UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
Departamentul Drept Public

Studiu individual
disciplina: Teoria generală a dreptului
tema: Metodele de interpretare a dreptului

Chişinău, 2019
CUPRINS
I. CONCEPTUL ȘI NECESITATEA INTERPRETĂRII DREPTULUI............ 3
II. METODELE DE INTERPRETARE A DREPTULUI..................................... 4
2.1. Metoda logică............................................................................................... 4
2.2. Metoda sistematică...................................................................................... 6
2.3. Metoda gramaticală..................................................................................... 7
2.4. Metoda istorică............................................................................................ 8
2.5. Metoda teleologică.......................................................................................
9
CONCLUZIE............................................................................................................. 10
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................ 11

I. CONCEPTUL ȘI NECESITATEA INTERPRETĂRII DREPTULUI

2
 Interpretarea dreptului – operaţie logico-raţională de stabilire a sensului exact şi
complet al normelor juridice în vederea aplicării acestora, oferind soluţiile juridice adecvate
pentru diferite cauze.1
Precizrea și explicarea conținutului normelor juridice sunt două laturi dialctice legate
reciproc ale procesului de interpretare a dreptului, în care se folosesc diferite procedee și mijloace
ale cunoașterii și lămuririi normelor de drept. Logic aici apare întrebarea: care este necesitatea
interpretării dreptului?
Încercând să răspundem la această întrebare, menționăm că acesta este un process destul
de complex, care are mai multe cauze atât de ordin obiectiv, cât și subiectiv, și anume:
1. Normele juridice, care se conțin în acte normative, sunt exprimate cu ajutorul cuvitelor,
propozițiilor, formulărilor; pentru a înțelege sensul și însemnătatea lor, legătura logică
dintre ele, este necesară o activitate creativă, de cugetare;
2. Necesitatea interpretării normelor juridice este motivată prin faptul că, legiuitorul nu poate
avea în vedere, atunci când formează actele normative, toate situaţiile, specifice prin felul
lor, care se pot ivi în aplicarea dreptului. De asemenea, este cunoscută situaţia când
legiuitorul intenţionat lasă zone albe, succeptibile de interpretare în reglementarea
relaţiilor sociale. Aceste domenii pot fi aplicate şi interpretate în dependență de
diversitatea condiţiilor pe care le înfăţişează evoluţia vieţii sociale;2
3. În actele normative voința de stat este exprimată prin procedee și mijloace ale tehnicii
juridice: terminologie specială, construcții juridice, un sistem de referințe și trimiteri etc.
Unii termeni sunt luați din alte ramure ale științei. De aceea, aceasta necesită cunoștințe
speciale (juridice) pentru explicarea termenilor, pe care legiuitorul le folosește la
expunerea voinței de stat ce se conține în normele juridice;3
4. Interpretarea este necesară și din cauza folosirii neuniforme și neadecvate a tehnicii
legislative, a lipsei unei limbi clare, precise și înțelese a actului normative.
Necesitatea și importanța studierii interpretării normelor juridice este justificată de faptul
că, în procesul aplicării dreptului, organul de aplicare (judecătorul, organul administrativ) trebuie
să clarifice cu toată precizia textul normei juridice, să stabilească compatibilitatea acesteia în
raport de o anumită situție de fapt.

