Curs Drept International Privat - 240124 - 135250

Manual de drept internaional privat
Lucrarea a fost elaborat dup cum urmeaz:
Partea general – Conf. univ. dr. Clina Jugastru
Partea special – Prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu

Lect. univ. drd. Adrian Circa
Ovidiu Ungureanu Clina Jugastru
Profesor universitar dr. Confereniar universitar dr.
Adrian Circa
Lect. univ. drd.
Manual de drept internaional privat
2008
Copyright © 2008
Editura Hamangiu SRL
Editur acreditat CNCSIS - Consiliul Naional

al Cercetrii tiinifice din Învmântul Superior
Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu

Nicio parte din aceast lucrare nu poate fi copiat
fr acordul scris al Editurii Hamangiu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a României
UNGUREANU, OVIDIU
Manual de drept internaional privat / Ovidiu Ungureanu,
Clina Jugastru, Adrian Circa. - Bucureti : Editura Hamangiu,
2008
Bibliogr.
Index
ISBN 978-973-1836-35-5
I. Jugastru, Clina
II. Circa, Adrian
341(100)
Editura Hamangiu Vânzri:

Bucureti, Str. Col. Popeea 021.336.01.25
nr. 43, sector 5 0788.854.348
O.P. 5 0788.724.564
C.P. 91 0724.364.369
0747.952.461
Tel./Fax:
031.805.80.20 E-mail:
031.805.80.21 redactie@hamangiu.ro
021.336.04.43 distributie@hamangiu.ro
Wenn die Gerechtigkeit untergeht,
so hat es keinen Wert mehr,
daß Menschen auf Erden leben.
Kant
(Dac dreptatea dispare,

viaa oamenilor pe pmânt
nu mai are nicio valoare.)
ABREVIERI
A.U.L.B. Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurisprudentia

A.U.B. Analele Universitii din Bucureti
BGB Bürgerliches Gesetzbuch = Codul civil german
B. Of. Buletinul Oficial
C.A. Curtea de Apel
Cas. Curtea de Casaie
Cass. fr. Curtea de Casaie francez
C. civ. Codul civil
C. civ. fr. Codul civil francez
C. com. Codul comercial
C. fam. Codul familiei
C. proc. civ. Codul de procedur civil
Clunet Journal du droit international
C.S.J. Curtea Suprem de Justiie
C.J. Curierul Judiciar
C.J.C.E. Curtea de Justiie a Comunitilor Europene
C.I.J. Curtea Internaional de Justiie
D. Decret
Dreptul Revista „Dreptul”
EGBGB Einführungsgesetz zum Bürgerlichen Gesetzbuch
= Legea introductiv la Codul civil german
Gaz.Pal. Revista „Gazette du Palais”
H.G. Hotrârea Guvernului
IPR Internationales Privatrecht = Legea german de
drept internaional privat (1986)
I.C.C.J. Înalta Curte de Casaie i Justiie
J.N. Justiia Nou
LDIP Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internaional privat
M. Of. Monitorul Oficial al României, Partea I
O.G. Ordonana Guvernului
O.U.G. Ordonana de urgen a Guvernului
P.R. Pandectele Române
R.C.D.I.P. Revue critique de droit international privé
R.D.I.P.D.P.C. Revista de Drept Internaional Privat i
Drept Privat Comparat
VIII Manual de drept internaional privat
R.D.C. Revista de drept comercial
R.R.D. Revista român de drept
R.R.D.P. Revista Român de Drept Privat
R.R.S.I. Revista Român de Studii Internaionale
R.R.S.S.-S.J. Revue Roumaine des Sciences Sociale, Série de
Sciences Juridiques
Rev.trim.dr.civ Revue trimestrielle de droit civil
S.C.J. Revista „Studii i cercetri juridice”
S.U.B.B. Studia Universitatis Babe-Bolyai, Iurisprudentia
Trib. Tribunal
Trib. Suprem Fostul Tribunal Suprem
ZPO Zivilprozessordnung = Codul de procedur
civil german
CUVÂNT ÎNAINTE
La întrebarea ce este dreptul interna ional privat adesea se rspunde: o

ramur de drept, dar în mod sigur un domeniu sibilinic, dificil chiar i pentru
juriti. Iar dac lum spre studiu o carte în materie, la o prim lectur pot s ne
frapeze un anumit limbaj juridic i unele noiuni sau instituii specifice, cum ar
fi: punct de leg tur , retrimitere, conflict mobil de legi, de calific ri, exequa-
tur etc.; dar nici regulile de drept aplicabile acestei ramuri nu sunt cele obi-
nuite. Nu trebuie omis nici faptul c dreptul internaional privat înglobeaz în
sfera sa o arie larg de aplicare: raporturi civile, comerciale, de munc, de
procedur civil i alte raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate.
Rezolvarea în concret a unei spee de drept internaional privat ridic,
frecvent, serioase dificulti. Într-adevr, într-un asemenea demers, pentru a
transforma realitatea brut în realitate juridic, trebuie s rspundem la câteva
întrebri lapidar formulate: Cine aplic dreptul? , Ce drept se va aplica? ,
Care este legea de procedur aplicabil etc. ?
Toate acestea îndreptesc, cel puin în parte, afirmaia deja fcut.
De aceea, manualul nostru nu va putea face ca ceea ce este dificil s devin
facil. Credem îns c va putea constitui o introducere în studiul dreptului
conflictual – adresându-se, în primul rând, studenilor în drept – i un punct de
plecare în aprofundarea instituiilor – pentru cei care îi desvâresc pregtirea
în contextul studiilor masterale: ad usum cupidae legum iuventutis.
Autorii
PARTEA GENERAL
CONSIDERAII PRELIMINARE
Seciunea 1. Noiunea dreptului internaional privat i

delimitarea de alte ramuri de drept
§1. Elementul de extraneitate
A. Definiie
Recunoscut unanim drept criteriu care distinge raporturile de drept inter-

naional privat de alte raporturi juridice de drept privat, elementul de extra-
neitate are o fizionomie complex i o semnificaie aparte în contextul drep-
tului internaional privat.
În absena unei definiii legale1, elementul de extraneitate a primit definiii
doctrinare relativ apropiate. S-a spus, în acest sens, c elementul de extra-
neitate este: „împrejurarea de fapt în legtur cu un raport juridic datorit
creia acest raport are legtur cu mai multe sisteme de drept (ori legi
aparinând unor ri diferite)”2; „o împrejurare de fapt cu privire la unul din
elementele raportului juridic i care face astfel ca acesta s prezinte legturi cu
unul sau chiar mai multe sisteme de drept”3; „o împrejurare de fapt, de natur
divers, care are legtur cu un raport juridic de drept privat, împrejurare ce îi
confer raportului juridic respectiv caracter de internaionalitate”4.
1
Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaional privat (M.
Of. nr. 245 din 01 octombrie 1992) nu definete in terminis, elementul de extraneitate, aa
cum procedeaz, de pild, în cazul raporturilor de drept internaional privat.
2
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaional privat, ed. revzut i
adugit, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005, p. 21.
3
D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internaional privat, Tratat elementar, vol. I, Ed. Lumi-
na Lex, Bucureti, 1999, p. 124.
4
T. Prescure, C.N. Savu, Drept internaional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2005, p. 24.
4 Partea general
Definiiile oferite în literatura de specialitate 1 converg spre ideea c ele-
mentul de extraneitate este o împrejurare de fapt care pune în relaie raportul
juridic cu unul sau mai multe sisteme de drept, susceptibile de aplicare.
În ceea ce ne privete, considerm c elementul de extraneitate este un fapt
juridic de ataare care privete elementele raportului juridic i care are apti-
tudinea de a genera conflictul de legi (conflictul pozitiv de legi) – atrgând inci-
dena a dou sau mai multe sisteme de drept – sau de a da vocaie de aplicare
normelor materiale ori celor unificate, dup caz.
B. Fapte juridice de ataare, fapte juridice materiale
a) Precizri terminologice
Este cunoscut c existena raportului juridic2 concret este condiionat, între
altele, de împrejurarea (actul sau faptul juridic concret) de care legea leag
naterea unui astfel de raport. Faptele juridice3, în sens larg, sunt atât aciunile
omeneti, svârite cu sau fr intenia de a produce efecte juridice, cât i
evenimentele sau faptele naturale. Aadar, lato sensu, noiunea de fapt juridic
este sinonim cu cea de izvor al raportului juridic concret4.
Din marea diversitate a faptelor juridice5, privite în sens larg, intereseaz, în
acest context, acele împrejurri care au ca efect legarea raportului juridic
concret de legislaia unui anumit stat. Orice evenimente sau aciuni au loc în
circumstane care determin aplicarea unui anumit sistem de drept: delictul
civil se produce pe un anumit teritoriu; rezultatul prejudiciabil apare fie între
1
Pentru alte definiii, în termeni asemntori, a se vedea I. Macovei, Drept internaional
privat, vol. I, Ed. Ars Longa, Iai, 1999, p. 11; B.M.C. Predescu, Drept internaional privat,
Ed. Universitaria, Craiova, 2002, p. 22; N. Diaconu, Drept internaional privat, Curs
universitar, ed. a III-a, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2007, p. 34.
2
Raportul juridic este o relaie social reglementat de normele juridice (a se vedea
Gh. C. Mihai, R.I. Motica, Fundamentele dreptului. Teoria i filozofia dreptului, Ed. All,
Bucureti, 1997, p. 18-19).
3
Cu privire la noiunea de fapt juridic, a se vedea N. Popa, Teoria general a dreptului,
Ed. Actami, Bucureti, 1999, p. 320.
4
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil,
ed. a VII-a revzut i adugit de M. Nicolae, P. Truc, Ed. Universul Juridic, Bucureti,
2001, p. 110. A se vedea, cu privire la accepiunea larg a termenului fapt juridic, Tr. Ionacu,
E.A. Barasch, A. Ionacu, S. Brdeanu, M. Eliescu, V. Economu, Y. Eminescu, M.I. Eremia,
E. Roman, I. Rucreanu, D. Zltescu, Tratat de drept civil, vol. I, Partea general, Ed. Aca-
demiei R.S.R., Bucureti, 1967, p. 237. Pentru accepiunea larg i pentru accepiunea
restrâns a termenului, a se vedea O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a VIII-a,
Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2007, p. 131.
5
Cu privire la definiia i clasificarea faptelor juridice – izvoare ale raporturilor juridice,
a se vedea L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaiile, vol. I, Regimul juridic general sau Fiina
obligaiilor civile, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2006, p. 93-100.
Consideraii preliminare 5
frontierele statului unde s-a produs delictul, fie pe teritoriul altui stat, fie în
ambele pri; viitorii soi au cetenii diferite; actul juridic se perfecteaz pe
teritoriul unui stat, iar locul executrii obligaiilor prilor este în alt ar etc.
Faptele juridice care, prin efectele lor, determin structura raportului juridic
– subiecte, coninut, obiect – au fost denumite în literatura de drept interna-
ional privat fapte juridice materiale. Faptele juridice care leag faptele juridice
materiale de legislaia unui anume stat sunt fapte juridice de ataare1 . Cele
dou denumiri sunt convenionale i au rolul de a facilita identificarea
elementului de extraneitate, precum i delimitarea acestuia de alte împrejurri
de fapt. S-a subliniat, în acest sens, c faptele juridice de ataare „evoc o
noiune generic, care cuprinde, în sfera sa, totalitatea faptelor de natur s
stabileasc legtura, pe de o parte, între raportul juridic civil (abstracie fcând
de posibilitatea disjungerii acestuia în mai multe obiecte de coliziuni) i, pe de
alt parte, între legislaia civil aplicabil”2.
Elementul de extraneitate se include în categoria faptelor juridice de ataare,
întrucât leag raportul juridic concret de o lege strin 3 , producând, prin
efectul atribuit de normele dreptului internaional privat, conflictul de legi.
Nu rareori, raporturile civile sunt generate de o pluralitate de fapte juridice
materiale, dintre care unele sunt legate de legislaia intern a unui stat, iar
altele de una ori mai multe legislaii strine.
b) Clasificarea faptelor juridice de ataare4

- Dup cum fac legtura cu sistemul de drept intern ori cu legislaia strin,
faptele juridice de ataare sunt interne i, respectiv, externe. În msura în care
faptul juridic de ataare leag raportul juridic de legislaia intern (legislaia
forului), suntem în prezena unui fapt de ataare intern. Dac, dimpotriv,
legtura se stabilete cu unul sau mai multe sisteme de drept strine, faptul de
ataare este extern, fiind calificat drept element de extraneitate. Dac faptele de
ataare din prima clas se regsesc în toate raporturile juridice, „prezena
elementelor de extraneitate este doar eventual. De aceea, când din cuprinsul
raporturilor civile lipsesc elementele de extraneitate, ne aflm în prezena unor
raporturi civile obinuite, crora li se va aplica legea intern, în timp ce în
1
P.A. Szabo, Trsturile eseniale ale elementelor de extraneitate din cuprinsul raportu-
rilor juridice civile, în S.U.B.B., 1970, p. 115-116.
2
Ibidem, p. 118.
3
Avem în vedere sensul larg la termenului lege, care desemneaz orice act care cuprin-
de norme juridice de conduit – lege, în sens restrâns, decret-lege, ordonan a Guvernului
etc. (a se vedea M. Murean, Drept civil. Partea general, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca,
1996, p. 28).
4
Pentru o privire de detaliu asupra clasificrii faptelor juridice de ataare, P.A. Szabo,
Trsturile eseniale ale elementelor de extraneitate din cuprinsul raporturilor juridice civile,
în S.U.B.B., 1970, p. 118-119.
6 Partea general
situaia când alturi de faptele de ataare interne, întâlnim unul sau mai multe
elemente de extraneitate, ne aflm în prezena unor raporturi civile care vor
genera în mod necesar conflicte de legi. Altfel spus, faptele juridice de ataare
interne sunt legice, necesare, în toate raporturile civile, pe când elementele de
extraneitate sunt numai incidentale, eventuale, iar existena lor, i numai
aceasta, este cea care determin conflictele de legi”1. Rezult c noiunea fap-
telor juridice de ataare este genul proxim, iar noiunea elementului de extra-
neitate reprezint diferena specific. În alte cuvinte, diferena de sfer între
faptele juridice de ataare i faptele juridice interne de ataare o constituie
elementele de extraneitate;
- Dup efectele pe care le au în raport cu conflictele de legi, faptele
juridice de ataare sunt generatoare de conflicte de legi i, respectiv, de natur
s rezolve conflictele de legi. Conflictul de legi este produs de aciunea
conjugat a mai multor fapte de ataare. Prima categorie de fapte juridice de
ataare îi restrânge efectele la declanarea conflictului de legi. Cea de-a doua
categorie cuprinde fapte de ataare al cror efect se extinde i asupra soluio-
nrii conflictului de legi. Din pluralitatea de fapte de ataare existent, norma
conflictual desemneaz „unul singur i anume acela care este considerat c
stabilete legtura cea mai puternic între raportul juridic i reglementarea
civil ce urmeaz a i se aplica”2.
c) Asemnri i deosebiri între faptele juridice de ataare i faptele juridice

materiale
Prezena ambelor este concomitent în cadrul raportului juridic: faptul
material nu are, prin el însui, aptitudinea de a produce efecte juridice. El
dobândete semnificaie pentru ordinea de drept prin mijlocirea unei norme
juridice care aparine unui sistem determinat. Iar incidena unei legislaii
anume este atras tocmai prin efectul faptelor juridice de ataare3.
În schimb, modalitatea de obiectivare difer. De exemplu, „consimmântul
prilor în contract sau fapta ilicit productoare de prejudicii, ca izvoare de
raporturi juridice civile, precum i vârsta, filiaia, rudenia .a., care contribuie
la determinarea strii i capacitii civile a persoanei, sunt fapte juridice
materiale subordonate legislaiei determinate prin fapte juridice de ataare,
cum sunt: locul producerii faptului juridic material generator de raporturi
1
P.A. Szabo, Trsturile eseniale ale elementelor de extraneitate din cuprinsul rapor-
turilor juridice civile, în S.U.B.B., 1970, p. 120.
2
Ibidem, p. 119.
3
Cu privire la aceast unitate indisolubil, a se vedea P.A. Szabo, Trsturile eseniale
ale elementelor de extraneitate din cuprinsul raporturilor juridice civile, în S.U.B.B., 1970,
p. 116.
juridice civile, respectiv cetenia, sau, în anumite condiii speciale, domiciliul
sau chiar reedina persoanei fizice”1.
C. Trsturile caracteristice ale elementelor de extraneitate
a) Elementul de extraneitate nu este un element structural al raportului

juridic de drept internaional privat, în sensul c nu este un al patrulea element,
alturi de subiecte, coninut i obiect2. El este o împrejurare de fapt care apare
în legtur cu unul sau mai multe dintre elementele de structur ale raportului
juridic i care are aptitudinea de a aduce în discuie posibilitatea aplicrii legii
strine.
În opinia contrar, elementul de extraneitate este absorbit/integrat de unul
din elementele raportului juridic, ceea ce atrage structura diferit a raportului
juridic de drept internaional privat de cea a raportului juridic (generic), în
sensul teoriei generale a dreptului3. Dac, spre exemplu, «într-un contract de
vânzare-cumprare, una din prile contractante este cetean strin, aceasta
nu înseamn c nu exist nicio modificare/particularizare a structurii raportului
juridic (la nivelul atributelor de identificare a persoanei) cci, în acest caz,
împrejurarea de a fi „strin” confer raportului juridic în cauz caracter de
internaionalitate. Dac acest element de extraneitate (una dintre pri este
cetean strin sau persoan juridic de naionalitate strin) nu ar fi absorbit în
structura raportului juridic, nu am mai fi în prezena unui raport juridic de
drept internaional privat»4.
Considerm c prezena elementului de extraneitate nu aduce modificri
ale structurii raportului juridic de drept internaional privat. Generic, termenul
structur desemneaz modul de organizare intern, de alctuire a unui corp, a
unui sistem, modul de asociere a componentelor unui întreg organizat 5 .
Subiectele, obiectul i coninutul sunt elementele care structureaz raportul
juridic, conferindu-i specificitate fa de relaiile sociale ce nu se bucur de
reglementare prin intermediul normelor juridice. Participanii la raporturile
juridice (subiectele) sunt legai prin drepturi i obligaii (coninutul); conduita
prilor se concretizeaz în aciunea, respectiv absteniunea la care este
îndrituit subiectul activ/de care este inut subiectul pasiv (obiectul). Cele trei
elemente sunt necesare i suficiente pentru a putea vorbi de un raport juridic.
1
Ibidem, p. 116.
2
În acelai sens, I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 21; D.Al. Sitaru, Tratat de drept
internaional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 15; D.A. Popescu, M. Harosa, op.
cit., p. 124; B.M.C. Predescu, op. cit., p. 22-23; F. Ciutacu, Drept internaional privat,
Ed. Themis Cart, Slatina, 2006; N. Diaconu, op. cit., p. 34.
3
T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 24.
4
Loc. cit.
5
Dicionarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureti, 1998, p. 1030.
8 Partea general
Faptul c persoana fizic – subiect al raportului juridic – are cetenie
francez, c persoana juridic are naionalitate elveian, c locul încheierii
actului juridic este Anglia, c locul delictului civil este Italia .a., nu constituie
decât simple împrejurri care pun problema incidenei unor sisteme legislative
strine, cu consecine diferite sub aspectul legii materiale aplicabile speei, fr
a se constitui în elemente distincte ale raportului juridic, care s se adauge
celor iniial acceptate.
Aadar, la fel ca în cazul celorlalte raporturi juridice, care aparin altor ramuri
de drept, raportul de drept internaional privat nu poate exista decât în prezena
cumulativ a subiectelor, coninutului i obiectului; elementul de extraneitate
este faptul juridic de ataare care se refer la unul sau mai multe dintre cele trei
componente de structur (cetenia francez, naionalitatea elveian – relativ la
subiecte; teritoriul Angliei, ca loc al perfectrii contractului, teritoriul portughez,
ca loc al apariiei prejudiciului – cu privire la coninut; bunul mobil care face
obiectul contractului de vânzare-cumprare se gsete în Spania, imobilul care
urmeaz a fi închiriat este în Belgia – cu privire la obiect), conferind o fizionomie
particular raporturilor de drept internaional privat.
b) Elementul de extraneitate este calificat ca fiind element strin prin prisma

unui anumit sistem de drept1.
Analiza i calificarea unor fapte juridice de ataare ca elemente strine sunt
operaiuni particularizate în cadrul fiecrui sistem de drept, pentru fiecare
materie în parte. Ceea ce înseamn c nu se poate vorbi, generic, de elementul
de extraneitate în materia statutului personal, de elementul strin în materia
statutului organic al persoanei juridice etc. Desprinderea elementului de
extraneitate relevant presupune cercetarea, într-un sistem de drept determinat,
a fiecrei materii în parte. Nu exist un drept internaional privat, general i
universal, care s ofere o reglementare unitar raporturilor juridice cu elemente
de extraneitate2 ; exist doar sisteme de drept naionale care pun în valoare
împrejurri de fapt determinate, crora le confer calitatea de elemente de
extraneitate.
Mai mult, complexitatea raporturilor juridice de drept internaional privat
atrage, uneori, preferina legiuitorului naional pentru stabilirea unui punct de
legtur principal i a unor puncte de legtur cu vocaie subsidiar pentru
aceeai materie (legea român de drept internaional privat procedeaz astfel,
de pild, în cazul statutului personal3, actului juridic unilateral, contractului
.a.).
1
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 22; N. Diaconu, op. cit., p. 35.
2
A se vedea T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 24.
3
Pe larg, B.M.C. Predescu, op. cit., p. 23 i notele 19, 20 de la p. 24.
c) Elementul de extraneitate nu este, în toate cazurile, element interna-
ional, în sensul dreptului comerului internaional1.
Raporturile juridice de drept privat cu element strin pot constitui obiect de
studiu i pentru alte ramuri ale dreptului privat. Dreptul comerului interna-
ional reglementeaz raporturi comerciale cu element de extraneitate, element
care este întotdeauna internaional, raportat la particularitile operaiunii
comerciale2 (de pild, elementul de extraneitate apare ca element internaional,
în sensul propriu al termenului, în cuprinsul Legii uniforme asupra vânzrii
internaionale a obiectelor mobile corporale, adoptat prin Convenia de la
Haga din 1 iulie 1964 3 ). În acest sens, «pentru determinarea caracterului
internaional al unui raport juridic sunt luate în considerare i unele elemente
de extraneitate ale acestuia. Dar nu orice element de extraneitate adugat unui
raport juridic din dreptul intern îl poate transforma în raport de dreptul comer-
ului internaional, deci în raport „internaional”, ci numai acele elemente de
extraneitate care, pentru acel raport, sunt socotite c au o importan deose-
bit, cum ar fi faptul c prile contractante au domiciliul sau sediul în ri dife-
rite sau faptul c marfa, obiectul contractului, este destinat s treac dintr-o
ar în alta»4.
Rolul de a identifica elementele de extraneitate care confer caracterul
internaional (în accepiunea dreptului comerului internaional) revine fie legii
interne, fie conveniilor internaionale5. Identificarea elementelor de extraneita-
te i a efectelor acestora este un proces cu finaliti variate, de la un sistem
legislativ la altul. Doctrina ofer exemplul materiei strii, capacitii i relaiilor
de familie ale persoanei fizice, pentru care este relevant, ca element de extra-
neitate, mai precis ca principal punct de legtur, fie cetenia (pentru marea
majoritate a statelor europene) 6 , fie domiciliul (cu precdere în sistemul
1
Cu privire la aceast problem, I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 21-22;
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 23; B.M.C. Predescu, op. cit., p. 23; F. Ciutacu, op. cit., p. 7.
2
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 21; B.M.C. Predescu, op. cit., p. 23.
3
Convenia de la Haga asupra legii aplicabile vânzrilor internaionale de bunuri mobile
corporale (în vigoare din 1964) poate fi consultat la adresa http://hcch.e-vision.nl/index
_fr.php?act=conventions.pdf&cid=31
4
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 21. În sensul c dreptul comerului internaional
ia în calcul doar acele elemente de extraneitate care au o natur sau o semnificaie
deosebit, a se vedea I. Macovei, op. cit., p. 11.
5
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 22.
6
În rând cu alte legislaii continentale, dreptul internaional privat român consider
cetenia ca principal factor de localizare pentru statutul personal: „Starea, capacitatea i
relaiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naional, afar numai
dac, prin dispoziii speciale, nu se prevede altfel” [art.11 alin. (1)]; alineatul (2) al aceluiai
articol calific legea naional ca fiind legea statului a crui cetenie o are persoana în
cauz.
10 Partea general
common law)1. Or, dac încheierea unui contract nu presupune transmiterea
bunurilor dintr-o ar în alta, se va avea în vedere, drept criteriu al internaio-
nalitii, faptul obiectiv al domiciliului/sediului prilor, aflat în state diferite;
dac, dimpotriv, contractul implic transferul bunurilor sau valori dintr-o ar
în alta, aceast împrejurare obiectiv este criteriul de determinare a caracte-
rului internaional al contractului2.
d) Elementul de extraneitate constituie premisa aplicrii unor norme juridice

diferite.
Ca regul, elementul de extraneitate determin fie conflictele de legi (caz în
care îi gsesc aplicabilitatea normele conflictuale), fie atrage aplicarea
normelor materiale interne sau a normelor materiale unificate.
e) Prezena elementului de extraneitate distinge raporturile de drept interna-

ional privat de toate celelalte raporturi de drept privat.
În doctrin3 se apreciaz c elementul de extraneitate este criteriul prin-
cipal, care confer fizionomie proprie raporturilor din dreptul internaional
privat. Se poate afirma, deci, c elementul de extraneitate constituie diferena
specific a raporturilor de drept internaional privat4.
În termeni diferii, dar sugerându-se aceeai idee, s-a menionat c „analiza
raportului juridic cu element de extraneitate constituie punctul de plecare al
oricrui studiu de drept internaional privat, întrucât existena acestui tip aparte
de raporturi juridice duce la apariia tuturor problemelor specifice dreptului
internaional privat”5.
1
Ibidem.
2
A se vedea T.R.. Popescu, Dreptul comerului internaional, ed. a II-a, Ed. Didactic i
Pedagogic, Bucureti, 1983, p. 15.
3
Pentru dreptul român, a se vedea M. Jacot, Curs de drept internaional privat,
Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1961, p. 5; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit.,
p. 20; I. Lipovanu, Unele probleme privind obiectul i sistemul dreptului internaional privat,
în J.N., nr. 1/1962, p. 83; I. Nestor, Câteva precizri în legtur cu dreptul internaional
privat al coexistenei panice, în S.C.J., nr. 4/1964, p. 571-572; pentru dreptul strin, a se
vedea M. Wolff, Private international law, Oxford University Press, 1945, Ph. Francescakis,
La théorie du renvoi et les conflits de systèmes en droit international privé, Sirey, Paris,
1958, p. 11-12; L. Réczei, Nemzetközi magánjog, Tankönyvkiado, Budapesta, 1969, p. 9;
P.A. Szabo, Trsturile eseniale ale elementelor de extraneitate din cuprinsul raporturilor
juridice civile, în S.U.B.B., 1970, p. 114. Autorii strini sunt citai dup P.A. Szabo, op. cit.,
p. 114, nota 5.
4
În acest sens, D.A. Popescu, Itinerarii i evoluii în dreptul internaional privat. Spre un
drept internaional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 222.
5
B.M.C. Predescu, op. cit., p. 27.
D. Prezentare exemplificativ a elementelor de extraneitate1
Având ca reper elementele structurale ale raportului juridic 2 , enumerm

elementele de extraneitate:
a) raportat la subiectele raportului juridic:
– pentru persoanele fizice3: cetenia, domiciliul, reedina i, în anumite
sisteme de drept, religia (de exemplu, un cetean român i un cetean strin
încheie în ara noastr un contract de vânzare-cumprare a unui bun mobil);
– pentru persoanele juridice: naionalitatea, sediul, fondul de comer (o
societate comercial, persoan juridic român, încheie un contract cu o firm
francez cu sediul în Paris).
b) raportat la obiectul raportului juridic (mai exact, bunul4 la care se refer
conduita prilor, numit i obiect derivat al raportului juridic5):
– locul siturii bunului mobil sau imobil (bunul care face obiectul
contractului de vânzare-cumprare se afl în ar strin).
c) raportat la coninutul raportului juridic:
– locul încheierii actului juridic, în sensul de negotium iuris: o firm român
semneaz în strintate un contract cu o firm strin în vederea prestrii de
ctre aceasta a unor servicii pe teritoriul rii noastre;
– locul întocmirii înscrisului constatator (locus regit actum) – în sensul de
instrumentum probationes – care poate fi un alt stat decât cel în care s-a
realizat acordul de voin;
– locul unde urmeaz s-i produc efectele un contract (locus executionis
sau locus solutionis);
1
Pentru aceast problem, a se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 22;
D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 124-126; T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 25-26;
I. Macovei, op. cit., p. 10-12.
2
Cu privire la definirea raportului juridic abstract i a raportului juridic concret,
I. Reghini, . Diaconescu, Introducere în dreptul civil, vol. 1, Ed. Sfera Juridic, Cluj-
Napoca, 2004, p. 89.
3
Pentru noiunea i definirea persoanei fizice, a se vedea O. Ungureanu, Persoana fizic,
în O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007, p. 3.
4
Pentru unele observaii privind definirea bunurilor, a se vedea I. Reghini, . Diaconescu,
P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, vol. 2, Ed. Sfera Juridic, Cluj-Napoca, 2007,
p. 39-41.
5
Obiectul raportului juridic const, fr excepie, în conduita prilor – aciunea sau
inaciunea la care îndreptit subiectul activ i de care este inut subiectul pasiv (a se vedea,
pentru definirea obiectului raportului juridic civil, E. Lupan, I. Sabu-Pop, Tratat de drept
civil român, vol. I, Partea general, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2006, p. 74; O. Ungureanu,
Drept civil. Introducere, ed. a V-a, Ed. All-Beck, Bucureti, 2000, p. 109). În raporturile
patrimoniale îns, aciunea sau inaciunea au în vedere bunurile. Dei acestea din urm nu
se includ în structura raportului juridic, se accept exprimarea „obiectul raportului juridic îl
formeaz bunul sau bunurile” (a se vedea, în acest sens, Gh. Beleiu, op. cit., p. 93).
12 Partea general
– locul producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii (lex loci delicti
commissi) – de exemplu, un cetean român este victima unui accident de
circulaie produs pe teritoriul Elveiei;
– locul apariiei prejudiciului – lex loci laesionis – atunci când acesta este
altul decât locul producerii delictului;
– locul soluionrii litigiului (doi soi, ceteni englezi, solicit desfacerea
cstoriei în faa unei instane de judecat din România);
– autoritatea care a pronunat hotrârea judectoreasc sau hotrârea arbi-
tral este o autoritate strin – auctor regit actum.
§2. Raporturile juridice de drept internaional privat — obiect

de reglementare al dreptului internaional privat
A. Sediul materiei. Definirea i sfera raporturilor juridice de drept

internaional privat
Amplificarea frecvenei i gama tot mai variat de raporturi ce îi face loc în
peisajul internaional contemporan ridic interogaii i cu privire la delimitarea
sferei relaiilor sociale reglementate de dreptul internaional privat. Determi-
narea obiectului dreptului internaional privat1 presupune definirea raporturilor
juridice de drept internaional privat i decantarea trsturilor proprii acestora,
prin raportare la relaiile reglementate de alte ramuri de drept.
Sfera raporturilor juridice de drept internaional privat a fost o chestiune
controversat pân la apariia Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internaional privat2 (LDIP). În încercarea de a delimita
domeniul relaiilor sociale care cad sub incidena acestei ramuri de drept a fost
elaborat teoria aa-numit „tradiional”. Potrivit concepiei tradiionale,
materia principal, dac nu exclusiv a dreptului internaional privat, o
1
În literatura juridic majoritar se subliniaz, „ca un prim criteriu de grupare a
normelor juridice în ramuri de drept, caracterul relaiilor sociale pe care ramura de drept
respectiv le reglementeaz, considerând c acesta ar fi obiectul reglementrii juridice.
Trebuie s precizm, îns, c dei acest criteriu este dominant, totui el are un anumit grad
de relativitate. Problema cea mai complicat, care nu i-a gsit o rezolvare corespunztoare,
const în faptul c un anumit grup de relaii sociale (ceea ce în general se numete obiectul
reglementrii juridice), devine autonom tocmai pentru c este reglementat de anumite
norme juridice. Aadar, ceea ce se înelege prin caracterul distinct, unitar al relaiilor sociale
este dat de o anumit categorie de norme juridice” (a se vedea Gh. Bobo, C. Buzdugan,
Teoria general a dreptului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, p. 129).
2
Publicat în M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992.
constituie normele conflictuale 1 . În literatura anterioar elaborrii Legii
nr. 105/1992, s-a considerat, sub influena creterii diversitii raporturilor ce
intervin în societatea contemporan, c dreptul internaional privat include
raporturile civile, de familie, de munc i alte asemenea raporturi juridice cu
unul sau mai multe elemente de extraneitate.
LDIP a adus, in terminis, explicaiile ateptate. Articolul 1 alin. (2) statueaz
c „raporturile de drept internaional privat sunt raporturile civile, comerciale,
de munc, de procedur civil i alte raporturi de drept privat cu element de
extraneitate”.
O prim precizare, imediat necesar dup enunul legal, este aceea c
enumerarea coninut de LDIP este exemplificativ2. Textul alineatului (2) al
art. 1 suport completri, în msura în care raporturi juridice din alte ramuri ale
dreptului privat conin elemente de extraneitate. Este vorba, dup cum pe bun
dreptate s-a menionat 3 , de raporturi de dreptul familiei, raporturi de drept
procesual civil, raporturi de dreptul muncii, raporturi izvorâte din contractul de
transport intern sau internaional (contractul de transport, conosamentul4 etc.),
raporturi de proprietate intelectual (pentru categorii precum dreptul de autor5,
dreptul de inventator, mrcile 6 ) .a., în msura în care conin element de
extraneitate.
Apoi, nu toate raporturile juridice reglementate de ramurile de drept enu-
merate aparin dreptului privat. S-a exemplificat, în acest sens, cu raporturile de
munc, ce pot privi aspecte referitoare la protecia i securitatea muncii. Obli-
gaiile care decurg din regimul proteciei muncii sunt obligaii legale, nicide-
cum contractuale; ignorarea acestora atrage, de regul, sanciuni administrative
ori penale7.
Obiectul dreptului internaional privat ca ramur de drept, îl constituie,
aadar, raporturile juridice de drept civil, în sensul larg, care cuprind unul sau
mai multe elemente de extraneitate.
1
A se vedea Ph. Francescakis, La théorie du renvoi et les conflits de systèmes en droit
international privé, Sirey, Paris, 1958, p. 142.
2
În acest sens, D.Al. Sitaru, op. cit., p. 20; D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 129.
3
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 20; D.A. Popescu, M. Harosa, loc. cit.
4
5
Pentru definirea i natura juridic a dreptului de autor, a se vedea V. Ro, D. Bogdan,
O. Spineanu-Matei, Dreptul de autor i drepturile conexe, Ed. All Beck, Bucureti, 2005,
p. 33-35.
6
B.M.C. Predescu, loc. cit.
7
D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 130.
14 Partea general
B. Notele caracteristice ale raporturilor de drept internaional privat
Particularitile raporturilor de drept internaional privat configureaz o

categorie aparte de raporturi juridice1.
1. Raporturile de drept internaional privat sunt, în mod exclusiv, raporturi
de drept privat; per a contrario, raporturile juridice de drept public (drept
penal, drept administrativ, drept internaional public, drept financiar, drept
procesual penal etc.) nu intr în aria materiei examinate. Ele nu dau natere
conflictului de legi i, prin urmare, nu se pune problema aplicrii legii strine.
În raporturile de drept public statul acioneaz în temeiul autoritii de care
se bucur, ca titular al suveranitii2. Poziia prilor raportului juridic este, prin
urmare, una de autoritate, chiar în prezena unuia sau mai multor elemente de
extraneitate, pe când «egalitatea juridic a prilor atrage, în mod implicit,
egalitatea sistemelor de drept crora ele le aparin, iar între sisteme de drept
aflate „pe picior de egalitate” se poate pune problema care dintre ele se va
aplica raportului juridic în cauz»3.
Diferitele raporturi de drept public pot conine elemente de extraneitate.
Spre exemplu, în dreptul internaional public, unul dintre subiectele raportului
juridic poate fi un stat strin; în dreptul penal, fptuitorul ori victima pot fi cet-
eni strini sau apatrizi cu domiciliul în strintate. Legislaia penal consacr
principiile aplicabile în cazul raportului penal cu element de extraneitate:
teritorialitatea, personalitatea, realitatea i universalitatea legii penale etc.
Elementul de extraneitate în raportul juridic penal conduce la aplicarea legii
penale române, potrivit principiilor teritorialitii, universalitii, personalitii
sau realitii. Dac nu sunt întrunite condiiile cerute de aceste principii 4 ,
atunci instana român nu este competent.
Chiar dac raporturile juridice de drept public nu intr în sfera dreptului
internaional privat, o discuie aparte merit câteva situaii în care se ine seama
de legea strin, fr a fi vorba de aplicarea acesteia, în calitate de lex causae.
Luarea în considerare a legii strine. În anumite litigii generate de astfel de
raporturi se impune luarea în considerare a legii strine (în vederea aplicrii lex
fori). Luarea în considerare a legii strine nu se confund cu aplicarea legii
strine în raporturile de drept privat cu element de extraneitate. Luarea în
considerare a legii strine d expresie situaiei în care legea strin este o con-
1
Pentru caracterele raporturilor juridice de drept internaional privat, a se vedea
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 23-24; D.Al. Sitaru, op. cit., p. 19-23; D.A. Popescu,
M. Harosa, op. cit., p. 126-131; B.M.C. Predescu, op. cit., p. 26-27; T. Prescure, C.N. Savu,
op. cit., p. 26-27; F. Ciutacu, op. cit., p. 7.
2
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 20; D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 127.
3
A se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 19.
4
Cu privire la cerinele aplicrii fiecruia dintre principiile enunate, a se vedea A. Boroi,
Drept penal, Partea general, ed. a II-a, Ed. All Beck, Bucureti, 2000, p. 55-57.
diie pentru aplicarea legii rii instanei sesizate1. În termeni echivaleni, luarea
în considerare a legii strine înseamn rezolvarea aspectelor prealabile în litigiile
de drept public.
Chestiunile prealabile în litigiile de drept public sunt „aspecte de alt natur
decât de drept public (deci aspecte de drept privat), care apar în legtur cu un
raport de drept public i de care depinde, într-o anumit msur, soluionarea
litigiilor privind aceste din urm raporturi”2.
În procesul penal, luarea în considerare a legii strine se concretizeaz în
rezolvarea prealabil a incidentelor de natur civil. Aplicarea legii penale3
române poate fi condiionat de luarea în considerare a legilor de drept civil
strine în sens larg. Astfel, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale
infraciunii de bigamie, latura obiectiv – în reglementarea legii penale române
– reclam existena a dou cstorii încheiate de una i aceeai persoan care
are, prin ipotez, exclusiv cetenie strin. Dac este aplicabil legea strin,
aceasta va fi luat în considerare de instana de judecat român pentru a
concluziona, în prealabil, cu privire la existena celor dou cstorii, adic
dac este îndeplinit condiia prevzut de legea penal român.
Tot astfel, se poate ridica problema tranrii prealabile a incidentelor de
natur civil, în cazul altor infraciuni – abandon de familie, adulter, nerespec-
tarea hotrârilor judectoreti, rele tratamente aplicate minorului.
Nu doar procesele penale ocazioneaz apariia chestiunilor prealabile.
Raporturile juridice de drept financiar sau de drept administrativ, pot genera, la
rândul lor, necesitatea lurii în calcul a legii strine (spre exemplu, determi-
narea naionalitii persoanei juridice în contextul litigiilor care privesc înca-
sarea taxelor i impozitelor4).
Invers, chestiunile prealabile de drept public, în procesele civile nu sunt de
natur a genera conflicte de legi; legea strin se aplic, necondiionat, aspec-
telor de drept public5.
Soluionarea laturii civile în procesul penal6. În prezena elementului de
extraneitate, soluionarea laturii civile a procesului penal presupune rezolvarea
conflictului de legi.
1
Pentru diferenierea celor dou situaii, a se vedea N. Diaconu, op. cit., p. 37.
2
A se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 22; D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 130.
3
Pe larg, despre raportul juridic penal, Gh. Bobo, Raporturi juridice de conformare i
raporturi juridice de aplicare a dreptului, în volumul Raporturile juridice, Al II-lea simpozion
naional de Teoria general a statului i dreptului, Cluj-Napoca, 6-7 mai 2005, Ed. Argonaut,
Cluj-Napoca, 2006, p. 8-9.
4
5
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 22; N. Diaconu, op. cit., p. 36.
6
Aciunea civil este instrumentul juridic prin intermediul cruia se realizeaz tragerea
la rspundere a inculpatului i a prii responsabile civilmente (a se vedea O. Sabu-Pop,
Consideraii privind participarea prii civile în procesul penal, în volumul Raporturile
juridice, Al II-lea simpozion naional de Teoria general a statului i dreptului..., p. 232).
16 Partea general
Recunoaterea i executarea hotrârilor pronunate în procesele penale este
una dintre formele cooperrii judiciare internaionale în materie penal, regle-
mentate prin Legea nr. 302/20041. Hotrârile definitive strine2 recunoscute în
România produc aceleai efecte ca i hotrârile pronunate de instanele române.
Articolul 14 alin. (3) din Codul de procedur penal statueaz c repararea
pagubei se face conform dispoziiilor legii civile. Potrivit art. 522 din acelai cod,
executarea dispoziiilor civile dintr-o hotrâre judectoreasc strin se face
potrivit legilor prevzute pentru executarea hotrârilor civile strine. Instana
român învestit cu procesul penal3 va recurge la norma de conflict român,
care atribuie competena fie legii române, fie legii strine. Consecinele preju-
diciabile ale svâririi infraciunii pot fi guvernate de un sistem de drept strin, în
msura în care latura civil conine elemente de extraneitate (locul producerii
prejudiciului se gsete în strintate, victima infraciunii este cetean strin).
Prevederile Codului de procedur penal se coroboreaz cu cele ale Legii
nr. 105/1992, care înelege s confere vocaie de aplicare regulii lex loci delicti
commissi: „legea statului unde are loc un fapt juridic stabilete dac acesta
constituie un act ilicit i îl cârmuiete îndeosebi în ce privete [...]” [art. 107
alin. (1) din Legea nr. 105/1992].
Sanciunile civile. În doctrin se apreciaz c sanciuni civile precum nuli-
tatea, decderea din drepturi, prescripia extinctiv, consecinele care decurg
din ascunderea de ctre motenitori a unor bunuri dintr-o succesiune – sunt de
natur a genera, de principiu, conflicte de legi4. Unii autori5 consider c pe
anumite temeiuri – cum ar fi ordinea public de drept internaional privat –
aceste sanciuni pot fi înlturate.
2. Raporturile de drept internaional privat conin, în mod obligatoriu, unul

sau mai multe elemente de extraneitate. S-a afirmat în literatur c enumerarea
exemplificativ a art. 1 alin. (2) din LDIP „are meritul de a folosi în mod repetat
termenul de element de extraneitate, consolidându-l astfel ca fiind termenul
1
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciar internaional în materie penal a fost
publicat în M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004; a fost modificat prin Legea nr. 224/2006
(M. Of. nr. 534 din 21 iunie 2006) i prin O.U.G. nr. 103/2006 privind unele msuri pentru faci-
litarea cooperrii poliieneti internaionale, aprobat cu modificri prin Legea nr. 104/2007
(M. Of. nr. 275 din 25 aprilie 2007). Pentru un comentariu de detaliu al legii, a se vedea
L. Cora, Recunoaterea i executarea hotrârilor penale strine i executarea hotrârilor
penale române în strintate, prin dispoziiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judi-
ciar internaional în materie penal, în Dreptul, nr. 2/2005, p. 24-28.
2
Prin hotrâre penal strin se înelege hotrârea pronunat de instana competent a
altui stat.
3
Cu privire la trsturile aciunii civile în procesul penal, a se vedea G. Theodoru, Tratat
de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007, p. 109-110.
4
D.Al. Sitaru, Drept internaional privat. Tratat, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 23.
5
specific folosit în sistemul nostru de drept pentru a distinge raporturile de drept
internaional privat fa de alte raporturi juridice”1. Dintre sistemele de drept cu
care elementul de extraneitate face legtura, norma conflictual a forului îl va
desemna pe cel aplicabil în spe.
Într-o exprimare deosebit de expresiv, s-a spus c «elementul de extra-
neitate a încetat demult s mai dea un aspect exotic raportului juridic, el fiind
tot mai des întâlnit i punând tot mai mult la încercare „abilitatea” i perspica-
citatea judectorului naional, adic a celui care – folosind cuvintele Profeso-
rului Rarincescu – face ploaia i vremea însorit în fiecare ramur a dreptului.
Dificultatea specific litigiilor cu elemente de extraneitate se explic prin faptul
c libertatea de micare a individului este considerabil mai mare în acest
domeniu, iar barierele care o mrginesc sunt mult mai puine i, în orice caz,
mult mai flexibile, mai ales în materie contractual, unde legea poate fi aleas
în mod liber de pri sau chiar „edictat” de acestea»2.
3. Raportul de drept internaional privat se leag între particulari, persoane

fizice i persoane juridice. Atunci când statul este subiect al raportului cu
element strin, nu se face confuzia cu situaia în care statul particip la un raport
de drept internaional public.
§3. Metoda de reglementare în dreptul internaional privat3
În doctrina de specialitate exist unanimitate în a considera c materia

specific a dreptului internaional privat o constituie conflictele de legi.
Plecându-se de la aceast constatare, în doctrin s-a artat c metoda de
reglementare a dreptului internaional privat este metoda conflictual, dar este
utilizat i metoda aplicrii nemijlocite a normelor materiale (substaniale).
1
2
D.A. Popescu, Itinerarii i evoluii în dreptul internaional privat. Spre un drept
internaional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 243-244.
3
A se vedea, pentru metoda de reglementare în dreptul internaional privat, Y. Loussouarn,
Cours général de droit international privé, în Recueil de Cours de l’Académie de Droit
International de la Haye, 1973, p. 275 i urm.; Gothot, Le renouveau de la tendence
unilateraliste en droit international privé, în R.C.D.I.P., 1971; H. Batiffol, Le pluralisme des
méthodes en droit international privé, în Recueil de Cours de l’Académie de Droit
International de La Haye, 1973, p. 11, 79; H. Muir-Watt, La fonction de la règle de conflit
de lois, thèse, Paris, II, 1985; Patocchi, Règles de rattachement localisatrices et regles de
rattachement à caractère substantiel de quelques aspects recents de la diversification de la
méthode conflictuelle en Europe, Études suisse de droit international, vol. 42, 1985.
18 Partea general
A. Expunerea metodei conflictuale
Metoda conflictual poate fi rezumat la urmtoarele: ori de câte ori

instana are de soluionat un litigiu cu privire la un raport juridic cu element de
extraneitate i sunt dou sau mai multe sisteme de drept susceptibile a se
aplica, trebuie s recurg la norma conflictual a forului (la propriul sistem de
drept internaional privat) i s aplice legea desemnat de aceasta.
B. Caracterele metodei conflictuale
– utilizarea acestei metode înseamn alegerea legii competente întrucât, în

principiu, norma conflictual este bilateral;
– în prezena unor sisteme de drept internaional privat diferite, judectorul
forului aplic întotdeauna propria norm conflictual;
– legea aplicabil desemnat de norma conflictual este legea forului sau
legea unei ri strine.
C. Critici aduse metodei conflictuale1
– este o metod prea complex i datorit acestui fapt apar dificulti

practice;
– este incert i imprevizibil pentru c în majoritatea rilor normele
conflictuale au origine jurisprudenial, nu legal;
– aplic raportului juridic de drept internaional privat o lege intern, fcând
abstracie de faptul c este un raport juridic cu element strin. S-a spus – cu
referire la dreptul comerului internaional – c exist o contradicie între
caracterul internaional al raporturilor juridice i caracterul naional al legii
aplicabile.
S-a obiectat la aceste critici cu urmtoarele argumente2:
– norma conflictual este compatibil cu comerul internaional, iar extin-
derea rapid a acestuia dovedete acest lucru. Normele materiale uniforme
sunt mai indicate în domeniul dreptului comerului internaional, dar noi suntem
1
Între cei care au adus critici acestei metode: Kegel, în Recueil de Cours de l’Académie
de Droit international de la Haye, 1964, nr. 112, p. 92 i urm; Van Hecke, Principes et
méthodes de solution des conflits de lois, în Recueil de Cours de l’Académie de Droit
International de la Haye, 1969, nr. 126, p. 399 i urm; Goldman, Frontières du droit et lex
mercatoria în Archives du philosophie du droit, 1974, vol. IX, p. 177; La lex mercatoria dans
les contrats et l’arbitrage international: réalités et perspectives, în Journal du droit internatio-
nal, 1979, p. 475; P. Lagarde. Approche critique de la lex mercatoria, Mélanges Goldman,
1983, p. 373.
2
A se vedea I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 28-29.
în materia dreptului internaional privat, pentru care norma conflictual este
adecvat;
– normele conflictuale se diversific permanent tocmai pentru a veni în
întâmpinarea noilor exigene ale contextului socio-economic, iar metoda
proper law i aplicarea normelor materiale sunt forme particulare ale metodei
conflictuale.
D. Variante ale metodei conflictuale
a) Metoda utilizrii legilor de aplicaie imediat

Legile sau normele de aplicaie imediat aparin sistemului de drept intern
al statului forului i se aplic raportului juridic cu element de extraneitate care
are o anumit legtur cu ara forului, prin aceasta excluzându-se conflictul de
legi i aplicarea dreptului strin1.
S-a artat în doctrin c metoda aplicrii acestei norme are caracter
prealabil aplicrii normei conflictuale în materie i se particularizeaz prin
urmtoarele:
– normele de aplicaie imediat exclud aplicarea legii strine în timp ce
norma conflictual presupune o opiune între legea forului i legea strin;
– aceste norme ridic problema determinrii aplicrii lor în spaiu;
– legile de aplicaie imediat au caracter unilateral (se caracterizeaz prin
obligativitate) în timp ce normele conflictuale sunt, de regul, bilaterale.
b) Metoda proper law
Spre deosebire de metoda conflictual, care presupune aplicarea acelorai
dispoziii legale pentru situaii juridice similare, metoda proper law reclam
desemnarea legii aplicabile pentru fiecare spe în parte. În funcie de speci-
ficul cauzei se poate ajunge la aplicarea unor legi distincte chiar în aceeai
materie.
S-a spus c utilizarea acestei metode prezint îns câteva inconveniente:
soluia nu poate fi cunoscut înainte ca instana de judecat s determine legea
aplicabil; legea aplicabil se determin prin compararea coninutului legilor
în conflict, în timp ce prin metoda conflictual legea aplicabil se determin de
ctre norma conflictual înainte de a se cunoate coninutul acestei legi2.
1
Tocmai aceast legtur cu statul forului (de exemplu, domiciliul persoanei fizice situat
în ara forului) face ca aceast metod s apar ca o form particular a metodei conflic-
tuale.
2
A se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 32.
20 Partea general
§4. Denumirea disciplinei
Având un obiect propriu de reglementare i o metod proprie, dreptul

internaional privat întrunete caracterele unei ramuri de drept i constituie o
ramur de drept de sine stttoare.
Denumirea „drept internaional privat” a fost utilizat mai întâi de Joseph
Story în 1834, în Commentaires on the Conflict of Laws, apoi de Foelix în 1843
(în Droit international privé) i de Schaffner în 1851 (în Entwobung des
internationalen Privatrectes).
S-a obiectat în ce privete aceast denumire, în primul rând, c expresia
desemneaz în mod tradiional dreptul internaional public, iar în al doilea
rând, c izvoarele dreptului internaional privat sunt preponderent interne, nu
internaionale, iar litigiile generate în legtur cu raporturile juridice cu
element strin se soluioneaz de instane naionale.
Aa cum s-a artat în literatura de specialitate, aceste observaii întresc
convingerea c nu este în discuie un „drept internaional” în sensul de „drept
internaional public”, care s reglementeze relaiile între state (i între alte
subiecte de drept internaional public). Dimpotriv, este vorba despre un drept
internaional privat, care are ca obiect de reglementare raporturi juridice de
drept privat, create ori valorificate în contextul relaiilor internaionale1.
§5. Dreptul internaional privat2 i alte ramuri de drept
A. Interferene cu ramuri ale dreptului privat
a) Dreptul internaional privat i dreptul civil3. Înrudirea extrem de apro-

piat cu dreptul civil a determinat chiar, la un moment dat, denumirea drep-
tului internaional privat ca fiind aceea de drept civil internaional.
Dreptul civil este ramura de drept care reglementeaz raporturi patrimoniale
i nepatrimoniale stabilite între persoane fizice i persoane juridice aflate pe
poziie de egalitate juridic4.
Rezult c obiectul de reglementare al dreptului internaional privat este
mai larg decât cel al dreptului civil. Este motivul pentru care se consider c
1
A se vedea T.R. Popescu, op. cit., p. 38.
2
Cu privire la natura dreptului international privat, a se vedea S. Deleanu, Drept interna-
ional privat, vol. I, Ed. Dacia Europa Nova Lugoj, 2000.
3
Pentru explicaii de detaliu, a se vedea O. Ungureanu, Drept civil. Introducere,
4
ed. a 10-a, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005, p. 12.
dreptul internaional privat are ca obiect raporturile juridice de drept civil, lato
sensu, adic atât raporturile de drept civil propriu-zis, cât i cele de dreptul
familiei, drept procesual civil, drept comercial, dreptul comerului internaional
.a., în msura în care acestea conin elemente de extraneitate. Astfel de ele-
mente sunt cetenia strin a persoanei fizice, naionalitatea strin a per-
soanei juridice, domiciliul, reedina sau sediul situate în strintate, locul exe-
cutrii obligaiilor contractuale, locul siturii bunurilor mobile sau imobile etc1.
Dreptul civil recurge, ca metod, la egalitatea juridic a prilor. Metoda de
reglementare utilizat de dreptul internaional privat este indicarea legii
aplicabile, prin intermediul normei conflictuale i folosirea normelor de apli-
caie imediat. Norma conflictual – norm specific dreptului internaional
privat – are rolul de a face trimiterea necesar spre legea aplicabil raportului
cu element extraneu2.
b) Dreptul internaional privat i dreptul comerului internaional3. Dreptul

comerului internaional a primit definiii apropiate în literatura de specialitate
român i strin 4 . Evocm câteva astfel de definiii: ansamblu de „norme
conflictuale, norme de drept civil, de drept comercial i norme de drept
material uniform, iar în anumite limite i norme de drept internaional public
prin care se reglementeaz raporturile de comer internaional i de cooperare
economic i tehnico-tiinific stabilite între participanii la circuitul mondial
de valori i de cunotine”5; „normele care cârmuiesc relaiile comerciale ce
depesc cadrul intern sau internaional al unui stat i au aderene internaio-
1
A se vedea, cu privire la diferena existent sub aspectul obiectului de reglementare,
Gh. Beleiu, op. cit., p. 33; M. Murean, P. Ciacli, Drept civil. Partea general, Ed. Cordial
Lex, Cluj-Napoca, 2000, p. 15; T. Pop, Drept civil român. Teoria general, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, p. 25.
2
A se vedea E. Lupan, I. Sabu-Pop, Tratat de drept civil român, vol. I, Partea general,
Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2006, p. 47; E. Lupan, Introducere în dreptul civil, Ed. Argonaut,
Cluj-Napoca, 2003, p. 33; I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil, Partea general, Ed. C.H. Beck,
Bucureti, 2007, p. 27; tefan Ruschi, Gh. Popa, tefania Ruschi, Drept civil. Teoria genera-
l. Persoana fizic. Persoana juridic, Ed. Junimea, Iai, 2000, p. 12; N. Diaconu, op. cit.,
p. 23.
3
În doctrina de dreptul comerului internaional se arat c „prin specificul su, Dreptul
Comerului Internaional este o materie pluridisciplinar, un domeniu de conexiuni i
interferene între instituii i concepte care aparin mai multor componente ale dreptului
privat” (D. Mazilu, Dreptul comerului internaional, Partea general, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 2001, p. 12). Pentru asemnri i delimitri între dreptul internaional privat i
dreptul comerului internaional, ibidem, p. 81.
4
A se vedea R.Gh. Geamnu, Dreptul comerului internaional, Partea I, Partea general,
Ed. “Alma Mater”, Sibiu, 2002, p. 4-5.
5
M.N. Costin, S. Deleanu, Dreptul comerului internaional, vol. I, Partea general,
Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1997, p. 13.
22 Partea general
nale, cu dou sau mai multe sisteme de drept naionale”1. Dreptul comerului
internaional este privit ca „ansamblul regulilor juridice ce reglementeaz
operaiile comerciale realizate de persoane (agenii economici) ale cror
interese sunt situate în state diferite”2.
Prima tez, dominant în doctrina român, apreciaz c dreptul comerului
internaional se integreaz dreptului internaional privat.
Redm succint, raionamentul pe care îl urmeaz opinia tranant, în cadrul
tezei amintite. Obiectul dreptului comerului internaional îl constituie acele
relaii juridice care întrunesc, în acelai timp, un caracter comercial i un
caracter internaional3. Determinarea caracterului comercial presupune cerce-
tarea „normelor sistemului de drept (naional sau intern) care este aplicabil (lex
causae), potrivit normelor dreptului internaional privat. Pentru caracterul civil
sau comercial al unui contract se va interoga lex contractus”4. Existena carac-
terului internaional rezult din întrunirea criteriilor coninute în convenii
internaionale i în legi uniforme.
Raporturile reglementate de dreptul comerului internaional sunt relaii de
drept privat cu caracter internaional – acest din urm caracter fiind reinut în
accepiunea dat de dreptul comerului internaional.
Reinând aceste premise, se concluzioneaz c „dreptul comerului interna-
ional studiaz un aspect particular al raporturilor juridice cu element de extra-
neitate sub un dublu aspect: al naturii raporturilor juridice de a privi acte i
fapte de comer, cât i al caracterului acestora de a fi internaionale, internaio-
nalitatea fiind mai mult decât existena elementului de extraneitate într-un
raport juridic de drept privat, dar pornind în mod necesar de la aceast
premis”5. Se observ aadar, c dreptul comerului internaional are ca obiect
de reglementare un aspect al dreptului internaional privat i se include, deci,
în acesta din urm.
În varianta nuanat a aceleiai teze, „normele conflictuale din domeniul
comerului internaional intr în coninutul dreptului internaional privat i
anume, al unui domeniu al acestuia, care este dreptul internaional privat
comercial, iar nu în coninutul dreptului comerului internaional, care este în
1
T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional, Universitatea Bucureti, Bucureti,
1975, p. 15.
2
B. Jadau, R. Plaisant, Droit du commerce international, Dalloz, Paris, 1976, p. 1, citat
dup B.M.C. Predescu, op. cit., p. 137.
3
T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional, Universitatea Bucureti, Bucureti,
1975, p. 13.
4
Ibidem, p. 139.
5
B.M.C. Predescu, op. cit., p. 139. Autoarea urmrete, de asemenea, firul raiona-
mentului expus în T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional, Ed. Didactic i Pedago-
gic, Bucureti, 1976, p. 13.
principal un drept material”1. Caracterul de internaionalitate este comun, dar
dreptul internaional privat reglementeaz o sfer mult mai larg de raporturi
juridice internaionale, care excede celor comerciale2.
Reluând argumentele anterior menionate, i ali autori3 îmbrieaz ideea
c dreptul comerului internaional ar putea fi inclus în dreptul internaional
privat, fr ca dreptul comerului internaional s îi piard trsturile proprii.
„Cele dou ramuri de drept prezint numeroase zone de interdisciplinaritate
atât cu privire la specificul obiectului de reglementare, la calitatea subiectelor,
la natura izvoarelor, cât i cu privire la coninutul i specificul normelor
juridice de baz”4.
Într-o opinie apropiat, se apreciaz c dreptul comerului internaional are
ca obiect principal normele materiale aplicabile în raporturile comerciale
internaionale, în timp ce dreptul internaional privat se preocup doar de
anumite aspecte – de exemplu, cu privire la societile comerciale, studiaz
condiia juridic a strinului persoan juridic (lex causae, recunoaterea extra-
teritorial a persoanei morale etc.)5. Se poate spune, din aceast perspectiv, c
dei distinct, dreptul comerului internaional rmâne strâns legat de dreptul
internaional privat, ca drept comun, la care recurge sub aspectul metodei de
reglementare a raporturilor cu element strin6. Chiar dac „raporturile comer-
ciale au un caracter internaional, adic mai mult decât simpla prezen a
elementului de extraneitate, în mod implicit le presupun pe primele, iar soluio-
narea se face prin aplicarea normelor conflictuale i a normelor de aplicare
imediat, ca i în dreptul internaional privat”7. Prin urmare, în sens restrâns,
dreptul comerului internaional este o ramur distinct de drept (cu propriul
obiect de reglementare i propria metod), ca urmare a faptului c s-a desprins
din dreptul internaional privat – datorit specificului comercial i caracterului
internaional al raporturilor juridice; în sens larg, „dreptul comerului interna-
ional se include în dreptul internaional privat, fiind o parte component a
acestuia, cu o serie de particulariti”8.
1
D.Al. Sitaru, Drept internaional privat, Tratat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 23-24.
2
Ibidem.
3
N. Diaconu, Drept internaional privat..., p. 24.
4
Ibidem.
5
6
În aceast privin s-a menionat c „dei tinde s îi formeze propriile mecanisme care
s corespund nu numai exigenei comerului internaional, dar mai ales aspectelor particu-
lare ale acestuia în contextul mondializrii economiei, sub aspect tehnico-juridic comerul
internaional face în continuare apel la mijloacele de reglementare puse la dispoziie de
dreptul internaional privat” (B.M.C. Predescu, op. cit., p. 138).
7
Ibidem.
8
24 Partea general
c) Dreptul internaional privat i dreptul comunitar (european) al afacerilor
Dreptul comunitar al afacerilor, pentru care doctrina utilizeaz i denumirea
de dreptul european al afacerilor, se contureaz ca un ansamblu al reglemen-
trilor de „drept economic, drept financiar, drept fiscal .a. ce privesc libera
circulaie a factorilor de producie, activitile profesionale lucrative, principiile
comunitare ce le guverneaz [..]. Dreptul comunitar (european) al afacerilor
are un caracter economic i un câmp de aplicare limitat sub mai multe aspecte:
ratione loci privete doar spaiul Uniunii Europene; ratione temporis privete
durata existenei tratatelor (C.E.C.O, C.E.E., C.E.E.A.); ratione materiae privete
ansamblul activitilor economice i interpretarea dat de jurisprudena
comunitar; ratione personae privete resortisanii rilor membre”1.
Din punctul de vedere al categoriilor vehiculate în dreptul internaional
privat, regulile comunitare sunt norme materiale de aplicare imediat, „ce
instituie un drept uniform între statele membre, integrat în sistemele juridice
naionale i care se aplic cu întâietate în raport cu normele interne. Aceste
reguli vizeaz atât condiia juridic a strinului persoan fizic i juridic sub
aspect economic, cât i soluionarea raporturilor juridice dintre resortisanii
comunitari, naionali ai diferitelor state membre. Din aceast perspectiv
raporturile juridice au trstura unor raporturi de drept civil în sens larg cu
element de extraneitate, ceea ce face ca, de fapt reglementarea comunitar s
afecteze conflictul de legi, în sensul c îl înltur prin existena normelor de
aplicare imediat specifice Uniunii Europene”2.
Competena soluionrii litigiilor generate de raporturile juridice dintre resorti-
sanii comunitari – raporturi care, din punctul de vedere al dreptului internaional
privat, prezint element de extraneitate – aparine Curii de Justiie de la Luxem-
bourg. Aceast instan are atât competen general în ceea ce privete interpre-
tarea tratatelor i soluionarea litigiilor referitoare la aplicarea dreptului comu-
nitar. Se apreciaz, în consecin, c jurisdicia comunitar este „o încercare pe
calea instituirii unei jurisdicii naionale în sfera raporturilor de drept privat”3.
d) Raportul dintre dreptul internaional privat i dreptul concurenei. Interna-

ionalizarea relaiilor comerciale implic i acceptarea ipotezei c faptele
anticoncureniale pot fi svârite ori pot s îi produc efectele pe teritoriile mai
multor state, cu consecina afectrii agenilor economici concureni aflai în
1
B.M.C. Predescu, op. cit., p. 141-142.
2
Ibidem, p. 142.
3
Loc. cit.
statele respective 1 . Facem precizarea c în acest context utilizm sintagma
„fapte anticoncureniale” pentru a desemna atât faptele de concuren neloial,
cât i faptele monopoliste. Aceasta întrucât Legea nr. 105/1992 dedic un numr
de articole acestor dou categorii, reunindu-le sub denumirea generic de acte
care aduc atingere concurenei neloiale (art. 117-119)2.
În cuvinte expresive s-a spus c „practicile condamnabile prezint în rela-
iile economice internaionale o palet larg. Fapte reprobabile precum deni-
grarea ori confuzia cu un alt comerciant, persoan fizic sau juridic, pot fi
svârite nu numai în cercul restrâns al aceleiai piee interne, ci i fa de un
rival de peste hotare. Tot astfel, dezorganizarea insidioas a altei întreprinderi,
fie prin coruperea celor mai experimentai specialiti, fie – înc mai grav – pe
calea spionajului economic, se regsete la scar internaional, în condiii
destul de asemntoare (exceptând distanele) cu cele din cadrul aceleiai ri
sau aceleiai localiti. Desigur, intervine intrusiunea elementelor de extra-
neitate. Dar aceasta nu schimb conotaiile eseniale ale faptelor tipice de con-
curen neloial [...]. Prin extinderea ariei de manifestare dincolo de hotare,
dac intervin probleme de drept conflictual, referitoare la legea competent,
fondul rmâne în linii mari acelai”3.
Este vorba despre fapte anticoncureniale cu element de extraneitate, care pun,
în principal, problema determinrii legii aplicabile preteniilor de reparaii
întemeiate pe astfel de comportamente. S-a menionat, în acest sens, în doctrin,
c «în stadiul actual i în perspectiva imediat, în condiiile în care dreptul con-
curenei rmâne un drept „naional” dar cu o vocaie în cretere de aplicare
internaional, o mare importan pstreaz dreptul internaional privat al fiecrui
stat („dreptul conflictual”), ca mecanism de determinare a legii aplicabile rapor-
turilor juridice generate de faptele anticoncureniale cu elemente de extraneitate»4.
Dreptul concurenei comerciale cuprinde „ansamblul de reglementri desti-
nate s asigure, în raporturile de pia interne i internaionale, existena i
exerciiul normal al competiiei dintre agenii economici, în lupta pentru câti-
garea, extinderea i pstrarea clientelei”5.
1
Cu privire la domeniul de aplicare ratione loci a Legii concurenei nr. 21/1996, din
perspectiva regulilor dreptului internaional privat, a se vedea O. Cpîn, Noua regle-
mentare antimonopolist în dreptul concurenei, în Dreptul, nr. 7/1996, p. 7.
2
A se vedea S. David, Aspecte de drept internaional privat privind faptele anticon-
cureniale, în A.U.B., nr. 2/2002, p. 13.
3
O. Cpîn, Dreptul concurenei comerciale. Concurena neloial pe piaa intern i
internaional, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1994, p. 22.
4
S. David, Aspecte de drept internaional privat privind faptele anticoncureniale..., p. 15.
5
O. Cpîn, Dreptul concurenei comerciale, Concurena onest, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 1994, p. 19. Autorul menioneaz, sintetic, componentele eseniale ale dreptului
concurenei comerciale: reglementrile de specific; ambiana economic adecvat, adic
26 Partea general
Se poate afirma c dreptul internaional privat apare ca „indicator”1 al drep-
tului concurenei: instanele de judecat i arbitrajele comerciale instituionali-
zate dintr-un stat vor recurge la normele de drept internaional privat ale siste-
mului legislativ respectiv, în timp ce arbitrajul ad-hoc permite aplicarea normei
conflictuale celei mai potrivite în spe, fr obligaia aplicrii dreptului
conflictual al forului.
Apoi, identificarea lex causae pentru fiecare caz în parte înseamn analiza
conduitei ilicite i calificarea2 acesteia ca fapt anticoncurenial. Operaiunea
calificrii va permite judectorului forului desluirea sensului noiunilor
cuprinse în coninutul sau legtura normei conflictuale raportându-se la con-
ceptele consacrate de normele dreptului concurenei, ca drept material 3 .
Încadrarea comportamentelor în discuie în categoria faptelor anticoncureniale
presupune, din partea instanei sesizate, analiza dreptului material al forului.
Dac avem în vedere dispoziiile art. 3 din Legea nr. 105/1992, când determi-
narea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaz s fie dat unei
instituii de drept sau unui raport juridic, se ia în calcul calificarea juridic
stabilit de legea român, cu excepia cazului în care se prevede expres altfel4.
e) Dreptul internaional privat i dreptul noilor tehnologii
Noile tehnologii i societatea informaional. Aezarea bazelor i consolidarea

societii informaionale 5 este îneleas ca o nou etap în evoluia civilizaiei
umane, realizabil prin folosirea intensiv a informaiei în toate sferele activitii i
piaa liber; competiia economic; relaiile concureniale între agenii economici, care
vizeaz formarea clientelei proprii.
1
S. David, op. cit., p. 15.
2
Calificarea presupune determinarea coninutului noiunilor folosite de norma conflic-
tual, atât în partea care indic obiectul reglementrii sale, cât i în partea care arat legea
competent s cârmuiasc raportul juridic (I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 85).
3
Ibidem, p. 15.
4
Pentru analiza detaliat a normelor conflictuale române în materia concurenei
neloiale, a se vedea S. David, Aspecte de drept internaional privat privind faptele anticon-
cureniale..., p. 16-41. Pentru literatur strin, cu privire la normele conflictuale în materia
concurenei neloiale, existente în alte sisteme de drept internaional privat, a se vedea A.
Dyer, Unfair Competition in Private International Law, în Recueil des Cours de l’Academie
de Droit International de la Haye, vol. 211 (1988), Ed. Martinus Nijhoff Publishers, 1990,
p. 408-443, citat dup S. David, op. cit., p. 16, nota 13.
5
Pentru definiii ale societii informaionale, a se vedea F. Péron, L’État dans la société
de l’information: quel avenir pour l’administration électronique?, în volumul L’État et le droit
– mutations institutionnelles contemporaines, tomul I, Ed. Universitii „Lucian Blaga”, Sibiu,
2006, p. 45.
existenei umane. Societatea informaional1 permite nu numai accesul larg la in-
formaie al membrilor si, dar ofer acestora i un mod nou de lucru i de cunoa-
tere, pe fondul amplificrii globalizrii economice i creterii coeziunii sociale.
Astfel debuteaz Strategia naional pentru promovarea noii economii i
implementarea societii informaionale2, fundamentat pe convergena a trei
sectoare: tehnologia informaiei, tehnologia comunicaiilor i producia de
coninut digital. Urmându-se îndeaproape iniativele Uniunii Europene privind
dezvoltarea societii informaionale i trecerea la noua economie bazat pe
cunoatere, unul dintre obiectivele prioritare era crearea unui nou cadru de
reglementare, adaptat standardelor în materie.
Dezvoltarea Internetului, iniial în mediul tiinific pentru schimbul de
informaii, a fost speculat de oamenii de afaceri, care i-au gsit noi între-
buinri. De aceea, astzi putem vorbi, în paralel cu societatea informaiei, i
de economia informaiei 3 - comerul electronic 4 fiind expresia dimensiunii
economice a noilor tehnologii.
Comerul electronic este o materie complex, inedit pentru spaiul juridic
autohton, mulat fidel pe tendinele comunitare. De o parte, bine ancorate în
realitatea juridic european, sunt directivele care aduc în prim plan realiti
generate de noile tehnologii de comunicare: contractele între abseni, înscrisul
electronic, semntura electronic, mijloacele de plat în Internet .a. De alt
parte, rezultatul eforturilor legiuitorului naional se gsete la confluena dintre
imperativul unei reglementri care nu poate ignora cerinele europene i
necesitatea vital a respectrii specificului naional.
1
A se vedea C. Gavalda, G. Parleani, Droit des affaires de l’Union Europénne, 4e édition,
Litec, Paris, 2002, p. 238-245.
2
Strategia a fost adoptat de Guvernul României la data de 19 decembrie 2002 (M. Of.
nr. 933 bis din 19 decembrie 2002) i poate fi consultat pe site-ul Ministerului Comu-
nicaiilor i Tehnologiei Informaiilor – http//www.mcti.ro
3
Întreptrunderile sunt evidente, deinerea informaiei fiind semnul puterii atât în
societatea civil, cât i în sfera economic. Se poate afirma îns, tot atât de bine, c evoluia
noilor tehnologii i-a pus amprenta pe toate sectoarele vieii sociale. Concepte cum sunt e-
governement, e-learning, e-health, e-business, e-payment .a, vor intra, în scurt timp, în
limbajul comun. În mod asemntor, în mediul economic se jongleaz cu termenii
e-commerce, profiling, e-marketing, webmarketing, cybermarketing. Concurena inevitabil
pe piaa cererii i a ofertei a determinat utilizarea reelei Internet pentru atragerea clienilor i
fidelizarea acestora. Raiunea pentru care firmele prefer în acest scop Internetul sunt
gratuitatea sau cheltuielile extrem de reduse în comparaie cu profitul obinut.
4
A se vedea J. Huet, La problématique juridique du commerce électronique, lucrare sus-
inut la Colocviul Drept i Comer, Deauville, 2000, Dreptul afacerilor în secolul XXI.
Materialul este disponibil pe pagina web http://www.actoba.com/public/jh/R/R6.pdf.
28 Partea general
Una dintre primele explicaii ale evoluiei comerului electronic1 poate fi
faptul c „nicio companie nu îi mai poate permite s ignore Internetul” 2 ;
„rspândirea conexiunilor rapide la Internet a constituit un factor cheie”3, care
rspunde optim exigenelor consumatorilor. În cea mai mare parte, acest
comer se desfoar prin Internet. Este motivul pentru care s-a încetenit
ideea c „a spune eComer echivaleaz cu a spune comer pe Internet sau
comer în timp real (online), dar acest comer poate avea loc i prin reele de
telecomunicaii care nu sunt publice, ci aparin unor sisteme private de pli i
transfer de fonduri. O alt definiie, mai larg, descrie eComerul ca fiind
constituit din toate plile în care datele tranzaciei (pltitor, destinatar, sum
etc.) sunt transmise electronic, pltitorul i pltitul sunt implicai direct în
tranzacie, iar toate informaiile necesare autorizrii plii sunt schimbate
electronic între cele dou pri”4.
Convergene între dreptul internaional privat i dreptul noilor tehnologii.

Dematerializarea schimburilor, datorit noilor tehnologii 5 , aduce cu sine
prezena inevitabil a elementului de extraneitate. De aceea, se pune problema
adaptrii dreptului internaional privat, întrucât regulile cunoscute – elaborate
pentru un „spaiu posedând frontiere geogafice i juridice bine delimitate,
1
În sens larg, comerul electronic înglobeaz „schimbul de informaii, operaii i tranzacii
prin reea, care afecteaz sfera afacerilor” (E. Barbry, Le droit du commerce électronique de la
protection ... à la confiance, D.I.T. 1998/2, p. 15, citat dup D. Griman, Dreptul i infor-
matica, Ed. All Beck, Bucureti, 2003, p. 59), fr a deosebi dup cum relaiile se stabilesc între
întreprindere i clieni, între întreprinderi ori în interiorul acesteia. Din aceast perspectiv,
comerul electronic cuprinde orice tranzacii comerciale, operaiuni publicitare sau schimburi
infomaionale, sub condiia de a se repercuta asupra sferei afacerilor (F. Mas, La conclusion des
contrats du commerce électronique, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris,
2005, p. 7, nota 22). Într-o definiie selectiv, sunt puse în eviden relaiile pe care le întreine
întreprinderea cu clienii, bncile, filialele, partenerii de afaceri: comerul electronic const în
„utilizarea, de ctre o întreprindere a informaticii asociat cu reelele de telecomunicaii,
pentru a interaciona cu mediul” (Electronic Commerce and Development Report 2001,
UNCTAD, United Nations, UNCTAD/SDTE/ECB/1, www.unctad.org/ecommerce, material citat
dup D. Vasilache, Pli electronice. O introducere, Ed. Rosetti Educaional, Bucureti, 2004,
p. 175-176).
2
The Economist, 15-21 mai 2004, A perfect market. A survey of e-commerce, p. 9,
p. 1-16, articol citat dup D. Vasilache, op. cit., p. 175.
3
Loc. cit.
4
Electronic Commerce and Development Report 2001, UNCTAD, United Nations,
UNCTAD/SDTE/ECB/1, www.unctad.org/ecommerce, material citat dup D. Vasilache, op.
cit., p. 175-176.
5
Pe larg, cu privire la impactul noilor tehnologii asupra societii i implicaiile juridice
ale numerizrii, a se vedea F. Dehousse, Th. Verbiest, T. Zgajewski, Introduction au droit de
la société de l’information, Éditions Larcier, Bruxelles, 2007, p. 54-80.
trebuie s evolueze în mod necesar pentru a se adapta societii informa-
ionale”1. Aa cum s-a subliniat, „adaptare nu înseamn îns revoluie, i în
particular ar fi inutil s cutm elaborarea unei vaste categorii juridice, înglo-
bând toate relaiile între particularii interesai de dezvoltarea reelelor. Proble-
mele de drept internaional privat legate de utilizarea internetului sunt disemi-
nate între diversele categorii existente (contracte, delicte etc.), categorii ce
trebuie doar adaptate i nu transformate în mod radical” 2.
Dac ne referim doar la materia contractelor electronice, relaia dreptului
internaional privat cu dreptul noilor tehnologii este evident. Modalitatea
aparte de perfectare a contractelor atrage o serie de dificulti, la o analiz
atent a condiiilor de validitate. Condiia capacitii, de pild, privit prin
prisma art. 17 din LDIP 3 i a prevederilor Conveniei de la Roma din 1980
(art. 11)4 „îi poate dovedi eficacitatea pentru salvarea contractului numai în
afara relaiilor cyberspaiale. În msura în care contractele electronice sunt
calificate drept contracte între abseni, insecuritatea generat de imposibilitatea
invocrii unei asemenea reguli protejând aparena legitim este evident:
anularea contractului datorit incapacitii uneia dintre pri risc s devin,
din nefericire, o ipotez frecvent”5.
Nu mai puin, probleme cum sunt lex causae în contractele electronice,
contractele încheiate cu consumatorii pe Internet, locul i momentul încheierii
contractului, executarea actului juridic bilateral, domiciliul/reedina/sediul
persoanei fizice sau juridice, prestaia caracteristic – dobândesc noi valene în
raport cu particularitile schimburilor virtuale.
Fr pretenia de a fi epuizat punctele de convergen ale relaiei studiate,
împrtim ideea c „Internetul este un formidabil promotor al ubicuitii i
dac ubicuitatea nu este întotdeauna sinonim cu internaionalitatea, exist
între cele dou noiuni un pas pe care internaionalistul privatist încearc în
mod natural s-l depeasc. Astfel, el caut pentru conflictul de legi soluiile
1
A. Oprea, Aspecte juridice ale contractelor electronice, în P.R., nr. 6/2005, p. 178. A se
vedea i J. Huet, Aspects juridiques du commerce électronique: approche internationale, în
Les Petites Affiches, 26.09.1997, p. 7.
2
A. Oprea, Aspecte juridice ale contractelor electronice..., p. 178.
3
„Persoana care, potrivit legii naionale sau legii domiciliului su, este lipsit de
capacitate sau are capacitate de exerciiu restrâns, nu poate s opun aceast cauz de
nevaliditate celui care l-a socotit, cu bun-credin, ca fiind capabil în conformitate cu legea
locului unde actul a fost întocmit”.
4
„Într-un contract încheiat între persoane care se gsesc în acelai stat, o persoan fizic,
capabil potrivit legii acelei ri, nu poate invoca incapacitatea ce rezult dintr-o alt lege
decât dac, în momentul încheierii contractului, cocontractantul a cunoscut aceast
incapacitate sau nu a ignorat-o decât datorit imprudenei sale”.
5
A. Oprea, Aspecte juridice ale contractelor electronice..., p. 180. Cu privire la contrac-
tele încheiate on line, ca i contracte la distan, a se vedea Ph. Le Tourneau, Contrats
informatiques et électroniques, Dalloz, Paris, 2006, p. 268-270.
30 Partea general
cele mai adaptate realitii reelelor numerice. În esen, aceste soluii se
înscriu în tendinele vechi sau contemporane ale dreptului internaional privat,
chiar dac Internetul accentueaz unele probleme. În nici un caz nu putem
vorbi de vid juridic, în ciuda faptului c uneori adaptarea la noile realiti
impune modificri mai mult sau mai puin importante ale dreptului pozitiv”1.
B. Conexiuni cu ramuri ale dreptului public
a) Dreptul internaional privat i dreptul internaional public

Relaia cu dreptul internaional public este, poate, una dintre primele care
trebuie abordate în contextul legturii cu dreptul public, cu atât mai mult cu
cât controversele doctrinare au atins i denumirea apropiat a celor dou
ramuri de drept, prin prezena sintagmei drept internaional.
Delimitri
Unii autori au susinut c dreptul internaional privat se integreaz dreptului
internaional public2.
În sprijinul diferenelor dintre cele dou ramuri de drept, în doctrina juri-
dic, au fost menionate i alte elemente3:
a. În ceea ce privete calitatea subiectelor raportului juridic: dreptul interna-
ional privat reglementeaz conduita particularilor – persoane fizice i persoane
juridice; statul particip în astfel de relaii în calitate de persoan juridic, de
subiect de drept civil.
Dreptul internaional public este ramura de drept care grupeaz, prin
tradiie, norme juridice care reglementeaz conduita statelor, ca subiecte de
drept, dar i conduita colectivitilor i organismelor internaionale care nu sunt
state i nu sunt subordonate nici unui stat4. Exemple în acest sens sunt Sfântul
Scaun i Organizaia Naiunilor Unite, care sunt subiecte ale dreptului
internaional public.
1
A. Oprea, Aspecte juridice ale contractelor electronice..., p. 192.
2
A se vedea I. Lipovanu, Discuii în legtur cu caracterul internaional sau naional al
dreptului conflictual, în R.R.S.I., nr. 2/1971, p. 121 i urm. Opinia a fost susinut i de E.
Zitelmann, la sfâritul secolului al XIX-lea, citat dup Fr. Knoepller, Ph. Schweizer, Précis de
droit international privé suisse..., nota 152, p. 57.
3
N. Diaconu, Drept internaional privat..., p. 22.
4
Pentru definiii ale dreptului internaional public, a se vedea R. Miga-Beteliu, Drept
internaional public. Introducere în dreptul internaional public, Ed. All, Bucureti, 1998,
p. 1; I. Diaconu, Curs de drept internaional public, Casa de Editur i Pres „ansa” SRL,
Bucureti, 1993, p. 7-10; D. Brezoianu, Contribuii la definirea dreptului internaional, în
J.N., nr. 5/1966, p. 70 i urm; J. L. Brierly, The Law of Nations, Oxford, 1955, p. 1;
G. Dahm, Völkerrecht, vol. I, Stuttgart, 1956, p. 1; G. Geamnu, Dreptul internaional con-
temporan, ed. a II-a, 1975, p. 169-170.
Altfel spus, în timp ce dreptul internaional public cuprinde norme apli-
cabile statelor i altor subiecte de drept internaional public, altele decât sta-
tele, în relaiile din cadrul societii internaionale1, dreptul internaional privat
este alctuit din norme aplicabile doar particularilor participani la relaiile
societii internaionale. Aceste din urm norme sunt edictate de legiuitorul
fiecrui stat, rezultând în final sisteme diferite de drept internaional privat i
jurisprudene de drept internaional privat distincte de la o ar la alta. Normele
juridice de drept internaional privat sunt norme conflictuale, bilaterale sau
unilaterale, în timp ce dreptul internaional public opereaz cu norme care
„capt valoare juridic i caracter general sau universal prin consensul
statelor”2;
b. În ceea ce privete obiectul de reglementare: dreptul internaional privat
se preocup de raporturile civile, în sensul larg al termenului, cu element strin
– împrejurare ce rezult din enumerarea exemplificativ a Legii nr. 105/1992 –
dreptul internaional public este focalizat pe raporturile stabilite între state i
organizaii internaionale, în domeniile diverse ale vieii sociale;
c. În ceea ce privete izvoarele: pentru dreptul internaional privat sunt
relevante izvoarele interne i abia în plan secund, izvoarele internaionale.
Ceea ce d specificitate îns dreptului internaional public este tocmai prepon-
derena izvoarelor internaionale;
d. În ceea ce privete posibilitile de sancionare: înclcarea normelor juri-
dice în dreptul internaional privat determin aplicarea sanciunilor prevzute
de lege, de ctre autoritatea naional anume desemnat în acest sens. Dim-
potriv, „absena, în dreptul internaional public, a unei jurisdicii obligatorii, în
sensul c învestirea unui organ jurisdicional cu judecarea unui diferend în
fiecare caz în parte revine statelor, este considerat, în general, fie ca
principalul defect al dreptului internaional, fie ca afectând chiar caracterul su
juridic”3.
Rezult, fr dubiu, c epoca în care dreptul internaional privat era
considerat parte component a dreptului internaional public este revolut. Cu
toate acestea, între cele dou ramuri de drept exist numeroase interferene.
1
În doctrin s-a pus problema dac individul (persoan fizic) poate fi subiect de drept
internaional public. Asupra acestei chestiuni a se vedea R. Miga-Beteliu, op. cit.,
p. 143-146; Rousseau, Droit international public, vol. II, 1974, p. 404 i urm.; P. Guggenheim,
Traité de droit international public, 1967, vol. I, ed. a 2-a, p. 134; B. Pallieri, Diritto
internationale publico, 1962, p. 101 i urm; Wengler, Volkerrecht, 1963, p. 153 i urm.;
Sperduti, L’individu et le droit international, Cours de l’Académie de droit international, v.
90, (1956 - II), p. 727 i urm.; Van der Heydte, L’individu et les tribunaux internationaux,
Cours de l’Académie de droit international, 1962.
2
N. Diaconu, op. cit., p. 23.
3
D. Popescu, A. Nstase, Drept internaional public, Bucureti, 1999, p. 48.
32 Partea general
Interferene
Diferenele între cele dou ramuri juridice nu trebuie absolutizate. În
doctrina strin 1 s-a apreciat c dreptul internaional public este surs i
totodat sistem de referin pentru dreptul internaional privat. Dreptul interna-
ional public este considerat surs pentru faptul c fixeaz punctele de plecare
i limitele teritoriale pentru exercitarea funciilor statului. Astfel, este admis c
principiul conform cruia cetenia persoanei fizice este cârmuit de legea
naional îi are fundamentul în dreptul internaional public cutumiar. De ase-
menea, anumite reguli cuprinse în convenii internaionale au la origine prin-
cipii de drept internaional public (pacta sunt servanda). Dup unele opinii2,
cutuma internaional a fost cea care a determinat statele s-i organizeze un
drept conflictual, fr posibilitatea de a exclude aplicarea legii strine.
Dreptul internaional public este totodat sistem de referin, deoarece
anumite noiuni juridice, proprii dreptului internaional public, influeneaz în
mod direct anumite probleme de drept internaional privat. De pild, pentru ca
o lege strin s poat fi aplicat în ara forului, trebuie s emane de la o
autoritate competent. Or, dreptul internaional public este cel care furnizeaz
regulile de determinare a unei asemenea autoriti (guvern în exil, autorii unei
lovituri de stat .a.).
De asemenea, unele norme de drept internaional privat sunt cuprinse în
convenii internaionale, iar dreptul internaional public este cel care preci-
zeaz în ce condiii un stat este parte3 a unui tratat internaional. În aceeai
ordine de idei, anumite chestiuni prealabile sunt rezolvate în lumina dreptului
internaional public. De exemplu, un contract încheiat între persoane juridice
de naionaliti diferite reglementeaz modul de executare a obligaiilor prilor
în ipoteza unui rzboi, iar dreptul internaional public este cel care delimiteaz
timpul de pace de timpul de rzboi i fixeaz aceast din urm noiune.
b) Dreptul internaional privat i protecia drepturilor omului

Relaia dintre dreptul internaional privat i protecia drepturilor omului4 la
nivel internaional poate fi pus în eviden sub cel puin trei aspecte: aplicarea
1
A se vedea Fr. Knoepller, Ph. Schweizer, op. cit., p. 57.
2
Ibidem.
3
Cu privire la interaciunea dintre dreptul internaional privat i Convenia european a
drepturilor omului, a se vedea P. Kinsch, The Impact of Human Rights on the Application of
Foreign Law on the Recognition of Foreign Judgements – A Survey of the Cases Decided by
the European Human Rights Institutions, în Intercontinental Cooperation Throught Private
International Law. Essays in Memory of Peter E. Nygh, Talia Einhorn and Kurt Siehr, T.M.C.
Asser Press, Haga, 2004, p. 198, citat dup D.A. Popescu, Itinerarii i evoluii în dreptul in-
ternaional privat. Spre un drept internaional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 225.
4
Cu privire la caracteristicile drepturilor omului, a se vedea R. Miga-Beteliu, op. cit.,
p. 202-204.
legii strine, recunoaterea hotrârii strine i executarea hotrârii pronunate
într-un stat ter. Toate ipotezele care vor fi expuse se fundamenteaz pe un
argument comun: exigenele internaionale ale proteciei drepturilor omului
sunt reglementate prin norme de ordine public de drept internaional privat.
Constatarea, de ctre autoritile naionale, a înclcrii ordinii publice de drept
internaional privat justific înlturarea legii strine, refuzul recunoaterii i,
respectiv, refuzul executrii hotrârii strine.
Considerm cu totul îndreptit încorporarea standardelor internaionale
ale proteciei drepturilor omului în ordinea public de drept internaional privat
a fiecrui stat1. De altfel, în msura în care aceste standarde se regsesc în
convenii internaionale, se integreaz concomitent i în dreptul intern al
statelor contractante. Se apreciaz, cu referire la ara noastr i la Convenia
european a drepturilor omului 2 , c standardele acesteia din urm trebuie
privite ca fcând parte din ordinea public de drept internaional privat român
i trebuie impuse, chiar dac legile sau hotrârile strine aparin unor state
necontractante3. Într-adevr, excepia de ordine public de drept internaional
român va opera independent de faptul c legea strin aplicabil sau hotrârea
a crei recunoatere/executare se cere provine dintr-un stat semnatar sau din
state nesemnatare ale Conveniei. Potrivit art. 8 din LDIP, aplicarea legii strine
se înltur dac aceasta încalc ordinea public de drept internaional privat
român; pentru acelai motiv, art.168 permite refuzul recunoaterii hotrârii
strine4.
Pe de alt parte, ordinea public de drept internaional privat înglobeaz,
principial, normele fundamentale ale sistemului de drept al forului. Nu se poate
vorbi la modul abstract de coninutul ordinii publice de drept internaional
privat, acceptat fiind c, de la un stat la altul, de la o perioad istoric la alta,
dinamismul normelor fundamentale dintr-un anume sistem legislativ este
evident. Aceasta este i raiunea pentru care se afirm c ordinea public de
1
Cu prilejul soluionrii cauzei Pordéa contra Soc. Times Nespapers Limited, Curtea de
Casaie francez a apreciat c art. 6 din Convenie este încorporat în ordinea public
internaional francez (în acest sens, F. Sudre, Drept european i internaional al drepturilor
omului, Ed. Polirom, Iai, 2006, traducere R. Bercea (coordonator), V.-I. Avram, M. Roibu,
F.-N.-F. Stârc-Meclejan, A. Verte-Olteanu, p. 250).
2
A se vedea C. Bîrsan, M. Eftimie, Convenia european a drepturilor omului,
Ed. Hamangiu, Bucureti, 2006, p. 172; A. Oprea, La Convention européenne des droits de
l’homme et l’application des normes étrangères en droit international privé, în
R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 307-340.
3
internaional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 226.
4
În legtur cu temeiul juridic de înlturare a legii strine sau de nerecunoatere a
hotrârii strine care contravine unui drept garantat de Convenia european, D.A. Popescu,
op. cit., în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 226-227.
34 Partea general
drept internaional privat este un concept cameleonic, ce îi schimb înfi-
area, în raport de circumstane de ordin economic, social, politic, cultural .a.
Aa fiind, credem c este oportun includerea exigenelor internaionale ale
ocrotirii drepturilor omului în ordinea public de drept internaional privat.
Dac ne referim la Convenia european a drepturilor omului, dreptul la un
proces echitabil (art. 6)1 reine atenia din perspectiva dreptului internaional
privat. Curtea European a Drepturilor Omului calific dreptul la un proces
echitabil ca fiind un „principiu fundamental al preeminenei dreptului într-o
societate democratic” 2 , ca principiu care structureaz baza ordinii publice
europene a drepturilor omului.
Aplicarea legii strine, consecutiv soluionrii conflictului de legi, presu-
pune examinarea prealabil a dreptului strin, din punctul de vedere al concor-
danei cu standardele internaionale în materia drepturilor omului3. Dac prin
aplicarea legii strine, normal competente, ar fi afectate drepturile fundamen-
tale ale prilor, legea strin astfel determinat va fi înlturat. Efectul negativ
al invocrii ordinii publice de drept internaional privat a forului va fi secondat
de efectul pozitiv: în spe se va aplica legea forului, în materia respectiv.
Recunoaterea hotrârii strine i punerea în executare a acesteia într-un alt
stat sunt, de asemenea, subordonate verificrii hotrârii prin prisma respectrii
drepturilor omului. Cele dou cerine cu valoare de principii se desprind din
jurisprudena instanelor europene.
Este semnificativ, în acest sens, cauza Pellegrini contra Italia (2001) 4 .
Curtea European a Drepturilor Omului s-a pronunat în sensul c jurisdiciile
unui stat parte nu pot acorda exequatur hotrârii unui stat ter decât în
condiiile în care aceasta respect garaniile impuse prin art. 6 al Conveniei.
Altfel spus, ori de câte ori se solicit executarea unei hotrâri pronunate într-
un alt stat, autoritilor statului forului le revine obligaia de a verifica
hotrârea, sub aspectul respectrii principiilor procesului echitabil. În cazul în
care se constat c hotrârea strin a fost pronunat cu înclcarea art. 6 din
1
Articolul 6 din Convenie consacr dreptul la un tribunal i, prin ricoeu, dreptul de
acces efectiv la o jurisdicie (pentru dezvoltri, M. de Salvia, Arbitrajul privat în lumina
Conveniei europene a drepturilor omului, în P.R., nr. 4/2002, p. 223).
2
Expresia aparine judectorului european i a fost formulat cu prilejul soluionrii
cauzei Sunday Times (1979). Despre acelai loc „eminent” al dreptului la un proces
echitabil se vorbete i în cauza Kostovski (1989) i în cauza Golder contra Marii Britanii
(1975) – „preeminena dreptului poate fi cu greu conceput fr posibilitatea de a avea
acces la un tribunal” (a se vedea F. Sudre, op. cit., p. 265).
3
Cu privire la aceast problem, a se vedea D.A. Popescu, op. cit., în R.R.D.P.,
nr. 1/2007, p. 225-226.
4
Spea este citat dup D.A. Popescu, op. cit., în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 226.
Convenie, este la latitudinea judectorului naional s refuze executarea hot-
rârii strine, în virtutea unei adevrate excepii de ordine public european1.
În termeni asemntori, principiile au fost consacrate anterior în jurispru-
dena Curii de Justiie a Comunitilor Europene. Instanele de judecat din
statele semnatare se pot prevala de clauza de ordine public (art. 27/1 din
Convenia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competena
judectoreasc i executarea hotrârilor judectoreti în materie civil i
comercial) i, prin urmare, pot refuza recunoaterea hotrârilor judectoreti
pronunate în alte state semnatare, cu „înclcarea vdit a dreptului de a fi
aprat fr a comprea personal”2.
c) Dreptul internaional privat i dreptul penal

Elementul de extraneitate în raportul juridic penal conduce la aplicarea legii
penale române, potrivit principiilor teritorialitii, universalitii, personalitii
sau realitii 3 . Dac nu sunt întrunite condiiile cerute de aceste principii,
atunci instana român nu este competent.
Dup cum s-a artat în literatura noastr juridic4, aplicarea legii penale
române poate fi condiionat de aplicarea legilor de drept civil strine, în sens
larg. Astfel, pentru a exista infraciunea de bigamie, trebuie s se constate
existena a dou cstorii încheiate de o persoan. Dac este aplicabil legea
strin, aceasta va fi luat în considerare de instana de judecat român pentru
a decide dac ele exist, adic dac este îndeplinit condiia prevzut de
legea penal român.
1
A se vedea F. Sudre, op. cit., p. 249.
2
C.J.CE., cauza Krombach i Barberski, 28 martie 2000, citat dup F. Sudre, op. cit.,
p. 250. Pentru o soluie similar, Cass. fr., cauza Stolzenberg contra Daimler Chrysler
Canada, 30 iunie 2004, citat dup F. Sudre, loc. cit. În sistemul nostru de drept, principiul
dreptului la aprare „are o valoare constituional, iar necesitatea promovrii sale în practic
decurge i din declaraiile i pactele adoptate de state în materia drepturilor fundamentale
ale omului” (a se vedea I. Le, Tratat de drept procesual civil, ed. a III-a, Ed. All Beck,
Bucureti, 2005, p. 50).
3
Doctrina de drept penal utilizeaz sintagma „teritorialitate absolut a legii penale”,
desemnând astfel aplicarea legii penale exclusiv pe teritoriul statului emitent (în acest sens,
C. Butiuc, Instituii de drept penal, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2002, p. 81). Teoria
universalitii „susinut de Hugo Grotius, are în vedere c legea penal se aplic oricrui
infractor ce se gsete pe teritoriul unui stat, indiferent de naionalitatea lui i de locul unde
a svârit infraciunea” (C. Butiuc, op. cit., p. 82); potrivit principiului personalitii, „legea
penal a unui stat urmrete cetenii acestuia oriunde s-ar afla fiindu-le aplicabil i atunci
când comit infraciuni i în afara teritoriului naional” (ibidem, p. 81); realitatea legii penale
înseamn aplicarea legii penale naionale oricrei persoane, cetean sau strin care a comis
infraciuni contra unui stat, indiferent de locul unde au fcut-o” (loc. cit.). Cu privire la
principiile aplicrii legii penale în spaiu, a se vedea i A. Boroi, Drept penal, Partea
general, ed. a II-a, Ed. All Beck, Bucureti, 2000, p. 55-57).
4
36 Partea general
C. Legtura între dreptul internaional privat i alte ramuri de drept
Dreptul internaional privat i dreptul administrativ 1 interfereaz, de

exemplu, în cazul în care se solicit anularea cstoriei pe motivul incompe-
tenei organului care a instrumentat încheierea acesteia (problema competenei
agentului instrumentator fiind de resortul dreptului administrativ)2.
Dreptul internaional privat i dreptul financiar3 pot interaciona, de pild,
atunci când o societate comercial îi întemeiaz refuzul de plat a impozitelor
într-o anume ar pe faptul c are naionalitate strin4. Se vor avea în vedere i
conveniile bilaterale încheiate de ara noastr, având ca obiect evitarea dublei
impuneri i prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozite pe venit i
avere5.
Dreptul internaional privat i dreptul financiar internaional sunt ramuri de
drept care se gsesc, de asemenea, în relaie. Dreptul financiar internaional
este definit ca ansamblul de norme i reguli instituite de ctre organismele
internaionale i de ctre state, în vederea aezrii pe baze legale a tuturor
relaiilor sociale care se stabilesc între subiecte de drept având naionaliti
diferite sau subiecte de drept internaional6. Se subliniaz c definirea cât mai
riguroas a acestei noi ramuri de drept presupune analiza dintr-o dubl
perspectiv. În sens larg, dreptul financiar internaional este reprezentat de
totalitatea regulilor care stabilesc cadrul general de desfurare a operaiunilor
i activitilor economico-financiare ce depesc limitele jurisdiciei naionale
ale unui stat. În sens restrâns, se contureaz ca ansamblul regulilor care regle-
menteaz raporturile juridice care se nasc, se modific i se sting în legtur cu
1
Cu privire la raportul de drept administrativ, a se vedea R.N. Petrescu, Drept admi-
nistrativ, ed. revzut i adugit, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001, p. 30-37.
2
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 26; B.M.C. Predescu, op. cit., p. 49-50.
3
Pentru definirea dreptului financiar, a se vedea E. Blan, Drept financiar, ed. a III-a
revzut i adugit, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2004, p. 19; N.C. Dariescu, Drept financiar,
Casa de Editur Venus, Iai, 2006, p. 15.
4
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 26; cu privire la noiunea i trsturile impozitelor,
a se vedea C. One, Dreptul finanelor publice, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2005, p. 71-74.
5
Pentru exemplificare, ibidem, p. 26, nota 2.
6
M.-t. Minea, Dreptul financiar internaional, în S.U.B.B., nr. 2/2001, p. 66. Dreptul
financiar internaional este considerat o disciplin de grani, între dreptul public i dreptul
privat, având tangen ori chiar interferând cu ambele categorii de norme juridice. Relaiile
dintre organizaiile internaionale i dintre acestea i state ori alte colectiviti publice sunt
subordonate, în mare parte, unor norme juridice imperative onerative, în timp ce raporturile
care se stabilesc între persoane fizice sau persoane juridice private din state diferite se supun
normelor supletive permisive. „i cum raporturile menionate sunt – i unele i celelalte –
guvernate de norme juridice care alctuiesc împreun dreptul financiar internaional,
acestea pot fi aezate în modul cel mai corespunztor la interferena celor dou mari
categorii cunoscute tradiional sub denumirea de drept public i, respectiv, drept privat”.
folosirea instrumentelor monetare internaionale, activitatea bugetar a
organizaiilor i organismelor internaionale, creditul extern, fiscalitatea interna-
ional, controlul financiar exercitat de organisme internaionale specializate
etc.1
Dreptul financiar internaional „se apropie dar se i distinge de dreptul
internaional privat. Asemnarea poate fi identificat în cazul normelor care
stabilesc condiia juridic a strinului în ara noastr, unele aspecte ale acestei
problematici fiind supuse i regulilor dreptului financiar internaional [...]”2.
Seciunea a 2-a. Domeniul dreptului

internaional privat
În literatura juridic român i strin s-au exprimat opinii diferite cu privire

la materiile care intr în cuprinsul dreptului internaional privat. Vom prezenta
în cele ce urmeaz cele patru doctrine care epuizeaz aceste concepii3.
§1. Doctrina care limiteaz dreptul internaional privat la

conflictele de legi
A. Noiunea de conflict de legi
Conflictul de legi presupune situaia în care un raport juridic cu element de

extraneitate este susceptibil de a fi guvernat de dou sau mai multe legi
aparinând unor sisteme de drept diferite. De pild, în cazul încheierii unui
contract de vânzare-cumprare a unui bun situat în strintate, dac prile au
cetenii diferite, raportul juridic are mai multe elemente de extraneitate i sunt
mai multe legi chemate s-l cârmuiasc; legea personal a prilor, pentru ca-
pacitatea de a contracta; legea locului încheierii actului pentru forma acestuia;
legea locului siturii bunului, pentru probleme care in de statutul real al
bunului.
Cauza apariiei conflictului de legi const în deosebirile existente între
sistemele de drept ale diferitelor state4.
1
Cu privire la cele dou accepiuni, ibidem, p. 66-67.
2
M.-t. Minea, Dreptul financiar internaional, în S.U.B.B., nr. 2/2001, p. 70.
3
Pentru analiza teoriilor dezvoltate pe marginea domeniului dreptului internaional
privat, a se vedea S. Deleanu, op. cit., p. 8-20.
4
În sintagma „conflict de legi”, noiunea de „lege” trebuie îneleas în sensul de „sistem
de drept” aparinând unui anumit stat.
38 Partea general
B. Expunerea teoriei restrictive
Fundamentul teoriei îl constituie trsturile specifice ale „tiinei conflic-

telor”1.
a) din punctul de vedere al izvoarelor dreptului internaional privat, întrucât
izvoarele acestei ramuri de drept sunt puine, iar în multe ri normele au
natur cutumiar, contribuia jurisprudenei i a doctrinei fiind esenial în
elaborarea normelor conflictuale. Alturi de acestea crete i rolul conveniilor
internaionale în domeniu, în special al celor adoptate la Haga.
b) din punctul de vedere al naturii normelor care reglementeaz conflictele
de legi, aceste norme sunt norme conflictuale, diametral opuse normelor
substaniale. Menirea lor este de a determina legea aplicabil, fr a se ajunge
la tranarea litigiului pe fond.
c) din punctul de vedere al metodei utilizate: soluionarea conflictului de
legi impune, în prealabil, încadrarea situaiei date într-o categorie juridic
(persoane, bunuri, contracte .a.). Categoriile juridice corespund instituiilor din
dreptul civil intern, iar sarcina instanelor este de a le cerceta natura. De
exemplu, dac prescripia aciunii este calificat ca fiind o instituie aparinând
dreptului material, atunci vom aplica legea care cârmuiete fondul dreptului
subiectiv în discuie; dac vom considera c aparine dreptului procesual,
atunci va fi supus legii forului. Referindu-se la conflictele de legi, Bartin
aprecia c dreptul internaional privat este o „proiecie a dreptului intern pe
plan internaional”2.
d) din punctul de vedere al structurii teoriei generale a conflictelor de legi
pot fi operate dou distincii:
– distincia între crearea drepturilor subiective i invocarea drepturilor
dobândite, cu consecine asupra ordinii publice;
– distincia între normele conflictuale „ordinare” i normele conflictuale
„extraordinare”. Primele sunt norme conflictuale care desemneaz legea
aplicabil; normele „excepionale” reglementeaz instituii care împiedic
aplicarea legii strine normal competente, cum sunt ordinea public, fraudarea
legii ori retrimiterea.
Critica teoriei. S-a reproat teoriei expuse c, fr a pierde din vedere c
instituia conflictelor de legi constituie nucleul dreptului internaional privat,
limiteaz în mod nejustificat aria acestei ramuri de drept la conflictele de legi.
În sânul oricrei discipline juridice coexist mai multe instituii diferite crora
trebuie s li se acorde egal importan3.
1
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, p. 5.
2
Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 6.
3
Ibidem, p. 7.
§ 2. Doctrina conflictelor de legi i a conflictelor de jurisdicii
Aceast doctrin este împrtit în rile anglo-saxone, în Elveia, iar în

