat prin voinţa
legiuitorului. Prin urmare, în privinţa mobilierului şi obiectelor de uz
casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor se aplică o
reglementare specială, derogatorie de la regulile
23 Soluţia opozabilităţii faţă de terţi a drepturilor reale dobândite de către

moştenitori, independent de înscrierea lor în cartea funciară, decurge din
interpretarea sistematică a art. 885 alin. (1) şi 887 alin. (1) şi (2) Cod civil şi a
contrario a art. 887 alin. (2) Cod civil.
24 M. Eliescu, op. cit., p. 51; R. Petrescu, Drept succesoral, Ed. Oscar Print,
Bucureşti. 1997, p. 18.
M. Eliescu, op. cit., p. 51.
25
generale ale devoluţiunii legale a moştenirii, şi anume dispoziţiile art.

974 Cod civil.
Aşadar, soţ ul supravieţuitor, în lipsă de descendenţi, va moşteni
(dacă defunctul nu a dispus altfel prin testament), în afară de partea
sa succesorală ce i se cuvine în concurs cu oricare clasă de
moştenitori, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate
folosinţei comune a soţilor.
5888 art. 333 din Codul civil reglementează posibilitatea
ca soţii sau viitorii soţi, prin convenţia matrimonială, să stabilească
faptul că acela care va supravieţui va fi îndrituit să preia fără plată,
înaintea partajului moştenirii, unul sau mai multe bunuri comune
deţinute în devălmăşie sau coproprietate (clauză de preciput).
O asemenea clauză generează un drept de preciput care se naşte
în beneficiul soţului supravieţuitor în momentul morţii celuilalt soţ.
Dreptul astfel născut este unul eventual, soţul supravieţuitor
beneficiind de el numai sub condiţia suspensivă a supravieţuirii.
Prin clauza de preciput se derogă de la caracterul unitar al
transmisiunii succesorale, având în vedere că bunul/bunurile cuprinse
în ea sunt dobândite de soţul supravieţuitor în virtutea convenţiei pe
care a încheiat-o, şi nu potrivit regulilor aplicabile în materia
moştenirii.
5889 ca urmare a revizuirii Constituţiei şi a renumerotării
textelor legii fundamentale a ţării, incapacitatea specială – prevăzută de
art. 41 alin. (2) din Constituţia nerevizuită, potrivit căreia cetăţenii
străini sau apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor – a fost reglementată într-o nouă formulare, total diferită de
aceea existentă în art. 41 alin. (2), fraza a II-a din Constituţie. Astfel,
potrivit art. 44 alin. (2) fraza a II a din Constituţie se arată că: „Cetăţenii
străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra
terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România
este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege
organică, precum şi prin moştenire legală”. După cum putem observa,
textul de lege prevede două ipoteze în care cetăţenii străini şi apatrizii
pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, şi anume în
condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi
din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de

reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică şi prin
moştenirea legală.
Noul text constituţional, într-adevăr, dă posibilitatea cet ăţenilor
străini şi apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra
terenurilor numai pe calea moştenirii legale (prin aplicarea condiţiilor
şi principiilor ce guvernează această formă de moştenire). Inter-
pretând a contrario, ei nu pot dobândi un asemenea drept prin
moştenire testamentară. Dobândirea terenurilor de către cetăţenii
străini şi apatrizi, prin moştenire legală, operează din momentul
intrării în vigoare a revizuirii Constituţiei 1. Având în vedere
principiile de aplicare a legii în timp, dobândirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi din
momentul intrării în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei, se
2
face numai dacă mo ştenirea s-a deschis dup ă această dată . Putem
concluziona arătând că noul text din legea fundamentală [art. 44 alin.
(2)] nu mai conţ ine niciun echivoc legat de dobândirea terenurilor
prin moştenire de către cetăţenii străini şi apatrizi.
23 o altă derogare de la caracterul unitar al transmisiunii
succesorale o constituie dispoziţiile art. 167 alin. (2) din Codul muncii 3:
„În caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la
data decesului sunt plătite, în ordine, soţului supravieţuitor, copiilor
majori ai defunctului sau părinţilor acestuia. Dacă nu există niciuna din
aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor
moştenitori, în condiţiile dreptului comun”.
23 Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429 din 23 octombrie 2003 a

intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, dată la care a fost publicată în M. Of. nr. 758 din
29.10.2003, hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru
confirmarea rezultatelor referendumului organizat în zilele de 18 şi 19 octombrie 2003.
Pentru amănunte, a se vedea C.L. Popescu, Data intrării în vigoare a actelor normative,
în lumina dispoziţiior constituţionale revizuite, în Dreptul nr. 4, 2004, p. 30-34.
2
În legătură cu deschiderea moştenirii, a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 33;
Veronica Stoica, Drept succesoral, curs universitar, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p.
25; M. Eliescu, op. cit., p. 63; C. Stătescu, op. cit., p. 110, D. Chirică, op. cit., p. 14.
Codul muncii – Legea nr. 53/2003, republicată în temeiul art. V din Legea 40/2011 pentru
4
modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în M. Of. nr. 225 din 31 martie 2011,
dându-se textelor o nouă numerotare.
Aşadar, din dispoziţiile legii rezultă că sunt stabilite anumite

reguli derogatorii de la dreptul comun:
5888 soţul supravieţuitor, copiii majori sau părinţii
defunctului, în ordine, beneficiază de aceste drepturi, altfel decât cum
prevede dreptul comun;
5889 soţul supravieţuitor, copiii majori sau părinţii
defunctului sunt beneficiari ai acestor drepturi independent de
calitatea lor de moştenitori, ei trebuind să facă dovada rudeniei,
nefiind nevoie de prezentarea dovezii privind calitatea de moştenitor;
5890 ceilalţi moştenitori (legali sau testamentari) trebuie să
facă dovada calităţii lor de moştenitori.
Aşadar, drepturile băneşti datorate defunctului până la data
decesului se plătesc, în ordine, persoanelor prevăzute de art. 167 alin.
2 Codul muncii, independent de calitatea lor de moştenitori legali sau
rezervatari şi de împrejurarea dacă au acceptat sau au renunţat la
succesiunea lăsată de defunct sau dacă au făcut sau nu cerere pentru
1
deschiderea procedurii succesorale notariale .
Având în vedere faptul că Titlul III din Codul muncii (Timpul de
muncă şi odihnă), capitolul III, intitulat „Concediile”, nu prevede
dispoziţii referitoare la ridicarea indemnizaţiei de concediu ce se
cuvine salariatului decedat pentru concediul neefectuat, credem că se
vor aplica dispoziţiile art. 167 alin. (2) din Codul muncii;
5891 o altă derogare de la acest caracter o constituie
dispoziţiile
art. 120 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii
publice2: „Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând
0 A. Ţiclea, A. Popescu, C. Tufan, M. Ţichidean, O. Ţinca, Dreptul muncii, Ed.

Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 581; A. Ţiclea, coordonator, Codul muncii, adnotat şi
comentat, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 410–411.
1 Publicată în M. Of. nr. 852 din 20 decembrie 2010, modificată prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului. nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr.
411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat, publicată M. Of. nr. 827 din
22 noiembrie 2011, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului. nr. 117/2010 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004 privind Codul fiscal şi reglementarea
unor măsuri financiar-fiscale, publicată M. Of. nr. 891 din 30 decembrie 2010.
Pentru amănunte, A. Ţiclea, S. Ghimpu, Dreptul muncii, ed. a II-a, Ed. AII Beck,
Bucureşti, 2002.
pensia pe luna în care a avut loc decesul şi/sau, după caz, drepturi
restante de pensie, cuvenite şi neîncasate până la deces, se plătesc
soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora,
celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun. Sumele
prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului general de
prescripţie”.
Astfel, pensia neîncasată va fi ridicată de către soţul supra-
vieţuitor, copii sau părinţi, independent de calitatea lor de
1
moştenitori ; în lipsa acestora, beneficiază de pensia neîncasată
ceilalţi moştenitori, care trebuie să dovedească calitatea lor de
moştenitori prin prezentarea certificatului de moştenitor.
Legea nr. 285/2010, Lege-cadru privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice 2, în art. 28 din Anexa IV,
intitulată „Reglementări specifice personalului încadrat în instituţiile
publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională”,
stabileşte că, în caz de deces, drepturile băneşti cuvenite personalului
militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil se plătesc,
pentru întreaga lună în care a avut loc decesul, după caz, soţului
supravieţuitor, copiilor sau părinţilor, iar în lipsa acestora celorlalţi
moştenitori legali. Articolul 29 din Anexă arată că aceste drepturi,
cuvenite persoanelor enumerate de art. 28, neachitate în termen de 3
ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.
În ceea ce priveşte caracterul unitar al transmisiunii succesorale

a drepturilor de autor, în literatura de specialitate s-au cristalizat două
opinii: una potrivit căreia transmisiunea succesorală a drepturilor de
1
Independent de calitatea de moştenitor, art. 125 din Legea nr. 263/2010
prevede că în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor
de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de
deces şi care poate fi, după caz, soţ ul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele,
curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Dovada se
poate realiza prin orice mijloc de probă. De asemenea, conform art. 126 din lege,
asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui
membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.
0 Publicată în M. Of. nr. 877 din 28 decembrie 2010.
autor constituie o excepţie de la caracterul unitar al transmisiunii

succesorale1 şi alta, la care ne raliem, potrivit căreia transmisiunea
succesorală a drepturilor de autor nu reprezintă o excepţie veritabilă
2
de la caracterul unitar .
În susţinerea primei opinii s-a arătat că drepturile de autor
constituie o masă deosebită faţă de bunurile succesorale şi, în
consecinţă, se transmit după alte norme decât cele din dreptul comun.
Potrivit celei de-a doua opinii, transmisiunea succesorală a
drepturilor de autor este guvernată de dreptul comun, ceea ce rezultă
din prevederile art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor
şi drepturile conexe, care ne arată că: „drepturile patrimoniale […]
se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile”. Aşadar,
drepturile de autor se vor transmite în condiţiile dreptului comun în
materie, adică potrivit regulilor care guvernează devoluţiunea
moştenirii.

O TRANSMISIUNE INDIVIZIBILĂ
Principiul indivizibilităţii transmisiunii moştenirii rezultă din

unitatea patrimoniului succesoral. Patrimoniul celui care Iasă
moştenirea, pe lângă faptul că este unitar, este privit, sub aspectul
moştenirii, ca un tot indivizibil. Aceasta înseamnă că un succesibil nu
va putea să accepte sau să renunţe doar la o parte din moştenire.
Datorită acestui caracter al transmisiunii succesorale, în cazul
existenţei mai multor moştenitori, dacă unul sau unii dintre ei renunţă
la moştenire sau este nedemn ori în cazul ineficacităţii unor legate,
aceasta va profita celorlalţi succesibili, în virtutea dreptului de
acrescământ3.
Dacă, totuşi, moştenitorul care, în temeiul legii sau al testa-
mentului lăsat de defunct, cumulează două sau mai multe vocaţii la
0 M. Eliescu, op. cit., p. 52; J. Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 6.

1 Fr. Deak, op. cit., p. 25.
moştenire, are pentru fiecare un drept de opţiune distinct. De

asemenea, legatarul, care este chemat la moştenire şi în baza legii are
posibilitatea să îşi exercite opţiunea succesorală în oricare dintre
aceste calităţi (art. 1102 Cod civil).
Astfel, fiecare moştenitor trebuie fie să accepte moştenirea
potrivit vocaţiei succesorale, fie să renunţe la ea.
Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale nu împiedică
1
pe succesibil de a accepta moştenirea sub beneficiu de inventar,
când aceştia vor răspunde pentru datoriile şi sarcinile moştenirii
numai în limitele activului primit (intra vires hereditatis). Acest mod
2
de acceptare nu influenţează caracterul universal al moştenirii .
Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale cunoaşte şi
unele excepţii care, în principal, se referă la: împărţirea creanţelor şi
datoriilor defunctului între moştenitori, din ziua deschiderii
moştenirii, sau situaţia acceptării moştenirii ce are ca obiect un drept
asupra unui teren ce a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991 3
sau un drept asupra unei locuinţe în condiţiile Legii nr. 112/1995 sau
Legii nr. 10/2001.
Astfel, chiar din ziua deschiderii moştenirii, creanţele şi datoriile
celui care Iasă moştenirea, exceptând cazurile prevăzute de art. 1155
alin. (34) din Codul civil, vor fi împărţite de drept între moştenitori.
1
Succesibilii sunt persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a putea
moşteni, adică au capacitate şi vocaţie succesorală şi nu există cauze care să-i
înlăture de la moştenire.
2
Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale explică de ce, în cazul
renunţării la moştenire de către unul sau mai mul ţi succesibili, precum şi în cazul
nedemnităţii ori al ineficacităţii legatelor (nulitate, revocare, caducitate), vor profita
de drept succesorii acceptanţi a că ror vocaţie era înlăturată sau diminuată prin
existenţa altor moştenitori care aveau obligaţia să execute legatul în cauză.
5888 Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991
referitoare la re-constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, calitatea de
moştenitor se recunoaşte „nu numai persoanelor care au acceptat moştenirea lăsată
de fostul proprietar, dar au fost socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare, ci şi
moştenitorii care nu acceptaseră moştenirea lăsată de fostul proprietar la data
decesului, ei fiind consideraţi acceptanţi prin cererea făcută comisiei constituite
potrivit legii; pentru amănunte: a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 25–26.
Art. 1155 alin. (3) Cod civil prevede că „Regula divizării de drept a pasivului
5889
succesoral nu se aplică dacă:
O altă derogare de la caracterul indivizibil al transmisiunii suc-

cesorale rezultă din dispoziţiile art. 13 alin. (2) al Legii nr. 18/1991
referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra
1
terenurilor , potrivit căruia calitatea de moştenitor este recunoscută
nu numai persoanelor care au acceptat moştenirea lăsată de fostul
proprietar, dar au fost socotiţi repuşi în termenul de acceptare cu
privire la cota ce li se cuvine şi moştenitorii care nu acceptaseră în
termenul de opţiune succesorală (dar nici nu renunţaseră la
moştenirea lăsată de fostul proprietar), ei fiind consideraţi acceptanţi
2
prin cererea făcută comisiei constituite în condiţiile legii .
De asemenea, o altă excepţie de la principiul indivizibilităţii opţ
iunii succesorale reiese din dipoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr.
112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu
destinaţia de locuinţ e, trecute în proprietatea statului. Astfel, potrivit
acestui text de lege, moştenitorii fostului proprietar al imobilului cu
destinaţ ia de locuinţă trecut în proprietatea statului cu titlu sunt
socotiţ i de drept acceptanţii succesiunii la data depunerii cererii
pentru restituirea în natură a locuinţei. Moştenitorul care nu a depus
cerere nu beneficiază de dispoziţiile legii, chiar dacă a acceptat
moştenirea fostului proprietar.
5888 obligaţia este indivizibilă;

5889 obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o
prestaţie determinată asupra unui astfel de bun;
5890 obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz
în care moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă
numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se
reduce corespunzător;
5891 unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute
singur obligaţia. În acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi
moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul”.
Fr. Deak, op. cit., p. 30; T.S., col. civ., dec. nr. 1778/1960, în CD, 1960, p.
241–242; T.S. col. civ., dec. nr. 335/1952, în CD, 1952–1954, voI. 1, p. 118.
P. Perju, Discuţii în legătură cu unele soluţii privind drepturile reale,
pronunţate de instanţele judecătoreşti din judeţul Suceava, în lumina Legii nr.
15/1991, în Dreptul nr. 5, 1992, p. 26–28; M. Georgescu, Al. Oproiu, Restabilirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor în condiţiile diferite ale acceptării sau
renunţării la succesiune ori neexercitării drepturilor succesorale, în Dreptul nr.
4,1994, p. 67–68; A. Sitaru, C. Turianu, Notă la sent. civ. nr. 1740/1993, în Dreptul
nr. 12, 1995, p. 53–54.
Asemănătoare sunt şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în
1
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 , în conformitate cu
care: „De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii
persoanelor fizice îndreptăţite.
Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat
moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a
succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea
de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile
a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi”. După cum
observăm, succesibilii care nu au acceptat succesiunea sunt repuşi de
drept în termenul de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală
prin cererea de restituire2.
Textele de lege [din Legea nr. 18/1991 prin art. 13 alin. (2),
Legea nr. 112/1995 prin art. 5 alin. (3) şi Legea nr. 10/2001 prin
art. 4 alin. (2) şi (3)] nu cuprind o restricţie cu privire la
persoanele care au renunţat expres la moştenire, dar, cu toate
acestea, faţă de specificul actului de renunţare la moştenire, care
devine irevocabil după împlinirea termenului de prescripţie a
dreptului de opţiune succesorală, corelat cu caracterul indivizibil
al dreptului de opţ iune succesorală, s- a concluzionat că aceste
formulări din legile menţionate acoperă numai ipoteza celor care
nu au făcut acte de acceptare a moştenirii, iar nu a
moştenitorilor care au renunţat.
A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 84 din 10 februarie 2005,

publicată în M. Of. nr. 274 din 1 aprilie 2005, referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 prin care se
reţine că textul nu contravine principiului garantării dreptului la moştenire consacrat
de art. 46 din Constituţie, ci, din contră, dă expresie acestui principiu, prin
restabilirea calităţii de moştenitori acceptanţi pentru persoanele avute în vedere de
art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care, altfel, ar fi fost excluse de la moştenire.
I. Adam, Legea nr. 10/2001. Regimul juridic aplicabil imobilelor preluate
abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Ed. AII Beck, Bucureşti,
2001, p. 76. ICCJ, S. civ. şi de proprietate intelectuală, dec. nr. 1591/2 februarie
2005, în Dreptul nr. 4/2006, p. 290. ICCJ, S. civ. şi de proprietate intelectuală, dec.
nr. 1677 din 4 martie 2005, în Dreptul nr. 4/2006, p. 289–290. ICCJ, S. civ. şi de
proprietate intelectuală, dec. nr. 3797/12 aprilie 2006, în Dreptul nr. 2, 2007, p. 220.
CAPITOLUL III
DESCHIDEREA MOŞTENIRII
0 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE; §2. DATA DESCHIDERII MOŞTENIRII;

§3. LOCUL DESCHIDERII MOŞTENIRII
§1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Prin deschiderea succesiunii înţelegem acele fapte prevăzute de

lege, care determină trecerea patrimoniului succesoral de la cel care
Iasă moştenirea către moştenitorii săi, acele evenimente care
constituie un temei pentru naşterea dreptului de moştenire.
Deschiderea succesiunii are o importanţă deosebit de mare în
materie succesorală. Numai din momentul deschiderii succesiunii
eventualitatea că o anumită persoană va deveni moştenitor se
realizează, tot din acel moment luând naştere şi dreptul persoanei
respective, devenită moştenitor, de a accepta moştenirea sau de a
renunţa la ea1.
Există doi factori care generează deschiderea succesiunii,
condiţionând, astfel, şi naşterea dreptului la moştenire. Aceştia sunt:
moartea naturală a celui care Iasă moştenirea, care se constată în mod
fizic prin examinarea cadavrului sau intrarea în vigoare a hotărârii
2
judecătoreşti declarative de moarte . Numai atunci când s-a realizat
0 Fr. Terre. Y. Lequette, Droit civil. Les succesions. Les liberalites, Dalloz,
Paris, 1997, p. 34.
1 Art. 52 alin. (1) Cod civil prevede că: „Cel declarat mort este socotit că a
încetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea
a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii, se socoteşte că cel declarat mort a
încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii”.
Întocmirea actului de deces în baza unei hotărâri judecătoreşti declarative de
moarte definitive se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, după caz, la
autoritatea administraţiei publice locale de la:
unul din aceşti doi factori, moştenirea se consideră deschisă, până la

acel moment neputând fi vorba de drepturile eventualilor moştenitori
asupra moştenirii.
Declararea judecătorească a dispariţiei unei persoane nu are
drept efect deschiderea succesiunii.
Deschiderea succesiunii implică analiza a două aspecte: data
deschiderii succesiunii şi locul deschiderii acesteia.
§2. DATA DESCHIDERII MOŞTENIRII
2.1. Stabilirea momentului deschiderii moştenirii
Potrivit art. 954 din Codul civil: „Moştenirea unei persoane se

deschide în momentul decesului acesteia”. De aici rezultă că
deschiderea moştenirii este concomitentă cu încetarea din viaţă a
celui care Iasă moştenirea.
Cei care pretind moştenirea vor trebui să dovedească moartea,
precum şi data morţii celui la a cărui moştenire se consideră
îndreptăţiţi. Dovada morţii şi a datei sale se va face, după caz, prin
certificatul de deces sau prin hotărârea judecătorească de declarare a
morţii, rămasă definitivă, hotărâre care cuprinde şi data stabilită de
1
instanţa de judecată ca fiind aceea a morţii .
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 119/1996 2, autoritatea
3
administraţiei publice locale de la locul în care s-a produs decesul va
0 locul de naştere al celui declarat mort;

1 domiciliul celui declarat mort, în cazul în care actul de naştere a fost
întocmit la autorităţile locale din străinătate;
2 domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorească a morţii, în
situaţia în care locul naşterii şi domiciliul decedatului nu sunt cunoscute.
1 M. Eliescu, op. cit., p. 62; Fr. Deak, op.cit., p. 32; Fr. Terre, Y. Lequette, op.
cit., p. 34; J. Maury, Succesions et liberalites, Litec, Paris, 2002, p. 91.
2 Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă a fost republicată în M.
Of. nr. 743 din 2 noiembrie 2009.
În conformitate cu art. 35 din Legea nr. 119/1996, întocmirea actului de deces se face la serviciul
3
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei
unităţii administrativ-teritoriale în
elibera actul de deces pe baza certificatului medical constatator al

decesului. În ipoteza în care momentul morţii nu se poate stabili, atunci
data morţii va fi considerată ca fiind aceea la care autoritatea
1
administraţiei publice locale face constatarea decesului . Stabilirea
momentului exact al morţii poate prezenta o importanţă deosebită, mai
ales în situaţia în care decedează două persoane cu vocaţie succesorală
reciprocă (doi fraţi), în acelaşi interval de timp, astfel încât, dacă se face
dovada că una a supravieţuit celeilalte (chiar şi ,,o secundă”), face ca
moştenirea celui decedat primul să se deschidă şi să fie culeasă de cel ce
a decedat ulterior (moştenitorii celui decedat ulterior vor culege prin
retransmitere succesiunea de la primul defunct).
Atât dovada datei morţii făcută prin certificatul de deces, cât şi
dovada morţii făcută prin hotărâre judecătorească declarativă de
0 cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al

decesului şi a declaraţiei verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa
acestora, de una dintre următoarele persoane:
5888 medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs
decesul;
5889 orice persoană care are cunoştinţă despre deces.
5889 Ca urmare a caracterului lor involuntar, decesul, ca şi naşterea se

pot produce în cele mai diverse locuri, astfel încât indiferent de locul producerii
acestor fapte juridice de stare civilă, ele trebuie înregistrate în registrele de stare
civilă, întrucât generează efecte juridice. Astfel, Legea nr. 119/1996 cuprinde şi
dispoziţii despre înregistrarea decesului care s-a produs pe nave, aeronave sau în tren
în timpul unei călătorii ce nu depăşeşte graniţele ţării. Articolul 8 alin. (1) din legea
cu privire la actele de stare civilă prevede: „dacă naşterea sau decesul are loc în
tren, pe o navă sau aeronavă, ori într-un alt mijloc de transport în timpul călătoriei
pe teritoriul României, întocmirea actului de stare civilă se face la autoritatea
administraţiei publice locale a locului de coborâre sau debarcare”. În situaţia în
care decesul se produce pe aeronavă, în timpul unei călătorii în afara teritoriului
României, evenimentul se înregistrează în carnetul de drum, eliberându-se,
persoanelor îndreptăţite, o dovadă cu privire la înregistrarea făcută la sosirea în ţară,
comandantul aeronavei are obligaţia să înainteze, prin comandantul aeroportului, un
extras de pe carnetul de drum la autoritatea administraţiei publice locale a sectorului
1 al municipiului Bucureşti, care va întocmi actul de stare civilă. În cazul decesului
produs pe navă, înregistrarea se va face de către comandantul navei, în jurnalul de
bord, eliberându-se persoanelor îndreptăţite o dovadă. La sosirea în ţară, coman-
dantul navei este obligat să înainteze un extras de pe jurnalul de bord, prin căpitănia
portului de înscriere a navei, la autoritatea administraţiei publice locale a sectorului 1
al municipiului Bucureşti, care va întocmi actul de deces.
1
moarte au putere doveditoare până la proba contrarie, aceasta putând
fi făcută prin orice mijloc de probă, deoarece moartea este un simplu
2
fapt material .
Deschiderea moştenirii, precum şi data acesteia nu trebuie
confundate cu deschiderea procedurii succesorale necontencioase;
deschiderea moştenirii este declanşată de faptul juridic al morţii
persoanei fizice, iar deschiderea procedurii succesorale notariale are
ca finalitate eliberarea certificatului de moştenitor şi se face la
cererea oricărei persoane interesate.
2.2. Importanţa datei deschiderii moştenirii
Stabilirea exactă a momentului morţii celui care Iasă moştenirea

prezintă o deosebită importanţă practică din următoarele motive:
23 la această dată primesc aplicare normele dreptului de
moştenire;
24 în cazul unui conflict în timp al unor legi succesorale
succesive, în funcţie de această dată se determină legea aplicabilă.
Astfel, determinarea cercului de moştenitori chemaţi să culeagă
moştenirea se va efectua conform normelor legale existente la data
deschiderii succesiunii, iar actele ulterioare deschiderii succesiunii,
cum ar fi, de exemplu, acceptarea sau renunţarea la moştenire, vor fi
reglementate de legea în vigoare la data când aceste acte se
3
săvârşesc, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi .
În cazul conflictului de legi succesorale, legea aplicabilă moştenirii,
în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi procedura succesorală, este legea
în vigoare la momentul deschiderii succesiunii.
1
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, ed. a V- a revăzută şi adăugită de M. Nicolae, P. Truşcă, Ed. Şansa,
Bucureşti, 1998, p. 293; E. Safta-Romano, op. cit., voI. 1, p. 45; T.S., s. civ., dec. nr.
617/1974, în CD, 1974, p. 156–158; T.J. Ilfov, dec. civ. nr. 411/1979, în RRD nr. 10,
1979, p. 65.
23 J. Maury, Succesions et liberalités, Litec, Paris, 2002, p. 91; T. Bodoaşcă,
Opinii în legătură cu dreptul comun al dovedirii stării civile după intrarea în
vigoare a Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, în Dreptul nr. 3, 2007, p.
49–63.
24
Această regulă se desprinde din principiul neretroactivităţii legii

civile (art. 15 alin. 2 şi art. 6 Cod civil), având în vedere că
moştenitorul, până la momentul deschiderii moştenirii, nu are niciun
drept câştigat asupra patrimoniului succesoral al defunctului. De
altfel, principiul neretroactivităţii legii civile este prevăzut expres în
art. 91 din Legea nr. 71/2011 1 care prevede că: „Moştenirile deschise
înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în
vigoare la data deschiderii moştenirii”.
De asemenea, moştenirile vacante care s-au deschis înainte de 1
octombrie 2011 revin statului român, iar cele care s-au deschis după
această dată vor fi culese de comuna, oraşul sau municipiul în a cărui
rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii [(art.
963 alin. (3) Cod civil]2:
23 în funcţie de acest element se determină cercul moştenitorilor
legali şi testamentari, persoanele chemate a moşteni, capacitatea lor
succesorală şi drepturile ce li se cuvin;
24 la această dată se determină compunerea şi valoarea patri-
moniului succesoral;
25 de la data deschiderii succesiunii începe să curgă termenul de 1
an de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală (art. 1103 Cod civil);
26 data deschiderii succesiunii marchează data până la care
retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire;
5888 Pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2011 privind Codul

civil, publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.
5889 Cu privire la moştenirile care cuprind un element de extraneitate,
legea aplicabilă este cea a statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morţii,
reşedinţa obişnuită (art. 2633 Cod civil). Tot în ceea ce priveşte legea aplicabilă în
materie de moştenire, spre exemplu în cazul reprezentării nedemnului, aceasta este
posibilă numai după intrarea în vigoare a Noului Cod civil, aşadar nu şi pentru
moştenirile deschise anterior datei de 1 octombrie 2011, indiferent de momentul în
care se dezbate moştenirea. În materia nedemnităţii, potrivit art. 93 din Legea nr.
71/2011, se aplică Noul Cod civil, dacă faptele au fost săvârşite după 11 octombrie
2011. Există însă posibilitatea ca faptele prevăzute de art. 959 alin. (1) lit. b) din
Codul civil să se fi produs sub imperiul noii legi, iar data deschiderii succesiunii să
fie anterioară momentului intrării în vigoare a Noului Cod civil, caz în care se aplică
reglementarea de la 1864. Pentru amănunte, a se vedea G. BOROI, CARLA
ALEXANDRA ANGHELESCU, Curs de drept civil. Partea generală, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 15-39.
23 în cazul pluralităţii de moştenitori, data deschiderii

succesiunii marchează ziua în care începe starea de indiviziune şi
până la care retroactivează efectul declarativ al împărţelii moştenirii 1;
24 se pune problema valabilităţii actelor juridice asupra
moştenirii pentru că se cunoaşte că actele făcute asupra unei
moşteniri nedeschise sunt lovite de nulitate absolută.
§3. LOCUL DESCHIDERII MOŞTENIRII
3.1. Noţiunea de loc al deschiderii moştenirii

Regula potrivit căreia moştenirea se deschide la ultimul
domiciliu2 al defunctului rezultă implicit din prevederile art. 954 alin.
3
(2) Cod civil şi din prevederile art. 10 lit. a) şi b) din Legea nr.
4
36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.
Deschiderea moştenirii la ultimul domiciliu al defunctului a fost
instituită din considerente de ordin practic, lesne de înţeles. Astfel,
acolo se pot găsi diverse documente ale celui care Iasă moştenirea,
23 M. Eliescu, op. cit., p. 63; Fr. Deak, op. cit., p. 33.

24 Originea cuvântului domiciliu se găseşte în expresia latină domum colere,
care înseamnă casa pe care o locuieşte cineva. Ceea ce este caracteristic domiciliului
constă în faptul că protecţia libertăţii şi intimităţii titularului este limitată în spaţiu,
având un caracter geografic, adică se materializează „prin recunoaşterea unui
teritoriu la frontierele căruia se opreşte puterea altuia şi în care domneşte o mică
suveranitate”. (G. CORNU, Droit civil. Introduction. Les personnes. Les biens, 8
edition, Montchrestien, 1997, p. 244). În sens juridic noţiunea de domiciliu are în
vedere situarea persoanei într-un anumit spaţiu şi efectele care decurg din această
determinare.
25 Art. 954 alin. 2 Cod civil prevede: „Moştenirea se deschide la ultimul
domiciliu al defunctului...”.
Art. 10 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 36/1995 statuează atribuţiile care revin notarului public
26
„În îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în
situaţiile următoare: a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul
notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu; b) în
cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre birourile notariale din
circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut domiciliul acela dintre autorii care a decedat cel
din urmă”.
pot fi culese informaţii despre eventualii moştenitori, precum şi
despre masa succesorală1.
2
Prin domiciliu , în general, se înţelege acel atribut de identificare a
persoanei fizice care o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc
3
având această semnificaţie juridică . Potrivit art. 87 Cod civil:
„Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi
libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa
principală”. Poate fi vorba de domiciliul de drept comun şi de domiciliul
legal. Domiciliul de drept comun al persoanei fizice, numit şi „voluntar”,
este locuinţa sa principală. Prin domiciliul legal înţelegem acel domiciliu
4
care este stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice .
Astfel, în ceea ce priveşte minorul, locul deschiderii moştenirii
va fi, de regulă, la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el
locuieşte statornic [art. 92 alin. (1) Cod civil], fie în temeiul
înţelegerii părinţilor, fie în temeiul hotărârii instanţei judecătoreşti
[art. 92 alin. (2) Cod civil]. În cazul în care minorul are numai un
singur părinte care îl reprezintă (indiferent de cauza care a generat
această situaţie) ori se află sub tutelă, precum şi în cazul persoanei
puse sub interdicţie judecătorească, locul deschiderii moştenirii va fi
la domiciliul reprezentantului legal [art. 92 alin (4) Cod civil].
În ceea ce priveşte domiciliul, deci şi locul deschiderii moştenirii
copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi şi
supus unor măsuri de protecţie specială, în cazurile prevăzute de
lege, acesta va fi la instituţia, la familia sau la persoanele cărora le-a
fost dat în plasament (art. 93 Cod civil).
5888 M. Eliescu, op. cit., p. 55.

5889 Domiciliul reprezintă, alături de cetăţenie, personalitate juridică,
nume, stare civilă etc., un element important ce contribuie la individualizarea şi
identificarea persoanei în societate şi familie, el devenind semnificativ şi pentru
asigurarea altor drepturi reglementate de Convenţia ONU pentru drepturile copilului
(art. 27 pct. 3). Pentru amănunte, a se vedea P. PEŢU, Atributele de identificare a
persoanei fizice, Ed. Detectiv, Bucureşti, 2008, p. 122 şi urm.
5890 Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1994, p.
327.
4
P. Andrei, Domiciliul real al persoanei fizice, în RRD nr. 2, 1977, p. 28; J.
Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 9; Şt. Răuschi, op. cit., p. 288.
În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor unui dis-

părut, acesta are domiciliul la domiciliul curatorului în măsura în care
curatorul este îndreptăţit să-i reprezinte, adică numai cu privire la
actele juridice patrimoniale între vii (art. 94 Cod civil). Dacă, ulterior,
se va declara moartea celui dispărut printr-o hotărâre judecătorească
definitivă, acest domiciliu legal nu va avea nicio înrâurire asupra
1
locului unde moştenirea se deschide .
În situaţia în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut
sau nu se află pe teritoriul ţării noastre, moştenirea se deschide la locul
unde se află circumscripţia notarului public sesizat primul, cu condiţia ca
acolo să se găsească cel puţin un bun imobil al celui care lasă
moştenirea. Dacă nu are bunuri imobile, atunci locul deschiderii
moştenirii este în circumscripţia primului notar sesizat, cu condiţia ca
acolo să fie bunuri mobile ale defunctului. Dacă nu are bunuri pe
teritoriul României, moştenirea se deschide în circumscripţia notarului
public cel dintâi sesizat [art. 954 alin. (3) Cod civil].
Dovada ultimului domiciliu al celui care Iasă moştenirea se face cu
certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească
declarativă de moarte, rămasă definitivă. Această prevedere creează
dezavantajul că, dacă între domiciliul menţionat în certificatul de deces
şi cel de fapt al defunctului nu sunt concordanţe, pot apărea probleme
2
legate de competenţa instanţelor [art. 954 alin. (2) Cod civil] .
3
3.2. Importanţa practică a locului deschiderii moşteniri
Locul deschiderii unei moşteniri prezintă interes în materie

succesorală pentru determinarea corectă în spaţiu a organelor
0 M. Eliescu, op. cit., p. 56.

1 C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile
reale, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 153; D. Lupulescu, Numele şi
domiciliul persoanei fizice, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1982, p. 71–
72; G. Giurgiu, Consideraţii teoretice şi practice în legătură cu noţiunea de
domiciliu (I), în RRD nr. 6/1982, p. 51; E. Lupan, Drept civil, Persoanele, Univ. din
Cluj, 1988, p. 114; D. Macovei, op. cit., p. 13, Gh. Beleiu, op. cit., p. 357; T.S. s.
civ., dec. nr. 576/1972, în RRD nr. 10, 1972, p. 174. Pentru o opinie contrară, a se
vedea P. Andrei, Domiciliul real al persoanei fizice (II), în RRD nr. 2, 1997, p. 29,
care consideră că dovada domiciliului nu se poate face decât cu actul de identitate.
J. Flour, H. Souleau, Les succesions, Armaud Colesi, Paris, 1991, p. 16.
2
competente să soluţioneze diversele probleme care apar cu ocazia

deschiderii moştenirii.
Cât priveşte procedura succesorală necontencioasă, potrivit art. 68
din Legea nr. 36/1995, procedura succesorală notarială se deschide, după
caz, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum şi a
secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a
avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea
cuprinde bunuri imobile. Notarul public sesizat are obligaţia de a
verifica, în prealabil, competenţa teritorială, iar în cazul în care constată
că procedura succesorală este în competenta altui birou notarial, se
desesizează, fără să mai citeze părţile, trimiţând cauza notarului public
competent. În situaţia în care într-o circumscripţie teritorială sunt mai
multe birouri de notari publici, competent a îndeplini procedura
succesorală va fi acel birou care a fost primul sesizat. Notarul public va
verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt birou notarial
din aceeaşi circumscripţie.
Locul deschiderii moştenirii este important şi prin aceea că acesta
determină şi competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti. Instanţa
judecătorească competentă să judece procesele referitoare la moştenire
este cea de la locul ultimului domiciliu al defunctului. Astfel, potrivit art.
14 al Codului de procedură civilă, sunt de competenţa instanţei
judecătoreşti a celui din urmă domiciliu al defunctului:
toate cererile referitoare la validitatea şi executarea dispo-ziţiilor
1
testamentare ;
cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la
pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva celorlalţi;
cererile legatarilor sau ale creditorilor celui care Iasă moştenirea
împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului
2
testamentar ;
cererile privitoare la anularea certificatului de moştenitor eliberat
de notarul public sau de ridicare sau modificare a măsurilor
D. Alexandresco, op. cit., p. 555.

V.M. Ciobanu, op. cit., p. 429; G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 42; Gr.
Porumb, Codul de procedură civilă, comentat şi adnotat, voI. 1, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1960, p. 90.
de conservare a bunurilor succesorale (art. 1134 Cod civil şi art. 88 şi

74 din Legea nr. 36/1995).
În cazul în care în masa succesorală sunt şi bunuri imobile
situate în circumscripţia altor judecătorii decât cea de la ultimul
domiciliu al celui care Iasă moştenirea, dispoziţiile art. 14 din Codul
de procedură civilă oricum vor fi aplicabile. Competenţa
excepţională a instanţei judecătoreşti de la ultimul domiciliu al
defunctului de a soluţiona cererile enunţate mai sus încetează odată cu
sfârşitul procedurii succesorale.
CAPITOLUL IV
CONDIŢIILE GENERALE
ALE DREPTULUI DE MOŞTENIRE
§1. REGLEMENTARE; §2. CAPACITATEA SUCCESORALĂ;

§3. VOCAŢIA LA MOŞTENIRE
§1. REGLEMENTARE
Cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o
persoană pentru a moşteni, acestea nu sunt prevăzute expres în lege,
dar le putem deduce din cuprinsul prevederilor Codului civil, care se
referă la moştenire. Pentru a putea moşteni în calitate de moştenitor
legal, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să aibă capacitate succesorală;
să aibă vocaţie succesorală;
să nu fie nedemnă de a moşteni.
Primele două condiţii reprezintă condiţiile generale ale dreptului la
moştenire, pe când cea de a treia, nedemnitatea succesorală, este specifică
doar moştenirii legale, şi, ca atare, nu reprezintă o condiţie generală a
dreptului la moştenire, tot aşa cum şi revocarea legatelor pe cale
judecătorească pentru ingratitudine este specifică moştenirii testamentare.
§2. CAPACITATEA SUCCESORALĂ
2.1. Noţiune
Potrivit art. 957 alin. (1) din Codul civil, „O persoană poate
1
moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii” . Astfel, o
Dispoziţiile alin. (1) al art. 957 Cod civil nu fac altceva decât să reproducă
soluţiile prevăzute în art. 654 Cod civil din Codul civil de la 1864, care se completau
cu art. 7 alin. (2) şi art. 19 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi
persoan ă are capacitate succesorală şi va putea culege o moştenire

doar în cazul în care există la data deschiderii succesiunii. Această
condiţie era necesar ă şi în vechiul drept românesc: „Numai un viu
1
poate moşteni pe un mort”, spune Codul Caragea .
În literatura de specialitate s-a susţinut că noţiunea de capacitate
succesorală are în vedere existen ţa în viaţă la momentul deschiderii
2
succesiunii a persoanei chemate la moştenirea celui decedat , fiind
considerată ca ceva diferit de capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu,
având un sens specific.
Pornind de la definiţia dată capacităţii de folosinţă, definiţie cu-
prinsă în art. 34 Cod civil 3, care reprezintă acea parte a capacităţii
civile a omului care constă în aptitudinea acestuia de a avea drepturi
şi obligaţii civile, înseamn ă că şi capacitatea succesorală reprezintă
aptitudinea unei categorii restrânse de persoane, succesibili, de a
4
dobândi drepturi ş i obligaţii specifice dreptului de moştenire ,
intrând în cuprinsul capacităţii de folosinţă.
juridice, cu ale art. 808 alin. (1) din Codul civil (1864) şi art. 19 alin. (3) din O.G. nr.
26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.
0 Citat după M.G. Rarincescu, Curs de drept civil. Succesiuni, anul III licenţă,
editat sub supravegherea avocatului R. Teodorescu, 1932–1933, p. 136.
1 D. Macovei, Drept civil. Succesiuni, Ed. Chemarea, Iaşi, 1996, p. 19.
2 Art. 34 Cod civil prevede: „Capacitatea de folosinţă este aptitudinea
persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile”.
3 Pentru o opinie în sensul că prin capacitatea succesorală se înţelege totalul calităţilor a căror întrunire
asupra unei persoane îi dă aptitudinea de a moşteni, a se vedea I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil
român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Soccec, Bucureşti, 1948, p. 150.
De asemenea, a se vedea şi Fr. Deak, op. cit., p. 38; D. Chirică, op. cit., p. 16; St. D. Cărpenaru, Dreptul de
moştenire, în Fr. Deak, St. D. Cărpenaru, Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire,
Bucureşti, 1983, p. 383; Al. Bacaci, G. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 15; I.
Dogaru (coordonator), Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 82; Veronica Stoica, Drept
succesoral. Curs universitar, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p. 34; L. Stănciulescu, Drept civil. Partea specială.
Contracte şi succesiuni, ed. a III-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 307; Veronica Stoica, op. cit., p. 69; L.
Stănciulescu, op. cit., 2006, p. 322; C. Nicolaescu, Discuţii referitoare la reprezentarea succesorală, în Dreptul nr.
4,1999, p. 19; E. Chelaru, Consideraţii asupra Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – decembrie 1989, în Juridica nr. 6/2001, p. 241–245; C. Ap. Bucureşti, s.
a II-a, civ. nr. 2145/1999, în Culegere de practică judiciară în materie civilă – 1999, Ed. Rosetti, Bucureşti, 1999,
p. 169–170; C. Ap. Iaşi, dec. civ. nr. 1692/2001, în Jurisprudenţa Curţii de Apel Iaşi în materie civilă pe anul 2001,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 104.

