UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE

REFERAT

HOTARARE CURTEA EUROPEANA A

DREPTURILOR OMULUI

ACTIUNEA RAICU C. ROMANIA

LEUCEA (NEGRU) CARMEN-

ANCA
SPECIALIZAREA: DREPT ANUL III, gr. 3
Disciplina: Drepturile Omului

1
 CUPRINS

I. CONSIDERATII GENERALE. CURTEA EUROPEANA A

DREPTURILOR OMULUI..................................................3
II. ACTIUNEA RAICU C. ROMANIA....................................4
III. IN FAPT................................................................................5
IV. IN DREPT.............................................................................5
A. Asupra încălcării articolului 6(1) din Convenţie....................5
B.Asupra încălcării articolului 1 Protocolul 1 din Conventie......6
V. CONCLUZII..........................................................................7
BIBLIOGRAFIE....................................................................8

2
 I. CONSIDERATII GENERALE. CURTEA
EUROPEANA
A DREPTURILOR OMULUI
Accesul la principalele hotarari ale Curtii, documentarea, cercetarea jurisprudentei
bogate a Curtii Europene a Drepturilor Omului reprezinta o necesitate cu atat mai mult cu cat
drepturile si libertatile conferite prin legea fundamentala a tarii trebuie interpretate in
concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si tratatele la care
Romania este parte si care au prioritate conform art. 20 din Constitutie, in caz de
neconcordanta cu legislatia interna.
Astfel, Conventia Europena a Drepturilor Omului, ratificata de tara noastra, a dobandit
aplicabilitate in dreptul intern, motiv pentru care interpretarea data de Curte prevederilor
acesteia este esentiala.
,,Curtea este intr-adevar interpreta suprema a Conventiei”1.
Avandu-se in vedere importanta jurisprudentei Curtii si a influentei pe care o exercita
in dreptul intern al fiecarei tari s-a apreciat2 ca ,,hotararile sale duc, deseori, la schimbari ale
legislatiei, ale jurisprudentei sau ale practicii, mai ales in domeniul procedurii judiciare si a
libertatilor publice”.
Functia majora a Curtii, asa cum se subliniaza in doctrina, este aceea de a ,,completa”,
de a ,,remedia lacunele si slabiciunile dreptului intern”, fara a se substitui insa acestuia.
Dreptul intern ramane principalul instrument de protectie a drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului.
,,Cel mai bun mijloc de a sensibiliza judecatorul national sa aplice principiul
subsidiaritatii care-i da misiunea de a decide el insusi in raport cu violarile Conventiei este sa
cunoasca hotararile Curtii si sa le utilizeze in propria jurisprudenta”3.
De reliefat valoarea juridica si morala a hotararilor Curtii, eficacitatea practica a
acestora, atribute esentiale care subliniaza pregnant necesitatea aprofundarii jurisprudentei
bogate a Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Hotararile Curtii sunt definitive, neputand face obiectul unui recurs la o alta autoritate.
Sunt obligatorii, dar nu executorii, in sensul ca nu anuleaza si nu modifica nici un act al
statului in culpa.
Controlul executarii hotararii este asigurat insa de Comitetul Ministrilor ai Consiliului
Europei, care poate adopta, in cazul refuzului statului de a aplica hotararea, o recomandare.
Sanctiunea nerespectarii acesteia poate atrage retragerea sau exculderea statului
respectiv din Consiliul Europei.
Curtea hotaraste in ceea ce priveste respectarea sau nerespectarea drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului consacrate prin Convetia Europeana a Drepturilor
Omului din 1950, asa cum a fost amendata prin protocoalele (11) aditionale. Astfel
sanctioneaza nerespectarea urmatoarelor drepturi si libertati:
- libertatea fizica:
- dreptul la viata;
- interdictia torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane si
degradante;
- interzicerea muncii fortate sau obligatorii;

1
Vincent Berger - ,,Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului” – IRDO, Bucuresti, 1998
2
op cit
3
Vincent Berger - ,,Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului” – IRDO, Bucuresti, 1998

3
 - dreptul la libertate si la siguranta;
- libertatea de a pleca si a veni s.a.

- drepturile de procedura:
- dreptul la un proces echitabil;
- dreptul la un recurs efectiv in fata unei instante nationale;
- dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori s.a.

