UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT “SIMION BARNUŢIU”

SPECIALIZAREA: DREPT / ID

CENTRUL VASLUI

(sesiunea iunie 2015)

LOGICĂ JURIDICĂ

INTERPRETAREA LEGII CIVILE

Coordonator:
Conf. univ. dr. Adrian Circa

Student, Anul I, Sem. II:

Toporăscu Corina-Andreea

- SIBIU 2014/2015 –
 INTERPRETAREA LEGII CIVILE

O lege nu se va citi niciodată ca un roman de buzunar. Textul de lege. De cele mai

multe ori, trebuie descifrat, adică interpretat (etimologic derivă de la latinescul interpres
– intermediat, mijloacelor, cel care explică; în mitologia Hermes era patronul
interpreților; el a fost și mesagerul zeilor, salvatorul cauzelor pierdute etc.). La o prima
vedere acest lucru poate stârni nedumerire. In adevăr, poate să surprindă că legea – care
este expresia unei voințe ferme emanate de la organele legiuitoare ale statului – cere
totuși, pentru a fi pusă în aplicare, o interpretare. Cu toate acestea, cel mai adesea,
interpretarea este necesară.

Această necesitate rezultă din aceea că situațiile din viața socială sunt foarte
diversificate așa încat în majoritatea cazurilor o anumita situație concreta nu se
încadrează perfect în prevederile unei reguli de drept. Ori pentru a realiza o astfel de
suprapunere trebuie să se cerceteze semnificația exacta a legii și să se determine precis
ipotezele pe care ea le guvernează. Numai în cazuri rare prevederea expresă a legii
coincide cu circumstanțele de fapt, caz în care interpretarea nu este necesara (in claris
non fit interpretatio). Noțiunea de ”claritate” nu este însa simplă.

De alta parte, necesitatea interpretarii legii apare fie atunci cand inșiși termenii
folosiți de legiuitor sunt ambigui sau când sensul exact al dispoziției normelor nu reiese
destul de clar din termenii folosiți, fie când norma juridica generala trebuie aplicată la un
caz particular atipic. În sfârșit, legea poate fi lacunară; știm deja că totul nu se poate afla
într-o lege1.

1. Interpretarea oficială și interpretarea neoficială

De regulă există doi interpreți care sunt abilitați pentru a interpreta o lege:
organică legislativă și judecatorului. Primul are această competența pentru că el este

1
Drept civil. Partea generala, Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Edit. Universul juridic, Bucureşti 2013, p.48
2
autorul legii, iar al doilea are această putere în virtutea principiului separațiilor puterilor
în stat.

Principiul ejust est interpretari legem cujus est condere (este în puterea celui ce a
impus o lege să o interpreteze) este astăzi părăsit datorită principiului separației
puterilor. După organul ce face interpretarea legii civile acestea pot fi:

Interpretarea oficiala2, realizată de un organ de stat indreptățit să facă

această interpretare; sunt interpretări oficiale, după caz:

Interpretarea autentică, dată de un anumit organ care a edictat norma supusă

interaretării (Parlamentul, Guvernul, etc.);

Interpretarea legală, dată de un anumit organ a statului anume împuternicit prin

legea să interpreteze legile (cum era pildă, înainte de 1989, Consiliul de Stat,
imputernicit să dea interpretarea legală unor legi);

Interpretarea judiciară, dată de instanțele judecătorești cu prilejul aplicării

normei la situațiile juridice concrete cu ocazia soluționării litigiilor supuse competenței
acestor instanțe.

Spre deosebire de interpretarea autentică și de cea legală care sunt obligatorii

pentru toată lumea (având aceeași forță juridică ca și legea pe care o interpretează),
interpretarea juridică este obligatorie numai în speța respectivă, adică pentru parțile
litigante și succesorii lor în drepturi, precum și pentru organele de stat chemate să
pună în aplicare hotărârea judecătorească respectivă. Hotărârea pronunțată are
puterea de a lucra judecata (res judicata pro veritate habetur). Aceasta înseamnă că o
hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabilă nu mai putea forma obiectul unui nou
proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Bineințeles că afirmarea de către judecator a unei reguli pe care legiuitorul nu a

enunțat-o nu inseamna o interpretare veritabila; ea reprezinta o creație pretoriana
facuta anume pentru a umple o lacuna. Daca judecatorul este obligat potrivit art. 3
Codul civil să judece cauza chiar și atunci când ”legea nu prevede, sau este întunecată

2
Drept civil. Introducere, Ovidiu Ungureanu, Ediția a VII-a, Editura Rosetti, București, 2005, p. 49
3
 sau neindestulatoare”, înseamna, pe cale de consecința, că lui i se recunoaște dreptul
de a crea norme pentru soluționarea litigilor.