Potrivit art. 1169 din Codul civil de la 1864, cel care face o
propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, astfel că dovada
existenţei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care
pretinde drepturi asupra moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în
cauză sau succesorii săi în drepturi.
Moştenitorul poate face dovada în mod direct sau prin reprezen-
tanţii săi legali (în această din urmă ipoteză, dobândirea moştenirii are
loc prin „retransmitere”1 – moşteniri succesive – care nu trebuie să fie
confundată cu moştenirea în „nume propriu” sau prin „ reprezentare”)2.
Menţionăm că dovada vizează atât „existenţa” persoanei în
momentul deschiderii moştenirii, dar şi „corelaţia” ei cu momentul
morţii celui care Iasă moştenirea.
În aceast ă ordine de idei, urmează să analiză m persoanele care
au capacitate succesorală, precum şi pe cele care nu au capacitatea
succesorală.
2.2. Persoanele care au capacitate succesorală3

Persoanele care sunt născute şi se află în viaţă la data
deschiderii moştenirii
Bineînţeles că au capacitate succesorală persoanele născute
anterior decesului celui despre a cărui moştenire este vorba şi care se
0 De exemplu, dacă unul din părinţii unui soţ decedează înainte de data
deschiderii succesiunii acestuia (al soţului), la moştenirea părintelui decedat vor veni
succesorii acestuia (care îndeplinesc condiţiile pentru a putea moşteni) alături de
soţul supravieţuitor, care va moşteni prin retransmitere; soţul supravieţuitor îl va
moşteni pe soţul său, care îl moşteneşte pe părinte, şi nu pe părintele soţului, întrucât
nu are vocaţie succesorală. A se vedea, în acest sens: Fr. Deak, op. cit., p. 45–46; D.
Macovei, M.S. Striblea, Drept civil. Contracte – succesiuni, Ed. Junimea, Iaşi, 2000,
p. 316; Moştenirea prin retransmitere, în Dreptul nr. 4, 1995, p. 28–30; CSJ, dec.
civ., nr. 753/1990, în Deciziile CSJ 1990–1992, p. 138–140.
1 În cazul moştenirii prin reprezentare, moştenitorul sau moştenitorii cu
vocaţie succesorală legală pretind drepturile succesorale ale ascendentului său
decedat sau nedemn la data deschiderii moştenirii, urcând în locul şi gradul acestuia
(art. 965 Cod civil) şi culegând partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă
ar fi fost în viaţă sau demn în momentul deschiderii moştenirii. A se vedea Fr. Deak,
op. cit., p. 65 şi urm.; D. Macovei, M.S. Striblea, op. cit., p. 347; I. Dogaru
(coordonator), op. cit., p. 104; Al. Bacaci, G. Comăniţă, op. cit., p. 34.
2 A se vedea şi G. BOROI, L. STĂNCIULESCU, Instituţii de drept civil în
reglementarea Noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 522-523.
află în viaţă la data deschiderii succesiunii. O asemenea dovadă se

face cu actele de stare civil ă. Tot astfel, dovada se va putea face şi cu
certificatul de deces sau hotărârea judecătorească, definitivă, de
declarare a morţii din care reiese că decesul moştenitorului a survenit
1
ulterior deschiderii succesiunii .
Legea noastră nu condiţionează capacitatea succesorală de
durata vieţii moştenitorului după data deschiderii succesiunii.
Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii au
capacitate succesorală fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de
origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă
politică, de avere sau de origine socială.
Persoanele nenăscute, dar concepute la data deschiderii

moştenirii
În dreptul roman personalitatea începea chiar înainte de naştere,
potrivit principiului formulat pe baza unui text din Paul: „Infans
conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur”
(copilul conceput se consideră născut, atunci când este vorba de
interesele sale). Ficţiunea după care copilul conceput era considerat
ca născut viu putea fi invocată de reprezentanţii săi, dacă aveau
interes. Copilul conceput, fără a fi o persoană, avea drepturi rezervate
în tot timpul concepţiunii2. În cazul în care copilul se năştea mort,
3
ficţiunea dispărea .
1
Nu trebuie să confundăm data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti
declarative de moarte cu data înscrisă în hotărâre ca fiind data morţii. Data înscrisă în
hotărârea judecătorească declarativă de moarte reprezintă data deschiderii moştenirii,
dată în funcţie de care stabilim cercul de moştenitori care urmează să culeagă din
succesiunea defunctului, pe când data rămânerii definitive a hotărârii nu are
semnificaţie juridică din punct de vedere succesoral, dar trebuie reţinut că de la data
înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul
unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, începe să
curgă termenul de opţiune succesorală de 1 an în care succesibilul îşi poate manifesta
intenţia de acceptare sau renunţare la moştenire [art. 1103 alin. (2) lit. b) Cod civil].
0 Pentru amănunte cu privire la prezumţia timpului legal al concepţiei
copilului, a se vedea D. Lupaşcu, Dreptul familiei, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p.
157.
C. Antoniade, Calităţile cerute pentru a moşteni în dreptul român şi dreptul roman. Teză pentru
1
licenţă, Facultatea juridică din laşi, Tipografia „Goldner”, 1903,
În prezent (art. 36 şi 412 din Codul civil), acest principiu şi-a

găsit consacrarea.
Astfel, art. 957 Cod civil, care face aplicaţiunea acestui principiu
în materia succesiunilor, dispune expres: „O persoană poate moşteni
dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dispoziţiile art. 36,
53 şi 208 sunt aplicabile, în art. 36 Cod civil se arată că drepturile
copilului sunt recunoscute de la concepţiune. Dar pentru a fi
considerat că există, copilul conceput trebuie să se nască viu;
interpretând per a contrario dispoziţiile art. 36 Cod civil reiese că un
copil născut mort este considerat că nu există.
Consacrarea acestui principiu o regăsim în art. 36 Cod civil care
arată că „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune,
însă numai dacă el se naşte viu”. Legea civilă română nu prevede
cerinţa potrivit căreia copilul să fie şi viabil.
Codul civil, în art. 412, prevede că prin mijloace de probă
ştiinţifice1 se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită
perioadă din intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută
optzecea zi, calculate dinaintea naşterii copilului. Art. 412 alin. (1)
Cod civil conţine o dispoziţie care arată că: „Intervalul de timp
cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii
copilului este timpul legal al concepţiunii”. Timpul legal al concep-
ţiunii se socoteşte regresiv, pe zile, pornind din ziua când s-a născut
copilul, care nu va intra în calculul acestui timp, având în vedere că
legiuitorul se referă la „timpul dinaintea naşterii” şi ziua în care
termenul s-a împlinit, care va intra în calcul. Ca atare, timpul legal de
concepţie este de 121 de zile2. Această prezumţie a fost stabilită
p. 7–8; G. Vicker, Les fictions juridiques. Contributeu l’analyse de l’acte juridique,

LGDJ, Paris, 1997, p. 178, nr. 180; F.X. Testu, Les conditions prealables ci la
devolution succesorale, Droit patrimonial de la familie, coordonateur M. Grimaldi,
p. 368. Precizăm că, în dreptul francez, se mai cere ca acel copil să fie şi viabil, adică
născut la termen, bine conformat şi cu toate organele necesare pentru a trăi.
Prezumţia cuprinsă în art. 412 alin. 2 Cod civil are caracter absolut, astfel încât
orice încercare prin care s-ar urmări să se arate că sarcina mamei a durat mai puţin
de 180 de zile sau a depăşit 300 de zile trebuie înlăturată ca inadmisibilă.
Astfel, cea mai scurtă perioadă de sarcină pentru ca un copil să se nască viu
este de 180 de zile, iar cea mai lungă este de 300 de zile.
pentru dovada filiaţiei, dar, în lipsa unei dispoziţii privind dovada

concepţiunii în materie succesorală, prezumţia stabilită de art. 412
din Codul civil îşi găseşte aplicare ca prezumţie legală şi în cazul
1
capacităţii succesorale . Astfel, dacă se va face dovada că un copil s-
a născut viu înainte de a fi trecut trei sute una zile din momentul
morţii lui de cuius, prin aplicarea prezumţiei timpului legal al
concepţiunii, acesta a dobândit capacitate succesorală, chiar dacă la
momentul deschiderii succesiunii încă nu se născuse.
c) Persoanele declarate judecătoreşte dispărute2

Potrivit art. 53 Cod civil „cel dispărut este socotit a fi în viaţă
dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă
definitivă”.
Se consideră că dispărutul – până la momentul intervenirii unei
hotărâri judecătoreşti declarative de moarte rămasă definitivă – are
capacitate succesorală, aceasta fiind „provizorie”3 sau relativă şi
poate fi înlăturată prin proba contrarie.
Sunt posibile două ipoteze:
prima, în cazul în care o persoană este declarată judecătoreşte
moartă, atunci capacitatea succesorală a acesteia depinde de data morţii
stabilită în hotărârea declarativă de moarte. În situaţia în care această
dată este anterioară celei a deschiderii succesiunii, se consideră că
persoana dispărută nu a avut capacitate succesorală şi bunurile care s-au
primit din moştenire vor fi readuse la masa succesorală4;
0 Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 387; M. Eliescu, op. cit., p. 69–70;
St.D. Cărpenaru, Dreptul de moştenire, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1982, p. 14; Fr. Deak, op. cit., p. 50; C. Stătescu, op. cit., p. 58; P. Anca, Filiaţia
fată de tată, în Rudenia în dreptul R.S.R., Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, p. 65–66;
Şt. Răuschi, op. cit., p. 259–261; T.J. Maramureş, dec.civ. nr. 912/1976, în RRD nr.
2, 1978, p. 37–39; Tr. Ionaşcu, Curs de drept civil. Succesiuni şi liberalităţi,
1 Fr. Deak, op. cit., p. 48; M. Eliescu, op. cit., p. 69; Şt. Rauschi, op. cit.,
p. 262.
În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi
3
declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin
2 ani de la data primirii
a doua ipoteză, în cazul în care data morţii stabilită prin hotărâre

judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă este
posterioară celei a deschiderii succesiunii, în acest caz, se consideră
că persoana dispărută a păstrat capacitatea succesorală 1.
d) Persoanele juridice
Persoanele juridice pot dobândi şi ele, prin testament, toată sau o
parte din moştenirea lăsată de cel despre a cărui moştenire este vorba
în condiţiile legii, de la data dobândirii personalităţii juridice.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod civil, „Persoanele juridice care
sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi
obligaţii de la data înregistrării lor”, iar potrivit art. 205 alin. (2)
Cod civil „Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea
drepturi şi obligaţii… de la data actului de înfiinţare, de la data
autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte
cerinţe prevăzute de lege”. De asemenea, art. 205 alin. (3) stabileşte:
„Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot,
chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să
îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca
persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil”.
Legea recunoaşte, la fel ca şi persoanei fizice, şi persoanelor
juridice o capacitate succesorală, de la data actului de înfiinţare.
ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în via ţă [art. 49 alin. (1) Cod
civil]. De asemenea, potrivit art. 50 alin. (1) Cod civil, cel dispărut în împrejurări
deosebite (inundaţie, cutremur, catastrofă de cale ferată ori aeriană, naufragiu, în
cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare ce îndreptăţeşte a se presupune
decesul) poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puţ in 6 luni de la data împrejurării
în care a avut loc dispariţia, iar potrivit art. 50 alin. (3) Cod civil, atunci când este
sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi gă sit sau identificat, moartea
poate fi declarată prin hot ărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui
termen de la dispariţie. Ca atare, dacă persoana dispărută este declarată moartă după
trecerea a cel puţin 2 ani de la ultimele informaţii din care rezultă că ea era în viaţă
[art. 49 alin. (1) Cod civil], 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia
[art. 50 alin. (1) Cod civil] sau imediat [art. 50 alin. (3) Cod civil], în funcţie de data
stabilită de instanţa de judecată ca fiind data morţ ii dispărutului, potrivit
probatoriului administrat, putem hotărî dacă dispărutul avea capacitate succesorală la
momentul deschiderii moştenirii.
D. Macovei, op. cit., p. 18.
Dreptul care formează obiectul liberalităţii, pentru a fi valabil

transmis persoanei juridice, va trebui să corespundă scopului pentru
1
care a fost creată persoana juridică .
Legatul care nu corespunde scopului va fi nul sau caduc, după
cum incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului sau
a survenit ulterior, dar înainte de deschiderea moştenirii.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 208 Cod civil, care prevede
că: „Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (3) Cod civil şi
dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate
primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de
înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul
deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care
liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia
fiinţă în mod legal”, suntem în prezenţa unei excepţii de la art. 205
alin. (3) Cod civil, potrivit căruia persoanele juridice supuse
înregistrării pot dobândi drepturi şi îşi pot asuma obligaţii de la data
actului de înfiinţare, astfel încât Codul civil recunoaşte persoanei
juridice capacitate succesorală mai înainte de dobândirea
personalităţii juridice şi chiar dacă liberalităţile nu sunt necesare
pentru ca persoana juridică să ia fiinţă legal; suntem în prezenţa unei
capacităţi de folosinţă anticipată.
2.3. Persoanele care nu au capacitate succesorală
a) Persoanele predecedate
De vreme ce au capacitate succesorală numai persoanele care
„există” (art. 957 din Codul civil) la data deschiderii succesiunii şi
care „se află în viaţă”, în momentul morţii celui ce a lăsat moştenirea,
reiese că nu au capacitate succesorală persoanele fizice care nu sunt
în viaţă la data deschiderii succesiunii şi persoanele juridice care au
încetat să mai aibă fiinţă. În categoria persoanelor care nu mai sunt în
viaţă se înscriu: copilul născut mort, predecedaţii şi comorienţii.
În privinţa copilului născut mort nu se ridică nicio chestiune.
Persoana predecedată nu are capacitate succesorală (nu este subiect de
D. Macovei, op. cit., p. 18; Gh. Beleiu, op. cit., 1998, p. 414; Ph. Malaurie, Cours de droit civil. Les
successions. Les Iibéralités, Paris, 1989, p. 165–166.
drept) şi, în consecinţă, nu va putea moşteni. Deşi predecedatul este

exclus de la moştenire, descendenţii săi ar putea să culeagă partea din
moştenire care i s-ar fi cuvenit, dacă ar fi fost în viaţă la momentul
deschiderii succesiunii, prin intermediul instituţiei reprezentării. De
exemplu, copiii unui predecedat la momentul morţii bunicului lor
(tatăl predecedatului) vor putea totuşi veni la noua moştenire
deschisă, urcând în locul ascendentului lor.
Dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege
pentru reprezentarea succesorală, ei nu vor avea drepturi asupra părţii
din moştenirea lui de cuius (ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate
dacă ea ar fi existat la data deschiderii moştenirii), iar patrimoniul
succesoral va fi cules de moştenitorii în viaţă.
Copilul conceput înaintea deschiderii moştenirii, dar născut mort
după această dată, se consideră că nu a existat (şi nu mai prezintă
interes în materie).
b) Persoane care au murit în acelaşi timp1

În sensul art. 957 alin. (2) Cod civil, dacă două sau mai multe
persoane au murit în acelaşi timp, neputându-se stabili că una a
supravieţuit celeilalte, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una
pe alta (spre exemplu, atacuri teroriste, dezastre naturale generate de
schimbări climaterice, accidente industriale etc.).
Astfel, prin persoane care au murit în acelaşi timp 2 trebuie să
înţelegem:
Observăm că legiuitorul din 2009 consacră legislativ soluţia profesorului Fr.

Deak ce vedea posibilă reţinerea comorienţei şi în reglementarea anterioară (a
Codului civil de la 1864 şi Decretului nr. 31/1954) şi pentru persoanele care au
decedat în acelaşi timp, dar în împrejurări diferite, astfel încât moştenitorii care
aveau interes să moştenească nu puteau face dovada că antecesorul lor a decedat
ulterior celeilalte persoane, fiecare defunct fiind moştenit numai de propriii
moştenitori.
Există posibilitatea, din ce în ce mai mult, ca astăzi să ne confruntăm mai des
cu situaţii potenţial generatoare de decese colective, având în vedere aspectele cu
care se confruntă atât lumea internă, cât şi internaţională, prin apariţia dezastrelor
naturale determinate de schimbările climatice, atacurilor teroriste, accidentelor legate
de mijloacele de transport moderne: aerian, fluvial, maritim, terestru etc.
Noul Cod civil nu mai face distincţie între comorienţi şi codecedaţi.
două sau mai multe persoane;

decedate în aceeaşi împrejurare sau împrejurări diferite (spre
exemplu, doi fraţi din localităţi diferite au murit în acelaşi timp, dar
nu din aceeaşi cauză);
în astfel de condiţii încât să nu se poată stabili dacă una a
supravieţuit alteia.
În literatura de specialitate, unii autori mai adaugă o condiţie:
între persoanele în cauză „să existe vocaţie succesorală reciprocă
1
(s.n. – V.S.) , pentru că numai într-o astfel de situaţie interesează a
se stabili cu precizie momentul morţii fiecăruia. Dacă nu există o
astfel de relaţie, problema comorienţilor nu se pune”2.
Deşi este inspirată de acesta, problema comorienţilor în dreptul
roman era rezolvată diferit. Astfel, în cazul comorienţilor
(commorientes) se prezumă că persoanele socotite mai puternice
după sex şi vârstă au supravieţuit şi deci, fiind în viaţă la data
deschiderii moştenirii, aveau capacitate succesorală. În alte cazuri, de
exemplu dacă între comorienţi nu exista legătură de sânge (de
3
rudenie), se consideră că ei au murit deodată .
Soluţia adoptată de dreptul nostru care a consacrat prezumţia morţii
concomitente este, indiscutabil, cea mai justă, prezumţia supravieţuirii în
funcţie de vârstă şi sex fiind criticată, chiar şi în literatura juridică a
ţărilor unde legislaţia încă o mai prevede. Concret, autorii au argumentat
că dacă moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau
feroviare ori cu ocazia prăbuşirii unei construcţii din cauza cutremurului
de pământ etc., nu mai are importanţă rezistenţa fizică (în funcţie de
4
vârstă sau sex) a persoanelor în cauză .
Problema persoanelor care au murit în acelaşi timp se pune, mai ales, în cazul
persoanelor cu vocaţie succesorală reciprocă, dar ea interesează chiar dacă între
asemenea persoane există numai vocaţie succesorală unilaterală (şi nu reciprocă).
M. Eliescu, op. cit., 1, p. 66; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 388; I. Zinveliu, op.
cit., p. 16; J. Manoliu, St. Răuschi, op. cit., p. 13; Fr. Deak, op. cit., p. 43.
Fr. Deak, op. cit., p. 44 şi autorii citaţi de acesta.
Fr. Deak, op. cit., p. 44–45. Acelaşi autor argumentează, printr-un exemplu, că prezumţia morţii
concomitente (adoptată de dreptul nostru) „apare de cele mai multe ori ca fiind mai echitabilă”.
În concluzie, precizăm că persoanele care au decedat în acelaşi

timp şi aveau vocaţie succesorală reciprocă nu se vor putea moşteni,
deoarece, nesupravieţuind una alteia, niciuna nu dobândeşte capa-
citate succesorală.
Astfel, suntem în faţa unei prezumţii legale relative, aceea a
morţii concomitente a mai multor persoane, care poate fi răsturnată
de cel care are interes în dobândirea moştenirii lăsate de către defunct
prin orice mijloc de probă. Ca atare, această prezumţie presupune că
niciunul dintre cei care au decedat în acelaşi timp nu îl va putea
moşteni pe celălalt, întrucât nu îndeplineşte condiţiile privitoare la
capacitatea succesorală. Dispoziţiile art. 957 alin. (2) Cod civil îşi
vor găsi aplicabilitatea atât în domeniul moştenirii legale, cât şi al
1
moştenirii testamentare . Efectele acestei incapacităţi succesorale se
produc de drept, nefiind nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a
o atesta şi poate fi invocată de orice persoană interesată să
dobândească moştenirea celui decedat.
§3. VOCAŢIA LA MOŞTENIRE
3.1. Noţiune
Pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie moştenitor legal

sau testamentar nu este suficient ca ea să aibă capacitate succesorală,
ci mai este necesar ca ea să fie chemată, de lege sau în virtutea
testamentului lăsat de defunct, la moştenire, adică să aibă vocaţie
succesorală legală sau testamentară.
Legea conferă vocaţie succesorală generală în ordinea şi după
regulile stabilite în Titlul II, „Moştenirea legală”, soţului supravieţuitor,
rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colate-
ralilor acestuia, după caz [art. 963 alin. (1) Cod civil]. Art. 963 alin. (2)
Spre exemplu, legatarul şi testatorul au decedat într-un accident de maşină,

neputându-se stabili dacă unul a supravieţuit celuilalt, astfel încât legatarul, neavând
capacitate succesorală în momentul deschiderii moştenirii testatorului (pentru că au
murit în acelaşi moment), nu-l poate moşteni pe acesta.
Cod civil conferă vocaţie la moştenire descendenţilor şi ascen-

denţilor, indiferent de gradul de rudenie pe care îl au cu defunctul, iar
colateralilor, până la gradul al IV-lea inclusiv. În caz de vacanţă a
moştenirii, ce intervine în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari,
patrimoniul succesoral va fi dobândit de comuna, oraşul sau, după
caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile în
momentul deschiderii moştenirii [art. 963 alin. (3) Cod civil].
Pe lângă capacitatea succesorală, vocaţia (chemarea) la moş-
tenire este cea de-a doua condiţie pozitivă pe care trebuie să o înde-
plinească o persoană fizică sau juridică ori comuna, oraşul sau
1
municipiul pentru a culege moştenirea lăsată de defunct .
Aşadar, cel ce pretinde moştenirea poate dobândi vocaţie
(chemare) succesorală, fie în virtutea legii (dacă nu a fost lăsat
testament ori dacă a fost făcut un testament, însă este ineficace), fie
în virtutea testamentului lăsat de defunct.
Cum arătam, legea conferă vocaţie la moştenire rudelor defunc-
tului, soţului supravieţuitor al defunctului şi comunei, oraşului sau
municipiului. Legiuitorul român cheamă la moştenire rudele
apropiate ale celui despre a cărui moştenire este vorba, şi anume:
copiii, nepoţii, strănepoţii etc.; părinţii, bunicii, străbunicii etc.; fraţii,
surorile şi descendenţii acestora până la gradul IV, inclusiv unchii,
mătuşile şi verii primari.
Vocaţia succesorală a acestor persoane este numai generală, aceasta
însemnând posibilitatea de principiu de a moşteni bunurile celui care
Iasă moştenirea. Dar, pentru a moşteni efectiv, nu este suficient ca
persoana dată să facă parte din cercul moştenitorilor legali, ci mai este
necesar ca aceasta să nu fie înlăturată de la moştenire de o altă persoană
chemată de lege în rang preferabil, care are vocaţie legală concretă. În
scopul stabilirii ordinii de preferinţă între rudele celui care Iasă
moştenirea, legiuitorul a instituit două criterii de bază, şi anume:
1
A nu se confunda vocaţia (chemarea) la moştenire cu devoluţiunea
moştenirii. Devoluţiunea succesorală este determinarea persoanelor
chemate să moştenească patrimoniul unei persoane fizice decedate.
clasa sau ordinul de moştenitori şi gradul de rudenie existent între

succesibil şi defunct1.
Vocaţia succesorală testamentară poate să aparţină, în principiu,
oricărei persoane cu capacitate succesorală, testamentul lăsat de
defunct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al
vocaţiei la moştenire.
Din timpurile străvechi şi la toate popoarele, moştenirea a fost
instituţia care a răspuns celor mai fireşti şi legitime tendinţe ale
omului şi ale familiei, celor mai vitale interese ale societăţii. Una din
cele mai fireşti şi legitime tendinţe ale omului este de a asigura o
existenţă materială copiilor, părinţilor, soţului, celor mai apropiate
rude.
3.2. Vocaţia succesorală generală şi concretă
Vocaţia la moştenire are un înţeles dublu:

în sens general, desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a
unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană (în
acest sens se vorbeşte, de exemplu, despre vocaţia succesorală legală
a rudelor în linie directă fără limită în grad) 2;
în sens concret (vocaţie concretă, utilă), desemnează prin
devoluţiunea succesorală – ca mijloc de selecţie – acele persoane
care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct.
Vocaţia succesorală concretă presupune două
condiţii: - una pozitivă, vocaţia succesorală generală;
- una negativă, ce presupune ca persoana în cauză să nu fie
înlăturată de la moştenire de un alt succesibil.
De menţionat că nici vocaţia succesorală generală şi nici cea
concretă nu se confundă cu aptitudinea general-abstractă a unei
persoane de a se bucura, în conţinutul capacităţii sale de folosinţă, de
dreptul de moştenire garantat prin art. 46 din Constituţie. Dreptul de
Fr. Deak, op. cit., p. 57.

Noţiunea de vocaţie succesorală generală este inaplicabilă în materia moştenirii
testamentare; a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 48 şi autorii citaţi.
moştenire, ca o aptitudine abstractă, „devine potenţial prin inter-

mediul vocaţiei succesorale generale şi efective, prin vocaţia
concretă la moştenire”1.
§4. NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ
4.1. Noţiune
Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea succesibilului din
dreptul de a moşteni în temeiul legii sau testamentului, inclusiv din
dreptul de a culege rezerva succesorală ce i se cuvine conform legii,
întrucât se face vinovat de vreuna dintre faptele grave prevăzute expres
2
de legiuitor împotriva defunctului sau a unui succesibil al acestuia .
4.2. Natura juridică

3
Nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care se aplică
nedemnului vinovat de săvârşirea unei fapte faţă de cel care Iasă
moştenirea sau faţă de memoria acestuia. Sancţionarea nedemnului
cu excluderea de la moştenire este opera legii, şi nu a voinţei celui
care lasă moştenirea.
Pentru profunzimea delimitărilor, a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 48.

În dreptul roman, nedemnitatea îşi are sorgintea în ereptorium, care era o
exheredare prezumată în cazurile în care cel despre a cărui moştenire este vorba ar fi
putut exhereda pe moştenitorul său, dar murise fără să o facă. Aşadar, nedemnitatea
era determinată de lege şi ceea ce eredele pierdea se numea ereptorium. Eredele
pierdea, totodată, şi orice acţiune pentru a putea pretinde succesiunea. Acţiunea era
câştigată de persoanele în al căror profit se făcea erepţiunea ereditaţiei. Erepţiunea se
făcea ori în profitul statului ori a altor persoane determinate de lege.
Majoritatea autorilor califică nedemnitatea drept pedeapsă civilă (vezi M. Eliescu, op. cit., p. 73; St.D.
Cărpenaru, op. cit., p. 389). Întrucât nedemnitatea operează de drept, hotărârea instanţei civile de constatare a
faptelor având caracter declarativ, s-a preferat calificarea nedemnităţii (mai exact, a urmărilor ei) drept o
sancţiune civilă, iar nu pedeapsă (care implică o hotărâre constitutivă); a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 54.
4.3. Caractere juridice

Nedemnitatea succesorală se caracterizează prin următoarele:
nedemnitatea succesorală se aplică în cazul faptelor expres şi
limitativ prevăzute de lege1 atât în domeniul moştenirii legale, cât şi
moştenirii testamentare.
în condiţiile art. 961 alin. (1) Cod civil, cel care lasă moştenirea
îl poate ierta pe nedemn, înlăturând efectele nedemnităţii, astfel încât
simpla gratificare a nedemnului sau menţinerea unei liberalităţi
prealabil consimţite acestuia nu îl va face să culeagă din moştenirea
celui faţă de care este nedemn, fiind nevoie de o manifestare expresă
de voinţă în acest sens. Efectele nedemnităţii succesorale pot fi
înlăturate prin testament sau printr-un act notarial de către cel care
lasă moştenirea, dar numai dacă nu a avut loc reabilitarea
nedemnului, amnistia intervenită după condamnare, graţierea sau
prescripţia executării pedepsei penale. De altfel, instanţa de
contencios european a drepturilor omului dă o interpretare in extenso
a unor principii de drept şi instituţii, făcând abstracţie de o
interpretare restrictivă a legii în anumite situaţii ce se întâlnesc în
realitate şi care nu sunt avute în vedere în momentul în care se
elaborează o normă legală;
2
nedemnitatea succesorală, fiind o sancţiune civilă , produce
efecte numai în privinţa persoanei culpabile de săvârşirea faptelor
grave prevăzute de lege;
0 Cazurile de nedemnitate succesorală fiind limitativ prevăzute de lege, şi nu

enunţiativ, întrucât constituie o pedeapsă, instanţa nu poate da o interpretare
extensivă textului de lege, nefiind astfel admise alte cazuri în afara celor statornicite
de lege. Astfel, pentru faptul că o persoană a avut o conduită necorespunzătoare în
timpul căsătoriei faţă de soţ, aceasta nu poate fi declarată nedemnă, întrucât fapta nu
se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege, respectiv dispoziţiile art. 655 C.
civ., care sunt de strictă interpretare (C. Ap. Bucureşti, dec. civ. nr. 75/1995, în
Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anii 1993–1998, Ed. Lumina Lex,
1 M. Eliescu, op. cit., p. 73; C. Stătescu, op. cit., p. 115; I. Zinveliu, op. cit., p.
17, J. Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 14; D. Macovei, op. cit., p. 28–29; E. Safta-
Romano, op. cit. vol. l, p. 54; L. Stănciulescu, op. cit., p. 381; D. Chirică, op. cit., p.
23, Fr. Deak, op. cit., p. 65.
nedemnitatea produce efecte relative în sensul că, fiind o

sancţiune civilă, nu se răsfrânge şi asupra altor moşteniri, deoarece
persoana nedemnă este înlăturată numai de la moştenirea defunctului
faţă de care a săvârşit faptele grave prevăzute de lege;
nedemnitatea succesorală presupune ca moştenitorul nedemn să
fi acţionat cu discernământ, deoarece în lipsa discernământului nu se
poate vorbi de vinovăţie.
În materie de discernământ, se vor aplica regulile privitoare la
discernământul necesar·pentru angajarea răspunderii civile delictuale,
întrucât este vorba de săvârşirea de fapte, iar nu de acte juridice.
Existenţa capacităţii delictuale se reduce la dovada discernământului.
Astfel, prin lege, se stabileşte o prezumţie legală relativă de existenţă a
discernământului, începând cu vârsta de 14 ani [art. 1366 alin. (2) Cod
civil]1. Pentru ca răspunderea să fie angajată anterior împlinirii acestei
vârste, este absolut necesar să se facă dovada că minorul a acţionat cu
discernământ [art. 1366 alin. (1) Cod civil]2.
Înseamnă că, înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, se instituie
o prezumţie de lipsă a discernământului. În situaţia persoanelor puse
sub interdicţie, se procedează ca şi în cazul minorilor care nu au
3
împlinit 14 ani [art. 1366 alin. (1) Cod civil] .
4.4. Cazurile de nedemnitate
4.4.1 Enumerare
Codul civil, în art. 958, enumeră limitativ două cazuri de
nedemnitate succesorală de drept; iar în art. 959 enumeră trei situaţii
Art. 1366 alin. (2) C. civ. arată că: „Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani
răspunde pentru prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care se dovedeşte că a fost
lipsit de discernământ la data săvârşirii faptei”.
Art. 1366 alin. (2) C. civ. arată că: „Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani
sau persoana pusă sub interdicţie judecătorească nu răspunde de prejudiciul cauzat,
dacă nu se dovedeşte discernământul său la data săvârşirii faptei”.
3
C. Stătescu, Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, p. 336; V.
Georgescu, Persoana fizică în dreptul R.P.R., Ed. Academiei, Bucureşti, 1963, p.
276; C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., p. 188.
de nedemnitate succesorală judiciară. Astfel, sunt sancţionate cu

nedemnitatea succesorală de drept:
persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu
intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de
deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe
un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data
săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a
făptuitorului.
Cu nedemnitatea succesorală judiciară sunt sancţionate urmă-
toarele fapte:
persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie,
împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă,
fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare
moartea victimei;
persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului;
persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care
lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce
testamentul.
4.4.2. Cazuri de nedemnitate succesorală de drept

Potrivit art. 958 alin. (1) lit. a) Cod civil este de drept nedemnă
de a moşteni o persoană condamnată penal pentru săvârşirea unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea.
Din redactarea textului de lege se desprind condiţiile ce trebuie
îndeplinite pentru a opera acest caz de nedemnitate:
- moştenitorul să fi pus în executare hotărârea de a-l ucide sau
să-l fi omorât pe cel care lasă moştenirea;
- fapta să fi fost săvârşită cu intenţie (nu se pune problema
uciderii din culpă sau loviturilor cauzatoare de moarte);
- moştenitorul, în principiu, să fi fost condamnat penal în calitate
de autor, coautor, instigator sau complice pentru omor sau tentativă
de omor.
Dacă înainte de condamnare autorul a fost achitat, a decedat, a

fost amnistiat sau sancţiunea penală s-a prescris, nedemnitatea
succesorală operează dacă fapta a fost constatată printr-o hotărâre
judecătorească civilă definitivă (art. 958 alin. 2 Cod civil).
În conformitate cu prevederile art. 958 alin. (1) pct. b) este, de
asemenea, nedemnă de drept pentru a moşteni persoana condamnată
penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă
moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat
sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
Condiţiile ce trebuie întrunite pentru a opera acest caz de
nedemnitate sunt:
- nedemnul să fi pus în executare sau să-l fi omorât pe un
succesibil care, dacă ar exista la data deschiderii moştenirii, l-ar
înlătura de la moştenire pe nedemn, acesta făcând parte dintr-o clasă
sau grad preferabil în cazul moştenirii legale sau fiind legatar
universal, iar făptuitor numai moştenitorul legal nerezervatar;
- nedemnul să fi pus în executare hotărârea de a ucide sau să-l fi
omorât pe un succesibil care, dacă ar exista la data deschiderii
moştenirii, i-ar limita făptuitorului vocaţia la moştenire, fiind
comoştenitor din aceeaşi clasă şi acelaşi grad sau soţ supravieţuitor,
în cazul moştenirii legale, ori legatar universal, cu titlu universal sau
cu titlu particular, iar făptuitorul, moştenitor legal;
- fapta să fi fost săvârşită cu intenţie;
- moştenitorul să fi fost condamnat penal, în principiu, dar se
aplică dispoziţiile art. 958 alin. 2 Cod civil; ca urmare nedemnitatea
succesorală intervine şi în cazul existenţei unei hotărâri civile
definitive (vezi cazul Velcea şi Mazăre contra României, soţul
omoară soţia după care, la două ore, se sinucide, situaţie ce a exclus o
condamnare penală).
Aşadar, nedemnitatea succesorală de drept:

poate fi constatată oricând la cererea oricărei persoane interesate
(comoştenitor, moştenitor subsecvent, creditor comoşte-nitor, creditor
moştenitor subsecvent - pe calea acţiunii oblice -,
legatar, donatar sau din oficiu de instanţa judecătorească, notar sau

de nedemn însuşi);
operează ope legis, instanţa judecătorească sau notarul doar
constată intervenirea cazului de nedemnitate.
4.4.3. Cazuri de nedemnitate succesorală judiciară

În conformitate cu art. 959 C. civ. există următoarele cazuri de
nedemnitate succesorală judiciară:
persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie,
împotriva celui care lasă moştenire a unor fapte grave de violenţă
fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare
moartea victimei.
Ce înţelegem prin fapte grave de violenţă fizică? Intră în sfera
acestei noţiuni vătămarea corporală gravă, vătămarea corporală
simplă, în acest din urmă caz în funcţie de numărul de zile de îngrijiri
medicale. Nu va atrage sancţiunea nedemnităţii infracţiunea de lovire
sau alte violenţe. În sfera faptelor grave de violenţă morală intră:
denunţarea calomnioasă, mărturia mincinoasă, şantajul, lipsirea de
libertate în formă gravă. Pot atrage nedemnitatea succesorală, de
asemenea, şi faptele săvârşite cu praeterintenţie, cum ar fi lovirea sau
vătămările cauzatoare de moarte, violul care a avut ca urmare
moartea victimei, tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei.
persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului.
Acest caz de nedemnitate succesorală judiciară priveşte moşte-
nitorii testamentari, comparativ cu celelalte situaţii care privesc atât
domeniul moştenirii legale, cât şi moştenirea testamentară, pornind
de la ideea că persoana trebuie să fie liberă să dispună asupra
patrimoniului succesoral prin testament; testamentul evident că va
dobândi o greutate mai mare, în ipoteza moştenitorilor rezervatari.
persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care
lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce
testamentul.
Ca şi în ipoteza prevăzută la art. 959 lit. b) C. civ., acest caz de
nedemnitate succesorală judiciară are incidenţă exclusivă în materia
moştenirii testamentare.
Cu privire la termenul de constatare a nedemnităţii succesorale

judiciare, condiţiile sunt diferite faţă de nedemnitatea succesorală de
drept.
Astfel, declararea nedemnităţii succesorale este lăsată de
legiuitor la latitudinea instanţei judecătoreşti.
Art. 959 alin. (4) Cod civil prevede că în cazul în care condam-
narea pentru săvârşirea cu intenţie, împotriva celui despre a cărui
moştenire este vorba, a unor fapte grave de violenţă fizică sau morală
ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei,
este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin
prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea succesorală se poate
declara dacă acele fapte au fost constatate prin hotărâre judecă-
torească civilă definitivă.
Nedemnitatea succesorală judiciară prezintă următoarele parti-

cularităţi:
poate fi constatată numai după deschiderea moştenirii;
acţiunea în declararea nedemnităţii succesorale poate fi introdusă
de o persoană care are calitatea de succesibil, iar în cazul când nu
există niciun succesibil, interes în constatarea nedemnităţii
succesorale poate avea comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a
cărui rază teritorială se aflau bunurile celui care lasă moştenirea la
data deschiderii moştenirii (succesiunea este vacantă);
acţiunea în declararea nedemnităţii succesorale se exercită în
termen de 1 an, care începe să curgă, de regulă, de la data deschiderii
moştenirii. De la această regulă există şi excepţii când termenul
începe să curgă:
a) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare [art.
959 alin. (3) C. civ.], dacă hotărârea de condamnare pentru faptele
prevăzute de art. 959 alin. (1) lit. a) Cod civil se pronunţă după data
deschiderii moştenirii;
b) de la data când a apărut cauza care împiedica condam-narea,
dacă a intervenit după momentul deschiderii moştenirii [art. 959 alin. (4)
Cod civil], în cazul în care nu s-a putut realiza condamnarea făptuitorului
pentru săvârşirea, cu intenţie, a unor fapte
grave de violenţă, fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte care
au avut ca urmare moartea victimei, pentru că a intervenit decesul,
amnistia acestuia sau prescripţia răspunderii penale, iar nedemnitatea
succesorală a fost constatată prin hotărâre judecătorească civilă
definitivă;
de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate
succesorală, dacă această dată este ulterioară momentului deschiderii
succesiunii în cazul ascunderii, alterării, distrugerii sau falsificării cu
rea-credinţă a testamentului defunctului sau împiedicarea prin dol sau
violenţă a celui care lasă testamentul să-l întocmească, modifice sau
revoce.
Termenul de 1 an este un termen de decădere.
Introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii succesorale
constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul
reclamant.
Efectele nedemnităţii succesorale judiciare, ca de altfel şi ale
celei de drept, pot fi înlăturate prin iertare, care trebuie să intervină în
deplina cunoştinţă de cauză; legatul prin care se înlătură efectele
nedemnităţii trebuie să cuprindă o clauză care să prevadă în mod
expres că a intervenit iertarea nedemnului.
4.5. Efectele nedemnităţii
4.5.1. Enumerare
După cum am văzut, nedemnitatea operează şi produce efecte de
drept. Aşa fiind, moştenitorul nedemn este înlăturat, în puterea legii,
de la moştenire.
Efectele nedemnităţii succesorale 1 trebuie analizate din urmă-
toarele puncte de vedere:
efectele nedemnităţii faţă de nedemn;
efectele nedemnităţii faţă de copiii nedemnului;
efectele nedemnităţii faţă de terţi.
G. BOROI, L. STĂNCIULESCU, op. cit., p. 528-529.

4.5.2. Efectele nedemnităţii faţă de nedemn

Constatarea nedemnităţii face ca persoana nedemnă să devină
total străină de moştenire, titlul său de moştenitor fiind retroactiv
desfiinţat. Odată ce se consideră că, prin efectul nedemnităţii,
persoana nedemnă nu a avut niciodată calitatea de moştenitor,
nedemnul va trebui să restituie tot ce a primit în calitate de moştenitor
legal de la persoana faţă de care s-a făcut vinovat.
Astfel, nedemnul este dator să restituie toate bunurile ce fac
parte din moştenire1. Restituirea bunurilor dobândite din moştenire se
2
face, de regulă, în natură , iar dacă restituirea în natură este
imposibilă, pentru că bunul a pierit ca urmare a forţei majore sau
cazului fortuit, a fost înstrăinat ori expropriat, nedemnul va fi ţinut să
plătească despăgubiri, respectiv indemnizaţia de expropriere, fiind
considerat posesor de rea-credinţă [art. 960 alin. 92) Cod civil] şi este
de drept pus în întârziere de la data intrării în folosinţa bunurilor
succesorale (reaua-credinţă rezultă din declararea nedemnităţii
succesorale). Totodată, el este dator să restituie, ca posesor de rea-
credinţă, conform art. 948 alin. (5) Cod civil şi „... fructele
percepute, precum şi contravaloarea acelora pe care a omis să le
perceapă”. Nedemnul va fi obligat să restituie fructele şi veniturile
percepute din momentul deschiderii moştenirii, şi nu de la data
constatării nedemnităţii3.
În cazul în care nedemnul a încasat sume de bani de la debitorii
moştenirii, va fi ţ inut la plata dobânzilor pentru sumele încasate
chiar din ziua încasării lor, iar nu de la data chemării în judecată.
Nedemnul, dacă era moştenitor rezervatar, pierde şi dreptul la
rezerva succesorală, pe care în alte condiţii ar fi primit-o în temeiul
legii.
Cei îndreptăţiţi la restituirea bunurilor succesorale de către nedemn pot fi

comoştenitorii, moştenitorii subsecvenţi, donatarii sau legatarii ale căror liberalităţi
au fost supuse reducţiunii sau statul, atunci când moştenirea devine vacantă.
Codul civil clasifică, prin art. 1636-1637 şi 1639-1640, modalităţile de
restituire în restituire în natură şi restituire prin echivalent.
C.S.J., s. civ., dec. nr. 1526/1990, în Dreptul nr. 2–3, 1991, p. 72. Soţia care şi-a ucis soţul păstrează
dreptul la cota-parte din bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, fiind exclusă doar de la dreptul de a
moşteni bunurile care au aparţinut soţului ucis.
Înlăturarea nedemnului de la moştenirea celui faţă de care s-a

făcut vinovat va profita comoştenitorilor legali sau moştenitorilor
legali subsecvenţi, legatarilor sau donatarilor (în cazul în care
persoana nedemnă ar fi moştenitor rezervatar).
Nedemnul va păstra bunurile pe care le-a dobândit în calitate de
moştenitor al altei persoane, chiar dacă în patrimoniul acesteia s-ar
găsi bunuri ale persoanei faţă de care fusese declarat nedemn,
deoarece nedemnitatea are un caracter relativ 1.
Pe de altă parte, în cazul în care persoana nedemnă a plătit
anumite datorii ale moştenirii din propriul său patrimoniu, ea va avea
dreptul să pretindă restituirea sumelor pe care le-a plătit. De
asemenea, persoana nedemnă va fi despăgubită pentru cheltuielile
necesare şi utile, cu privire la bunurile moştenirii, în perioada în care
le-a avut în posesie. În sfârşit, drepturile şi obligaţiile persoanei
nedemne faţă de succesiune care se stinseseră prin consolidare sau
confuziune renasc cu efect retroactiv de la data deschiderii
2
moştenirii .
4.5.3. Efectele nedemnităţii faţă de copiii nedemnului

Art. 967 alin. (1) Cod civil prevede că: „Poate fi reprezentată
persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul,
chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii”.
Observăm, din interpretarea art. 967 Cod civil, că nedemnitatea
succesorală nu are repercusiuni asupra copiilor nedemnului, care nu
se fac vinovaţi cu nimic pentru faptele săvârşite de tatăl lor asupra
defunctului, ci numai asupra persoanei nedemne. Astfel, copiii
nedemnului pot culege din moştenirea lăsată de către defunct prin
reprezentare, venind la moştenire alături de ceilalţi moştenitori de
grad mai apropiat cu defunctul. Posibilitatea conferită de legiuitor
descendenţilor nedemnului de a nu suporta consecinţele faptelor
părintelui lor ţine de caracterul personal al pedepsei civile a
M. Rarincescu, op. cit., p. 153; D. Chirică, op. cit., p. 58.

nedemnităţii, ce face ca efectele acesteia să se producă, aşa cum este

1
şi firesc, doar asupra persoanei nedemne .
Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii
au obligaţia de a raporta2 la moştenirea nedemnului bunurile pe care
le-au moştenit prin reprezentarea nedemnului, adică bunurile care nu
sunt dobândite de la nedemn, ci de la un ascendent al acestuia, dacă
vin în concurs cu copii ai nedemnului, concepuţi după data
deschiderii moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul [art. 969
alin. (1) teza I, Cod civil].
Spre exemplu: A este decedat şi lasă doi copii, pe B şi pe C. B
este nedemn faţă de A, dar are un copil, pe D, iar C îndeplineşte toate
condiţiile pentru a veni la moştenirea părintelui. La moştenirea lui A
vor veni C, în nume propriu, şi copilul lui B, prin reprezentarea
acestuia din urmă. Apoi, la moştenirea lui B, vor veni D, dar şi
ceilalţi moştenitori ai lui B (alţi copii născuţi după deschiderea
succesiunii lui A, dar care nu erau concepuţi la acel moment), iar D
va trebui să readucă la moştenire şi să împartă cu ceilalţi moştenitori
bunurile culese de la A. Suntem în prezenţa a două moşteniri
succesive, iar bunurile ce trebuie raportate de către D sunt dobândite
direct de către acesta de la A.
Şi în dreptul roman, atât moştenitorii nedemnului, cât şi ai renunţătorului

puteau să culeagă prin reprezentare partea din moştenire aferentă tulpinii lor.
Considerăm că termenul de raport nu trebuie folosit în sensul celui utilizat de art. 1146-1154 Cod civil,
pentru că obligaţia instituită prin art. 969 Cod civil, „de a raporta”, este diferită de aceea la care se referă
raportul donaţiilor. Art. 969 Cod civil a avut în vedere doar o readucere la masa succesorală a bunurilor
primite pentru a le împărţi cu ceilalţi moştenitori care au fost concepuţi după data deschiderii moştenirii în
ideea de a crea un raport de egalitate între moştenitorii nedemnului concepuţi înainte sau după deschiderea
moştenirii lui de cujus.
Exemple:
A. Toţi cei cinci nepoţi vor veni
prin reprezentare la moştenirea lui
D, culegând după cum urmează:
N1, N2 şi N3 cota ce i s-ar fi
cuvenit ascendentului lor dacă era în
viaţă - 1/2-, adică 1/6 fiecare;
N4, şi N5 cota ce i s-ar fi cuvenit
ascendentului lor dacă era în viaţă -
1/2-, adică 1/4 fiecare;
0 N3, N4 şi N5 vor putea veni prin

reprezentarea tatălui lor la moşteni-
rea lui D, alături de ceilalţi doi nepoţi
ai defunctului, chiar dacă ascendentul
lor este nedemn de a moşteni şi vin în
concurs cu copiii unei persoane lipsite
de capacitate şi vor culege cota ce i s-
ar fi cuvenit părintelui lor dacă era
demn de a moşteni -1/2, împreună,
câte 1/6 fiecare.
4.5.4. Efectele nedemnităţii faţă de terţi

Pentru a aborda problema privind efectele nedemnităţii faţă de
terţi trebuie să presupunem că în perioada dintre deschiderea
succesiunii şi cea a constatării nedemnităţii, nedemnul în calitate de
moştenitor ar fi putut încheia diverse acte juridice cu terţele
persoane, care s-ar referi la bunurile succesorale. În această ipoteză
se cere găsit răspunsul la întrebarea dacă aceste acte urmează a fi
respectate sau nu.
Două soluţii se prezintă posibile. Pe de o parte, ţinând cont de
caracterul personal al sancţiunii nedemnităţii, ar trebui ca efectele
acesteia să nu se răsfrângă asupra raporturilor juridice pe care le-a
avut nedemnul cu alte persoane, aceasta însemnând că actele
încheiate de către nedemn cu terţele persoane să rămână valabile. Pe
de altă parte, odată cu constatarea nedemnităţii, se consideră că

nedemnul n-a avut niciodată dreptul la moştenirea defunctului şi, prin
urmare, actele juridice încheiate de nedemn cu terţele persoane, cu
privire la bunurile succesorale, ar trebui desfiinţate cu efect
retroactiv.
1
În literatura de specialitate s-a arătat, pe drept cuvânt, că
rigoarea principiului desfiinţării retroactive a actelor încheiate de
nedemn cu terţele persoane trebuie să fie atenuată prin aplicarea altor
principii care ar justifica menţinerea acestor acte.
Astfel, actele de conservare şi de administrare se vor menţine,
dacă acestea nu contravin intereselor moştenitorilor şi sunt utile [art.
960 alin. (1) teza I Cod civil].
În condiţiile art. 960 alin. (3) Cod civil, actele de dispoziţie cu
titlu oneros încheiate între nedemn şi terţi dobânditori de bună-
credinţă se vor menţine, cu precizarea că trebuie respectate regulile în
materie de carte funciară.
În aceste condiţii, actul îşi va produce efectele şi va fi opozabil
moştenitorilor adevăraţi, dobândirea dreptului de către terţul de bună-
credinţă producându-se în momentul încheierii actului şi independent
de intrarea sa în posesia bunului sau de buna sau reaua-credinţă a
moştenitorului aparent.
4.6. Invocarea nedemnităţii succesorale
Nedemnitatea succesorală poate fi constatată de instanţă numai

după deschiderea succesiunii şi poate fi invocată de orice persoană
interesată, cum sunt:
1
Fr. Deak, op. cit., p. 76; Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 394;
Toader, R. Popescu, Consideraţii în legătură cu aplicarea principiului aparenţei
în drept în materia moştenirii, în Dreptul nr. 9/1993, p. 36-41;
M. Eliescu, op. cit., p. 79-80; C. Stătescu, op. cit., p. 119; D. Gherasim,
Buna-credinţă în raporturile juridice civile, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1981,
p. 220–222; T.8., col. civ., dec. nr. 292/1952, în CD 1952–1954, p. 113–115; T.8.
col. civ., dec. nr. 1433/1957, în CE 1957, p. 70–76; T.8. s. civ., dec. nr. 568/1983, în
CE 1983, p. 31–35; T.J. Mehedinţi, dec. civ. nr. 274/1984 cu Notă de I. Lulă, în
RRD nr. 1, 1985, p. 46-49.
comoştenitorii legali sau subsecvenţi;

legatarii sau donatarii;
creditorii persoanelor, care urmează să profite de înlăturarea de
la moştenire a nedemnului sau a copiilor săi;
procurorul;
instanţa de judecată.
La fel, propria sa nedemnitate va putea fi invocată şi de persoana
1
nedemnă , întrucât nedemnitatea nu se pronunţă, ci numai se constată
de instanţa judecătorească, aceasta operează în puterea legii.
Astfel, nedemnitatea va putea fi invocată împotriva nedemnului
cât timp acesta este în viaţă, iar dacă după deschiderea succesiunii a
intrat în stăpânirea bunurilor care compun masa succesorală şi a
decedat înainte de constatarea nedemnităţii, împotriva moştenitorilor
săi legali sau testamentari care stăpânesc aceste bunuri 2.
Nedemnitatea succesorală poate fi invocată şi constatată de către
instanţă numai după data deschiderii moştenirii şi numai dacă
nedemnul are vocaţie succesorală concretă la moştenire, adică dacă
nu este înlăturat de la moştenire de un succesor în rang preferabil.
V. Gherman, Notă la sent. civ. nr. 866 a Trib. Pop., Rai. Vatra Dornei, LP nr. 3,
1959, p. 123–124.
Titlul II – Moştenirea legală 69
Titlul II
MOŞTENIREA LEGALĂ
CAPITOLUL I
REGULILE GENERALE
ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII
§1. NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE LEGALĂ;

§2. CONDIŢIILE MOŞTENIRII LEGALE;
§1. NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE LEGALĂ
Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea ei are loc în

temeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege.
De regulă, moştenirea legală intervine în toate cazurile în care
defunctul nu a lăsat testament. Ea poate interveni şi în cazul în care a
fost lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, ci alte dispoziţii de
ultimă voinţă, precum: desemnarea unui executor testamentar,
recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la
funeralii etc. Moştenirea poate fi legală şi în cazul în care testamentul
cuprinde exheredări (dezmoşteniri) prin care o parte din moştenitori sunt
înlăturaţi de la moştenire, dar fără ca testamentul să cuprindă legate,
situaţie în care la moştenire vor fi chemaţi restul de moştenitori legali
(nedezmoşteniţii) care vor împărţi între ei întreaga masă succesorală.
Moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară, dacă
defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moştenirii sale
(sau a dispus de întreaga moştenire, dar există moştenitori
rezervatari) situaţie în care o parte din moştenire se va transmite după
voinţa testatorului, iar cealaltă după regulile moştenirii legale.
§2. CONDIŢIILE MOŞTENIRII LEGALE
2.1. Enumerare
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire trebuie să

îndeplinească trei condiţii generale: să aibă capacitate succesorală, să
nu fie nedemnă de a moşteni şi să aibă vocaţie succesorală. Pentru ca
persoană să poată moşteni în temeiul legii trebuie însă să
îndeplinească următoarele condiţii speciale:
0 să fi acceptat moştenirea (condiţie pozitivă);
1 să nu fie dezmoştenită (condiţie negativă).
În cazul în care sunt întrunite aceste două condiţii, transmisiunea
moştenirii se face în virtutea legii, fără însă a se înţelege că, în
această situaţie, moştenitorii sunt obligaţi să primească moştenirea 1.
2.2. Vocaţia succesorală legală
În dreptul nostru, sunt chemate la moştenire în temeiul legii

2
persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul (rudele
acestuia). Acestea pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din
adopţie (în anumite condiţii). Alături de acestea este chemat la
moştenire şi soţul supravieţuitor al defunctului. Rezultă că moşte-
nirea legală este concepută ca o moştenire de familie, statul
moştenind numai în cazul în care moştenirea este vacantă.
Potrivit art. 1106 Cod civil, „Nimeni nu este obligat să accepte o moştenire ce
i se cuvine” (nemo invitus heres). Moştenitorul poate renunţa la moştenire, situaţie în
care titlul său se desfiinţează cu efect retroactiv. Problema acceptării sau renunţării
la moştenire va fi analizată, pe larg, în capitolul rezervat dreptului de opţiune
succesorală.
Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană (rudenia în linie
dreaptă) sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (rudenia în linie colaterală). Rudenia în
linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă (art. 405 şi 406 Cod civil). Afinitatea, ce reprezintă legătura
dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ [art. 407 alin. (1) Cod civil] nu are nicio relevanţă în materie de moştenire
(spre exemplu, cumnatul nu-l poate moşteni pe defunct nici în nume propriu, nici prin reprezentare. Ar putea
culege din moştenirea lăsată de către defunct prin retransmitere). A se vedea N. GRECU, Afinitatea -
instituţie a dreptului familiei, în Dreptul nr. 10-11/1995, p. 79.
Vocaţia succesorală a rudelor (care sunt chemate la moştenire

alături de soţul supravieţuitor al defunctului) nu înseamnă că ele
toate, împreună şi deodată, vor culege moştenirea lăsată de defunct,
deoarece vocaţia lor la moştenire este numai generală, potenţială,
vizând o posibilitate de principiu de a moşteni patrimoniul persoanei
decedate. Vocaţia lor concretă, de a culege efectiv moştenirea este
determinată prin devoluţiunea succesorală legală 1.
Rudele în linie dreaptă descendentă (fiu, nepot de fiu, strănepot
de fiu etc.) şi ascendentă (părinţi, bunici, străbunici etc.) au vocaţie
2
succesorală în mod nelimitat în grad .
Rudele colaterale au vocaţie succesorală numai până la gradul
IV inclusiv (fraţii şi surorile defunctului – rude de gradul II; nepoţii
şi strănepoţii de frate sau soră – rude de gradul III sau IV; unchii şi
mătuşile – rude colaterale de gradul III, precum şi copiii acestora –
rude de gradul IV; fraţii sau surorile bunicilor defunctului – rude
colaterale de gradul IV).
Vocaţie succesorală au şi rudele defunctului rezultate din rudenia
civilă (adopţie). Astfel, în situaţia adoptatului şi a descendenţilor săi,
încetează raporturile de rudenie faţă de părinţii fireşti ai adoptatului şi
toate rudele acestuia de la data rămânerii definitive a hotărârii de
încuviinţare a adopţiei (art. 470 alin. 2 şi art. 469 Cod civil), dar, în
acelaşi timp, se nasc legă turi de rudenie între adoptat, descendenţii săi şi
părinţii adoptatori, precum şi rudele acestora. Adoptatul va
G. BOROI, L. STĂNCIULESCU, op. cit., p. 533.