Frana a fost susinut de Bartin i Pillet.
A. Noiunea de conflict de jurisdicii
Exist conflict de jurisdicii ori de câte ori o instan sesizat cu un litigiu de

drept internaional privat trebuie s se pronune mai întâi asupra propriei
competene1.
B. Expunerea teoriei. Competen jurisdicional — competen

legislativ
Determinarea instanei competente nu atrage, automat, aplicarea dreptului

acesteia. Un asemenea raport de dependen este exclus, altfel „fiecare instan
aplic propria sa lege raportului privitor la care exist litigiul, deci nu s-ar mai
pune nici o problem de conflict de legi. De aceea, trebuie fcut diferena
între competena jurisdicional în dreptul internaional privat i competena
legislativ (legea aplicabil)”2.
În situaia invers, nici identificarea lex causae nu atrage automat determi-
narea competenei jurisdicionale.
Conflictele de jurisdicii influeneaz conflictele de legi în sensul c
soluionarea conflictului de jurisdicii este prealabil soluionrii conflictului de
legi. Doar dup ce are loc operaiunea de stabilire a competenei jurisdic-
ionale, „soluionarea conflictului de legi devine o prioritate pentru instana de
judecat învestit cu soluionarea cauzei”3. Cronologia lucrurilor este fireasc,
deoarece instana nu poate consulta norma conflictual înainte de a decide c
este competent în acest sens.
Norme conflictuale similare în aceeai materie pot conduce la soluii
diferite, fiind expresia concepiei legiuitorului fiecrui stat. Norme conflictuale
identice apainând unor state cu care elementul de extraneitate face legtura
pot determina soluii diferite ale conflictului de legi. „Aceasta deoarece legile la
1
Pentru relaia între cele dou tipuri de conflicte, D.A. Popescu, Corelaia dintre conflic-
tele de legi i conflictele de jurisdicii, în Fiat Justitia, nr. 1/1999, p. 59-67.
2
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 424. Cu privire la aceast problem, a se vedea
D.A. Popescu, Corelaia dintre conflictele de legi i conflictele de jurisdicii..., p. 59.
3
R.-B. Bobei, Repere doctrinare i jurisprudeniale ale instituiei calificrii în dreptul
internaional privat, în C.J., nr. 3/2004, p. 105 i jurisprudena citat la nota 7.
40 Partea general
care fac trimitere normele conflictuale pot fi diferite i deci soluia litigiului este
deosebit”1.
Precizarea adus în literatura de specialitate francez este binevenit.
Incontestabil, soluionarea conflictului de jurisdicii influeneaz legea apli-
cabil, iar aceast lege difer în raport de instana sesizat. Nu este mai puin
adevrat c instana determinat în urma soluionrii conflictului de jurisdicii
nu este obligat s fac aplicarea propriei legi, în mod invariabil. Dac,
sistematic, instana ar aplica doar legea forului, nu am avea de-a face cu
conflictul de legi, întrucât acesta ar fi rezolvat automat de ceea ce indic
soluia conflictului de jurisdicii2. Pe de alt parte, competena jurisdicional
nu atrage dup sine mai puin competen legislativ, având în vedere specifi-
citatea sistemului de drept internaional privat al fiecrui stat i faptul c
instana aplic propria norm conflictual. Fiecare instan calific în funcie
de propria lege i d curs propriei concepii asupra ordinii publice3.
Conflictele de legi influeneaz conflictul de jurisdicii, dar mai puin
evident. Influena conflictelor de legi se concretizeaz în faptul c judectorul,
de la bun început, privete litigiul în ansamblul su i se declar competent
având în vedere legea pe care o va aplica.
Concis exprimat, influena conflictelor de legi se explic prin «raiuni ce in
de natura uman, mai precis de ezitrile i „slbiciunile” magistratului decât de
rigoarea i ordinea logic a soluionrii conflictelor»4.
Uneori, instanele prefer s evite a se pronuna asupra situaiei deduse
judecii, prin invocarea propriei necompetene. Exemplele cele mai elocvente
sunt divorurile confesionale i procesele dintre strini. Speele Levinçon i
Patino sunt semnificative pentru cele dou materii enunate.
În cazul divorurilor confesionale, este cunoscut faptul c unele state
consacr procedura religioas, atât pentru încheierea, cât i pentru desfacerea
cstoriei5. Desfacerea cstoriei de ctre rabin – procedur obinuit în legea
mozaic – nu este recunoscut de rile în care încheierea i desfacerea
cstoriei sunt proceduri laice. Prin urmare, aplicarea legii mozaice înseamn
un divor fr valoare pe teritoriul Franei, iar aplicarea legii franceze conduce
la pronunarea unui divor civil pe care religia evreiasc nu îl consider valabil.
În afacerea Levinçon (1905) Curtea de Casaie francez a contestat tribunalelor
franceze competena de a se pronuna cu privire la divorul unor evrei rui, a
cror lege personal atrgea competena unui rabin. S-a artat în doctrina
1
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 424. De exemplu, normele conflictuale a dou
state trimit la lex fori, care este diferit în coninut. Se va ajunge la situaia în care norme
conflictuale identice nu duc la soluii identice.
2
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, 4e édition, Dalloz, Paris, 1993, p. 8.
3
Ibidem, p. 8.
4
5
D.A. Popescu, Drept internaional privat..., p. 65.
francez de drept internaional privat c problema care apare ca insolubil
„este cea care se gsete pe trâmul conflictelor de legi, conflicte care în mod
cert dicteaz soluia unei probleme de competen jurisdicional”1.
Spea Patino a marcat momentul de cotitur în schimbarea jurisprudenei
instanelor franceze în ceea ce privete competena de a judeca strini. Starea
de fapt reinut în spe este urmtoarea: dou persoane – Christina de Bourbon,
de cetenie spaniol i Antenor Patino, de cetenie bolivian – s-au cstorit
la Madrid în anul 1831. Prin contractul de cstorie au optat pentru regimul
separaiei de bunuri, femeia, minor la acea dat, având autorizarea tatlui
adoptiv la încheierea conveniei matrimoniale. Doamna Patino a dobândit în
urma cstoriei cetenie bolivian i s-a stabilit la Paris împreun cu soul su.
În perioada celui de-al doilea rzboi mondial, soia s-a mutat cu cei doi copii
la New-York, iar soul a rmas la Londra pentru a îndeplini funciuni diplo-
matice. În 1944 soia a înaintat aciune de divor în faa instanei americane,
dar a revenit i a semnat un act prin care soul se obliga s îi achite o sum
important în vederea renunrii la judecat. În anul 1946 domnul Patino a
introdus aciune pentru desfacerea cstoriei în faa Tribunalului civil al Senei2,
care s-a declarat necompetent s judece cauza, motivat de faptul c prile sunt
strini. Hotrârea a fost infirmat în apel3, iar recursul judecat de Curtea de
Casaie4 a prilejuit afirmarea, in terminis, a renunrii la principiul necompe-
tenei, care ghida instanele franceze în litigiile purtate între strini. Altfel,
considerându-se necompetent, instana trebuia s resping aciunea ca inad-
misibil. Divorul era interzis de legea spaniol (ca lege a locului celebrrii
cstoriei), la care trimitea legea bolivian, ca lege naional a soilor5.
Soluia competenei jurisdicionale în materia statutului personal, atunci
când prile sunt strini, a fost consacrat jurisprudenial destul de târziu, cu
atât mai mult cu cât este vorba de un domeniu în care se aplic legea strin,
ca lex patriae. O dat în plus, este evident c soluia conflictului de jurisdicii a
suferit influena soluiei date conflictului de legi6.
1
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé..., p. 9.
2
Tribunalul civil al Senei s-a pronunat prin hotrârea din 13.10.1946 (B. Ancel,
Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, 3e
édition, Dalloz, Paris, 1998, p. 288).
3
Apelul a fost judecat de Curtea de Apel din Paris, la 12 mai 1947 (B. Ancel, Y. Lequette,
Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé..., p. 288).
4
Cu privire la recursul judecat la 21.06.1948, a se vedea Semaine Juridique, Edition
générale, 1948, II, p. 442, hotrâre citat dup B. Ancel, Y. Lequette, loc. cit.
5
Afacerea Patino a generat o bogat jurispruden. Este expus, în detaliu i cu referine
bibliografice în B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit
international privé..., p. 287-304.
6
42 Partea general
În concluzie, competena jurisdicional i competena legislativ nu se
gsesc într-o relaie de dependen, înelegând prin aceasta c „determinarea
jurisdiciei competente a unei anumite ri nu atrage dup sine întotdeauna
aplicarea dreptului acesteia”1. Tot aa, identificarea legii care are vocaie de
aplicare raportului cu element extraneu nu înseamn, implicit, determinarea
competenei jurisdicionale în dreptul internaional privat2.
C. Critica teoriei
Adversarii concepiei care integreaz conflictele de jurisdicii în dreptul

internaional privat au adus o serie de critici fondate pe dou distincii consi-
derate fundamentale3:
- distincia între norma care reglementeaz conflictul de legi i norma care
reglementeaz conflictul de jurisdicii din punctul de vedere al naturii normei;
- normele ce reglementeaz conflictele de legi sunt norme conflictuale
menite s desemneze legea aplicabil fr s duc la rezolvarea litigiului pe
fond. În schimb, normele ce reglementeaz conflictele de jurisdicii sunt norme
substaniale care nu numai c indic legea aplicabil soluionrii problemei
competenei, dar i traneaz în mod direct aceast problem.
Semnificaia acestei diferene nu trebuie îns exagerat, întrucât conflictul
de legi, dei rezolvat prin norme conflictuale este adesea influenat de soluio-
narea pe fond a litigiului4.
Referindu-se la legislaia francez criticii doctrinei arat c, în timp ce
conflictele de legi au caracter juridic, conflictele de jurisdicii au caracter
politic. În materia conflictelor de legi prile sunt puse pe picior de egalitate, fie
c sunt ceteni strini, fie c o parte are cetenie francez, iar cealalt
cetenie strin. În materia conflictelor de jurisdicii, potrivit Codului civil
francez 5 , ceteanul francez (reclamant sau pârât în proces) are dreptul s
cheme în faa instanelor franceze orice strin pentru executarea obligaiilor
asumate în Frana sau în ar strin. Se instituie astfel un adevrat „privilegiu
de jurisdicie”6 fondat pe cetenie.
1
2
A se vedea D.A. Popescu, Corelaia dintre conflictele de legi i conflictele de juris-
dicii..., p. 66-67.
3
A se vedea Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 10.
4
Pentru explicarea detaliat a acestei influene, a se vedea Ph. Francescakis, La théorie
du renvoi et les conflits de systèmes en droit international privé, Sirey, Paris, 1958; H. Muir-
Watt, La fonction de la règle de conflict, thèse, Paris, 1985.
5
Articolul 14 din Codul civil francez (a se vedea Code civil, Dalloz, Paris, 1999, p. 44).
6
§ 3. Doctrina conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicii i

a condiiei juridice a strinului
Doctrina a fost promovat în Frana, Spania, America de Sud.
A. Noiunea de condiie juridic a strinului
În aceast noiune sunt incluse totalitatea normelor juridice prin care se

determin capacitatea de folosin a strinului, adic totalitatea drepturilor i
obligaiilor pe care le poate avea strinul persoan fizic sau persoan juridic
în statul forului1.
B. Expunerea tezei
Coexistena conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicii i a condiiei

juridice a strinului în cadrul aceleiai ramuri de drept2 este explicat pe baza
a dou similitudini:
– similitudine din punct de vedere al izvoarelor. În mod asemntor
conflictelor de legi i conflictelor de jurisdicii, condiia juridic a strinului are
origine jurisprudenial;
– similitudine din punctul de vedere al tehnicii juridice i al raionamen-
tului. Condiia juridic a strinului, în contrast cu conflictele de legi reflect
„politica juridic” 3 a fiecrui stat i nu tehnica juridic. rile de imigraie
supun statutul personal al strinului legii domiciliului, iar majoritatea rilor de
emigraie îl supun legii naionale. Supunând strinul legii domiciliului se
faciliteaz integrarea acestuia în ara care l-a „adoptat”. Din contr, aplicându-
se legea rii de origine se creeaz o situaie diferit de cea a resortisanilor în
privina exercitrii drepturilor civile. Cele dou materii – conflictele de legi i
condiia juridic a strinului – interfereaz, astfel c, în pofida particularitilor
pe care le prezint, condiia strinului ine de dreptul internaional privat.
În literatura noastr juridic s-au exprimat opinii diferite: unii autori 4
consider c instituia condiiei juridice a strinului în România este parte
integrant a dreptului internaional privat român i este reglementat de legile
materiale române, ca legi ale forului. Argumentele acestei teze sunt urm-
toarele: exist conflict de legi numai în msura în care se recunosc strinilor
1
A se vedea D. Lupacu, G. Mihu-Gÿongÿ, Regimul juridic al strinilor în România,
Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2006, p. 6.
2
Asupra ansamblului problemei, a se vedea Carmet, Étude critique de la distinction entre
la condition des étrangers et les conflits de lois, thèse, Paris, 1978.
3
4
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 46-47.
44 Partea general
drepturi în România; condiia strinului are legtur cu procedura de drept
internaional privat (de exemplu, condiia strinului ca parte în proces, este
reglementat de Legea nr. 105/1992); tiina dreptului internaional privat este
în msur s asigure un studiu unitar al instituiei condiiei juridice a
strinului1.
Ali autori2, chiar dac recunosc c materia condiiei juridice a strinului
constituie o premis a conflictelor de legi, nu o includ în dreptul internaional
privat.
§ 4. Doctrina extensiv care include i cetenia în dreptul

internaional privat alturi de conflictele de legi, conflictele de
jurisdicii i condiia juridic a strinului
Aceast concepie este consacrat în Frana.
A. Noiunea de cetenie3
Noiunea de cetenie are dou accepiuni: instituie juridic – ansamblul

regulilor de drept care reglementeaz modalitile de dobândire i de pierdere
a ceteniei – i condiie juridic, adic situaia care rezult din raporturile
juridice stabilite între stat i persoana fizic, situaie care exprim apartenena
acestuia la statul al crui cetean este4.
Majoritatea autorilor români sunt de prere c cetenia este o instituie de
drept public, iar împrejurarea c în materia statutului personal este punct de
legtur pentru unele norme conflictuale nu este un argument suficient pentru
a o include în dreptul internaional privat5. Într-o alt opinie, în cadrul condiiei
strinului în România se includ i normele privind regimul juridic al ceteniei
1
Ibidem.
2
T.R. Popescu, op. cit., p. 35-36.
3
A se vedea i D.A. Popescu, Cetenia – obiect de studiu al dreptului internaional
privat?, în Fiat Justitia, nr. 2/1999, p. 125-142.
4
A se vedea I. Muraru, E.S. Tnsescu, Drept constituional i instituii politice,
Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2002, p. 127-150; t. Deaconu, Cetenia în dreptul românesc,
în Cetenia european, Ed. All Beck, Bucureti, 2003, p. 53.
5
T.R. Popescu, op. cit., p. 36; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 35; T. Drgan,
Drept constituional i instituii politice, Tratat elementar, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureti,
1998, p. 31-32; I. Deleanu, Drept constituional i instituii politice, Tratat, vol. II, Ed. Europa
Nova, Bucureti, 1996, p. 24-30, iar pentru dezvoltri i alte referine bibliografice
I. Deleanu, Cetenia român, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p. 31 i urm.
române, dar numai în msura în care sunt privite prin prisma drepturilor i
obligaiilor strinilor în aceast materie1.
B. Justificarea includerii ceteniei în dreptul internaional privat
a. Legtura existent între cetenie i dreptul privat. Adepii teoriei susin

c, dei este catalogat drept instituie a dreptului public2, cetenia rmâne în
anumite privine un element al statutului personal3. La fel ca i dreptul privat,
materia ceteniei opereaz cu noiunea de „posesie de stat”, iar sensul
acesteia este acelai în ambele. În plus, litigiile generate de legtura cu cete-
nia sunt de competena instanelor judectoreti i nu a celor administrative.
b. Legtura existent între cetenie i conflictele de legi.
c. Legtura existent între cetenie i condiia strinului. Orice politic de
imigraie se preocup s faciliteze asimilarea strinului, iar scopul ei este
naturalizarea acestuia, ori aceast din urm problem este una de cetenie4.
Independent de sistemul adoptat se poate constata c între conflictele de legi,
conflictele de jurisdicii, condiia strinului i cetenie exist interdependen.
Rezolvarea conflictului de legi depinde de rezolvarea favorabil a conflictului de
jurisdicii i poate avea repercusiuni asupra ceteniei prilor în cauz (divor,
tgada paternitii, stabilirea filiaiei, adopie). La fel, aplicarea unei norme care
vizeaz strinii ar putea fi precedat de un demers (care aparine dreptului inter-
naional privat) de determinare a ceteniei persoanei în cauz.
Seciunea a 3-a. Norma conflictual
§ 1. Generaliti
A. Definiie
Norma conflictual este norma juridic specific dreptului internaional

privat care soluioneaz conflictul de legi, adic desemneaz legea intern
1
D. Al. Sitaru, op. cit., p. 47. Pentru practic judiciar privind cetenia european, a se
vedea C.J.C.E., 19.10.2004 i nota ataat deciziei, redactat de M. Luby, în Les Petites
Affiches, nr. 94 din 12.05.2005, p. 3 i urm.
2
A se vedea F. Terré, Réflexions sur la notion de nationalité, în R.C.D.I.P., 1975, p. 197.
3
4
Din categoria statelor care adopt aceast doctrin face parte i Elveia (a se vedea
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, Précis de droit international privé suisse, Editions Staempfli
& CIE SA, Berna, 1990, n. 31, p. 15).
46 Partea general
competent s cârmuiasc raportul juridic cu element strin. Sistemul de drept
astfel determinat poart denumirea de „legea cauzei” (lex causae).
B. Funcie
Norma conflictual are rolul de a stabili care dintre sistemele de drept exis-
tente este chemat s se aplice pe parcursul existenei raportului juridic. Din
momentul desemnrii legii competente rolul normei conflictuale înceteaz. S-a
spus, din acest motiv, c norma conflictual apare ca o „norm de trimitere sau
de fixare”1.
C. Norma conflictual i norma material
a) norma conflictual rezolv doar o problem prejudicial – conflictul de legi

– în timp ce norma material (substanial) cârmuiete pe fond raportul juridic2;
b) norma conflictual are o aplicare prealabil fa de norma substanial;
dup ce instana se declar competent, se determin mai întâi sistemul de
drept aplicabil i abia apoi se determin din acest sistem legea material.
D. Izvoarele normei conflictuale
– dreptul intern. Cel mai important izvor intern îl constituie Legea nr. 105/1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaional privat;
– dreptul convenional. Este vorba de tratatele internaionale la care ara
noastr este parte. Normele conflictuale cuprinse în asemenea convenii sunt
uniforme pentru statele-pri.
§ 2. Structura normei conflictuale
Referitor la structura normei conflictuale în doctrin s-au conturat dou

opinii. Dup unii autori3, este alctuit din trei elemente: coninutul normei
conflictuale, legtura i legea aplicabil (lex causae). Dimpotriv, ali autori4
apreciaz c norma conflictual se structureaz în dou elemente: coninutul i
legtura.
1
P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept internaional privat..., p. 37.
2
S-a spus în acest sens c norma conflictual prezint un dublu caracter: este indirect –
nu rezolv litigiul pe fond – i neutr – se dezintereseaz de fondul cauzei (D. Gutmann,
Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, p. 33).
3
T.R. Popescu, Drept internaional privat, Ed. Romfel, Bucureti, p. 22.
4
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 37 i D. Al. Sitaru, op. cit., p. 27.
A. Coninutul normei conflictuale
Este reprezentat de totalitatea raporturilor juridice la care se refer norma

conflictual. El determin câmpul de aplicare în spaiu al unei legi.
B. Legtura normei conflictuale
Este acea parte a normei ce indic legea aplicabil raportului juridic în cauz.
Legtura normei conflictuale se concretizeaz în punctul de legtur. Acesta este
elementul prin care se stabilete relaia între un raport juridic i o lege.
C. Principalele puncte de legtur1
– cetenia 2 constituie punctul de legtur în materia statutului personal

(starea civil, capacitatea i relaiile de familie), a succesiunii mobiliare i a
jurisdiciei competente, în unele cazuri. De exemplu, potrivit art. 11 din Legea
nr. 105/1992 starea, capacitatea i relaiile de familie ale persoanei fizice sunt
cârmuite de legea sa naional, cu excepia cazului când prin dispoziii
speciale se prevede altfel, iar conform art. 12 alin. (1) legea naional este legea
statului a crui cetenie o are persoana în cauz. De asemenea, art. 66 lit. a)
statueaz c motenirea mobilelor este supus, oriunde s-ar afla acestea, legii
naionale pe care persoana decedat o avea la data morii;
– domiciliul sau, în subsidiar, reedina3 este punct de legtur pentru unele
raporturi juridice referitoare la starea i capacitatea persoanelor (în subsidiar fa
de cetenie), referitoare la condiiile de fond ale actelor juridice (când debitorul
prestaiei caracteristice este persoan fizic) la condiiile de fond ale contractului
de vânzare mobiliar (în lipsa unei legi alese de pri) i la jurisdicia compe-
tent, în unele cazuri. Conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 105/1992, dac o
persoan nu are nici o cetenie, se aplic legea domiciliului sau, în lips,
legea reedinei. Conform art. 149 pct. 1 i 3, instanele judectoreti române
sunt competente dac pârâtul sau unul dintre pârâi are domiciliul, reedina
sau fondul de comer în România i dac reclamantul din cererea de pensie de
întreinere are domiciliul în România;
– sediul social4 este punct de legtur pentru raporturile juridice la care ia
parte persoana juridic (pentru statutul organic al persoanei juridice, condiiile
de fond ale actelor juridice, atunci când debitorul prestaiei caracteristice este o
1
Pentru o clasificare a punctelor de legtur, a se vedea S. Deleanu, op. cit., p. 63-67.
2
Sistemul de drept la care trimite cetenia ca punct de legtur se numete lex patriae.
3
Sistemul de drept la care trimite acest punct de legtur se numete lex domicilii.
4
Sistemul de drept aplicabil ca urmare a trimiterii fcute de acest punct de legtur, este
denumit lex societatis.
48 Partea general
persoan juridic .a.). Potrivit art. 40 din Legea nr. 105/1992, persoana juri-
dic are naionalitatea statului pe al crui teritoriu i-a stabilit, potrivit actului
constitutiv, sediul social. Dac exist sedii în mai multe state, determinant
pentru a identifica naionalitatea persoanei juridice este sediul real. Sediul real
este locul unde se afl centrul principal de conducere i de gestiune a activitii
statutare, chiar dac hotrârile organului respectiv sunt adoptate potrivit
directivelor transmise de acionari sau asociai din alte state1;
– locul siturii bunului este punct de legtur în raporturile juridice care
privesc motenirea imobilelor2, regimul juridic al mobilelor i imobilelor privite
ut singuli i pentru jurisdicia competent în unele cazuri. Articolul 49 din
Legea nr. 105/1992 stabilete c posesia, dreptul de proprietate i celelalte
drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanii reale, sunt cârmuite de
legea locului unde acestea sunt situate, afar numai dac prin dispoziii
speciale se prevede altfel.
Cu referire la domeniul succesoral, reglementarea actual „reia parial con-
cepia tradiional i practica instanelor în sensul crora mobilia sequuntur
personam i lex rei sitae, immobilia vero territorium. Dar, cât privete succe-
siunea mobiliar, regula este fondat pe existena fictiv a bunurilor mobile la
domiciliul lui de cuius; i regula se aplic, chiar contrar situaiei reale a
bunurilor mobile”3;
– locul încheierii contractului4 pentru condiiile de fond ale contractelor (în
subsidiar fa de legea cu care contractul prezint legturile cele mai strânse)
i, în unele cazuri, pentru jurisdicie. Conform art. 151 pct. 1, instanele româ-
ne sunt competente s judece procesele privind raporturile de drept interna-
ional privat referitor la acte de stare civil întocmite în România i care se
refer la persoane domiciliate în România, ceteni români sau strini fr
cetenie;
– locul executrii contractului5 pentru modul de executare a contractului.
Conform dispoziiilor art. 80 lit. b) legea aplicabil fondului contractului potri-
vit art. 73-79, se aplic executrii obligaiilor izvorâte din contract;
– locul întocmirii actului juridic 6 pentru forma actului, în sensul de
instrumentum. Actul juridic este valabil din punct de vedere al formei dac
1
A se vedea i D.-Al. Sitaru, Aspecte privind regimul juridic al reprezentanelor socie-
tilor comerciale strine în România, în P.R., 2006, In Honorem Corneliu Bîrsan i Liviu
Pop, Culegere de studii, p. 529-541.
2
A se vedea D.A. Popescu, Lex rei sitae sau unitatea devoluiunii i transmisiunii
succesorale? (I), în S.U.B.B., nr. 2-4/2002, p. 55-83.
3
I. Deleanu, Ficiunile juridice, Ed. All Beck, Bucureti, 2005, p. 64.
4
Sistemul de drept desemnat poart denumirea lex loci contractus.
5
Regula prin care se exprim aceast legtur este lex loci executionis sau lex loci
solutionis, dac se face o plat.
6
Acest punct de legtur trimite la sistemul de drept numit locus regit actum.
îndeplinete condiiile prevzute de legea locului unde a fost întocmit [art. 71
alin. (2) lit. a) din Legea nr. 105/1992];
– locul producerii faptului juridic ilicit1 pentru raporturile juridice generate
de acesta. Legea statului unde are loc un fapt juridic stabilete dac acesta
constituie un act ilicit i îl cârmuiete îndeosebi în ce privete: capacitatea
delictual, condiiile i întinderea rspunderii, cauzele de limitare sau de exo-
nerare de rspundere i de împrire a rspunderii între autor i victim, rs-
punderea comitentului pentru fapta prepusului, natura daunelor care pot da loc
reparaiei, modalitile i întinderea reparaiei, transmisibilitatea dreptului în
reparaie i persoanele îndreptite s obin reparaia pentru prejudiciul suferit;
– locul producerii prejudiciului2, doar dac rezultatul pgubitor se produce în
alt stat decât cel în care a fost comis delictul (art. 108 din Legea nr. 105/1992);
– fondul de comer, pentru condiiile de fond ale actului juridic, când
debitorul prestaiei caracteristice este un comerciant. Potrivit art. 77, coroborat
cu art. 73 din Legea nr. 105/1992, în lipsa unei legi alese de pri pentru a
cârmui contractul, acesta este supus legii statului cu care are cele mai strânse
legturi. Se consider c exist atare legturi cu legea statului în care debitorul
prestaiei caracteristice are, la data încheierii contractului, domiciliul, ree-
dina, fondul de comer sau sediul social;
– pavilionul navei sau aeronavei3 pentru raporturile juridice încheiate cu
privire la mijloacele de transport respective, în unele cazuri. Potrivit art. 55
lit. a) din Legea nr. 105/1992, constituirea, transmiterea sau stingerea dreptu-
rilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse legii pavilionului pe
care-l arboreaz nava sau aeronava;
– autoritatea care examineaz validitatea actului juridic4 pentru condiiile
de form ale actului juridic, în anumite cazuri. Actul juridic este valabil din
punct de vedere al formei – precizeaz art. 71 lit. c) din Legea nr. 105/1992 –
dac îndeplinete condiiile prevzute de legea aplicabil potrivit dreptului
internaional privat al autoritii care examineaz validitatea actului juridic;
– instana sesizat5 este punct de legtur6 pentru probleme de procedur.
Articolul 159 din Legea nr. 105/1992 statueaz: „În procesele privind raportu-
1
Sistemul de drept aplicabil prin efectul acestui punct de legtur este lex loci delicti
commissi.
2
Adagiul care exprim regula aplicabil ca urmare a desemnrii sistemului de drept este
lex loci laesionis.
3
S-a apreciat cu privire la acest punct de legtur c îndeplinete, în privina navelor i
aeronavelor, aproximativ aceeai funcie ca i cetenia sau domiciliul în privina
persoanelor fizice (a se vedea T.R. Popescu, op. cit., p. 25).
4
Regula este auctor regit actum.
5
Sistemul de drept astfel determinat se numete lex fori, adic legea forului.
6
A se vedea .A. Stnescu, Consideraii privind alegerea forului în comerul
internaional, în R.R.D.P., nr. 3/2007.
50 Partea general
rile de drept internaional privat instanele române aplic legea procedural
român, dac nu s-a dispus altfel în mod expres. Legea român stabilete i
dac o anumit problem este de drept procedural sau de drept material”;
– voina prilor1 pentru condiiile de fond ale actelor juridice în general i
ale unor contracte speciale. Conform art. 73 din Legea nr. 105/1992, contractul
este supus legii alese prin consens de pri.
D. Clasificarea legturilor
În funcie de natura lor, legturile pot fi constante sau variabile.

a) Legtura constant se concretizeaz într-un punct de legtur fix, care nu
poate fi deplasat de sub incidena unui sistem de drept sub incidena altui
sistem de drept. Asemenea puncte de legtur sunt, de exemplu, locul produ-
cerii faptului juridic ilicit i locul siturii bunului imobil;
b) Legtura variabil se exprim într-un punct de legtur mobil, care poate
fi deplasat în spaiu. În vederea desemnrii legii competente este necesar
localizarea temporal a punctelor de legtur mobile.
Aceast clasificare este împrtit i în doctrina elveian2.
§ 3. Legea la care trimite norma conflictual
Este sistemul de drept cu care se face legtura prin punctul de legtur. Într-
o opinie, se consider c lex causae este al treilea element al normei conflic-
tuale i prezint o importan „capital”3 atunci când legea aplicabil este o
lege strin. În alte opinii, lex causae nu este element structural al normei
conflictuale (indiferent dac este în discuie o lege român sau o lege strin).
Se arat îns c sistemul de drept la care trimite norma conflictual este deose-
bit de important pentru c el constituie finalitatea normei conflictuale, iar „în
temeiul su se reglementeaz în principiu, raportul juridic cu element de
extraneitate”4.
Doctrina elveian admite structurarea normei conflictuale în trei elemente:
1) raportul de baz;
2) punctul de legtur sau indicele de localizare;
3) sistemul de drept desemnat sau autoritatea competent.
Raportul de baz înglobeaz, în mod abstract i pentru un numr nede-
terminat de cazuri, situaii aproximativ identice existente în sisteme de drept
1
Acest punct de legtur atrage aplicarea sistemului de drept denumit lex voluntatis.
2
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 94
3
T.R. Popescu, op. cit., p. 29.
4
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 33.
diferite. Punctul de legtur este elementul prin care raportul de baz intr în
relaii cu un sistem de drept, iar al treilea element este lex causae1.
§ 4. Clasificarea normelor conflictuale
A. Dup felul legturii
a) norme conflictuale unilaterale sunt acele norme care determin în mod

expres doar câmpul de aplicare al legii substaniale naionale, ignorând cazu-
rile când legea strin este competent. Un exemplu se regsete în art. 63 din
Legea nr. 105/1992: „Drepturile de autor i de proprietate industrial ale per-
soanelor fizice i persoanelor juridice strine sunt ocrotite pe teritoriul
României, conform legii române i conveniei internaionale la care România
este parte”.
b) norme conflictuale bilaterale (complete sau duble), care determin atât
domeniul de aplicare al dreptului naional cât i al dreptului strin. Majoritatea
normelor conflictuale coninute de Legea nr. 105/1992 i de codificrile
moderne intr în aceast categorie. Exemplificm cu art. 145 din Legea
nr. 105/1992: „Uzucapiunea este cârmuit de legea statului unde bunul se afl
la începerea termenului de posesie, prevzut în acest scop”. În doctrin s-a
apreciat c tot mai multe norme conflictuale unilaterale se intervertesc în
bilaterale i frecvent prin interpretarea normelor unilaterale se ajunge la
regimul normelor bilaterale.
B. Dup coninut
Distingem norme conflictuale cu privire la persoane, cu privire la bunuri, la

motenire, la actul juridic .a.
În literatura de specialitate elveian2 se consider c normele conflictuale
unilaterale sau bilaterale pot s îmbrace patru forme: pot fi alternative,
cumulative, exclusive sau în cascad. Acestea din urm se deosebesc de cele
alternative deoarece punctele de legtur sunt ierarhizate. De pild, art. 14 din
EGBGB (Legea introductiv la Codul civil german – 1986) statueaz c efectele
cstoriei sunt supuse succesiv legii naionale comune a soilor, legii domi-
ciliului lor comun, legii reedinei comune, legii statului cu care întrein cele
mai strânse legturi. Este de observat c art. 20 din Legea nr. 105/1992 are o
formulare identic cu textul citat din noua lege german.
1
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., n. 223-228, p. 81-82.
2
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., n. 240-246, p. 85-87.
52 Partea general
C. Norme de aplicaie imediat
Normele sau legile de aplicaie imediat 1 sunt normele materiale care

aparin dreptului intern al statului forului i care, datorit caracterului lor de
imperativitate, se aplic cu prioritate unui raport juridic cu element strin,
excluzând aplicarea normei conflictuale2.
De exemplu, art. 19 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 prevede c un cetean
român aflat în strintate poate încheia o cstorie numai în faa autoritilor
locale de stat sau a agentului diplomatic ori funcionarului consular. Aceast
dispoziie înltur de la aplicare norma conflictual cuprins în art. 19 alin. (1)
care prevede c forma încheierii cstoriei este supus legii statului pe teritoriul
cruia se celebreaz.
Seciunea a 4-a. Izvoarele dreptului internaional

privat al României
În dreptul internaional privat al României coexist dou categorii de izvoa-
re: interne i internaionale.
§ 1. Izvoarele interne
În ce privete izvoarele interne, distingem între izvoarele materiale ale
dreptului în general i ale dreptului internaional privat în special, determinate
de condiiile materiale de existen sociale i izvoarele formale, reprezentând
formele specifice în care se exprim normele dreptului internaional privat.
Numai aspectul din urm ne intereseaz în acest curs.
A. Legile în sens restrâns3
Constituia României (1991) reglementeaz principiile fundamentale ale

politicii internaionale a statului român i cuprinde norme care intereseaz
dreptul internaional privat4.
1
Pentru definirea normelor de aplicaie imediat sau necesar, S. David, Aspecte de
drept internaional privat privind faptele anticoncureniale..., p. 40.
2
A se vedea în legtur cu aceast categorie de norme în literatura strin: Karaquillo,
Étude de quelques manifestations des lois d’application immédiate dans la jurisprudence fran-
çaise de droit international privé, 1977, V. Schwander, Lois d’application immédiate, 1975.
3
Termenul „lege” are i un sens larg, care desemneaz orice act normativ: lege, Decret-
lege, Hotrâre a Guvernului .a.
4
De exemplu, art. 5 din Constituie (Cetenia), art. 7 (Românii din strintate), art. 17
(Cetenii români în strintate), art. 18 (Cetenii strini i apatrizi), art. 25 (Libera circu-
Legile ordinare, care sunt legi adoptate de Parlamentul României i promulgate

de preedintele României. Cu excepia Legii nr. 105/1992 celelalte legi intereseaz
alte materii, dar conin i norme de drept internaional privat:
– Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaional privat;
– Codul civil (art. 885, art. 1773, art. 1789);
– Codul de procedur civil (Cartea IV, capitolul X privind arbitrajul interna-
ional i capitolul XI privind recunoaterea i executarea hotrârilor arbitrale
strine);
– Codul de procedur penal (art. 522 care se refer la executarea
dispoziiilor civile din hotrârile penale strine);
- Codul aerian (O.G. nr. 29/1997)1;
- Legea nr. 31/1990 privind societile comerciale2;
– Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitilor comerciale de stat în
regii autonome i societi comerciale3;
– Legea nr. 26/1990 privind registrul comerului, cu modificrile i comple-
trile ulterioare4;
– Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificrile i completrile
ulterioare5;
– Legea nr. 21/1991 privind cetenia român, cu modificrile ulterioare 6;
– Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere în România, cu
modificrile ulterioare7;
– Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, modificat
succesiv8;
– Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civil, modificat9.
laie), art. 44 (Protecia proprietii private), art. 53 (Restrângerea exerciiului unor drepturi i
liberti), art. 135 (Economia), art. 136 (Proprietatea).
1
Republicat în temeiul art. III din Legea nr. 130/2000 (M. Of. nr. 355 din 31 iulie 2000)
i modificat prin Legea nr. 399/2005 (M. Of. nr. 22 din 10 ianuarie 2006).
2
Republicat în M. Of. din 1066 din 17 noiembrie 2004.
3
Publicat în M. Of. nr. 98 din 8 august 1990.
4
Republicat în M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998.
5
Republicat în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998.
6
Republicat în M. Of. nr. 96 din 6 martie 2000.
7
Publicat în M. Of. nr. 182 din 30 iulie 1992, modificat prin Legea nr. 244/2004
(M. Of. nr. 543 din 17 iunie 2004).
8
Publicat în M. Of. nr. 298 din 28 decembrie 1995.
9
Publicat în M. Of. nr. 282 din 11 noiembrie 1996.
54 Partea general
B. Hotrârile Guvernului i Ordonanele Guvernului
– H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi i obligaii ale personalului

român trimis în strintate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter
temporar, modificat1;
– H.G. nr. 288/1993 privind colarizarea în România a cetenilor din alte
ri, modificat2;
– O.G. nr. 194/2002 privind regimul strinilor în România, aprobat cu
modificri prin Legea nr. 357/2003 i modificat succesiv3;
- O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea i schimbarea numelui pe cale
administrativ, succesiv modificat4.
C. Discuie asupra practicii judectoreti, practicii arbitrale i a

doctrinei ca izvoare de drept
Practica judectoreasc nu este izvor de drept în general i de drept

internaional privat în special. De altfel, art. 4 din Codul civil prevede c este
oprit judectorului a se pronuna în hotrârile pe care le d, pe cale de
dispoziii generale i reglementare.
Dei nu este obligatorie din punct de vedere juridic, jurisprudena este
important, pe de o parte, pentru interpretarea normelor de drept internaional
privat i umplerea lacunelor acestei ramuri de drept. Pe de alt parte, instanele
judectoreti pot pronuna soluii a cror nesocotire poate atrage casarea unei
hotrâri judectoreti de ctre instana superioar ierarhic pentru greita
aplicare a legii5.
1
Publicat în M. Of. nr. 154 din 19 iulie 1995.
2
Republicat în M. Of. nr. 313 din 9 noiembrie 1994.
3
Publicat în M. Of. nr. 955 din 27 decembrie 2002
4
Publicat în M. Of. nr. 68 din 2 februarie 2003.
5
Rolul jurisprudenei este fundamental în Elveia. Instanele judectoreti, în special
Tribunalul Federal, au elaborat un adevrat sistem de drept internaional privat în materie
contractual, din care s-a inspirat legiuitorul la elaborarea Legii federale de drept interna-
ional privat din 18 decembrie 1987. Tribunalele au acoperit lacunele Legii federale din 25
iunie 1891 asupra raporturilor de drept civil ale cetenilor domiciliai sau aflai în sejur în
Elveia i totodat au interpretat aceast lege, adaptând-o evoluiei vieii sociale; a se vedea
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 39.
Jurisprudena este în Frana o surs distinct de drept internaional privat. Deciziile
pronunate de instanele judectoreti pot fi consultate în periodice i în culegeri de practic
judiciar cum sunt Recueil Dalloz, Semaine juridique, Gazette du Palais, Grands arrêts de
jurisprudence française de droit international privé; precum i în reviste specializate: Revue
critique de droit international privé; Revue trimestrielle de droit civil, Journal de droit
international, numit adesea i Clunet, dup numele fondatorului su.
Practica arbitral nu constituie izvor al dreptului internaional privat, dar

prin soluiile date de Curtea de Arbitraj Internaional de pe lâng Camera de
Comer i Industrie a României contribuie la interpretarea dispoziiilor legale
relative la relaiile economice internaionale.
Doctrina (tiina dreptului). Fr a fi izvor de drept internaional privat, prin
ideile enunate i puterea lor de convingere doctrina are un rol deosebit de
important în interpretarea normelor de drept internaional privat.
Doctrina joac un rol capital în dreptul internaional privat elveian.
Ea st la originea Legii federale din 18 decembrie 1987 i tot ei i se dato-
reaz numeroase decizii ale Tribunalului federal elveian.
În Frana, doctrina este izvor intern distinct de drept internaional privat în
condiiile în care sunt puine texte legale în materie. Ea are un dublu rol:
elaboreaz principii ale dreptului internaional privat prin interpretarea
deciziilor de spe i totodat „ghideaz”1 jurisprudena.
§ 2. Izvoare internaionale
A. Conveniile internaionale2
Din aceast categorie fac parte conveniile internaionale bilaterale sau

multilaterale prin care se reglementeaz probleme de drept internaional privat
i la care ara noastr este parte. În sens larg, referindu-ne la convenii interna-
ionale, vom avea în vedere tratatele, protocoalele, pactele i acordurile
internaionale care includ norme de drept internaional privat3.
S-a artat în literatura de specialitate4 c, din punct de vedere al dreptului
internaional privat, aceste izvoare se clasific în dou categorii: convenii care
conin norme conflictuale i tratate care conin norme materiale uniforme.
a) Convenii internaionale care conin norme conflictuale. Aceast catego-

rie cunoate dou subdiviziuni: convenii care conin exclusiv norme conflic-
tuale i convenii care conin numai în secundar norme conflictuale, întrucât
includ, în principal, norme materiale, în respectivul domeniu de reglementare5.
Reinem, dintre conveniile semnificative, care conin exclusiv norme
conflictuale, Convenia care reglementeaz conflictul de lege în materie de
cstorie i Convenia care reglementeaz conflictul de lege în materie de
1
2
Cu privire la rolul tratatelor internaionale, a se vedea P. Mayer, Droit international
privé, 6e edition, Montchrestien, Paris, 1998, p. 19.
3
Pentru definirea fiecrei categorii, a se vedea B.M.C. Predescu, op. cit., p. 115.
4
D.Al. Sitaru, Drept internaional privat..., p. 63-67.
5
Ibidem, p. 63.
56 Partea general
desprenie i separaiune de corp, ratificat de România prin Decretul-lege
nr. 873/1994; Convenia cu privire la conflictele de legi relative la efectele
cstoriei asupra drepturilor i datoriilor soiilor în raporturile lor personale i
asupra averilor soiilor, ratificat de România prin Decretul-lege nr. 1007/28
februarie 19121.
Din cea de-a doua subcategorie, menionm Convenia Naiunilor Unite
asupra contractelor de vânzare internaional de mrfuri (Viena, 1980), la care
ara noastr a aderat prin Legea nr. 24/1991.
b) Convenii internaionale care conin norme materiale uniforme. Aceast

categorie este obiect al controverselor doctrinare. Împrtim opinia2 potrivit
creia normele uniforme cuprinse în aceste tratate nu aparin, în principiu,
dreptului internaional privat, ci ramurilor de drept de care sunt legate prin
coninutul lor (drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii .a.). Prin excepie,
pot constitui izvoare ale dreptului internaional privat conveniile internaionale
care reglementeaz instituii juridice cum sunt procesul civil internaional sau
condiia juridic a strinului sau a ceteanului român în dreptul internaional
privat.
Enumerm, cu titlu exemplificativ, câteva asemenea convenii: Convenia
pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale i protocoalele
adiionale la aceast convenie (semnat la Roma în 1950, ratificat de
România prin Legea nr. 30/1994); Convenia de la Haga din 1 martie 1954
privind procedura civil, ratificat de România prin Decretul nr. 81/1971;
Convenia european în domeniul informrii asupra dreptului strin, semnat
la Londra la 7 iunie 1968 i Protocolul adiional la aceast convenie semnat la
Strasbourg la 15 martie 1978, la care România a aderat în 1991; Convenia
european în materia adopiei de copii, încheiat la Strasbourg la 24 aprilie
1967, la care România a aderat în 1993; Convenia cu privire la drepturile
copilului (Legea nr. 18/1990 pentru ratificare); Acordul european privind per-
soanele participante la proceduri în fa Curii Europene a Drepturilor Omului,
adoptat la Strasbourg în 1996 (ratificat de România prin Legea nr. 33/1999);
Convenia cu privire la suprimarea cerinei supralegalizrii actelor oficiale
strine, adoptat la Haga în 1961 (România a aderat la convenie prin O.G.
nr. 66/1999, aprobat prin Legea nr. 52/2000).
c) Natura juridic a tratatelor internaionale. În doctrina strin s-a pus

problema dac tratatele internaionale au natur contractual sau dac sunt
legi. Trebuie distinse dou aspecte:
1
Publicat în M. Of. nr. 261 din 1912.
2
a) în raporturile dintre statele-pri, tratatele internaionale sunt contracte,
care oblig reciproc toi contractanii. Fiecare stat semnatar se oblig s res-
pecte întocmai termenii conveniei i orice lege intern contrar este inopo-
zabil respectivului stat-parte1;
b) în raporturile dintre fiecare stat contractant i resortisanii si, tratatul
internaional se impune cu putere de lege. În dreptul nostru tratatele interna-
ionale se includ în legislaia intern prin actul de ratificare, aderare sau accep-
tare care eman de la organul competent.
B. Cutuma internaional i uzanele internaionale
În literatura de specialitate român se face diferen între cutuma interna-

ional i uzana internaional. Cutuma2 este o „regul de conduit stabilit în
practica vieii sociale i respectat un timp îndelungat în virtutea deprinderii, ca
o norm socotit obligatorie”3. Spre deosebire de cutum, arat acelai autor,
care reunete cumulativ dou elemente – cel obiectiv (conduita ca deprindere)
i cel subiectiv (convingerea c respectiva conduit este obligatorie) – uzana
internaional 4 presupune doar elementul obiectiv. Cutuma internaional i
uzana internaional intereseaz dreptul internaional privat în msura în care
completeaz sau interpreteaz normele juridice de drept internaional privat,
constituind izvoare distincte în aceast situaie5.
C. Discuii privind lex mercatoria
1. Istoric, terminologie, noiune

Doctrinar, a fost avansat ideea existenei unui drept distinct, care funcio-
neaz alturi de sistemele de drept naionale, fr a se suprapune îns cu
acestea. Este vorba despre ceea ce, îndeobte, se cunoate sub denumirea lex
mercatoria, dar expresiile sinonime nu au întârziat s apar.
1
Pentru dezvoltri a se vedea Majores, Les conventions internationales en matière de
droit privé, V.1.1976, V.2.1980; Dutoit i Majores, Le lacis des conflicts de conventiones et
leur solutions possibles, în R.C.D.I.P., 1984, p. 565.
2
Unii autori consider c originea cutumei este „popular” atunci când rezult din
practica îndelungat a maselor de indivizi i „savant” când este vorba despre reguli folosite
în mod constant de juriti (a se vedea M. Fontaine, R. Cavalerie, D. Fouilhé, Droit,
Collection Tertiaire, BTS 1, Paris, 1990, p. 29).
3
4
Asupra uzanelor internaionale ca izvoare ale dreptului internaional privat, a se vedea
S. Deleanu, op. cit., p. 46-48.
5
Pentru paralela între uzanele normative i uzanele convenionale, M.N. Costin,
S.I. Deleanu, Dreptul comerului internaional, I, Partea general, Ed. Lumina Lex, Bucureti,
1997, p. 97-105.
58 Partea general
Iniiatorul ideii de lex mercatoria a fost profesorul Berthold Goldman; în
studii publicate în anul 1964 a susinut existena acesteia – La lex mercatoria
dans les contrats et l’arbitrage internationaux i Frontières de droit et lex
mercatoria.
La origine, lex mercatoria a fost conceput ca fiind dreptul comercianilor,
un sistem de norme creat de asociaia internaional a vânztorilor i cump-
rtorilor1, incluzând uzanele comerciale internaionale. Între datele istorice,
literatura2 reine naterea lex mercatoria (ius mercatorum, leges mercatoriae) ca
o reacie împotriva dreptului medieval, mai întâi în oraele italiene, ulterior
rspândindu-se în Frana, Spania, Germania, Anglia, rile nordice – ceea ce o
transform în drept comercial european. Formarea statelor naionale tirbete
din importana lex mercatoria, care se încorporeaz în sistemele de drept naio-
nale, vorbindu-se de aici înainte de dreptul comercial i nu de dreptul comer-
cianilor.
Termenul lex mercatoria este înlocuit adesea cu expresii sinonime. „Reguli
transnaionale” 3 , „drept anaional” sau „reguli anaionale” 4 sunt printre cele
mai frecvente.
Lex mercatoria este i în prezent o noiune care a primit definiii diferite în
doctrina român i strin.
Se vorbete despre lex mercatoria ca fiind constituit din uzane i principii
generale, care guverneaz relaiile comerciale internaionale, în aceeai msur
precum sistemele de drept naionale5. Lex mercatoria reprezint un ansamblu
1
2
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 68, nota 4. Vorbind despre lex mercatoria,
autorii citeaz Ph. Kahn, La vente commerciale internationale, Paris, 1961; B. Goldman,
Droit commercial européen, 1971; B. Goldman, Frontières de droit et lex mercatoria, în
Archives de la philosophie du droit, 1964.
3
La lex mercatoria existe-t-elle?, material disponibil pe pagina web http://www.oboulo.
com/lex-mercatoria-existe-17960.html; Ph. Fouchard, E. Gaillard, B. Goldman, Traité de
l’arbitrage commercial international, Litec, Paris, 1996, p. 818 i urm., citat dup
R.Gh. Geamnu, Transferul de tehnologie prin contractul de engineering, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 2001, p. 484, nota 1.
4
Doctrina francez uzeaz de expresia „reguli anaionale”, pe care le definete ca reguli
„care se formeaz, se aplic se sancioneaz în afar, pe lâng limitele i autoritile statale,
în interiorul grupurilor umane, mai vaste i mai reduse în acelai timp, care nu se constituie
în sânul unei naiuni, ci în una sau mai multe profesii sau corporaii i, mai general, a unei
comuniti internaionale a comercianilor” (Ph. Fouchard, L’arbitrage commercial inter-
national, Dalloz, Paris, 1964, p. 402, citat dup R.Gh. Geamnu, Transferul de tehnologie
prin contractul de engineering..., p. 484, nota 1. Terminologia a fost preluat ulterior i de
ali autori, de exemplu F. Osman, Les principes généraux de la lex mercatoria, contribution à
l’étude d’un ordre juridique anational, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris,
1992 (lucrarea este citat dup R.Gh. Geamnu, op. cit., p. 484, nota 1).
5
Y. Derains, Le statut des usages du commerce international devant les jurisdictions
arbitrales, în Revue de l’arbitrage, nr. 3/1973, p. 122 i urm.
de reguli specifice relaiilor economice internaionale, care permite beneficia-
rilor si s se sustrag ordinii juridice naionale1; are o natur cutumiar, fiind
alctuit din reguli care exced sistemelor legislative naionale i care se aplic
raporturilor între particulari, determinând direct coninutul acestor raporturi, în
mod asemntor unui drept uniform internaional2.
Ali autori apreciaz c noiunea d expresie unor sensuri diferite. Întâi de
toate, desemneaz „un ansamblu de reguli care este altceva i mai puin decât
un sistem, de vreme ce un sistem se caracterizeaz printr-o anumit coeren
de raporturi i interaciunea între componentele sale”3. Cel de-al doilea sens
privete lex mercatoria drept un sistem incomplet de norme, care se refer
exclusiv la domeniul contractual4 i care completeaz legea naional. În cea
de a treia accepiune, avem de-a face cu un sistem global, închis i complet.
Lex mercatoria este plasat, astfel, alturi de ordinea juridic a societii
internaionale, cu care coexist5.
Pentru sectoare determinate de activitate se utilizeaz denumiri derivate din
lex mercatoria. De exemplu, în sectorul maritim – lex maritima sau în
activitatea petrolier – lex petrolea6. Incidena noilor tehnologii asupra vieii
sociale i asupra dreptului, aduce în discuie conceptul de lex electronica,
pentru care se folosesc, ca sinonime, termenii lex informatica sau ius commu-
nicationis. Lex electronica este o form particular a lex mercatoria, cu aplica-
bilitate în contextul Internetului i al altor asemenea mijloace de comunicare7.
Doctrina strin înelege prin lex electronica un ansamblu de norme juridice
informale aplicabile în comerul electronic internaional.
1
J. Béguin, Le développement de la lex mercatoria menace-t-il l’ordre international?, în
McGill Law Journal, 1984-1985, p. 478.
2
U. Draetta, Internet et commerce électronique en droit international des affaires,
Bruxelles-Bruylant, 2003, citat dup J.-C. Boze, Internet et commerce électronique en droit
international des affaires, material disponibil la adresa http://www.robic.ca/publications/
Pdf/276-21Boze.pdf
3
I. Buruian, Unele aspecte ale lex mercatoria, în Revista de drept privat, nr. 1/2001,
Chiinu, p. 138. Autorul red pe larg cele trei sensuri întâlnite în doctrin pentru lex
mercatoria.
4
A se vedea, cu privire la incidena lui lex mercatoria asupra contractului, N. Diaconu,
op. cit., p. 71, nota 67. Doctrinari români au afirmat îns c un contract internaional nu
poate fiina în afara unui sistem naional de drept (I. Rucreanu, Fundamentarea teoretic a
dreptului comerului internaional, Ed. Academiei, Bucureti, 1973, p. 54-62).
5
I. Buruian, Unele aspecte ale lex mercatoria..., p. 138-139.
6
La lex mercatoria existe-t-elle?, material disponibil pe pagina web http://www.oboulo.
com/lex-mercatoria-existe-17960.html
7
S. Parisien, Un essai sur le mode de formation des normes dans le commerce
électronique, locaia web http://www.lex-electronica.org/articles/v2-1/parisien.html
60 Partea general
2. Lex mercatoriai conflictele de legi

Menionm ideile semnificative pe care le promoveaz adepii lex mer-
catoria. Ei susin c suntem în prezena unui „sistem juridic autentic, ale crui
norme trebuie s se aplice în mod direct, în urma unei referiri explicite sau
chiar implicite a prilor. Astfel, metoda conflictual este înlturat, uzanele
comerciale având o aplicare direct”1. Lex mercatoria este compus din norme
conflictuale i, preponderent, din norme materiale.
„Contractul fr lege” 2 este explicat prin relaia sa cu lex mercatoria. În
concretizarea principiului autonomiei de voin, care guverneaz contractul, se
consider c prile pot s îi reglementeze raporturile contractuale prin
simplul acord de voin, chiar în absena alegerii legii aplicabile. Obligaiile
contractuale ar fi generate, astfel, independent de lege, contractul însui fiind
suficient pentru naterea, modificarea sau stingerea raportului juridic. Aceast
concepie, numit „autocraie contractual”, pune prile în postura unui
legiuitor particular, „creînd un drept în interes particular, ce ar coexista cu cel
edictat de state, în interes public”3. Ori, un drept subiectiv exist pentru c o
norm juridic îl consacr ca atare, un contract produce efecte juridice numai
dac legea i le recunoate, pentru c, în ultim instan, voina prilor nu are
valoare decât în temeiul legii4.
Într-o variant apropiat, contractul ar fi supus, în mod nemijlocit, uzanelor
comerului internaional. Se avanseaz astfel ideea existenei „unui drept
comun al comerului internaional, o lex mercatoria modern, care îns este
departe de a exista ca atare, cu toate eforturile unor autori de a susine
aceasta”5.
Împrtind existena lex mercatoria, ali autori afirm c temeiul acesteia
este reprezentat de acordul, expres ori tacit al prilor; absena alegerii legii
aplicabile echivaleaz cu indicaia prilor de a aplica lex mercatoria, motivat
de imposibilitatea lor de a ajunge la un acord asupra legii aplicabile. În critica
afirmaiilor s-a spus c dac aplicarea lex mercatoria presupune clauza de
desemnare a acesteia, acest procedeu nu difer de metoda conflictual. Apoi,
din tcerea prilor nu se poate deduce implicit „eliminarea tuturor sistemelor
naionale, care au o anumit relevan pentru a servi ca lex causae i înlocuirea
1
Opinia mercatoritilor este citat dup I. Buruian, Unele aspecte ale lex mercatoria...,
p. 140.
2
P. Level, Le contrat dit sans loi, comunicare susinut la Comitetul de drept interna-
ional privat francez, Paris, 1967, p. 229 i urm., citat dup I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.
cit., p. 69, nota 5.
3
T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional..., p. 160.
4
Idem.
5
Ibidem, p. 161.
acestora cu lex mercatoria, care este un concept atât de vag i de contro-
versat”1.
Pe aceeai linie de gândire, lex mercatoria îi gsete locul chiar dac
prile au desemnat legea aplicabil, cu exemplificare pentru contractele de
comer internaional. Ea apare, în acest fel, ca o ordine juridic de baz a
arbitrajului comercial internaional, care exclude orice intervenie a prilor. Cu
alte cuvinte, „acolo unde exist lex mercatoria nu exist loc pentru o regul de
drept contrar (de stat sau alta), acestea din urm neavând în arbitrajul
comercial internaional decât un rol menit de a suplini lacunele lex mercatoria.
Aceasta ar fi adevrat, în msura în care o construcie teoretic se bazeaz nu
pe o realitate juridic, dar în funcie de un rezultat dorit, ca sustragerea unor
contracte de sub incidena drepturilor naionale, fie pentru c aceste contracte
au nevoie de o protecie particular (contractele între stat i o antrepriz privat
strin), fie pentru ca s se debaraseze de diferite dificulti”2.
Demersurile susintorilor lex mercatoria au fost facilitate de dispoziiile
permisive ale tratatelor internaionale i ale conveniilor de arbitraj3. Convenia
privind arbitrajul comercial internaional (Geneva, 1961) statueaz c prile
sunt libere a determina legea pe care arbitrii urmeaz s o aplice fondului
litigiului. Dac prile nu procedeaz la alegerea legii, arbitrii vor aplica legea
desemnat de norma conflictual pe are ei o vor considera potrivit în spe
(s.n.). În mod asemntor este redactat textul art. 13 pct. 3 din Regulamentul de
arbitraj al Camerei de Comer Internaional de la Paris. Raportându-se la aceste
prevederi, tribunalele arbitrale au fcut referire la principiile general recunos-
cute în materia conflictelor de legi ori „au artat c îneleg s aplice normele
conflictuale promovate de însi aceste tribunale în cauzele care le-au fost
supuse ateniei”4.
Se apreciaz, în sistemul nostru de drept, c lex mercatoria nu poate fi
admis ca un drept de sine stttor. Între argumente, amintim: un drept
propriu-zis nu exist fr sanciune de stat; nu se poate vorbi de un drept al
comerului internaional, în afara sistemelor de drept naionale; uzanele
internaionale nu sunt reguli de drept (regulile nscute în pratica relaiilor
comerciale pot deveni norme de drept dac sunt sancionate de ctre state
suverane); nu exist o societas mercatorum cu o structur distinct (dreptul
1
I. Buruian, Unele aspecte ale lex mercatoria..., p. 141.
2
Ibidem, p. 142.
3
În acest sens, S. Deleanu, op. cit., p. 47.
4
S. Deleanu, op. cit., p. 48. A se vedea sentina CCI nr. 1434/1975, sentina CCI
nr. 2879/1975, în S. Jarvin, Y. Derains, Recueil des sentences arbitrales de la CCI,
1974-1985, ICC Publishing S.A., Paris-New-York, 1990, p. 264-265, p. 347; sentina CCI
nr. 499671985, în S. Jarvin, Y. Derains, J.J. Arnaldez, Recueil des sentences arbitrales de la
CCI, 1986-1990, ICC Publishing S.A., Paris-New-York, 1990, p. 294-295. Ultimii doi autori
sunt citai dup S. Deleanu, op. cit., p. 48, nota 48.
62 Partea general
fiind imanent unei organizri sociale, se poate vorbi, eventual, de uzane
pentru anumite domenii de activitate)1; nu exist contract în afara legii, regle-
mentat direct de uzane comerciale internaionale2.
Lex mercatoria este calificat ca o surs de insecuritate juridic. S-a afirmat,
în acest sens, c principiul autonomiei de voin trebuie interpretat restrictiv în
domeniul contractual. Sintagma „lege aleas de pri” semnific strict acte
normative care eman de la stat (cu excepia arbitrajului), nu i posibilitatea
desemnrii uzanelor comerului internaional sau principiilor generale ale
dreptului sau lex mercatoria – în calitate de lex causae3.
C. Unificarea dreptului internaional privat
1. Terminologie, justificare
Având ca reper normele juridice, unificarea este un proces care conduce la
adoptarea unor norme identice, înglobate într-un drept comun unic. Unificarea
normativ nu se confund cu uniformizarea – care are ca finalitate norme
juridice identice, dar cuprinse în sisteme legislative care aparin unor state
diferite. Problema diferenei se pune i în relaia unificare – armonizare
legislativ. Armonizarea4 este definit ca fiind modalitatea prin care normele
juridice tind s se apropie de principiile de drept unanim acceptate, dar exist
posibilitatea de a rmâne distincte de acestea. În aceeai ordine de idei, a
separrii conceptuale, se impune i distincia unificrii de coordonarea5 norme-
lor juridice, îneleas ca proces de stabilire a relaiilor, legturilor între normele
de drept vizate, cu scopul realizrii unui întreg coerent6.
1
S. Deleanu, op. cit., p. 48.
2
3
G. Pallaruelo, La loi applicable au contrat: vers une communautarisation et une
modernisation de la Convention de Rome de 1980, Raport susinut la Camera de Comer i
Industrie din Paris, la 3 iulie 2003. Materialul este disponibil la adresa http://www.etudes.
ccip.fr/archrap/rap03/pal0307.htm
4
M. Delmas-Marty, Le phénomène de l’harmonisation : l’expérience contemporaine, în
Pensée juridique française et harmonisation européenne du droit, Société de législation
comparée, 2003, p. 39.
5
Termenul „coordonare” (care provine, etimologic, din cum-ordinare) este adesea
utilizat în scrierile de specialitate ca sinonim pentru „armonizare” sau „apropiere legisla-
tiv”. În legtur cu relaia coordonare – armonizare, a se vedea A. Jeammeaud, Unification,
uniformisation, harmonisation: de quoi s’agit-il ?, în Vers un code européen de la con-
sommation, Bruylant-Bruxelles, 1998, p. 35. Cu privire la definirea coordonrii i limitele
acesteia, S. Poillot-Peruzzetto, Réflexion sur les méthodes de coordination/unification dans
le cadre de l’évolution des ordres juridiques, la adresa http://www.peruzzetto.eu/art/
unifcoor.art.htm
6
S. Poillot-Peruzzetto, La diversification des méthodes de coordination des normes
nationales, în Les Petites Affiches, nr. 199/5.10.2004, p. 17.
Procesul de unificare a dreptului internaional privat a aprut, de la bun
început, ca un fenomen care prezint avantajul de a oferi soluii uniforme, fr
a deosebi dup jurisdicia naional învestit cu soluionarea litigiului generat
de raportul cu element de extraneitate. Normele materiale unificate, incidente
diferitelor materii, înltur premisa apariiei conflictului de legi în spaiu, iar
diferena între normele de conflict naionale devine, în aceste condiii,
irelevant1.
În acest context, referinele privesc procesul de unificare voluntar, reali-
zabil prin intermediul conveniilor, regulamentelor i directivelor. Spre deose-
bire de unificarea voluntar, unificarea spontan este considerat opera doctri-
narilor, consumatorilor i a arbitrilor chemai s aplice dreptul2.
Apreciem c, în actuala conjunctur internaional, unificarea dreptului
internaional privat este mai mult decât o soluie avantajoas – este un impe-
rativ. Întrucât unificarea este o oper deloc facil, inând seama de specificul
naional i, prin urmare, de diferenele de reglementare din cadrul fiecrui
sistem legislativ, o modalitate realist, cel puin deocamdat, ca un prim pas,
rmâne unificarea regional.
Europenizarea dreptului interna ional privat form regional a unific rii

Consideraii privind europenizarea dreptului privat. Conceptele de euro-
penizare a dreptului, în general, i de europenizare a dreptului privat, în
special, acoper realiti care vor îngloba, în decursul timpului, tot mai multe
instituii juridice. Europenizarea dreptului presupune „pe de o parte,
inventarierea i studiul trsturilor comune i a principiilor întâlnite în toate
sistemele naionale de drept din Europa (ius commune) i înlocuirea progresiv
a normelor naionale de drept cu cele care eman de la Comunitile
Europene, pe de alt parte”3. Într-o viziune extensiv, europenizarea include
atât ius commune, cât i izvoarele supranaionale ale Comunitilor.
Literatura de specialitate a semnalat, de ani buni, necesitatea unificrii, la
nivel european, a normelor aplicabile diferitelor instituii ale dreptului privat.
Îndeosebi doctrina statelor vest-europene a promovat ideea unui drept privat
european (European Private Law), care s înglobeze ramurile dreptului privat.
Acesta este, de altfel, sensul în care se vorbete de Dreptul european al
1
D.A. Popescu, M- Harosa, Drept internaional privat..., p. 204.
2
S. Poillot-Peruzzetto, Réflexion sur les méthodes de coordination/ unification dans le
cadre de l’évolution des ordres juridiques, locaia Internet http://www.peruzzetto.eu/art/
unifcoor.art.htm
3
internaional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 234. Autorul citeaz, în sensul
menionat lucrarea B. Von Hoffmann, The Europeanization of Private International Law, în
K. Boele-Woelki, M. Bogdan, B. Dutoit, B. Von Hoffmann (coord.), P. Kaye, W. Posch,
F. Salerno, European Private International Law, Ars Aequi Libri, Nijmegen, 1998, p. 15.
64 Partea general
familiei, Dreptul european al proteciei copilului, Dreptul delictual european,
Dreptul contractual european1. Dup cum s-a subliniat, o asemenea tendin
trebuie încurajat, chiar dac ea va conduce la diminuarea rolului dreptului
internaional privat al statelor membre ale Uniunii Europene. Sistemul conflic-
tual al statelor membre îi va pstra importana în soluionarea conflictelor de
legi în raporturile juridice al cror element strin face legtura cu state ce nu
sunt membre ale Uniunii Europene. Dac actualmente dreptul internaional
privat «poate fi considerat „internaional” doar (sau mai ales) din punct de
vedere al obiectului su – relaiile private care transced frontierele – în viitor el
va putea fi considerat într-o msur tot mai mare internaional i din punct de
vedere al izvoarelor sale»2.
Unificarea european a dreptului internaional privat. Necesitatea crerii

unui drept internaional privat european este consecina dinamismului relaiilor
private internaionale. În ultim instan, unificarea sistemelor conflictuale, cel
puin la nivel european, este un factor de asigurare a stabilitii i de evitare a
disfunciilor care deseori apar „cu ocazia soluionrii conflictelor de legi în
diferitele materii ale dreptului privat, disfuncii care conduc, de multe ori, la
aplicarea altei legi decât ea care a fost avut în vedere de ctre pri în
momentul naterii raportului juridic” 3 . Între efectele benefice ale unificrii
normelor conflictuale în interiorul spaiului european se numr soluionarea,
în mod unitar, a conflictului de legi i recunoaterea de drept a hotrârilor pro-
nunate de instanele naionale, cu consecina efectului executoriu direct i
imediat în statele europene cu care face relaia elementul extraneu, deci cu
eliminarea unor formaliti prealabile care, altfel, ar fi trebuit îndeplinite 4 .
Practic, întreg circuitul privat internaional va avea de câtigat, sub aspectul
securitii i fluiditii.
Complementar efectelor benefice menionate, doctrina a sesizat faptul c,
simultan cu procesul unificrii, se va face simit existena paralel a normelor
conflictuale, în acele domenii în care statele au adoptat convenii internaio-
nale. «Mai exact spus, normele încorporate în sistemul de drept intern al unei
1
Pe larg, cu privire la unificarea normelor dreptului privat, D.A. Popescu, M. Harosa, op.
cit., p. 204-206. Pe bun dreptate, s-a artat c, fcându-se abstracie de unele norme din
legislaia european, nu se poate discuta de un drept privat european în sensul unui drept
privat european unic, ce s se substituie sistemelor naionale de drept. În exprimarea unui
doctrinar strin (cu referire, de aceast dat, la dreptul contractual european), un astfel de
drept trebuie „mai întâi enunat i abia apoi se va putea realiza” (H. Kötz, Europäisches
Vertragrecht I, Tübingen, 1996, apud D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 205, nota 278).
2
3
D.A. Popescu, Itinerarii i evoluii în dreptul internaional privat. Spre un drept interna-
ional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 230.
4
Ibidem, p. 231.
ri, ca efect al ratificrii conveniei internaionale, vor putea fi „extinse” i
aplicate situaiilor în care extraneitatea privete apartenena naional a unor
subieci la state care nu sunt pri sau care nu au ratificat convenia respectiv,
dei, din punct de vedere material, obiectul litigiului se încadreaz în domeniul
de aplicare al conveniei?»1. Evident, vor suporta efectele conveniei exclusiv
resortisanii statelor semnatare ale acesteia.
Principalele instrumente ale unific rii europene a dreptului interna ional

privat
Conferina de drept internaional privat de la Haga. Conferina de drept
internaional privat de la Haga2 a fost creat sub influena lui Mancini i a lui
T.M.C. Asser. S-a reunit pentru prima dat în 1893 i începând cu 1955 este
organizaie permanent. Lucreaz în sesiuni plenare care au loc din patru în
patru ani, pentru a adopta convenii i a decide asupra viitoarelor sale lucrri.
Textele conveniilor sunt pregtite de comisii speciale i de grupuri de lucru,
care se reunesc în edine de mai multe ori pe an. Alte comisii specializate au
rolul de a supraveghea aplicarea conveniilor i de a adopta recomandri,
menite s uniformizeze interpretarea i aplicarea conveniilor.
Exceptând primele dou sesiuni, care nu au condus la rezultate notabile,
Conferina a adoptat, în baza unor studii aprofundate, numeroase convenii în
diferite materii: procedur civil, vânzarea mobilelor, obligaia alimentar fa
de copii, forma testamentelor, protecia minorilor, adopie, recunoaterea i
executarea hotrârilor strine, accidente de circulaie, responsabilitatea pentru
bunuri, regimul matrimonial, celebrarea cstoriei, trust .a. Numrul statelor
care ratific aceste convenii este în cretere3. Pe ordinea de zi a conferinei se
gsesc probleme de drept internaional privat ridicate de societatea informa-
ional, în particular de comerul electronic; conflictele de competen; legea
aplicabil i cooperarea judiciar i administrativ în materia responsabilitii
civile pentru daune cauzate mediului înconjurtor; competena, recunoaterea
i executarea hotrârilor în materie succesoral; legea aplicabil în materia
concurenei neloiale.
Curtea de Justiie a Comunitilor Europene. Curtea de Justiie a Comu-

nitilor Europene are sediul la Luxemburg i are rolul de a interpreta tratatele.
1
Ibidem, p. 236.
2
A se vedea pagina web a Conferinei de drept internaional privat de la Haga:
http://www.hcch.net/index_fr.php?act=text.display&tid=26
3
România a aderat la statutul Conferinei de drept internaional privat de la Haga prin
Legea nr. 25/1991 (M. Of. nr. 54 din 19 martie 1991), modificat prin Legea nr. 240/2006
pentru acceptarea Amendamentelor la Statutul Conferinei de drept internaional privat de la
Haga, adoptate la cea de-a XX-a Sesiune diplomatic a Conferinei de drept internaional
privat, la Haga la 30 iunie 2005 (M. Of. nr. 563 din 29 iunie 2006).
66 Partea general
În hotrârea dat în spea Costa (1964), Curtea a statuat c dreptul comunitar
primeaz fa de legislaiile naionale (principiu pe care Tratatul de la Roma nu
l-a consacrat expres). În plus, art. 177 al Tratatului creeaz un nou mijloc de
asigurare a unitii de interpretare a tratatelor. Instana statului comunitar poate
solicita Curii pentru un litigiu pendinte interpretarea textelor unui tratat
internaional. Decizia Curii leag instana i are valoare erga omnes pentru
toate litigiile similare ulterioare.
Interpretarea obligatorie dat de Curte afecteaz, în parte, problemele ce in
de condiia juridic a strinului în spaiul comunitar, iar în parte, rezolvarea
raporturilor cu element strin în domeniul liberei circulaii a produselor,
persoanelor, serviciilor i capitalurilor1.
În ceea ce privete jurisprudena generat de Curtea de Justiie a Comu-
nitilor Europene, se apreciaz c aceasta face parte din acquis-ul comunitar,
având un rol deosebit de important în dezvoltarea dreptului comunitar. Se
vorbete, în acest sens, de rolul pretorian al practicii Curii2.
Consiliul Europei. Consiliul Europei are un rol redus în materia dreptului

internaional privat. Sunt de menionat totui Convenia european în domeniul
informrii asupra dreptului strin din 7 iunie 1968 i Protocolul adiional din
15 martie 1978 precum i Convenia european asupra imunitii statelor din
16 noiembrie 1972, ambele convenii fiind adoptate sub egida Consiliului
Europei.
Comisia Internaional de Stare Civil. Comisia a luat fiin în 1950 i are

ca preocupare elaborarea unor recomandri i convenii în scopul armonizrii
legislaiilor naionale în materia strii civile. Din punctul de vedere al dreptului
internaional privat are relevan Convenia asupra dreptului aplicabil numelui
i Convenia cu privire la recunoaterea copilului din afara cstoriei din 14
septembrie 1961.
Tratatul de la Amsterdam (1997, intrat în vigoare în 1999)3. Crearea unui

spaiu de libertate, securitate i justiie, potrivit Tratatului de la Amsterdam, este
posibil i pe calea unificrii normelor conflictuale, având în vedere art.61 i
art.65 al tratatului. Textul celui de-al doilea articol prevede c „msurile din
1
2
B. Aurescu, Sistemul jurisdiciilor internaionale, Ed. All Beck, Bucureti, 2005, p. 279.
3
Tratatul de la Amsterdam „se prezint ca o revizuire a Tratatelor constitutive, dei acestea
au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht. Acesta cuprinde 3 pri i anume: modificri
ale Tratatului UE; simplificarea Tratatelor; dispoziii generale i finale. Acestora li se adaug:
Actul final, 13 Protocoale i 58 de Declaraii comune” – A. Fuerea, Drept comunitar al afa-
cerilor, ed. a II-a revzut i adugit, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2006, p. 16.
domeniul cooperrii judiciare în materie civil cu inciden transfrontalier,
care vor trebui luate în conformitate cu art.67 i în msura în care sunt
necesare pentru buna funcionare a pieei interne, vor urmri, printre altele:
a. s amelioreze i s simplifice: sistemul notificrii transfrontaliere a actelor
judiciare i extrajudiciare; recunoaterea i executarea hotrârilor strine în
materie civil i comercial, inclusiv a hotrârilor extrajudiciare;
b. s promoveze compatibilitatea regulilor aplicabile în statele membre în
materia conflictelor de legi sau de competen;
c. s elimine obstacolele din calea bunei desfurri a procedurilor civile,
promovând, dac este necesar, compatibilitatea regulilor de procedur civil
aplicabile în statele membre”.
Legiuitorul comunitar nu a întârziat s uzeze de prevederile tratatului în
scopul soluionrii conflictelor de legi. Astfel, a fost adoptat Convenia de la
Roma, pentru materia obligaiilor contractuale i o serie de regulamente cu
relevan în domeniul conflictual. În aceeai ordine de idei, problematica
obligaiilor nscute extracontractual face i obiectul discuiilor asupra unui
proiect de regulament, cunoscut sub denumirea de Regulamentul Roma II. Un
alt proiect – Regulamentul Roma I – îi propune s transforme Convenia de la
Roma din 1980 în regulament european1.
Convenia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 asupra competenei i

executrii hotrârilor în materie civil i comercial 2 . Convenia de la
Bruxelles nu se aplic, potrivit art. 1, strii i capacitii persoanei, regimului
matrimonial, testamentului i succesiunii, falimentului, concordatului i altor
asemenea proceduri, problemelor de securitate social i arbitrajului.
Convenia de la Lugano din 16 septembrie 1988 extinde mecanismul Con-
veniei de la Bruxelles în relaiile dintre statele membre ale Asociaiei Europene
a Liberului Schimb.
Convenia de la Roma privind legea aplicabil obligaiilor contractuale

(1980). Prevederile Conveniei de la Roma 3 îi gsesc aplicabilitatea în
rezolvarea conflictelor de legi generate de obligaiile contractuale, indiferent
dac sistemele de drept în discuie aparin unor state care sunt membre sau
1
A se vedea Cartea verde (14 ianuarie 2003) cu privire la transformarea Conveniei de la
Roma din 1980 în instrument comunitar i cu privire la modernizarea acesteia, la adresa
http://extranet.senat.fr/ue/pac/E2191.html
2
Convenia (text actualizat) se regsete pe pagina web http://www.peruzzetto.eu/texts/
dip-conventionBruxelles1968.pdf
3
Textul Conveniei poate fi consultat, în versiune actualizat, la adresa http://www.
peruzzetto.eu/texts/dip-conventionrome.pdf.
68 Partea general
nemembre ale Uniunii Europene1. De asemenea, convenia se aplic soluio-
nrii conflictului de legi în cazul unor state delimitate în teritorii diferite, dac
legile aparin aceluiai stat.
Din punctul de vedere al dreptului internaional privat, convenia conine
norme uniforme, la care recurg statele contractante la care trimite elementul de
extraneitate2.
Aspecte guvernate de convenie. Sub aspectul materiei care intr sub
incidena sa, Convenia aduce explicaii detaliate, începând cu modalitatea de
determinare a lex causae, pân la aspectele reglementate i aspectele excluse
de la reglementare. Prile sunt libere s aleag legea aplicabil contractului.
Aceast soluie este consacrat de Legea român de drept internaional privat
(art. 73), de legislaiile altor state europene i de alte convenii internaionale
(spre exemplu, Convenia de la Geneva din 1961).
În absena alegerii unei legi aplicabile contractului, acesta va fi cârmuit de
legea statului cu care prezint cele mai strânse legturi3. Criteriul determinrii
celei mai strânse legturi este acelai pe care l-a consacrat LDIP – prestaia
caracteristic4: contractul este în cea mai strâns legtur cu legea rii în care
partea creia îi revine prestaia caracteristic are, la data perfectrii actului,
reedina obinuit, respectiv administraia central, pentru persoane morale5.
Încheierea actului juridic în contextul activitii profesionale a unuia dintre
contractani, activeaz prezumia c legturile cele mai strânse exist în raport
cu statul care gzduiete fondul principal de comer sau locul principal de
afaceri. Contractele care privesc proprietatea sau folosina bunurilor imobile
prezint cele mai strânse legturi cu ara în care sunt situate imobilele.
Într-o enumerare succint, alte norme conflictuale ale conveniei se refer
la: condiiile de validitate i condiiile de form ale contractului; subrogaie;
probaiunea actului juridic6.
Aspecte excluse de la reglementare. Convenia de la Roma din 1980 nu se
aplic: strii i capacitii persoanei fizice, cu precizarea c nu se va aduce
1
Pentru dezvoltri privind dispoziiile Conveniei de la Roma din 1980, prin prisma
izvoarelor dreptului internaional privat, a se vedea D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit.,
p. 206-214.
2
Cu privire la aplicarea Conveniei de la Roma din 1980 contractelor încheiate prin
mijloace electronice, a se vedea Th. Verbiest, Le nouveau droit du commerce électronique,
Éditions Larcier, Bruxelles, 2005, p. 190-202.
3
Dac una dintre prile contractului poate fi separat de restul actului juridic i prezint
legturi mai strânse cu un alt stat, în mod excepional, i se va aplica legea acestui din urm
stat.
4
Prezumia este relativ. Dac se face dovada c ansamblul prevederilor contractuale
determin o relaie mai strâns cu legea altui stat decât cel al prestaiei caracteristice, legea
acelui stat se va aplica.
5
6
A se vedea D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 212.
atingere, în acest mod, art. 11 al conveniei1; obligaiilor contractuale privind
testamentele i succesiunile; dreptului de proprietate care decurge din regimul
matrimonial, drepturilor i obligaiilor rezultate din raporturile de familie,
paternitate, cstorie, afinitate, inclusiv obligaia de întreinere fa de copiii
nelegitimi; obligaiilor izvorâte din cambii, bilete la ordin i alte instrumente
negociabile; conveniilor de arbitraj i de alegere a forului, problemelor ridicate
de societi comerciale, asociaii i fundaii (constituire, înregistrare, capacitate
juridic, funcionare, dizolvare, rspunderea asociailor i a organelor de
conducere, reprezentarea persoanei juridice în raporturile cu terii); trusturilor;
problemelor de procedur, inclusiv probaiunii, fr a aduce atingere art.142;
contractelor de asigurri, dac riscul se gsete pe teritoriul statelor membre ale
Uniunii Europene.
Regulamentele Consiliului Europei3. Evocm Regulamentele semnificative din

punctul de vedere al dreptului internaional privat: Regulamentul Consiliului (CE)
nr. 1346/2000 cu privire la procedurile de insolven4; Regulamentul Consiliului
(CE) nr. 1348/2000 cu privire la notificarea între statele membre a actelor judi-
ciare i extrajudiciare în materie civil i comercial; Regulamentul Consiliului
(CE) nr. 44/2001 cu privire la competena judiciar, recunoaterea i exe-
cutarea deciziilor în materie civil i comercial5 (Regulamentul Bruxelles I)6;
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 privind cooperarea între jurisdic-
1
Articolul 11 al Conveniei prevede c, în ipoteza unui contract încheiat între persoane
care se gsesc în aceeai ar, persoana fizic ce ar avea capacitate conform legii acestei ri
poate invoca propria incapacitate potrivit legii altui stat doar dac cocontractantul a
cunoscut respectiva incapacitate la data perfectrii actului ori dac necunoaterea acestei
împrejurri este datorat neglijenei cocontractantului (a se vedea D.A. Popescu, M. Harosa,
op. cit., p. 208, nota 281).
2
Potrivit art. 14, legea care cârmuiete contractul se aplic în msura în care determin
prezumiile legale sau stabilete cui incumb sarcina probei. În dovedirea actelor juridice
pot fi aduse orice mijloace de prob acceptate de legea forului ori de ctre una din legile
enumerate la art. 9, conform cruia actul juridic este valabil, din punctul de vedere al
formei, dac mijlocul de prob este susceptibil de a fi administrat de judectorul forului.
3
Pentru definirea regulamentului comunitar în doctrina strin, a se vedea L. Cartou,
J.-L. Clergerie, A. Gruber, P. Rambaud, L’Union Européenne, 3e édition, Dalloz, Paris, 2000,
nr. 213.
4
Pentru o discuie pe baza acestui regulament, în raport cu cazul Eurofood, a se vedea
F. Jault-Seseke, D. Robine, L’intérpretation du Règlement no 1346/2000 relatif aux procé-
dures d’insolvabilité, la fin des incertitudes?, în R.C.D.I.P., nr. 4/2006, p. 811-830.
5
Pentru un studiu privind procedurile de cooperare între autoritile judiciare în materie
civil i comercial, a se vedea V. Onaca, Cooperarea judiciar în materie civil i comer-
cial – prezent i perspective, în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 27-32.
6
Textul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind
competena judiciar, recunoaterea i executarea hotrârilor în materie civil i comercial
poate fi consultat în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 777-805.
70 Partea general
iile statelor membre în domeniul obinerii de probe în materie civil i
comercial; Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003 privind competena,
recunoaterea i executarea hotrârilor judectoreti în materie matrimonial i
în materia rspunderii printeti, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/20001;
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 805/20042 privind crearea unui titlu execu-
toriu european pentru creanele necontestate3.
Aceste regulamente4, alturi de celelalte instrumente menionate, pot fi con-
siderate primii pai pe calea unificrii dreptului internaional privat la nivel
european. Regulamentele Consiliului sunt instrumente privilegiate ale solu-
ionrii conflictelor de legi în interiorul Uniunii Europene5. Pe de o parte, ele
reprezint contribuia metodelor comunitare în rezolvarea dificultilor proprii
ale dreptului conflictual; totodat, utilizarea regulamentelor d expresie unui
anumit progres spre simplificarea procesului internaional i spre o anume
previzibilitate a soluiilor6. Pe de alt parte, recursul la metodele comunitare7
1
A se vedea textul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2201/2003 i Ghidul practic
pentru aplicarea noului Regulament Bruxelles II, în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 807-841 i
p. 843-880. Pentru o discuie ampl pe marginea Regulamentului 2201/2003, a se vedea
B. Ancel, H. Muir Watt, L’intérêt supérieur de l’enfant dans le concert des jurisdictions: le
Règlement Bruxelles II bis, în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 103-130. Cu privire la Regulamentul
1347/2000 (în prezent abrogat), a se vedea H. Gaudemet-Tallon, Le règlement no 1347/2000
du 29 mai 2000 «compétence, reconnaissance et exécution des décisions en matière
matrimoniale, en matière de responsabilitè parentale des enfants communs», în Journal du
droit international, 2001, p. 381 i urm.; B. Sturlèse, Les nouvelles régles du droit interna-
tional privé européen du divorce. Règlement (C.E.) nr. 1347/2000 du conseil, în Semaine
Juridique, Edition générale, 2001, I, p. 292. Toi autorii sunt citai dup F. Cadet, La gestion
de l’internationalité par les méthodes communautaires: vers un droit international privé
européenne?, în Les Petites Affiches, nr. 157 din 6.08.2004, p. 3.
2
A se vedea textul integral al regulamentului în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 881.904.
3
Regulamentele sunt citate dup D.A. Popescu, Itinerarii i evoluii în dreptul interna-
ional privat. Spre un drept internaional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 236,
nota 37. Cu privire la aplicarea regulamentelor în arbitrajul internaional, a se vedea
I. Deleanu, L’arbitrage international dans le contexte du Règlement (CE) nr. 1/2003 relatif à
la mise en oeuvre des règles de concurrence prévues aux articles 81 et 82 du traité, în
S.U.B.B., nr. 2/2005, p. 27-33.
4
Între caracteristicile regulamentelor, ca instrumente juridice comunitare, menionm:
aplicabilitatea general (ceea ce presupune caracterul nedeterminat al situaiilor la care se
aplic i al efectelor produse, sub aspectul subiectelor de drept crora li se adreseaz),
obligativitatea, în toate elementele pe care le conin) i directa aplicabilitate în fiecare stat
membru (O. Manolache, Drept comunitar, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureti, 2001,
p. 130-133).
5
F. Cadet, op. cit., p. 3.
6
Loc. cit.
7
Cu privire la internaionalizarea surselor ramurii de drept studiate i multiplicarea
numrului tratatelor semnate de Frana, în perioada celor din urm douzeci de ani,
nu poate nate ateptri sub aspectul gestionrii depline, complete a proble-
melor conflictuale, iar unificarea dreptului internaional privat este în msur s
confere circuitului privat internaional securitatea dorit.
Alte forme regionale ale unific rii

Codul Bustamante. Uniunea panamerican s-a întrunit în cadrul a ase
conferine, în perioada 1889-1928, cu scopul declarat al unificrii dreptului
internaional privat1. Cu prilejul celei de-a asea conferine (Havana, 1928), un
numr semnificativ de state americane a adoptat Convenia cu privire la dreptul
internaional privat 2 , care cuprinde un cod de drept internaional privat,
alctuit din 437 de articole3. Acest document, redactat de Antonio Sánchez de
Bustamente y Sirvén (de aici denumirea de Codul Bustamante)4 este considerat
cel mai important document legislativ panamerican în domeniul dreptului
internaional privat.
Între aspectele semnificative reglementate de Codul Bustamante: regulile de
competen în materie civil i comercial; legea personal – ca lex causae în
materia capacitii; lex loci contractus i lex executionis – pentru forma
solemn a contractului5; recunoaterea i executarea hotrârilor strine.
Conveniile adoptate de Uniunea Nordic. Uniunea nordic (Norvegia,

Suedia, Finlanda, Irlanda, Danemarca) a adoptat din 1931 pân în 1943 cinci
convenii cu privire la conflictele de legi i conflictele de jurisdicii. Elaborarea
dreptului uniform de ctre statele nordice a avut ca fundament, între altele,
fondul de principii i reglementri juridice care „reprezint o îmbinare între
dreptul german i cel englez, adaptat specificului cultural, de tradiii, obiceiuri
al acestor state”6.
G. Bachelier, La norme internationale et le droit interne devant le juge administratif: où

sommes-nous?, în R.C.D.I.P., nr. 1/2000, p. 1, p. 3.
1
C. Delgado Barreto, M.A. Delgado Menéndez, C. Sánchez, Introducción al Derecho
Internacional Privado, vol. I, Lima, 2004, p. 108.
2
Convenia a fost semnat de 15 de state i a intrat în vigoare în 1928.
3
Cu privire la Codul Bustamante, a se vedea http://www.mpipriv-hh.mpg.de/deutsch/
Mitarbeiter/SamtlebenJuergen/Festschrift/06Dolinger.pdf
4
J. Samtleben, Derecho Internacional Privado en América Latina, Teoría y Práctica del
Códogo Bustamante, Buenos Aires, 1983, p. 56 i urm.
5
D.P. Fernando Arroyo, La Codificatión del Derecho Internacional Privado en América
Latina, Madrid, 1993, p. 155 i urm.
6
B.M.C. Predescu, op. cit., p. 121. A se vedea i B.M.C. Predescu, Fundamentele
normelor conflictuale, Bucureti, 2001, p. 40.
72 Partea general
D. Raporturile dintre izvoarele interne i izvoarele internaionale

de drept internaional privat
Principiul de baz este c tratatul internaional primeaz fa de legea

intern. În acest sens este art. 10 din Legea nr. 105/1992, care prevede c
dispoziiile acestei legi sunt aplicabile în msura în care conveniile interna-
ionale la care România este parte nu stabilesc o alt reglementare1.
De fapt, LDIP nu face decât s reitereze principiul înscris constituional,
potrivit cruia statul român se oblig s îndeplineasc întocmai i cu bun-
credin obligaiile ce-i revin din tratatele internaionale la care este parte, în
condiiile în care tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.
Legea fundamental statueaz c dac exist neconcordane între pactele i
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este
parte i legile interne, au prioritate reglementrile internaionale.
Seciunea a 5-a. Profil istoric privind

dreptul internaional privat
§ 1. Generaliti
Dreptul internaional privat s-a nscut odat cu relaiile interregionale i s-a

dezvoltat pe msur ce acestea s-au intensificat i s-au transformat în relaii
internaionale.
Conflictele de legi – ca principal materie a dreptului internaional privat –
presupun întrunirea cumulativ a trei elemente care se constituie în tot atâtea
condiii istorice ale apariiei lor:
– un anumit nivel de dezvoltare a relaiilor internaionale, care genereaz
legtura între conflictele de legi, pe de o parte, micrile de populaie i
progresul comerului, pe de alt parte;
– o anumit toleran a legiuitorului fa de ceteanul strin i de situaiile
conflictuale care iau natere în strintate;
– non-identitatea sistemelor de drept ale statelor luate în considerare.
1
Constituia Franei acord, în mod asemntor, prioritate tratatului internaional în
raport cu legea intern.
§ 2. Apariia i evoluia teoriei conflictelor de legi1
A. Absena conflictelor de legi
a) Antichitatea2
Civilizaiile antice nu recunosc strinului calitatea de subiect de drept;
strinul nu se bucur nici de legile proprii, dar nici de legile locale. Capturarea
sa ca prizonier de rzboi este principala surs a sclavajului în antichitate3. O
explicaie celebr a fost dat acestei situaii de ctre Fustel de Coulanges: piatra
de temelie a cetii antice este religia; strinul, neaparinând aceluiai cult ca i
locuitorii cetii nu se poate bucura de aceleai legi ca i acetia4.
Pentru a face posibile relaiile membrilor cetilor cu strinii au fost create
câteva instituii. În Grecia exista aa-numitul patronaj5, care situa strinul sub
protecia unui locuitor al cetii i îl considera oaspete oficial al acesteia6. Pe
de alt parte, existau tratatele prin care dou ceti conveneau s acorde mem-
brilor lor, sub condiia reciprocitii, anumite drepturi7 (tratate de izopolitie). La
Atena exista i o categorie aparte de strini denumii meteci care, odat auto-
rizai a-i stabili domiciliul în cetatea Atenei, se bucurau de anumite drepturi
recunoscute membrilor cetii8.
1
Pe larg, cu privire la dinamica teoriilor i doctrinelor din dreptul internaional privat, a
se vedea S. Deleanu, op. cit., p. 22-39.
2
A se vedea, pentru anumite aspecte ale problemei, Niederer, Caeterum quaero de
legum imperii romani conflictu, în R.C.D.I.P., 1960.137; H. Lewald, Conflicts de lois dans le
monde grec et romain, în R.C.D.I.P., 1968.419 i 615.
3
A se vedea pentru detalii Fougeres, Jouquet i Contenau, Les premières civilisations,
p. 105; H. Levy-Bruhl, Esquisse d’une théorie sociologique de l’esclavage il Rome, 1931,
p. 11; Garlan, Les esclaves en Grèce ancienne, 1982, p. 59 i urm.
4
A se vedea Fustel de Coulanges, La cité antique, ed. a 14-a, p. 230.
5
Homer este primul care vorbete despre aceast instituie. (A se vedea Ludimet, Les
traces du droit international dans l’Iliade et l’Odyssée, în Revue générale de droit
international publique, 1914, p. 351.)
6
A se vedea pentru explicarea detaliat a instituiei, Jarde, La formation du peuple grec,
1923, p. 310; Richard, L’évolution des moeurs, p. 165 i urm.
7
A se vedea H. Lewald, op. cit., p. 30; Austin et Vidal-Naquet, Économies et sociétés en
Grece ancienne, 1972, p. 269; Rh. Gauthier, Symbola. Les étrangers el la justice dans les
cites grecques. Annales de l’Est, 1972.
8
Metecii puteau desfura la Atena activitate comercial, dar nu puteau dobândi sau
transmite (nici prin testament) imobile; nu aveau dreptul s se cstoreasc cu femei
ateniene; erau supui judecii unui magistrat anume desemnat în acest scop, numit
„comandant de armat” (A se vedea Clerc, Les métèques Athéniens, 1893, p. 200 i urm;
Ehrenberg, L’État grec, 1976, p. 75).
74 Partea general
Cetatea Romei a cunoscut i ea instituia hospitium (similar patronajului i
cu aceleai consecine pe plan juridic) i tratatele încheiate cu alte ceti1. În
timp ce romanilor li se aplica ius civile, peregrinii erau supui lui ius gentium.
În cele din urm s-a admis ca în relaiile de familie s li se aplice peregrinilor
propriile instituii. Pretorii peregrini aplicau dreptul peregrin, iar judectorii
romani dreptul roman. Aplicarea sistematic a lui lex fori a simplificat pro-
blema conflictelor de legi. Practic, nu putem vorbi de existena unor norme
conflictuale sau a conflictelor de legi. La aceasta a contribuit i edictul lui
Caracalla în anul 212 e.n., prin care se acorda cetenie roman tuturor
locuitorilor imperiului.
b) Dreptul regatelor barbare

Odat cu invazia lumii romane de ctre barbari situaia s-a modificat
radical. Popoarele nomade au adus propriile legi, astfel c s-a ajuns la existena
mai multor legi diferite în acelai spaiu geografic. Acest sistem, în virtutea
cruia pe acelai teritoriu, fiecare individ era supus legii grupului etnic cruia îi
aparine, a primit în istoria dreptului numele de sistemul personalitii legilor2
(burgunzii se conduceau dup legea burgund, francii dup legea galic .a.).
Nu exist date istorice certe despre modul cum se rezolvau litigiile între
persoane aparinând unor popoare diferite. Istoricii germani au reconstituit îns
anumite norme care converg spre aplicarea legii personale în toate relaiile
juridice: cstoria urma legea personal a soului, actelor de dispoziie cu
privire la imobile li se aplica legea personal a dispuntorului, motenirea
devolua dup legea testatorului, rspunderea pentru vtmarea integritii
corporale urma legea personal a victimei3.
c) Feudalitatea
Începând cu secolul al X-lea s-a dezvoltat un sistem diametral opus
personalitii legilor, cunoscut sub denumirea de sistemul teritorialitii legilor.
1
Monier, în Manuel de droit romain, vol. I, no. 178 citeaz un tratat încheiat de Servius
Tullius cu mai multe ceti latine prin care se creeaz o instan special cu caracter
internaional, competent s judece litigiile între resortisanii respectivelor ceti, numit
„recuperatores” (pentru alte tratate, a se vedea Magdelain, La loi il Rome. Histoire d’un
Concept, 1978, p. 28; Girard, Manuel de droit romain, ed. a VIII-a, p. 125; Bonfante,
Histoire du droit romain, vol. I, p. 217).
2
A se vedea Brissaud, Histoire du droit français, vol. I, p. 54; L. Stouff, Étude sur le
principe de la personnalité des lois depuis les invasions barbares jusque’au XIIe siècle, Revue
bourguignonne, 1984, p. 1-65, 273-310; P. Timbal, La contribution des auteurs et de la
practique coutumiere au droit international privé du Moyen Âge, în R.C.D.I.P., 1955.17;
P. Timbal, Un conflict d’annexion au Moyen Âge. L’application de la coutume de Paris au
pays d’Albigeois, 1950.
3
A se vedea H. Batiffol, P. Lagarde, Droit international privé, vol. I, ed. a VIII-a, 1993.
Toi indivizii aflai pe un anumit teritoriu – strini sau autohtoni erau supui
numai legilor rii pe al crui teritoriu se aflau.
Acest sistem a fost propriu orânduirii feudale. Exclusivitatea suveranitii pe
care o exercita seniorul asupra teritoriului su a condus la aplicarea unor legi
proprii sau a unor cutume proprii1.
Aceste cutume aveau deci un caracter teritorial, fr putere în afara limitelor
unui anumit teritoriu. Soarta procesului depindea de locul unde acesta se
desfura, iar strinul era considerat în continuare, în afara legii. Nici în aceast
perioad nu putem vorbi de conflicte de legi2.
B. Teoria statutarilor italieni
a) Aspecte generale
În secolele XIII-XV a luat natere teoria conflictelor de legi, a crei prim
expresie tiinific a fost doctrina italian a statutelor.
Apariia acesteia a fost favorizat de trei categorii de factori:
– factori economici: dezvoltarea forelor de producie a dus la creterea
rolului oraelor ca purttoare ale produciei de marf i la organizarea mete-
ugarilor în ghilde i a negustorilor în bresle, conduse dup norme proprii –
statute;
– factori politici: oraele i târgurile Italiei, dobândesc autonomie fa de
seniorii, iar puterea comunelor3 crete într-atât încât obin independena fa de
împratul Germaniei, la acea dat rege al Italiei4;
– factori juridici: diferenele existente între statutele municipale, pe de-o
parte i între statute i dreptul roman, aplicabil ca drept comun, pe de alt
parte.
În aceast situaie, conflictele de legi erau de dou feluri:
1. un conflict între statutele a dou orae diferite, când se punea problema
de a se stabili dac se va aplica dreptul roman, ca drept comun, ori statutul
unuia dintre orae i în aceast ipotez, care anume statut;
2. un conflict între dreptul roman i statutul unui ora, caz în care se punea
problema de a ti dac se vor aplica dispoziiile dreptului roman sau ale
statutului oraului respectiv.
1
Dup cum se exprima Timbal, mrfurile nu circulau în economia feudal, iar comerul
era redus ca volum.
2
Cu privire la cele dou sisteme diametral opuse, a se vedea Vl. Hanga, Personnalité et
territorialité des lois chez Bartole, în Studii juridice, aprilie 2001, Vasile Goldi University
Press, Arad, p. 7-12.
3
Oraele care dobândeau autonomie fa de nobilii pe moiile crora se dezvoltau
deveneau seniorii colective sub numele de comune.
4
Aceast independen a fost consfinit prin Tratatul de la Constana din 25 iunie 1183.
76 Partea general
Aceste conflicte de legi au dus pentru prima dat în istoria Europei apusene
la apariia normelor de drept internaional privat.
b) Glosatorii1
Încercând s dea conflictelor de legi soluii adaptate noilor relaii econo-
mice, juritii epocii au recurs la dreptul roman pe care-l vedeau ca pe un
„drept absolut”2. Metoda lor era scolastic i consta în însemnri marginale pe
manuscrisele din Corpus iuris civilis (”Digestele”, „Codul”, „Instituiile” i
„Novellele”)3. Comentariile textelor se numeau glose, iar comentatorii glosa-
tori. În baza gloselor, judectorii soluionau conflictele aprute fie între dreptul
roman i statute, fie între diferitele statute.
Într-o glos descoperit în 1910, Magister Aldricus îi punea întrebarea care
dintre cutume va trebui s-o aplice judectorul, dac într-un proces sunt
persoane aparinând unor provincii diferite, guvernate de cutume diferite.
Rspunsul lui Aldricus este c va aplica acea cutum care îi va prea mai util
i mai indicat de „împrejurri”.
În anul 1228 Accursius scrie o glos4 pe marginea primei Constituii a lui
Justinian în care pune problema dac un locuitor al oraului Bologna, aflat în
Modena poate fi judecat dup statutul oraului Modena. Accursius rspunde c
acest lucru nu este posibil întrucât capacitatea strinilor nu se determin dup
legea locului unde ei se afl, ci dup legea personal. Dei aceast interpretare
a fost criticat ca fiind forat, ea era ancorat în realitatea comercial a epocii,
care cerea ca negustorii s fie cârmuii în ce privete capacitatea de a contracta
de legea rii lor i nu de legile rii în care se afl la un moment dat.
Aceste glose au constituit punctul de plecare pentru majoritatea studiilor
care au urmat, în special pentru postglosatori, care au reprezentat „prima
coal veritabil de drept internaional privat”5.
c) Postglosatorii (sec. XIV-XV)

Exponenii cei mai de seam au fost Bartolus de Saxoferrato (1314-1357),
profesor de drept la Bologna, Pisa i Perouse, numit de unii pater juris6, Baldus
1
Pentru o caracterizare a vechii coli italiene, a se vedea D.A. Popescu, M. Harosa, op.
cit., p. 263-680.
2
3
Despre codificarea lui Justinian, a se vedea pe larg, Vl. Hanga, Drept privat roman,
Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996, p. 46-50; Vl. Hanga, M.-D. Bocan, Curs de drept privat
roman, Ed. Rosetti, Bucureti, 2005, p. 43-51.
4
Aceasta glos este întâlnit în literatura de specialitate i sub numele „Marea glos” sau
legea Cunctos populus (întrucât începe cu aceste cuvinte).
5
Y. Lousouarn, P. Bourel, op. cit., p. 73.
6
F. Laurent, Droit civil international, vol. I, 1880, p. 299.
(1327-1400), elevul i succesorul su la Perouse, Salicitus, profesor la Bologna
i Rochus Curtius (mort în 1495).
Doctrina postglosatorilor
Pe plan metodologic, postglosatorii sunt esenialmente analiti, cazuiti. Ei
nu sunt adepi nici ai personalitii, nici ai teritorialitii legilor; nu se ghideaz
dup principii apriorice i dau valoare egal diferitelor statute, acceptând ideea
aplicrii într-un ora a statutelor aparinând altor orae.
În ce privete soluiile preconizate, postglosatorii se conduceau dup natura
fiecrui statut pe care-l analizau în lumina textelor dreptului roman.
Principalele distincii consacrate în opera postglosatorilor:
– distincia între regulile de procedur (ordinatoria litis) supuse lui lex fori i
regulile de fond (decisoria litis) cârmuite de locus regit actum;
– regula locus regit actum, creia îi recunoteau aplicabilitatea nu numai
pentru forma, dar i pentru fondul actelor juridice1;
– distincia între delicte i contracte; pentru delicte aplicau lex loci delicti,
fr a avea îns o idee bine conturat despre noiunea de delict civil.
Postglosatorii mai fceau o distincie între aa-numitele delicte civile ordinare
i violarea dispoziiilor prohibitive locale. Primele erau supuse legii locului
comiterii lor, chiar dac erau svârite de strini, în timp ce pentru a doua
categorie de delicte se aplic lex loci delicti doar dac strinul cunotea
normele locale sau locuise suficient de mult timp în acel loc pentru a le
cunoate.2 .
Analizând contractele, Rochus Curtius a întrevzut ideea autonomiei de
voin atunci când a explicat supunerea actului juridic legii locului întocmirii
sale prin aceea c prile „au consimit implicit s li se aplice legea acelui
loc”3. Pe de alt parte, Bartolus distinge între forma i efectele imediate ale
contractului pe care le supune legii locului încheierii contractului i
neexecutarea, întârzierea în executare i efectele îndeprtate ale contractului
care urmeaz lex loci executionis4;
– regula lex rei sitae aplicabil imobilelor a fost formulat de Bartolus;
– dispoziiile de ultim voin sunt supuse unei legi unice – legea cetii
creia îi aparinea testatorul – chiar dac bunurile s-ar fi aflat pe un alt teritoriu;
1
Se pare c aceast regul a fost elaborat mai întâi cu referire la testamente. Iat
ipoteza vizat de postglosatori: un strin îi redacteaz testamentul la Veneia, respectând
statutul Veneiei, ce impune prezena a doi martori. Dreptul roman, ca drept comun, cere ca
la momentul testrii s fie prezeni apte martori. Va fi sau nu valabil testamentul i în afara
teritoriului Veneiei? Fcând aplicarea regulii locus regit actum, postglosatorii au rspuns
afirmativ.
2
3
Y. Lousouarn, P. Bourel, op. cit., p. 74.
4
Ibidem.
78 Partea general
– distincia între statute reale i statute personale1:
a) statutele reale aveau un caracter teritorial; reglementau situaia bunurilor
i se aplicau întotdeauna pe teritoriul unde au fost create;
b) statutele personale reglementau starea i capacitatea persoanelor.
În cadrul acestora postglosatorii fceau diferen între statutele favorabile i
statutele nefavorabile, fr s uzeze îns de un criteriu tiinific pentru a le
deosebi. Statute favorabile erau considerate cele care aveau rolul de a proteja
persoana fizic în raporturile juridice, ca de pild cele care interziceau libera-
litile între anumite persoane ori cele care reglementau instituia interdiciei
judectoreti. Aceste statute erau extrateritoriale, urmrind persoana chiar când
se afla sub imperiul altei legislaii. Statutele nefavorabile sau odioase erau cele
care priveau bunurile i se aplicau doar pe teritoriul cetii care le-a edictat i
cele care cuprindeau restricii. Cu titlu de exemplu, amintim legea englez
potrivit creia doar primul nscut are drept de motenire, iar fetele i restul
motenitorilor sunt exclui2. Statutele odioase erau teritoriale.
Critica doctrinei postglosatorilor. Ca i critici aduse postglosatorilor notm
metoda analitic, care ducea deseori la dizertaii confuze i în afara subiectului
tratat. De asemenea, ei n-au întrevzut problema calificrii3. În pofida siste-
mului destul de pueril, dac ne gândim c bartolitii au plecat de la interpre-
tarea textelor de drept roman, ingenios, dar arbitrar extins la noile realiti, nu li
se poate tgdui meritul de a fi deschis calea doctrinei moderne, fiind primii
care în acea epoc au reclamat un loc pentru legile personale, alturi de
cutumele teritoriale. Pe bun dreptate s-a afirmat c au cutat soluiile cele mai
echitabile i „cu toate ezitrile, cu toate erorile, ei sunt veritabilii creatori ai
teoriei statutelor”4. Dei baza ei era fragil, doctrina lor s-a vrut a fi univer-
salist, iar soluiile preconizate se doreau a fi valabile pentru toate timpurile i
toate rile, întrucât porneau de la dreptul roman. Postglosatorii pretindeau a fi
dat expresie unui „drept intercutumiar universal”5.
În aceeai epoc au efectuat cercetri în aceeai direcie ca i statutarii
italieni i o serie de autori francezi: Jacques de Revigny, Pierre de Bellperche,
Cinus de Pistoie. Ali autori, ca Chosseneux i Tiraqueau au suportat influenele
postglosatorilor a cror doctrin au vulgarizat-o.
1
Baldus distingea i o categorie intermediar între statutele personale i cele reale:
statutele mixte.
2
Aceast devoluiune dup legea englez a fost numit în literatur „chestiunea
englezeasc”.
3
Pentru critici aduse doctrinei postglosatorilor, a se vedea J. Derruppé, Droit interna-
tional privé, ed. a XI-a, Dalloz, 1995, p. 60.
4
A. Weiss, Manuel de droit international privé, Sirey, ed. a IX-a, 1925, p. 361.
5
§ 3. Curentul teritorialist
A. coala francez (sec. al XVI-lea)
Cei mai importani juriti francezi ai epocii au fost: Charles Dumoulin,

Bertrand d’Argentré, Guy Coquille.
Charles Dumoulin (1500-1566). A fost mai întâi avocat, apoi profesor la
Universitatea din Tübingen (Germania).
Principalele aspecte ale doctrinei lui Dumoulin:
– este continuator al colii italiene a statutelor sub urmtoarele aspecte:
comentariile sale se apropie de glose, pledeaz pentru universalism, pstreaz
multe dintre soluiile postglosatorilor, ca de exemplu, regula locus regit actum
pentru forma actelor juridice i distincia între statute favorabile i statute
odioase;
– aspectul novator const în faptul c pune problema calificrii i a
autonomiei de voin.
Rochus Curtius explicase aplicarea legii locului încheierii actului juridic
prin faptul c prile au acceptat implicit s li se aplice aceast lege. Dumoulin
a mers mai departe i a afirmat c prin voina lor prile decid s supun
contractul unei alte legi, ca de pild legea locului siturii imobilului. Ia natere
astfel principiul autonomiei de voin.
Dumoulin aplic aceast idee regimului matrimonial. În celebra consultaie
pe care o da soilor Ganey în 1525 el se pronuna pentru aplicarea cutumei
Parisului ansamblului patrimoniului soilor, întrucât stabilindu-i domiciliul
comun la Paris ei i-au manifestat în mod tacit intenia de a supune regimul
matrimonial cutumei Parisului. Bazat pe teoria autonomiei de voin, Dumoulin
calific regimul matrimonial drept un contract ce urmeaz a fi guvernat de
legea aleas, expres sau tacit, de pri1.
Bertrand d’Argentré (1519-1590). A fost magistrat, civilist breton
contemporan cu Dumoulin. i-a expus doctrina în „Comentariul cutumelor
Bretaniei”.
Tabloul istoric al momentului ne prezint provincia Bretania încercând s-i
apere specificul politic i juridic fa de tendinele de unificare ale juritilor
regelui Franei.
Principalele trsturi ale doctrinei lui d’Argentré:
– este o „doctrin de lupt, de aprare a cutumei bretone”2. Pentru d’Argentré
conflictul intercutumiar este un conflict internaional i, în consecin, conflic-
1
Teoria autonomiei de voin va fi în mare vog în secolul al XIX-lea în Statele Unite ale
Americii i în rile Europei.
2
80 Partea general
tul între cutuma Bretaniei i cutumele celorlalte provincii este un conflict de
suveraniti;
– d’Argentré introduce dogmatismul ca metod. El pleac de la ideea apriori
c, în scopul aprrii intereselor bretone, cutuma breton trebuie aplicat cât
mai des posibil, fiind ostil aplicrii legii strine;
– legea strin trebuie aplicat doar în mod excepional pe teritoriul forului,
iar temeiul aplicrii sale îl constituie ideea de justiie i echitate;
– toate statutele sunt reale sau personale. Statutele reale au ca obiect
bunurile, iar cele personale se refer doar la persoane. Autorul restrânge i mai
mult aceast din urm categorie, incluzând doar cstoria, filiaia i legiti-
marea. Preia de la Baldus i categoria statutelor mixte în care intr i bunuri i
persoane;
– d’Argentré este printele distinciei între incapacitile generale i incapa-
citile speciale. Admite c primele se integreaz statutului personal, întrucât
însoesc persoana fizic de-a lungul vieii sale. Dimpotriv, incapacitile spe-
ciale privesc doar aptitudinea persoanei de a încheia acte juridice determinate
(de exemplu, incapacitatea de a primi sau de a dispune în materia libera-
litilor). Aceste din urm incapaciti sunt supuse legii locului încheierii
actului juridic;
– dup d’Argentré statutele sunt, în principiu, teritoriale. Numai prin
excepie ele urmeaz persoanele i în afara teritoriului respectiv (sunt extrate-
ritoriale). Teritorialismul se concretizeaz în aplicarea legii domiciliului, ca
lege competent i nu a legii naionale; domiciliul este în mod vdit mai ataat
teritoriului decât cetenia.
Doctrina lui d’Argentré n-a fost bine primit în Frana epocii, unde se ducea
o lupt pentru unitate, iar specificul breton aprat de d’Argentré nu fcea decât
s vin în opoziie cu tendina de accentuare a puterii regale. În schimb, a
cunoscut un succes deosebit în rile care luptau pentru separatism i inde-
penden. Este cazul Flandrei, unde d’Argentré a fost supranumit Princeps Juris
Magister, iar ideile sale au influenat dreptul pozitiv flamand, pe calea Edictului
perpetuu din 1611.
Guy Coquille (1523-1603). Procuror general de fisc la Nevers, Guy Coquille
a scris mai multe tratate, între care Annotationes et commentaires de la
coutume de Nivernais. Principala idee este c nu trebuie acceptat ca o dogm
ideea c toate cutumele sunt reale, ci trebuie cercetat caracterul fiecrei
cutume, cu raportare la „intenia legiuitorului”1.
1
A. Weiss, op. cit., p. 365.
B. coala olandez (sec. al XVIII-lea) 1
În secolul al XVII-lea rile de Jos s-au eliberat de sub stpânirea Spaniei i

au constituit o republic federativ independent.
coala olandez a fost reprezentat de juriti de mare valoare: Paul i Jean
Voet, Burgundus i Rodenburgus.
Principalele idei ale doctrinei statutarilor olandezi:
– sunt adepii teritorialitii legilor 2 , reminiscen a relaiilor feudale. Se
admite extrateritorialitatea doar în ce privete statutul personal3;
– preiau de la d’Argentré distincia între statutele personale, reale i mixte,
dar perfecioneaz totodat i acoper unele lacune ale doctrinei acestuia;
– propun noiunea de „curtoazie internaional” ca fundament al aplicrii
legii strine: fiecare stat este îndreptit s refuze aplicarea oricrei legi strine;
dac accept aplicarea legii strine, o face în virtutea curtoaziei internaionale,
dac este în interesul respectivului stat. Prin ex comitate gentium „se convine
ca în fiecare stat s se fac loc pentru aplicarea legilor strine într-o oarecare
msur, relativ la starea i capacitatea persoanelor, dar bineîneles aceasta nu
constituie o obligaiune pentru state”4.
1
A se vedea asupra acestei doctrine Froland, Mémoires sur les statuts, vol. I, p. 106 i
urm., n. XI.
2
În studiul De conflictum legem (inclus în lucrarea Ad pandectas) Jean Voet pledeaz
pentru stricta teritorialitate a legilor [în acest sens, G. Plastara, Manual de drept internaional
public, cuprinzând i o expunere a conflictelor de legi (Drept internaional privat)], Ed. All
Beck, Bucureti, 2004, p. 265.
3
Burgundus analizeaz în Ad consuetudines Flandriae, II, n. 7, p. 18 urmtoarea spe: o
persoan în vârst de douzeci de ani, domiciliat în Gand (a crui cutum o considera
minor) înstrineaz fr încuviinarea tutorelui imobile situate în Hainaut. Cutuma oraului
Hainaut permite înstrinarea imobilelor de ctre orice persoan care a împlinit douzeci de
ani, chiar fr încuviinarea tutorelui. S-a ivit problema care cutum se va aplica: cutuma
oraului Gand, ca lege a domiciliului dispuntorului sau cutuma oraului Hainaut, ca lege a
locului siturii bunurilor. Se prea c incapacitatea fiind o problem de statut personal,
trebuia s-l urmeze pe minor oriunde s-ar fi aflat i s atrag nulitatea actului de înstrinare
încheiat pe teritoriul oraului Hainaut. Totui, nu aceasta este soluia jurisconsultului
Burgundus. El distinge între convenia de vânzare-cumprare i vânzarea propriu-zis.
Minorul, incapabil dup cutuma domiciliului, nu s-a putut obliga personal prin actul de
înstrinare, iar terul cumprtor n-are nicio aciune personal împotriva lui. În schimb nu se
poate spune c vânzarea a rmas fr efect: dac vânzarea a urmat regulile oraului Hainaut
privind transmiterea dreptului de proprietate, atunci terul a devenit proprietar legitim. Din
acest punct de vedere, se aplic deci statutul real. Altfel spus, Burgundus declar personal
orice statut care d natere unei aciuni personale i real orice statut care d natere unei
aciuni reale. În convenia de vânzare-cumprare el distinge între obligaia contractual,
guvernat de cutuma domiciliului vânztorului i vânzarea propriu-zis, cârmuit de legea
locului siturii bunului imobil obiect al vânzrii-cumprrii.
4
G. Plastara, Manual de drept internaional public, cuprinzând i o expunere a conflic-
telor de legi (Drept internaional privat)..., p. 265.
82 Partea general
– legea strin poate fi înlturat dac aplicarea ei ar aduce atingere ordinii
juridice locale (cu alte cuvinte, dac ar periclita interesele burgheziei olan-
deze).
coala statutarilor olandezi a influenat primii autori anglo-saxoni.
Ideea de curtoazie, denumit comity în SUA, a fost reluat în Frana de
Boullenois, Froland i Foelix.
§ 4. Curentul personalist i universalist
A. coala personalist a lui Mancini (sec. al XIX-lea)
Mancini, exponentul doctrinei italiene a epocii a fost adeptul principiului

personalitii legilor. Profesor de drept internaional la Turin, el propune în
cursul inaugural din 1851 „cetenia ca fundament al dreptului internaional”1
i al soluionrii conflictelor de legi. Aceasta înseamn c fiecare stat apare ca
o sum de indivizi de aceeai ras, care vorbesc aceeai limb, au aceeai
religie i aceleai tradiii istorice. În sprijinul acestei idei, Mancini susine c
legile nu trebuie s fie „produsul arbitrar al suveranitii teritoriale”2, ci trebuie
s fie elaborate de cetenii fiecrui stat pentru cetenii acelui stat. Legile sunt
deci personale i nu reale.
Principiul personalitii legilor este limitat de câteva excepii:
– legea strin nu se aplic, atunci când contravine ordinii publice interna-
ionale, formul care cuprinde normele aplicabile pe un anumit teritoriu;
– în materie contractual prile pot desemna expres sau tacit o alt lege
decât lex patriae;
– din raiuni practice, locus regit actum guverneaz forma actului juridic
privit ca instrumentum.
În pofida imperfeciunilor (nu conine, de exemplu, norme de reglementare a
relaiilor între indivizi de naionaliti diferite), doctrina lui Mancini, a avut o
oarecare influen asupra legislaiilor europene. Codul civil italian din 1866 i
Codul civil spaniol din 1899 au prevzut c succesiunea, donaiile i testamen-
tele care au ca obiect bunuri mobile sunt supuse legii naionale a proprietarului.
B. Curentul universalist
a) Doctrina german
Reprezentanii cei mai de seam ai doctrinei germane sunt Frederic von
Savigny (1779-1861), Waechter i M. Schaefner.
1
J. Derruppé. op. cit., p. 62.
2
Savigny, mare romanist, a dedicat problemei aplicrii legilor în timp i
spaiu volumul VIII al Tratatului de drept roman. A privit dreptul roman nu
numai ca surs a legislaiilor europene moderne, ci i ca drept comun în statele
Germaniei, pentru domenii nereglementate prin ramuri de drept separate.
Principalele idei ale doctrinei lui Savigny:
– ideea comunitii juridice internaionale, în cadrul creia este posibil
aplicarea legii strine pe propriul teritoriu, sub condiia reciprocitii;
– metoda de soluionare a conflictelor de legi este analiza sediului fiecrui
raport juridic prin cercetarea naturii lucrului sau naturii acelui raport. Dup
Savigny, prile unui raport juridic accept în mod tacit s se supun legii în
vigoare pe teritoriul unde se gsete sediul raportului, determinat prin utilizarea
a dou prezumii:
a. prezumia de localizare a raportului de drept, în sensul c orice raport are
o legtur material în spaiu: persoanele fizice sunt localizate în spaiu prin
domiciliu, persoanele juridice prin sediu, obligaiile delictuale se localizeaz la
locul comiterii delictului, bunurile acolo unde sunt situate;
b. prezumia de supunere voluntar a prilor legii locului unde raportul de
drept îi are sediul;
– în materie contractual opereaz principiul autonomiei de voin, limitat
de cerina conformitii legii strine cu „ordinea public” local;
– temeiul aplicrii legii strine nu este curtoazia internaional, ci obligaia
juridic.
b) Doctrina lui Pillet. Pentru Pillet conflictul de legi este un conflict de suve-
ranitate care trebuie soluionat dup principiul respectrii suveranitii fiecrui
stat.
Suveranitatea absolut a legii se exprim prin generalitate (se aplic pe un
întreg teritoriu dat) i prin permanen (se aplic întotdeauna indivizilor de pe
un teritoriu i oriunde s-ar afla acetia în limitele acelui teritoriu).
Metoda sa este repartizarea legilor în categorii dup scopul lor. Funcia legii
este dubl: protecia individului i garantarea ordinii sociale. Dup scopul
urmrit, legea va avea un domeniu de aplicare extrateritorial (legi care vizeaz
protecia incapabilului) sau teritorial (regimul proprietii).
§ 5. Doctrina anglo-american (sec. XIX — XX)
A. Aspecte generale
Pân în secolul al XIX-lea în Anglia nu s-a format o doctrin în materia

dreptului internaional privat. Din practica instanelor a luat natere common
law (drept nescris, nscut pe calea precedentului judiciar). Pentru fiecare caz în
84 Partea general
parte instana aplica fie dreptul situaiei de fapt stabilite, fie elabora dreptul,
creând precedentul judiciar (situaii care excludeau conflictele de legi).
În secolul al XIX-lea Anglia preia ideile doctrinei americane i astfel se
formeaz doctrina englez de drept internaional privat.
Doctrina Statelor Unite ale Americii a fost construit pe formula comitas
gentium, care a devenit comity. Joseph Story este considerat „întemeietorul
doctrinei americane”1. I-au urmat Beale, Cook, D. Cavers, B. Currie, Ehrenzweig
i R. Leflar.
B. Trsturile doctrinei anglo-americane
– adopt principiul teritorialitii legilor: legea local guverneaz toate

raporturile juridice, iar legea personal este lex domicilii;
– recunoate, în virtutea formulei comity drepturile câtigate (vested rights):
instana nu aplic niciodat legea strin, dar recunoate drepturile i obliga-
iile nscute sub imperiul legii strine2;
– legea care determin calificarea este lex fori, chiar dac normele conflic-
tuale trimit la o lege strin (din acest motiv, instituia prescripiei aciunii în
justiie este considerat în dreptul anglo-american o problem de procedur
civil, în timp ce în dreptul altor state este o problem de drept material);
– principiul autonomiei de voin este admis în materie contractual.
C. Reprezentanii doctrinei anglo-americane
Joseph Story(1779-1845), judector la Curtea Suprem a Statelor Unite, a

scris în 1834 Commentaries on the conflicts between foreign and domestic
laws. Pleac de la teza teritorialist a lui Huber i dezvolt teoria comity, fiind
cel care descoper noiuni fundamentale cum sunt retrimiterea i ordinea
public3.
Joseph Beale : a fost adeptul „drepturilor câtigate” i al principiului
teritorialitii legii, la fel ca i Walter Cook, Ernest G. Lorensen, David Cavers.
Brainerd Currie: metoda sa are la baz analiza lui lex fori i a „interesului
guvernamental”. Lex fori se aplic întotdeauna, cu excepia cazurilor când una
dintre pri solicit aplicarea unei legi strine. În opinia lui Currie, conflictul de
legi este un conflict de interese, iar judectorul trebuie s stabileasc, în fiecare
caz în parte, dac statul strin are interes în aplicarea legii sale pe alt teritoriu.
Inconvenientul major al teoriei este dificultatea determinrii obiectivului vizat
de legiuitor atunci când pune problema aplicrii în cauz a dreptului strin. De
1
I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 80-81.
2
A se vedea G. C. Chesire, Private international law, ed. a VII-a, Londra, 1965, p. 27.
3
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., n. 73, p. 31.
asemenea, exist riscul de a se crea o confuzie între interesul statului i
interesele prilor.
David Cavers : dezvolt teoria principiului preferinei. Legea aplicabil în
caz de conflict nu va fi aleas dup circumstane de moment, ci inând cont de
anumite reguli. Prima regul propus de Cavers sun astfel: „Atunci când
regulile responsabilitii civile din statul cruia îi aparine autorul prejudiciului
prevd un criteriu de comportament sau un nivel de reparaie financiar mai
ridicat decât cel prevzut de legile statului unde a avut loc faptul prejudiciabil
sau unde se afl domiciliul fptuitorului, se vor aplica primele reguli, cel puin
atunci când între victim i autor nu sunt relaii atât de strânse încât problema
s fie supus legii care guverneaz aceast relaie”1.
Robert Leflar : metoda sa conciliaz „interesul guvernamental” cu cutarea
„relaiei celei mai semnificative”2. El propune cinci elemente care vor ghida
judectorul în soluionarea conflictului de legi: previzibilitatea rezultatului,
armonia relaiilor internaionale, simplificarea sarcinii judectorului, promo-
varea intereselor rii forului i aplicarea celei mai potrivite reguli.
§ 6. Doctrina modern i contemporan
Perioada care a urmat celui de-al doilea rzboi mondial s-a caracterizat
printr-o mai larg deschidere i înelegere a sistemelor de drept strine pe
fondul intensificrii studiilor comparative. Printre reprezentanii doctrinei amin-
tim pe: H. Batiffol, P. Lagarde, M. Mayer în Frana, Fr. Rigaux în Belgia, Kegel,
Beitzke, Raape, Jayne, Ferid în Germania, Lalive, Vischer, Von Overbech,
Keller, Siehr în Elveia.
Caracterele doctrinei:
– Tratatele internaionale dobândesc o importan tot mai mare în contextul
intensificrii relaiilor internaionale între state;
– Dispare clasica opoziie între dreptul privat i dreptul public;
– Metoda utilizat este studiul aprofundat al practicii judiciare din fiecare
stat i analiza comparativ a soluiilor date în diferite state;
– Se descoper importana unor probleme cum sunt: conflictul mobil de
legi, conflictul de legi în timp, conflictele interpersonale, normele de aplicaie
imediat;
– Apar tot mai multe norme de drept internaional privat, în special norme
de aplicaie imediat3.
1
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., n. 81, p. 33-34.
2
Ibidem, nr. 82.
3
Pentru un scurt istoric al dezvoltrii dreptului internaional privat în rile Române, a se
vedea D.A. Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 324-328.
TEORIA CONFLICTELOR DE LEGI
Seciunea 1. Calificarea i conflictul de calificri
§ 1. Noiune i definire
În cazul unui raport juridic cu element de extraneitate, pentru a afla ce lege

va cârmui efectele juridice ale acestuia trebuie s determinm cu care lege are
legtur raportul respectiv. Indicaia ne-o va da punctul de legtur care locali-
zeaz raportul juridic. Pentru a determina punctul de legtur, trebuie determi-
nat mai întâi coninutul su, adic raporturile juridice reglementate de norma
conflictual. În acest scop, se utilizeaz în dreptul internaional privat categorii
de legtur: bunuri, succesiuni, persoane, capacitate, procedur .a. Coninutul
acestor categorii difer de la un sistem de drept la altul. Altfel spus, una i
aceeai noiune nu are acelai coninut în diferite sisteme juridice naionale.
Un exemplu devenit clasic: prescripia aciunii în justiie este considerat în
dreptul englez ca fiind o problem de procedur, pe când în dreptul rilor de
pe continent este socotit o problem de drept material.
Problema calificrii a fost observat de Dumoulin, pus în discuie pentru
prima dat de Franz Kahn în 1891 sub numele de „conflicte latente”1 i a fost
reluat în 1897 de Bartin, într-un articol publicat în Journal du droit interna-
tional privé, reluat ulterior în Études de droit international privé.
S-a artat c a califica un fapt, o relaie, un raport înseamn a indica în care
din categoriile i noiunile juridice existente se încadreaz acestea spre a
deveni un anumit fapt juridic, raport juridic, act juridic2.
Calificarea3 este o operaiune logico-juridic de descifrare a sensului noiu-
nilor juridice care exprim coninutul i legtura normei conflictuale i, totoda-
t, este o interpretare a respectivelor noiuni în raport cu un sistem de drept4.
1
Fr. Kahn, Jherings. Jahrbücher, citat de Bartin în Doctrine des qualifications, Cours de
l’Académie de Droit International, 1930.I.569.
2
3
Pentru o cercetare monografic a instituiei, R.-B. Bobei, Calificarea i conflictul de
calificri, Ed. All Beck, Bucureti, 2005, p. 501.
4
A se vedea D.Al. Sitaru, Drept internaional privat..., p. 73-74.
Teoria conflictelor de legi 87
Acest demers de a defini o noiune în raport cu un sistem de drept se numete
calificare 1 . Este necesar îns a se distinge între legea dup care se face
calificarea i legea care rezult în urma calificrii.
Conflictul de calificri presupune situaia în care noiunile din coninutul
sau din legtura normei conflictuale au înelesuri diferite în cadrul sistemelor
juridice în prezen.
Sunt considerai factori care determin calificarea2: împrejurarea c noiu-
nile au sensuri diferite în sistemele de drept; împrejurarea c unele sisteme de
drept reglementeaz instituii juridice necunoscute altora (trust în dreptul englez
i Aufhebung în dreptul german); faptul c diferitele sisteme încadreaz situaii
similare în categorii deosebite (ruperea logodnei, de exemplu, ine fie de rs-
punderea delictual, fie de rspunderea contractual). De asemenea, metodele
utilizate pentru a ajunge la acelai rezultat sunt diferite.
Specificul instituiei calificrii în dreptul internaional privat este dat de
conflictul de calificri care necesit determinarea sensului unor concepte.
Prezentm în continuare câteva spee, citate în mod tradiional în lucrrile
de specialitate în materia calificrii.
Succesiunea maltezului3
Doi soi cu numele de Bartholo, cstorii în Malta, unde au avut primul
domiciliu conjugal, emigreaz în Algeria, unde soul dobândete imobile i
ulterior decedeaz. Vduva introduce aciune la instana francez, reclamând o
parte din imobile. Care este natura preteniilor sale?
Dup legea maltez, aceste pretenii erau considerate avantaj matrimonial
(efecte ale regimului matrimonial) i antrenau aplicarea legii malteze (ca lege a
primului domiciliu conjugal) care conferea vduvei un sfert din averea soului.
Dup legea francez, preteniile erau calificate ca drept succesoral i determi-
nau competena legii franceze (ca lege a locului siturii imobilelor) dup care
soiei supravieuitoare nu i se atribuie nimic4.
Problema care se pune este de a determina natura preteniilor i de a ti
dac în urma acestor operaii se aplic legea maltez sau legea francez. În
spe s-a fcut aplicarea legii franceze, astfel c cererea vduvei a fost respins.
1
Pentru un tablou general al opiniilor exprimate asupra noiunii de calificare. A se vedea
Rigaux, La théorie des qualifications en droit international privé, 1956; Sperduti, Sagii di
teoria generale del diritto internazionale privato, 1967, p. 22 i urm.
2
I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 84-85.
3
Cass. fr., 1re chambre civile 24 dec.1889; a se vedea aceeai spe în M. Ancel i
Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, Dalloz,
Paris, 1998, p. 61-69.
4
Uzufructul imobilului cuvenit soului supravieuitor a fost introdus în dreptul civil
francez prin legea din 9 martie 1891.
88 Partea general
Testamentul olandezului
Un olandez testeaz în Frana în forma olograf. Legea olandez interzice
aceast form a testamentului (art. 992 din Codul civil) în timp ce legea
francez o consider valabil. Acum intervine problema calificrii: caracterul
olograf al testamentului, considerat problem de form, va conduce la
aplicarea legii franceze, ca lege a locului redactrii sale i la aprecierea
testamentului ca fiind valabil. Dac dimpotriv, caracterul olograf este privit ca
o problem care ine de capacitate, se va aplica legea olandez, ca lex patriae
a testatorului, iar testamentul va fi nul. În spe s-a aplicat legea francez.
Aceast spe nu are decât o valoare istoric, întrucât rile de Jos au
ratificat în 1982 Convenia de la Haga din 5 octombrie 1961 asupra conflic-
telor de legi în materia succesiunilor, prin care se recunoate valabilitatea
testamentului olograf. Exemplul rmâne valabil îns pentru Portugalia, întrucât
un cetean portughez nu poate s testeze în form olograf nici chiar într-o
ar care admite ca valabil testamentul olograf1.
Cstoria grecului ortodox2