2. Interpretarea neoficială (sau doctrinara) este facută de persoanele care nu au

calitatea oficială de organe ale statului și deci interpretarea data de ele nu are forța
obligatorie, dar se aplică adesea datorită forței de convingere a argumentelor pe care se
bazează. Astfel, este interpretarea docrinara, facută de către specialiști (profesori,
cercetători) în studiile lor științifice; nu mai puțin de către avocați in pledoariile și mai
ales în concluziile lor scrise.

3. Interpretarea literală, extensivă sau restrictivă3

După rezultatul la care se ajunge, interpretarea poate fi:

a. Interpretarea literala (sau strictă)

Interpretarea este literală, când între formularea textului legal interpretat şi

cazurile din practică ce se încadrează în ipoteza sa există concordantă, nefiind motive,
prin urmare, nici de a extinde si nici de a restrânge aplicarea dispoziţiei în cauză.4

In urma căreia textul de lege se va aplica strict la situațiile avute în vedere de

legiuitor, așa cum pot fi ele determinate prin expresiile folosite în texte. Interpretarea
literală este declarativă. Aceasta înseamnă că ea nu aduce nimic nou, ci întarește doar
textul legii, situație pe care o întalnim în cazul majorității normelor de drept civil.5

Exemplu: textul art. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede că
”Terenurile de orice fel, indiferent de destinația și titlul pe baza căruia sunt deținute sau
de domeniul public sau privat din care fac parte, constituie fondul funciar al Romaniei”.
Interpretând acest text și ajungând la concluzia că el se aplică tuturor terenurilor situate
în interiorul frontierelor de stat ale Romaniei, fară nici o excepție, facem o interpretare
strictaă sau literală.

3
Drept civil. Introducere, Ovidiu Ungureanu, Ediția a VII-a, Editura Rosetti, București, 2005, pp. 50 – 51.
4
Ghe. Beleiu, op. cit., p. 63
5
apud Șt. Rauschi, op. cit.,p.45.

4
Dar interpretarea literală nu trebuie exagerataă. Dacă aplicarea unei texte conduce la
rezultate inoportune, fără a fi totuși absurde, el trebuie corectat prin interpretare.

Exemplul: deși art. 1890 Codul civil, stabileşte că: ”Toate acțiunile, atât reale cât
și persoanelor (…) se vor prescrie in 30 de ani …” jurisprudența a stabilit, dimpotrivă, că
textul nu se aplică acțiunii în revendicare intentata de proprietarul deposedat de
imobilul sau.

b. Interpretarea extensivă

Este aceea prin care se ajunge la extinderea sferei situațiilor juridice cărora li se
aplică legea, față de sfera care pare să rezulte din termenii folosiți de legiuitor. În alte
cuvinte, norma nu acopera unele situații pe care, în intenția legiuitorului, trebuie sa le
acopere.

Exemplu: Prin art. 31 din Legea nr. 58/1974 (in prezent abrogată) era interzisă
dobândirea terenurilor intravilane prin acte juridice fiind îngaduita numai dobandirea
prin moștenire legală; atat jurisprudența cat și doctrina au interpretat extensiv textul
considerand aplicabilă interdicția și la dobandirea prin uzucapiune (deși, stricto sensu,
uzucapiunea este un fapt juridic, iar nu un act juridic – singurul mod de dobandire la
care interdicția legii se refera in mod expres); de asemenea, s-a considerat ca
permisiunea dobandirii prin moștenire legală trebuie extinsă și la dobandirea prin actul
juridic al testamentului atunci când legatarul instituit era in același timp și moștenilor
legal, chiar dacă in acest caz el dobandea nu prin moștenire lagală ( cum permite legea),
ci prin moștenirea testamentara.

c. Interpretarea restrictivă

Este aceea prin care se ajunge la aplicarea legii la o sfera de situații juridice mai
restransa decat aceea care pare să rezulte din termenii folosiți. Aceasta interpretare face
apel și la ratio legis, adică la cercetarea scopului legii.

Exemplu: potrivit art. 5 din Legea nr. 4/1973 (in prezent abrogata), cetațenii
puteau avea in proprietatea persoanelor o singura locuița pentru ei și lor; insuși
legiuitorul a prevazut, in aliniatul urmator, ca termenul de ”familie” utilizat se refera la

5
soț, soție și la copiii lor minori, deci nu la intreaga familie care poate cuprinde – in sensul
literal al cuvantului - și alte persoane.6