Gradul de rudenie se stabileşte astfel [art. 406 alin. (3) Cod civil]:
0 în linie dreaptă, după numărul de naşteri: de exemplu, copiii defunctului
sunt rude de gradul I, nepoţii, de gradul II, părinţii defunctului, de gradul I etc.
Rudenia în linie dreaptă, după cum putem observa, este legătura de rudenie între
persoane care coboară unele din altele, fie în mod nemijlocit, indirect, în sensul că
persoanele respective nu sunt născute una din alta, dar între ele există un şir
neîntrerupt de naşteri, un şir neîntrerupt de persoane între care s-a stabilit, prin faptul
naşterii, legătura de la părinte la copil;
1 în linie colaterală, tot după numărul naşterilor, dar urcând de la defunct
până la ascendentul comun şi coborând până la cealaltă rudă: de exemplu fratele
defunctului este rudă de gradul II, unchiul, de gradul III, vărul primar, de gradul IV
etc. Rudenia în linie colaterală este legătura de rudenie dintre două persoane care,
fără a descinde una din alta, au un autor comun (a se vedea Fr. Deak, Moştenirea
legală, Ed. Actami, 1996, p. 51).
putea culege din moştenirea lăsată de părinţii care l-au adoptat,

precum şi din moştenirea rudelor acestora în cazul decesului lor.
altă problemă ce s-ar putea ridica vizează reproducerea umană
asistată1. În cazul reproducerii umane asistate medical cu terţ
donator, rudenia biologică, diferită de cea legală, nu este cunoscută,
în sensul că nu se poate stabili nicio legătură de rudenie între terţul
donator şi copilul conceput în astfel de condiţii [art. 441 alin. (1) Cod
civil], astfel încât rudenia se va raporta la cea atribuită de lege. Ca
atare, copilul conceput cu ajutorul tehnicilor medicale va deveni rudă
2
cu părinţii beneficiari, care şi-au exprimat consimţământul pentru
efectuarea procedeului de reproducere medicală asistată cu terţ
donator şi, pe cale de consecinţă, se pot moşteni reciproc.
2.3. Principiul reciprocităţii vocaţiei legale generale la

moştenire
În virtutea acestui principiu, dacă o persoană are voca ţie

succesorală legală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi
această persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu prima (sensul
pozitiv al principiului). Vocaţia lor concretă va depinde de ordinea în
care a survenit decesul lor sau al uneia dintre ele. De exemplu,
copilul are vocaţie la moştenirea părinţilor (în concurs cu ceilalţi
moştenitori, dacă există)3.
1
Reproducerea umană asistată reprezintă un act medical care intră sub
incidenţa dreptului pacientului la confidenţialitatea informaţiilor medicale,
reglementat de art. 21 din Legea nr 46/2003 (publicată în M. Of. nr. 51 din 29
noiembrie 2003) privind drepturile pacientului. A se vedea, în acest sens, Noul Cod
civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 148 şi urm.; E.
FLORIAN, op. cit., p. 232-235.
2
Consimţământul este dat prealabil concepţiunii şi trebuie exprimat în formă
solemnă, prin înscris notarial, în condiţii care să asigure deplina confidenţialitate.
Consimţământul dat poate fi revocat în mod expres până în momentul în care s-a realizat
concepţiunea asistată medical, în faţa medicului care asigură asistenţa de specialitate [art.
442 alin. (2) teza a II-a Cod civil]. De asemenea, consimţământul dat nu va fi producător
de efecte juridice dacă, până când se realizează concepţiunea, intervin decesul, separaţia
în fapt sau este introdusă o cerere de divorţ [art. 442 alin. (2) teza I Cod civil].
3
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale cunoaşte o singură
excepţie: cazul nulităţii căsătoriei sau anulării ei prin hotărâre
judecătorească
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu vizează statul şi

nici persoanele juridice, întrucât aceştia nu pot transmite o moştenire.
De asemenea, acest principiu nu este aplicabil nici în domeniul
moştenirii testamentare (chiar dacă două persoane şi-ar conferi prin
1
testamente separate vocaţie succesorală reciprocă). Principiul nu
este aplicabil, întrucât cele două testamente sunt acte juridice
unilaterale independente, iar vocaţia succesorală nu este, în acest caz,
interdependentă.
Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens
negativ. Astfel, dacă o persoană nu are vocaţie la moştenirea unei
alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea celei
dintâi (de exemplu, ginerele şi socru).
2.4. Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă)
Rudele defunctului cu vocaţie succesorală legală nu sunt

chemate toate şi în acelaşi timp la moştenire. Dacă s-ar întâmpla
acest lucru „averile succesorale s-ar fărâma în părţi de o valoare
neînsemnată, iar instituţia moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini
rosturile ei social-economice”2.
Pentru evitarea acestei situaţii, în cadrul devoluţiunii legale a
moştenirii, legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare a
rudelor defunctului la succesiune. Astfel, pentru ca o persoană să fie
chemată, efectiv, la moştenire în temeiul legii (deci să aibă vocaţie
intervenită după decesul soţilor sau a unuia dintre ei, constatându -se că unul dintre
aceştia a fost de bună -credinţă la încheierea căsătoriei declarate nulă sau anulată
(căsătorie putativă). În acest caz, dacă soţul de bună -credinţă a supravieţuit celuilalt
va avea vocaţie succesorală – conform art. 304 Cod civil. A se vedea Fr. Deak, op.
cit., p. 52–52. Căsătoria putativă este o creaţie a dreptului canonic, care îşi găseşte
sorgintea în expresia latinească „matrimonium putativum” (verbul „putare” în limba
latină înseamnă a crede).
Întrucât testamentul este un act juridic personal revocabil, fiecare persoană
trebuie să dispună pentru cauză de moarte numai prin testament separat. Testamentul
reciproc (nu conjunctiv) prin care două sau mai multe persoane dispun prin acelaşi
act, una în favoarea celeilalte, este lovit de nulitate absolută (art. 1036 Cod civil).
M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei, în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei,
succesorală concretă), nu este suficient să facă parte din categoria

moştenitorilor legali cu vocaţie generală, ci trebuie să mai fie
îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume să nu fie înlăturată de la
moştenire de o altă persoană cu vocaţie generală dar chemată de lege
în rang preferabil.
De asemenea, soţul supravieţuitor, deşi nu este rudă cu niciuna
dintre rudele defunctului, vine şi culege din moştenirea lăsată de
acesta în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori, fiind
chemat la moştenirea soţului său defunct de lege, soţul supravieţuitor
având vocaţie legală concretă.
În cazul moştenirii vacante, în condiţiile art. 963 alin. (3) Cod
civil, aceasta, de regulă, se transmite comunei, oraşului sau, după
caz, municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile la data
deschiderii moştenirii, aceşti succesibili având vocaţie succesorală
legală concretă şi utilă. Dispoziţiile art. 963 alin. 3 Cod civil trebuie
coroborate cu dispoziţiile art. 553 alin. (3) Cod civil care instituie o
excepţie de la regula prevăzută de art. 963 alin. (3) Cod civil, în
sensul că moştenirile vacante aflate în străinătate se cuvin statului
român, acesta având vocaţie succesorală legală concretă, utilă.
CAPITOLUL II
PRINCIPIILE GENERALE
ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII
§1. PRECIZĂRI PREALABILE;

§2. PRINCIPIUL CHEMĂRII LA MOŞTENIRE A RUDELOR ÎN ORDINEA
CLASELOR DE MOŞTENITORI LEGALI; §3. PRINCIPIUL PROXIMITĂŢII
GRADULUI DE RUDENIE;
§4. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ÎNTRE RUDELE DIN ACEEAŞI CLASĂ
ŞI DE ACELAŞI GRAD CHEMATE LA MOŞTENIRE; §5.
REPREZENTAREA SUCCESORALĂ
§1. PRECIZĂRI PREALABILE
Determinarea cercului de persoane, conform prevederilor legale,

chemate să culeagă patrimoniul celui care Iasă moştenirea constituie
devoluţiunea succesorală legală. Elementul principal al devoluţiunii
succesorale legale îI reprezintă determinarea sferei persoanelor
chemate să culeagă moştenirea.
Devoluţiunea succesorală legală are ca temei legăturile de
rudenie, relaţiile de căsătorie între eventualii moştenitori şi cel care
Iasă moştenirea.
Rudenia1 este baza devoluţiunii succesorale legale.
În general, cum este şi firesc, transmisiunea succesorală este
întemeiată pe principiul legăturii de sânge, care există între per-
soanele care fac parte din aceeaşi familie.
0 Tr. Ionaşcu, ş.a., Rudenia în dreptul R.S.R., Ed. Academiei, Bucureşti, 1966,
p. 19; I. Albu, Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 211;
I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediţie revăzută şi completată, Ed. AII,
Potrivit art. 405 alin. 1 din Codul civil, rudenia este legătura de
sânge, bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau
pe faptul că mai multe persoane au un autor comun, iar potrivit art.
alin. (2) rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia înche-iată în
condiţiile prevăzute de lege.
În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea, în
linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi de două feluri:
ascendentă (suitoare) şi descendentă (coborâtoare).
Deşi legea stabileşte cercul persoanelor chemate să culeagă
moştenirea, acestea nu vor putea să culeagă toate, împreună,
patrimoniul succesoral. Este evident că, dacă s-ar fi procedat astfel,
s-ar fi ajuns la o excesivă fracţionare a patrimoniului succesoral. De
aceea, legiuitorul a instituit două criterii de bază, şi anume: clasa de
1
moştenitori şi gradul de rudenie .
Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude al celui care Iasă
moştenirea, determinat potrivit legii, chemate să moştenească într-o
anumită ordine faţă de alte grupe de rude dintr-o altă clasă.
Gradul de rudenie este distanţa între două rude. Potrivit art. 406
alin. 3 din Cod civil, gradul de rudenie se stabileşte astfel:
0 în linie dreaptă, după numărul naşterilor;
1 în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una
dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până
la cealaltă rudă.
§2. PRINCIPIUL CHEMĂRII LA MOŞTENIRE

A RUDELOR ÎN ORDINEA CLASELOR DE
MOŞTENITORI LEGALI
Potrivit acestui principiu clasele de moştenitori sunt chemate să

culeagă patrimoniul succesoral în ordinea de preferinţă stabilită de
Codul civil.
M. Eliescu, op. cit., p. 86; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 122; D. Chirică, op. cit., p. 38; L. Stănciulescu,
op. cit., p. 40; Fr. Deak, op. cit., p. 64–65.
În art. 964 alin. (1) Cod civil sunt reglementate patru clase de
moştenitori, şi anume:
clasa I – clasa descendenţilor în linie dreaptă a celui care Iasă
moştenirea (copiii, nepoţii, strănepoţii etc., fără limită de grad);
clasa a II-a – clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor
privilegiaţi (părinţii, fraţii şi surorile celui care Iasă moştenirea şi
descendenţii acestora din urmă până la gradul al IV-lea inclusiv);
clasa a III-a – clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii
celui care Iasă moştenirea, fără limită de grad);
clasa a IV-a – clasa colateralilor ordinari (ceilalţi colaterali decât
cei din clasa a II-a).
Rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor.
Rudele din clasa I (chiar şi o singură persoană) înlătură de la
moştenire rudele din clasele subsecvente; rudele din clasa a II-a sunt
chemate la moştenire numai dacă nu există rude din clasa I sau cele
existente nu pot (din cauza nedemnităţii) sau nu vor (întrucât sunt
renunţători) să vină la moştenire; rudele din clasa a III-a sunt
chemate la moştenire numai dacă nu există moştenitori din primele
două clase sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină; tot astfel,
rudele din clasa a IV-a moştenesc numai în absenţa moştenitorilor
din primele trei clase.
Clasa III
FĂRĂ LIMITĂ DE
GRAD
Clasa IV STRĂBUNICI
FRAŢI, SURORI
BUNICI
DE BUNICI
UNCHI, MĂTUŞI
PĂRINŢI
VERI PRIMARI
De cuius
Clasa II
FRAŢI, SURORI
COPII
NEPOŢI DE
FRATE, SORĂ
Clasa I NEPOŢI
STRĂNEPOŢI DE
FRATE, SORĂ
STRĂNEPOŢI
FĂRĂ LIMITĂ DE
GRAD
Clasa I Clasa III
Clasa II Clasa IV
Există posibilitatea venirii concomitente la moştenire a rudelor

care fac parte din două clase diferite în situaţia în care cel care Iasă
moştenirea a exheredat prin testament moştenitorii dintr-o clasă
preferată, dacă aceştia sunt moştenitori rezervatari 1.
Astfel, art. 964 alin. (2) Cod civil reglementează o excepţie de la
principiul venirii la moştenire în ordinea claselor de moştenitori, şi
anume situaţia dezmoştenirii unui moştenitor rezervatar, care face
parte dintr-o clasă preferată de lege şi care concurează cu un
succesibil dintr-o clasă subsecventă. Moştenitorul exheredat, care
este moştenitor rezervatar, va avea vocaţie doar la partea din
moştenire care constituie rezerva succesorală, iar cel din clasa
subsecventă va culege, în calitate de moştenitor legal, cota din
moştenire ce depăşeşte rezerva succesorală, respectiv cotitatea
disponibilă. Spre exemplu, dacă defunctul lasă un testament prin care
dispune „Fiul meu să nu primească nimic din averea pe care o voi
lăsa”, atunci fiul, singurul moştenitor din clasa I, va culege partea din
moştenire ce reprezintă rezerva sa succesorală, iar restul moştenirii
va reveni rudelor defunctului din clasa a II-a de moştenitori, în
calitate de moştenitori legali (schema 1).
O altă excepţie de la principiul chemării la moştenire în ordinea
claselor de moştenitori se referă la persoanele chemate să culeagă
patrimoniul celui care Iasă moştenirea alături de clasele de moştenitori.
Astfel, este vorba de soţul supravieţuitor al celui care Iasă moştenirea,
care vine la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori [art. 971
alin. (1) Cod civil], culegând o cotă-parte din moştenire, care diferă în
funcţie de clasa cu care vine la moştenire. Aşadar, soţul supravieţuitor
0 Venirea la moştenire concomitentă a rudelor din două clase deosebite este

posibilă numai în caz de exheredare prin testament a moştenitorilor dintr-o clasă,
care sunt şi rezervatari (de exemplu, descendenţii sau părinţii defunctului). În acest
caz, moştenitorii rezervatari culeg rezerva, iar restul moştenirii (cotitatea
disponibilă) este dobândită de moştenitorii din clasa subsecventă (dacă nu s-a stabilit
altfel prin testament). Pentru o opinie contrară, a se vedea F. Terre, Y. Lequette,
Droit civil. Les succesions. Les Iiberalités, Precis Dalloz; 3-e edition, Paris, 1997, p.
290, nr. 3, p. 58; H. Roland, Mf. Callu, Droit de Iiberalités, Ellipses, Paris, 2000, p.
143–144, nr. 424; D. Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti,
nu înlătură de la moştenire nicio clasă, dar nici nu este înlăturat de

nicio clasă de moştenitori (schema 2).
1/4 1/4 1/4 1/4
T M T M
D D Ss
1/2
C1 exheredat
1/2- rezervă succesorală
§3. PRINCIPIUL PROXIMITĂŢII GRADULUI

DE RUDENIE
Potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie, între succesibilii
din aceeaşi clasă au prioritate a culege patrimoniul succesoral cei care sunt
rude mai apropiate în grad cu defunctul [art. 964 alin. (3) Cod civil]. Astfel,
de exemplu, în interiorul clasei întâi, fiul celui care Iasă moştenirea (rudă de
gradul I cu acesta) va înlătura de la moştenire pe nepotul celui care Iasă
moştenirea (rudă de gradul II). Altfel spus, vocaţia concretă a unui succesibil
în cadrul fiecărei clase de moştenitori este în dependenţă de apropierea
1
gradului de rudenie faţă de cel care lasă moştenirea .

C1 şi C2, rude de gradul I cu defunctul, înlătură de la

moştenire pe N1, N2, N3 şi Sn1, rude din
aceeaşi clasă de moşteni-
C1 C2 tori, dar de grade mai îndepărtate de ru-
denie.
N1 N2 N3
Principiul proximităţii gradului de
rudenie cunoaşte două excepţii, şi anume:
a) în cadrul clasei a II-a de moş-
tenitori, părinţii defunctului, care sunt
Sn1
rude de gradul I cu cel care lasă moşte-
nirea, nu înlătură de la moştenire pe fraţii
sau surorile şi descendenţii acestora ai
celui care lasă moştenirea (rude de gradul II-IV), venind împreună la
moştenire;
T M
1/4 1/4
D
F
1/2
Nf
T şi M, rude de gradul I cu defunctul, nu înlătură de moştenire

pe colateralii privilegiaţi, rude de gradul al II-lea, al III-lea şi al IV-
lea, din aceeaşi clasă de moştenitori legali (art. 978 Cod civil). În
schimb, între colateralii privilegiaţi se aplică principiul proximităţii
gradului de rudenie, astfel că, în exemplul nostru, F înlătură de la
moştenire pe Nf.
1
reprezentarea succesorală (spre exemplu, dacă defunctul are doi
fii, iar unul dintre aceştia a decedat înainte de momentul deschiderii
succesiunii, şi are şi el doi copii –nepoţi ai defunctului –, atunci
moştenirea va fi culeasă de fiul în viaţă – rudă de gradul I cu
defunctul – şi de cei doi nepoţi, rude de gradul II cu defunctul).
C1 C2 decedat,
1/2 nedemn
N1 N2
1/4 1/4
N1 şi N2, rude din clasa I de moştenitori şi de gradul al doilea

cu defunctul, vor urca prin reprezentare în locul şi în gradul lui C 2 şi
vor culege cota de care s-ar fi bucurat acesta dacă era în viaţă sau
demn de a mo şteni. Astfel, ei vor veni la moştenire alături de C 1,
rudă de gradul I cu defunctul, din clasa I de moştenitori legali.
§4. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ÎNTRE RUDELE DIN

ACEEAŞI CLASĂ ŞI DE ACELAŞI GRAD
CHEMATE LA MOŞTENIRE
În conformitate cu acest principiu, în cazul în care la moştenire

sunt chemate rude din aceeaşi clasă de moştenitori şi au acelaşi grad
În situaţia în care la moştenirea unei persoane vin doi moştenitori din cadrul aceleiaşi clase – clasa
colateralilor privilegiaţi –, principiul proximităţii gradului de rudenie nu se aplică dacă sunt neîndeplinite
condiţiile reprezentării succesorale (T. Bucureşti, dec. civ. nr. 1627/1994, în Culegere… 1993–1997, p. 97).
de rudenie cu cel care Iasă moştenirea, fiecare din succesibili va

moşteni o parte egală cu a celorlalţi succesibili [art. 964 alin. (4) Cod
civil]. Spre exemplu, dacă defunctul are doi copii, fiecare va culege
1/2 din succesiunea lăsată de acesta, sau în lipsa descendenţilor
există doi fraţi şi surori rezultaţi din aceiaşi părinţi (fraţi primari),
atunci fiecare va primi 1/2 din moştenire.
1/2 1/2
T decedat M nedemnă
FC F1 Fu1 Fu2
1/4 1/4 + 1/6 1/6 1/6
F1 şi F2, fraţi buni, vor împărţi moştenirea în mod egal ca rude

din clasa a doua de moştenitori legali şi de gradul al doilea de
rudenie (T şi M, părinţi ai defunctului nu vin la moştenire, pentru că
nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de lege pentru a succede
mortis causa).
Totuşi, de la acest principiu există două excepţii:

împărţeala pe linii, care apare în cazul în care la moştenire sunt
chemaţi fraţi şi surori din părinţi diferiţi. În această ipoteză, deşi aceştia
sunt rude de acelaşi grad cu defunctul, moştenirea nu se va împărţi în
părţi egale (pe capete), ci pe linii. Fraţii şi surorile defunctului din aceiaşi
părinţi vor culege o parte mai mare decât fraţii şi surorile numai după
tată (consangvini) sau numai după mamă (uterini);
1/2 1/2
T decedat M nedemnă
FC F1 Fu1 Fu2
1/4 1/4 + 1/6 1/6 1/6
Împărţirea pe linii a moştenirii se aplică numai în cadrul

subclasei colateralilor privilegiaţi (art. 981 alin. 3 şi 4 Cod civil) şi,
prin aplicarea ei, se realizează o împărţire inegală a moştenirii între
colateralii privilegiaţi care nu provin din aceeaşi părinţi cu
defunctul. În exemplul expus se observă că fraţii care nu provin din
aceiaşi părinţi (sunt buni, consangvini şi uterini), deşi fac parte din
aceeaşi clasă de moştenitori şi sunt în acelaşi grad de rudenie cu
defunctul, nu împart moştenirea în mod egal. Pentru amănunte a se
vedea infra Capitolul al III-lea, subsecţiunea 2.2.3, lit. B.
b) împărţeala pe tulpini.
În cazul reprezentării succesorale moştenirea se va împărţi pe
tulpini (spre exemplu, dacă defunctul are doi fii, unul nedemn şi altul
decedat la data deschiderii moştenirii, primul având un copil, iar celălalt
lăsând doi copii, atunci aceştia vor veni prin reprezentare şi vor împărţi
moştenirea pe tulpini, rezultând cote inegale).
C2 decedat
C1 nedemn
N1 N2 N3
1/2 1/4 1/4
Cei trei nepoţi ai defunctului, rude de gradul al doilea din clasa

I de moştenitori, vin la moştenire prin reprezentare şi culeg cota ce i
s-ar fi cuvenit tulpinii din care provin. Astfel, N 1 primeşte 1/2, atât
cât ar fi primit C1 dacă era demn de a moşteni, iar N 2 şi N3 vor
împărţi cota de care s-ar fi bucurat C 2 dacă era în viaţă, primind
câte 1/4, fiecare. Se observă că nepoţii, deşi sunt rude din aceeaşi
clasă de moştenitori şi de acelaşi grad de rudenie cu defunctul, nu
împart moştenirea în mod egal.
§5. REPREZENTAREA SUCCESORALĂ
5.1. Noţiunea de reprezentare succesorală
Potrivit art. 965 Cod civil, reprezentarea succesorală constituie

un beneficiu al legii în virtutea căruia un moştenitor mai îndepărtat în
grad urcă în locul şi gradul ascendentului său, care este nedemn sau
decedat la data deschiderii moştenirii, pentru a culege, în concurs cu
moştenitorii mai apropiaţi în grad, partea care s-ar fi cuvenit celui pe
care îI reprezintă, dacă s-ar fi aflat în viaţă 1.
1
M. Eliescu, op. cit., p. 89; Fr. Deak, St.D. Că rpenaru, op. cit., p. 41; Fr. Deak,
op. cit., p. 86; G. BOROI, L. STĂNCIULESCU, op. cit., p. 537; D. Chirică, Drept
civil, Succesiuni, Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 40; C. Nicolaescu (1),
Din definiţia dată reprezentării succesorale, rezultă că aceasta

este o instituţie juridică aparte şi este altceva decât ceea ce se
înţelege, în mod obişnuit, în dreptul civil prin reprezentare.
Instituţia reprezentării succesorale, prin efectele sale, înlătură
unele consecinţe injuste ale principiului proximităţii gradului de
rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad.
Spre pildă, dacă defunctul (D) are doi copii (C 1 şi C2) dintre care
unul este decedat (C2) la data deschiderii succesiunii, lăsând doi copii
(N1 şi N2), prin aplicarea principiului proximităţii gradului de
rudenie, moştenirea ar urma să fie culeasă în întregime de copilul
rămas în viaţă, întrucât acesta fiind rudă de gradul întâi cu defunctul
ar înlătura de la moştenire pe ceilalţi doi nepoţi de fiu ai defunctului.
Or, ca urmare a existenţei instituţiei reprezentării succesorale se
permite ca cei doi nepoţi de fiu să culeagă din moştenirea lăsată de
bunicul lor, urcând în locul şi gradul părintelui lor decedat, şi să ia
partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă era în viaţă la
data deschiderii moştenirii.
N1 şi N2 vin prin reprezentare

la moştenirea lui D.
5.2. Domeniul de aplicare
Potrivit art. 966 Cod civil, reprezentarea succesorală este admisă

în două cazuri, şi anume:
în linie dreaptă, în privinţa descendenţilor copiilor defunctului,
fără limită de grad;
Dumitrache, M. Nicolae (II), Discuţii privitoare la reprezentarea succesorală,

Dreptul nr. 4, 1998, p. 18; M. Grimaldi, Droit civil. Succesions, Litec, 3-e edition,
Paris, 1995, p. 126–127.
în linie colaterală, descendenţii fraţilor şi surorilor până la gradul
IV inclusiv ai celui care Iasă moştenirea îi pot reprezenta pe
ascendenţii lor decedaţi sau nedemni la data deschiderii moştenirii.
După cum se observă, reprezentarea succesorală îşi găseşte
aplicabilitate numai în cadrul clasei I de moştenitori, fără limită de
grad, şi a clasei a II-a de moştenitori, în categoria colateralilor pri-
vilegiaţi, şi anume a descendenţilor din fraţi şi surori până la gradul
IV inclusiv. Astfel, ascendenţii ordinari (bunicul) sau verii primari nu
pot veni prin reprezentarea părinţilor defunctului sau propriilor
părinţi (unchi, mătuşă) la moştenire. Nici soţul supravieţuitor nu
beneficiază de reprezentare.
Normele care reglementează instituţia reprezentării succesorale
sunt de strictă interpretare şi, prin urmare, numărul eventualelor rude
care s-ar bucura de acest beneficiu al legii nu poate fi mărit 1.
5.3. Condiţiile reprezentării succesorale

Reprezentarea succesorală poate opera numai cu îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii, prevăzute de lege:
cel reprezentat să fie decedat sau nedemn la data deschiderii
2
moştenirii
Potrivit art. 967 alin. 1 Cod civil: „Poate fi reprezentată per-
soana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar
aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii” 3. Prin urmare, o
1 T. Pop., Raion Griviţa Roşie, Bucureşti, s. civ. nr. 4330/1955, în JN, nr.
5,1956, p. 889; r. s., s. civ., dec. nr. 1506/1968, în CD, 1968, p. 97; T.S., s. civ., dec.
nr. 226/1986, în CD, 1968, p. 76; R. S. s. civ., dec. nr. 226/1986, CD, 1986, p. 76; T.
Buc., s. a IV-a civ, dec. nr. 1627/1994, Culegere de practică judiciară a
Tribunalului Bucureşti, 1993–1997, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1998, p. 97–98; C.A.
laşi, dec. civ. nr. 1692/2001, în Jurisprudenţa Curţii de Apel laşi în materie civilă pe
anul 2001, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 104.
Spre exemplu, în mod greşit instanţele, în speţă, au reţinut că pârâţii, ca nepoţi, vin
la succesiunea bunicului prin reprezentare, deşi tatăl lor încetase din viaţă ulterior
decesului autorului său, dacă tatăl pârâţilor a acceptat succesiunea părintelui său, el
moşteneşte, iar ceea ce a moştenit va fi dobândit prin retransmitere de către fiii săi
(respectiv nepoţii autorului) (T.S., dec. civ. nr. 856/1985, în RRD nr. 3, 1986, p. 75).
T.S. s. civ., dec. nr. 856/1985, CD, 1985, p. 86-87; C.A. Bucureşti, s. a III-a,
dec. civ. nr. 2145/1999, în Culegere de practică judiciară în materie civilă, 1999, Ed.
Rosetti, Bucureşti, 2001, p. 170.
persoană nu poate fi reprezentată atât timp cât este în viaţă, chiar

dacă aceasta renunţă la moştenire.
În cazul persoanelor decedate în acelaşi timp, reprezentarea
1
succesorală va fi admisă .
Întrucât persoana declarată dispărută este prezumată a fi în viaţă
până la declararea judecătorească a morţii, aceasta nu va putea fi
reprezentată.
altă consecinţă a interdicţiei reprezentării persoanelor în viaţă
este că reprezentarea succesorală nu poate opera per saltum şi
omissio medio, ci numai din grad în grad vacant, fără a se putea sări
2
peste gradele intermediare ocupate de moştenitorii în viaţă .
(decedat 05.11.2011)
D
C1 decedat C2 decedat
Ss1 Ss2
04.11.2011 06.11.2011
N1 N2
N1, având în vedere că ascendentul său (C 1) i-a predecedat

defunctului, va culege din moştenirea lui D prin reprezentare
(beneficiu de care nu se bucură şi Ss 1, soţul supravieţuitor al lui C1).
C2, în schimb, având capacitate succesorală, va moşteni în nume
propriu, urmând ca partea ce i se cuvine să fie dobândită prin
retransmitere de moştenitorii săi - N2 şi Ss2..
0 M. Eliescu, op. cit., 1, p. 92; C. Stătescu, op. cit., p. 127; Fr. Deak, op. cit., p.
81; E. Safta-Romano, op. cit., p. 81. Pentru o opinie contrară, potrivit căreia co-
morientul nu poate fi reprezentat pentru că nu are capacitate succesorală în raport cu
celălalt şi, deci, locul lui nu este util, a se vedea D. Chirică, op. cit., p. 44–45.
Fr. Deak, op. cit., p. 89; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 24; D. Macovei, op. cit., p. 40-41; M. Eliescu,
1
op. cit., p. 92; C. Stătescu, op. cit., p. 127.
b) locul celui reprezentat să fie un loc util

Pe lângă cerinţa existenţei unui loc vacant, pentru a putea
moşteni prin reprezentare mai este necesar ca acest loc să fie şi util.
Aceasta înseamnă că reprezentantul va putea să-l moştenească pe cel
care lasă moştenirea numai în cazul în care cel reprezentat, dacă s-ar
fi aflat în viaţă la momentul deschiderii succesiunii celui care lasă
moştenirea sau ar fi fost demn, ar fi putut să-I moştenească pe acesta.
Persoana care este chemată la moştenire prin intermediul repre-
zentării succesorale poate avea, cu privire la patrimoniul succesoral
al celui care lasă moştenirea, aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut
ascendentul său, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii
celui care Iasă moştenirea sau nu ar fi fost nedemn de a moşteni.
Condiţia privind utilitatea locului celui reprezentat nu va fi
îndeplinită în situaţia în care cel reprezentat a renunţat 1 sau a fost
înlăturat de la moştenire prin exheredare testamentară.
Dacă, însă, exheredarea este făcută împotriva unui descendent al
defunctului (un copil), reprezentarea va putea avea loc pentru că
descendenţii sunt moştenitori rezervatari şi, drept urmare, locul este
util cu privire la partea din moştenire care reprezintă rezerva
succesorală.
reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare

pentru a culege moştenirea lăsată de defunct
Întrucât reprezentantul este chemat să moştenească pe cel care
Iasă moştenirea, şi nu persoana reprezentată, reprezentantul trebuie
să îndeplinească toate condiţiile pentru a-I putea moşteni pe cel care
Iasă moştenirea.
În speţă, reclamantul, în calitate de fiu al defunctului, renunţând la drepturile

sale succesorale, partea sa din moştenire le-a profitat celorlalţi moştenitori cu vocaţie
universală, adică soţiei supravieţuitoare, şi nu fiului său care era moştenitor de
gradul II, în calitate de nepot al defunctului. Ca atare, acţiunea reclamantului care
solicită să vină prin reprezentarea tatălui său la moştenirea bunicului a fost în mod
corect respinsă, deşi cu o motivare greşită. S.n. – nepotul defunctului era înlăturat de
la moştenirea defunctului întrucât locul celui pe care trebuia să-l reprezinte nu era un
loc util, reprezentatul fiind renunţător (Trib. Mun. Bucureşti, dec. civ. nr. 1784/1991,
în Culegere… pe anul 1991, p. 130).
Acestea sunt:
reprezentantul trebuie să aibă capacitate succesorală;
reprezentantul trebuie să aibă vocaţie succesorală generală
proprie la moştenirea lăsată de defunct. Este de neconceput ca o
persoană situată în afara cercului de moştenitori legali să poată veni
la succesiunea defunctului prin reprezentare a rudelor în grad
succesibil, care la data deschiderii succesiunii nu mai sunt în viaţă.
Vocaţia generală a reprezentantului se transformă în vocaţie concretă
prin reprezentare1.
În ceea ce priveşte adopţia2, făcând un scurt istoric, prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25 din 12.06.1997 cu privire
la adopţie a fost consacrat un singur fel de adopţie – cea cu efecte
3
depline. Dar, şi acest act normativ a fost abrogat de Legea nr.
4
273/2004, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2005 . Prin acest
act normativ s-a menţinut adopţia cu efecte depline, arătându-se, în
art. 1 din lege, că adopţia este operaţiunea juridică prin care se
creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi
legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Rezultă că,
potrivit noii reglementări, adopţia este asimilată filiaţiei şi rudeniei
fireşti, ca atare adopţia poate fi numai cu efecte depline.
Până la apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25 din
12.06.1997 cu privire la adopţie, în dreptul nostru, potrivit Codului
familiei5, erau reglementate două feluri de adopţie: adopţia cu efecte
depline şi adopţia cu efecte restrânse. În conformitate cu principiul
neretroactivităţii legii, adopţiile încuviinţate în trecut cu efecte

I. Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Ed. AII,
Bucureşti, 1997, p. 50–52.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 a fost abrogată prin Legea nr.
273/2004.
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată în Monitorul
Oficial nr. 788 din 19 noiembrie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr.
409 din 10 iunie 2011, precum şi prin Legea nr. 233/2011 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 273/2004, publicată în M. Of. nr. 860 din 7 decembrie 2011.
Abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.
restrânse nu s-au transformat în adopţii cu efecte depline pentru că

legiuitorul nu a dispus şi nici nu putea dispune în acest sens. Astfel,
având în vedere efectele diferite pe care le produceau cele două feluri
de adopţii, în materie de reprezentare succesorală, până la intrarea în
vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), putem conchide:
în cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul şi descendenţii lui
devin rude atât cu adoptatorul, cât şi cu rudele acestuia şi, prin
urmare, adoptatul şi descendenţii acestuia vor putea să beneficieze de
reprezentarea succesorală (art. 1 din Legea nr. 273/2004 1);
în cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii
acestuia vor beneficia de reprezentarea succesorală numai dacă
adopţia a fost consimţită de cel care lasă moştenirea, deoarece în
cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii acestuia
devin rude numai cu adoptatorul, dar nu şi cu rudele acestuia 2,
menţinându-se însă legăturile de rudenie între adoptat, părinţii fireşti
ai acestuia şi toate rudele acestora.
Astăzi, Codul civil reglementează adopţia în art. 451- 482 care
3
sunt consacrate adopţiei interne . În conformitate cu reglementările
amintite, adopţia dă naştere unei legături de filiaţie civilă între
adoptat şi adoptator, precum şi a legăturilor de rudenie civilă între
adoptat şi toate rudele adoptatorului, de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată adopţia 4 (art. 469
Cod civil). Pe cale de consecinţă, vor înceta orice legături de rudenie
între adoptat şi părinţii fireşti ai acestuia, precum şi între adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte şi rudele fireşti ale adoptatului, pe de
Art. 1 din Legea nr. 273/2004 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a
noului Cod civil.
Fr. Deak, op. cit., p. 92–94.
Cu privire la adopţia internaţională, condiţiile, procedura şi efectele asupra
cetăţeniei copilului urmează să fie stabilite prin lege specială, după cum prevede art.
453 Cod civil.
Este data la care se raportează naşterea legăturii de filiaţie între adoptat şi
adoptator şi a legăturii de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului, împreună cu
toate consecinţele ce decurg din relaţia de filiaţie civilă, precum şi data unde
încetează raporturile de rudenie între adoptat şi familia lui firească.
altă parte (art. 470 alin. 2 şi 3 Cod civil). De asemenea, rămâne

neatinsă rudenia firească dintre fraţii adoptaţi de acelaşi adoptator.
Astfel, descendenţii (N) adoptatului (C 2) pot veni la moştenire
prin reprezentare numai dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută
de defunct (D), el având calitatea de adoptator.
reprezentantul trebuie să nu fie nedemn faţă de cel care Iasă

moştenirea, să nu fi renunţat la moştenirea acestuia şi să nu fi fost
exheredat de acesta.
Reprezentantul va fi chemat la moştenire prin reprezentare chiar
dacă a renunţat la moştenirea celui reprezentat, deoarece reprezentantul
vine la moştenire în numele reprezentatului, şi nu în nume propriu. Tot
astfel, reprezentarea succesorală operează şi în situaţia în care
reprezentantul este nedemn de a moşteni pe reprezentat sau a fost
dezmoştenit de către acesta (art. 967 alin. 3 Cod civil).
5.4. Modul cum operează reprezentarea succesorală
În situaţia în care reprezentarea succesorală este permisă de lege,

aceasta operează de drept şi imperativ, în toate cazurile şi la infinit.
Astfel, regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate
prin voinţa defunctului, iar voinţa reprezentanţilor poate influenţa
regulile reprezentării succesorale numai prin faptul renunţării la
moştenire1.
Întrucât reprezentarea succesorală operează în toate cazurile [art.

966 alin. (2) din Codul civil], descendenţii de gradul doi vor fi
chemaţi la moştenire prin intermediul instituţiei reprezentării, atât în
cazul în care ar exista descendenţi de gradul întâi, cât şi în cazul în
care ar veni la moştenire numai descendenţi de gradul al doilea. Tot
astfel, nepoţii de frate sau soră (rude de gradul trei) vor fi chemaţi la
moştenire prin intermediul reprezentării succesorale atât în cazul în
care vin la moştenire fraţii şi surorile celui care lasă moştenirea (rude
de gradul doi), cât şi în cazul în care ar veni la moştenire numai
nepoţi de frate sau soră.
Spre exemplu, dacă defunctul are doi copii, din care unul
decedat la data deschiderii succesiunii, lăsând un copil, atunci alături
de descendentul de gradul I (copilul în viaţă) vin şi descendenţii de
gradul II, prin reprezentare (cei doi fii ai copilului defunctului, care
era mort la data deschiderii moştenirii) [schema 1] sau dacă amândoi
fiii defunctului sunt decedaţi la deschiderea moştenirii, copiii lor
(nepoţii defunctului) care sunt descendenţi de gradul II vor veni, prin
reprezentare, la moştenirea bunicului lor [schema 2].
1
Reprezentarea succesorală fiind admisă la infinit , de beneficiul
acesteia se vor bucura nu numai descendenţii de gradul doi, ci şi cei
de gradul trei, patru etc. [schema 3]. În cazul descendenţilor din
colaterali, întrucât moştenirea legală este admisă numai până la
gradul IV, şi reprezentarea succesorală va opera numai până la acest
grad [schema 4].
M. Eliescu, op. cit., p. 91; C. Stătescu, op. cit., p. 127; St.D. Cărpenaru, op. cit.,
p. 401; I. Zinvellu, op. cit., p.19; J. Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 24; D. Chirică,
op. cit., p. 40; E. Safta-Romano, op. cit., p. 75; D. Macovei, op. cit., p. 51-53; op.
cit., p. 399; Fr. Deak, op. cit., p. 97.
5.5. Efectele reprezentării succesorale

Efectul principal al reprezentării succesorale constă în împărţirea
moştenirii pe tulpini. Astfel, art. 968 alin. (1) din Codul civil dispune
expres că, „în cazurile în care operează reprezentarea succesorală,
moştenirea se împarte pe tulpină”.
Astfel, în cazul reprezentării succesorale, indiferent de numărul
reprezentanţilor, aceştia au dreptul numai la partea din moştenire care
s-ar fi cuvenit ascendentului lor, dacă acesta s-ar fi aflat în viaţă.
Prin tulpină se înţelege [art. 968 alin. (2) Cod civil] ascendentul
decedat la data deschiderii moştenirii, reprezentat de către
descendenţii săi1. În cazul în care o tulpină a produs mai multe
ramuri, partea de moştenire cuvenită acelei tulpini se va divide pe
ramuri, descendenţii din aceeaşi ramură culegând părţi egale [art. 968
alin. (3) Cod civil].
În toate cazurile în care operează reprezentarea succesorală,
moştenitorii indiferent de gradul de rudenie faţă de cel care Iasă
moştenirea, sunt moştenitori legali.
În raport cu vocaţia succesorală a fiecăruia, moştenitorii care
culeg moştenirea prin intermediul reprezentării succesorale,
dobândesc atât drepturi, cât şi obligaţii.
Moştenitorii care beneficiază de reprezentare succesorală pot nu
2
numai să accepte succesiunea, dar şi să renunţe la aceasta .
D. Macovei, op. cit., p. 42–43.

C. Nicolaescu, M. Nicolae, B. Dumitrache, Discuţii privitoare la repre-
zentarea succesorală, în Dreptul nr. 4, 1999, p. 18–41.
CAPITOLUL III
REGULI SPECIALE APLICABILE DIFERITELOR
CATEGORII DE MOŞTENITORI LEGALI
§1. PRECIZĂRI PREALABILE; §2. DREPTUL DE MOŞTENIRE AL

RUDELOR DEFUNCTULUI; §3. DREPTURILE SUCCESORALE ALE
SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR AL DEFUNCTULUI;
§4. DREPTURILE STATULUI ASUPRA MOŞTENIRII VACANTE
§1. PRECIZĂRI PREALABILE
Transmisiunea succesorală este edificată pe principiul tradiţional

al legăturii de sânge, care există între membrii aceleiaşi familii.
Adoptarea acestui sistem are ca raţiune prezumtiva afecţiune a celui
care Iasă moştenirea faţă de rudele sale cele mai apropiate.
Deşi legea stabileşte cercul moştenitorilor legali, aceştia nu pot
culege toţi, împreună, bunurile care alcătuiesc patrimoniul succe-
soral, deoarece, dacă s-ar proceda astfel, s-ar ajunge la o fracţionare
excesivă a acestui patrimoniu. De aceea, în scopul înlăturării unor
asemenea inconveniente, legiuitorul a instituit criteriul clasei de
moştenitori. Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude ale
defunctului, chemate a succede într-o anumită ordine faţă de alte
1
grupe de rude dintr-o altă clasă .
D. Macovei, op. cit., p. 34.