Un grec de religie ortodox se cstorete civil cu o femeie cetean
francez. Dreptul grec reglementeaz pentru valabilitatea cstoriei celebrarea
religioas a acesteia. Actul juridic al cstoriei va fi valabil dup cum va fi
calificat cerina cstoriei religioase. Dac va fi calificat ca i condiie de
form se va aplica legea francez, în calitate de lex loci celebrations i va fi
valabil; dac este calificat ca i condiie de fond atunci mariajul va fi nul,
întrucât se va aplica legea naional (dreptul grec).
Problema comun ridicat de aceste exemple este dup care lege trebuie s
aib loc operaia calificrii pentru a determina în final legea aplicabil. Speele
evoc împrejurarea c fiecare ar apreciaz natura juridic a unor instituii
dup o optic proprie.
Calificarea prezint importan pe planul dreptului internaional privat, cci
de felul cum se calific o relaie, un fapt, un raport depinde în cele din urm
soluia conflictului de legi. Pe de alt parte, soluionarea conflictului de califi-
cri este prealabil soluionrii conflictului de legi. De exemplu, o persoan
moare fr motenitori i las bunuri în strintate. Se ridic problema de a se
ti cui vor fi atribuite aceste bunuri i cu ce titlu. Vor reveni statului al crui
cetean era defunctul sau vor intra în patrimoniul statului pe teritoriul cruia
se gsesc bunurile? Va trebui s calificm dreptul statului asupra bunurilor
1
A se vedea art. 65 alin. (2), art. 210 din Codul civil portughez.
2
Cass. fr., 1re Chambre civile, 22 iunie, 1955 în Revue critique de droit international
privé, 1955.723; not de Batiffol; asupra acestei hotrâri a se vedea observaiile fcute de
Ancel i Lequette în Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international
privé..., p. 215-224.
vacante. Dac apreciem c dreptul statului asupra bunurilor vacante este un
drept de motenire, atunci bunurile respective vor reveni statului al crui
cetean era cel decedat. Dac îns aceste bunuri trec în patrimoniul statului ca
bunuri fr stpân, res nullius, ele trebuie atribuite cu acest titlu statului pe
teritoriul cruia se gsesc.
§ 2. Felurile calificrii
A. Calificarea primar i calificarea secundar
Calificarea primar este cea care determin legea competent, în sensul c

în funcie de felul în care se face calificarea depinde i legea competent s
guverneze raportul juridic respectiv. Calificarea primar se face dup lex fori.
Calificarea secundar este, practic, subsecvent calificrii primare i nu
influeneaz desemnarea legii aplicabile. Calificarea secundar intervine dup
ce s-a fcut calificarea primar i este o problem a legii interne; este dat de
lex causae. A determina dac un contract are caracter civil sau comercial este
o problem de calificare secundar.
B. Calificarea dat coninutului normei conflictuale i calificarea

dat legturii normei conflictuale
Distincia const în faptul c în cazul primei calificri se schimb însi

norma conflictual, iar în cazul celei de-a doua calificri se schimb legea
aplicabil.
§ 3. Legea dup care se face calificarea în dreptul român
În concepia Legii nr. 105/1992, calificarea se face dup legea forului. Când
determinarea legii aplicabile – statueaz art. 3 – depinde de calificarea ce
urmeaz s fie dat unei instituii de drept sau unui raport juridic, se ia în
considerare calificarea juridic stabilit de legea român.
Pot fi fcute dou remarci: în primul rând, termenul „instituie de drept”
trebuie interpretat lato sensu, incluzând i noiunile juridice, iar în al doilea
rând, excepiile de la art. 3 sunt de strict interpretare. De asemenea, potrivit
art. 159 alin. ultim din Legea nr. 105/1992, calificarea unei probleme ca fiind
de drept procedural sau de drept material se face dup legea român.
Aplicarea regulii privind calificarea dup legea forului este soluia adoptat în
majoritatea sistemelor de drept. Se pot aduce urmtoarele argumente în sprijinul
acestei teze, fr a se putea spune c soluia este la adpostul oricror critici:
90 Partea general
– normele de drept internaional privat aparinând forului sunt norme
naionale, astfel c i calificrile avute în vedere de legiuitor sunt tot cele ale
sistemului de drept naional;
– calificarea dup legea forului se impune în mod logic: pân nu se
soluioneaz conflictul de calificri, nu se poate cunoate sistemul de drept
aplicabil1.
§ 4. Excepii de la calificarea lex fori
Calificarea dat de pri

În materiile în care funcioneaz lex voluntatis, prile pot determina ele
însele coninutul noiunilor utilizate într-un contract, fr a putea defini ele
însele actul juridic încheiat2.
Calificarea legal
Atunci când anumite norme de drept internaional privat incluse în legi
interne sau în tratate internaionale interpreteaz anumite noiuni cu care
opereaz, sensul acelor noiuni este cel dat de normele respective.
Calificarea secundar
Intervenind dup ce legea aplicabil a fost determinat, calificarea secun-
dar este o problem de drept intern i se face dup lex causae.
Calificarea noiunilor din norma conflictual strin, în caz de retrimitere
În msura în care se admite retrimiterea, trebuie admis c i calificarea
noiunilor din norma conflictual care retrimite se face dup aceast lege.
Calificarea instituiilor juridice necunoscute în ara forului
Unele sisteme de drept reglementeaz instituii care nu-i gsesc corespon-
dent în statul forului. Acesta este cazul instituiilor trust 3 din dreptul anglo-
saxon 4 i Aufhebung 5 din dreptul german. Aceste noiuni se calific potrivit
sistemului de drept strin care le reglementeaz.
1
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 88-89; D.Al. Sitaru, op. cit., p. 78.
2
3
The trust este raportul în virtutea cruia o persoan numit settler transmite un lucru
alteia numite trustee, cu obligaia pentru aceasta din urm s dispun în folosul unui ter
beneficiar, desemnat de settler. A se vedea D. Hayton, Trusts in EU private international law,
în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 267-283.
4
A se vedea R. Crone, Liberalités, institutions contractuelles et trust à l’épreuve du droit
international privé, în Les Petites Affiches, nr. 62 din 28.03.2001, p. 54; B. Chappuis,
«Trust» et fiducie en Suisse, în Recueil Dalloz, 2007, p. 1648.
5
Aufhebung desemneaz cauze de desfacere a cstoriei care au existat înainte de
încheierea acesteia, ocupând un loc între cauzele de divor, care sunt ulterioare încheierii
cstoriei i cauzele de nulitate, care sunt anterioare sau concomitente încheierii cstoriei.
Seciunea a 2-a. Retrimiterea
§ 1. Generaliti
Normele conflictuale au caracter naional întrucât sunt creaia legiuitorului

sau jurisprudenei fiecrui stat în parte. Din particularitile fiecrui sistem
naional de drept internaional privat decurge consecina diversitii normelor
conflictuale care pot da natere la dou tipuri de conflicte ale normelor
conflictuale1.
a. Conflictul pozitiv. Într-o situaie juridic dat, fiecare dintre normele
conflictuale în prezen atribuie competena propriei legi interne. Cu titlu de
exemplu, un cetean german cu ultimul domiciliu în Frana moare în aceast
ar lsând o avere mobiliar. Se pune problema crei legi va fi supus succe-
siunea: legii germane, ca lege naional a defunctului sau legii franceze, ca
lege a statului pe al crui teritoriu a avut ultimul domiciliu? Norma conflictual
german atribuie competena legii naionale a defunctului, deci legii germane
ce reglementeaz materia succesiunilor. Dimpotriv, dac se va ivi în faa unui
tribunal francez, acesta va face aplicarea legii interne, întrucât norma
conflictual francez supune succesiunea mobiliar legii ultimului domiciliu al
defunctului.
Conflictul pozitiv exclude retrimiterea.
b. Conflictul negativ. Fiecare dintre normele conflictuale naionale se decla-
r necompetent în reglementarea unui raport juridic cu element de extra-
neitate i trimite la sistemul de drept al celuilalt stat ori la dreptul unui stat ter.
Aceast situaie d natere retrimiterii. Astfel, statutul personal al unui englez
domiciliat în Frana este supus legii sale naionale, adic dreptului englez.
Norma conflictual englez desemneaz, ca lege competent în materie, legea
francez ca lege a domiciliului. Dac litigiul apare în faa judectorului fran-
cez, acesta va urma propria norm conflictual care îl trimite la dreptul englez,
care la rândul su retrimite la dreptul francez. Spunem c dreptul forului
admite retrimiterea coninut în norma conflictual strin.
Conflictul negativ este prima condiie a existenei retrimiterii2. A doua con-
diie este ca dreptul forului s admit retrimiterea, adic s trimit la întregul
1
Ideea de a prezenta comparativ conflictul pozitiv i conflictul negativ al normelor
conflictuale se datoreaz lui Anzilotti (a se vedea Studi critici di diritto internazionale
privato, 988, p. 241 i urm.).
2
Pentru definirea retrimiterii fcându-se apel la noiunea de conflict negativ de legi, a se
vedea F.-X. Moriste, Le renvoi de proximité, în Recueil Dalloz, p. 1726.
92 Partea general
sistem de drept strin, inclusiv la normele sale conflictuale (nu doar la normele
materiale ale dreptului strin)1.
§ 2. Definirea noiunii
Retrimiterea este acea instituie a dreptului internaional privat provocat de

conflictul negativ dintre normele conflictuale în coliziune cu privire la un
raport juridic cu element de extraneitate, în sensul c fiecare norm conflic-
tual confer celeilalte competena de a cârmui raportul juridic respectiv2. În
doctrina francez s-a afirmat c „marea problem a momentului nu este aceea
de a ti dac retrimiterea trebuie admis, ci de a ti când trebuie admis”3.
Termenul retrimitere a fost folosit pentru prima dat într-un proces celebru
în Frana – „Cazul Forgo”. Ulterior, a fost utilizat chiar i pentru ipoteza în care
lex fori nu trimite înapoi, deci nu retrimite, ci trimite mai departe, la legea unei
alte ri. De exemplu, un cetean danez are domiciliul în ara noastr.
Articolul 11 din Legea nr. 105/1992 (norma conflictual român) prevede c
statutul personal al acestuia este cârmuit de legea danez, ca lege naional. În
acelai timp, norma conflictual danez stabilete c lex personalis este lex
domicilii, deci statutul personal al ceteanului danez domiciliat în strintate
este cârmuit de legea român, ca lege a domiciliului. Se pune întrebarea de
care lege ascult judectorul român: de legea român, care îi ordon s aplice
legea danez sau, dimpotriv, pentru c legea român îi ordon s aplice legea
danez va asculta de aceasta din urm lege i va aplica legea român?
Retrimiterea presupune atitudini diferite din partea normelor conflictuale în
prezen: una se declar pentru aplicarea legii naionale, iar cealalt pentru
aplicarea legii domiciliului.
Când judectorului i se indic s aplice legea strin, aceast indicaie
poate fi îneleas în dou feluri:
1) în sensul de a aplica dreptul material intern al rii strine i fr a se ine
seama de normele de drept internaional privat al sistemului de drept respectiv;
2) în sensul de a considera legea strin în ansamblul su de drept, cuprin-
zând inclusiv normele conflictuale.
Dac aceste norme retrimit la legea forului, trebuie s se aplice aceast din
urm lege. În aceast situaie, se accept retrimiterea i deci se va aplica legea
forului. Atunci când trimiterea se face la întregul sistem de drept strin, ea
poate da natere la retrimitere, pe când dac se face numai la dreptul substan-
1
A se vedea D.Al. Sitaru, Drept internaional privat..., p. 85-86.
2
Cu privire la particularitile mecanismului retrimiterii, a se vedea S. Deleanu, op. cit.,
p. 135-141.
3
E. Agostini, Renvoyer, choisir, qualifier, în Recueil Dalloz, 1998, p. 406 i urm.
ial strin, retrimiterea este exclus. Retrimiterea este un mijloc de tehnic
juridic menit s justifice aplicarea legii forului în locul legii strine.
Prezentm în continuare spea Forgo, reprezentativ în materia retrimiterii.
Un copil bavarez din afara cstoriei, Forgo, nscut în Bavaria, triete în
Frana de la vârsta de 5 ani. El moare la Pau la vârsta de 68 de ani, lsând o
important succesiune mobiliar pentru care nu a întocmit testament. Rudele
colaterale dup mam au introdus petiie de ereditate în faa instanei franceze.
Dup legea francez, dezbaterea succesiunii se fcea dup normele de drept
de la ultimul domiciliu al defunctului. Domiciliul legal sau de drept al lui de
cuius rmânea în Bavaria, pentru c în Frana nu a întocmit formalitile pentru
stabilirea unui domiciliu legal. Legea francez a trimis aadar la legea bava-
rez. Potrivit acesteia din urm, succesorilor colaterali dup mam le revenea o
parte din motenire. Petiia de ereditate a fost admis de Curtea de la Bordeaux,
dar în recursul statului francez – reprezentat de Administraia domeniilor – s-a
constatat c norma conflictual bavarez supune succesiunea mobiliar domi-
ciliului de fapt, retrimiând la legea francez. Curtea de Casaie francez a
acceptat retrimiterea i a aplicat legea material francez dup care succesiu-
nea era considerat vacant i, în consecin, a fost atribuit statului francez1.
§ 3. Formele retrimiterii
Retrimiterea este de dou feluri:

a) retrimiterea de gradul I (retrimiterea simpl sau trimiterea înapoi) exist
atunci când norma conflictual a forului desemneaz drept competent dreptul
strin a crui norm conflictual, la rândul su, atribuie competena dreptului
forului;
b) retrimiterea de gradul II (retrimiterea complex sau dubla retrimitere)
exist când norma conflictual strin aplicabil în virtutea normei conflictuale
a forului atribuie competena dreptului unui stat ter2.
1
Cass. fr., 1re ch. civ., 24 iunie 1878, în B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la
jurisprudence française de droit international privé..., p. 53-60. Într-un studiu din 1891
(Gesetzeskollisionem, Ein Beitrag zur Lehre des internationalem Privatrechts, p. 10) Kahn
punea problema retrimiterii plecând de la o hotrâre a unui tribunal german din 16
octombrie 1895, relativ apropiat de spea Forgo. Este vorba despre succesiunea unui
cetean din Wurtemberg, domiciliat în Marele Ducat de Sade. Dup legea Ducatului, ca
lege a forului, succesiunea era supus legii naionale, iar dup legea din Wurtemberg, legii
domiciliului. Curtea de Apel din Karlsruhe a aplicat legea Ducatului Bade, motivând c
„dreptul din Wurtemberg retrimite judectorul la dreptul Ducatului Bade”, a respins revi-
zuirea hotrârii întrucât dreptul din Wurtemberg a atribuit competena unui drept strin,
întocmai ca i când dispoziiile strine s-ar fi integrat în dreptul wurtemburghez.
2
S-a artat în literatura de specialitate francez c termenul de „retrimitere” – renvoi nu
este satisfctor. Cuvântul „retrimitere” evoc un retur la expeditor, ceea ce nu este cazul la
94 Partea general
§ 4. Temeiul retrimiterii
În doctrin s-au formulat mai multe teorii privind temeiul retrimiterii.
A. Retrimiterea ca soluie logic necesar
Expunerea tezei. Fundamentul comun al tuturor teoriilor care consider

retrimiterea ca soluie necesar i consecin logic a conflictului de legi
pornesc de la ideea c legea strin nu trebuie aplicat împotriva voinei
statului care a edictat-o. A aplica, de pild, legea englez statutului personal al
ceteanului englez domiciliat în Frana înseamn a aduce atingere suvera-
nitii Angliei prin aplicarea unei legi care nu exist (întrucât nicio lege englez
nu reglementeaz starea i capacitatea englezului domiciliat în afara Angliei).
Acest argument poate fi folosit îns i împotriva retrimiterii, întrucât ceea ce
este valabil pentru legea strin este valabil i pentru legea forului. Admiterea
retrimiterii ar însemna c legea forului cedeaz în faa legii strine (abdicarea
suveranitii statului forului).
Teza a fost combtut în doctrin, afirmându-se c dreptul internaional
privat al fiecrei ri delimiteaz – în lipsa unui drept internaional suveran –
competena diferitelor legi naionale i exprim „alegerea celui mai bun
aranjament al competenelor legislative în relaiile internaionale”1.
Variante ale tezei:
a. Retrimiterea – delegaie. Potrivit acestei concepii, retrimiterea este conse-
cina aplicrii directe i necesare a normelor conflictuale strine, care formeaz
un tot indivizibil cu dreptul intern. Retrimiterea rezult dintr-o delegare de
competen din partea normei conflictuale a forului în favoarea sistemului de
drept strin2. Indivizibilitatea normelor conflictuale i a normelor interne este
valabil i pentru dreptul forului. Ipotetic, cel puin în cazul retrimiterii simple,
legea forului retrimite la dreptul strin care o desemneaz competent, într-un
continuu „du-te-vino”. Aceast obiecie a fost numit generic „obiecia cercului
vicios”3.
b. Teoria tribunalului strin sau dubla retrimitere a fost propus i aplicat în
Anglia fiind promovat de Dicey. Instana forului trebuie s judece ca i cum
s-ar afla în statul strin la a crui lege face trimitere proprie norm conflictual.
dubla retrimitere. Este preferabil, s-a spus, terminologia anglo-saxon, care vorbete de
„remisiune” – remission – pentru retrimiterea simpl i „transmisiune” transmission – pentru
dubla retrimitere.
1
J. Derruppé, Droit international privé..., p. 75.
2
Retrimiterea – delegaie este concepia clasic în dreptul francez.
3
În alt exprimare a fost numit „tenis internaional” sau „camer de oglinzi” (a se vedea
J. Derruppé, op. cit., p. 75).
Judectorul va aplica legea material a forului, dar nu ca urmare a retrimiterii,
ci ca urmare a trimiterii normei conflictuale strine. Rezultatul este îns acelai
ca i în cazul retrimiterii. În situaia în care cererea introductiv de instan a
fost înmânat pârâtului pe teritoriul Angliei, unde se afla întâmpltor (deci
litigiul are legtur cu alt sistem de drept), judectorul englez trebuie s proce-
deze la judecat întocmai ca i judectorul statului strin1. Urmându-se raio-
namentul oferit de foreign court theory sau foreign court doctrine s-a propus
sintagma „ordine juridic competent”2. Astfel, o situaie juridic internaional
dat va fi apreciat în statul forului prin prisma regulilor de drept internaional
privat (norme privind competena, conflictele de legi .a.) aparinând ordinii
juridice competente (cea desemnat ca atare de dreptul forului).
Teza dublei retrimiteri nu este îns util din punct de vedere practic. Pentru
ilustrarea împrejurrii c, recurgând la dubla retrimitere, instana va ajunge la
acelai rezultat ca i când ar accepta retrimiterea simpl, expunem spea Re
Ross, soluionat de tribunalele din Anglia3. O femeie, cetean englez, domi-
ciliat în Italia (atât dup legea englez, cât i dup legea italian) a redactat un
testament prin care l-a exclus de la motenire pe fiul su. Clauza testamentar
care îl privea pe acesta era valabil potrivit legislaiei engleze, dar nu era
considerat valabil conform prevederilor legii italiene, care îl privea pe fiu ca
motenitor rezervatar. Precizarea necesar este c legea italian nu admite
instituia retrimiterii. Instana englez, în faa creia a fost dedus litigiul, a apli-
cat urmtorul raionament: norma conflictual englez supune motenirea
mobiliar legii legii italiene, ca lege a domiciliului; norma conflictual italian
supune motenirea bunurilor mobile legii engleze, ca lege naional a defunc-
tului; norma de conflict englez trimite la norma conflictual italian, care nu
accept retrimiterea. În consecin, instana englez a fcut aplicarea propriei
legi, în acelai mod cum ar fi procedat i instana italian i a respins aciunea
copilului, apreciind c testamentul este valabil4.
c. Retrimiterea subsidiar reglementat. De vreme ce dreptul strin atribuie
competena oferit de dreptul forului unui alt sistem de drept, atunci se va
recurge la o norm conflictual subsidiar, aplicabil în locul normei conflic-
tuale normal competente. Aceast construcie teoretic evit obiecia cercului
1
A se vedea, pentru analiza teoriei, Ph. Francescakis, La théorie du renvoi et les conflits
de systèmes en droit international privé, Sirey, Paris, 1958, p. 105; P. Lagarde, Le principe
de la proximité. Cours de l’Académie de Droit International, v. 196, p. 92, n. 84.
2
Picone, Il rinvia all’ordinamento competente nel diritto internazionale privata, în
Rivista di diritto internazionale privata, 1981, p. 309; Ordinamento competente e diritto
internazionale privata, 1989.
3
A se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 98, nota 1; N. Diaconu, op. cit.,
p. 88, nota 86.
4
Cu privire la alte spee în care s-a fcut aplicarea foreign court theory, a se vedea
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 98-99 (speele Re Annesley, Armitage v. A.-G.).
96 Partea general
vicios, dar face loc incertitudinii, întrucât omite a preciza care este norma
subsidiar.
B. Retrimiterea ca soluie util din punct de vedere practic
Aceast tez se mulumete s justifice retrimiterea prin avantajele practice

pe care le ofer. Reinem doar câteva argumente mai importante invocate în
sprijinul tezei:
a. retrimiterea se justific prin faptul c face posibil armonizarea soluiilor
la nivel internaional;
b. în cazul retrimiterii de gradul II, chiar dac se ajunge la o succesiune de
retrimiteri, finalitatea instituiei este atins atunci când un stat ter se declar
competent. De altfel, i succesiunea retrimiterilor este limitat pentru c i
punctele de legtur sunt în numr limitat.
Explicaia propus. Temeiul retrimiterii este norma conflictual a forului,
întrucât norma conflictual strin care dispune retrimiterea nu se aplic în
temeiul autoritii proprii, ci pentru c aa dispune norma conflictual a foru-
lui. În mod corect, s-a observat c aceast explicaie difer de o delegare în
favoarea unei legi strine eventual aplicabile, fr ca aceast lege s aib
cunotin de o asemenea abilitare1.
§ 5. Retrimiterea în dreptul internaional privat român
A. Retrimiterea de gradul I
Regula admiterii retrimiterii de gradul I este consacrat în art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 105/1992: dac legea strin, determinat potrivit normelor conflic-
tuale române, retrimite la dreptul nostru se aplic legea român, afar de cazul
în care se prevede în mod expres altfel.
În urma retrimiterii simple se va aplica legea material român, dar ca
urmare a acceptrii retrimiterii de ctre dreptul român i nu în baza voinei
exprimate în legea strin. S-a artat2 c retrimiterea este admis i în litigiile
de dreptul comerului internaional.
Argumentarea tezei:
– retrimiterea de gradul I se raporteaz la dreptul strin ca sistem unitar de
drept care include i normele conflictuale. Motivul de ordin practic ar consta în
aceea c retrimiterea funcioneaz aproape întotdeauna în favoarea legii
forului, aa încât ara instanei sesizate nu are decât de câtigat. Din punct de
1
A se vedea în acest sens I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 106.
2
A se vedea, pentru detalii, D.Al. Sitaru, Drept internaional privat..., p. 87.
vedere teoretic exist o strâns legtur între legea material strin i norma
conflictual strin (care s-ar nesocoti dac trimiterea s-ar înelege ca fiind
fcut numai la legea material).
– trimiterea fcut de norma conflictual a forului nu oblig în nici un fel
legea strin s se aplice: dac dreptul strin refuz competena i retrimite prin
propria norm conflictual la dreptul forului, aceast retrimitere trebuie
acceptat. Altfel, ar însemna c se admite aplicarea legii strine într-o materie
în care ea însi se declar necompetent;
– retrimiterea simpl asigur executarea hotrârilor judectoreti. S-a spus
c doar acceptându-se retrimiterea se poate da eficien hotrârilor judec-
toreti, cu argumentul c dintre toate rile în care s-ar putea invoca efectele
hotrârii cea mai mare probabilitate exist pentru ara cu a crei lege raportul
juridic respectiv are legtur prin elementul su strin1;
– retrimiterea de gradul I este un mijloc de coordonare a sistemelor de drept
în prezen: se respect ambele sisteme de drept, în sensul c normele conflic-
tuale ale ambelor state sunt deopotriv aplicate.
Excepiile de la regula aplicrii retrimiterii de gradul I. Legea nr. 105/1992
reglementeaz cazurile în care, prin excepie, nu este admis retrimiterea de
gradul I.
O asemenea excepie exist în materie contractual, unde funcioneaz
principiul lex voluntatis. Conform art. 73 din Legea nr. 105/1992 contractul
este supus legii alese prin consens de pri. Potrivit art. 85, legea strin
aplicabil contractului, în temeiul prezentului capitol, cuprinde dispoziiile
sale de drept material, în afar de normele ei conflictuale. Articolul 85 se
aplic condiiilor de fond, de form i de publicitate ale contractului, precum i
tipurilor speciale de contracte (vânzare-cumprare, intermediere .a.).
S-a artat c exist o puternic prezumie c prile, optând pentru o lege
strin aplicabil contractului, au dorit s li se aplice dreptul material strin, iar
nu i normele conflictuale ale acestuia, care le-ar putea supune riscului de
trimitere la dreptul altui stat 2 . În lipsa alegerii unei legi care s guverneze
contractul, atunci când legea aplicabil se determin printr-o localizare obiec-
tiv a contractului (art. 77 i urmtoarele din Legea nr. 105/1992) – arat în
continuare acelai autor – retrimiterea este înlturat întrucât este incompa-
tibil cu art. 77, conform cruia contractul este supus legii statului cu care
prezint legturile cele mai strânse.
În mod asemntor, dreptul francez recunoate, aa cum vom arta în cele
ce urmeaz, retrimiterea de gradul I. Soluia a fost înc o dat afirmat, restric-
tiv i în termeni fermi, de dat relativ recent, în materia succesiunii imobiliare.
Menionm spea în rezumat: motenirea unui cetean francez a fost deschis,
1
2
A se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 89.
98 Partea general
potrivit regulii ultimului domiciliu, în Frana. Cei trei motenitori erau doi copii
i a doua soie, cetean american. La cererea acesteia din urm, Curtea de
Apel a dispus demararea operaiunilor de inventariere i partaj succesoral,
însrcinând un notar s întocmeasc un plan de împreal, care s aib în
vedere toate mobilele i imobilele defunctului, situate atât în Frana, cât i în
strintate. Curtea de Casaie francez1 a cenzurat hotrârea, întrucât, statuând
astfel, fr a aplica, la nevoie din oficiu, norma conflictual care d compe-
ten legii strine a legii locului siturii imobilelor i fr a cerceta dac aceast
lege strin nu retrimite la legea francez, ca lege a ultimului domiciliu al
defunctului, Curtea de Apel a înclcat dispoziiile art. 3 din Codul civil francez2.
Nu putem omite a preciza c, în mod izolat, instanele franceze au acceptat
i retrimiterea de gradul II3.
B. Retrimiterea de gradul II
Dreptul român nu admite retrimiterea de gradul II. Articolul 4 alin. (2) din
Legea nr. 105/1992 statueaz: „Retrimiterea fcut de legea strin la dreptul
altui stat este fr efect”. În situaia în care norma conflictual român trimite la
un sistem de drept strin, iar norma conflictual strin trimite mai departe, la
dreptul unui stat ter, se va aplica legea material a statului la care trimite
norma conflictual român.
§ 6. Retrimiterea în dreptul francez
Legislaia francez nu reglementeaz instituia retrimiterii. Aceasta a

fost introdus în Frana pe cale jurisprudenial. Curtea de Casaie
francez a fost constant în pronunarea unor hotrâri care admit
retrimiterea, în special retrimiterea de gradul I: cazul Forgo, speele Soulié4,
Ben Attar 5, de Marchi 6 în materia succesiunii mobiliare; speele Birchall 7,
1
Cass. fr., Civ, 1re, 20.06.2006, nr. 05-14.281, citat dup P. Courbe, F. Jault-Seseke,
Droit international privé, janvier 2006-février 2007), Panorama jurisprudence, în Recueil
Dalloz, 2007, p. 1751 i urm.
2
A se vedea art. 3, în Code civil, în Recueil Dalloz, Paris, 1999, p. 8.
3
Spre exemplu, în spea Moussard (Civ., 1re, 21.03.2000, în Recueil Dalloz, 2000,
Jurisprudence, p. 539).
4
Cass. fr., 1re Chambre civile, 9.03.1910, în Journal du droit international privé, în
R.C.D.I.P., 1910.870.
5
Cass. fr., 1re Chambre civile, 7.11.1933, în R.C.D.I.P., 1934.440, not de Niboyet.
6
Cass. fr., 1re Chambre civile, 7.03.1938, R.C.D.I.P., 1938.472, not de Baltifol, Clunet,
1938.784.
7
Cass. fr., 1re Chambre civile, 10.05.1939, în Clunet, 1940-1945.107.
Sommer1, Bradford2, Zagha3, Patino4 în materia divorului, filiaiei i formei de
celebrare a cstoriei i, chiar în materia societilor comerciale prin Afacerea
Bncii Otomane5.
În jurisprudena francez admiterea retrimiterii este regula, iar excluderea ei
este excepia6.
În lipsa unei reglementri legale, retrimiterea face obiectul disputelor doctri-
nare, atât sub aspectul admiterii sau respingerii, cât i sub aspectul funda-
mentului instituiei. Teza clasic este cea a retrimiterii-delegare de competen
acordat dreptului strin de ctre dreptul forului. Criticii acestei teorii propun noi
concepii, dintre care le vom expune pe cele reprezentative7 în spaiul francez.
a. Concepia Lerebours-Pigeonnière8 are în vedere necesitatea punerii de
acord a diverselor sisteme de drept internaional privat în virtutea prezumiei
existenei „comunitii de vederi”9. Astfel, când norma conflictual strin se
declar necompetent într-o materie trebuie gsit o alt norm conflictual
subsidiar, care poate fi aplicat. Lerebours-Pigeonnière interpreteaz refuzul
de aplicare al legii strine ca o reflectare în norma forului a lipsei comunitii
de vederi; consecina este necesitatea modificrii concepiei forului asupra
problemei în discuie.
S-a reproat acestei concepii faptul c nu indic norma subsidiar aplicabil
sau cel puin criteriile de determinare i risc s genereze false ipoteze de
retrimitere.
b. Concepia Niboyet10. Punctul de plecare este acelai ca i la Lerebours-
Pigeonnière: norma conflictual a forului atribuie competena legii strine i
înregistreaz refuzul acesteia de a se aplica într-o anumit materie. Dup
Niboyet, într-o asemenea situaie se va aplica întotdeauna legea forului, ca i
atunci când legea strin ar fi înlturat în virtutea ordinii publice, deoarece nu
1
Cass. fr., 1er Chambre civile, 8.12.1953, în R.C.D.I.P., 1955.133, not de Motulsky.
2
Cass. fr., 1re Chambre civile, 1.04.1954, în Bulletin civil, 1954.11.101.
3
Cass. fr., 1re Chambre civile, 15.06.1982, în R.C.D.I.P., 1983.300.
4
Cass. fr., 1re Chambre civile, 15.05.1963, în R.C.D.I.P., not de Lagarde, Journal du
droit international, 1963.1016, not de Malaurie.
5
Paris, 19.03.1965, în Journal du droit international, 1966.118, not de Goldman;
R.C.D.I.P., 1967.85, not de Lagarde.
6
În dou hotrâri ale Curii de Casaie franceze a fost refuzat retrimiterea în materia
regimului matrimonial: Cass. fr., 1re Chambre civile, 27.01.1969, în Journal du droit interna-
tional, 1969.644, not de Ponsard; R.C.D.I.P., 1969.710, not de Derruppé, spea Lardans i
Cass. fr., 1re Chambre civile, 1.02.1972, în R.C.D.I.P., 1972, 644.
7
8
P. Lerebours-Pigeonnière, Observations sur la question du renvoi în Journal du droit
international, 1924, p. 877.
9
10
Niboyet, Traité de droit international privé français, v. III, n. 10-14 i urm., p. 171 i urm.
100 Partea general
este posibil ca un raport juridic care are o oarecare tangen cu statul forului s
rmân nereglementat.
Recunoscându-i-se meritul simplicitii, soluia a fost criticat sub câteva
aspecte: exclude retrimiterea de gradul II i posibilitatea interpretrii normei
conflictuale strine, iar aplicarea subsidiar sistematic a lui lex fori nu
contribuie la armonizarea soluiilor pe plan internaional. De asemenea, returul
sistematic la lex fori poate supune raportul juridic legii unei ri cu care acesta
n-are alt legtur decât prin competena de jurisdicie.
c. Concepia Batiffol1 pleac de la o cu totul alt premis. inând seama de
structura diferit a sistemelor juridice naionale; legiuitorul are în vedere, în
chiar momentul elaborrii legii, o eventual coordonare a normei conflictuale
a forului cu norma conflictual strin. Aceast coordonare este de natur a
conduce la rezolvarea „conflictului de suveraniti”2 într-un mod acceptat de
ambele sisteme de drept în prezen.
Batiffol explic aplicarea normei conflictuale strine în virtutea faptului c
aceasta a fost desemnat de norma conflictual a forului. Aplicarea normei
strine nu are deci semnificaia unei abdicri de la suveranitate din partea
statului forului. Autorul consider utile atât retrimiterea simpl, cât i retri-
miterea de gradul II3.
§ 7. Retrimiterea în dreptul elveian4
Instituia retrimiterii este reglementat la nivel federal prin Legea cu privire

la reglementarea raporturilor de drept internaional privat din 18 decembrie
1987, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989.
Art. 14 din lege restrânge câmpul de aplicare a retrimiterii la trei ipoteze
expres reglementate:
1. în materia strii civile este admis doar retrimiterea de gradul I [art. 14
alin. (2)];
2. în privina numelui persoanei domiciliate în strintate sunt admise
ambele forme ale retrimiterii [art. 37 alin. (1)];
3. în materia succesiunii persoanei care a avut ultimul domiciliu în strin-
tate se admite i retrimiterea simpl i dubla retrimitere [art. 91 alin. (1)].
1
H. Batiffol, P. Lagarde, Droit international privé, 1993, tome I, ed. a VIII-a, n. 304-308,
p. 497-503.
2
Ibidem.
3
Asupra problemei retrimiterii de gradul II, a se vedea F. Hage-Chahine, Les conflits de
lois dans l’espace et dans le temps en matière de prescription, Paris, 1977; Lewald, La
théorie du renvoi, Cour de l’Académie de la Haye 1925, IV, 531; P. Louis-Lucas, Vue
simplifiée du renvoi, în R.C.D.I.P., 1964.1.
4
A se vedea Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 141.
§ 8. Alte sisteme de drept
Retrimiterea a fost admis în practica instanelor engleze, canadiene,

belgiene1, germane. i unele legislaii au consacrat retrimiterea, cum este cazul
în Austria2, Israel, Polonia3, Portugalia4, Turcia5, Spania6, Ungaria i Japonia. În
schimb, retrimiterea nu este admis în Grecia, Italia, Brazilia7, Olanda, Siria,
Egipt, Quebec8.
§ 9. Retrimiterea în convenii internaionale
Numeroase convenii internaionale consacr retrimiterea. Este cazul Con-

veniilor de la Haga anterioare primului rzboi mondial, Codului Bustamante,
Conveniilor de la Geneva adoptate în anii 1930 i 1931, Conveniei de la
Haga din 15 iunie 1955 cu privire la retrimitere în caz de conflict între legea
naional i legea domiciliului.
În schimb, Conveniile încheiate recent la Haga exclud retrimiterea. Aceast
poziie a fost explicat prin aceea c existând multe state-pri care nu admit
retrimiterea, aceasta nu le poate fi impus pe calea dreptului convenional9.
Dintre conveniile la care este parte ara noastr intereseaz Convenia de la
Washington din 18 martie 1965 (ratificat de România în 1975) cu privire la
reglementarea diferendelor relative la investiii între state i persoane ale altor
state. Aceast convenie admite retrimiterea. De asemenea, Convenia cu
privire la transporturile internaionale feroviare din 9 mai 1980 (la care
România a aderat în 1983) admite retrimiterea.
1
Curtea de Casaie a Belgiei, 9.03.1882; Bruxelles, 23.08.1957, în Journal du droit
international, 1963.1046.
2
Legea din 15 iunie 1978, art. 5.
3
Legea din 12 noiembrie 1965, art. 4 (a se vedea i Sosniak, Précis de droit international
privé polonais, 1976, p. 46 i urm.).
4
Retrimiterea este admis în ambele forme, dar restrictiv în materia statutului personal i
cu condiia s nu conduc la invalidarea unui act sau la neligitimitatea unei situaii care, în
lipsa aplicrii retrimiterii ar fi valid sau respectiv, legitim.
5
Legea din 20 mai 1982, art. 2 i 3.
6
Decretul-lege din 31 mai 1974, art. 12 i 2.
7
Legea din 4 septembrie 1942.
8
Legea din 18 decembrie 1991, art. 3080.
9
102 Partea general
Seciunea a 3-a. Cazurile în care legea strin competent

nu se aplic (ordinea public i frauda la lege)
§ 1. Generaliti
Aplicarea legii strine normal competente conform normelor conflictuale

poate fi refuzat de ctre instana de judecat dac legea strin respectiv
contravine principiilor fundamentale ale ordinii juridice a rii forului sau dac
a devenit competent prin fraud.
Potrivit dispoziiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 105/1992, aplicarea legii
strine se înltur:
a) dac încalc ordinea public de drept internaional privat român;
b) dac a devenit competent prin fraud.
În alineatul (2) al aceluiai articol se arat c, în cazul înlturrii legii
strine, se aplic legea român.
§ 2. Ordinea public în dreptul internaional privat
A. Scurt privire istoric
În vechiul drept, înlturarea aplicrii legii strine era rar întâlnit, deoarece
conflictele între cutume apreau mai ales în relaiile interprovinciale, iar
cutumele diferitelor ceti cuprindeau reguli relativ asemntoare. Pe de alt
parte, dreptul roman era sursa comun de inspiraie pentru sistemele juridice
ale Europei continentale, ceea ce a permis meninerea unei anumite coeziuni.
Dup Aldricus, în secolul al XII-lea, atunci când persoane aparinând unor
ceti diferite invocau cutume diferite, judectorul trebuia s aplice cutuma pe
care o considera „superioar i totodat mai profitabil”1 (quae potior et utilior
videtur). Alegerea unei asemenea legi permitea desemnarea legii aplicabile în
spe fr a mai recurge la excepia de ordine public2.
În secolul al XIV-lea bartolitii disting între statutele favorabile, menite s
protejeze persoana fizic în diverse raporturi juridice – statute extrateritoriale – i
statutele odioase care aduceau restricii sau care priveau bunurile. Statutele
1
H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 567.
2
Aldricus este adesea citat de Spickhoff în Der ordre public im internationalen
Privatrecht; Entwicklung, Struktur, Konkretiesierung, 1989, care citeaz pe aceeai linie de
gândire i canonitii de la sfâritul secolului al XII-lea. Acetia urmau principiul aplicrii
cutumei reclamantului în proces, dar acceptau înlturarea acestei cutume în favoarea
cutumei pârâtului, dac aceasta din urm era „mai aproape de adevr”.
odioase se aplicau, chiar i în limitele teritoriului care le-a edictat, doar cetenilor
i erau privite cu rezerv, întrucât împiedicau relaiile comerciale dintre ceti.
S-a apreciat în doctrin c acest sistem de a respinge aplicarea unor statute
ca odioase apare ca o desemnare, cu anticipaie de secole, a noiunii de
„ordine public” (în virtutea creia, în dreptul modern, anumite legi strine
sunt înlturate din cauz c ele contravin, prin efectele lor, intereselor locale)1.
În secolul al XVII-lea Bouhier acord un loc aparte legilor „excepionale”2
sau „manifest injuste”3, dar ideea sa nu s-a rspândit inând seama de sursa
comun de inspiraie a diferitelor cutume i de raritatea conflictelor de legi4.
În doctrina olandez a secolului al XVII-lea apare din nou ideea respingerii
aplicrii legii strine, dac ea contravine intereselor forului; legea strin nu se
va aplica nici mcar în virtutea curtoaziei internaionale dac aduce atingere
„ordinii juridice locale”.
Începând cu secolul al XIX-lea, utilizarea excepiei de ordine public în
dreptul internaional privat ia amploare sub influena mai multor factori:
apariia codificrilor accentueaz particularitile fiecrei legislaii naionale;
dezvoltarea mijloacelor de comunicare contribuie la intensificarea relaiilor
dintre locuitorii rilor îndeprtate, reprezentând civilizaii diferite; rezerva
manifestat de judectorii rii forului fa de legea strin a gsit în excepia
de ordine public un mijloc foarte comod de revenire la lex fori. De aici pân
la utilizarea acestei excepii ca o stratagem nu era decât un pas care adesea a
fost fcut. În literatura de specialitate francez se arat c doctrina i jurispru-
dena francez contemporan au utilizat excepia de ordine public în planul
dreptului internaional privat ca un mijloc de aprare împotriva legii strine
atunci când coninutul acesteia pare inadmisibil sau inoportun. De exemplu,
legea strin care cârmuiete condiiile cstoriei nu se va aplica în Frana dac
autoriz cstoria poligam sau dac prevede impedimente la cstorie pe
motive rasiale sau politice.
Mancini arat în mod explicit c principiul personalitii legilor este limitat
de „ordinea public internaional”. În virtutea acesteia, legea strin nu se
aplic atunci când contravine normelor stabilite pentru un anumit teritoriu. În
acelai secol, Savigny admite c în materie contractual opereaz principiul
autonomiei de voin, dar cu condiia conformitii legii strine cu „ordinea
public local”; Bartin5 în Frana i Christian von Bar 6 în Germania sunt cei
1
2
Bouhier, Observations sur la coutume de Bourgogne, ch. XXIII, n. 62.
3
Ibidem.
4
Pentru un exemplu în aplicarea acestei idei de ctre Înalta Curte a rilor de Jos în
1704, a se vedea Meijers, Cours de l’Académie de Droit International privé, 1934, 111.609
i Delaume, Les conflits de lois à la veille du Code civil, p. 114.
5
Études de droit international privé, 1899.
6
Theorie und Praxis des IPR, 1889, v. I, p. 132.
104 Partea general
care au sistematizat concepia asupra excepiei de ordine public în dreptul
internaional privat, acceptat astzi de toi autorii1 i consacrat în cvasitota-
litatea codificrilor moderne de drept internaional privat 2 , precum i în
conveniile internaionale în materia conflictelor de legi3.
B. Noiunea de ordine public în dreptul internaional privat
În dreptul internaional privat, derogarea de la aplicarea legii strine are un

caracter excepional. Mare parte a doctrinei moderne este de acord c nu se
poate determina în mod abstract coninutul noiunii de ordine public în
dreptul internaional privat. Instana va stabili, în fiecare caz în parte, dac
legea strin normal competent contravine sau nu ordinii publice de drept
internaional privat din ara forului4. Se admite îns c în noiunea de ordine
public în planul dreptului internaional privat „intr normele fundamentale
pentru sistemul de drept al instanei, care nu permit aplicarea regulilor strine,
dei acestea sunt competente conform normelor conflictuale ale instanei”5.
1
A se vedea ca lucrri anume destinate acestei teme: P. Lagarde, Recherches sur l’ordre
public en droit international privé, Paris, 1959; Maury, L’éviction de la loi normalement
competente: l’ordre public et la fraude à la loi, Valladolid, 1952; A. Chapelle, Les fonctions
de l’ordre public en droit international privé, thèse, Paris, 1979; Francesca Kis, Ordre public,
în Repertoire de droit international privé, Dalloz, M. Sosniak, Klausula paradku publicznegom
prawie micdzunarodnovyn prywawatnym, Varovia. 1961; O. Cpîn, Semnificaia noiunii
de ordine public în procedura de execvatur, în S.C.J., nr. 3/1976, p. 277-283.
2
Cehoslovacia, Legea din 4 decembrie 1963, art. 36; Polonia, Legea din 12 noiembrie
1965, art. 6; Portugalia, Codul civil din 1966, art. 22; Spania, Decretul-Lege din 31 mai
1974, art. 12&3; Austria, Legea din 15 iunie 1978, art. 6; Ungaria, Decretul-Lege din 1979,
art. 7; Turcia, Legea din 20 marlie 1982, art. 5; Iugoslavia, Legea din 15 iulie 1982, art. 4;
Bulgaria, Codul familiei, 1985, art. 142; Elveia, Legea federal din 18 decembrie 1987, art.
17; România, Legea nr. 105/1992.
3
Toate conveniile adoptate la Haga în materia conflictelor de legi, începând cu cea din
24 octombrie 1956 (obligaii alimentare în favoarea minorilor) prevd posibilitatea înlturrii
aplicrii legii strine desemnate, dac aceasta este „în mod vdit incompatibil cu ordinea
public a forului”. A se vedea, de asemenea, art. 16 al Conveniei de la Roma din 19 iunie
1980 asupra legii aplicabile obligaiilor contractuale.
4
A se vedea V. Babiuc, Ordinea public de drept internaional privat în practica
arbitral, în R.R.D.P., nr. 1/2007, p. 53-72; I. Schiau, Ordinea public în dreptul interna-
ional privat i eficacitatea hotrârii arbitrale, în Dreptul, nr. 11/2006, p. 60.
5
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 113. Pentru definiii ale ordinii publice în
dreptul internaional privat, I. Macovei, op. cit., p. 101-102; S. Deleanu, op. cit., p. 177;
T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 97.
C. Elemente specifice ale ordinii publice, în dreptul internaional

privat
– apare ca un corectiv excepional în aplicarea legii strine întrucât dei

legea strin ar fi fost normal competent s se aplice, efectele ei nu se vor
produce pentru raportul juridic în discuie1;
– pe plan procedural, se concretizeaz în excepia de ordine public de
drept internaional privat (excepie de fond, care poate fi invocat de orice
parte interesat sau de instan din oficiu)2;
– dac excepia de ordine public este admis, se înltur producerea
efectelor legii strine normal competente în ara forului. Aceast împrejurare nu
afecteaz în nici un fel legea strin în fiina ei3;
– relev vocaia subsidiar de aplicare a legii forului. Dispoziia legal din drep-
tul strin va fi înlturat de la aplicare i se va recurge la lex fori în materie. Trebuie
fcut precizarea c neaplicarea legii strine ca urmare a invocrii ordinii publice
difer de situaia când legea strin nu se poate aplica datorit unui obstacol care
nu poate fi înlturat. În acest din urm caz, exist o imposibilitate de ordin tehnic
de aplicare a legii strine. De pild, în materia statutului personal nu se poate
aplica lex patriae, deoarece persoana în cauz nu are cetenie, ori nu se poate
aplica lex domicilii, întrucât nu are domiciliu sau reedin. Se va aplica lex fori.
În schimb, atunci când se invoc ordinea public, dispoziia normativ
strin apare ca inadmisibil în raport cu anumite considerente politice,
sociale, economice, morale sau juridice. Dei finalitatea este aceeai, raiunile
pentru care legea strin competent nu se aplic difer.
D. Caractere ale ordinii publice de drept internaional privat
– ordinea public de drept internaional privat are un caracter variabil4:

a) în timp, deoarece difer din punct de vedere al coninutului în cadrul
aceluiai sistem de drept. Prin modificarea oricreia dintre legile în prezen
1
Pentru Lerebours-Pigeonnière, excepia de ordine public apare în dreptul internaional
privat ca un instrument de protecie a ordinii juridice interne împotriva intruziunii legii
strine care ar putea compromite interese vitale ale rii forului.
2
Cu privire la înlturarea de la aplicare a legii strine normal competente, care aduce
atingere dispoziiilor legii române în materia succesiunii testamentare, a se vedea decizia civil
nr. 2160/2001 a Curii de Apel Timioara, în C.J., nr. 12/2003, p. 9-11, citat dup M. Avram, R.
Bobei, Drept internaional privat român. Culegere de spee, Ed. All Beck, Bucureti, 2004, p. 27.
3
Curtea de Casaie a Belgiei a statuat într-o hotrâre din 2.04.1981 (R.C.D.I.P., 1983. 59,
not de Verwilghen): „judectorul nu trebuie s verifice compatibilitatea legii strine cu
ordinea public internaional ci doar efectele juridice susceptibile a se produce în virtutea
normei strine interne aplicabile”.
4
Referindu-se la caracterul variabil B. Dutoit compara ordinea public de drept interna-
ional privat cu un cameleon (A se vedea Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 119).
106 Partea general
pot lua natere dou situaii: fie legea strin care înainte contravenea ordinii
publice a forului devine dup modificare conform acesteia, fie legea strin
care înainte nu era contrar ordinii publice s devin astfel;
b) în spaiu, întrucât se interpreteaz prin prisma dreptului român1.
În unele ri, de exemplu, nu se admite desfacerea cstoriei prin divor sau
se admite divorul în condiii restrictive. Potrivit dispoziiilor art. 22 alin. (2) din
Legea nr. 105/1992, dac legea strin determinat conform normelor drep-
tului internaional privat român nu admite divorul sau îl admite în condiii
deosebit de restrictive, se aplic legea român dac unul dintre soi este, la
data cererii de divor, cetean român. De pild, cstoria a doi ceteni strini,
de religii diferite, celebrat în Belgia, este recunoscut, întrucât este conform
ordinii publice de drept internaional privat a Belgiei;
– ordinea public de drept internaional privat are caracter actual, în sensul
c, dac din momentul crerii raportului juridic i pân în momentul litigiului
coninutul ordinii publice se schimb, se ia în considerare coninutul acesteia
din momentul litigiului2. Cu titlu de exemplu, menionm c în Spania, dup
cderea regimului lui Franco, a fost acceptat recunoaterea hotrârilor de
divor pronunate în strintate3; dup intrarea în vigoare, în 1975, a dispo-
ziiilor legale privind divorul prin consimmânt mutual, în Frana se accept,
de asemenea, recunoaterea divorului intervenit în strintate4.
1
În doctrina elveian se arat c ordinea public de drept internaional privat trebuie s
fie uniform în cadrul frontierelor aceluiai stat, dar exist dou excepii:
– în anumite situaii, care au pus fa în fa dreptul cutumiar i dreptul scris, jurispru-
dena unor state africane a preferat dreptul scris, declarând dreptul cutumiar contrar ordinii
publice (Curtea Suprem a Camerunului, 20.03.1962);
– dreptul strin poate fi considerat, în mod formal, ca fcând parte din dreptul forului i
deci conform ordinii publice a forului (a se vedea Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit.,
n. 359, p. 121).
2
Ideea a fost exprimat i de Curtea Permanent de Justiie Internaional: „definirea
ordinii publice într-o ar depinde de opinia dominant la un moment dat în acea ar”
(12.07.1929, R.C.D.I.P., 1929, 426 i 458, p. 456 i 477).
3
Jurisprudence des autorités administratives de la Confédération, 1981, n. 53, p. 310.
4
Journal du droit international, 1981, p. 597, speele Dahar i Dame Vanquathem;
R.C.D.I.P., 1984, p, 325, speele Rohlr i Bairouk. Pentru o spe recent în care s-a invocat
ordinea public de drept internaional privat în domeniul raporturilor generate de contractul
individual de munc, a se vedea Cass. fr., chambre sociale, 10.05.2006, în Recueil Dalloz,
2006, Informations rapides, p. 1400; cu privire la filiaie, Civ, 1re, 10.05.2006, nr. 05-10.299,
în Recueil Dalloz, 2006, Jurisprudence, p. 2890; cu privire la obligaiile alimentare în uma
divorului, Civ, 1re, 28.11.2006, nr. 04-11.520, în Recueil Dalloz, 2007, Jurisprudence, p. 280.
Pentru problema ordinii publice de drept internaional privat în raport cu cstoria persoanelor
de acelai sex, a se vedea P. Wautelet, Le droit international privé, p. 31-34 (http://www.stibbe.
be/assets/publications/articles/wautelet-le_droit_international_prive.pdf)
E. Comparaie între ordinea public de drept internaional privat

i alte instituii juridice1
Comparaie cu ordinea public de drept intern

Asemnri:
– scopul ambelor instituii îl constituie protecia juridic a intereselor funda-
mentale ale statului forului (de ordin social, moral, economic, politic .a.);
– izvorul comun este dreptul intern, dei ordinea public de drept interna-
ional privat are i izvoare internaionale;
– finalitatea este aceeai: înlturarea aplicrii unei legi. Ordinea public de
drept internaional privat împiedic producerea efectelor legii strine, iar
ordinea public de drept intern cenzureaz actele juridice legal încheiate care
au putere de lege pentru pri.
Deosebiri:
– funciile celor dou instituii difer substanial: în timp ce ordinea public
de drept intern stabilete limitele principiului libertii încheierii actelor juridice
de ctre pri 2 , ordinea public de drept internaional privat indic limitele
aplicrii legii strine în statul forului;
– sferele celor dou noiuni sunt deosebite. Nu toate normele de ordine
public în dreptul intern sunt de ordine public în dreptul internaional privat.
În schimb, normele cu caracter de ordine public în dreptul internaional privat
pstreaz acelai caracter i în dreptul intern. Pe de alt parte, normele cu
caracter supletiv în dreptul intern nu pot fi de ordine public în dreptul interna-
ional privat. Aadar, ordinea public de drept intern are o sfer mai larg decât
ordinea public de drept internaional privat. Autorii Loussouarn i Bourel
compar ordinea public de drept internaional privat i ordinea public de
drept intern cu dou cercuri concentrice, corespunztoare celor dou noiuni,
din care primul cerc este mai mic, iar al doilea este mai mare3.
Ordinea public de drept internaional privat i retrimiterea se aseamn

prin faptul c ambele presupun o neconcordan între sistemul juridic al statu-
lui forului i sistemul juridic strin. Deosebirea este c retrimiterea presupune
neconcordan între norma conflictual a forului i norma conflictual strin
(care genereaz conflictul negativ de legi), în timp ce ordinea public pre-
supune neconcordane, dar i deosebiri eseniale între legea material a forului
i legea strin.
1
Cu privire la aceast problem, a se vedea i S. Deleanu, op. cit., p. 178-181 i
p. 207-208.
2
Cu privire la rolul ordinii publice de drept intern în contextul încheierii actelor juridice
civile prin reprezentare, a se vedea A. Circa, Consideraii pe marginea teoriei repezentrii în
actele juridice civile, în A.U.L.B., nr. 1-2/2006, p. 54.
3
108 Partea general
Ordinea public de drept internaional privat i normele de aplicaie imediat
Asemnri:
– ambele au menirea de a apra principii fundamentale ale forului;
– finalitatea este aceeai: neaplicarea legii strine i aplicarea legii forului.
Deosebiri:
– ordinea public de drept internaional privat presupune desemnarea, în
prealabil, a legii strine a instanei sesizate i abia apoi invocarea excepiei de
ordine public. Norma de aplicaie imediat intervine fr a se mai desemna
legea strin, întrucât se presupune c raportul juridic respectiv exprim
interese sociale atât de importante încât nu se poate aplica decât legea forului.
În aceast din urm situaie desemnarea legii strine este exclus ab initio, iar
conflictul de legi este înlturat.
F. Efectele invocrii ordinii publice de drept internaional privat
Conform art. 8 din Legea nr. 105/1992 aplicarea legii strine se înltur
dac încalc ordinea public de drept internaional privat român, situaie în
care se va aplica legea român.
Din aceast dispoziie legal rezult c în dreptul internaional privat român
ordinea public are dou efecte:
– efectul negativ: legea strin este pur i simplu înlturat în ce privete
aplicarea ei;
– efectul pozitiv 1 : în locul legii strine se aplic legea român. Soluia
aplicrii legii forului în locul celei strine a fost explicat de unii autori italieni
prin teritorialitatea legilor2. S-a afirmat c fiecare stat îi exercit suveranitatea
pe un anumit teritoriu, iar aplicarea legii strine pe acest teritoriu are un
caracter excepional, astfel c, în cazul invocrii excepiei de ordine public,
aplicarea legii forului este expresia suveranitii forului. Autorii francezi au
criticat aceast explicaie 3 , calificând-o ca „dogmatic”. Ei au explicat c
aplicarea legii forului este preferabil din punct de vedere practic, întrucât este
legea cea mai apropiat de situaia juridic din statul forului. De pild, dac
legea personal a strinului nu cunoate principiul întreinerii între prini i
copii, se va aplica legea român care îl consacr.
1
Acest efect este denumit în literatura juridic francez „efectul substituirii legii strine
normal competente de ctre legea francez’ i a fost consacrat de Curtea de casaie francez
în hotrâri succesive: 15 mai 1963 (în R.C.D.I.P., 1964.532, not de Lagarde, R.C.D.I.P.,
1967.728, not de Bourel; Journal du droit international, 1963.1016 not de Malaurie); 15
iulie 1963 (în R.C.D.I.P., 1964).
2
A se vedea R. Ago, Règles générales, Cours de l’Académie de droit international privé
(tome 58, 1936. IV), p. 455, 456.
3
A se vedea pentru critica explicaiei i pentru întinderea substituirii H. Batiffol, P. Lagarde,
op. cit., p. 591-592.
Din reglementarea Legii nr. 105/1992 rezult c efectul negativ este însoit
întotdeauna de efectul pozitiv.
În materia drepturilor câtigate excepia de ordine public cunoate o
restrângere, în sensul c unele drepturi, odat nscute în stat strin sunt recu-
noscute în ara forului, chiar dac acestea n-ar fi putut lua natere pe teritoriul
forului pentru c ordinea public s-ar fi opus. S-a artat1 c efectul atenuat al
invocrii ordinii publice în materia drepturilor câtigate în stat strin nu se
produce automat în toate cazurile. Instana este suveran s aprecieze în
fiecare caz concret dac un asemenea drept produce sau nu efecte juridice i
în caz afirmativ, în ce msur2.
§ 3. Fraudarea legii în dreptul internaional privat
A. Noiune
Vechiul adagiu fraus omnia corrumpit este întâlnit în toate disciplinele

juridice. Nu face excepie nici dreptul internaional privat, care nu admite ca
indivizii s se foloseasc de normele conflictuale în scopul de a eluda legea.
Instituia care sancioneaz asemenea „artificii” este excepia fraudei la lege în
dreptul internaional privat.
Fraudarea legii în dreptul internaional privat const în operaia prin care
prile unui raport juridic, uzând de mijloace legale de drept internaional privat,
îi creeaz în mod voit condiii pentru a se sustrage de sub incidena legii
normal competente, recurgând la dispoziiile altei legi convenabile lor3.
1
2
Efectul atenuat al ordinii publice de drept internaional privat este adesea invocat în
jurisprudena francez. Menionm cu titlu exemplificativ câteva hotrâri: Lyon, 21 mai
1974; Cass. fr., 1re Chambre civile, 28 ianuarie 1958, afacerea Chemouni, în R.C.D.I.P.,
1958.110, not de Jambu-Merlin; 19 februarie 1963 în R.C.D.I.P., 1963.555, în Journal du
droit international, 1963.986, not de Ponsard; 3 ianuarie 1980 în R.C.D.I.P., 1980.331, not
de Batiffol; 6 martie 1984 în R.C.D.I.P., 1985.108, not de Droz, Paris, 8 noiembrie 1983 în
R.C.D.I.P., 1984.476, not de Lequette i în Journal du droit international, 1984.881, not de
Simon-Depitre; Alger, 9 februarie 1910 în R.C.D.I.P., n 1913.103; Liège, 23 aprilie 1970, în
R.C.D.I.P., 1975.54, not de Graulich; Cass. fr., 1re Chambre civile, 4 octombrie 1965 în
R.C.D.I.P., 1966.688.
3
În structura fraudei la lege distingem elementul material– concretizat în schimbarea
efectiv a punctului de legtur – i elementul intenional – punctul de legtur este
modificat în scopul evitrii aplicrii legii competente (pentru detalii, D. Gutmann, Droit
international privé..., p. 96-97).
110 Partea general
B. Condiiile fraudrii legii în dreptul internaional privat
Pentru a exista fraud la lege în dreptul internaional privat trebuie întrunite

cumulativ patru condiii:
1. Schimbarea voluntar i frauduloas a punctului de legtur
– Este posibil doar în cazul normelor conflictuale cu legturi variabile
(mobile) ca, de exemplu, schimbarea ceteniei sau domiciliului persoanei
fizice, schimbarea locului bunului mobil. Fraudarea legii nu este posibil în
cazul punctelor de legtur fixe, cum sunt locul producerii delictului sau locul
producerii prejudiciului ca urmare a svâririi faptului ilicit;
– S fie vorba de materii în care prile pot s-i manifeste voina, plasând
raportul juridic cu elemente de extraneitate sub imperiul unei anumite legi,
prin schimbarea punctului de legtur: forma i coninutul actelor juridice,
pavilionul navelor comerciale .a.;
– Schimbarea punctului de legtur s fie efectiv, altfel suntem în prezena
simulaiei.
2. Utilizarea unor mijloace care, prin ele însele, sunt licite. De pild,
persoana juridic schimb sediul în alt stat decât cel în care i-l stabilise iniial,
aciune juridic licit, care îns atrage competena unui alt sistem de drept
decât cel normal competent s se aplice raportului juridic respectiv.
3. Intenia frauduloas (sau intenia de a eluda legea) este elementul intelec-
tual al fraudrii legii i exist ori de câte ori prile utilizeaz norma conflic-
tual în „scopul exclusiv”1 de a se sustrage legii normal competente2. Prile
creeaz în mod voit condiii care s duc indirect la înclcarea normei
conflictuale a forului prin deturnarea acestei norme de la scopul ei firesc.
Exist i autori strini care prefer s recurg la alte mijloace pentru a
sanciona deturnarea normei conflictuale în scopuri ilicite3: excepia de ordine
public, legea de aplicaie imediat sau chiar aplicarea legii eludate4.
Considerm îns c instituia fraudrii legii este util i nu trebuie exclus
din dreptul internaional privat5.
1
2
În sensul c intenia frauduloas are „scopul exclusiv” de a se sustrage legii competente
a se vedea Cass. fr., 1re Chambre civile, 19.07.1975; 14.06.1932, 18.03.1978; Vidal, Essai
d’une théorie générale de la fraude en droit français, 1957; Ph. Francescakis, Répertoire
Dalloz de droit international. Fraude à la loi.
3
A se vedea Fawcet, Evasion of Law and Mandatory Rules in Private International Law,
Cambridge Law Journal, 49 (1990), p. 44 i urm, p. 51, care denun atitudinea „ipocrit” a
unor asemenea autori. Între cei care prefer alte mijloace este La Pradelle, La fraude à la loi,
Travaux du comite français de droit international privé, 1971-1973, p. 117 i urm.
4
Audit, în La fraude à la loi, 1974 prefer s recurg la legea eludat.
5
Sub influena curentului individualist a fost criticat cercetarea elementului intenional
echivalând cu o intruziune în contiina individului. Kropholler citeaz în acest sens un
4. Rezultatul obinut prin intervenia prilor s fie ilicit, în sensul c datorit
acestei intervenii se ajunge la un rezultat ce contravine normei conflictuale
competente.
C. Controverse privind legea fraudat
Legislaia noastr sancioneaz expres fraudarea legii române în favoarea unui

drept strin. În acest sens, art. 8 alin. (1) lit. b) i art. 2 din Legea nr. 105/1992
prevd c „aplicarea legii strine se înltur dac legea strin a devenit compe-
tent prin fraud; în cazul înlturrii legii strine se aplic legea român”.
Sancionarea fraudei la lege intervine firesc, pentru c normele conflictuale
imperative nu pot fi lsate la discreia prilor.
Dreptul român nu conine îns o reglementare expres pentru situaia în
care este fraudat dreptul strin normal competent conform normei conflictuale
române în favoarea dreptului român sau în favoarea dreptului unui stat ter.
Considerm, în consens cu ali autori, c i fraudarea legii strine trebuie
sancionat în acelai mod ca i fraudarea legii române1 i ne însuim argu-
mentele expuse în literatur2 în sprijinul acestei opinii.
În dreptul francez, în lipsa unei prevederi exprese, jurisprudena tradiional
nu accepta decât sancionarea fraudrii legii franceze i rmânea indiferent la
fraudarea legii strine. Aceast limitare a fraudei la lege a fost consacrat în
spea Mancini 3 . În scopul obinerii divorului (prohibit în legea italian) o
femeie, cetean italian, a obinut cetenie francez. Curtea de Casaie a Fran-
ei a hotrât c instana francez nu se poate erija în cenzorul actului admi-
nistrativ al naturalizrii i deci, nu se impune sancionarea fraudrii legii strine
italiene.
Pe aceeai linie s-au pronunat i alte hotrâri, criticate în literatura de
specialitate francez4.
Tendina actual a jurisprudenei franceze, susinut i de doctrin, este de a
sanciona i fraudarea unei legi strine în profitul legii franceze sau în profitul
judector englez, care în secolul al XV-lea afirma c inteniile omului nu trebuie s fie obiect
al probaiunii, deoarece nici diavolul nu le cunoate.
1
A se vedea T.R. Popescu, op. cit., p. 107; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 132;
2
a) dreptul strin este element de drept, deci trebuie s se bucure de aceeai protecie ca
i dreptul forului;
b) fraudarea dreptului strin competent dup legea român semnific o înclcare a
normei conflictuale române (care este de regul imperativ);
c) ceea ce se sancioneaz în toate cazurile este intenia frauduloas a prilor.
3
Cass. fr., 1re Chambre civile, 5.02.1929.
4
Tribunal de Grande Instance de la Seine, 4.11.1954 în R.C.D.I.P., not de Loussouarn;
Tribunal de Reims, 25.10.1976, în Journal du droit international, 1978.99, not de P. Mayer.
112 Partea general
altei legi strine1. Este admis i sancionarea fraudrii unei hotrâri strine2, în
paralel cu sancionarea fraudrii hotrârii franceze3.
Prile pot schimba prin voina lor punctul de legtur i în vederea
determinrii unei anumite competene jurisdicionale 4 . Scopul lor este de a
ajunge sub incidena unei anumite jurisdicii i de a beneficia de legea dup
care judec un anumit tribunal. Literatura elveian vorbete în acest sens de
forum shopping 5 . Una dintre definiiile general admise pentru termenul de
forum shopping este „situaia în care reclamantul alege o anumit instan în
faa creia s introduc aciunea, în condiiile în care are la dispoziie mai
multe tribunale aflate în ri diferite i care ar fi deopotriv competente”6.
În planul dreptului convenional fraudarea legii strine este perceput în
mod similar, în acest sens fiind Convenia de la Haga asupra recunoaterii
personalitii juridice a societilor, asociaiilor i fundaiilor.
D. Moduri de fraudare a legii în dreptul internaional privat
a. în materia statutului persoanei fizice i statutului organic al persoanei

juridice7
– prin schimbarea ceteniei, în scopul evitrii unei incapaciti prevzute
în legea naional, evitrii unor interdicii privitoare la divor sau în materia
stabilirii filiaiei din afara cstoriei.
1
Tribunal de Grande Instance de la Seine, 14.05.1962, afacerea Gunzburg; 1.07.1965,
în R.C.D.I.P., 1966.717; 12.12.1969, în Journal du droit international, 1971.816; Paris,
18.06.1964, în Journal du droit international, 1964.810, not de Bredin; Paris, 10.11.1959,
în R.C.D.I.P., 1960.218; Paris, 6.04.1962 în R.C.D.I.P., 1963.364.
2
Tribunal de Paris, 19.02.1960, în R.C.D.I.P., 1961.182, not de Lagarde; 28.09.1959,
în R.C.D.I.P., 1960.218.
3
Tribunal de Paris, 26.06.1884, în Journal du droit international, 1884.637; Tribunal de
Lyon, 6.03.1889, în Journal du droit international, 1889.456; Tribunal de Grande Instance
de la Seine, 10.11.1905, în Journal du droit international, 1906.150; 31.12.1910, în Journal
du droit international, 1911, 889; 12.03.1920, în Journal du droit international, 1920.209.
4
Cass. fr., 1re Chambre civile, 24.11.1987, în R.C.D.I.P., 1988.364, not de Droz;
22.04.1986 i 6.07.1988, în R.C.D.I.P., 1989.88, not de H. Gaudemet-Tallon.
5
Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., n. 343, p. 114. Pentru deosebiri între forum
shopping i frauda la lege, a se vedea P. Mayer, op. cit., p. 171-173.
6
J.-F. Sagaut, M. Cagniart, Regard communautaire sur le Forum shopping et le Forum
non conveniens, în Les Petites Affiches, nr. 74 din 14.04.2005, p. 51 i urm.
7
În legtur cu domeniile fraudei la lege în dreptul internaional privat, a se vedea
S. Deleanu, op. cit., p. 216-225.
Spea Beauffremont1
Prinesa de Beauffremont, cetean francez, dorea s obin divorul pentru
a se recstori cu prinul Bibescu. Întrucât legea francez prohibea la acea
epoc divorul, ea i-a schimbat cetenia, devenind cetean al Ducatului de
Saxe-Attembourg, a divorat i apoi s-a recstorit la Berlin cu prinul Bibescu.
Instanele franceze au considerat c schimbarea ceteniei s-a fcut în frauda
legii franceze i, în consecin, au constatat nulitatea divorului i a cstoriei
ulterioare.
Spea Bertola
Soii Bertola, ceteni italieni cu domiciliul în Bucureti, au introdus aciune
de divor la instana român. Fcând aplicarea art. 2 alin. (2), din Codul civil
român, atunci în vigoare (norma lex patriae, instana a respins aciunea, întru-
cât legea italian prohibea divorul. Ulterior, cei doi au îndeplinit formalitile
cerute de legea italian pentru pierderea ceteniei italiene i au devenit
apatrizi. Dup aceea, au introdus o nou aciune de divor la instana român,
aciune care a fost admis, deoarece s-a aplicat legea român ca lege a
domiciliului comun. Legea român admitea desfacerea cstoriei prin divor. S-
a fraudat astfel legea italian.
Spea Mihiescu
O femeie pe nume Mihiescu, cetean român, a avut în Frana un copil din
afara cstoriei cu un cetean francez. Aciunea în stabilirea paternitii din
afara cstoriei a fost introdus în faa instanei franceze. Dei admisibil dup
legea francez, aciunea nu era admisibil dup legea român din acel
moment. Instana a fcut aplicarea legii personale a copilului care figura în
proces ca cetean român i a respins aciunea. Înainte ca procesul s ajung în
faa instanelor superioare franceze, mama copilului a obinut conform dispo-
ziiilor legii franceze cetenia francez pentru copil. Aplicând legea francez,
deoarece i copilul i pretinsul tat aveau cetenie francez, instana a admis
aciunea. Legea fraudat a fost legea român.
– prin schimbarea domiciliului, reedinei persoanei fizice sau sediului
social al persoanei juridice, în scopul de a beneficia de prevederile lui lex
domicilii din noul stat ori pentru a determina schimbarea competenei jude-
ctoreti2. Schimbarea sediului social al persoanei juridice de pe teritoriul unui
stat pe teritoriul altui stat, în scopul evaziunii legilor fiscale ale forului i
1
Cass. fr., 1re Chambre civile, 18.03.1878, Grands Ârrêts, nr. 6.
2
În doctrina francez s-a artat c întrucât schimbarea domiciliului este mult mai facil
decât schimbarea ceteniei, este preferabil ca punctul de legtur în materia statutului
personal s fie cetenia i nu domiciliul, pentru a diminua frecvena situaiilor de fraud la
lege (a se vedea H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 595).
114 Partea general
continuarea funcionrii pe teritoriul statului forului ca persoan juridic strin
este un exemplu de fraudare a legii1.
– prin schimbarea religiei, în rile în care statutul personal are un caracter
religios. De pild, un brbat i-a schimbat religia, devenind din cretin
musulman i a introdus în faa tribunalului din Siria aciune pentru sistarea
obligrii sale la pensie de întreinere în favoarea soiei. Instana a respins
aciunea, apreciind c scopul exclusiv al convertirii sale la ritul musulman a
fost de a se sustrage obligaiei de plat a pensiei2.
b. în materia statutului real:

– prin schimbarea locului de aezare a bunului mobil dintr-un stat în altul,
în scopul de a intra sub incidena altei legi. Se evit astfel dispoziii legale
nefavorabile privind înstrinarea bunului mobil, dobândirea unor drepturi,
calificarea în materie de mobile i imobile, cu consecinele care decurg de aici.
De exemplu, o nav comercial se înregistreaz într-un stat cu care armatorul
n-are nici o legtur pentru a se evita aplicarea legii fiscale cu care are legturi
efective3.
c. în privina actului juridic

– prin schimbarea locului încheierii actului, în vederea aplicrii legii mai
favorabile a unui alt stat (în materia cstoriei, pentru evitarea efecturii
anumitor forme de publicitate sau la încheierea unui act sub semntur privat
în locul formei autentice).
– prin schimbarea locului executrii obligaiilor contractuale, având în
vedere c în materie contractual funcioneaz lex voluntatis.
În doctrin s-a artat c nu trebuie considerat de plano fraud la lege
alegerea de ctre pri a unei legi care n-are nici o legtur obiectiv cu
contractul, atât timp cât prile au avut în vedere anumite avantaje licite oferite
de legea aleas4.
1
Prin schimbarea sediului social în modul artat s-a ajuns ca în Elveia s fiineze peste
8.000 de societi comerciale, iar în principatul Lichtenstein peste 10.000 (a se vedea I.
erbnescu, Corporaiile transnaionale, Ed. Politic, Bucureti, 1978, p. 155).
2
Hotrârea din 12.06.1925, în R.C.D.I.P., 1926.84; în acelai sens, Curtea de Casaie a
Libanului, 29.09.1955, în Journal du droit international, 1961.174, not de Gannage, pentru
un cretin de rit maronit care solicit divorul dup ce trece la ortodoxie; G.W. Bartholomew,
Interpersonal Law, Int & Comp. Law Q, 1952.325, citat de H. Battifol, P. Lagarde, op. cit.,
p. 595.
3
A se vedea Pinto, Les pavillons de complaisance, în Journal du droit international,
960.345.
4
A se vedea D.Al. Sitaru, Drept internaional privat..., p. 136. Autorul d exemplul unui
contract de navlosire care poate fi în mod valabil supus dreptului maritim englez, considerat
cel mai complet în materie, chiar dac prile nu au naionalitate englez i nici contractul
nu prezint alte legturi cu acel sistem de drept.
d. în materia succesiunii:
– în scopul dobândirii unei cotiti disponibile mai mari decât permite legea
personal (de pild, prin schimbarea ceteniei, dobândind cetenia unui stat
care permite o cotitate disponibil mai mare)1.
E. Asemnri i deosebiri între fraudarea legii în dreptul interna-

ional privat i alte instituii juridice
a) Fraudarea legii în dreptul internaional privat i fraudarea legii în dreptul

intern
Similitudini:
– condiiile fraudrii legii în dreptul internaional privat sunt aceleai ca i la
fraudarea legii în dreptul intern. În ambele cazuri se încalc legea în mod
indirect, iar finalitatea este înclcarea legii normal competente.
Deosebiri:
– în cazul fraudrii legii în dreptul intern se rmâne în cadrul aceluiai
sistem de drept, pe când în dreptul internaional privat se fraudeaz un sistem
de drept în favoarea altui sistem de drept (se fraudeaz norma conflictual i se
ajunge astfel la fraudarea legii materiale);
– fraudarea legii în dreptul intern presupune schimbarea coninutului
raportului juridic, pe când în cazul fraudrii legii în dreptul internaional privat
se schimb coninutul faptic al normei conflictuale.
b) Fraudarea legii în dreptul internaional privat i simulaia

Dac schimbarea punctului de legtur este fictiv i nu efectiv, atunci nu
suntem în prezena fraudei la lege, ci a unei simulaii. În acest din urm caz va
fi suficient s se înlture aparena – actul fictiv – pentru c, în realitate, nu s-a
introdus nici un element de extraneitate în raportul juridic2.
c) Fraudarea legii în dreptul internaional privat i excepia de ordine

public în dreptul internaional privat
În privina excepiei de ordine public se ia în considerare coninutul legii
strine normal competente, aa cum o indic norma conflictual, i din aceast
cauz legea strin e înlturat. Or, în cazul fraudrii legii, se ia în considerare
doar activitatea frauduloas a prilor care, prin mijloace artificiale, fac apli-
cabil o lege în detrimentul altei legi. Ordinea public oprete aplicarea legii
1
A se vedea în materia succesiunii o hotrâre a Curii de Casaie franceze cunoscut sub
denumirea de Afacerea Caron (20.03.1985, în R.C.D.I.P., 1986.66, not de Lequette i în
Journal du droit international, 1987.80).
2
Pentru situaia schimbrii fictive a sediului statutar ori social al societilor comerciale,
a se vedea pe larg I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept internaional privat..., p. 125.
116 Partea general
strine, pe când fraudarea legii e sancionat cu lipsa de opozabilitate a actului
juridic în cauz. Autori emineni1 au susinut c fraudarea legii este doar un
caz particular de aplicare a ordinii publice, constând în aceea c aplicarea legii
strine a fost artificial provocat de partea sau prile interesate.
F. Sanciunea fraudrii legii în dreptul internaional privat
Problema a generat discuii în doctrin, atât în ce privete sancionarea sau

nesancionarea fraudei la lege cât i, în caz afirmativ, în ce privete materiile
dreptului internaional privat în care trebuie s intervin fraudarea legii, natura
sanciunii i întinderea efectelor acesteia. Unii autori sunt partizanii nesancio-
nrii fraudei la lege2 motivat de faptul c doar astfel se poate ajunge la secu-
ritatea operaiilor juridice3.
Ali autori4 fie accept sancionarea fraudei, dar limitat, în materia formei
actului juridic (inclusiv a contractelor), fie sunt de acord c fraudarea legii
trebuie sancionat, indiferent de materia în care intervine5.
Cât despre sanciunea aplicabil, unii opteaz pentru nulitatea actului
încheiat6 în frauda legii române.
Se face distincie dup cum nulitatea întemeiat pe legea român este sau
nu recunoscut în strintate: dac actul încheiat în frauda legii române este
considerat valabil în strintate, atunci el nu va produce nici un efect dup
dreptul nostru, iar rezultatul va fi acelai ca i în cazul inopozabilitii; dac
nulitatea este recunoscut i în strintate, atunci vom avea un act nul, cu toate
efectele corespunztoare7.
Ali autori opteaz pentru sanciunea inopozabilitii actului fraudulos
încheiat, în sensul c nu se recunoate respectivului act nici un efect juridic.
1
Bartin, Études de droit international privé, 1899, p. 247 i Principes, v. 1, nota 99;
Niboyet, La fraude à la loi en droit international privé, în Revue critique de droit interna-
tional privé de droit international et de legislation comparée, 1926, p. 503; Verplaetse, La
fraude à la loi en droit international privé, 1938.
2
V.W. Niederer, Einfhrung in die allgmeinen Lehren des I.P.R., Zürich, 1956, p. 331,
citat de L.A. Lunt, în Mejdunarodnoe ciastnoe pravo, Moskva, 1970, p. 307; J.P. Niboyet în
Traité de droit international privé français, v. III, p. 572 menioneaz aceast opinie.
3
T.R. Popescu, op. cit., p. 106 i I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 128-129 expun
argumentele admise de susintorii tezei nesancionrii fraudei la lege în dreptul
4
P. Arminjon, citat de J. P. Niboyet, op. cit., p. 572.
5
A se vedea T.R. Popescu, op. cit., p. 107; I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 129-130.
6
A se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 131-132.
7
Se arat într-o opinie c fraudarea legii române în favoarea dreptului strin produce un
efect negativ materializat fie în inopozabilitatea actului în faa autoritilor române, fie în
nulitatea actului (a se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 130).
În cazul inopozabilitii s-a pus întrebarea: care este întinderea efectelor
inopozabilitii? Atunci când este vorba despre un act juridic, inopozabilitatea
privete întreg actul, sau numai consecinele urmrite prin încheierea lui. De
pild, în cazul prinesei de Beauffremont, este inopozabil actul schimbrii
ceteniei cu toate efectele pe care le produce sau este inopozabil divorul
obinut? Mare parte a adepilor inopozabilitii afirm c sanciunea privete
întreg actul juridic1.
Când frauda se realizeaz printr-un fapt material, ca de pild trecerea unui
bun mobil în strintate, inopozabilitatea presupune c bunul rmâne supus
legii care s-a urmrit a fi fraudat i nu legii statului unde bunul a fost deplasat.
Seciunea a 4-a. Relaiile în timp i spaiu

ale sistemelor
§ 1. Conflictul de legi în timp i spaiu
A. Noiune. Forme
Conflictul de legi în timp i spaiu presupune conflictul între legea sub

imperiul creia s-a nscut dreptul subiectiv i legea locului unde acesta se
invoc2. Conflictul este „în timp”, întrucât între momentul naterii dreptului i
momentul invocrii lui trece un anumit interval de timp i este „în spaiu”
deoarece ambele sisteme juridice (cel în cadrul cruia s-a nscut dreptul i cel
al forului) coexist spaial.
Dup cum s-a artat i în literatura juridic, acest tip de conflict se poate
prezenta sub dou forme3:
1) raportul juridic se nate (se modific, se stinge) în cadrul dreptului intern
al unei ri i se invoc în alt ar. Conflictul apare la momentul invocrii
dreptului subiectiv i este un conflict de legi în timp i spaiu. De pild, doi
1
A se vedea în favoarea inopozabilitii, Graulich, Introduction, n. 17, Ancel i Lequette,
Grands Ârrêts, p. 51 i urm., Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 324.
2
A se vedea în legtur cu acest tip de conflict: I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept
internaional privat, Ed. Proarcadia, 1993, p. 135;
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 141; J.P. Niboyet, Manuel de droit international privé, Paris,
1928, p. 11-12, p. 427-459; O. Cpîn, Efectele hotrârilor judectoreti strine în
România, Ed. Academiei, Bucureti, 1971, p. 51 i urm; A. Pillet, Traité pratique de droit
international privé, vol. I, Paris, 1923, p. 7-12; A. Pillet, Principes de droit international
privé, 1903; P. Arminjon, La notion des droits acquis en droit international privé, în Revue
des cours de l’Académie de la Haye, 1933, vol. V, p. 5 i urm.
3
A se vedea i S. Deleanu, op. cit., p. 236-237.
118 Partea general
ceteni francezi se cstoresc în Frana (problem de drept intern), iar apoi
solicit în România recunoaterea efectelor juridice ale cstoriei.
2) raportul juridic se nate (se modific, se stinge) în cadrul dreptului
internaional privat al unei ri i se invoc apoi în alt ar. De exemplu, doi
ceteni unul francez i unul italian, se cstoresc în Frana, iar ulterior cer în
România recunoaterea efectelor juridice ale cstoriei.
B. Condiiile eficacitii internaionale a unui drept în ara

noastr
– dreptul s fi fost creat (modificat, stins) conform legii competente (fie legea
strin a statului unde s-a dobândit dreptul, fie legea competent desemnat de
norma conflictual a statului unde se invoc dreptul);
– dreptul s fi îndeplinit toate cerinele prevzute de legea strin com-
petent;
– dreptul dobândit într-o ar va produce efecte în alt ar dac între timp
nu s-a creat în ara unde se invoc acesta un drept nou, care îl include sau îl
exclude pe cel creat în strintate.
C. Efectele eficacitii unui drept strin
– în principiu, dreptul dobândit produce toate efectele pe care i le confer

legea respectiv. De exemplu, o aciune în justiie va putea fi introdus la
instana român în termenul fixat de legea strin, chiar dac acesta este mai
mare decât cel defipt de legea român;
– un drept dobândit conform legii strine nu poate produce în ara noastr
mai multe efecte juridice decât în ara unde a fost dobândit;
– dreptul dobândit conform legii strine nu poate produce efecte în alt ar
dac ar contraveni ordinii publice. Legea nr. 105/1992 reglementeaz în mod
expres aceast condiie1, indiferent de forma sub care se prezint conflictul de
legi în timp i spaiu.
1
Articolul 9 prevede c „drepturile câtigate în ar strin sunt respectate în România
afar numai dac sunt contrare ordinii publice de drept internaional privat român”, iar
art. 168 alin. (1) pct. 2 i art. 174 alin. ultim statueaz c o hotrâre strin nu poate fi
recunoscut sau executat în ara noastr dac încalc ordinea public de drept interna-
ional privat român.
§ 2. Conflictul mobil de legi
A. Noiune
Suntem în prezena conflictului mobil de legi1 atunci când un raport juridic

este supus succesiv datorit schimbrii punctelor de legtur, la dou sisteme
de drept diferite2. De exemplu, un cetean spaniol dobândete cetenie fran-
cez. Se pune problema dac statutul su personal i actele încheiate anterior
naturalizrii în Frana (mai exact divorul în Spania) vor fi supuse legii franceze
(legea nou) sau legii spaniole (legea veche).
Într-un alt exemplu, un autoturism este înstrinat pe teritoriul Germaniei, iar
formalitile vânzrii-cumprrii sunt îndeplinite în conformitate cu dreptul
german (conform regulii lex rei sitae), mai puin exigent la acest capitol decât
dreptul elveian. În ipoteza introducerii bunului în Elveia (schimbarea punctu-
lui de legtur) care sistem de drept va fi aplicabil efectelor vânzrii-cump-
rrii? Sistemul de drept german sau cel elveian? Legea federal de drept
internaional privat, în vigoare în Elveia de la 1 ianuarie 1989, reglementeaz
în art. 102 alin. (2) aceast situaie, în sensul c vânzarea-cumprarea îi va
pstra valabilitatea timp de trei luni, dup care efectele înstrinrii nu vor mai fi
recunoscute în Elveia3. Este unul din puinele cazuri în care exist o regle-
mentare expres a legii elveiene, care permite soluionarea conflictului mobil
de legi.
Conflictul mobil de legi prezint particulariti sub dou aspecte: pe de o
parte, el afecteaz legea intern aplicabil, nu norma conflictual avut în
vedere, iar pe de alt parte, sursa acestui conflict este voina prilor de a
schimba punctul de legtur i nu voina legiuitorului4.
1
Terminologia a fost introdus în dreptul internaional de ctre Bartin.
2
A se vedea, pentru definirea conflictului mobil de legi, J. Derruppé, Droit international
privé, Dalloz, 1995, ed. a 11-a, p. 78; Fr. Rigaux, Le conflict mobile en droit international
privé, Cours de l’Académie de droit international privé, 1966, vol. I, p. 361; Ch. Gavalda,
Les conflits dans le temps en droit international privé, Paris, 1955; Dicey and Morris, The
Conflict of Laws, London, 1980, ed. a 10-a, p. 54-55, vol. I.
3
Recueil officiel des arrêts du Tribunal fédéral suisse, 106 II 197, citat de Fr. Knoepfler,
Ph. Schweizer, op. cit., n. 216, p. 78.
4
120 Partea general
B. Comparaie cu alte instituii juridice
a. Comparaie cu conflictul de legi în timp i în spaiu

În ambele cazuri coexist în spaiu dou sisteme de drept care au inciden
în mod succesiv asupra aceluiai raport juridic.
Cele dou instituii se deosebesc prin faptul c în cazul conflictului de legi
în timp i spaiu nu are loc schimbarea punctului de legtur, ca i la conflictul
mobil de legi.
b. Comparaie cu conflictul în timp al legilor interne

Ambele presupun dou legi care se aplic succesiv.
Deosebirile sunt urmtoarele: în primul rând, conflictul mobil apare între
sistemele de drept a dou state diferite, în timp ce conflictul în timp al legilor
interne apare în cadrul aceluiai stat; în al doilea rând, în cazul conflictului
mobil ambele legi rmân în vigoare, pe când în cazul conflictului de legi
interne numai una dintre legi este în vigoare1.
C. Domeniile în care pot aprea conflictele mobile de legi
Raporturile juridice crora li se aplic norme conflictuale cu puncte de

legtur mobile sunt singurele care pot genera conflicte mobile de legi.
Domeniile în care poate aprea conflictul mobil de legi sunt urmtoarele:
– statutul personal, prin schimbarea ceteniei sau domiciliului2;
– statutul organic al persoanei juridice, prin schimbarea sediului social,
atunci când legea naional se determin dup sediu;
– statutul real mobiliar, prin deplasarea în spaiu a bunului mobil. În materia
bunurilor imobile nu este posibil conflictul mobil de legi.
– în privina drepturilor creditorului asupra patrimoniului debitorului, când
acesta din urm îi schimb cetenia sau domiciliul pân la achitarea creanei.
– forma testamentului, supus legii naionale a testatorului, dac cetenia
se schimb înaintea decesului acestuia.
D. Soluionarea conflictului mobil de legi
Dreptul român
Conflictul mobil de legi se soluioneaz potrivit normelor sistemului de
drept român (fie norme conflictuale, fie alte norme juridice).
1
Pentru similitudini i diferenieri între conflictul mobil de legi i alte instituii juridice, a
se vedea S. Deleanu, op. cit., p. 249-250.
2
În cazul în care statutul personal depinde de alt punct de legtur, conflictul de legi
depinde de acesta (a se vedea I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 144).
1. soluia conflictului mobil difer de la caz la caz, aplicându-se fie legea
veche, fie legea nou, fie se indic pân când se produc efectele legii vechi i
de când se aplic legea nou.
a) se d prioritate legii vechi
De pild, în materia relaiilor personale i patrimoniale ale soilor, legea naio-
nal comun sau legea domiciliului comun al soilor continu s reglementeze
efectele cstoriei în cazul în care unui dintre ei îi schimb cetenia sau, dup
caz, domiciliul [art. 20 alin. (2) din Legea nr. 105/1992]. Aceeai soluie se
impune i în materia regimului i efectelor conveniei matrimoniale [art. 21
alin. (2)], filiaiei copilului din cstorie, în ce privete efectele cstoriei
prinilor si, precum i tuturor materiilor pentru care Legea nr. 105/1992 trimite
la art. 20. De asemenea, filiaia copilului din cstorie se stabilete potrivit legii
naionale a copilului de la data naterii sale [art. 28 alin. (1)].
b) se aplic legea nou
De exemplu, motenirea bunurilor mobile este supus legii naionale pe
care o avea defunctul la data morii [art. 66 lit. a) din Legea nr. 105/1992].
c) se aplic fie legea veche, fie legea nou
Este cazul întocmirii, modificrii sau revocrii testamentului care sunt vala-
bile dac actul respect condiiile de form aplicabile fie la data întocmirii,
modificrii sau revocrii, fie la data decesului testatorului, conform oricreia
dintre legile urmtoare:
– legea naional a testatorului;
– legea domiciliului acestuia;
– legea locului întocmirii, modificrii sau revocrii actului.
2. se aplic principiul legii mai favorabile (în unele cazuri)
Una dintre situaii o gsim în art. 15 din Legea nr. 105/1992: apartenena
unei persoane la o nou lege naional nu aduce atingere majoratului dobândit
potrivit legii care îi era anterior aplicabil.
În cazurile pentru care nu exist o reglementare legal a soluionrii
conflictului mobil de legi, s-a propus „aplicarea prin analogie a dispoziiilor
privind soluionarea conflictului de legi în timp din dreptul intern român,
inând îns seama de particularitile contextului juridic internaional în care
apare acest conflict”1.
Drept comparat
În doctrina diferitelor ri s-au formulat mai multe teorii cu privire la
soluionarea conflictului mobil de legi, dintre care le vom expune pe cele
reprezentative.
1
122 Partea general
Teoria care propune aplicarea legii vechi a fost promovat de Bartin1 i de
Pillet, dar cu argumente diferite. Finalitatea este aceeai i const în aplicarea
legii vechi, sub imperiul creia a luat natere raportul juridic, independent de
faptul intervenirii noii legi.
Pillet utilizeaz noiunea de „drepturi câtigate” (de unde i denumirea de
„teoria drepturilor câtigate”) i consider respectarea acestor drepturi un princi-
piu fundamental al reglementrii relaiilor internaionale. Legea veche trebuie s
se aplice pentru a asigura respectarea oricrui drept dobândit sub imperiul ei.
Bartin pune accentul pe necesitatea meninerii stabilitii instituiilor i
situaiilor juridice existente la un moment dat. El vede în aplicarea legii vechi
mijlocul de meninere a acestei stabiliti. Doi ceteni spanioli, cstorii în
Spania dobândesc ulterior cetenie francez. Ei nu vor putea divora deoarece
legea spaniol (legea veche) interzice divorul.
Soluia propus, de a se aplica în continuare legea veche i dup schim-
barea punctului de legtur, a fost criticat2 pentru c duce la „petrificarea”
situaiei juridice sub imperiul unei legi care a guvernat crearea sa, dar fr a
ine seama de modificrile legislative intervenite i de deschiderea tot mai mare
a comerului, care prefer un punct de legtur actual unuia „revolut”3.
Teoria care preconizeaz aplicarea normelor dreptului tranzitoriu intern
Adepii teoriei susin c problema conflictului mobil de legi este com-
parabil problemei conflictului de legi în timp: dou legi sunt în situaia de a se
aplica succesiv i trebuie determinat domeniul de aciune al fiecreia dintre
acestea4. Pornind de la similitudinile existente între cele dou tipuri de conflict
de legi i de la imperativul meninerii securitii comerului intern al statelor se
afirm soluia rezolvrii conflictului mobil de legi prin transpunerea normelor
din dreptul tranzitoriu prin:
– aplicarea imediat a legii noi în privina efectelor situaiilor juridice în
curs de desfurare;
– meninerea legii vechi care s cârmuiasc efectele juridice produse sub
imperiul ei.
În exemplul anterior menionat, al celor doi spanioli care dobândesc cet-
enia francez, aplicarea acestui principiu înseamn c validitatea cstoriei
este examinat dup legea spaniol (legea veche), iar în urma naturalizrii,
1
A se vedea Ekelmans, La théorie des droits acquis et son influence en droit international
privé belge et français, Liber Mémorialis François Laurent, 1989, p. 735.
2
3
Ibidem.
4
Principiul aplicrii dreptului tranzitoriu intern pentru soluionarea conflictului mobil de
legi se regsete în jurisprudena francez. Tribunalul Senei l-a exprimat într-o hotrâre din
17.10.1956, în legtur cu problema aciunii în constatarea nulitii (Journal du droit
international, 1960.428, not de Ponsard).
statutul personal cade sub incidena legii franceze. Principiul indisolubilitii
cstoriei reglementat de legea spaniol nu mai este aplicabil.
S-a reproat teoriei1 faptul c neglijeaz caracterul internaional al conflic-
tului mobil i c legile succesiv aplicabile rmân în vigoare simultan, spre
deosebire de dreptul intern unde în cazul conflictului de legi în timp este în
vigoare doar legea nou2.
Aceast concepie este consacrat ca principiu în dreptul pozitiv francez.
Jurisprudena francez l-a admis, punând în eviden dou aspecte eseniale:
legea nou este de aplicaie imediat, iar în cazul conflictului mobil generat de
schimbarea punctului de legtur prin deplasarea bunului mobil se recunoate
noii legi un domeniu de aplicare identic cu al legii vechi. Tot jurisprudena este
cea care a adus câteva excepii în aplicarea principiului sus-menionat. O pri-
m excepie este refuzul aplicrii retroactive a „legii noi”3, iar a doua excepie
este „manipularea” conflictului mobil în vederea aplicrii legii mai favorabile4.
Teoria care propune interpretarea normelor conflictuale de la caz la caz.
Se preconizeaz pronunarea unor soluii în urma interpretrii fiecrei
norme conflictuale în funcie de caracterele sale. Nu exist o soluie general
valabil pentru toate conflictele mobile de legi, dar s-a considerat c „punerea
1
A se vedea Graulich, Répertoire Dalloz de droit international, Conflits de lois dans le
temps, n. 68; F. Rigaux, n. 371; P. Mayer n. 261; Holleaux, Foyer i La Pradelle, n. 445;
Audit, n. 229; P. Courbe, Divorce et conflit mobile, p. 69.
2
Aplicarea dreptului tranzitoriu la conflictul mobil de legi a fost criticat i în doctrina
elveian.
3
Semnificativ în acest sens este hotrârea Curii de Casaie a Belgiei din 12 nov. 1965
(R.C.D.I.P.), 1967.519, not de Loussouarn, pronunat în Afacerea Societii Lamot Limited.
Societatea Lamot Limited a fost constituit în 1927 la Londra ca societate anonim potrivit
normelor dreptului englez. Prin decizia adunrii generale extraordinare, în 1932 sediul
societii a fost schimbat din Londra în Belgia, iar legislaia Belgiei limiteaz la 30 de ani
durata unei asemenea societi. În faa instanelor belgiene unul dintre directorii îndeprtai
din consiliului de administraie a susinut c termenul de 30 de ani a început s curg de la
data constituirii societii în Anglia, a expirat la 20 octombrie 1957, iar în lipsa unei
prorogri intervenite în timp util societatea s-a dizolvat de plin drept înc la aceast dat.
Noii directori ai societii au susinut c termenul de 30 ani curge de la data schimbrii
sediului social în Belgia, astfel c societatea fiineaz valabil. Curtea de Apel a Belgiei i
apoi Curtea de Casaie belgian au dat câtig de cauz noii conduceri a societii pe motiv
c termenul de 30 ani nu putea s curg atât timp cât societatea nu intrase sub incidena
legislaiei belgiene.
4
În sensul rezolvrii conflictului mobil de legi prin aplicarea legii mai favorabile, a se
vedea J. Foyer, Filiation illégitime et changement de loi applicable, thèse, Paris, 1964,
Problèmes de conflits de lois en matière de filiation, Cours de l’Académie de la Haye, 1965,
vol. IV, n. 55 i urm. Acelai principiu a fost consacrat pe cale jurisprudenial în câteva
hotrâri ale Curii de Casaie franceze: 9.06.1921, spea Mihescu, în R.C.D.I.P., 1924;
p. 73; 27.05.1937, în R.C.D.I.P., 1938, p. 82; 28.06.1932, în R.C.D.I.P., 1933, p. 685;
5.12.1949, în R.C.D.I.P., 1950, p. 65, not de Motulsky.
124 Partea general
în aplicare a acestei metode dovedete totui c soluiile care decurg din apli-
carea normelor care reglementeaz conflictul de legi în timp sunt în general
satisfctoare”1.
În dreptul elveian doctrina nu este unanim în adoptarea unei soluii pentru
conflictul mobil de legi. Fr s se refere în mod explicit la dreptul tranzitoriu,
hotrârile pronunate dau expresie principiului neretroactivitii i aplicrii
imediate a legii noi. Totui apar i excepii de la neretroactivitate [de exemplu
art. 116 alin. (3) din Legea federal de drept internaional privat prevede c
atunci când legea aleas de pri s cârmuiasc efectele unui contract este
posterioar momentului încheierii contractului, ea retroactiveaz pân la data
încheierii contractului].
§3. Conflictul în timp al normelor conflictuale
Acest tip de conflict este generat de apariia într-o ar dat a unor norme
conflictuale noi, care determin diferit aplicarea legilor în spaiu în raport cu
normele anterioare.
A. Conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului
Dreptul român
În ara noastr un asemenea conflict a aprut la momentul intrrii în vigoare
a Legii nr. 105/1992, prin abrogarea dispoziiilor art. 2 din Codul Civil.
Potrivit celor menionate în literatura de specialitate, soluionarea acestui
conflict se face prin analogie cu soluionarea conflictului de legi în timp din
dreptul intern cu respectarea principiului constituional al neretroactivitii legii
i numai în msura în care legea nou nu prevede expres alt modalitate de
soluionare2.
Dreptul comparat
În dreptul francez a aprut un conflict în timp al normelor conflictuale
franceze prin apariia Codului civil (1804), care a substituit cetenia domici-
liului în determinarea statutului personal i în 1972 i 1975 prin edictarea unor
norme conflictuale speciale ce derog de Ia principiile generale ale dreptului
tranzitoriu francez.
1
J. Derruppé, op. cit., p. 79. Pentru situaia succesiunilor legilor în timp ca urmare a
anexrii teritoriului unui stat a se vedea H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 521, nr. 321.
2
I.P. Filipescu, op. cit., p. 184 i D.AI. Sitaru, op. cit., p. 127.
Doctrina francez este împrit în privina modalitii de soluionare a
conflictului în timp al normelor conflictuale ale forului. Majoritatea autorilor
propun aplicarea principiilor dreptului tranzitoriu intern al rii forului1.
Se admite totodat posibilitatea adoptrii unor norme speciale in dreptul
tranzitoriu intern care s se îndeprteze de principiile dreptului tranzitoriu
intern i care nu influeneaz în niciun mod norma conflictual (deci nici
soluionarea conflictului de legi). În acest sens s-a pronunat Curtea de Casaie
francez2 dup ce iniial a fost ezitant în aceast problem3.
Doctrina francez minoritar opteaz pentru soluionarea conflictului prin
aplicarea imediat a legii noi pe motiv c normele conflictuale aparin drep-
tului public, iar normele dreptului public sunt de aplicaie imediat4.
Dreptul elveian consacr pe cale legislativ principiul neretroactivitii legii
noi. Legea federal de drept internaional privat intrat in vigoare la 1 ianuarie
1989 se aplic proceselor aflate în curs în faa instanelor de fond la aceast
dat, îns instana de recurs este inut de legea veche. Recunoaterea i execu-
tarea hotrârilor strine sunt supuse noii legi în ce privete condiiile recu-
noaterii i ale executrii lor.
1
Pentru aceast opinie a se vedea Roubier, Les conflits de lois dans le droit international
privé, în R.C.D.I.P., 1931, p. 38; Ch. Gavalda, Les conflits dans le temps en droit
intenational privé, 1955, p. 80 i urm; P. Lagarde, Le droit transitoire des règles de conflits
après les réformes récent du droit de la famille, în Travaux du comite français de droit
international privé, 1977.1979, p. 89; J. Heron, L’application dans le temps des règles de
conflit, în R.C.D.I.P., 1987, p. 305; H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 514, n. 316. În acelai
sens sunt Convenia de la Haga din 2 octombrie 1973 asupra legii aplicabile în materia
obligaiilor alimentare (art. 12), Convenia de la Haga din 14 martie 1978 asupra legii
aplicabile regimurilor matrimoniale (art. 21) i Convenia de Ia Haga din 1 august 1989
asupra legii aplicabile în materia succesiunilor (art. 22).
2
Cour de Cassation française, 1e Chambre civile, 13 ian. 1982 în R.C.D.I.P., 1982.551,
not Batiffol; 21 feb. 1980 în Revue critique de droit international privé, 1981.666, not
E. Poisson-Drocourt. Pentru aplicarea normei conflictuale în vigoare la data celebrrii
cstoriei în materia regimului matrimonial a se vedea Cour de Cassation française, 1e
Chambre civile, 24 ianuarie 1984, în R.C.D.I.P., 1984, p. 631, not Ancel. Pentru decizii
asemntoare în Italia a se vedea De Nova, în R.C.D.I.P., 1953, p. 128.
3
Cour de Cassation française, 1e Chambre civile, 3 iunie 1981.
4
Aceast tez este atribuit lui Niedner, Das Recht, 1900, p. 250 i urm., i Baldoni, La
succesione nel tempo della norme di diritto internazionale privato, Roma, 1932. Kahn
propunea aplicarea imediat a legii noi, cu excepia cazului când situaia litigioas ar fi avut
o anumit legtur cu ara forului i ar fi condus la aplicarea vechii legi (a se vedea Kahn,
Das Zeitleiche Anwendungsgebiet der ortlichen, Kollisionsnormen, 1901).
126 Partea general
B. Conflictul în timp al normelor conflictuale sau materiale strine

care constituie lex causae
Dreptul strin nu este nici el imuabil, putând suferi modificri fie ale legii
materiale, fie ale dreptului conflictual.
Conflictul apare atunci când norma conflictual a forului trimite la un
sistem de drept strin în care au survenit modificri ale dreptului material sau
ale dreptului conflictual între momentul naterii raportului juridic i cel al
litigiului.
Dreptul român
Doctrina majoritar pledeaz pentru rezolvarea conflictului normelor
conflictuale sau materiale strine prin aplicarea normelor dreptului tranzitoriu
strin la care trimite dreptul forului1.
Argumentul de text este art. 5 din Legea nr. 105/1992 care prevede c, în
cazul în care legea strin aparine unui stat în care coexist mai multe sisteme
de drept, dreptul acelui stat determin dispoziiile aplicabile. Trebuie avut în
vedere, totodat i art. 15 alin. (2) din Constituie care consacr principiul
neretroactivitii legii române. În plus, legea strin este considerat de dreptul
român element de drept.
Este posibil apariia unor situaii care se constituie în tot atâtea excepii de
la aplicarea dreptului tranzitoriu strin. O prim situaie este cea în care dreptul
tranzitoriu se dovedete a fi contrar principiilor fundamentale ale ordinii juridice
a forului (ordinii române). Pentru aceast ipotez s-a propus în doctrina strin
aplicarea fie a dreptului tranzitoriu al rii forului2 fie a legii strine vechi.
A doua situaie poate s apar atunci când modificrile legislative
intervenite în dreptul strin n-au nicio legtur cu sistemul de drept român sub
imperiul cruia raportul juridic a luat natere.
Un ultim caz este cel în care prile prevd în mod expres în contract c
acesta va fi supus legii române în vigoare la data încheierii actului, indepen-
dent de modificrile legislative intervenite în cursul executrii contractului3.
1
A se vedea I P. Filipescu, op. cit., p. 18, D.AI. Sitaru, op. cit., p. 128.
2
Soluia aplicrii dreptului tranzitoriu strin a fost dat de Tribunal de grande instance
de la Seine (a se vedea Journal du droit international, 1930, p. 407; R.C.D.I.P., 1938, p. 71;
Revue critique de droit international privé, 1954.810; Revue de droit international privé,
1965.559). În acelai sens a se vedea Cour de Cassation française, La Chambre civile, 14
aprilie 1934, în R.C.D.I.P., p. 163; 24 octombrie 1949, în R.C.D.I.P., 1950, p. 367. Prin
dou hotrâri succesive, instanele franceze au refuzat aplicarea legii române retroactive din
materia regimului matrimonial (a se vedea Cour d’Appel Fort de France, în R.C.D.I.P., 1963,
p. 724, spea Brescu i Tribunal de grande instance de la Seine, în R.C.D.I.P., 1967, p. 323).
3
Curtea de Casaie belgian s-a declarat favorabila aplicrii legii vechi (A se vedea spea
„Societatea Antwerpia” în Revue critique de droit international privé, 1938. 661) spre
Drept comparat
Este general admis în dreptul francez c soluionarea conflictului în timp al
normelor dreptului strin (lex causae) se face prin aplicarea principiilor dreptului
tranzitoriu din respectivul stat1 . Curtea de Casaie francez a statuat în acelai
sens2. Soluia a fost contestat de unii autori3 care au propus tranarea litigiului
în lumina obiectivelor normelor conflictuale ale forului. Aceast metod
conduce îns de cele mai multe ori la aplicarea dreptului tranzitoriu strin.
Principiul aplicrii dreptului intertemporal strin îl regsim i în dreptul
elveian4.
Seciunea a 5-a. Conflicte de legi în situaii speciale5
§ 1. Conflictul de legi în cazul statului nerecunoscut
În doctrina de specialitate i în jurispruden s-a ridicat problema dac

legile unui stat nerecunoscut de statul forului pot da natere conflictului de
legi.
Plecându-se de la premisa c recunoaterea statului sau guvernului are
caracter constitutiv6, un timp s-a refuzat aplicarea legii strine, dac aceast
lege aparinea statului nerecunoscut. Aprtorul fervent al acestei teze a fost
Bartin 7 . Argumentând neaplicarea legii statului strin nerecunoscut de statul
francez, Bartin arat c „unicul criteriu juridic” 8 al integrrii unui stat în
deosebire de instanele germane (A se vedea Journal du droit international, 1936. 951), în

timp ce Curtea de Casaie francez n-a adoptat o poziie clar exprimat (A se vedea
R.C.D.I.P., 1950, p. 609).
1
A se vedea Bartin, Principes, I, &1 77; Roubier, Le droit transitoire, n. 107; Rigaux,
Droit international privé, I, n. 387; Ch. Gavalda, Les conflits dans le temps en droit
international privé, 1955.
2
Cour de Cassation française, la Chambre Civile, 3 martie 1987, în R.C.D.I.P., 1988,
p. 695, not M. Simon-Depitre; 19 ian. 1988 în Bulletin civile, I, n. 14. Tribunalul Dijon, 18
nov. 1969, în R.C.D.I.P., 1972, p. 448, nota Droz.
3
A se vedea Graulich, Répertoire Dalloz de droit international; Conflits de lois dans le
temps, n. 93; P. Courbe, Les objectifs temporels des regles de droit international privé, 1981.
4
A se vedea Fr. Knoeptier, Ph. Schweizer, op. cit., n. 208, p. 76.
5
O situaie special este reprezentat de conflictul de legi în cazul succesiunii de state.
Pentru detalii, S. Deleanu, op. cit., p. 89-91.
6
Pentru caracterul recunoaterii a se vedea C. Stnescu, V. Duculescu, Caracterul recu-
noaterii statelor i guvernelor în lumina principiilor dreptului internaional contemporan, în
R.R.D., nr. 11/1969.
7
E. Bartin, Les Principes de droit international privé, vol. I, p. 32.
8
128 Partea general
comunitatea internaional este recunoaterea de iure a respectivului stat de
ctre Frana. Instana de judecat francez nu poate aplica legile unui stat
„ignorat” de statul francez.
Cu toate c au fost cazuri în care unele ri au refuzat s aplice legile unui
stat nerecunoscut1, s-a ajuns la concluzia unanim admis c astfel de legi îi
gsesc aplicarea în statul forului i pot da natere conflictelor de legi, la fel ca i
legile oricrui alt stat. Merit a fi amintit, în acest sens, decizia Curii de
Casaie franceze care, reluând motivarea hotrârii date în prim instan de
Tribunalul Senei, statueaz c lipsa recunoaterii guvernului strin de ctre
Frana nu permite judectorului francez s tgduiasc legile de drept privat
edictate de acest guvern, anterior recunoaterii sale, dac respectivele legi sunt
valabile pe teritoriul în limitele cruia el îi exercit autoritatea2.
În sprijinul acestei soluii se pot aduce câteva argumente:
– recunoaterea unui stat de ctre alt stat are caracter declarativ i nu
constitutiv3; statul i ordinea sa de drept exist independent de aceast recu-
noatere;
– recunoaterea unui stat are un caracter preponderent politic, or, în materia
dreptului internaional privat nu este vorba de relaii diplomatice între state, ci
de raporturi de drept privat la care particip persoane fizice i persoane
juridice; ar fi nedrept ca aceste persoane s nu-i poat valorifica drepturile lor
numai pe considerentul c aparin unui stat nerecunoscut de statul forului;
– judectorul forului nu este în drept s aprecieze legitimitatea unui stat
strin, chiar nerecunoscut de statul forului.
§ 2. Conflictul de legi interne (interprovinciale sau interre-

gionale)
Acest tip de conflict se refer la conflictul între legile statelor în care

coexist mai multe sisteme legislative. Este cazul statelor cu provincii sau
1
În acest sens este hotrârea Tribunalului Senei din 12 decembrie 1023 prin care s-a
refuzat aplicarea legii sovietice pân la recunoaterea de ctre Frana a guvernului sovietelor.
Aceeai atitudine au avut instanele din Anglia, Belgia i Egipt (a se vedea Stoupnitzky, Statut
international de l’URSS, État commerçant, thèse, Paris, 1935, p. 206 i urm.). Dimpotriv,
tribunalele germane i austriece au aplicat legea strin sovietic (A se vedea Constantinoff, Les
institutions soviétiques devant les tribunaux, în Nouvelle revue de droit international privé,
1934.248).
2
Cass. fr., 1re Chambre civile, 3.05.1973, spea Stroganoff-Scherbatoff, în R.C.D.I.P.,
1975.426, not de Y. Loussouarn. În acelai sens, Tribunal de Grande Instance de la Seine,
12.01.1966, în R.C.D.I.P., 1967.120, not de Y. Loussouarn.
3
A se vedea Gr. Geamnu, Drept internaional public, Ed. Didactic i Pedagogic,
Bucureti, 1987, vol. I, p. 308-309.
regiuni având legi diferite (de exemplu, Marea Britanie) i cazul statelor fede-
raii, în care fiecare ar component are propriul sistem de drept (de pild,
Statele Unite ale Americii).
Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 105/1992, atunci când norma
conflictual român trimite la legea unui asemenea stat în care coexist mai
multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determin dispoziiile aplicabile.
Particularitile conflictelor de legi interne fa de conflictele de legi
propriu-zise
a) Conflictele de legi interne sunt expresia unei autoriti politice comune,
în timp ce în cazul conflictelor de legi propriu-zise suntem în prezena legilor a
dou state suverane;
b) În cazul conflictelor interprovinciale, pentru nici una dintre legile interne,
cealalt lege cu care vine în conflict nu este cu adevrat strin;
c) Conflictele de legi interne implic uneori soluii diferite de cele interna-
ionale. De pild, lex patriae, care este lex personalis în cazul conflictelor
internaionale de legi, nu se mai aplic în cazul conflictelor interne, deoarece
cetenia este aceeai pentru toi indivizii, din toate regiunile sau provinciile
rii respective. Norma conflictual aplicabil este lex domicilii;
d) Ordinea public nu poate fi invocat în situaia conflictelor interprovin-
ciale. Instana nu va putea refuza aplicarea legii altei provincii pe motiv c ar fi
contrar ordinii publice, întrucât toate legile eman de la acelai legiuitor;
e) Retrimiterea nu este posibil. S-a artat c poate s apar un caz de
retrimitere forat de gradul II1. Atunci când norma conflictual român trimite
la legea unui stat federal, ca lege a ceteniei, dac în acel stat nu exist o lege
federal privind statutul personal, ci doar legi ale statelor componente ale
federaiei, cetenia ca punct de legtur trebuie înlocuit cu domiciliul, care
opereaz o trimitere forat la legea unui stat membru al federaiei, care va
determina statutul personal.
f) Conflictele interprovinciale nu fac obiectul dreptului internaional privat.
§ 3. Conflictele interpersonale2
În mod asemntor conflictelor interprovinciale, conflictele interpersonale

iau natere în cadrul aceleiai suveraniti. Spre deosebire de conflictele
interne, conflictele interpersonale au ca surs diferenele etnice sau confesio-
nale între grupuri sociale. Asemenea diferene atrag supunerea indivizilor care
1
A se vedea D.Al. Sitaru, Drept internaional privat, Ed. Actami, Bucureti, 1997, p. 42.
2
I. Szaszy, Le conflit de lois interpersonnel dans les pays en voie de developpement,
Recueil de Cours de l’Académie de la Haye, 1973.1.81; Gannage, Droit intercommu-
nautaire et Droit international privé, în Journal du droit international, 1983.479.
130 Partea general
aparin aceleai etnii sau care îmbrieaz acelai cult unor legi i chiar unor
jurisdicii distincte, în funcie de etnia sau cultul din care fac parte1.
Conflictul generic denumit „interpersonal”2 este întâlnit în special în rile
musulmane, în India, în rile Africii de Sud i privete mai ales relaiile de
familie i materia drepturilor reale imobiliare. Soluionarea conflictului inter-
personal difer în funcie de raportul de fore din statul cu sistem plurilegislativ.
Se arat în literatura de specialitate3 c soluionarea acestui tip de conflict se
face dup modelul soluionrii conflictului de legi propriu-zis. Premisa este
existena unor sisteme de drept distincte. Totui, se constat o situaie gene-
ralizat: tratamentul inegal al sistemelor de drept în concurs, sub dou aspecte.
Pe de o parte, colonizarea unor state a presupus adesea introducerea unui
drept „modern”, care s-a aplicat în detrimentul dreptului cutumiar local. Dup
decolonizare, tendina a fost de a se aplica în continuare dreptul colonizato-
rilor, în scopul accelerrii dezvoltrii economico-sociale i integrrii mondiale
a fostelor colonii. Pe de alt parte, dreptul tradiional cutumiar consacr anu-
mite discriminri rasiale, religioase sau anumite instituii juridice (poligamia,
repudierea unilateral) considerate contrare principiilor fundamentale ale altor
sisteme de drept. Autoritile acestor din urm state refuz s aplice asemenea
dispoziii legale fcând apel la ordinea public. În statele musulmane din
Magreb i din Orientul Mijlociu dreptul musulman se aplic adesea tuturor cet-
enilor, chiar dac nu sunt de rit musulman, fr excepie. Astfel, în Algeria,
Codul familiei din 9 iunie 1984 se aplic tuturor algerienilor. În Maroc, Codul
familiei (22 noiembrie 1957) se aplic tuturor marocanilor, cu excepia celor
1
Pentru un studiu de ansamblu asupra problemei conflictului interpersonal în rile care
i-au cucerit independena a se vedea P. Bourel, Encyclopédie juridique de L’Afrique; J.
Boye, Les mariages mixtes en droit international privé sénégalais, thèse, Paris, 1979; J.
Eamné, Les conflits de lois en Afrique noire, thèse, Dakar, 1963; Ph. Francescakis, Pro-
blèmes de droit international privé de l’Afrique noire independante, în Recueil de Cours de
l’Académie de La Haye, 1964, II, p. 272 i urm; Le droit international privé dans le monde
privé post-colonial, le cas de l’Afrique noire, în Journal du droit international privé, 1973,
p. 46 i urm; Lampue, La diversité des statuts de droit privé dans les États africains, Penant,
1961, p. 3 i urm; Kouassigan, Quelle est ma loi? Tradition et modernisme dans le droit
privé de la familie en Afrique noire francophone, Paris, 1974, p. 53 i urm; P. Bourel,
Ph. Fouchard, Chronique de jurisprudence africaine, Clunet, 1972, p. 317 i 861; P. Bourel,
Revue de jurisprudence africaine en droit interpersonnel et en droit international privé,
Sommaires des decisions rendues en matière de conflits de lois et de jurisdictions en Afrique
noire francophone (1960-1971), în Annales africaines (1971-1972, p. 139 i urm.).
2
Pentru desemnarea conflictului interpersonal se mai utilizeaz expresiile conflict
interetnic, conflict interrasial sau conflict interconfesional.
3
A se vedea H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 439-442.
de rit israelit1 . Chiar i atunci când se pune problema alegerii între dreptul
comunitilor nemusulmane i dreptul comunitilor musulmane, primeaz
acesta din urm. În rile musulmane, cetenia ca punct de legtur este
înlturat în favoarea religiei, în scopul aplicrii religiei musulmane inclusiv
cetenilor strini de aceeai religie, dar aparinând unor state laice2. Aceast
modalitate este numit „privilegiul religiei”. Intruziunea factorului religios în
sfera relaiilor internaionale este pe bun dreptate criticat chiar i în rile
musulmane3.
1
A se vedea Charfi, L’influence de la religion dans le droit international privé des pays
musulmans, Cours de l’Académie de droit International, v. 203 (1987 – III), p. 323 i urm.,
p. 384.
2
Este cazul Marocului i Egiptului. A se vedea Deprez, Droit international privé et
conflits de civilisations, Cours de l’Académie de droit international, vol.11 (1988-IV), p. i
urm., p. 31 i urm.
3
A se vedea Elgeddawy, Relations entre systemes confessionnel et laique en droit
international privé, 1971, n. 233; Charfi, op. cit., p. 410 i urm.; Aldeeb Abu-Salich, Non-
musulmans en pays d’Islam. Le cas d’Égypte, 1979, Deprez, op. cit., p. 3-50 i urm.
APLICAREA DREPTULUI STRIN
§ 1. Generaliti
Prezena elementului de extraneitate într-un raport juridic ridic problema

aplicrii legii strine. Instana forului aplic legea strin în virtutea faptului c
propria norm conflictual îi permite acest lucru. Dreptul strin nu-i gsete
aplicarea în temeiul propriei autoriti, ci numai în condiiile i în msura
prevzute de lex fori.
§ 2. Formele aplicrii legii strine
– aplicarea legii strine ca lex causae;