Interpretarea logică a legii civile

Reguli de interpretare logica a normelor de drept civil
Prin interpretarea logică se realizează lămurirea sensului unei norme juridice pe
baza legilor logicii formale.
În doctrina şi in practica se reţin trei reguli de interpretare logica:
1) Exceptia este de strictă interpretare şi aplicare – exceptio est strictissimae
interpretationis. Conform acestei reguli, ori de cate ori o norma juridică instituie o
excepţie de la regulă, această exceptie nu poate fi extinsă la alte situatii pe care acea
normă juridică nu le prevede.
Pe baza acestei reguli de interpretare logica, se ajunge la ceea ce am arătat că este
interpretare restrictivă, în general, sunt supuse acestei interpretări:
- textele legale care conţin enumerări limitative;
- textele legale care instituie prezumţii legale;
- textele care conţin o excepţie.
2) Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distinga. Această regulă se
exprimă prin adagiul – ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus7.Se tine
seama de faptul că unei formulari generale a textului legal, trebuie să-i corespundă o
aplicare a sa tot generală, fară a introduce distincţii pe care legea nu le conţine.
3) Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării
– actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat8.
Această regulă de interpretare este continută în dispoziţiile art. 978 din Codul
Civil pentru interpretarea convenţiilor, dar pentru identitatea de raţiune, ea este extinsă
şi la interpretarea normei de drept civil.
B. Argumente de interpretare logică
Pe lânga aceste reguli de interpretare sunt folosite şi argumentele de interpretare
logică, astfel:
1) Argumentul per a contrario. Conform acestui argument, atunci când se afirmă ceva, se
neagă contrariul – qui dicit de uno, negat de altero.

6
Drept civil. Introducere, Ovidiu Ungureanu, Ediția a VII-a, Editura Rosetti, București, 2005, pp. 50 – 51
7
Dictionar de expresii juridice latine, Editura Oscar Print, 1995, p. 206
8
Ibidem, p. 24
6
 Valoarea practică a acestui argument de interpretare logica este relativă, acesta
trebuind sa fie utilizat cu o oarecare circumspectie deoarece nu tot ce este interzis
expres, este permis intotdeauna9.
2) Argumentul a fortiori (cu atat mai mult). În baza acestui argument se ajunge la
extinderea aplicarii unei norme juridice editata pentru o anumita situaţie, la un caz
nereglementat expres, deoarece situaţiile care au fost avute în vedere la edictarea acelei
norme se regasesc şi mai evident în cazul dat.
3) Argumentul de analogie
Acest argument are in vedere faptul că unde există acelaşi raţiuni, trebuie aplicată
aceeaşi lege, aceeaşi soluţie – ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem
est ratio, ibi eadem solutio esse debet ori mai simplu, ubi eadem ratio ibi eadem
solutio.10
În practică, acest argument este folosit pentru rezolvarea „lacunelor legii”, fiind
aplicate „prin analogie” normele de drept civil edictate pentru cazuri asemănătoare.
Raţionamentul acestui argument constă în faptul că aceeaşi cauză trebuie să producă
acelaşi efect.
În situaţiile în care urmează să se folosească metode a analogiei trebuie avute în
vedere atât asemanările cât şi deosebirile dintre situaţia reglementată expres de lege şi
situaţia neprevazută de lege, dar căreia urmează să i se aplice acelaşi text de lege.
4) Argumentul reducerii la absurd – reductio ad absurdum
Din aplicarea acestui argument rezultă că o anumită soluţie este admisibilă
raţional, deoarece altă soluţie contrară ar fi inadmisibilă, de neacceptat, absurdă.
La acest argument apelează literatura de specialitate, în soluţionarea problemelor
controversate.
Pe lângă argumentele de interpretare logică menţionate, sunt folosite şi alte
argumente de o valoare cel putin discutabilă precum: argumentul ad populum (care se
întemeiază pe împrejurarea că există un acord al majorităţii); argumentul ad hominem
(care se referă la calităţile persoanei care a formulat o anumită opinie); argumentul ex
silentio (potrivit căruia, dacă un lucru nu a fost negat de nimeni, înseamna că acel lucru
este afirmat); argumentul ad ignorantiam (care se bazează pe imposibilitatea de a dovedi
contrariul) etc.11

9
Ghe. Beleiu, Drept civil. Persoanele, 1987, p. 159
10
Felicia Stef, op. cit., p. 206
11
Gabriel Boroi, op. cit., p. 38
7
 Interpretarea şi traducerea. Acestea nu se confundă: în timp ce interpretarea are
ca obiect descoperirea sensului unei reguli juridice obscure, traducerea face înţeleasă o
limbă străină. Apoi, interpretarea are o putere de creaţie mai mare decât creaţia. 12

12
Ph. Malaurie, L. Aynes, op. Cit., p. 300
8
 BIBLIOGRAFIE:

1. Drept civil. Partea generala, Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu,

Edit. Universul juridic, Bucureşti 2013

2. Curs de drept civil, Gabriel Boroi, edit. Hamangiu, 2013

3. Drept civil. Persoanele, Ghe. Beleiu, edit. Universul juridic, 2007

4. Dictionar de expresii juridice latine, Editura Oscar Print, 1995

5. Drept civil. Introducere, Ovidiu Ungureanu, Ediția a VII-a, Editura

Rosetti, București, 2005.