§2. DREPTUL DE MOŞTENIRE AL

RUDELOR DEFUNCTULUI
2.1. Clasa I de moştenitori legali (descendenţii defunctului)
2.1.1. Noţiune
În conformitate cu art. 975 alin. (1) Cod civil, „descendenţii
sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit”,
iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „descendenţii defunctului
înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în
ordinea proximităţii gradului de rudenie. Dispoziţiile art. 964 alin.
(2) se aplică în mod corespunzător”. Astfel, plecând de la principiul
de egalitate, care guvernează relaţiile între membrii aceleiaşi familii,
legiuitorul român, prezumând acelaşi rang de afecţiune părintească
faţă de copii, cheamă toţi copiii, precum şi descendenţii lor, la
moştenire. Potrivit art. 975 alin. (1) din Codul civil, prin descendenţi
înţelegem copiii celui care Iasă moştenirea, precum şi descendenţii
lui în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex şi indiferent dacă
1
sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite .
Aşadar, din categoria descendenţilor fac parte:
copiii din căsătoria celui care Iasă moştenirea, precum şi
2
descendenţii acestora. Constatarea nulităţii căsătoriei nu va produce
Fr. Deak, op. cit., p. 86. De altfel, şi legiuitorul francez a introdus în Codul
civil, prin Legea nr. 2002–305 din 4 martie 2002, art. 310–1, potrivit căruia „toţi
copiii a căror filiaţie a fost legal stabilită au aceleaşi drepturi şi obligaţii în
raporturile cu tatăl şi mama lor. Ei intră în familia fiecăruia dintre aceştia”. În acelaşi
context şi art. 733 din Codul civil francez a primit o nouă redactare prin Legea nr.
201–1135 din 3 decembrie 2001 privitoare la drepturile soţului supravieţuitor şi ale
copiilor adulterini, care arată că „legea nu distinge între filiaţia legitimă şi filiaţia
naturală pentru a determina rudele chemate la succesiune”.
De reţinut şi faptul că, prin Convenţia europeană a drepturilor omului (art. 8),
se interzice tratamentul discriminatoriu aplicabil copiilor aceleiaşi persoane, pe
motiv că unii sunt din căsătorie, iar alţii sunt născuţi în afara acesteia.
Art. 305 Cod civil prevede: „(1) Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în
privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie. (2) În ceea ce priveşte
drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii se aplică, prin asemănare, dispoziţiile
privitoare la divorţ”.
efecte asupra copiilor rezultaţi dintr-o astfel de căsătorie, aceştia

păstrându-şi drepturile care revin copiilor din căsătorie, chiar dacă
ambii soţi au fost de rea-credinţă la încheierea acesteia. Astfel, nu
prezintă importanţă dacă suntem în prezenţa nulităţii absolute sau
relative în cazul desfiinţării căsătoriei sau dacă este vorba de buna
sau reaua-credinţă a soţilor ori a unuia dintre ei la încheierea
căsătoriei, important este că descendentul lor dobândeşte şi păstrează
situaţia unui copil din căsătorie. Fiind considerat un copil din
căsătorie, stabilirea filiaţiei faţă de tată are loc prin aplicarea
prezumţiei de paternitate [art. 408 alin. (2) Cod civil], astfel încât
copilul conceput sau născut în timpul unei căsătorii nule sau
anulabile are ca tată pe soţul mamei [art. 414 alin. (1) Cod civil].
copiii din afara căsătoriei (rezultaţi, de pildă, din relaţiile de
concubinaj ale mamei căsătorite), cu condiţia să-şi stabilească filiaţia
potrivit legii - fie pe cale judecătorească, fie pe cale de recunoaştere
voluntară din partea tatălui -, pentru a i se recunoaşte toate drepturile şi
obligaţiile ataşate acestei calităţi dobândite în urma recunoaşterii. Astfel,
art. 448 Cod civil dispune: „copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie
a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi
rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din
căsătorie”1.
Principiul este, în această privinţă, asimilarea copilului din afara
căsătoriei cu cel din căsătorie. Altfel spus, copilul din afara căsătoriei
care şi-a stabilit filiaţia, are aceeaşi situaţie legală ca şi copilul din
2
căsătorie, atât faţă de părinte, cât şi faţă de rudele acestuia ;
copiii adoptaţi. Adopţia este operaţiunea juridică în temeiul căreia
se stabilesc raporturi de rudenie, pe de o parte, între adoptat şi
descendenţii săi şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte,
3
asemănătoare acelora care există în cazul rudeniei fireşti . Raporturile
dintre adoptator şi adoptat sunt asemănătoare acelora existente între
Anterior acestei reglementări, copilul din afara căsătoriei avea o situaţie

defavorizată, neputând moşteni decât pe linie maternă, iar nu şi paternă. Pentru
amănunte, a se vedea M. Eliescu, op. cit., p.102–107.
I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. AII, p. 360.
I. P. Filipescu, op. cit., p. 365.
părinţi şi copii, adică adoptatul şi descendenţii săi, dobândesc, prin

efectul adopţiei, aceleaşi drepturi pe care le are copilul din căsătorie
faţă de părinţi săi. În trecut Codul familiei reglementa două feluri de
adopţie, şi anume:
adopţia cu efecte restrânse, în temeiul căreia adoptatul şi
descendenţii săi deveneau rude cu adoptatorul, păstrându-se totodată
legăturile de rudenie cu rudele lor fireşti;
adopţia cu efecte depline, în temeiul căreia adoptatul şi
descendenţii săi deveneau rude cu adoptatorul şi cu rudele acestuia,
încetând totodată, legăturile de rudenie dintre adoptat şi descendenţii
săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti ai adoptatului şi rudele acestora,
pe de altă parte.
În prezent, încuviinţarea adopţiei şi regimul juridic al acesteia
sunt reglementate de dispoziţiile Codului civil (art. 451-482) şi Legii
nr. 273/20041.
În cele ce urmează, ţinând cont de raporturile (generate de
efectul adopţiei) care se stabilesc între persoana care Iasă moştenirea
şi adoptat, ne vom referi la vocaţia succesorală a adoptaţilor, atât în
cazul adopţiei cu efecte depline, cât şi a celei cu efecte restrânse
(regimul juridic al adopţiei cu efecte restrânse – care era reglementat
de Codul familiei – se aplică pentru adopţiile care au fost
încuviinţate înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 25/1997, în
virtutea principiului neretroactivităţii legii civile).
0 În situaţia în care defunctul este adoptatorul, felul adopţiei
este irelevant, deoarece, atât în cazul adopţiei cu efecte depline cât şi
în cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii
acestuia pot veni la moştenirea lăsată de adoptator.
Deosebirea între cele două feluri de adopţie se va manifesta numai
în ceea ce priveşte raporturile adoptatului şi descendenţilor săi cu rudele
lor fireşti. Astfel, în cazul adopţiei cu efecte depline, legăturile de
rudenie între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii
1
Republicată în M. Of. nr. 788 din 19 noiembrie 2009, modificată şi
completată prin Legea nr. 233/2011, publicată în M. Of. nr. 860 din 7 decembrie
2011 şi Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil, publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.
fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează şi, deci, adoptatul

şi descendenţii săi nu vor mai avea vocaţie succesorală faţă de
ascendenţii fireşti. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, deoarece se
menţin legăturile de rudenie cu familia firească, adoptatul şi
descendenţii săi vor avea vocaţie succesorală, în calitate de
descendenţi, faţă de ascendenţii fireşti 1.
În situaţia în care adopţia a fost consimţită nu de către defunct, ci de
copilul lui ori alt descendent al său, deosebim două ipoteze:
• în cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul şi descendenţii
săi vor avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de defunct,
deoarece ei devin rude nu numai cu adoptatorul, dar şi cu rudele
acestuia, între care ascendentul adoptatorului care lasă moştenirea;
• în cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii săi
nu vor avea vocaţie la moştenirea lăsată de ascendentul adoptatorului,
deoarece o astfel de adopţie nu creează legături de rudenie cu rudele
adoptatorului, printre care ascendentul lui, care Iasă moştenirea.
- copiii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ
donator. Legăturile de rudenie se nasc între copilul născut prin practică
clinică şi biologică ce permite concepţia „in vitro”, transferul de
embrioni şi inseminarea artificială sau prin orice alte mijloace sau
metode care fac posibilă procreerea în afara procesului natural şi părinţii
beneficiari care au apelat la un astfel de procedeu. Astfel, când părintele
copilului este femeia, singură, copilul va fi din afara căsătoriei, iar
acesta o va moşteni. Dacă la data naşterii copilului mama este căsătorită,
în temeiul prezumţiei de paternitate [art. 414 alin. (1) Cod civil], soţul
mamei va fi tatăl copilului. De reţinut că între terţul donator şi copilul
conceput prin astfel de mijloace nu iau naştere legături de rudenie.
2.1.2. Drepturile la moştenire ale descendenţilor

În ceea ce priveşte întinderea drepturilor succesorale ale
descendenţilor, deosebim următoarele ipoteze:
Fr. Deak, op. cit., p. 107; T.R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, vol. II, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 110; C.S.J., s. civ., dec. nr. 595/1991, în
Dreptul nr. 1, 1992, p. 103, T.S., s. civ., dec. nr. 369/1989, în Dreptul nr. 1–
2, 1990, p. 129.
dacă descendenţii vin singuri la moştenire, în nume propriu,

cota-parte de moştenire ce se cuvine fiecăruia se stabileşte în mod
egal, în funcţie de numărul lor (pe capete) [schema 1];
în schimb, dacă descendenţii vin la moştenire prin repre-zentare,
împărţirea se va efectua pe tulpini şi subtulpini, principiul egalităţii
aplicându-se numai între ramurile din aceeaşi tulpină [schema 2].
În legătură cu întinderea drepturilor succesorale ale

descendenţilor, art. 973 alin. 4 Cod civil prevede: „Moştenirea sau
partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte
între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori
pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare”. Din cuprinsul
acestei dispoziţii legale se desprinde ideea că ori de câte ori
descendenţii de gradul întâi vin la moştenirea defunctului vor împărţi
moştenirea în părţi egale, pe capete, iar când vin la moştenire prin
reprezentare, stabilirea întinderii drepturilor succesorale se face pe
tulpină. Când descendenţii de grad mai îndepărtat (nepoţi, strănepoţi
etc.) vin la moştenire în nume propriu (în cazul renunţării la
moştenire a descendenţilor de grad mai apropiat), moştenirea se va
împărţi în mod egal.
dacă descendenţii vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor al defunctului, indiferent de numărul lor, potrivit art.
975 alin. 3 Cod civil, vor culege 3/4 din moştenire, parte pe care o
vor împărţi în mod egal. În acest caz, se va stabili mai întâi cota ce se
cuvine soţului supravieţuitor, iar restul se împarte între descendenţi
[schema 3].
2.1.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al

descendenţilor1
Din prevederile Codului civil deducem următoarele caractere
juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor:
descendenţii pot culege moştenirea, în nume propriu sau prin
reprezentare ori de câte ori descendenţii de gradul I sunt decedaţi la
data deschiderii moştenirii sau nedemni (indiferent dacă sunt în viaţă
sau decedaţi la momentul morţii celui al cărui patrimoniu se
transmite);
descendenţii sunt moştenitorii rezervatari. Aceasta înseamnă că
ei beneficiază, în puterea legii, de rezerva succesorală, limitând
dreptul celui care lasă moştenirea de a dispune prin acte cu titlu
gratuit, astfel încât liberalităţile făcute de defunct prin care se aduce
atingere rezervei lor vor fi supuse reducţiunii (art. 1087 Cod civil);
descendenţii sunt moştenitori sezinari, adică se bucură, de drept, de
posesiunea titlului de moştenitor şi nu au nevoie de îndeplinirea unor
formalităţi pentru a intra în posesia moştenirii (art. 1126 Cod civil);
descendenţii sunt obligaţi să raporteze donaţiile primite de la cel
care Iasă moştenirea, adică să readucă la masa succesorală bunurile
pe care le-au primit de la cel care Iasă moştenirea, dacă donaţiile nu
au fost făcute cu scutire de raport (art. 1146 Cod civil).
1
I. GENOIU, O MASTACAN, Drepturile succesorale ale rudelor defunctului
în reglementarea noului Cod civil român, în Dreptul nr. 7, 2010, p. 11.
2.2. Clasa a II-a de moştenitori legali (ascendenţii

privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi)
2.2.1. Precizări
În situaţia în care defunctul nu a lăsat descendenţi sau cei
existenţi nu pot ori nu vor să vină la moştenire, legea (art. 978 Cod
civil) cheamă la moştenire, pe de o parte, părinţii defunctului, iar, pe
de altă parte, fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii lor,
aceste rude făcând parte din clasa a II-a. Întrucât legiuitorul a avut în
vedere anumite consideraţiuni de afecţiune, nu putea să nu facă
distincţie între părinţii celui care lasă moştenire şi ceilalţi ascendenţi,
precum şi între fraţii şi surorile acestuia şi ceilalţi colaterali, pentru a
constitui o clasă aparte, care ar veni la moştenire după descendenţi,
dar i-ar înlătura de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi şi colaterali.
Clasa a II-a de moştenitori legali este clasa mixtă, a ascen-
denţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi (ei se numesc pri-
vilegiaţi deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi şi
colaterali, denumiţi ordinari, care fac parte din clase de moştenitori
subsecvente).
2.2.2. Ascendenţi privilegiaţi

A. Noţiune
Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii celui care Iasă moştenirea,
adică tatăl şi mama, din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopţie şi
1
din reproducerea umană asistată .
Aceştia pot fi:
Tatăl şi mama din căsătoria cărora s-a născut cel care Iasă
moştenirea
Au existat autori care au contestat dreptul adoptatorului cu efecte restrânse de

a-I moşteni pe adoptat, datorită faptului că, pe de o parte, raporturile de rudenie ale
adoptatului cu familia sa firească nu încetează, iar pe de altă parte, întrucât adopţia
se face în interesul adoptatului, nu şi al adoptatorului. A se vedea, în acest sens, D.
Rizeanu, Observaţii pe marginea noii reglementări date instituţiei înfierii prin
Codul familiei, în JN, nr. 5, 1956, p. 847. Astăzi, se admite, în unanimitate, vocaţia
succesorală a adoptatorului la succesiunea adoptatului cu efecte restrânse.
Deoarece drepturile succesorale ale părin ţilor sunt expres

prevăzute de Codul civil (art. 978-979 Cod civil), în această privinţă
nu se ridică mari probleme. Părinţii vor avea vocaţie succesorală şi la
moştenirea copilului născut dintr-o căsătorie declarată nulă sau
anulată, fiind irelevant faptul dacă au fost de bună-credinţă sau de
rea-credinţă la încheierea acesteia. În ceea ce priveşte relaţiile dintre
copii şi părinţi, nulitatea căsătoriei nu produce efecte retroactive, aşa
fiind, drepturile succesorale între părinţi şi copii rămân neatinse 1.
2. Mama din afara căsătoriei
Vocaţia succesorală a mamei din afara căsătoriei este consacrată
juridic în dispoziţ iile art. 408 alin. 1 Cod civil din care se desprinde
faptul că filiaţia maternă rezultă din faptul material al naşterii
copilului, aplicându- se principiul mater in iure semper certa, adică o
femeie a dat naştere unui copil, iar acel copil a fost născut de acea
2
femeie . De altfel, în mod obişnuit, stabilirea maternităţii are loc
prin efectul legii3. Astfel, este copil din afara căsătoriei copilul
conceput de o femeie care nu era căsătorită nici la momentul naşterii
copilului, nici la momentul concepţiei acestuia.
Tatăl din afara căsătoriei are vocaţie succesorală în cazul în
care s-a stabilit filiaţia potrivit legii (art. 415 alin. 2 Cod civil).
Recunoaşterea4 de filiaţie paternă poate interveni atât în timpul vieţii
copilului, cât şi după moartea acestuia, însă numai dacă a lăsat
descendenţi fireşti (art. 415 alin. 3 Cod civil).
Deoarece vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei nu
este consacrată expres de Codul civil sau de alte acte normative, în
trecut, în literatura de specialitate, aceasta era pusă la îndoială pentru
următoarele considerente:
a) din însăşi denumirea succesiunii legale (transmiterea patri-
moniului are loc, în temeiul legii, la persoanele, în ordinea şi în
1
I.P. Filipescu, op. cit., p. 194; M. Eliescu, op. cit., p. 109–112; C. Stătescu,
op. cit., p. 134–135.
Dovada maternităţii se face cu actul de naştere întocmit în registrul de stare
civilă şi cu certificatul de naştere.
Cu titlu de excepţie, dacă prin hotărârea judecătorească s-a stabilit că a avut loc
o substituire de copil, dovada filiaţiei faţă de mamă se face prin orice mijloc de
probă (art. 411 alin. 3 Cod civil).
Pentru amănunte a se vedea EMESE FLORIAN, op. cit., p. 208 şi urm.
cotele determinate de lege)1 rezultă că vocaţia succesorală legală

trebuie să se sprijine pe o dispoziţie expresă a legii, o astfel de
dispoziţie legală neexistând în ceea ce priveşte vocaţia succesorală a
tatălui din afara căsătoriei la moştenirea lăsată de copilul său, mort
fără descendenţi. În acelaşi timp, vocaţia succesorală a mamei din
afara căsătoriei este prevăzută în art. 408 alin. (1) Codul civil, acest
fapt ar putea fi interpretat în sensul că ar exprima voinţa tacită a
legiuitorului de a nu admite tatăl din afara căsătoriei la moştenirea
lăsată de copilul său, mort fără descendenţi;
un alt argument care era evocat ar fi că în situaţia în care filiaţia
copilului din afara căsătoriei a fost stabilită în justiţie, nead-miterea
tatălui din afara căsătoriei la moştenirea lăsată de copilul său şi-ar
putea găsi justificarea şi în faptul că tatăl care a trebuit să fie
constrâns prin hotărâre judecătorească să-şi îndeplinească îndatoririle
de părinte nu ar putea fi socotit ca îndreptăţit să pretindă drepturi cu
privire la moştenirea lăsată de copilul său;
Codul civil (art. 448) a asimilat situaţia legală a copilului din afara
căsătoriei cu situaţia legală a copilului din căsătorie, dar extinderea
situaţiei legale a copilului din căsătorie asupra celui din afara căsătoriei
nu implică în mod necesar şi o asimilare simetrică a situaţiei legale a
tatălui din afara căsătoriei cu aceea a tatălui din căsătorie2.
În prezent, vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei la
moştenirea lăsată de copilul său, mort fără posteritate, nu se mai pune la
îndoială, fiind reclamată de raporturile de rudenie statornicite între copil
şi tatăl său prin stabilirea filiaţiei, de principiul egalităţii între sexe şi de
principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale. Totodată, Codul
civil (art. 500) consacră indirect această soluţie, atunci când prevede,
fără a face deosebire între filiaţia din căsătorie sau din afara căsătoriei,
că „părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului în afară de
3
dreptul la moştenire şi la întreţinere” .
Vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei ar putea fi pusă la
îndoială în situaţia în care stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se face

Fr. Deak, op. cit., p. 110, M. Eliescu, op. cit. p. 112.
prin recunoaşterea voluntară a copilului de către însuşi tatăl, dacă se

dovedeşte că această recunoaştere s-a făcut cu scopul de a crea
tatălui din afara căsătoriei vocaţie succesorală la moştenirea copilului
1
recunoscut. Pe drept cuvânt, în literatura de specialitate s-a subliniat
că „dreptul la moştenire trebuie să fie un efect al stabilirii
raporturilor de filiaţie, iar nu cauza lui”.
4. Vocaţia succesorală a adoptatorului
Ţinând cont de faptul că în cazul adopţiei cu efecte depline
adoptatul devine rudă cu adoptatorul (şi rudele acestuia) ca şi un
copil firesc, iar raporturile cu părinţii şi alte rude fireşti încetează,
adoptatorul va avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de
adoptat2.
Totodată, în această situaţie, părinţii fireşti ai adoptatului, indi-
ferent de faptul că sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei, pierd
orice vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de cel adoptat. În
ipoteza în care unul dintre soţi adoptă cu efecte depline copilul firesc
al celuilalt soţ, părintele firesc, care este soţul adoptatorului, îşi
păstrează vocaţia succesorală la moştenirea copilului.
Potrivit art. 263 Cod civil, adopţia se face numai prin respectarea
principiului interesului superior al copilului, astfel încât orice adopţie
încheiată în alt scop decât acela al interesului superior al copilului este
fictivă şi, pe cale de consecinţă, lovită de nulitate absolută [art. 480 alin.
(1) şi (2) Cod civil]. Interesul la care se referea legiuitorul era acela al
normalei dezvoltări fizice şi morale a înfiatului. Faptul că înfierea se
făcea numai în interesul înfiatului nu împiedica pe înfietor să
dobândească, prin efectul înfierii, drepturi patrimoniale, cum ar fi
dreptul la întreţinere (art. 527 Cod civil) sau, prin extindere, dreptul la
moştenire. Totodată, nu există deosebire între cele două feluri de adopţie
în ceea ce priveşte raporturile de rudenie dintre adoptator (nu şi rudele
sale) şi adoptat. În sfârşit, soluţia potrivit căreia adoptatorul

M. Eliescu, op. cit., p. 113–115; C. Stătescu, op. cit., p. 135–137; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 407–
409; I. Zinveliu, op. cit., p. 31; J. Manoliu, St. Răuschi, op. cit., p. 27; D. Macovei, op. cit., p. 46; E. Safta-
Romano, op. cit., p. 93–94; D. Chirică, op. cit., p. 50; I. Lipoveanu, Moştenitori legali după dreptul
succesoral al R.S.R., în LP nr. 1, 1958, p. 41–42.
din adopţia cu efecte restrânse avea vocaţie succesorală, era

reclamată şi de principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale şi
nu contravenea intereselor adoptatului; dreptul la moştenire al
1
adoptatorului realizându-se la moartea lui , atunci când interesul
adoptatului nu putea fi în joc. De aceea, adoptatorul avea vocaţie
succesorală la moştenirea lăsată de adoptat şi în cazul adopţiei cu
efecte restrânse2.
Vocaţia succesorală a părinţilor beneficiari în cazul repro-
ducerii umane asistate cu terţ donator
Au vocaţie la moştenirea defunctului care a rezultat prin repro-
ducere umană asistată, în calitate de ascendenţi privilegiaţi, bărbatul
şi femeia sau femeia singură ce au consimţit, în condiţiile legii, la
această metodă. De asemenea, au vocaţie succesorală la moştenirea
defunctului ascendenţii privilegiaţi ai acestuia care au fost concepuţi
prin acest procedeu.
În ceea ce priveşte expresia folosită de art. 441 alin. (3) Cod civil
de „femeie singură”, care va fi părinte, legiuitorul nu face nicio
precizare dacă a avut în vedere femeia necăsătorită, care nu are partener
de viaţă sau femeia care, deşi căsătorită, solicită să devină părinte.
Analizând însă şi prevederile art. 443 alin. (2) Cod civil, în conformitate
cu care soţul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, dacă acesta nu
a consimţit la reproducerea asistată medical cu terţ donator, înseamnă că
este suficient doar consimţământul soţiei, lipsa consimţământului soţului
neîmpietând realizarea procedeului medical3.
Dacă părinţii copilului conceput printr-un astfel de procedeu nu
sunt căsătoriţi, nici la data concepţiunii, nici la data naşterii copilului,

Deşi prin Codul civil este reglementat un singur tip de adopţie, adopţia cu
efecte depline, totuşi pentru adopţiile încuviinţate de la momentul intrării în vigoare
a Codului familiei şi până la momentul abrogării dispoziţiilor acestuia cu privire la
adopţia cu efecte restrânse, se vor aplica, în materie de moştenire, dispoziţiile
Codului familiei, având în vedere că legea nouă nu retroactivează [art. 6 alin. (1)
Cod civil].
A se vedea, în acest sens, Decizia CC nr. 418/2005 pronunţată asupra sesizării
de neconstituţionalitate a Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană
asistată, publicată în M. Of. nr. 664 din 26 iulie 2005.
acesta nu va beneficia de o paternitate prezumată, astfel încât vocaţie

la moştenire va avea doar mama. Suntem în prezenţa unui copil din
afara căsătoriei, filiaţia faţă de tată putând fi stabilită faţă de
partenerul mamei care şi-a dat consimţământul în vederea realizării
concepţiunii medical asistate, fie pe cale judecătorească, fie pe cale
de recunoaştere (art. 411 şi 423 Cod civil). Astfel, acesta va dobândi
vocaţie succesorală la moştenirea copilului conceput printr-o
asemenea metodă.
Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi (şi între ei

şi colateralii privilegiaţi)
În ceea ce priveşte întinderea drepturilor succesorale ale
ascendenţilor privilegiaţi, deosebim trei ipoteze, şi anume:
a) în situaţia în care la moştenire vin doar ascendenţii privilegiaţi
ai celui care Iasă moştenirea, aceasta se va împărţi în mod egal (art.
980 Cod civil), în funcţie de numărul ascendenţilor, potrivit
principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad
chemate la moştenire. În cazul adopţiei cu efecte restrânse,
adoptatorul (sau adopta-torii) vine la moştenire alături de părinţii
fireşti, moştenirea împărţindu-se în 2, 3 sau 4 părţi. Dacă numai unul
dintre părinţi (fireşti sau din adopţie) este în viaţă la data deschiderii
succesiunii, acesta va culege întreaga moştenire.
b) În ipoteza concursului cu colateralii privilegiaţi, partea
ascendenţilor se stabileşte astfel:
- dacă există un singur părinte, el va primi 1/4 din moştenire, 3/4
revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor (schema
1);
- dacă sunt În viaţă ambii părinţi, ei vor culege o jumătate din
moştenire (câte 1/4 fiecare), cealaltă jumătate revenind colateralilor
privilegiaţi indiferent de numărul lor (art. 978 Cod civil). În situaţia
în care există atât părinţi fireşti, cât şi adoptatori, concursul dintre ei
va afecta nu cotele colateralilor privilegiaţi, ci cote le lor succesorale.
Astfel, partea de 1/2 a părinţilor va fi împărţită între ei, aceştia
putând lua, în mod egal, o cotă de 1/4, 1/6 sau 1/8 (schema 2);
În situaţia în care alături de clasa a II-a de moştenitori vine în

concurs şi soţul supravieţuitor al celui care lasă moştenirea, mai întâi
se va acorda cota ce se cuvine acestuia, iar restul se va împărţi între
1
moştenitorii din clasa a II-a, după regulile arătate . Astfel, potrivit
art. 977 Cod civil, dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în
concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi ai
defunctului, partea ce se cuvine clasei a II-a este de 2/3 din
moştenire, iar dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs
numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi
ai defunctului, partea cuvenită clasei a II-a este de 1/2 din moştenire
(schema 3).
0 Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascen-

denţilor privilegiaţi
Din dispoziţiile Codului civil se desprind următoarele caractere
ale drepturilor succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi:
- ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume
propriu, nu şi pe calea reprezentării;
- ascendenţii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor;
- ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari;
- ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori sezinari.
T decedat M 1/4
D
F1 3/8 F2 3/8
Schema 1
I.C. Vurdea (1), Fr. Deak (II), Stabilirea drepturilor succesorale ale as-
cendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi în concurs cu soţul
supravieţuitor, în RRD nr. 4, 1989, p. 25–35.
T 1/4 M 1/4
D F1 1/4 F2 1/4
Schema 2
T M
1/6 1/6
F D Ss
1/3 1/3
Schema 3
2.2.3. Colateralii privilegiaţi

A. Noţiune
Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile celui care Iasă moş-
tenirea, precum şi descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv
(nepoţi şi strănepoţi de frate ori soră), care vin la moştenire prin
intermediul reprezentării succesorale.
Fraţii şi surorile celui care Iasă moştenirea pot fi:
din aceeaşi căsătorie a părinţilor: fraţi buni şi surori bune;
din căsătorii deosebite:
în cazul în care copiii au tată comun firesc sau adoptator şi
mame diferite, ei sunt numiţi – fraţi (surori) consângeni;
în cazul în care copiii au aceeaşi mamă firească sau adopta-toare
şi taţi diferiţi, copiii sunt numiţi – fraţi (surori) uterini;
din afara căsătoriei;

din adopţia cu efecte depline.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii lui
nu devin rudă cu rudele adoptatorului şi nici cu descendenţii lui. Aşa
fiind, adoptatul cu efecte restrânse nu va avea vocaţie succesorală, în
calitate de colateral privilegiat, la moştenirea lăsată de descendenţii
adoptatorului şi, invers, descendenţii adoptatorului nu vor avea
vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de adoptatul cu efecte
restrânse, în acest caz colateralii privilegiaţi ai adoptatului fiind
recrutaţi din fraţii şi surorile sale fireşti.
În situaţia în care adoptatorul a adoptat mai mulţi copii, deosebim:
dacă toate adopţiile au fost cu efecte depline, va opera principiul
reciprocităţii vocaţiei succesorale legale între fraţi şi surori;
dacă toate adopţiile au fost cu efecte restrânse, cei adoptaţi nu
vor avea vocaţie succesorală în calitate de colaterali privilegiaţi
(sensul negativ al principiului reciprocităţii vocaţiei succesorale
legale);
dacă unele adopţii au fost cu efecte depline, iar altele cu efecte
restrânse, cel adoptat cu efecte restrânse nu va avea – în calitate de
colateral privilegiat – vocaţie succesorală la moştenirea copiilor
fireşti şi copiilor din adopţia cu efecte depline ai adopta-torului, după
cum nici aceştia nu vor avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată
1
de cel adoptat cu efecte restrânse .
În ceea ce priveşte vocaţia succesorală a adoptatului din adopţia
cu efecte restrânse la moştenirea lăsată de copiii adoptaţi de părinţii
săi fireşti, deosebim după cum adopţia a fost efectuată cu efecte
depline sau cu efecte restrânse. În prima ipoteză, întrucât cel adoptat
cu efecte restrânse păstrează legăturile de rudenie cu familia sa
firească, acesta, pe de o parte, şi fraţii ori surorile fireşti, precum şi
cei adoptaţi cu efecte depline de părinţii săi, pe de altă parte, se vor
moşteni reciproc, în calitate de colaterali privilegiaţi, ceea ce nu se
întâmplă în cea de-a doua ipoteză, în care părinţii fireşti ai
adoptatului cu efecte restrânse ar fi efectuat o adopţie cu efecte
restrânse2.
Fr. Deak, op. cit., p. 114–115.

Fr. Deak, op. cit., p. 114; M. Eliescu, op. cit., p. 119.
B. Întinderea drepturilor succesorale ale colateralilor

privilegiaţi
Întinderea drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi
diferă după cum aceştia vin singuri la moştenire, în concurs cu
ascendenţii privilegiaţ i sau în concurs cu soţul supravieţuitor. În tot
cazul, mai întâi se va defalca cota-parte ce se cuvine soţului supra-
vieţuitor al celui care Iasă moştenirea. În situaţia în care colateralii
privilegiaţi vin singuri la succesiune, ei vor culege întreaga
moştenire, iar în concurs cu ascendenţii privilegiaţi vor culege 1/2
sau 3/4 din patrimoniul succesoral, după cum există ambii părinţi sau
un singur părinte.
În ipoteza împărţirii moştenirii între colateralii privilegiaţi dis-
tingem după cum aceştia sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii
diferite.
În prima situaţie, moştenirea se va împărţi între fraţii şi surorile
celui care lasă moştenirea, în mod egal, adică pe capete, potrivit
principiului egalităţii între moştenitorii de grad egal (art. 981 alin. (1) şi
(2) Cod civil), la fel procedându-se şi în cazul descendenţilor din fraţi şi
surori, dacă aceştia vin la moştenire în nume propriu. În schimb, dacă
descendenţii din fraţi şi surori vin la moştenire prin reprezentare, chiar
dacă sunt de grad egal, împărţirea se va efectua pe tulpini şi subtulpini.
În a doua situaţie, dacă fraţii şi surorile provin din căsătorii
diferite, moştenirea nu se va mai împărţi pe capete, ci pe linii.
Împărţirea pe linii este o modalitate specială de împărţire a
moştenirii care se aplică în acele cazuri în care, în calitate de
colaterali privilegiaţi, sunt chemaţi la moştenire fraţi şi surori ai
1
defunctului care nu sunt din aceiaşi părinţi . Astfel, potrivit art. 981
alin. (3) şi (4) Cod civil există trei categorii de colaterali privilegiaţi,
atunci când aceştia provin din aceeaşi căsătorie, din afara căsătoriei
ori din adopţia cu efecte depline:
fraţi buni (primari sau drepţi), dacă au aceeaşi mamă şi acelaşi
tată cu cel care Iasă moştenirea, indiferent dacă sunt din căsătorie,
din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline făcută de ambii
părinţi;
Fr. Deak, op. cit., p. 116; M. Eliescu, op. cit., I, p. 121–123; D. Macovei, op. cit., p. 50; E. Safta-
0
Romano, op. cit., p. 99; D. Chirică, op. cit., p. 54; C.S.J. s. civ., dec. nr. 1 031/1991, în Dreptul nr. 1, 1992, p.
107.
1 fraţi consangvini (consângeni), adică fraţi care au numai

acelaşi tată cu cel care Iasă moştenirea, indiferent dacă sunt din
căsătorii deosebite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte
depline făcută numai de tată;
2 fraţi uterini, când au numai aceeaşi mamă cu cel care Iasă
moştenirea, indiferent dacă provin din căsătorii deosebite, din afara
căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline făcută numai de mamă.
Dacă la succesiunea celui care Iasă moştenirea sunt chemaţi fraţi şi
surori, făcând parte din aceeaşi categorie, de exemplu, toţi sunt fraţi uterini
cu defunctul, atunci porţiunile lor succesorale vor fi egale [art. 981 alin.
şi (2) Cod civil].
Dacă însă la succesiune vin fraţi şi surori din categorii diferite,
moştenirea sau partea din moştenire ce se cuvine colateralilor
privilegiaţi se împarte în două părţi egale, dintre care o jumătate se
cuvine liniei paterne (dimidia paternis), iar cealaltă jumătate liniei
materne (dimidia maternis). Fraţii (surorile) numai după tată
(consangvini) ori numai după mamă (uterini) vin la moştenire numai
în linia din care fac parte [art. 981 alin. (4) Cod civil]. Fraţii
(surorile) buni sunt chemaţi la succesiunea defunctului în ambele
linii, astfel aceştia culegând o parte mai mare a patrimoniului
succesoral decât fraţii (surorile) uterini sau consangvini (privilegiul
dublei legături). În această situaţie, suntem în prezenţa unei derogări
de la principiul potrivit căruia în cadrul aceleiaşi clase de
moştenitori, rudele de grad egal succed în părţi egale.
Art. 981 alin. (3) şi (4) Cod civil (normă ce reglementează

împărţirea pe linii) îşi găseşte aplicabilitatea şi în următoarele situaţii:
atunci când la moştenire vin numai colateralii privilegiaţi şi
aceştia fac parte din categorii diferite;
împărţirea pe linii se va aplica şi în cazul fraţilor şi surorilor din
afara căsătoriei, precum şi din adopţia cu efecte depline;
împărţirea pe linii se va aplica şi în cazul descendenţilor din fraţi
sau surori, indiferent de faptul că ei ar veni la moştenire prin
reprezentare sau în nume propriu.
Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al cola-teralilor
1
privilegiaţi
a) colateralii privilegiaţi ai celui care Iasă moştenirea pot veni la
succesiune numai în nume propriu. În schimb descendenţii lor pot să
culeagă moştenirea şi prin intermediul reprezentării succesorale.
b) colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari şi nici
moştenitori sezinari.
c) colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
2.3. Clasa a III-a de moştenitori legali (ascendenţii ordinari)
2.3.1. Noţiune
În situaţia în care cel care Iasă moştenirea nu are moştenitori din
primele două clase sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină la
moştenire, legea cheamă la moştenire clasa a treia de moştenitori –
ascendenţii ordinari. Ascendenţii ordinari sunt rude în linie dreaptă
ascendentă a celui care Iasă moştenirea, alţii decât părinţii, şi anume:
bunici, străbunici etc. fără limită în grad, din căsătorie, din afara
căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline [art. 982 alin. (1) Cod civil].
În cazul în care cel care Iasă moştenirea a fost adoptat cu efecte
restrânse, ascendenţii lui ordinari se vor recruta dintre rudele sale
fireşti2.
T.S., s. civ., dec. nr. 154/1972, în CD, 1972, p. 178.
FR. DEAK, op. cit., p. 119.
2.3.2. Întinderea drepturilor succesorale ale ascendenţi-lor

ordinari
În cazul în care la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţi de
acelaşi grad, moştenirea se va împărţi între ei în părţi egale. Dacă
ascendenţii sunt de grade diferite, potrivit principiului proximităţii
gradului de rudenie, ascendenţii mai îndepărtaţi în grad vor fi
înlăturaţi de către cei mai apropiaţi în grad [art. 982 alin. (5) Cod
civil].
Dacă, în concurs cu ascendenţii ordinari, la moştenire este
chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, aceştia vor culege,
indiferent de numărul lor, 1/4 din moştenire, acordându-se, mai întâi,
cota ce se cuvine soţului supravieţuitor, restul împărţindu-se între
ascendenţii ordinari potrivit principiului proximităţii gradului de
rudenie şi împărţirii în părţi egale a moştenirii între rudele de acelaşi
grad [art. 982 alin. (4) Cod civil].

ascendenţilor ordinari
Din dispoziţiile Codului civil se desprind următoarele caractere
juridice ale drepturilor succesorale ale ascendenţilor ordinari:
ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume
propriu, nu şi prin reprezentare;
ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;
ascendenţii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor;
ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori sezinari.
2.4. Clasa a IV-a de moştenitori legali (colateralii ordinari)
2.4.1. Noţiune
În cazul în care nu există moştenitori din primele trei clase sau
dacă aceştia sunt renunţători, legea cheamă la moştenire clasa a patra
de moştenitori – colateralii ordinari –, adică rudele colaterale ale
celui care Iasă moştenirea, care nu sunt fraţi sau surori ori
descendenţi ai acestora [art. 983 alin. (1) şi (2) Cod civil]. Ei sunt
chemaţi la moştenire până la gradul IV inclusiv şi pot fi din

1
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline . În
clasa a IV-a de moştenitori intră unchii şi mătuşile defunctului, verii
primari, precum şi unchiul mare, adică fratele bunicului defunctului.
2.4.2. Împărţirea moştenirii între colateralii ordinari

Colateralii ordinari sunt chemaţi la moştenire potrivit princi-
piului proximităţii gradului de rudenie [art. 983 alin. (3) Cod civil].
Astfel, unchii şi mătuşile, care sunt rude de gradul III, înlătură de la
moştenire pe verii primari şi fratele sau sora bunicilor defunctului,
care sunt rude de gradul IV. Împărţirea succesiunii între colateralii
ordinari de acelaşi grad de rudenie se face pe capete [art. 983 alin.
Cod civil]. Dacă, alături de colateralii ordinari, la moştenire este
chemat şi soţul supravieţuitor al celui care lasă moştenirea, se va
acorda – mai întâi – cota ce se cuvine soţului supravieţuitor, care este
de 3/4, iar restul se va împărţi între colateralii ordinari, în mod egal,
potrivit principiului egalităţii între moştenitorii de acelaşi grad din
aceeaşi clasă [art. 983 alin. (4) Cod civil].
Sb decedat Sb decedat
B nedemn B nedemn B decedat B decedat UM
U1 decedat T renunţător M renunţătoare U2 1/4
D S 3/4
V1 V2
1
C. Stătescu, op. cit., p. 141; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 412,
Fr. Deak, op. cit., p. 121; D. Chirică, op. cit., p. 55; T. Reg. Oltenia, dec.civ. nr.
1604/1966 cu notă critică de V. Economu, în RRD nr. 12, 1967, p. 127–128.
Întrucât în clasa a IV-a de moştenitori legali se aplică exclusiv

principiul proximităţii gradului de rudenie (nu şi excepţia de la
acest principiu - reprezentarea succesorală) vocaţie concretă,
alături de soţul supravieţuitor, va avea doar U2, rudă de gradul al
III-lea cu defunctul, care înlătură de la moştenire pe V 1, V2 şi UM,
rude de gradul al IV-lea. Astfel, soţul supravieţuitor va primi cota sa
legală de 3/4, stabilită de art. 972 alin. (1) lit. d), iar U2 1/4.

colateralilor ordinari
colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu
(nu şi prin reprezentare);
nu sunt moştenitori rezervatari;
nu sunt moştenitori sezinari;
nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
§3. DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI

SUPRAVIEŢUITOR AL DEFUNCTULUI
3.1. Reglementare
Soţul supravieţuitor, până la apariţia Legii nr. 319/1944, prin care s-
au adus modificări fundamentale situaţiei succesorale inechitabile la
care era supus acesta, ca urmare a dispoziţiilor prevăzute în Codul civil
de la 1864, era considerat şi tratat ca un succesor neregulat şi
nerezervatar. Prin apariţia legii speciale, soţul supravieţuitor a fost trecut
în rândul moştenitorilor regulaţi, rezervatari, dobândind astfel un drept
succesoral în concurs cu oricare din cele patru clase de moştenitori,
precum şi anumite drepturi succesorale speciale, toate acestea fără ca,
însă, legiuitorul să facă deosebire între soţul bărbat sau femeie, între
situaţia materială acceptabilă, bună sau precară a acestuia. Legiuitorului
de la 1944, în vederea definitivării dispoziţiilor privitoare la soţul
supravieţuitor, nu i-au putut scăpa şi sentimentele ce leagă pe
majoritatea soţilor atunci când căsătoria nu apare ca o formă a
simulaţiei, ci ea se întemeiază pe relaţiile de afectivitate şi sprijin

reciproc, pe bunurile aparţinând gospodăriei casnice şi darurile de
nuntă, care cuprind în ele amintirea căminului desfăcut prin deces şi
sunt mai mult ca orice legate de viaţa intimă a soţilor.
Legea nr. 319/1944 a reprezentat pentru instituţia dreptului
succesoral o adevărată cucerire, venită să întărească familia şi
relaţiile patrimoniale dintre soţi, ţara noastră devenind una dintre
puţinele ţări europene care acordă soţului supravieţuitor un drept de
moştenire în plină proprietate recunoscut în concurs cu orice clasă de
moştenitori, un drept temporar de abitaţie şi un drept special de
moştenire legală cu destinaţie specială asupra anumitor bunuri.
Dispoziţiile Legii nr. 319/1944 au fost preluate de legiuitor şi incluse
în art. 970-974 Cod civil, dar ceea ce este nou faţă de reglementarea
din 1944 constă în introducerea în noile dispoziţii a soluţiilor oferite
de doctrină (cu precădere a concluziilor desprinse din Tratatul de
drept succesoral al profesorului Deak) şi jurisprudenţă cu privire la
căsătoria putativă [art. 972 alin. (3) Cod civil], la calificarea
dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor ca fiind cu titlu gratuit,
inalienabil şi insesizabil [art. 973 alin. (2) Cod civil] sau cu privire la
faptul că soţul supravieţuitor care beneficiază de un drept de abitaţie
asupra casei în care a locuit până la momentul deschiderii succesiunii
nu este titular al niciunui drept real de a folosi o locuinţă
corespunzătoare nevoilor sale [art. 973 alin. (1) Cod civil].
Dispoziţiile Codului civil de la 2009 cu privire la drepturile
succesorale ale soţului supravieţuitor, credem noi, răspund unor
nevoi concrete şi, în acelaşi timp, vin în întâmpinarea dinamicii vieţii
şi realităţilor sociale cu care ne confruntăm.
Pe lângă drepturile succesorale ce i se cuvin soţului supravieţuitor în
conformitate cu dispoziţiile Codului civil, acesta beneficiază de pe urma
soţului defunct şi de anumite drepturi băneşti, potrivit Legii nr. 578/2004.
Probabil, legiuitorul nostru, pornind de la faptul că, la pensie, veniturile
soţului supravieţuitor se diminuează substanţial, întrucât şi puterea de
muncă este în scădere în raport cu înaintarea în vârstă, a adoptat o lege
prin care asigură lunar soţului supravieţuitor, în anumite condiţii, un ajutor
bănesc. Astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 578/20041 arată că soţul supravieţuitor care are calitatea de

pensionar la momentul deschiderii succesiunii, în sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale de stat sau în fostul sistem
al asigurărilor sociale pentru agricultori, beneficiază, la cerere, de un
ajutor lunar de 25% din nivelul pensiei soţului defunct. Pentru a
beneficia de acest ajutor lunar soţul supravieţuitor trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
la momentul deschiderii moştenirii, soţul supravieţuitor trebuie
să aibă calitatea de pensionar în sistemul public de pensii, în fostul
sistem al asigurărilor sociale de stat sau în fostul sistem al
asigurărilor sociale pentru agricultori;
soţul supravieţuitor să nu se fi recăsătorit după decesul soţului;
durata căsătoriei cu soţul defunct să fi fost de cel puţin 15 ani.
Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar cel puţin 10 ani,
atunci acest ajutor se va diminua proporţional;
ajutorul se acordă dacă soţul supravieţuitor are îndeplinită vârsta
standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000.
Trebuie făcută menţiunea că, în situaţia soţului supravieţuitor cu
drepturi la pensie, atât în fostul sistem de asigurări sociale de stat, cât
şi în fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, ajutorul
lunar se acordă dacă, la data solicitării dreptului, suma pensiilor
obţinute din ambele sisteme se situează sub nivelul pensiei medii
anuale prognozate.
Dispoziţiile Legii nr. 578/2004 se aplică din momentul intrării ei
2
în vigoare .
De asemenea, pe lângă drepturile succesorale ce se cuvin soţului
supravieţuitor în temeiul dispoziţiilor art. 970-974 Cod civil, acesta
beneficiază şi de alte drepturi reglementate de legi speciale. În
condiţiile Legii nr. 263/20103 privind sistemul unitar de pensii
1
Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul
supravieţuitor, publicată în M. Of. nr. 1223 din 20 decembrie 2004, modificată prin
Legea nr. 255/2007 pentru modificarea Legii nr. 584/2005, publicată în M. Of. nr.
498 din 25 iulie 2007.
2
Legea nr. 578/2004 intră în vigoare după finalizarea operaţiunilor de
recalculare a pensiilor din sistemul public.
Publicată în M. Of. nr. 852 din 20 decembrie 2010.
publice (art. 83-93), soţul supravieţuitor are drept la pensie de urmaş

pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă
durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani, iar dacă durata căsătoriei
e mai mică de 15 ani, dar cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de
urmaş se va diminua cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0%
pentru fiecare an de căsătorie în minus. De asemenea, soţul
supravieţuitor are drept la pensie de urmaş, indiferent de vârstă,
pentru perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata
căsătoriei a fost de cel puţin 1 an, iar dacă decesul soţului susţinător
s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale, soţul supravieţuitor are drept la pensie de urmaş
indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dar numai dacă nu
realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care
asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din
câştigul salarial mediu prevăzut de lege.
Un alt exemplu îl reprezintă Legea nr. 303/20041 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, care, prin art. 84, arată că soţul
supravieţuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la
împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensia de urmaş în condiţiile legii
privind sistemul public de pensii, calculată din pensia de serviciu
aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului soţului
susţinător.
Tot astfel, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 2,
soţul supravieţuitor beneficiază de o indemnizaţie lunară de 100 de
lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Publicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005.