– situaia când legea strin este o condiie pentru aplicarea legii forului;
– situaia când legea strin este încorporat în contractul încheiat de pri.
§ 3. Aplicarea legii strine ca lex causae
A. Noiune
Norma conflictual a forului poate desemna ca aplicabil fie legea român,

fie legea strin. Aplicarea legii strine pune probleme specifice atât pe plan
teoretic, în privina fundamentului aplicrii legii strine, cât i din punct de
vedere practic, cu referire la stabilirea coninutului legii strine i interpretarea
acesteia.
Atunci când norma conflictual a forului trimite la legea strin, aceasta din
urm este legea competent sau legea aplicabil în spe. Spunem c dreptul
strin se aplic în calitate de lex causae.
Aplicarea legii strine în calitate de lex causae înseamn determinarea
efectelor juridice în conformitate cu aceast lege pentru cauza avut în vedere.
„Lege strin” semnific dreptul strin în ansamblul su, adic legea strin în
Aplicarea dreptului strin 133
sens larg: acte normative, cutume, uzane .a. S-a artat1 c problema dac se
iau în considerare normele materiale strine sau i cele conflictuale depinde de
sensul trimiterii i este o problem de calificare supus legii forului.
B. Temeiul aplicrii legii strine
Dac legea strin s-ar aplica în ara forului în virtutea propriei autoriti
s-ar înclca principiul suveranitii statelor. În realitate, fiecare stat, în exerciiul
propriei suveraniti, hotrte în ce condiii i pentru care raporturi juridice cu
element de extraneitate s se aplice dreptul strin.
Expresia legal a acestei decizii este norma conflictual. Instana judecto-
reasc român face aplicarea legii strine atunci când norma conflictual
român desemneaz ca aplicabil o asemenea lege. Dreptul strin se va aplica
în acelai mod i cu aceleai garanii ca i dreptul român. În literatura juridic
s-a afirmat, în acest sens, c autoritatea legii strine nu are un caracter originar,
ci unul derivat sau de împrumut2.
C. Titlul cu care se ia în considerare dreptul strin
În aceast privin s-au exprimat mai multe opinii pe care le prezentm în

cele ce urmeaz sub forma a patru doctrine:
a. coala anglo-american
Expunerea teoriei. Ideile vehiculate în cadrul acestui curent de opinie sunt
cunoscute i sub denumirea de „teoria drepturilor câtigate”. Teoria a fost
postulat pentru început de autorii anglo-americani, apoi i de unii autori
francezi. Adepii ei fac apel la noiunea de „drepturi câtigate” i susin c
aplicarea legii strine în ara forului se impune prin faptul c instana forului nu
este în msur s aprecieze valoarea drepturilor dobândite în strintate (vested
rights) fr s in seama de legea sub imperiul creia au fost câtigate
drepturile. De exemplu, la examinarea unui contract încheiat conform legilor
franceze, instana – alta decât cea francez – îl va considera obligatoriu doar în
msura în care îndeplinete condiiile obligativitii contractului cerute de
legea francez 3 . Potrivit acestei concepii, instana ia în considerare legea
1
A se vedea D.Al. Sitaru, Drept internaional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000,
p. 94.
2
A se vedea I. Radu, tiina i tehnica dreptului internaional privat, Cluj, 1939, vol. I,
p. 217, citat de I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 152-153, nota 4 i de T.R. Popescu,
op. cit., p. 109.
3
A se vedea Holland, Jurisprudence, ed. a II-a, p. 317; Beale, Cases on the Conflict of
Laws, III, &1; Goodrich, Handbook on the Conflicts of Laws, 1927, p. 10; Wigny, Essai Sur
le droit international privé américain, 1932, p. 163 i urm.; B. Hanotiau, Le droit interna-
134 Partea general
strin doar pentru a asigura protecia drepturilor dobândite în strintate.
Judectorul nu aplic legea strin ci o consult pentru a verifica existena
drepturilor câtigate în alt stat.
Critica teoriei. Dup cum s-a semnalat în literatura noastr juridic1, teoria
drepturilor câtigate nu se preocup decât de situaia aplicrii legii strine unor
drepturi deja în fiin. Legea strin nu mai joac un rol actual, ea a intervenit
la momentul crerii drepturilor în strintate, pe teritoriul respectivului stat, iar
instana nu face decât s verifice respectarea legii strine în acel moment.
Teoria nu explic aplicarea legii strine în cazul crerii unor situaii juridice
noi. În asemenea situaii instana forului va crea o norm juridic similar
normei strine. De fapt, nici nu este în discuie o problem conflictual; nu se
aplic legea strin, ci doar legea forului, în scopul ocrotirii drepturilor nscute
în stat strin.
b. coala italian
Expunerea teoriei. Plecând de la dualitatea ordine juridic naional –
ordine juridic internaional, autorii italieni au afirmat c sistemul juridic
naional este exclusiv. Parafrazându-l pe Roberto Ago2, ordinea juridic intern
este exclusiv, în sensul c doar ceea ce include aceasta are caracter juridic.
coala italian explic aplicarea legii strine prin încorporarea acesteia în
sistemul de drept al forului. De aici denumirea generic a acestui curent de
opinie de „teoria recepiunii dreptului strin”.
Receptarea dreptului strin în ordinea juridic intern este îneleas în dou
modaliti diferite:
1. receptarea material a legii strine 3 : norma strin face obiectul unei
veritabile „naionalizri”, îi pierde caracterul strin i este încorporat
materialmente în dreptul forului. Dreptul forului elaboreaz pentru spea
respectiv o norm asemntoare normei strine4.
tional privé américain, 1979, p. 7 i urm.; Vareilles-Sommières, Synthese du droit

international privé, vol. I, n. 40 i urm.
1
A se vedea T.R. Popescu, op. cit., p. 115-116.
2
A se vedea R. Ago, Cours de l’Académie de droit international privé, 1936, vol. IV,
p. 302.
3
A se vedea Anzilotti, Corso di diritto internazionale privato, 1925; Perassi, Introduzione
al diritto internazionale privato, 1952, p. 484; Prospera Fedozzi, Il diritto internazionale
privato, Padova, 1939; Pacchioni, Elementi di diritto internazionale privato, 1931, p. 116.
4
Receptarea material a legii strine se apropie de aa-numita the local law theory
elaborat de Cook i Lorenzen, fondatorii colii de la Yale (A se vedea pentru aceast
apropiere M. Wolff, Private international law, ed. a II-a, p. 217; De Nova, Le concezioni
statunitensi dei conflitti di leggi, Valladolid, 1964).
2. receptarea formal a legii strine: legea strin se încorporeaz în ordinea
juridic a forului, dar pstreaz sensul i valoarea pe care i le-a atribuit sistemul
de drept în care a luat natere1.
Critica teoriei. Dup cum pe bun dreptate s-a artat în literatura juridic2,
teoria în ambele variante, are caracter fictiv, din dou motive. În primul rând,
conduce la concluzia ignorrii legii strine prin faptul c aceasta este nostri-
ficat în dreptul forului. Aa cum artau Y. Loussouarn i P. Bourel, ordinea
juridic a forului devine „un boa constrictor capabil s digere buci din
sistemele juridice naionale”3. În al doilea rând, teoria recepiunii nesocotete
funcia normei conflictuale; menirea acestei norme este de a desemna legea
aplicabil i nu de a crea norme materiale asemntoare normelor strine sau
de a încorpora norme strine. În acest sens, Lerebours-Pigeonnière afirma:
„legea strin îi pstreaz caracterul de drept strin fr a putea fi transformat
în lege francez”4.
Referindu-se la teoria expus, un autor francez spunea c teza recepiunii
materiale este „contrar bunului sim”5, iar cea a recepiunii formale este „prea
artificial”6.
c. Teoria conform creia legea strin se aplic în calitate de element de

fapt
Aceast teorie este împrtit în sistemele de drept englez, american,
elveian, belgian, francez. Legea strin este considerat element de fapt, spre
deosebire de legea forului, care este privit ca singurul element de drept în
cauza dedus judecii. Judectorul nu face decât s aplice ceea ce este admis
„în fapt” în strintate. El se situeaz în exteriorul sistemului de drept strin7 i
aplic legea strin pentru c aa îi ordon propria norm conflictual. Legea
strin îi pierde caracterul normativ i este tratat ca un simplu fapt care a avut
loc în strintate.
Consecinele considerrii legii strine ca element de fapt:
– proba coninutului legii strine incumb prilor; judectorul nu este inut
s aplice din oficiu legea strin;
1
Promotorul acestei variante este R. Ago în Teoria del diritto internazionale privato,
p. 111.
2
A se vedea, pentru criticile aduse teoriei T.R. Popescu, op. cit., p. 117.
3
4
Lerebours-Pigeonnière, Précis, nr. 312, p. 392, citat în Y. Loussouarn, P. Bourel, op.
cit., p .272-273.
5
J. Derruppé, Droit international prive, 11e édition, Dalloz, 1995, p. 81.
6
Ibidem.
7
Dup cum s-a exprimat W. Goldschmidt în Estudios jusprivatistas internacionales, p. 98
i urm., judectorul forului observ sistemul de drept strin precum un sociolog, din afar.
136 Partea general
– interpretând legea strin, judectorul forului este inut s respecte
interpretarea dat acesteia în ara de origine. Curtea de Casaie a Franei a
refuzat în mod sistematic s-si exercite controlul asupra interpretrii pe care
instanele de fond franceze au dat-o legii strine 1 , iar Curtea Superioar a
Bavariei a statuat c atunci când aplic o lege strin, judectorul german este
inut de modul cum aceasta este aplicat în ara care a edictat-o 2 . Chiar i
jurisdiciile internaionale respect interpretarea dat legilor în cadrul ordinii
juridice interne. În acest sens s-au pronunat Curtea de Justiie a Comunitii
Economice Europene i Curtea Permanent de Justiie, care au refuzat s
procedeze la interpretarea unor legi naionale3;
– legea strin se aplic în virtutea autoritii normei conflictuale a forului i
nu ca un comandament al legiuitorului strin.
Teoria a fost contestat de unii autori, chiar i în statele unde este
consacrat. S-a spus 4 c aprecierea legii strine ca element de fapt nu este
indispensabil, în sensul c se poate ajunge la aceleai concluzii practice chiar
dac legea strin e privit ca element de drept, cu consecina c sarcina
instanei nu va fi aceeai ca i în cazul aplicrii legii proprii. S-a mai reproat
faptul c, fiind construit pe caracterul exclusivist al sistemului juridic al
forului, are un caracter fictiv. Aceeai lege este privit ca element de fapt în
ara forului, în timp ce în statul de origine îi pstreaz caracterul de element
de drept. Mai mult, atunci când în urma invocrii excepiei de ordine public
nu se aplic dreptul strin (element de fapt) în locul acestuia se aplic lex fori
(element de drept).
d. Teoria potrivit creia legea strin este privit ca element de drept

Legea strin se aplic atunci când este desemnat de norma conflictual a
forului fr s-i piard îns caracterul de drept strin. Dreptul strin nu devine
parte component a dreptului forului, astfel c aplicarea legii strine i aplica-
rea legii naionale prezint deosebiri sub anumite aspecte.
Aceast concepie a stat la baza elaborrii procedurilor civile din Dane-
marca, Germania, Suedia.
Consecinele considerrii legii strine ca element de drept:
– instana determin ex officio legea aplicabil i stabilete coninutul legii
strine cu concursul prilor i al experilor;
– unele legislaii asigur i un sistem de garanii în scopul corectei aplicri a
legii strine, întocmai ca i în cazul aplicrii legii proprii.
1
2
Hotrârea Curii Superioare a Bavariei din 20 iunie 1972, în Journal du droit
international, 1979.422.
3
A se vedea H. Batiffol, P. Lagarde, Droit international privé, vol. I, ed. a III-a, nr. 328,
p. 530.
4
A se vedea J. Derruppé, op. cit., p. 81 i Y. Lousouarn, P. Bourel, op. cit., p. 274.
§ 4. Titlul cu care se aplic dreptul strin în România
Doctrina român admite c legea strin se aplic în calitate de element de

drept1. În acelai sens este i practica Curii de Arbitraj Comercial Internaional
a României. De altfel, conform art. 1 din LDIP, aceast lege cuprinde norme
pentru determinarea legii (s.n.) aplicabile unui raport de drept internaional
privat i norme de procedur (s.n.) privind raporturile de drept internaional
privat.
§ 5. Invocarea legii strine în faa autoritilor rii forului
Aplicarea legii strine într-un litigiu relativ la un raport juridic cu element de

extraneitate poate fi invocat fie de instana judectoreasc sau de instana de
arbitraj, din oficiu, fie de partea interesat.
– instana judectoreasc, în virtutea rolului activ, poate invoca din oficiu i
pune în discuia prilor aplicarea legii strine la care trimite norma conflic-
tual român (norm care nu are caracter imperativ). Aceeai posibilitate are i
instana de arbitraj.
Atunci când norma conflictual român este imperativ, invocarea dreptului
strin i aplicarea acestuia de ctre instan nu mai este o facultate, ci o
obligaie;
– partea interesat poate invoca legea strin în temeiul principiului dispo-
nibilitii, indiferent dac norma conflictual român este sau nu imperativ.
În materiile în care funcioneaz lex voluntatis (de pild, în materie contrac-
tual) prile pot renuna de comun acord la aplicarea legii strine, apelând fie
la lex fori, fie la alt lege strin. De asemenea, prile pot stabili prin acord
care lege strin se va aplica în faa instanei judectoreti sau arbitrale (aa-
numita „clauz de alegere a legii aplicabile”). S-a artat2 c sistemul nostru de
drept îmbin, sub aspectul invocrii legii strine, principiul rolului activ al
instanei cu principiul disponibilitii prilor.
1
I. Filipescu i M. Jacot, Drept internaional privat, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucu-
reti, 1968, p. 86; M. Jacot, Drept internaional privat, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucu-
reti, 1976, p. 98; I. Nestor, Principiul iura novit curia în cadrul aplicrii legii strine de ctre
instana român în S.C.J., nr. 2/1965, p. 245-246; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit.,
p. 154-155; O. Cpîn i B. tefnescu, Tratat de drept al comerului internaional,
Ed. Academiei, Bucureti, 1985, vol. I, p. 151.
2
138 Partea general
§ 6. Proba dreptului strin
A. Reguli generale
Dreptul nostru consacr sistemul mixt1, al colaborrii între organul de juris-

dicie i pri. Altfel spus, sarcina probei se împarte între judector (sau arbitru)
i pri2.
Pe de o parte, instana va aplica din oficiu dreptul strin în acele cazuri în
care este obligat s-o fac, dar totodat, în baza rolului activ, va lua din oficiu
toate msurile pentru stabilirea coninutului legii strine competente. Instana
poate dispune în acest scop din oficiu administrarea mijloacelor de prob pe
care la consider necesare.
Pe de alt parte, trebuie s distingem în ce privete aplicarea principiului iura
novit curia3 pentru dreptul român i pentru dreptul strin4. Legea nr. 105/1992
consacr aplicarea principiului doar în privina dreptului român: „Partea care
invoc o lege strin poate fi obligat s fac dovada coninutului ei”5.
Aadar, instana are posibilitatea, dar nu obligaia, de a solicita concursul
prilor la stabilirea coninutului legii strine. Aa cum s-a artat6, împrirea
sarcinii probei între instan i pri este întâlnit i în litigiile supuse arbitra-
jului comercial internaional. Aceast idee rezult din Regulile de procedur
aplicabile în arbitrajul pentru soluionarea litigiilor de comer internaional i
din Regulile de procedur privind arbitrajul comercial ad-hoc (ambele în
vigoare de la 1 ianuarie 1994) ale Curii de Arbitraj Comercial Internaional de
pe lâng Camera de Comer i Industrie a României. Acestea reglementeaz
cerina ca în cererea de arbitrare i în întâmpinare s se indice de ctre pri
motivele de fapt i de drept pe care se sprijin fiecare capt de cerere, cu
trimitere la înscrisurile doveditoare corespunztoare sau la alte probe.
1
Pentru sistemele cunoscute pe plan internaional în legtur cu sarcina stabilirii
coninutului legii strine, a se vedea I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 156-158.
2
Cu privire la stabilirea coninutului legii strine în alte sisteme de drept, N. Diaconu,
op. cit., p. 127-128.
3
Locuiunea iura novit curia sau curtea cunoate dreptul provine din adagiul nemo
censetur ignorare legem. Dac nimeni nu are scuza necunoaterii legii, a fortiori, instana nu
are o astfel de scuz, fiind organul chemat s rosteasc dreptul, în numele legii. „Temeiurile
de drept nu fac, evident, obiectul probaiunii; ele se afl în lege” (a se vedea I. Deleanu,
S. Deleanu, Mic enciclopedie a dreptului. Adagii i locuiuni latine în dreptul românesc,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000, p. 168.
4
Cu referire la acest principiu s-au formulat mai multe teze (a se vedea I.P. Filipescu,
A.I. Filipescu, op. cit., p. 155-160 i I. Nestor, op. cit., p. 247).
5
Articolul 7 alin. (2) din Legea nr. 105/1992.
6
A se vedea I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 157 i D.Al. Sitaru, op. cit., p. 99.
B. Mijloace de stabilire a coninutului legii strine
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 coninutul legii strine se
stabilete de instana judectoreasc prin atestri obinute de la organele
statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau într-un alt mod adecvat.
În practica instanelor judectoreti i a celor arbitrale din ara noastr se
folosesc: culegerile de acte normative, culegerile de jurispruden (mijloace
numite „directe” 1 ) precum i mijloace de prob procurate de la autoritile
statului strin sau de la organisme reprezentative ale acestuia în România:
certificate elaborate de ministrul justiiei din respectivul stat, certificate de
cutum, atestri obinute de la notarii publici i de la camera de comer din
acel stat, certificate eliberate de ambasadele i consulatele statului strin în
România, informaii de la organizaiile de cult corespondente din România
(mijloace „indirecte”2). „De asemenea, instanele române pot consulta experi
i pot apela la sprijinul unor instituii din ara noastr: Ministerul Justiiei,
Ministerul Afacerilor Externe sau facultile de drept3.
Cât privete valoarea probatorie a mijloacelor de dovad provenite din
strintate, „în principiu ea trebuie asimilat celei prevzute de legea româ-
n”4. Potrivit unei hotrâri pronunate de fosta Comisie de Arbitraj de pe lâng
Camera de Comer i Industrie a R.S.R.5, dac proba nu are caracter oficial, ea
este crezut iuris tantum, deci pân la proba contrar6.
În scopul facilitrii stabilirii coninutului legii strine, Convenia european
în domeniul informrii asupra dreptului strin, încheiat la Londra la 7 iunie
1968 (România a aderat în 19917), organizeaz un sistem de obinere de ctre
autoritile judiciare ale statelor contractante a informaiilor asupra dreptului
strin, fr a fi inute îns de informaiile primite. Sfera de aplicare a conveniei
este domeniul dreptului civil, comercial, procedurii civile i organizrii jude-
ctoreti. Prin Protocolul adiional semnat la Strassbourg la 15 martie 1978,
sfera de aplicare a fost extins la domeniul dreptului penal i al procedurii
penale. Ca mod de funcionare a sistemului de informaii asupra dreptului
strin, prile contractante sunt abilitate prin convenie s instituie un organ
1
2
Ibidem.
3
Pentru alte exemple de probe utilizate de instanele române a se vedea O. Cpîn,
D. Ianculescu, Stabilirea coninutului legii strine în litigiile de drept internaional privat, în
R.R.D., nr. 6/1979, p. 3-10.
4
5
Hotrârea nr. 53/26 februarie 1985 în Repertoriul practicii arbitrale române de comer
exterior, întocmit de O. Cpîn i C. Cunescu, 1987, p. 122-123.
6
Pentru soluii practice referitoare la mijloacele pentru stabilirea coninutului legii
strine, a se vedea I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 159.
7
Publicat în M. Of. nr. 63 bis din 26 martie 1991.
140 Partea general
primitor i unul transmitor. Coninutul cererii de informaii trebuie s
cuprind autoritatea judectoreasc de la care eman cererea, precum i natura
litigiului pendinte, cu posibilitatea anexrii unor copii de pe documentele care
ajut la soluionarea speei. Dac cererea nu este formulat de o autoritate
judectoreasc, ea trebuie însoit de o decizie din partea autoritii jude-
ctoreti care a aprobat-o. Organul care primete cererea va putea fie s
formuleze el însui rspunsul, fie s transmit cererea altui organ de stat, unui
organism privat ori unui jurist calificat. Este posibil ca statul solicitat s refuze
informarea în dou situaii: dac litigiul care a determinat formularea cererii îi
afecteaz interesele sau dac rspunsul ar fi de natur s aduc atingere
suveranitii sau securitii sale.
C. Procedura reglementat de Legea nr. 189/2003 privind asis-

tena judiciar internaional în materie civil i comercial1
Autoritatea central creia îi revine sarcina de a transmite, la cerere,

ministerelor de justiie din alte state, informaii privind dreptul intern, în
domeniile dreptului civil, dreptului comercial, procedurii civile i comerciale,
organizrii judiciare, în cazuri judiciare determinate, este Ministerul Justiiei
din ara noastr. Acelai minister are i rolul de a solicita autoritilor din alte
state informaii de tipul celor anterior enumerate, la cererea instanelor de
judecat române, pentru cazuri determinate.
Legea nr. 189/2003 reglementeaz distinct coninutul cererii de informaii
asupra dreptului strin i coninutul cererii care privete dreptul român.
Cererea de informaii asupra dreptului strin eman exclusiv de la o
autoritate judiciar i conine: denumirea autoritii de la care eman; natura i
stadiul procesului; problemele cu privire la care se cer informaii din dreptul
unui alt stat, cu o sumar expunere a contextului în care acestea sunt necesare;
orice documente de natur a clarifica coninutul solicitrii.
Dac cererea este formulat de pri, se va anexa i încheierea de admitere
a acesteia. Cererea de informaii juridice i rspunsul din partea statului
solicitant vor fi traduse de pri ori de instan, dup caz.
La cererea de informaii asupra dreptului român, Ministerul Justiiei formu-
leaz rspunsul ori transmite cererea organului competent în acest sens.
Rspunsul trebuie s fie redactat clar, obiectiv, imparial, putând fi însoit de
documente complementare (extrase din texte de lege sau lucrri de doctrin).
Refuzul de a da curs cererii de informaii este permis în ipoteza în care se
apreciaz c interesele statului român pot fi afectate de litigiul care a ocazionat
formularea cererii de informaii asupra dreptului român, ori dac rspunsul ar fi
de natur s aduc atingere suveranitii sau securitii statului român.
1
Publicat în M. Of. nr. 337 din 19 mai 2003.
Rspunsul trebuie cât mai rapid redactat i trimis, având în vedere, în mod
firesc, termenul menionat de autoritatea strin solicitant.
§ 7. Interpretarea dreptului strin
Instana recurge la interpretarea normelor juridice atunci când acestea sunt

obscure sau genereaz mai multe înelesuri. Subiectele de drept „se bat prin
cuvinte în faa instanei i în numele justiiei. În adevr, prile procesului
încearc s conving judectorul iar acesta, prin hotrârea sa, dorete s
conving cele dou pri c a statuat temeinic i legal. Regula de drept nu se
aplic mecanic, ci numai dup discuii asupra sensului i înelesului ei i
asupra felului de a o adapta la cazul particular. Judectorul are monopolul de a
organiza lupta retoric a prilor i virtutea de a trana i rezolva litigiul lor
exprimând aceast valoare suprem care este dreptul”1.
Interpretarea legii, în general, este operaiunea logico-raional de lmurire
a coninutului i sensului normelor de drept, pentru o just aplicare i o corect
încadrare a situaiilor practice în ipotezele ce le conin.
Dac litigiul este generat de un raport juridic cu element de extraneitate,
instana se poate confrunta i cu problema interpretrii legii strine. Aceast
operaiune se va face potrivit regulilor de interpretare valabile în sistemul de
drept al forului.
§ 8. Remedii ale greitei aplicri sau interpretri a legii strine
Problema posibilitii de a sanciona greita aplicare ori interpretare a legii

strine divizeaz doctrina, unii autori fiind adepii admiterii recursului 2 la
instana superioar, alii respingând aceast idee.
1
C. Munteanu, Observaii privind limbajul dreptului, în R.R.D.P., nr. 3/2007, p. 134-135.
Cu referire la limbajul tehnic, ca tip de limbaj, s-a spus c „specialitatea dreptului ine de
asemenea de tehnicitatea sa. Dreptul numete realitile juridice, adic instituiile i opera-
iile juridice pe care dreptul le creeaz, le consacr sau le modeleaz; astfel, el numete
toate formele activitii economice, contractele, bazele vieii familiale etc. Îns dreptul
numete de asemenea realitile naturale i sociale – faptele juridice – legând de ele efecte
de drept; astfel sunt denumite delictele i situaiile juridice. Apoi, însei enunurile dreptului
sunt deseori tehnice pentru c ele urmeaz gândirea juridic în operaiile sale cele mai
anevoioase: interpretare, apreciere, prezumie, calificare, raionament etc. Sub toate aceste
aspecte, limbajul juridic este tehnic pentru c este savant, tiinific, precis. Aceast tehni-
citate a limbajului dreptului ine de cerina unui demers de precizie” (ibidem, p. 136).
2
Recursul este „calea de atac prin intermediul creia prile sau Ministerul Public
solicit, în condiiile i pentru motivele limitativ determinate de lege, desfiinarea unei
hotrâri pronunate fr drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicional”
142 Partea general
Dreptul italian sau jurisprudena belgian sunt exemple în sensul admiterii
recursului1 pentru greita interpretare a legii strine. Articolul 304 pct. 9 din
Codul de procedur civil român deschide calea recursului, ori de câte ori
hotrârea pronunat este lipsit de temei legal sau a fost dat cu înclcarea ori
aplicarea greit a legii2.
Opiniile doctrinare difer în privina posibilitii exercitrii de ctre procu-
rorul general a recursului în interesul legii, în scopul asigurrii interpretrii i
aplicrii unitare a legii pe întreg teritoriul rii. Dup unii autori, se poate exer-
cita aceast cale de atac de ctre cel în drept, în considerarea faptului c în
coninutul noiunii de „lege” se includ atât dreptul material cât i normele
conflictuale, iar în coninutul normei conflictuale intr i corecta aplicare a
legii strine3.
În alt opinie 4 , recursul în interesul legii nu poate fi exercitat pentru
urmtoarele considerente:
– rolul instanei supreme a României este de a asigura interpretarea i
aplicarea unitar a legii române (s.n.) pe întreg teritoriul rii, nu i a legii
strine;
– prile nu au interes direct s solicite promovarea acestui recurs, atât timp
cât soluia nu are efect asupra hotrârii judectoreti supuse examinrii i nici
cu privire la situaia prilor din proces. În schimb, poate fi promovat recursul
în interesul legii pentru greita aplicare sau interpretare a normei conflictuale
române, ceea ce înseamn c, indirect, se pot corecta i eventualele trimiteri
eronate la dreptul strin.
În ce privete imposibilitatea de probare a legii strine, împrtim cea de a
doua opinie, pentru c interesul trebuie s anime prile i în cadrul cilor de
atac i oricum dac s-a svârit o greeal grosier în aplicarea i interpretarea
legii strine, implicit aceasta poate fi îndreptat prin corecta aplicare a normei
conflictuale române.
(a se vedea I. Le, Tratat de drept procesual civil, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureti, 2005,
p. 587).
1
Cu privire la originea i evoluia recursului (ca i cale de atac ce se particularizeaz
prin trsturile sale fa de alte mijloace de corectare a erorilor in judicando), a se vedea S.
Spinei, Istoricul recursului, în A.U.L.B., Supliment 2005, p. 53-57 (Historical remarks on the
Appeal, în A.U.L.B., Supplement 2005, English edition, p. 49-53).
2
S. Spinei, Argumente pentru reconsiderarea calificrii recursului ca i cale de atac de
reformare i pentru introducerea în clasificri a categoriei cilor de atac de anulare, în C.J.,
nr. 2/2006, p. 72.
3
4
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 101-102. Pentru aceeai soluie, T. Prescure, C.N. Savu, op.
cit., p. 94.
§ 9. Imposibilitatea de probare a legii strine
Potrivit dispoziiilor de principiu din art. 7 alin. (3) din LDIP în cazul
imposibilitii de stabilire a coninutului legii strine se aplic legea român.
Rezult c legea român apare ca subsidiar în aceast situaie. S-a precizat1 c
doar imposibilitatea evident de probare a legii strine justific aplicarea legii
strine, nu orice dificultate de prob.
În afara argumentului de text [art. 7 alin. (3)] s-au menionat alte argumente
ale aplicrii subsidiare a legii române:
– litigiul nu poate rmâne nejudecat pe motivul necunoaterii legii strine
sau pe motiv c dispoziiile legale sunt neîndestultoare;
– se prezum relativ c, acceptând competena instanei române, prile au
acceptat aplicarea subsidiar a legii române dac nu poate fi determinat
coninutul legii strine.
Dreptul francez consacr, în mod asemntor, aplicarea legii forului dac
nu se poate proba coninutul legii strine în faa instanelor franceze. De dat
recent, s-a reinut în motivarea deciziei instanei de recurs c „dac judec-
torul francez este în imposibilitate de a obine dovada coninutului dreptului
strin, el va aplica, în subsidiar, legea francez, chiar i în materia drepturilor
indisponibile”2. Soluia este similar pentru drepturile subiective care nu sunt
caracterizate prin indisponibilitate3.
§ 10. Drept comparat
În sistemele de drept ale altor state problema aplicrii dreptului strin ca lex
causae este soluionat diferit.
A. Dreptul francez
Modul de aplicare a dreptului strin. În lipsa unui text de lege expres,

jurisprudena francez a variat de-a lungul anilor în ce privete rspunsul la
întrebarea „Judectorul trebuie sau poate s aplice din oficiu dreptul strin?”.
1
T.R. Popescu, op. cit., p. 129; D.Al. Sitaru, op. cit., p. 105.
2
P. Courbe, F, Jault-Seseke, Droit international privé (janvier 2006-février 2007, Pano-
rama Jurisprudence, în Recueil Dalloz, 2007, p. 1751 i urm.) Hotrârea a fost pronunat, la
fond, de Curtea de Casaie francez, prima camer civil, la data de 21.11.2006 (Bull. civ,
2006, I, nr. 500).
3
Pentru exemplificare, Civ., 1re, 28.06.2005, spea Aubin, în Recueil Dalloz, 2005,
Jurisprudence, p. 2853; Civ., com., 28.06.2005, spea Itraco, în Recueil Dalloz, 2005, Jurispru-
dence, p. 1883. Hotrârile sunt citate dup P. Courbe, F, Jault-Seseke, Droit international privé
(janvier 2006-février 2007, Panorama Jurisprudence, în Recueil Dalloz, 2007, p. 1751 i urm.)
144 Partea general
Într-o perioad, s-a considerat c judectorul nu este obligat s aplice ex
officio legea strin, atât timp cât prile n-au invocat-o. Motivarea acestei
soluii cu ocazia speei Bisbal 1 este c norma conflictual francez care
desemneaz ca i competent o lege strin nu are caracter de ordine public
i, deci, instana de fond nu este inut s aplice din oficiu dreptul strin. În
spe, separaia de corp intervenit între doi soi de cetenie spaniol a fost
considerat divor potrivit legii franceze, dar Curtea de casaie francez a
apreciat c hotrârea care statua acest lucru nu putea fi atacat pe motiv c
nici unul dintre soi n-a invocat la fond aplicarea legii spaniole, care interzice
divorul. Soluia a fost viu criticat la acea vreme2 spunându-se c permitea
refuzul aplicrii legii strine3.
Doctrina francez aduce un argument de procedur în sprijinul jurispru-
denei Bisbal, valabil la acea epoc. Potrivit vechiului Cod de procedur civil,
judectorul nu putea s ia în considerare din oficiu împrejurri care relevau
elemente de extraneitate, atât timp cât prile litigante nu aduceau în discuie
asemenea fapte i nu invocau legea strin.
Noul Cod de procedur civil permite judectorului nu numai s examineze
din oficiu fapte neinvocate de pri, dar i s pun în discuia acestora orice
împrejurri de fapt care duc la dezlegarea pricinii, inclusiv elemente care apar
în dosarul instanei (domiciliul prilor, cetenia) dar pe care prile nu le-au
invocat4.
Prin decizii succesive, s-a statuat c judectorul fondului are posibilitatea s
aplice din oficiu dreptul strin, chiar dac prile nu-l invoc5 , dup ce, în
1
Cass., 1re ch. civ., 12.05.1959, spea Bisbal, în Journal du droit international, 1960.810,
not de Sialelli i în R.C.D.I.P., 1960.62, not de Batiffol. Soluia a fost frecvent reafirmat
dup 1959: Cass, 1re ch. civ., 25.01.1967, în R.C.D.I.P., 1968.74; 10.05.1977, în R.C.D.I.P.,
1978.742; 22.04.1986, spea Djenangi, în R.C.D.I.P., 1988. 302 not de Bischoff.
2
A se vedea C. David, La loi étrangère devant le juge du fond, 1965, p. 68 i urm.
3
A se vedea C. Labrusse, La compétence et l’application des lois nationales face au
phénomène de l’immigration étrangère, în Travaux du Comité français de droit interna-
tionale privé, 1975, 1977, p. 111 i urm.
4
Noul Cod se aplic începând cu 1 ianuarie 1976 i este cuprins în Decretul nr. 75-1123
din 5 decembrie 1975 care cuprinde, în afara Codului, înc 17 articole. Pentru o prezentare
general a se vedea Perrot, Les réformes recents de la procédure civile en France, raport au
2es journées franco-américaines, în Revue internationale de droit comparé, 1988, vol. 10,
p. 591; Bertin, Le grand du procédurier, Le nouveau Code de procédure civile, în Gazette du
Palais, 17.01; 17.02; 6.10; 20.03; 28.04; 14.05; 23.06; 19.10.76; Les étrennes non désirése
du procédurier pour 1976, în Gazette du Palais, 9-10 martie 1976.
5
Cass., 1re ch. civ., 2.03.1960, spea Compania algerian de credit i de banc, în
R.C.D.I.P., 1960.97; 11.07.1961, spea Bertoncini, în R.C.D.I.P., 1962.124; 25.01.1967,
spea Alary C/Jourandeau, în R.C.D.I.P., 1973.64, not de Jambu-Merlin.
prealabil, a pus în discuia prilor aplicarea i interpretarea textului legal
strin1.
inând seama de criticile aduse (s-a spus, între altele c lsându-se la
discreia judectorului aplicarea legii strine se ajunge la inechitate în justiie i
se încalc principiul conform cruia toate legile, odat declarate competente,
sunt obligatorii pentru judector), Curtea de Casaie francez a statuat
începând cu anii ’80 obligativitatea instanei de a aplica din oficiu dreptul
strin în materia legitimrii 2 , divorului3 , iar prin dou hotrâri din 1988 4 a
statuat ferm c instana trebuie s cerceteze la nevoie din oficiu, dac în cauz
e aplicabil dreptul strin 5 . Dup 1990 practica judiciar francez a revenit
parial la jurisprudena Bisbal, apreciind c aplicarea dreptului strin nu este
obligatorie pentru instan, excepie fcând dou situaii: situaia când norma
conflictual este inclus într-un tratat internaional 6 i când sunt în discuie
domenii în care prile nu pot dispune liber de drepturile lor: dreptul familiei,
drept penal, materia ceteniei.
În aceste cazuri, instana nu numai c este obligat s determine legea
strin competent, dar este obligat s stabileasc i coninutul acesteia.
Unele convenii internaionale la care este parte statul francez instituie
aceast obligaie pentru materia contractelor7, pentru responsabilitatea delic-
tual rezultând dintr-un accident de circulaie i în cazul rspunderii pentru
lucruri8, pentru materia regimului matrimonial (cstorii celebrate dup 1 sep-
tembrie 19919 sau anterioare, dac soii au desemnat legea aplicabil).
Proba dreptului strin10. Concepia tradiional face aplicarea principiului
iura novit curia doar în raport cu legea francez i afirm c sarcina probei
1
Cass., 1re ch. civ., 6.12.1977 i 4.04.1978, în R.C.D.I.P., 1979.88, not de Hebraud;
16.06.1992, în R.C.D.I.P., 1993.34, not de Ameli.
2
Cass., 1re ch. civ., 25.11.1986, în R.C.D.I.P., 1987. 393, not de Ancel i Lequette.
3
Cass., 1re ch. civ., 25.05.1987, în R.C.D.I.P., 1988.60, not de Y. Lequette.
4
Cass., 1re ch. civ., 11.10.1988, spea Rebouh i 18.10.1988, spea Shule, în R.C.D.I.P.,
1989.368.
5
Cele dou hotrâri din 1988 ale Curii de Casaie franceze au semnificat „abandonul
jurisprudenei Bisbal” (A se vedea H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 534).
6
Cass., 1re ch. civ., 4.12.1990, în Clunet, 1991.371, not de D. Bureau; în R.C.D.I.P.,
1991.558, not de Nileoyet-Hegy; 10.12.1991, în R.C.D.I.P., 1992.314, not de H. Muir-Watt.
7
Convenia de la Roma din 19 iunie 1980 asupra legii aplicabile obligaiilor contrac-
tuale, Convenia de la Haga din 15 iunie 1955 asupra vânzrii internaionale de mobile i
din 14 martie 1978 asupra legii aplicabile contractelor de intermediere.
8
Conveniile de la Haga din 4 mai 1971 asupra legii aplicabile accidentelor rutiere i din
2 oct. 1973 asupra legii aplicabile celui responsabil de prejudiciile cauzate de lucruri.
9
Data intrrii în vigoare în Frana a Conveniei de la Haga din 14 martie 1978.
10
Cu privire la cele dou aspecte pe carele le comport proba legii strine (sarcina
probei i mijloacele de prob) a se vedea J. Vincent, S. Guinchard, Procédure civile, 23e
édition, Dalloz, Paris, 1994, nr. 607, p. 412.
146 Partea general
revine prilor din proces 1 . Repartizarea sarcinii probei a cunoscut îns o
evoluie jurisprudenial. Mai întâi, s-a considerat c ea incumb prii care are
pretenii supuse legii strine (nu neaprat prii care invoc legea strin) 2 .
Ulterior, Curtea de Casaie a decis c „celui ce invoc dreptul strin îi revine i
sarcina probei acestuia”3.
În prezent, se apreciaz c în materiile în care acioneaz principiul
disponibilitii, partea care învedereaz c aplicarea dreptului strin desemnat
de norma conflictual ar conduce la un rezultat diferit de cel obinut prin apli-
carea dreptului francez are sarcina stabilirii coninutului dreptului strin, altfel
se aplic în subsidiar legea francez.
Instana are posibilitatea de a-i da concursul la determinarea coninutului
legii strine, dar cu respectarea principiului contradictorialitii4. S-a propus5,
pentru situaia împiedicrii justificate de aplicare a dreptului strin aplicarea
subsidiar a legii franceze. De asemenea, dac cel ce invoc legea strin
refuz s fac proba acesteia, aciunea îi va fi respins6.
Proba dreptului strin este permis prin orice mijloc de prob. Se recurge
deseori la certificatele de cutum (atestri, consultaii furnizate de juriti
competeni). În cazul unor certificate contradictorii instana poate dispune
efectuarea unei expertize7. În plus, judectorul poate uza de propriile cuno-
tine asupra legii strine, fr a fi inut de probele furnizate de pri. Poate fi
solicitat i sprijinul Ministerului Public8.
Controlul aplicrii legii strine. Timp de mai muli ani s-a considerat c
legea strin nu poate fi invocat pentru prima dat în faa Curii de Casaie
franceze întrucât ar fi vorba de un nou mijloc de prob. În prezent, se apre-
ciaz9 c neaplicarea legii strine, atunci când instana de fond este obligat s-
o fac, valoreaz o înclcare a normei conflictuale franceze i justific a fi
casat hotrârea pronunat.
Controlul interpretrii legii strine. O jurispruden constant a consacrat
principiul inadmisibilitii recursului pentru greita interpretare a legii strine10.
1
Cass. fr, 1re ch. civ., 13.06.1967, în R.C.D.I.P., 1968.718; 25.01.1967, în R.C.D.I.P.,
1968.74, not de Batiffol.
2
Cass. fr., 1re ch. civ., 25.05.1948, spea Lautour, în R.C.D.I.P., 1949.89, not de
Batiffol.
3
Cass. fr., 1re ch. civ., 5.11.1991, în R.C.D.I.P., 1992.314, not de H. Muir-Watt.
4
Cass. fr., 1re ch. civ., 2.03.1960, în R.C.D.I.P., 1960.97.
5
J. Derruppé, op. cit., p. 83.
6
Ibidem.
7
Cass. fr., 1re ch. civ., 19.10.1971, în R.C.D.I.P., 1973.70, not de M. Simon-Depitre.
8
Tribunal de Grande Instance de Paris, 15.03.1972, în R.C.D.I.P., 1973.509, not de D.
Alexandre.
9
J. Derruppé, op. cit., p. 84.
10
A se vedea V. Marty, La distinction du fait et du droit. Essai sur le pouvoir de contrôle
de la Cour de cassation sur le juge du fond, thèse, Toulouse, 1929, p. 119 i urm., p. 142 i
Soluiile sunt argumentate teoretic i practic. Din punct de vedere teoretic,
se susine c nefiind abilitat s creeze dreptul strin, Curtea de Casaie a
Franei nu este în drept nici s cenzureze modul cum acesta este aplicat. Din
punct de vedere practic, se pare c la baza refuzului se afl teama c va crete
frecvena recursurilor pe motivul greitei interpretri i teama c ar putea
rezulta o interpretare neconform cu cea dat legii strine în ara de origine1.
Atenuarea acestui principiu o constituie admisibilitatea recursului pentru
denaturarea legii strine (idee acceptat sub influena doctrinei). Totui, deci-
ziile de spe sunt rare, la intervale de aproximativ zece ani2.
Curtea de Casaie francez a precizat c nu intenioneaz ca sub acoperirea
conceptului de „denaturare” (deformare, alterare a sensului textului legal
strin3) s se lase antrenat într-un control general. Curtea a respins un recurs
introdus pentru denaturare motivând c textul legal strin este suficient de clar,
astfel c nu poate fi vorba de o denaturare, ci de o problem de interpretare4.
B. Dreptul elveian
În prezent, în Elveia sunt în vigoare Legea federal de drept internaional

privat (adoptat la 18 decembrie 1987 i intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989)
i mai multe Coduri cantonale.
Este unanim admis c dreptul strin este element de fapt. Potrivit art. 16
alin. (1) din legea artat, coninutul dreptului strin este cercetat de instan
din oficiu. O asemenea soluie este cuprins i în câteva reglementri canto-
nale, în timp ce alte cantoane au consacrat-o pe cale jurisprudenial. Princi-
piul iura novit curia se aplic i pentru dreptul strin, care este asimilat drep-
tului elveian5.
La stabilirea coninutului legii strine instana poate solicita concursul
prilor cu precizarea c în materie patrimonial poate dispune ca sarcina
urm.; Lewald, Le contrôle des cours supremes sur l’application des lois étrangères. Cours de
l’Académie de droit international, 1936, III, p. 205; Zajtay, Contribution à l’étude de la
condition de la loi étrangère en droit international privé français, 1958; Cass. fr., 1er ch. civ.,
7.03.1938, în R.C.D.I.P., 1938.472; 27.06.1950, în R.C.D.I.P., 1951.277, not de Monneray;
11.12.1951, spea Ghattas, în R.C.D.I.P., 1953.83, not de Starck; 10.10.1978, în R.C.D.I.P.,
1979.775.
1
A se vedea Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 290; J. Derruppé, op. cit., p. 84-85.
2
Cass. fr., 1re ch. civ., 21.11.1961, spea Montefiore; 10.05.1972; 2.02.1982;
19.03.1991.
3
Cass. fr., 1re ch. civ., 21.05.1961, spea Montefiore, în R.C.D.I.P., 1962.329, not de P.
Lagarde.
4
Cass. fr., 1re ch. civ., 15.03.1966, în R.C.D.I.P., 1967.147.
5
A se vedea F. Knoepfler, Ph. Schweizer, Précis de droit international privé suisse
Editions Staempfli & CIE SA, Berna, 1990, p. 184, n. 564.
148 Partea general
probei s revin integral prilor din proces1. Judectorul este autorizat s se
foloseasc de cunotinele personale în privina dreptului strin.
De asemenea, se poate recurge la culegeri de texte legale strine, culegeri
de jurispruden strin, orice alte asemenea documente. Dac acestea sunt
insuficiente se apeleaz la experii rii forului (Oficiul federal de justiie cu
sediul la Berna, Institutul elveian de drept comparat cu sediul la Lausanne,
cadrele didactice de la facultile de drept) i la nevoie la experii strini
(instituii sau persoane private2).
În ipoteza în care nu se poate stabili coninutul dreptului strin, art. 16 alin.
(2) din Legea federal prevede c se va aplica dreptul elveian3. Totui, o parte
a doctrinei elveiene nu împrtete aceast idee, motivând c aplicarea lui
lex fori ar fi inechitabil (de exemplu, dac s-ar aplica dreptul elveian unui
accident rutier survenit în afara frontierelor Elveiei)4.
Cât despre controlul Tribunalului federal elveian în materia aplicrii i
interpretrii legii strine, este admisibil recursul pentru neaplicarea dreptului
strin desemnat de norma conflictual elveian5.
Tribunalul federal elveian are o practic deja consacrat, în sensul veri-
ficrii din oficiu a dreptului aplicat în spe6. Tribunalul a sancionat aplicarea
de ctre instanele judectoreti inferioare a dreptului elveian în locul
dreptului strin i reversul situaiei, dar nu i aplicarea unui alt drept strin în
locul dreptului strin competent 7 . Acest tratament difereniat criticat de
doctrin, este pe cale de dispariie.
C. Alte sisteme de drept
Dreptul strin este determinat i aplicat din oficiu în ri cum sunt
Germania, Austria, Anglia, Belgia, Spania i mai puin ferm în Grecia, Ungaria,
Maroc, Tunisia i Turcia.
În dreptul englez, prile pot stabili de comun acord coninutul legii strine,
iar principalul mijloc de prob utilizat în acest scop este martorul expert (expert
witness).
1
Articolul 16 alin. (1) din Legea federal de drept internaional privat.
2
Recueil officiel des arrêts du Tribunal fédéral suisse, 84. II. 469; Cass. fr., spea
Darmouni, în R.C.D.I.P., 1973, p. 70.
3
Pentru exemplificri cu decizii de spe, a se vedea F. Knoepfler, P. Schweizer, op. cit.,
p. 190, n. 585.
4
Ibidem.
5
Conform art. 43 alin. (1) din Legea federal de organizare judectoreasc din 16
decembrie 1943.
6
Spea Dame Paul Bongni, în Semaine judiciaire, 1980, p. 49; Recueil officiel des arrêts
du Tribunal fédéral suisse, 102. II. 143; 100. II. 18.
7
Recueil officiel des arrêts du Tribunal fédéral suisse, 102. II. 270; 101. II. 168; 98. II. 231.
Judectorul englez nu poate cunoate în mod direct dreptul strin, decât în
anumite cazuri1.
§ 11. Situaia când legea strin este o condiie pentru apli-

carea legii forului
Raportându-ne la sistemul de drept român distingem trei ipoteze:

a) pentru aplicarea legii române se cere condiia reciprocitii. De pild, art.
163 alin. (2) din LDIP prevede c în faa instanei române, în procesele de
drept internaional privat, cetenii strini beneficiaz de scutiri sau reduceri de
taxe i alte cheltuieli de procedur, precum i de asisten juridic gratuit, în
aceeai msur i în aceleai condiii ca i cetenii români, sub condiia
reciprocitii cu statul de cetenie sau de domiciliu al solicitanilor.
b) efectele unei hotrâri judectoreti pronunate în strintate sunt recu-
noscute în România numai dac sunt îndeplinite, între altele, anumite condiii:
– hotrârea strin s fie definitiv potrivit legii statului unde a fost
pronunat;
– hotrârea strin s fi fost pronunat de o instan competent conform
legii strine;
– hotrârea strin s fie executorie potrivit legii instanei strine care a
pronunat-o (pentru ca executarea acestei hotrâri s poat fi încuviinat în
România).
c) în cazul chestiunilor prealabile aparinând dreptului privat, dar care apar
în cauzele penale, financiare, administrative .a., dac acestea sunt supuse legii
strine, instana român va trebui s in seama de aceasta, altfel nu se poate
aplica legea român. De exemplu, instana noastr va lua în considerare legea
strin dac una dintre cstorii a fost încheiat în strintate.
§ 12. Situaia când legea strin este încorporat contractual
Aceast situaie, denumit i „recepiune contractual a legii strine” 2 ,

presupune c prile contractante fac referire în contractul lor la o anumit lege
dintr-un sistem de drept strin. Respectiva lege devine clauz contractual
(element de fapt) spre deosebire de legea strin aplicabil ca lex causae, care
rmâne element de drept.
1
Astfel de cazuri sunt menionate de Dicey and Morris, The Conflict of Laws, Londra,
1980, ed. a X-a, vol. 2, p. 1207-1209.
2
D.Al. Sitaru, Drept internaional privat, Ed. Actami, Bucureti, 1997, p. 38.
150 Partea general
Legea strin încorporat contractual se aplic aa cum era la momentul
încheierii contractului, independent de eventualele modificri ulterioare care
pot interveni1.
1
Ibidem.
PARTEA SPECIAL
CONDIIA JURIDIC A STRINILOR
§ 1. Generaliti
Prin strin în sensul dreptului internaional înelegem acea persoan care nu

are cetenia statului pe teritoriul cruia se afl.
Potrivit legislaiei noastre (O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul strinilor în
România1) strinul este persoana care nu are cetenia român i care are fie o
cetenie strin, fie nu are nicio cetenie. Iar, apatridul (persoana fr cet-
enie) este considerat în legislaia noastr persoan strin2; statutul juridic al
apatrizilor este reglementat prin Convenia de la New York din 28 septembrie
1954.
Condiia juridic a strinului desemneaz totalitatea drepturilor i obli-
gaiilor pe care acesta le are la un moment dat într-o anumit ar; altfel spus,
ea înseamn toate regulile juridice referitoare la strini, reguli care determin
condiia lor. Lato sensu, condiia juridic a strinilor include i persoanele
juridice deoarece prin strin trebuie s înelegem orice subiect de drept,
persoan fizic sau juridic.3
Sediul materiei îl constituie nu numai art. 18 din Constituie i O.U.G.
nr. 194/2002 privind regimul strinilor în România, ci i alte acte normative
aparintoare altor ramuri de drept4 i, desigur, conveniile i tratatele inter-
naionale.
Interpretarea dispoziiilor legale privitoare la regimul juridic al strinilor se
va face în consonan cu Declaraia universal a drepturilor omului i cu
tratatele i conveniile la care România este parte, acestea din urm prevalând
1
Denumit în continuare ordonana; O.U.G. nr. 194/2002 a fost republicat (M. Of.
nr. 201 din 08 martie 2004), suferind modificri i completri succesive prin: Legea
nr. 482/2004, O.U.G. nr. 113/2005, Legea nr. 306/2005, Legea nr. 56/2007 i O.U.G.
nr. 55/2007. Potrivit art. III din Legea nr. 56/2007, O.U.G. nr. 194/2002 cu modificrile i
completrile ulterioare se va republica, dându-se textelor o nou numerotare.
2
Art. 2 din O.U.G. nr. 194/2002 prevede c apatridul este strinul care nu are cetenia
niciunui stat.
3
I.P. Filipescu, Drept internional privat, Ed. Actami, Bucureti, 1997, vol. I, p. 212;
I. Macovei, op. cit., p. 156-157; I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, Drept internaional privat,
4
Pentru detalii, a se vedea D. Lupacu, G. Mihu-Gyongy, Regimul strinilor în România,
Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2006, p. 14.
154 Partea special
asupra dreptului intern. Art. 1 din Declaraie statueaz c: „Toate fiinele
umane se nasc libere i egale în demnitate i în drepturi. Ele sunt înzestrate cu
raiune i contiin i trebuie s se comporte unele fa de celelalte în spiritul
fraternitii” iar în art. 2 st scris c „Fiecare se poate prevala de toate drepturile
i de toate libertile proclamate în prezenta Declaraie, fr nicio deosebire, în
special de ras, de culoare, de sex, de limb, de religie, de opinie politic sau
de orice alt opinie, de origine naional sau social, de avere, de natere sau
decurgând din orice alt situaie”.1
Se pare c problema condiiei juridice a strinilor s-a pus în antichitate în
Legea celor XII Table care sub apelativul hostes desemna atât dumanii Romei
cât i barbarii panici; acetia îns, în termeni imperativi, erau îndeprtai de la
protecia legal: adversus hastem aetema autaritas esta. Mai târziu, în
feudalism, condiia oamenilor depindea de raporturile lor cu pmântul. Erau
eclipsate astfel noiunile de cetean (naional) i strin în favoarea celor de
vasal sau iobag.
În epoca modern datorit dezvoltrii relaiilor economice internaionale,
condiia juridic a strinilor este foarte asemntoare de la un stat la altul.
Astfel, având în vedere i dreptul natural, sunt recunoscute, de regul, dreptu-
rile personalitii2. De pild, libertatea individual, libertatea de comunicare,
protejarea persoanei strinului i a averii sale (în acest sens se recunoate c
este contrar dreptului internaional exproprierea unui strin fr despgubiri),
dreptul de a sta în judecat, respectarea drepturilor câtigate etc.
§ 2. Condiia juridic a strinilor i conflictele de legi
O problem aparte o constituie distincia dintre condiia juridic a strinilor

i conflictele de legi. Sub acest aspect trebuie subliniat c exist o delimitare
între condiia juridic a strinilor i conflictele de legi în domeniul strii i
capacitii persoanei, delimitare care presupune dou probleme, i anume:
– normele referitoare la condiia strinului nu sunt norme conflictuale, ci
substaniale. Dimpotriv, regulile prin care se soluioneaz conflictele de legi
sunt norme conflictuale;
– condiia juridic a strinului se refer la capacitatea de folosin în timp ce
conflictul de legi trimite la capacitatea de exerciiu.
De alt parte, conflictele de legi au un caracter subsidiar fa de condiia
juridic a strinilor; în mod obligatoriu chestiunea condiiei strinilor se pune
1
Declaraia universal a drepturilor omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului,
Bucureti, 1998, p. 4.
2
Cu privire la noiunea i clasificarea drepturilor personalitii, a se vedea
O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007, p. 39-44.
Condiia juridic a strinilor 155
înaintea conflictului de legi. În adevr, dac unui strin i se refuz folosina
unui drept în ara forului, devine inutil o analiz privind modalitile în care el
va exercita acel drept. Aadar, condiia juridic a strinilor este prealabil
conflictelor de legi.
Regula major în materie este c legea statului pe care se gsete strinul va
determina regimul su juridic.1 De aici rezult c legii strine nu i se acord
posibilitatea de a statua capacitatea de folosin a naionalilor si dincolo de
frontiere (excepie, conveniile internaionale).
§ 3. Formele condiiei juridice a strinilor
De regul, în practica statelor sunt utilizate urmtoarele forme:

– regimul naional. Aceast form presupune c strinilor li se acord, în
principiu, drepturile pe care le au cetenii, cu excepia drepturilor politice. În
principal, strinilor le este recunoscut o egalitate de tratament cu cetenii
proprii în ceea ce privete drepturile civile i garaniile individuale. Acest regim
este îmbriat de majoritatea statelor; el reprezint· aa cum s-a artat 2 –
dreptul comun în materie.
În ara noastr el a fost statuat odat cu promulgarea Codului civil care
prevedea în art. 11 (abrogat din eroare prin Legea din 1924 privind dobândirea
i pierderea naionalitii române) c strinii se vor bucura de aceleai drepturi
civile ca i românii, afar de cazurile în care legea ar fi dispus altfel. Dei
abrogat în condiiile artate, regimul naional a continuat s fie aplicat ca un
principiu nescris pân la aplicarea Legii nr. 25 din 1969 care era Legea privind
regimul strinilor în România.
Constituia revizuit stabilete în art. 18 alin. (1) c cetenii strini i
apatrizii care locuiesc în România se bucur de protecia general a persoa-
nelor i averilor care este garantat de lege3.
– regimul reciprocitii. Prin acest regim se înelege c anumite drepturi sunt
acordate strinilor numai în msura în care i statul strin asigur un tratament
identic cetenilor români aflai în rile crora le aparin strinii.
Acest tratament poate fi aplicat distinct sau împreun cu regimul naional.
Aa cum vom vedea, în materie jurisdicional legea noastr prevede unele
drepturi acordate strinilor sub condiia reciprocitii [de ex. art. 163 alin. (2)
din Legea nr. 105/1992].
1
S. Dumitrache, Unele consideraii privind noiunile de „rezident”, „nerezident”,
„naional” i „strin” folosite în legislaia în vigoare, în R.D.C., nr. 4/1997, p. 94-100.
2
I. Macovei, op. cit., p. 160 .
3
Pentru unele detalii, a se vedea M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tnsescu,
Constituia României, revizuit – comentarii i explicaii, Ed. All Beck, Bucureti, 2004,
p. 24-26.
156 Partea special
Reciprocitatea este de trei feluri: legislativ, care presupune o identitate
între legislaia care reglementeaz condiia strinului în cele dou state;
diplomatic, când ea rezult dintr-o convenie internaional; de fapt, când ea
exist în practic în ceea ce privete drepturile strinilor.
– regimul clauzei naiunii celei mai favorizate. Acest regim stabilete c
strinii beneficiaz de drepturi la fel de favorabile ca i acelea acordate cet-
enilor oricrui alt stat ter. Clauza naiunii celei mai favorizate presupune
totdeauna o convenie internaional (bilateral sau multilateral) prin care ea a
fost acordat.
Domeniile clauzei naiunii celei mai favorizate sunt comerul, transportul
internaional, drepturile i obligaiile persoanelor fizice i juridice, domeniul
diplomatic, drepturile intelectuale etc. 1 . Pot exista îns i unele limitri sau
rezerve cum ar fi: uniunile vamale, zonele liberului schimb etc.
– regimul special care presupune c drepturile acordate strinilor sunt
expres menionate prin legi sau tratate internaionale. Acest regim poate fi utili-
zat împreun cu celelalte.
§ 4. Regimul juridic al strinilor în România
În rezumat, acest regim privete urmtoarele aspecte:

– intrarea strinilor în ar. Strinii pot intra în România în scop oficial,
turistic, pentru afaceri, pentru activiti de pres, pentru angajarea în munc
sau pentru studii, în tranzit sau în alte interese dac posed actele necesare
pentru trecerea frontierei de stat. Intrarea lor se face în baza documentelor
valabile de trecere a frontierei, documente care sunt recunoscute sau acceptate
de statul român, precum i cu viza român dac prin înelegeri internaionale
nu s-a convenit altfel. Aceste vize sunt: viza diplomatic, viza de serviciu, viza
de scurt edere, viza de lung edere, viza de tranzit i viza colectiv.
Cetenii statelor membre ale Uniunii Europene se bucur de un regim
special, în sensul c li se permite intrarea pe teritoriul României pe baza crii
de identitate2.
1
A. Nstase, Clauza naiunii celei mai favorizate – cu special referire la practica
convenional a României, în Instituii de drept comercial internaional, Ed. Academiei
R.S.R., Bucureti, 1982, p. 159-185.
2
H.G. nr. 1591/2003 (M. Of. nr. 17 din 9 ianuarie 2004), completat prin H.G.
nr. 333/2004 (M. Of. nr. 259 din 24 martie 2004), iar de la data aderrii României la
Uniunea European i O.U.G. nr. 102/2005 (M. Of. nr. 646 din 12 iulie 2005), aprobat
prin Legea nr. 260/2005 (M. Of. nr. 900 din 7 octombrie 2005) i modificat atât prin O.G.
nr. 30/2006 (M. Of. nr. 636 din 24 iulie 2006), cât i prin Legea nr. 500/2006 (M. Of.
nr. 1055 din 24 iulie 2006).
Viza diplomatic i viza de serviciu se acord de Ministerul Afacerilor
Externe, misiunile diplomatice i oficiile consulare ale României. Viza de
edere i viza de tranzit se acord – de ctre misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale României pentru afaceri, pentru activiti de pres, pentru anga-
jare în munc sau pentru studii, în scop turistic, vizite sau alte interese, în
condiiile legii. Sunt exceptai de la obinerea vizei cetenii statelor cu care
România a încheiat înelegeri de desfiinare a vizelor.
Sunt situaii în care viza de intrare în ar a strinului poate fi refuzat (de
exemplu, dac strinul a desfurat sau desfoar activiti prin care pune în
pericol sigurana naional: a fost expulzat din România sau a fost declarat
indezirabil, sufer de boli care pun în pericol sntatea public, a introdus sau
a încercat s introduc în România ali strini etc.).
Strinilor care provin din unul din statele cunoscute cu tendine de emigrare
li se pot acorda vize de intrare dac prezint misiunilor diplomatice ori oficiilor
consulare invitaie sris din partea unei persoane fizice sau juridice care are,
dup caz, domiciliul, reedina ori sediul în România, precum i o dovad de
asigurare medical pentru perioada sejurului. Aceast invitaie se depune la
sediul formaiunilor teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrri; ea trebuie
s conin angajamentul persoanei care invit de a suporta cheltuielile ocazio-
nate de ederea strinului pe teritoriul României, precum i pe cele impuse de
eventuala returnarea a acestuia în ara de origine. Invitaia va fi însoit de
dovada posibilitilor de asigurare a întreinerii strinului invitat.
– ederea strinilor în România. Strinii pot veni în ara noastr pentru o
edere temporar ori pentru a-i stabili domiciliul.
ederea temporar a strinilor în ar este prevzut în viza român de
intrare. În cazul unei ederi neîntrerupte mai mari de 15 zile, persoana fizic
sau juridic ce pune la dispoziia unui strin locuina pentru gzduire sau teren
pentru instalarea mijloacelor de cazare mobil este obligat s anune organul
de poliie din localitatea de edere în termen de 3 zile.
În conformitate cu O.U.G. nr. 194/2002, Oficiul Român pentru Imigrri
poate solicita limitarea sau întreruperea dreptului de edere a strinului pentru
cauzele de refuz de acordare a vizei de intrare în ar. În astfel de situaii
strinul poate fi declarat, în baza unei hotrâri judectoreti pronunat de
Curtea de Apel Bucureti, persoan indezirabil pentru România pe o durat
determinat.
Strinii, titulari ai unui drept de edere permanent îi pot stabili domiciliul
în România potrivit art. 741 din O.U.G. nr. 194/2002.
– ieirea strinilor din ar se face tot în baza actelor prevzute de lege, prin
punctele de control pentru trecerea frontierei de stat ori prin alte locuri legal
stabilite.
158 Partea special
În situaia în care strinului i s-a ridicat dreptul de edere i nu prsete ara
în termenul stabilit de organul competent, el va fi expulzat1. Expulzarea nu este
tot una cu extrdarea, aceasta din urm operând la cererea statului solicitant în
contra unei persoane care a fost acuzat sau condamnat pentru o infraciune
svârit împotriva statului solicitant. Potrivit prevederilor constituionale,
ceteanul român nu poate fi extrdat sau expulzat din România.
Strinului nu i se permite ieirea din ar în unele situaii cum ar fi: nu
prezint documentele legale de ieire din ar, este învinuit sau înculpat într-o
cauz penal i instana dispune instituirea msurii interdiciei prsirii locali-
tii în scopul bunei desfurri a procesului penal, a fost condamnat prin
hotrâre rmas definitiv i are de executat o pedeaps privativ de libertate,
este urmrit pentru creane exigibile datorate unor persoane fizice, persoane
juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantat.
– drepturile strinilor în România. Aa cum am artat, ara noastr a adoptat
în privina strinilor regimul naional. Aadar, ei beneficiaz de drepturile
recunoscute cetenilor români, mai puin drepturile politice2.
În România strinii se bucur de drepturile fundamentale: dreptul la via, la
integritate fizic i psihic, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespon-
denei etc. De asemenea strinii au dreptul la libertatea contiinei, libertatea
cuvântului, libertatea prese etc. 3 Ei au exerciiul drepturilor reale 4 (cu unele
restricii în privina deinerii terenurilor, limitri prevzute de art. 44 alin. (2)
din Constituia revizuit, art. 6 din Legea nr. 312/2005 privind dobândirea
dreptului de proprietate privat asupra terenurilor de ctre cetenii strini i
apatrizi, precum i de ctre persoanele juridice strine i art. 3 din Legea
nr. 247/2005, Titlul nr. X privind circulaia juridic a terenurilor), a drepturilor
izvorâte din raporturile de familie, a drepturilor succesorale etc.
Strinii pot fi angajai în munc cu contract individual de munc dac au
obinut în prealabil permisul de munc eliberat de Ministerul Muncii, Familiei
i Egalitii de anse.
Deosebit de drepturile politice care fiind legate de cetenie nu pot fi
exercitate de strini, acetia nu pot organiza pe teritoriul României partide
politice ori alte organizaii sau grupri similare acestora i nici nu pot face parte
din acestea; nu pot ocupa funcii i demniti publice, civile sau militare i nu
1
Decizia civil nr. 3.107 din 2002 pronunat de C.S.J., în P.R., nr. 3/2004, p. 69.
2
A se vedea S.L. Rus, Accesul la justiie al strinului în România în materie civil i
comercial, în R.D.I.P.D.P.C., Cluj-Napoca, 2006, p. 417-446.
3
Pentru detalii a se vedea, I. Macovei, op. cit., p. 167-168.
4
L. Pop, L.-M. Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Universul Juridic,
Bucureti, 2006, p. 161; C. Drguin, D. Bîrlog, Dobândirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor de ctre cetenii strini, apatrizii i persoanele juridice strine dup aderarea
României la Uniunea European, în Dreptul, nr. 6/2007, p. 9.
pot iniia, organiza sau participa la manifestaii ori întruniri care aduc atingere
ordinii publice sau siguranei naionale.
Pentru toat perioada de edere în ar strinii sunt obligai s respecte
legile române. Celebra maxim nemo censetur legem ignorare se aplic deci i
strinilor. Bunoar, un turist englez venit în România trebuie s respecte legile
rii noastre, inclusiv regula rutier de a circula pe partea dreapt.
Precizm c România, ca stat membru al Uniunii Europene, acord cete-
nilor statelor membre ale Uniunii, un regim special. Cetenii acestor state au
dreptul s intre liber pe teritoriul statului nostru1, iar în situaia în care perioada
de sejur este mai mare de 90 de zile, resortisanilor li se elibereaz o carte de
sejur atât pentru ei, cât i pentru ascendeni, descendeni i soi2.
O situaie particular o reprezint refugiaii. Potrivit Legii nr. 122/2006
privind azilul în România, statutul de refugiat se acord la cererea strinului
care dovedete c în ara de origine are temeiuri justificate de a fi persecutat
pentru considerente de ras, naionalitate, religie, apartenen la un anumit
grup social sau pentru opiniile sale politice3. Acest statut poate fi îns obinut i
pentru considerente umanitare4 (a se vedea H.G. nr. 1.251 din 2006 pentru
aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind
azilul în România 5 i Legea nr. 46 din 1991 pentru aderarea României la
Convenia privind statutul refugiailor de la Geneva, precum i la Protocolul
privind statutul refugiailor6).
În ce privete dreptul de azil Constituia în art. 18 alin. (2) statueaz c
acesta se acord i se retrage în condiiile legii, cu respectarea tratatelor i a
conveniilor internaionale la care ara noastr este parte7.
1
Art. 3 din O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaie pe teritoriul României a cet-
enilor statelor membre ale Uniunii Europene i Spaiului Economic European, aa cum a fost
modificat i completat prin Legea nr. 260/2005, O.G. nr. 30/2006 i Legea nr. 500/2006.
2
Art. 13 i urm. din O.U.G. nr. 102/2005.
3
Art. 23 din Legea nr. 122/2006.
4
Art. 29 din Legea nr. 122/2006.
5
Publicat în M. Of. nr. 805 din 25 septembrie 2006.
6
7
Regimul juridic al strinilor care solicit o form de protecie în România a fost
completat prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicat în M. Of. nr. 428
din 18 mai 2006. Aceast lege a fost modificat i completat prin O.U.G. nr. 55/2007,
publicat în M. Of. nr. 424 din 26 iunie 2007 i prin Rectificarea din 2007, publicat în
M. Of. nr. 68 din 29 ianuarie 2007.
NORME CONFLICTUALE ÎN DIFERITE MATERII
Seciunea 1. Statutul persoanei fizice
§ 1. Generaliti
Statutele personale sunt legate de legislaia locului de origine sau al domi-

ciliului unei persoane. Statutul personal (în sens obiectiv) are o „putere” extra-
teritorial; el urmeaz persoana i guverneaz statutul su personal (în sens
subiectiv)1.
Sub rezerva diferenelor, uneori importante, în definiia domiciliului, se
poate spune c sistemele sunt divizate între tendinele criteriului ceteniei i
acelea care prefer domiciliul ca punct de legtur. rile anglo-saxone (în
particular Anglia, Irlanda, S.U.A. i Canada) sunt favorabile domiciliului; la fel
Norvegia i Danemarca i, într-o manier foarte net dup 1987, Elveia.
Chiar dac celelalte ri europene dau prioritate legturii de cetenie, se
poate vorbi de o criz a acestui principiu, criz care ine în numeroase cazuri
de dubla cetenie, cazurile de cetenie diferit între soi sau între prini i
copii; de asemenea, de rolul redus al ceteniei într-o lume în micare, aa cum
o demonstreaz evoluia actual a Europei, mai ales în cadrul C.E.E.
Contrar regulii conform creia definirea punctului de legtur este, în
general, dat de legea forului, determinarea ceteniei este guvernat de dreptul
statului al crui cetean este în cauz2.
1
Sinteza diverselor teorii dezvoltate în materie este opera lui Balde (1327-1400), Salicet (mort
în 1400), Rochus Curtis (mort în 1495) i mai ales a lui Bartole de Saxoferrato (1314-1357).
Metoda lor de lucru este analitic i cazuistic, fr dogmatism. Bartole opune statutele care
dispun relativ la persoane celor care dispun relativ la lucruri. Primele nu se adreseaz decât
subiectelor dar li se aplic acestora oriunde s-ar afla; ele sunt extrateritoriale. Neaplicându-se
decât lucrurilor situate pe teritoriul care delimiteaz aria lor, secundele sunt teritoriale
(Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 28).
2
Cu privire la reglementarea ceteniei în legea fundamental român, a se vedea
t. Deaconu, Cetenia în dreptul românesc, în I. Muraru, E.S. Tnsescu, Gh. Iancu,
t. Deaconu, M.H. Cuc, Cetenia european, Ed. All Beck, Bucureti, 2003, p. 62-64.
Norme conflictuale în diferite materii 161
Aceast absen de coordonare între legile asupra ceteniei conduce la
conflicte pozitive i, uneori, la conflicte negative.
Conflictul pozitiv este dat de cumulul de cetenii1. Cumulul de cetenii
este reglementat în diverse moduri în planul conflictelor de legi. Astfel, se
poate prefera:
– cetenia cea mai veche;
– cetenia primit ultima dat;
– s se aplice cumulativ drepturile naionale în cauz, ceea ce conduce la
reinerea în fapt a legii naionale celei mai restrictive;
– s se dea preferin acelei cetenii care coincide cu forul; este vorba de
soluia clasic2;
– s se aleag cetenia numit efectiv; este aceea a statului cu care per-
soana are relaiile cele mai strânse3.
Conflictele negative. Acestea privesc apatrizii i refugiaii:
– atunci când o persoan este apatrid, trebuie s se utilizeze un alt punct
de legtur decât cetenia; fie domiciliul, reedina obinuit sau forul (leg-
tura cascad);
– atunci când o persoan este refugiat cetenia sa nu mai îi are sensul,
motiv pentru care art. 12 al Conveniei de la Geneva (1951/1967) substituie
criteriului legii naionale, domiciliul.
§ 2. Statutul personal în LDIP
A. Aplicarea legii naionale
Legea privind reglementarea raporturilor de drept internaional privat român

prin expresia „statutul persoanei fizice” are în vedere starea, capacitatea i rela-
iile de familie ale acesteia4. Astfel, art. 11 LDIP dispune c statutul personal
1
Acest cumul rezult din faptul c anumite state fac s depind cetenia de ius
sanguinis (sistemul Legii federale elveiene asupra dobândirii sau pierderii ceteniei
elveiene, 1952), în timp ce altele aplic principiul ius soli (sistemul francez în special).
2
EGBGB (1986) menine acest sistem în art. 5 alin. (1) (a se vedea, H.J. Sonnenberger,
Munchener Komentar zum Burgerlichen Gesetzbuch, Bund 7, Einfuhrungsgesetz zum
Burgerlichen Gesetzbuche Internationales Privatrecht, C.H. Beck, München, 1990, p. 273-290)
ca de altfel i legea spaniol în art. 9 alin. (2).
3
Pentru argumente în favoarea ceteniei i în favoarea domiciliului, a se vedea
T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional. Tratat, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucu-
reti, 1976, p. 108-109.
4
Pentru consideraii privind statutul persoanei fizice, anterior apariiei Legii nr. 105/1992, a
se vedea I. Nestor, O. Cpîn, Legea aplicabil statutului personal al strinilor potrivit
dreptului internaional privat român, în R.R.D., nr. 9/1967, p. 33-42; I. Lipovanu, Probleme
162 Partea special
este supus legii naionale a persoanei fizice, lex patriae, afar dac prin dispo-
ziii speciale nu se prevede altfel1.
Legea naional (lex patriae) este legea statului a crei cetenie o are
persoana respectiv [art. 12 alin. (1)]. Prin urmare, pentru ceteanul român
legea naional este cea român.
În literatura de specialitate 2 s-au adus mai multe argumente în sprijinul
aplicrii legii naionale pentru materia la care ne referim, argumente pe care
legiuitorul român le-a avut în vedere atunci când a adoptat aceast norm
conflictual. Cele mai importante dintre acestea sunt3:
– caracterul de stabilitate al ceteniei care se dobândete i se pierde în
condiii strict reglementate de lege4;
– caracterul de certitudine al ceteniei care, fiind o stare de drept ce poate
fi dovedit cu documente oficiale, prezint mai mult siguran decât domi-
ciliul, care este o stare de fapt;
– legile statului de cetenie asigur, în principiu, cea mai bun ocrotire a
intereselor persoanelor fizice resortisante, datorit faptului c acestea sunt cel
mai bine adaptate la particularitile persoanelor fizice naionale;
– interesul statului de a asigura o cât mai larg i complex extindere a
legilor sale asupra persoanelor fizice resortisante, oriunde s-ar afla acestea5.
de drept internaional privat comparat în domeniul statutului persoanelor fizice, în S.C.J.,

nr. 4/1973, p. 599-606.
1
Codul belgian de drept internaional privat dispune, în mod asemntor, c starea i
capacitatea persoanei fizice sunt guvernate de dreptul statului a crui cetenie o are
persoana în cauz, cu excepia cazurilor în care se prevede expres altfel. Totui, capacitatea
persoanei fizice este cârmuit de dreptul belgian dac dreptul strin statueaz astfel. Pentru
o privire de ansamblu asupra Codului, a se vedea J.Y. Carlier, Le Code belge de droit
international privé, în R.C.D.I.P., nr. 1/2005, p. 11-45. Codul belgian de drept internaional
privat a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2004 i poate fi consultat la adresa
http://www.notaire.be/info/actes/100_code_dip.htm
2
T.R. Popescu, op. cit., p. 160-161; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 281-282,
D.Al. Sitaru, Drept internaional privat, Tratat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 164-165.
3
Doctrina francez aduce aceleai argumente în favoarea legii naionale, ca principal
factor de localizare în materia statutului personal (a se vedea J. Derrupé, Droit international
privé, 11e édition, Dalloz, Paris, 1995, p. 100).
4
În dreptul român este aplicabil în aceast materie Legea ceteniei române, nr. 21/1991
republicat (M. Of. nr.98 din 6 martie 2000), aa cum a fost modificat i completat prin:
O.G. nr. 84/2001 (M. Of. nr. 544 din 1 septembrie 2001), O.U.G. nr. 68/2002 (M. Of.
nr. 424 din 18 iunie 2002), Legea nr. 542/2002 (M. Of. nr. 726 din 4 octombrie 2002),
O.U.G. nr. 43/2003 (M. Of. nr. 399 din 9 iunie 2003), Legea nr. 248/2003 (M. Of. nr. 414
din 13 iunie 2003), Legea nr. 405/2003 (M. Of. nr. 721 din 15 octombrie 2003) i O.U.G.
nr. 87/2007 (M. Of. nr. 634 din 14 septembrie 2007). Privitor la cetenie, a se vedea i D.A.
Popescu, M. Harosa, op. cit., p. 35-59.
5
În principiu, statele de emigrare adopt norma conflictual care are ca punct de
legtur cetenia în timp ce statele de imigrare i cele federale opteaz pentru legea
Determinarea i proba ceteniei se fac în conformitate cu legea statului a
crui cetenie se invoc [art. 12 alin. (1)]. Astfel, de exemplu, dac o persoan
invoc cetenia francez în faa instanelor române într-o problem de capa-
citate de exerciiu, determinarea ceteniei se face de ctre instana român
respectiv, potrivit legii franceze.
Legea naional a ceteanului român care, potrivit legii strine, este consi-
derat c are o alt cetenie, este legea român art. 12 alin. (2) din LDIP. Deci,
legea român se aplic cetenilor români chiar dac acetia au dobândit i o
alt cetenie, atât timp cât ei nu i-au pierdut cetenia român în conformitate
cu dreptul român1.
În cazul în care o persoan are mai multe cetenii dintre care nici una nu
este cea român, legea sa naional este legea statului unde îi are domiciliul
sau, în lips, reedina [art. 12 alin. (3)]. O excepie de la aceast regul este
cea cuprins în art. 28, în materia filiaiei copilului din afara cstoriei.
Conform textului, în cazul în care copilul, cetean strin, are i o alt cetenie
strin, se aplic legea care îi este mai favorabil.
B. Aplicarea altei legi
Aa cum am artat, starea i capacitatea, precum i relaiile de familie ale

persoanei fizice sunt supuse legii naionale numai dac prin dispoziii speciale
nu se prevede altfel.
Articolul 12 alin. (4) din LDIP reprezint o asemenea dispoziie special
care statueaz: „Dac o persoan nu are nicio cetenie, se aplic legea
domiciliului sau, în lips, legea reedinei”. Prin urmare, lex domicilii i, în
lips, legea reedinei, au un caracter subsidiar în determinarea strii, capaci-
tii i relaiilor de familie ale persoanei fizice fa de lex patriae.
Reamintim c legea naional i legea domiciliului sau a reedinei se sub-
sumeaz noiunii mai generale de lege personal, lex personalis, a persoanei
fizice.
Precizm c normele conflictuale privind statutul persoanei fizice au un
caracter imperativ, în sensul c prile nu pot deroga de la aceste norme prin
acordul lor de voin. Mai mult, unii autori2 consider c norma conflictual
domiciliului. În acest sens, România face parte, istoricete, din prima categorie în timp ce,
de exemplu Elveia, prin art. 33 din LDIP elveian, consacr preeminena domiciliului
asupra naionalitii. Atunci când domiciliul cedeaz locul unui alt criteriu, acesta este acela
al reedinei obinuite care este un substitut al domiciliului. Cetenia nu intervine decât cu
titlu subsidiar.
1
Pe larg, despre dubla cetenie a se vedea, I.M. Anghel, Problema dublei cetenii în
legislaia român, în Dreptul, nr. 2/1999, p. 3-15.
2
164 Partea special
privind starea i capacitatea cetenilor români este de ordine public în
dreptul internaional privat român.
C. Domeniul de aplicare al legii statutului persoanei fizice
Legea privind statutul persoanei fizice cârmuiete, în materia dreptului civil,

urmtoarele instituii juridice:
a. Starea civil a persoanei fizice1, i anume ansamblul de elemente perso-
nale care izvorsc din acte i fapte de stare civil, de care se leag anumite
efecte juridice specifice i care servesc pentru identificarea persoanei în familie
i societate2.
Sub acest aspect, sunt supuse normei conflictuale privind statutul personal,
urmtoarele caliti:
– cu privire la cstorie3 (persoana este cstorit4, necstorit, divorat,
vduv etc.);
– cu privire la filiaie (persoana are filiaia stabilit sau nu; filiaia este din
cstorie sau din afara cstoriei etc.);
– cu privire la adopie5 (calitatea de adoptat, adoptator etc.)6;
– cu privire la rudenie (persoana este rud sau nu cu o alt persoan);
– cu privire la afinitate (persoana este afin, neafin etc.)
Sunt supuse de asemenea lui lex personalis posesia de stat (folosina strii
civile) i aciunile de stare civil.
1
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 271-276.
2
ed. revzut i adugit de M. Nicolae i P. Truc, Bucureti, Ed. Universul Juridic, 2001,
p. 408; D.Al. Sitaru, op. cit., p. 134.
3
Pentru expunerea în detaliu a normei conflictuale în materia cstoriei cu element de
extraneitate, a se vedea N. Diaconu, Legea aplicabil cstoriei i divorului cu element
strin, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2006, p. 50-78; M.C. Foblets, M. Loukili, Mariage et
divorce dans le nouveau Code marocain de la famille: quelles implications pour les
marocains en Europe?, în R.C.D.I.P., nr. 3/2006, p. 521-555.
4
A se vedea, pentru rezolvarea conflictelor de legi în materia cstoriei, în sistemul de
drept francez, P. Courbe, F. Jault-Seseke, Droit international privé (janvier 2006-février
2007), în Recueil Dalloz, 2007, p. 1751 i urm.
5
A se vedea P. Courbe, F. Jault-Seseke, Droit international privé: panorama 2005, în
Recueil Dalloz, 2006, p. 1495 i urm. A se vedea i I.C.C.J., Secia civil i de proprietate
intelectual, decizia nr. 2793/8.04.2005, în Dreptul, nr. 12/2006, p. 257.
6
C. Dariescu, Cu privire la cetenia copilului minor, fost cetean român devenit
cetean strin, dup desfacerea adopiei sale internaionale în strintate, în Dreptul,
nr. 10/2000, p. 41-47.
Înregistrarea actelor i faptelor de stare civil nu este guvernat de legea
personal ci de legea locului încheierii actului, conform regulii locus regit
actum sau de legea autoritii care efectueaz înregistrarea, auctor regit actum1.
b. Capacitatea de folosin a persoanei fizice este supus legii naionale,
aceast lege determinând „începutul i încetarea personalitii” (art. 13 din
LDIP), ca i coninutul acesteia (art. 11 care face vorbire de „capacitatea ...
persoanei fizice”). În coninutul capacitii de folosin a persoanei fizice intr
i capacitatea acesteia de a încheia acte juridice2.
În legtur cu coninutul capacitii de folosin, o analiz special o
necesit în planul dreptului internaional privat, incapacitile de folosin care
sunt speciale i lipsesc persoana fizic de a avea anumite drepturi i obligaii
civile. În materia dreptului internaional privat, aceste incapaciti sunt supuse
unor norme conflictuale diferite în funcie de calificarea care li se acord, de la
caz la caz:
– incapacitile cu caracter de sanciune civil, ca de exemplu, decderea
din drepturile printeti, sunt supuse legii naionale a persoanei fizice în cauz;
– incapacitile cu caracter de ocrotire sunt, de regul, calificate în mod
diferit în funcie de sfera persoanelor între care acioneaz. Astfel, incapa-
citile de folosin absolute, care opereaz între persoana a crei capacitate
este îngrdit i toate celelalte (de exemplu, incapacitatea minorului sub 16 ani
de a dispune prin donaie sau testament – art. 806 C. civ.; incapacitatea mino-
rului peste 16 ani de a dispune prin testament de mai mult de jumtate din
ceea ce ar fi putut dispune dac ar fi fost major – art. 807 C. civ.), sunt supuse,
în principiu, legii naionale a persoanei îngrdite. În schimb, incapacitile de
folosin relative, care opereaz numai între persoana a crei capacitate este
îngrdit i alte persoane determinate (de exemplu, incapacitatea minorului de
a dispune prin testament sau donaie în favoarea tutorelui su – art. 809 C. civ.
i art. 128 C. fam.; incapacitatea soilor de a încheia între ei contracte de
vânzare-cumprare – art. 1307 C. civ.), fiind strict legate de un act juridic pe
care legea îl prohibete, sunt supuse, în principiu, legii actului prohibit, lex
contractus (dac este vorba de un contract), sau lex succesionis (dac este
vorba de testament).
Regimul de drept internaional privat privind sfâritul capacitii de folosin
a persoanei fizice este stabilit de art. 16 din LDIP. Conform textului, condiiile,
efectele i anularea unei hotrâri prin care se constat moartea prezumat,
absena sau dispariia, precum i prezumiile de supravieuire sau de moarte
sunt cârmuite de ultima lege naional a persoanei disprute. Dac aceast lege
nu poate fi identificat, se aplic legea român.
1
A se vedea i T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 133.
2
O. Cpîn, Aplicarea legii naionale capacitii de folosin a persoanei fizice, în
R.R.D., nr. 10/1970, p. 13-25.
166 Partea special
c. Capacitatea de exerciiu a persoanei fizice este supus legii naionale
(art. 11 LDIP). În coninutul capacitii de exerciiu a persoanei fizice intr
capacitatea acesteia de a încheia personal acte juridice.
Incapacitile de exerciiu, care se refer la toate categoriile de acte juridice
ale incapabilului, sunt supuse legii naionale a acestuia (minor sau interzis
judectoresc). În aceast materie, legea naional a incapabilului va determina
în special: categoriile de acte juridice pe care acesta nu le poate întocmi,
sanciunea înclcrii incapacitii (cazurile de nulitate i felul acesteia, persoa-
nele care o pot invoca etc.).
Pentru reprezentarea legal a persoanei fizice lipsit de capacitatea de
exerciiu, ca i pentru asistarea persoanei fizice cu capacitate de exerciiu
restrâns, art. 47 din Legea nr. 105/1992 dispune c „acestea sunt supuse legii
care se aplic raportului juridic din care se nate atribuia de reprezentare sau
de asistare”. Astfel, aceste instituii juridice vor fi supuse legii aplicabile în
materia ocrotirii printeti sau tutelei, în funcie de izvorul reprezentrii legale,
respectiv asistrii, dup distinciile revzute de art. 36 i art. 37 din LDIP.
Articolul 15 din LDIP, fcând aplicarea principiului legii mai favorabile în
materie de conflict mobil de legi, dispune în ceea ce privete majoratul c
„apartenena unei persoane la noua lege naional nu aduce atingere majo-
ratului dobândit potrivit legii care îi era anterior aplicabil”.
D. Excepia de la aplicarea legii personale competente cu

privire la capacitatea persoanei fizice1
Excepia enunat mai sus (denumit i teoria interesului naional) este

reglementat în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 astfel: „Persoana care,
potrivit legii naionale sau legii domiciliului su, este lipsit de capacitate sau
are capacitate de exerciiu restrâns, nu poate s opun aceast cauz de
nevaliditate celui care l-a socotit, cu bun credin, ca fiind deplin capabil în
conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit”.
Din aceste prevederi rezult c, pentru a se aplica teoria interesului naio-
nal, trebuie întrunite cumulativ urmtoarele condiii2:
– persoana s fie lipsit de capacitate de exerciiu sau s aib capacitate de
exerciiu restrâns, potrivit legii sale personale, dar s fie pe deplin capabil
potrivit legii forului;
– actul s fi fost întocmit în ara forului;
– cocontractantul local s fie de bun credin; prin aceasta se înelege c
acesta trebuie s nu fi cunoscut i s nu fi avut cum cunoate cauza de
1
Pentru detalii, a se vedea T.R. Popescu, op. cit., p. 163-164; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu,
op. cit., p. 282-283; D.Al. Sitaru, op. cit., p. 170-171.
2
Ibidem, op. cit. i loc. cit.
nevalabilitate a actului juridic, adic incompetena strinului, potrivit legii sale
naionale;
– anularea actului s fie de natur a produce un prejudiciu nejustificat
cocontractantului naional [aceast condiie, dei nemenionat expres, se
deduce din interpretarea art. 17 alin. (1)].
În cazul în care aceste condiii sunt întrunite, legea personal (lex patriae sau
lex domicilii) este înlocuit cu legea locului încheierii actului (lex loci actus).
În aceast materie, spea de cea mai mare notorietate s-a soluionat de ctre
instanele franceze i este cunoscut sub numele de cazul Lizardi1:
Un cetean mexican (Lizardi) care locuia la Paris, a cumprat de la un
bijutier francez bijuterii de valoare pe care urma s le plteasc prin cambiile
pe care le-a emis cu acea ocazie. Când aceste cambii au fost prezentate spre
plat, mexicanul, prin tutorele su, a invocat nulitatea contractului pentru
incapacitatea sa artând c, dei la data asumrii obligaiei prin cambii el
împlinise vârsta de 21 de ani, deci era capabil potrivit legii franceze din acel
timp, nu era capabil potrivit legii sale naionale, conform creia capacitatea se
dobândea la vârsta de 25 de ani, aceast din urm lege fiind aplicabil în
spe, în temeiul normei naionale. Instanele franceze au validat îns
contractul de vânzare-cumprare a bijuteriilor considerând c, atunci când
incapacitatea unui strin dat de legea sa naional duce la lezarea interesului
naional francez prin prejudicierea unui cetean naional care a acionat cu
bun credin, legea naional a strinului trebuie înlturat i înlocuit cu
legea local, care îl declar capabil pe respectivul strin. În spe, în cazul în
care contractul de vânzare-cumprare ar fi fost anulat, vânztorul francez ar fi
fost prejudiciat prin faptul c bijuteriile nu ar mai fi putut fi restituite fiind între
timp înstrinate de ctre cumprtorul mexican.
Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, regula
exprimat de alin. (1) al aceluiai articol, „nu se aplic actelor juridice referi-
toare la familie, motenire i transmiterea imobilelor”.
E. Numele persoanei fizice
Articolul 14 alin. (1) din LDIP prevede c „Numele persoanei este cârmuit
de legea sa naional”. În acest domeniu este inclus numele în sens larg, adic
atât numele de familie cât i prenumele2.
Îns textul art. 14 alin. (1) trebuie coroborat cu dispoziiile altor texte de
lege. Astfel, în cazul în care o persoan este apatrid, se aplic legea domi-
1
Ibidem.
2
Cu privire la legea aplicabil numelui în dreptul francez, a se vedea D. Gutmann, Droit
international privé, Dalloz, Paris, 1999, p. 110-111.
168 Partea special
ciliului su sau legea reedinei, aadar numele persoanei este cârmuit de legea
sa personal [art. 12 alin. (4)].
Tot astfel, dobândirea i modificarea numelui determinate de cstorie,
filiaie, adopie etc., sunt supuse legii care guverneaz efectele nepatrimoniale
ale acestor instituii asupra numelui; aceste legi sunt menionate în art. 20, în
cazul cstoriei, art. 25 i art. 26 pentru filiaia copilului din cstorie, art. 28
pentru filiaia copilului din afara cstoriei, art. 31 pentru adopie etc. Tot în
domeniul legii personale intr i schimbarea numelui pe cale administrativ.
Prin urmare, legea naional conform art. 14 alin. (1) este valabil în prin-
cipiu, ea fiind înlocuit atunci când o alt prevedere legal dispune altfel.
Prin excepie, schimbarea pe cale administrativ a numelui persoanelor
apatride domiciliate în România se supune legii române ca lex domicilii i se
soluioneaz în aceleai condiiuni ca i cele ale cetenilor români, aceasta
inând de condiia juridic a strinului în România. Tot astfel, stabilirea nume-
lui unui copil gsit pe teritoriul României este de competena unei autoriti
administrative i exprim pe planul dreptului internaional privat aplicarea
regulii auctor regit actum1.
Articolul 14 alin. (2) din LDIP prevede c „ocrotirea împotriva actelor de
înclcare a dreptului la nume svârite în România, este asigurat potrivit legii
române”.
F. Domiciliul persoanei fizice
Dreptul internaional privat român nu conine dispoziii conflictuale exprese

privind domiciliul persoanei fizice. Acesta este tratat numai ca punct de
legtur în cadrul normei conflictuale lex domicilii în materia statutului persoa-
nei fizice, condiiilor de fond ale actului juridic, în anumite cazuri, sau ca un
element care atrage competena instanelor române în condiiile legii.
Domiciliul legal al persoanei fizice ca msur de ocrotire, este supus legii
naionale a ocrotitului2.
Domiciliul ales care este stabilit printr-un act juridic, este supus legii actului
respectiv (lex voluntatis sau legea determinat prin localizarea obiectiv a
actului).
Reedina persoanei fizice strine în ara noastr este supus regulilor
aplicabile domiciliului de drept comun.
Domiciliul de drept comun al strinului în România este stabilit conform
legii materiale române, ca problem care ine de condiia strinului în ara
(art. 70 din O.U.G. nr. 194/20023, republicat, aa cum a fost modificat i
1
A se vedea T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 137.
2
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 175-176.
3
Publicat în M. Of. nr. 201 din 8 martie 2004.
completat prin Legea nr. 482/20041, O.U.G. nr. 113/20052, Legea nr. 306/20053,
Legea nr. 56/20074 i O.U.G. nr. 55/20075)6.
Pierderea de ctre ceteanul român aflat în strintate a domiciliului su de
drept comun din România este supus legii române ca lege a domiciliului în
discuie.
§ 3. Statutul persoanei fizice în legislaia altor ri
În Germania, EGBGB d prioritate ceteniei. Totui, legiuitorul a fost

obligat s prevad „legturile în cascad” care fac s se succead, în materie
matrimonial, naionalitatea comun a soilor, ultima naionalitate comun a
soilor, reedina obinuit, ultima reedin obinuit, pentru a termina cu
„legea statului cu care soii pstreaz în comun cea mai strâns legtur, de
orice manier” (art. 14). Argumentele reinute de legiuitor în favoarea ceteniei
sunt: stabilitatea, o mai mare uurin de determinare i, inând seama de
numrul mare de strini care triesc pe teritoriul Germaniei, dorina de a evita
„hinkende Rechtsverhaltnisse”7.
În Frana, principiul naionalitii prevzut de art. 3 C. civ. fr. (1804) a sczut
din amploare. Aceast legtur nu mai este utilizat în materie de succesiuni i
nici în materia regimului matrimonial. În domeniul divorului i al filiaiei,
jurisprudena, care punea accent pe domiciliul comun, a fost modificat de o
legislaie (art. 310 C. civ. fr. -1975 – pentru divor i art. 31114 – 31118 C. civ. fr. –
1972 pentru filiaie) care constituie „un amestec inedit de unilateralism naio-
nalist i un unilateralism internaionalist”8.
În Elveia, rolul naionalitii este în diminuare datorit eforturilor doctrinei.
În domeniul filiaiei legtura cu naionalitatea a art. 8 LDIP a fost înlocuit în
1972 i 1976 de reguli care ddeau prioritate domiciliului.
Strinii în Elveia au fost supui din ce în ce mai mult legii domiciliului lor,
criteriu consacrat deja în art. 2 i art. 32 LDIP.
1
Publicat în M. Of. nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.
2
3
Publicat în M. Of. nr. 962 din 31 octombrie 2005.
4
5
Publicat în M. Of. nr. 424 din 26 iunie 2007.
6
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 179; potrivit Conveniei pentru reglarea conflictelor între legea
naional i legea domiciliului (Haga, 1955), domiciliul este locul unde o persoan îi are
reedina în mod obinuit, dac nu depinde de cel al unei persoane sau de sediul unei
autoriti (art. 5).
7
Pentru detalii, G. Kegel, Internationales Privatrecht, 7. Auflage, Verlag C.H. Beck, Mün-
chen, p. 589-602.
8
170 Partea special
LDIP elveian, punând accent pe domiciliu atât pentru strini în Elveia, cât
i pentru elveieni în strintate, rezerv naionalitii un rol subsidiar. Legea
naional intervine atunci când domiciliul joac un rol mai puin efectiv sau
atunci când se vrea s se protejeze o parte (în materie de divor) sau amândou
(în domeniul cstoriei).
Seciunea a 2-a. Persoana juridic
§ 1. Generaliti
În general, persoana juridic reprezint un subiect colectiv de drept, adic

un colectiv de oameni care, întrunind condiiile cerute de lege, este titular de
drepturi i obligaii juridice1. În doctrin, dar, deopotriv, i în legislaia altor
state, persoana juridic se mai numete persoan moral.
Potrivit art. 40 din LDIP persoana juridic are naionalitatea statului pe
teritoriul cruia i-a stabilit, în conformitate cu actul constitutiv, sediul social
(statutar) 2 . Dac persoana juridic are sedii în mai multe state, determinant
pentru a identifica naionalitatea este sediul real. Prin sediu real – potrivit
art. 40 alin. (3) din lege – se înelege locul unde se afl centrul principal de
conducere i de gestiune a activitii statutare, chiar dac hotrârile organului
respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acionari sau asociai
din alte state3.
Naionalitatea este pentru persoana juridic ceea ce este cetenia pentru
persoana fizic. Naionalitatea este cea care stabilete dac o persoan juridic
este autohton sau strin.
1
E. Lupan, I. Sabu-Pop, Tratat de drept civil român, Vol. II., Persoanele, Ed. C.H. Beck,
Bucureti, 2007, p. 250 i urm.; O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, ed. a 2-a,
revzut, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007, p. 265; Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere
în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. revzut i adugit de M. Nicolae i P. Truc,
Ed. ansa, Bucureti, 1998, p. 347.
2
Conceptul de „naionalitate a persoanei morale” în dreptul internaional privat francez
este extrem de discutat (Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, Dalloz, Paris,
1999, p. 963).
3
S-a observat, în mod judicios, c noiunea de „sediu social” nu este neaprat antonima
celei de sediu fictiv (D.Al. Sitaru, op. cit., p. 183). A se vedea art. 60-61 din Regulamentul CE
nr. 44/2001 privind competena judiciar, recunoaterea i executarea hotrârilor în materie
civil i comercial, publicat în Jurnalul Oficial nr. L 012 din 16 ianuarie 2001 [ O soluie simi-
lar se regsea i în Legea nr. 187/2003 privind competena de jurisdicie, recunoaterea i exe-
cutarea în România a hotrârilor în materie civil i comercial pronunate în statele membre
ale Uniunii Europene, abrogat prin O.U.G. nr. 119/2006 (M. Of. nr. 1036 din 28 decembrie
2006)].
Criteriile dup care se stabilete naionalitatea unei persoane juridice sunt
reglementate de lex fori1. În doctrin se face distincie între:
– criteriul de drept comun prevzut de art. 41 alin. (1) din LDIP care
stabilete c statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa
naional determinat conform art. 40 (citat mai sus)2, i
– criterii speciale întâlnite rar, în situaii speciale. Acestea, de obicei, nu
privesc naionalitatea persoanei juridice în ansamblul ei, ci numai apartenena
ei la un anumit stat3 (de exemplu criteriul controlului dup care o persoan
juridic poate fi socotit ca aparinând unui stat strin dup cum controlul se
face de persoane fizice sau juridice strine care au calitatea de asociai, dup
proveniena capitalului social, dup cetenia persoanelor care formeaz
organele de conducere ale respectivei persoane juridice etc.).
Norma conflictual în materie este instituit prin prevederile art. 41 alin. (1)
din LDIP, adic, aa cum am artat: „Statutul organic al persoanei juridice este
cârmuit de legea sa naional”. Aceast norm are caracter imperativ, iar lex
personalis este lex societatis.
§ 2. Sucursala i filiala
Statutul organic al sucursalei înfiinate de ctre o persoan juridic într-o

alt ar este supus legii naionale a acesteia [art. 41 alin. (2)]; aceasta înseam-
n c sucursala este supus legii naionale a societii - mam.
Statutul organic al filialei este supus legii statului pe al crui teritoriu i-a
stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabil persoanei juridice care
a înfiinat-o [art. 41 alin. (3)].
Distincia are în vedere faptul c în dreptul internaional privat sucursala nu
are personalitate juridic, în timp ce filiala se bucur de o asemenea perso-
nalitate; nu intereseaz dac aceste dou forme exogene au sau nu un scop
patrimonial4.
1
I.P. Filipescu, op. cit., vol. I, p. 232-249; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 255;
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 183; O. Cpîn, Regimul persoanelor strine în România, Ed. Aca-
demiei, Bucureti, 1969, p. 25-30; N. Diaconu, Regimul juridic aplicabil persoanei juridice
strine, în R.D.C., nr. 2/2005, p. 112.
2
A se vedea Sentina arbitral nr. 3/1998 pronunat de Curtea de Arbitraj Comercial
International a României, în Jurisprudena comercial arbitral 1953-2000, ed. realizat de
E. Osipenco, M. Cozmanciuc, editat de C.C.I.R.B., Bucureti, 2002, p. 148.
3
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 181; S. Dumitrache, Persoana juridic în dreptul internaional
privat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1999, p. 39-52.
4
În sistemul francez se face distincie între filial i participaie; existena filialei
presupune un aport de capital de minimum 50 din valoarea total a capitalului ei din partea
societii primare (M.N. Costin, S. Deleanu, Dreptul comerului internaional, I. Partea
general, Bucureti, Ed. Lumina Lex, 1997, p. 77); D.A. Popescu, Aspecte privind regimul
172 Partea special
§ 3. Fuziunea persoanelor juridice de naionaliti diferite i

schimbarea naionalitii
LDIP, în art. 46, reglementeaz aceast situaie statuând c: „Fuziunea unor
persoane juridice de naionaliti diferite poate fi realizat dac sunt îndeplinite
cumulativ condiiile prevzute de cele dou legi naionale aplicabile statutului
lor organic”. Desigur, este vorba de condiiile de fond i de form necesare
pentru realizarea fuziunii1.
În ce privete schimbarea naionalitii persoanei juridice, LDIP nu conine
o reglementare expres. Este îns admis în doctrin c o astfel de schimbare
opereaz prin schimbarea sediului social i c dispoziiunile incidente fuziunii
sunt aplicabile i schimbrii naionalitii2.
Prin schimbarea sediului social nu trebuie s se urmreasc scopuri ilicite;
sediul nou trebuie s nu fie fraudulos i s fie real, nu fictiv.
§ 4. Domeniul de aplicare a legii statutului organic al persoa-

nei juridice
Legea statutului organic al persoanei juridice3 cârmuiete îndeosebi: a) ca-

pacitatea acesteia; b) modul de dobândire i de pierdere a calitii de asociat;
c) drepturile i obligaiile ce decurg din calitatea de asociat; d) modul de ale-
gere, competenele i funcionarea organelor de conducere ale persoanelor
juridice; e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii; f) rspun-
derea persoanei juridice i a organelor ei fa de teri; g) modificarea actelor
constitutive; h) dizolvarea i lichidarea persoanei juridice (art. 42 din LDIP).
Seciunea a 3-a. Forma actului juridic
§ 1. Generaliti
Noiunea de form a actului juridic civil are, în general, dou accepiuni i
anume: lato sensu înelegem condiiile de form pe care trebuie s le înde-
juridic al reprezentanelor societilor strine în România, în P.R., In honorem – C. Bîrsan,