II. METODELE DE INTERPRETARE A DREPTULUI

1
NEGRU, Andrei. Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme. Chişinău: CEP USM,
2018, pag. 185.
2
Ibidem, pag. 186.
3
AVRONIC, G., GRECU, R., POSTIVAN, D., HUMĂ, I. Tratat de teorie generală a dreptului și statului. Iași:
Vasiliana, 2016, pag. 695.
3
 Prin metodele de interpretare a dreptului înțelegem totalitatea procedeelor, tehnicilor
folosite pentru clarificarea conținutului prevederilor normelor juridice, clarificare care se face în
scopul aplicării lor la cazuri concrete.4
În procesul de interpretare a textelor normelor juridice se aplică cele mai diverse metode.
Deseori, pentru a stabili sensul autentic și deplin al normelor juridice, se apelează concomitent la
două sau mai multe metode.
În continuare ne vom referi la caracteristica celor mai aplicabile metode de interpretare a
dreptului.
2.1. Metoda logică
Este cea mai larg întâlnită între procedeele de interpretarea normei juridice. Ea constă în
folosirea unor procedee ale logicii formale generale.
Metoda logică nu poate fi separată de celelalte meode sau procedee, deoarece orice
lămurirea a sensului normei juridicese sprijină pe utilizarea judecății logice. Printre procedeele,
regulile logice, sînt frecvent utilizate următoarele reguli5:
a) excepția este de strictă interpretare și aplicare;
b) unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face;
c) legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, ci nu invers.
Excepția este de strictă interpretare și aplicare (exceptio est strictimae interpretationis).
Această regulă trebuie de înțeles în sensul că excepțiile nu pot fi create prin interpretare. În cazul
intrpretării nu se generează, nu apar noi norme juridice, ci doar lămurit conținutul normelor
existente.
Unde lgea nu distinge, nici interpretul n-o poate face (,,ubi lex non distinguit, nec nos
distinguere debemus”) – este regula potrivit căreia în cazul unei formulări generale a textului
normative subiectul interpretării nu poate introduce distincții, deosebiri. Aplicarea de asemenea e
generală.
Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, ci nu invers. (,,Actus interpretandus est
poyius ut valeat quam ut pereat”) – este regula potrivit căreia nu trebuie să fie căutate pricini
pentru a nu aplica legea. Atât tip cât o lege e învigoare, ea urmează să fie realizată practic. Sarcina
interpretului e de a găsi soluția oportună de aplicare a legii în toate împrejurările.
Pe lângă regulile enumerate, metoda logică se sprijină și pe anumite argumente sau
procedee de demonstrație. La ele se atribuie următoarele:
1. Argumentul per a contrario. Acest argument se bazează pe legea a terțului exclus. Nu
este necesară stipularea că o anumită regulă este obligatorie, deoarece per a contrario
4
NEGRU, Andrei. Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme. Chişinău: CEP USM,
2018, pag. 190.
5
NEGRU, Boris; NEGRU, Alina. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău: Bons Office, 2006, pag.434.
4
 se poate presupune că celelalte reguli, dispoziții și norme nu sunt bligatorii. În dreptul
public, nu se vehiculează cu norme cu caracter dispozitiv 6. Conform argumentului
dat, în cazul noțiunilor contradictorii, care se neagă una pe alta, doar una poate fi
adevărată, cealaltă falsă. Cu alte cuvinte, cine susține o teză neagă teza contrară.
Acest principiu logic de interpretare se bazează pe ideea neconcordanței. Astfel, dacă legea
prevede o sancțiune pentru o persoană care a săvârșit o infracțiune, ea nu poate să prevadă, în
același timp, pentru aceeași persoană și pentru aceeași faptă, și o răsplată. De aici rezultă că
un mijloc de probă nu poate dovedi în același timp că evenimentul a avut și nu a avut loc.7
2. Argumentul ad absurdum – reducera la absurd. Cu ajutorul acestui argument se
demonstrează că o anumită soluție propusă prin interpretare este singura posibilă,
deoarece orice altă soluție ar duce la consecințe inadmesibile, absurde, care ar
contraveni legii.
De exemplu, art. 1 din Constituția Republicii Moldova prevede: ,, (1) Republica Moldova
este un stat suveran, independent, unitar și indivizibil’’. De aici rezultă că ar fi absurd să
spunem că Republica Moldova este un stat federal. Singura interpretare este aceea că
Republica Moldova este un stat unitar. Orice altă interpretare nu va fi corectă, absurdă, va fi
contrară legii constituționale.
3. A majori ad minus (cine poate mai mult, poate și mai puțin). Acest argument
desemnează situația în care o autoritate publică, cu putere mai mare, poate să facă ce
face o autoritate publică subordonată ei. De acest argument ne conducem în cazurile
interpretării extensive. Cum menționează profesorul Nicolae Popa, ,,în istoria
dreptului nu găsim decât o singură excepție de la acest principiu, când se putea face
mai mult, dar nu se putea face mai puțin. Este vorba de drepturile pe care le avea
femeia măritată asupra imobilului dotal, înainte de Iustinian. Astfel, femeia putea
vinde imobilul, dar nu-l putea ipoteca, ipotacarea fiind un act juridic civil cu efecte
mai restrânse decât vânzarea. Temeiul era următoarul: femeile își puteau da seama,
până și ele, la vânzarea dacă era vorba de o deposedare brutală, apreciind gravitatea
actului. La ipotecare, deși e un act mai ușor, se spunea că el poartă în sine aceleași
efecte ca și vânzarea, dar în acest caz actul deposedării (în cazul neexecutării
obligației) nu se prezintă la vedere, este ascuns în formele juridice mai ușoare ale
ipotecii și femeia nu poate pricepe acest lucru”.8