O.G. nr. 105/1999 pentru modificare şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie
1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, aprobată prin Legea nr. 189/2000,
publicată în M. Of. nr. 553 din 8 noiembrie şi modificată prin Legea nr. 204/2007, publicată în M. Of. nr. 467
din 11 iulie 2007, Legea nr. 176/2008 pentru modificarea art. 2 din O.G. nr. 105/1999, publicată în M. Of. nr.
710 din 20 octombrie 2008, precum şi prin Legea nr. 296/2009 pentru completarea art. 1 din O.G. nr.
105/1999, publicată în M. Of. nr. 655 din 2 octombrie 2009.
3.2. Condiţiile speciale cerute soţului supravieţuitor pentru a

putea moşteni
Sub titlul „Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni”,
Codul civil (art. 957–962) prevede că orice moştenitor, ca atare şi
soţul supravieţuitor, pentru a veni la moştenire trebuie: să aibă
capacitate succesorală, să aibă vocaţie succesorală şi să nu fie
nedemn de a moşteni.
Îndeplinind condiţiile menţionate mai sus, soţul supravieţuitor,
pentru a putea succede, trebuie să accepte şi moştenirea lăsată de
soţul defunct, acest lucru fiind la latitudinea sa, căci potrivit art. 1106
Cod civil nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se
cuvine (nemo invitus heres). Potrivit art. 1121 alin. (1) Cod civil
„succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată
moştenitor”. Prin aceasta se desfiinţează retroactiv titlul de
moştenitor, devenind, astfel, o persoană străină de moştenire.
Pentru a-I putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie
să îndeplinească condiţiile generale cerute de lege pentru a moşteni
(capacitate succesorală, să nu fie nedemn etc.), dar şi o condiţie
specială1, şi anume: să aibă calitatea de soţ la data deschiderii
moştenirii (art. 970 Cod civil)2.
Impunându-se în lumina principiului modern al egalităţii dintre
soţi necesitatea calităţii de soţ la data deschiderii succesiunii, nu
poate să facă distincţie între soţul bărbat sau femeie.
Pentru ca soţul supravieţuitor să aibă această calitate, căsătoria
trebuie să fie valabil încheiată, adică să fie îndeplinite toate condiţiile
de fond şi formă necesare pentru încheierea ei.
Potrivit dispoziţiilor art. 271-272 Cod civil, cerinţele legale de
fond pentru încheierea valabilă a căsătoriei sunt: consimţământul la
3
căsătorie al viitorilor soţi şi vârsta legală pentru căsătorie , cerinţe
indispensabile, care sunt prevăzute expres şi limitativ. De asemenea,
1
Ca o „compensaţie” pentru lipsa rudeniei cu defunctul (a se vedea Fr. Deak,
op. cit., p. 100).
Pentru amănunte, a se vedea EMESE FLORIAN, Dreptul familiei în
reglementarea Noului Cod civil, ediţia 4, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 22-28.
legiuitorul din 2009 prevede şi o serie de impedimente care

împiedică încheierea căsătoriei precum: bigamia, rudenia, starea de
tutelă, alienaţia şi debilitatea mintală, lipsa diferenţei biologice de
sex (art. 273-277 Cod civil)1.
În continuare, urmează să facem anumite precizări în legătură cu
momentul până la care se menţine calitatea de soţ în cazul desfacerii
căsătoriei, şi, respectiv, desfiinţării căsătoriei.
1. Desfacerea căsătoriei
Potrivit art. 970 Cod civil, „Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe
soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o
hotărâre de divorţ definitivă”. Aşadar, calitatea de soţ, în principiu,
se menţine până în momentul în care hotărârea prin care s-a
2
pronunţat divorţul a rămas definitivă.
Până la această dată, calitatea de soţ se păstrează, chiar dacă
moartea a intervenit în cursul procesului, eventual chiar după
pronunţarea divorţului, dar înainte ca hotărârea să fi devenit
definitivă3. Aceasta este o consecinţă a faptului că încetarea
căsătoriei, de regulă, se produce prin deces 4, iar nu prin divorţ.
Dar, având în vedere dispoziţiile Codului civil cu privire la
5
cazurile de divorţ , observăm că acestea se sistematizează în:
divorţul remediu, în care intră divorţul prin acordul părţilor,
divorţul la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt soţ, precum
şi divorţul din motive de sănătate şi divorţul din culpa soţilor care
este cerut ori de câte ori raporturile dintre soţi sunt grav vătămate,
încât continuarea căsătoriei nu mai poate avea loc, sau pentru o
Prin legi speciale pot fi stabilite şi condiţii suplimentare, cu privire specială

asupra unor anumite categorii profesionale. Spre exemplu, prin Legea nr. 80/1995
privind statutul cadrelor militare (publicată în M. Of. nr. 155 din 20 iulie 1995)
căsătoria unui cadru militar în activitate cu o persoană apatridă sau care nu are
exclusiv cetăţenia română este condiţionată de obţinerea aprobării prealabile a
ministrului apărării naţionale.
Codul civil reglementează desfacerea căsătoriei în art. 373-404.
T.S., dec. civ. 197/1982 (nepublicată).
Pentru amănunte a se vedea LAURA MACAROVSCHI, Căsătoria şi divorţul în reglementarea noului
Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 57-76.
separaţie în fapt care a durat cel puţin 2 ani. Distincţia între aceste
două feluri de divorţ prezintă importanţă din punct de vedere al
efectelor pe care le produce, uşor diferite pentru fiecare caz,
generându-se, uneori, consecinţe care ţin de dreptul la moştenire.
Astfel, în cazul desfacerii căsătoriei la cererea ambilor soţi (art.
373 Cod civil), data desfacerii căsătoriei este aceea a eliberării
certificatului de divorţ [art. 382 alin. (3) Cod civil], dată la care soţii
devin „foşti soţi”, adică se pierde calitatea de soţ.
În cazul desfacerii căsătoriei pe cale administrativă sau
notarială, după înregistrarea cererii, ofiţerul de stare civilă sau
notarul public acordă soţilor un termen de 30 de zile pentru eventuala
retragere a cererii şi, dacă în acest interval decedează unul dintre soţi,
căsătoria încetează, celălalt soţ putând veni la moştenirea celui mort,
întrucât nu şi-a pierdut calitatea de soţ. Calitatea de soţ se pierde în
momentul eliberării certificatului de divorţ 1 [art. 382 alin. (3) Cod
civil], care este şi data desfacerii căsătoriei.
O altă varietate a desfacerii căsătoriei o reprezintă divorţul la
cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt [art. 379 alin. (2) Cod
civil]. În acest caz, instanţa de judecată, constatând că soţul pârât
este de acord cu desfacerea căsătoriei, va pronunţa divorţul fără a
face menţiune cu privire la culpa soţilor în destrămarea căsătoriei, iar
hotărârea dată este definitivă2, nefiind susceptibilă de apel. Astfel,
dacă între momentul depunerii cererii de divorţ de către unul dintre
soţi şi acela al acceptării cererii de către celălalt se produce decesul
vreunuia dintre soţi, căsătoria va înceta, iar soţul în viaţă, păstrându-
şi calitatea de soţ, va putea culege din moştenirea soţului defunct, în
concurs cu celelalte rude ale celui decedat.
Împotriva certificatului de divorţ nu există cale de atac; modificarea stării

civile se face prin menţiune în actul de căsătorie de către ofiţerul de stare civilă de la
primăria unde s-a încheiat căsătoria.
Instanţa de judecată va trimite hotărârea definitivă, din oficiu, serviciului de
stare civilă unde a fost încheiată căsătoria, Registrului naţional al regimurilor
matrimoniale, precum şi, atunci când unul dintre soţi a fost întreprinzător,
Registrului comerţului, în vederea realizării formalităţilor privind publicitatea
hotărârii de divorţ.
În cazul divorţului din motive de sănătate, atunci când desfacerea

căsătoriei s-a făcut la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate
face imposibilă continuarea căsătoriei [art. 381 Cod civil coroborat cu
1
art. 373 lit. d) Cod civil] , data desfacerii căsătoriei este data la care
hotărârea de divorţ a rămas definitivă [art. 382 alin.
Cod civil]. Hotărârea de divorţ se va pronunţa fără vreo menţiune cu
privire la culpa părţilor şi este supusă apelului în termenul general de
30 de zile de la comunicarea hotărârii. Dacă în intervalul de timp
cuprins între momentul introducerii cererii de divorţ şi acela al
rămânerii definitive a hotărârii prin care căsătoria se desface are loc
decesul unuia dintre soţi, celălalt îşi menţine calitatea de soţ şi va
putea moşteni.
O ultimă situaţie care s-ar mai putea ivi ar fi divorţul din culpă
[art. 373 lit. b) şi c) Cod civil] care ar putea interveni în următoarele
cazuri:
0 atunci când, din cauza unor motive temeinic justificate,
relaţiile dintre soţi nu mai pot continua, raporturile dintre ei fiind
grav vătămate;
1 la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a
durat cel puţin doi ani.
În aceste două cazuri data desfacerii căsătoriei este data la care
hotărârea de divorţ a rămas definitivă, hotărârea fiind supusă apelului
în termen de 30 de zile de la comunicare, precum şi căilor extraor-
dinare de atac, a recursului, revizuirii şi contestaţiei în anulare.
O problemă cu implicaţii succesorale, care se poate ivi în cazul
desfacerii căsătoriei în condiţiile art. 373 lit. b) Cod civil, este legată
de decesul soţului reclamant în cursul procesului care a cerut
desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soţului pârât. Astfel, dacă
soţul reclamant a decedat în cursul procesului şi acţiunea a fost
continuată de moştenitorii acestuia, iar instanţa de judecată, în urma
probatoriului administrat a constatat culpa exclusivă a soţului pârât
[art. 373 lit. b) Cod civil], căsătoria nu va înceta, ci se consideră
desfăcută de la data decesului soţului reclamant [art. 382 alin. (2)
Numai soţul bolnav poate introduce cererea de divorţ în condiţiile art. 381 coroborat cu 373 lit. d) Cod
civil.
Cod civil], iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ.

Ne aflăm în faţa unei excepţii de la regula potrivit căreia, în cazul
decesului unuia dintre soţi, căsătoria încetează, excepţie care
operează numai dacă sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art.
380 Cod civil. Este posibil ca legiuitorul, prin această dispoziţie, să fi
dorit sancţionarea soţului care se face vinovat de desfacerea
căsătoriei şi, ca atare, înlăturarea acestuia de la moştenirea soţului
defunct, întrucât soţul în viaţă şi-a pierdut calitatea de soţ [art. 382
alin. (2) Cod civil], la data decesului. Dacă însă soţul reclamant nu
are moştenitori sau aceştia nu doresc să continue acţiunea de divorţ,
instanţa va constata încetarea căsătoriei prin moartea soţului
reclamant şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea
dosarului. În această situaţie, celălalt soţ îşi va păstra calitatea pe
care a dobândit-o în momentul încheierii căsătoriei şi va putea culege
din moştenirea soţului defunct.
În situaţia desfacerii căsătoriei în temeiul art. 373 lit. c) (dacă
motivul de divorţ a fost separarea în fapt cel puţin doi ani), moartea
oricăruia dintre soţi atrage încetarea căsătoriei şi, ca atare, cel rămas
în viaţă beneficiază de dispoziţiile art. 970-974 Cod civil.
2. Desfiinţarea căsătoriei
Calitatea de soţ se pierde şi ca urmare a desfiinţării căsătoriei, în
urma constatării de către instanţa judecătorească a nulităţii căsătoriei
pentru cazurile prevăzute de art. 293-295 Cod civil.
Astfel, nulitatea căsătoriei intervine în cazul:
bigamiei (art. 273 Cod civil);
stării de alienaţie sau debilitate mintală (art. 286 Cod civil);
încheierii căsătoriei între persoane de acelaşi sex (art. 271 Cod
civil) – lipsei diferenţei de sex;
neîndeplinirii cerinţelor privitoare la încheierea căsătoriei (art.
287 Cod civil);
lipsa vârstei matrimoniale (art. 294 Cod civil);
fictivităţii căsătoriei;
când soţul de bună-credinţă recăsătorit al celui declarat
judecătoreşte mort nu mai poate veni la moştenirea primului soţ, în
cazul reapariţiei acestuia şi a anulării hotărârii declarative de moarte.

În această situaţie, prima căsătorie este desfăcută de la data încheierii
celei de-a doua, iar soţul celui declarat judecătoreşte mort şi reapărut
îl poate moşteni numai pe al doilea soţ [art. 293 alin. (2) Cod civil].
Dacă însă soţul celui declarat judecătoreşte mort este de rea-
credinţă, cunoscând că soţul său este în viaţă, recăsătorindu-se, va fi
bigam, astfel încât cea de-a doua căsătorie va fi lovită de nulitate,
menţinându-se prima căsătorie [art. 273 coroborat cu art. 293 alin.
(1) Cod civil].
Căsătoria se desfiinţează şi ca urmare a pronunţării nulităţii
relative, care intervine în materia căsătoriei în cazul viciilor de
consimţământ (art. 298 Cod civil), lipsei vremelnice de discernământ
(art. 299 Cod civil), a încheierii căsătoriei între tutore şi persoana
aflată sub tutelă (art. 300 Cod civil), nerespectarea cerinţelor
privitoare la încheierea căsătoriei de minorul de 16 ani.
În cazul desfiinţării căsătoriei, din punct de vedere juridic, soţii
se consideră că n-au fost căsătoriţi între ei. În ceea ce priveşte dreptul
de moştenire al soţului supravieţuitor, acesta nu poate exista, dacă
decesul celuilalt a intervenit înainte de declararea nulităţii, întrucât
calitatea de soţ a fost înlăturată cu efect retroactiv.
Se înţelege că, dacă unul din soţi ar deceda după desfiinţarea
căsătoriei, problema dreptului de moştenire nu se mai pune.
În ipoteza constatării nulităţii sau anulării unei căsătorii conform
regulilor de drept comun, căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv.
Aceasta înseamnă, că, în principiu, dacă în intervalul de timp cuprins
între data încheierii căsătoriei şi data constatării nulităţii căsătoriei
intervine decesul unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor nu-l va putea
moşteni pe defunct întrucât pierde cu efect retroactiv calitatea de soţ;
prin excepţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 alin. (1) Cod
civil, care prevede că „soţul de bună-credinţă la încheierea unei
căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea
judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie
valabilă”, soţul de bună-credinţă îşi păstrează situaţia unui soţ dintr-
o căsătorie valabil încheiată până la data când hotărârea de declarare

a nulităţii sau anulării rămâne definitivă1.
3.3. Corelaţia dintre dreptul la moştenire al soţului

supravieţuitor şi regimul matrimonial ales
2
Potrivit art. 312 alin. (1) Cod civil , soţii vor putea conveni
singuri asupra alegerii regimului lor patrimonial. Ei pot alege fie
regimul separaţiei de bunuri, fie regimul comunităţii convenţionale
potrivit art. 329 Cod civil, stabilindu-l prin convenţii matrimoniale
încheiate în formă autentică şi cu respectarea regulilor de publicitate
prevăzute de lege. Indiferent de regimul matrimonial ales, soţii nu
pot deroga, sub sancţiunea nulităţii absolute, în condiţiile art. 322
Cod civil, de la dispoziţiile generale şi comune pentru regimul
matrimonial de bază, prevăzute de dispoziţiile art. 313-338 Cod civil,
ce reglementează regulile principale de la care niciunul dintre
regimurile matrimoniale alese nu se poate abate.
Pornind de la dispoziţiile art. 291 Cod civil potrivit căruia
„Ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre
regimul matrimonial ales”, soţii la momentul încheierii căsătoriei
trebuie să aleagă regimul matrimonial, iar, potrivit art. 312 alin. (1)
Cod civil, „viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea
legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională”.
Observăm că soţii pot stabili, prin convenţie, un alt regim decât acela
al comunităţii legale, în ceea ce priveşte raporturile patrimoniale.
Dacă vorbim de o corelaţie între dreptul la moştenire al soţului
supravieţuitor şi regimul matrimonial ales, acesta ar putea exista
numai cu privire la comunitatea legală sau comunitatea
convenţională.
Fr. Deak, op. cit., p. 102; D. Chirică, op. cit., p. 58; V. Economu, Dreptul de
succesiune al soţului supravieţuitor, în LP nr. 5, 1957, p. 530–531.
Codul civil, având în vedere reglementările internaţionale în materie la care
România este parte şi ţinând seama de principiile cuprinse în reglementările
europene în domeniu, a înlocuit prevederile existente în Codul familiei (art. 30) cu o
reglementare modernă armonizată cu normele dreptului european.
1
3.3.1. Comunitatea legală
Constituie acel regim matrimonial identic cu cel care guverna în
trecut relaţiile patrimoniale ale soţilor potrivit dispoziţiilor Codului
familiei2.
Astfel, sub imperiul acestui regim, bunurile dobândite de oricare
dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în
devălmăşie ale soţilor (art. 339 Cod civil). Oricare dintre soţi poate
dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei,
din comunitatea de bunuri (art. 350 Cod civil).
Lichidarea comunităţii, în situaţia în care aceasta încetează prin
decesul unuia dintre soţi, se face între soţul supravieţuitor şi
moştenitorii soţului defunct, obligaţiile soţului defunct împărţindu-se
între moştenitori, proporţional cu cotele ce le revin din moştenire
(art. 355 alin. 3).
Acest regim îşi produce efectele până la eventuala lui modificare
convenţională, pe care legiuitorul o permite prin art. 369 Cod civil,
după cel puţin 1 an de la încheierea căsătoriei, ori de câte ori soţii
doresc să înlocuiască regimul matrimonial existent cu alt regim
matrimonial, prin act autentic notarial, cu respectarea condiţiilor
prevăzute pentru încheierea convenţiilor matrimoniale şi a celor
privitoare la publicitate.
Legiuitorul consideră că un bun este sau nu inclus în categoria
bunurilor comune, având în vedere criteriul temporal al momentului
dobândirii bunului (în timpul comunităţii legale), criteriul titlului de
dobândire [adică bunul dobândit cu titlu oneros, în timpul
comunităţii – întrucât cele dobândite cu titlu gratuit intră în categoria
bunurilor proprii ale soţului dobânditor, excepţie făcând art. 340 lit.
Cod civil] şi criteriul privitor la calitatea soţului dobânditorului în
momentul dobândirii.
Astfel, obiect al proprietăţii devălmaşe a soţilor poate fi văzut
orice bun dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
0 bunul să fie dobândit în timpul regimului legal al comunităţii
(art. 339 Cod civil);
Pentru amănunte a se vedea LAURA MACAROVSCHI, op. cit., p. 32-48.

Codul Familiei a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011.
bunul să nu facă parte din categoria bunurilor expres prevăzute

de lege care sunt bunuri proprii (art. 340 Cod civil).
3.3.2. Comunitatea convenţională1

În temeiul principiului libertăţii alegerii regimului matrimonial
înscris în art. 312 alin. (1) Cod civil, viitorii soţi pot opta pentru
alegerea regimului matrimonial al comunităţii convenţionale ca unul
dintre cele trei conferite de lege2.
Dacă soţii aleg regimul comunităţ ii convenţionale, ei trebuie să
încheie o convenţie matrimonial ă, fie înainte de căsătorie [art. 312
alin. (2) Cod civil], fie în timpul căsătoriei, după cel puţin 1 an de la
încheierea ei [art. 369 alin. (1) Cod civil].
Convenţia matrimonială, sub sancţiunea nulităţii absolute, se încheie
prin act notarial, cu consimţământul personal al viitorilor soţi sau exprimat
prin mandatar cu procură specială şi conţinut predeterminat.
Regimul comunităţii convenţionale se va aplica atunci când
viitorii soţi vor deroga prin convenţie matrimonială, în condiţiile şi
limitele prevăzute de lege, de la dispoziţiile privind regimul
comunităţii legale.
Dacă se adoptă comunitatea convenţională, derogarea de la
regimul comunităţii legale poate viza, având în vedere dispoziţiile
art. 367 Cod civil:
includerea în comunitate a unor bunuri proprii dobândite înainte
de căsătorie sau după încheierea căsătoriei, excepţie făcând cele
destinate exercitării profesiei sau de uz personal;
restrângerea comunităţii la bunuri anume specificate în
convenţia matrimonială, indiferent de momentul dobândirii lor
(înainte sau după căsătorie);
includerea clauzei de preciput (executarea clauzei de preciput se
va face în natură sau, dacă nu e posibil, prin echivalent, din valoarea
activului net al comunităţii);
Pentru amănunte a se vedea LAURA MACAROVSCHI, op. cit., p. 48-56.

Art. 312 alin. (1) Cod civil prevede că: „Viitorii soţi pot alege ca regim
matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea
convenţională”.
modalităţile de lichidare a comunităţii convenţionale;

acordul obligatoriu al soţilor pentru încheierea anumitor acte de
administrare (iar dacă unul dintre soţi se opune abuziv sau este în
imposibilitatea de a-şi da consimţământul, actul se încheie de celălalt
soţ, dar numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă);
Art. 368 Cod civil de altfel prevede că regimul juridic al comu-
nităţii convenţionale se completează cu dispoziţiile privind regimul
comunităţii legale, dacă prin convenţia matrimonială nu se prevede
altfel.
În ceea ce priveşte corelaţia dintre regimul comunităţii conven-
ţionale şi dreptul succesoral al soţului supravieţuitor, se aplică
aceleaşi reguli ca şi în cazul comunităţii legale, cu menţiunea că
regimul comunităţii convenţionale prezintă o anumită particularitate,
cu privire la întinderea masei succesorale, care este mai vastă, fiind
circumscrisă, potrivit convenţiei lor, şi unor bunuri proprii dobândite
de soţi înainte sau după căsătorie sau poate fi mai mică datorită
sustragerii anumitor bunuri, potrivit convenţiei.
Dar regulile care guvernează transmiterea bunurilor soţului
defunct către soţul supravieţuitor sunt aceleaşi ca şi în cazul
comunităţii legale.
Astfel, soţul supravieţuitor are dreptul la partea sa din
comunitatea de bunuri, în calitate de codevălmaş [art. 357 alin. (2)
Cod civil], determinată în funcţie de contribuţia pe care şi-a adus-o la
dobândirea lor şi la îndeplinirea obligaţiilor comune, prezumându-se,
până la proba contrară, că soţii au avut o contribuţie egală.
Partea defunctului din bunurile comune împreună cu bunurile
proprii alcătuiesc masa succesorală care urmează să fie împărţită
între soţul supravieţuitor şi moştenitori.
Importanţă prezintă şi clauza de preciput reglementată de art.
1
333 Cod civil .
1
Clauza de preciput va fi analizată în capitolul privitor la drepturile
succesorale ale soţului supravieţuitor.
3.4. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor
3.4.1. Enumerare
Prevederile Codului civil (art. 970-974) recunosc soţului
supravieţuitor o largă categorie de drepturi 1.
Astfel, art. 972 alin. (1) Cod civil recunoaşte soţului supra-
vieţuitor un drept la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de
moştenitori.
Art. 973 Cod civil consacră un drept de abitaţie al soţului
supravieţuitor asupra casei de locuit.
Art. 974 Cod civil recunoaşte un drept de moştenire special
asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate
folosinţei când nu vine în concurs cu descendenţii.
3.4.2. Cota succesorală la care are dreptul soţul supra-

vieţuitor
Soţul supravieţuitor nu face parte din nicio clasă de moştenitori
legali, dar vine în concurs la moştenire cu fiecare clasă 2.
El este beneficiarul unei cote-părţi din moştenire a cărei întindere
diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs.
În continuare, vom înfăţişa dreptul general la moştenire al
soţului supravieţuitor, în concurs cu fiecare clasă de moştenitori în
parte, drepturi stabilite de art. 972 Cod civil, care au rămas aceleaşi
ca şi cele prevăzute de Legea nr. 319/1944 şi care au fost statuate de
practica judecătorească3:
Vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor pare a fi cunoscută în mod

universal în toate legislaţiile ce privesc dreptul de moştenire, dar ea este foarte
divers organizată şi prezentată. Anumite legislaţii conferă soţului supravieţuitor un
drept de uzufruct exclusiv al proprietăţii (Spania), altele, un drept de proprietate
exclusiv (Olanda, Germania, Danemarca, Italia, Portugalia, Grecia), iar altele
combină cele două tipuri de vocaţie succesorală (Belgia, Anglia). Pentru amănunte,
a se vedea: Veronica Stoica, Soţul supravieţuitor. Moştenitor legal şi testamentar,
ed. a II-a, Ed. Editas, Bucureşti, 2004, p. 170 şi urm.; C. Toader, Armonizarea
dreptului succesoral în Europa, în RJ nr. 4, 2000, p. 138.
Jud. Braşov, dec. civ. nr. 9772125.08.1992 (nepublicată); Jud. Braşov, dec. civ.
nr. 4816/16.04.1992; Jud. Braşov dec. civ. nr. 4606/14.04.1992 (nepublicată); Jud.
Braşov dec. civ. nr. 7616/22.11.1990 (nepublicată).
în concurs cu copiii defunctului sau descendenţii acestora,

indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor moşteneşte cota de 1/4
din moştenire;
în concurs cu părinţii defunctului sau numai cu unul din ei, cât
şi cu fraţii şi surorile defunctului ori cu descendenţii acestora până la
gradul al IV-lea inclusiv, indiferent de numărul ascendenţilor
privilegiaţi sau colateralilor privilegiaţi, soţul supravieţuitor are
dreptul la 1/3 din moştenire;
în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu
colateralii privilegiaţi, soţul supravieţuitor are dreptul, în ambele
cazuri, la 1/2 din moştenire;
în concurs cu ascendenţii ordinari, soţul supravieţuitor are
dreptul la 3/4 din moştenire;
în concurs cu colateralii ordinari, soţul supravieţuitor are dreptul
la 3/4 din moştenire;
în absenţa tuturor rudelor în grad succesibil, soţul supra-
vieţuitor va culege întreaga moştenire.
Observăm că se stabileşte un raport invers proporţional între
întinderea dreptului succesoral al soţului supravieţuitor şi gradul cel mai
îndepărtat al rudelor defunctului cu care el vine în concurs. Astfel, cu
cât legătura de sânge este mai îndepărtată, cu atât cota soţului
supravieţuitor devine mai mare. Raportul acesta, credem că este
determinat în mod deosebit de afecţiunea defunctului faţă de soţul în
viaţă, care este cu atât mai puternică cu cât legătura sufletească faţă de
rude dispare pe măsură ce ele se îndepărtează în grad. Astfel, într-o
familie în care descendenţii nu există, primul loc în ocupă soţul în viaţă,
ca urmare firească a acestei stări de lucruri, dreptul său la moştenire va
fi mai mare decât în prezenţa descendenţilor.
În ceea ce ne priveşte, cotele pe care Codul civil le stabileşte
credem că ele sunt cele mai potrivite organizării actuale a familiei.
Soţul supravieţuitor este, prin urmare, chemat la moştenire alături de
toţi ceilalţi succesori legali, chiar împreună cu descen-denţii, cota ce i se
cuvine pornind de la 1/4 din masa succesorală şi ajungând să cuprindă
întreaga moştenire. Observăm din textul art. 972 Cod civil că legiuitorul a
adoptat sistemul cotelor fixe, care nu sunt influenţate sau modificate de
numărul moştenitorilor
care vin la moştenire dintr-o clasă; se asigură, în acest mod, soţului o

parte invariabilă din moştenire.
După cum putem vedea, în prezenţa descendenţilor, soţ ul în
viaţă primeşte cota cea mai mică: 1/4; acordarea unei cote mai mari
ar fi în detrimentul descendenţilor ale căror drepturi merită o atenţie
la fel de mare ca şi a soţului.
Art. 972 Cod civil nu face vorbire de concursul soţului
1 2
supravieţuitor cu copiii legitimi şi recunoscuţi , sau cu descendenţii
lor (asemănător legislaţiei anterioare – art. 1 din Legea nr.
319/1944), ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere şi vocaţia
succesorală a copiilor din afara căsătoriei.
În prezen ţa ascendenţilor şi colateralilor, Codul civil, după cum
observăm din textul art. 972, face unele deosebiri logice care vin în
concordanţă cu spiritul ce guvernează dreptul nostru succesoral.
Astfel, întinderea dreptului de moştenire al soţului supravieţuitor
variază dup ă cum el vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi sau
ordinari, în primul caz făcându-se din nou distincţia după cum soţul
se găseşte în prezenţa simultană a ascendenţilor privilegiaţi şi
colateralilor privilegiaţ i sau în prezenţ a numai a unora din ei.
Deosebirea este logică, concursul a două categorii de moştenitori nu
poate crea soţului aceeaşi situaţie juridică ca atunci când el
concurează doar cu una din ele.
Cota maximă care poate reveni soţului în viaţă în prezenţa
rudelor succesibile ale defunctului este de 3/4 din moştenire, când
vine în concurs cu ascendenţii sau colateralii ordinari până la gradul
IV inclusiv. În lipsa acestora culege întreaga masă succesorală.
În categoria copiilor legitimi, adică celor rezultaţi din căsătoria defunctului,

sunt asimilaţi şi copiii adoptaţi, din punctul de vedere al dreptului de moştenire.
Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii, pe când filiaţia faţă de tatăl din
afara căsătoriei se poate stabili prin recunoaşterea voluntară de paternitate sau prin
hotărârea judecătorească în urma acţiunii introduse de copil. Pentru amănunte, vezi:
I.P. Filipescu, op. cit., p. 356; T.R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, vol. II, p. 27; A. Ionaşcu, N. Mureşan, M.N. Costin,
V. Ursa, Filiaţia şi ocrotirea minorilor, Ed. Dacia, Cluj, 1980, p. 22; TS, dec. civ.
nr. 1456/1955, în C.D., 1955, p. 23; TS, dec. civ. nr. 535/1957, în CD, 1957, p. 182;
TS, dec. civ. nr. 731/1970, în CD, 1970, p. 183; TS, dec. civ. nr. 809/1979, în CD,
1979, p. 7; T. jud. Sălaj, dec. civ. nr. 279/1980, în RRD nr. 3, 1981, p. 60.
3.4.3. Imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei

succesorale
Cota de moştenire legală a soţului supravieţuitor se impută
asupra întregii mase succesorale, conducând în mod invariabil la
scăderea masei succesorale asupra căreia se impută cotele cuvenite
moştenitorilor cu care vine în concurs, având în vedere dispoziţiile
art. 970 Cod civil.
În concurs cu descendenţii, soţului supravieţuitor îi revine 1/4 din
moştenire, urmând ca restul de 3/4 să se împartă între descendenţi în
mod egal, după cum prevede art. 975 alin. (3) Cod civil.
În prezenţa numai a ascendenţilor privilegiaţi sau numai a
colateralilor privilegiaţi, so ţului supravieţuitor îi revine 1/2 din
moştenire, urmând ca restul de 1/2 să se împartă în mod egal între
ascendenţii privilegiaţi sau între colateralii privilegiaţi.
În concurs cu ascendenţii ordinari sau în concurs cu colateralii
ordinari, soţului supravieţuitor îi revine 3/4 din moştenire, urmând ca
restul de 1/4 să se împartă în mod egal între ascendenţii ordinari sau
între colateralii ordinari.
În literatura de specialitate 1, pân ă la intrarea în vigoare a
Codului civil din 2009, pornindu-se de la unele corelaţii cu rezerva
succesorală cuvenită părinţilor defunctului, s-a susţ inut opinia că, în
cazul în care soţul supravieţuitor vine la moştenire cu ascenden ţii şi
colateralii privilegiaţi ai defunctului, împărţirea moştenirii s-ar face
în mod diferit, şi anume prin raportarea şi a cotei părinţilor
defunctului la întreaga masă succesorală, rămânând ca fraţii şi
surorile defunctului să împartă între ei restul: „în cazul concursului
soţului supravieţuitor atât cu ascenden ţii privilegiaţi, cât şi cu
colateralii privilegiaţi, pătrimea cuvenită soţului s-ar cuveni asupra
întregii moşteniri, iar fraţii şi surorile şi descendenţii acestora ar
trebui să se mulţumească cu restul moştenirii”. După cum am văzut,
asemenea soluţie e singulară în doctrină. De fapt, chiar autorul
realizează inechitatea care s-ar crea astfel între ascendenţii
privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi şi faptul că o asemenea soluţie
venea în contradicţie cu prevederile art. 673 din Codul civil de la
1864, potrivit căruia colateralii privilegiaţi aveau dreptul la 3/4 sau
M. Eliescu, op. cit., p. 134–135.

1/2 din mo ştenire, după cum veneau în concurs cu un singur părinte

sau cu mai mulţi.
În legătură cu stabilirea cotei ce se cuvine soţului supravieţuitor
în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi cu colateralii privilegiaţi, în
doctrina anterioară Codului civil din 2009 au fost prezentate mai
multe sisteme de calcul, pe care autorul le-a considerat că au fost
aplicate de jurisprudenţa noastră1.
Se făcea precizarea că practica judec ătorească şi cea notarială
nu au găsit o soluţie unitară, derivat ă din concursul dreptului
succesoral al soţului supravieţuitor cu drepturile succesorale ale
ascenden ţilor privilegiaţ i şi colateralilor privilegiaţi, care priveşte
cel de-al doilea concurs dintre ascenden ţii privilegiaţi şi colaterali
privilegiaţi, ale căror drepturi se află în relaţ ia 1/4 pentru un părinte
şi 3/4 pentru colateralii privilegiaţi sau 1/2 pentru ambii părinţi 2 şi
3
1/2 pentru unul sau mai mulţi colaterali privilegiaţi .
Astfel, potrivit unei soluţii date de practica judecătoreasc ă şi
cea notarială4, s-a considerat că Legea nr. 319/1944 a modificat
dreptul comun, stabilind o cotă egală din dreptul de moştenire, ce
revine ascendenţ ilor şi colateralilor privilegiaţi, chiar şi atunci când
exista un singur părinte.
Aşadar, drepturile succesorale concurente ale soţului supra-
vieţuitor, ale unui părinte şi ale colateralilor privilegiaţi ar fi de 1/3
pentru fiecare.
I.C. Vurdea, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi şi

colateralilor privilegiaţi în concurs cu soţul supravieţuitor, în RRD nr. 4, 1989, p. 26.
Există posibilitatea să se vină în concurs chiar cu patru părinţi, în cazul în care
s-a făcut o adopţie cu efecte restrânse. De menţionat că această adopţie trebuia
făcută până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 25 din 12 iunie 1997,
publicată în Monitorul Oficial nr. 120/1997, care reglementează adopţia, adopţie
care corespunde, în ceea ce priveşte efectele sale, adopţiei cu efecte depline sau
adopţiei cu efectele unei filiaţii fireşti. Prin urmare în prezent se aplică un singur fel
de adopţie. Dar Codul familiei în materie de adopţie se aplică în continuare pentru
adopţiile făcute între intrarea în vigoare a Codului familiei şi intrarea în vigoare a
Ordonanţei nr. 25/1997, având în vedere faptul că legea nouă nu retroactivează decât
în cazuri expres prevăzute.
I.C. Vurdea, op. cit., p. 26.
Jud. Ineu, sent. civ. nr. 522/1984; Jud. Arad, sent. civ. nr. 7746/1987; Jud.
Arad, dec. civ. nr. 1175/1984 (nepublicate); Notariatul de Stat Ineu, Certificatul de
moştenitor nr. 143/1985.
altă soluţie adoptată1 considera că dreptul de moştenire al soţului

supravieţuitor nu aducea atingere drepturilor succesorale ale
ascendenţilor privilegiaţi, din dreptul comun, care se menţineau în
aceeaşi cotă calculată la întreg, situaţie în care dreptul de moştenire
al soţului supravieţuitor se imputa, în exclusivitate, asupra
drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi; astfel, pentru
soţul supravieţuitor 4/12 (1/3), pentru un părinte 3/12 sau 6/12 pentru
doi sau mai mulţi părinţi, iar restul de 5/12 sau 2/12 pentru colateralii
privilegiaţi.
Şi, în sfârşit, o altă rezolvare dată de jurisprudenţă şi în mod
special de practica notarială2 arăta că dreptul succesoral al soţului
supravieţuitor în egală măsură afecta proporţional drepturile
succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi din dreptul comun, în
sensul că se acorda întâi cota prevăzută pentru soţul supravieţuitor de
art. 1 lit. b), adică 1/3, după care, ceea ce rămânea (2/3), se împărţea
potrivit dispoziţiilor Codului civil de la 1864 (art. 673) între
ascendenţii privilegiaţi: 1/4 pentru un părinte sau 1/2 pentru ambii
părinţi, iar diferenţa revenea colateralilor privilegiaţi, care se
împărţea în mod egal între ei sau pe linii în cazul în care la
succesiune veneau fraţi şi surori care nu au ascendenţi comuni.
Această ultima soluţie a fost îmbrăţişată şi de Codul civil din
2009 care, după ce în art. 972 alin. (1) lit. b) şi c) precizează cota
succesorală a soţului supravieţuitor în concurs cu clasa a doua (în
întregul său sau numai cu una dintre subclase), arată în art. 977 cota
ce revine clasei a doua pentru caz de concurs cu soţul supravieţuitor,
pentru ca în art. 978 să stabilească şi modalitatea efectivă de
împărţire a cotei cuvenite clasei a doua între ascendenţii privilegiaţi
şi colateralii privilegiaţi.
Notariatul de Stat Cluj, Certificatul de moştenitor nr. 1451/1987; Notariatul de

Stat Prahova, Certificatul de moştenitor nr. 2925/1987; Notariatul local Câmpina,
Certificatul de moştenitor nr. 1134/1987; Notariatul local Vălenii de Munte,
Certificatul de moştenitor nr. 1046/1987.
2
Notariatul de Stat Arad, Certificatul de moştenitor nr. 1115/1987, nr.
315/1987, nr. 2463/1987, nr. 2496/1987, nr. 2668/1987; Notariatul de Stat
Harghita, Certificatul de moştenitor nr. 535/1986; Notariatul de Stat Local
Topliţa, Certificatul de moştenitor nr. 2/1988.
Astfel, stabilirea cotelor ce se cuvin, stabilire care se face cu

întâietate pentru soţ ul în viaţă fa ţă de stabilirea cotelor cuvenite
moştenitorilor cu care el concurează, nu face obiectul unei controverse 1.
În vederea determinării cotei ce se cuvine soţului supravieţuitor
trebuie să se ţină seama de calculul ce urmează să fie făcut pentru
stabilirea masei succesorale şi, implicit, a întinderii vocaţiei
succesorale; nu vor fi cuprinse mobilierul şi obiectele de uz casnic pe
care soţul supravieţuitor le moşteneşte în virtutea dreptului său
special2 de moştenire, ele însă vor fi luate în calcul numai dacă soţul
defunct le-a dezafectat scopului prevăzut de lege.
Aşadar, în masa succesorală ce urmează să fie împărţită între
soţul supravieţuitor şi moştenitorii cu care el vine în concurs vor
intra bunurile care fac obiectul art. 340 Cod civil, adică bunurile
proprii ale soţului defunct şi partea din bunurile comune ce se cuvine
acestuia, calculată în raport cu contribuţia fiecăruia dintre soţi la
dobândirea ei.
După determinarea masei succesorale se procedează la împăr-
ţirea moştenirii potrivit sistemului de calcul arătat mai sus.
Rezultă c ă în cazul concursului ascendenţilor şi colateralilor
privilegiaţi cu soţul supravieţuitor: cota de ¼, respectiv 1/2 ce se
cuvine părinţilor în concurs cu colateralii privilegiaţi trebuie să se
raporteze la 2/3 din moştenirea rămasă dup ă scăderea cotei de 1/3
cuvenită soţului prin lege (adică 1/4 din 2/3 = 1/6 sau 1/2 din 2/3 =
1/3), tot aşa cum şi cota de 3/4 sau 1/2 ce revine colateralilor
privilegiaţi trebuie raportată tot la ceea ce r ămâne după deducerea
cotei soţului supravieţuitor (3/4 din 2/3 = 1/2 sau 1/2 din 2/3 = 1/3),
şi nu asupra întregii moşteniri (art. 978 Cod civil).
3
De altfel, şi instanţa supremă , interpretând dispoziţiile art. 1 lit.
din Legea nr. 319/1944 (ce corespunde dispoziţiilor 972 alin. (1) lit.
a) din Codul civil) a statuat acest lucru, arătând că mai întâi soţul
supravieţuitor trebuie „să-şi primească partea sa din moştenire,
Fr. Deak, op. cit., p. 109; Fr. Deak, Stabilirea drepturilor succesorale ale
ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi în concurs cu soţul
supravieţuitor (II), în RRD nr. 4, 1989, p. 30.
Acesta va forma obiectul unei analize într-un paragraf următor.
T.S., col. civ., dec. nr. 452/1960, în CD, 1960, p. 259.
conform art. 1 lit. b) din Decretul-lege nr. 319/1944, iar apoi ceea ce
rămas după deducerea părţii sale să fie împărţit între mama, fraţii şi
surorile defunctei, potrivit art. 673 Codului civil din 1864”.
O problemă interesantă apare în cazul în care soţul supravie-
ţuitor vine în concurs cu două clase de moştenitori.
În cazul în care există mai mulţi descendenţi şi doar unul sau unii
din ei sunt exheredaţi, considerăm că nu sunt probleme, întrucât soţul
supravieţuitor vine în concurs doar cu clasa lor, cuvenindu-i-se deci cota
de moştenire legală de 1/4, descendenţilor exheredaţi rezerva, iar celor
neexheredaţi restul. Alta este situaţia însă dacă toţi descendenţii sunt
exheredaţi. În această situaţie, descendenţii culeg rezerva, iar soţul
supravieţuitor vine în concurs şi cu clasa a II-a de moştenitori, respectiv
a ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi.
De asemenea, în ipoteza în care nu există descendenţi, ci doar
ascendenţi privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi şi ascendenţii privi-
legiaţi sunt exheredaţi, cota soţului supravieţuitor se calculează totuşi
în raport cu ascendenţii privilegiaţi, împreună cu colateralii privile-
giaţi, deci va fi de 1/3 din moştenire.
Legea nr. 319/1944 privind dreptul la moştenire al soţului
supravieţuitor nu stabilea cota de care urma să beneficieze soţul în
viaţă care concurează cu două clase de moştenitori legali, situaţie
1
posibilă atunci când toţi rezervatarii din interiorul unei clase sunt
dezmoşteniţi direct, iar defunctul nu dispune de cotitatea disponibilă.
Această cotitate va reveni moştenitorilor legali din clasa subsecventă
2
celei din care fac parte rezervatarii. Majoritatea doctrinei admitea că
soţului supravieţuitor, nedezmoştenit, ar trebui să i se acorde cota
legală în concurs cu clasa mai apropiată, adică aceea din care fac
parte rezervatarii dezmoşteniţi. Soluţia doctrinei a fost preluată în art.
972 alin. (2) Cod civil care arată: „Cota soţului supravieţuitor în
concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se
În lumina prevederilor legislaţiei civile (art. 1087 Cod civil), moştenitori re-
zervatari sunt soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.
Pentru amănunte, a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 106–107. A fost propusă şi soluţia mediei aritmetice
ca fiind cea mai echitabilă şi corespunzătoare realităţii însă, din anumite considerente, preferinţa autorului se
opreşte la soluţia stabilirii cotei în raport cu clasa cea mai apropiată. De asemenea, s-a propus şi soluţia
stabilirii cotei soţului în raport cu clasa cea mai îndepărtată.
stabileşte ca şi când acesta ar veni în concurs numai cu cea mai

apropiată dintre ele”.
Exemplul 1: Dacă defunctul i-a dezmoştenit direct pe cei doi fii
ai săi şi lasă părinţi şi soţ supravieţuitor, rezolvarea, în temeiul
dispoziţiilor Noului Cod civil, va fi următoarea:
se acordă cota soţului supravieţuitor, stabilită în concurs cu clasa
descendenţilor (cea mai apropiată), adică 1/4;
se acordă rezerva descendenţilor (jumătate din cota de moştenire
legală), adică 3/8 amândurora, 3/16 pentru fiecare dintre ei;
restul de 3/8 (1- 1/4, cota soţului - 3/8, rezerva copiilor) va
reveni părinţilor, care îl vor împărţi în mod egal.
T M
3/16 3/16
Ss
1/4
C1 exheredat C2 exheredat
3/16 3/16
Soluţia legislativă pare satisfăcătoare, de vreme ce se asigură

cota legală a soţului supravieţuitor şi rezerva descendenţilor, iar
părinţii primesc o cotă legală mai mică decât aceea ce li se cuvine în
concurs numai cu soţul supravieţuitor (3/8, în loc de 4/8). Totuşi, în
acest punct, se poate aduce o critică textului de lege, şi anume: deşi
soţul concurează numai pentru o parte din moştenire cu descendenţii
(concurs care determină acordarea în favoarea soţului a unei cote mai
mici - 1/4), iar pentru cealaltă parte suportă concursul unor rude mai
îndepărtate ale defunctului (caz în care legea îi acordă o cotă mai
mare - 1/2, pentru că ar veni alături de ascendenţi privilegiaţi), el ar
urma să primească doar 1/4 din succesiune. Aceasta înseamnă că, de
efectele exheredării, vor profita numai rudele din clasa subsecventă,

nu şi soţul supravieţuitor.
Exemplul 2: Dacă, însă, soţul supravieţuitor vine în concurs
doar cu ascendenţii privilegiaţi şi aceştia sunt exheredaţi, există
şanse ca la moştenire să vină şi clasa ascendenţilor ordinari. Nici în
acest caz cota soţului supravieţuitor nu se va calcula în raport cu
aceştia din urmă (deci nu va fi 3/4 din moştenire), ci în raport de
clasa de moştenitori cea mai apropiată cu care vine în concurs
(ascendenţii privilegiaţi), chiar dacă sunt exheredaţi.
Astfel, soţul supravieţuitor va culege cota de 1/2 din moştenire,
ascendenţii privilegiaţi, rezerva, iar ascendenţii ordinari, restul. Şi în
această ipoteză soluţia oferită de legiuitor pare echitabilă (soţul
beneficiază de cota legală, nefiind dezmoştenit, ascendenţii
privilegiaţi îşi primesc rezerva succesorală, iar ascendenţii ordinari
culeg o cotă mai mică decât aceea de care s-ar fi bucurat dacă ar fi
concurat doar cu soţul supravieţuitor).
B B B B
1/16 1/16 1/16 1/16
T M
1/8 1/8
Ss
1/2
Exemplul 3: Să presupunem că soţul concurează cu doi

descendenţi, exheredaţi direct de către defunct, şi cu un văr primar, rudă
din clasa a IV-a de moştenitori legali. Într-un astfel de caz, descendenţii îşi
primesc rezerva (3/8), soţul supravieţuitor, cota legală în concurs cu clasa
întâi (1/4), iar vărul primar, restul de 3/8. Se constată că, în virtutea
reglementării din art. 972 alin. (2) din Cod
civil, vărul primar, concurând cu soţ supravieţuitor nedezmoştenit şi

descendenţi dezmoşteniţi, primeşte o cotă mai mare (3/8) decât dacă
ar concura numai cu soţul supravieţuitor nedezmoştenit (1/4, aşa cum
prevede art. 972 alin. (1) lit. d) din Noul Cod civil).
B decedat B decedat B decedat B decedat
U1 decedat T renunţător M renunţătoare
D S
V1
1/4
3/8
C
3/8
Având în vedere aceste inconveniente, propunem modificarea

alin. (2) al art. 972 Cod civil, în sensul că soţul supravieţuitor ar
urma să primească nu cota legală în concurs cu clasa mai apropiată,
ci media aritmetică a cotelor legale pe care legea i le conferă în
concurs cu fiecare dintre cele două clase de moştenitori legali.
Aplicând această propunere asupra ultimului exemplu, s-ar
ajunge la următoarele consecinţe:
copiii şi-ar primi rezerva lor succesorală (3/8);
soţul supravieţuitor ar beneficia de media aritmetică a cotelor de
1/4 (în concurs cu descendenţii) şi 3/4 (în concurs cu colateralii
ordinari), adică 1/2;
vărul primar va primi restul de 1/8.
Avantajele unei asemenea soluţii sunt: se respectă rezerva
succesorală a celor în drept să o primească, de exheredarea acestora
profită nu numai moştenitorul din clasa subsecventă, ci şi soţul
supravieţ uitor şi nu mai există riscul să acordăm succesorului legal
din clasa mai îndepărtată o cotă legală mai mare decât atunci când
concurează numai cu soţul supravieţuitor.
Faţă de cele arătate, propunem ca art. 972 alin. (2) din Noul Cod
civil să aibă următorul conţinut: „Cota soţului supravieţuitor care
vine la succesiune cu moştenitori legali aparţinând unor clase
diferite se stabileşte ca medie aritmetică a cotelor prevăzute la alin.
(1), pentru caz de concurs cu fiecare dintre clasele alături de care
este chemat să moştenească”.
În sfârşit, o ultimă problemă poate apărea în cazul în care soţul
supravieţuitor vine în concurs cu moştenitorii exheredaţi. Astfel, este
posibil să fie exheredaţi descendenţii, dar şi ascendenţii privilegiaţi. În
această situaţie, considerăm că se atribuie cota care se cuvine soţului
supravieţuitor în concurs cu descendenţii (deci 1/4 din moştenire), se
atribuie rezerva descendenţilor, restul se împarte între colateralii privile-
giaţi, presupunând că aceştia există, vor şi pot să vină la moştenire.
În doctrina anterioară intrării în vigoare a Codului civil din 2009
s-a pus problema de a şti cum se procedează în cazul existenţei a
două sau mai multe persoane care pretind drepturi succesorale în
1
calitate de soţi supravieţuitori .
În acest caz s-a susţinut 2 că partea (cota legală) de moştenire
cuvenită în mod normal unui soţ dintr-o căsătorie valabilă, la
moartea celuilalt soţ, se împarte între acesta şi soţul (soţii) inocent
(inocenţi) din căsătoria (căsătoriile) nulă (nule), ei fiind deopotrivă
de bună-credinţă. S-a mai arătat că o opinie contrară nu ar putea fi
acceptată întrucât s-ar micşora în mod neîntemeiat cota
moştenitorilor din clasa (clasele, în caz de exheredare) cu care vine
în concurs3. De lege lata, Codul civil din 2009 consacră expres
soluţia propusă anterior de doctrină, arătând în art. 972 alin. (3) că,
dacă în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au

Cu privire la un alt sistem de calcul al cotei succesorale a soţului supra-vieţuitor, a se vedea E.C.
Albulescu, Discuţii referitoare la cota succesorală a soţului supravieţuitor în unele situaţii speciale, în
Dreptul nr. 3, 2007, p. 34-48.
situaţia unui soţ supravieţuitor, cota legală cuvenită uneia dintre ele
se împarte în mod egal între acestea.
3.5. Dreptul la moştenire special al soţului supravieţui-tor

asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic
3.5.1. Precizări prealabile

În îndeplinirea operei sale de echitate, legiuitorului de la 1944
nu-i puteau scăpa sentimentele ce leagă pe soţi de bunurile şi
obiectele aparţinând gospodăriei casnice şi darurile de nuntă, care
cuprind şi ele amintirea unei căsătorii care a încetat prin moarte.
Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 319/1944, mobilele şi obiec-
tele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă, se
cuvin soţului supravieţuitor, peste cota sa succesorală, din celelalte
bunuri, ori de câte ori acesta nu vine în concurs cu descendenţii
soţului decedat.
Asemănător art. 5 din Legea nr. 319/1944, Codul civil, în art.
974, reglementează un drept special de moştenire al soţului
supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au
fost afectate folosinţei comune a soţilor, drept conferit soţului
supravieţuitor, dacă nu vine în concurs cu descendenţii.
3.5.2. Condiţiile speciale cerute pentru existenţa dreptului de

moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi
obiectelor de uz casnic
Pentru existenţa acestui drept special de moştenire, pe lângă
cerinţele generale1 (să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn,
să aibă vocaţie succesorală, să aibă calitatea de soţ), se cer a fi
îndeplinite şi două condiţii speciale:
soţul supravieţuitor să vină în concurs cu oricare din celelalte
clase de moştenitori, în afara clasei I;
0 Pentru amănunte: Fr. Deak, op. cit., p. 98 şi 101-102; Veronica Stoica, Soţul
supravieţuitor. Moştenitor legal şi testamentar, ed. II-a, Ed. Editas, Bucureşti, 2004,
p. 68 şi urm.
soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin

acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte.
În continuare vom analiza cele două condiţii necesare pentru
existenţa acestui drept special al soţului în viaţă 1.
a) Soţul supravieţuitor să nu vină în concurs cu clasa I, a
descendenţilor, indiferent de numărul lor; atunci mobilierul şi
obiectele de uz casnic vor fi incluse în masa succesorală şi
moştenirea se va împărţi conform art. 972 alin. (1) lit. a) şi art. 975
Cod civil2. Potrivit art. 972 alin. (1) lit. a) Cod civil, soţul
supravieţuitor moşte-neşte o pătrime din averea celuilalt soţ, când
vine la succesiune în concurs cu copiii defunctului sau cu
descendenţii lor, indiferent de grad.
Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu un singur descendent
al defunctului, aceste bunuri vor intra în masa succesorală şi se împart
potrivit dispoziţiilor art. 972 alin. (1) lit. a) Cod civil, care prevede
dreptul general de moştenire al soţului în concurs cu oricare clasă de
moştenitori (1/4 soţul supravieţuitor şi 3/4 ceilalţi moştenitori, care intră
în prima clasă, respectiv unicul descendent).
3
Se ridică problema dacă, în situaţia în care defunctul are un
singur descendent sau mai mulţi, şi îi înlătură de la moştenire, prin
exheredare, în masa succesorală, în vederea calculării rezervei
succesorale ce se cuvine descendenţilor, vor intra şi mobilierul şi
obiectele de uz casnic sau de aceste bunuri va beneficia soţul
supravieţuitor, considerându-se că vine în concurs doar cu clasele
subsecvente?
Considerăm că aceste bunuri se includ în masa succesorală, în
vederea calculării rezervei succesorale a descendentului exheredat,
având în vedere faptul că acesta, făcând parte din clasa I, înseamnă
că soţului supravieţuitor nu-i mai revin în totalitate acele bunuri,
potrivit condiţiei instituite de art. 974 Cod civil.
A se vedea şi G. BOROI, L. STĂNCIULESCU, op. cit., p. 554-556.