L. Pop, Ed. Rosetti, Bucureti, 2006, p. 529.
1
Pentru formele fuziunii societilor comerciale, a se vedea, pe larg, M.N. Costin,
S. Deleanu, op. cit., vol. I, p. 81-82.
2
3
Cu privire la soluionarea conflictului de calificri referitoare la determinarea calitii
de persoan juridic, R. Bobei, Instituia conflictului de calificri în dreptul internaional
privat, în C.J., nr. 10/2004, p. 132.
plineasc un act juridic civil pentru valabilitatea sa, pentru probaiunea sa, cât
i pentru opozabilitatea fa de teri; stricto sensu prin form a actului juridic se
desemneaz modul în care se exteriorizeaz voina intern a prilor actului
juridic, adic modalitatea de exprimare a consimmântului1.
Reamintim c forma actului juridic civil este dominat de principiul con-
sensualismului, potrivit cruia pentru validitatea actului este suficient ca voina
prilor s fie exprimat indiferent de forma în care ea se exteriorizeaz (solo
consensu). Sub acest aspect, vom observa c în dreptul internaional privat
forma actului juridic este supus unor reguli mult mai restrictive decât în
dreptul intern.
Reglementrile privitoare la form joac un dublu rol: probator i protector.
Dac forma are un scop probator, atunci se va cdea de acord s nu se limiteze
validitatea actelor pentru chestiuni de form; în principiu, un acord nu trebuie
s se împiedice de o simpl exigen de form. Rolul protector este luat în
considerare în toate situaiile pentru care regula conflictual cere aplicarea
unei legi bine determinate, excluzând orice alt lege.
În dreptul internaional privat este binecunoscut regula potrivit creia
forma exterioar a actului juridic este cârmuit de legea locului unde se
încheie actul; în acest sens ea este consacrat în formularea antic locus regit
actum. Dac iniial viza atât forma cât i fondul actului, odat cu Ch.
Dumoulin locus regit actum a fost cantonat numai la condiiile de form ale
actului, rmânând ca fondul s fie guvernat de legea autonomiei de voin (lex
voluntatis)2.
Pân la adoptarea Legii nr. 105/1992, regula locus regit actum a avut în
dreptul internaional privat român un larg câmp de aplicare. Articolul 2 alin. (3)
C. civ. (în prezent abrogat) statua: „Forma exterioar a actelor este supus
legilor rii unde se face actul”3.
Afirmarea i justificarea acestei reguli juridice majore o aflm în consi-
derente de ordin pragmatic: imposibilitatea celui aflat în strintate de a
instrumenta imediat actul în ara sa de origine, situaia în care prile au legi
naionale diferite etc.
Locus regit actum se afl prezent în toate sistemele de drept chiar dac de
multe ori este alternativ sau subsidiar.
1
ed. a X-a revzut i adugit de M. Nicolae, P. Truc, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005,
p. 179; M. Murean, P. Ciacli, Drept civil. Partea general, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca,
2000, p. 143; O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a 8-a, Ed. C.H. Beck, Bucureti,
2007, p. 199.
2
A. Huet, Les conflits de lois en matière de preuve, Paris, 1965; Legier, La regie „locus
regit actum” et les conflits de lois en matière de forme des actes, thèse, Aix, 1976.
3
O. Cpîn, B. tefnescu, Tratat de drept al comerului internaional, vol. I, Ed. Aca-
demiei, Bucureti, 1985, p. 137.
174 Partea special
§ 2. Legea aplicabil în materie potrivit legislaiei noastre
Articolul 71 din LDIP statueaz: „Condiiile de form ale unui act juridic
sunt stabilite de legea care îi cârmuiete fondul”, dar actul se consider totui
valabil din punct de vedere al formei, dac îndeplinete condiiile prevzute de
una dintre legile urmtoare:
a) legea locului unde a fost întocmit (locus regit actum);
b) legea naional (lex patriae) sau legea domiciliului (lex domicili) persoa-
nei care l-a consimit;
c) legea aplicabil potrivit dreptului internaional privat al autoritii care
examineaz validitatea actului (auctor regit actum).
Din lectura textului reprodus rezult c regula locus regit actum i-a pierdut
din consistena de odinioar, legiuitorul punând în prim plan, sub aspectul
formei, legea care cârmuiete fondul actului1.
Considerm c pe marginea art. 71 din Legea nr. 105/1992 se pot face
urmtoarele remarci:
Regula locus regit actum are un caracter subsidiar2, prin prisma modului de
redactare a art. 71. În adevr, potrivit art. 71 alin. (2) lit. a) din LDIP, actul
juridic este valabil din punct de vedere al formei dac îndeplinete condiiile
prevzute de legea locului unde a fost întocmit. Dup cum s-a observat, acest
text de lege se aplic deopotriv actelor juridice unilaterale, cât i contrac-
telor3.
În ce privete domeniul regulei locus regit actum, în literatura de specia-
litate s-a apreciat c are urmtoarea inciden:
– forma ad solemnitatem sau forma ad probationem a actului se va alege
dup legea locului încheierii acestuia;
1
În dreptul francez, cu privire la condiiile de form ale contractului, se aplic locus
regit actum; dar jurisprudena a considerat actul valabil chiar dac a fost încheiat într-o
form prevzut de legea care cârmuiete fondul contractului; la fel practica olandez (T.R.
Popescu, op. cit., p. 174); cu privire la valabilitatea i executarea în Frana a unor acte
autentice încheiate în strintate, a se vedea P. Callé, L’acte authentique établi à l ̖étranger.
Validité et exécution en France, în R.C.D.I.P., nr. 3/2005, p. 378.
2
În Anglia, de asemenea, se admite c un contract este valabil din punct de vedere al
formei, dac a îndeplinit condiiile de form prevzute de legea locului, chiar dac nu
respect forma prevzut de legea contractului (T.R. Popescu, op. i loc. cit.).
3
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 214; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 317 - 349. Pentru o
alt opinie, a se vedea R.B. Bobei, Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea rapor-
turilor de drept internaional privat, Ed. Rosetti, Bucureti, 2005, p. 91: autorul consider c
art. 71 alin. (2) instituie un principiu cu special referire la legea aplicabil condiiilor de
form ale actului juridic unilateral, în timp ce condiiile de form ale actul juridic bilateral se
supun doar legii care le cârmuiete fondul.
– formele de redactare a actelor (înscrisurilor) sau determinarea persoanelor
chemate s intervin cu acest prilej;
– durata valorii actelor, precum i fora lor probant1;
– admisibilitatea probei testimoniale sau necesitatea producerii unui înscris;
– sanciunile incidente actelor îndeplinite fr respectarea condiiilor legale2.
Majoritatea autorilor sunt de acord c regula supus analizei nu-i gsete
aplicare în privina formelor de publicitate, formelor de abilitare i formelor de
procedur. De asemenea, c locus regit actum comport excepii în materia
ordinii publice, a fraudei la lege i retrimiterii3.
Aplicarea legii naionale sau a legii domiciliului persoanei care a consimit
actul juridic, are, de asemenea, un caracter subsidiar. Acest caracter rezult
neîndoios din prevederile art. 71 alin. (2) lit. b) din LDIP i ele se aplic numai
actelor juridice unilaterale4.
Aplicarea în subsidiar a legii auctor regit actum. Aceast regul se aplic –
aa cum s-a subliniat – atunci când validitatea actului este examinat de o
autoritate reprezentant a unui stat în strintate. În principiu, regula prevzut
de art. 71 alin. (2) lit. c) se aplic atât actelor unilaterale cât i celor bilaterale5.
Dar Legea nr. 105/1992 conine, în materia contractelor, i unele prevederi
care au caracter derogatoriu de la principiile enunate mai sus. Aceasta înseam-
n c, în principiu, contractul este supus condiiilor de form care guverneaz
fondul, dar – în conformitate cu art. 86 alin. (2) din lege – el va fi valabil din
punct de vedere al formei dac:
a) prile care se gsesc la data când l-au încheiat în state diferite, au
îndeplinit condiiile de form stabilite de legea unuia dintre aceste state6;
b) reprezentantul prii a îndeplinit condiiile de form ale statului unde s-a
aflat în momentul încheierii actului.
Condiiile de fond ale actului juridic unilateral sunt reglementate de art. 69,
iar cele ale contractului de art. 73 i urm. din LDIP.
1
I. Chelaru, G. Gheorghiu, op. cit., p. 267.
2
I. P. Fllipescu, op. cit., vol. II, p. 68-71.
3
Ibidem; T.R. Popescu, op. cit., p. 187-188.
4
T. Prescure, C. N. Savu, op. cit., p. 182.
5
Pentru aplicarea, în subsidiar, a legii locului întocmirii actului, a legii naionale sau
legii domiciliului persoanei care a consimit actul i a legii autoritii care examineaz
validitatea actului juridic, a se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 214-217.
6
În acelai sens, art. 124 alin. (2) din Legea federal elveian de drept internaional
privat (1987) care statueaz: „Forma unui contract încheiat între persoane care se gsesc în
state diferite este valabil dac satisface cerinele fixate de dreptul unuia dintre aceste state”;
în Germania, potrivit IPR (1986) forma contractului inter absentes depinde în primul rând de
legea care stabilete condiiile de fond, iar în subsidiar de legea uneia din persoanele care se
afl în state diferite (art. 11).
176 Partea special
Aa cum am mai artat, legea aplicabil fondului actului are un caracter
prioritar fa de celelalte legi incidente cu privire la forma actului, acestea din
urm având un caracter secundar. Articolul 72 din LDIP stabilete c, în cazul în
care legea aplicabil condiiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanc-
iunea nulitii, o anumit form solemn, nicio alt lege secundar [art. 71 alin.
(2) LDIP] nu poate s înlture aceast cerin, chiar dac actul a fost întocmit în
strintate1. Este cazul, printre altele, inscripiilor ipotecare terse sau reduse în
strintate, cu privire la imobile situate în România. Acestea, dac sunt fcute
în strintate i privesc imobile aflate în ar, sunt supuse condiiei auten-
ticitii. Dar, forma ad validitatem prevzut de art. 72 LDIP este deopotriv
aplicabil i contractelor, deoarece legea nu face distincie2.
§ 3. Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic
În doctrin s-a susinut opinia potrivit creia acest caracter este diferit, în
funcie de modul în care prevederile art. 71 i art. 86 din LDIP sunt privite.
Astfel, dac sunt privite prin raportare una la cealalt, aceste norme au caracter
facultativ (alternativ); dac îns sunt privite din afara sferei enumerrii lor, ele
au un caracter imperativ, deoarece prile nu pot alege o alt lege aplicabil
formei actului juridic în afara celor enumerate de textele menionate în Legea
nr. 105/19923. S-a mai învederat, cu drept cuvânt, c regula locus regit actum
are un caracter facultativ în ceea ce privete actul sub semntur privat i
caracter imperativ când este vorba de acte autentice încheiate de ceteni
români în strintate sau de ceteni strini în ara noastr4. S-a apreciat c
art. 885 C. civ., care statueaz: „Românul ce s-ar afla în ar strin va putea
face testamentul în forma olograf sau în forma autentic, întrebuinat în locul
unde se face testamentul”, poate fi interpretat în sensul c locus regit actum are
un caracter facultativ, sau în sensul c legea încheierii actului este obligatorie,
i c textul trebuie considerat modificat implicit prin art. 86 alin. (3) din Legea
nr. 105/19925.
1
O reglementare oarecum asemntoare o gsim în art. 124 alin. (3) din LDIP elveian:
„Forma contractului este guvernat exclusiv de dreptul aplicabil contractului însui, atunci
când, pentru a proteja o parte, acest drept prescrie respectarea unei forme determinate”;
excepie: doar dac acest drept admite aplicarea unui alt drept.
2
T. Prescure, C. N. Savu, op. cit., p. 180. Pentru o alt opinie, a se vedea R.B. Bobei, op.
cit., p. 92: autorul consider c, din punct de vedere terminologic, sfera de aplicare a
art. 72 este limitat la actul juridic unilateral, întrucât numai acesta se întocmete, spre
deosebire de actul juridic bilateral, care se încheie.
3
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 217- 218.
4
I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 65.
5
Ibidem; B.M.C. Predescu, op. cit., p. 422.
În raport cu cele expuse, opinm c dispoziiile coninute de LDIP referi-
toare la forma actului juridic au un caracter imperativ, prile actului putând
îndeplini actul numai în una din formele prevzute de legea aplicabil potrivit
art. 71 i art. 86 din LDIP. Excepii: în materia mijloacelor de prob a actului i
a puterii doveditoare a înscrisului care îl constat, când norma conflictual
indicat de locus regit actum este dispozitiv, ea putând fi înlocuit cu lex
voluntatis, adic cu legea aleas de pri; sau în materia actelor de stare civil
când, potrivit art. 161 alin. (4), dovada strii civile i puterea doveditoare a
actelor de stare civil se supune numai regulei auctor regit actum.
Mai trebuie reinut c unele acte juridice sunt supuse unor norme conflic-
tuale speciale în ceea ce privete forma lor. Bunoar, forma încheierii
cstoriei este reglementat de art. 19 din LDIP; forma testamentului potrivit
art. 68 alin. (3) din aceeai lege; în materie de cambie, bilet la ordin i cec sunt
aplicabile condiiile de form prevzute de art. 128 din LDIP1.
§ 4. Alte forme ale actului juridic
a) Forma de publicitate. Aceasta este supus legii locului unde se face

publicitatea, deoarece numai în acest fel se asigur interesele terilor2. Formele
de publicitate realizate în orice mod, referitoare la bunuri, sunt supuse legii
aplicabile la data i locul unde se îndeplinesc (art. 64 din LDIP)3. Pe de alt
parte, art. 65 din aceeai lege stabilete c formele menionate în art. 64,
precum i cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt
supuse legii locului unde acesta se gsete situat, chiar dac temeiul juridic al
naterii, transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garaniei reale
s-a constituit prin aplicarea altei legi.
Formele de publicitate necesare spre a conferi validitate sau opozabilitate
contractului prin care se constituie, se modific, se transmit ori se sting drepturi
asupra bunurilor corporale, sunt supuse legii locului unde acestea se afl sau
sunt situate (art. 87 din LDIP).
Când publicitatea privete persoane sau anumite evenimente, formalitile
se vor face la serviciul de publicitate de la locul unde este domiciliul sau ree-
dina acestora ori sediul persoanei juridice4.
1
A se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 220-221.
2
I. P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 55-56.
3
Pe larg, despre noiunea i clasificarea formelor de publicitate, a se vedea M. Nicolae,
Tratat de publicitate imobiliar, vol. I, Introducere în publicitatea imobiliar, Ed. Universul
Juridic, Bucureti, 2006, p. 130-185.
4
Legea nr. 31/1990 privind societile comerciale, republicat, cu modificrile i comple-
trile ulterioare: Legea nr. 302/2005, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 164/2006, Legea nr. 441/2006,
178 Partea special
b) Forma de abilitare. Ea este guvernat de legea personal a celui în cauz,
dar formele de abilitare se vor face dup lex fori.
c) Forma de procedur. Deoarece aceasta privete derularea procesului civil
internaional, ea este supus legii forului, cu unele excepii1.
Seciunea a 4-a. Condiiile de fond ale actului juridic
§ 1. Generaliti
Prin condiii de fond ale actului juridic înelegem aspectele de fond care se
refer la încheierea actului juridic, efectele, executarea, transmiterea i
stingerea raportului juridic. Condiiile de fond ale actului juridic sunt supuse
legii actului (lex actus), iar dac este vorba de contracte, legii contractului (lex
contractus). Aa cum s-a subliniat, legea competent pentru a reglementa con-
diiile de fond i efectele contractului se numete lex contractus2. Vom reine
c lex contractus cuprinde totalitatea normelor de drept material ale sistemului
de drept ales, dar nu i normele sale conflictuale3. Lex contractus este într-un
fel antiteza regulii locus regit actum.
Dintr-un început trebuie s reinem c, de regul, lex actus sau lex
contractus este aleas de pri prin clauza ellectio iuris i este desemnat prin
noiunea de lex voluntatis. Dac prile nu recurg la o astfel de alegere, legea
aplicabil fondului actului va fi determinat în cadrul unui sistem de drept în
funcie de criterii obiective. Aadar, lex contractus poate fi lex voluntatis sau o
alt regul determinat de lege.
Legea nr. 516/2006, O.U.G. nr. 82/2007 i Legea nr. 26/1990 privind registrul comerului,
republicat în M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998.
1
A se vedea cap. III, seciunea a 2-a în ceea ce privete procedura de judecat; I.P. Filipescu,
A.I. Filipescu, op. cit., p. 327; N. Diaconu, Drept internaional privat, ed. a III-a, Ed. Lumina
Lex, Bucureti, 2006, p. 226.
2
I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 83; D.Al. Sitaru, op. cit., p. 222-224; a se vedea pentru
prezenta seciune, H. Batiffol, Les conflits de lois en matitère de contrats, Étude de droit
internationai privé compare, Dalloz, 1938; Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international
privé, Dalloz, 1988, p. 591-612.
3
S. Deleanu, Legea aplicabil contractului de comer internaional, în Dreptul, nr. 7/1993,
p. 18.
§ 2. Principiul autonomiei de voin
Se admite – de majoritatea sistemelor de drept – ca prile s desemneze ele

însele, în mod direct, legea aplicabil anumitor raporturi juridice; i aceasta
chiar i atunci când dreptul material ar fi complet i imperativ (excepie,
ordinea public). Aadar, autonomia de voin în dreptul internaional privat
este acea facultate rezervat prilor unui act juridic de a înltura dreptul intern
normal aplicabil, substituindu-l cu alt drept pozitiv; ea nu reprezint doar o
posibilitate de a acoperi lacunele dreptului intern sau de a deroga de la
normele sale dispozitive apelând la norme împrumutate dintr-un drept strin.
Transpus pe plan internaional, autonomia de voin este de fapt o regul
conflictual subiectiv.
Principiul autonomiei de voin se justific deoarece:
– un raport juridic trebuie s fie supus legii locului cu care are cele mai
strânse legturi. Or, prile sunt cele mai în msur s indice cu ce lege
contractul lor este cel mai intim legat;
– dreptul intern al unor state este adesea neadaptat relaiilor internaionale,
caz în care un drept strin poate fi administrat mai comod, mai lesnicios;
– el rspunde nevoii de previzibilitate a hotrârilor i prin aceasta securitii
dreptului;
– acela care intr în mod frecvent în relaii cu elemente de extraneitate, are
interesul de a supune raporturile sale juridice unui drept determinat, de obicei
acelai.
Fr a încerca o retrospectiv istoric trebuie îns s menionm, din nou,
c Dumoulin este considerat printele autonomiei de voin; aceast regul s-a
dezvoltat cu adevrat doar în secolul al XIX-lea. În Italia, Maneini preia acest
concept i îl dezvolt în cadrul teoriei sale, fiind apoi preluat i în dispoziiile
preliminare ale Codului civil italian din 1942 (art. 25). În Germania, principiul
a fost preluat destul de târziu (1951), dar este categoric fixat. În Frana, o
hotrâre a Curii de Casaie din 5 decembrie 1910 statua c „legea aplicabil
contractelor, fie în ceea ce privete formarea lor, fie relativ la efectele i
condiiile lor, este aceea pe care prile o adopt” (spea American Trading
Company în Journal de droit international, 1912, p. 1152). Legislaia austriac
în materie, din 1978 confirm de asemenea aceast regul. În Anglia, autono-
mia de voin este un principiu fundamental al normelor conflictuale engleze
(afacerea Vita Food Produets v. Unus Shipping Co. Ud. - 1939); SUA, dup
unele ezitri, a introdus-o în paragraful 187 Restatement secound (1971). În
Elveia, regula autonomiei de voin a fost consacrat legislativ în art. 116
LDIP; pân în 1952 dominant era teoria amputrii conform creia numai efec-
tele contractului erau lsate autonomiei de voin a prilor.
180 Partea special
Conveniile internaionale consacr expres principiul autonomiei de voin:
Convenia de la Haga privind vânzarea internaional (1955); Convenia de la
Haga privind legea aplicabil regimului matrimonial (1978); Convenia CEE
privind legea aplicabil contractelor (1980); Convenia de la Haga cu privire la
legea aplicabil contractelor de vânzare internaional de mrfuri (1985) etc.
Principiul autonomiei de voin a fost i criticat. În adevr, s-a spus c
printr-o autonomie de voin nemrginit prile s-ar putea sustrage legii
interne, apelând la o lege strin. Astfel, dac prile unui contract intern, ar
crea o legtur cu un element de extraneitate, ele ar beneficia de libertatea
recunoscut în materia contractului internaional; dar în acest mod, poate, ele
se sustrag legii imperative care le-ar dezavantaja1.
§ 3. Lex voluntatis
Aceast noiune nu reprezint altceva decât aplicarea în dreptul interna-

ional privat a principiului autonomiei de voin care guverneaz condiiile de
fond ale actului juridic civil2. Potrivit acestui principiu – aa cum s-a artat –
prile actului pot s determine nu numai coninutul su, dar pot s aleag i
sistemul de drept care se va aplica actului lor ca lex causae.
În concepia Legii nr. 105/1992, lex voluntatis se aplic atât actelor
unilaterale cât i celor bilaterale. În adevr, art. 69 alin. (1) din lege stabilete:
„condiiile de fond ale actului juridic unilateral sunt stabilite de legea aleas de
ctre autorul su”, iar art. 73: „contractul este supus legii alese prin consens de
pri”.
Alegerea legii aplicabile contractului trebuie s fie expres ori s rezulte
neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstane. Înelegerea privind
incidena legii aplicabile contractului poate fi modificat prin acordul prilor
[art. 76 alin. (1) din LDIP]. Aceast modificare convenit ulterior datei în-
cheierii contractului are efect retroactiv (ex tunc); ea îns nu va putea – aa
cum statueaz art. 76 alin. (2) din LDIP:
a) s infirme validitatea formei acestuia, sau
b) s aduc atingere drepturilor dobândite între timp de teri.
1
Pentru detalii a se vedea, G. Lupan, Autonomia de voin în contractul de comer
internaional, în Dreptul, nr. 1/1997, p. 6-18.
2
Pentru condiiile de fond ale actului juridic în dreptul intern, a se vedea, Gh. Beleiu,
op. cit., p. 147 i urm.; E. Lupan, I. Sabu-Pop, Tratat de drept civil român, Vol. I, Partea
general, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2006, p. 126 i urm.; G. Boroi, Drept civil. Partea
general. Persoanele, Ed. All Beck, Bucureti, 2001, p. 151 i urm.; I. Chelaru, Drept civil.
Partea general, Ed. All Beck, Bucureti, 2003, p. 107.
Trebuie precizat c voina prilor nu se poate manifesta valabil decât în
limitele pe care însi legea le permite; ele, prin voina lor, nu pot s creeze
efecte juridice peste lege sau în afara legii1.
Prile îns au posibilitatea s-i aleag legea aplicabil i printr-o înelegere
constatat printr-un înscris separat de contractul propriu-zis. Clauza contrac-
tual prin care prile aleg legea aplicabil contractului lor principal se
numete pactum de lege utenda (clauz de alegere) sau clauz (convenie) de
electio iuris. Clauza de alegere a legii aplicabile este ea însi un contract. În
acest sens, art. 81 alin. (1) din LDIP statueaz: „existena i validitatea de fond a
consimmântului prilor referitor la legea aplicabil contractului sunt determi-
nate de însi legea pe care au ales-o”. Aceasta înseamn c validitatea clauzei
de alegere va fi apreciat de organul jurisdicional în raport de legea pe care
prile au desemnat-o pentru a fi aplicabil contractului lor. Aceast regul are
i excepii care sunt reglementate în art. 77-79 din LDIP. În alte cuvinte, dac
legea aleas de pri declar nevalabil alegerea convenit, contractul va fi
cârmuit de legea care rezult din localizarea obiectiv a acestuia2.
De subliniat c cele dou contracte, contractul principal i pactum de lege
utenda, pot s fie supuse unor legi diferite. Primul contract trebuie s fie permis
de legea forului, care arat condiiile i limitele alegerii legii aplicabile
contractului, acesta din urm fiind supus legii determinate de pri3 .
Existena i validitatea de fond a contractului contestat de una dintre pri se
determin în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dac era socotit ca
valabil (art. 82 din Legea nr. 105/1992).
Alegerea tacit de ctre pri a legii aplicabile contractului lor poate avea
loc în cazul în care aceast alegere rezult – aa cum am artat, neîndoielnic,
fie din cuprinsul contractului, fie din circumstane. Organul de jurisdicie
chemat s statueze va aprecia voina tacit a prilor dup indicii subiective,
cum ar fi de pild: referirea prilor în contractul lor la o uzan aplicabil doar
într-o anumit ar; utilizarea de ctre pri în contract a unor instituii juridice
specifice numai unui anumit sistem de drept etc.
În ce privete momentul exprimrii voinei prilor privitor la legea aleas,
de regul, acest moment se situeaz anterior momentului declanrii litigiului.
Totui, alegerea poate fi fcut i ulterior ivirii litigiului i chiar în faa organului
de jurisdicie, îns cel mai târziu pân la începerea dezbaterilor în fond4.
1
I. P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 84.
2
În ce privete raportul dintre aceast clauz i contractul principal s-a subliniat c el se
caracterizeaz printr-o autonomie relativ a clauzei (D.Al. Sitaru, op. cit., p. 226).
3
I.P. Fllipescu, op. cit., vol. II, p. 87; pentru o analiz a fraudei la lege i a lex voluntatis,
a se vedea M.N. Costin, S. Deleanu, op. cit., p. 146.
4
A se vedea C. Luzescu, Independena clauzei arbitrale. Alegerea legii aplicabile
contractului în instana de arbitraj, Hotrârea C.A.B. Rom. nr. 30 din 11.06.1994, în R.D.C.,
nr. 5/1996, p. 152.
182 Partea special
De alt parte, art. 75 din LDIP dispune c prile pot alege legea aplicabil
totalitii sau numai unei anumite pri a contractului. Prile pot, aadar, s
aleag pentru o parte a contractului lor o lege a unui stat, iar pentru alte
elemente ale contractului o alt lege, a altui stat1.
Din interpretarea art. 73 din LDIP, care se refer la legea aleas prin
consens de ctre pri, pare s rezulte c voina prilor ar fi nelimitat în
alegerea legii aplicabile. Totui, libertatea prilor în alegerea legii aplicabile
contractului este limitat. S-a afirmat c aceste limite sunt de dou feluri, i
anume: generale, atunci când constituie cauze de înlturare de la aplicare a
oricrei legi competente de a guverna un raport juridic în temeiul unei norme
conflictuale, i speciale, care constau în excepii de la principiul libertii de
voin a prilor în materia contractelor2.
Referitor la corelaia dintre lex voluntatis i ordinea public de drept intern,
exist un consens în a considera c prile au posibilitatea de a alege o lege
strin ca aplicabil contractului lor chiar dac dreptul intern conine o norm
juridic imperativ în materia respectiv. De pild, s-a decis c termenele de
prescripie extinctiv din Decretul-lege nr. 167/1958 3 , cu toate c au un
caracter imperativ în dreptul intern, nu sunt de ordine public în dreptul
În dreptul englez, soluia care caut s afle pentru fiecare contract legea sa
proprie – the proper law of the contract – are avantajul de a evita scindarea
contractului, aplicându-i o singur lege. Aa cum s-a artat, localizarea
contractului se face astfel: în primul rând se ia în considerare lex voluntatis; în
absena acesteia se caut voina implicit, iar dac aceasta nu poate fi aflat se
caut voina ipotetic; în sfârit, dac nici acesta nu poate fi descoperit, se va
recurge în mod decisiv la lex executionis sau la lex loci contractus4 .
§ 4. Localizarea obiectiv a actului juridic
În situaia în care prile nu au ales legea aplicabil actului juridic ca lex

voluntatis, organul de jurisdicie procedeaz la localizarea actului juridic dup
criterii obiective, situându-l în cadrul unui sistem de drept. Rezult c în raport
cu lex voluntatis localizarea obiectiv a actului juridic are un caracter
subsidiar. În adevr, pentru actele juridice unilaterale, art. 69 alin. (2) stabilete
c în lips de lege aleas se aplic legea statului cu care actul juridic prezint
1
A se vedea R.B. Bobei, op. cit., p. 96; T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 190.
2
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 230 i exemplificrile respective.
3
Publicat în B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958 i republicat în B. Of. nr. 10 din 1 iulie
1960.
4
legturile cele mai strânse, iar dac aceast lege nu poate fi identificat, se
aplic legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit; pentru
contracte, art. 77 alin. (1) statueaz c în lipsa unei legi alese, contractul este
supus legii statului cu care prezint legturile cele mai strânse.
Din corelarea celor dou texte rezult c aplicarea legii statului cu care
actul juridic prezint legturile cele mai strânse se înfieaz ca o regul
subsidiar atunci când lex voluntatis lipsete; sau, altfel spus, criteriul principal
de localizare obiectiv a actelor juridice este aplicarea legii statului cu care
actul juridic are legturile cele mai intime.
Trebuie reinut c noiunea de criterii de localizare se deosebete de cea de
indicii de localizare a actului juridic; dac prima noiune presupune elemente
principale stabilite de lege, cu ajutorul crora actul juridic este plasat în „zona”
unui anumit sistem de drept, a doua presupune elemente secundare care nu
sunt statuate în lege, ci sunt opera organului de jurisdicie care extrage din
voina tacit a prilor localizarea actului juridic1.
Legiuitorul român a calificat noiunea de „legturile cele mai strânse”
statuând în art. 77 alin. (2) c „se consider c exist atare legturi cu legea
statului în care debitorul prestaiei caracteristice are, la data încheierii
contractului, dup caz, domiciliul sau, în lips, reedina ori fondul de comer
sau sediul statutar”2.
Pe de alt parte, ca o particularitate a acestei localizri, în alin. (3) al
aceluiai articol se statueaz: „contractul referitor la un drept imobiliar sau la
un drept de folosin temporar asupra unui imobil are legturile cele mai
strânse cu legea statului unde acesta se afl situat”; adic, se va aplica lex rei
sitae.
Noiunea de prestaie caracteristic este definit de art. 78 astfel:
a) prestaia prii care, în temeiul unui contract translativ, precum vânzarea
sau altele similare, înstrineaz un bun mobil (de exemplu, vânztorul,
donatorul etc.);
b) prestaia prii care, în temeiul unui contract de închiriere sau altele
similare, pune la dispoziia unei persoane, pe o durat de timp determinat,
folosina unui bun (locatorul sau comodantul);
1
2
Dispoziia prin care se declar competent legea statului cu care contractul prezint
legturile cele mai strânse a fost numit clauz subterfugiu (clause echappateire); ea a fost
prevzut în art. 4 din Convenia de la Roma din 1980 i în art. 8 din Convenia de la Haga
cu privire la legea aplicabil contractului de vânzare internaional de mrfuri din 1985 (a
se vedea, pentru detalii, G. Lupan, Convenia de la Haga din octombrie 1985 cu privire la
legea aplicabil contractului de vânzare internaional de mrfuri, în Dreptul, nr. 3/1997,
p. 28-29).
184 Partea special
c) prestaia îndeplinit de mandatar, depozitar, antreprenor i în general, de
partea care, în contractele de servicii, o aduce la îndeplinire (mandatarul,
depozitarul, antreprenorul, transportatorul etc.);
d) prestaia garantului în contractele de garanie, de cauiune sau altele
similare (creditorul gajist, fideiusorul sau orice alt garant).
Din interpretarea art. 78 alin. (2) din LDIP rezult c prevederile art. 78, mai
sus citate, au caracterul unor prezumii relative. Aceasta înseamn c partea
interesat poate rsturna aceste prezumii în msura în care dovedete c acel
contract are legturile mai strânse cu legea altui stat decât indic prezumiile
enumerate. Circumstanele sau împrejurrile care dovedesc aceast legtur
vor fi stabilite de organul de jurisdicie (instana de judecat sau organul
arbitral) în funcie de indiciile obiective de localizare a contractului, cum ar fi
de exemplu: prile îi au domiciliul sau reedina, fondul de comer ori sediul
social în acelai stat, contractul privete un imobil etc.1
În orice caz, tendina înregistrat în jurisprudena recent din majoritatea
statelor continentale este aceea a supunerii contractului internaional, în tce-
rea prilor, legii prestaiei caracteristice2. Este ceea ce rezult i din economia
Conveniei unilaterale referitoare la legea aplicabil obligaiilor contractuale,
încheiat în cadrul Comunitii Economice Europene la Roma, la 15 iunie
1980, care, acceptând în principiu competena legii care prezint legturile
cele mai apropiate cu contractul (Cap. 1, art. 4), presupune c legtura cea mai
semnificativ exist între contract i ara de sediu a prii obligate s înde-
plineasc prestaia caracteristic.
1
În acest sens, D.Al. Sitaru, op. cit., vol. I, p. 232-233; idem pentru localizarea obiectiv
a contractului conform prevederilor art. VII pct. 1 din Convenia european de arbitraj
comercial internaional (Geneva, 1961).
2
De pild, Tribunalul Federal Elveian a dezvoltat ideea potrivit creia contractul nu
trebuie s fie obiectiv legat din nou la locul executrii prestaiei caracteristice, ci de locul
unde debitorul acestei prestaii îi are domiciliul sau sediul. Dup o lung perioad de
ezitare, acest criteriu s-a impus i legislatorul l-a consacrat în art. 117 alin. (1) i (2) din LDIP.
S-a subliniat c acest criteriu nu este rigid (Fr. Knopfler, Ph.Schweizer, op. cit., p. 169). În
Germania legiuitorul a abandonat înc din 1986 regula lex loci executionis în favoarea legii
statului cu care contractul are legturile cele mai strânse (dem Recht der States mit die
engsten Verbindungen aufweist) i a prestaiei caracteristice (par. 28 din EGBGB – 1986). În
legislaia germana de drept internaional privat, prin reforma din 1986 retrimiterea în
domeniul relaiilor contractuale este exclus (art. 35); în celelalte materii, potrivit art. 4 din
IPR, retrimiterea de gradul întâi este admis; pentru dreptul internaional privat german, a se
vedea i E. Jayme, R. Hausmann, Internationales Privat – und Verfahrensrecht, 6. Auflage,
Verlag C.H. Beck, München, 1992, p. 107-163.
§ 5. Localizarea lex loci actus
Pentru localizarea obiectiv a actelor unilaterale i a contractelor, în

subsidiar se aplic legea locului încheierii actului (lex loci actus)1.
În adevr, din analiza art. 69 din LDIP rezult c în lips de lex voluntatis
(pentru condiiile de fond ale actului juridic unilateral) se aplic legea statului
cu care actul juridic prezint legturile cele mai strânse, iar dac aceast lege
nu poate fi identificat, se aplic legea locului unde actul a fost întocmit;
pentru contracte art. 79 statueaz c, dac contractul nu poate fi localizat în
funcie de prestaia caracteristic a uneia dintre pri, atunci el este supus – cât
privete condiiile de fond, legii locului unde a fost încheiat (lex loci
contractus). Locul încheierii contractului trebuie calificat dup lex fori. Textul
art. 79 alin. (2) arat c prile aflate în state diferite care au negociat prin
schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se consider încheiat în
ara domiciliului sau sediului prii de la care a pornit oferta ferm de contrac-
tare ce a fost acceptat2.
§ 6. Accesorium sequitur principale
În concepia Legii nr. 105/1992 regula este c actul juridic accesoriu este
cârmuit de legea care se aplic fondului actului juridic principal. Principiul
accesorium sequitur principale nu va primi aplicare dac prile, expres sau
tacit, îi manifest voina pentru aplicarea actului accesoriu a unui alt sistem de
drept decât cel care cârmuiete actul principal. Accesorium sequitur principale
se aplic deopotriv actelor juridice unilaterale cât i contractelor, cu unele
excepii3 (art. 70).
§ 7. Lex contractus i retrimiterea
Potrivit art. 85 din LDIP, legea strin aplicabil contractului cuprinde dis-
poziiile sale de drept material, în afar de normele ei conflictuale. Altfel spus,
dac prile au prevzut pentru contractul încheiat un anumit sistem de drept
strin sau, în absena unei astfel de alegeri, organul de jurisdicie plaseaz
1
Anterior apariiei Legii nr. 105/1992, în absen de lex voluntatis se aplica în principal
lex loci actus, iar secundar lex loci executionis (O. Cpîn, B. tefnescu, Tratat de drept
al comerului internaional, Ed. Academiei, Bucureti, 1985, vol. II, p. 123; S. Deleanu, op.
cit., p. 19).
2
A se vedea R.B. Bobei, op. cit., p. 103.
3
De exemplu, norma conflictual prevzut de art. 77 alin. (3) din LDIP – lex rei sitae.
186 Partea special
contractul într-un astfel de sistem, se vor aplica normele substaniale din acel
sistem de drept, cu excluderea normelor sale conflictuale.
Aadar, legea aplicabil contractului exclude retrimiterea. Dac îns legea
aplicabil nu este strin, ci român, atunci trimiterea se va face la întregul
sistem de drept român, retrimiterea fiind posibil1.
§ 8. Domeniul de aplicare a legii actului juridic cu referire

special asupra contractului2
A. Condiii de fond
a) Capacitatea de a contracta este cârmuit de legea naional a persoanei

fizice i, respectiv, de legea sediului social, în temeiul art. 11 i respectiv 40
din LDIP, ieind din sfera de aplicare a lui lex contractus. Aa cum s-a subliniat
i în doctrin, deoarece incapacitatea prevzut de lex patriae poate s nu fie
cunoscut cocontractantului, actul este valabil dac potrivit cu lex loci actus
persoana era deplin capabil, iar cocontractantul a fost de bun credin3; cu
unele excepii.
b) Consimmântul este supus legii contractului. Lex contractus va guverna
condiiile de fond ale consimmântului4.
În ce privete tcerea, art. 83 statueaz c „efectele juridice ale tcerii prii
care contest c i-a dat consimmântul la un contract sunt supuse legii
naionale a persoanei fizice sau legii statutului organic al persoanei juridice în
cauz”. Aadar, valoarea juridic a tcerii nu depinde de legea contractului.
Prile pot îns s convin ca simpla tcere s valoreze acceptare.
c) Obiectul i cauza sunt cârmuite de lex contractus. Regimul juridic al
bunului care constituie obiectul derivat al contractului este cârmuit în con-
formitate cu art. 49 din LDIP – de lex rei sitae. S-a observat în mod judicios c
inserarea în contract a unor clauze care contrazic normele cu caracter impe-
rativ din lex contractus, în principiu, trebuie s rmân valabile; se va impune
1
I. Chelaru, G. Gheorghiu, op. cit., p. 279. Pentru o alt opinie, a se vedea I.P. Filipescu,
A.I. Filipescu, op. cit., p. 335, care consider c în aceast materie retrimiterea nu este
posibil.
2
A. Toubiana, Le domain de la loi du contrat en droit international privé, Paris, 1972.
Pentru dreptul intern, C. Sttescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria general a obligaiilor,
Ed. ALL, Bucureti, 1998, p. 19-96; a se vedea L. Pop, Tratat de drept civil, Vol. I, Obli-
gaiile, Regimul juridic general sau Fiina obligaiilor civile, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2006,
p. 24 i urm.; C. Jugastru, Drept civil. Obligaiile, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2007, p. 17-89.
3
M. N. Costin, S. Deleanu, op. cit., p. 26; S. Deleanu, op. cit., p. 20.
4
Pentru consimmântul contractului de vânzare în dreptul intern, a se vedea D. Chiric,
Contractele speciale civile i comerciale, Vol. I, Ed. Rosetti, Bucureti, 2005, p. 137-319.
îns ca prile s dovedeasc c au îneles s supun clauzele contractuale unei
legi diferite.
d) Sanciunile nerespectrii condiiilor de fond sunt supuse legii contrac-
tului. Aadar, regimul juridic al nulitii, precum i al prescripiei extinctive este
cârmuit de lex contractus.
B. Condiii de form
Condiiile de form ale actului juridic i totodat ale contractului, atunci

când forma este cerut ad validitatem, sunt cârmuite, în principiu, de lex
contractus. Aa cum am mai artat, în cazul în care legea aplicabil condiiilor
de fond impune, sub sanciunea nulitii, o form solemn, nicio alt lege nu
este competent s înlture aceast cerin (art. 72 din LDIP)1.
C. Interpretarea contractului
Sub acest aspect, regulile de interpretare a contractului sunt cârmuite de lex

contractus. În acest sens, art. 80 lit. a) statueaz c legea aplicabil fondului
contractului se aplic îndeosebi interpretrii naturii sale juridice i a clauzelor pe
care le cuprinde. Menionm c prile pot defini ele însele în cuprinsul contrac-
tului termenii convenii. Interpretarea unor termeni se va face dup împrejurri
(de exemplu, uzanele în materie, interpretarea dat de Incoterms etc.).
D. Efectele contractului
Lex contractus guverneaz în aceast materie urmtoarele:

– efectele contractului, adic drepturile i obligaiile izvorâte din el2;
– principiile efectelor contractului;
– excepia de neexecutare i rezoluiunea pentru neexecutarea contractului
[art. 80 lit. c)];
– riscul contractual [art. 91 lit. e)] din LDIP3;
1
A se vedea i O. Rdulescu, Probleme privind contractul de vânzare-cumprare imo-
biliar cu elemente de extraneitate, în Dreptul, nr. 5/1999, p. 42.
2
Convenia de la Roma din 1980 privind legea aplicabil obligaiilor contractuale,
publicat în Jurnalul Oficial al Comunitii Europene nr. C 027 din 1998. Regulamentul
poate fi consultat la adresa http://eur-lex.europa.eu/Notice.do?mode=dbl&lng1=ro, en&lang
=&lng2=bg,da,de,el,en,es,fi,fr,ga,it,nl,pt,ro,sv,&val=229906:cs&page=1&hwords=; C. Toader,
Convenia de la Roma privind legea aplicabil obligaiilor contractuale i eventuala ei
transformare în regulament („Roma I”), în C.J., nr. 10/2006, p. 87.
3
V. Babiuc, Riscurile contractuale în vânzarea comercial international, Ed. tiinific,
Bucureti, 1982, p. 96; B. tefnescu, I. Rucreanu, Dreptul comerului internaional,
188 Partea special
E. Executarea contractului
Executarea contractului este cârmuit i ea de lex contractus. Articolul 80

alin. (1) lit. b) statueaz regula c legea fondului contractului guverneaz i
executarea obligaiilor izvorâte din contract. Aceast norm reglementeaz
îndeosebi:
– modalitile de executare a obligaiilor contractuale;
– executarea voluntar; locul i data plii etc.;
– durata în timp a contractului;
– punerea în întârziere a debitorului;
– invocarea teoriei impreviziunii (rebus sic stantibus) 1 ; sub acest aspect
clauza de impreviziune hardship se va opune legii contractului.
În ceea ce privete modul de executare a obligaiilor izvorâte din contract,
acesta trebuie s se conformeze – potrivit art. 80 alin. (2) din LDIP – legii locu-
lui de executare2. Aadar, sub acest aspect creditorul este obligat s respecte
lex loci executionis sau lex loci solutionis pentru executarea unor sume de
bani.
Vânzrile la burs ca i vânzrile la licitaie public sunt supuse legii locului
unde se afl bursa ori unde are loc licitaia, adic lex loci executionis.
De menionat c anterior apariiei Legii nr. 105/1992, lex loci executionis
era considerat ca unul din criteriile principale de localizare a contractului.
F. Legea monedei
În spiritul legii noastre de drept internaional privat, moneda de plat este

definit de legea statului care a emis-o. Efectele pe care moneda le exercit
asupra întinderii unei datorii sunt determinate de legea aplicabil datoriei
[art. 126 alin. (1) i (2)]. Aadar, lex monetae este cârmuit de lex contractus,
aceasta din urm putând fi lex voluntatis sau legea stabilit de organul de
jurisdicie.
G. Rspunderea contractual
Aceasta este cârmuit de legea contractului. Legea nr. 105/1992 statueaz

c legea aplicabil fondului litigiului se aplic i consecinelor neexecutrii
Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1983, p. 187-189, iar pentru dreptul intern,
C. Sttescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 91-96.
1
Pentru dreptul intern, impreviziunea în contracte i problema revizuirii judiciare, a se
vedea L. Pop, Teoria general a obligaiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1998, p. 67-70.
2
În ce privete executarea contractelor comerciale, a se vedea I. Turcu, L. Pop,
Contractele comerciale, vol. II. Executarea contractelor, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1997,
p. 33-43.
190 Partea special
asemenea, ea are inciden i atunci când este imposibil localizarea contrac-
tului într-un sistem juridic naional1.
Lex mercatoria este incomplet i în curs de formare, iar natura sa juridic
nu a fost clar definit. Se precizeaz c lex mercatoria include de regul: prin-
cipiul pacta sunt servanda, principiul rebus sic stantibus, principiul autonomiei
clauzei compromisorii i principiul secretului afacerilor 2 . În afara boicotului
economic, lex mercatoria este lipsit de orice sanciune juridic3.
Temeiul aplicrii lex mercatoria rezid, în principal, în autonomia de voin
a prilor, iar în absena acesteia justificarea ei o aflm în jurispruden.
§ 10. Lex venditoris
Simplu spus, lex venditoris este legea vânztorului, adic a rii în care
vânztorul îi are domiciliul, reedina, fondul de comer sau sediul social. Ea a
fost adoptat de Convenia de la Haga (1955) i, în general, se aplic atunci
când clauzele contractului de vânzare-cumprare sunt incomplete sau
lacunare.
LDIP stabilete c lex venditoris guverneaz vânzarea mobiliar (nu îns i
vânzarea imobiliar) numai în absena lui lex voluntatis4 – art. 88 din lege; în
cazul vânzrii imobiliare se aplic legea locului siturii bunului – lex rei sitae –
art. 77 alin. (3) din lege.
De la regula lex venditoris exist îns i unele excepii, când se aplic legea
cumprtorului (în vânzarea comercial) sau lex loci actus (în vânzarea prin
licitaie, burse sau târguri)5 etc.
Legea aplicabil vânzrii reglementeaz îndeosebi (art. 91):
- interpretarea contractului;
- drepturile i obligaiile prilor;
- executarea obligaiilor ce izvorsc din contract;
- momentul de când cumprtorul are dreptul la produsele i fructele
bunului sau mrfii transmise6;
- momentul de când cumprtorul suport riscurile referitoare la bunul sau
marfa transmis;
1
M.N. Costin, Dicionar de drept internaional al afacerilor, vol. II, D-O, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 1996, p. 219.
2
M. Saillant, A.G. Taithe, Pratique de contrats internationaux, vol. II, Edition et Gestion,
Paris, 1988, p. 46-47, citat de S. Deleanu, op. cit., p. 14.
3
M. N. Costin, op. i loc. cit.
4
A se vedea Sentina arbitral nr. 16/1994 pronunat de Curtea de Arbitraj Comercial a
României, în Jurisprudena comercial arbitral 1953-2000, op. cit., p. 146.
5
Pentru detalii, a se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 279.
6
D. Chiric, Predarea conform a lucrului vândut, în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 605-631.
- validitatea i efectele între pri ale clauzelor de rezerv a proprietii
(acest text se coreleaz cu art. 54 din lege care prevede: „condiiile i efectele
care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat
exportului sunt cârmuite, dac prile nu au convenit altfel, de legea statului
exportator”)1;
- consecinele neexecutrii contractului, inclusiv obinerea reparaiei pentru
prejudicii, cu excepia chestiunilor care sunt supuse legii procedurale a forului;
- modul de stingere a obligaiilor izvorâte din contract, precum i decderea
întemeiat pe expirarea unui termen;
- consecinele nulitii contractului.
§ 11. Alte contracte
A. Contractul de intermediere2
Intermedierea, presupunând activitatea svârit de o alt persoan decât

titulara interesului, în contul acesteia i în numele su sau în nume propriu,
implic cel mai adesea reprezentarea de ctre intermediar a persoanei pe
seama creia lucreaz3.
Reprezentarea convenional are în vedere convenia intervenit între repre-
zentant i reprezentat prin care acesta din urm îl împuternicete pe reprezen-
tant s încheie în numele i pe seama lui actele juridice4. Pentru a-i produce
efectele sale specifice, reprezentarea trebuie s îndeplineasc urmtoarele
condiii:
1
A se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., 2005, p. 357; D.Al. Sitaru, op. cit.,
p. 280.
2
Convenia de drept internaional privat de la Haga din 1977 a adoptat proiectul
Conveniei asupra legii aplicabile contractelor de intermediere i reprezentrii, proiect care
conine urmtoarele prevederi eseniale: se aplic tuturor categoriilor de intermediari de
comer; convenia recunoate prioritate aplicrii legii alese de ctre pri pentru reglemen-
tarea fondului i efectelor raportului contractual dintre reprezentant i intermediar; reine, ca
soluie subsidiar supunerea raportului de intermediere legii interne a statului în care, în
momentul formrii raportului de intermediere, intermediarul îi are stabilimentul profesional
sau reedina obinuit; raportul de intermediere se va supune legii interne a statului unde
intermediarul exercit în principal activitatea, dac acesta coincide cu statul de sediu al
reprezentantului sau al terului.
3
Brândua tefnescu, I. Rucreanu, Dreptul comerului internaional, Ed. Didactic i
Pedagogic, Bucureti, 1983, p. 114.
4
O. Ungureanu, op. cit., p. 234. A se vedea i Sentina arbitral nr. 12/1994 pronunat
de Curtea de Arbitraj Comercial a României, în Jurisprudena comercial arbitral 1953-
2000, op. cit., p. 122.
192 Partea special
– s existe o împuternicire, autorizaie sau procur; împuternicirea se poate
grefa pe alte raporturi juridice preexistente între pri (mandat, depozit bancar,
contract de prestri servicii);
– raportul de reprezentare s fie cunoscut de ctre teri. Aceast recunoa-
tere de ctre teri, contemplatio domini, poate rezulta fie din declaraia expres
a reprezentantului, fie din împrejurri din care s rezulte un raport de
reprezentare, ex tacit et rebus;
– reprezentantul s lucreze în limitele împuternicirii primite1. Problemele
conflictuale în intermedierea comercial internaional se datoreaz atât
diferitelor forme sub care se prezint acesta, cât i modului diferit în care
sistemele naionale de drept reglementeaz aceast instituie, fapt ce creeaz
dificulti în determinarea legii aplicabile.
Practica comercial, în primul rând, i apoi legislaiile aplicabile raporturilor
comerciale, au evideniat ca intermediari de comer mandatarii, comisionarii,
agenii, în raport cu întinderea i felul împuternicirii date de ctre reprezentat
reprezentantului, temeiul relaiei de intermediere fiind contractul intervenit
între reprezentat i reprezentant2.
Dac se pornete de la regula potrivit creia reprezentarea este un contract,
urmeaz c acestuia i se va aplica legea autonomiei de voin a prilor.
Capacitatea prilor va fi determinat de lex personalis, respectiv legea naio-
nal, iar fondul i efectele contractului vor fi supuse lui lex voluntatis.
Dac îns prile nu au fcut nicio alegere asupra legii aplicabile, distingem
dou situaii:
a) relaiile dintre mandant (conivent principal) i mandatar (comisionat,
agent) ar urma s fie cârmuite de lex loci executionis, adic legea rii unde
mandatarul îi îndeplinete misiunea sa sau legea rii unde acesta îi are sediul
su profesional (art. 93 din LDIP)3.
Practica judectoreasc în materie de reprezentare internaional a stabilit,
de exemplu, c o procur dat în Elveia pentru un avocat din România este
supus dreptului român pentru a decide cu privire la revocarea mandatului i la
efectele pe care le poate produce fa de teri. În acelai sens, Curtea de
Arbitraj de pe lâng Camera de Comer i Industrie a României, în aplicarea
principiului lex loci executionis, a supus contractul de mandat comercial
internaional legii domiciliului (sediului) mandatarului, unde se desfoar
activitatea inerent aducerii la îndeplinire a contractului4.
1
2
A se vedea Sentina arbitral nr. 121/1999 pronunat de Curtea de Arbitraj Comercial
a României, în Jurisprudena comercial arbitral 1953-2000, op. cit., p. 115 i urm.
3
4
Dei, un studiu comparat evideniaz i alte soluii conflictuale, precum
legea naional comun a prilor sau legea locului încheierii contractului – ca
în dreptul italian – sau legea domiciliului mandatarului – ca în dreptul german
– soluia cea mai rspândit i îmbriat de doctrin este aceea a supunerii
contractului de mandat comercial internaional, în tcerea prilor, legii locului
de executare.
b) relaiilor rezultând din contractul încheiat între mandatar i ter li se va
aplica legea locului unde se afl sediul profesional al intermediarului [art. 95
alin. (1) din LDIP].
Când reprezentantul acioneaz în mai multe ri sau în lipsa unui
asemenea sediu, se va aplica legea statului unde a acionat intermediarul, dac
pe teritoriul respectiv se afl:
– sediul, domiciliul sau reedina persoanei reprezentate;
– sediul, domiciliul sau reedina terului sau
– sediul bursei, târgului sau locului unde s-a organizat o licitaie la care a
participat intermediarul spre a îndeplini împuternicirea.
Dac reprezentantul, intermediarul sau terul are mai multe sedii profe-
sionale în state diferite, se ine seama de cel care prezint legtura cea mai
strâns cu actul îndeplinit de intermediar (art. 99 din LDIP).
Condiiile de form – aa cum am artat – sunt supuse regulii locus regit
actum, cu excepia unor reglementri speciale.
Rezilierea contractului de reprezentare a dat natere la controverse, în
sensul c ea trebuie supus uzanelor locale, adic legii locului executrii
contractului, ori, în cazul rezilierii unilaterale, daunele interese ce s-ar datora
delictual ar duce la aplicarea regulii lex loci comissi delicti.
Cum daunele interese sunt instituite s realizeze o reparare prin echivalent,
statutul legal al prestaiei este supus legii contractului.
Raporturilor juridice privind bunurile imobile având ca obiect acte de
administrare sau de dispoziie referitoare la acestea, li se va aplica regula lex
rei sitae (art. 100 din LDIP)1.
Legea artat în art. 93 din LDIP se aplic îndeosebi:
a) existenei, întinderii, modificrii i încetrii puterilor intermediarului.
Efectul fundamental al reprezentrii const în faptul c actele juridice încheiate
de ctre reprezentant produc efecte juridice numai în patrimoniul reprezen-
tatului. Reprezentantul rmâne strin fa de aceste acte ca un ter fa de care
actele încheiate sunt res inter alios acta.
Dat fiind caracterul su intuitu personae, reprezentarea va lua sfârit din
cauzele impuse de acest caracter. Ea va mai lua sfârit prin revocare care poate
interveni ad nutum întrucât reprezentarea este, în principiu, în interesul
1
A se vedea F. Ciutacu, Drept internaional privat, Ed. Themis Cart, 2005, p. 115; R.B. Bobei,
op. cit., p. 124.
194 Partea special
reprezentatului. Dac ea este i în interesul reprezentantului, nu mai poate fi
revocat ad nutum. Reprezentantul poate renuna la însrcinarea ce i-a fost
dat, dar dac aceast renunare este intempestiv ea poate atrage o aciune în
rspundere civil din partea reprezentatului. Reprezentarea mai ia sfârit prin
moartea, interdicia, insolvabilitatea sau falimentul uneia dintre pri –
reprezentat sau reprezentant – precum i în cazul în care survine un conflict de
interese între acetia.
Actul juridic încheiat între reprezentant i ter se consider încheiat între
prezeni sau între abseni inându-se seama numai de aceste persoane, deci de
voina manifestat în mod real, fiind indiferent locul unde se afl reprezentatul.
Articolul 98 din LDIP dispune în acest sens c: „Intermediarul care a comunicat
cu terul dintr-un stat în altul, prin scrisori, telegrame, telex, telefon sau prin
alte mijloace de telecomunicaie, este socotit c a acionat de la sediul su
profesional ori, în lips, de la domiciliul sau reedina sa”.
b) consecinelor depirii acestor puteri sau folosirii lor abuzive.
În aceast privin se pot deosebi dou situaii: lipsa unei împuterniciri i
depirea puterilor1.
În lipsa unei împuterniciri, actul juridic încheiat nu este opozabil
reprezentatului, fiind fa de el res inter alios acta (art. 973 C. civ.); dar acest
act nu îl leag nici pe reprezentant, deoarece el nu l-a încheiat în nume propriu
i în contul su, ci pe seama altuia; el nu a îneles s se oblige personal. Drept
urmare, terul contractant are numai aciunea în rspundere civil împotriva
falsului reprezentant, pentru repararea prejudiciului provocat. Cu toate acestea,
practica a promovat ideea reprezentrii aparente 2 în temeiul creia repre-
zentantul este inut de obligaiile ce deriv din actul juridic încheiat cu un ter
de bun-credin în condiiile aparente ale unei împuterniciri. Actele pe care
reprezentantu1 le-a fcut, fr împuternicire sau prin depirea puterilor ce i-au
fost conferite, pot produce efecte în patrimoniul reprezentatului dac acesta le
ratific ulterior. Aceast ratificare opereaz cu efect retroactiv, ratihabitio
mandato aequiparatur.
c) facultii intermediarului de a delega, în totul sau în parte, puterile i de a
desemna un intermediar adiional sau substituit.
Operaiunile de comision sunt des întâlnite în transporturi i în comerul
titlurilor de credit. Astfel, vânztorul unor titluri de valoare prin burs se
adreseaz unui intermediar (banc sau stabiliment financiar) care, la rândul
su, se adreseaz unui agent de schimb ce are monopolul operaiunilor de
burs i care îi ia obligaia de a plasa titlurile de valoare ctre teri.
1
T.R. Popescu, op. cit., p, 247.
2
O. Ungureanu, op. cit., p. 235; a se vedea i Gh. Comni, Mandatul aparent, în
A.U.L.B., nr. 1-2/2006, p. 42; Idem., Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universitii „Lucian
Blaga”, Sibiu, 2006, p. 216-272.
Reprezentantul îi poate substitui alt persoan numai dac aceast substi-
tuire nu i-a fost interzis i numai în acele afaceri în care practica admite
substituirea.
d) posibilitii ca intermediarul s încheie un contract pentru reprezentant,
când exist riscul unui conflict de interese între el însui i reprezentant.
Tot astfel, contractul cu risc este în principiu valabil dac nu exist contra-
rietate de interese; el se impune datorit simplitii i rapiditii operaiilor
svârite prin intermediul lui. O persoan împuternicit de ambele pri
contractante (dintre care, de pild, una vinde i cealalt cumpr acelai bun)
poate s fac aceast operaie, în care reprezentantul ar figura în acelai timp
în calitate de vânztor pentru un reprezentat i în calitate de cumprtor pentru
cellalt.
e) clauzei de neconcuren.
Contractul de agenie comercial1 reglementat ca atare în dreptul nostru,
dei uzual în practica afacerilor, poate s comporte la rândul su o prohibiie
subîneleas de concuren. Specificul funciei de intermediere pe care o înde-
plinete agentul implic riscul ca acesta prin abuz s atrag i s deturneze în
favoarea sa clienii mandantului sau comitentului, încheind operaiuni comer-
ciale cu terii respectivi în interes personal i nu în beneficiul celui reprezentat.
f) cazurilor de prejudicii care urmeaz s fie reparate.
B. Contractul de munc
Legiuitorul român prevede în art. 101 din LDIP c „legea convenit de pri
potrivit art. 73 i 76 spre a cârmui contractul de munc este aplicabil numai în
msura în care nu aduce îngrdiri ocrotirii pe care o asigur salariatului
dispoziiile imperative ale legii aplicabile în lipsa unei alte alegeri”. Aceast
dispoziie învedereaz faptul c este preferabil s se lase angajailor o foarte
mare autonomie, dar în ceea ce privete alegerea dreptului aplicabil, acetia nu
pot fi privai într-o manier abuziv de protecia pe care le-o asigur punerea în
aciune a regulilor obiective de conflict.
Conform doctrinei i jurisprudenei, în absena lui lex contractus, contractul
este dominat de legea rii cu care acesta prezint cele mai strânse legturi.
Aceast ar este, în general, aceea unde se afl domiciliul sau reedina debi-
torului prestaiei caracteristice.
Cu toate acestea, în domeniul dreptului muncii, acest principiu nu d
rezultate satisfctoare. Astfel, practica a cutat alte mijloace de a determina
legtura cea mai strâns a contractului de munc.
1
O. Cpîn, Dreptul concurenei comerciale – concurena onest, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 1994, p. 120.
196 Partea special
Adesea, legea cea mai apropiat se pare a fi cea a locului executrii muncii.
Acest criteriu favorizeaz într-adevr o combinaie armonioas de reglementri
de o anumit egalitate de tratare între toi muncitorii aceleiai antreprize (sau ai
aceleiai instituii). În sfârit, el coincide, în general, cu domiciliul angajatului i
cu sediul întreprinderii [art. 102 lit. a) din LDIP]1.
Conform LDIP, contractul de munc este dominat de dreptul statului în care
angajatul i-a îndeplinit de obicei munca. Misiunile temporare în strintate nu
modific rolul locului executrii obinuite a contractului, acesta fiind guvernat
de un singur drept, acela al statului în care se afl sediul, domiciliul sau
reedina angajatului.
Un al doilea criteriu, agreat de doctrin i de jurispruden, este acela al
sediului angajatului. El se impune mai ales când munca este fcut în mai
multe ri, iar locul executrii muncii este greu determinabil. În plus, se consi-
der c angajaii care lucreaz în strintate sunt mult mai strâns legai de con-
ducerea întreprinderii, de sediul ei, decât de locul ocupaiei lor [art. 102 lit. b)
din LDIP]2.
Legiuitorul, în art. 103 din Legea nr. 105/1992 reglementeaz urmtoarele
tipuri de contracte:
C. Contractul de executare de lucrri
În configurarea pe care a primit-o în dreptul român modern, contractul de

antrepriz este acel contract prin care o parte, numit antreprenor, se oblig s
execute o anumit lucrare sau s presteze un anumit serviciu pentru cealalt
parte, numit beneficiar, în schimbul unui anumit pre stabilit în funcie de
rezultatele activitii.
În raporturile comerciale internaionale contractul de antrepriz a dobândit
o însemntate deosebit, atât ca operaie juridic de sine stttoare, cât i ca un
element al contractelor de exporturi complexe. Chiar o simpl vânzare comer-
1
Legea federal elveian adopt urmtoarele soluii: reinând ca principiu aplicarea
legii locului efecturii obinuite a muncii [art. 121 alin. (1) din LDIP elveian], legiuitorul
autorizeaz prile s-i aleag alte drepturi pe care le enumer exhaustiv: dreptul statului în
care angajatul îi are reedina sa obinuit [art. 121 alin. (2)] sau al celui în care se afl cel
care l-a angajat; dreptul statului în care patronul îi are domiciliul, reedina sau sediul
social.
2
În acelai sens, Tribunalul Federal elveian supunea dreptului elveian contractul de
munc al unui angajat de naionalitate francez, lucrtor i domiciliat în Frana, dar
primindu-i instruciunile de la conducerea întreprinderii din Elveia, unde erau stabilite
notele sale de salariu (G. Aubert, Le contrat du travail en droit international privé suisse,
Géneve, 1984, p. 11); pentru dreptul german, a se vedea W. Dütz, Arbeitsrecht,4. Anflage,
Verlag C.H. Beck, München, 1999.
cial internaional având ca obiect livrarea unor echipamente industriale este
însoit de acea varietate a contractului de antrepriz denumit „montaj”.
În dreptul internaional privat român contractul comercial internaional de
antrepriz este supus legii alese de ctre pri, în virtutea principiului lex
voluntatis, iar când prile omit desemnarea legii contractului, condiiile de
fond i efectele acestuia sunt cârmuite de legea rii unde se afl sediul antre-
prenorului ca lege a prestaiei caracteristice – art. 103 alin. (1) lit. a) din lege.
Soluia conflictual subsidiar este confirmat i de practica comercial
internaional codificat în condiiile generale ale C.E.E. i O.N.U.1
D. Contractul de transport, de expediii i altele similare
Cadrul juridic al realizrii deplasrii mrfurilor de la productorul vânztor

la cumprtor i consumator, în ultim instan, este asigurat de contractul de
transport de mrfuri care reprezint acordul de voin intervenit între transpor-
tator, numit cru, i expeditor, prin care, în schimbul unui pre determinat,
cruul se oblig s transporte un bun sau bunuri materiale individualizate ca
încrctur, luându-le în primire la locul de plecare i predându-le la locul de
destinaie, într-un anumit timp2.
Contractul de transport, contract sinalagmatic, cu titlu oneros, are caracter
internaional dac locul de încrcare i locul de descrcare a mrfii sunt situate
în dou teritorii statale diferite3.
Ori de câte ori un contract internaional de transport de mrfuri iese de sub
incidena dreptului uniform cuprins în CMR4, aceasta va antrena, cât privete
determinarea legii aplicabile, mecanismul soluiilor conflictuale generale în
materie de contracte.
Astfel, cât privete legea aplicabil condiiilor de fond i efectelor contrac-
tului internaional de transport, aceasta ar putea fi determinat de ctre pri în
temeiul lui lex voluntatis. În tcerea prilor, LDIP învedereaz în art. 103 lit. b)
1
Asupra aspectelor de drept internaional privat ale contractului comercial de antrepriz,
I. Rucreanu, L’arbitrage et les contrats en matière des projets d’installations industrielles de
fournitures et de montage, în Revue de l’arbitrage, nr. 4/1972, p. 249-265, citat de
B. tefnescu, I. Rucreanu, op. cit., p. 207.
2
Al. Detean, I. Rucreanu, B. tefnescu, Dreptul comerului internaional, în Viaa
economic – supliment, 1976, p. 385.
3
Convenia referitoare la contractul de transport internaional de mrfuri pe osele,
ratificat de România prin Decretul nr. 451/1972, publicat în B. Of. nr. 145 din 6
decembrie 1972.
4
Convenia referitoare la contractul de transport internaional de mrfuri pe osele de la
Geneva din 1956 cunoscut sub prescurtarea CMR, precum i scrisoarea de trsur
internaional CSA tip, elaborat sub auspiciile International Road Transport Union, IRU.
România a aderat la Convenia de la Geneva prin Decretul nr. 451/1972, iar prin Decretul
nr. 66/1981 a ratificat Protocolul la Convenia de la Geneva din 1978.
198 Partea special
supunerea contractului în cauz legii sediului transportatorului sau expedito-
rului. Este i soluia consacrat în legislaiile cehe i poloneze.
E. Contractul bancar
În materie bancar, toate contractele au ca drept aplicabil lex causae, legea

rii unde banca îi are sediul. În acest sens pledeaz cerina unei tehnici
contabile i de eviden unic a utilizrii uzurilor bancare locale. Bineîneles
c orice calificare urmeaz regula general în aceast materie, aplicându-se lex
fori, forma contractului este supus regulii facultative locus regit actum, iar
capacitatea de contractare este supus legii personale a celor participani la
asemenea operaii.
În privina creditelor documentare exist un drept uniform, reguli i uzane
referitoare la creditele documentare, act elaborat din iniiativa Camerei de
Comer Internaionale din Paris, menit s evite unele conflicte de legi.
Legea aplicabil contului bancar este, în principiu, legea rii unde se afl
instituia bancar care deschide contul. Ea cârmuiete formarea contractului,
funcionarea contului i închiderea acestuia. Forma contractului de cont este
cârmuit de regula locus regit actum; capacitatea este cârmuit de legea per-
sonal a celui care solicit deschiderea contului; calificarea contului se reali-
zeaz dup lex fori, iar creanele care intr în cont, cât privete validitatea lor,
fiecare de legea sa proprie.
Legea bncii se impune în calitate de lex contractus, fie c aceasta înseam-
n lex loci executionis, fie c este legea locului de încheiere a contractului.
Tot ca norm conflictual subsidiar, în raporturile dintre dou bnci se
aplic legea celei care presteaz serviciul în favoarea celeilalte.
F. Contractul de asigurare
Contractul de asigurare este acel contract prin care asiguratul se oblig s

plteasc asigurtorului o sum determinat numit prim, iar acesta ia asupra
sa riscul producerii unui anume eveniment viitor, denumit eveniment sau caz
asigurat, obligându-se ca la producerea sa s plteasc asiguratului sau unei
tere persoane, numit beneficiar, o indemnizaie, despgubire sau suma asigu-
rat, în limitele convenite.
Norma conflictual principal în materie este lex voluntatis. În cazul în care
prile dintr-un contract de asigurare internaional nu au desemnat ele însele
lex contractus, se va aplica legea sediului asiguratorului la momentul încheierii
contractului [art. 103 lit. d) din LDIP]. Practica asigurrilor internaionale
efectuate de ADAS (ASIROM), ca i practica Comisiei de Arbitraj de pe lâng
Camera de Comer i Industrie a României sunt în acest sens1.
Aplicabilitatea legii sediului asiguratorului la momentul încheierii contrac-
tului se justific prin puternice consideraii. Astfel, legea asiguratorului este
legea prii creia îi incumb prestaia caracteristic. Tot astfel, asumarea riscu-
lui impune o planificare tehnic i o reglementare juridic unitar bazat pe
statistici economice i condiii juridice similare care s-i permit s efectueze
calculul probabilitilor inerent acestei materii.
Se învedereaz astfel c operaiile de asigurare internaional au legturile
cele mai intime cu legislaia statului unde se afl sediul întreprinderii de asi-
gurare. Legea acestui stat se aplic i cesiunii sau gajrii poliei de asigurare
[art. 103 lit. d)].
G. Contractul de depozit
Ori de câte ori deponentul are sediul sau domiciliul situat în alt ar decât
cea a sediului depozitului, contractul comercial de depozit are caracter inter-
naional antrenând mecanismul conflictual pentru determinarea legii apli-
cabile. În ceea ce privete forma contractului comercial de depozit, acesta se
realizeaz întotdeauna în form scris. În ceea ce privete fondul i efectele
acestuia, acestea ar urma s fie supuse lui lex voluntatis. În lipsa legii alese de
pri contractul va fi supus legii sediului depozitarului care reprezint sediul
prii cu obligaia caracteristic [art. 103 lit. e) din LDIP].
În general, locul unde marfa este depozitat i conservat este precizat de
pri sau poate fi uor determinat. Dac locul depozitului nu este determinat i
nici determinabil, situaii cu adevrat de excepie, doctrina a recunoscut com-
petena subsidiar a legii locului unde marfa a fost predat sau a legii locului
de încheiere a contractului de depozit2.
1
Hotrârea arbitral nr. 139 din 29 aug. 1977, comentat de O. Cpîn, în Revista
român de studii internaionale, nr. 3/1980, p. 265 i urm.
2
H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 586; pentru dreptul german, a se vedea G. Kegel,
Internationales Privatrecht, 7. Anflge, Verlag C.H. Beck, München, 1995, § 19. Sachenrecht,
p. 568-585.
200 Partea special
Seciunea a 5-a. Faptele juridice
§ 1. Generaliti
Faptele juridice sunt acele împrejurri care, potrivit legii, atrag dup sine
anumite consecine juridice.
În accepiunea restrâns1, în categoria faptelor juridice sunt incluse numai
aciunile omeneti svârite fr intenia de a produce efecte juridice, efecte ce
se produc în puterea legii, precum i evenimentele (faptele naturale).
Legea român de drept internaional privat cuprinde dou seciuni referi-
toare la faptele juridice cu element de extraneitate, i anume: seciunea a VII-a
cu privire la îmbogirea fr cauz i gestiunea de afaceri – art. 104-106 (fapt
juridic licit), i seciunea a VIII-a cu privire la actul ilicit – art. 107-111 (faptul
juridic ilicit).
Conflictele de legi în materia faptelor juridice pot fi guvernate fie de:
- legea locului unde faptul juridic a fost svârit – lex loci delicti commissi:
tradiional în dreptul internaional privat, permite aplicarea aceleiai legi
tuturor faptelor prejudiciabile svârite pe teritoriul unui stat fr a ine seama
de cetenia, domiciliul autorului sau victimei2;
- legea forului – lex fori: acordând domeniului rspunderii civile delictuale
caracter de ordine public, conflictele sunt soluionate în favoarea legii statului
unde se judec procesul 3 . Exist state care îmbin cele dou sisteme: ex.
Regatul Unit al Marii Britanii;
- legea proprie delictului – the proper law of the tort4: potrivit acestei teze
de sorginte american, rspunderea delictual este supus legii rii unde este
situat „centrul de gravitate” al delictului, care rezult din totalitatea factorilor în
legtur cu faptul juridic ilicit svârit; localizarea „centrului de gravitate”
depinde nu numai de locul svâririi delictului, ci i de cetenia, domiciliul
autorului sau a victimei, locul de plecare sau de destinaie al vehiculului; în
felul acesta legea aplicabil poate diferi de la un delict civil la altul5.
1
E. Lupan, I. Sabu-Pop, op. cit., p. 140; I. Reghini, Raportul juridic civil, în I. Reghini,
. Diaconescu, Introducere în dreptul civil, vol. 1, Ed. Sfera juridic, Cluj-Napoca, 2004,
p. 92-96.
2
D. Gutmann, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, p. 168.
3
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 365; a se vedea Spea Lautour c. veuve Guiraud,
Cass. fr., Ch. civ., 25 mai 1948, în B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence
française de droit international privé, 3 éd., Dalloz, Paris, 1998, p. 145.
4
P. Mayer, Droit international privé, 6 éd., Montchrestien, Paris, 1998, p. 440.
5
Idem, p. 366. Pentru detalii, a se vedea A. Fuerea, Drept internaional privat, ed. a II-a,
Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005, p. 186 i urm.; I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, op. cit.,
p. 294-295, inclusiv exemplele din jurisprudena francez.
În lumina Legii nr. 105/1992, faptele juridice sunt guvernate de legea
locului unde respectivul fapt s-a produs - lex loci delicti commissi.
Dintre conveniile internaionale aplicabile în aceast materie, reinem:
- Convenia de la Geneva din 1949, în domeniul accidentelor de circulaie
internaionale, la care România a aderat în anul 1960;
- Convenia privind legea aplicabil în materia accidentelor de circulaie,
adoptat la Haga în 1971;
- Convenia de la Varovia din 19291, în domeniul transporturilor aeriene,
împreun cu Protocolul de modificare din 1955, ratificat de ara noastr prin
Decretul nr. 353/19582;
- Convenia de la Londra din 1960, cu privire la ocrotirea vieii omeneti pe
mare ratificat prin Decretul nr. 773/19663.
§ 2. Faptele juridice licite4
Potrivit art. 106 din LDIP, gestiunea de afaceri este supus legii locului unde
persoana care îndeplinete actele curente de gestiune exercit aceast activi-
tate.
Aadar, lex loci delicti reglementeaz condiiile i efectele gestiunii, regimul
juridic al obligaiilor gerantului i geratului, proba faptelor svârite, prescripia
dreptului la aciune etc.
Iar art. 104 din LDIP reglementeaz îmbogirea fr just cauz i dispune
c ea se supune legii statului unde s-a produs îmbogirea (actio de in rem
verso).
În situaia în care micorarea patrimoniului propriu i mrirea patrimoniului
celuilalt se localizeaz în ri diferite, legea competent va fi legea locului
unde s-a mrit patrimoniul.
Dac îmbogirea rezult dintr-o prestaie întemeiat pe un raport juridic
anulat sau ale crui efecte încetaser în orice alt mod, legea respectivului
raport este aplicabil i îmbogirii.
Dei soluia conflictual cu privire la plata lucrului nedatorat nu a fost
reglementat, considerm c este supus legii locului efecturii ei5, reinând c
raiunile care stau la baza îmbogirii fr just cauz le regsim i la plata
lucrului nedatorat care justific adoptarea acelorai soluii pe planul dreptului
1
Publicat în M. Of. nr. 83/1931.
2
Publicat în B. Of. nr. 33/1958.
3
Publicat în B. Of. nr. 77/1966.
4
Cu privire la faptele juridice licite, a se vedea I. Reghini, . Diaconescu, op. cit., p. 105.
5
202 Partea special
§ 3. Faptele juridice ilicite
Regula lex loci delicti commissi este consacrat de art. 107 din LDIP1. În
primul rând, legea statului pe teritoriul cruia a avut loc faptul juridic stabilete
dac delictul este ilicit, ceea ce constituie un exemplu de calificare legal, prin
excepie de la lex fori.
În al doilea rând, domeniul de aplicare a lui lex loci delicti commissi, într-o
enumerare exemplificativ, const în:
- capacitatea delictual;
- condiiile i întinderea rspunderii;
- cauzele de limitare sau de exonerare de rspundere i de împrire a
rspunderii între autor i victim;
- rspunderea comitentului pentru fapta prepusului;
- natura daunelor care pot s dea loc la reparaie;
- modalitile i întinderea reparaiei;
- transmisibilitatea dreptului la reparaie;
- persoanele îndreptite s obin reparaia pentru prejudiciul suferit.
Spre deosebire, în legea elveian de drept internaional privat, regula lex
loci delicti commissi se aplic cu titlu subsidiar, doar dac victima i autorul nu
au rezidena în acelai stat [art. 133 alin. (2)]2.
O important derogare o reprezint regulile de securitate i de compor-
tament stabilite de statul pe teritoriul cruia s-a svârit fapta care sunt guver-
nate exclusiv de legislaia statului respectiv (art. 110)3.
§ 4. Drepturile personalitii
Drepturile personalitii sunt acele drepturi inerente calitii de persoan

uman care aparin oricrui individ prin însui faptul c este om. Pot fi con-
siderate drepturi ale personalitii4, alturi de dreptul la nume, la pseudonim, la
onoare, la reputaie, i dreptul la propria imagine, la propria voce, dreptul la
demnitate, dreptul la respectarea vieii private .a. Aceste drepturi aparin
oricrei persoane ca drepturi câtigate chiar de la natere.
1
Denumirea marginal a seciunii este „actul ilicit” (de fapt, i seciunea a 3-a din cadrul
capitolului 9 din LDIP elveian se intituleaz „actes illicites”). În mod judicios, s-a observat
c denumirea este improprie, în fapt coninutul reglementrii referindu-se la faptul juridic
ilicit (a se vedea D.Al. Sitaru, op. cit., p. 303; R.B. Bobei, op. cit., p. 107).
2
F. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 173.
3
Pentru faptele ilicite svârite la bordul navelor i aeronavelor i cele svârite în mai
multe ri, a se vedea I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, op. cit., p. 299-300.
4
Pentru dezvoltri, a se vedea O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 39 i urm.;
O. Ungureanu, Dreptul la onoare i dreptul la demnitate, în P.R., nr. 2/2006, p. 119-137.
Astfel, art. 112 din LDIP prevede c preteniile de reparaii întemeiate pe o
atingere adus personalitii de ctre mass-media îndeosebi prin pres, radio,
televiziune sau orice alt mijloc de informare, sunt cârmuite, la alegerea per-
soanei lezate, de:
- legea statului domiciliului sau reedinei sale,
- legea statului în care s-a produs rezultatul duntor,
- legea statului în care autorul daunei îi are domiciliul sau reedina ori
sediul social.
În schimb, regula lex loci delicti commissi se aplic dreptului la replic care
este supus legii statului în care a aprut publicaia sau de unde s-a difuzat
emisiunea (art. 113).
§ 5. Pentru alte prejudicii, se aplic urmtoarele reglementri
- rspunderea pentru acte de concuren este supus legii statului pe a crui

pia s-a produs rezultatul duntor (art. 117);
- în cazul preteniilor de reparaie urmare a unui defect al produsului, pe o
descriere defectuoas de natur s creeze confuzii sau pe lipsa instruciunilor
de folosire sunt supuse, la alegerea consumatorului prejudiciat: (a) legii domi-
ciliului sau reedinei sale obinuite; (b) legii statului de unde a fost dobândit
produsul (art. 114)1;
- actele de asisten i de salvare a persoanelor i bunurilor se supun fie legii
locului evenimentului, dac acesta s-a produs în apele teritoriale, fie legea
naional a navei care a acordat asisten sau a realizat salvarea dac eveni-
mentul a survenit în marea liber (art.142).
Seciunea a 6-a. Bunurile i drepturile reale
§ 1. Determinarea i justificarea regulii lex rei sitae
Statutul real, care înglobeaz ansamblul drepturilor reale purtând asupra

bunurilor privite ut singuli sau ca universaliti, este supus în mod tradiional
legii locului unde este situat bunul, adic lex rei sitae sau lex situs2.
1
A se vedea N. Diaconu, Determinarea legii aplicabile delictelor internaionale în
materie comercial, în R.D.C., nr. 10/2005, p. 35.
2
Pentru noiunea, definirea i clasificarea bunurilor, a se vedea O. Ungureanu,
C. Munteanu, Drept civil. Drepturile reale, ed. a III-a, revizuit i adugit, Ed. Rosetti,
Bucureti, 2005, p. 51-76; G. Boroi, Drept civil. Partea general. Persoanele, Ed. All Beck,
Bucureti, 2002, p. 66 i urm.
204 Partea special
Aceast regul în dreptul nostru era reglementat în art. 2 alin. (1) C. civ. (în
prezent abrogat) care statua c: „Numai imobilele afltoare în cuprinsul terito-
riului României sunt supuse legilor române chiar când ele se posed de
strini”. Acest unic text preluat din C. civ. francez, a primit o interpretare
extensiv (inclusiv la bunurile mobile) în jurispruden1. Actualmente, Legea
nr. 105/1992 statueaz c: „posesia, dreptul de proprietate i celelalte drepturi
reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanii reale, sunt cârmuite de legea
locului unde acestea se afl sau sunt situate, afar numai dac prin dispoziii
speciale nu se prevede altfel” (art. 49). Aceast reglementare are un caracter
imperativ, excepie fcând doar dispoziiile art. 68 din LDIP.
Regula lex rei sitae îi afl justificarea în împrejurarea c localizarea unui
bun corporal atrage în mod natural aplicarea legii acelui loc2. Aadar, lex situs
asigur regimul juridic optim al bunurilor i rspunde siguranei circuitului
civil; în adevr, dovezile privind aceste bunuri, competena jurisdicional,
executarea silit, formele de publicitate etc. au în vedere, în mod firesc, legea
locului unde se afl bunul.
§ 2. Domeniul de aplicare
Pentru aplicarea legii siturii bunurilor trebuie, în primul rând, s se observe

dac bunul este privit ut singuli sau este privit ca universitas juris (universalitate
juridic) sau ca o universalitate de facto (ex. fondul de comer)3, dac bunul
este corporal sau incorporal i în sfârit regimul particular al navelor i
aeronavelor aflate în tranzit4.
Conform legislaiei noastre lex rei sitae se aplic:
– de regul bunurilor (mobile i imobile) precum i drepturilor reale
constituite. Natura mobiliar sau imobiliar cât i coninutul drepturilor reale
asupra bunurilor se determin – statueaz legea noastr de drept internaional
1
În dreptul francez statutul real este supus tot legii locului siturii bunului [art. 3 alin. (2)
C. civ. fr.], iar pentru dezvoltri, H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., tom. I, p. 463-468; Y. Loussouarn,
P. Bourel, op. cit., p. 645-661); la fel în legislaia german, a se vedea Al. Lüderitz, Interna-
tionales Privatrecht, 2. Auflage, Alfred Metzner/Luchterhand, 1992, p. 145-150; F. Bauer,
Sistemul drepturilor reale în Germania, în R.R.D.P., nr. 3/2007, p. 21-40.
2
3
Pentru noiunea de patrimoniu, a se vedea V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale
principale 1, Ed. Humanitas, Bucureti, 2004, p. 41-97; C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile
reale principale, ed. a II-a, revzut i adugit, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007, p. 1-17;
Ch. Larroumet, Introduction à l ̖étude du droit, tom I, Economica, Paris, 2004, p. 273-330;
H. et L. Mazeaud, J. Mazeaud, Fr. Chabas, Introduction à l ̖étude du droit, tom I,
Montchrestien, Paris, 1996, p. 403-412.
4
I. P. Filipescu. op. cit., vol. II, p. 39; Niboyet, Les conflits de loi relatifa il l’acquisition
de la propriété et des droits sur les meubles corporels, à titre particulier, Paris, 1912.
privat – în raport cu legea locului unde se afl sau sunt situate1; de menionat
c legiuitorul a folosit expresia „se afl” pentru bunurile mobile, iar cea de
„sunt situate” pentru bunurile imobile. În concepia legiuitorului român platfor-
mele i alte instalaii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe
platoul continental al unui stat sunt considerate ca bunuri imobile (este o
calificare legal). Aadar, clasificarea bunurilor (mobile i imobile, corporale i
incorporale, fungibile i nefungibile etc.) se face nu dup lex fori, ci dup lex
situs;
– drepturilor reale precum i calificrii acestor drepturi2.
În adevr, legea situaiei bunurilor guverneaz dreptul de proprietate i
celelalte drepturi reale asupra bunurilor; aadar, lex rei sitae reglementeaz în
principal drepturile reale principale i dezmembrmintele dreptului de
proprietate i în particular drepturile reale accesorii (gajul, ipoteca, privilegiile
i dreptul de retenie);
– modurilor i condiiilor de dobândire, transmitere i stingere a drepturilor
reale. Astfel, modurile originare de constituire sau transmitere a drepturilor
reale (precum: ocupaiunea, accesiunea, uzucapiunea) sau de stingere (expro-
prierea, rechiziia, confiscarea) sunt supuse legii situaiei bunului. De aseme-
nea, aspectele care aparin statutului real sunt i ele guvernate de lex rei sitae.
Exemplu: tradiiunea, suportarea riscului lucrului3, formele de publicitate ale
contractului prin care se constituie, modific, transmit sau se sting drepturi
asupra bunurilor corporale etc.
Conflictul mobil de legi care poate surveni în cazul bunurilor mobile
corporale se soluioneaz cu observarea principiului statuat în art. 52 din LDIP
care stabilete: „Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra
unui bun care i-a schimbat aezarea sunt cârmuite de legea locului unde
acesta se afl în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat,
modificat sau stins dreptul respectiv”4.
1
A se vedea i art. 90 din Legea nr. 99/1999 privind garaniile reale mobiliare, comple-
tat i modificat. De asemenea, D.Al. Sitaru, op. cit., p. 190; R.B. Bobei, op. cit., p. 51.
2
Capacitatea persoanei care contracteaz cu privire la un bun este reglementat de
legea personal. Excepii: în Venezuela i Mexic capacitatea persoanei se determin dup
legea locului unde se gsete.
3
Pentru transferul riscurilor în vânzrile internaionale, a se vedea D. Chiric, Transferul
proprietii i al riscurilor în contractul de vânzare, în R.R.D.P., nr. 2/2007, p. 57-59.
4
În concepia lui Mancini pentru bunurile mobile era incident maxima mobilia
sequuntur personam; de asemenea, C. civ. italian de la 1865 (art. 7) i cel spaniol de la 1889
(art. 10) admiteau pentru mobile incidena legii personale a proprietarului lor, iar în Anglia
mult timp a operat regula personality has no locality (M. Wolff, Private International Law,
p. 507).
206 Partea special
Se admite în general c în conflictul mobil de legi referitor la bunurile
mobile se ridic în practic o serie de dificulti; ele sunt mai mari în domeniul
bunurilor incorporale, în proprietatea literar, artistic, brevete de invenie etc.1
– formelor de publicitate privind bunurile în cazurile stabilite de lege.
Sediul materiei îl aflm în art. 64, 65 i 87 din LDIP. Din lectura textelor de
lege menionate rezult c sunt supuse lex rei sitae atât formele de publicitate
(pentru un bun imobil) pentru opozabilitatea fa de teri, cât i cele cu efect
constitutiv de drepturi reale imobiliare, chiar dac temeiul juridic al naterii,
transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garaniei reale s-a
constituit prin aplicarea altei legi.
– regimului juridic al posesiunii, inclusiv aciunile posesorii (art. 49 din
LDIP);
– mijloacelor de aprare a dreptului de proprietate i a celorlalte drepturi
reale;
– sarcinilor fiscale asupra bunurilor;
– msurilor de urmrire i de executare silit;
Unele bunuri, datorit naturii lor specifice sau poziiei în care se afl, nu se
supun regulii lex rei sitae, ci altei legi.
Principalele excepii de la aplicarea legii siturii bunului sunt:
– res in transitu, adic bunurile aflate în curs de transport (art. 53 din LDIP)2.
Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat,
afar de cazul în care:
a) prile interesate au ales prin acordul lor, în condiiile legii, o alt lege;
b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul
unor msuri asiguratorii sau ca urmare a unei vânzri silite; în aceste cazuri se
aplic legea unde bunul a fost reaezat temporar, dar numai pentru perioada
depozitului sau sechestrului;
c) bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz
supus legii sale naionale;
– mijloacele de transport (art. 55, 56 din LDIP). Constituirea, transmiterea
sau stingerea drepturilor asupra unui mijloc de transport sunt supuse:
a) legii pavilionului pe care îl arboreaz nava sau aeronava;
b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru
vehiculele feroviare i rutiere din patrimoniul ei.
Aceeai regul are aplicare pentru:
a) bunurile aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnic3;
1
H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., tom. I, p. 465; I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 45.
2
Pentru res in transitu (Sachen im Übergen), în dreptul internaional german, a se vedea
G. Kegel, op. cit., p. 576-580.
3
R.B. Bobei, op. cit., p. 65.
b) creanele privind cheltuielile efectuate pentru asistena tehnic, întrei-
nerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.
Se cuvine s menionm c legea pavilionului sau legea statului de înmatri-
culare reglementeaz, în principal:
a) puterile, competenele i obligaiile comandantului navei sau aeronavei;
b) contractul de angajare a personalului navigant, dac prile nu au ales
alt lege;
c) rspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian
pentru faptele i actele comandantului i echipajului;
d) drepturile reale i de garanie asupra navei sau aeronavei precum i
formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit i
se sting asemenea drepturi.
Actele i faptele care survin la bord i care prin natura lor sunt supuse legii
locului unde au intervenit, se supun legii pavilionului navei sau aeronavei.
– titlurile de valoare (art. 57-59 din LDIP). Emiterea de aciuni nominative,
la ordin sau la purttor, precum i de obligaiuni este supus legii aplicabile
statutului organic al persoanei juridice emitente. Condiiile i efectele transmi-
siunii unui astfel de titlu de valoare sunt supuse:
a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât pri-
vete titlul nominativ;
b) legii locului de plat a titlului la ordin;
c) legii locului unde se afl titlul la purttor în momentul transmiterii, în
raporturile dintre posesorii succesivi, precum i dintre acetia i terele
persoane (art. 58);
– titlurile de credit: cambia, biletul la ordin i cecul (art. 131-138)1;
– drepturile asupra creaiei intelectuale2. Astfel, drepturile de autor asupra
unei opere de creaie intelectual sunt supuse legii statului unde aceasta a fost
pentru prima dat adus la cunotin prin publicare, reprezentare, expunere,
difuzare sau în alt mod adecvat, iar cele nepublicate se supun legii naionale a
autorului 3 . De alt parte, dreptul de proprietate industrial este cârmuit de
legea statului unde s-a depus cererea de depozit sau de înregistrare (art. 60 i
art. 61 din LDIP).
Prejudiciile materiale i morale rezultate din atingerea adus dreptului de
autor sau de proprietate intelectual sunt supuse legii statului unde a avut loc
înclcarea (art. 62).
1
Pentru detalii, I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 310.
2
A se vedea R.B. Bobei, op. cit., p. 72.
3
Legea elveian privind dreptul internaional privat din 18 decembrie 1987, în art. 122
alin. (2) statueaz: contractele încheiate între un patron i un angajat, care privesc drepturile
de proprietate intelectual asupra inveniilor pe care angajatul le-a realizat în cadrul muncii
sale, sunt guvernate de dreptul aplicabil contractului de munc.
208 Partea special
– drepturile de crean care sunt considerate mobile incorporale (art. 474
C. civ.); acestea sunt guvernate, de regul, de legea care cârmuiete izvorul lor
(lex actus, lex delicti comissi etc.);
– rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului este
cârmuit, în lips de lex voluntatis, de legea statului exportator (art. 54)1;
– bunurile aparinând unui stat, aflate pe teritoriul altui stat; acestea, de
regul, sunt supuse legii statului cruia îi aparin, ca urmare a aplicrii prin-
cipiului imunitii statale. În unele cazuri, de imunitate se bucur i bunurile
aparinând unor organizaii internaionale etc.;
– obligaia scriptae in rem fiind strâns legat de posesia unui nemictor, ea
este supus atât actului juridic din care rezult, cât i lex rei sitae; obligaia
propter rem ca accesoriu al unui drept real, este cârmuit de lex situs2.
- bunurile culturale scoase ilicit de pe teritoriul unui stat sunt supuse unui
regim special3 , prevzut de dou Convenii internaionale, la care România
este parte, i anume: Convenia asupra msurilor ce urmeaz a fi luate pentru
interzicerea i împiedicarea operaiunilor ilicite de import, export i transfer de
proprietate al bunurilor culturale, adoptat de Conferina General a Orga-
nizaiei Naiunilor Unite pentru Educaie, tiin i Cultur la Paris în 1970, la
care România a aderat prin Legea nr. 79/1993 4 , i Conveniia UNIDROIT
privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptat la Roma în 1995
i ratificat de România prin Legea nr. 149/19975.
§ 3. Particulariti referitoare la universalitile de bunuri
Universalitile de bunuri derivate din motenire aparinând unei persoane

fizice sunt supuse legii aplicabile succesiunii, în timp ce transmisiunile de
bunuri, în universalitate, între persoane juridice sunt supuse legii personale a
persoanei juridice reorganizate; fondul de comer, tot ca universalitate de
bunuri, are un regim special6.
1
Pentru dezvoltri, a se vedea J. Teves, Rezerva dreptului de proprietate în dreptul ger-
man i francez, precum i perspectivele sale în dreptul român, în Dreptul, nr. 6/1998, p. 122
i urm.; I. Turcu, T. Boboc Enoiu, Clauza de rezerv a dreptului de proprietate în practica
bancar, în R.D.C., nr. 7-8/1998, p. 20 i urm.
2
Pentru obligaiile propter rem i scriptae in rem, a se vedea I. Albu, Drept civil. Intro-
ducere în studiul obligaiilor, Ed. Dacia, Cluj, 1984, p. 65-70; C. Bîrsan, op. cit., p. 22-23; V.
Stoica, op. cit., 1, p. 112-138.
3
4
5
6
§ 4. Naionalizrile
Naionalizarea este o msur prin care un stat îi apropriaz într-o manier
autoritar anumite bunuri aparinând persoanelor fizice sau juridice; ea se
deosebete de confiscare prin aceea c respect principiul egalitii de trata-
ment i pe acela de indemnizaie nscut din garantarea proprietii1. Se disting
naionalizrile directe (adic transferul bunurilor unei persoane private, unei
persoane publice) i naionalizrile indirecte care poart numai asupra aciu-
nilor reprezentând capitalul social al unei persoane juridice; de exemplu,
naionalizarea francez din 1982.
Msura naionalizrii poate, de la caz la caz, s aib efecte extrateritoriale.
Principiul general admis este c msura naionalizrii nu poate s aib efect
decât asupra bunurilor situate pe teritoriul statului naionalizator. Motivele
privind nerecunoaterea unei naionalizri strine se regsesc în multe sisteme
de drept i ele sunt:
– criteriul dedus din regula lex rei sitae este unul din cele mai importante.
Dac bunul este situat în ara în care s-a fcut naionalizarea, aceasta va fi
recunoscut în strintate, chiar dac bunul naionalizat prsete apoi statul în
care a fost ordonat msura. Aplicarea acestei reguli este mai dificil în cazul
naionalizrilor indirecte2;
– ordinea public, chiar dac msura naionalizrii se menine în limitele
principiului lex rei sitae; dar, nesocotirea ordinei publice, în acest caz, trebuie
s fie evident. Aceast soluie s-a dat în perioada interbelic cu ocazia
naionalizrilor sovietice i spaniole. Dar i în prezent jurisprudena continu
s refuze orice efect extrateritorial naionalizrilor intervenite în strintate fr
indemnizaii;
– principiul suveranitii care limiteaz aria teritorial a naionalizrilor; un
stat nu poate pretinde s dispun de o putere coercitiv în afara propriilor
frontiere.
În orice caz, dac dreptul statului de a proceda la naionalizri este actual-
mente, în principiu, indiscutabil, o serie de probleme apar în legtur cu in-
demnizaia datorat strinului deposedat. Astfel, concepia rilor exportatoare
de capital – exprimat în „formula Hull” – revendic dreptul la o indemnizaie
1
S-a observat c, în general, dreptul internaional este înc ru fixat în ceea ce privete
respectul proprietii private a strinilor, în special în caz de naionalizare i de expropriere,
dar c prin Documentul din 11 aprilie 1990 al Conveniei de la Bonn asupra cooperrii
economice în Europa, se menioneaz recunoaterea i protecia plenar i deplin a tuturor
formelor de proprietate privat i dreptul, în caz de daune sau deposedare, la o indemnizaie
imediat, adecvat i efectiv (H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., vol. I, p. 242).
2
În ce privete mrcile s-a admis c o naionalizare intervenit în strintate rmâne fr
efect în Elveia, dac mrcile sunt protejate în acea ar: de exemplu Koh-i-Noor i Cari Zelss
Jena (Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 157).
210 Partea special
integral, prompt i efectiv, pe când statele importatoare de capital au opus
acestei concepii formule mai puin consistente, adic o indemnizaie „potri-
vit” în conformitate cu dreptul internaional sau chiar în temeiul dreptului
statului naionalizator i „inând seama de toate circumstanele pe care acest
stat le consider eseniale”1.
§ 5. Insolvena2 (Lichidarea judiciar)
În mod tradiional este admis c o hotrâre în materie de insolven nu-i

produce efectele decât în interiorul statului de la care a emanat i c legea
insolvenei nu poate dispune decât de bunurile situate pe teritoriul statului care
ia aceast msur.
Dar patrimoniul unei persoane fizice sau morale poate fi rspândit în
diferite ri. În astfel de situaii, deschiderea unei proceduri colective de urm-
rire ridic delicata problem a „falimentului” internaional, când trebuie s se
rspund urmtoarelor întrebri: Unde, respectiv în care ar trebuie s se
pronune falimentul? Legea crei ri are aplicare? Ce efecte produce o astfel de
hotrâre în afara rii forului?
În materie se opun dou sisteme: universalitatea procedurii insolvenei i
teritorialitatea procedurii insolvenei.
În general, universalitatea procedurii de insolven are în vedere principiul
egalitii între creditori care reclam unicitatea patrimoniului debitorului, de
unde consecina c numai instana domiciliului sau stabilimentului debitorului
este abilitat s pronune insolvena dup o lege unic, cu efecte extra-
teritoriale 3 . Acest sistem nu exist în stare pur, ci doar în unele convenii
bilaterale. În rezumat, acest sistem prezint urmtoarele inconveniente:
1
H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 242. În Frana, Curtea de Casaie pare s se fi mulu-
mit cu o indemnizaie prevzut simplu; în acest sens s-a pronunat în mai multe hotrâri, cu
ocazia transferului pasivului aferent bunurilor naionalizate în Algeria. Atunci îns când
exproprierea sau naionalizarea nu a prevzut nicio indemnizaie, Curtea de Casaie a
considerat aceast msur contrar principiului prevzut de art. 545 C. civ. fr. care subor-
doneaz exproprierea pentru cauz de utilitate unei juste i prealabile indemnizaii
(Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 652-653).
2
Prin insolven se înelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaz
prin insuficiena fondurilor bneti disponibile pentru plata datoriilor exigibile [art. 3 alin. (1)
pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenei].
3
Sistemul francez cunoate, în principiu, teoria pluralitii falimentelor. Dar acest sistem
suport din partea jurisprudenei importante „temperri”; Curtea de casaie recunoate anu-
mite efecte hotrârii strine declarative de faliment. Astfel, fora executorie ataat exe-
quaturului hotrârii strine permite judectorului sindic strin de a urmri în Frana execu-
tarea bunurilor falitului (pentru o tratare detaliat, J.M. Mousseron, J. Raynard, R. Fabre,
– naionalitatea atribuit unei societi ar putea influena regimul insolvenei
internaionale1;
– regula unicitii patrimoniului sufer denaturri atât în dreptul intern, cât
i în dreptul internaional (de pild, în materie succesoral);
– creditorii „locali” sunt privilegiai, deoarece acetia pot mai lesnicios lua
msuri de ocrotire a drepturilor lor;
– creditorii îi fundamenteaz încrederea nu atât pe gajul general asupra
patrimoniului debitorului, cât asupra gajului special aflat într-o anumit ar (de
ex. o sucursal)2.
Aceste dezavantaje au contribuit la succesul în doctrin a celui de-al doilea
sistem: teritorialitatea procedurii de insolven. El militeaz pentru fragmen-
tarea patrimoniului, fiecare insolven fiind independent de celelalte i
produce efecte doar în ara forului care a statuat-o; concluzia este pluralitatea
procedurilor de insolven3.
Dup cum era de ateptat, nici acest sistem nu ofer satisfacii totale, el
prezentând urmtoarele inconveniente:
– creditorii strini nu pot obine, de regul, un sechestru asupra masei
credale (pasive);
– debitorul poate repartiza bunurile sale în mai multe ri, în sperana c se
va putea sustrage msurilor de urmrire;
– creditorii cei mai abili pot proceda la msuri asiguratorii în strintate etc.
Depirea dezavantajelor celor dou coli nu este posibil decât prin
elaborarea de instrumente internaionale, adic pe calea conveniilor. În acest
sens, reinem: pentru rile scandinave Convenia asupra dreptului internaional
privat din 1933, care adopt teoria universalitii falimentului i Convenia
J. L. Pierre, Droit du commerce international. Droit international de l’entreprise, Libraire de

la Cour de Cassation, Litec, 75001 Paris, 1997, p. 45).
1
Ibidem.
2
T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional. Tratat, Bucureti, Ed. Didactic i
Pedagogic, 1976, p. 164·165; Gh. Piperea, Falimentul i dreptul internaional privat, în
R.D.C., nr. 1/1996, iar pentru domeniul bancar I. Turcu, Aspecte de drept internaional
privat al falimentului bncilor (insolvena transfrantalier), în R.D.C., nr. 3/1999, p. 75-81.
3
În Elveia legislatorul a introdus în LDIP un sistem de faliment paralel numit „mini-
faliment”, în care sunt recunoscute, sub rezerva reciprocitii, hotrârile de faliment strine;
se menine îns principiul teritorialitii, care îns este „mai moale”. Art. 170 LDIP stabilete
c se va aplica dreptul elveian operaiunilor efectuate în Elveia, dar autoritii falimentului
strin îi este admis s exercite aciunea revocatorie, cu acelai titlu ca i creditorii
participani la procedura strin. Falimentul deschis în strintate poate fi recunoscut în
Elveia aproape la fel ca o hotrâre sau un act graios (Fr. Knoepfler, Ph. Schweizer, op. cit.,
p. 158).
212 Partea special
european asupra anumitor aspecte internaionale ale dreptului falimentului,
Istanbul, 19901.
Pe plan intern2, România a adoptat Legea nr. 637/20023 cu privire la regle-
mentarea raporturilor de drept internaional privat din domeniul insolvenei, iar
la nivel comunitar, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul
nr. 1346/2000 privind procedurile de insolven4, modificat prin Regulamentul
C.E. nr. 681/20075.
Legea nr. 637/2002 cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile
unui raport de drept internaional privat în materia insolvenei, norme de
procedur în litigii privind raporturile de drept internaional privat în materia
insolvenei, precum i norme privind condiiile în care autoritile române
competente solicit i respectiv acord asisten cu privire la procedurile de
insolven deschise pe teritoriul României sau al unui stat strin. Menionm c
art. 771 din lege stabilete c prevederile sale nu se aplic raporturilor de drept
internaional privat din domeniul insolvenei care cad sub incidena Regu-
lamentului C.E. nr. 1346/2000. Aadar, domeniul de reglementare a Legii
nr. 637/2002 vizeaz acei debitori care au centrul principalelor interese în
afara spaiului Comunitii Europene.
Regulamentul C.E. nr. 1346/2000 se aplic procedurilor colective din
domeniul insolvenei în cadrul crora centrul principalelor interese ale
debitorului este situat într-un stat membru al Uniunii Europene6. În preambulul
acestui act se arat c este nevoie de crearea unui spaiu de securitate i justiie
1
Domeniul de aplicare al celor dou Convenii s-a restrîns doar la procedurile deschise
înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului C.E. nr. 1346/2000 [art. 44 alin. (2)].
2
Pentru dreptul intern, se aplic Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenei (M. Of.
nr. 359 din 21 aprilie 2006), aa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 86/2006. A se vedea
St. Crpenaru, V. Neme, M.A. Hotca, Noua lege a insolvenei, Comentarii pe articole,
Ed. Hamangiu, Bucureti, 2006; pentru observaii critice pertinente privind actuala regle-
mentare, a se vedea Gh. Liperea, Despre evitarea procedurilor de insolven i tratamentul
extrajudiciar al crizelor financiare, în R.R.D.P., nr. 3/2007, p. 141-159.
3
Publicat în M. Of. nr. 931din 19 decembrie 2002, care a fost modificat i completat
prin O.U.G. nr. 119/2006.
4
Publicat în J.O.C.E. nr. L 160 din 2000. Regulamentul poate fi consultat la adresa
http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?year=2000&serie=L&textfield2=160&Submit=Search
5
Publicat în J.O.C.E. nr. L 159 din 2007. Regulamentul poate fi consultat la adresa
http://eur-lex.europa.eu/JOIndex.do?year=2007&serie=L&textfield2=159&Submit=Search.
6
Pentru dezvoltri, a se vedea F. Jault–Seseke, D. Robine, L ̖interprétation du Règlement
nr. 1346/2000 relatif aux procédures d ̖insolvabilité, la fin des incertitudes?, în R.C.D.I.P.,
nr. 4/2006, p. 811–831. Cu privire la obligativitatea i preeminena normelor comunitare în
raport cu normele naionale, a se vedea M. Dauses, Prioritatea dreptului comunitar euro-
pean în raport cu dreptul intern al statelor membre ale Uniunii Europene, în Dreptul,
nr. 6/2003, p. 55; I. Deleanu, Obligativitatea hotrârilor Curii Europene de Justiie a Drep-
turilor Omului i ale Curii de Justiie a Comunitilor Europene, în Dreptul, nr. 2/2007,
p. 39.
având în vedere c activitile întreprinderilor au din ce în ce mai des efecte
transfrontaliere i în vederea asigurrii bunei funcionri a pieei interne se
impune ca procedurile de insolven s funcioneze eficient pentru a evita ca
prile s fie tentate s transfere bunurile lor dintr-un stat membru în altul, în
încercarea de a obine o situaie juridic mai favorabil. Potrivit art. 3,
competena pentru deschiderea procedurii falimentului revine instanei statului
pe al crui teritoriu este situat centrul principalelor interese ale debitorului1.
Din analiza succint prezentat 2 , rezult c „insolvena” internaional
rmâne înc, un traumatism pentru relaiile comerciale dintre state.
Seciunea a 7-a. Statutul familial
§ 1. Generaliti
Raporturile de familie rezult din cstorie, din rudenia fireasc i din

adopie. Din aceste raporturi se nasc atât drepturi nepatrimoniale – cstorie,
filiaie – cât i drepturi patrimoniale.
Element de baz al familiei, cstoria oglindete particularitile politice,
sociale i religioase ale fiecrui stat. De aici rezult o mare diversitate a legisla-
iilor care, alturat intensificrii circulaiei contemporane, face din acest
element al statutului personal un teren propice multiplicrii conflictelor de legi.
§ 2. Cstoria
Cstoria 3 este considerat în legislaia noastr ca aparinând categoriei

actelor juridice condiie, deoarece prile pot decide numai ca dispoziiile
legale care stabilesc statutul legal al cstoriei s li se aplice ori nu, fr posi-
bilitatea legal de a le modifica. În dreptul nostru, actul juridic al cstoriei
prezint dou caractere:
1
Pentru o prezentare general, a se vedea I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, op. cit., p. 323.
2
În cadrul LDIP gsim unele prevederi [art. 47, art. 66 lit. b) i art. 150 pct. 7], care
corelate cu Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept interna-
ional privat în domeniul insolvenei (art. 29, 30 i urm.), cu art. 16 C. proc. civ. i art. 3 din
Regulamentul C.E. nr. 1346/2000, ne conduc la ideea c legiuitorul a adoptat principiul
pluralitii i teritorialitii procedurii de insolven.
3
Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck
Bucureti, 2006, p. 13. Pentru dreptul internaional privat german, a se vedea G. Kegel, op.
cit., § 20, Familienrecht, p. 585-755.
214 Partea special
– caracterul civil care rezult din urmtoarele împrejurri 1 : încheierea
cstoriei numai în faa ofierului de stare civil (art. 3 C. fam.); înregistrarea
cstoriei în registrul de stare civil pentru cstorii (art. 17 C. fam.); desfacerea
cstoriei numai pe cale judectoreasc (art. 38 -39 C. fam.);
– caracterul solemn, prevzut de lege ad validitatem, care rezult din
prezena personal i împreun a viitorilor soi la oficierea cstoriei, expri-
marea consimmântului în faa ofierului de stare civil care constatând
acordul de voin declar încheiat cstoria (art. 16 C. fam.)2.
Vom examina normele conflictuale cu privire la cstorie în trei subseciuni,
i anume: încheierea cstoriei, efectele acesteia, încetarea i desfacerea
cstoriei.
A. Încheierea cstoriei în dreptul internaional privat
a. Cerine legale
Pentru încheierea cstoriei este necesar îndeplinirea urmtoarelor cerine
legale:
– existena condiiilor de fond;
– lipsa impedimentelor la cstorie;
– îndeplinirea condiiilor de form.
Impedimentele fiind condiii de fond negative, rmâne s deosebim din
punct de vedere conflictual condiiile de fond i cele de form. Aceast clasifi-
care are la baz importana ce se atribuie fiecrei cerine legale în vederea
încheierii cstoriei. Aprecierea difer îns de la o legislaie la alta, fiind deci
posibil ca o cerin legal s fie condiie de fond dup legea unui stat i con-
diie de form dup legea altui stat3. Calificarea sau distincia între condiii de
form i condiii de fond se face, în principiu, dup legea forului, deci pentru
noi, legea român.
În privina cerinelor legale, poate interveni ordinea public în dreptul
internaional privat; de exemplu dac s-ar nesocoti monogamia cstoriei sau
1
În majoritatea statelor europene, actul juridic al cstoriei are caracter exclusiv civil
(Belgia, Elveia, Frana, Olanda, Germania); legislaii care au un caracter exclusiv religios
(Grecia i unele ri musulmane) i legislaii în care are valoare juridic deopotriv cstoria
civil i cea religioas, viitorii soi putând opta pentru oricare dintre ele (Brazilia, Canada,
Danemarca, Finlanda, Italia, Islanda, Peru, S.U.A, Suedia).
2
Pentru alte caracteristici conferite cstoriei, a se vedea, I.P. Filipescu, Tratat de dreptul
familiei, Ed. All, Bucureti, 1993, p. 14.
3
Pentru un studiu aprofundat al acestei probleme, a se vedea E. Audinet, Les conflits de
lois en matière de mariage et de divorce, Rec. Cours Academie La Haye, 1926, t. 1, p. 71;
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, troisième édition, Dalloz, 1988, p. 454;
I.P. Filipescu, Drept internaional privat, vol. II, Ed. Proarcadia, 1993, p. 169; M.C. Foblets,
M. Loukili, op. cit., în R.C.D.I.P., nr. 3/2006, p. 521-555.
un viitor so ar avea vârsta sub cea minim prevzut de legea român, dei
acea vârst, potrivit legii naionale, i-ar da dreptul s încheie cstoria.
Astfel, legislaia englez1 prevede c o cstorie nu se poate încheia:
– sub vârsta matrimonial minim (prevzut de legea englez);
– cu nesocotirea principiului monogamiei;
– între viitori soi, rude sau afini în gradul prohibit de lege;
– dac nu se ine seama de impedimentele prevzute de legea strin, necu-
noscute legii engleze;
– consimmântul prilor la cstorie este considerat o condiie de form,
ceea ce înseamn c nu se va ine seama de aceast condiie când cstoria se
încheie în Anglia;
– nu se admite fraudarea legii în materia cstoriei;
– încheierea cstoriei prin reprezentant (ceea ce nu este admis în dreptul
nostru) este considerat o condiie de form.
În dreptul francez se admite eroarea pentru identitate fizic i civil2.
b. Condiiile de fond i de form ale cstoriei
În dreptul comparat, pentru legea aplicabil condiiilor de fond ale cs-
toriei, sunt cunoscute mai multe sisteme:
– se aplic legea naional a viitorilor soi;
– se aplic legea domiciliului viitorilor soi;
– se aplic legea locului încheierii cstoriei;
– se aplic legea naional pentru cetenii care se cstoresc în strintate
i legea domiciliului pentru strinii care se cstoresc în ar.
Condiiile de fond ale cstoriei sunt reglementate în dreptul nostru de
art. 18 din Legea nr. 105/1992, potrivit cruia condiiile de fond ale cstoriei
sunt supuse legii naionale a fiecruia dintre viitorii soi [alin. (1)]. Ca o msur
de protecie pentru cetenii români, alin. (2) al aceluiai articol dispune c în
cazul în care legea, determinat în felul artat, prevede un impediment la
cstorie care potrivit dreptului român este incompatibil cu libertatea de a
încheia cstoria, acel impediment va fi înlturat ca inaplicabil dac unul
dintre viitorii soi este român i cstoria se încheie pe teritoriul român.
Urmeaz c, potrivit textului de lege menionat, în legislaia noastr con-
diiile de fond ale cstoriei sunt reglementate astfel:
1) C s toria ncheiat n Romnia