6
Raportul Ministerul Justiției referitor la indicațiile metodologice privind regulile de tehnică legislative [online].
[citat la 1 noiembrie 2019]. Disponibil: http://www.justice.gov.md/public/files/dreguliledetehnicalegislativat.pdf
7
Ibidem
8
POPA, Nicolae. Operă citată. 1996, pag.281
5
 4. Argumentul a fortiori (cu atât mai mult). Este argumentul, sensul căruia constă în
aceea că rațiunea aplicării unei norme juridice este și mai puternică într-o altă ipoteză
decât cea indicată expres în norma respectivă. Astfel, de exemplu, dacă dreptul de
proprietate în întregimea sa poate fi dobândit prin uzucapiune, cu atât mai mult moate
fi dobândit o parte a acestuia (uzus fructus). Prin urmare, raționamentul a fortiori
constă în utilizarea unei prevederi normative pentru un alt obiect, decât obiectul său,
deoarece rațiunea care o justifică este mai adecvată altui obiect. Astfel, sancțiunea
prevăzută pentru fapta comisă prin neglijență se va aplica cu atât mai mult, unei fapte
comise în mod intenționat, chiar în ipoteza în care nu este prevăzută pentru acest din
urmă caz.
5. Argumentul a pari. Argument și sub maxima ubi eadem est legs ratio, libi eadem est
legis disozitio (unde este rațiune a legii, se aplică aceeași dispoziție a ei.). Acesta
este un argument de anologie care are la bază ideea potrivit căreia aceeași cauză
produce aceleași efecte. De aici rezultă că pentru situații identice trebuie să se
pronunțe soluții identice. Acest raționament logic este un raționament prin analogie
care constă în a decide dintr-o asemănare, o altă asemănare. În absența unei norme
juridice care reglementează o situație, asupra acestei situații se extinde o normă care a
fost elaborată pentru o situație asemănătoare.9
6. Argumentul ,,in dubia pro reo” (îndoiala profită acuzatului). Acest argument este
aplicabil în materia dreptului penal. Dacă în procesul de administrare a probelor,
există îndoială asupra vinovăției celui acuzat de săvârșirea unei infracțiuni, această
îndoială este în favoarea acuzatului.