T.S., s. civ., dec. nr. 2213/1981, în Repertoriul… pe anii 1975–1980, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 138.
Fr. Deak, op. cit., p. 111, nota 72.
După calcularea rezervei succesorale a descendentului

exheredat, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au mai rămas nu
vor mai fi împărţite cu ceilalţi moştenitori, care vin la moştenire ca
efect al exheredării moştenitorilor din clasa I, respectiv cu
ascendenţii sau cu colateralii, indiferent din ce clasă fac parte, ci vor
reveni în totalitate soţului supravieţuitor.
În concluzie, soţul supravieţuitor nu este îndreptăţit să le culeagă în
cazul în care există descendenţi, iar pentru ascendenţi şi colaterali,
bunurile respective pot fi considerate ca nefăcând parte din masa
succesorală, excluderea acestora de la moştenire ar putea fi considerată
ca o exheredare în temeiul legii, potrivit art. 974 Cod civil 1.
După cum observăm, soţul în viaţă nu beneficiază de avantajul
cuprins în art. 974 Cod civil, decât când vine în concurs cu
ascendenţii şi colateralii defunctului. Prezenţa descendenţilor îl
împiedică a pretinde mobilierul şi obiectele de uz casnic, raţiunea
introducerii de către legiuitor a acestei restricţii fiind, desigur,
protejarea acestor moştenitori. Oricât de justificat ni s-ar părea
dreptul soţului în viaţă asupra bunurilor ce intră în masa succesorală
a predecedatului, mai ales când aceste bunuri au aparţinut
gospodăriei casnice, considerăm că niciodată nu trebuie ca în conflict
cu dreptul descendenţilor interesele acestora să fie sacrificate.
Având în vedere evoluţia familiei şi legăturile de afecţiune care
există între soţi şi copii, putem admite egalitatea de drepturi între
soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului, nu însă şi avantajarea
primului în detrimentul celorlalţi.
În schimb, în concurs cu oricare din celelalte rude în grad
succesibil (ascendenţi privilegiaţi, colaterali privilegiaţi, ascendenţi
ordinari şi colaterali ordinari) mobilierul şi obiectele de uz casnic nu
sunt incluse în masa succesorală. Ele vor reveni în totalitate, în mod
Plenul TS, dec. de îndrumare nr. 12/1968, în CD, 1968, p. 31; TS, dec. civ. nr.
2219/1971, în RRD nr. 8/1972, p. 160; TS, complet de 7 judecători, dec. civ. nr.
70/1978, în CD, 1978, p. 161-164; TS, dec. civ. nr. 2193/1979, în CD, 1979, p. 131;
TS, dec. civ. nr. 2213/1979, în CD, 1979, p. 121.
exclusiv, peste cota sa succesorală din celelalte bunuri, soţului

supravieţuitor1.
Sancţiunea prev ăzută de art. 1119 Cod civil, conform căruia
succesibilul vinovat de ascunderea sau sustragerea unor bunuri
succesorale nu poate lua nimic din bunurile ascunse, el pierzând partea
ce i-ar reveni din ele, nu este aplicabilă soţului supravieţuitor. Această
solu ţie este aplicată consecvent şi în practica judecătorească, cu
motivaţia că comoştenitorii, în afară de descendenţii defunctului, nu au
niciun drept asupra acestor bunuri, aşa că sustragerea lor nu este de
natură să-i prejudicieze prin crearea unor inegalităţi între ei2.
Sancţiunea prevăzută de art. 1119 Cod civil a fost instituită
numai pentru a se menţ ine raportul de egalitate între comoştenitori,
dar avându-se în vedere vocaţia succesorală a fiecărui succesor.
Soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin
donaţii sau legate făcute prin testament3.
Mobilierul şi obiectele de uz casnic vor fi moştenite de soţul
supravieţuitor conform art. 974 Cod civil numai în situaţia în care
4
defunctul nu a dispus de aceste bunuri prin acte juridice între vii sau
pentru cauză de moarte5.
Dispoziţiile art. 974 Cod civil privitoare la atribuirea
mobilierului şi obiectelor de uz casnic se aplică numai în cazul
devoluţiunii legale a moştenirii, nu şi în cazul unei moşteniri
testamentare care priveşte universalitatea bunurilor, dacă soţul
supravieţuitor nu a atacat testamentul şi nu a obţinut anularea lui.
Fr. Deak, op. cit., p. 112; TS, dec. de îndrumare nr. 12/1968, în CD, 1968, p.
30; TS, dec. civ. nr. 154/1972, în CD, 1972, p. 178-179; TS, s. civ. nr. 2193/1979, în
CD, 1979, p. 13.
TS, dec. civ. nr. 1439/1983, în CD, 1983, p. 90.
Testamentul trebuie să cuprindă legate care să confere vocaţie la unul sau mai
multe bunuri care intră în categoria bunurilor aparţinând gospodăriei casnice.
Avem în vedere doar actele cu titlu gratuit, iar din categoria acestora,
Iiberalităţile.
M. Eliescu, op. cit., p. 139; Fr. Deak, op. cit., p. 112, T.S. s. civ., dec. nr. 1792/1979, în CD, 1979, p.
123; T.S. s. civ., dec. nr. 2135/1984, în Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului
Suprem şi a altor instanţe pe anii 1980–1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 124, nr.
276; T.M.B., s. a III-a civ., dec. nr. 180/1992, în Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1993, p. 169,
nr. 141.
Legiuitorul a avut în vedere nu totalitatea bunurilor reprezentând

mobilier şi obiecte de uz casnic, ci numai partea soţului decedat din
bunurile comune, precum şi bunurile proprii ale defunctului, din
1
această categorie . Trebuie făcută precizarea că soţul supravieţuitor,
de regulă, are un drept de proprietate asupra unei părţi din bunurile
2
care au fost comune în timpul căsătoriei şi care au avut ca obiect
mobilier şi obiecte de uz casnic prevăzute în art. 974 Cod civil.
Numai cealaltă parte – aceea care aparţine soţului decedat – intră în
masa succesorală.
3
Bunurile proprii ale soţului supravieţuitor , precum şi partea sa
din bunurile comune4 care are ca obiect mobilier şi obiecte de uz
5
casnic nu intră în masa succesorală . Dacă defunctul a dispus de
partea sa din aceste bunuri prin donaţii făcute unui terţ sau prin
legate, bunurile respective nu mai pot fi dobândite de soţul
supravieţuitor în virtutea dreptului special consacrat de Codul civil.
Soţul supravieţuitor nu este rezervatar în ceea ce priveşte obiectul
acestui drept special de moştenire, rezerva soţului supravieţuitor fiind
recunoscută prin art. 1087 şi 1088 Cod civil numai cu privire la celelalte
bunuri care formează masa succesorală, iar dispoziţiile referitoare la
rezervă sunt de strictă interpretare, dat fiind caracterul lor derogator de
la principiul libertăţii persoanei de a dispune de bunurile sale. Astfel, el
nu este apărat prin lege împotriva unor liberalităţi ale defunctului având
ca obiect mobilierul şi obiectele de uz casnic, fie ele între vii (donaţii),
fie pentru cauză de moarte. Totuşi, aceste bunuri vor fi luate în calculul
rezervei cuvenite părinţilor şi soţului
0 T.S., s. civ., dec. nr. 154/1974, în CD, 1974, p. 177; T.S., s. civ., dec. nr.
2213/1979, în CD, 1979, p. 121.
1 I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. AII, Bucureşti, 1998, p. 83.
2 Bunurile proprii constituie excepţie de la comunitatea legală de bunuri şi
sunt limitativ prevăzute de lege (art. 340 Cod civil).
3 Pentru amănunte, vezi I.P. Filipescu, op. cit., p. 85; I. Albu, Dreptul familiei,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 133; Al. Bacaci, V.C. Dumitrache,
C. Hageanu, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 112–113; E. Florian,
Dreptul familiei, Ed. Limes, Cluj, 2003, p. 98; T. Bodoaşcă, Dreptul familiei, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2005, p. 164.
4 M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed. Academiei,
supravieţuitor, iar ca urmare vor putea servi la întregirea ei în cazul

în care soţul decedat le va fi dezafectat de la destinaţia prevăzută de
art. 974 Cod civil.
Dacă defunctul a dispus numai de o parte din aceste bunuri,
dreptul soţului supravieţuitor va opera cu privire la partea rămasă
neatinsă din acestea.
Bunurile să fi fost afectate folosinţei comune a soţilor, în caz
contrar soţul supravieţuitor neputându-se bucura de dreptul special
de moştenire. Condiţia se desprinde din interpretarea literală a art.
974 Cod civil care prevede că: „...soţul supravieţuitor moşteneşte...
mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei
comune a soţilor”.
1
Astfel, în cazul căsătoriei putative datorită bigamiei, stabilirea
drepturilor succesorale ale soţilor supravieţuitori asupra mobilierului şi
obiectelor de uz casnic urmează să se facă în funcţie de afectaţiunea lor
2
concretă folosinţei comune în cadrul menajului casnic .
Astfel, soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă va culege
bunurile din această categorie, pe care le-a folosit în cadrul gos-
podăriei casnice împreună cu defunctul, iar soţul supravieţuitor de
bună-credinţă, din căsătoria nulă, dar putativă, va culege şi el pe cele
din gospodăria comună cu defunctul, fără a se lua în considerare
valoarea bunurilor3.
3.5.3. Noţiunea de mobilier şi obiecte de uz casnic

Dispoziţiile art. 974 Cod civil nu fac niciun fel de precizare cu
privire la noţiunea de mobilier şi obiecte de uz casnic, dând astfel
posibilitatea doctrinei, dar în mod special jurisprudenţei să
stabilească conţinutul concret al acestor noţiuni.
Prin întrebuinţarea expresiei „obiecte de uz casnic”, legiuitorul a
voit să precizeze că numai lucrurile din casă fac obiectul acestui
Potrivit art. 304 Cod civil, căsătoria nulă se consideră putativă dacă la
încheierea ei există buna-credinţă a ambilor soţi sau numai a unuia dintre ei. Pentru
amănunte vezi I.P. Filipescu, op. cit., p. 209.
drept special, recunoscut soţului în viaţă. Criteriul obiectiv de

determinare a acestor bunuri se referă la bunuri care prin natura lor
sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice.
De exemplu, considerăm că ar fi astfel de bunuri: mobilierul,
aspiratorul, maşina de gătit, maşina de spălat rufe, precum şi orice alte
bunuri care prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei
casnice şi care au fost folosite de soţi în acest scop, corespunzător
nivelului de trai al soţilor, nivelului lor profesional şi cultural, în aşa fel
încât, în ipoteza în care soţul supravieţuitor ar veni în concurs cu alte
clase de moştenitori în afara descendenţilor, el să nu fie privat de
folosinţa unor bunuri care intrau efectiv în gospodăria casnică,
modificându-i-se fără o temeinică justificare condiţiile de viaţă.
Ne întrebăm dacă astăzi, în condiţiile economiei de piaţă, când
se conturează o anume diferenţiere între categoriile sociale, din punct
de vedere al dobândirii de către unii a unor venituri foarte mari în
raport cu veniturile medii pe economie obţinute de către alte
categorii de oameni, conţinutul concret al bunurilor vizate de art. 974
Cod civil nu ar putea fi variat.
Astfel, în cazul soţilor cu venituri foarte mari care nu au fost
privaţi de folosirea efectivă a unor bunuri de valori mari, bunuri care
intrau în uzul curent al soţilor (spre exemplu mobila scumpă, telefon,
fax) spre deosebire de alte categorii de soţi care dobândeau aceste
bunuri în scopul unor investiţii, aceste bunuri trebuie să intre în
categoria celor avute în vedere de art. 974 Cod civil, întrucât soţului
supravieţuitor trebuie să i se asigure o continuitate a condiţiilor de
viaţă în cadrul gospodăriei casnice.
De exemplu, s-a considerat că aparatul de radio, televizorul,
aparatul de fotografiat, frigiderul, biblioteca, mobila de bucătărie,
sufragerie, dormitor, congelatorul, covoarele, perdelele sunt obiecte
1
integrate gospodăriei de uz curent , ţinând seama de condiţiile şi
nivelul de viaţă al familiei. A se da o altă interpretare textului
menţionat mai sus ar însemna ca, după moartea unui soţ, moştenitorii
de sânge ai acestuia să urmărească distrugerea şi desfiinţarea
gospodăriei defunctului, ceea ce nu ar fi putut fi în atenţia
T.S., dec. civ., nr. 2737/1973, în Repertoriu… pe anii 1969-1975, p. 208.

legiuitorului. Faptul că aceste bunuri au aparţinut soţului defunct nu este

de natură să modifice regimul succesoral instituit cu privire la aceste
bunuri, întrucât dispoziţia legală nu ţine seama de provenienţa
1 2
bunurilor , ci de destinaţia lor . Acesta fiind singurul criteriu ce urmează
a fi avut în vedere la caracterizarea bunurilor, este lipsită de relevanţă
multitudinea lor, chiar dacă sunt de acelaşi fel, întrucât nu interesează
posibilitatea folosirii lor simultane ca bunuri de uz casnic3.
Trebuie precizat faptul că nu prezintă importanţă juridică locul
unde se aflau bunurile în momentul decesului celuilalt soţ. Instanţa
supremă a statuat că, dacă soţii au avut gospodării separate, în loca-
lităţi diferite, soţul supravieţuitor are dreptul la totalitatea bunurilor
care intră în categoria mobilierului şi obiectelor de uz casnic, potrivit
destinaţiei lor, indiferent de locul unde ele se aflau în momentul
4
decesului celuilalt soţ .
De asemenea, considerăm că nu prezintă relevanţă în stabilirea
conţinutului noţiunii de obiecte de uz casnic faptul că aceste bunuri au
fost dobândite de soţul defunct în perioada de timp cât ei se aflau
despărţiţi în fapt, întrucât, potrivit legislaţiei noastre, separaţia în fapt a
soţilor nu atrage după sine desfacerea căsătoriei5, iar bunurile dobândite
de soţul defunct în această perioadă servesc folosinţei comune a soţilor,
neprezentând importanţă data şi condiţia dobândirii lor.
De asemenea, în categoria acestor bunuri intră şi creanţ a în
despăgubire pentru stricăciuni cauzate mobilierului din casă sau
celorlalte obiecte din gospodărie6.
Cu privire la cel de-al doilea criteriu, referitor la afectaţiunea
7
dată de soţi acestor bunuri, în literatura de specialitate s-a arătat că
T.S., completul de 7 jud., dec. nr. 70/1978, p. 161; T.S., s.civ., dec. nr.
1729/1979, în CD, 1979, p. 123.
T.S., dec. civ., nr. 1732/1977, în Repertoriu… pe anii 1975-1980, p. 138.
I. Mihuţă, Probleme de drept în materia dreptului familiei, dreptului muncii şi
dreptului procesual civil, din practica Tribunalului Suprem pe semestrul al II-lea al
anului 1978, în RRD nr. 10, 1979, p. 40-41.
T.8., s.civ., dec. nr. 1248/1974, în Repertoriu… pe anii 1969–1975, p. 209;
T.S., s.civ., dec. nr. 176211977, Repertoriu… pe anii 1975–1980, p. 138.
Dacă soţii au fost separaţi în fapt cel puţin 2 ani, divorţul poate avea loc la
cererea oricăruia dintre ei [art. 373 lit. c) Cod civil]. A se vedea LAURA
MACAROVSCHI, op. cit., p. 67 şi urm.; EMESE FLORIAN, op. cit., p. 97 şi urm.
E. Safta-Romano, op. cit., p. 113–114.
E. Safta-Romano, op. cit., p. 111. Autorul arată că prof. univ. dr. Fr. Deak în
unii autori în determinarea acestor criterii nu au avut în vedere şi

acest aspect.
Ţinând cont de criteriile după care au fost stabilite categoriile de
obiecte de uz casnic, nu intră în această categorie următoarele
bunuri:
bunurile care prin natura lor nu pot fi folosite în cadrul
gospodăriei casnice propriu-zise ca spre exemplu: imobilele, auto-
turismul sau alte vehicule, pianul etc.
bunurile destinate exercitării profesiei sau meseriei defunctului1,
nici atunci când soţii au avut aceeaşi profesie sau meserie.
Nu interesează dacă bunul a fost dobândit cu mijloacele proprii
2
ale soţului defunct sau cu mijloace bunuri comune , ci important este
ca bunul să fie afectat exercitării unei îndeletniciri cu titlu
profesional, şi nu unei activităţi întâmplătoare, vremelnice sau făcute
din pasiune.
bunurile cărora, deşi prin natura şi destinaţia lor ar putea fi
folosite în gospodărie, totuşi nu li s-a dat această afectaţiune, întrucât
au fost dobândite în alt scop (spre exemplu, în scop de investiţii) 3;
bunurile de uz personal al soţilor, bunuri care, în relaţiile
patrimoniale dintre soţi, constituie bunuri proprii potrivit art. 340 lit. b)
4
din Codul civil. Aceste bunuri, de regulă, sunt afectate uzului personal
şi exclusiv al unuia dintre soţi, şi nu folosirii lor în gospodăria casnică;
5
bunurile de lux, cum sunt bijuteriile , operele de artă, obiectele
rare, de valori foarte mari, nu intră în categoria obiectelor de uz
casnic;
bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animalele de muncă,
producţie, unelte necesare desfăşurării unor astfel de îndeletniciri).
determinarea acestor criterii ar fi avut în vedere doar natura intrinsecă a bunului, nu

şi afectaţiunea dată acestui bun.
T. Jud. Hunedoara, dec.civ., nr. 736/1983, în RRD nr. 3, 1984, p. 72.
I.P. Filipescu, op. cit., p. 100.
Fr. Deak, op. cit., p. 115; T.S., dec., nr. 12/1968, op. cit., p. 146.
T. Bodoască, Opinii privind regimul juridic al bunurilor proprii de uz
personal, în Dreptul nr. 1, 2007, p. 39 şi urm.
L. Pîrvu, Regimul juridic al bunurilor de valoare deosebită dobândite în
timpul căsătoriei (I), în Dreptul nr. 10, 1992, p. 45 şi urm.; S. Şerban, Regimul
juridic al bunurilor de valoare deosebită dobândite în timpul căsătoriei (II), în
Dreptul nr. 10, 1992, p. 49 şi urm.
În condiţiile vechii reglementări, literatura juridică şi jurispru-

denţa nu au fost unitare în ceea ce priveşte calificarea acestor bunuri
ca obiecte de uz casnic, astfel încât au existat controverse pe această
temă.
1
Unii autorii , de altfel în minoritate, susţin teza potrivit căreia,
bu-nurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti intră în categoria bunurilor
pe care le-a avut în vedere legiuitorul în art. 974 Cod civil (similar
art. 5 din Legea nr. 319/1944).
Aceştia aduc ca argumente faptul că atât timp cât soţul decedat
nu a dispus printr-un legat de aceste bunuri, el a dorit ca, în virtutea
relaţiilor personale şi patrimoniale caracteristice vieţii de familie, să
nu fie afectată calitatea vieţii celuilalt soţ, acesta neputând fi astfel
privat de existenţa acestor bunuri2.
S-a mai susţinut că trebuie luat în considerare şi faptul că
„aceste bunuri sunt absolut necesare pentru asigurarea pe cât
posibil a unor condiţii elementare de muncă şi viaţă, a însăşi
3
gospodăriei ţărăneşti” , astfel încât includerea acestor bunuri în
masa succesorală ar conduce la destrămarea gospodăriei ţărăneşti şi
la afectarea funcţiei social-economice a gospodăriilor populaţiei.
Textul de lege, art. 974 Cod civil, are în vedere numai „obiectele
de uz casnic”, şi nu bunurile gospodăreşti în general, cum ar fi cele
care fac parte din gospodăria ţărănească (animale de muncă, unelte
agricole ş.a.). De asemenea, includerea acestor bunuri în cele avute
în vedere de art. 974 Cod civil (similar art. 5 din Legea nr. 319/1944)
ar fi inechitabilă, mai ales atunci când soţul supravieţuitor ar veni în
concurs cu moştenitorii din clasa a II-a care nu ar beneficia de ele,
avându-se în vedere natura juridică a acestui drept special al soţului
supravieţuitor. În sprijinul acestor opinii s-a avut în vedere şi faptul
că neincluderea acestor bunuri în categoria celor vizate de art. 974
Cod civil (art. 5 din Legea nr. 319/1944) nu duce la destrămarea
gospodăriei ţărăneşti, întrucât soţul supravieţuitor, pe lângă partea sa
1
H.A. Ungur, În legătură cu dreptul de moştenire special al soţului supravie
ţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, în RRD nr. 11,
1988, p. 11.
H.A. Ungur, loc. cit., p. 15.
H.A. Ungur, loc. cit., p. 11.
de proprietate din aceste bunuri, stabilită în raport de contribuţia adusă

la dobândirea lor, beneficiază şi de o cotă-parte din moştenire, potrivit
dispoziţiilor art. 972 Cod civil, care include şi partea soţului decedat din
aceste bunuri, fapt ce permite naşterea unor noi gospodării ţărăneşti.
Considerăm că aceste bunuri nu pot fi asimilate cu bunurile de
uz profesional, deci cele destinate exercitării profesiei [art. 340 lit. c)
din Codul civil] de agricultor pentru că practicarea unor astfel de
îndeletniciri în gospodăria ţărănească presupune folosirea anumitor
bunuri care prin destinaţia lor nu pot fi incluse în categoria celor
vizate de art. 974 Cod civil.
Precizăm că legiuitorul când a folosit sintagma „obiecte de uz
casnic” a avut în vedere numai bunurile care se folosesc exclusiv în
casă, astfel încât, dacă dorea să dea o interpretare mai largă acestei
noţiuni, credem că era suficient să se refere doar la bunurile
aparţinând gospodăriei unei familii în general, textul fiind astfel de
strictă interpretare.
Considerăm că textul legii rezolvă clar problema legată de
bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti, acesta dând posibilitatea
unei interpretări numai cu privire la stabilirea criteriilor care trebuie
avute în vedere pentru a determina cu exactitate care bunuri fac parte
din gospodăria casnică.
Mai adăugăm că, astăzi, în condiţiile reconstituirii şi constituirii
dreptului de proprietate asupra pământului potrivit prevederilor Legii
fondului funciar nr. 18/1991 şi a privatizării agriculturii, includerea
bunurilor gospod ăriei ţărăneşti în categoria celor vizate de art. 974
Cod civil ar fi mai inechitabilă, micşorând în mod cu totul
nejustificat drepturile succesorale ale moştenitorilor din clasele II–IV
care ar veni în concurs cu soţul supravieţuitor. O asemenea tendinţă
de limitare a drepturilor succesorale poate fi explicată sub regimul
trecut, în orice caz nu mai poate fi susţinută ast ăzi, în condiţiile unei
economii de piaţă, nici de lege lata, nici de lege ferenda.
După ce am văzut care sunt bunurile care nu intr ă în categoria
celor prevăzute de art. 974 Cod civil, putem preciza că toate celelalte
bunuri se înscriu în categoria celor avute în vedere de legiuitor, dacă
1
îndeplinesc următoarele condiţii :
M. Eliescu, op. cit., p. 138; J. Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 36.
să fie mobile, imobilele, fie chiar şi prin destinaţie, nu pot

aparţine gospodăriei casnice;
să fie de valoare obişnuită, uzuală; operele de artă şi obiectele
rare de o valoare deosebită, obiecte de lux, nu sunt cuprinse;
să fie destinate folosinţei comune a soţilor, ţinându-se seama de
nivelul de trai obişnuit al soţilor;
să fi aparţinut soţului defunct ca bunuri proprii sau să reprezinte
partea din bunurile comune ce s-ar fi cuvenit acestuia, în urma
împărţirii bunurilor comune, ţinându-se seama de contribuţia
fiecăruia la dobândirea acestora, cu condiţia ca ele să fi fost aduse în
1
gospodăria casnică şi să fi fost folosite potrivit scopului lor .
Putem observa că legiuitorul român a admis prioritatea soţului
supravieţuitor când este vorba de bunurile ce intră în menajul comun
al soţilor, chiar dacă, prin aceasta, drepturile celorlalţi moştenitori ar
deveni iluzorii, dar a dorit să evite situaţia nedreaptă ca înşişi copiii
defunctului să nu fie victimele consacrării acestui drept.
3.5.4. Natura juridică a dreptului special de moştenire al

soţului supravieţuitor
Până în anul 1968, practica judecătorească nu era unitară în ceea
ce priveşte dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor asupra
mobilierului şi obiectelor de uz casnic. Unele instanţe au decis că
aceste bunuri revin soţului supravieţuitor în virtutea unui legat
prezumat de lege pentru soţul supravieţuitor, supus reducţiunii pentru
întregirea rezervei ascendenţilor privilegiaţi când vine în concurs cu
aceştia sau numai cu unul dintre ei.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că aceste bunuri se
cuvin în totalitate soţului supravieţuitor, chiar şi atunci când, venind
la succesiune împreună cu părinţii soţului decedat sau numai cu unul
din ei, s-a diminuat rezerva acestora.
Literatura juridică de specialitate înclină spre a considera că natura
juridică a dreptului consacrat de art. 974 Cod civil este aceea a unui
T.S., s. civ., dec. civ. nr. 1729/1979, în RRD nr. 2, 1980, p. 59.
legat prezumat de lege1. Legatul prezumat de lege constituie un

preciput legal, adică un folos patrimonial pe care legea presupune că
defunctul a voit să îl facă soţului său peste partea legiuită 2.
Constituind un legat prezumat de lege, dreptului special al
soţului supravieţuitor i se aplică regulile specifice devoluţiunii testa-
mentare a moştenirii.
3
Potrivit acestor reguli apar următoarele consecinţe :
0 soţul care Iasă moştenirea poate să înlăture dreptul special al
soţului supravieţuitor, fie dispunând de aceste bunuri prin acte între
sau legate, fie dezmoştenindu-l pe soţul supravieţuitor 4;
0 în concurs cu moştenitorii rezervatari (părinţii defunctului)
soţul supravieţuitor are dreptul la aceste bunuri numai în limita
cotităţii disponibile. Dacă rezerva părinţilor este atinsă, se poate cere
reducţiunea în măsura reclamată de reîntregirea rezervei;
1 dacă vine în concurs cu moştenitorii nerezervatari, soţul supra-
vieţuitor culege aceste bunuri cu excluderea acestora, chiar dacă ele
5
ar alcătui întreaga moştenire ;
2 soţul supravieţuitor poate opta în mod diferit în privinţa moş-
tenirii legale şi a legatului prezumat;
3 soţul supravieţuitor este obligat să contribuie la plata datoriilor
şi sarcinilor succesiunii proporţional cu valoarea porţiunii succe-
sorale la care este chemat în virtutea legii;
6
4 cu privire la aceste bunuri nu operează art. 1119 Cod civil ,
soţul supravieţuitor având calitatea de legatar.
M. Eliescu, op. cit., p. 140; C. Stătescu, op. cit., p. 147.

M. Eliescu, op. cit., p. 141; T. Jud. Covasna, s. civ., nr. 4/1971, în CD, 1972, p. 177.
M. Eliescu, op. cit., p. 141; Fr. Deak, op. cit., p. 118.
St.D. Cărpenaru, Dreptul de moştenire, în Dreptul civil. Contracte speciale.
Dreptul de autor. Dreptul de moştenire, Bucureşti, 1983, p. 418.
Potrivit art. 1119 alin. (1) Cod civil: „Succesibilul care, cu rea-credinţă, a
sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie
supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar
dacă anterior renunţase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile
sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia
ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat”, iar potrivit alin. (2) al
aceluiaşi articol „Moştenitorul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) este ţinut să
plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire,
inclusiv cu propriile sale bunuri”.
Invocând art. 650 din Codul civil de la 1864, potrivit căruia

„succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin
testament”, similar astăzi art. 955 alin. (1) Cod civil care arată că
„patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în
măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin
testament”, plenul Tribunalului Suprem, prin decizia de îndrumare
nr. 12 din 30 decembrie 1968, a tranşat controversele existente în
sensul că mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice,
precum şi darurile de nuntă nu revin soţului supravieţuitor în virtutea
unui legat prezumat de lege. Soluţia este pe deplin aplicabilă şi după
intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, cu precizarea că dreptul
special are în vedere, aşa cum arată art. 974 din Codul civil,
mobilierul şi obiectele de uz casnic.
În dreptul nostru, succesiunea poate fi doar legală sau testa-
mentară, nefiind cunoscută instituţia legatului prezumat.
Prin urmare, dreptul special al soţului supravieţuitor prevăzut de
art. 974 Cod civil este un drept de moştenire legală, cu o destinaţie
1
specială .
Consecinţele sunt următoarele:
bunurile respective se cuvin soţului supravieţuitor numai în
măsura în care soţul defunct nu a dispus de acestea prin acte între vii
sau pentru cauză de moarte;
bunurile prevăzute în art. 974 Cod civil se cuvin în totalitate
soţului supravieţuitor. Rezerva părinţilor se calculează numai în
raport de celelalte bunuri (dacă există), ei neavând vocaţie succe-
sorală legală şi nici rezervă cu privire la aceste bunuri 2;
soţul supravieţuitor nu poate opta diferit cu privire la dreptul
principal de moştenire şi la cel special; trebuie să fie respectat
principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale3;
soţul supravieţuitor va răspunde pentru pasivul succesiunii
proporţional cotei-părţi din masa succesorală care i-a revenit
conform art. 972 Cod civil.
St.D. Cărpenaru, Dreptul de moştenire, op. cit., p. 419.

3.6. Clauza de preciput1
3.6.1 Noţiune
Articolul 333 alin. (1) Cod civil prevede că: „Prin convenţie
matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără
plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre
bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau coproprietate. Clauza
de preciput poate fi stipulată în beneficiul oricăruia dintre soţi sau
numai în favoarea unuia dintre ei”. Pornind de la aceste dispoziţii,
vom defini clauza de preciput drept acordul de voinţă al soţilor
sau, după caz, al viitorilor soţi, cuprins în convenţia matrimonială,
în virtutea căruia soţul supravieţuitor este îndrituit să preia, fără
plată, înaintea partajului moştenirii, unul sau mai multe bunuri
comune deţinute în devălmăşie sau coproprietate.
Ca atare, clauza de preciput este un accesoriu al convenţiei
2
matrimoniale, fiind supusă normelor legale privitoare la convenţii ,
în general, precum şi celor incidente în materia convenţiilor matri-
moniale, în special.
În ceea ce priveşte forma pe care trebuie să o îmbrace clauza de
preciput, putem afirma că, pentru a fi producătoare de efecte juridice,
trebuie să fie încheiată în formă autentică, întrucât clauza de
preciput, reprezentând un act accesoriu convenţiei matrimoniale, care
constituie un act solemn, înseamnă că aceasta va urma soarta actului
principal [art. 330 alin. (1) Cod civil]3.
0 Este o instituţie nou reglementată în dreptul nostru, de inspiraţie franceză.

Pentru amănunte, a se vedea I. POPA, Clauza de preciput, RRDP nr. 4/2011.
1 Pentru amănunte privind condiţiile de validitate ale actului juridic civil, a se
vedea G. BOROI, CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU, op. cit., p. 122-169.
2 Art. 330 alin. 1 Cod civil prevede că: „Sub sancţiunea nulităţii absolute,
convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu
consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură
autentică, specială şi având conţinut predeterminat”. A se vedea G. AIOANEI, E.
POENARU, Căsătoria şi divorţul, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 102.
3.6.2 Caracterele juridice ale clauzei de preciput

Clauza de preciput este o convenţie cu titlu gratuit, aşa cum
rezultă din dispoziţiile art. 333 alin. (1) Cod civil „... să preia fără
plată...”.
Clauza de preciput are caracter aleatoriu cu privire la bene-
ficiarul ei, necunoscându-se momentul morţii unuia dintre soţi.
Clauza de preciput are aplicabilitate numai în cadrul rapor-
turilor patrimoniale de familie, întrucât numai soţii sau viitorii soţi
pot stipula o astfel de clauză.
Clauza de preciput are ca izvor convenţia matrimonială, astfel încât
dispoziţiile legii referitoare la ea sunt de strictă interpretare şi, ca atare,
se poate naşte numai în condiţiile şi formele prevăzute de lege.
Clauza de preciput este o convenţie translativă de proprietate,
întrucât se transmite cota-parte a dreptului de proprietate asupra
bunului care formează obiectul clauzei de preciput, şi nu proprietatea
asupra bunului în întregul său, pentru că soţul supravieţuitor deţine
deja partea sa de proprietate asupra bunului (art. 333 Cod civil
prevede că soţul supravieţuitor poate prelua „...unul sau mai multe
bunuri comune deţinute în devălmăşie sau coproprietate...”).
Clauza de preciput e o convenţie afectată de modalităţi.
Realizarea ei depinde de un eveniment viitor şi nesigur (predecesul
unuia dintre soţi), astfel încât, în ceea ce-l priveşte pe soţul decedat,
ea e afectată de o condiţie rezolutorie, iar în ceea ce-l priveşte pe
soţul rămas în viaţă, de o condiţie suspensivă.
Clauza de preciput este supusă reducţiunii [în condiţiile art.
1096 alin. (1) şi (2) Cod civil] atunci când se depăşeşte cotitatea
disponibilă în limitele căreia defunctul poate dispune, nu şi
raportului donaţiilor.
Clauza de preciput devine caducă în cazul în care încetează
comunitatea de bunuri în timpul vieţii soţilor (spre exemplu, ca
urmare a declarării nulităţii căsătoriei sau a desfacerii căsătoriei),
soţul beneficiar decedează înaintea soţului dispunător, bunurile care
au format obiectul clauzei de preciput au fost înstrăinate prin vânzare
la cererea creditorilor comuni.
Clauza de preciput se execută în natură şi, pe cale de excepţie, prin
echivalent atunci când bunul ce a format obiectul ei a pierit fortuit
sau a format obiectul urmăririi creditorilor defunctului [art. 367 pct.

d) Cod civil].
3.6.3 Beneficiarii clauzei de preciput

Beneficiarii clauzei de preciput sunt viitorii soţi, în cazul în care
convenţia matrimonială în care este prevăzută clauza de preciput este
încheiată înainte de căsătorie, sau soţii, atunci când clauza de
preciput este cuprinsă într-o convenţie matrimonială încheiată
ulterior căsătoriei, în vederea schimbării regimului matrimonial sau
în situaţia în care soţii hotărăsc să stipuleze clauza de preciput după
momentul încheierii căsătoriei şi a convenţiei matrimoniale.
Legea nu specifică dacă această clauză de preciput trebuie să fie
reciprocă sau poate fi stipulată unilateral, în sensul că unul dintre soţi,
anume desemnat, va prelua bunul (bunurile) sub condiţia de a
supravieţui celuilalt. Dar, din art. 333 alin. (4) Cod civil, care prevede:
„Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în
timpul vieţii soţilor, când soţul beneficiar a decedat înaintea soţului
dispunător ori când aceştia au decedat în acelaşi timp...”, rezultă că
această clauză poate fi stipulată unilateral sau poate avea caracter
reciproc, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
3.6.4. Obiectul clauzei de preciput

Soţii vor putea să prevadă clauza de preciput în convenţia
matrimonială prin care adoptă regimul matrimonial de comunitate, în
care există bunuri comune în devălmăşie sau bunuri comune în
coproprietate.
Obiectul preciputului îl pot constitui doar bunurile prevăzute cu
titlu particular, nu şi cu titlu universal, cum ar fi:
o sumă de bani determinată sau determinabilă;
bunuri în proprietate sau uzufructul lor;
bunuri determinate în natură;
o cantitate de bunuri de gen.
3.6.5. Natura juridică a clauzei de preciput

Clauza de preciput are natura juridică a unei liberalităţi special
reglementată prin lege, fiind inclusă în convenţia matrimonială, astfel
încât, chiar dacă preluarea se face cu titlu gratuit, această clauză de
1
preciput nu poate fi asimilată donaţiei din următoarele considerente:
bunurile preluate de soţul supravieţuitor fac parte din masa
bunurilor comune ale soţilor, neexistând o micşorare a patrimoniului
unuia dintre soţi prin executarea ei, cu atât mai mult cu cât
executarea clauzei de preciput are loc după moartea unuia dintre soţi;
se produce o micşorare a unui patrimoniu, dar este vorba de
patrimoniul care trece la moştenitorii soţului predecedat; vorbim de o
micşorare a masei succesorale;
intenţia soţului nu este de a-l gratifica pe celălalt, ci de a asigura
acestuia beneficiul proprietăţii unui bun sau unor bunuri care le
aparţin;
în cazul donaţiei, atât dispunătorul, cât şi gratificatul sunt
determinaţi în momentul încheierii contractului, pe când în cazul
clauzei de preciput beneficiarul acesteia e o persoană determinabilă,
în persoana unuia dintre soţi;
donaţia între soţi este revocabilă, pe când clauza de preciput
este, prin esenţa sa, irevocabilă (ea nu poate fi revocată nici măcar
pentru cauzele legale prevăzute de lege pentru toate donaţiile), dar
poate fi înlăturată prin modificarea regimului matrimonial;
donaţia între soţi nu poate avea ca obiect al prestaţiei
donatorului un bun aflat în devălmăşie, pe când clauza de preciput
are ca obiect numai asemenea bunuri.
Clauza de preciput nu poate fi asimilată nici legatului, având în

vedere că:
legatul constă într-un act unilateral de voinţă, pe când clauza de
preciput reprezintă un acord de voinţe;
legatul este, prin esenţa sa, un act revocabil, pe când clauza de
preciput este irevocabilă;
D. LUPAŞCU, C.M. CRĂCIUNESCU, Reglementarea clauzei de preciput în Noul Cod civil român,
www.jur.ro.
legatul poate îmbrăca şi alte forme în afara celei autentice (poate

fi cuprins într-un testament olograf - art. 1041 Cod civil), pe când
clauza de preciput, pentru a fi valabilă, trebuie să îmbrace forma
autentică;
ca şi în cazul donaţiei, şi în cazul legatului legatarul este o
persoană determinată, ceea ce nu este valabil în cazul clauzei de
preciput;
bunurile care fac obiectul preluării gratuite nu aparţin
patrimoniului unuia dintre soţi, ci masei bunurilor comune, iar
beneficiarul nu este cunoscut la momentul stipulării clauzei;
clauza de preciput nu poate fi stipulată prin testamentul unuia
dintre soţi (ca în cazul legatului), ea putând fi adoptată doar prin
convenţia matrimonială.
Clauza de preciput nu poate fi asimilată nici unei clauze de
partaj inegal al bunurilor comune, pentru că aceasta din urmă se
poate executa oricând, respectiv atunci când soţii convin să îşi
împartă bunurile comune în timpul căsătoriei, la desfacerea sau
încetarea acesteia.
Reducţiunea liberalităţilor se aplică în baza unei prevederi
exprese a legii şi clauzei de preciput, chiar dacă nu face parte din
categoria liberalităţilor expres reglementate de lege, pentru a se putea
respecta dispoziţiile imperative cu privire la drepturile moştenitorilor
rezervatari.
3.7. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
3.7.1. Noţiune
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor asupra casei în care a
locuit cu defunctul are ca izvor Codul civil care, în art. 973 alin. (1),
prevede că: „Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui
drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale
beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit
până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din
bunurile moştenirii”.
Statutul succesoral al soţului supravieţuitor cu privire la dreptul

de abitaţie ar putea fi îmbunătăţit faţă de reglementarea în vigoare,
prin crearea posibilităţii soţului supravieţuitor de a locui în casa
defunctului până în momentul încetării din viaţă, cu rezerva
restrângerii dreptului de folosinţă până la limita în care ar putea locui
în condiţii normale de viaţă.
Acest drept se naşte în momentul deschiderii succesiunii, în
persoana soţului supravieţuitor.
3.7.2. Condiţii
Pentru ca soţul supravieţuitor să poată pretinde dreptul de abitaţie,
Codul civil cere îndeplinirea unor condiţii care nu sunt prevăzute expres,
dar care rezultă din însuşi conţinutul articolului 973:
soţul în viaţă să nu fie titular al niciunui drept real de a folosi o

altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale1
Impunerea acestei condiţii este firească, dacă ţinem seama de
scopul pe care l-a urmărit legiuitorul prin înscrierea dispoziţiei
prevăzute de art. 973 Cod civil, care a fost de a scuti pe soţ de
neplăcerile lipsei de locuinţă, tocmai în unul din cele mai grele
momente ale vieţii sale; or, dacă soţul în viaţă beneficiază de o astfel
de locuinţă, atunci nu-şi mai găsea justificare acest drept;
casa, care formează obiectul dreptului de abitaţie, să facă parte

din bunurile moştenirii
În legătură cu această condiţie, în doctrină au existat controverse
al căror subiect de dezbatere (casa) a pornit de la prevederea „…
aceasta face parte din succesiune” întâlnită în dispoziţiile art. 4 al
Legii nr. 319/1944, lege care a reglementat dreptul de abitaţie al
soţului supravieţuitor până la intrarea în vigoare a Codului civil din
2
2009; astfel încât unii autori susţineau ideea că legiuitorul a avut în
T. Jud. Satu-Mare, dec. civ. nr. 249/1968, cu notă de C. Bîrsan, în RRD nr. 9,
1983, p.134.
vedere faptul că locuinţa, care face parte din moştenire, poate fi

proprietatea exclusivă sau comună a defunctului (dobândită
împreună cu soţul supravieţuitor sau cu altul). Autorii acestei opinii
arătau că în caz de proprietate comună (în devălmăşie sau pe cote-
părţi) dreptul de abitaţie vizează numai partea care a aparţinut
defunctului, căci partea proprie a soţului supravieţuitor îi aparţine cu
titlu de proprietate, iar asupra cotei-părţi ce aparţine altuia nu poate
1
dobândi niciun drept prin moştenire .
Alţi autori2 considerau că dreptul de abitaţie nu se va naşte în
situaţia în care casa de locuit era proprietatea ambilor soţi, pentru că
soţul supravieţuitor va continua să locuiască în imobil ca titular al
dreptului de proprietate pe cote-părţi asupra casei sau apartamentului.
Având în vedere că noua reglementare [art. 973 alin. (1) Cod
civil] nu diferă semnificativ de cea anterioară (art. 4 din Legea nr.
319/1944), ne raliem şi noi opiniei primilor autori, potrivit căreia
casa poate face parte din moştenire în total sau în parte – deci poate
să fie proprietatea exclusivă sau comună a soţilor, pentru ca soţul
supravieţuitor să beneficieze de dreptul de abitaţie. Considerăm că
aşa ar fi corect, întrucât se poate întâmpla ca partea (cota) soţului
supravieţuitor din proprietatea comună să fie foarte mică, deoarece
contribuţia acestuia la dobândirea imobilului a fost mică, mai ales în
condiţiile economiei de piaţă, când s-a creat posibilitatea înfiinţării
de societăţi comerciale, în care unul din soţi să poată deveni patron al
unei astfel de societăţi, astfel încât veniturile lui să fie cu mult mai
mari faţă de ale celuilalt soţ, iar în ipoteza unui partaj succesoral,
înainte de expirarea termenului prevăzut de art. 973 Cod civil, soţul
supravieţuitor să se găsească în situaţia evacuării, dacă locuinţa va fi
atribuită altui comoştenitor;
la data deschiderii moştenirii soţul supravieţuitor să fi locuit în
casa care formează obiectul dreptului de abitaţie
Având în vedere prevederile legii din care rezultă această condiţie
„…un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data

I. Zinveliu, Dreptul de moştenire, Ed. Dacia, Cluj, 1975, p. 42; St. D.
Cărpenaru, Dreptul de moştenire, op. cit., p. 421; E. Safta-Romano, op. cit., p. 121.
1
deschiderii moştenirii...” , trebuie făcute anumite precizări în
legătură cu expresia „a locuit”. Prin aceasta ar trebui să înţelegem că
2
soţul supravieţuitor trebuie să fi avut domiciliul în casa care
formează obiectul dreptului de abitaţie sau să fi avut reşedinţa în
acea casă în momentul morţii defunctului?
Considerăm că această condiţie este îndeplinită când soţul su-
pravieţuitor a avut domiciliul în locuinţa respectivă. Stabilirea domi-
ciliului se face în mod liber, fiind suficientă dovada locuirii statornice în
casa care face obiectul dreptului de abitaţie (şi nu neapărat
inscripţionarea „mutaţie” de domiciliu în buletinul de identitate);
dovada domiciliului se poate face prin orice mijloc de probă admis de
lege, fiind vorba despre o chestiune de fapt. De regulă, dovada
domiciliului se face cu menţiunile din actul de identitate.
Având în vedere aspectele arătate, apreciem că dreptul de abitaţie al
soţului supravieţuitor se va naşte asupra casei (apartamentului) în care
soţii şi-au avut domiciliul, neprezentând relevanţă câte construcţii aveau
în proprietate în momentul morţii defunctului.
soţul supravieţuitor nu devine prin moştenire proprietarul
exclusiv al locuinţei3
În cazul în care soţul supravieţuitor este singurul moştenitor,
dreptul de abitaţie nu se mai naşte, deoarece soţul va deveni proprietar al
întregii mase succesorale, inclusiv al casei de locuit. Soţul supravieţuitor
nu poate fi titular al dreptului de abitaţie asupra bunului care îi aparţine
4
cu titlu de proprietate exclusivă (neminem res sua servit).
5
defunctul să nu fi dispus altfel
Defunctul putea să înlăture dreptul de abitaţie al soţului supra-
vieţuitor, ca drept de moştenire legală, prin lăsarea unui legat în
favoarea unui terţ sau unui moştenitor, fiindcă soţul supravieţuitor nu
Articolul 973 alin. 1 Cod civil.

dreptului civil, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, p. 326.
Fr. Deak, op. cit., p. 122; E. Safta-Romano, op. cit., p. 230.
M. Eliescu, op. cit., p. 142; Fr. Deak, op. cit., p. 122; E. Safta-Romano, op.
cit., p. 120; C. Stătescu, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie
intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 42.
este moştenitor rezervatar decât în raport cu drepturile succesorale

prevăzute de art. 972 Cod civil.
Dacă sunt îndeplinite şi respectate toate aceste condiţii prevăzute
de lege, soţul supravieţuitor va putea beneficia de dreptul special de
abitaţie.
1
3.7.3. Caractere juridice
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor prevăzut de art. 973
Cod civil are următoarele caractere juridice:
este un drept real, în virtutea căruia soţul supravieţuitor poate
să-şi exercite folosinţa asupra casei de locuit, în mod direct şi
nemijlocit, fără a mai fi necesară intervenţia unei alte persoane.
Celorlalţi comoştenitori le incumbă obligaţia generală de a nu
întreprinde nimic de natură a stânjeni exerciţiul acestui drept pe
durata existenţei sale.
De asemenea, titularul dreptului va avea şi dreptul de a se folosi
2
de terenul aferent locuinţei .
este un drept temporar, recunoscut până la ieşirea din indi-
viziune a moştenitorilor, dar cel puţin pe timp de un an de la decesul
celuilalt soţ sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor.
Durata dreptului de abitaţie nu mai este fixă, de un an, aşa cum
era cel prevăzut de art. 1279 din Codul civil de la 1864, ci se prevede
o durată variabilă, având numai un minimum fix, care este de un an
de la încetarea din viaţă a soţului predecedat. Dreptul de abitaţie
încetează odată cu executarea ieşirii din indiviziune, care, de altfel,
constituie maximum de durată al acestui drept. Astfel, soţul
supravieţuitor are asigurată locuinţa până la intrarea efectivă în
Pentru amănunte, C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 251; I.P. Filipescu, op. cit.,
p. 235 şi urm.; L. Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed.
Lumina lex, Bucureşti, 1996, p. 198 şi 199; C. Bîrsan, M. Gaiţă, M. Pivniceru, op.
cit., p. 153; V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2004, p. 521; C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. AII
Beck, Bucureşti, 2001, p. 277.
2
Tr. Ionaşcu, S. Brădeanu, Drepturile reale principale în R.S.R., Ed.
Academiei, Bucureşti, 1978, p. 121; Fr. Deak, op. cit., p. 123.
posesia casei care face obiectul dreptului de moştenire. Pentru

ocrotirea intereselor soţului în viaţă s-a prevăzut, pentru situaţia în
care ieşirea din indiviziune s-ar produce într-un timp scurt de la
deschiderea succesiunii, un minimum de 1 an în care soţul să-şi aibă
asigurată locuinţa.
Aşa cum am arătat, dreptul de abitaţie este recunoscut numai
pân ă în momentul partajului. Având în vedere dispoziţia cuprinsă în
art. 4 din Legea nr. 319/1944, similară celei din art. 973 alin. (4) Cod
civil, instanţa supremă a decis că „Soţia supravieţuitoare are dreptul
să rămână în gospodărie şi să stăpânească averea până la ieşirea
din indiviziune, ea având atât partea proprie din bunurile comune,
cât şi dreptul de moştenire la averea soţ ului. Prima soţie nu poate
profita de lipsa momentană a celei de a doua soţii, pentru a pune
stăpânire pe avere sub pretext că apără interesele copilului minor” 1.
Alineatul (4) al art. 973 din Codul civil prevede însă o cauză
care atrage pierderea dreptului de abitaţie, chiar înainte de executarea
ieşirii din indiviziune: recăsătorirea soţului.
este un drept strict personal, adică inalienabil, astfel încât el nu

poate fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane [art. 973 alin.
(2) Cod civil].
Deşi nu poate fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane,
moştenitorii au dreptul de a cere soţului supravieţuitor restrângerea
dreptului de abitaţie, în cazul în care locuinţa nu îi este necesară,
depăşind nevoile de locuit ale acestuia [art. 973 alin. (3) Cod civil].
Pe lângă posibilitatea restrângerii, comoştenitorii mai au dreptul
de a-i procura locuinţă în altă parte, bineînţeles corespunzătoare celei
la care are dreptul [art. 973 alin. (3) Cod civil].
2
Legiuitorul prevede că, în ipoteza în care s-ar naşte litigii
privitoare la dreptul de abitaţie, inclusiv deci referitoare la
restrângerea abitaţiei sau procurarea altei locuinţe, între soţul
T.S., col. civ., dec. nr. 269/1969, în Repertoriu… pe anii 1962–1969, p. 441.
Art. 973 alin. (5) Cod civil prevede: „Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin
prezentul articol se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî
de urgenţă, în camera de consiliu”.
supravieţuitor, titular al dreptului şi comoştenitorii interesaţi la

restrângerea sau schimbarea locuinţei, instanţa competentă să judece
partajul moştenirii va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.
Aşadar, soţul supravieţuitor, titular al dreptului de abitaţie, nu
poate ceda dreptul său, nu îI poate ipoteca sau greva de alte sarcini,
întrucât acest drept este un drept legat de persoana titularului, iar
exerciţiul lui nu poate depăşi cadrul nevoilor sale 1.
este un drept insesizabil, adică el nu poate fi urmărit de

2
creditorii soţului supravieţuitor [art. 973 alin. (2) Cod civil] .
este un drept dobândit şi exercitat cu titlu gratuit 3, în sensul că,

în perioada cât beneficiază de acest drept, nu este obligat să plătească
chirie moştenitorului care a dobândit proprietatea casei; acest
caracter juridic al dreptului de abitaţie este prevăzut în art. 973 alin.
(2) Cod civil, care ne precizează expres că „Dreptul de abitaţie este
gratuit...”.
În ipoteza în care casa de locuit nu va fi comod partajabilă în
natură, ea va putea fi atribuită integral soţului supravieţuitor, astfel
încât el o va locui în continuare ca titular al dreptului de proprietate;
dreptul de abitaţie desfiinţându-se cu efect retroactiv, ceilalţi
comoştenitori urmând să primească echivalentul cotei în bani. La
aprecierea soluţiei atribuirii casei soţului supravieţuitor, instanţa va
trebui să ţină seama de o serie de elemente ca: disproporţia între
cotele-părţi cuvenite moştenitorilor, faptul că soţul supravieţuitor a
folosit bunul timp îndelungat, că a adus îmbunătăţiri şi că este în
imposibilitatea procurării unei alte locuinţe etc.
În situaţia în care casa de locuit este comod partajabilă, având în
vedere că prin acest mod de partajare se urmăreşte satisfacerea într-o
măsură mai mare a tuturor intereselor comoştenitorilor, atunci
C. Bârsan, M. Gaiţă, M.M. Pivniceru, op. cit., p. 165.