- drepturile vietii personale:

- dreptul de a se casatori;
- dreptul la respect pentru viata de familie;
- dreptul la respect pentru viata privata;
- dreptul la respect pentru domiciliu;
- dreptul la respect pentru corespondenta s.a.

- libertatile spirituale:
- libertatea religiei;
- libertatea de exprimare;
- dreptul la instruire s.a.

- libertatile actiunii sociale si politice:

- libertatea de intrunire;
- libertatea de asociere;
- dreptul la alegeri libere s.a.

- dreptul la respect pentru bunuri

etc.

II. ACTIUNEA RAICU C. ROMANIA

Cererea nr. 28104/03. Hotărâre Strasbourg 19 octombrie 2006.

În 2006 au fost pronunţate 14 hotărâri pe tipologia cauzelor Străin şi Păduraru din

21.07.2005 şi respectiv 1.12.2005, prin care CEDO a condamnat Statul român pentru
încălcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Acest articol garantează respectarea dreptului de proprietate. Însă aceste cauze sunt repetitive
şi dat fiind precedentul creat prin cauzele Străin şi Păduraru, această creştere a numărului de
condamnări nu este neobişnuită.
În ceea ce priveşte hotărârea în cauza Raicu împotriva României din 19 octombrie
2006 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că articolul 6(1) din la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat, prin introducerea recursului în anulare şi
casarea de către Curtea Supremă de Justiţie a unei hotărâri definitive şi irevocabile. În acest
sens, Curtea a amintit jurisprudenţa pertinentă în materie, făcând referire la cauzele
Brumărescu şi SC Maşiniexportimport S.A. Sub aspectul articolului 1 din primul Protocol
adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a considerat că dreptul de
proprietate al reclamantei a fost încălcat deoarece, ca urmare a deciziei Curţii Supreme de

4
Justiţie, reclamanta a fost privată de bunul său, recunoscut prin hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă. CEDO a obligat statul român la restituirea în natură a bunului, iar în
cazul în care această restituire este imposibilă, statul a fost obligat să îi acorde reclamantei
suma de 35.000 EURO cu titlu de daune materiale. Trebuie precizat că în această cauză
reclamanta era fost chiriaş şi cumpărător de la stat al imobilul naţionalizat care formează
obiectul cauzei însă şi foştii proprietari ai imobilului, iniţial deposedaţi prin naţionalizare, s-au
adresat Curţii Europene cu o plângere în care au invocat încălcarea aceluiaşi articolul 1.
Această plângere a fost şi ea comunicată Guvernului român în mai 2006. CEDO nu s-a
pronunţat încă în acest caz.

III. IN FAPT

La data de 10 iulie 1997, T.A. şi T.V foşti proprietari ai apartamentului au introdus

împotriva Consiliului Municipal Bucureşti o acţiune în revendicarea imobilului care le-a fost
confiscat de Stat în virtutea decretului no 223/1974 cu ocazia plecării lor definitive în
străinătate în anul 1978. Ulterior în octombrie apartamentul a fost vândut reclamantei
dna. Alexandrina Raicu în virtutea legii în virtutea legii no 112/1995 asupra regimului juridic
al anumitor imobile cu destinaţia de locuinţă intrate în patrimoniul Statului înainte de 1989.
Fiind admisă acţiunea in revendicare a foştilor proprietari şi apoi cea in anulare a contractului,
reclamanta a introdus recurs pe care de altfel l-a câştigat fiind considerată de bună-credinţa la
încheierea contractului. Astfel la 12 martie 2001 Curţii de Apel din Bucureşti a emis o
hotărâre definitiva in favoarea reclamantei. Prin hotărârea datată 12 februarie 2003, Curtea
Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare formulat de procurorul general împotriva
hotărârii din 12 martie 2001 antemenţionată Însă in urma admiterii recursului în anulare,
Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din 12 martie 2001 a Curţii de Apel din
Bucureşti şi a confirmat temeinicia anulării contractului de vânzare din 16 octombrie 1997.

IV. IN DREPT

S-au invocat articolele 330, art. 3301 din Codul de Procedura Civilă, articolele 49 şi 51
din Legea nr. 10/2001 precum şi art. 6(1), art.1 din primul Protocol adiţional la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului .

A. Asupra încălcării articolului 6(1) din Convenţie

Dreptul la un proces echitabil consacrat de Convenţie nu presupune ca orice litigiu sa intre

sub competenţa Curţii, ci doar a contestaţilor cu privire la exercitarea unor drepturi si obligaţii
cu caracter civil. Întrucât în ochii Curţii, pentru calificarea unei drept ca fiind civil singurul
lucru care contează este ca acesta să aibă un caracter civil în dreptul intern sau să aibă un
caracter patrimonial , condiţiile fiind acestea îndeplinite art. 6(1) este aplicabil. Problema
principala insa este ce prevalează securitatea raporturilor juridice sau dreptul la proprietate?
Curtea aminteşte că dreptul la un proces echitabil în faţa unui tribunal, garantat de articolul 6
(1) din Convenţie, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă
preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun al Statelor contractante. În virtutea

5
acestui principiu, nici una din părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri
definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine re-examinarea cauzei şi o nouă hotărâre
în acest scop. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat iar simplul fapt că pot
exista două puncte de vedere asupra cauzei nu este un motiv suficient pentru rejudecarea
cauzei.
Astfel nu se cuvine ca o persoană care a beneficiat de o hotărâre definitivă favorabilă să
suporte consecinţele faptului că sistemul legislativ şi judiciar intern a dus în speţă la
coexistenţa a două hotărâri definitive confirmând dreptul de proprietate a unor persoane
diferite asupra aceluiaşi bun.
In concluzie anularea hotărârii din 12 martie 2001 a încălcat principiul securităţii
raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil. Ca si in
precedentul Brumărescu c. România4 si SC Maşiniexportimport S.A 5si s-a constatat ca statul
român nu garantează securitatea necesara, intr-o societate care se vrea democratica, persoanei
care obţine o hotărâre judecătorească favorabilă, dreptul sau putând fi pus în discuţie de către
o altă autoritate de stat oricând. Astfel art. 6(1) din Convenţie a fost încălcat statul fiind
obligat la plata de despăgubiri băneşti.

B. Asupra încălcării articolului 1 Protocolul 1 din Convenţie

Întrucât art.1 din Protocolul 1 protejează dreptul de proprietate in Protocolul adiţional

este deasemenea semnalat cazul când ingerinţa statului este permisă. Astfel art. 1 este
aplicabil si in aceasta cauza întrucât reclamanta in urma contractului de vânzare a dobândit
proprietatea imobilului pe care ulterior a pierdut-o in urma admiterii acţiunii in revendicare.
Astfel pentru ca ingerinţa statului sa fie permisa trebuie îndeplinite trei condiţii:
• Ca privarea de proprietate sa fie prevăzuta de lege – ea a fost prevăzuta in art.
330 si 3301 din Codul de procedură civilă
• Ca privarea de proprietate sa fie determinata de o cauza de utilitate publică –
având in vedere că bunul in acest caz corespunde dispoziţiei din cea de-a doua
fraza din primul alineat deoarece in urma admiterii acţiunii in revendicare a
foştilor proprietari statul avea obligaţia de a le retroceda imobilul exista deci o
utilitate publica.
Ca privarea de proprietate sa fie proporţională cu scopul vizat - echilibrul intre
interesul general al comunităţii si drepturile fundamentale ale persoanei poate fi realizat
atunci când persoanei private de proprietate i se atribuie o compensaţie rezonabila cu
valoarea bunului. In speţa insa reclamanta nu avea nici o cale de recurs pentru a obţine
diferenţa de preţ si având in vedere că persoane de bună-credinţa nu beneficiază de un
4
Desfiinţarea prin cai extraordinare de atac a unor hotărâri definitive si irevocabile. Cel mai mare număr de
hotărâri pronunţate de CEDO împotriva României privesc încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6),
precum si a dreptului la respectarea proprietarii (art. 1 par.1) ca urmare a admiterii recursurilor în anulare
promovate de procurorul general împotriva unor hotărâri judecatoresti civile irevocabile (ex. cauza
„Brumarescu” devenit, din păcate, caz „scoală” pentru ca o serie de alte cauze pe acelaşi tipic au fost pierdute de
autorităţile române la CEDO). Surprinzător este faptul ca, deşi instituţia recursului în anulare a fost abrogata prin
modificarea Codului de Procedura Penala în 2003, CEDO a comunicat Agentului Guvernamental mai mult de 20
de astfel de cereri formulate si acceptate de instanţa suprema în 2003-2004. Mai mult, interpretarea data de
instanţa suprema cum ca recursurile în anulare pot fi judecate si după abrogarea recursului în anulare daca
hotărârea atacata a fost pronunţata sub legea care reglementa calea de atac, ni se pare surprinzătoare: daca aceste
cai de atac vor fi admise ulterior abrogării instituţiei, România risca noi condamnări pe baza jurisprudenţei Curţii
deja existenta.
5
În urma recursului în anulare formulat de Procurorul General, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârea
definitivă şi irevocabilă prin care se recunoscuse dreptul de creanţă al reclamantei asupra sumelor menţionate.
Totodată, instanţa supremă a dispus întoarcerea executării. Curtea a dispus ca de altfel si in alte numeroase
cazuri k art. 6(1) este aplicabil.