– între ceteni strini având aceeai cetenie, se aplic legea lor naional;
– între un cetean român i un cetean strin, se aplic legea naional a
fiecrui so; dac legea naional a ceteanului strin cunoate un impediment
1
R. H. Graveson, Conflicts of Laws, Private International Law, Londra, 1974, p. 251.
2
216 Partea special
care dup legea român este incompatibil cu libertatea de a încheia cstoria,
acesta nu se va aplica;
– între un cetean român i o persoan fr cetenie, ceteanul român
este supus legii române iar pentru apatrid se aplic legea rii unde îi are
domiciliu sau, în lipsa acestuia, legea rii unde îi are reedina;
– între doi strini cu cetenii diferite, se aplic fiecruia legea sa naional1;
– între doi apatrizi; fiecare este supus legii rii unde îi are domiciliul iar, în
lipsa acestuia, legea rii unde îi are reedina; dac acetia au domiciliul sau
reedina în România, se aplic legea român.
2) C s toria ncheiat n str in tate

– între ceteni români, se aplic legea român;
– între un cetean român i unul strin, fiecare dintre viitorii soi este supus
legii lui naionale;
– între un cetean român i o persoan fr cetenie, ceteanul român
este supus legii române iar apatridul legii domiciliului sau, în lipsa acestuia,
legea rii unde îi are reedina;
În dreptul german [art. 13 alin. (1) din Legea privind raporturile de drept
internaional privat, IPR] se prevede c „premisele cstoriei pentru fiecare
dintre viitorii soi sunt subordonate dreptului statului cruia îi aparine fiecare”,
iar alin. (2) al aceluiai articol prevede c „dac lipsete una din premise atunci
se aplic dreptul german dac:
- unul dintre soi are domiciliul în Germania sau este german;
- viitorii soi au fcut primii pai spre îndeplinirea premisei;
- nu este legat de libertatea cstoriei, care interzice cstoria;
- cstoria precedent a unuia dintre logodnici nu este potrivnic, dac
aceasta a fost înlturat printr-o nou i acceptat hotrâre, sau soul logod-
nicei este declarat mort”2.
În aceast materie, legea elveian statueaz în art. 44 alin. (1): „condiiile
de fond crora le este subordonat încheierea cstoriei în Elveia sunt regle-
mentate de dreptul elveian”. Articolul 44 alin. (2) dispune c „dac condiiile
prevzute de dreptul elveian nu sunt îndeplinite, cstoria între strini poate fi
amânat pân la satisfacerea condiiilor prevzute de dreptul naional al unuia
dintre logodnici”, iar art. 45 alin. (2) precizeaz c „dac logodnicul sau
logodnica sunt elveieni sau au domiciliul în Elveia, cstoria încheiat în
strintate este recunoscut, mai puin în cazul în care ea a fost încheiat în
1
A se vedea art. 4 i 42 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civil, aa cum
a fost modificat i completat prin Legea nr. 23/1999, O.G. nr. 84/2001, Legea nr. 479/2002,
Legea nr. 94/2004, Legea nr. 272/2004, O.U.G. nr. 50/2004, Legea nr. 117/2006 i Rectifi-
carea nr. 117/2006.
2
Internationales Privatrecht (IPR), Die Neuregelung im Uberblick, Bonn, 1992, p. 12.
strintate cu intenia manifest de a eluda cauzele de nulitate prevzute de
dreptul elveian”1.
Ceteanul strin care se cstorete în ara noastr va putea s probeze
îndeplinirea condiiilor de fond ale cstoriei prevzute de legea lui naional
cu un act eliberat de autoritile competente ale statului respectiv. În acelai
mod va dovedi îndeplinirea condiiilor de fond ale cstoriei ceteanul român
care se cstorete în strintate2.
Articolul 19 din LDIP, care reglementeaz condiiile de form ale încheierii
cstoriei, dispune în alin. (1) c forma încheierii cstoriei este supus legii
statului pe teritoriul cruia aceasta se celebreaz instituind regula locus regit
actum. Aceasta înseamn c o cstorie încheiat în ara noastr în faa
ofierului strii civile, este supus legii române în ceea ce privete condiiile de
form.
Din acest punct de vedere, LDIP elveian în art. 44 alin. (2) dispune c
forma cstoriei este guvernat de legea locului în care ea se încheie. Legea
german instituie o excepie într-o ipotez particular: „o cstorie între
logodnici, dintre care niciunul nu este german, poate totui s fie încheiat, în
forma prescris de legea statului cruia îi aparine unul dintre soi, de ctre
persoanele abilitate în acest scop” [EGBGB, 1986, art. 13 alin. (3)].
Spea Caraslanis. În Frana, în lipsa unei legi speciale care s reglementeze
raporturile de drept internaional privat, extinzând sfera de aplicare a art. 170
C. civ. fr., jurisprudena consider valide cstoriile celebrate între doi strini
conform legii franceze, oricare ar fi dispoziiile legii lor personale, i anuleaz
uniunile, fie private, fie religioase încheiate în Frana conform cu riturile prev-
zute de legea strin. Aceast soluie a fost consacrat prin spea Caraslanis
relativ la o cstorie celebrat în faa ofierului de stare civil francez cu
violarea legii naionale a soului grec, lege care prescria forma religioas3.
În ceea ce privete cstoria cetenilor francezi în strintate, jurisprudena
face dovada unui mare liberalism care contrasteaz cu severitatea manifestat
fa de cstoriile încheiate în Frana, între strini: jurisprudena nu numai c
admite validitatea cstoriilor celebrate în strintate între francezi sau între
francezi i strini conform formelor civile identice sau comparabile celor din
dreptul francez, dar, mai mult, refuz s anuleze uniunile încheiate conform
riturilor cele mai diverse, chiar foarte diferite de formele franceze, cum sunt
cstoriile religioase sau ceremoniile private i cstoriile pur consensuale
practicate în anumite state ale Americii de Nord. Totui, legea francez limi-
teaz competena legii locale prin aplicarea teoriei generale a fraudei la lege.
1
Loi Fédérale sur le Droit International Privé (LDIP) elveian, din 18 decembrie 1987.
2
H.G. nr. 760/1999 privind aprobarea Regulamentului consular, publicat în M. Of.
nr. 468/1999; I. Chelaru, G. Gheorghiu, op. cit., p. 237.
3
218 Partea special
3) C s toriile oficiate de agen ii diplomatici i consulari

Ceteanul român se poate cstori în strintate în faa autoritilor locale
de stat competente ori în faa agentului diplomatic sau funcionarului consular
fie al României, fie al celuilalt so [art. 19 alin. (2) din LDIP]. În cazul în care
cstoria se încheie în ar între viitori soi strini care au cetenii diferite,
opiunea exist între organul de stat local competent i agentul diplomatic ori
funcionarul consular al oricruia dintre cele dou state de care aparin viitorii
soi prin cetenie.
În Frana se uzeaz de cutuma de drept internaional public consacrat prin
Convenia de la Viena din 24 aprilie 1963, dând agenilor si diplomatici i
consulari din strintate puterea de ofier de stare civil, dar limiteaz totui
competena acestora la cstoriile între viitori soi francezi1.
Din cele artate rezult c forma cstoriei este supus, dup caz, regulii
locus regit actum sau celei auctor regit actum.
Prima regul nu se aplic dac cerinele legale nu exprim condiii de form
sau acestea nu pot fi primite ca fiind inadecvate. De exemplu, cstoria reli-
gioas, sau cstoria încheiat numai prin consimmântul viitorilor soi sau cu
o ceremonie neoficial.
B. Efectele cstoriei
1) Legea aplicabil efectelor cstoriei2

Aceste efecte se refer la raporturile personale dintre soi, la capacitatea de
exerciiu a femeii care se cstorete înainte de împlinirea vârstei de 18 ani i
la raporturile patrimoniale dintre soi.
În ceea ce privete determinarea legii aplicabile raporturilor personale i
patrimoniale dintre soi, art. 20 din LDIP distinge3:
1
Legea din 19 noiembrie 1901, modificând art. 170 al C. civ. fr., d dreptul Preedinte-
lui Republicii de a desemna prin decret rile în care consulii francezi vor putea cstori un
francez i o strin.
2
În aceast problem, LDIP elveian dispune în art. 48 alin. (1) c „efectele cstoriei
sunt reglementate de legea statului în care soii îi au domiciliul”, iar alin. (2) statueaz c
„în cazul în care soii nu sunt domiciliai în acelai stat, efectele cstoriei sunt reglementate
de legea statului cu care cauza prezint legtura cea mai strâns”.
În acelai sens, art. 14 i 15 din E.G.B.G.B. atribuie aplicabilitate, spre a guverna efectele
personale i patrimoniale ale cstoriei, în principal, legii lor naionale comune, iar în
subsidiar, legii domiciliului obinuit al soilor sau, în lips, legii cu care ei au – în orice alt
mod – cele mai strânse legturi.
3
Cu privire la regimul matrimonial, a se vedea N.C. Dariescu, Legea forului – efect al
retrimiterii de gradul întâi, al regimului matrimonial primar sau al excepiei de ordine
public?, în C.J., nr. 10/2006, p. 92.
– soii au aceeai cetenie; se aplic legea naional comun a soilor.
Deci, raporturile personale i patrimoniale rezultând din cstoria a doi cet-
eni români care se gsesc în strintate sunt reglementate de legea român.
Aceleai raporturi rezultând din cstoria a doi soi care au aceeai cetenie
strin i se gsesc la noi în ar, sunt supuse legii lor naionale comune. În
ambele cazuri, legea naional comun reglementeaz i capacitatea de
exerciiu a femeii care se cstorete înainte de împlinirea vârstei de 18 ani;
– soii au cetenii diferite; raporturile personale i patrimoniale sunt supuse
domiciliului lor comun. Astfel, raporturile dintre doi soi dintre care unul este
cetean român, iar altul este cetean strin, sunt supuse legii române dac au
domiciliul în România, iar în caz contrar, legii rii strine în care au domiciliul
comun. Raporturile dintre doi soi cu cetenie strin, diferit, care au
domiciliul în România, sunt supuse legii române1;
– soii nu au cetenie comun i nici domiciliu comun – efectele personale
i patrimoniale vor fi supuse legii statului pe teritoriul cruia au sau au avut
reedina comun sau cu care întrein în comun cele mai strânse legturi.
În ceea ce privete domeniul de aplicare al legii determinat în modul
artat, aceasta reglementeaz:
– raporturile personale dintre soi. Efectele cstoriei cu privire la nume sunt
supuse legii aplicabile raporturilor personale i patrimoniale dintre soi, iar nu
legii naionale a persoanei2. Dac soii au cetenie comun, legea efectelor
cstoriei coincide cu legea naional a numelui.
– raporturile patrimoniale dintre soi precum i dintre ei i teri. Legea
efectelor cstoriei reglementeaz regimul i efectele conveniei matrimoniale3.
1
Spre deosebire de dreptul român, în dreptul german dac doi soi cu cetenii diferite
au domiciliul comun în Germania, ei pot hotrî asupra faptului ca efectele cstoriei s se
supun dreptului rii unuia dintre ei. Acest drept de opiune cu privire la efectele cstoriei,
este condiionat astfel: soii pot alege dreptul statului cruia îi aparine unul dintre soi dac:
1) nici unul dintre soi nu aparin statului în care domiciliaz; 2) cei doi soi nu îi au
domiciliul permanent în acelai stat; 3) alegerea dreptului trebuie menionat de ctre notar
(Internationales Privatrecht, art. 14, p. 16, 17).
2
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 are în vedere numele dobândit prin filiaie.
Articolul 37 alin. (2) din LDIP elveian dispune c o persoan poate cere ca numele su s
fie reglementat de dreptul su naional. Dac viitorii soi se vor cstori în Germania, ei au
posibilitatea fa de reprezentanii strii civile s dea explicaii referitor la numele ce îl vor
purta. Dac unul din ei are domiciliul permanent în Germania, atunci numele de familie se
poate stabili dup dreptul german. În lipsa unei opiuni, numele se stabilete dup legea rii
celui care va purta numele. Astfel, în cazul cstoriei între o belgianc i un francez,
încheiat într-o localitate din Germania, întrucât atât legea francez cât i cea belgian
prevd c numele de familie nu se schimb dup cstorie, îi vor purta fiecare propriul
nume de familie.
3
În domeniul relaiilor personale i patrimoniale dintre soi, legea german din 1986 a
înfptuit o cotitur radical, progresist (a se vedea, supra p. 5). Conform dreptului anterior
220 Partea special
Condiiile în care este reglementat acest regim precum i posibilitatea modifi-
crii sau înlocuirii conveniei matrimoniale în timpul cstoriei – care este
stabilit de aceeai lege – le vom prezenta ulterior.
Aadar, cetenii români aflai în strintate sunt supui regimului matri-
monial prevzut de Codul familiei:
– obligaia de întreinere între soi. LDIP stabilete c aceast obligaie este
supus prevederilor legale din Codul familiei.
– donaiile între soi. Aici întâlnim o particularitate, deoarece acestea sunt
supuse nu numai legii care reglementeaz efectele cstoriei, ci i legii care
reglementeaz succesiunea, pentru cotitatea disponibil1.
2) Legea aplicabil conveniei matrimoniale

Prin convenie matrimonial se înelege acordul fcut între soi la începutul
cstoriei, prin care acetia convin asupra regimului juridic cruia îi vor
supune bunurile lor2. Cu privire la aceasta, art. 21 din LDIP face urmtoarea
distincie:
a) Condiiile de fond cerute pentru încheierea conveniei matrimoniale sunt
cele prevzute de legea matrimonial a fiecruia dintre cei doi soi. Prin
urmare, se aplic cele dou legi în mod distributiv, adic fiecare trebuie s
respecte condiiile cerute de legea sa naional. Aceasta presupune c viitorii
soi au cetenie comun sau cetenii diferite. Articolul 21 d soluia în cazul
în care unul dintre viitorii soi sau ambii sunt apatrizi. În aceast situaie, legea
care guverneaz efectele cstoriei se aplic i conveniei matrimoniale, chiar
i în cazul în care aceasta se încheie înainte de cstorie3.
Condiiile de form ale conveniei matrimoniale se determin potrivit LDIP,
art. 71 alin. (1) i art. 86, adic sunt supuse uneia dintre urmtoarele legi:
- legea care reglementeaz fondul conveniei;
- legea locului încheierii conveniei matrimoniale;
acestei legi (EGBGB), funcia exclusiv de a guverna viata conjugal revenea legii naionale
a brbatului. În sensu1 artat citm urmtoarea reglementare: „Regimul matrimonial este
reglementat conform legii germane, dac brbatul este german la data încheierii cstoriei”
(art. 15). Acest regim juridic care era în concordant cu concepia arhaic conform creia
brbatul era „cap al familiei”, a rmas aplicabil i dup intrarea în vigoare a dispoziiilor
legale din 31 martie 1953 care au instaurat prin norme imperative, în raporturile interne,
principiul egalitii în drepturi între soi (O. Cpîn, Caracteristicile noului sistem de drept
internaional privat al Republicii Federale Germania, în R.R.D., nr. 1/1989, p. 63).
1
A se vedea, I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 175.
2
Ibidem, p. 180; de asemenea, a se vedea pe larg, P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale.
Partea general, Ed. Rosetti, Bucureti, 2003, p. 182-223; D.M. Crciunescu, Regimuri
matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureti, 2000, p. 11 i urm.
3
În materia dreptului aplicabil regimului matrimonial, LDIP elveian are o deschidere
mai larg dispunând în art. 52 alin. (1) c acesta este reglementat de dreptul ales de ctre
soi.
- legea aplicabil potrivit dreptului internaional privat al autoritii care
examineaz validitatea conveniei matrimoniale;
- prile care se gsesc la data încheierii conveniei în state diferite, au
îndeplinit condiiile de form prevzute de legea unuia dintre aceste state;
- legea statului unde reprezentantul prii s-a aflat în momentul încheierii
conveniei i dac a îndeplinit condiiile de form prevzute de aceast lege.
b) Regimul i efectele conveniei matrimoniale sunt cârmuite de legea
aleas prin acord de ctre viitorii soi, iar în lips, de legea aplicabil efectelor
cstoriei1 . Rezult c viitorii soi pot s aleag prin acord legea aplicabil
regimului i efectelor conveniei matrimoniale, deci este incident lex volun-
tatis. Numai în cazul în care viitorii soi nu au optat pentru legea aplicabil,
regimul i efectele conveniei vor fi supuse legii efectelor cstoriei.
Pentru capacitatea fiecrui so de a încheia convenia se aplic legea
matrimonial a fiecruia.
Legea aleas de soi sau, în lips, legea efectelor cstoriei stabilete i dac
o convenie matrimonial poate fi modificat sau înlocuit cu alta în timpul
cstoriei, adic se aplic i mutabilitii ori imutabilitii conveniei matrimo-
niale (art. 21 alin. ultim)2.
3) Conflicte mobile de legi privind efectele patrimoniale ale cstoriei

Articolul 20 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 reglementeaz conflictul mobil
de legi în cazul în care în timpul cstoriei unul dintre soi îi schimb
cetenia sau domiciliul, anterior soii fiind supui legii naionale comune sau
legii domiciliului comun. Soluia care rezult din art. precitat este aceea c
efectele patrimoniale ale cstoriei vor fi supuse, dup caz, noii legi naionale
comune a soilor.
Un alt caz de conflict mobil de legi este acela semnalat de art. 21 alin. ultim
din legea sus menionat cu privire la convenia matrimonial, text de lege care
dispune c modificarea sau noua convenie matrimonial va produce efecte
1
În acest sens, LDIP elveian, arat în art. 52 alin. (2) c soii pot s aleag legea statului
în care au domiciliul comun sau vor avea domiciliul dup încheierea cstoriei, sau legea
statului de cetenie a unuia sau altuia.
Unii autori consider c soluia prevzut de art. 21 al Legii nr. 105/1992 de a distinge
între condiiile de fond ale conveniei matrimoniale i regimul i efectele acestei convenii,
complic lucrurile i nu ine seama de unitatea conveniei matrimoniale (I P. Filipescu, op.
cit., p. 399).
2
N.C. Dariescu, C. Dariescu, Legea aplicabil conveniei matrimoniale încheiate între
soii strini cu aceeai cetenie i cu domiciliul în România, în C.J., nr. 12/2006, p. 96-103.
222 Partea special
pentru soi numai pentru viitor, deci nu retroactiveaz, i c nu-i poate
prejudicia pe teri; aadar, în privina terilor se aplic legea anterioar1.
C. Desfacerea i încetarea cstoriei
1) Divorul în dreptul internaional privat român2. Potrivit art. 22 din LDIP

divorul este cârmuit de legea aplicabil efectelor cstoriei, artat de art. 20
al aceleiai legi, care prevede:
– legea naional comun;
– legea domiciliului comun, atunci când soii au cetenii diferite;
– legea statului pe teritoriul cruia soii au sau au avut reedina comun ori
cu care întrein cele mai strânse legturi.
S-a decis c hotrârea de divor privind starea civil a unui cetean român
poate fi executat în ara noastr dac, alturi de celelalte condiii, s-a aplicat
legea român privind statutul civil i capacitatea persoanelor3.
Legea naional comun sau legea domiciliului comun se aplic divorului
chiar dac dup data introducerii aciunii de divor soii nu mai au cetenie
comun sau domiciliu comun.
În general, se consider c ordinea public în dreptul internaional privat nu
se invoc pentru a permite soilor s divoreze.
Totui, art. 22 alin. (2) prevede c dac legea strin competent pentru
divor nu permite divorul, ori îl permite în condiii deosebit de restrictive, se
1
LDIP elveian în art. 55, 56, 57, statueaz c în cazul schimbrii domiciliului soilor
dintr-un stat în altul, legea noului domiciliu este aplicabil i retroactiveaz din ziua
cstoriei. Soii pot conveni în scris s exclud retroactivitatea.
2
În legislaia german anterioar noului sistem conflictual din 1986, art. 17 din EGBGB
prevedea c: „Divorul este cârmuit de legea statului al crui resortisant este brbatul la data
introducerii aciunii”. În prezent, legea german (art. 17 din IPR) adopt soluia potrivit
creia divorul este cârmuit de legea care determin efectele generale ale cstoriei; pentru
efectele desfacerii cstoriei în dreptul german, a se vedea Firsching/Graba, Familienrecht,
5. Anflage, Verlag C.H. Beck, München, 1992, p. 82-168.
În legislaia francez, normele conflictuale aplicabile divorului i separaiei de corp sunt
prevzute de art. 310 C. civ. dup cum urmeaz: „Divorul i separaia de corp sunt
guvernate de legea francez: când cei doi soi sunt de naionalitate francez; când soii au i
unul i cellalt domiciliul pe teritoriul francez; când nicio lege strin nu se recunoate
competent, în timp ce instanele franceze sunt competente pentru a soluiona divorul sau
separaia de corp”. Pentru un comentariu aprofundat, a se vedea Falconbridge, Conflits de
loi en matière de formation et de dissolution du mariage, 1934, p. 235; J. Foyer, Droit
International, Dalloz, Paris, p. 189.
3
Trib. Suprem, decizia civil nr. 2129 din 20 septembrie 1984, în C.D. pe anul 1984, p. 413.
aplic legea român în cazul în care unul dintre soi este la data cererii de
divor cetean român1.
În ceea ce privete domeniul de aplicare al divorului, legea reglementeaz
urmtoarele aspecte:
– dreptul de a cere desfacerea cstoriei prin divor; de exemplu, dup
legea noastr (art. 38 C. fam), oricare dintre soi poate cere divorul atunci când
starea sntii sale face imposibil continuarea cstoriei; acelai articol, în
redactarea dat de Legea nr. 59/1993, admite divorul pronunat de instan pe
baza acordului soilor, cu condiiile ca pân la data cererii de divor s fi trecut
cel puin un an de la încheierea cstoriei i s nu existe copii minori rezultai
din cstorie2;
– motivele de divor. Aceasta înseamn c faptele invocate trebuie s
constituie motive de divor dup legea aplicabil divorului. Astfel, într-o spe
în care Tribunalul Judeean Sibiu a acordat exequaturul unei hotrâri de divor
pronunat în Germania, motivarea cererii de divor era urmtoarea: un so
poate cere desfacerea cstoriei dac a fost îndemnat la cstorie printr-o
perfid inducere în eroare asupra unei situaii care l-ar fi abinut de la încheie-
rea cstoriei în caz c ar fi avut cunotin de aceast situaie [paragraf 33
alin. (1) din Legea de csnicie german]. Pârâta a confirmat c s-a cstorit cu
reclamantul numai pentru a primi drept de edere în Germania i c a avut
legturi cu un alt brbat înaintea cstoriei, în timpul ei i dup desprire3;
– efectele divorului. Acestea pot fi cu privire la relaiile dintre soi sau
dintre acetia i copii. Pe de alt parte, fiecare dintre aceste relaii pot fi per-
sonale sau patrimoniale. Legea divorului arat, de exemplu, dac fotii soi se
pot recstori, indic numele pe care îl dobândete prin divor soul care i-a
schimbat numele prin cstorie, arat cum se determin partea fiecrui so din
bunurile comune (dei în acest caz poate fi aplicat regula lex rei sitae ca i lex
fori), încredinarea copilului minor, obligaia de întreinere fa de minori etc.4
Unele aspecte privind divorul sunt reglementate de legea forului. Astfel,
determinarea competenei jurisdicionale în materia divorului i procedura de
1
În acelai sens dispune i LDIP elveian în art. 61 alin. (3), cu cerinele ca unul dintre
soi s fie cetean elveian sau ca unul dintre ei s fi locuit timp de doi ani în Elveia. În
dreptul german exist o prevedere similar, cu adugirea ca unul dintre soi s aib cetenie
german sau s o fi avut în momentul încheierii cstoriei; N. Diaconu, Legea aplicabil
cstoriei i divorului cu element strin, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2006, p. 174.
2
Art. 229 din C. civ. fr. dispune c divorul poate fi pronunat: prin consimmânt
mutual; pentru întreruperea vieii comune (mai mult de 6 ani); din culpa unuia dintre soi.
3
Tribunalul Judeean Sibiu, decizia civil nr. 1478/1984 (nepublicat).
4
I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 181; Al. Bacaci, V.Cl. Dumitrache, C.C. Hageanu,
op. cit., p. 251.
224 Partea special
judecat sunt supuse legii forului1. În acest sens, dac legea divorului strin
ar cunoate divorul în faa organului confesional, soii nu ar putea obine
divorul în ara noastr decât prin instana de judecat român cu procedura
prevzut de legea noastr. Potrivit principiilor admise, competena materiala
i cea teritorial a instanelor române în procesele de divor privind pe strini se
determin dup dispoziiile legii române2.
De asemenea, msurile provizorii i cele de urgen sunt supuse legii
forului, fie pe motivul c aparin procedurii, ori c normele care le reglemen-
teaz sunt de aplicaie imediat, fie pe motivul c se consider c au caracter
de ocrotire a interesului unuia dintre soi ori a copiilor3.
2) Anularea i nulitatea cstoriei. Cstoria putativ. De regul, legea care

reglementeaz cerinele legale pentru încheierea cstoriei se aplic i nulitii
cstoriei i efectelor acestei nuliti [art. 24 alin. (1) din LDIP]4. În consecin:
– nulitatea cstoriei pentru nerespectarea condiiilor de fond ale încheierii
ei se declar în conformitate cu legea competent a cârmui aceste condiii5;
1
Aa cum s-a subliniat în doctrin, nu trebuie s se confunde competena jurisdicional
(care presupune competena instanei române sau a celei strine) cu competena legislativ
(care presupune aplicarea legii române sau a celei strine). De aceea, în materie de divor
pentru a afla competena jurisdicional au aplicare numai normele din seciunea
„Competena jurisdicional (art. 148-157 din Legea nr. 105/1992), nu îns i cele cuprinse
în art. 20 i art. 22, acestea din urm privind aspecte de drept material; aplicarea lor este
subsecvent, adic numai dup ce s-a stabilit instana competent (a se vedea, S. Dumitrache,
Unele aspecte privind soluionarea litigiilor de drept internaional privat, cu special referire
la un caz de divor cu elemente de extraneitate, în Dreptul, nr. 1/1997, p. 13-20; pentru alte
opinii a se vedea B. Diamant (nota I) i C. Turianu (nota II) la decizia civil nr. 448/1995 a
Trib. Sibiu, în Dreptul, nr. 3/1996, p. 74-78).
2
La 1 martie 2001 a intrat în vigoare Regulamentul nr. 1347/2000 adoptat de Consiliul
Uniunii Europene i destinat s înlocuiasc Convenia numit „Bruxelles II” din 28 mai
1998; el s-a aplicat în toate statele Uniunii cu excepia Danemarcei i coninea norme
procedurale de drept internaional privat referitoare la divor i consecinele acestuia.
Regulile au avut ca scop s remedieze dificultile care existau între cuplurile din Europa
atunci când divoreaz; totodat prin ele s-a urmrit o mai bun coordonare a competenei
în materie de divor i facilitarea circulaiei hotrârii lor în aceast materie în Uniunea
European. În prezent, în vigoare este Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 privind competena,
recunoaterea i executarea hotrârilor judectoreti în materie matrimonial i în materia
rspunderii printeti i de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, aplicabil în toate
statele Uniunii cu excepia Danemarcei, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitii Europene
nr. L 338 din 2003, care poate fi consultat la adresa http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do
?year=2003&serie=L&textfield2=338&Submit=Search
3
O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept internaional privat, Ed. All Beck,
Bucureti, 1999, p. 187.
4
I. P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 178.
5
Este de menionat c jurisprudena francez subordoneaz nulitatea cerinei unei
intenii culpabile frauduloase. De aceea, art. 170 C. civ. fr. impune soilor francezi care se
– nulitatea cstoriei pentru înclcarea condiiilor de form ale încheierii ei
se declar în conformitate cu legea competent a cârmui aceste cerine. Totui,
soluia se aplic numai dac s-a încheiat cstoria în ara noastr. În cazul în
care cstoria s-a încheiat în strintate, nulitatea cstoriei pentru înclcarea
condiiilor de form, poate fi admis în România numai dac sanciunea
nulitii este prevzut i de legea român [art. 24 alin. (2)].
Legea aplicabil nulitii cstoriei reglementeaz i efectele acesteia
precum i condiiile existenei cstoriei putative i efectele ei 1 . Se poate
observa c legea aplicabil efectelor cstoriei putative poate diferi de legea
aplicabil cstoriei valabil încheiate.
Efectele cstoriei putative privesc relaiile între soi, pe de o parte, iar pe de
alt parte, relaiile dintre prini i copii. Primele sunt reglementate de legea
aplicabil cstoriei putative, iar relaiile dintre prini i copii sunt regle-
mentate de legea aplicabil filiaiei din cstorie, adic legea care cârmuiete
efectele cstoriei.
3) Legea aplicabil separaiei de corp2. Condiiile separaiei de corp sunt

supuse legii care guverneaz efectele cstoriei, respectiv, divorului (art. 23
din LDIP).
Textul de lege precizeaz c în cazul în care soii sunt îndreptii s cear
separaia de corp, condiiile acesteia sunt reglementate de art. 20 al aceleiai
legi. De asemenea, efectele separaiei de corp sunt supuse aceleiai legi. Aspec-
tele de drept procesual privitoare la separaia de corp sunt supuse legii forului.
Menionm c legea român nu cunoate separaia de corp ca instituie
juridic.3
cstoresc în strintate de a proceda la publicarea în Frana – în locurile stabilite de lege –

a cstoriei lor, tocmai pentru a asigura respectarea anumitor condiii de fond ale cstoriei
sau pentru a descoperi impedimentele. Pentru un studiu aprofundat al acestei probleme,
Y. Loussouran, P. Bourel, op. cit., p. 458-462.
1
Legea francez statueaz c anularea cstoriei trebuie s antreneze caducitatea opiunii,
acordat fiecrui so dintr-o cstorie mixt, de a primi cetenia francez sau de a renuna la
cetenia francez; în ceea ce privete cstoria putativ, art. 215 C. civ. fr. precizeaz c
anularea cstoriei nu face caduc opiunea soului care a contractat cstoria de bun
credin, iar. art. 216 specific c anularea cstoriei nu are nici un efect asupra naionalitii
copiilor care s-au nscut în timpul cstoriei (H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 195-196).
2
Separaia de corp a fost introdus în unele legislaii catolice ca substitut al divorului,
iar altele fiineaz în paralel cu acesta; C. civ. italian, pân în 1975, cunotea doar separaia
de corp, nu i divorul.
3
Subliniem c legea elveian supune separaia de corp acelorai reguli ca i divorul
(art. 59-65 LDIP elveian), iar dreptul francez, cu unele excepii pe care le vom reda mai
jos, subordoneaz efectele separaiei de corp acelorai norme ca i divorul. Aceste excepii
sunt cuprinse în art. 296-309 C. civ. fr. dintre care le vom meniona pe cele mai importante:
art. 299 – „Separaia de corp nu desface cstoria, dar pune capt obligaiei de coabitare”;
226 Partea special
§ 3. Filiaia1
Sistemul român de drept soluioneaz conflictele de legi în materie de

filiaie în art. 25 din LDIP2. Legea distinge dup cum filiaia este din cstorie
sau din afara cstoriei.
A. Filiaia copilului din cstorie
Aceast filiaie se stabilete potrivit legii care, la data când s-a nscut,
cârmuiete efectele cstoriei prinilor si [art. 25 alin. (1)], adic:
– legea naional comun a soilor;
– în absena acesteia, legea domiciliului comun;
– legea statului pe teritoriul cruia prinii au sau au avut reedina comun
sau cu care întrein cele mai strânse legturi3.
Dac înainte de naterea copilului cstoria prinilor a încetat sau a fost
desfcut, se aplic legea care la data încetrii sau desfacerii îi cârmuia efec-
tele [art. 25 alin. (2)].
Regula artat are inciden i în urmtoarele cazuri (art. 26):
– tgduirea paternitii copilului nscut din cstorie;
– dobândirea numelui de ctre copil;
– raporturilor dintre prini i copil, inclusiv obligaiei prinilor de a între-
ine copilul, de a-l educa i de a-i administra bunurile.
Legitimarea copilului. Atunci când prinii sunt în drept s procedeze la
legitimarea copilului nscut anterior, prin cstorie subsecvent, condiiile
art. 301 – „În caz de deces al unui so, cellalt so îi conserv drepturile pe care legea le
acord soului supravieuitor, (...) soii pot include în convenia lor o renunare la drepturile
succesorale”; art. 302 – „Separaia de corp antreneaz întotdeauna separarea bunurilor”;
art. 303 – „Separaia de corp las s subziste obligaia de ajutor; hotrârea care o pronun
sau o hotrâre posterioar fixeaz o pensie alimentar care se acord soului în nevoie (...)”;
art. 306 – „La cererea unuia dintre soi, hotrârea de separaie de corp este convertit de plin
drept în hotrâre de divor, atunci când separaia de corp a durat trei ani”.
1
Pentru conveniile internaionale la care România a aderat, pe larg, C. Ancu, Convenii
internaionale în domeniul proteciei copilului, în Dreptul, nr. 2/2001, p. 82-91. De ex.:
Convenia cu privire la drepturile copilului, ratificat prin Legea nr. 18/1990, republicat
(M. Of. nr. 314 din 13 iunie 2001); Convenia european asupra statutului juridic al copiilor
nscui în afara cstoriei, încheiat la Strasbourg în 1975 i ratificat de România prin
Legea nr. 101/1992 (M. Of. nr. 243 din 30 septembrie 1992).
2
Sistemul francez în aceast materie a fost profund remaniat prin legea din 3 ianuarie
1972 ale crei dispoziii au fost inserate în noile art. 31114 – 31118 ale Codului civil (Code
civil, Dalloz, 1980-1981, p. 202, 203), iar apoi prin Décr. nx. 2004-1159 din 29 octombrie
2004 (Code civil, Dalloz, Paris, 2006, art. 31119 – 31123).
3
cerute în acest scop sunt cele prevzute de legea care, potrivit art. 20, se aplic
efectelor cstoriei (art. 27 din LIDP).
În dreptul englez, statutul copilului din cstorie este supus legii domi-
ciliului tatlui din momentul naterii copilului despre al crui statut este vorba.
Legitimarea copilului este supus tot legii domiciliului tatlui1.
În dreptul francez, este statuat c filiaia este supus legii personale a mamei
de la data naterii copilului; în cazul în care mama copilului nu este cunos-
cut, se aplic legea personal a acestuia (art. 31114 C. civ. fr.). Legitimarea se
face prin cstorie, dac aceasta este permis fie de legea aplicabil efectelor
cstoriei, fie de legea personal a unuia dintre soi, fie de legea personal a
copilului (art. 31116 C. civ. fr.)2.
În legislaia german, art. 79 pct. 1 i 2 din legea dreptului privat interna-
ional (Internationales Privatrecht) stabilete c, atât calitatea de copil nscut
din cstorie, cât i raporturile acestuia cu prinii, sunt guvernate de legea
care se aplic efectelor generale ale cstoriei mamei. Dac în momentul
naterii copilului legtura conjugal dintre prini încetase, se ine seama de
legea care era aplicabil raporturilor dintre soi la data când acea cstorie a
fost desfcut.
B. Filiaia copilului din afara cstoriei3
Aceasta se stabilete potrivit legii naionale a copilului de la data naterii lui.

În cazul în care copilul, cetean strin, are i o alt cetenie strin, se aplic
legea care îi este mai favorabil [art. 28 alin. (1) din LDIP].
Articolul 28 alin. (2) stabilete domeniul de aplicare a legii menionate,
dispunând c ea se aplic îndeosebi:
– recunoaterii filiaiei i efectelor ei;
– contestrii recunoaterii filiaiei;
1
A se vedea, R.H. Graveson, Conflicts of Laws, London, 1974, p. 363-369, citat de
I. Fllipescu, op. cit., vol. II, p. 184.
2
Pentru aprofundri, Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 538-547; J.Y.Y. Chevallier,
Filiation d’état et filiation alimentaire en Droit international privé français, Paris, 1967, p. 363
i urm.
3
Legea german din 1986 prevede în art. 20 pct. 1 c stabilirea filiaiei materne are loc
dup legea naional a mamei din momentul naterii, iar art. 20 pct. 2 dispune c
„raporturile juridice dintre prini i copilul nscut în afar de cstorie sunt supuse legii
statului unde copilul îi are reedina”. Trebuie remarcat schimbarea terminologic, pe
deplin justificat, adoptat din 1986, care s-a realizat prin abandonarea expresiilor de „copil
legitim” i de „copil natural” – schimbare terminologic pe care legea din 1972 din Frana
nu a adus-o i în dreptul francez i care continu s se refere la „copil legitim” i „copil
natural” (art. 31115 C. civ. fr.) – i înlocuirea lor cu cele de „copil din cstorie” (ehelichen
Kind) i „copil din afara cstoriei” (nichtehelichen Kind); O. Cpîn, Efectele hotrârilor
judectoreti strine în România, Ed. Academiei, Bucureti, 1971, p. 64.
228 Partea special
– raporturilor dintre prini i copil, inclusiv obligaiei de a întreine copilul,
de a-l educa i de a-i administra bunurile.
Rspunderea tatlui. Articolul 29 din Legea 105/1992 instituie regula
potrivit cu care dreptul mamei de a cere tatlui copilului s rspund pentru
cheltuielile din timpul sarcinii i pentru cele prilejuite de naterea copilului este
supus legii naionale a mamei.
§ 4. Obligaia de întreinere
Fiind o consecin direct a statutului persoanei, mai precis a efectelor

cstoriei, a obligaiei printeti, legea face urmtoarea distincie (art. 34 din
LDIP):
– în raporturile dintre copii i prini se aplic legea care reglementeaz
efectele filiaiei;
– în raporturile dintre soi, legea care reglementeaz efectele cstoriei;
– în raporturile dintre fotii soi, legea care cârmuiete divorul;
– în raporturile dintre alte persoane, legea naional a creditorului. În caz de
schimbare a ceteniei, noua lege naional se aplic numai prestaiilor ulte-
rioare schimbrii.
Legea aplicabil obligaiei de întreinere determin (art. 35):
– persoana creditorului i debitorului precum i ordinea de prioritate între
mai muli debitori;
– întinderea obligaiei de întreinere;
– modul de executare a obligaiei i termenele pentru satisfacerea acesteia.
Alineatul (2) al art. 35 statueaz c pentru a determina întinderea obligaiei
de întreinere, chiar dac legea strin dispune altfel, trebuie s se in seama
de posibilitile materiale ale debitorului i de nevoile efective ale creditorului.1
§ 5. Adopia
A. Încheierea adopiei. Condiii de fond
Articolul 30 alin. (1) din LDIP, care cuprinde dispoziiile privind condiiile
de fond cerute pentru încheierea adopiei, statueaz c acestea sunt stabilite de
1
Cu privire la pensia de întreinere, a se vedea, Convenia ONU de la New York din 20
iunie 1956 la care ara noastr a aderat în 1991 prin Legea nr. 26 (M. Of. nr. 54 din 19
martie 1991), modificat prin Legea nr. 240/2006 pentru acceptarea Amendamentelor la
Statutul Conferinei de Drept Internaional Privat de la Haga, adoptate la cea de-a XX-a
Sesiune diplomatic a Conferinei de Drept Internaional Privat, la Haga în 30 iunie 2005
(M. Of. nr. 563 din 29 iunie 2006).
legea naional a adoptatorului i a celui ce urmeaz s fie adoptat. Acetia
trebuie s îndeplineasc i condiiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite
de fiecare dintre cele dou legi naionale artate.
Din lectura textului rezult c pentru condiiile de fond ale adopiei sunt
aplicabile cumulativ atât legea naional a adoptatorului, cât i cea a adop-
tatului1. Aceast soluie conflictual se aplic atât pentru condiiile unilaterale
ale adopiei (precum capacitatea cerut adoptatorului, cerina unei anumite
vârste, consimmântul la adopie), cât i pentru cele bilaterale (de exemplu,
existena unei anumite diferene de vârst între adoptat i adoptator, inexistena
unui grad de rudenie sau a relaiei de cstorie între cei doi etc.). În ceea ce
privete secundele, acestea trebuie observate chiar dac sunt prevzute numai
de legea naional a uneia dintre pri2.
În prezent, adopia internaional este reglementat în capitolul IV, art. 39-49
din Legea nr. 273/20043 privind regimul juridic al adopiei4 (acest act normativ
a abrogat O.U.G nr. 25/1997). De asemenea, ara noastr a ratificat Convenia
european în materia adopiei de copii, încheiat la Strasbourg în 1967, prin
Legea nr. 15/1993 5 , precum i Convenia asupra proteciei copiilor i
cooperrii în materia adopiei internaionale, încheiat la Haga în 1993, prin
Legea nr. 84/19946.
Potrivit art. 39 din Legea nr. 273/2004, adopia internaional a copilului
care are domiciliul în România poate fi încuviinat numai în situaia în care
adoptatorul sau unul dintre soii din familia adoptatoare care domiciliaz în
strintate este bunicul copilului pentru care a fost încuvinat deschiderea
procedurii adopiei interne.
1
Dac înainte de 1986 adopia era reglementat printr-o norm conflictual unilateral
care prevedea c adopia este reglementat de legea german, dac la data acestui act
juridic, tatl are cetenie german (art. 22 EGBGB), dup adoptarea noii legi privind
raporturile de drept internaional privat german (IPR), legea strin este pus pe picior de
egalitate cu legea german, în virtutea normelor conflictuale bilaterale, cât privete vocaia
fiecreia de a se aplica în cazuri concrete. Astfel art. 22 IPR prevede c „adopia este supus
legii statului adoptatului, la data când ea are loc”; Al. Lüderitz, Internationales Privatrecht,
Zweite Auflage, Alfred Metzner/Luchterhand, 1992, p. 179-186.
2
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 351; dec. civ. nr. 196/2002 pronunat de C.S.J., în C.J.,
nr. 11/2003, p. 68.
3
Publicat în M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004.
4
Norme speciale cu privire la adopie gsim i în Legea nr. 272/2004 privind protecia i
promovarea drepturilor copilului (M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004) cu modificri. În noua
reglementare s-a ters distincia din C. fam. dintre adopia cu efecte restrânse i adopia cu
efecte depline, instituindu-se un singur fel, cu urmtoarele trsturi: a) între copil i adop-
tator se stabilete filiaia; b) între copil i rudele adoptatorului se stabilete rudenia; c) între
copilul adoptat i prinii si fireti înceteaz filiaia.
5
6
Publicat în M. Of. nr. 298 din 21 octombre 1994.
230 Partea special
În vederea stabilirii condiiilor de fond în cazul în care adoptatul are
domiciliul în strintate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul
în România, Legea 273/2004 trimite în mod expres la art. 30-33 din Legea
nr. 105/1992 (art.42).
De asemenea, Legea nr. 273/2004 statueaz c printre actele cerute adop-
tatorilor strini pentru a putea adopta în România trebuie s existe i un raport
eliberat de autoritile strine competente din care s rezulte c persoana sau
familia în cauz are capacitatea i aptitudinea de a adopta, situaia personal,
familial, material i medical, mediul social, motivele care îi determin s
adopte un copil din România, precum i cu privire la copiii pe care ar putea
s-i primeasc spre adopie1 (art. 45).
Articolul 30 din LDIP se refer în alin. (2) la soii care adopt împreun
dispunând astfel: „condiiile de fond cerute acestora sunt cele stabilite de legea
care cârmuiete, potrivit art. 20, efectele cstoriei lor. Aceeai lege se aplic i
dac unul dintre soi adopt copilul celuilalt”.
B. Condiii de form
Aceste condiii sunt cerute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea con-

diiilor de fond i lipsa impedimentelor la adopie. Condiiile de form se refer
la actele juridice ale prilor exprimate în forma prevzut de lege i la
procedura adopiei2.
Norma conflictual care reglementeaz forma adopiei este cuprins în
art. 32 din LDIP care dispune c aceasta „este supus legii statului pe teritoriul
cruia ea se încheie”, potrivit regulii locus regit actum3.
1
Pentru un studiu aprofundat, pertinent i actualizat (Legea nr. 273/2004) al problemei
adopiei, precum i pentru conveniile internaionale privind adopia (Convenia european
în materia adopiei de copii, Strasbourg, 1967; Convenia asupra proteciei copiilor i coope-
rrii în materia adopiei internaionale, Haga, 1993): I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Adopia.
Protecia i promovarea drepturilor copilului, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005, p. 214;
Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, op. cit., p. 202; L. Tofan, M.D. Bocan, Aperçu
sur le cadre juridique de l̖ adoption internationale en Roumanie, în Revista de drept interna-
ional privat ..., p. 731-741. Cu privire la vechea reglementare: I.P. Filipescu, Adopia i
protecia copilului aflat în dificultate, Ed. All, Bucureti, 1997; V. Pvleanu, Reglementarea
adopiei internaionale prin norme interne i prin convenii internaionale, în Dreptul,
nr. 9/1998, p. 57.
2
I.P. Filipescu, op. cit., p. 25 i urm; J. Kropholler, Internationales Privatrecht, 3 Anflage,
Ed. J.C.B. Mohr, (Paul Siebeck), Tübingen, 1997, p. 369-380.
3
Decizia civil nr. 2793/2005 pronunat de I.C.C.J, comentat de .Al. Stnescu, în
C.J., nr. 12/2006, p. 18.
C. Efectele adopiei
Acestea se refer la filiaie i rudenia civil (prin adopie), drepturile i

îndatoririle printeti, numele i domiciliul adoptatului, cetenia adoptatului.
Conform art. 31 din LDIP, efectele adopiei, precum i relaiile dintre
adoptatori i adoptai, sunt cârmuite de legea naional a adoptatorului1, iar în
cazul adopiei consimite de soi este aplicabil legea prevzut de art. 20 (lege
care cârmuiete efectele cstoriei).
Adopia se încheie în interesul adoptatului. Odat încheiat, ea se poate
menine numai în msura în care corespunde acestui interes. De aceea, legea,
atât cea intern (Legea nr. 273/2004, art. 54), cât i cea de drept internaional
privat (art. 31 LDIP) reglementeaz desfacerea adopiei. Astfel, legea de drept
internaional privat statueaz c legea naional a adoptatului cârmuiete i
desfacerea adopiei, iar în cazul adopiei consimite de soi se aplic legea
prevzut de art. 20 LDIP.
D. Nulitatea adopiei
Nulitatea este o cauz de încetare a adopiei prin desfiinarea actului juridic

al adopiei. În principiu, ca i în dreptul intern comun, nulitatea adopiei poate
s fie absolut sau relativ, dar cu anumite particulariti în ceea ce privete
cauzele ori felul lor, acoperirea ori termenul în care pot fi invocate, efectele
nulitii adopiei2.
Potrivit art. 33 din LDIP nulitatea adopiei este supus, pentru condiiile de
fond, legilor prevzute de art. 30, iar pentru nerespectarea condiiilor de form,
legii prevzute de art. 32.
E. Desfacerea adopiei
Ea este cârmuit de legea efectelor adopiei. Trebuie reinut c desfacerea

adopiei are un regim conflictual diferit de nulitatea adopiei3.
1
A se vedea i R.B. Bobei, op. cit., p. 31, care observ, în mod judicios, c nu s-a
consacrat dubla aplicare a legii naionale a adoptatorului i a adoptatului în materia
efectelor adopiei, dubl aplicare care guverneaz condiiile de fond ale adopiei.
2
Pentru o tratare detaliat a nulitii adopiei în dreptul intern, Al. Bacaci,
V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, op. cit., p. 268-281.
3
I. Chelaru, G. Gheorghiu, op. cit., p. 254.
232 Partea special
Seciunea a 8-a. Motenirea
§ 1. Determinarea legii aplicabile succesiunii
Potrivit legislaiei noastre de drept internaional privat, aplicarea lex succe-

sionis presupune împrirea masei succesorale în bunuri imobile i bunuri
mobile. Astfel:
– referitor la bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, motenirea este
supus legii naionale (lex patriae) pe care persoana decedat o avea la data
morii; opereaz deci regula mobilia sequitur personam;
– în ce privete bunurile imobile i fondul de comer, motenirea este
supus legii locului unde fiecare dintre aceste bunuri este situat (art. 66 din
LDIP); este incident regula tradiional lex rei sitae1.
Legea succesoral se aplic atât succesiunii legale, cât i succesiunii testa-
mentare2.
§ 2. Domeniu de aplicare
Potrivit legislaiei noastre (art. 67) lex succesionis stabilete îndeosebi:

– momentul deschiderii succesiunii. De observat c legea nu se refer i la
locul deschiderii succesiunii, acesta din urm prezentând importan numai în
ceea ce privete competena notarial (Legea nr. 36/1995) sau jurisdicional
de drept internaional privat (art. 149 pct. 8 din LDIP)3;
– persoanele cu vocaie de a moteni (legea aplicabil devoluiunii legale i
legea aplicabil devoluiunii testamentare);
– calitii cerute pentru a moteni (capacitatea succesoral i nedemnitile
de a moteni);
1
În Germania, motenirea ab intestat este supus – fr a distinge între bunuri mobile i
imobile – legii naionale pe care de cujus o avea la data decesului (art. 25-26 din IPR);
aadar, s-a meninut concepia tradiional din EGBG (1886). Aceeai soluie o aflm în
Codul civil italian (art. 23), portughez (art. 62), grec (art. 28); în dreptul englez i SUA
succesiunea bunurilor imobile este supus legii situaiei bunurilor, iar succesiunea bunurilor
mobile legii ultimului domiciliu al defunctului.
2
Pentru unele detalii în materie, F. Boulanger, Étude comparative du Droit Intemational
privé des successions en France et en Allemagne, Paris, 1964; A. Heini, Der Grundsatz der
Nachlassenheit und das neue internationale Erbrecht der Schweiz, Berne, 1986; G. Kegel,
op. cit., § 21 Erbrecht, p. 755-791.
3
A se vedea D.A. Popescu, Regimul internaional al succesiunilor. Consideraii privind
localizarea succesiunilor internaionale ( Internationales Erbrecht), în R.R.D.P., nr. 4/2007,
p. 132.
– exercitarea posesiei asupra bunurilor rmase de la defunct (regimul sezinei);
– condiiile i efectele opiunii succesorale (adic condiiile generale ale
opiunii succesorale, inclusiv cele de fond: consimmânt, vicii de consim-
mânt, cauz). Condiiile de form ale opiunii succesorale vor fi guvernate de
legea formei actului (art. 71 i art. 72 din LDIP)1;
– întinderea obligaiei motenitorilor de a suporta pasivul (succesorii
obligaiei la pasiv succesoral, coninutul pasivului succesoral etc.);
– drepturile statului asupra succesiunilor vacante (bona vacantia). În aceast
privin se face distincie între bunurile mobile i bunurile imobile. Majoritatea
autorilor sunt de acord c statul al crui cetean a fost defunctul la data
decesului culege succesiunea mobiliar vacant, în baza unui drept de
motenire (de iure hereditatis), iar bunurile imobile se cuvin statului pe
teritoriul cruia se gsesc, în temeiul suveranitii sale (de iure imperi).
Trebuie menionat c enumerarea cuprins în art. 67 din LDIP este enun-
iativ, nu limitativ.
Devoluiunea testamentar în dreptul internaional privat român prezint
câteva particulariti. Astfel, testatorul poate supune transmiterea prin
motenire a bunurilor sale altei legi decât dreptul comun în materie (art. 66 din
LDIP), fr a avea dreptul s înlture dispoziiile ei imperative. În ipoteza în
care testatorul a ales legea aplicabil, ea se va aplica ca lex succesionis situa-
iilor enumerate în art. 67 din LDIP. Prin „dispoziii imperative” ale legii
aplicabile, se pare c legiuitorul s-a referit la ordinea public i frauda la lege
în dreptul internaional privat2.
§ 3. Condiiile de fond ale testamentului privesc
– capacitatea de a dispune prin testament. Incapacitile speciale de a

dispune vor fi cârmuite de legea personal3;
– consimmântul este supus legii aplicabile testamentului, adic legii
succesiunii, ca i viciile de consimmânt4;
1
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 206.; Pentru practica judiciar în materie, I. Nestor, O. Cpîn,
Chronique de jurisprudence roumaine, în Clunet, nr. 2/1968, p. 432-432; O. Cpîn, Loi
régissant les succession mobiliares à éléments d’extraneité, în R.R.S.J. – S.J., nr. 2/1978,
p. 391-392.
2
D.A. Popescu, Este admisibil recunoaterea în România a unui testament conjunctiv
încheiat în strintate?, în P.R., nr. 3/2004, p. 159.
3
În acest sens, a se vedea I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 198; Al. Bacaci, Gh. Comni,
Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, ed. 2, Bucureti, 2006, p. 63; D. Chiric, Drept
civil. Succesiuni i testamente, Ed. Rosetti, Bucureti, 2003, p. 145-165.
4
Ibidem.
234 Partea special
– obiectul testamentului, adic legatul, este guvernat tot de legea succeso-
ral care se refer la: condiiile de validitate ale legatului, rezerva i cotitatea
disponibil, puterile executorului testamentar etc. Lex succesionis mai regle-
menteaz: cauzele de ineficacitate a legatelor, caducitatea, revocarea judec-
toreasc i unilateral, nulitatea i interpretarea testamentului;
– cauza este cârmuit de legea succesiunii.
§ 4. Condiiile de form ale testamentului 1
În acest sens, legiuitorul român adopt o reglementare cu caracter facultativ

i alternativ, adic in favorem testamenti, i anume: întocmirea, modificarea
sau revocarea testamentului este socotit valabil dac actul respect condiiile
de form aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie
la data decesului testatorului conform oricreia dintre urmtoarele legi:
– legea naional a testatorului (lex patriae);
– legea domiciliului acestuia (lex domicili);
– legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat (locus regit
actum);
– legea situaiei imobilului care formeaz obiectul testamentului (lex rei
sitae);
– legea instanei sau a organului care îndeplinete procedura de transmitere
a bunurilor motenite (auctor regit actum)2.
S-a observat foarte exact c împreala motenirii nu este supus legii succe-
sorale, ci legii locului siturii bunurilor, iar formele procedurale ale împrelii
sunt cârmuite de lex fori; de asemenea, procedura trimiterii în posesie precum
i cea a predrii legatului3.
1
Pentru condiiile de form ale testamentului, a se vedea D. Chiric, op. cit., p. 180-186.
2
Reglementarea testamentului este identic cu reglementarea statuat prin Convenia de
la Haga privind formele de dispoziie testamentar (1981); potrivit noii reglementri germane
în materie (IPR 1986), condiiile de form ale testamentului sunt valabile dac se respect:
lex patriae, lex loci actum, lex domicilii sau a reedinei lui de cujus; în subsidiar, dac
testamentul privete un bun imobil, se aplic lex rei sitae (O. Cpîn, op. cit., în R.R.D.,
nr. 1/1989, p. 62).
3
CONFLICTELE DE JURISDICII
Seciunea 1. Competena în dreptul

internaional privat
§ 1. Generaliti
Actualmente, conflictele de jurisdicii au o tot mai mare importan. Fiecare

stat are libertatea de a stabili singur competena sa internaional, dar aceast
libertate poate fi limitat în considerarea acordurilor internaionale care astzi
sunt tot mai numeroase.
Procesul civil internaional, aa cum s-a subliniat 1 , se soluioneaz în
urmtoarea ordine:
– determinarea instanei competente a soluiona litigiul, adic competena
în dreptul internaional privat;
– determinarea legii procedurale aplicabile i
– soluionarea conflictului de legi, adic determinarea legii aplicabile
raportului juridic dedus judecii.
Competena în dreptul internaional privat se numete adesea i competen
general2. Aceasta nu se confund cu competena general din dreptul intern,
care presupune delimitarea competenei instanelor judectoreti de cea a altor
organe cu activitate jurisdicional. In concreto, într-un proces civil interna-
1
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 422; A. Fuerea, op. cit., p. 28; iar despre dreptul
internaional privat i dreptul procesual civil internaional (Internationalen Zivtiverfahren-
srechts), a se vedea, Ch. von Bar, Internationales Privatrecht, Erster Band, Allgemeine
Lehren, Verlag C.H. Beck, München, 1987, p. 283-360; pentru procedura de judecat
internaional, a se vedea G. Kegel, Internationales Privatrecht, 7. Anflage, Verlag C.H.Beck,
München, 1995, § 22. Internationales Verfahnenrecht, p. 791-843; J. Kropholler, op. cit.,
p. 512-538.
2
În ce privete competena instanelor judectoreti în dreptul intern, a se vedea I. Le,
Codul de procedur civil. Comentariu pe articole, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureti,
2007, p. 1-125; pentru dreptul francez: J. Vincent, S. Guinchard, Procédure civile, 25 edition,
Dalloz, Paris, 1999, p. 245-373; L. Cadiet, Droit judiciaire privé, Litec, Paris, 1998, p. 193-229;
pentru dreptul elveian: W.J. Habscheid, Droit judiciaire privé suisse, Georg-Librairie de
l’universite, Génève, 1981, p. 133-163.
236 Partea special
ional, primordial este de a stabili dac litigiul revine organului jurisdicional
român sau unui organ strin. Pentru aceast delimitare, competena a fost
numit de unii autori competen general, de alii competen internaional
de atribuiune, iar de LDIP competen jurisdicional internaional1. În opinia
noastr, pentru c ea delimiteaz dou jurisdicii, poate ar fi mai simplu s se
numeasc competen internaional. Operaiunea imediat urmtoare pre-
supune rezolvarea a dou chestiuni de drept intern: competena de atribuiune
i competena teritorial (numite de unii autori competen special).
În materie jurisdicional cu elemente de extraneitate, cu excepia
principiului conform cruia pârâtul trebuie s fie chemat înaintea instanelor de
la domiciliul su, nu exist regul universal admis. Consecina acestei situaii
este c privitor la un litigiu pot s se pretind competente mai multe state
(conflicte pozitive), dar i viceversa, când mai multe instane din ri diferite se
declar necompetente (conflicte negative). Pentru aceast ultim ipotez, de
regul, remediul este aa-numitul for de necesitate. Aceast stare poate s
prezinte interes pentru prile cele mai abile care vor alege instana care le
convine (forum schopping). Dar conflictelor internaionale li se pot aduga i
conflictele interlocale (interfederale, intercantonale etc.) care de fapt le preced
i care prezint i ele importana i dificultatea lor.
Determinarea instanei competente prezint importan din mai multe
puncte de vedere:
– ea are drept consecin aplicarea unui anumit sistem de drept deoarece
instana aplic propriile sale norme conflictuale. Aa fiind, soluia litigiului va fi
în funcie de instana competent dintr-o anumit ar. Dar soluia procesului
poate fi diferit chiar dac normele conflictuale ar fi identice, deoarece legile la
care ele fac trimitere pot fi diferite;
– în cazul în care normele conflictuale nu au caracter imperativ, prile pot
renuna la aplicarea dreptului strin competent i deci se va aplica legea
forului;
1
În doctrina helvetic unii autori disting între competena jurisdicional direct
(Entscheidungszustandigkeit) i competena jurisdicional indirect (Anerkenungszustan-
digkeit). Prima determin competena judectorului în momentul când el este sesizat cu o
cerere i în acest caz judectorul consult numai normele forului, fr a se preocupa de
regulile conflictuale strine. Secunda, determin competena unei instane strine care ar da
o hotrâre a crei recunoatere i executare sunt cerute în alt stat. Judectorul statului
solicitat va examina, a posteriori, dac instana strin era competent pentru a rezolva acel
litigiu. Între cele dou feluri de competen nu trebuie pus semnul egalitii pentru c ele nu
sunt identice, dei acest paralelism (Spigelbildlichkeit) faciliteaz raporturile internaionale.
De pild, la norma care stabilete competena instanei de la domiciliul pârâtului, îi cores-
punde regula indirect care permite recunoaterea i punerea în executare a hotrârilor care
provin de la un stat strin unde pârâtul era domiciliat (Fr. Knoepfler, Ph. Schwellzer, op. cit.,
p. 192).
Conflictele de jurisdicii 237
– dac nu se poate stabili coninutul legii strine, de regul, se va aplica
legea forului;
– este de principiu c instana competent va aplica legile de procedur
proprii1.
LDIP constituie dreptul comun în materia raporturilor de drept internaional
privat. El este un drept comun special2 i se întregete cu prevederile Codului
civil, Codului comercial, ale Codului de procedur civil i cu alte legi dac
acestea din urm conin reglementri cu element de extraneitate. Aa fiind, este
evident c LDIP constituie drept comun i în materia conflictelor de jurisdicii
(Cap. XII intitulat „Norme de procedur în materie de drept internaional
privat”, art. 148-181 din LDIP).
Reamintim c prin intrarea în vigoare a legii sus-menionate s-au abrogat
art. 2 C. civ., art. 375 C. proc. civ., precum i orice alte dispoziii contrare.
§ 2. Soluii posibile privind competena jurisdicional
Un tablou general asupra felurilor competenei în dreptul internaional

privat relev urmtoarele soluii posibile:
A. Forul imperativ3
Un for este imperativ atunci când instana este complet sustras liberei
dispoziii a prilor. Forurile imperative (instanele) sunt frecvente în dreptul
familiei, a actelor de stare civil i mai puin numeroase în domeniul contrac-
telor. Caracterul imperativ nu exclude totui ca norma s prezinte uneori i o
structur alternativ.
B. Forul exclusiv
Norma exclusiv înltur competena unei alte instane, neadmiând alta

decât cea pe care ea o desemneaz. Forurile exclusive sunt relativ rare. De
exemplu, competena în materie de aciuni reale imobiliare; instana aleas, în
msura în care alegerea ei este permis etc. Uneori, o instan normal compe-
1
Ibidem.
2
În acest sens, S. Zilberstein, Procesul civil internaional, Normele de procedur din
Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaional privat,
Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1994, p. 53; a se vedea, de asemenea, I. Bcanu, O. Cpîn,
S. Zilberstein, Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaional privat, în Dreptul, nr. 12/1992, p. 30 i urm.
3
Termenul „for” este utilizat în sensul de instan, aa cum este definit în Dicionarul
explicativ al limbii române, Ed. Academiei, Bucureti, 1984, p. 345.
238 Partea special
tent trebuie s renune la competena sa pe motivul c o autoritate strin se
declar exclusiv competent (de pild, în materia succesiunilor).
C. Forul alternativ
Sunt multe situaii când legislatorul admite mai multe instane care s
judece o anumit cerere. Scopul acestui procedeu este acela de a oferi recla-
mantului o procedur care s-l protejeze i s-i faciliteze executarea hotrârii.
Exemplu: în materie de divor, de filiaie etc.
D. Forul subsidiar
Acest for ne evoc situaia în care legiuitorul are preferin pentru o anumit
instan, dar prevede i altele în mod subsidiar. Dup cum s-a spus, se recurge
la acest procedeu atunci când legiuitorul înelege „s deschid larg porile
instanelor sale”1. Exemplu: în materie de acte ilicite, de aciuni mobiliare etc.
Foruri speciale
În doctrina de drept conflictual, din diverse raiuni, unele instane au o
competen special2. Astfel:
E. Forul de necesitate
Aceast competen se refer la situaia în care o persoan demn de

protecie nu poate s intenteze o aciune în faa unei instane strine. Exemplu:
cel ce a prsit ara sa pentru motive politice sau nu a obinut statutul de
refugiat etc.
Considerm c soluia adoptat de legiuitor în art. 153 LDIP consacr forul
de necesitate. În adevr, în cazul în care o jurisdicie strin se declar necom-
petent s soluioneze o aciune formulat de un cetean român, ea va putea fi
introdus la instana din România cu care procesul prezint cele mai strânse
legturi.
Tot astfel, instanele române vor fi competente de a dispune la cerere msuri
asiguratorii (sechestrul asigurator, sechestrul judiciar i poprirea asiguratoare) în
cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legtur cu
jurisdicia lor, chiar dac ele nu sunt competente s soluioneze în fond
procesul în vederea sau în cursul cruia msurile sunt necesare (art. 152).
1
2
Ibidem.
F. Forul ales (prorogarea voluntar de competen)
LDIP se refer la prorogarea voluntar (convenional). Rolul prorogrii

voluntare în dreptul internaional privat este mai mare decât în dreptul intern
datorit consecinelor pe care alegerea instanei o implic în raport cu legea
aplicabil i cu procedura.
Prin prorogare voluntar de competen în dreptul internaional privat
înelegem prelungirea sau extinderea competenei unei instane judectoreti
din ar în detrimentul alteia din strintate, sau când aceasta din urm îi
extinde competena în detrimentul unei instane din ar1. Convenia de proro-
gare de competen îmbrac dou forme: clauza de alegere a jurisdiciei
(clauza atributiv de competen) i convenia de alegere a jurisdiciei.
Potrivit LDIP, prile pot supune, prin convenia lor2, litigiul dintre ele sau
litigiile ce se vor nate din actul pe care l-au încheiat, competenei unei
anumite instane care astfel devine învestit cu competena jurisdicional,
afar numai dac:
– instana este strin, iar litigiul intr în competena exclusiv a unei
instane române;
– instana este român, iar una din pri învedereaz c o instan strin
este exclusiv competent (art. 154).
În mod tradiional, prorogarea voluntar este utilizat mai ales în domeniul
contractelor. Subliniem totodat c ea nu este admis atunci când se derog de
la competena absolut (art. 151).
Temeiul alegerii forului rezid în art. 154 LDIP, dar i în art. 23 din
Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului European3, deoarece acesta din urm,
prin aderarea României la Uniunea European (1 ianuarie 2007) a devenit
aplicabil i implicit Legea nr. 187/2003 privind competena de jurisdicie, recu-
noaterea i executarea hotrârilor judectoreti în România i-a încetat apli-
cativitatea4.
1
I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 215. Pentru un studiu detaliat, a se vedea
.Al. Stnescu, Prorogarea competenei jurisdicionale în dreptul internaional privat român,
în C.J., nr. 12/2005, p. 75 i urm.
2
Pentru condiiile conveniei de prorogare de competen, S. Zilberstein, op. cit.,
p. 38-40.
3
Regulamentul Comunitii Europene nr. 44/2001 privind competena judiciar,
recunoaterea i executarea hotrârilor în materie civil i comercial, publicat în Jurnalul
Oficial al Comunitii Europene nr. L 012 din 2001, care poate fi consultat la adresa
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2001:012:0001:01:RO:HTML.
4
A se vedea, pe larg, .Al. Stnescu, Consideraii privind alegerea forului în comerul
înternaional, în R.R.D.P., nr. 3/2007, p. 161 i urm.
240 Partea special
H. Forul sechestrului
Acest for (forum arresti) permite creditorului al crui debitor este domiciliat
în strintate, dar posed bunuri în ar, de a introduce aciune în ar, dar
numai dup ce a procedat la o msur de sechestru. Exemplu: paragraful 23
din ZPO, art. 14-15 C. civ. francez, art. 4 din Legea federal elveian privind
dreptul internaional privat etc.
I. Excepia de arbitraj
Prile unui act juridic pot s supun diferendul lor nu numai unei jurisdicii
statale, dar pot s-l încredineze i unei jurisdicii nestatale, adic unui tribunal
arbitral.
Chestiunile arbitrale sunt tratate în LDIP în Capitolul XII, seciunea a VI-a.
Legiuitorul român, la fel ca i cel elveian, este extrem de lapidar. El spune c
judectorul trebuie s-i verifice competena dac prile din proces au încheiat
o convenie arbitral pe care una din ele o invoc în instan i c acesta va
reine spre soluionare procesul dac:
– pârâtul i-a formulat aprrile în fond fr nicio rezerv (excepie)
întemeiat pe convenia arbitral;
– convenia arbitral este lovit de nulitate ori inoperant (aceast ipotez
este inserat i în Convenia de la New York -1958);
– tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vdit imputabile
pârâtului în arbitraj.
§ 3. Imunitatea de jurisdicie
Este de principiu c fiecare stat este liber s-i stabileasc „volumul”

propriei competene în litigiile internaionale. Dar, o regul nescris prevede ca
fiecare stat s-i limiteze competena atunci când un alt stat este parte într-un
litigiu; acesta este, de fapt, domeniul imunitii de jurisdicii.
O asemenea imunitate nu este totui total. Se pare c teoria imunitii
limitate sau a imunitii funcionale s-a impus în mai multe convenii inter-
naionale i în jurisprudena european1.
1
Pentru cele dou concepii care s-au confruntat în materie, a se vedea I.P. Filipescu, op.
cit., p. 432-435.
Imunitatea de jurisdicie nu exist decât în beneficiul unui stat suveran i a
reprezentanilor si1; de asemenea, în beneficiul funcionarilor internaionali.
Ea nu este legat de recunoaterea diplomatic a statului respectiv.
Conform concepiei imunitii limitate trebuie s se pun accent pe natura
actului în cauz, beneficiind de imunitate numai actele realizate iure imperi,
nu i cele iure gestiones. Menionm c actele iure imperi sunt acelea înde-
plinite de ctre stat în virtutea puterii sale de stat suveran, în timp ce actele iure
gestiones sunt acelea care au un caracter economic, în care statul compare în
persoan privat (comerciant).
Statele anglo-saxone au admis excepia extras din imunitatea de jurisdicie
prin doctrina „Act of State”.
Actualmente tendina este în sensul unei restricii a acestui privilegiu i ea a
fost instituit prin Convenia european asupra imunitii statului din 1976.
O situaie particular de competen special o are, potrivit LDIP, Judec-
toria sectorului 1 al municipiului Bucureti i Tribunalul municipiului Bucu-
reti. În adevr, potrivit legii, în cazul în care instanele române sunt compe-
tente i nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptit s soluioneze
procesul, cererea va fi îndreptat, potrivit regulilor de competen material, la
Judectoria sectorului 1 al municipiului Bucureti sau la Tribunalul munici-
piului Bucureti (art. 155)2.
§ 4. Principalele puncte de legtur în materie de compe-

ten
Circumstanele de legtur pe care legiuitorii le-au adoptat în aceast

materie, în general, variaz între un element de identificare a persoanei (fizice
sau juridice) i o situaie de fapt. Înfiate rezumativ, principalele puncte de
legtur (connectig factor, facteur de rattachement, Anknupfungsgrund, criterie
di collegamento) sunt:
Domiciliul pârâtului3. Regula este c cererea de chemare în judecat se face
la instana domiciliului pârâtului (actor sequitur forum rei). Acestei reguli i se
1
Precizm c noiunea de stat nu înglobeaz, de exemplu, landurile germane sau
cantoanele elveiene.
2
A se vedea decizia civil nr. 3295/2003 pronunat de I.C.C.J., în C.J., nr. 4/2004, p. 75.
3
Trebuie subliniat c din punct de vedere procesual domiciliul este locuina unde partea
locuiete efectiv, cu caracter de stabilitate, chiar dac în actul de identitate nu exist o
meniune în acest sens. Reedina, de alt parte, presupune o locuin vremelnic i
temporar reclamat de anumite interese personale; ea exist chiar indiferent de meniunea
vizei de reedin în actul de identitate (a se vedea, V.M. Ciobanu, Tratat teoretic i practic
de procedur civil, vol. I, Ed. Naional, Bucureti, 1996, p. 423; I. Le, Tratat de drept
procesual civil, ed. a 3-a, Ed. All Beck, Bucureti, 2005, p. 215).
242 Partea special
ataeaz reedina, fondul de comer i sediul social (art. 149 pct. 1, 2, 3, 8 etc.
LDIP). Ea are o existen strveche i se justific prin aceea c, pân când nu se
cunoate cine are dreptate, este rezonabil ca deplasarea s o fac reclamantul;
este, într-un fel, o faet civil a principiului din procesul penal in dubio pro
reo. În concepia legii noastre de drept internaional privat, persoana juridic
strin este considerat cu sediul în România i în cazul în care are pe teritoriul
rii o filial, o sucursal, o agenie sau o reprezentan [art. 149 alin. (2) LDIP].
Cetenia i naionalitatea. În spiritul LDIP, ele constituie importante puncte
de contact care pot sau nu s atrag competena instanelor române (art. 148);
uneori aceste circumstane sunt legate de domiciliul în ar sau strintate, de
locul întocmirii actelor de stare civil etc. Exemplu: art. 150 pct. 1, art. 151
pct. 1, art. 150 pct. 6 lit. a) etc.
Locul executrii contractului. LDIP statueaz c instanele române sunt
competente dac locul unde a luat natere sau trebuie executat, fie chiar în
parte, o obligaie izvorât dintr-un contract, se afl în România (art. 149 pct. 4).
Observm alternana lex loci contractus cu lex loci executionis. O regle-
mentare asemntoare: paragraful 29 din ZPO i art. 20 C. proc. civ. italian.
Locul siturii bunului este tradiional un punct de legtur în materie juris-
dicional; uneori are o existen singular, alteori alternativ (art. 149 pct. 8).
De remarcat c în procesele care au ca obiect imobile situate în ara noastr
numai instanele române sunt competente (art. 151 pct. 7).
Locul producerii unui fapt juridic din care decurg obligaii extracontractuale
sau efectele sale se produc în România. Acest punct de legtur apare de
obicei cu titlu alternativ (art. 149 pct. 5 din LDIP; paragraful 32 din ZPO;
art. 46 C. proc. civ. francez, art. 129 alin. (2) din LDIP elveian).
Domiciliul reclamantului. Acestui punct de legtur îi este rezervat, în mod
tradiional, domeniul dreptului muncii, al proteciei consumatorului, al pensiei
de întreinere (art. 149 pct. 3).
Locul notificrii unui „writ”. În sistemul common law, o aciune in
personam poate fi îndreptat împotriva oricrei persoane care triete în Anglia
(sau care este doar în trecere) i se face pentru a notifica un writ care se opune
jurisdiciei engleze1.
1
Fr. Knoepfler, P. Schweizer, op. cit., p. 196; pentru specificitatea sistemului common
law, a se vedea A.J. Bullier, La common law, 2édition, Dalloz, 2007; P. Hay, Law of the
United Status, Second Edition, C.H. Beck, Munich, 2005.
§ 5. Caracterul normelor de competen jurisdicional
Cu unele excepii, tratarea acestei probleme urmeaz linia clasic din

dreptul procesual civil intern; aa fiind, trebuie s distingem între normele de
competen absolut i normele de competen relativ.
LDIP consacr competenei absolute art. 151, acest text având un caracter
imperativ, iar competenei relative art. 149 i 150, care au un caracter dispo-
zitiv1. Rezumativ, aceast diviziune se refer la urmtoarele aspecte:
– dac nerespectarea competenei absolute poate fi invocat de orice parte
interesat (inclusiv de reclamant) i chiar de ctre instan din oficiu, neso-
cotirea competenei relative nu poate fi invocat decât de ctre pârât.
Potrivit legii, instana român sesizat cu un litigiu de drept internaional
privat este obligat s verifice din oficiu competena sa. În cazul în care
constat c nu este competent nici ea i nici o alt instan român, respinge
cererea ca nefiind de competena instanelor române.
Este firesc s fie aa deoarece instana nu-i poate declina competena în
favoarea unei instane dintr-o alt ar, neavând aceast putere (anterior LDIP
soluiile erau „Închiderea dosarului” i „respingerea aciunii”)2.
– cât vreme în cazul competenei absolute prile nu pot pe cale de con-
venie s deroge de la regulile stabilite în favoarea unei alte jurisdicii, în cazul
competenei relative se permite prilor o astfel de opiune, în favoarea instan-
elor române sau strine (trebuie îns observate i prevederile art. 154);
– în timp ce ignorarea competenei absolute poate fi invocat oricând,
inclusiv în faa instanelor de apel sau de recurs, dimpotriv, dac este vorba de
competena relativ ea trebuie ridicat de pârât pân la prima zi de înfiare.
§ 6. Determinarea competenei jurisdicionale potrivit LDIP
Sediul materiei îl aflm în textele art. 148-152 din LDIP privind regle-
mentarea raporturilor de drept internaional privat. Anterior intrrii în vigoare a
acestei legi, determinarea competenei se fcea dup normele de procedur
civil intern3.
1
S. Zilberstein, op. cit., p. 45-50.
2
Pentru o soluie avansat anterior Legii nr. 105/1992, I. Le, Observaii privind soluiile
ce se pronun de ctre instanele judectoreti în cazurile civile în unele situaii speciale, în
R.R.D., nr. 6/1981, p. 46-50.
3
De remarcat c în materia competenei internaionale, în dreptul elveian i german,
opera principiul potrivit cruia competena local implic competen intemaional, cu
unele excepii, când instanele forului sunt competente internaional, chiar dac reperele
interne se opun (W. J. Habscheid, Droit judiciaire privé suisse, Georg, Geneve, Librairie de
l’Universite, 1981, p. 161); pentru stabilirea competenei internaionale (Internationale
244 Partea special
LDIP stabilete în art. 148 regula de principiu potrivit creia instanele
judectoreti române sunt competente s soluioneze procesele dintre o parte
român i o parte strin sau numai dintre strini, persoane fizice sau juridice,
dar cu condiia îndeplinirii cerinelor prevzute în Seciunea I intitulat
„Competena jurisdicionaI”, Capitolul XII din lege.
Cuprinsul art. 148 i 149 din LDIP se refer la ipotezele în care instanele
române au o competen alternativ sau suplimentar, iar art. 150 la compe-
tena exclusiv. Astfel, în conformitate cu art. 149 instanele judectoreti
române sunt competente dac:
1. pârâtul sau unul dintre pârâi are domiciliul, reedina sau fondul de
comer în România; dac pârâtul din strintate nu are domiciliul cunoscut,
cererea se introduce la instana domiciliului sau reedinei reclamantului din
ar;
2. sediul pârâtului, persoan juridic, se afl în România; în sensul prezen-
tului articol, persoana juridic strin este socotit cu sediul în România i în
cazul în care are pe teritoriul rii o filial, o sucursal, o agenie sau o repre-
zentan;
3. reclamantul din cererea de pensie de întreinere are domiciliul în
România;
4. locul unde a luat natere sau trebuie executat, fie chiar în parte, o
obligaie izvorât dintr-un contract, se afl în România;
5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaii extra-
contractuale sau efectele sale se afl în România;
6. staia feroviar sau rutier precum i portul sau aeroportul de încrcare
sau descrcare a pasagerilor sau mrfii transportate se afl în România;
7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afl în România;
8. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri rmase de la acesta se afl în
România;
9. imobilul la care se refer cererea se afl în România.
Potrivit art. 150 din LDIP instanele române sunt, de asemenea, competente
s judece:
1. procese dintre persoane cu domiciliul în strintate referitoare la acte sau
fapte de stare civil înregistrate în România, dac cel puin una dintre pri este
cetean român1;
Zuständigkert) IPR german, a se vedea A.I. Lüderitz, op. cit., p. 97-101, iar pentru dreptul
francez, P. Mayer, op. cit., p. 183-195.
1
A se vedea: decizia civil nr. 3295/2003 pronunat de C.S.J., în P.R., nr. 6/2004, p. 39;
decizia civil nr. 448/1995 pronunat de Trib. Sibiu, în Dreptul, nr. 3/1996, p. 74, cu nota I
de B. Diamant, V. Luncean, i nota II de C. Turianu; decizia civil nr. 3295/2003 pronunat
de I.C.C.J., în C.J., nr. 4/2004, p. 75.
2. procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetean român
cu domiciliul în strintate;
3. declararea morii prezumate a unui cetean român, chiar dac el se afla
în strintate la data când a intervenit dispariia. Pân la luarea unor msuri
provizorii de ctre instana român rmân valabile msurile provizorii luate de
instana strin;
4. procese privitoare la ocrotirea în strintate a proprietii intelectuale a
unei persoane domiciliate în România, cetean român sau strin fr cetenie,
dac prin convenia prilor nu s-a stabilit o alt competen;
5. procese dintre strini, dac acetia au convenit expres astfel iar rapor-
turile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legtur cu bunuri sau
interese ale persoanelor din România;
6. procese privitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum i cele
referitoare la asistena sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea
liber ori într-un loc sau spaiu nesupus suveranitii vreunui stat, dac:
a) nava sau aeronava are naionalitate român;
b) locul de destinaie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava
a ajuns se gsete pe teritoriul României;
c) nava sau aeronava a fost sechestrat în România;
d) pârâtul are domiciliul sau reedina în România.
7. falimentul sau orice alt procedur juridic privind încetarea plilor în
cazul unei societi comerciale strine cu sediul în România;
8. orice alte procese prevzute de lege.
Din analiza textelor precitate rezult c, în msura în care nu sunt întrunite
condiiile prevzute, procesele respective vor fi de competena unor jurisdicii
strine.
Instanele române sunt exclusiv competente s judece procesele privind
dreptul internaional privat referitoare la:
„1. acte de stare civil întocmite în România i care se refer la persoane
domiciliate în România, ceteni români sau strini fr cetenie;
2. încuviinarea adopiei dac cel ce urmeaz a fi adoptat are domiciliul în
România i este cetean român sau strin fr cetenie;
3. tutela sau curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în
România, cetean român sau strin fr cetenie;
4. punerea sub interdicie a unei persoane care are domiciliul în România;
5. desfacerea, anularea sau nulitatea cstoriei, precum i alte litigii dintre
soi, cu excepia celor privind imobile aflate în strintate dac, la data cererii,
ambii soi domiciliaz în România, iar unul dintre ei este cetean român sau
strin fr cetenie1;
1
Regulamentul nr. 2201/2003 adoptat de Consiliul Uniunii Europene i intrat în vigoare
în 2003 (aplicabil tuturor statelor uniunii mai puin Danemarca) se refer la competena,
246 Partea special
6. motenirea lsat de o persoan care a avut ultimul domiciliu în
România;
7. imobile situate pe teritoriul României;
8. executarea silit a unui titlu executoriu pe teritoriul României” (art. 151).
§ 7. Litispendena i conexitatea internaional
În dreptul nostru procesual civil, din analiza textelor art. 163 i 164 din
C. proc. civ. rezult c, în timp ce litispendena presupune sesizarea mai
multor instane cu litigii identice, conexitatea presupune sesizarea aceleiai
instane sau a unor instane diferite de acelai grad, cu litigii care nu sunt
identice, dar care poart asupra unor chestiuni litigioase comune1.
recunoaterea i executarea hotrârilor judectoreti în materie matrimonial i în materia

rspunderii printeti. Art. 3 din Regulament statueaz: 1) Sunt competente s hotrasc în
problemele privind divorul, separarea de drept i anularea cstoriei instanele judectoreti
din statul membru:
a) pe teritoriul cruia se afl:
- reedina obinuit a soilor sau
- ultima reedin obinuit a soilor în condiiile în care unul dintre ei înc locuiete
acolo sau
- reedina obinuit a pârâtului sau
- în caz de cerere comun, reedina obinuit a unuia dintre soi sau
- reedina obinuit a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puin un
an imediat înaintea introducerii cererii sau
- reedina obinuit a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puin ase
luni imediat înaintea introducerii cererii i în cazul în care acesta este fie resortisant al sta-
tului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit i al Irlandei, are "domiciliul" în acel loc;
b) de cetenie a celor doi soi sau, în cazul Regatului Unit i al Irlandei, statul "domi-
ciliului" comun.
2) În sensul prezentului regulament, termenul "domiciliu" se interpreteaz în sensul
sistemelor de drept ale Regatului Unit i Irlandei.
În cazul în care nicio instan judectoreasc dintr-un stat membru nu este competent
în temeiul articolelor 3, 4 i 5, atunci competena este stabilit, în fiecare stat membru, de
legislaia respectivului stat.
Orice resortisant al unui stat membru care îi are reedina obinuit pe teritoriul unui alt
stat membru poate s invoce, ca i cetenii acestui stat, normele de competen aplicabile
în acest stat împotriva unui pârât care nu îi are reedina obinuit într-un stat membru i
care fie nu are cetenia unui stat membru fie, în cazul Regatului Unit sau al Irlandei, nu are
"domiciliul" su pe teritoriul unuia dintre aceste state membre (este competene rezidual).
Termenul "instan judectoreasc" înseamn toate autoritile din statele membre com-
petente în materiile care intr sub incidena domeniului de aplicare a prezentului
regulament.
1
I. Deleanu, Tratat de procedur civil, vol. I, Bucureti, Ed. Europa Nova, 1995, p. 495.
Litispendena i conexitatea sunt excepii dilatorii (V.M. Ciobanu, op. cit., II, p. 119).
De observat c litispendena deriv într-un fel din autoritatea de lucru
judecat. Aceasta din urm interzice reiterarea la nesfârit a unui proces deja
soluionat în mod definitiv, cci altfel aciunea civil ar fi lipsit de substana
sa. Or, dac autoritatea de lucru judecat împiedic prile de a repune în
discuie coninutul unei hotrâri, este firesc ca prile s fie obstaculate de a
exercita simultan aceeai aciune înaintea mai multor instane.
Dac în dreptul intern, datorit unicitii sistemului, excepia lucrului
judecat, litispendena i conexitatea prezint un caracter coerent, situaia este
diferit în prezena mai multor sisteme de drept; aceasta se datoreaz lipsei
unei obligaii juridice de a reglementa unitar aceste instituii. Este îns adevrat
c s-au încheiat tratate în care s-a statuat în ce condiii un stat va ine seama de
un proces în curs sau finalizat în alt stat. Exist apoi în diferite drepturi interne
reguli care traseaz gradul de permeabilitate în ce privete un proces pendente
sau încheiat în strintate.
Cele mai multe ri cunosc excepia de litispenden internaional. Ea a fost
admis – prin doctrin sau jurispruden – din secolul trecut. În Frana, abia din
anul 1974 a fost admis aceast excepie de ctre Curtea de Casaie, invo-
cându-se „dreptul comun”. În Elveia, în caz de litispenden, instana elveian
suspend procesul în curs dac este de prevzut c instana strin sesizat
prima va da, într-un termen rezonabil, o hotrâre susceptibil de recunoatere
în Elveia (art. 9 din LDIP elveian). Remarcm în aceast reglementare o
particularitate, i anume c judectorul elveian pentru a suspenda procesul
trebuie s fac dou „pronosticuri juridice”: c procesul din strintate nu va fi
de durat i c hotrârea ce se va pronuna va putea fi recunoscut. Dac
procesul din strintate ia sfârit printr-o hotrâre care poate fi recunoscut în
Elveia, instana elveian se desesizeaz [art. 9 alin. (3) LDIP elveian]1.
În general, data litispendenei se determin în raport de legea locului unde
se deruleaz fiecare proces.
În dreptul internaional privat român litispendena i conexitatea nu au
aplicare. Potrivit legii, competena instanelor române nu este înlturat prin
faptul c acelai proces sau un proces conex a fost dedus în faa unei instane
judectoreti strine (art. 156 LDIP). Aceasta a fost i soluia adoptat de
jurisprudena anterioar Legii nr. 105/19922.
1
Fr. Konepfler, Ph. Schweizer, op. cit., p. 200.
2
I. Lipovanu, Conflictul de jurisdicii în cazul izvoarelor interne ale dreptului interna-
ional privat, în J.N., nr. 1/1965, p. 41; I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 232.
248 Partea special
Seciunea a 2-a. Procedura de judecat1
§ 1. Generaliti
Lex fori are vocaie, în principiu, de a guverna aspectele procedurale ale

procesului (ordinatoria litis). Aceast regul major este reinut de majoritatea
sistemelor de drept i de unele convenii internaionale. În legislaia noastr ea
a fost consacrat pentru prima dat prin LDIP care stabilete c în procesele de
drept internaional privat instanele române aplic legea procesual român
dac nu s-a dispus altfel în mod expres (este posibil deci de a se aplica i legea
procedural strin); tot legea român stabilete dac o anumit problem este
de ordin procedural sau de drept material.
Aadar, regula este c normele de drept procesual aplicabile în procesele
civile internaionale sunt cele stabilite în ara unde se judec litigiul2 [art. 159
alin. (1)]. Altminteri, aplicarea de ctre judector a unei proceduri strine l-ar
transforma pe acest judector într-un „magistrat strin”.
Lex fori se refer la principiile care conduc procesul (principiul disponibi-
litii, principiul rolului activ al judectorului etc.) i deopotriv la regulile
privind forma actelor, incidente, dezbateri, hotrâre etc.; executarea silit se
face dup legea rii unde are loc executarea. Aceasta nu înseamn c un
proces cu elemente de extraneitate se desfoar în toate detaliile lui ca un
proces intern, ci c instana în primul rând – în afara unor excepii – nu va
consulta decât propria sa lege pentru a determina cum trebuie s se deruleze
procesul. Bineîneles c aplicabilitatea lui lex fori la ordinatoria litis este inci-
dent doar actelor de procedur care se efectueaz pe teritoriul forului, nu i
celor efectuate în strintate. Acestora din urm, prin intermediul comisiilor
rogatorii internaionale, li se aplic dou leges fori: aceea a locului unde
procesul are loc i aceea a locului unde actul trebuie efectuat.
Sunt posibile cazurile în care realizarea efectiv a dreptului material strin
s depind de legea procedural aplicabil. În acest sens, dreptul internaional
privat ofer destule exemple în care soarta procesului a atârnat de „hazardul”
alegerii instanei. Pentru a evita asemenea denaturri s-a apreciat c judec-
torul va putea fi obligat s aib în vedere anumite principii de procedur
considerate eseniale pentru lex causae.3
1
Pentru structura dreptului judiciar, a avocaturii i a notariatelor, a se vedea I. Le,
Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii i a activitii notariale, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 1977.
2
3
§ 2. Accesul la justiie i condiia strinilor în proces
De regul, dreptul la asisten juridic este guvernat de lex fori.

Convenia de la Haga privind procedura civil (1954)1 impune semnatarilor
s respecte principiul egalitii de tratament între cetenii lor i cei al celorlalte
state contractante.
Legiuitorul de la 1 octombrie 1992 a statuat c strinilor, fie ei persoane
fizice sau juridice, în condiiile legii, în faa instanelor române, li se aplic
regimul naional. De asemenea, strinii (persoane fizice) beneficiaz în procese
de scutiri sau reduceri de taxe i alte cheltuieli de procedur, precum i de
asisten juridic gratuit, în aceleai condiii ca i cetenii români, sub condi-
ia reciprocitii cu statul de cetenie sau de domiciliu al solicitanilor. Recla-
mantul de cetenie strin, sub condiia reciprocitii, nu poate fi obligat s
depun cauiune (cautio iudicatum solvi) ori vreo alt garanie, pentru motivul
c este strin sau nu are domiciliul sau sediul în România (art. 163 din LDIP).
În ipoteza în care reprezentarea sau asistarea strinului lipsit de capacitate
de exerciiu sau cu capacitate de exerciiu restrâns nu a fost asigurat potrivit
legii sale naionale, iar din aceast cauz judecarea procesului întârzie,
instana îi va putea numi în mod provizoriu un curator special (art. 164 din
LDIP); din prevederile legale enunate rezult c strinului i se aplic egalitate
de tratament cu cetenii români.
§ 3. Condiia reciprocitii
Din economia textelor art. 163 alin. (2), alin. (3) i art. 164 din LDIP rezult
c realizarea din punct de vedere procesual al tratamentului egal al strinilor
cu cel al cetenilor români este legat de condiia reciprocitii. Astfel, legisla-
torul nostru a procedat logic i echitabil deoarece ar fi fr sens ca strinul s
se bucure în faa instanelor noastre de aceleai drepturi cu justiiabilul român,
cât vreme acestuia nu i s-ar recunoate aceleai drepturi în faa instanelor din
statul de care aparine strinul.
Reciprocitatea, aa cum s-a artat, este de trei feluri i anume: reciprocitatea
legislativ (presupune identitate de legislaie între legislaia strinului i legisla-
ia celor care nu sunt ceteni); reciprocitatea diplomatic (când exist o
convenie internaional în acest sens) i reciprocitatea de fapt (când ea exist
în practic i privete drepturile de care se bucur strinii)2.
LDIP stabilete regula c aplicarea legii strine este independent de
condiia reciprocitii, afar numai dac dispoziiile ei sau din legi speciale nu
1
Ratificat prin Decretul nr. 81/1971 (B. Of. nr. 37 din 19 martie 1971).
2
S. Zilberstein, op. cit., p. 100; I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 227.
250 Partea special
prevd altfel. În cazul în care se cere condiia reciprocitii de fapt, îndeplinirea
ei este prezumat pân la proba contrar; este o prezumie iuris tantum.
Dovada reciprocitii de fapt – arat art. 6 alin. (2) din LDIP – se solicit de
ctre instan Ministerului Justiiei care stabilete situaia real prin consultare
cu Ministerul Afacerilor Externe. Constatarea existenei condiiei reciprocitii
face posibil, în cazurile determinate de lege, aplicarea legii forului.
§ 4. Raportul instanei
Aceste raporturi care se creeaz între pri i instan sau între pri pur i
simplu sunt supuse lui lex fori1. Aceast lege va guverna atât naterea cât i
stingerea acestor raporturi; la fel sesizarea instanei, fixarea cadrului litigios,
curgerea termenului pentru efectuarea unui act de procedur etc. Dimpotriv,
efectele prescripiei, punerea în întârziere, caracterul transmisibil al unor
aciuni personale vor fi cârmuite de legea fondului cauzei.
§ 5. Prile i citarea lor
În general, capacitatea de a fi parte i de a sta în judecat sunt faetele

procedurale ale capacitii civile (de folosin i de exerciiu). De aceea, în
mod obinuit, ele sunt supuse lui lex personalis, de regul legii naionale a
prii din proces2.
LDIP consacr acest principiu în art. 158 care stabilete: capacitatea proce-
sual a fiecreia dintre prile în proces este cârmuit de legea sa naional3.
Acest text trebuie pus în legtur cu art. 11 din aceeai lege i în conformitate
cu care starea, capacitatea i relaiile de familie ale persoanei fizice sunt
cârmuite de legea sa naional, dac nu se prevede altfel. Pentru persoanele
juridice trebuie avut în vedere principiul specialitii capacitii de folosin4.
Reamintim c potrivit art. 42 C. proc. civ., în ce privete capacitatea
procesual de exerciiu, se stabilete c persoanele care nu au exerciiul
1
Pentru dreptul intern, O. Ungureanu, Actele de procedur în procesul civil (la instana
de fond), ed. a III-a, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 18-23.
2
Pentru acest motiv, de exemplu, o grupare lipsit de personalitate juridic poate s fie
admis sau constrâns s stea în judecat în calitate de entitate într-o ar în care aceast
facultate nu-i era recunoscut dac era subordonat legii materiale a forului (Fr. Knoepfler,
Ph. Schweizer, op. cit., p. 208).
3
Pentru determinarea capacitii procesuale, a se vedea, S. Zilberstein, op. cit., p. 67-68;
V.M. Ciobanu, op. cit., vol. I, p. 273-279; I. Deleanu, op. cit., vol. II, p. 147-152; I.Le, op.
cit., p. 97.
4
Gh. Beleiu, op. cit., p. 377.
dreptului lor nu pot sta în judecat decât dac sunt reprezentate (când nu au
capacitate de exerciiu), asistate (când au capacitate de exerciiu restrâns) sau
autorizate (când ele efectueaz acte procedurale de dispoziie).
Reprezentarea legal este guvernat de legea personal, în schimb repre-
zentarea convenional (mandatul ad litem) este cârmuit de lex fori, ea inând
i de legislaia privind organizarea i exercitarea profesiei de avocat1. Pentru
persoanele morale reprezentate se va aplica lex personalis.
Calitatea procesual care, altfel spus, înseamn faptul de a fi titularul unei
aciuni, este intim legat de raportul juridic litigios; apare deci foarte logic ca
ea s fie examinat în conformitate cu lex causae.
Calitatea procesual (legitimatio ad causam) este cârmuit în concepia
LDIP de legea care reglementeaz fondul raportului juridic litigios2.
Lipsa calitii procesuale active conduce la respingerea aciunii ca fiind
fcut de o persoan fr calitate. Soluia este identic în cazul în care recla-
mantul a chemat în judecat o persoan care nu era parte în raportul juridic.
Excepie: artarea titularului dreptului (art. 64-66 C. proc. civ.).
Transmisiunea calitii procesuale este guvernat i ea de legea aplicabil
fondului raportului juridic litigios i nu de lex fori; transmisiunea calitii
procesuale este de dou feluri: legal i convenional.
În orice caz, calitatea procesual nu trebuie confundat cu titularitatea
pretins asupra dreptului litigios sau cu puterea de reprezentare3.
Procedura citaiei se supune regulii locus regit formam actus; ea are un
caracter hibrid, întrucât emiterea citaiei se face dup legea statului emitent, iar
înmânarea ei se efectueaz dup legea domiciliului prii citate4.
1
A se vedea Legea nr. 51/1995 privind organizarea i exercitarea profesiei de avocat,
republicat, aa cum a fost modificat i completat prin: Legea nr. 489/2002 (M. Of.
nr. 578 din 5 august 2002), O.U.G. nr. 77/2003 (M. Of. nr. 640 din 9 septembrie 2003),
Legea nr. 201/2004 (M. Of. nr. 483 din 28 mai), Legea nr. 255/2004 (M. Of. nr. 559 din 23
iunie 2004), Legea nr. 280/2004 (M. Of. nr. 574 din 29 iunie 2004), O.U.G. nr. 190/2005
(M. Of. nr. 1179 din 28 decembrie 2005) i Decizia nr. 513/2006 (M. Of. nr. 598 din 11
iulie 2006) i Statutul profesiei de avocat, publicat în M. Of. nr. 45 din 13 ianuarie 2005, aa
cum a fost modificat prin H.G. nr. 10/2007 (M. Of. nr. 511 din 31 iulie 2007).
2
O. Cpîn, B. tefnescu, op. cit., vol. I, p. 183.
3
Pe larg despre calitatea procesual, a se vedea I. Deleanu, op. cit., vol. I, p. 152-163; I.
Le, op. cit., p. 98.
4
A se vedea Regulamentul C.E. nr. 1348/2000 privind notificarea i comunicarea în statele
membre a actelor judiciare i extrajudiciare în materie civil i comercial, publicat în Jurnalul
Oficial al Comunitii Europene nr. L 160 din 2000. Regulamentul poate fi consultat la adresa
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX: 32000R1348:EN:HTML
252 Partea special
§ 6. Aciunea, interesul, cererile introductive de instan
Într-o formulare mai general, aciunea sau dreptul de a aciona în justiie

este posibilitatea acordat prin lege de a obine ca o instan s se pronune
asupra unei pretenii dedus judecii. Când o instan de judecat nu intr în
fond, aceasta se poate datora fie faptului c aciunea a fost ru exercitat (la o
instan necompetent, violarea unor reguli imperative de form etc.), fie c ea
este afectat de o excepie de procedur sau pentru c ea nu exist (de
exemplu, absena interesului).
Dac interesul se relev a fi un fel de apendice procedural al preteniei
deduse judecii, el va trebui analizat în legtur cu activitatea jurisdicional; i
se va aplica deci lex causae. Lipsa interesului se sancioneaz cu respingerea
aciunii.
Clasificarea aciunilor (personale, reale, în realizare, în constatare etc.) se
face conform categoriilor existente în legea forului.
S-a subliniat îns c aciunea în justiie sau arbitral nu poate fi integrat în
întregime (dup dreptul internaional privat) în categoria formei sau aceea a
fondului. Diferitele aspecte ale aciunii pot primi una dintre aceste calificri1;
ea are deci un caracter polimorf. Caracterizarea i clasificarea cererilor se face
dup legea forului2; de asemenea, natura lor (civile, comerciale etc.).
§ 7. Aprrile
În general, excepiile de procedur privesc legea forului deoarece ele tind s

releve iregularitatea procesului. În dreptul internaional privat sunt considerate
excepii de procedur: excepia de necompeten, excepia de arbitraj, imuni-
tatea de jurisdicie, excepiile relative la forma actelor de procedur etc.
Dimpotriv, aprrile de fond sunt cârmuite, în ceea ce privete condiiile
lor de existen, de lex causae, urmând ca lex fori s determine regimul invo-
crii lor (form, termen etc.)3. Cererii reconvenionale, care în sens larg este tot
un mijloc de aprare al pârâtului, i se aplic lex fori.
1
I P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 229.
2
C. Petic Roman, Privire comparativ asupra clasificrii aciunii civile, în A.U.L.B.,
nr. 1-2/2006, p. 33.
3
În ce privete dreptul intern, a se vedea Al. Bacaci, Excepiile de procedur în procesul
civil, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1983, p. 10-12; O. Ungureanu, Nulitile procedurale civile,
Ed. All Beck, Bucureti, 1998, p. 59-91.
§ 8. Termenele i prescripia aciunii
Termenul procedural este durata de timp, stabilit de lege sau de judector,