Fr. Deak, op. cit., p. 123; M. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil român,
vol. 1, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 315.
gratuitatea îi profită, în sensul că nu este obligat să plătească chirie

nici înainte şi nici după ce are loc împărţeala (retroactiv) pentru cota-
parte corespunzătoare drepturilor comoştenitorilor.
O altă situaţie ar fi aceea când casa va fi atribuită altui comoştenitor
şi soţul supravieţuitor va putea fi evacuat din locuinţă, iar dacă va
continua să locuiască cu acordul proprietarului, atunci se va putea
pretinde chiria, care va fi datorată de la data încetării dreptului de
abitaţie şi până la data încetării contractului de închiriere.
3.8. Caractere juridice ale dreptului la moştenire al so-ţului

supravieţuitor
Din dispoziţiile Codului civil deducem următoarele caractere

juridice ale drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor:
soţul supravieţuitor vine la moştenire în nume propriu, nu şi prin
reprezentare [art. 966 alin. (1) Cod civil];
soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar (art. 1087 Cod
civil);
soţul supravieţuitor datorează raportul donaţiilor faţă de
descendenţi [art. 1146 alin. (1) Cod civil];
soţul supravieţuitor este moştenitor regulat.
Aceasta înseamnă că, asemenea tuturor celorlalţi moştenitori
regulaţi, soţul supravieţuitor va fi ţinut să răspundă pentru datoriile şi
sarcinile soţului său predecedat.
soţul supravieţuitor este moştenitor sezinar (art. 1126 Cod
civil).
Astfel, soţul supravieţuitor poate exercita stăpânirea de fapt a
patrimoniului succesoral, având şi dreptul de a administra acest patrimoniu
şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului, înainte de eliberarea
certificatului de moştenitor.
3.9. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor văzut

prin prisma unor reglementări legislative de după 1990
a) Legea nr. 18/19911, legea fondului funciar

Reglementările subsecvente datei de 22 decembrie 1989 au adus
modificări structurale în definirea şi determinarea conţinutului
dreptului de proprietate a bunurilor privite ca obiect al acestui drept
şi ca elemente ale patrimoniului.
Deci, dreptul la moştenire este urmare firească a dreptului de
proprietate, deoarece prin acest drept se asigură continuarea calităţii
de proprietar de către succesorii fostului proprietar decedat.
Moştenirea are un caracter mai complex, întrucât presupune şi
asumarea, în anumite condiţii, a obligaţiilor persoanei decedate, cu
excepţia celor personale, precum şi dobândirea altor drepturi ale
acestuia spre a se asigura continuitatea executării lor, dar esenţială
este dobândirea de către succesori a calităţii de proprietar al
bunurilor ce au aparţinut defunctului. De aceea, aşa cum dreptul de
proprietate este, potrivit art. 44 alin. (2) din Constituţie, garantat, şi
dreptul la moştenire este garantat (art. 46 din Constituţie).
Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din fostele
cooperative de producţie, în condiţiile Legii nr. 18/1991, a ridicat
probleme numeroase şi de mare răsunet social.
Dintre acestea se detaşează în mod evident cea referitoare la
dobândirea efectivă a dreptului de proprietate de către cel îndreptăţit.
Întârzierea eliberării titlurilor de proprietate şi, implicit, a operaţiilor de
punere în posesie au dat naştere unei stări de incertitudine cu privire la
drepturile persoanelor care au făcut cereri pentru reconstituirea sau
1
Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar a fost publicată în M. Of. nr. 37 din
20 februarie 1991 şi a mai fost modificată prin Legea nr. 29 din
martie 1991, Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992, Ordonanţa Guvernului nr.
114/1994, Ordonanţa Guvernului nr. 20/1995, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 5/1996 şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 97/1997. A fost republicată cu toate
modificările în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998. Legea nr. 18/1991 a fost modificată
după republicare inclusiv prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.
constituirea dreptului lor de proprietate, de unde şi asaltarea

instanţelor judecătoreşti cu acţiuni în contencios administrativ,
pentru obligarea organelor locale competente să emită titlurile de
proprietate şi să procedeze la punerea în posesie sau cu acţiuni de
ieşire din indiviziune, considerându-se că adeverinţele eliberate de
comisiile locale echivalează cu titluri de proprietate provizorii.
Astfel, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991 rezultă
că beneficiar al legii este persoana în folosul căreia se stabileşte
dreptul de proprietate asupra unui teren în patrimoniul CAP, prin
constituirea sau reconstituirea dreptului şi eliberarea certificatului de
proprietate.
Privitor la moştenitori, sfera acestora, potrivit dispoziţiilor art. 8
şi 13 din lege, cuprinde: moştenitori legali, adică cei îndreptăţiţi, în
vir-tutea legii prin rudenie sau căsătorie; testamentari, fără deosebire
de întinderea legatului (universal, cu titlu universal sau particular).
În situaţia în care fostul proprietar nu mai este în viaţă, sunt
chemate la moştenire, în temeiul legii, rudele defunctului şi, alături
de ele, soţul supravieţuitor, iar în lipsa lor – dacă defunctul nu a
dispus prin testament de bunurile moştenirii – statul, comuna, oraşul
sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile
la data deschiderii moştenirii1.
Dar rudele defunctului cu vocaţie succesorală legală generală nu
sunt chemate toate împreună şi deodată la moştenire; legiuitorul a
instituit o anumită ordine de chemare la moştenire, ordine care este
dată de respectarea principiilor generale ale devoluţiunii legale a
2
moştenirii .
Avându-se în vedere prevederile Legii nr. 18/1991, în situaţia în
care pentru stabilirea dreptului de proprietate au depus cereri la
comisie mai multe categorii de moştenitori, cererile moştenitorilor
legali vor fi rezolvate în conformitate cu respectarea principiilor
generale ale devoluţiunii legale a moştenirii.
În legătură cu repunerea în termenul de acceptare a moştenirii de
către soţul în viaţă, cu privire la cota ce i se cuvine din terenurile ce
Pentru amănunte, vezi Fr. Deak, op. cit., p. 66-85.

Fr. Deak, op. cit., p. 67-85.
au aparţinut autorului lor [art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991],
urmează să fie avută în vedere regula indivizibilităţii şi excepţiile
1
sale .
Aşadar, în cadrul procedurii de restabilire a dreptului de pro-
prietate asupra terenurilor, în temeiul Legii fondului funciar s-au ivit
probleme în legătură cu situaţii juridice generate de acceptarea sau
renunţarea la succesiune.
Astfel, art. 13 din Legea nr. 18/1991 prevede că moştenitorii
care nu şi-au putut dovedi această calitate, inclusiv soţul supra-
vieţuitor, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt
socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare, ei fiind consideraţi
că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei. Din
acest text al legii rezultă că sunt avute în vedere doar acele persoane
care n-au acceptat succesiunea. Dar sunt situaţii când moştenirea a
fost acceptată, chiar şi în condiţiile unui patrimoniu rezidual, rămas
după scoaterea terenurilor din circuitul civil. În astfel de situaţii,
desigur că repunerea în dreptul de a accepta nu se mai pune, fiind
inutilă, întrucât succesiunea fusese acceptată. Deci cererea de
restabilire a dreptului de proprietate nu mai echivalează cu
acceptarea, dar este necesară pentru restituirea pământului pretins.
Trebuie arătat şi faptul că soţul supravieţuitor acceptant al
moştenirii autorului, care nu a făcut cerere de reconstituire a
dreptului de proprietate în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991,
nu poate pretinde drept de proprietate asupra terenului reconstituit pe
numele comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi, care au
beneficiat de prevederile legii în absenţa moştenitorului care nu a
cerut comisiei reconstituirea dreptului de proprietate 2.
Problema care s-a pus în practică este aceea, dacă moştenitorul
care a acceptat succesiunea, înainte de Legea nr. 18/1991, dar nu a
făcut cerere de restabilire a dreptului de proprietate, poate beneficia
de cererea făcută în acest sens de alt comoştenitor (spre exemplu,
unul dintre copii).
M. Eliescu, op. cit., II, p. 90-91.

Vezi M. Eliescu, op.cit., p. 90-91; Fr. Deak, op.cit., p. 25; Veronica Stoica,
Dreptul de opţiune succesorală, în op.cit., p. 120.
Răspunsul consider ăm că nu poate fi decât afirmativ, întrucât

restabilirea dreptului de proprietate nu exclude aplicarea regulilor de
drept comun în materie.
Din acest punct de vedere trebuie ţinut seama de următoarele:
dreptul moştenitorului nesolicitant nu poate fi negat în cazul
existenţei unui mandat conferit moştenitorului solicitant, chiar dacă
acesta din urmă a acţionat în nume propriu, nu ca mandatar. Acest
lucru este valabil şi în situaţii în care comoştenitorul solicitant a
acţionat fără mandat expres, dar cu ştiinţa moştenitorului care nu a
făcut cerere (mandat tacit)1.
dreptul moştenitorului nesolicitant de a beneficia de cererea
făcută de comoştenitorul solicitant există chiar dacă acesta din urmă
a lucrat fără ştirea primului, atunci când el a gerat alături de afacerile
sale şi pe acelea ale nesolicitantului, acest lucru fiind cunoscut în
2
cazul coproprietăţii (gestiunea de afaceri) . Or, acesta este tocmai
cazul discutat, întrucât obiectul restabilirii este un bun indivizibil
rămas de la autorul comun, iar gerantul solicita tot pământul
cooperativizat.
Concluzionând, putem spune că cererea unui singur moştenitor
coindivizar pentru reconstituirea proprietăţii funciare în mod necesar
profită tuturor comoştenitorilor, pentru că art. 13 din Legea nr.
18/1991 aduce pe toţi moştenitorii la succesiunea lui de cuius, pe
care o poate cere oricare succesor, în condiţiile dreptului comun.
O altă problemă care este în legătură tot cu repunerea în termenul
de acceptare a succesiunii, pe care textul art. 13 din Legea nr. 18/1991 o
leagă de condiţia ca terenurile să nu se fi aflat în circuitul civil. Or, sunt
situaţii când, la data deschiderii succesiunii, existau imobile, diferite
bunuri mobile şi chiar terenuri care nu erau excluse din circuitul civil.
Iar persoanele având vocaţie succesorală, fie au acceptat succesiunea, fie
au renunţat la ea sau nu şi-au exercitat drepturile succesorale. Au aceste
situaţii juridice vreo influenţă asupra dreptului de restabilire a dreptului
de proprietate privind terenurile care fuseseră scoase din circuitul civil?
T.R. Popescu, P. Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Ştiinţifică,

Bucureşti, 1968, p. 150; C. Stătescu, C. Bârsan, Tratat de drept civil, Teoria
generală a obligaţiilor, Ed. Academiei, Bucureşti, 1981, p. 120; Fr. Deak, St. D.
Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 170.
C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., p. 120.
În literatura juridică s-a exprimat opinia că dacă s-a renunţat la
succesiune, avându-se în vedere că renunţarea este irevocabilă, se
consideră că s-a renunţat şi la repunerea în termenul de acceptare 1.
2
Aceeaşi soluţie este împărtăşită şi de practica judecătorească , potrivit
căreia moştenitorul care a renunţat la moştenire nu poate beneficia de
reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece „succesibilul care renunţă
este considerat că nu a fost niciodată moştenitor”.
În principiu, împărtăşim părerea adoptată de literatura de
specialitate şi de practica judecătorească, dar considerăm că ea nu
este corespunzătoare în cazul în care valoarea acelor bunuri şi
terenuri nescoase din circuitul civil ar fi derizorie, cum ar fi, spre
pildă, situaţ ia când a rămas un loc de casă de 250 m 2 la care aveau
dreptul mai mulţi moştenitori.
1
P. Perju, Discuţii în legătură cu unele soluţii privind drepturile reale
pronunţate de instanţele judecătore şti din judeţul Suceava, în lumina Legii nr.
18/1991, în Dreptul nr. 5, 1992, p. 80 şi următoarele; Gh. Beleiu, op. cit., p. 243-
244; M. Georgescu, Al. Oproiu, Restabilirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor în condiţiile diferite ale acceptării sau renunţă rii la succesiune ori
neexercitării drepturilor succesorale, în Dreptul nr. 4, 1994, p. 67-68; D. Chirică,
op. cit., p. 215 -217; A. Sitaru, C. Turianu, Note la sent. civ. a Jud. Strehaia, dosar
nr. 1740/1993, în Dreptul nr. 12, 1994, p. 53; Belu Magdo Monna-Lisa, Unele
probleme în legătură cu interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 13 din Legea
nr. 8/1991 şi art. 13 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
730/1993, în Dreptul nr. 7, 1995, p. 33-34; M. Nicolae, Moştenitorii îndreptăţiţi să
beneficieze de repunerea în temeiul art. IV din Legea nr. 169/1997, pentru
modificarea şi completarea Legii fondului funciar, în Dreptul nr. 6, 1998, p. 3-18;
C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 934/1994, în Buletinul CSJ, 1994, p. 436; dec. nr.
831/1994, în Buletinul CSJ, 1994, p. 497 şi urm.; T.S., s. civ., dec. nr. 301, 1995, în
Buletinul CSJ, 1995, p. 533-535; C.C., dec. nr. 127/1996, în Dreptul nr. 4, 1997, p.
102; M. Nicolae, Repunerea în termenul de prescripţie, în Dreptul nr. 11, 1999, p.
56-57; Fl. Scrieciu, Comentarii la Legea nr. 169/1997, pentru modificarea şi
completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Ed. Wegafor, Bucureşti, 1998; I.
Romaşan, Consideraţii critice referitoare la unele prevederi ale Legii nr. 169/1997,
pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în Dreptul nr.
5, 1999, p. 56- 63; M. Nicolae, Reconstituirea actuală a dreptului de proprietate
asupra unor categorii de terenuri în temeiul Legii nr. 18/1991, modificată şi
republicată, în Dreptul, nr. 5, 1998, p. 25.
Jud. Strehaia, sent. civ. în dosar nr. 1740/1993, în Dreptul nr. 12, 1994, p. 52-
53; CSJ, s. civ., dec. nr. 494/1994 în Buletinul C.S.J., 1994, p. 21-24; C.S.J., s. civ.,
dec. nr. 822/1994, ibidem, p. 459-497; C.S.J., secţiile unite, dec. nr. 1 din
23.02.1998, în Dreptul nr. 9,1998, p. 138-139.
În astfel de situaţii erau frecvente cazurile când como ştenitorii

renunţau la moştenire sau nu-şi exercitau dreptul de opţiune
succesorală.
Cauza determinantă a renunţării sau neexprimării dreptului de
opţiune succesorală, în astfel de cazuri, este lipsa de interes. De
aceea, prin restabilirea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce
fuseseră scoase din circuitul civil, dispărând şi cauza lipsei de
interes, dispare şi efectul renunţării sau neexercitării dreptului de
opţiune succesorală (cessante causa, cessat effectus). Aşadar,
socotim că se poate cere restabilirea dreptului de proprietate.
După cum este ştiut, calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza
certificatului de moştenitor sau hotărârii judecătoreşti definitive, ori
în lipsa acesteia prin orice probe din care rezultă acceptarea
moştenirii. Dar în cazul de care ne ocupăm, moştenitorii nu-şi pot
dovedi această calitate întrucât terenurile respective nu s-au găsit în
circuitul civil. Aceştia, aşa cum am arătat, potrivit art. 13 alin. (2) din
Legea nr. 18/1991, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare, cu
privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului
lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care
au făcut-o comisiei, însă titlul de proprietate se emite cu privire la
suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor,
urmând ca aceştia să procedeze potrivit dreptului comun.
Legea nr. 112/19951 pentru reglementarea situaţiei juridice a

unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea
statului
Potrivit Legii nr. 112/1995, foştii proprietari persoane fizice ai
imobilelor cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului
sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945, cu titlu, şi care se
aflau în proprietatea statului sau a altor persoane juridice la data de
Legea nr. 112/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 279/29 noiembrie 1995, modificată prin Legea
nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 409
din 10 iunie 2011; iar Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, publicată în M. Of. nr. 16/23 ianuarie 1996,
reglementează Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 şi Hotărârea Guvernului nr.
1/1997 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995.
decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de

lege1.
De prevederile legii beneficiază şi moştenitorii foştilor proprietari.
Legea reglementează că restituirea în natură a locuinţelor
prevăzute la art. 1 din lege se face către foştii proprietari sau
moştenitorii lor care locuiesc în apartamente în calitate de chiriaşi
sau cei ale căror locuinţe sunt libere. Moştenitorii, în sensul Legii nr.
112/1995, sunt socotiţi acceptanţi ai succesiunii, de la data depunerii
cererii de restituire a locuinţei [art. 5 alin. (4)].
Din interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr.
112/1995 reiese că sunt repuşi de drept în termenul de acceptare
moştenitorii care au acceptat succesiunea autorului lor decedat
înainte de apariţia legii. Dacă soţul supravieţuitor nu a depus cererea
în termenul prevăzut de art. 14 din lege, atunci nu mai poate
beneficia de dispoziţiile legii, nici în condiţiile în care acceptase
succesiunea soţului defunct, la decesul acestuia.
În schimb, dacă soţul supravieţuitor a renunţat la moştenirea
lăsată de soţul defunct, devenind o persoană străină de moştenire, nu
poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 112/1995, deoarece nu avea
calitatea de moştenitor, întrucât această calitate se stabileşte potrivit
dispoziţiilor dreptului comun.
Dispoziţiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 trebuie să
primească aceeaşi interpretare pe care am dat-o în paragraful anterior
prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Legea nu exclude de la beneficiul restituirii în natură a apar-
tamentului pe cei care au primit despăgubiri la data trecerii acestuia
în proprietatea statului. Aceştia îşi redobândesc însă dreptul de
proprietate numai în momentul restituirii sumei primite cu titlu de
despăgubire, sumă actualizată în condiţiile art. 13, iar până la data
restituirii sumei au dreptul să locuiască în apartament în calitate de
chiriaşi.
0 A se vedea, în acest sens, O. Cojocaru, Legea caselor naţionalizate, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 1996; C. Zamsa, Domeniul de aplicare a Legii nr.
112/1995, în Dreptul nr. 10, 1996, p. 65-73; T. Dârjan, Propuneri de lege ferenda în
legătură cu dispoziţiile din legile reparatorii referitoare la repunerea în termenul de
acceptare a succesiunii, în Dreptul nr. 11, 2003, p. 91-100.
Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia, dacă locuiau la data

de 22 decembrie 1989 în acelaşi apartament cu alţi chiriaşi, devin
proprietarii întregului apartament.
În categoria moştenitorilor care se bucură de prevederile Legii
nr. 112/1995 intră şi soţul supravieţuitor, alături de clasele de
moştenitori cu care poate veni în concurs în situaţia în care masa
succesorală are ca obiect un astfel de imobil. Stabilirea cotelor ce se
cuvin soţului supravieţuitor şi celorlalţi moştenitori cu care
concurează se face potrivit regulilor ce guvernează devoluţiunea
1
legală a moştenirii .
Dar, pentru dobândirea dreptului de moştenire asupra unui astfel
de imobil, soţul supravieţuitor poate să solicite restituirea imobilului,
în termenul prevăzut de lege, dacă îndeplineşte, în afara condiţiilor
necesare cerute pentru a moşteni, şi următoarea condiţie specială: să
aibă cetăţenie română sau să facă dovada declanşării procedurii
legale pentru obţinerea cetăţeniei române în termenul prevăzut de art.
14 din Legea nr. 112/1995 coroborat cu art. 2 din Hotărârea
Guvernului nr. 1/1997; dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, se va
dispune restituirea în natură a apartamentului, conform hotărârii
comisiei prevăzute la art. 15 din Legea nr. 112/1995.
În cazul în care nu poate avea loc restituirea în natură a
apartamentului, moştenitorii fostului proprietar sunt îndreptăţiţi la
despăgubiri.
Valoarea despăgubirilor, potrivit Legii nr. 112/1995, se
stabileşte pe baza Decretului-lege nr. 61/1990 2 privind vânzarea de
locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, şi a Legii nr.
3
85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie
construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice
sau bugetare de stat.
Fr. Deak, op. cit., p. 49-82.

Publicat în M. Of. nr. 22 din 8 februarie 1990.
Republicată în M. Of. nr. 264 din 15 iulie 1998, cu ultima modificare adusă prin Legea nr. 244/2011
pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992, publicată în M. Of. nr. 884 din 14 decembrie 2011.
În legătură cu stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează să se

acorde moştenitorilor fostului proprietar al imobilului, legea nu este
la adăpost de critici, întrucât legea ar fi trebuit să dispună de
constituirea unei comisii alcătuite din experţi numiţi de autoritatea
publică şi de către moştenitori care să stabilească această valoare.
Despăgubirea acordată ar fi trebuit să se compună din valoarea reală
imobilului; să se ţină seama de preţul de circulaţie al imobilului din
momentul în care urmează să se acorde despăgubirea în raport cu
rata inflaţiei. Deci era nevoie ca legea să stabilească criterii obiective
cu privire la cuantumul despăgubirilor.
0 Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie
19891
Legea nr. 10/2001 constituie actul normativ cel mai cuprinzător, o
lege-cadru în materia restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor
care au fost preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie
1945 – 22 decembrie 19892; o lege care încearcă să complinească
3
lipsurile celorlalte acte normative care au avut în vedere reconstituirea
Legea nr. 10/2001 a fost republicată în M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005,
cele mai importante modificări fiindu-i aduse prin Legea nr. 1/2009 pentru
modificarea şi completarea Legii 10/2001, publicată în M. Of. nr. 63 din 3 februarie
2009.
Pentru amănunte, a se vedea: I. Adam, Legea nr. 10/2001. Regimul juridic
aplicabil imobilelor preluate abuziv, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001; Fl. Baias, B.
Dumitrache, M. Nicolae, Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. Legea nr.
10/2001, comentată şi adnotată, voI. 1, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001 şi bibliografia
indicată acolo; E. Chelaru, Măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în
Dreptul nr. 10, 2001, p. 32-43; E. Chelaru, Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22
decembrie 1989, comentată şi adnotată, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001; D. Chirică,
Regimul juridic al revendicării imobilelor preluate de stat fără titlu de la
subdobânditorii care se prevalează de buna lor credinţă la data cumpărării, în
Dreptul nr. 1, 2002, p. 55-75.
Avem aici în vedere: Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, Legea nr.
112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de
locuinţe trecute în proprietatea statului; Legea nr. 1/2001 „Legea Lupu” pentru
dreptului de proprietate privată, fie prin restituirea către foştii proprietari

sau succesorii lor a bunurilor preluate de stat sau alte persoane juridice,
în timpul regimului comunist, fie prin instituirea de măsuri reparatorii,
compensatorii, în acele situaţii în care restituirea în natură a fost
apreciată ca fiind imposibilă, fie prin constituirea proprietăţii private.
Din studiul acestui act normativ rezultă că se dă eficienţă deplină
principiilor care guvernează devoluţiunea legală succesorală, în sensul
că îşi găsesc aplicabilitate, în întreaga lor plenitudine, principiile venirii
la moştenire în ordinea claselor de moştenitori, proximităţii gradului de
rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă, precum şi
principiul egalităţii între moştenitorii din aceleaşi clase şi de acelaşi
grad1.
În acest sens, art. 4 prevede următoarele: „(1) În cazul în care
restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite,
coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se
constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului
comun.
De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali
sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat
moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a
succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea
de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile
a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au
urmat procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalţi moşte-
nitori ai persoanelor îndreptăţite care au depus în termen cererea de
restituire”.
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale
Legii nr. 169/1997.
1
Fr. Deak, op. cit., p. 99; D. Chirică, op. cit., p. 37-47; Al. Bacaci, G.
Comănită, op. cit., p. 30-32; D. Macovei, M.S. Striblea, op. cit., p. 343;
Eliescu, op. cit., p. 86; St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 122; L. Stănciulescu, op. cit., p.
40; Veronica Stoica, op. cit., p. 62 şi urm.
Observăm că, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (art. 4), singurii
titulari ai dreptului de restituire sunt titularii dreptului de proprietate
sau moştenitorii acestora (pe cale de consecinţă, şi soţul
supravieţuitor); în acest din urmă caz, prin respectarea şi aplicarea cu
rigurozitate a regulilor care guvernează moştenirea legală sau
testamentară, după caz.
Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile
în toate situaţiile în care titularul dreptului de proprietate (persoană
fizică) – la data preluării – era decedat, neprezentând relevanţă faptul
că a fost vorba de moarte constatată fizic sau declarată
1
judecătoreşte .
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
se referă la persoanele a căror calitate este stabilită printr-un
certificat de moştenitor care se eliberează în urma respectării
procedurii succesorale notariale sau judecătoreşti.
De reţinut că beneficiază de măsurile stabilite de Legea nr.
10/2001 atât moştenitorii legali, cât şi moştenitorii testamentari.
Moştenitorii testamentari pot fi universali, cu titlu universal sau cu
titlu particular, cu menţiunea că, în cazul legatului cu titlu particular,
obiectul acestuia trebuie să-I constituie imobilul a cărui restituire se
solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce-I priveşte pe soţul supravieţuitor, acesta poate face
dovada calităţii sale de moştenitor, cu certificatul de moştenitor sau de
legatar, ori hotărârea judecătorească definitivă sau irevocabilă, iar în
lipsa acestora prin orice mijloace de probă scrise, din care să rezulte că a
acceptat succesiunea defunctului soţ. În cazul în care soţul
supravieţuitor nu a acceptat moştenirea până la intrarea în vigoare a
legii, dovada o va face cu actele de stare civilă sau cu testamentul
întocmit de defunct, fiind socotit că a acceptat moştenirea prin cererea
de restituire a imobilului solicitat [art. 4 alin. (3)]. Cererea de restituire
are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire
1
dreptului civil, Ed. Şansa, Bucureşti, 1994, p. 269–277.
se solicită în temeiul legii. Pornind de la prevederile art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, ne punem întrebarea dacă soţul supravieţuitor a
renunţat la succesiunea lăsată de soţul defunct, fie înainte de intrarea în
vigoare a Legii nr. 112/1995, fie de la data intrării în vigoare a acesteia
şi până la momentul intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, mai poate
beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să plecăm de la
dispoziţiile art. 1121 alin. (1) Cod civil care prevede că „succesibilul
care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor”,
situaţie în care, soţul supravieţuitor, odată ce a renunţat la moştenire,
devine o persoană străină de aceasta, nu poate beneficia de
dispoziţiile legii, pentru că nu are calitate de moştenitor; această
calitate stabilindu-se în condiţiile dreptului comun. Dacă legiuitorul
ar fi dorit să instituie un regim care să deroge de la dreptul comun în
materie, ar fi trebuit să prevadă expres că şi succesibilii renunţători
pot fi titulari ai dreptului de reconstituire.
De asemenea, dacă soţul supravieţuitor nu a depus cererea de
restituire în natură în termenul prevăzut de lege, nu beneficiază de
dispoziţiile legii, chiar dacă – Ia decesul soţului său (fostului
proprietar) – a acceptat moştenirea acestuia.
De menţionat că, certificatul de moştenitor sau de legatar atestă
calitatea de moştenitor legal sau testamentar şi întinderea drepturilor
succesorale ale persoanei care a acceptat această calitate şi nu
constituie titlu de proprietate, nici măcar pentru bunurile moştenite
1
de acesta ca intrând în masa succesorală .
În situaţia în care, alături de soţul supravieţuitor, există şi alţi
moştenitori legali sau testamentari, determinarea cotelor-părţi ce
revin fiecărui moştenitor se va face prin aplicarea regulilor
devoluţiunii succesorale.
Fl. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op. cit., p. 215.

1
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
Pornindu-se de la faptul că dispoziţiile Decretului nr. 321/1956 cu
privire la dreptul de autor, care şi-au găsit aplicabilitate până nu demult,
nu mai corespundeau reglementărilor moderne apărute, iar tehnica
redactării lor nu mai permitea interpretarea diferitelor dispoziţii în
conformitate cu concepţiile dominante existente astăzi în doctrina
europeană, s-a simţit nevoia adoptării unei noi legi în domeniul
dreptului de autor, lege care să corespundă sistemului adoptat în prezent
de majoritatea ţărilor europene. Astfel a fost adoptată Legea nr. 8 din 14
martie 1996 care, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 152, a intrat în
vigoare după 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial.
Una dintre problemele surprinse în această lege şi care prezintă
interes pentru noi o constituie durata protecţiei dreptului de autor,
durată care, asemenea legislaţiilor europene moderne, se întemeiază
pe două principii, şi anume: acela al proprietăţii dreptului moral şi
2
acela al duratei limitate a dreptului patrimonial .
Primul principiu scoate în evidenţă faptul că opera supravieţuieşte
autorului ei, rămânând marcată de personalitatea lui, perpetuitatea
implicând posibilitatea unei transmisiuni pentru cauză de moarte 3.
Publicată în M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996, modificată şi completată prin

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 285/2004, publicată în M. Of. nr. 587 din 30
iunie 2004, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, publicată în M.
Of. nr 843 din 19 septembrie 2005, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
190/2005, publicată în M. OF. nr. 1179 din 28 decembrie 2005, prin Legea nr. 329
din 2006 privind aprobarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2005 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996, publicată în M. Of. nr. 657 din 31 iulie
2006, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării
proceselor, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie, prin Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M.
Of. nr. 409 din 10 iunie 2011 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2011
pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare
la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar, publicată în M.
Of. nr. 637 din 6 septembrie 2011.
Y. Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 207.
A. Lucas şi H.I. Lucas, Traité de proprieté litteraire et artistique, Ed. Litec,
Cel de-al doilea principiu reiese din art. 25 al Legii nr. 8/1996
care stabileşte durata drepturilor patrimoniale de autor care se
transmit moştenitorilor, de regulă pe o perioadă de 70 de ani, oricare
ar fi data la care opera va fi adusă la cunoştinţă publică în mod legal.
Termenul de 70 de ani se calculează începând cu 1 ianuarie a anului
următor morţii autorului sau aducerii operei la cunoştinţă publică.
Durata drepturilor patrimoniale asupra unei opere aduse la
cunoştinţă publică după moartea autorului ei este de 70 de ani, dar cu
condiţia ca aducerea la cunoştinţă publică să fi avut loc în 70 de ani
de la moartea autorului. În momentul expirării termenului, opera
trece în domeniul public, putând fi folosită în mod liber.
Aceste termene pot fi prelungite numai în caz de război.
Observăm că aceasta reprezintă regula în materie de transmisiune a
dreptului de autor. Însă există şi o excepţie care prevede că, dacă după
încetarea protecţiei dreptului de autor o persoană aduce la cunoştinţa
publică, în mod legal, pentru prima oară o operă nepublicată, ea va
beneficia de o protecţie pe o durată de 25 de ani de la data aducerii la
cunoştinţă publică a operei [art. 25 alin. (2)].
Am observat, aşadar, că drepturile patrimoniale de autor se
transmit după moartea acestuia pe o perioadă de 70 de ani; trans-
miterea succesorală având loc numai cu respectarea regulilor care
guvernează devoluţiunea legală şi testamentară, adică în
conformitate cu dispoziţiile Codului civil.
Spre deosebire de dispoziţiile Decretului nr. 321/1956 care
asigurau o situaţie privilegiată soţului supravieţuitor, descendenţilor
1 2
şi ascendenţilor sau chiar un dublu privilegiu unora dintre ei , Legea
nr. 8/1996 aplică un tratament egal tuturor moştenitorilor, nefăcând
nicio distincţie cu privire la perioada de care beneficiază de
drepturile de autor, după moartea acestuia, moştenitorii.
Potrivit Decretului nr. 321/1956 (art. 6) transmisiunea către
moştenitori se făcea pe durate diferite, şi anume:
Paris, 1994, p. 350.

Y. Eminescu, op. cit. p. 247; I.S., s.civ., dec. nr. 242/1974, în Repertoriu…
1969–1975; I.S., s. civ., dec. nr. 1291/1973, în CD, 1973, p. 212.
Y. Eminescu, op. cit., p. 209.
soţului supravieţuitor şi ascendenţilor autorului pe tot timpul

vieţii;
descendenţilor pentru o perioadă de 50 de ani;
celorlalţi moştenitori pentru o perioadă de 15 ani.
Această situaţie nu o mai întâlnim în Legea nr. 8/1996,
înlăturându-se astfel unele deosebiri de tratament care apăreau
datorită supravieţuirii, în anumite cazuri, a unei părţi din dreptul
transmis1; în cazul când soţul supravieţuitor venea în concurs cu un
alt moştenitor şi decesul celui dintâi intervenea înainte de expirarea
termenului fixat pentru moştenitorul cu care a fost chemat la
succesiune.
Astfel, descendenţii, ascendenţii şi soţul supravieţuitor nu mai
sunt privilegiaţi în raport cu ceilalţi moştenitori în ceea ce priveşte
durata dreptului dobândit.
Drepturile patrimoniale de autor se dobândesc de moştenitori de
la data deschiderii succesiunii, potrivit dreptului comun. În acest
sens, art. 25 alin. (1) prevede că „…iar după moartea acestuia se
transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile…”, înseamnă că se
aplică regulile din dreptul comun. Această transmisiune este întărită
prin acceptarea succesiunii în termenul de 1 an de la data deschiderii
moştenirii.
Astfel, în privinţa devoluţiunii legale a moştenirii, din care face
parte şi dreptul de autor, inclusiv stabilirea cotelor ce se cuvin
moştenitorilor care beneficiază de aceste drepturi sau stabilirea
rezervelor succesorale ce se cuvin moştenitorilor rezervatari sau a
vocaţiei succesorale ori condiţiilor cerute de aceasta pentru a putea
moşteni se aplică dreptul comun. De asemenea, tot regulile dreptului
comun se aplică şi în ceea ce priveşte dreptul de opţiune succesorală,
răspunderea moştenitorilor sau împărţirea moştenirii din care fac
parte şi aceste drepturi.
Legea nr. 8/1996 prevede doar o limitare în timp (de regulă 70 ani)
a dreptului însuşi transmis de la autorul operei la moştenitorii săi 2.
Y. Eminescu, op. cit., p. 209.

Cu privire la bunurile care au fost folosite în vederea desăvârşirii

operei autorului (biblioteca, manuscrisele), acestea vor intra în
componenţa masei succesorale şi vor fi transmise moştenitorilor
potrivit dreptului comun1.
Legea nr. 36/1995 – legea notarilor publici şi a activităţii
notariale2
Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială
care a abrogat Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală
notarială, interesează implicit şi dreptul de moştenire al soţului
supravieţuitor.
În doctrină s-a reţinut calitatea esenţială a oricărui act notarial,
aceea de instrument probator dotat cu cele mai redutabile forţe
probante (actul în sine având semnificaţia de instrumentum – mijloc
de probă, şi nu de negotium – act juridic producător de efecte de
drept)3.
Astfel, conform art. 8 lit. c) din Legea nr. 36/1995 coroborat cu
art. 14 Codul de procedură civilă, în competenţa materială a notarilor
publici intră şi procedura succesorală notarială. Legea prevede că, în
cadrul procedurii succesorale notariale, notarului public îi revine
obligaţia efectuării următoarelor·operaţiuni: stabilirea calităţii
moştenitorilor legali şi testamentari, întinderea drepturilor acestora,
precum şi compunerea masei succesorale.
Notarului public îi revine sarcina de a verifica calitatea moş-
tenitorilor şi numărul acestora pe baza actelor de stare civilă. De
asemenea, bunurile care compun masa succesorală se vor dovedi prin
înscrisuri sau orice alte mijloace de probă admise de lege (conform
normelor legale comune în materie de probaţiune).
În legătură cu succesiunile care cuprind şi bunurile comune ale
autorului şi ale soţului supravieţuitor, legea Iasă, în cadrul procedurii
1
O. Căpăţână, Alcătuirea masei succesorale, în cazul transmiterii prin
moştenire a dreptului de autor, în LP nr. 10, 1957, p. 1163.
Republicată în M. Of. nr. 732 din 18 octombrie 2011.
J. Yaigre, J. de nuce de lamothe, l. Pujol-Capdevielle, Droit professionnel notarial, ed. a 2-a,
Collection de I’lnstitut National de Formation Notariale, Pratique notariale, Litec, Paris, 1976, p. 74.
necontencioase notariale, pe seama acordului comoştenitorilor,

delimitarea cotelor de participare ale soţilor la dobândirea bunurilor
comune, după care se va proceda la împărţirea patrimoniului
defunctului, care bineînţeles va cuprinde şi partea din bunurile
comune [art. 74 alin. (2)].
În cazul în care soţul supravieţuitor doreşte să renunţe la
moştenire, atunci va trebui să facă o declaraţie la biroul notarial de la
locul deschiderii succesiunii prin care să arate că renunţă la
moştenire. Declaraţia de renunţare potrivit Legii nr. 36/1995 este un
act juridic solemn [art. 73 alin. 3)].
Ea poate fi făcută şi la alt notariat, dar este obligatorie înscrierea
ei într-un registru special la biroul notarial de la locul deschiderii
succesiunii, pentru opozabilitate.
Instanţa noastră supremă a statuat, de altfel, că renunţarea la
moştenire este, în principiu, un act solemn, deoarece, sub sancţiunea
nulităţii, nu poate rezulta decât dintr-o declaraţie făcută expres la
1
notariat .
Jurisprudenţa a decis că dacă soţia supravieţuitoare a preluat
toate bunurile aparţinând gospodăriei casnice, avute în vedere de art.
5 din Legea nr. 319/1944 (art. 974 Cod civil) şi care a semnat un act
prin care, recunoscând acest fapt, declară că renunţă la celelalte
bunuri succesorale în schimbul unei sume de bani pe care ceilalţi
moştenitori se obligă să i-o plătească, ea a devenit acceptantă a
succesiunii, deci nu-şi mai poate produce efectele o declaraţie de
renunţare la moştenire, pe care ulterior soţia supravieţuitoare a dat-o
în faţa notarului. La cererea soţiei supravieţuitoare, instanţa va fi în
drept să constate nulitatea declaraţiei şi să anuleze certificatul de
moştenitor eliberat în baza declaraţiei, procedând la partajarea masei
succesorale, luându-se act de calitatea de moştenitor a soţiei
supravieţuitoare2.
CSJ, s. civ., dec. nr. 368/1993, în Buletinul jurisprudenţei Curţii Supreme de

Justiţie pe anul 1994, Ed. Continent XXI Universal, Bucureşti, 1994, p. 83.
T.S, s. civ., dec. nr. 571/1978, în CD, 1978, p. 118; T. Jud. Maramureş, dec.
civ. nr. 340/1983, în RRD nr. 10, 1983, p. 72; T. Jud. Suceava, dec. civ. nr.
1092/1983, în RRD nr. 3, 1984, p. 72.
Având în vedere aceste considerente, notarul public, conform

dispoziţiilor art. 80, are obligaţia de a elibera, la cererea moşteni-
torului, dacă a expirat termenul de 1 an statuat de art. 1103 Cod civil
pentru acceptarea succesiunii, certificatul de moştenitor care
consacră sfârşitul procedurii succesorale notariale 1.
În anumite cazuri şi condiţii procedura succesorală se poate
încheia şi înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală (art.
79 alin. 1).
2
§4. MOŞTENIREA VACANTĂ
4.1. Noţiunea de moştenire vacantă
Art. 1135 alin. (1) Cod civil defineşte vacanţa totală a

moştenirii, arătând că moştenirea este vacantă când nu există
moştenitori legali şi testamentari.
Vacanţa succesorală poate să fie şi parţială, potrivit art. 1135
alin. (2) Cod civil care prevede că: „Dacă prin legat s-a atribuit
numai o parte a moştenirii şi există moştenitori legali sau vocaţia
acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct,
partea din moştenire neatribuită este vacantă”.
Din interpretarea textului de lege rezultă că aceasta nu reuşeşte
să acopere toate situaţiile în care poate exista vacanţa succesorală
parţială, astfel încât putem vorbi de acest lucru şi în cazurile în care:
testatorul a instituit prin testament legatari cu titlu universal sau
cu titlu particular, neexistând moştenitori legali, numai pentru o parte
din moştenire, astfel încât pentru restul masei succesorale intervine
vacan a succesorală.
Dacă testatorul ar fi instituit legatari universali care să accepte
legatele făcute, ar fi imposibil de închipuit existenţa vacanţei
succesorale parţiale, întrucât aceştia au vocaţie la întreaga moştenire.
Pentru amănunte, vezi V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură

civilă, vol. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997, p. 675.
A se vedea şi G. BOROI, L. STĂNCIULESCU, op. cit., p. 559-562.
testatorul dispune prin testament de o parte din moştenire şi, în

acelaşi timp, exheredează moştenitorii legali, astfel încât după
acoperirea rezervei succesorale şi culegerea legatelor mai rămâne o
parte din masa succesorală care este considerată moştenire vacantă
parţială.
neexistând moştenitori rezervatari, testatorul dispune prin
testament de o parte a moştenirii şi exheredează toţi moştenitorii
legali nerezervatari, astfel încât după executarea legatului, partea
rămasă din moştenire devine moştenire vacantă parţială.
testatorul dezmoşteneşte toţi moştenitorii legali, astfel încât cei
rezervatari vor culege doar rezerva succesorală ce li se cuvine, iar
restul de moştenire va reprezenta moştenirea vacantă parţială.
Dacă însă dezmoşteneşte pe toţi moştenitorii legali, neexistând
moştenitori rezervatari, suntem în prezenţa moştenirii totale. Ca
atare, bunurile din masa succesorală vor trece în proprietatea statului
nu numai în situaţia în care nu există moştenitori legali sau
testamentari, ci şi atunci când aceştia există, dar nu au vocaţie la
întregul patrimoniu succesoral.
4.2. Beneficiarii dreptului la moştenire
În condiţiile art. 1138 Cod civil, care prevede că: „Moştenirile

vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a
cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi
intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă dispoziţia
testamentului, care, fără a stipula transmiterea bunurilor moştenirii,
urmăreşte să înlăture această regulă”, au vocaţie succesorală legală:
comuna, oraşul sau, după caz, municipiul. Observăm că nu face parte
din enumerarea limitativă prevăzută de legiuitor şi judeţul, deşi el
este o unitate administrativ-teritorială deţinătoare a unui domeniu
public şi al unuia privat. Legiuitorul, probabil, a urmărit ca bunurile
care compun masa succesorală a defunctului să intre în patrimoniul
unităţii administrativ-teritoriale cea mai apropiată defunctului, pentru
a putea beneficia de ele comunitatea locală care este reprezentată de
locuitorii comunei, oraşului sau municipiului în care şi-a avut ultimul
domiciliu defunctul.
De altfel, dispoziţiile art. 1138 Cod civil nu pot fi interpretate

decât dacă sunt coroborate cu cele ale art. 553 alin. (2) Cod civil care
prevede că: „Moştenirile vacante… intră în domeniul privat al
comunei, oraşului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea
funciară” şi cu cele ale art. 963 alin. (3) Cod civil care prevăd că „În
lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului
se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui
rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii”.
Ca atare, bunul care intră în domeniul privat al unităţilor
administrativ-teritoriale (comună, oraş, municipiu) rămân în circuitul
civil şi vor putea fi înstrăinate, urmărite silit şi dobândite prin orice
mod prevăzut de lege [art. 553 alin. (4) Cod civil]. Norma juridică ce
reglementează moştenirile vacante are caracter imperativ, aplicarea
ei neputând fi înlăturată printr-o dispoziţie testamentară contrară
(bunurile din moştenirea vacantă să nu fie vândute).
4.3. Natura juridică

Cu privire la natura juridică a dreptului asupra succesiunii
vacante, în literatura de specialitate românească s-au exprimat opinii
diferite.
Astfel, într -o opinie1, s-a susţinut că succesiunea vacantă este
culeasă de stat (comun ă, oraş, municipiu) în temeiul dreptului de
suveranitate, după cum statul ia în stăpânire orice bun fără stăpân
care se află pe teritoriul său. Potrivit unei alte opinii 2, astăzi unanim
împărtăşită de doctrina şi jurisprudenţa românească, statul (comună,
oraş, municipiu) dobândeşte moştenirea vacantă în baza unui drept
0 M. Eliescu, op. cit., p. 146–148; E. Safta-Romano, op. cit., voI. II, p. 148-
149; D. Alexandresco, op. cit., p. 190; M. Grimaldi, Successions, op. cit., p. 216.
Fr. Deak, op. cit., p. 129–133; D. Macovei, op. cit., p. 64; T.R. Popescu, Curs de drept internaţional
1
privat, vol. l, Universitatea Bucureşti, 1954, p. 208; M. Jacotă, Drept internaţional privat, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 246; L. Stănciulescu, op. cit., p. 424; Gh. Beleiu, op. cit., 1998, p. 423; D.
Sitaru, op. cit., p. 193–195. Există autori care prezintă cele două opinii, fără a se ralia vreuneia: I. Zinveliu,
op. cit., p. 146–147; I.P. Filipescu, Drept internaţional privat, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979,
p. 313; J. Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 123–124.
de moştenire.
Aceast ă ultimă opinie a fost îmbrăţ işată şi în ceea ce priveşte
tratatele de acordare a asistenţei juridice, la care este parte România.
Astfel, de exemplu, potrivit art. 41 al Tratatului dintre Republica
Moldova şi România privind asisten ţa juridică în materie civilă şi
penală, care a fost semnat la 6 iulie 1996 şi a intrat în vigoare la
22.03.1998, „în cazul când succesiunea este vacantă, bunurile
mobile revin Părţii contractante al cărei cetăţean era, la data morţii
sale, autorul succesiunii, iar bunurile imobile revin Părţii
contractante pe teritoriul căreia sunt situate”.
Statul (comună, oraş, municipiu), ca orice moştenitor,
dobândeşte dreptul asupra moştenirii la data deschiderii acesteia. În
ceea ce priveşte constatarea vacanţei succesorale, potrivit art. 82 din
Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, „în
lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea
reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea
este vacantă, eliberând certificat de va-canţă succesorală, după
expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”.
Vacanţa succesorală, precum şi componenţa succesiunii vacante
pot fi constatate şi de către instanţa de judecată.
Întrucât statul (comună, oraş, municipiu) dobândeşte moştenirea
vacantă ca pe o universalitate, cuprinzând atât elemente active, cât şi
pasive, statul (comună, oraş, municipiu) va răspunde pentru datoriile
şi sarcinile moştenirii, însă numai în limita activului succesoral.
Spre deosebire de ceilalţi moştenitori, statul (comună, oraş,
municipiu) nu are drept de opţiune succesorală, el neputând renunţa
la moştenirea vacantă, deoarece bunurile succesorale în situaţia în
care rămân fără stăpân, revin tot statului (comunei, oraşului,
municipiului). Aşa fiind, în privinţa drepturilor statului (comună,
oraş, municipiu) asupra succesiunii vacante, termenul de 1 an pentru
exercitarea dreptului de opţiune succesorală este inaplicabil.
Prin decizia nr. 2 din 4 aprilie 20111 (recurs în interesul legii) cu
privire la calitatea procesual ă activă a statului român prin Ministerul
Finanţelor Publice sau a unităţilor administrativ-teritoriale în
acţiunile având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor
Publicată în M. Of. nr. 365 din 25 mai 2011.

asupra masei succesorale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit

că, în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic
moştenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate
procesuală pasivă decât în ipoteza în care, pe seama acestuia, s-a
emis certificatul de vacanţă succesorală.
Astfel, pentru ca statului să i se recunoască legitimare proce-
suală pasiv ă în litigii care vizează pretenţii asupra calităţii de unic
moştenitor, este necesar să fi fost eliberat certificatul de vacanţă
succesorală, fie cu privire la întregul patrimoniu succesoral al
defunctului, fie pentru o parte din moştenire, atunci când defunctul,
deşi las ă moştenitori, aceştia nu au vocaţie la întreaga moştenire, ci
doar la o parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moştenire
vacantă.
Pentru a putea prelua moştenirea vacantă, statul (comună, oraş,
municipiu) va cere eliberarea de către notarul public a certificatului
de vacanţă succesorală. În acelaşi timp, statul (comună, oraş,
municipiu) nu are nevoie de o trimitere în posesia propriu-zisă, prin
eliberarea certificatului de moştenire.
4.4. Importanţa determinării naturii juridice a dreptului

asupra moştenirii vacante
4.4.1. Particularităţile drepturilor succesorale ale co-munei,

oraşului sau municipiului asupra moştenirii vacante
O primă particularitate rezultă din dispoziţiile art. 1136 Cod
civil, potrivit cărora notarul public are obligaţia de a înştiinţa
primarul sau consiliul local al comunei, oraşului sau municipiului,
dacă sunt indicii că moştenirea urmează să fie vacantă.
La rândul său, unitatea administrativ- teritorială are obligaţia de

a încredinţa unui curator special desemnat administrarea provizorie a
patrimoniului succesoral. Această măsură este luată pentru conser-
varea bunurilor succesorale şi evitarea situaţiilor în care acestea ar
putea fi sustrase, deteriorate, distruse sau înstrăinate.
Reprezentanţii comunei, oraşului sau, dup ă caz, municipiului,
împuternicesc, de fapt, printr-un mandat special pe curatorul special;
raporturile dintre ei fiind guvernate de regulile mandatului civil.

