Interpretarea

Necesitatea interpretării este justificată de faptul că, în procesul aplicării dreptului, organul de aplicare
trebuie să clarifice cu toata precizia textul normei juridice, să stabilească compatibilitatea acesteia în
raport cu o anumită situație de fapt și să aplice legea în speța dedusă judecății.

Organul de aplicare este obligat să constate sensul normei de drept, să verifice cu ce înțeles utilizează
cuvintele legiuitorul, dacă acesta a gândit ori s-a exprimat concret sau abstract, dacă a făcut enumerări
limitative ori s-a menținut în limitele unei reglementări-cadru etc.

Interpretarea oficială:

a) Interpretarea autentică
Organele emitente ale unor acte normative procedează si la interpretarea acestora „a majori
ad minus”. Această interpretare este legală sau generală, făcând corp comun cu actul
normativ și aplicându-se retroactiv oferind o interpretare corectă asupra intelesului, scopului și
finalității.
b) Interpretarea cazuală sau judiciară
Interpretare oferită de către instanțele judecătorești în procesul de aplicare a normelor juridice,
organul de aplicare verifică corespondența situației de fapt cu ipoteza abstractă a normei
juridice, verifică modul în care au fost realizate drepturile și obligațiile, potrivit cu dispoziția
normatiă și ia măsuri, atunci când se impun, de restabilire a ordinii de drept încălcate și de
aplicare a sancțiunii.

Interpretare neoficială:

Nu are forță juridică, fiind facultativă iar soluția nu pateu fi intemeiată pe o atare interpretare, ci pe
norma juridică selecționată a se aplica în cazul respectiv.

Metodele interpretării au ca scop stabilirea:

- Sensului exact al normei

- Câmpului de aplicabilitate
- Efectelor și a scopului
- Condiționării social-istorice a actului normativ
- Finalităților urmărite
- Valorilor pe care le promovează construcția sa logică

Interpretarea identifică tradiționala abordare dihotomică între litera și spiritul legii.

Metoda gramaticală:

Stabilirea sensului normei juridice prin analiza gramaticală (sintactică și morfologică).

Interpretul va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, accepțiunea lor comună
sau speficică juridică.
In interpretarea gramaticală, organul de aplicare urmărește și modul de îmbinare a cuvintelor în
propoziții și fraze, punctuația, precum și sensul unor conjuncții. (și-sau, trebuie-poate etc.)
Interpretând gramatical textul de mai sus, prin raportare la sensul termenilor
folosiți, la înțelesul propozițiilor componente și la relația logică dintre ele, Curtea reține
că

Metoda sistematică:

Privește modalitatea de stabilire a sensului prin încadrarea sa în economia actului normativ din care
face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative (eventual superioare).
Norma juridică nu este izolată, ruptă de alte norme juridice, ci este parte componentă a unui sistem, a
unei ramuri, a sistemului de drept din care face parte- li de aceea voința legiuitorului poate fi stabilită
în multe situații printr-o astfel de interpretare.
Normele speciale la normele generale, normele din codul comercial la codul civil etc (sechestru
asigurator penal raportar la procedură civilă).

Metoda logică:

Implică aprecieri raționale, realizate prin operațiuni de generalizare, de analiză logică a textului
normei juridice, de analogie etc.
Raționamentele logice, dau naștere unor interpretări cum ar fi: excepțiile sunt de srictă interpretare,
legile excepționale trebuie interpretare restrictiv etc.
- Reducerea la absurd (ad absurdum) stabilirea adevărului tezei de demonstrat prin
infirmarea tezei care o contrazice (orice altă interpretare a textului duce la o interpretare,
concluzii contrare legii, si doar interpretarea oferită este adevărată)
- Per a contrario se bazează pe legea logică a terțului exclus, pleacă de la premisa că în cazul
notiunilor contradictorii care se neagă una pe cealaltă, doar una poate fi adevarata (utilizată în
normei de excepție sau aplicabilitate limitativă)
- A majori ad minus (cine poate mai mult, poate șo mai puțin, dacă pot face un act de
dispoziție juridică, pot face și unul de dispoziție materială)
- A minori ad minus – dacă legea interzice mai putțin, interzice automat și mai mult.
- A fortiori (cu atât mai mult) rațiunea aplicări unei norme juridice este și mai puternică într-o
altă ipoteză decât cea indicată expres.
- A pari- pentru situații identice se pronunță soluții identice.
- Analogia – Când nu se găseste o norma corespunzătoare situației deduse se face apel la o
normă asemănătoare sau la principiile de drept. Se caută în alte normei pentru a găsi o
rezolvare. Analogia nu poate fi folosită în interpretarea unor norme juridice care derogă de la
dispozițiile generale și care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau prevăd sancțiuni civile.
(196/2005 si evaziunea fiscală)
În esență se prezumă că, dacă sistemul legislativ poate fi lacunar, dreptul în
ansamblul său nu admite lacune, judecătorul fiind obligat să soluționeze cauza în
baza principiilor generale ale dreptului.

În dreptul penal, o asemenea posibilitate nu există, întrucât aici funcționează principiul

legalității incriminării și a pedepsei – nullum crimen sine lege și nulla poena sine lege.
Judecătorul nu poate declara ca infacțiuni și nu poate aplica alte pedepse decât cele strict
stabilite de legea penală.

Metoda teleologică:
Sensul unei dispoziții neclare prin luare în considerare a scopului, a rațiunii acesteia, motivul pentru
care norma juridică a fost adoptată, intenția redactorului și interesul ce se dorește a fi protejat.

Rezultatele interpretării normelor juridice:

a) Interpretarea literală
Ad litteram se realizează când organul de aplicare constată că textul normei juridice se mulează
conținutului raporturilor sociale pe care le reglementează. Legea este limpede, organul de
aplicare doar o aplică.
b) Interpretarea extensivă
Textul normei a rezultat a fi mai restrâns decât voința legiuitorului, ceea ce prin analogie
stabilim că trebuie aplicat textul normei juridice si la alte situații
c) Interpretare restrictivă- are loc când textul legii este mai larg decât voința legiuitorului ceea ce
face să se restrângă aplicarea legii doar la cazurile dorite în realitate de legiuitor.

Interpretarea literală se aplică în mare parte când normele juridice au aplicabilitate

limitată, enumerări limitative, restricții sau redactări clare, astfel norma fiind de strictă
interpretare.

Nu pot fi interpretate extensiv normele juridice civile care conţin enumerări limitative,
excepţii sau prezumţii, ori cele care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care
prevăd sancţiuni civile, aplicarea acestora prin analogie fiind interzisă (art. 10 C.civ.).