înuntrul creia trebuie îndeplinit ori, dimpotriv, este oprit de a face un
anumit act de procedur1 . Un termen peremptoriu ajuns „la scaden” pro-
voac neajunsuri celui care l-a lsat s expire fr s acioneze; pentru a vedea
dac actul de procedur s-a efectuat în timp util va trebui s consultm lex
processualis fori2.
Perimarea instanei (a procesului) i decderea sunt reglementate tot de lex fori3.
Dreptul subiectiv este supus lui lex causae. Prescripia dreptului la aciune
este supus legii care reglementeaz dreptul subiectiv, deci lex causae4.
§ 9. Desistarea, achiesarea, tranzacia
Admisibilitatea, modalitile i efectele dezinvestirii instanei (care nu sting

nici aciunea, nici dreptul material) sunt guvernate de lex fori. Dar pentru
renunarea la drept i pentru achiesare se admite c ele trebuie s fie guvernate,
cu privire la condiiile lor de eficacitate i efectele lor, de lex fori.
Tranzaciile judiciare combin o desistare parial cu o achiesare parial
într-o convenie care poart asupra dreptului dedus judecii; pentru acest
motiv unii autori admit o alegere a dreptului5.
Cât privete intervenia (indiferent de formele ei), admisibilitatea ei este
determinat de lex fori6.
§ 10. Msurile provizorii
Msurile provizorii, conservatoare au în general un caracter hibrid i

controversat; în adevr, ele pot fi legate de procedura propriu-zis, de execu-
tarea silit sau de fondul dreptului. Pe de o parte, ele asigur o protecie
momentan (exemplu, interdicia de a înstrina un imobil care reprezint o
1
Gr. Porumb, Codul de procedur civil comentat i adnotat, vol. I, Bucureti, Ed. tiin-
ific, 1960, p. 208 .
2
Pentru corelaia dreptului natural la aciune cu dreptul subiectiv civil i aciunea civil,
a se vedea M. Nicolae, Prescripia extinctiv, Ed. Rosetti, Bucureti, 2004, p. 81-128.
3
Pentru dreptul intern, a se vedea, I. Le, Sanciunile procedurale în materie civil,
ed. revzut i actualizat, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 141-223.
4
5
6
În ce privete terii în procesul nostru civil, a se vedea I. Le, Participarea prilor în
procesul civil, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1982, p. 108-130.
254 Partea special
garanie a creditorului) i ne evoc dreptul substanial, deci legtura cu fondul
dreptului. Pe de alt parte, aceste msuri, de regul, nu vor fi ordonate de
judector decât dup un examen atent al anselor de reuit în proces a prii
care le solicit. Acest examen prima facie i rezultatul lui pare a ne conduce la
consultarea lex causae1.
În doctrina noastr de specialitate s-a statuat c msurile de conservare sunt
supuse legii forului; aplicarea legii forului se justific în astfel de situaii prin
aceea c implic intervenia unor organe de stat2.
LDIP în aceast materie, în art. 152, statueaz c: instanele române pot
dispune, la cerere, msuri asiguratorii, în cazuri urgente, spre a ocroti drepturi,
interese sau bunuri ce au legtur cu jurisdicia lor, chiar dac ele nu sunt
competente s soluioneze în fond procesul în vederea sau în cursul cruia
msurile sunt necesare3.
§ 11. Obiectul i cauza aciunii
Dup cum este cunoscut, elementele aciunii sunt: subiectele, obiectul (res
judicium deducta) i cauza (causa petendi i causa debendi).
LDIP stabilete c: obiectul i cauza aciunii în procesele privind raporturile
de drept internaional privat sunt determinate de legea care reglementeaz
fondul raportului juridic litigios (art. 160).
Condiia ca obiectul litigiului s fie determinat, fiind de ordin procedural,
trebuie analizat în funcie de lex fori4 . Atât pentru obiectul aciunii, cât i
pentru cauza ei, sunt incidente i prevederile art. 8 din LDIP referitoare la
respectarea ordinii publice de drept internaional privat.
§ 12. Probele
Proba reprezint acel mijloc care tinde s demonstreze existena sau

inexistena unui fapt sau act juridic din care se extrag drepturi i obligaii juri-
dice5; sediul materiei îl constituie art. 161 din LDIP6.
1
Ibidem.
2
I P. Filipescu, op. cit., p. 445.
3
Cu privire la sechestrul asigurtor de nave maritime, a se vedea A. Fuduli, Convenia
internaional pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurtor de nave
maritime ( Bruxelles, 1952) i dreptul naional român, în Dreptul, nr. 5/1999, p. 27.
4
S. Zilberstein, op. cit., p. 89.
5
O. Ungureanu, op. cit., p. 258.
6
A se vedea Regulamentul C.E. nr. 1206/2001 privind cooperarea între instanele statelor
membre în domeniul obinerii de probe în materie civil i comercial, publicat în Jurnalul
O analiz a probelor în procesul internaional trebuie s rein urmtoarele
aspecte1:
– sarcina probei este cârmuit de legea fondului;
– obiectul probei este guvernat de lex causae;
– admisibilitatea mijloacelor de prob se face de regul dup legea locului
încheierii contractului i dup lex causae.
Mijloacele de prob – statueaz art. 161 din LDIP – pentru dovedirea unui
act juridic i puterea doveditoare a înscrisului care îl constat sunt cele
prevzute de legea locului încheierii actului juridic sau de legea aleas de
pri, dac ele aveau dreptul s o aleag. Proba faptelor se face potrivit legii
locului unde ele s-au produs [art. 161 alin. (2)]. Cu toate acestea, se va aplica
legea român, dac aceasta admite i alte mijloace de prob decât cele
prevzute la alin. (1) i alin. (2). Legea român este aplicabil i în cazul în care
ea îngduie proba cu martori i cu prezumii ale instanei, chiar dac aceste
mijloace de prob nu sunt admisibile potrivit legii strine [alin. (3)];
– administrarea probei este în mod obinuit supus lex fori; în LDIP art. 161
alin. (5) se spune c administrarea probelor se face potrivit legii române;
– fora probant a mijloacelor de prob este guvernat de legea care
cârmuiete admisibilitatea acelei probe. În msura în care se admit i alte
mijloace de prob, în afar de cele indicate de legea locului încheierii actului
ori legea locului faptului, legea care admite mijloacele de prob se aplic i în
privina puterii lor doveditoare2.
De alt parte, art. 161 alin. (4) din LDIP arat c puterea doveditoare a
actelor de stare civil este supus legii locului unde s-a încheiat înscrisul;
– aprecierea probelor fiind o activitate procedural desfurat de judector
va fi cârmuit de lex fori. Când judectorul este pus în faa unor prezumii
legale, acestea sunt supuse lex fori.
În domeniul probelor ca i în alte materii ale dreptului internaional privat,
regulile generale enunate sunt limitate de excepia ordinii publice (exemplu:
un martor stabilit în strintate, prin comisie rogatorie relev fapte care sunt
protejate de secretul profesional).
Condiia supralegalizrii. Actele oficiale întocmite sau legalizate de ctre
autoriti strine precum i actele întocmite sau legalizate de instanele române
Oficial al Comunitii Europene, nr. L 174 din 2001. Regulamentul poate fi consultat la
adresa http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri =CELEX :32 001R1206:EN:
HTML; A. Nuyts, Le réglement communautaire sur l ̖obtention des preuves: un instrument
exclusif?, în R.C.D.I.P., nr. 1/2007, p. 53 – 83. Pentru materia probelor în dreptul intern, a se
vedea I. Stoenescu, Z. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria general, Bucureti,
Ed. Didactic i Pedagogic, 1983, p. 335-409; V.M. Ciobanu, op. cit., vol. II, p. 143-216.
1
În acest sens, I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 233-235.
2
Ibidem.
256 Partea special
ocup un loc important în LDIP, în cadrul seciunii privind legea aplicabil în
procesele de drept internaional privat.
Când aceste acte eman de la o autoritate strin, ele pot fi folosite în faa
instanelor noastre numai dac sunt supralegalizate pe cale administrativ
ierarhic i în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României 1 . Scopul acestei proceduri este acela de a deveni credibile prin
garantarea autenticitii semnturilor i a sigiliilor2.
Supralegalizarea pe cale administrativ este supus procedurii stabilite de
statul de origine al actului, urmat de supralegalizarea efectuat fie de misiu-
nea diplomatic sau oficiul consular român din statul de origine, fie de ctre
misiunea diplomatic sau oficiul consular ale statului de origine în România i,
în continuare, în ambele situaii, de ctre Ministerul Afacerilor Externe [art. 162
alin. (2)]3.
Este permis scutirea de supralegalizare a actelor oficiale care eman de la
o autoritate strin, dac îi are temeiul în lege, într-o înelegere internaional
la care este parte i România, sau pe baz de reciprocitate.
În sfârit, supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanele
române se face, din partea autoritilor române de ctre Ministerul Justiiei i
Ministerul Afacerilor Externe, în aceast ordine. Prin aderarea României la
Convenia cu privire la suprimarea cerinei supralegalizrii actelor oficiale
strine, adoptat la Haga în 5 octombrie 1961, incidena aplicrii procedurii
supralegalizrii este mult diminuat.
§ 13. Hotrârea
Lex fori definete ceea ce trebuie s se îneleag printr-o hotrâre4, respectiv

dac hotrârea este o hotrâre propriu-zis sau interlocutorie, definitiv, irevo-
1
A se vedea art. 9 din O.G.nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenia cu privire
la suprimarea cerinei supralegalizrii actelor oficiale strine, adoptat la Haga la 5 octombrie
1961, aprobat prin Legea nr. 52/2000, modificat i completat prin Legile nr. 142/2004 i
121/2005. Potrivit art. 3 alin. (1) din Convenie, singura formalitate care poate fi cerut pentru
a atesta veracitatea semnturii, calitatea în care a acionat semnatarul actului sau, dup caz,
identitatea sigiliului sau a tampilei de pe acest act este aplicarea apostilei.
2
M. Avram, Comentariu deciziei civile nr. 352/2001 a C.S.J., în C.J., nr. 2/2002, p. 89-90.
3
C. Bâra, Apostila – condiie a actului juridic în materia dreptului internaional privat, în
A.U.L.B., nr. 1-2/2003, p. 75-79; M.Gh. Boar, Aplicarea apostilei prevzute de Convenia
încheiat la Haga la 5 octombrie 1961 referitoare la suprimarea cerinei supralegalizrii
actelor oficiale strine, în Dreptul, nr. 1/2006, p. 136-148.
4
În sensul Legii nr. 105/1992 termenul de hotrâre strin se refer la actele de juris-
dicie ale instanelor judectoreti, notariale sau oricror autoriti competente dintr-un stat
(art. 165); decizia civil nr. 3.074/2003 pronunat de I.C.C.J., în C.J., nr. 9/2004, p. 15,
rezumat i comentat de R.B. Bobei.
cabil; de asemenea, unde se situeaz limita între actul jurisdicional i actul
administrativ, între actul contencios i cel graios etc.
În statul forului, hotrârea produce efectele procedurale prevzute de legea
forului. Bunoar, lex fori reglementeaz puterea lucrului judecat, specificând
dac autoritatea lucrului judecat se refer numai la dispozitivul hotrârii sau i
la considerentele hotrârii 1 . Chestiunea privind caracterul constitutiv sau
declarativ al hotrârii se va determina îns prin prisma legii fondului2.
Aa dup cum vom vedea, aplicarea extrateritorial a efectelor unei hotrâri
variaz de la un sistem de drept la altul; sub rezerva conveniilor internaio-
nale, numai legea locului unde hotrârea este invocat este cea care o deter-
min3.
§ 14. Cile de atac
Lex fori determin regimul lor. Dar, în unele domenii exist posibilitatea
exercitrii unor ci de atac la jurisdiciile supranaionale; admisibilitatea lor
este definit pe cale convenional, de exemplu Convenia european a
drepturilor omului, 1950.
§ 15. Executarea silit
Ea este guvernat de legea locului unde se face executarea silit.
§ 16. Comisiile rogatorii internaionale în materie civil
Comisiile rogatorii constituie o modalitate de cooperare interstatal prin

care un organ de jurisdicie sau un alt organ (care se numete instana solici-
tant sau rogant) dintr-o ar confer putere altui organ (numit instan solici-
tat sau rogat) dintr-o alt ar de a îndeplini unele acte de procedur. Ele au
scopul de a se efectua în strintate anumite acte de procedur: audieri de
martori, cercetri la faa locului, expertize, obinerea unor înscrisuri, intero-
gatorii etc.; ele constituie excepii de la principiul nemijlocirii instanei.
1
H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., vol. I, p. 420.
2
3
C. Arcu, Recunoaterea în România a hotrârilor judectoreti i a deciziilor admi-
nistrative strine în materia ocrotirii minorilor, în Dreptul, nr. 9/2000, p. 52; C. Leaua, O
propunere de lege ferenda cu privire la caracterul procedurii de recunoatere în România a
hotrârilor strine pronunate în procedura necontencioas, în Dreptul, nr. 5/2003, p. 88.
258 Partea special
Administrarea comisiilor rogatorii se face dup cum între statul rogant i cel
rogat exist sau nu convenii internaionale1. În ipoteza în care ele au încheiat
o asemenea convenie, se vor aplica prevederile ei; în caz contrar, aceast
operaiune juridic va fi supus practicii fiecrui stat.
Din acest punct de vedere exist o practic constant ca statele s accepte,
de regul, îndeplinirea comisiilor rogatorii, chiar dac nu exist o convenie
internaional încheiat; aceast practic are la baz curtoazia internaional
(comitas gentium). În ara noastr instana solicitant trimite comisia rogatorie
Ministerului Justiiei, care dup ce efectueaz controlul de regularitate interna-
ional transmite cererea de comisie rogatorie direct autoritii centrale din
statul unde urmeaz a se efectua sau, în caz de urgen, misiunii diplomatice
ori consulare a României din statul respectiv, prin intermediul Ministerului
Afacerilor Externe, dac legislaia acelui stat o permite [art. 17 alin. (2) din
Legea nr. 189/2003] i viceversa în cazul transmiterii comisiei rogatorii unei
instane române2 (art. 22 din Legea nr. 189/2003).
În general condiiile de admisibilitate a comisiilor rogatorii sunt:
– cererea de asisten juridic trebuie s arate obiectul precis al probei,
numele persoanelor sau al reprezentanilor lor;
– cererea trebuie s se transmit în strintate pe cale legal;
– existena reciprocitii între cele dou state;
– cererea s nu depeasc obiectul unei comisii rogatorii;
– comisia rogatorie s nu aduc atingere ordinii publice în statul solicitat;
Violarea acestor condiii se poate solda cu refuzul de a îndeplini comisia
rogatorie solicitat.
Convenii internaionale în materie:
– Convenia de la Haga privind procedura civil (1954);
– Convenia de la Haga privind autentificarea i notificarea în strintate a
documentelor judiciare i extrajudiciare în materie civil i comercial (1965)3;
– Convenia de la Haga privind obinerea din strintate a dovezilor în
materie civil i comercial (1970)4.
1
A se vedea art. 2 i urm. din Legea nr. 189/2003 privind asistena judiciar interna-
ional în materie civil i comericial, aa cum a fost modificat i completat prin Legea
nr. 44/2007 i Ordinul Ministrului Justiiei nr. 2.888/C/2003 pentru aprobarea Metodologiei
de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2003.
2
Pentru o tratare in extenso, O. Cpîn, D. Ianculescu, Comisiile rogatorii
internaionale în materie civil, în R.R.D., nr. 6/1982, p. 38 i Idem, Efectuarea comisiilor
rogatorii în materie civil de ctre organele judiciare române, în R.R.D., nr. 7/1982, p. 15.
3
La care România a aderat prin Legea nr. 124/2003, publicat în M. Of. nr. 265 din 16
aprilie 2003.
4
La care România a aderat prin Legea nr. 175/2003, publicat în M. Of. nr. 331 din 15
mai 2003.
Seciunea a 3-a. Efectele hotrârilor strine
§ 1. Recunoaterea hotrârilor
Repercusiunile interne ale unui proces finalizat în strintate se concre-

tizeaz în efectele acelei hotrâri în statul în care hotrârea este invocat1.
LDIP definete, aa cum am artat, noiunea de hotrâre strin (art. 165)
incluzând în sfera acestei noiuni nu numai hotrârile judectoreti, ci i
hotrârile arbitrale, actele notariale precum i actele altor autoriti dintr-un alt
stat, sub condiia ca ele s aib un caracter jurisdicional2.
Sediul materiei privind efectele hotrârilor strine este în Seciunea a IV-a,
Capitolul XII din LDIP, respectiv art. 165-178; regimul juridic prescris hotrâ-
rilor strine3 se aplic i sentinelor arbitrale strine (art. 181), precum i tran-
zaciilor judiciare (art. 179)4.
Principalele efecte ale unei hotrâri judectoreti în dreptul intern sunt:
autoritatea lucrului judecat, fora executorie i puterea probant a unui act
autentic. LDIP reia aceste efecte stabilind:
– recunoaterea hotrârilor strine pentru ca ele s aib prerogativa lucrului
judecat;
– încuviinarea executrii silite i
– puterea doveditoare cu privire la situaiile de fapt pe care le constat.
Recunoaterea efectelor hotrârilor strine5 este cârmuit de dou reguli:
1
Pentru o tratare detaliat a problematicii: O. Cpîn, Efectele hotrârilor judectoreti
strine în România, Ed. Academiei, Bucureti, 1971; E. Ungureanu, Recunoaterea hot-
rârilor strine în România, Ed. Noel, lai, 1995, p. 48-66; Pentru dreptul francez, P. Mayer,
op. cit., p. 233-301; D. Gutmann, op. cit., p. 233-247.
2
S. Zilberstein, op. cit., p. 105.
3
A se vedea Regulamentul C.E. nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu
european pentru creanele necontestate, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitii Europene
nr. L 143 din 2004. Regulamentul poate fi consultat la adresa http://eur-lex.europa.eu/Lex
UriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32004R0805:EN:HTML; L. d Avout, La circulation auto-
matique des titres exécutoires imposée par le règlement 805/2004, în R.C.D.I.P., nr. 1/2006,
p. 1-48.
4
Spre deosebire, hotrârile strine în materie penal sunt reglementate de Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciar internaional în materie penal (M. Of. nr. 594
din 1 iulie 2004). În acest sens, a se vedea i V. Mirea, Recunoaterea hotrârilor penale i a
actelor judiciare strine, în Dreptul, nr. 5/2007, p. 220.
5
Regulamentul C.E. nr. 44/2001 privind competena judiciar, recunoaterea i execu-
tarea hotrârilor în materie civil i comercial, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitii
Europene nr. L 012 din 2001, care poate fi consultat la adresa http://eur-lex.europa.eu/
LexUriServ/LexUriServ.do?uri= OJ:L:2001 : 012:0001 : 01:RO:HTML
260 Partea special
– admiterea acestor efecte opereaz independent de existena unei con-
venii internaionale;
– admiterea efectelor se subordoneaz condiiei regularitii internaionale;
aceasta înseamn c instana român verific condiiile prevzute de art. 167 i
168 din LDIP 1 . Dar instana român se va limita doar la verificarea acestor
condiii, ea neputându-se substitui instanei strine pentru a modifica hotrârea
strin ori a o examina în fond (art. 169).
Legea noastr de drept internaional privat distinge dou feluri de recu-
noatere:
– o recunoatere de plin drept: a) dac hotrârile strine se refer la statutul
civil al cetenilor statului unde au fost pronunate sau b) dac ele, fiind
pronunate într-un stat ter, au fost recunoscute anterior în statul de cetenie al
fiecrei pri2 (art. 166);
– o recunoatere prin hotrâre judectoreasc dac sunt îndeplinite
cumulativ urmtoarele condiii: a) hotrârea este definitiv potrivit legii statului
unde a fost pronunat; b) instana care a pronunat-o a avut potrivit legii
competena s judece procesul (desigur, potrivit legii statului unde hotrârea a
fost pronunat); c) exist reciprocitate în ceea ce privete efectele hotrârilor
strine între România i statul instanei care a pronunat hotrârea. 3 Prin
excludere, acest fel de recunoatere este aplicabil oricror alte hotrâri strine
care nu beneficiaz de recunoaterea de drept4.
Pentru îndeplinirea primei condiii (hotrârea s fie definitiv) LDIP stabi-
lete c în ipoteza în care hotrârea a fost pronunat în lipsa prii care a pier-
dut procesul, trebuie s se constate totodat c citaia i-a fost înmânat în timp
util pentru termenul de dezbateri în fond, cât i actul de sesizare a instanei i
1
Aa cum s-a subliniat, materia efectelor hotrârilor strine are la baz urmtoarele
principii: principiul colaborrii dintre state, principiul suveranitii statelor, principiul
egalitii statelor, principiul inviolabilitii persoanei i principiul aplicrii regimului naional
cetenilor strini (S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, Drept procesual civil. Executarea silit,
vol. I, Bucureti, Ed. Lumina Lex, 1996, p. 120-121).
2
În conformitate cu Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 cu privire la competena, recu-
noaterea i executarea hotrârilor judectoreti în materie matrimonial i în materia
rspunderii printeti, hotrârile judectoreti pronunate într-un stat membru se recunosc în
celelalte state membre fr a fi necesar s se recurg la vreo procedur (art. 21 pct. 1). Iar
potrivit art. 21 pct. 2, fr a aduce atingere alin. (3), nu este necesar nicio procedur pentru
actualizarea actelor de stare civil ale unui stat membru pe baza unei hotrâri pronunate în
alt stat membru în materie de divor, separare de drept sau anulare a cstoriei care nu mai
poate fi supus nici unei ci de atac în conformitate cu dreptul respectivului stat membru;
decizia civil nr. 1135/2002 a C.S.J., în C.J., nr. 10/2003, p. 46.
3
I.P. Filipescu, op. cit., p. 450; M. Avram, Comentariu: decizia civil nr. 2785/2001 a
C.S.J., în C.J., nr. 2/2002, p. 91-92.
4
Decizia civil nr. 692/2002 pronunat de C.S.J., în P.R., nr. 1/2004, p. 43, rezumat i
comentat de F. Gârbaci.
c i s-a dat posibilitatea de a se apra i a exercita calea de atac împotriva
hotrârii [art. 167 alin. (2)].
Omisiunea citrii în modalitatea artat face ca hotrârea pronunat s nu
fie considerat definitiv i recunoaterea nu poate avea loc. Trebuie îns ca
aceast excepie s fi fost invocat de persoana în cauz. Fiind o excepie
relativ instana român nu o poate ridica din oficiu.
Dac cele trei condiii enumerate de lege nu sunt îndeplinite cumulativ,
hotrârea strin nu va avea în România autoritate de lucru judecat i, pe cale
de consecin, nu va putea fi pus în executare i nici nu va avea puterea
doveditoare a unui act autentic1.
§ 2. Refuzul recunoaterii
LDIP cunoate trei cazuri în care recunoaterea hotrârilor judectoreti

strine poate fi refuzat:
1) hotrârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmat în
strintate;
2) hotrârea încalc ordinea public de drept internaional privat român;
legea exemplific dispoziiile art. 151 privind competena exclusiv a juris-
diciei române2;
3) procesul a fost soluionat între aceleai pri printr-o hotrâre chiar
nedefinitiv a instanelor române sau se afl în curs de judecat în faa acestora
la data sesizrii instanei strine (art. 168)3.
Primul motiv de refuz al recunoaterii oblig magistratul român s cerceteze
dac hotrârea a crei recunoatere se cere nu este rezultatul activitii fraudu-
loase a uneia din pri sau rezultatul unei activiti frauduloase concertate a
ambelor pri. Rezultatul unor astfel de manopere se concretizeaz de regul în
schimbarea punctelor de legtur pentru a avea posibilitatea de a opta pentru o
anumit competen jurisdicional i, implicit, pentru a evita competena
fireasc care poate fi defavorabil. Pe bun dreptate s-a apreciat c, întrucât
1
Decizia civil nr. 196/2002 pronunat de C.S.J., în P.R., nr. 6/2003, p. 44.
2
Pentru noiunea de ordine public i fraudarea legii în dreptul internaional privat, a se
vedea S. Deleanu, op. cit., p. 176 i 269; D.A. Popescu, Itinerarii i evoluii în dreptul
internaional privat. Spre un drept internaional privat european, în R.R.D.P., nr. 1/2007,
p. 226. A se vedea i . Al. Stnescu, Comentariu asupra deciziei civile nr. 2793/2005
pronunat de I.C.C.J., în C.J., nr. 12/2006, p. 21.
3
Este, desigur, interesant de relevat c unii autori au susinut – fragil, dup prerea
noastr – c în procesul internaional competena internaional trebuie, de fapt, s fie
negat într-o msur posibil în cazurile în care statul strin nu ar recunoate hotrârea
(W. Guldener, Das internationale und interkantonale Zivilprozessrecht der Schweitz, Bern,
1951, p. 33).
262 Partea special
proba inteniei frauduloase a prilor este dificil (dei ea se poate face prin
orice mijloc de prob), ne aflm într-un domeniu nesigur1. Dac judectorul
român constat c reclamantul a creat o legtur artificial cu statul strin
anume pentru a sesiza instanele acelui stat, va refuza recunoaterea hotrârii
strine.
Din interpretarea textului supus analizei (art. 168 pct. 1) rezult c este
vorba exclusiv de fraudarea legii procedurale strine. Dar, fraudarea legii poate
viza trei aspecte, i anume: a) hotrârea invocat a fost pronunat în statul a
crei lege a fost fraudat; b) hotrârea a fost pronunat cu fraudarea legii
statului unde este invocat; c) hotrârea a fost pronunat cu fraudarea legii
unui stat strin (altul decât statul de origine)2.
Al doilea motiv de refuz al recunoaterii se refer la interdicia ca hotrârea
strin s nesocoteasc ordinea public de drept internaional privat român3.
Aa cum s-a artat, ordinea public în dreptul internaional privat nu a putut fi
înc definit 4 . Ea continu s aib un caracter schimbtor, „cameleonic”.
1
E. Ungureanu, op. cit., p. 86.
2
Ibidem; E. Ungureanu, Consideraii referitoare la sancionarea fraudrii legii proce-
durale în legtur cu recunoaterea hotrârilor strine, în Dreptul, nr. 2/1995, p. 36-42.
3
Conform Regulamentului C.E. nr. 2201/2003, o hotrâre judectoreasc pronunat în
materie de divor, de separare de drept sau de anulare a cstoriei nu se recunoate:
a) în cazul în care recunoaterea contravine în mod evident ordinii publice a statului
membru în care se solicit aceasta;
b) în cazul în care actul de sesizare a instanei sau un act echivalent nu a fost notificat
sau comunicat în timp util pârâtului care nu s-a prezentat i astfel nu i-a putut pregti
aprarea, cu excepia cazului în care se constat c pârâtul a acceptat hotrârea într-un mod
neechivoc;
c) în cazul în care aceasta este ireconciliabil cu o hotrâre pronunat într-o aciune
între aceleai pri în statul membru în care se solicit aceasta sau
d) în cazul în care aceasta este ireconciliabil cu o hotrâre pronunat anterior într-un
alt stat membru sau într-un stat ter într-o cauz între aceleai pri, din moment ce aceast
prim hotrâre îndeplinete condiiile necesare recunoaterii sale în statul membru în care se
solicit aceasta (art. 22).
În nici un caz, o hotrâre judectoreasc nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond i
de asemenea, competena instanei judectoreti din statul membru de origine nu poate fi
controlat (art. 26 i art. 24). Recunoaterea unei hotrâri judectoreti nu poate fi refuzat
pe motiv c dreptul statului membru în care se solicit aceasta nu permite divorul,
separarea de drept sau anularea cstoriei pe baza unor fapte identice (art. 25). Apoi,
instana judectoreasc dintr-un stat membru sesizat cu o cerere de recunoatere a unei
hotrâri judectoreti pronunate într-un alt stat membru poate suspenda procedura în cazul
în care aceasta face obiectul unei ci de atac ordinare (art. 27 pct. 1).
4
P. Lagarde, Recherches sur l’ordre public en droit international privé, Paris, 1959,
p. 170. În doctrin s-a subliniat c, în aplicarea ordinii publice, nu are nicio relevan
juridic faptul c legea strin sau hotrârea judiciar strin provin dintr-un stat care nu
este parte la Convenia european a drepturilor omului (D.A.Popescu, Itinerarii i evoluii în
Deoarece identificarea în concret a normelor de ordine public ale dreptului
internaional privat român poate constitui o surs de dispute, legiuitorul a
exemplificat o astfel de norm în partea a doua a textului art. 168 pct. 2:
„constituie un asemenea temei de refuz al recunoaterii înclcarea dispoziiilor
art. 151 privitoare la competena exclusiv a jurisdiciei române”. Exemplul
oferit pare a fi nefericit sau, în orice caz, inutil.1 Aceasta deoarece din moment
ce s-a statuat în art. 151 competena exclusiv a instanelor române, prin acest
text s-a asigurat fr nici un dubiu intangibilitatea acestei jurisdicii i nu mai
era nevoie de un alt text de protecie. Altfel spus, primindu-se excepia de
necompeten devine inutil excepia de ordine public2.
S-a afirmat, pe bun dreptate, c ordinea public trebuie s fie o „clauz de
rezerv” i c jurisprudena acord o importan deosebit teoriei care acre-
diteaz „efectul atenuat al ordinii publice” 3 ; adic, recurgerea la aceast
excepie s se fac numai atunci când s-au epuizat celelalte posibiliti de
motivare a refuzului recunoaterii unei hotrâri strine. Actualmente, concepia
dominant este aceea care atribuie ordinii publice rolul de supap de siguran
în jocul regulilor de conflict 4 . Pe de alt parte, nu trebuie s confundm
ordinea public din dreptul intern cu ordinea public de drept internaional
privat5.
Al treilea motiv de refuz al recunoaterii include dou situaii distincte:
– exist o hotrâre, chiar nedefinitiv, pronunat în România între aceleai
pri i în aceeai cauz, i
– o instan român a fost sesizat cu aceeai cauz, anterior sesizrii
instanei strine.
dreptul internaional privat. Spre un drept internaional privat european, în R.R.D.P.,

nr. 1/2007, p. 226).
1
În acelai sens, E. Ungureanu, op. cit., p. 99.
2
Într-o cauz privind recunoaterea unei hotrâri strine privind adopia unui cetean
român, s-a decis c rezolvarea cauzei prin admiterea excepiei competenei exclusive a
instanelor române, fr cercetarea condiiilor de admisibilitate instituite de art. 168 din
Legea nr. 105/1992 este greit ( I.C.C.J., Secia civil i de proprietate intelectual, decizia
civil nr. 2793 din 8 aprilie 2005 cu un comentariu pertinent de .Al. Stnescu, în C.J.,
nr. 12/2006, p. 18-23).
3
H. Batiffol, P. Lagarde, op. cit., p. 421.
4
Pentru detalii, O. Cpîn, Semnificaia noiunii de ordine public în procedura de
exequator, în S.C.J., nr. 3/1976, p. 227-282; E. Ungureanu, Din practica instanelor române
cu privire la recunoaterea hotrârilor strine, în S.C.J., nr. 3/1985, p. 246. S-a afirmat, pe
bun dreptate, c „ordinea public” este un concept complex, el desemnând rigorile ima-
nente unei viei în comun i c unor asemenea rigori li se impune aspiraia inerent la
libertate individual (I. Deleanu, vol. I, op. cit., p. 17).
5
R.B. Bobei, Repere doctrinare i jurisprudeniale ale instituiei calificrii în dreptul
internaional privat (partea a IV-a), în C.J., nr. 6/2004, p. 137.
264 Partea special
Prima situaie vizeaz concursul între o hotrâre strin definitiv i una
român nedefinitiv; derogând de la regul, autoritatea de lucru judecat, dei
relativ, va avea prioritate pentru instana român. Apreciem îns c judecto-
rul, de la caz la caz, va putea acorda prioritate hotrârii strine recunoscând-o,
pentru c legea îi permite acest lucru; art. 168 alin. (1) statueaz c hotrârea
strin „poate fi refuzat” i nu „va fi refuzat”.
Al doilea aspect se refer i el tot la o derogare de la efectele puterii lucrului
judecat, când autoritatea de lucru judecat a unei hotrâri strine nu este mai
puternic decât o anticipare a autoritii de lucru judecat din partea jurisdiciei
române. O asemenea soluie care se îndeprteaz de la „tiparele clasice” în
materie este totui posibil datorit relaiilor internaionale, când o instan
strin nu poate s ordone unei alte instane din alt stat, decât în msura în
care aceasta din urm o accept.
LDIP statueaz c recunoaterea nu poate fi refuzat pentru singurul motiv
c instana care a pronunat hotrârea strin a aplicat o alt lege decât cea
indicat de dreptul internaional privat român, cu excepia cazului în care
procesul privete starea civil i capacitatea unui cetean român, iar soluia
adoptat difer de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române (art. 168 alin.
final). Partea a doua a textului este o dispoziie de protecie pentru cetenii
români, când judectorul va trebui s prejudece fondul în raport cu legea
român i s compare aceast soluie cu soluia statuat în hotrârea strin.
În raport de cele artate, instanele române sunt obligate s verifice înde-
plinirea condiiilor de recunoatere i totodat cazurile în care recunoaterea ar
putea fi refuzat, statuând fie recunoaterea hotrârii strine, fie refuzul de
recunoatere a ei1.
§ 3. Procedura recunoaterii
LDIP ofer dou posibiliti procedurale de realizare a recunoaterii unor

hotrâri strine: calea principal [art. 170 alin. (1)] i calea incidental [art. 170
alin. (2)].
În prima modalitate, cererea de recunoatere se rezolv prin cererea
principal care se soluioneaz de tribunalul în circumscripia cruia îi are
domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaterea hotrârii strine. Dac
partea recunoate hotrârea strin, o hotrâre judectoreasc de recunoatere
nu mai este necesar2.
1
În ce privete recunoaterea în ara noastr a hotrârilor judectoreti strine privind
ocrotirea minorilor, a se vedea, C. Arcu, op. cit., în Dreptul, nr. 9/2000, p. 52-64.
2
I.P. Filipescu, op. cit., p. 450.
A doua modalitate presupune rezolvarea unei asemenea cereri pe cale
incident, când în instana, sesizat cu un alt proces, se ridic excepia puterii
lucrului judecat a unei hotrâri judectoreti strine.
Dac cererea se soluioneaz pe cale principal, instana se va pronuna
printr-o hotrâre, iar dac rezolvarea cererii se va face pe cale incidental, prin
încheiere interlocutorie. Cererea de recunoatere se poate rezolva i fr
citarea prilor dac din hotrârea strin reiese c pârâtul a fost de acord cu
admiterea ei.
Articolul 171 din LDIP statueaz c cererea de recunoatere a hotrârii
strine se întocmete potrivit cerinelor prevzute de legea procedural român
i va fi însoit de urmtoarele acte: a) copia hotrârii strine; b) dovada
caracterului definitiv al acesteia; c) copia dovezii de înmânare a citaiei i a
actului de sesizare comunicate prii care a fost lips în instana strin sau
orice alt act oficial care s ateste c citaia i actul de sesizare au fost cunoscute
în timp util de ctre partea împotriva creia s-a dat hotrârea; d) orice alt act de
natur s probeze în completare c hotrârea strin îndeplinete celelalte
condiii prevzute de lege pentru recunoatere.
Aceste acte – statueaz art. 171 alin. (2) – trebuie s fie însoite de traduceri
autorizate i vor fi supralegalizate dup procedura instituit prin art. 162.
Totui, nu se va cere supralegalizarea în cazul în care prile sunt de acord cu
depunerea de copii certificate pentru conformitate1.
Soluionarea cererii are un caracter contencios. Hotrârea pronunat are
caracteristicile oricrei hotrâri judectoreti, iar încheierea interlocutorie va
putea fi atacat cu apel numai odat cu fondul.2
§ 4. Executarea silit a hotrârii strine
Dup cum am artat, al doilea efect al unei hotrâri judectoreti strine se

refer la fora ei executorie. Aceasta nu se dobândete automat, prin simpla
înfiare a hotrârii strine în faa organului local de executare, ci se obine
prin procedura exequaturului.
LDIP stabilete c hotrârile strine care nu sunt aduse la îndeplinire de
bunvoie de ctre cei obligai a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul
României pe baza încuviinrii date la cererea persoanei interesate de ctre
1
Textul trebuie coroborat i cu prevederile din O.G. nr. 66/1999, aprobat prin Legea
nr. 52/2000 privind aderarea României la Convenia cu privire la suprimarea cerinei
supralegalizrii actelor oficiale strine, adoptat la Haga la 5 octombrie 1961.
2
Pentru un caz de nemotivare a hotrârii de recunoatere i încuviinare a executrii
silite, a se vedea, C.S.J., Secia civil, decizia nr. 1974 din 6 iunie 2000, cu un comentariu
de Tr. C. Briciu, în P.R., nr. 2/2001, Partea a II-a, p. 134-138.
266 Partea special
tribunalul în circumscripia cruia urmeaz s se efectueze executarea [art. 173
alin. (1)].
Exequaturul este procedura judiciar în cadrul creia, în urma controlului
exercitat asupra hotrârii judectoreti strine de instanele statului pe teritoriul
cruia se cere executarea, hotrârea judectoreasc strin este declarat
executorie1. Competent s soluioneze o asemenea cerere – aa cum rezult
din textul reprodus – este tribunalul în circumscripia cruia urmeaz a se
efectua executarea [a se vedea, art. 2 lit. i) C. proc. civ.].
Condiiile cerute pentru obinerea exequatorului, în concepia legii noastre,
sunt condiiile de regularitate internaional pentru recunoaterea hotrârii
strine (art. 167), adic: a) instana care a dat hotrârea s fi fost competent; b)
hotrârea s fie definitiv potrivit legii statului unde a fost pronunat; c) s
existe reciprocitate de executare a hotrârilor între România i statul instanei
care a pronunat hotrârea.
Deosebit de aceste condiii, soluionarea cererii de încuviinare a executrii
silite implic în mod obligatoriu luarea în seam i a motivelor de refuz a
cererii de recunoatere, adic: a) hotrârea s nu fie rezultatul unei fraude
comise în procedura urmat în strintate; b) hotrârea s nu încalce ordinea
public de drept internaional privat român; c) procesul s nu fi fost soluionat
între aceleai pri printr-o hotrâre, chiar nedefinitiv, de instanele române
sau s se afle în curs de judecare în faa acestora la data sesizrii instanelor
strine.
La aceste dou categorii de condiii (valabile i pentru recunoatere) pentru
obinerea exequatorului, legea cere în mod imperativ înc dou:
– hotrârea este executorie potrivit legii instanei care a pronunat-o;
– dreptul de a cere executarea silit nu este prescris potrivit legii române
[art. 174 alin. (1)]. Termenul general de prescripie a executrii silite – potrivit
art. 6 din Decretul nr. 167/1958 – este de 3 ani. El nu se va aplica dac legea
statului de origine are stabilit un termen mai scurt; acesta din urm prevaleaz2.
A priori vor fi excluse din analiz hotrârile care nu pot fi puse în executare
pe teritoriul român:
– a) cele prin care s-au luat msuri asiguratorii i
– b) cele date cu executare provizorie [art. 173 alin.(2)].
Procedura exequaturului este o procedur contencioas. Cererea de exe-
quator se face de ctre partea interesat [art. 173 alin. (1)]. La cerere se va ataa
în afara actelor cerute pentru recunoaterea judiciar (art. 171), dovada
caracterului executoriu al hotrârii, dovad eliberat de instana strin care a
statuat. Pârâtul dintr-o asemenea cerere trebuie s-i limiteze aprrile numai la
1
Ibidem.
2
O. Cpîn, L’autorisation de l’exécution des jugements patrimoniaux rendus sur le
territorie d’un autre État, în R.R.S.J., nr. 1/1965, p. 96; I.P. Filipescu, op. cit., vol. I, p. 244.
sfera exequatorului; în adevr, el nu va putea s invoce, nici chiar aluziv, o
excepie care ar putea pune în discuie fondul dreptului deja soluionat i intrat
în puterea lucrului judecat1.
Instana român încuviineaz executarea printr-o hotrâre care este supus
cilor de atac (apelul se judec la Curtea de Apel, iar recursul la Înalta Curte de
Casaie i Justiie; termenul este de 15 zile etc.).
Dup ce hotrârea rmâne definitiv sau irevocabil, se emite titlul executor
în condiiile Codului de procedur civil menionându-se în titlu i hotrârea
de încuviinare (art. 177). Odat învestit hotrârea strin are prerogativa
puterii executorii pe teritoriul României; executarea se va face dup legea
român (art. 372-580 C. proc. civ.).
Atunci când hotrârea strin conine soluii asupra mai multor capete de
cerere care sunt disociabile, încuviinarea poate fi acordat separat [art. 177
alin. (2)]. Ar fi vorba, deci, de un exequator parial2.
Dac este necesar ca executarea s se fac în mai multe locuri, situate în
circumscripii de tribunal diferite, s-a apreciat c reclamantul are un drept de
opiune în virtutea art. 12 C. proc. civ.3
§ 5. Puterea doveditoare a hotrârii strine
Este cel de-al treilea efect al hotrârii strine. LDIP asimileaz, sub aspect
probator, hotrârea strin cu înscrisul autentic, la fel ca i în dreptul nostru
procesual intern. Astfel, o hotrâre strin pronunat de ctre o instan
competent are for probant în faa instanelor române cu privire la situaiile
de fapt pe care le constat (art. 178).
Dac judectorul strin face constatri personale i acestea sunt consemnate
în cuprinsul hotrârii, acestea vor avea fora probant pe care o recunoate
legea statului de origine. Aa, de exemplu, dac ele fac dovada pân la înscrie-
rea în fals, tot astfel vor fi privite i de judectorul român, pân la stabilirea
falsului în statul de origine. În ceea ce privete celelalte constatri derivate din
probele administrate în strintate, acestea ar avea credin numai în cazul în
care nu au fost contrazise de alte mijloace de prob4.
1
În acest sens, S. Zilberstein, op. cit., p. 128-129.
2
3
S. Zilberstein, V. Ciobanu, op. cit., vol. I, p. 130.
4
Ibidem, p. 134.
268 Partea special
§ 6. Tranzaciile judiciare
Potrivit LDIP: „Tranzaciile judiciare încheiate în strintate produc în

România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicat, în condiiile
art. 173 alin. (1) i art. 174-178” (art. 179). Aadar, regimul juridic al tran-
zaciilor judiciare (încuviinare, punere în executare, for probant) este
similar hotrârilor strine.
ARBITRAJUL INTERNAIONAL
§ 1. Generaliti
Arbitrajul poate fi definit ca o modalitate de rezolvare a conflictelor prin

instituirea unei justiii private potrivit cu care, în temeiul unei convenii, litigiile
pot fi sustrase jurisdiciilor de drept comun, pentru a fi soluionate de anumite
persoane învestite cu misiunea de a judeca. În dreptul internaional privat
acordul poate s se nasc din voina prilor sau dintr-o convenie interna-
ional.
Originea arbitrajului se gsete în carenele justiiei statale, considerându-se
c misiunea judectorului public poate fi luat de un simplu particular sau de o
instituie permanent arbitral care inspir prilor litigante încrederea nece-
sar; simplu spus, printr-o convenie a prilor numit compromis se constituie
un arbitraj.
Caracterele arbitrajului internaional de drept privat sunt urmtoarele:
– internaionalitatea. Potrivit LDIP un litigiu arbitral care se desfoar în
România este considerat internaional dac s-a nscut dintr-un raport de drept
privat cu elemente de extraneitate (art. 369 C. proc. civ). Aadar, în concepia
LDIP caracterul internaional al arbitrajului rezult din caracterul internaional
al litigiilor. S-a exprimat îns i opinia potrivit creia caracterul internaional al
arbitrajului nu poate fi caracterizat prin obiectul arbitrajului i anume litigiul
arbitral1. Este de observat c alte legislaii, de pild cea elveian, au stabilit c
este internaional un arbitraj în care cel puin una din pri nu are nici sediul,
nici domiciliul i nici reedina în Elveia în momentul încheierii conveniei de
arbitraj [art. 176 din LDIP alin. (1)]. Noul drept francez de arbitraj internaional
(Decretul nr. 81-500 din 12 mai 1981) a ales un criteriu de internaionalitate
material, punându-se accentul pe interesele comerului internaional;
– arbitralitatea. Nu orice litigiu poate fi adus înaintea instanei arbitrale de
exemplu, un divor, o stabilire de paternitate etc. De regul sunt sustrase
arbitrajului litigiile care se refer la starea i capacitatea persoanei. În schimb,
litigiile patrimoniale, în general, se bucur de arbitralitate. Legislaia noastr
1
T.R. Popescu, C. Bîrsan, Dreptul comerului internaional, vol. IV, Universitatea din
Bucureti, 1983, p. 6 i opinia contrar, la care ne raliem, în M. N. Costin, S. Deleanu, op.
cit., vol. 1, p. 166.
270 Partea special
consacr acest principiu dispunând c prile pot s soluioneze pe calea
arbitrajului un litigiu patrimonial dintre ele, afar de acelea care privesc drep-
turi asupra crora legea nu permite a se face tranzacii (art. 340 C. proc. civ.)1.
Aadar, arbitralitatea înseamn puterea de a statua a arbitrilor cu privire la
un anumit litigiu: ea contureaz domeniul arbitrajului.
Recurgerea la arbitraj are fundamente practice multiple. În general el este
considerat rapid, economic i discret chiar dac aceste trsturi nu se întâlnesc
întotdeauna. El permite, de regul, un comportament procedural suplu (limbaj,
termene, discutarea problemelor etc.) inclusiv în statuarea dreptului aplicabil i
gsirea unor soluii echitabile; aceast flexibilitate exist chiar dac nu arareori
prile manifest un formalism exagerat. Înflorirea arbitrajului pe plan interna-
ional a fost adus de litigiile comerciale deoarece 80% din contractele comer-
ciale stipuleaz clauza compromisorie.
În sfârit, arbitrajul internaional poate fi mai neutru deoarece se detaeaz
mai mult de consideraii naionale decât instanele etatizate.
Dar, ca inconveniente, arbitrajul nu rspunde unui acces liber i egal la
justiie deoarece el nu este admis în toate materiile i nu este gratuit2. Oricum,
evoluia contemporan tinde la o apropiere între justiia arbitral i justiia
statal.
§ 2. Izvoare
Principalele surse ale arbitrajului internaional privat sunt aceleai ca i în

alte domenii adic: legile, tratatele internaionale, jurisprudena i doctrina.
Pentru arbitrajul nostru de drept internaional privat i deopotriv (dac nu
chiar în primul rând) pentru arbitrajul comercial internaional, urmtoarele acte
normative sunt incidente:
– Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna-
ional privat;
– Cartea a IV-a din Codul de procedur civil, cu modificrile ulterioare;
– Decretul-Lege nr. 139/19903 privind camerele de comer i industrie din
România;
– Regulamentul i Normele de procedur ale Curii de Arbitraj Comercial
Internaional din Bucureti (CAB.).
1
Tot astfel, legislaia german în materie stabilete condiia ca prile s aib dreptul s
tranzacioneze cu privire la obiectul litigiului (art. 1025-1048 din ZPO, Legea nr. 25/1986
privind dreptul internaional privat etc.).
2
Proceduriti prestigioi au afirmat c arbitrajul nu realizeaz cele trei chei ale
procedurii civile; libertatea fundamental, acces liber i egal la justiie i acces echitabil
(J. Vincent, S. Guinchard, Procédure civile, 23 édition, Dalloz, Paris, 1994, p. 959).
3
Publicat în M. Of nr. 65 din 12 mai 1990.
Arbitrajul internaional 271
Dintre conveniile internaionale cu aplicabilitate în materie menionm:
– Convenia european asupra arbitrajului comercial internaional (Geneva,
1961); ara noastr este parte din 19631;
– Convenia pentru recunoaterea i executarea sentinelor arbitrale strine
(New York, 1958); România este parte din 19612;
– Convenia pentru reglementarea diferendelor relative la investiii între
state i persoane ale altor state (Washington, 1965);
– Convenia asupra accesului internaional la justiie (Haga, 1980);
– Convenia referitoare la obinerea din strintate a dovezilor în materie
civil i comercial (Haga, 1970) etc.
Un izvor esenial pentru practic îl constituie jurisprudena arbitral care
îns nu face obiectul publicaiilor oficiale în acelai fel ca i culegerile jurispru-
deniale ale hotrârilor judectoreti. Aceasta pentru c jurisprudena arbitral
are un caracter de confidenialitate, prile arbitrajului putând s se opun
difuzrii sentinelor. Cu toate acestea, exist importante periodice care ne
furnizeaz preioase informaii asupra „vieii arbitrale”, de exemplu: „Yearbook
of Commercial Arbitration” publicat la Denver, „Revue de l’Arbitrage”, revist
trimestrial aprut la Paris, „Revue de droit international et de droit comparé”,
„Jurisprudena comercial arbitral”3 etc.
§ 3. Clasificare
Arbitrajul poate fi de drept internaional privat, arbitraj comercial interna-

ional i arbitraj intern. Primele dou sunt arbitraje internaionale pentru c
conin cel puin un element de extraneitate i este considerat de drept intern
acela care rezult dintr-un raport juridic fr element de extraneitate4.
Arbitrajul de drept internaional privat. Aa cum am mai artat, potrivit art.
180 din LDIP, în cazul în care prile în proces au încheiat o convenie
arbitral sub forma compromisului sau clauzei compromisorii pe care una din
ele o invoc în faa instanei de judecat, aceasta îi verific competena i va
reine spre soluionare procesul dac:
a) pârâtul i-a formulat aprrile în fond fr nicio rezerv întemeiat pe
convenia arbitral;
1
România a ratificat Convenia de la Geneva prin Decretul nr. 281/1963, publicat în
B. Of. nr. 12/1963.
2
România a aderat la Convenia de la New York prin Decretul nr. 186/1961, publicat în
B. Of. nr. 19/1961.
3
Editat de Camera de Comer i Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial
Internaional, 1953-2000, Bucureti, 2002, ediie realizat de E. Osipenco i M. Cozmanciuc.
4
I.P. Filipescu, op. cit., vol. II, p, 249; R.B. Bobei, Arbitrajul de drept internaional privat,
în R.D.I.P.D.P.C., 2006, p. 491-552.
272 Partea special
b) convenia arbitral este lovit de nulitate ori este inoperant;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vdit imputabile
pârâtului în arbitraj. Instana de judecat va soluiona procesul prin hotrâre. În
cazul în care instana de judecat nu este competent, litigiul se va soluiona
prin arbitraj.
Arbitrajul comercial internaional se clasific în funcie de competena
material în:
– arbitraj cu competen general în materie de comer internaional cum ar
fi Curtea de Arbitraj de pe lâng Camera de Comer Internaional de la Paris,
Curtea de Arbitraj de la Londra, Curtea permanent de arbitraj de pe lâng
Comisia german pentru probleme de arbitraj etc.;
– arbitraj cu competen special în domeniul comerului internaional cum
sunt: Tribunalul de Arbitraj al Bursei de bumbac din Bremen, London Corn
Trade etc.1
În funcie de structura organizatoric deosebim:
– arbitrajul ad-hoc (ocazional) care funcioneaz numai în vederea
soluionrii unui anumit litigiu; el este organizat numai la iniiativa prilor2;
– arbitrajul instituionalizat care are caracter permanent i este organizat de
regul pe lâng o camer de comer naional sau internaional sau în cadrul
unor organizaii profesionale. Menionm c unele instituii permanente de
arbitraj au regulamente proprii de procedur; bunoar, Regulamentul de
arbitraj al Comisiei Naiunilor Unite pentru dreptul comercial, UNICTRAL3.
Dup abilitile conferite arbitrilor distingem:
– arbitraj de drept strict (de iure) în care arbitrii hotrsc potrivit normelor
de drept incidente în cazul dat; acesta este arbitrajul de drept comun. Aa fiind,
ori de câte ori prile nu fac referire la felul arbitrajului, acesta va fi arbitrajul
ad-hoc4.
– arbitraj de echitate (ex aequo et bono) care se realizeaz dup principiile
de echitate i nu dup normele de drept materiale sau procedurale.
În literatura de specialitate s-au fcut i alte clasificri5.
1
C. Bîrsan, D.Al. Sitaru, Dreptul comerului internaional, vol. I, Universitatea din Bucu-
reti, 1988, p. 185; R.Gh. Geamnu, Dreptul comerului internaional, Partea I, Partea
general, Ed. “Alma Mater”, Sibiu, 2002; V. Babiuc, O. Cpîn, Situaia actual a arbitra-
jului internaional în România, în R.D.C., nr. 6/1993; V. Ro, Arbitrajul comercial
internaional, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureti, 2000.
2
I. Bcanu, Renaterea arbitrajului ad-hoc, în Dreptul, nr. 9/1991, p. 17-23.
3
Pentru detalii, O. Cpîn, Aplicarea în România a legii – model i a regulamentului
de arbitraj al UNICTRAL, în R.D.C., nr. 7-8/1996, p. 6 -14; R.Gh. Geamnu, Incoterms
2000. Importana modalitii de transport (IV), în A.U.L.B., nr. 1-2/2005, p. 9-16.
4
M.N. Costin, S. Deleanu, op. cit., vol. I, p. 151.
5
Pe larg, C. Bîrsan, D.Al. Sitaru, op. i loc. cit.
§ 4. Natura juridic a arbitrajului
În aceast materie domnete o controvers pasionat care opune teza

jurisdicional tezei contractuale. Exist îns i o concepie eclectic potrivit
creia unele componente ale arbitrajului se caracterizeaz prin caracterul
contractual, iar altele prin caracterul jurisdicional.
Polemica a ridicat întrebarea: arbitrajul este o jurisdicie sau o succesiune
de acte contractuale? În funcie de teza îmbriat unii autori vd în arbitraj o
form particular de jurisdicie, în timp ce alii îl consider doar un ansamblu
de acte contractuale de drept privat. Pe un alt plan, aceste concepii diferite
trdeaz opoziia autoritii publice împotriva autonomiei de voin. În adevr,
dac statul are privilegiul de a face dreptate în virtutea suveranitii sale, se
afirm pe de o parte, arbitrajul nu ar fi altceva decât o extindere a funciei
publice; iar dac prile sunt libere s-i rezolve litigiul dup cum îneleg ele,
se susine pe de alt parte, arbitrajul nu poate fi decât rezultatul voinei lor1.
Dac este adevrat c procedura arbitral este fondat pe voina prilor
deoarece are la baz o convenie, tot atât de adevrat pare a fi faptul c arbitrul
înlocuiete judectorul în rolul su cel mai important (jurisdictio) i c el
exercit astfel una din funciile statului2; în alte cuvinte arbitrul îndeplinete
una din sarcinile puterii judectoreti.
Pentru aceste considerente ni se pare mai realist concepia mixt care
acrediteaz ideea c arbitrajul are o natur dubl: contractual i jurisdicio-
nal. Totui, dac am cuantifica intensitatea celor dou componente am fi
tentai s afirmm c ponderea este deinut de caracterul jurisdicional. În
sprijinul acestei opinii pledeaz i faptul c sentina arbitral nu este un
contract ci o quasi hotrâre. Apoi, convenia de arbitraj care limiteaz compe-
tena jurisdiciilor statale este o convenie judiciar care creeaz un raport
procedural; ea este îns o convenie judiciar sui generis care prezint trs-
turile caracteristice dreptului material3.
1
W.J. Habscheid, Droit judiciare privé suisse, Georg-Librairie de I’Université, Genève,
1981, p. 547-548; O. Cpîn, B. tefnescu, op. cit., p. 209-210; M.N. Costin, S. Deleanu,
op. cit., vol. I, p. 169-173.
2
M. de Salvia, Arbitrajul privat în lumina Conveniei Europene a Drepturilor Omului, în
P.R., nr. 4/2002, p. 224 (traducere din limba francez de B. Dumitrache).
3
Acest aspect esenial a fost evideniat în doctrina juridic (M.N. Costin, S. Deleanu, op.
cit., vol. I, p. 172), subliniindu-se c nu contractul în general produce efecte de ordin
procedural, ci numai convenia de arbitraj are o atare vocaie (în sens contrar, C. Bîrsan,
D.Al. Sitaru, op. cit., p. 192).
274 Partea special
§ 5. Convenia de arbitraj
Aceast convenie se înfieaz sub dou forme: clauza compromisorie i

compromisul1.
Clauza compromisorie este clauza care cuprins într-un contract reprezint
acordul prilor de a supune eventualele litigii izvorâte din acel contract
arbitrajului. Ea poate fi stipulat i într-un înscris separat întocmit concomitent
sau ulterior contractului principal; în orice caz anterior ivirii litigiului. Aceast
clauz se refer la un litigiu eventual, nedeterminat i care poate nu va avea
loc niciodat; ea s-a nscut în lumea afacerilor i const în a se prevedea
într-un contract, în avans, o clauz (numit compromisorie) potrivit creia
litigiile ce se vor nate vor fi rezolvate pe cale arbitral. Validitatea acestei
clauze a ridicat serioase dispute în jurisprudena i doctrina francez2.
Compromisul 3 este o convenie prin care prile stabilesc ca litigiul existent
între ele s nu fie supus jurisdiciei ordinare ci arbitrajului. Dup cum s-a
subliniat, compromisul de arbitraj în cazul în care prile unui contract convin
soluionarea unui litigiu deja nscut pe calea arbitrajului4.
Legislaiile moderne încorporeaz clauza compromisorie (referitoare la un
litigiu viitor, eventual) i compromisul (încheiat în vederea rezolvrii unor neîn-
elegeri deja nscute) în noiunea comun de „convenie de arbitraj”5.
1
Pentru convenia arbitral, a se vedea M. Tbârc, Codul de procedur civil. Comen-
tat i adnotat cu legislaie, jurispruden i doctrin, Ed. Rosetti, Bucureti, 2003, p. 408-413.
2
Magistraii au susinut c ea nu este licit decât în msura în care ea era autorizat de
lege; ea se opunea art. 1006 din vechiul C. proc. civ. francez (1807) care impunea s se
prescrie obiectul contestaiei. În replic, doctrina a rspuns c aceast clauz nu ar fi decât
o promisiune de contract prin care fiecare din pri s-ar angaja la o obligaie de a face, adic
a încheia un compromis i c exigenele legale (actualmente art. 2059-2060 C. civ. francez)
cerute pentru contract nu ar putea fi transpuse promisiunii. Controversa s-a rezolvat abia
prin legea din 5 iulie 1972 care, în noul art. 2061 C. civ., statueaz: Clauza compromisorie
este nul i dac nu se dispune altfel prin lege (J. Vincent, S. Guinchard, op. cit., p. 965).
3
S-a subliniat c în sens strict juridic, când vorbim de „compromis” desemnm con-
venia de arbitraj iar „compromisul” limbajului curent ne evoc tranzacia (W.J. Habscheid,
op. cit., p. 549).
4
D.Al. Sitaru, Dreptul comerului internaional. Tratat. Partea general, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 2004, p. 566; T. Prescure, R. Crian, Curs de arbitraj comercial, Ed. Rosetti,
Bucureti, 2005, p. 39 i urm.
5
Definiia dat de paragraful 1029 din ZPO prin Legea privind noile reguli ale procedurii
arbitrale germane conveniei de arbitraj, pare a fi mai cuprinztoare: ea este o convenie a
prilor prin care acestea hotrsc s supun instanei arbitrale toate sau numai un litigiu ivit
între ele cu privire la un raport contractual determinat sau la un raport necontractual
(nichtvertragliche Art), existente sau care vor aprea în viitor (C. Baumbach, W. Lauterbach,
J. Albers, P. Hartmann, Zivilprozessordnug, 56. Auflage, Verlag C. H. Beck, München, 1998,
p. 2730); Cu privire la convenia arbitral maritim, a se vedea G. Mihai, Specificul con-
veniei arbitrale în arbitrajul maritim internaional, în C.J., nr. 6/2006, p. 77.
Convenia de arbitraj reprezint un act de dispoziie privind obiectul
litigiului; ea rmurete jurisdicia statal i reprezint primul act al procedurii
arbitrale1. Aa cum am artat în dezvoltrile anterioare, ea este o convenie
judiciar care produce efecte materiale (obligaia pentru pri de a supune un
anumit litigiu arbitrajului, de a stabili formarea instanei arbitrale i de a
accepta caracterul imperativ al sentinei) precum i procedurale (în primul rând
excepia de necompeten care se ridic înaintea judectorului public etc.).
Rezumând, clauza compromisorie i compromisul produc, în primul plan,
urmtoarele efecte:
– înltur competena instanelor ordinare i plaseaz soluionarea litigiului
instanei arbitrale (cel puin pân la pronunarea sentinei arbitrale). În virtutea
acestui fapt arbitrii desemnai trebuie în prealabil s se pronune asupra
propriei competene, operaiune care poart i denumirea de Kompetenz-
Kompetenz;
– oblig prile s respecte sentina care va fi pronunat de organul arbitral.
Jurisprudena internaional arbitral i statal este de acord s nu admit ca un
stat sau o persoan moral de drept public (parte într-o convenie de arbitraj) s
se „refugieze” în spatele unei incapaciti „de compromitere” sau de imunitate
jurisdicional edictate chiar de propriul lor drept.
Potrivit C. proc. civ., convenia arbitral se încheie în scris, sub sanciunea
nulitii. Dac convenia arbitral s-a perfectat în ar, ea trebuie s îmbrace
forma scris (art. 343 C. proc. civ.)2.
Contractul principal i clauza compromisorie sau compromisul sunt
independente, au o existen de sine stttoare. De aici rezult urmtoarele
consecine:
– nulitatea contractului principal nu antreneaz automat i nulitatea clauzei
compromisorii (principiu numit autonomia clauzei compromisorii);
– legea aplicabil conveniei de arbitraj poate s difere de cea aplicabil
contractului principal (de regul ele sunt identice);
– invocarea ordinii publice împotriva unor clauze din contractul principal
nu influeneaz asupra conveniei de arbitraj.
Aa cum s-a remarcat 3 aceast autonomie nu trebuie s fie absolutizat,
prile prin voina lor putând solidariza aceste contracte, aa încât cauzele de
nulitate s le fie comune1.
1
În ce privete forma conveniei de arbitraj, a se vedea S. Deleanu, Convenia de arbitraj
prin referire în arbitrajul internaional, în P.R., Supliment – „In onorem Ion Deleanu” –
Culegere de studii, Ed. Rosetti, Bucureti, 2004, p. 167 – 172; J. Goicovici, Forma scris a
conveniei de arbitraj, în Dreptul, nr. 12/2005, p. 81 i urm.
2
Sentina arbitral nr. 57/1999 pronunat de Curtea de Arbitraj Comercial a României,
publicat în Jurisprudena comercial arbitral 1953-2000, op. cit., p. 3.
3
276 Partea special
§ 6. Legea aplicabil conveniei de arbitraj
O dat în plus, i în aceast materie autonomia prilor este prioritar. În

lipsa unei alegeri fcute de pri, arbitrul este chemat, în opinia noastr, s sta-
tueze conform regulilor de drept cu care litigiul prezint cele mai strânse leg-
turi; ar fi vorba de ilustrarea i în materie de arbitraj a principiului proximitii
care domin dreptul nostru internaional privat. Desigur, în lips de lex volun-
tatis un loc prioritar îl poate avea legea locului unde a fost pronunat sentina2.
De altfel, prile pot s încredineze arbitrului rolul de amiables compo-
siteurs, ba chiar s-l autorizeze s statueze în echitate, ceea ce evident îi con-
fer acestuia puteri mult mai întinse3. Reinem îns c i arbitrajul încredinat
unor mediatori amiabili se integreaz dreptului, întrucât el nu poate avea loc
decât dac legea care reglementeaz arbitrajul permite în acest sens.
§ 7. Organizare i procedur
Potrivit Conveniei de la New York (1958) constituirea organului de arbitraj

se face în conformitate cu convenia prilor sau, în lips de convenie, trebuie
s se respecte legea rii unde a avut loc arbitrajul. Dup Convenia european
de arbitraj comercial internaional prile sunt libere s prevad: fie c litigiile
lor vor fi supuse unei instituii permanente de arbitraj, fie c aceste litigii vor fi
supuse unei proceduri arbitrale ad-hoc.
Legea aplicabil litigiului arbitral presupune: legea procesual i legea
aplicabil fondului litigiului.
Legea procesual aplicabil – potrivit Conveniei de la New York este legea
stabilit prin convenia prilor, iar în absena acesteia, legea rii unde a avut
loc arbitrajul. De alt parte, Convenia de la Geneva stabilete c legea proce-
sual va fi: a) dac litigiul va fi supus unei instituii permanente de arbitraj,
1
Doctrina elveian i german admit i caducitatea conveniei arbitrale pentru urm-
toarele cauze: decesul unei pri sau a unui arbitru, expirarea unui termen fr ca sentina s
fi fost dat, dac aceste cauze au fost prevzute de pri; ipoteza prii srcite care nu mai
este în stare s plteasc cheltuielile procedurii arbitrale, dac ea este de bun credin
(W.J. Habscheid, op. cit., p. 557). De altfel i Convenia de la Geneva vorbete in terminis
de inexistena, nulitatea sau caducitatea conveniei de arbitraj (art. V, 1).
2
T.R. Popescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 10; Convenia de la New York [art. 5 lit. a)] i Con-
venia de la Geneva [art. 6 lit. b)] statueaz în acelai sens; S. Deleanu, Exist o lege a
forului în arbitrajul internaional?, în Dreptul, nr. 5/1999, p. 33.
3
În procedura arbitral german, dac prile prevd în mod expres, hotrârea poate fi
pronunat în conformitate cu principiile generale ale dreptului dar dreptul german nu
recunoate lex mercatoria ca sistem de drept independent (V. Ptulea, Activitatea de arbitraj
în dreptul german, în Dreptul, nr. 9-12/1990, p. 182).
procedura se va desfura în conformitate cu regulamentul acelei instituii; b)
dac litigiul este supus arbitrajului ad-hoc regulile de procedur vor fi cele
stabilite de pri.
Legea aplicabil fondului litigiului va fi în principiu legea stabilit de pri.
Ele au posibilitatea s determine dac litigiul se va soluiona în temeiul legii
sau potrivit echitii. Convenia de la Geneva stabilete c prile pot determina
legea aplicabil fondului cauzei, iar în lips arbitri vor aplica legea indicat de
norma conflictual pe care ei o vor considera potrivit în spe; vor avea în
vedere i stipulaiile contractuale i uzanele comerciale1.
Partea care înelege s ridice o excepie întemeiat pe incompetena arbi-
trului, când este vorba de excepii întemeiate pe inexistena, nulitatea sau
caducitatea conveniei de arbitraj, trebuie s le invoce cel mai târziu în
momentul prezentrii aprrilor sale de fond. Dac arbitrul consider c
întârzierea invocrii excepiei este întemeiat, excepia devine admisibil (art.
V, pct. 1 din Convenia de la Geneva) etc.
§ 8. Sentina arbitral strin
Sentina este echivalentul arbitral al unei hotrâri jurisdicionale; are

aceleai efecte i reprezint hotrârea pe care instana arbitral o d asupra
litigiului cu care a fost învestit2.
Potrivit legislaiei noastre, prin sentin arbitral strin se înelege o
hotrâre dat pe teritoriul unui stat strin sau care nu este considerat ca
hotrâre naional în România (art. 370 C. proc. civ.). Se pare c aceast
definiie legal a împrumutat ceva din definiia sentinei arbitrale strine
cuprins în Convenia de la New York din 10 iunie 1958 care eticheteaz ca
atare o sentin arbitral dac:
– este dat pe teritoriu unui stat, altul decât cel unde se cere recunoaterea
i executarea, sau
– s nu fie considerat sentin naional în statul în care se cere recu-
noaterea i executarea.
De alt parte, Convenia european asupra arbitrajului comercial interna-
ional (Geneva, 1961) ia în considerare numai sentinele pronunate în litigiile
dintre pri care la momentul încheierii conveniei de arbitraj aveau sediul sau
reedina în state contractante diferite.
1
2
Paragraful 1040 din procedura german (ZPO) statueaz: sentina arbitral are pentru
pri efectele puterii lucrului judecat a unei hotrâri judectoreti (H. Tomas, H. Putzo, ZPO,
20 Auflage, Verlag C. H. Beck, Munchen, 1997, p. 1490).
278 Partea special
S-a subliniat, cu legitim temei, c în concepia Codului nostru de procedur
civil localizarea în strintate a pronunrii hotrârii arbitrale constituie doar
criteriul principal, c alturi de acest criteriu pot fi utilizate i altele în raport de
care o sentin arbitral nu ar putea fi considerat ca naional; se pune,
aadar, un accent deosebit pe locul unde a fost pronunat sentina1.
La aceste aseriuni ne permitem a aduga c urmtorul criteriu decisiv
trebuie s fie procedura arbitral aplicat deoarece sentina este epilogul
acestei proceduri. Altfel spus, sentina arbitral va fi considerat strin atunci
când procedura din care ea rezult s-a derulat dup un drept strin.
În general o sentin arbitral 2 trebuie s cuprind: organul de la care
eman (arbitraj ocazional sau permanent), prile cu menionarea domiciliului,
reedinei sau sediului lor (Convenia de la Geneva prevede c prile trebuie
s aib reedina lor obinuit sau sediul în state contractante diferite), obiectul
litigiului (Convenia de la New York, stabilete c obiectul diferendului arbitral
îl pot constitui raporturile contractuale i necontractuale) i soluia, respectiv
dispozitivul hotrârii3.
§ 9. Recunoaterea i încuviinarea executrii sentinei arbi-

trale strine4
Procedura de exequatur este supus legislaiei statului unde are loc

urmrirea silit (Convenia de la New York, art. 3).
Recunoaterea i executarea sentinei arbitrale va putea fi refuzat potrivit
Conveniei de la New York, în urmtoarele cazuri:
– dac prile erau lovite de incapacitate;
– dac diferendul nu era susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului;
– dac instana arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conform cu
convenia prilor sau, în lipsa acesteia, nu a fost conform cu legea rii în
care a avut loc arbitrajul;
1
T.R. Popescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 190; M.N. Costin, S. Deleanu, op. cit., vol. I, p. 221.
2
Pentru o prezentare a caracteristicilor hotrârii arbitrale în arbitrajul maritim, a se vedea
G. Mihai, Particularitile hotrârii arbitrale în arbitrajul maritim internaional, în R.D.C.,
nr. 9/2006, p. 120.
3
A se vedea i Regulile de procedur arbitral ale Curii de Arbitraj Comercial Interna-
ional Bucureti; a se vedea, pe larg, condiiile cerute pentru executarea sentinei arbitrale
strine, V.M. Ciobanu, Executarea sentinelor arbitrale strine în România, în P.R., Supliment
„In onorem Ion Deleanu” – Culegere de studii, Ed. Rosetti, Bucureti, 2004, p. 154-166.
4
În Elveia recunoaterea i executarea sentinelor arbitrale strine nu se desfoar dup
dispoziiile Concordatului asupra arbitrajului, ci dup regulile cantonale de drept comun
(W. J. Habscheid, op. cit., p. 573); O. Cpîn, Circulaia transnaional a sentinelor arbi-
trale, în R.D.C., nr. 12/1997, 1/1998, 2/1998 i 3/1998.
– dac sentina se refer la un diferend nemenionat în compromis sau care
nu intr în prevederile compromisului sau ale clauzei compromisorii;
– dac partea împotriva creia se invoc sentina nu a fost informat în mod
cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj;
– dac recunoaterea i executarea sentinei ar fi contrare ordinii publice a
trii unde ea este solicitat1.
Dac Convenia de la New York nu limiteaz cauzele care pot s conduc
la anularea sentinei arbitrale, Convenia de la Geneva enumer limitativ aceste
cauze i le reduce la: a) nevaliditatea conveniei de arbitraj; b) nerespectarea
dreptului la aprare; c) depirea prevederilor conveniei de arbitraj; d) consti-
tuirea nevalabil a tribunalului ori nerespectarea procedurii de arbitraj stabilit
prin convenia prilor, ori în lips de convenie, prin dispoziiile art. IV.
Dei Convenia de la New York nu prevede condiia reciprocitii, Decretul
nr. 186/1961 statueaz condiia reciprocitii în cadrul aplicrii Conveniei de
la New York2.
În legislaia noastr se prevede c sentinele arbitrale care nu se execut
voluntar pot fi aduse la îndeplinire pe teritoriul României prin procedura de
exequatur. Verificarea condiiilor de regularitate internaional a sentinei
arbitrale strine se face în baza Legii nr. 105/1992, dar avându-se în vedere i
Convenia de la New York (1958).
1
Pentru detalii, inclusiv jurispruden elveian, francez i belgian, a se vedea
V. Babiuc, Ordinea public de drept internaional privat în practica arbitral, în R.R.D.P.,
nr. 1/2007, p. 53-73; de asemenea, pentru conceptul de ordine public internaional
(ordinea public european i ordinea public de drept internaional privat), a se vedea
D.A. Popescu, op. cit., p. 239 – 243.
2
Pentru dezvoltri, a se vedea V.M. Ciobanu, op. cit., p. 155; Fl. Mgureanu, Conside-
raii privind efectele extrateritoriale ale hotrârilor arbitrale, în R.D.C., nr. 10/2004, p. 61.
DECLARAIA UNIVERSAL A
DREPTURILOR OMULUI
PREAMBUL
Considerând c recunoaterea demnitii inerente tuturor membrilor familiei

umane i a drepturilor lor egale i inalienabile constituie fundamentul libertii,
dreptii i a drepturilor lor egale i inalienabile constituie fundamentul liber-
tii, dreptii i pcii în lume,
Considerând c ignorarea i dispreuirea drepturilor omului au condus la
acte de barbarie care revolt contiina omenirii i c furirea unei lumi în care
fiinele umane vor beneficia de libertatea cuvântului i a convingerilor, elibe-
rate de teroare i de mizerie, a fost proclamat drept cea mai înalt aspiraie a
omului,
Considerând c este esenial ca drepturile omului s fie protejate de un
sistem de drept pentru ca omul s nu fie constrâns, ca mijloc suprem, la revolt
împotriva tiraniei i a asupririi,
Considerând c este esenial s fie încurajat dezvoltarea relaiilor prie-
teneti între naiuni,
Considerând c în Cart popoarele Naiunilor Unite au proclamat din nou
credina lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea i în valoarea
persoanei umane, în egalitatea în drepturi a brbailor i femeilor i c s-au
hotrât s favorizeze progresul social i s instaureze condiii mai bune de via
în cadrul unei liberti mai mari,
Considerând c statele membre s-au angajat s promoveze, în cooperare cu
Organizaia Naiunilor Unite, respectul universal i efectiv al drepturilor omului
i al libertilor fundamentale,
Considerând c o concepie comun despre aceste drepturi i liberti este
de cea mai mare importan pentru realizarea deplin a acestui angajament,
Adunarea General,
Proclam prezenta Declaraie universal a drepturilor omului ca ideal
comun ctre care trebuie s tind popoarele i toate naiunile pentru ca toate
persoanele i toate organele societii, având în vedere permanent aceast
Declaraie, s se strduiasc, prin învtur i educaie, s dezvolte respectul
pentru aceste drepturi i liberti i s asigure, prin msuri progresive de ordin
Declaraia universal a drepturilor omului 281
naional i internaional, recunoaterea i aplicarea lor universal i efectiv
atât în cadrul statelor membre însei cât i în teritoriile aflate sub jurisdicia lor.
Art. 1. Toate fiinele umane se nasc libere i egale în demnitate i în

drepturi. Ele sunt înzestrate cu raiune i contiin i trebuie s se comporte
unele fa de celelalte în spiritul fraternitii.
Art. 2. (1) Fiecare se poate prevala de toate drepturile i de toate libertile

proclamate în prezenta Declaraie, fr nicio deosebire, în special de ras, de
culoare, de sex, de limb, de religie, de opinie politic sau de orice alt opinie,
de origine naional sau social, de avere, de natere sau decurgând din orice
alt situaie.
(2) Pe lâng aceasta, nu se va face nicio deosebire bazat pe statutul politic,
juridic sau internaional al rii sau al teritoriului de care aparine o persoan,
fie aceast ar sau teritoriu independente, sub tutel, neautonome sau supuse
unei limitri oarecare a suveranitii.
Art. 3. Orice fiin uman are dreptul la via, la libertate i la securitatea sa.
Art. 4. Nimeni nu va fi inut în sclavie, nici în sevitudine; sclavia i traficul

cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.
Art. 5. Nimeni nu va fi supus la tortur, nici la pedepse sau tratamente

crude, inumane sau degradante.
Art. 6. Fiecare are dreptul s i se recunoasc personalitatea sa juridic

oriunde s-ar afla.
Art. 7. Toi oamenii sunt egali în faa legii i au dreptul fr deosebire la o
protecie egal a legii. Toi oamenii au dreptul la o protecie egal împotriva
oricrei discriminri care ar înclca prezenta Declaraie i împotriva oricrei
provocri la o astfel de discriminare.
Art. 8. Orice persoan are dreptul s se adreseze în mod efectiv instanelor

judiciare competente împotriva actelor care violeaz drepturile fundamentale
ce îi sunt recunoscute prin constituie sau prin lege.
Art. 9. Nimeni nu poate fi arestat, deinut sau exilat în mod arbitrar.
Art. 10. Orice persoan are dreptul, în deplin egalitate, s fie ascultat în
mod echitabil i public de un tribunal independent i imparial, care va hotrî
282 Manual de drept internaional privat
fie asupra drepturilor i obligaiilor sale, fie asupra temeiniciei oricrei acuzaii
în materie penal îndreptat împotriva ei.
Art. 11. (1) Orice persoan acuzat de un delict este prezumat nevinovat
pân când vinovia sa va fi dovedit în mod legal în cursul unui proces public
în cadrul cruia i s-au asigurat toate garaniile necesare aprrii sale.
(2) Nimeni nu va fi condamnat pentru aciuni sau omisiuni care, în
momentul în care au fost comise, nu constituiau un act delictuos potrivit drep-
tului naional sau internaional. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeaps
mai aspr decât aceea care era aplicabil în momentul în care a fost comis
actul delictuos.
Art. 12. Nimeni nu va fi obiectivul unor imixtiuni arbitrare în viaa sa parti-

cular, în familia sa, în domiciliul su ori în coresponden, nici al unor
atingeri ale onoarei sau reputaiei sale. Orice persoan are dreptul la protecia
legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.
Art. 13. (1) Orice persoan are dreptul s circule liber i s-i aleag
reedina în interiorul unui stat.
(2) Orice persoan are dreptul s prseasc orice ar, inclusiv ara sa, i de
a reveni în ara sa.
Art. 14. (1) În cazul persecuiei, orice persoan are dreptul s caute azil i
s beneficieze de azil în alte ri.
(2) Acest drept nu poate fi invocat în cazul unor urmriri penale bazate pe
comiterea unei crime de drept comun sau pe aciuni contrare scopurilor i
principiilor Naiunilor Unite.
Art. 15. (1) Orice individ are dreptul la o cetenie.

(2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetenia sa, nici de dreptul
de a-i schimba cetenia.
Art. 16. (1) Cu începere de la vârsta nubil, brbatul i femeia fr nicio
restricie în privina rasei, ceteniei sau religiei, au dreptul s se cstoreasc i
s întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea cstoriei, în de-
cursul cstoriei i la desfacerea ei.
(2) Cstoria nu poate fi încheiat decât cu consimmântul liber i deplin al
viitorilor soi.
(3) Familia este elementul natural i fundamental al societii i are dreptul
la ocrotire din partea societii i a statului.
Art. 17. (1) Orice persoan are dreptul la proprietate, atât singur cât i în
asociere cu alii.
(2) Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Art. 18. Orice persoan are dreptul la libertatea gândirii, a contiinei i a

religiei; acest drept implic libertatea de a-i schimba religia sau convingerile,
precum i libertatea de a-i manifesta religia sau convingerile sale, individual
sau în colectiv, atât în public, cât i privat, prin învmânt, practici, cult i
îndeplinirea de rituri.
Art. 19. Orice individ are dreptul la libertatea de opinie i de exprimare,

ceea ce implic dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale i acela de a
cuta, de a primi i de a rspândi, fr consideraii de frontier, informaii i
idei prin orice mijloc de exprimare.
Art. 20. (1) Orice persoan are dreptul la libertatea de întrunire i de

asociere panic.
(2) Nimeni nu poate fi obligat s fac parte dintr-o asociaie.
Art. 21. (1) Orice persoan are dreptul s participe la conducerea treburilor
publice ale rii sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentani liber
alei.
(2) Orice persoan are dreptul de acces, în condiii de egalitate, la funciile
publice ale rii sale.
(3) Voina poporului este baza puterii de stat, aceast voin trebuie s fie
exprimat prin alegeri oneste care trebuie s aib loc periodic, prin sufragiu
universal egal i prin vot secret sau dup o procedur echivalent care s
asigure libertatea votului.
Art. 22. Orice persoan în calitate de membru al societii, are dreptul la

securitate social; ea este îndreptit s obin satisfacerea drepturilor eco-
nomice, sociale i culturale indispensabile pentru demnitatea i libera dez-
voltare a personalitii sale, prin efort naional i cooperare internaional,
inându-se seam de organizarea i de resursele fiecrei ri.
Art. 23. (1) Orice persoan are dreptul la munc, la libera alegere a muncii,
la condiii echitabile i satisfctoare de munc, precum i la ocrotire împotriva
omajului.
(2) Toi oamenii au dreptul, fr nicio discriminare, la salariu egal pentru
munc egal.
(3) Orice om care muncete are dreptul la o remuneraie echitabil i
satisfctoare care s-i asigure lui, precum i familiei sale o existen conform
cu demnitatea uman i complet, dac este cazul, cu alte mijloace de
protecie social.
(4) Orice persoan are dreptul s întemeieze cu alte persoane sindicate i de
a se afilia la sindicate pentru aprarea intereselor sale.
Art. 24. Orice persoan are dreptul la odihn i la timp liber i îndeosebi la
o limitare rezonabil a timpului de munc, precum i la concedii periodice
pltite.
Art. 25 (1) Orice persoan are dreptul la un nivel de via corespunztor

asigurrii sntii sale, bunstrii proprii i a familiei, cuprinzând hrana,
îmbrcmintea, locuina, îngrijirea medical, precum i serviciile sociale
necesare, are dreptul la asigurare în caz de omaj, de boal, de invaliditate,
vduvie, btrânee sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzisten
ca urmare a unor împrejurri independente de voina sa.
(2) Mama i copilul au dreptul la ajutor i ocrotire speciale. Toi copiii,
indiferent dac s-au nscut în cadrul sau în afara cstoriei, se bucur de
aceeai ocrotire social.
Art. 26. (1) Orice persoan are dreptul la educaie. Educaia trebuie s fie
gratuit, cel puin în ce privete învmântul elementar de baz. Învmântul
elementar este obligatoriu. Învmântul tehnic i profesional trebuie s fie
accesibil tuturor, accesul la studii superioare trebuie s fie deschis tuturor pe
baza deplinei egaliti, în funcie de merit.
(2) Educaia trebuie s urmreasc dezvoltarea deplin a personalitii
umane i întrirea respectului pentru drepturile omului i pentru libertile
fundamentale. Ea trebuie s stimuleze înelegerea, tolerana i prietenia între
toate popoarele i între grupurile rasiale sau religioase, precum i dezvoltarea
activitii Organizaiei Naiunilor Unite pentru meninerea pcii.
(3) Prinii au, cu prioritate, dreptul s aleag felul educaiei care urmeaz
s fie dat copiilor lor.
Art. 27. (1) Orice persoan are dreptul s ia parte în mod liber la viaa
cultural a colectivitii, s se bucure de arte i s participe la progresul
tiinific, i la binefacerile care rezult din acesta.
(2) Fiecare are dreptul la protecia intereselor morale i materiale care
decurg din orice oper tiinific, literar sau artistic al crei autor este.
Art. 28. Fiecare persoan are dreptul s beneficieze, pe plan social i

internaional, de existena unei ordini care s permit ca drepturile i libertile
enunate în prezenta Declaraie s-i poat gsi o realizare deplin.
Art. 29. (1) Individul are îndatoriri fa de colectivitate, numai în cadrul
acesteia fiind posibil dezvoltarea liber i deplin a personalitii sale.
(2) În exercitarea drepturilor i libertilor sale, fiecare persoan este supus
numai îngrdirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurrii recunoaterii
i respectului drepturilor i libertilor celorlali i în vederea satisfacerii
cerinelor juste ale moralei, ordinii publice i bunstrii generale, într-o socie-
tate democratic.
(3) Aceste drepturi i liberti nu vor putea, în nici un caz, s fie exercitate
contrar scopurilor i principiilor Organizaiei Naiunilor Unite.
Art. 30. Nicio prevedere a prezentei Declaraii nu poate fi interpretat ca

implicând pentru un stat, un grup sau persoan dreptul de a se deda la vreo
activitate sau de a svâri vreun act care s conduc la desfiinarea drepturilor
i libertilor enunate în prezenta Declaraie.
LEGEA NR. 105/1992
CU PRIVIRE LA REGLEMENTAREA RAPORTURILOR
DE DREPT INTERNAIONAL PRIVAT1
Capitolul I. Dispoziii generale
Art. 1. Prezenta lege cuprinde:

a) norme pentru determinarea legii, aplicabile unui raport de drept interna-
ional privat;
b) norme de procedur în litigii privind raporturi de drept internaional
privat.
În înelesul prezentei legi, raporturile de drept internaional privat sunt
raporturile civile, comerciale, de munc, de procedur civil i alte raporturi de
drept privat cu element de extraneitate.
Art. 2. Strinii sunt asimilai, în condiiile legii, în drepturi civile cu cetenii

români în tot ce privete aplicarea dispoziiilor prezentei legi.
Asimilarea se aplic i în beneficiul persoanelor juridice strine.
Art. 3. Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmea-

z s fie dat unei instituii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare
calificarea juridic stabilit de legea român.
Art. 4. Dac legea strin, determinat potrivit dispoziiilor ce urmeaz,

retrimite la dreptul român, se aplic legea român, afar de cazul în care se
prevede în mod expres altfel.
Retrimiterea fcut de legea strin la dreptul altui stat este fr efect.
Art. 5. În cazul în care legea strin aparine unui stat în care coexist mai
multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determin dispoziiile aplicabile.
Art. 6. Aplicarea legii strine este independent de condiia reciprocitii,

afar numai dac dispoziiile ce urmeaz sau legi speciale nu prevd altfel.
1
Legea a fost publicat în M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992 i a fost modificat i
completat prin Rectificarea nr. 105 din 20 septembrie 1993, publicat în M. Of. nr. 254 din
26 octombrie 1993.
Legea nr. 105/1992 287
În cazul în care se cere condiia reciprocitii de fapt, îndeplinirea ei este
prezumat pân la dovada contrar. Dovada se solicit Ministerului Justiiei,
care stabilete situaia real, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.
Art. 7. Coninutul legii strine se stabilete de instana judectoreasc prin

atestri obinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui
expert sau un alt mod adecvat.
Partea care invoc o lege strin poate fi obligat s fac dovada coni-
nutului ei.
În cazul imposibilitii de a stabili coninutul legii strine, se aplic legea
român.
Art. 8. Aplicarea legii strine se înltur:

a) dac încalc ordinea public de drept internaional privat român;
b) dac a devenit competent prin fraud.
În cazul înlturrii legii strine, se aplic legea român.
Art. 9. Drepturile câtigate în ar strin sunt respectate în România, afar

numai dac sunt contrare ordinii publice de drept internaional privat român.
Art. 10. Dispoziiile prezentei legi sunt aplicabile în msura în care conven-
iile internaionale la care România este parte nu stabilesc o alt reglementare.
Capitolul II. Persoanele fizice
Seciunea I. Statutul persoanei fizice
Art. 11. Starea, capacitatea i relaiile de familie ale persoanei fizice sunt
cârmuite de legea sa naional, afar numai dac, prin dispoziii speciale, nu se
prevede altfel.
Art. 12. Legea naional este legea statului a crui cetenie o are persoana
în cauz. Determinarea i proba ceteniei se fac în conformitate cu legea
statului a crui cetenie se invoc.
Legea naional a ceteanului român care, potrivit legii strine, este consi-
derat c are o alt cetenie, este legea român.
Legea naional a strinului care are mai multe cetenii este legea statului
unde îi are domiciliul sau, în lips, reedina.
Dac o persoan nu are nicio cetenie, se aplic legea domiciliului sau, în
lips, legea reedinei.
Art. 13. Începutul i încetarea personalitii sunt determinate de legea

naional a fiecrei persoane.
Art. 14. Numele persoanei este cârmuit de legea sa naional. Ocrotirea

împotriva actelor de înclcare a dreptului la nume, svârite în România, este
asigurat potrivit legii române.
Art. 15. Apartenena unei persoane la o nou lege naional nu aduce

atingere majoratului dobândit potrivit legii care îi era anterior aplicabil.
Art. 16. Condiiile, efectele i anularea unei hotrâri prin care se constat
moartea prezumat, absena sau dispariia, precum i prezumiile de supra-
vieuire sau de moarte sunt cârmuite de ultima lege naional a persoanei
disprute. Dac aceast lege nu poate fi identificat, se aplic legea român.
Art. 17. Persoana care, potrivit legii naionale sau legii domiciliului su, este
lipsit de capacitate sau are capacitate de exerciiu restrâns, nu poate s
opun aceast cauz de nevaliditate celui care l-a socotit, cu bun-credin, ca
fiind deplin capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit.
Aceast regul nu se aplic actelor juridice referitoare la familie, motenire
i transmiterea imobilelor.
Seciunea a II-a. Cstoria i divorul
Art. 18. Condiiile de fond cerute pentru încheierea cstoriei sunt deter-
minate de legea naional a fiecruia dintre viitorii soi.
Dac una dintre legile strine astfel determinat prevede un impediment la
cstorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a
încheia o cstorie, acel impediment va fi înlturat ca inaplicabil în cazul în
care unul dintre viitorii soi este cetean român i cstoria se încheie pe
teritoriul României.
Art. 19. Forma încheierii cstoriei este supus legii statului pe teritoriul
cruia se celebreaz.
Cstoria unui cetean român aflat în strintate poate fi încheiat în faa
autoritii locale de stat competente ori în faa agentului diplomatic sau
funcionarului consular fie al României, fie al statului celuilalt viitor so.
Cstoria care se încheie în faa agentului diplomatic sau funcionarului
consular al României este supus condiiilor de form ale legii române.
Legea nr. 105/1992 289
Art. 20. Relaiile personale i patrimoniale dintre soi sunt supuse legii
naionale comune, iar în cazul în care au cetenii deosebite, Sunt supuse legii
domiciliului lor comun.
Legea naional comun sau legea domiciliului comun al soilor continu s
reglementeze efectele cstoriei în cazul în care unul dintre ei îi schimb,
dup caz, cetenia sau domiciliul
În lips de cetenie comun sau de domiciliu comun, relaiile personale
sau patrimoniale dintre soi sunt supuse legii statului pe teritoriul cruia au ori
au avut reedina comun sau cu care întrein în comun cele mai strânse
legturi.
Art. 21. Condiiile de fond cerute pentru încheierea conveniei matrimo-

niale sunt cele stabilite de legea naional a fiecruia dintre viitorii soi.
Regimul i efectele conveniei matrimoniale sunt cârmuite de legea aleas
prin acord de ctre viitorii soi, iar în lips, de legea prevzut de art. 20.
Aceeai lege stabilete dac este posibil modificarea sau înlocuirea con-
veniei matrimoniale în timpul cstoriei. Modificarea sau noua convenie
matrimonial nu poate aduce prejudicii terilor.
Art. 22. Divorul este cârmuit de legea aplicabil potrivit art. 20. Dac legea
strin, astfel determinat nu permite divorul ori îl admite în condiii deosebit
de restrictive, se aplic legea român, în cazul în care unul dintre soi este, la
data cererii de divor, cetean român.
Art. 23. În cazul în care soii sunt în drept s cear separaia de corp
condiiile acesteia sunt supuse legii prevzute de art. 20, care se aplic în mod
corespunztor.
Art. 24. Legea care reglementeaz cerinele legale pentru încheierea csto-
riei se aplic nulitii cstoriei i efectelor acestei nuliti.
Nulitatea unei cstorii încheiat în strintate cu înclcarea condiiilor de
form poate fi admis în România numai dac sanciunea nulitii este prev-
zut i în legea român.
Seciunea a III-a. Filiaia
Art. 25. Filiaia copilului din cstorie se stabilete potrivit legii care, la data
când s-a nscut, cârmuiete, potrivit art. 20, efectele cstoriei prinilor si.
Dac înainte de naterea copilului cstoria prinilor a încetat sau a fost
desfcut se aplic legea care, la data încetrii sau desfacerii, îi cârmuia
efectele.
Art. 26. Legea artat în art. 25 se aplic de asemenea:

a) tgduirii paternitii copilului nscut din cstorie;
b) dobândirii numelui de ctre copil;
c) raporturilor dintre prini i copil, inclusiv obligaia prinilor de a
întreine copilul, de a-l educa i de a-i administra bunurile.
Art. 27. În cazul în care prinii sunt în drept s procedeze la legitimarea

prin cstorie subsecvent a copilului nscut anterior, condiiile cerute în acest
scop sunt cele prevzute de legea care, potrivit art. 20, se aplic efectelor
cstoriei.
Art. 28. Filiaia copilului din afara cstoriei se stabilete potrivit legii
naionale a copilului de la data naterii. În cazul în care copilul, cetean
strin, are i o alt cetenie strin, se aplic legea care îi este mai favorabil.
Legea menionat se aplic îndeosebi:
a) recunoaterii filiaiei i efectelor ei;
b) contestrii recunoaterii filiaiei;
c) raporturilor dintre prini i copil, inclusiv obligaiei prinilor de a
întreine copilul, de a-l educa i de a-i administra bunurile.
Art. 29. Dreptul mamei de a cere tatlui copilului din afara cstoriei s
rspund pentru cheltuielile din timpul sarcinii i pentru cele prilejuite de
naterea copilului este supus legii naionale a mamei.
Art. 30. Condiiile de fond cerute pentru încheierea adopiei sunt stabilite
de legea naional a adoptatorului i a celui ce urmeaz s fie adoptat. Acetia
trebuie s îndeplineasc i condiiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite
de fiecare dintre cele dou legi naionale artate.
Condiiile de fond cerute soilor care adopt împreun sunt cele stabilite de
legea care cârmuiete, potrivit art. 20, efectele cstoriei lor. Aceeai lege se
aplic i dac unul dintre soi adopt copilul celuilalt.
Art. 31. Efectele adopiei, precum i relaiile dintre adoptator i adoptat sunt
cârmuite de legea naional a adoptatorului, iar în cazul adopiei consimite de
soi este aplicabil legea prevzut de art. 20. Aceeai lege cârmuiete i
desfacerea adopiei.
Art. 32. Forma adopiei este supus legii statului pe teritoriul cruia ea se
încheie.
Legea nr. 105/1992 291
Art. 33. Nulitatea adopiei este supus, pentru condiiile de fond, legilor
prevzute la art. 30, iar pentru nerespectarea condiiilor de form, legii prev-
zute la art. 32.
Seciunea a IV-a. Obligaia de întreinere
Art. 34. Legea aplicabil obligaiei de întreinere este:

a) în raporturile dintre prini i copii, legea care cârmuiete, potrivit art. 25,
28 i 31, efectele filiaiei;
b) în raporturile dintre soi, legea care cârmuiete, potrivit art. 20, efectele
cstoriei;
c) în raporturile dintre fotii soi, legea care cârmuiete, potrivit art. 22,
divorul;
d) în raporturile dintre alte persoane, legea naional a creditorului. În caz
de schimbare a ceteniei, noua lege naional se aplic numai prestaiilor ulte-
rioare schimbrii.
Art. 35. Legea aplicabil obligaiei de întreinere determin îndeosebi:

a) persoana creditorului i debitorului, precum i ordinea de prioritate între
mai muli debitori;
b) întinderea obligaiei de întreinere;
c) modul de executare a obligaiei i termenele pentru satisfacerea acesteia.
Pentru a se determina întinderea obligaiei de întreinere trebuie s se in
seama, chiar dac legea strin aplicabil dispune altfel, de posibilitile
materiale ale debitorului i de nevoile efective ale creditorului.
Seciunea a V-a. Ocrotirea persoanelor lipsite de capacitate

de exerciiu sau cu capacitate de exerciiu restrâns
Art. 36. Ocrotirea minorului nscut din cstorie sau adoptat, exercitat de
prini ori, dup caz, de tat sau de mam, este cârmuit de legea prevzut de
art. 20.
Art. 37. Instituirea, modificarea, efectele i încetarea tutelei, precum i

raporturile dintre tutore i persoana lipsit de capacitate sau cu capacitate
restrâns sunt supuse legii naionale a persoanei ocrotite.
Obligaia de a accepta i de a exercita tutela este supus legii naionale a
tutorelui.
Art. 38. Msurile ce se iau de ctre prini sau tutore cu privire la minor sau
la o alt persoan lipsit de capacitate sau cu capacitate restrâns, ori cu
privire la bunurile ce le aparin, sunt supuse legii statului ale crui autoriti
îndrum i supravegheaz exercitarea ocrotirii de ctre cei în drept.
Art. 39. Dispoziiile art. 37 i 38 se aplic în mod corespunztor curatelei i

oricror instituii de ocrotire a persoanelor lipsite de capacitate sau cu capa-
citate restrâns.
Capitolul III. Persoanele juridice
Art. 40.
Legea nr. 105/1992 293
Art. 43. Persoanele juridice strine cu scop patrimonial, valabil constituite

în statul a crui naionalitate o au, sunt recunoscute de plin drept în România.
Persoanele juridice strine fr scop patrimonial pot fi recunoscute în
România, pe baza aprobrii prealabile a guvernului prin hotrâre judecto-
reasc, sub condiia reciprocitii, dac sunt valabil constituite în statul a crui
naionalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmresc nu contravin
ordinii sociale i economice din România.
Capitolul V. Bunurile
Seciunea I. Regim general
Art. 49. Posesia, dreptul de proprietate i celelalte drepturi reale asupra

bunurilor, inclusiv cele de garanii reale, sunt cârmuite de legea locului unde
acestea se afl sau sunt situate, afar numai dac prin dispoziii speciale se
prevede altfel.
Art. 50. Natura mobiliar sau imobiliar, cât i coninutul drepturilor reale
asupra bunurilor se determin în conformitate cu legea locului unde se afl sau
sunt situate, prin derogare de la art. 3.
Art. 51. Platformele i alte instalaii durabile de exploatare a resurselor

submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate, în
înelesul prezentului capitol, ca bunuri imobile.
Seciunea a II-a. Bunurile mobile corporale
Art. 52. Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra

unui bun care i-a schimbat aezarea sunt cârmuite de legea locului unde
acesta se afl în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat,
modificat sau stins dreptul respectiv.
Art. 53. Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a
fost expediat, afar numai dac:
a) prile interesate au ales prin acordul lor, în condiiile art. 73 i art. 74, o
alt lege, care devine astfel aplicabil;
b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul
unor msuri asiguratorii sau ca urmare a unei vânzri silite, în aceste cazuri
fiind aplicabil, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a
fost reaezat temporar;
c) bunul face parte dintre cele personale ale unui paager, fiind în acest caz
supus legii sale naionale.
Art. 54. Condiiile i efectele care decurg din rezerva dreptului de proprie-
ate referitor la un bun destinat exportului sunt cârmuite, dac Prile nu au
convenit altfel, de legea statului exportator.
Legea nr. 105/1992 295
Seciunea a III-a. Mijloacele de transport
Art. 55. Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra

unui mijloc de transport sunt supuse:
a) legii pavilionului pe care îl arboreaz nava sau aeronava;
b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru
vehiculele feroviare i rutiere din patrimoniul ei.
Art. 56. Legea artat de art. 55 se aplic deopotriv:

a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnic;
b) creanelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistena tehni-
c, întreinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.
Seciunea a IV-a. Titlurile de valoare
Art. 57. Emiterea de aciuni nominative, la ordin sau la purttor, precum i

de obligaiuni este supus legii aplicabile statutului organic al persoanei juri-
dice emitente.
Art. 58. Condiiile i efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele
artate de art. 57 sunt supuse:
a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât
privete titlul nominativ;
b) legii locului de plat a titlului la ordin;
c) legii locului unde se afl titlul la purttor în momentul transmiterii, în
raporturile dintre posesorii succesivi, precum i dintre acetia i terele
persoane.
Art. 59. Legea artat expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabilete
dac acesta întrunete condiiile spre a fi un titlu reprezentativ al mrfii pe care
o specific. În lipsa unei asemenea precizri, natura titlului se determin potri-
vit legii statului în care îi are sediul întreprinderea emitent.
Dac titlul reprezint marfa, legea care i se aplic, în calitatea sa de bun
mobil potrivit alineatului precedent, cârmuiete drepturile reale referitoare la
marfa pe care o specific.
Seciunea a V-a. Bunurile necorporale
Art. 60. Naterea, coninutul i stingerea drepturilor de autor asupra unei

opere de creaie intelectual sunt supuse legii statului unde aceasta a fost
pentru întâia oar adus la cunotina publicului prin publicare, reprezentare,
expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.
Operele de creaie intelectual nedivulgate sunt supuse legii naionale a
autorului.
Art. 61. Naterea, coninutul i stingerea dreptului de proprietate industrial

sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde
s-a depus cererea de depozit sau de înregistrare.
Art. 62. Obinerea reparaiei materiale i morale este supus legii statului
unde a avut loc înclcarea dreptului de autor sau de proprietate industrial.
Art. 63. Drepturile de autor i de proprietate industrial ale persoanelor

fizice i persoanelor juridice strine sunt ocrotite pe teritoriul României, con-
form legii române i conveniilor internaionale la care România este parte.
Seciunea a VI-a. Formele de publicitate
Art. 64. Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri

sunt supuse legii aplicabile la data i locul unde se îndeplinesc.
Art. 65. Formele artate în art. 64 precum i cele cu efect constitutiv de

drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde acesta se
gsete situat chiar dac temeiul juridic al naterii, transmiterii, restrângerii sau
stingerii dreptului real ori garaniei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.
Capitolul VI. Motenirea
Art. 66. Motenirea este supus:

a) în ce privete bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii naionale
pe care persoana decedat o avea la data morii;
b) în ce privete bunurile imobile i fondul de comer, legii locului unde
fiecare din aceste bunuri este situat.
Legea nr. 105/1992 297
Art. 67. Legea aplicabil motenirii stabilete îndeosebi:

a) momentul deschiderii motenirii;
b) persoanele cu vocaie de a moteni;
c) calitile cerute pentru a moteni;
d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rmase de la defunct;
e) condiiile i efectele opiunii succesorale;
f) întinderea obligaiei motenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.
Art. 68. Testatorul poate supune transmiterea prin motenire a bunurilor

sale altei legi decât cea artat în art. 66, fr a avea dreptul s înlture dispo-
ziiile ei imperative.
Legea astfel aleas se aplic situaiilor prevzute la art. 67. întocmirea,
modificarea sau revocarea testamentului sunt socotite valabile dac actul res-
pect condiiile de form aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat
sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricreia dintre legile
urmtoare:
a) legea naional a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situaiei imobilului ce formeaz obiectul testamentului;
e) legea instanei sau a organului care îndeplinete procedura de transmitere
a bunurilor motenite.
Capitolul VII. Actul juridic
Art. 69. Condiiile de fond ale actului juridic unilateral sunt stabilite de
legea aleas de ctre autorul su.
În lips, se aplic legea statului cu care actul juridic prezint legturile cele
mai strânse, iar dac aceast lege nu poate fi identificat, se aplic legea locu-
lui unde actul juridic unilateral este întocmit.
Art. 70. Actul juridic accesoriu este cârmuit de legea care se aplic fondului
actului juridic principal, în lipsa unei manifestri de voin diferit.
Art. 71. Condiiile de form ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi
cârmuiete fondul.
Actul se consider totui valabil din punct de vedere al formei, dac înde-
plinete condiiile prevzute de una dintre legile urmtoare:
a) legea locului unde a fost întocmit;
b) legea naional sau legea domiciliului persoanei care l-a consimit;
c) legea aplicabil potrivit dreptului internaional privat al autoritii care
examineaz validitatea actului juridic.
Art. 72. În cazul în care legea aplicabil condiiilor de fond ale actului
juridic impune, sub sanciunea nulitii o anumit form solemn, nicio alt
lege dintre cele menionate în art. 71 nu poate s înlture aceast cerin, chiar
dac actul a fost întocmit în strintate.
Capitolul VIII. Obligaiile contractuale

i extracontractuale
Seciunea I. Condiiile de fond ale contractului
Art. 73. Contractul este supus legii alese prin consens de pri.
Art. 74. Alegerea legii aplicabile contractului trebuie s fie expres ori s
rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstane.
Art. 75. Prile pot alege legea aplicabil totalitii sau numai unei anumite
pri a contractului.
Art. 76. Înelegerea privind alegerea legii aplicabile, potrivit art. 73, poate fi
modificat prin acordul prilor.
Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenit ulterior datei în-
cheierii contractului, are efect retroactiv, fr s poat totui:
a) s infirme validitatea formei acestuia; sau
b) s aduc atingere drepturilor dobândite între timp de teri.
Art. 77. În lipsa unei legi alese conform art. 73, contractul este supus legii
statului cu care prezint legturile cele mai strânse.
Se consider c exist atare legturi cu legea statului în care debitorul
prestaiei caracteristice are, la data încheierii contractului, dup caz, domiciliul
sau, în lips, reedina, ori fondul de comer sau sediul statutar.
Contractul referitor la un drept imobiliar sau la un drept de folosin tem-
porar asupra unui imobil are legturile cele mai strânse cu legea statului unde
acesta se afl situat.
Legea nr. 105/1992 299
Art. 78. Prin prestaie caracteristic se înelege:

a) prestaia prii care, în temeiul unui contract translativ, precum vânzarea
sau altele similare, înstrineaz un bun mobil;
b) prestaia prii care, în temeiul unui contract de încheiere sau altele
similare, pune la dispoziia unei persoane, pe o durat de timp determinat,
folosina unui bun;
c) prestaia îndeplinit de mandatar, depozitar, antreprenor i, în general, de
partea care, în contractele de servicii, o aduce la îndeplinire;
d) prestaia garantului în contractele de garanie, de cauiune sau altele
similare.
Prezumiile stabilite în alineatul precedent pot fi înlturate dac partea
interesat face dovada c din circumstane rezult c exist legturi mai strânse
ale contractului cu legea altui stat.
Art. 79. Contractul care nu poate fi localizat în funcie de prestaia

caracteristic a uneia dintre pri este supus, cât privete condiiile de fond,
legii locului unde a fost încheiat.
Dac, în acest scop, prile aflate în state diferite au negociat prin schimb de
scrisori, telegrame sau telefon, contractul se consider încheiat în ara domi-
ciliului sau sediului prii de la care a primit oferta ferm de contractare ce a
fost acceptat.
Art. 80. Legea aplicabil fondului contractului, potrivit art. 73-79, se aplic
îndeosebi:
a) interpretrii naturii sale juridice i a clauzelor pe care le cuprinde;
b) executrii obligaiilor izvorâte din contract;
c) consecinelor neexecutrii totale sau pariale a acestor obligaii precum i
evalurii prejudiciului pe care l-a cauzat;
d) modului de stingere a obligaiilor izvorâte din contract;
e) cauzelor de nulitate a contractului i consecinelor acesteia.
Modul de executare a obligaiilor izvorâte din contract trebuie s se confor-
meze legii locului de executare. Creditorul este obligat s respecte aceast lege
în luarea msurilor destinate, potrivit contractului, s preîntâmpine sau s
remedieze neexecutarea ori s-i restrâng efectele prejudiciabile.
Art. 81. Existena i validitatea de fond a consimmântului prilor referitor

la legea aplicabil contractului sunt determinate de însi legea pe care au
ales-o.
Dac legea menionat declar nevalabil alegerea astfel convenit, contrac-
tul este cârmuit de legea artat în art. 77-79.
Art. 82. Existena i validitatea de fond a contractului contestat de ctre una

dintre pri se determin în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dac era
socotit ca valabil.
Art. 83. Efectele juridice ale tcerii prii care contest c i-a dat consim-
mântul la un contract sunt supuse legii naionale a persoanei fizice sau legii
statutului organic al persoanei juridice în cauz.
Art. 84. Contractul dintre pri care îi au domiciliul sau sediul în state
diferite se consider încheiat la data când acceptarea a ajuns la cunotina
ofertantului.
Contractul, care prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o
executare imediat a prestaiei caracteristice, se consider încheiat în momen-
tul când debitorul acesteia a început executarea, afar numai dac ofertantul a
cerut ca, în prealabil, s i se comunice acceptarea. În acest ultim caz se aplic
prevederile alineatului precedent.
Art. 85. Legea strin aplicabil contractului, în temeiul prezentului capitol,

cuprinde, dispoziiile sale de drept material, în afar de normele ei conflictuale.
Seciunea a II-a. Condiiile de form i de publicitate ale

contractului
Art. 86. Contractul este supus condiiilor de form stabilite de legea

prevzut la art. 71 alin. 1 care se aplic în mod corespunztor.
Contractul se consider totui valabil din punct de vedere al formei dac:
a) prile care se gsesc, la data când l-au încheiat, în state diferite, au
îndeplinit condiiile de form prevzute de legea unuia dintre aceste state;
b) reprezentatul prii a îndeplinit condiiile de form ale statului unde s-a
aflat în momentul încheierii contractului.
Art. 87. Formele de publicitate necesare spre a conferi validitate sau

opozabilitate contractului prin care se constituie, se modific, se transmit ori se
sting drepturi asupra bunurilor corporale, sunt supuse legii locului unde
acestea se afl sau sunt situate.
Seciunea a III-a. Contractul de vânzare
Art. 88. În lipsa unei legi convenite de pri spre a se aplica vânzrii mobi-
liare, aceasta este supus legii statului în care vânztorul are, la data încheierii
Legea nr. 105/1992 301
contractului, dup caz, domiciliul sau, în lips, reedina ori fondul de comer
sau sediul social.
Art. 89. Prin excepie de la prevederile art. 88, contractul de vânzare-

cumprare comercial este supus legii statului în care cumprtorul are fondul
de comer sau sediul social, dac:
a) negocierile au fost purtate i contractul a fost încheiat de ctre pri
prezente în acel stat; sau
b) contractul prevede în mod expres c vânztorul trebuie s execute
obligaia de livrare a mrfii în acel stat.
Art. 90. Vânzarea prin licitaie, prin burse sau târguri este supus legii
statului unde are loc încheierea pe aceast cale a contractului, afar numai
dac legea statului respectiv admite ca prile s aleag prin acord legea
aplicabil i ele au procedat explicit la o asemenea alegere.
Art. 91. Legea aplicabil vânzrii, în temeiul art. 73, 76-77 i 88-90,
cârmuiete îndeosebi:
a) interpretarea contractului;
b) drepturile i obligaiile prilor;
c) executarea obligaiilor ce izvorsc din contract;
d) momentul de când cumprtorul are dreptul la produsele i fructele
bunului sau mrfii transmise;
e) momentul de când cumprtorul suport riscurile referitoare la bunul sau
marfa transmis;
f) validitatea i efectele între pri ale clauzelor de rezerv a proprietii;
g) consecinele neexecutrii contractului, inclusiv obinerea reparaiei pen-
tru prejudicii, cu excepia chestiunilor care sunt supuse legii procedurale a
forului;
h) modul de stingere a obligaiilor izvorâte din contract, precum i dec-
derea întemeiat pe expirarea unui termen;
i) consecinele nulitii contractului.
Art. 92. Legea statului unde se efectueaz recepia mrfii stabilete, dac nu
s-a convenit expres altfel, termenele i procedura de verificare cantitativ i
calitativ, precum i msurile ce pot fi luate referitor la aceste bunuri în cazul
în care sunt refuzate.
Seciunea a IV-a. Contractul de intermediere
Art. 93. În raporturile dintre reprezentat i mandatar sau comisionar se

aplic, dac nu s-a convenit altfel, legea statului în care intermediarul exercit
împuternicirea.
În cazul în care acesta exercit, cu titlu profesional, funcia de intermediar
sau agent, se aplic legea sediului su profesional.
Art. 94. Legea artat în art. 93 se aplic îndeosebi:

a) existenei, întinderii, modificrii i încetrii puterilor intermediarului;
b) consecinelor depirii acestor puteri sau folosirii lor abuzive;
c) facultii intermediarului de a delega, în totul sau în parte, puterile i de a
desemna un intermediar adiional sau substituit;
d) posibilitii ca intermediarul s încheie un contract pentru reprezentat,
când exist riscul unui conflict de interese între el i reprezentat;
e) clauzei de neconcuren;
f) cazurilor de prejudicii care urmeaz s fie reparate.
Art. 95. Raporturile dintre persoana reprezentat i ter sunt supuse, dac nu
au convenit explicit altfel, legii unde se afl sediul profesional al interme-
diarului.
În lipsa unui asemenea sediu, se aplic legea statului unde a acionat
intermediarul, dac pe teritoriul respectiv se afl:
a) sediul, domiciliul sau reedina persoanei reprezentate; sau
b) sediul, domiciliul sau reedina terului; sau
c) sediul bursei, târgului sau locului unde s-a organizat o licitaie la care a
participat intermediarul spre a îndeplini împuternicirea.
Art. 96. Legea artat de art. 95 stabilete îndeosebi efectele actelor pe care
intermediarul le-a încheiat în exerciiul real sau pretins al împuternicirii.
Art. 97. Modul de executare a împuternicirii trebuie s se conformeze

condiiilor stabilite de legea statului unde are loc executarea.
Art. 98. Intermediarul care a comunicat cu terul dintr-un stat în altul, prin
scrisori, telegrame, telex, telefon sau prin alte mijloace de telecomunicaie, este
socotit c a acionat de la sediul su profesional ori, în lips de la domiciliul
sau reedina sa.
Legea nr. 105/1992 303
Art. 99. Dac reprezentatul, intermediarul sau terul are mai multe sedii
profesionale în state diferite, se ine seama de cel care prezint legtura cea
mai strâns cu actul îndeplinit de intermediar.
Art. 100. Reprezentarea care are ca obiect acte de administrare sau de

dispoziie referitoare la un imobil este supus legii situaiei bunului.
Seciunea a V-a. Contractul de munc
Art. 101. Legea convenit de pri, potrivit art. 73 i 76, spre a cârmui
contractul de munc este aplicabil numai în msura în care nu aduce
restrângeri ocrotirii pe care o asigur salariatului dispoziiile imperative ale legii
aplicabile în lipsa unei atare alegeri.
Art. 102. Contractul de munc este supus, dac prile nu au convenit altfel,
legii statului pe al crui teritoriu:
a) salariatul îi îndeplinete în mod obinuit munca, în temeiul contractului,
chiar dac este temporar detaat într-un alt stat;
b) se afl sediul întreprinderii care a angajat salariatul dac acesta îi
îndeplinete munca, prin natura funciei sale, în mai multe state; în cazul în
care totui exist legturi mai puternice ale contractului de munc cu un alt
stat, devine aplicabil legea acestuia.
Seciunea a VI-a. Alte contracte
Art. 103. În lips de lege convenit de pri se aplic:

a) în contractele de executare de lucrri, legea sediului antreprenorului;
b) în contractele de transport, de expediii i altele similare, legea sediului
transportatorului sau expeditorului;
c) în contractele bancare, inclusiv cele de garanie bancar autonom, legea
sediului întreprinderii de credit; în raporturile dintre cele dou bnci se aplic
legea celei care presteaz serviciul în favoarea celeilalte;
d) în contractele de asigurare împotriva riscurilor, legea sediului asigurto-
rului; aceast lege se aplic, de asemenea, cesiunii sau gajrii poliei de asigu-
rare;
e) în contractele de depozit, legea sediului depozitarului;
f) donaiei, legea naional a donatorului.
Seciunea a VII-a. Îmbogirea fr cauz i gestiunea de

afaceri
Art. 104. Îmbogirea fr cauz a unei persoane fizice sau juridice este
supus legii statului unde s-a produs.
Art. 105. În cazul în care îmbogirea fr cauz decurge dintr-o prestaie
întemeiat pe un raport juridic anulat sau ale crui efecte încetaser în orice alt
mod, legea acestuia este aplicabil i îmbogirii.
Art. 106. Gestiunea de afaceri este supus legii locului unde persoana care
îndeplinete actele curente de gestiune exercit aceast activitate.
Seciunea a VIII-a. Actul ilicit
Art. 107. Legea statului unde are loc un fapt juridic stabilete dac acesta
constituie un act ilicit i îl cârmuiete îndeosebi în ce privete:
a) capacitatea delictual;
b) condiiile i întinderea rspunderii;
c) cauzele de limitare sau de exonerare de rspundere i de împrire a
rspunderii între autor i victim;
d) rspunderea comitentului pentru fapta prepusului;
e) natura daunelor care pot s dea loc la reparaie;
f) modalitile i întinderea reparaiei;
g) transmisibilitatea dreptului la reparaie;
h) persoanele îndreptite s obin reparaia pentru prejudiciul suferit.
Art. 108. În cazul în care toate sau o parte din consecinele pgubitoare ale
actului ilicit se produc într-un alt stat decât în cel unde a avut loc, se aplic
reparaiei corelative legea acestui stat, în conformitate cu dispoziiile de la
lit. b)-h) din art. 107.
Art. 109. Persoana prejudiciat poate introduce aciunea de despgubiri

direct împotriva asigurtorului de rspundere civil dac legea contractului de
asigurare o admite.
Art. 110. Regulile de securitate i de comportament din statul unde a avut

loc actul ilicit trebuie s fie respectate în toate cazurile.
Legea nr. 105/1992 305
Art. 111. Dispoziiile art. 107-110 se aplic în mod corespunztor oricrei

forme de rspundere izvorât din acte ilicite, dac nu se dispune expres altfel
în seciunile urmtoare.
Seciunea a IX-a. Rspunderea pentru atingeri aduse perso-

nalitii
Art. 112. Preteniile de reparaii întemeiate pe o atingere adus perso-

nalitii de ctre mass-media îndeosebi prin pres, radio, televiziune sau orice
alt mijloc public de informare, sunt cârmuite, la alegerea persoanei lezate, de:
a) legea statului domiciliului sau reedinei sale;
b) legea statului în care s-a produs rezultatul pgubitor;
c) legea statului în care autorul daunei îi are domiciliul sau reedina ori
sediul social.
În cazurile prevzute la lit. a) i b) se cere i condiia ca autorul daunei s fi
trebuit în mod rezonabil s se atepte ca efectele atingerii aduse personalitii
s se produc în unul din acele dou state.
Art. 113. Dreptul de replic împotriva daunelor aduse personalitii este

supus legii statului în care a aprut publicaia sau de unde s-a difuzat emi-
siunea.
Seciunea a X-a. Rspunderea pentru produse
Art. 114. Preteniile de reparaii întemeiate pe un defect al produsului, pe o

descriere defectuoas de natur s creeze confuzii sau pe lipsa instruciunilor
de folosire sunt supuse, la alegerea consumatorului prejudiciat:
a) legii domiciliului sau reedinei sale obinuite;
b) legii statului de unde a fost dobândit produsul, afar numai dac fabri-
cantul, productorul sau furnizorul face dovada c produsul a fost pus în
circulaie pe piaa acelui stat fr consimmântul su.
Art. 115. Preteniile de reparaii prevzute la art. 114 pot fi formulate dac
produsul face parte dintre cele destinate unei folosine personale sau familiale a
consumatorului i este lipsit de legtur cu activitatea sa profesional sau
comercial.
Art. 116. Instanele din România pot s acorde despgubiri conform

art. 114, întemeiate pe o lege strin, numai în limitele stabilite de legea româ-
n pentru prejudicii corespunztoare.
Seciunea a XI-a. Rspunderea pentru concuren neloial
Art. 117. Preteniile de reparaii întemeiate pe un act de concuren neloial

sau pe un alt act care provoac restrângeri nelegitime liberei concurene sunt
supuse legii statului pe a crui pia s-a produs rezultatul duntor.
Art. 118. Poate fi aplicat, de asemenea, la cererea persoanei prejudiciate,
în locul legii artate la art. 117:
a) legea statului de sediu al acestei persoane, dac actul de concuren
neloial a produs daune care o privesc în exclusivitate;
b) legea contractului dintre pri, dac actul de concuren neloial a fost
svârit i a adus prejudicii raporturilor dintre ele.
Art. 119. Instanele din România pot acorda despgubiri conform art. 117 i
118, întemeiate pe o lege strin, numai în limitele stabilite de legea român
pentru prejudicii corespunztoare.
Seciunea a XII-a. Transmiterea i stingerea obligaiilor
Art. 120. Cesiunea de crean este supus, dac prile nu au convenit

altfel, legii creanei cedate. Alegerea altei legi, prin acordul cedentului i cesio-
narului, nu este opozabil debitorului cedat decât cu consimmântul su.
Obligaiile dintre cedent i cesionar sunt supuse legii care se aplic raportu-
lui juridic pe care s-a bazat cesiunea.
Art. 121. Subrogarea convenional este supus, dac prile nu au convenit

altfel, legii obligaiei al crei creditor este înlocuit.
Subrogarea legal este supus legii în temeiul creia o persoan poate sau
trebuie s dezintereseze pe creditor. Aceast lege stabilete:
a) dac pltitorul se subrog în locul creditorului originar, în raporturile sale
cu debitorul;
b) drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.
Art. 122. Delegaia i novaia sunt supuse legii aplicabile obligaiei care le
formeaz obiectul.
Art. 123. Compensaia este supus legii aplicabile creanei creia i se opune
stingerea, parial sau total, prin compensaie.
Legea nr. 105/1992 307
Seciunea a XIII-a. Dispoziii comune
Art. 124. Creditorul care îi valorific drepturile împotriva mai multor
debitori trebuie s se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare
dintre ei.
Art. 125. Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui code-
bitor exist numai dac legile aplicabile ambelor datorii îl admit.
Condiiile de exercitare a regresului sunt determinate de legea aplicabil
datoriei pe care codebitorul o are fa de creditorul urmritor.
Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat i debitorul pltitor sunt
supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urm .
Dreptul unei instituii publice de a exercita regresul este stabilit de legea sa
organic. Admisibilitatea i exerciiul regresului sunt cârmuite de dispoziiile
alin. 2 i 3 din prezentul articol.
Art. 126. Moneda de plat este definit de legea statului care a emis-o.
Efectele pe care moneda le exercit asupra întinderii unei datorii sunt
determinate de legea aplicabil datoriei.
Legea statului în care trebuie efectuat plata determin în ce anume moned
urmeaz ca ea s fie fcut, afar numai dac, în raporturile de drept interna-
ional privat nscute din contract, prile au convenit o alt moned de plat.
Capitolul IX. Cambia, biletul la ordin i cecul
Seciunea I. Dispoziii comune
Art. 127. Persoana care, potrivit legii sale naionale, este lipsit de capacita-
tea de a se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec, se oblig totui valabil
printr-un asemenea titlu, dac semntura a fost dat într-un stat a crui lege îl
consider capabil pe subscriitor.
Art. 128. Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet la ordin sau cec
este supus condiiilor de form ale legii statului unde angajamentul a fost
subscris. În materie de cec, îndeplinirea condiiilor de form prevzute de
legea locului plii este suficient.
Dac angajamentul este nevalabil, potrivit legii artate în alineatul prece-
dent, dar se conformeaz legii statului unde are loc subscrierea unui angaja-
ment ulterior, neregularitatea de form a primului angajament nu infirm vali-
ditatea celui ulterior.
Art. 129. Termenele stabilite pentru exercitarea aciunii de regres sunt

determinate, fa de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat natere.
Art. 130. Forma i termenele de protest, cât i condiiile de form ale unor
acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de
cambie, bilet la ordin sau cec sunt stabilite de legea statului unde trebuie
întocmit protestul sau un alt act necesar.
Seciunea a II-a. Cambia i biletul la ordin
Art. 131. Efectele obligaiilor acceptantului unei cambii i semnatarului

unui bilet la ordin sunt supuse legii locului unde aceste titluri sunt pltibile.
Efectele pe care le produc semnturile celorlali obligai prin cambie sau
prin bilet la ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul cruia au fost
date semnturile.
Art. 132. Legea locului unde titlul a fost constituit stabilete dac posesorul
cambiei dobândete creana care a dat loc emisiunii titlului.
Art. 133. Legea statului unde este pltibil cambia stabilete dac accepta-
rea poate fi restrâns la o parte din sum, precum i dac posesorul titlului este
sau nu obligat s primeasc o plat parial.
Art. 134. Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sunt pltibile
determin msurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.
Seciunea a III-a. Cecul
Art. 135. Legea statului unde cecul este pltibil determin persoanele
asupra crora poate fi tras un asemenea titlu.
Art. 136. În cazul în care, potrivit legii artate în art. 135, cecul este nul din
cauz c a fost tras asupra unei persoane neîndreptite, obligaiilece decurg
din semnturile puse pe titlu în alte state, ale cror legi nu cuprind o asemenea
restricie, sunt valabile.
Legea nr. 105/1992 309
Art. 137. Legea statului pe al crui teritoriu au fost subscrise obligaiile ce

decurg din cec determin efectele acestor obligaii.
Art. 138. Legea statului unde cecul este pltibil determin îndeosebi:
a) dac titlul trebuie tras la vedere sau dac poate fi tras la un anumit
termen de la vedere, precum i efectele postdatrii;
b) termenul de prezentare;
c) dac cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat i care sunt
efectele produse de aceste meniuni;
d) dac posesorul poate cere i dac este obligat s primeasc o plat
parial;
e) dac cecul poate fi barat sau poate s cuprind clauza „pltibii în cont”
ori o expresie echivalent i care sunt efectele acestei barri, clauze sau
expresii echivalente;
f) dac posesorul are drepturi speciale asupra provizionului i care este
natura lor;
g) dac trgtorul poate s revoce cecul sau s fac opoziie la plata
acestuia;
h) msurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
i) dac un protest sau o constatare echivalent este necesar pentru conser-
varea dreptului de regres împotriva giranilor, trgtorului i celorlali obligai.
Capitolul X. Navigaia civil, fluvial, maritim

i aerian
Seciunea I. Dispoziii comune
Art. 139. Legea pavilionului navei sau legea statului de înmatriculare a

aeronavei se aplic faptelor i actelor juridice intervenite la bord, dac, în con-
formitate cu natura lor, acestea sunt supuse legii locului unde au survenit.
În porturi i aeroporturi se aplic legea local.
Art. 140. Legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei

cârmuiete îndeosebi:
a) puterile, competenele i obligaiile comandantului navei sau aeronavei;
b) contractul de angajare a personalului navigant, dac prile nu au ales o
alt lege;
c) rspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian
pentru faptele i actele comandantului i echipajului;
d) drepturile reale i de garanie asupra navei sau aeronavei, precum i
formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit i
se sting asemenea drepturi.
Seciunea a II-a. Navele fluviale i maritime
Art. 141. Rspunderea izvorât dintr-un abordaj survenit într-un port sau în
apele teritoriale este supus legii locului abordajului.
În marea liber, abordajul este supus legii naionale comune a navelor, iar
dac naionalitatea difer, legii navei avariate. În cazul când ambele nave sunt
avariate, iar una are naionalitate român, se aplic legea român, dac nava
avariat nu alege legea naional a celeilalte nave.
În zona economic exclusiv a României, abordajul este supus legii române.
Art. 142. Obligaiile ce decurg din actele de asisten i salvare a persoa-

nelor i bunurilor sunt supuse legii locului evenimentului, dac acesta s-a
produs în apele teritoriale, iar dac a survenit în marea liber, legii naionale a
navei care a acordat asistena sau a realizat salvarea.
Legea artat în alineatul precedent stabilete, de asemenea, modul de
repartizare a compensaiei pentru asisten i salvare între armator i echipajul
navei salvatoare sau care a acordat asisten tehnic.
Seciunea a III-a. Aeronavele
Art. 143. Dispoziiile legii române referitoare la rutele i securitatea zboru-

lui în spaiu aerian român se aplic oricrei aeronave, independent de statul
înmatriculrii, precum i echipajului i cltorilor aflai la bord.
Art. 144. Daunele cauzate pe sol de aeronav sunt supuse legii statului pe
al crui teritoriu s-au produs.
În marea liber i în alte spaii nesupuse vreunei suveraniti se aplic
rspunderii izvorâte dintr-un abordaj, în mod corespunztor, legea prevzut
de art. 141 alin. (2).
Capitolul XI. Prescripia achizitiv i, extinctiv
Art. 145. Uzucapiunea este cârmuit de legea statului unde bunul se afl la
începerea termenului de posesie, prevzut în acest scop.
Legea nr. 105/1992 311
Art. 146. În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se
împlinete durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere s se aplice
legea acestui din urm stat, dac sunt reunite, cu începere de la data deplasrii
bunului, toate condiiile cerute de menionata lege.
Art. 147. Prescripia extinctiv a dreptului la aciune este supus legii care
se aplic dreptului subiectiv însui.
Capitolul XII. Norme de procedur în materie

de drept internaional privat
Seciunea I. Competena jurisdicional
Art. 148. Instanele judectoreti, române sunt competente, în condiiile

prevzute de dispoziiile ce urmeaz, s soluioneze procesele dintre o parte
român i o parte strin sau numai dintre strini, persoane fizice sau persoane
juridice.
Art. 149. Instanele judectoreti române sunt competente dac:

1. pârâtul sau unul dintre pârâi are domiciliul, reedina sau fondul de comer
în România; dac pârâtul din strintate nu are domiciliul cunoscut, cererea se
introduce la instana domiciliului sau reedinei reclamantului din ar;
2. sediul pârâtului, persoan juridic, se afl în România; în sensul prezen-
tului articol, persoana juridic strin este socotit cu sediul în România i în
cazul când are pe teritoriul rii o filial, o sucursal, o agenie sau o repre-
zentan.
3. reclamantul din cererea de pensie de întreinere are domiciliul în
România;
4. locul unde a luat natere sau trebuie executat fie chiar în parte, o
obligaie izvorât dintr-un contract, se afl în România;
5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaii extra-
contractuale sau efectele sale se afl în România;
6. staia feroviar sau rutier, precum i portul sau aeroportul de încrcare
sau descrcare a pasagerilor sau mrfii transportate se afl în România;
7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afl în România;
8. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri rmase de la acesta se afl în
România;
9. imobilul la care se refer cererea se afl în România.
Art. 150. Instanele române sunt, de asemenea, competente s judece:

1. procese dintre persoane cu domiciliul în strintate, referitoare la acte
sau fapte de stare civil înregistrate în România, dac cel puin una dintre pri
este cetean român;
2. procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetean român
cu domiciliul în strintate;
3. declararea morii prezumate a unui cetean român, chiar dac el se afl
în strintate la data când a intervenit dispariia. Pân la luarea unor msuri
provizorii de ctre instana român, rmân valabile msurile provizorii luate de
instana strin;
4. procese privitoare la ocrotirea în strintate a proprietii intelectuale a
unei persoane domiciliate în România, cetean român sau strin fr cetenie,
dac prin convenia prilor nu s-a stabilit o alt competen.
5. procese dintre strini, dac acetia au convenit expres astfel, iar raportu-
rile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legtur cu bunuri sau
interese ale persoanelor din România;
6. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum i cele
referitoare la asistena sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea
liber, ori într-un loc sau spaiu nesupus suveranitii vreunui stat, dac:
a) nava sau aeronava are naionalitatea român;
b) locul de destinaie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava
a ajuns, se gsete pe teritoriul României;
c) nava sau aeronava a fost sechestrat în România;
d) pârâtul are domiciliul sau reedina în România;
7. falimentul sau orice alt procedur judiciar privind încetarea plilor în
cazul unei societi comerciale strine cu sediul în România;
8. orice alte procese prevzute de lege.
Art. 151. Instanele române sunt exclusiv competente s judece procesele

privind raporturi de drept internaional privat referitoare la:
1. acte de stare civil întocmite în România i care se refer la persoane
domiciliate în România, ceteni români sau strini fr cetenie;
2. încuviinarea adopiei, dac cel ce urmeaz a fi adoptat are domiciliul în
România i este cetean român sau strin fr cetenie;
3. tutela i curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în România,
cetean român sau strin fr cetenie;
4. punerea sub interdicie a unei persoane care are domiciliul în România;
5. desfacerea, anularea sau nulitatea cstoriei, precum i alte litigii dintre
soi, cu excepia celor privind imobile situate în strintate, dac, la data
cererii, ambii soi domiciliaz în România, iar unul dintre ei este cetean
român sau strin fr cetenie;
6. motenirea lsat de o persoan care a avut ultimul domiciliu în România;
Legea nr. 105/1992 313
7. imobile situate pe teritoriul României;
8. executarea silit a unui titlu executoriu pe teritoriul României.
Art. 152. Instanele din România pot s dispun, la cerere, msuri asigura-
torii în cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legtur
cu jurisdicia lor, chiar dac nu sunt competente, potrivit dispoziiilor prezen-
tului capitol, s soluioneze în fond procesul în vederea cruia sau în cursul
cruia msurile sunt necesare.
Art. 153. În cazul în care o jurisdicie strin se declar necompetent s

soluioneze o aciune formulat de ctre un cetean român, aceasta poate fi
introdus la instana din România cu care procesul prezint cele mai strânse
legturi.
Art. 154. Dac prile au supus, prin convenie, litigiul dintre ele sau litigiile
ce se vor nate din actul pe care l-au încheiat, competenei unei anumite
instane, aceasta va fi investit cu competena jurisdicional, afar numai dac:
1. instana este strin, iar litigiul intr în competena exclusiv a unei
instane române;
2. instana este român, iar una dintre pri învedereaz c o instan strin
este exclusiv competent.
Art. 155. În cazul în care instanele române sunt competente, potrivit

dispoziiilor prezentului capitol i nu se poate stabili care anume dintre ele este
îndreptit s soluioneze procesul, cererea va fi îndreptat, potrivit regulilor
de competen material, la Judectoria sectorului 1 al municipiului Bucureti
sau la Tribunalul municipiului Bucureti.
Art. 156. Competena instanelor române, stabilit conform art. 148-152, nu

este înlturat prin faptul c acelai proces sau un proces conex a fost dedus în
faa unei instane judectoreti strine.
Art. 157. Instana sesizat verific, din oficiu, competena sa de a soluiona

procesul privind raporturi de drept internaional privat i, în cazul în care
constat c nu este competent nici ea i nicio alt instan român, respinge
cererea ca nefiind de competena instanelor române.
Seciunea a II-a. Legea aplicabil în procesele de drept

internaional privat
Art. 158. Capacitatea procesual a fiecreia dintre prile în proces este

cârmuit de legea sa naional.
Art. 159. În procesele privind raporturi de drept internaional privat instan-

ele române aplic legea procedural român, dac nu s-a dispus altfel în mod
expres.
Legea român stabilete i dac o anumit problem este de drept proce-
dural sau de drept material.
Art. 160. Obiectul i cauza aciunii civile în procesele privind raporturile de

drept internaional privat, sunt determinate de legea care reglementeaz fondul
raportului juridic litigios. Dup aceeai lege se determin calitatea procesual a
prilor.
Art. 161. Mijloacele de prob pentru dovedirea unui act juridic i puterea
doveditoare a înscrisului care îl constat sunt cele prevzute de legea locului
încheierii actului juridic sau de legea aleas de pri, dac ele aveau dreptul s
o aleag.
Proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs.
Cu toate acestea, va fi aplicabil legea român, dac aceasta admite i alte
mijloace de prob decât cele prevzute de legile artate la alin. 1 i 2. Legea
român este aplicabil i în cazul în care ea îngduie proba cu martori i cu
prezumii ale instanei, chiar dac aceste mijloace de prob nu sunt admisibile
potrivit legii strine.
Dovada strii civile i puterea doveditoare a actelor de stare civil sunt
reglementate de legea locului unde s-a întocmit înscrisul invocat.
Administrarea probelor se face potrivit legii române.
Art. 162. Actele oficiale întocmite sau legalizate de ctre o autoritate strin
pot fi folosite în faa instanelor române numai dac sunt supralegalizate, pe
cale administrativ ierarhic i în continuare de misiunile diplomatice sau
oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea sem-
nturilor i sigiliului.
Supralegalizarea pe cale administrativ este supus procedurii stabilite de
statul de origine al actului, urmat de supralegalizarea efectuat fie de ctre
misiunea diplomatic sau oficiul consular român din statul de origine, fie de
ctre misiunea diplomatic sau oficiul consular al statului de origine în
Legea nr. 105/1992 315
România i în continuare, în ambele situaii, de ctre Ministerul Afacerilor
Externe.
Scutirea de supralegalizare este permis în temeiul legii, al unei înelegeri
internaionale la care este parte România sau pe baz de reciprocitate.
Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanele române se
face, din partea autoritilor române, de ctre Ministerul Justiiei i Ministerul
Afacerilor Externe, în aceast ordine.
Seciunea a III-a. Condiia strinului ca parte în proces
Art. 163. Strinii, persoane fizice i persoane juridice au, în condiiile legii,
în faa instanelor române, aceleai drepturi i aceleai obligaii procedurale ca
i persoanele fizice de cetenie român i persoanele juridice române.
Cetenii strini beneficiaz în faa instanelor române, în procesele privind
raporturile de drept internaional privat, de scutiri sau reduceri de taxe i alte
cheltuieli de procedur, precum i de asisten juridic gratuit, în aceeai
msur i în aceleai condiii ca i cetenii români, sub condiia reciprocitii
cu statul de cetenie sau de domiciliu al solicitanilor.
Sub aceeai condiie a reciprocitii, reclamantul de cetenie strin nu
poate fi obligat s depun cauiune ori vreo alt garanie, pentru motivul c
este strin sau c nu are domiciliul ori sediul în România.
Art. 164. În cazul în care reprezentarea ori asistarea strinului lipsit de

capacitate sau cu capacitate de exerciiu restrâns nu a fost asigurat potrivit
legii sale naionale, iar din aceast cauz judecarea procesului întârzie, instan-
a îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.
Seciunea a IV-a. Efectele hotrârilor strine
Art. 165. În sensul prezentei legi, termenul de hotrâri strine se refer la

actele de jurisdicie ale instanelor judectoreti, notariatelor sau oricror
autoriti competente dintr-un alt stat.
Art. 166. Hotrârile strine sunt recunoscute de plin drept în România dac
se refer la statutul civil al cetenilor statului unde au fost pronunate sau dac,
fiind pronunate într-un stat ter, au fost recunoscute mai întâi în statul de
cetenie al fiecrei pri.
Art. 167. Hotrârile referitoare la alte procese decât cele artate în art. 166
pot fi recunoscute în România. spre a beneficia de puterea lucrului judecat,
dac sunt îndeplinite cumulativ urmtoarele condiii:
a) Hotrârea este definitiv, potrivit legii statului unde a fost pronunat;
b) instana care a pronunat-o a avut, potrivit legii menionate, competena
s judece procesul;
c) exist reciprocitate în ce privete efectele hotrârilor strine între
România i statul instanei care a pronunat hotrârea.
Dac hotrârea a fost pronunat în lipsa prii care a pierdut procesul,
trebuie s se constate, de asemenea, c i-a fost înmânat în timp util citai a
pentru termenul de dezbateri în fond, cât i actul de sesizare a instanei i c i
s-a dat posibilitatea de a se apra i de a exercita calea de atac împotriva
hotrârii.
Caracterul nedefinitiv al hotrârii strine, decurgând din omisiunea citrii
persoanei care nu a participat la proces în faa instanei strine, poate fi invocat
numai de ctre acea persoan.
Art. 168. Recunoaterea hotrârii strine poate fi refuzat în unul dintre

urmtoarele cazuri:
1. hotrârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmat în
strintate;
2. hotrârea încalc ordinea public de drept internaional privat român;
constituie un asemenea temei de refuz al recunoaterii înclcarea dispoziiilor
art. 151 privitoare la competena exclusiv a jurisdiciei române;
3. procesul a fost soluionat între aceleai pri printr-o hotrâre, chiar
nedefinitiv, a instanelor române sau se afla în curs de judecare în faa
acestora la data sesizrii instanei strine.
Recunoaterea nu poate fi refuzat pentru singurul motiv c instana care a
pronunat hotrârea strin a aplicat o alt lege decât cea determinat de
dreptul internaional privat român, afar numai dac procesul privete starea
civil i capacitatea unui cetean român. iar soluia adoptat difer de cea la
care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Art. 169. Sub rezerva verificrii condiiilor prevzute de art. 167 i 168,
instana român nu poate proceda la examinarea în fond a hotrârii strine i
nici la modificarea ei.
Art. 170. Cererea de recunoatere se rezolv pe cale principal de tribu-

nalul judeean în circumscripia cruia îi are domiciliul sau sediul cel care a
refuzat recunoaterea hotrârii strine.
Legea nr. 105/1992 317
Cererea de recunoatere poate fi, de asemenea, rezolvat pe cale incident,
de ctre instana sesizat cu un proces având un alt obiect, în cadrul cruia se
ridic excepia puterii lucrului judecat, întemeiat pe hotrârea strin.
Art. 171. Cererea de recunoatere a hotrârii strine se întocmete potrivit

cerinelor prevzute de legea procedural român i va fi însoit de urm-
toarele acte:
a) copia hotrârii strine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de înmânare a citaiei i actului de sesizare, comunicate
prii care a fost lips în instana strin sau orice alt act oficial care s ateste c
citaia i actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de ctre partea
împotriva creia s-a dat hotrârea;
d) orice alt act, de natur s probeze. în completare, c hotrârea strin
îndeplinete celelalte condiii prevzute de art. 167.
Actele prevzute în alin. (1) vor fi însoite de traduceri autorizate i vor fi
supralegalizate, cu respectarea dispoziiilor art. 162. Supralegalizarea nu se
cere în cazul în care prile sunt de acord cu depunerea de copii certificate
pentru conformitate.
Art. 172. Cererea de recunoatere a hotrârii strine se soluioneaz pe cale

principal prin hotrâre, iar pe cale inciden prin încheiere interlocutorie, în
ambele cazuri dup citarea prilor.
Cererea poate fi soluionat fr citarea prilor dac, din hotrârea strin
rezult c pârâtul a fost de acord cu admiterea aciunii.
Art. 173. Hotrârile strine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunvoie

de ctre cei obligai a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României,
pe baza încuviinrii date, la cererea persoanei interesate, de ctre tribunalul
judeean în circumscripia cruia urmeaz s se efectueze executarea.
Hotrârile strine prin care s-au luat msuri asiguratorii i cele date cu
executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.
Art. 174. Executarea hotrârii strine se încuviineaz cu respectarea con-

diiilor prevzute de art. 167, cât i a celor ce urmeaz:
a) hotrârea este executorie potrivit legii instanei care a pronunat-o;
b) dreptul de a cere executarea silit nu este prescris potrivit legii române.
Dispoziiile art. 168 i 169 sunt aplicabile în mod corespunztor i cererii
de încuviinare a executrii.
Art. 175. Cererea de încuviinare a executrii, întocmit în condiiile prev-

zute de art. 171, va fi însoit i de dovada caracterului executor al hotrârii
strine, eliberat de instana care a pronunat-o.
Art. 176. Cererea de încuviinare a executrii se soluioneaz prin hotrâre,

dup citarea prilor.
În cazul în care hotrârea strin conine soluii asupra mai multor capete
de cerere, care sunt disociabile, încuviinarea poate fi acordat separat.
Art. 177. Pe baza hotrârii definitive de încuviinare a executrii se emite

titlul executoriu, în condiiile legii române, menionându-se în titlu i hotrârea
de încuviinare.
Art. 178. Hotrârea strin, dat de ctre o instan competent, are for
probant în faa instanelor române cu privire la situaiile de fapt pe care le
constat.
Seciunea a V-a. Tranzaciile judiciare
Art. 179. Tranzaciile judiciare încheiate în strintate produc în România

efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicat în condiiile art. 173 alin. (1)
i art. 174-178.
Seciunea a VI-a. Arbitrajul de drept internaional privat
Art. 180. În cazul în care prile în proces au încheiat o convenie arbitral,

pe care una dintre ele o invoc în instana judectoreasc, aceasta îi verific
competena.
Instana va reine spre soluionare procesul dac:
a) pârâtul i-a formulat aprrile în fond, fr nicio rezerv întemeiat pe
convenia arbitral; sau
b) convenia arbitral este lovit de nulitate ori inoperant; sau
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vdit imputabile
pârâtului în arbitraj.
Art. 181. Dispoziiile art. 167-178 privind recunoaterea i executarea hot-

rârilor judectoreti strine se aplic, în mod corespunztor, i sentinelor
arbitrale strine.
Legea nr. 105/1992 319
Capitolul XIII. Dispoziii finale
Art. 182. Prezenta lege intr în vigoare la 60 de zile de la data publicrii ei

în Monitorul Oficial al României.
Art. 183. Pe data intrrii în vigoare a prezentei legi se abrog art. 2 din
Codul civil, art. 375 din Codul de procedur civil, precum i orice dispoziii
contrare.
PRINCIPALELE CONVENII INTERNAIONALE
CITATE
Convenia de la Geneva privind statutul refugiailor (1951/1967).