Indicii ar putea fi considerate:
inexistenţa unui testament;
absenţa moştenitorilor legali.
O altă particularitate rezultă din dispoziţiile art. 1137 alin. (1)
Cod civil care consacră instituţia somării succesibililor. Astfel, art.
1137 alin. (1) Cod civil prevede că: „Dacă în termen de un an şi 6
luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil,
notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi
succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii,
la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi
într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se
înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la
publicare”.
Problema somării succesibililor poate apărea în cazul expirării
termenului de opţiune succesorală de 1 an în care aceştia nu şi-au
exercitat dreptul de opţiune succesorală. Nu putem vorbi de somare
în cazul în care defunctul are moştenitori, dar aceştia au renunţat la
moştenire, printr-o declaraţie expresă, în formă autentică şi
înregistrată în registrul naţional notarial. O astfel de situaţie conduce
la existenţa vacanţei succesorale, întrucât renunţătorii se consideră
străini de moştenire, este ca şi când nu ar fi existat. De altfel, în cazul
moştenitorilor renunţatori, această concluzie reiese şi din dispoziţiile
art. 1139 alin. (1) Cod civil care prevede: „Comuna, oraşul sau, după
caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce
toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire… ”.
Ca atare, succesibilii care vor fi somaţi sunt cei care nu se
adresează notarului public în termen de 1 an şi 6 luni de la data
deschiderii moştenirii.
Somarea succesibililor se realizează de către notarul public, la
cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu prin:
- o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii;
- o publicaţie făcută la locul unde se afla imobilele din
patrimoniul succesoral;
- o publicaţie într-un ziar de largă circulaţie.
Cheltuielile făcute cu publicitatea se suportă din activul

succesoral.
Publicaţia trebuie să cuprindă termenul în care succesibilii
cărora le este adresată trebuie să se prezinte la notarul public care a
realizat procedura somării; acest termen nu poate depăşi 2 luni şi
începe să curgă de la data publicaţiei.
Termenul de 2 luni credem că este un termen de decădere,
întrucât împlinirea lui atrage constatarea vacanţei succesorale de
către notar (la fel şi cel de 6 luni).
Legiuitorul a instituit aceste termene de 6 luni, de 2 luni pentru a
reduce sau poate chiar a elimina situaţiile în care deschiderea
procedurii succesorale se făcea la perioade foarte îndepărtate de
momentul deschiderii succesiunii, îngreunându-se astfel
administrarea probelor. Astfel, dacă aceştia, cel mai târziu în termen
de 1 an şi 8 luni, nu se prezintă la notar pentru a solicita dezbaterea
succesiunii, moştenirea devine vacantă. Ca atare, vacanţa succesorală
se constată numai de notarul public.
0 Altă particularitate rezultă din prevederile art. 1139 alin. (1)
Cod civil în care se arată: „Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul
intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii
cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului
prevăzut de art. 1137 Cod civil, dacă niciun moştenitor nu este
cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii
sale”.
Exprimarea „toţi succesibilii cunoscuţi”, folosită de legiuitor n-
ar fi tocmai potrivită, întrucât nu s-ar realiza o deplină concordanţă
între dispoziţiile art. 1135 alin. (1) Cod civil şi cele ale art. 1139 alin.
Cod civil, pe de o parte, cu cele ale art. 1137 Cod civil, pe de altă parte.
Adică această exprimare ne-ar face să gândim că somarea succesibililor s-
ar realiza numai când nu sunt cunoscuţi, dar aceasta se realizează când nu
s-a prezentat la notar în termen legal (art. 1137 Cod civil) niciun succesibil,
chiar şi cunoscut, întrucât acesta nu poate fi obligat a opta la o moştenire
faţă de care are vocaţie. Dezinteresul sau indolenţa de a opta faţă de
moştenire sunt sancţionate de legiuitor cu declararea vacanţei succesorale.
Moştenirea se dobândeşte cu efect retroactiv de la momentul

decesului celui despre a cărui moştenire este vorba.
Alt element specific este dat de faptul că unităţile administrativ-
teritoriale au dreptul de opţiune succesorală.
Astfel art. 1139 alin. 2 Cod civil prevede: „Comuna, oraşul sau,
după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în
limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral”.
Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul sunt consideraţi
acceptanţi ai moştenirii, suportând obligaţiile moştenirii numai în
limita activului succesoral.
O altă particularitate o reprezintă faptul că unităţile adminis-
trativ-teritoriale - comuna, oraşul, municipiul - sunt moştenitori
sezinari, acest lucru rezultând din dispoziţiile art. 1139 alin. (1) Cod
civil;
Unităţii administrativ-teritoriale i se eliberează certificat de
vacanţă succesorală [art. 553 alin. (2) Cod civil]; certificatul de
vacanţă succesorală are efect declarativ, dobândirea moştenirii
vacante operând de la data deschiderii moştenirii.
Dacă în masa succesorală sunt bunuri imobile nu trebuie
respectate formalităţile de carte funciară [art. 553 alin. (2) Cod civil].
4.4.2. Problema sezinei

Problema sezinei a fost controversată, în literatura de specialitate şi
practica judecătorească fiind exprimate următoarele opinii:
„statul nu se bucură de sezină. EI va trebui deci să ceară
punerea sa în posesie (art. 653 Cod civil de la 1864) sub forma
elibe-rării de către notarul competent a certificatului constatând
1
vacanţa moştenirii” .
obligaţia statului „de a răspunde de datoriile şi sarcinile
succesiunii, în limitele activului succesoral, nu pot să atârne de
M. Eliescu, op. cit., p. 149, C. Stătescu, op. cit., p. 152; J. Manoliu, Şt.
Răuschi, op. cit., p. 126; T. Pop. Caracal, s.civ., dec. nr. 1105/1958, cu notă de O.
Galbură, în LP nr. 5/1960, p. 127 şi urm.
împrejurarea că el ar înţelege sau nu să ceară punerea sa în posesie

prin eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii”1.
Între cele două opinii distincte se situa şi una intermediară
potrivit căreia „statul nu are nevoie de o trimitere în posesie
propriu-zisă”, dar „pentru a putea prelua moştenirea, trebuie să
ceară eliberarea certificatului de vacanţă succesorală” 2.
Astăzi, pornind de la dispoziţiile art. 1139 Cod civil, comuna
oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a
patrimoniului succesoral de îndată ce toţi moştenitorii cunoscuţi au
renunţat la moştenire sau la împlinirea termenului prevăzut de art.
1137 alin. (1) Cod civil, de 1 an şi 6 luni, calculat de la deschiderea
moştenirii, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut; cei ce
beneficiază de drepturile succesorale asupra moştenirii vacante sunt
moştenitori sezinari. În sprijinul celor afirmate pot fi invocate şi
dispoziţiile art. 1139 alin. (2) Cod civil, potrivit cărora obligaţia de a
răspunde de datoriile şi sarcinile moştenirii sunt suportate numai în
limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.
E. Lipcanu, op. cit., p. 54.

St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 432 citat de Fr. Deak, op. cit., p. 139.
Modele de acte şi cereri procedurale 195
MODELE DE ACTE ŞI CERERI PROCEDURALE
CERERE PENTRU DESCHIDEREA PROCEDURII

SUCCESORALE NOTARIALE
Subsemnaţii .................
1 2,
1. .................................................... , domiciliat în
str............................... nr.... , et.... , ap...... , judeţ................. ,
posesor al B.I. (C.I.) seria........ nr..................... , eliberat(ă) la data
de....................... de către Poliţia......................... .................
1 2,
1. .................................................... , domiciliat în
str............................... nr.... , et.... , ap...... , judeţ................. ,
posesor al B.I. (C.I.) seria........ nr..................... , eliberat(ă) la data
de....................... de către Poliţia.........................
Vă rugăm ca în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 36/1995 să
deschideţi procedura succesorală notarială asupra succesiunii
lui.................................. 3, încetat din viaţă la data de .................... ,
având ultimul său domiciliu în.................................................... 4,
str............................... nr.... , et.... , ap...... , judeţ................. ,

De pe urma celui decedat au rămas următorii moştenitori:
1. Subsemnatul.................................... , domiciliat în............... ,
str................ nr..., et..., ap..., judeţ......... , în calitate de.................
Moştenitori minori:
1.........................................................
, domiciliat în............... ,
str............................. nr... , et... , ap..., judeţ................ , în calitate
de........................... , în vârstă de........ ani.
Bunurile rămase de pe urma numitului defunct sunt următoarele:
Bunuri mobile5:.......................................................................
........................................................................................................
........................................................................................................
Bunuri imobile: ............................
1. Imobilul situat în 6 str......................... .....................
imobil care a fost stăpânit de de cujus în baza 7,
sub
nr.......... , din.......... , transcris sub nr.......... , din............ , la.............
Acest imobil se compune din terenul în suprafaţă de......... mp
şi o construcţie care, potrivit certificatului de asigurări nr............... ,
din................ , eliberat la data de................ , de societatea de

asigurări.................... , are o valoare de asigurare de ................ lei.
Pasivul succesoral:
1. Creanţe ipotecare sau creanţe garantate cu gaj asupra unor
8
bunuri în sumă de................ lei .
2. Datoriile celui decedat rezultate din impozite, taxe, asigurări
9
obligatorii şi alte obligaţii în sumă de ................ lei .
3. Datoriile certe garantate cu activul succesoral, conform legilor în
10
vigoare, la data decesului, în sumă de................ lei .
4. Cheltuieli cu ocazia ultimei boli a celui decedat, în sumă
11
de................ lei .
Cheltuieli ocazionate de înmormântarea celui decedat, în sumă
12
de................ lei .
Depunem următoarele acte:....................................................
....................................................................................................................
Subsemnaţii declarăm că am acceptat în termen legal partea de
moştenire care ne revine de pe urma sus-numitului decedat, fapt care
rezultă din ....................13 şi cerem să ni se elibereze certificatul de

moştenitor.
Semnăturile
....................
....................
....................
....................
Numele şi prenumele moştenitorilor

Localitatea în care domiciliază moştenitorii
Numele şi prenumele celui decedat
Localitatea în care a avut ultimul domiciliu cel decedat
Se vor indica bunurile mobile şi locul unde se află
Localitatea unde este situat bunul imobil
Titlul în baza căruia stăpânise cel decedat imobilul
Se va arăta care sunt aceste creanţre, depunându-se actele din
care ele rezultă
Se vor arăta aceste datorii şi se vor depune actele din care ele
rezultă
Se vor arăta aceste datorii şi se vor depune actele din care ele
rezultă
Se vor indica datoriile şi se vor depune actele din care ele
rezultă
Se vor indica sumele respective şi se vor depune actele, dar numai
dacă moştenitorii erau susţinătorii celui decedat
Se vor arăta împrejurările din care rezultă că moştenitorul (moşte-
nitorii) a acceptat moştenirea în termen de 1 an de la data decesului
CERERE DE INVENTARIERE
A BUNURILOR SUCCESORALE
Domnule Notar Public,

..........................................................
Subsemnatul 1, domiciliat
în................. 2 , str....................... nr...., et...., ap ......, judeţ.............. , în
4
calitate de................. al..........................................................
3 , încetat
din viaţă la data de................. , cu ultimul domiciliu în................. 5,
str....................... nr.... , et...., ap...... , judeţ.............. , vă rog să procedaţi

la inventarierea bunurilor succesorale lăsate de numitul defunct decedat
la domiciliul său mai sus-arătat.
Semnătura petiţionarului
.......................................
Domnului Notar Public..........................................................
Numele şi prenumele petentului

Localitatea în care îşi are domiciliul petentul
Calitatea petentului în raport cu cel decedat
DECLARAŢIE DE ACCEPTARE EXPRESĂ A MOŞTENIRII

..........................................................
2
în................. , str....................... nr...., et.... , ap......, judeţ.............. , în
4
calitate de................. 3
al.......................................................... , decedat
la data de................. , cu ultimul domiciliu în................. 5,
str....................... nr.... , et.... , ap...... , judeţ.............. , declar că înţeleg să

accept expres moştenirea celui decedat, în temeiul art. 1108 alin. 2 Cod
civil.
În baza art. 1109 alin. ultim Cod civil, prezenta declaraţie urmează
a fi înregistrată în Registrul naţional notarial.
Declar, de asemenea, pe propria mea răspundere, că nu am făcut
nici un fel de acceptare expresă sau tacită a moştenirii sus-menţ ionate.
Semnătura moştenitorului
.........................................
Numele şi prenumele moştenitorului

Localitatea în care domiciliază moştenitorul
Calitatea în care este chemat la moştenire
DECLARAŢIE DE RENUNŢARE LA MOŞTENIRE

..........................................................
2
în................. , str....................... nr...., et.... , ap...... , judeţ.............. , în
calitate de................. 3 al.......................................................... 4, decedat
la data de................. , cu ultimul domiciliu în................. 5,

str....................... nr...., et...., ap...... , judeţ.............. , declar că înţeleg să
renunţ la moştenirea celui decedat, în temeiul art. 1120 Cod civil.
În baza art. 1120 alin. ultim Cod civil, prezenta declaraţie urmează a fi
înregistrată în Registrul naţional notarial.
Declar, de asemenea, pe propria mea răspundere, că nu
am făcut nici un fel de acceptare expresă sau tacită a moştenirii sus-
menţ ionate.
Semnătura moştenitorului
.........................................
Numele şi prenumele moştenitorului

Localitatea în care domiciliază moştenitorul
Calitatea în care este chemat la moştenire
ACŢIUNE
ÎN ANULAREA CERTIFICATULUI DE MOŞTENITOR
Subsemnatul................. ..........................................................................
1,
domiciliat în ,
nr ...., et.... , ap ......,
2 str.......................
judeţ.............. , chem
în judecată şi personal la interogatoriu pe
..............................................................
3, domiciliat în.................. 4,
str...................................... nr.... , et.... , ap ...., judeţ..................... , pentru

ca prin hotărârea ce veţi pronunţa să anulaţi certificatul
de moştenitor eliberat pârâtului de Biroul Notarului Public din
.................. la data de.................. şi să stabiliţi drepturile mele succesorale
5
la succesiunea lui....................................................... , încetat din viaţă la
data de............................. , cu ultimul domiciliu în................. ,
str....................... nr.... , et.... , ap......, judeţ............... Cer, de asemenea,
cheltuieli de judecată şi onorariu de avocat.
Motivele acţiunii sunt următoarele:
În fapt, la data de................ a încetat din viaţă fratele meu, soţul
pârâtei. Îndată după deschiderea succesiuni şi întocmirea inventarului,
pârâta a cerut şi a obţinut de la Biroul Notarului
Public........................................ certificatul de
din..............................
moştenitor a cărui anulare o cer, în care se specifică faptul că ea este
singura moştenitoare a numitului.............................. 5, decedat, în calitate

de soţ supravieţuitor.
Cum, potrivit art. 977 C.Civ., coroborat cu art. 979 C. civ., în lipsă de
descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi, colateralii succed în concurs cu soţul
supravieţuitor, înseamnă că în mod greşit s-a eliberat certificatul de
moştenitor pârâtei. Adaug că eu am acceptat în termen legal succesiunea.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile cuprinse în art. 977
C.civ., coroborat cu art. 979 C. civ şi ale Legii nr. 36/1995.
În dovedirea acţiunii înţeleg să mă folosesc de interogatoriul pârâtei
(care urmează a fi citată cu această menţiune), de proba cu acte
(certificatul de moştenitor, certificatele de naştere ale celui decedat şi al
meu, certificatul doveditor al acceptării de către mine în termen a
succesiunii), precum şi de proba cu martori, pentru care propun pe:
1. ........................................................................... 6, domiciliat
în.................7, str....................... nr...., et...., ap......, judeţ..............,
2. ............................................................................., domiciliat
în................., str....................... nr...., et...., ap......, judeţ..............
Depun prezenta acţ iune, precum şi copii certificate de pe actele
sus- menţionate în dublu exemplar, dintre care unul pentru instanţă şi
altul pentru a fi comunicat pârâtului.
Semnătura reclamantului
........................................
Domnului Preşedinte al Judecătoriei......................................
Numele şi prenumele reclamantului

Localitatea în care domiciliază reclamantul
Numele şi prenumele pârâtului
Localitatea în care domiciliază pârâtul
Numele şi prenumele martorului
Localitatea în care domiciliază martorul
ACŢIUNE
DE IEŞIRE DIN INDIVIZIUNE
ASUPRA UNOR BUNURI SUCCESORALE
Subsemnatul...........................................................................................
,
1
domiciliat în nr...., et...., ap...... , 2 , str.......................

judeţ.............. , chem în judecată pe ...............................................
4
.................................. 3, domiciliat în.................. , str....................... nr.... ,
et...., ap.... , judeţ.................. , pentru ca prin hotărârea ce veţi pronunţa
să declaraţi ieşirea noastră din indiviziunea existentă asupra bunurilor
succesorale rămase de pe urma lui
5
...................................................... şi să ne atribuiţi fiecăruia loturi în
proporţie de....................... pentru mine şi de....................... pentru
pârâtă.
Motivele acţiunii sunt următoarele:
În fapt, la data de................ a încetat din viaţă........................
5,
...................................................................... aşa cum rezultă din
certificatul de deces nr............... , eliberat de Serviciul de Stare Civilă
al.......................... , lăsând ca moştenitori pe mine, în calitate
6 7
de....................... , şi pe pârât, în calitate de....................... , aşa cum
rezultă din certificatul de moştenitor nr....................... eliberat de Biroul
Notarului Public....................... din................ la data de..................
Bunurile rămase de pe urma celui decedat sunt cuprinse în certificatul
de moştenitor menţionat mai sus, şi

anume............................................................................................,
........................................................................................................
asupra cărora am rămas în indiviziune până în prezent, în speranţa că
vom găsi mijloace de a ne înţelege asupra unei împărţeli pe cale
amiabilă.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile cuprinse în
art......................9 şi art. 1143 C.civ., ale art. 6731–67314 C.proc.civ.
Înţeleg să mă folosesc de cercetarea la faţa locului, expertiză şi
probă cu acte, şi anume certificatul constatator al morţii celui a cărui
moştenire se împarte şi certificatul de moştenitor nr...............din..............,

eliberat de Biroul Notarului Public.................................din .......
Depun prezenta acţiune, precum şi copii de pe actele
sus-menţionate în dublu exemplar, dintre care unul pentru instanţă şi
........................................
Numele şi prenumele reclamantului

Localitatea în care domiciliază reclamantul
Numele şi prenumele pârâtului
Localitatea în care domiciliază pârâtul
Calitatea în care este chemat la succesiune reclamantul
Calitatea în care este chemat la succesiune pârâtul
Determinare exactă a bunurilor succesorale
Temeiurile de drept în virtutea cărora sunt chemate părţile la suc-
cesiune şi care stabilesc proporţiile între cotele cuvenite comoştenitorilor
CERERE (ACŢIUNE) DE PARTAJ
Subsemnatul................. ..........................................................................
1,
2
domiciliat în , str....................... nr...., et....,
judeţ.............. , chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul(a)
..................................... 3, domiciliat(ă) în.................... , pentru ca prin
hotărârea ce veţi pronunţa să dispuneţi ieşirea noastră din indiviziune
asupra bunurilor rămase la decesul defunctului (defunctei)
.....................................
Vă rog să stabiliţi masa bunurilor de împărţit, cotele ce ni se cuvin
în calitate de copărtaşi şi lichidarea stării de indiviziune prin
individualizarea, atribuirea bunurilor ce ni se cuvin.
De asemenea, rog ca pârâtul(a) să fie obligat(ă) să raporteze la
masa de împărţeli bunurile primite de la defunct cu ocazia căsătorie, să
fie redus testamentul făcut pârâtului(ei), iar până la definitivarea
împărţelii să fie numit un sechestru judiciar pentru conservarea şi
administrarea bunurilor. Cer, totodată, anularea certificatului de
moştenitor, eliberat de Notarul Public.................... şi obligarea
pârâtului(ei) la cheltuieli de judecată.
Motivele acţiunii:
În fapt, defunctul (defuncta) ................................................... a
decedat la data de................ a încetat la data de........................
cu ultimul domiciliu în....................
Moştenitori cu vocaţie am rămas eu şi pârâtul(a), în calitate
de........................................ ai defunctului
La decesul defunctului au rămas următoarele bunuri (se enunţă toate
bunurile şi se indică valoarea lor):............................................
........................................................................................................
.......................................................................................................
Potrivit art. 1146 C.civ., masa bunurilor de mai sus urmează să fie
întregită prin raportarea în natură a bunurilor imobile şi prin raportarea
contravalorii bunurilor mobile primite de pârât ca donaţie fără scutire de
raport, şi anume..............................................................
.......................................................................................................
.......................................................................................................
De asemenea, potrivit art 1158 C.civ., pârâtul(a) urmează să fie

obligat(ă) la raportulurmătoarelor datorii:
...................................
.......................................................................................................
.......................................................................................................
Potrivit art. 1093-1095 C.civ., cer reducţiunea liberalităţilor care
trec peste partea disponibilă, şi anume testamentul autentificat sub
nr....................din.....................şi....actul de donaţie autentificat sub
nr...................din...................prin care s-au testat şi donat pârâtului(ei)
următoarele bunuri: .................................................
.......................................................................................................
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 1143 C.civ., ale
art. 6731–67314 C.proc.civ.
În dovedirea acţiunii, înţeleg să mă folosesc de proba cu următoarele
acte: expertiză şi, eventual, proba cu cercetare la faţa locului.
Depun prezenta acţiune, precum şi copii de pe actele
sus-menţionate în dublu exemplar, dintre care unul pentru instanţă şi
........................................

ROMÂNIA
BIROUL NOTARULUI PUBLIC
………………..…………………. Dosar
……………..…………………….. nr…………..………..../200…
Str………………………… nr…. C.M……………………/200…
ÎNCHEIERE FINALĂ
Şedinţa din……………..
În cauza succesorală privind pe defunct…………..….. fost cu

ultimul domiciliu în str. ………….. nr…. bloc…. scara….ap…. judeţul
şi decedat………….. Ia data de…………..
(1) La apelul nominal au răspuns:
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
judeţul………….., identificat cu buletinul (cartea) de identitate seria…..
nr……….… eliberat de Poliţia……………., în calitate de
…………..…………..
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
nr……….… eliberat de Poliţia…………...., în calitate de
…………..…………..
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
…………..…………..
care au depus următoarele acte: ………..…………..……………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
şi declară următoarele: …………..…………..………..…………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Au Iipsit:..…………..…………..…………..…………..……………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Martori: …………..…..……..…………..…………..…………………
(2) De pe urma defunctului au rămas următoarele
bunuri: A) Activul succesoral:
a) bunuri mobile:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
b) bunuri imobile:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Restul de …..-a parte din bunurile de mai sus reprezintă cota de
bun comun soţ………….. supravieţuit…………..
B) Pasiv succesoral:
Au rămas ca moştenitori: a)
Legali:
1. …………..…………..………….. în calitate de…………..
2. …………..…………..………….. în calitate de…………..
3. …………..…………..………….. în calitate de…………..
b) Testamentari:
…………..…………..…………..…………..………………….
…………..…………..…………..…………..………………….
…………..…………..…………..…………..………………….
Aceşti moştenitori au acceptat succesiunea în termen legal, prin
darea acestei declaraţii, prin declaraţia autentică sub nr.
…………..la Notarul Public……………..……..…………..: prin acte de
răspundere tacită, constând în folosinţa averii de la deces.
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Dintre succesibilii de mai sus, au renunţat la succesiune prin
declaraţie autentificată următorii: …………..…………..………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Străini de moştenire:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Valoarea declarată de părţi este de Iei
Taxarea: Taxa de timbru = ………….. Iei
Timbru judiciar = ………….. Iei
Onorariu = ………….. Iei
Semnăturile: …………..…………..
…………..…………..
…………..…………..
Faţă de cele de mai sus:
NOTARUL PUBLIC,
DISPUNE:
Eliberarea certificatului de moştenitor (legal, testamentar,
suplimentar)
NOTAR PUBLIC Depus la CF sub nr. ……….../…… la
Conducător CF………………….
ROMÂNIA
………………..…………………. Dosar
……………..…………………….. nr…………..………..../200…
Str………………………… nr…. C.M……………………/200…
ÎNCHEIERE FINALĂ
CU PARTAJ SUCCESORAL
Şedinţa din………………………
Notar public:…………………….
În cauza succesorală privind pe defunct…………..….. fost cu

ultimul domiciliu în str.………….. nr…. bloc…. scara….ap…. judeţul
şi decedat………….. Ia data de…………..
1)La apelul nominal au răspuns:
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
…………..…………..
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
…………..…………..
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
…………..…………..
care au depus următoarele acte: ………..…………..……………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
şi declară următoarele: …………..…………..………..…………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Au Iipsit:..………..…………..…………..…………..……………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Cei prezenţi declară pe propria răspunderte următoarele:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Procedura………….. este Îndeplinită.
(2) De pe urma defunctului au rămas următoarele bunuri şi
următorii moştenitori:
1) În activul succesoral se cuprind următoarele:
a) bunuri mobile: …………..…..…………..…..…………..…..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
bunuri imobile:………………………………………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Restul de -a parte din bunurile de mai sus reprezintă cota de bun
comun soţ supravieţuit.
2) Pasiv succesoral:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
3) Moştenitori:
Legali:
1) …………..…………..………….. în calitate de…………..
2) …………..…………..………….. în calitate de…………..
3) …………..…………..………….. în calitate de…………..
b) Testamentari:
…………..…………..…………..…………..………………….
…………..…………..…………..…………..………………….
…………..…………..…………..…………..………………….
Aceşti moştenitori au acceptat succesiunea în termen legal, prin
darea acestei declaraţii, prin declaraţia autentică sub nr.
…………..la Notarul Public……………..……..…………..: prin acte de
răspundere tacită, constând din:
…………………………………………………………………..
…………………………………………………………………..
Dintre aceşti moştenitori, au renunţat la succesiune prin declaraţie
autentificată:
………………………………………………. aut……………………..
………………………………………………. aut…………………….
Străini de moştenire: conform………………………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Valoarea declarată de părti este de Iei…………………………
NOTĂ: Taxarea succesiunii şi stabilirea onorariului se
calculează prin act separat.
Subsemnaţii moştenitori Înţelegem să partajăm voluntar aceste
bunuri, după cum urmează şi cu (fără) clauze.
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
În completare mai facem următoarele menţiuni În legătură cu
succesiunea de faţă:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Şi cerem eliberarea certificatului de moştenitor legal, testamentar şi
cu partajul succesoral intervenit.
Semnăturile:
…………..…………..…… 4. …………..…………..……
…………..…………..…… 5. …………..…………..……
…………..…………..…… 6. …………..…………..……
Faţă de cele de mai sus, de actele şi lucrările dosarului şi

declaraţiile moştenitorilor .
NOTARUL PUBLIC,
Ca urmare a partajului intervenit predă succesiunea moştenitorilor

după cum urmează:
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
…………..………….. primeşte……………………………………….
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
…………..………….. primeşte……………………………………….
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..……………….. domiciliat………….. în…………..
…………..………….. primeşte……………………………………….
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
ŞI DISPUNE:
Eliberarea certificatului de moştenitor (legal, testamentar,

suplimentar), cu partaj voluntar succesoral. Încheierea finală face parte
integrantă din certificatul de moştenitor
NOTAR PUBLIC Depus la CF sub nr. ……….../…… la

conducător CF………………….
ROMÂNIA
………………..…………………. Dosar
……………..…………………….. nr…………..………..../200…
Str………………………… nr…. C.M……………………/200…
ÎNCHEIERE DE SUSPENDARE
A PROCEDURII SUCCESORALE
Şedinţa din………………………
Notar public……………………...
În cauza succesorală privind pe defunct……………………….

procedura fiind Îndeplinită, nu s-a prezentat nimeni.
Văzând că prin cererea pentru deschiderea procedurii succesorale
privind pe………………………. defunct s-a cerut deschiderea proceduri
succesorale.
Văzând actele şi lucrările dosarului, şi naume: sesizarea pentru
deschiderea procedurii, extrasul de Carte Funciară, actele de stare civilă
În copii, valoarea de asigurare a clădirii:
În baza dispoziţiilor art…… din Legea nr.36/1995:
CONSTATĂ URMĂTOARELE:
……………..………..., fost…………. cu ultimul domiciliul în

…………..judeţul……………, a decedat la data de………………..
A rămas În masa succesorală următoarea avere:
bunuri mobile……………………….…………………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
b) bunuri imobile………………….……………………………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
2. Pasive:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
3. Taxarea succesiunii:……………….………………………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
4. Moştenitori:
legali:…………………………………………………………....
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
testamentari:…………………………………………..………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
renunţători sau străini de moştenire:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Văzând că la deschiderea succesorală a intervenit neînţelegeri
asupra:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
6. În conformitate cu prevederile Legii nr. 36/1995,
DISPUNE:
Suspendă procedura succesorală:

Îndrumă părţile şi soluţionează neînţelegerile ivite pe cale de
proces.
Ţine cauza în evidenţă tim de 30 de zile, timp în care se va face
dovada încetării acţ iunii timbrate, în caz contrar prezenta succesiune se
va taxa şi taxele se vor achita, onorariul notarial va urmărit silit.
NOTAR PUBLIC,
…………….…….
ROMÂNIA
………………..…………………. Dosar
……………..…………………….. nr…………..………..../200…
Str………………………… nr…. C.M……………………/200…
ÎNCHEIERE DE ÎNDRUMARE LA PROCES

Şedinţa din………………..
Notar public:…………….
În cauza succesorală a defunct………………………………….

procedura fiind Îndeplinită s-a prezentat
Lipsă:……………………………………………………………….
Moştenitorii prezenţi declară:
Semnătura:
NOTARUL PUBLIC:
Văzând că prin cererea succesorală s-a cerut deschiderea

succesorului defunct……………………………………… fost……… cu
ultimul domiciliu în………………………………………………….
şi decedat la data de………………………………..
Văzând actele şi lucrările dosarului, şi anume: cererea pentru
deschiderea procedurii succesorale, actele de stare civilă În copii,
extrasul de Carte Funciară, valoarea de asigurare a clădirii În
declararţi1e moştenitorilor.
CONSTATĂ URMĂTOARELE:
…………………………..….. fost……… cu ultimul domiciliu

………………………., judeţul……………………, a decedat la data
de………………………..
Masa succesorală este formată din:
bunuri mobile:………………………………………………….
…………..…………..…………..…………..…………..………………
bunuri imobile:…………………………………………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Cota de bun comun o declarăm……………………… parte. B.
Pasiv:…………………………………………………………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
(3) Moştenitori:
legali:…………………………..………………………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
testamentari:………..………………………………………..
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
renunţători sau străini de moştenire:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Acceptarea succesiunii s-a făcut prin:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
Văzând că deşi moştenitorii au fost legal citaţi, totuşi nu s-au
prezentat la termenele sorocite, astfel că, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 36/1995,
DISPUNE:
Suspendă procedura succesorală:

Debitează taxele stabilite pe moştenitori după cum urmează:
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
…………..…………..…………..…………..…………..………………
NOTAR PUBLIC,
……………….….
CUPRINS
ABREVIERI................................................................................................5
TITLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE
CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE.................................................9

§1. Noţiunea de moştenire.......................................................................9
1.1. Definiţie........................................................................................9
1.2. Precizări terminologice..............................................................11
1.2.1. Noţiunea de succesiune.....................................................11
1.2.2. Noţiunea de masă succesorală...........................................12
1.2.3. Persoana care lasă moştenirea şi persoanele care
dobândesc moştenirea..................................................................13
1.3. Sediul materiei...........................................................................14
§2. Felurile moştenirii............................................................................15
2.1. Enumerare...................................................................................15
2.2. Moştenirea legală.......................................................................15
2.3. Moştenirea testamentară............................................................16
2.4. Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară..................16
2.6. Particularităţi ale moştenirii în dreptul roman.........................17
CAPITOLUL II. CARACTERELE JURIDICE

ALE TRANSMITERII MOŞTENIRII.................................................19
§1. Enumerare........................................................................................ 19
§2. Transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză
de moarte................................................................................................ 19
§3. Transmiterea moştenirii este o transmisiune universală...............20
§4. Transmiterea moştenirii este o transmisiune unitară.....................22
§5. Transmiterea moştenirii este o transmisiune indivizibilă.............27
CAPITOLUL III. DESCHIDEREA MOŞTENIRII.............................31

§1. Noţiuni introductive.........................................................................31
§2. Data deschiderii moştenirii.............................................................32

2.1. Stabilirea momentului deschiderii moştenirii..........................32
2.2. Importanţa datei deschiderii moştenirii....................................34
§3. Locul deschiderii moştenirii...........................................................36
3.1. Noţiunea de loc al deschiderii moştenirii.................................36
3.2. Importanţa practică a locului deschiderii moşteniri................38
CAPITOLUL IV. CONDIŢIILE GENERALE

ALE DREPTULUI DE MOŞTENIRE..................................................41
§1. Reglementare...................................................................................41
§2. Capacitatea succesorală...................................................................41
2.1. Noţiune....................................................................................... 41
3
2.2. Persoanele care au capacitate succesorală ..............................43
2.3. Persoanele care nu au capacitate succesorală..........................48
§3. Vocaţia la moştenire........................................................................51
3.1. Noţiune....................................................................................... 51
3.2. Vocaţia succesorală generală şi concretă.................................53
§4. Nedemnitatea succesorală...............................................................54
4.1. Noţiune....................................................................................... 54
4.2. Natura juridică............................................................................54
4.3. Caractere juridice.......................................................................55
4.4. Cazurile de nedemnitate............................................................56
4.4.1 Enumerare............................................................................56
4.4.2. Cazuri de nedemnitate succesorală de drept....................57
4.4.3. Cazuri de nedemnitate succesorală judiciară...................59
4.5. Efectele nedemnităţii.................................................................61
4.5.1. Enumerare...........................................................................61
4.5.2. Efectele nedemnităţii faţă de nedemn...............................62
4.5.3. Efectele nedemnităţii faţă de copiii nedemnului.............63
4.5.4. Efectele nedemnităţii faţă de terţi.....................................65
4.6. Invocarea nedemnităţii succesorale..........................................66
TITLUL II. MOŞTENIREA LEGALĂ
CAPITOLUL I. REGULILE GENERALE

ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII...........................69
§1. Noţiunea de moştenire legală..........................................................69
§2. Condiţiile moştenirii legale.............................................................70
2.1. Enumerare...................................................................................70
2.2. Vocaţia succesorală legală........................................................ 70

2.3. Principiul reciprocităţii vocaţiei legale generale la
moştenire............................................................................................72
2.4. Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă)...................................73
CAPITOLUL II. PRINCIPIILE GENERALE ALE

DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII....................................75
§1. Precizări prealabile..........................................................................75
§2. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea
claselor de moştenitori legali................................................................76
§3. Principiul proximităţii gradului de rudenie....................................80
§4. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de
acelaşi grad chemate la moştenire........................................................82
§5. Reprezentarea succesorală.............................................................. 85
5.1. Noţiunea de reprezentare succesorală......................................85
5.2. Domeniul de aplicare.................................................................86
5.3. Condiţiile reprezentării succesorale.........................................87
5.4. Modul cum operează reprezentarea succesorală.....................92
CAPITOLUL III. REGULI SPECIALE APLICABILE

DIFERITELOR CATEGORII DE MOŞTENITORI
LEGALI......................................................................................................96
§1. Precizări prealabile..........................................................................96
§2. Dreptul de moştenire al rudelor defunctului..................................97
2.1. Clasa I de moştenitori legali (descendenţii defunctului).........97
2.1.1. Noţiune............................................................................... 97
2.1.2. Drepturile la moştenire ale descendenţilor.....................100
descendenţilor.............................................................................102
2.2. Clasa a II-a de moştenitori legali (ascendenţii
privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi).............................................103
2.2.1. Precizări............................................................................103
2.2.2. Ascendenţi privilegiaţi.....................................................103
2.2.3. Colateralii privilegiaţi......................................................110
2.3. Clasa a III-a de moştenitori legali (ascendenţii
ordinari)............................................................................................114
2.3.1. Noţiune............................................................................. 114
2.3.2. Întinderea drepturilor succesorale ale ascendenţilor

ordinari........................................................................................115
ascendenţilor ordinari.................................................................115
2.4. Clasa a IV-a de moştenitori legali (colateralii ordinari).......115
2.4.1. Noţiune............................................................................. 115
2.4.2. Împărţirea moştenirii între colateralii ordinari...............116
colateralilor ordinari...................................................................117
§3. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al
defunctului............................................................................................117
3.1. Reglementare............................................................................117
3.2. Condiţiile speciale cerute soţului supravieţuitor pentru
a putea moşteni................................................................................121
3.3. Corelaţia dintre dreptul la moştenire al soţului
supravieţuitor şi regimul matrimonial ales....................................127
3.3.2. Comunitatea convenţională.............................................129
3.4. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor..................131
3.4.1. Enumerare.........................................................................131
3.4.2. Cota succesorală la care are dreptul soţul
supravieţuitor..............................................................................131
3.4.3. Imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra
masei succesorale.......................................................................134
3.5. Dreptul la moştenire special al soţului supravieţuitor
asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic..............................143
3.5.1. Precizări prealabile..........................................................143
3.5.2. Condiţiile speciale cerute pentru existenţa
dreptului de moştenire al soţului supravieţuitor asupra
mobilierului şi obiectelor de uz casnic.....................................143
3.5.3. Noţiunea de mobilier şi obiecte de uz casnic.................148
3.5.4. Natura juridică a dreptului special de moştenire al
soţului supravieţuitor..................................................................154
3.6. Clauza de preciput................................................................... 157
3.6.1 Noţiune...............................................................................157
3.6.2 Caracterele juridice ale clauzei de preciput 158
3.6.3 Beneficiarii clauzei de preciput....................................... 159
3.6.4. Obiectul clauzei de preciput............................................159
3.6.5. Natura juridică a clauzei de preciput..............................160
3.7. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor...........................161
3.7.1. Noţiune............................................................................. 161

3.7.2. Condiţii.............................................................................162
3.7.3. Caractere juridice.............................................................165
3.8. Caractere juridice ale dreptului la moştenire al soţului
supravieţuitor...................................................................................168
3.9. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor văzut
prin prisma unor reglementări legislative de după 1990..............169
§4. Moştenirea vacantă........................................................................186
4.1. Noţiunea de moştenire vacantă...............................................186
4.2. Beneficiarii dreptului la moştenire.........................................187
4.3. Natura juridică.....................................................................188
4.4. Importanţa determinării naturii juridice a dreptului
asupra moştenirii vacante............................................................... 190
4.4.1. Particularităţile drepturilor succesorale ale comunei,
oraşului sau municipiului asupra moştenirii vacante...............190
4.4.2. Problema sezinei 193

UJ - Curs Veronica Stoica - Mostenirea Legala 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UJ - Curs Veronica Stoica - Mostenirea Legala 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

asTitlul I – Aspecte introductive 1

VERONICA STOICA LAURENŢIU DRAGU

Lucrarea a fost elaborată pe baza legislaţiei în vigoare

VERONICA STOICA LAURENŢIU DRAGU

T.M.B. Tribunalul Municipiului Bucureşti

§1. NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE;

§1. NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE

Dreptul la moştenire este garantat distinct şi în alte texte constituţionale

cât şi cea testamentară; de asemenea, apărarea acestuia în faţa unor acte

0I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole,

Aşadar, termenul de moştenire cuprinde întregul patrimoniu al

1.2. Precizări terminologice

1.2.1. Noţiunea de succesiune

0 Instanţa de contencios european a reţinut că domeniul succesiunilor şi

la moştenire, că „succesiunea este de drept natural, economia politică

1.2.2. Noţiunea de masă succesorală

0 Citat după Şt.D. Săndulescu, Despre dreptul de succesiune, Bucureşti,

referă, ale celui care lasă moştenirea;

1.2.3. Persoana care lasă moştenirea şi persoanele care

sau urmaşi1. Calitatea de moştenitor o poate dobândi orice persoană

1.3. Sediul materiei

Moştenirea este reglementată de Codul civil în Cartea a IV-a

0 E. Safta-Romano, Dreptul de moştenire, Doctrină şi jurisprudenţă, Ed.

§2. FELURILE MOŞTENIRII

În dreptul nostru, după izvorul ei, moştenirea poate fi de două

2.2. Moştenirea legală

Moştenirea este denumită legală atunci când transmiterea pa-

0 M. Eliescu, op. cit., p. 20; C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu,

2.3. Moştenirea testamentară

Moştenirea este denumită testamentară 1 atunci când transmiterea

2.4. Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară

0 precizare se impune în ce priveşte coexistenţa moştenirii

0 De asemenea, dacă defunctul a lăsat prin testament întreaga

2.6. Particularităţi ale moştenirii în dreptul roman

Evoluţia dreptului de moştenire a fost direct şi continuu

0 În anul 540, Justinian, prin novelele 118 şi 127 a reorganizat în

23 1. ENUMERARE; §2. TRANSMITEREA MOŞTENIRII

§2. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE O

Transmiterea moştenirii are loc numai la moartea unei persoane

constatată, fie că este vorba de moartea declarată prin hotărârea

§3. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE

Obiectul transmisiunii succesorale îi constituie patrimoniul per-

23 Transmisiunea prin acte între vii, spre deosebire de trans-

4 MARA IOAN, AIDA-DIANA DUMITRESCU, I. IORGA, Drept civil.

§4. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE

Întrucât patrimoniul celui care lasă moştenirea este privit ca un

23 Soluţia opozabilităţii faţă de terţi a drepturilor reale dobândite de către

generale ale devoluţiunii legale a moştenirii, şi anume dispoziţiile art.

din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de

23 Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429 din 23 octombrie 2003 a

Aşadar, din dispoziţiile legii rezultă că sunt stabilite anumite

0 A. Ţiclea, A. Popescu, C. Tufan, M. Ţichidean, O. Ţinca, Dreptul muncii, Ed.

În ceea ce priveşte caracterul unitar al transmisiunii succesorale

autor constituie o excepţie de la caracterul unitar al transmisiunii

§5. TRANSMITEREA MOŞTENIRII ESTE

Principiul indivizibilităţii transmisiunii moştenirii rezultă din

0 M. Eliescu, op. cit., p. 52; J. Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 6.

moştenire, are pentru fiecare un drept de opţiune distinct. De

O altă derogare de la caracterul indivizibil al transmisiunii suc-

5888 obligaţia este indivizibilă;

Asemănătoare sunt şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea

A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 84 din 10 februarie 2005,

0 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE; §2. DATA DESCHIDERII MOŞTENIRII;