2.2. Metoda gramaticală

Această metodă constă în stabilirea sensului exact a normei juridice cu ajutorul
procedeelor de analiză morfologică și sintactică a textului actual normativ, pomindu-se de la
înțelesul cuvintelor folosite, de la legătura dintre ele, de la construcția frazei, de la semnificația
semnelor punctuație etc.
Este vorba deci de aplicare regulilor obișnuite ale gramaticii la clarificarea textului juridic.
Analiza morfologică și sintactică a unui text are o semnificație deosebită mai ales în
cazurile în care apar dificultăți în ceea ce privește conținutul exact al normelor juridice.
De exemplu, folosirea în text a legăturii cu ajutorul conjuncțiilor „sau”, „și” duce la sensuri
diferite ale textului, întrucât prima conjuncție are un caracter alternativ, pe când cea de-a doua are
un caracter comulativ.
9
NEGRU, Boris; NEGRU, Alina. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău: Bons Office, 2006, pag.435.
6
 Cele mai frecvente probleme sînt determinate de sensul multiplu al unor termeni. În astfel
de cazuri trebuie să se țină cont de câteva reguli, precum ar fi cele ce urmează:
1. Nu trebuie să acorzi unor termeni un sens juridic particular, dacă nu există rațiuni puternice și
serioase pentru a o face.
2. Cuvintele care au în mod evident o semnificație juridică aparte față de limbajul comun, trebuie
interpretate în lumina acestor semnificații. Această semnificație aparte rezultă uneori chiar din
cuprinsul actului normativ în care se află norma ce urmează a fi interpretată, deoarece
legiuitorul îi dă o definiție. Astfel, noțiunea de teritoriu este definită în Codul Penal dându-i-se
o semnificație aparte față de sensul geografic.
3. Stabilind semnificația juridică deosebită ce o are un termen într-o ramură de drept, acesta
trebuie interpretată într-o strânsă legătură cu semnificația ce o are în alte ramuri ale dreptului.
Astfel, de exemplu, noțiunea de familie are sensuri deosebite în dreptul familial și în dreptul
locativ.
4. În conținutul lingvistic al aceleași norme juridice sau aceluiași act juridic cuvintele
asemănătoare nu trebuie să capete semnificații deosebite fără rațiuni întemeiate.10
Procedeele de interpretare gramaticală ne cheamă, de asemenea, de a unifica sensul unor
termeni juridice și de a nu admite folosirea lor în mai multe sensuri. Așa, de exemplu, la folosirea
termenului „persoană juridică” e necesar de a ține cont de sensul juridic adecvat acestui termen.

2.3. Metoda sistematică

Această metodă constă în lămurirea sensului unei norme juridice, a unui text normativ,
prin determinarea locului acestei norme sau acestui text în sistemul ramurii de drept, în sistemul
dreptului în ansamblul, în sistemul principiilor fundamentale ale dreptului, precum și în stabilirea
legăturilor acestei norme sau acestui text cu alte dispoziții normative.
Necesitatea aplicării acestei metode decurge din caracterul sistematic al normelor juridice,
din legătura indisolubilă a tuturor normelor de drept nu poate fi înțeleasă la justa să valoare, dacă
este ruptă de celelalte norme. Utilitatea acestei metode e și mai evidentă în cazurile normelor
incomplete din punct de vedere redacțional, în cazurile cînd conținutul ei decurge din structura
logică a normei. Astfel, conform art. 59 din Legea cu privire la actele normative din 22.12.2017 11
, modalități de sistematizare a actelor normative: (1) Sistematizarea actelor normative înseamnă
organizarea acestora după anumite criterii pentru facilitarea utilizării şi aplicării uniforme a
normelor juridice.
(2) Principalele modalităţi de sistematizare a actelor normative sînt:
10
POPESCU, Sofia; VRABIE, Genovena. Opera citată, pag.73-74
11
Legea cu privire la actele normative: Nr. 100 din 22.12.2017. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
[online]. 2018, nr.7-17, art.59 [citat la 1noiembrie 2019]. Disponibil: http://lex.justice.md/md/373698%20/
7
 a) încorporarea, care reprezintă o sistematizare simplă a actelor normative după unul dintre
următoarele criterii: cronologic, alfabetic, al ramurii de drept, al instituţiei juridice etc.;
b) codificarea, care reprezintă o sistematizare complexă, într-o concepţie unitară a normelor
juridice ce aparţin unei ramuri distincte a dreptului, și se realizează prin includerea acestora într-
un cod.
Rolul și importanța acestei metode sînt evidențiate mai ales atunci când cercetarea
gramaticală a textului cutare ne conduce la rezultate îndoielnice. În aceste cazuri, după cum
menționează profesorul Gheorghe Mihai, „vom recurge la investigații mai întins, vom
contextualiza textul, și subtitlul căruia aparține, îl vom confrunta articolul cu alte articole, cu alte
dispoziții în vigoare”.12
Însuși actul normativ, legea constituie un întreg, un tot întreg bine închegat, între
elementele căruia există legături indisolubile. Asemenea legături sunt caracteristice întregului
sistem legislativ. Mai mult ca atât, asemenea legături depășesc uneori cadrul normativ-juridic al
unui stat, raportându-l la legături de coerență logică cu alte structuri, Astfel, cum arată, de
exemplu, art. 4 al Constituției noastre, „Dispozițiile constituționale, privind drepturile și libertățile
omului se interpretează (sublinierea ne aparține - Autorii) și se aplică în concordanță cu Declarația
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este
parte”sau normele juridice se interpretează în contextul instituției juridice. Instituția juridică se
interpretează în contextul ramurii de drept.