Convenia de la Haga privind procedura civil (1954).
Convenia de la Haga pentru reglarea conflictelor între legea naional i
legea domiciliului (1955).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil vânzrilor internaionale de
bunuri mobile corporale (1955).
Convenia de la New-York cu privire la pensia de întreinere (1956).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil obligaiilor alimentare (în
favoarea minorilor), (1956).
Tratatul de la Roma privind constituirea Comunitii Economice Europene
(1957).
Convenia de la New-York privind arbitrajul internaional (1958).
Convenia cu privire la recunoaterea copilului din afara cstoriei (1961).
Convenia european de arbitraj comercial internaional, Geneva (1961).
Convenia de la Haga privind autentificarea i notificarea în strintate a
documentelor judiciare i extrajudiciare în materie civil i comercial (1965).
Convenia pentru reglementarea diferendelor relative la investiii între state
i persoane ale altor state, Washington (1965).
Convenia european în materia adopiei de copii, Strassbourg (1967).
Convenia european în domeniul informrii asupra dreptului strin, Londra
(1968).
Convenia asupra competenei i executrii hotrârilor în materie civil i
comercial, Bruxelles (1968).
Convenia de la Haga privind obinerea în strintate a dovezilor în materie
civil i comercial (1970).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil în materia accidentelor
rutiere (1971).
Convenia european privind imunitatea statelor (1972).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil în materia obligaiilor
alimentare (1973).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil celui responsabil pentru
prejudicii cauzate de lucruri (1973).
Convenia european asupra imunitii statului (1976).
Convenia de drept internaional privat, Haga (1977).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil regimului matrimonial
(1978).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil contractelor de intermediere
i reprezentrii (1978).
Convenia Comunitii Economice Europene privind legea aplicabil
contractelor (1980).
Convenia de la Roma cu privire la legea aplicabil obligaiilor contractuale
(1980).
Convenia de la Haga privind formele de dispoziie testamentar (1981).
Convenia de la Haga cu privire la legea aplicabil contractului de vânzare
internaional de mrfuri (1985).
Convenia privind competena i executarea hotrârilor în materie civil i
comercial, Lugano (1988).
Convenia de la Haga privind legea aplicabil succesiunilor pentru cauz de
moarte (1989).
Convenia de la Bonn asupra cooperrii economice în Europa (1990).
Convenia asupra proteciei copiilor i cooperarea în materia adopiilor
internaionale (1993).
Convenia comunitar privind procedurile de insolvabilitate, Bruxelles
(1995).
BIBLIOGRAFIE
TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

(autori strini)
R. Ago, Cours de l’Académie de Droit International Privé, 1936, vol. IV.

B. Anzilotti, Corso di diritto internazionale privato, 1925.
B. Ancel, H. Muir Watt, L’intérêt supérieur de l’enfant dans le concert des
jurisdictions: le Règlement Bruxelles II bis, în Revista de Drept Internaional
Privat i Drept Privat Comparat, 2006.
G. Aubert, Le contrat de travail en droit international privé suisse, Geneva,
1984.
E. Audinet, Les conflits de lois en matière de mariage et de divorce. Audit,
La fraude de la loi, 1974.
E. Bartin, Doctrine des qualifications. Cours de l’Académie de Droit
International Privé, 1930.
E. Bartin, Les Principes de droit international privé, vol. I.
E. Bartin, Études de droit international privé, 1899.
H. Batiffol, Le pluralisme des méthodes en droit international privé, în
Recueil de cours de l’Académie de Droit International Privé de la Haye, 1973.
H. Batiffol, Les conflits de lois en matière de contrats. Étude de droit
international privé comparé, Dalloz, 1938.
H. Batiffol, P. Lagarde, Droit international prive, 8e édition, Librairie
Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1993.
Baumback, W. Lauterbach, J. Albers, P. Hatmann, Zivilprozessordnung, 56
Auflage, Verlag C. H. Beck, München, 1998.
F. Boulanger, Étude comparative du droit international privé des successions
en France et en Allemagne, Paris, 1964.
J. L. Brierly, The Law of Nations, Oxford, 1955.
A. Bustamante-Y. Sirven, Droit international public, vol. I, Paris, 1934.
A.J. Bullier, Le common law, 2édition, Dalloz, Paris, 2007.
L. Cadiet, Droit judiciaire privé, Litec, Paris, 1998.
L. Cartou, J.-L. Clergerie, A. Gruber, P. Rambaud, L’Union Européenne, 3e
édition, Dalloz, Paris, 2000.
G.C. Chesire, Private international law, 7e édition, Londra, 1965.
J.Y.V. Chevallier, Filiation d’état et filiation alimentaire en droit international
privé français, Paris, 1967.
F. de Coulanges, La cité antique, 14e édition.
P. Courbe, Essai sur les objectifs temporels des règles de droit international
privé, 1981.
M. de Vareilles-Sommières, Synthèse du droit international privé, 1897.
F. Dehousse, Th. Verbiest, T. Zgajewski, Introduction au droit de la société
de l’information, Éditions Larcier, Bruxelles, 2007.
C. Delgado Barreto, M.A. Delgado Menéndez, C. Sánchez, Introducción al
Derecho Internacional Privado, vol. I, Lima, 2004.
J. Derruppé, Droit international privé, 11e édition, Dalloz, 1995.
A.V. Dicey, J.H. Morris, The conflict of laws, 10e édition, vol. I, London,
1980.
W. Dütz, Arbeitsrecht, 4. Anflage, Verlag C.H. Beck, München, 1999.
P. Fedozzi, Il diritto internazionale privato, Padova, 1939.
D.P. Fernando Arroyo, La Codificatión del Derecho Internacional Privado
en América Latina, Madrid, 1993.
M. Fontaine, R. Cavalerie, D. Fouilhe, Droit, Collection Tertiaire, BTS 1,
Paris, 1990.
Ph. Fouchard, E. Gaillard, B. Goldman, Traité de l’arbitrage commercial
international, Litec, Paris, 1996.
Ph. Francescakis, La théorie du renvoi et les conflits de systèmes en droit
international privé, Sirey, Paris, 1958.
Firsching/Graba, Familienrecht, 5. Anflage, Verlag C.H. Beck, München,
1992.
Ch. Gavalda, Les conflits dans le temps en droit international privé, Paris,
1955.
C. Gavalda, G. Parleani, Droit des affaires de l’Union Europénne, 4e
édition, Litec, Paris, 2002.
R.H. Graveson, Conflicts of Laws, Private International Law, London, 1974.
P. Guggenheim, Traité de droit international public, vol. I, 1967.
D. Gutmann, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999.
W. Habscheid, Droit judiciaire privé suisse, Georg-Librairie de l’Universite,
Genève, 1981.
F. Hage-Chahine, Les conflits de lois dans l’espace et dans le temps en
matière de prescription, Paris, 1977.
B. Hanotiau, Le droit international privé américain, Paris, 1979.
D. Hayton, Trusts in EU private international law, în Revista de Drept
Internaional Privat i Drept Privat Comparat, 2006.
P. Hay, Law of the United Status, second edition, C.H. Beck, Munich, 2005.
A. Heini, Der Grundsatz der Nachlassenheit und das neue internationale
Erbrecht der Schweiz, Berne, 1986.
A. Huet, Les conflits de lois en matière de preuve, Paris, 1965.
B. Jadau, R. Plaisant, Droit du commerce international, Dalloz, Paris, 1976.
Bibliografie 325
F. Kahn, Das Zeitleiche Amwendungsgebiet der örtlichen, Kollisionsnor-
men, 1901.
Ph. Kahn, La vente commerciale internationale, Paris, 1961.
G. Kegel, Internationales Privatrecht, 7. Anflge, Verlag C.H. Beck, München,
1995.
F. Knoepfler, P. Schweizer, Précis de droit international privé suisse,
Editions Staempfli & CIE SA, Berna, 1990.
H. Kötz, Europäisches Vertragrecht I, Tübingen, 1996.
J. Kropholler, Internationales Privatrecht, 3 Anflage, Ed. J.C.B. Mohr, (Paul
Siebeck), Tübingen, 1997.
C. Labrusse, La compétence et l’application des lois nationales face au
phénomène de l’immigration étrangère, în Travaux du comité français de droit
P. Lagarde, Recherche sur l’ordre public en droit international privé, Paris,
1959.
P. Lagarde, Le droit transitoire des règles de conflits après les reformes
récents du droit de la famille, în Travaux du comité français de droit
international prive, 1979.
Ch. Larroumet, Introduction à l’étude du droit, tome I, Economica, Paris,
2004.
Ph. Le Tourneau, Contrats informatiques et électroniques, Dalloz, Paris,
2006.
Legier, La règle „locus regit actum” et les conflits de lois en matière de
forme des actes, Aix, 1976.
H. Levy-Bruhl, Esquisse d’une théorie sociologique de l’esclavage à Rome,
1931.
H. Lewald, Le contrôle des cours suprèmes sur l’application des lois
étrangeres, Cours de l’Académie de Droit International, 1936.
Y. Loussouarn, Cours général de droit international privé, în Recueil de
Cours de l’Académie de Droit International de la Haye, 1973.
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999.
Al. Lüderitz, Internationales Privatrecht, Zweite Auflage, Alfred Metzner /
Luchterhand, 1992.
J. Maury, L’éviction de la loi normalement compétente; l’ordre public et la
fraude à la loi, Valladolid, 1957.
P. Mayer, Droit international privé, 6e edition, Monchrestien, 1998.
F. Mas, La conclusion des contrats du commerce électronique, Librairie
Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2005.
H. et L. Mazeaud, J. Mazeaud, Fr. Chabas, Introduction à l’̖étude du droit,
tome I, Montchrestien, 1996.
J.P. Niboyet, Manuel de droit international privé, Paris, 1928.
J.P. Niboyet, Les conflits de lois relatifs à l’acquisition de la proprieté et des
droits sur les meubles corporels, à titre particulier, Paris, 1912.
V.W. Niederer, Einfhrung in die allgmeinen Lehren des I.P.R., Zürich, 1956.
F. Osman, Les principes généraux de la lex mercatoria, contribution à
l’étude d’un ordre juridique anational, Librairie Générale de Droit et de
Jurisprudence, Paris, 1992.
D. Pacchioni, Elementi di diritto internazionale privato, 1931.
B. Pallieri, Diritto internazionale privato, 1950.
A. Pillet, Traité pratique de droit international privé, vol. I, Paris, 1923.
A. Pillet, Principes de droit international privé, 1903.
F. Rigaux, La théorie des qualifications en droit international privé, 1956.
F. Rigaux, Le conflit mobile en droit international privé. Cours de
l’Académie de Droit International Privé, vol. I, 1966.
Ch. Rousseau, Droit international public, vol. II, Dalloz, Paris, 1974.
M. Sailliant, A.G. Taithe, Pratique de contrats internationaux, Paris, 1988.
J. Samtleben, Derecho Internacional Privado en América Latina, Teoría y
Práctica del Códogo Bustamante, Buenos Aires, 1983.
Sperduti, Saggi di teoria generale del diritto internazionale privato, 1967.
Spickhoff, Der ordre public im internationalem Privatrecht; Entweicklung
Strucktur Konkretiesierung, 1989.
Sosniak, Klausula paradku publicznegram prawie micdzunarodnovyn
prywavatnymàé, Varovia, 1961.
Sosniak, Précis de droit international privé polonais, 1976.
F. Sudre, Drept european i internaional al drepturilor omului, Ed. Polirom,
Iai, 2006, traducere R. Bercea (coordonator), V.-I. Avram, M. Roibu, F.-N.-F.
Stârc-Meclejan, A. Verte-Olteanu.
Timbal, Un conflit d’annexion au Moyen Âge. L’application de la coutume
de Paris au pays d’Albigeois, 1950.
H. Tomas, H. Putzo, ZPO, 20 Auflage, Verlag, C.H. Beck, München, 1997.
A. Toubiana, Le domain de la loi du contrat en droit international privé,
Paris, 1972.
Van Hecke, Principes et méthodes de solution des conflits de loi, în Recueil
de cours de l’Académie de Droit International de la Haye, 1969.
Th. Verbiest, Le nouveau droit du commerce électronique, Éditions Larcier,
Bruxelles, 2005.
J. Vincent, S. Guinchard, Procédure civile, 23e édition, Dalloz, Paris, 1994.
J. Vincent, S. Guinchard, Procédure civile, 25 édition, Dalloz, Paris, 1999.
Verplaetse, La fraude à la loi en droit international privé, 1938.
C. Von Bar, Theorie und Praxis des IPR, 1889.
A. Weiss, Manuel de droit international privé, 9e édition, Sirey, 1925.
Wigny, Essai sur le droit international privé américain, 1932.
M. Wolff, Private international law, Oxford University Press, 1945.
Bibliografie 327
STUDII, ARTICOLE, TEZE DE DOCTORAT
P. Arminjon, La notion des droits acquis en droit international privé, în

„Revue des cours de l’Académie de la Haye”, 1933, vol. V.
L. d’Avout, La circulation automatique des titres exécutoires imposée par le
règlement 805/2004, în Revue critique de droit international privé, nr. 1/2006.
G. Bachelier, La norme internationale et le droit interne devant le juge
administratif: où sommes-nous?, în Revue critique de droit international privé,
nr. 1/2000
J. Béguin, Le développement de la lex mercatoria menace-t-il l’ordre
international?, în McGill Law Journal, 1984-1985.
Bertin, Le grand du procédurier, Le nouveau Code de procédure civile, în
Gazette du Palais, 17.01.1976; 17.02.1976; 06.03.1976; 20.03.1976;
28.04.1976; 14.05.1976; 23.06.1976; 19.10.1976.
Bertin, Les étrennes non desirées du procédurier pour 1976, în Gazette du
Palais, 9-10 martie 1976.
A. Boye, Les mariages mixtes en droit international privé sénégalais, thèse,
Paris, 1979.
P. Bourel, Revue de jurisprudence africaine en droit interpersonnel et en
droit international privé. Sommaires des décisions rendues en matière de conflit
de lois et de jurisdictions en Afrique noire francophone (1960-1971), în
Annales africaines, 1971-1972.
I. Buruian, Unele aspecte ale lex mercatoria, în Revista de drept privat,
nr. 1/2001, Chiinu.
F. Cadet, La gestion de l’internationalité par les méthodes communautaires: vers
un droit international privé européenne?, în Les Petites Affiches, nr. 157/6.08.2004.
P. Callé, L’acte authentique établi à l’étranger. Validité et exécution en
France, în Revue critique de droit international privé, nr. 3/2005.
J.-Y. Carlier, Le Code belge de droit international privé, în Revue critique de
droit international privé, nr. 1/2005.
O. Carmet, Études critique de la distinction entre la condition des étrangers
et les conflits de lois, thèse, Paris, 1978.
A. Chapelle, Les fonctions de l’ordre public en droit international privé,
thèse, Paris, 1979.
R. Crone, Liberalités, institutions contractuelles et trust à l’épreuve du droit
international privé, în Les Petites Affiches, nr. 62/28.03.2001.
M. de Salvia, Arbitrajul privat în lumina Conveniei Europene a Drepturilor
Omului, în Pandectele Române, nr. 4/2002
M. Delmas-Marty, Le phénomène de l’harmonisation : l’expérience contem-
poraine, în Pensée juridique française et harmonisation européenne du droit,
Société de législation comparée, 2003.
Y. Derains, Le statut des usages du commerce international devant les
jurisdictions arbitrales, în Revue de l’arbitrage, nr. 3/1973.
A. Dyer, Unfair Competition in Private International Law, în Recueil des
Cours de l’Academie de Droit International de la Haye, vol. 211(1988),
Ed. Martinus Nijhoff Publishers, 1990.
J. Emane, Les conflits de lois en Afrique noire, thèse, Dakar, 1963.
Fawcet, Evasion of Law and Mandatory Rules, Private International Law, în
Cambridge Law Journal, nr. 49/1990.
M.-C. Foblets, M. Loukili, Mariage et divorce dans le nouveau Code
marocain de la famille: quelles implications pour les marocains en Europe?, în
Revue critique de droit international privé, nr. 3/2006.
J. Foyer, Filliation illégitime et changement de loi applicable, thèse, Paris,
1964.
Ph. Francescakis, Le droit international privé dans le monde prive post-
colonial. Le cas de l’Afrique noire, în Journal du droit international, 1973.
Gannage, Droit intercommunitaire et droit international privé, în Journal du
droit international, 1983.
H. Gaudemet-Tallon, Le règlement no. 1347/2000 du 29 mai 2000 «compé-
tence, reconnaissance et exécution des décisions en matière matrimoniale, en
matière de responsabilitè parentale des enfants communs», în Journal du droit
international, 2001.
Ph. Gautier, Symbola. Les étrangers et la justice dans les cités grecques, în
Annales de l’Est, 1972.
B. Goldman, Frontières du droit et lex mercatoria, în Archives du
philosophie du droit, 1964, vol. IX.
B. Goldman, La lex mercatoria dans les contrats et l’arbitrage international:
réalites et perspectives, în Journal du droit international, 1979.
P. Gothot, Le renouveau de la tendence unilateraliste en droit international
privé, în Revue critique de droit international privé, 1971.
J. Huet, Aspects juridiques du commerce électronique: approche interna-
tionale, în Les Petites Affiches, 26.09.1997.
A. Jeammeaud, Unification, uniformisation, harmonisation: de quoi s’agit-il?,
în Vers un code européen de la consommation, Bruylant-Bruxelles, 1998.
F. Jault-Seseke, D. Robine, L’interprétation du Règlement nr. 1346/2000
relatif aux procédures d ̖insolvabilité, la fin des incertitudes?, în Revue critique
de droit international privé, nr. 4/2006.
P. Kinsch, The Impact of Human Rights on the Application of Foreign Law
on the Recognition of Foreign Judgements – A Survey of the Cases Decided by
the European Human Rights Institutions, în Intercontinental Cooperation
Throught Private International Law. Essays in Memory of Peter E. Nygh, Talia
Einhorn and Kurt Siehr, T.M.C. Asser Press, Haga, 2004.
Bibliografie 329
P. Lerebours-Pigeonniere, Observations sur la question du renvoi, în Journal
du droit international, 1924.
H. Lewald, Conflits de lois dans le monde grec et romain, în Revue critique
de droit international privé, 1968.
P. Louis-Lucas, Vue simplifiée du renvoi, în Revue critique de droit
Ludimet, Les traces du droit international dans l’Iliade et l’Odyssée, în
Revue générale de droit international public, 1914.
V. Marty, La distinction du fait et du droit. Éssai sur le pouvoir de contrôle
de la Cour de cassation sur le juge de fond, thèse, Toulouse, 1929.
H. Muir-Watt, La fonction de la règle de conflit, thèse, Paris, 1985.
V.W. Niederer, Caeterum quaero de legum imperii romani conflictu, în
Revue critique de droit international privé, 1960.
A. Nuyts, Le réglement communautaire sur l’obtention des preuves: un
instrument exclusif?, în Revue critique de droit international privé, nr. 1/2007.
F. Péron, L’État dans la société de l’information: quel avenir pour
l’administration électronique?, în L’État et le droit – mutations institutionnelles
contemporaines, vol. I, Ed. Universitii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2006.
Perrot, Les réformes recents de la procedure civile en Frace, rapport au 2es
journées franco-américaines, în Revue internationale de droit compare, 1988,
vol. 10.
S. Poillot-Peruzzetto, La diversification des méthodes de coordination des
normes nationales, în Les Petites Affiches, nr. 199/5.10.2004.
D. Robine, L’intérpretation du Règlement no. 1346/2000 relatif aux
procédures d’insolvabilité, la fin des incertitudes?, în Revue critique de droit
international privé, nr. 4/2006.
J.-F. Sagaut, M. Cagniart, Regard communautaire sur le Forum shopping et
le Forum non conveniens, în Les Petites Affiches, nr. 74/14.04.2005.
Stoupnitzky, Statut international de l’URSS, etat commerçant, thèse, Paris,
1935.
F. Terre, Réflexions sur la notion de nationalité, în Revue critique de droit
Timbal, La contribution des auteurs et de la pratique coutumière en droit
international privé du Moyen Âge, în Revue critique de droit international
privé, 1955.
B. Von Hoffmann, The Europeanization of Private International Law, în
K. Boele-Woelki, M. Bogdan, B. Dutoit, B. Von Hoffmann (coord.), P. Kaye,
W. Posch, F. Salerno, European Private International Law, Ars Aequi Libri,
Nijmegen, 1998.
TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII, DICIONARE

(autori români)
I. Albu, Drept civil. Introducere în studiul obligaiilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

1984.
B. Aurescu, Sistemul jurisdiciilor internaionale, Ed. All Beck, Bucureti,
2005.
V. Babiuc, Riscurile contractuale în vânzarea comercial internaional,
Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1982.
Al. Bacaci, Excepiile de procedur în procesul civil, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1983.
Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, Ed. Augusta,
Timioara, 1998.
Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, ed. a V-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureti, 2006.
Al. Bacaci, Gh. Comni, Drept civil. Succesiunile, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureti, 2006.
M. Banciu, Dreptul familiei, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1998.
E. Blan, Drept financiar, ed. a III-a revzut i adugit, Ed. C.H. Beck,
Bucureti, 2004.
C. Bîrsan, M. Eftimie, Convenia european a drepturilor omului, Ed. Hamangiu,
Bucureti, 2006.
C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a II-a, revzut i
adugit, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007.
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, Ed. „ansa” S.R.L., Bucureti, 1995.
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, ed. a VII-a revzut i adugit de M. Nicolae, P. Truc,
Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2001.
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele drep-
tului civil, ed. a X-a revzut i adugit de M. Nicolae, P. Truc, Ed. Uni-
versul Juridic, Bucureti, 2005.
R. Miga-Beteliu, Drept internaional public. Introducere în dreptul interna-
ional public, Ed. All, Bucureti, 1998.
C. Bîrsan, D.Al. Sitaru, Dreptul comerului internaional, vol. I, Universitatea
din Bucureti, 1988.
R.B. Bobei, Calificarea i conflictul de calificri, Ed. All Beck, Bucureti,
2005.
R.B. Bobei, Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de
drept internaional privat, Ed. Rosetti, Bucureti, 2005.
Gh. Bobo, Teoria general a dreptului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996.
Bibliografie 331
Gh. Bobo, C. Buzdugan, Teoria general a dreptului, Ed. Argonaut,
Cluj-Napoca, 2005.
A. Boroi, Drept penal, Partea general, ed. a II-a, Ed. All Beck, Bucureti,
2000.
G. Boroi, Drept civil. Partea general. Persoanele, Ed. All Beck, Bucureti,
2002.
C. Butiuc, Instituii de drept penal, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2002.
O. Cpîn, Efectele hotrârilor judectoreti strine în România,
Ed. Academiei, Bucureti, 1971.
O. Cpîn, B. tefnescu, Tratat de drept al comerului internaional,
O. Cpîn, Dreptul concurenei comerciale – concurena onest,
Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1994.
O. Cpân, Dreptul concurenei comerciale. Concurena neloial pe piaa
intern i internaional, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1994.
St. Crpenaru, V. Neme, M.A. Hotca, Noua lege a insolvenei, Comentarii
pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2006.
E. Chelaru, Drept civil. Partea general, Ed. All Beck, Bucureti, 2003.
I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, Drept internaional privat, Ed. C.H. Beck,
Bucureti, 2007.
D. Chiric, Drept civil. Succesiuni i testamente, Ed. Rosetti, Bucureti,
2003.
D. Chiric, Contractele speciale civile i comerciale, vol. I, Ed. Rosetti,
Bucureti, 2005.
V.M. Ciobanu, Drept procesual civil. Executarea silit, vol. I, Ed. Lumina
Lex, Bucureti, 1996.
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic i practic de procedur civil, vol. II,
Ed. Naional, Bucureti, 1997.
F. Ciutacu, Drept internaional privat, Ed. Themis Cart, Slatina, 2006.
Gh. Comni, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universitii „Lucian
Blaga”, Sibiu, 2006.
M.N. Costin, Dicionar de drept internaional al afacerilor, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 1996.
M.N. Costin, S. Deleanu, Dreptul comerului internaional, vol. I, Partea
general, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1997.
D.M. Crciunescu, Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureti, 2000.
N.C. Dariescu, Drept financiar, Casa de Editur Venus, Iai, 2006.
I. Deleanu, Cetenia român, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
I. Deleanu, Drept constituional i instituii politice. Tratat, vol. II,
Ed. Europa Nova, Bucureti, 1996.
S. Deleanu, Drept internaional privat, vol. I, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj,
2000.
I. Deleanu, Ficiunile juridice, Ed. All Beck, Bucureti, 2005.
I. Diaconu, Curs de drept internaional public, Casa de Editur i Pres
„ansa” S.R.L., Bucureti, 1993.
N. Diaconu, Legea aplicabil cstoriei i divorului cu element strin,
N. Diaconu, Drept internaional privat, Curs universitar, ed. a III-a,
I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil, Partea general, Ed. C.H. Beck, Bucureti,
2007.
T. Drganu, Drept constituional i instituii politice. Tratat elementar, vol. I,
Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
I.P. Filipescu, Drept internaional privat, Ed. Proarcadia, 1993.
I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL, Bucureti, 1993.
I.P Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaional privat, ediie
revzut i adugit, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005.
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Adopia. Protecia i promovarea drepturilor
copilului, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005.
I.P. Filipescu, M. Jacot, Drept internaional privat, Ed. Didactic i Peda-
gogic, Bucureti, 1968.
A. Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ed. a II-a revzut i adugit,
A. Fuerea, Drept internaional privat, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic,
Bucureti, 2005.
D. Griman, Dreptul i informatica, Ed. All Beck, Bucureti, 2003.
G. Geamnu, Drept internaional contemporan, Ed. Didactic i Pedago-
gic, Bucureti, 1975, ed. a 2-a.
G. Geamnu, Drept internaional public, Ed. Didactic i Pedagogic,
Bucureti, 1987, vol. I.
R.Gh. Geamnu, Transferul de tehnologie prin contractul de engineering,
R.Gh. Geamnu, Dreptul comerului internaional, Partea I, Partea general,
Ed. „Alma Mater”, Sibiu, 2002.
Vl. Hanga, Drept privat roman, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996.
Vl. Hanga, M.-D. Bocan, Curs de drept privat roman, Ed. Rosetti, Bucureti,
2005.
A. Iorgovan, M. Constantinescu, I. Muraru, E.S. Tnsescu, Constituia
României revizuit – comentarii i explicaii, Ed. All Beck, Bucureti, 2004.
C. Jugastru, Drept civil. Obligaiile, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2007.
M. Jacot, Curs de drept internaional privat, Ed. Didactic i Pedagogic,
Bucureti, 1961.
M. Jacot, Drept internaional privat, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti,
1976.
Bibliografie 333
C. Leicu, I. Leicu, Instituiile comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1996.
C. Leicu, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1998.
I. Le, Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii i a activitii notariale,
I. Le, Participarea prilor în procesul civil, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1982.
I. Le, Sanciunile procedurale în materie civil, Ed. Lumina Lex, Bucureti,
1997.
I. Le, Tratat de drept procesual civil, ed. a 3-a, Ed. All Beck, Bucureti,
2005.
I. Le, Codul de procedur civil. Comentariu pe articole, ed. a III-a,
Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2007.
E. Lupan, Introducere în dreptul civil, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2003.
E. Lupan, I. Sabu-Pop, Tratat de drept civil român, vol. I, Partea general,
E. Lupan, I. Sabu-Pop, Tratat de drept civil român, vol. II, Persoanele,
D. Lupacu, G. Mihu-Gÿongÿ, Regimul juridic al strinilor în România,
O. Manolache, Drept comunitar, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureti, 2001.
D. Mazilu, Dreptul comerului internaional, Partea general, Ed. Lumina
Lex, Bucureti, 2001.
R. Munteanu, Drept european, evoluia, instituii, ordine juridic, Ed. Oscar
Print, Bucureti, 1996.
I. Muraru, E.S. Tnsescu, Drept constituional i instituii politice,
M. Murean, Drept civil. Partea general, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca,
1996.
M. Murean, P. Ciacli, Drept civil. Partea general, Ed. Cordial Lex,
Cluj-Napoca, 2000.
V. Onaca, Cooperarea judiciar în materie civil i comercial – prezent i
perspective, în Revista de Drept Internaional Privat i Drept Privat Comparat,
2006.
C. One, Dreptul finanelor publice, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2005.
A. Oprea, La Convention européenne des droits de l’homme et l’application
des normes étrangères en droit international privé, în Revista de Drept
M. Nicolae, Prescripia extinctiv, Ed. Rosetti, Bucureti, 2004.
M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliar, vol. I, Introducere în publici-
tatea imobiliar, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2006.
E. Osipenco, M. Cozmanciuc, Jurisprudena comercial arbitral 1953-
2000, editat de C.C.I.R.B, Bucureti, 2002.
R.N. Petrescu, Drept administrativ, ediie revzut i adugit, Ed. Cordial
Lex, Cluj-Napoca, 2001.
G. Plastara, Manual de drept internaional public, cuprinzând i o expunere
a conflictelor de legi (Drept internaional privat), Ed. All Beck, Bucureti, 2004.
L. Pop, L-.M. Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Universul
Juridic, Bucureti, 2006.
L. Pop, Teoria general a obligaiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1998.
L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaiile, vol. I, Regimul juridic general sau
Fiina obligaiilor civile, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2006.
N. Popa, Teoria general a dreptului, Ed. Actami, Bucureti, 1999.
D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internaional privat, Tratat elementar,
vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1999.
T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional. Tratat, Ed. Didactic i
Pedagogic, Bucureti, 1976.
T.R. Popescu, C. Bîrsan, Dreptul comerului internaional, vol. IV, Univer-
sitatea din Bucureti, Bucureti, 1983.
T.R. Popescu, Dreptul comerului internaional, Ed. Didactic i Pedagogic,
Bucureti, 1983.
T.R. Popescu, Drept internaional privat, Ed. Romfel, Bucureti, 1994.
Gr. Porumb, Codul de procedur civil comentat i adnotat, vol. I,
Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1960.
B.M.C. Predescu, Fundamentele normelor conflictuale, Bucureti, 2001.
B.M.C. Predescu, Drept internaional privat, Ed. Universitaria, Craiova,
2002.
T. Prescure, C.N. Savu, Drept internaional privat, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 2005.
T. Prescure, R. Crian, Curs de arbitraj comercial, Ed. Rosetti, Bucureti,
2005.
A. Pricopi, D. Toma, A. Fuerea, Drept internaional privat. Note de curs,
Ed. Paco, Bucureti.
I. Radu, tiina i tehnica dreptului internaional privat, Cluj, 1939.
tefan Ruschi, Gh. Popa, tefania Ruschi, Drept civil. Teoria general.
Persoana fizic. Persoana juridic, Ed. Junimea, Iai, 2000.
I. Reghini, . Diaconescu, Introducere în dreptul civil, vol. 1, Ed. Sfera
Juridic, Cluj-Napoca, 2004.
I. Reghini., . Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, vol. 2,
Ed. Sfera Juridic, Cluj-Napoca, 2007.
V. Ro, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, Dreptul de autor i drepturile
conexe, Ed. All Beck, Bucureti, 2005.
V. Ro, Arbitrajul comercial internaional, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucu-
reti, 2000.
L. Reczei, Nemzetközi magynjog, Tankönyvkiado, Budapesta, 1969.
Bibliografie 335
I. Rucreanu, Fundamentarea teoretic a dreptului comerului internaional,
D.Al. Sitaru, Drept internaional privat, Ed. Actami, Bucureti, 1997.
D.Al. Sitaru, Drept internaional privat. Tratat, Ed. Lumina Lex, Bucureti,
2000.
D.Al. Sitaru, Dreptul comerului internaional. Tratat. Partea general,
C. Sttescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria general a obligaiilor, Ed. ALL,
Bucureti, 1998
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria general,
Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1983.
I. erbnescu, Corporaiile transnaionale, Ed. Politic, Bucureti, 1978.
B. Stefnescu, I. Rucreanu, Dreptul comerului internaional, Ed. Didactic
i Pedagogic, Bucureti, 1983.
V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. 1, Ed. Humanitas,
Bucureti, 2004.
M. Tbârc, Codul de procedur civil. Comentat i adnotat cu legislaie,
jurispruden i doctrin, Ed. Rosetti, Bucureti, 2003.
G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007.
I. Turcu, L. Pop, Contractele comerciale, vol. II, Executarea contractelor,
E. Ungureanu, Recunoaterea hotrârilor strine în România, Ed. Nöel, Iai,
1995.
O. Ungureanu, Nulitile procedurale civile, Ed. All Beck, Bucureti, 1998.
O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a V-a, Ed. All Beck, Bucureti,
2000.
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Drepturile reale, ed. a III-a,
revizuit i adugit, Ed. Rosetti, Bucureti, 2005.
O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a VIII-a, Ed. C.H. Beck, Bucu-
reti, 2007.
O. Ungureanu, Actele de procedur în procesul civil (la instana de fond),
ed. a III-a, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000.
O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept internaional privat, Ed. All
P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Partea general, Ed. Rosetti, Bucureti,
2003.
D. Vasilache, Pli electronice. O introducere, Ed. Rosetti Educational,
Bucureti, 2004.
C. Vrabie, Capacitatea perosanei fizice în dreptul internaional privat, în
Revista de Drept Internaional Privat i Drept Privat Comparat, 2006.
S. Zilberstein, Procesul civil internaional. Normele de procedur din Legea
nr. 105/1992, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1994.
STUDII, ARTICOLE, TEZE DE DOCTORAT
I.M. Anghel, Problema dublei cetenii în legislaia român, în Dreptul,

nr. 2/1999.
C. Arcu, Recunoaterea în România a hotrârilor judectoreti i a deciziilor
administrative strine în materia ocrotirii minorilor, în Dreptul, nr. 9/2000.
M. Avram, Comentariu: dec. civ. nr. 352/2001 a C.S.J., în Curierul Judiciar,
nr. 2/2002.
M. Avram, Comentariu: decizia civil nr. 2785/2001 a C.S.J., în Curierul
Judiciar, nr. 2/2002.
V. Babiuc, O. Cpîn, Situaia actual a arbitrajului internaional în
România, în Revista de Drept Comercial, nr. 6/1993.
I. Bcanu, Renaterea arbitrajului ad-hoc, în Dreptul, nr. 9/1991.
I. Bcanu, O. Cpîn, S. Zilberstein, Legea nr. 105/1992 cu privire la regle-
mentarea raporturilor de drept internaional privat, în Dreptul, nr. 12/1992.
C. Bâra, Apostila – condiie a actului juridic în materia dreptului inter-
naional privat, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurisprudentia, nr. 1-2/2003.
F. Bauer, Sistemul drepturilor reale în Germania, în Revista Român de
Drept Privat, nr. 3/2007.
M.Gh. Boar, Aplicarea apostilei prevzute de Convenia încheiat la Haga
la 5 octombrie 1961 referitoare la suprimarea cerinei supralegalizrii actelor
oficiale strine, în Dreptul, nr. 1/2006.
B. Diamant, V. Luncean, Nota I la Decizia civil nr. 448/1995 pronunat
de Trib. Sibiu, în Dreptul, nr. 3/1996.
R.B. Bobei, Repere doctrinare i jurisprudeniale ale instituiei calificrii în
dreptul internaional privat, în Curierul Judiciar, nr. 3/2004.
R.B. Bobei, Repere doctrinare i jurisprudeniale ale instituiei calificrii în
dreptul internaional privat (partea a IV-a), în Curierul Judiciar, nr. 6/2004.
R.B. Bobei, Decizia civil nr. 3.074/2003 pronunat de I.C.C.J., în Curierul
R.B. Bobei, Instituia conflictului de calificri în dreptul internaional privat,
în Curierul Judiciar, nr. 10/2004.
R.B. Bobei, Arbitrajul de drept internaional privat, în Revista de Drept
Gh. Bobo, Raporturi juridice de conformare i raporturi juridice de aplicare
a dreptului, în volumul Raporturile juridice, Al II-lea simpozion naional de
Teoria general a statului i dreptului, Cluj-Napoca, 6-7 mai 2005, Ed. Argo-
naut, Cluj-Napoca, 2006.
O. Cpîn, Semnificaia noiunii de ordine public în procedura de
exequatur, în Studii i Cercetri Juridice, nr. 3/1976.
Bibliografie 337
O. Cpîn, Loi regissant des succesions mobiliaires à elements d’extra-
neité, în Revista Român de tiine Sociale, Seria tiine Juridice, nr. 2/1978.
O. Cpîn, Caracteristici ale noului sistem de drept internaional privat al
Republicii Federale Germania, în Revista român de drept, nr. 1/1996.
O. Cpîn, V. Babiuc, Jurisprudena român în dreptul comercial
internaional.
O. Cpîn, D. lanculescu, Efectuarea comisiilor rogatorii în materie civil
de ctre organele judiciare române, în Revista român de drept, nr. 7/1992.
O. Cpîn, L’autorisation de l’execution des jugements patrimoniaux
rendus sur le teritoire d’un autre état, în Revista Român de tiinte Sociale,
Seria tiine Juridice, nr. 1/1965.
O. Cpîn, Aplicarea legii naionale capacitii de folosin a persoanei
fizice, în Revista român de drept, nr. 10/1970.
O. Cptîn, C. Cunescu, Repertoriul practicii arbitrale române de comer
exterior, 1983.
O. Cpîn, D. Ianculescu, Stabilirea coninutului legii strine în litigiile de
drept internaional privat, în Revista român de drept, nr. 6/1979.
O. Cpân, Aplicarea în România a legii – model i a regulamentului de
arbitraj al UNICTRAL, în Revista de drept comercial, nr. 7-8/1996.
O. Cpân, Circulaia transnaional a sentinelor arbitrale, în Revista de
drept comercial, nr. 12/1997, 1/1998, 2/1998 i 3/1998.
D. Chiric, Predarea conform a lucrului vândut, în Revista de Drept
D. Chiric, Transferul proprietii i al riscurilor în contractul de vânzare, în
Revista român de drept privat, nr. 2/2007.
V.M. Ciobanu, Executarea sentinelor arbitrale strine în România, în
Pandectele Române, Supliment 2004, „In onorem Ion Deleanu”.
A. Circa, Consideraii pe marginea teoriei reprezentrii în actele juridice
civile, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurisprudena, nr. 1-2/2006.
Gh. Comni, Mandatul aparent, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurispru-
dentia, nr. 1-2/2006.
L. Cora, Recunoaterea i executarea hotrârilor penale strine i executarea
hotrârilor penale române în strintate, prin dispoziiile Legii nr. 302/2004
privind cooperarea judiciar internaional în materie penal, în Dreptul,
nr. 2/2005.
N.C. Dariescu, Legea forului- efect al retrimiterii de gradul întâi, al regi-
mului matrimonial primar sau al excepiei de ordine public?, în Curierul
N.C. Dariescu, C. Dariescu, Legea aplicabil conveniei matrimoniale
încheiate între soii strini cu aceeai cetenie i cu domiciliul în România, în
Curierul Judiciar, nr. 12/2006.
M. Dauses, Prioritatea dreptului comunitar european în raport cu dreptul
intern al statelor membre ale Uniunii Europene, în Dreptul, nr. 6/2003.
S. David, Aspecte de drept internaional privat privind faptele anticon-
cureniale, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurisprudentia, nr. 2/2002.
G. Dnil, D. Pop, Practica arbitral a Curii de arbitraj comercial interna-
ional de pe lâng Camera de Comer i Industrie a României în materia
penalitilor, în Dreptul, nr. 3/2000.
C. Drguin, D. Bîrlog, Dobândirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor de ctre cetenii strini, apatrizii i persoanele juridice strine dup
aderarea României la Uniunea European, în Dreptul, nr. 6/2007.
t. Deaconu, Cetenia în dreptul românesc, în Cetenia european, Ed. All
I. Deleanu, Obligativitatea hotrârilor Curii Europene de Justiie a Drep-
turilor Omului i ale Curii de Justiie a Comunitilor Europene, în Dreptul,
nr. 2/2007.
S. Deleanu, Legea aplicabil contractului de comer internaional, în
Dreptul, nr. 7/1993.
S. Deleanu, Exist o lege a forului în arbitrajul internaional?, în Dreptul,
nr. 5/1999.
S. Deleanu, Convenia de arbitraj prin referire în arbitrajul internaional, în
Pandectele Române, Supliment 2004 – „In onorem Ion Deleanu”.
I. Deleanu, L’arbitrage international dans le contexte du Règlement (CE)
nr. 1/2003 relatif à la mise en oeuvre des règles de concurrence prévues aux
articles 81 et 82 du traité, în Studia Universitatis Babe-Bolyai, nr. 2/2005.
N. Diaconu, Regimul juridic aplicabil persoanei juridice strine, în Revista
de drept comercial, nr. 2/2005.
F. Gârbaci, Decizia civil nr. 692/2002 pronunat de C.S.J., în Pandectele
Române, nr. 1/2004.
A. Fuduli, Convenia internaional pentru unificarea anumitor reguli asupra
sechestrului asigurtor de nave maritime (Bruxelles, 1952) i dreptul naional
român, în Dreptul, nr. 5/1999.
R.Gh. Geamnu, Incoterms 2000. Importana modalitii de transport (IV),
în Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurisprudentia, nr. 1-2/2005.
J. Goicovici, Forma scris a conveniei de arbitraj, în Dreptul, nr. 12/2005.
Vl. Hanga, Personnalité et territorialité des lois chez Bartole, în Studii
juridice, aprilie 2001, Vasile Goldi University Press, Arad.
C. Leaua, O propunere de lege ferenda cu privire la caracterul procedurii de
recunoatere în România a hotrârilor strine pronunate în procedura necon-
tencioas, în Dreptul, nr. 5/2003.
I. Le, Observaii privind soluiile ce se pronun de ctre instanele judec-
toreti în cazurile civile, în unele situaii speciale, în Revista român de drept,
nr. 6/1981.
Bibliografie 339
I. Lipovanu, Unele probleme privind obiectul i sistemul dreptului interna-
ional privat, în Justiia Nou, nr. 1/1962.
Gh. Piperea, Despre evitarea procedurilor de insolven i tratamentul extra-
judiciar al crizelor financiare, în Revista Român de Drept Privat, nr. 3/2007.
I. Lipovanu, Conflictul de jurisdicii în cazul izvoarelor interne ale dreptului
internaional privat, în Justiia Nou, nr. 1/1965.
I. Lipovanu, Probleme de drept internaional privat comparat în domeniul
statutului persoanelor fizice, în Studii i Cercetri Juridice, nr. 4/ 1973.
G. Lupan, Autonomia de voin în contractul de comer internaional, în
G. Lupan, Convenia de la Haga din octombrie 1985 cu privire la legea
aplicabil contractului de vânzare internaional de mrfuri, în Dreptul,
nr. 3/1997.
C. Luzescu, Independena clauzei arbitrale. Alegerea legii aplicabile
contractului în instana de arbitraj, Hot. C.A.B.Rom. nr. 30 din 11.06.1994, în
Revista de drept comercial, nr. 5/1996.
Fl. Mgureanu, Consideraii privind efectele extrateritoriale ale hotrârilor
arbitrale, în Revista de drept comercial, nr. 10/2004.
G. Mihai, Specificul conveniei arbitrale în arbitrajul maritim internaional,
în Curierul Judiciar, nr. 6/2006.
G. Mihai, Particularitile hotrârii arbitrale în arbitrajul maritim
internaional, în Revista de drept comercial, nr. 9/2006.
M.-t. Minea, Dreptul financiar internaional, în Studia Universitatis Babe-
Bolyai, nr. 2/2001.
V. Mirea, Recunoaterea hotrârilor penale i a actelor judiciare strine, în
C. Munteanu, Observaii privind limbajul dreptului, în Revista Român de
Drept Privat, nr. 3/2007
I. Nestor, Câteva precizri în legtur cu dreptul internaional privat al
coexistenei panice, în Studii i Cercetri Juridice, nr. 4/1964.
I. Nestor, Principiul jura novit curia în cadrul aplicrii legii strine de ctre
instana român, în Revista român de drept, nr. 2/1965.
I. Nestor, O. Cpîn, Chronique de jurisprudence roumaine, în Journal de
droit international, nr. 2/1968.
I. Nestor, O. Cpîn, Legea aplicabil statutului personal al strinilor
potrivit dreptului internaional privat român, în Revista român de drept,
nr. 9/1967.
A. Oprea, Aspecte juridice ale contractelor electronice, în Pandectele
V. Ptulea, Activitatea de arbitraj în dreptul german, în Dreptul, nr. 9-12/ 1990.
C. Petic Roman, Privire comparativ asupra clasificrii aciunii civile, în
Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurisprudentia, nr. 1-2/2006.
D.A. Popescu, Corelaia dintre conflictele de legi i conflictele de jurisdicii,
în Fiat Justitia, nr. 1/1999.
D.A. Popescu, Cetenia – obiect de studiu al dreptului internaional privat?,
în Fiat Justitia, nr. 2/1999.
D.A. Popescu, Lex rei sitae sau unitatea devoluiunii i transmisiunii
succesorale? (I), în Studia Universitatis Babe-Bolyai, nr. 2-4/2002
D.A. Popescu, Itinerarii i evoluii în dreptul internaional privat. Spre un
drept internaional privat european, în Revista Român de Drept Privat,
nr. 1/2007.
D.A. Popescu, Este admisibil recunoaterea în România a unui testament
conjunctiv încheiat în strintate?, în Pandectele Române, nr. 3/2004.
D.A. Popescu, Aspecte privind regimul juridic al reprezentanelor societ-
ilor strine în România, în Pandectele Române, In Honorem – C. Bîrsan,
L. Pop, 2006, p. 529.
D.A. Popescu, Regimul internaional al succesiunilor. Consideraii privind
localizarea succesiunilor internaionale (Internationales Erbrecht), în Revista
Român de Drept Privat, nr. 4/2007.
O. Rdulescu, Probleme privind contractul de vânzare-cumprare imobi-
liar cu elemente de extraneitate, în Dreptul, nr. 5/1999.
S.L. Rus, Accesul la justiie al strinului în România în materie civil i
comercial, în Revista de Drept Internaional Privat i Drept Privat Comparat,
2006.
I. Schiau, Ordinea public în dreptul internaional privat i eficacitatea
hotrârii arbitrale, în Dreptul, nr. 11/2006.
D.-Al. Sitaru, Aspecte privind regimul juridic al reprezentanelor societilor
comerciale strine în România, în Pandectele Române, 2006, In Honorem
Corneliu Bîrsan, Liviu Pop, Culegere de studii.
S. Spinei, Istoricul recursului, în Acta Universitatis Lucian Blaga, Supliment
2005 (Historical remarks on the Appeal, în Acta Universitatis Lucian Blaga,
Supplement 2005, English edition.
S. Spinei, Argumente pentru reconsiderarea calificrii recursului ca i cale
de atac de reformare i pentru introducerea în clasificri a categoriei cilor de
atac de anulare, în Curierul Judiciar, nr. 2/2006.
C. Stnescu, V. Duculescu, Caracterul recunoaterii statelor i guvernelor în
lumina principiilor dreptului internaional contemporan, în Revista român de
drept, nr. 11/1969.
.Al. Stnescu, Prorogarea competenei jurisdicionale în dreptul interna-
ional privat român, în Curierul Judiciar, nr. 12/2005.
.A. Stnescu, Consideraii privind alegerea forului în comerul interna-
ional, în Revista Român de Drept Privat, nr. 3/2007.
.A. Stnescu, Comentariu asupra deciziei civile nr. 2793/2005 pronunat
de I.C.C.J., în Curierul Judiciar, nr. 12/2006.
Bibliografie 341
P. A. Szabo, Probleme ale raportului de drept internaional privat, în Studia
Universitatis Babe-Bolyai, Cluj, 1966.
P.A. Szabo, Trsturile eseniale ale elementelor de extraneitate din cuprin-
sul raporturilor juridice civile, în Studia Universitatis Babe-Bolyai, Cluj, 1970.
J. Teves, Rezerva dreptului de proprietate în dreptul german i francez,
precum i perspectivele sale în dreptul român, în Dreptul, nr. 6/1998.
C. Toader, Convenia de la Roma privind legea aplicabil obligaiilor
contractuale i eventuala ei transformare în regulament („Roma I”), în Curierul
L. Tofan, M.D. Bocan, Aperçu sur le cadre juridique de l̖adoption
internationale en Roumanie, în Revista de Drept Internaional Privat i Drept
Privat Comparat, 2006.
I. Turcu, T. Boboc Enoiu, Clauza de rezerv a dreptului de proprietate în
practica bancar, în Revista de drept comercial, nr. 7-8/1998.
C. Turianu, Nota II la Decizia civil nr. 448/1995 pronunat de Trib. Sibiu,
în Dreptul, nr. 3/1996.
E. Ungureanu, Din practica instanelor române cu privire la recunoaterea
hotrârilor judectoreti strine, în Studii i Cercetri Juridice, nr. 3/1985.
E. Ungureanu, Consideraii referitoare la sancionarea fraudrii legii proce-
durale în legtur cu recunoaterea hotrârilor strine, în Dreptul, nr. 2/1995.
O. Ungureanu, C. Munteanu, Reflecii privind incapacitile de drept civil,
în Pandectele Române, nr. 1/2006.
O. Ungureanu, Dreptul la onoare i dreptul la demnitate, în Pandectele
O. Ungureanu, Uzurparea i utilizarea abuziv a numelui, în Revista
Român de Drept Privat, nr. 2/2007.
DICIONARE, CULEGERI DE PRACTIC JUDICIAR
B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit

international privé, 3e édition, Dalloz, Paris, 1998.
M. Avram, R. Bobei, Drept internaional privat român. Culegere de spee,
Ed. All Beck, Bucureti, 2004.
I. Deleanu, S. Deleanu, Mic enciclopedie a dreptului. Adagii i locuiuni
latine în dreptul românesc, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
*** Dicionarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic,
Bucureti, 1998.
*** G. Cornu, Vocabulaire juridique, Quadrige, Presses Universitaires de
France, Paris, 1987.
MATERIALE DISPONIBILE PE INTERNET
E. Barbry, Le droit du commerce électronique de la protection ... à la

confiance, http://www.club-internet.fr/cyberlexnet/
U. Draetta, Internet et commerce électronique en droit international des
affaires, Bruxelles-Bruylant, 2003, citat dup J.-C. Boze, Internet et commerce
électronique en droit international des affaires, material disponibil la adresa
http://www.robic.ca/publications/Pdf/276-21Boze.pdf
J. Huet, La problématique juridique du commerce électronique, Colocviul
Drept i Comer, Deauville, 2000, Dreptul afacerilor în secolul XXI (http://
www.actoba.com/public/jh/R/R6.pdf)
G. Pallaruelo, La loi applicable au contrat: vers une communautarisation et
une modernisation de la Convention de Rome de 1980, Raport susinut la
Camera de Comer i Industrie din Paris, la 3 iulie 2003. Materialul este
disponibil la adresa http://www.etudes.ccip.fr/archrap/rap03/pal0307.htm
S. Parisien, Un essai sur le mode de formation des normes dans le commerce
électronique, locaia web http://www.lex-electronica.org/articles/v2-1/parisien.html
S. Poillot-Peruzzetto, Réflexion sur les méthodes de coordination/unification
dans le cadre de l’évolution des ordres juridiques, la adresa http://www.
peruzzetto.eu/art/unifcoor.art.htm
P. Wautelet, Le droit international privé, p. 31-34 (http://www. stibbe.be/
assets/publications/articles/wautelet-le_droit_international_prive.pdf)
INDEX ALFABETIC*)
A Apariia conflictelor de legi,

Absena conflictelor de legi, v. v. conflict de legi
conflict de legi, 73 Apatrid, 153, 161, 167, 168, 216
Act juridic: Aprri (de fond), 240, 253, 271
– condiii de fond, 47, 175, 178 Apel, 267
i urm. Arbitraj:
v. forma actului juridic – comercial internaional, 272
v. contract – de drept internaional
Acces la justiie, 249 privat, 271
Accesiune, 205 – intern, 271
Accesorium sequitur Arbitraj:
principale, 185 – ad-hoc, 272
ACCURSIUS, 76 – cu competen general, 272
Achiesare, 253 – cu competen special, 272
Aciune în justiie: – de drept strict, 272
– elemente, 252 – de echitate, 272
– noiune, 253 – instituionalizat, 272
– prescripie, 253 Arbitraj internaional:
– termen (procedural), 249 – caractere, 269
Adopie: – clasificare, 271
– desfacere, 231 – izvoare, 270
– efecte, 231 – natur juridic, 272
– încheiere, 228 – noiune, 270
– nulitate, 231 – organizare i procedur, 276
Aeronav, 49, 206 i urm. – origine, 269
„Afacerea Bncii Otomane”, 99 v. Convenie de arbitraj, 274
„Afacerea Societii Lamot v. Sentin arbitral, 277
Limited”, 123 ARGENTRE (d’), 79
Afini, 164, 215 Armitage v. A -G
Agent diplomatic, 52 Asigurare, v. contract de asigurare
ALDRICUS, 76, 102 Asistare (persoan fizic,
„American Trading Company”, 179 minor), 166
Antichitate, 73 Auctor regit actum, 165, 168, 175,
177, 218, 234
*) Cifrele trimit la numrul paginii.

AUFHEBUNG, 87 – noiune, 86
Autonomie de Calificare:
voin, 103, 173, 177 – dat coninutului i legturii
Autoritatea lucrului judecat, 247, normei conflictuale, 89
261, 264 – primar i secundar, 89 v.
Avocat 192, 251 excepii de la calificarea lex fori
Azil 159 Calitate procesual, v. pri
Capacitate (persoan fizic):
B – de exerciiu, 166
“Bairouk”, 106 – de folosin, 165
BALDUS, 76 v. incapaciti
„Banca otoman”, v. „Afacerea v. testament
Bncii Otomane” „Caron”, 115
BAR (van), 104 „Caraslanis”, 217
„Bartholo”, 87 Cauiune, 249, 299
BARTIN, 104, 119, 122, 124 Cauz (a aciunii), 254
BATIFFOL, 85, 100 CAVERS 84, 85
„Bauffremont”, 113 Cstorie:
BEALE, 84 – caractere, 213
BEITZKE, 85 – cerine legale, 214
BELLE PERCHE (de), 54 – desfacere i încetare, 222
„Bertola”, 113 – efecte, 218
„Bertoncini”, 144 – încheiere, 214
Bigamie, 9 „Cstoria grecului ortodox”, 88
„Birchall”, 46 Cstorie putativ, 224
„Bisbal”, 144, 145 Cereri, 252
BOUHIER, 103 Certificate de cutum, 139, 146
BOULLENOIS, 82 Cesiune de crean, 306
„Bradford”, 99 Cetenie, 44, 45, 46
Brevete (de invenie), 206 „Chemouni”, 109
Bun, 203 i urm. Chestiuni prealabile, 32
v. lex rei sitae Citare, v. pri
v. naionalizri Clauz:
BURGUNDUS, 81, 82 – de alegere, 137, 181
BUSTAMANTE, v. Codul – compromisorie, 190, 271, 274
Bustamante – de neconcuren, 302
– de rezerv, 263
– subterfugiu, 183
C Codificare, 51
Calificare: Codul Bustamante 71
– clasificare, 89 Comisia internaional de stare
– lege aplicabil, 89 civil, 66
Index alfabetic 345
Comisie rogatorie, 255 – domeniul dreptului
Comitas gentium, 84, 258 internaional privat, 37
Comity, 84, 86 Conflict de legi:
„Compania algerian de credit i – interne, 129
de banc”, 144 – în cazul statului
Competen: nerecunoscut, 124
– alternativ, 244 – în timp i spaiu, 117
– exclusiv, 244 – negativ, pozitiv, 91
– general, 235 Conflict mobil:
– special, 272 – comparaie cu alte instituii
Compromis, 269, 270 juridice, 120
Condiia reciprocitii, 83, 149, – domeniu, 120
155, 249, 279, 315 – noiune, 119
v. reciprocitate – soluionare, 120
Condiia strinului: Consiliul Europei, 66
– forme, 155 COQUILLE, 80
– istoric, 154 Contestaie în anulare, 118
– în proces, 315 Contract:
– noiune, 44, 45, 155 – condiii de fond, de form, 186
v. domeniul dreptului internaional – efecte, 187
privat – executare, 188
Condiia supralegalizrii, 255 – interpretare, 187
Conexitate, 246 – lege aplicabil, 188
Confiscare, 205 – rspundere, 188
Conflict: v. act juridic
– de calificri, 172 Contract:
– de jurisdicii, 39 – bancar, 198
– de legi, 37 – de agenie comercial, 197
– interpersonal, 26 – de asigurare, 198
– în timp al normelor – de depozit, 199
conflictuale, 124 – de executare de lucrri, 196
– mobil, 123 – de expediii, 197
Conflict de jurisdicii: – de intermediere, 191
– noiune, 39 – de munc, 195
– domeniul dreptului – de transport, 197
internaional privat, 37 – de vânzare-cumprare, 191
Conflict de legi: Convenie:
– absen, 73 – de arbitraj, 274
– apariie i evoluie, 73 – matrimonial, 220
– distincie de condiia juridic a v. contract
strinilor, 43 COOK, 84
Costa 66
Cunctos populos, 76 Domeniul dreptului internaional
Curatel, 244 privat, 37
Curent: Domiciliu:
– personalist, 82 – ales, 168
– teritorialist, 79 – de drept comun, 168
– universalist, 82 – legal, 168
Curtea de justiie a Comunitii Domiciliu:
Economice Europene, 65 – al pârâtului, 241
Curtoazie internaional, 81, 258 – al reclamantului, 242
CURRIE, 84 Drept:
Cutuma Bretaniei, 80 – financiar, 14
Cutum (izvor de drept), 79 – internaional public, 14
– penal, 14
D – roman, 58
„Dame Paul Bongni”, 148 Drept (de proprietate), 123 i urm.
„Dame Vanquathem”, 106 Drept internaional privat:
Decdere, 166, 191 – parte general, 19
Decret-lege, 52 – parte special, 138
Delegaia 94 Drept internaional privat:
Desistare, 253 – denumire, 20
Dezmembrmânt (al dreptului de – distincie de alte ramuri de
proprietate), 205 drept 20, v. drept
Divor – istoric, 72 i urm.
– domeniu de aplicare, 223 i – izvoare, 52 i urm.
urm. – metod, 17
– efecte, 223 – obiect, 12
– lege aplicabil, 224 Drept strin, v. lege strin
– motive, 223 Dreptul regatelor
„Djenangi”, 146 barbare, 73
Doctrina (ca izvor de drept – Drepturile reale, 203 i urm.
discuie), 54 Drepturile de autor, 207, 51, 13
Doctrin: DUMOULN, 79, 179
– „Act of State”, 241
– anglo-american, 83 E
– german, 82 Edictullui Caracalla, 74
– lui Pillet, 83 EHRENZWEIG, 84
– modern i contemporan, 85 Element de extraneitate, 7, 8
v. domeniul dreptului internaional Elemente, v. aciune în justiie
privat Eurofood 69
v. coala olandez Europenizare (a dreptului
internaional privat) 63
Index alfabetic 347
Excepie: – de procedur, 178
– de arbitraj, 236 – de publicitate, 177
– de la aplicarea legii siturii Formula Hull, 209
bunului, 206 Forum schopping, 236
– de la calificarea lex fori, 90 Foruri speciale:
– de ordine public, 33, 35, 12, – ales, 239
105, 108 – de necesitate, 238
– de procedur, 252 – sechestrului, 240
Executarea silit Fraudarea legii:
– a hotrârii judectoreti, 257 – comparaie cu alte
– a sentinei arbitrale strine, 278 instituii, 115
Exequatur, 265 i urm. – condiii, 110
Expert, 139, 148 – modaliti, 112
Expropriere, 154, 205 – noiune, 109
– sanciune, 116
F FROLAND, 82
Fapt: Fuziune, v. persoan juridic
– de ataare 4
– juridic 4 G
– material 4 „Ganey”, 79
FERID, 85 „Ghattas”, 147
Feudalitate, 74 Glosatori, 76
Filial, v. persoan juridic Golder contra Marii Britanii 35
Filiaie: „Gunzburg”, 112
– din afara cstoriei, 227
– din cstorie, 226 H
FOELlX, 20 Hospitium, 74
For: Hotrâre (a Guvernului), 54 i urm.
– alternativ, 238 Hotrâre strin:
– exclusiv, 237 – efecte, 259 i urm.
– imperativ, 237 – executare silit, 265
– subsidiar, 238 – noiune, 256
Forreign Court Theory, v. Teoria – putere doveditoare, 267
tribunalului strin – recunoatere, 259 i urm.
„Forgo”, 92, 93, 98 v. sentin arbitral strin
Forma actului juridic:
– accepiuni, 172
– caracterul normelor, 174 I
– lege aplicabil, 176 In dubio pro reo, 242
Forma actului juridic: Incapaciti:
– de abilitare, 178 – cu caracter de ocrotire, 165
– cu caracter de sanciune „Lardans”, 99
civil, 165 „Lautour”, 142
Indicii de localizare, 183 LEFLAR, 84, 85
Insolven 210 Legtur:
Interes (de a aciona în justiie), 252 – constant, 50
Interesul guvernamental, 74, 85 – variabil, 50
Interpretarea: v. puncte de legtur
– contractului, 187 Legtura normei conflictuale
– legii strine, 141 – clasificare, 50
„Itraco” 143 – definiie, 47
Izopolitie, 73 Lege:
Izvoare: – sens larg, sens restrâns, 52
– formale, 52 – de aplicaie imediat, 52
– materiale, 52 – ordinar, 53
Izvoarele: – strin, 80, 82
– arbitrajului, 270 – uniform, 82
– dreptului internaional Lege strin:
privat, 52 i urm. – controlul aplicrii i
– normei conflictuale, 46 interpretrii, 146
Înalta Curte de Casaie – denaturare, 147
i Justiie 267 – forme de aplicare, 132
Ius civile, 74 – imposibilitate de probare, 143
Ius gentium, 74 – interpretare, 141
Ius sanguini, 161 – invocare, 137
Ius soli, 161 – prob, 138 i urm.
Iura novit curia, 134 i urm. – temeiul aplicrii, 133
Legea pavilionului, 206, 207
J Legitimare, 226
JAYNE, 85 LEREBOURS – PIGEONNIERE, 99,
Jurisdicie, v. conflict 105
„Levinçon” 40
Lex confractus, 188
K Lex causae 46, 50
KAHN,86 Lex mercatoria universalis, 58
KEGEL, 85 Lex monetae, 188
KELLER, 84 Lex patriae, 41
Kostovski 34 Lex venditoris, 174
Krombach i Barberski 35 Lex voluntatis, 163, 164, 165, 176-
188
L Lex rei sitae:
LAGARDE, 85 – domeniu, 193
LALIVE, 85 – excepii, 205
Index alfabetic 349
– justificare, 204 – izvoare, 46
Lichidare judiciar, v. faliment – structur, 46
Litispendent, 246 Norme:
„Lizardi”, 167 – bilaterale, 51
LORENSEN, 84 – unilaterale, 51
Lucru judecat, v. autoritatea Nume:
lucrului judecat – dobândire, 164
– modificare, 164
M – schimbare (pe cale
MANCINI, 65, 103, 205 administrativ), 164
„Mancini” (spea), 111
„Marchi” (de), 98 O
MAYER, 85 Obiect (al dreptului internaional
Mrci, 13, 209 privat), 13
Msuri provizorii, 245 Obligaie:
Meteci, 73 – de întreinere, 69, 220, 228
Metod: – proper rem, scriptae
– conflictual, 17 in rem, 208
– lege de aplicaie imediat, 19 Ocupaiune, 205
– proper-law, 19 Oficiul Român pentru Imigrri 157
„Mihiescu”, 113 Ordonan (a Guvernului), 52 i
Mijloc de transport, 206 urm.
„Montefiore”, 147 Ordine public (de drept
Motenire: internaional privat):
– lege aplicabil, 232, 296 v. – caractere, 106
testament – comparaie cu alte
„Moussard” 98 instituii, 115
– elemente, 105
N – noiune, 104
Naionalitate, v. persoan juridic – istoric, 102
Naionalizri, 134, 209 OVERBECH (von), 85
NIBOYET, 99
Norm: P
– conflictual, 51 i urm. Pactum de lege utenda, v. clauz
– de aplicaie imediat, 52 de alegere 181
– de fixare, 46 „Patino”, 40
– material, 46 Patronaj, 73
Norm conflictual Pavilion, 49
– clasificare, 51 Pri (în proces):
– definiie, 45 – calitate, 250
– funcie, 46 – capacitate, 250
– citare, 250 R
Pellegrini 35 Raport juridic, 4
Peregrini, 74 Raportul instanei, 250
Perimare, 253 RAAPE, 85
Persoan: Re Annesley 95
– fizic, 160 i urm. Re Ross 95
– juridic, 170 i urm. Rebus sic stantibus, 188
Persoan juridic: Receptare (a legii strine):
– fuziune, 172 – formal, 135
– naionalitate, 172 i urm. – material, 134
– noiune, 170 Rechiziie, 205
– schimbarea naionalitii, 172 Reciprocitate:
– statut organic, 173 – de fapt, 156, 249
– sucursal i filial, 171 – diplomatic, 156, 249
Personalist, v. curent – legislativ, 156, 249
PILLET, 83 Recunoatere:
Pordéa contra Soc Times – a hotrârii judectoreti, a
Nespapers Limited 33 sentinei arbitrale, 259
Posesie, 48, 127 i urm. , 205 – de plin drept, prin
Postglosatori: hotrâre, 260
– doctrin, 77 Recunoatere (a hotrârii):
– exponeni, 76 – condiii, 260
Practic: – procedur, 264
– arbitral, 55 – reguli, 260
– judectoreasc, 54 Recurs, 118:
Prejudiciu: – interesul legii, 142
– material, 207 Refugiat, 159
– moral, 207 Refuzul recunoaterii:
Prescripie, 253 – hotrârii judectoreti, 261
Prestaie caracteristic, 183 – sentinei arbitrale, 278
Prezumii, v. prob Regimul clauzei naiunii celei mai
Prob: favorizate, 156
– admisibilitate, 255 Regimul juridic al strinilor, 156
– apreciere, 255 Regimul naional, 155
– mijloace de prob, 255 Regimul reciprocitii, 155
– noiune, 255 Reprezentare, v. contract de
– obiect, 255 intermediere
– sarcin, 255 Reedin, 168, 241
Procedur de judecat, 248 i urm. Retrimitere:
Proper-Iaw, v. metod – forme, 93
Prorogare de competen, 259
– noiune, 92
Puncte de legtur, 47, 241
Index alfabetic 351
– temei, 94 Stolzenberg contra Daimler
Retrimitere: Chrysler Canada 35
– de gradul I, 96 STORY, 20, 84
– de gradul II, 98 Strin v. condiia strinului
Retrimitere: „Straganoff – Scherbatoff’, 128
– în convenii internaionale 96 Subrogaia
– în dreptul elveian, 100 Sucursal, v. persoan juridic
– în dreptul francez, 98 Succesiune, v. motenire
– în dreptul român, 91 „Succesiunea maltezului” 87
– în alte sisteme de drept, 101 Sunday Times 34
RIGAUX, 85
ROCHUS CURTIUS, 79
RODENBURGUS, 81 coala francez, 79
„Rohlr”, 110 coala olandez, 81
coala personalist a lui
S Mancini, 82
SALICITUS, 77
SAVIGNY, 82, 103 T
SAXOFERRATO (de), 77 Teoria:
SCHAEFFNER, 82 – amputrii, 179
Sediu social, 11, 47 i urm. – drepturilor câtigate, 84
Sentin arbitral strin v. – impreviziunii, 188
recunoatere – imunitii funcionale, 240
Separaie de corp, 144, 225 – interesului naional, 167
„Shule”, 144 – pluralitii falimentelor, 210
SIEHR, 85 – tribunalului strin, 94
„Sommer”, 99 Teritorialist, v. curent
„Soulie”, 98 Teritorialitatea falimentului, 211
Stare civil, 164 Termen, v. aciune în justiie
Statul: Testament:
– familial, v. adopie; v. cstorie; – condiii de fond, 233
v. filiaie; v. obligaie de – condiii de form, 234
întreinere „Testamentul olandezului”, 88
– organic, v. persoan juridic Titluri:
Statutari: – de credit, 207
– italieni, 75 – de valoare, 207
– olandezi, 81 Tradiiune, 205
Statute: Tranzacie, 253
– mixte, 78 Tratat, v. convenii
– odioase, 78 internaionale v. izopoliie
– personale, reale, 78 Trust, 65, 69, 87
Tutel, 245 V
VISCHER, 85
U „Vita Food Products”, 179
Unificare (a dreptului internaional VOET, 81
privat), 62
Uniunea: Z
– nordic, 71 „Zag ha”, 99
– panamerican, 71
Universalist, v. curent
Universalitate de bunuri, 208 W
Universalitatea falimentului, 211 WÄECHTER, 82
Uzane internaionale, 57, 277 Writ, 242
Uzucapiune, 155, 205
Cuprins
ABREVIERI ......................................................................................VII
CUVÂNT ÎNAINTE .......................................................................... IX
PARTEA GENERAL
CAPITOLUL I
CONSIDERAII PRELIMINARE ........................................................3
Seciunea 1. Noiunea dreptului internaional privat i delimitarea
de alte ramuri de drept ........................................................ 3
§1. Elementul de extraneitate .............................................................. 3
A. Definiie ..................................................................................... 3
B. Fapte juridice de ataare, fapte juridice materiale ...................... 4
C. Trsturile caracteristice ale elementelor de extraneitate ........... 7
D. Prezentare exemplificativ a elementelor de extraneitate ........ 11
§2. Raporturile juridice de drept internaional privat – obiect
de reglementare al dreptului internaional privat ......................... 12
A. Sediul materiei. Definirea i sfera raporturilor juridice de
drept internaional privat .......................................................... 12
B. Notele caracteristice ale raporturilor de drept internaional
privat ......................................................................................... 14
§3. Metoda de reglementare în dreptul internaional privat .............. 17
A. Expunerea metodei conflictuale ............................................... 18
B. Caracterele metodei conflictuale .............................................. 18
C. Critici aduse metodei conflictuale ............................................ 18
D. Variante ale metodei conflictuale ............................................ 19
§4. Denumirea disciplinei ................................................................ 20
§5. Dreptul internaional privat i alte ramuri de drept ..................... 20
A. Interferene cu ramuri ale dreptului privat ................................ 20
B. Conexiuni cu ramuri ale dreptului public ................................. 30
C. Legtura între dreptul internaional privat i alte ramuri
de drept ..................................................................................... 36
Seciunea a 2-a. Domeniul dreptului internaional privat .................... 37
§1. Doctrina care limiteaz dreptul internaional privat la
conflictele de legi ....................................................................... 37
A. Noiunea de conflict de legi ..................................................... 37
B. Expunerea teoriei restrictive ..................................................... 38
§ 2. Doctrina conflictelor de legi i a conflictelor de jurisdicii ......... 39
A. Noiunea de conflict de jurisdicii ............................................ 39
B. Expunerea teoriei. Competen jurisdicional – competen
legislativ ................................................................................. 39
C. Critica teoriei ........................................................................... 42
§ 3. Doctrina conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicii
i a condiiei juridice a strinului ............................................... 43
A. Noiunea de condiie juridic a strinului ................................ 43
B. Expunerea tezei ........................................................................ 43
§ 4. Doctrina extensiv care include i cetenia în dreptul
internaional privat alturi de conflictele de legi, conflictele
de jurisdicii i condiia juridic a strinului .............................. 44
A. Noiunea de cetenie .............................................................. 44
B. Justificarea includerii ceteniei în dreptul internaional
privat ........................................................................................ 45
Seciunea a 3-a. Norma conflictual ..................................................... 45
§ 1. Generaliti ................................................................................ 45
A. Definiie ................................................................................... 45
B. Funcie ..................................................................................... 46
C. Norma conflictual i norma material .................................... 46
D. Izvoarele normei conflictuale .................................................. 46
§ 2. Structura normei conflictuale..................................................... 46
A. Coninutul normei conflictuale ................................................ 47
B. Legtura normei conflictuale .................................................... 47
C. Principalele puncte de legtur ................................................ 47
D. Clasificarea legturilor ............................................................. 50
§ 3. Legea la care trimite norma conflictual .................................... 50
§ 4. Clasificarea normelor conflictuale ............................................. 51
A. Dup felul legturii .................................................................. 51
B. Dup coninut .......................................................................... 51
C. Norme de aplicaie imediat .................................................... 52
Seciunea a 4-a. Izvoarele dreptului internaional privat al României ... 52
§ 1. Izvoarele interne ........................................................................ 52
A. Legile în sens restrâns ............................................................... 52
B. Hotrârile Guvernului i Ordonanele Guvernului ................... 54
C. Discuie asupra practicii judectoreti, practicii arbitrale i a
doctrinei ca izvoare de drept ........................................................ 54
§ 2. Izvoare internaionale ................................................................ 55
A. Conveniile internaionale ........................................................ 55
B. Cutuma internaional i uzanele internaionale ..................... 57
C. Discuii privind lex mercatoria ................................................. 57
C. Unificarea dreptului internaional privat .................................. 62
Cuprins 355
D. Raporturile dintre izvoarele interne i izvoarele internaionale
de drept internaional privat .................................................... 72
Seciunea a 5-a. Profil istoric privind dreptul internaional privat ......... 72
§ 1. Generaliti ................................................................................ 72
§ 2. Apariia i evoluia teoriei conflictelor de legi ............................ 73
A. Absena conflictelor de legi ...................................................... 73
B. Teoria statutarilor italieni ......................................................... 75
§ 3. Curentul teritorialist ................................................................... 79
A. coala francez (sec. al XVI-lea) .............................................. 79
B. coala olandez (sec. al XVIII-lea) ............................................ 81
§ 4. Curentul personalist i universalist ............................................. 82
A. coala personalist a lui Mancini (sec. al XIX-lea) ................... 82
B. Curentul universalist ................................................................. 82
§ 5. Doctrina anglo-american (sec. XIX – XX) ................................. 83
A. Aspecte generale ...................................................................... 83
B. Trsturile doctrinei anglo-americane ...................................... 84
C. Reprezentanii doctrinei anglo-americane ................................ 84
§ 6. Doctrina modern i contemporan .......................................... 85
CAPITOLUL II
TEORIA CONFLICTELOR DE LEGI ................................................86
Seciunea 1. Calificarea i conflictul de calificri .................................. 86
§ 1. Noiune i definire ..................................................................... 86
§ 2. Felurile calificrii ....................................................................... 89
A. Calificarea primar i calificarea secundar ............................. 89
B. Calificarea dat coninutului normei conflictuale i
calificarea dat legturii normei conflictuale ............................ 89
§ 3. Legea dup care se face calificarea în dreptul român ................ 89
§ 4. Excepii de la calificarea lex fori ................................................ 90
Seciunea a 2-a. Retrimiterea ................................................................ 91
§ 1. Generaliti ................................................................................ 91
§ 2. Definirea noiunii ....................................................................... 92
§ 3. Formele retrimiterii .................................................................... 93
§ 4. Temeiul retrimiterii .................................................................... 94
A. Retrimiterea ca soluie logic necesar ...................................... 94
B. Retrimiterea ca soluie util din punct de vedere practic .......... 96
§ 5. Retrimiterea în dreptul internaional privat român ..................... 96
A. Retrimiterea de gradul I ............................................................ 96
B. Retrimiterea de gradul II ........................................................... 98
§ 6. Retrimiterea în dreptul francez ................................................... 98
§ 7. Retrimiterea în dreptul elveian ................................................ 100
§ 8. Alte sisteme de drept ................................................................ 101
§ 9. Retrimiterea în convenii internaionale ................................... 101
Seciunea a 3-a. Cazurile în care legea strin competent nu
se aplic (ordinea public i frauda la lege) ............... 102
§ 1. Generaliti .............................................................................. 102
§ 2. Ordinea public în dreptul internaional privat ........................ 102
A. Scurt privire istoric ............................................................. 102
B. Noiunea de ordine public în dreptul internaional privat .... 104
C. Elemente specifice ale ordinii publice, în dreptul
internaional privat ................................................................ 105
D. Caractere ale ordinii publice de drept internaional privat ..... 105
E. Comparaie între ordinea public de drept internaional
privat i alte instituii juridice .................................................. 107
F. Efectele invocrii ordinii publice de drept internaional
privat ....................................................................................... 108
§ 3. Fraudarea legii în dreptul internaional privat .......................... 109
A. Noiune .................................................................................. 109
B. Condiiile fraudrii legii în dreptul internaional privat ........... 110
C. Controverse privind legea fraudat ........................................ 111
D. Moduri de fraudare a legii în dreptul internaional privat ...... 112
E. Asemnri i deosebiri între fraudarea legii în dreptul
internaional privat i alte instituii juridice ............................. 115
F. Sanciunea fraudrii legii în dreptul internaional privat ......... 116
Seciunea a 4-a. Relaiile în timp i spaiu ale sistemelor .................... 117
§ 1. Conflictul de legi în timp i spaiu ........................................... 117
A. Noiune. Forme ...................................................................... 117
B. Condiiile eficacitii internaionale a unui drept
în ara noastr ........................................................................ 118
C. Efectele eficacitii unui drept strin ...................................... 118
§ 2. Conflictul mobil de legi ........................................................... 119
A. Noiune .................................................................................. 119
B. Comparaie cu alte instituii juridice ...................................... 120
C. Domeniile în care pot aprea conflictele mobile de legi ........ 120
D. Soluionarea conflictului mobil de legi .................................. 120
§ 3. Conflictul în timp al normelor conflictuale .............................. 124
A. Conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului ........... 124
B. Conflictul în timp al normelor conflictuale sau
materiale strine care constituie lex causae ............................ 126
Seciunea a 5-a. Conflicte de legi în situaii speciale .......................... 127
§ 1. Conflictul de legi în cazul statului nerecunoscut ..................... 127
§ 2. Conflictul de legi interne (interprovinciale sau
interregionale) ......................................................................... 128
§ 3. Conflictele interpersonale ........................................................ 129
Cuprins 357
Capitolul III
APLICAREA DREPTULUI STRIN ............................................... 132
§ 1. Generaliti .............................................................................. 132
§ 2. Formele aplicrii legii strine ................................................... 132
§ 3. Aplicarea legii strine ca lex causae ........................................ 132
A. Noiune .................................................................................. 132
B. Temeiul aplicrii legii strine ................................................. 133
C. Titlul cu care se ia în considerare dreptul strin...................... 133
§ 4. Titlul cu care se aplic dreptul strin în România .................... 137
§ 5. Invocarea legii strine în faa autoritilor rii forului .............. 137
§ 6. Proba dreptului strin .............................................................. 138
A. Reguli generale ...................................................................... 138
B. Mijloace de stabilire a coninutului legii strine ..................... 139
C. Procedura reglementat de Legea nr. 189/2003 privind
asistena judiciar internaional în materie civil i
comercial .............................................................................. 140
§ 7. Interpretarea dreptului strin .................................................... 141
§ 8. Remedii ale greitei aplicri sau interpretri a legii strine ...... 141
§ 9. Imposibilitatea de probare a legii strine ................................. 143
§ 10. Drept comparat ...................................................................... 143
A. Dreptul francez ...................................................................... 143
B. Dreptul elveian ..................................................................... 147
C. Alte sisteme de drept .............................................................. 148
§ 11. Situaia când legea strin este o condiie pentru aplicarea
legii forului ............................................................................. 149
§ 12. Situaia când legea strin este încorporat contractual ......... 149
PARTEA SPECIAL
Capitolul I
CONDIIA JURIDIC A STRINILOR ....................................... 153
§ 1. Generaliti .............................................................................. 153
§ 2. Condiia juridic a strinilor i conflictele de legi .................... 154
§ 3. Formele condiiei juridice a strinilor ...................................... 155
§ 4. Regimul juridic al strinilor în România ................................... 156
Capitolul II
NORME CONFLICTUALE ÎN DIFERITE MATERII ...................... 160
Seciunea 1. Statutul persoanei fizice .................................................. 160
§ 1. Generaliti .............................................................................. 160
§ 2. Statutul personal în LDIP ......................................................... 161
A. Aplicarea legii naionale ........................................................ 161
B. Aplicarea altei legi ................................................................. 163
C. Domeniul de aplicare al legii statutului persoanei fizice ........ 164
D. Excepia de la aplicarea legii personale competente cu
privire la capacitatea persoanei fizice ................................... 166
E. Numele persoanei fizice ......................................................... 167
F. Domiciliul persoanei fizice ..................................................... 168
§ 3. Statutul persoanei fizice în legislaia altor ri .......................... 169
Seciunea a 2-a. Persoana juridic ...................................................... 170
§ 1. Generaliti .............................................................................. 170
§ 2. Sucursala i filiala .................................................................... 171
§ 3. Fuziunea persoanelor juridice de naionaliti diferite
i schimbarea naionalitii ...................................................... 172
§ 4. Domeniul de aplicare a legii statutului organic al persoanei
juridice .................................................................................... 172
Seciunea a 3-a. Forma actului juridic ................................................ 172
§ 1. Generaliti .............................................................................. 172
§ 2. Legea aplicabil în materie potrivit legislaiei noastre .............. 174
§ 3. Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic ..... 176
§ 4. Alte forme ale actului juridic ................................................... 177
Seciunea a 4-a. Condiiile de fond ale actului juridic ........................ 178
§ 1. Generaliti .............................................................................. 178
§ 2. Principiul autonomiei de voin ............................................... 179
§ 3. Lex voluntatis ........................................................................... 180
§ 4. Localizarea obiectiv a actului juridic ..................................... 182
§ 5. Localizarea lex loci actus ......................................................... 185
§ 6. Accesorium sequitur principale ............................................... 185
§ 7. Lex contractus i retrimiterea ................................................... 185
§ 8. Domeniul de aplicare a legii actului juridic cu referire
special asupra contractului .................................................... 186
A. Condiii de fond ..................................................................... 186
B. Condiii de form ................................................................... 187
C. Interpretarea contractului ....................................................... 187
D. Efectele contractului .............................................................. 187
E. Executarea contractului .......................................................... 188
F. Legea monedei ....................................................................... 188
G. Rspunderea contractual ..................................................... 188
H. Stingerea obligaiilor contractuale ......................................... 189
§ 9. Lex mercatoria ......................................................................... 189
§ 10. Lex venditoris ........................................................................ 190
§ 11. Alte contracte ........................................................................ 191
Cuprins 359
A. Contractul de intermediere .................................................... 191
B. Contractul de munc .............................................................. 195
C. Contractul de executare de lucrri ......................................... 196
D. Contractul de transport, de expediii i altele similare ........... 197
E. Contractul bancar ................................................................... 198
F. Contractul de asigurare ........................................................... 198
G. Contractul de depozit ............................................................ 199
Seciunea a 5-a. Faptele juridice.......................................................... 200
§ 1. Generaliti .............................................................................. 200
§ 2. Faptele juridice licite ............................................................... 201
§ 3. Faptele juridice ilicite .............................................................. 202
§ 4. Drepturile personalitii ........................................................... 202
§ 5. Pentru alte prejudicii, se aplic urmtoarele reglementri ....... 203
Seciunea a 6-a. Bunurile i drepturile reale ........................................ 203
§ 1. Determinarea i justificarea regulii lex rei sitae ........................ 203
§ 2. Domeniul de aplicare .............................................................. 204
§ 3. Particulariti referitoare la universalitile de bunuri ............... 208
§ 4. Naionalizrile ......................................................................... 209
§ 5. Insolvena (Lichidarea judiciar) .............................................. 210
Seciunea a 7-a. Statutul familial ......................................................... 213
§ 1. Generaliti .............................................................................. 213
§ 2. Cstoria .................................................................................. 213
A. Încheierea cstoriei în dreptul internaional privat ............... 214
B. Efectele cstoriei ................................................................... 218
C. Desfacerea i încetarea cstoriei .......................................... 222
§ 3. Filiaia ...................................................................................... 226
A. Filiaia copilului din cstorie ................................................ 226
B. Filiaia copilului din afara cstorie ....................................... 227
§ 4. Obligaia de întreinere ............................................................ 228
§ 5. Adopia .................................................................................... 228
A. Încheierea adopiei. Condiii de fond ..................................... 228
B. Condiii de form ................................................................... 230
C. Efectele adopiei ..................................................................... 231
D. Nulitatea adopiei .................................................................. 231
E. Desfacerea adopiei ................................................................ 231
Seciunea a 8-a. Motenirea ................................................................ 232
§ 1. Determinarea legii aplicabile succesiunii ................................ 232
§ 2. Domeniu de aplicare ............................................................... 232
§ 3. Condiiile de fond ale testamentului privesc ............................ 233
§ 4. Condiiile de form ale testamentului ..................................... 234
Capitolul III
CONFLICTELE DE JURISDICII .................................................. 235
Seciunea 1. Competena în dreptul internaional privat .................... 235
§ 1. Generaliti .............................................................................. 235
§ 2. Soluii posibile privind competena jurisdicional .................. 237
A. Forul imperativ ....................................................................... 237
B. Forul exclusiv ......................................................................... 237
C. Forul alternativ ....................................................................... 238
D. Forul subsidiar ....................................................................... 238
E. Forul de necesitate .................................................................. 238
F. Forul ales (prorogarea voluntar de competen) .................... 239
G. Forul sechestrului .................................................................. 240
H. Excepia de arbitraj ................................................................ 240
§ 3. Imunitatea de jurisdicie .......................................................... 240
§ 4. Principalele puncte de legtur în materie de competen ...... 241
§ 5. Caracterul normelor de competen jurisdicional ................. 243
§ 6. Determinarea competenei jurisdicionale potrivit LDIP .......... 243
§ 7. Litispendena i conexitatea internaional .............................. 246
Seciunea a 2-a. Procedura de judecat .............................................. 248
§ 1. Generaliti .............................................................................. 248
§ 2. Accesul la justiie i condiia strinilor în proces ..................... 249
§ 3. Condiia reciprocitii .............................................................. 249
§ 4. Raportul instanei ..................................................................... 250
§ 5. Prile i citarea lor .................................................................. 250
§ 6. Aciunea, interesul, cererile introductive de instan ............... 252
§ 7. Aprrile .................................................................................. 252
§ 8. Termenele i prescripia aciunii .............................................. 253
§ 9. Desistarea, achiesarea, tranzacia ............................................ 253
§ 10. Msurile provizorii ................................................................. 253
§ 11. Obiectul i cauza aciunii ...................................................... 254
§ 12. Probele .................................................................................. 254
§ 13. Hotrârea ............................................................................... 256
§ 14. Cile de atac .......................................................................... 257
§ 15. Executarea silit ..................................................................... 257
§ 16. Comisiile rogatorii internaionale în materie civil ................ 257
Seciunea a 3-a. Efectele hotrârilor strine ........................................ 259
§ 1. Recunoaterea hotrârilor ........................................................ 259
§ 2. Refuzul recunoaterii ............................................................... 261
§ 3. Procedura recunoaterii ........................................................... 264
§ 4. Executarea silit a hotrârii strine ........................................... 265
§ 5. Puterea doveditoare a hotrârii strine ..................................... 267
§ 6. Tranzaciile judiciare ............................................................... 268
Cuprins 361
Capitolul IV
ARBITRAJUL INTERNAIONAL .................................................. 269
§ 1. Generaliti .............................................................................. 269
§ 2. Izvoare ..................................................................................... 270
§ 3. Clasificare ................................................................................ 271
§ 4. Natura juridic a arbitrajului .................................................... 273
§ 5. Convenia de arbitraj ............................................................... 274
§ 6. Legea aplicabil conveniei de arbitraj .................................... 276
§ 7. Organizare i procedur .......................................................... 276
§ 8. Sentina arbitral strin .......................................................... 277
§ 9. Recunoaterea i încuviinarea executrii sentinei
arbitrale strine ......................................................................... 278
Declaraia universal a drepturilor omului ................................ 280
Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor

de drept internaional privat ....................................................... 286
Principalele convenii internaionale .......................................... 321
Bibliografie ................................................................................... 323
Index alfabetic.............................................................................. 343

Buna-credinþã. Implicaþii privind
dreptul de proprietate
Felician Sergiu Cotea
De foarte multe ori – ºi mai cu seamã dupã

promovarea legislaþiei privind restituirea bunu-
rilor preluate de cãtre stat în mod abuziv – am
auzit ºi auzim în continuare justiþiabili care
invocã în faþa instanþelor de judecatã faptul cã
au acþionat cu bunã-credinþã, apelul la aceastã
sintagmã fiind fãcut aproape în orice împre-
978-973-1720-90-6 jurare, mai ales de cãtre cei aflaþi în poziþii
37 lei, 576 p.
defensive, încât înþelesul sãu s-a banalizat,
buna-credinþã ajungând sã însemne un fel de pecete în care nimeni
nu mai are încredere.
Deºi nu ºi-a propus sã epuizeze întreaga problematicã pe care o
presupune aplicarea principiului bunei-credinþe, autorul a dorit ºi a
reuºit sã atragã atenþia asupra importanþei lui în contextul legislativ
actual, sã prezinte principalele opinii care au fost exprimate în
literatura de specialitate în legãturã cu funcþionalitatea sa, precum
ºi cele mai semnificative cazuri din practica judiciarã în care instan-
þele i-au dat sau, din contrã, nu i-au recunoscut eficienþã juridicã ºi,
nu în ultimul rând, sã ofere suporturi care sã deschidã discuþii în
viitor.
Este prezentat felul în care buna-credinþã poate fi invocatã ºi poate
produce efecte juridice în materia drepturilor reale, mai exact în
cazul dreptului de proprietate ºi al altor drepturi reale principale –
dreptul de uzufruct, de servitute ºi de superficie –, când principiul
ocrotitor al acelora care, aflându-se în eroare, cred sincer cã au
dobândit un drept în condiþii depline, este luat în discuþie în cazul
urmãtoarelor instituþii care fac obiectul tot atâtor capitole: prescripþia
achizitivã de scurtã duratã, dobândirea dreptului de proprietate în
cazul bunurilor mobile ºi al fructelor, accesiunea imobiliarã artifi-
cialã, în toate cele trei forme reglementate în cuprinsul art. 492-494
C. civ., precum ºi vânzarea lucrului altuia, cu aplecare specialã
asupra Legii nr. 10/2001.
Buna-credinþã
Nina Ecaterina Grigoraº
Aceastã lucrare este o prezentare a

practicii Înaltei Curþi de Casaþie ºi
Justiþie ºi a jurisprudenþei Curþii Euro-
pene a Drepturilor Omului în ceea ce
priveºte instituþia bunei-credinþe.
Culegerea s-a nãscut din necesitatea
teoreticã ºi practicã de aplicare cât mai
unitarã a noþiunii de „bunã-credinþã”
la cazuistica diversã a ultimilor ani.
Chiar ºi la nivelul Înaltei Curþi au fost
opinii contradictorii, în cuprinsul
vol. I 978-973-1836-07-2 lucrãrii fiind sintetizate opiniile pro ºi
vol. II 978-973-1836-08-9
59 lei (vol. I + II) contra.
769/192 p. Deºi buna-credinþã este o instituþie
fundamentalã în toate ramurile din sistemul de drept
românesc ºi a nãscut numeroase puncte de vedere, contro-
verse ºi aprinse polemici, din nefericire, reglementarea în
drept este sãracã, total insuficientã pentru a acoperi varie-
tatea nesfârºitã a speþelor aflate pe rolul instanþelor. ªi în
acest caz, datoritã carenþelor legislative nepermise, magistra-
tului i-a revenit sarcina ca, printr-o muncã responsabilã ºi
creativã, prin analogie cu alte dispoziþii legale, sã desãvâr-
ºeascã aplicarea acestei noþiuni de la nivelul filosofiei ºi
polemicii dreptului la nivelul vieþii ºi problemelor de zi cu
zi ale justiþiabililor.
Dicþionar de drept civil de la A la Z
ediþia a 2-a
Mircea N. Costin
Cãlin M. Costin
Dicþionarul de drept civil, prin mo-
dalitatea de abordare sistematicã ºi
completã cerutã de orice lexicon,
permite cunoaºterea a ceea ce este
esenþial în conþinutul conceptelor cu
care opereazã acest domeniu complex
al dreptului.
Evoluþia soluþiilor teoretice ºi jurispru-
denþiale, frecventele modificãri legis-
lative în contextul noilor realitãþi so-
ciale ºi economice, precum ºi utilitatea
978-973-1720-10-4
teoreticã ºi practicã a unei astfel de
110 lei, p.1008
lucrãri au determinat apariþia unei noi
ediþii, revãzutã ºi adãugitã, a Dicþiona-
rului de drept civil publicat în anul 2004. Astfel, au fost redefiniþi
numeroºi termeni din prima ediþie ºi au fost introduºi noi termeni
ºi expresii, þinând seama, acolo unde a fost cazul, de formulãrile
ºi definiþiile consacrate în ºtiinþa dreptului ºi de legislaþia în
vigoare, în intenþia de a reda cât mai fidel ceea ce a fost câºtigat
pânã în prezent pentru dreptul nostru civil.
Lucrarea realizeazã o analizã amplã a conceptelor moderne
ale dreptului civil, precum ºi a numeroaselor expresii latine
consacrate în terminologia dreptului; de asemenea, sunt definiþi
o serie de termeni aparþinând dreptului familiei, dreptului
proprietãþii intelectuale ºi dreptului comercial.
Toate aceste elemente sunt de naturã sã sporeascã utilitatea ºi
importanþa elaborãrii ºtiinþifice de faþã pentru toþi cei interesaþi
în cunoaºterea ºi corecta percepere a noþiunilor dreptului civil,
fie studenþi ai facultãþilor de drept, fie profesioniºti ai teoriei ºi
practicii dreptului.
Dicþionar de procedurã civilã
ediþia a 2-a
Mircea N. Costin, Ioan Leº, Mircea ªtefan Minea
Cãlin M. Costin, Sebastian Spinei
Dicþionarul de procedurã civilã pe

care îl oferim acum mediilor juridice
aduce, comparativ cu prima sa ediþie
din anul 1983, o multitudine de
noutãþi, astfel încât el reprezintã
practic o nouã carte, o nouã elaborare
teoreticã fundamentalã. Dicþionarul
Noiembrie 2007
sintetizeazã esenþialul din textele de

lege în vigoare, din lucrãrile teoretice
mai valoroase ale doctrinei noastre
juridice, precum ºi din soluþiile contri-
978-973-1836-10-2 butive ale jurisprudenþei.
99 lei, 928 p. Pe lângã termenii specifici în exclu-
sivitate dreptului procesual civil, au
fost explicaþi ºi termenii utilizaþi frecvent în materiile în care
normele acestuia primesc, direct sau indirect, vocaþie de
aplicare (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul comercial,
dreptul muncii, dreptul fiscal, contenciosul administrativ,
dreptul comercial internaþional, dreptul comunitar etc.).
Am conceput ºi elaborat acest dicþionar pentru a fi util, în egalã
mãsurã, juriºtilor (teoreticieni ºi practicieni), ca ºi celorlalte
categorii de cititori: celor dintâi, el urmeazã sã le serveascã ca
instrument de lucru, iar acestora din urmã, ca instrument de
cunoaºtere. Am încercat sã-i asigurãm aceastã dublã funcþio-
nalitate, redactând articolele pe care le cuprinde, în majoritatea
cazurilor, ca micromonografii, împrejurare graþie cãreia el
dobândeºte caracter de compendiu.

Curs Drept International Privat - 240124 - 135250

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Drept International Privat - 240124 - 135250

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual de drept internaional privat

Lucrarea a fost elaborat dup cum urmeaz:

Partea general – Conf. univ. dr. Clina Jugastru

Partea special – Prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu

Manual de drept internaional privat

Editur acreditat CNCSIS - Consiliul Naional

Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a României

Editura Hamangiu Vânzri:

(Dac dreptatea dispare,

A.U.L.B. Acta Universitatis Lucian Blaga, Jurisprudentia

La întrebarea ce este dreptul interna ional privat adesea se rspunde: o

Seciunea 1. Noiunea dreptului internaional privat i

§1. Elementul de extraneitate

Recunoscut unanim drept criteriu care distinge raporturile de drept inter-

B. Fapte juridice de ataare, fapte juridice materiale

b) Clasificarea faptelor juridice de ataare4

c) Asemnri i deosebiri între faptele juridice de ataare i faptele juridice

C. Trsturile caracteristice ale elementelor de extraneitate

a) Elementul de extraneitate nu este un element structural al raportului

b) Elementul de extraneitate este calificat ca fiind element strin prin prisma

d) Elementul de extraneitate constituie premisa aplicrii unor norme juridice

e) Prezena elementului de extraneitate distinge raporturile de drept interna-

D. Prezentare exemplificativ a elementelor de extraneitate1

Având ca reper elementele structurale ale raportului juridic 2 , enumerm

§2. Raporturile juridice de drept internaional privat — obiect

A. Sediul materiei. Definirea i sfera raporturilor juridice de drept

B. Notele caracteristice ale raporturilor de drept internaional privat

Particularitile raporturilor de drept internaional privat configureaz o

2. Raporturile de drept internaional privat conin, în mod obligatoriu, unul

3. Raportul de drept internaional privat se leag între particulari, persoane

§3. Metoda de reglementare în dreptul internaional privat3

În doctrina de specialitate exist unanimitate în a considera c materia

A. Expunerea metodei conflictuale

Metoda conflictual poate fi rezumat la urmtoarele: ori de câte ori

B. Caracterele metodei conflictuale

– utilizarea acestei metode înseamn alegerea legii competente întrucât, în

C. Critici aduse metodei conflictuale1

– este o metod prea complex i datorit acestui fapt apar dificulti

D. Variante ale metodei conflictuale

a) Metoda utilizrii legilor de aplicaie imediat

§4. Denumirea disciplinei

Având un obiect propriu de reglementare i o metod proprie, dreptul

§5. Dreptul internaional privat2 i alte ramuri de drept

A. Interferene cu ramuri ale dreptului privat

a) Dreptul internaional privat i dreptul civil3. Înrudirea extrem de apro-

b) Dreptul internaional privat i dreptul comerului internaional3. Dreptul

d) Raportul dintre dreptul internaional privat i dreptul concurenei. Interna-

e) Dreptul internaional privat i dreptul noilor tehnologii

Noile tehnologii i societatea informaional. Aezarea bazelor i consolidarea

Convergene între dreptul internaional privat i dreptul noilor tehnologii.

B. Conexiuni cu ramuri ale dreptului public

a) Dreptul internaional privat i dreptul internaional public

b) Dreptul internaional privat i protecia drepturilor omului

c) Dreptul internaional privat i dreptul penal

C. Legtura între dreptul internaional privat i alte ramuri de drept

Dreptul internaional privat i dreptul administrativ 1 interfereaz, de

Seciunea a 2-a. Domeniul dreptului

În literatura juridic român i strin s-au exprimat opinii diferite cu privire

§1. Doctrina care limiteaz dreptul internaional privat la

A. Noiunea de conflict de legi

Conflictul de legi presupune situaia în care un raport juridic cu element de

B. Expunerea teoriei restrictive

Seciunea 1. Noiunea dreptului internaional privat i

B. Fapte juridice de ataare, fapte juridice materiale

A. Sediul materiei. Definirea i sfera raporturilor juridice de drept

– este o metod prea complex i datorit acestui fapt apar dificulti

Având un obiect propriu de reglementare i o metod proprie, dreptul

§5. Dreptul internaional privat2 i alte ramuri de drept

Noile tehnologii i societatea informaional. Aezarea bazelor i consolidarea

C. Legtura între dreptul internaional privat i alte ramuri de drept

În literatura juridic român i strin s-au exprimat opinii diferite cu privire

Fundamentul teoriei îl constituie trsturile specifice ale „tiinei conflic-

§ 2. Doctrina conflictelor de legi i a conflictelor de jurisdicii

Aceast doctrin este împrtit în rile anglo-saxone, în Elveia, iar în

§ 3. Doctrina conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicii i

Coexistena conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicii i a condiiei

§ 4. Doctrina extensiv care include i cetenia în dreptul

C. Norma conflictual i norma material

Legile ordinare, care sunt legi adoptate de Parlamentul României i promulgate

B. Hotrârile Guvernului i Ordonanele Guvernului

– H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi i obligaii ale personalului

C. Discuie asupra practicii judectoreti, practicii arbitrale i a

Practica judectoreasc nu este izvor de drept în general i de drept

B. Cutuma internaional i uzanele internaionale

Comisia Internaional de Stare Civil. Comisia a luat fiin în 1950 i are