6
 statut aparte fiind obligate „în situaţia de a suporta ponderea responsabilităţii Statului
care a confiscat în trecut aceste bunuri”6.
In concluzie art.1 din Protocolul 1 a fost încălcat statul fiind obligat la plata de
despăgubiri ori la restituirea imobilului. Jurisprudenţa Curţii este constanta iar aceasta
hotărâre sa încadrează pe linia Brumărescu şi SC Maşiniexportimport S.A c. România in ceea
ce priveşte acordarea de compensaţii privind pierderea dreptului de proprietate din cauza
statului insa decizia CEDO in cazul Raicu împotriva României ar putea crea un precedent,
având in vedere ca, pana acum, nici un chiriaş care a cumpărat o casa pe baza legii 112 nu s-a
adresat Curţii de la Strasbourg.

IV. CONCLUZII

Decizia Raicu c. România este deschizătoare de drumuri pentru chiriaşii care şi-au
pierdut imobilele pe care le cumpăraseră in baza Legii 112. Insa nu sunt de acord in ceea ce
priveşte hotărârea Curţii întrucât pune si mai mult in dilema deja bulversatul sistem judiciar
românesc. Curtea Suprema de Justiţie admiţand acţiunea in revendicare a foştilor proprietari a
emis o hotărâre corecta întrucât foştii proprietari nu au pierdut niciodată proprietatea iar
ulterioara vânzare era nula. In ceea ce priveşte buna-credinţa a reclamantei, prezumţia este
uşor de răsturnat întrucât este cunoscut faptul ca imobilele au fost preluate abuziv de către
regimul comunist. Intr-adevăr reclamanta trebuie sa beneficieze de o compensaţie (preţul
actualizat al imobilului) vânzătorul (statul) a fost de rea-credinţa neînştiinţând cumpărătorul
de litigiul care era pe rol. Buna-credinţa nu poate valora niciodată proprietatea in ce priveşte
bunurile imobile. In baza acestor afirmaţii as conclude ca instanţele judecătoreşti vor fi puse
in postura de a emite hotărâri corecte ca apoi Curtea European a Drepturilor Omului sa le
descalifice. Dilema este următoarea: statul roman e sancţionat si daca emite hotărâri corecte si
daca le emite greşite. Intr-adevăr in cazul de faţa hotărârea a fost luata corect in ce priveşte
fondul cauzei si reclamanta merita despăgubiri insa nu si retrocedarea imobilului.
In final, se impune sa facem precizarea ca procesul realizarii drepturilor omului nu este
unul armonios, care sa evolueze de la sine si rectiliniu. Ramane un domeniu de lupta si
contestare pe plan intern si international pentru drepturi, pentru acces la putere, la resurse si
respectiv pentru o distribuire a acestora. ,,De aceea, actiunea in favoarea drepturilor omului
porneste de la necesitatea ca statul, societatea, prin diferite forme de actiune, asigurand
egalitatea in drepturi si exercitarea drepturilor individuale sa devina un instrument al
participarii, al redistribuirii in favoarea tuturor, mai ales a celor care sunt sau devin
dezavantajati, pentru a evita excluderea, marginalizarea sau scoaterea lor in afara vietii
sociale".

6
http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503

7
 BIBLIOGRAFIE

• http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503
• http://www.guv.ro/presa/afis-doc.php?
idpresa=51002&idrubricapresa=1&idrubricaprimm=&idtema=&tip=2&p
ag=1&dr
• Vincent Berger - ,,Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului” –
IRDO, Bucuresti, 1998