2.4. Metoda istorică

Metoda istorică necesită examinarea împrejurărilor în care a fost elaborată norma juridică
sau actul normativ respectiv. Ea presupune cercetarea materialelor care au stat la baza elaborării
normei sau actului normativ, expunerea de motive și dicuțiile ce s-au purtat pe marginea
materialului normativ supus interpretării. O informație respectivă asupra acestei probleme poate fi
găsită în preambulul actului normativ.
În cadrul interpretării istorice, se poate recurge, de asemenea, la comprarea reglementărilor
actuale sau cele precedente, la analiza evoluției istorice a conceptului reglementării normative.
Referindu-se la metoda istorică de interpretare, profesorul Gheorghe Mihai subliniază
faptul că sensul acestei metode ,,constă în a cerceta o seamă de elemente denatură psihoistorică ș
socioistorică, apte să concure la o înțelegere mai clară a semnificțiilor generale ale normei
juridice:
în ce stare de spirit se găseau autorii legii, care au fost motivele ce i-au determinat să legifereze și
cum și-au reprezentat ei viitorul aplicativ al actului normativ elaborat. În acest sens, cercetătorii se
12
GHEORGHE C., Mihai. Opera citată, pag. 193
8
apleacă asupra textelor care au proiectat legea, comparându-le cu textele ei definitive, pentru a
discerne în ce accepțiune legiuitorul și-a precizat și modificat gândirea”.13

2.5. Metoda teleologică

Metoda teleologică (,,teleos” –scop) constă în lămurirea conținutului normelor juridice
prin determinarea scopului urmărit delegiuitor atunci când aceste norme au fost adoptate.
Normele juridice au nu numai un conținut, dar și o finalitatea, un scop. Ele sînt adoptate
pentru atingerea unor obiective politice, economice, sociale. De aceea este important să se
înțeleagă conținutul normelor juridice prin raportarea lor la obiectivele urmărite. J.Ibergel nu
întâmplător atrăgea atenția la neglijarea prea adeseaori a studierii finalităților dreptului. În această
ordine de idei, Bergel remarcă că nici practicienii și nici teoreticienii nu pot să facă abstracție de la
finalitățile sistemului juridic sau ale regulilor juridice pentru ale înțelege sensul, a se orienta în
ceea ce privește interpretarea, aplicarea ori prevederea evoluției acestora. Adevărul juridic,
justiția, nu se pot reduce la o simplă deducție formală și logică, acestea având relevanță în raport
cu rațiunea de a fi a dreptului, scopul și idealul în drept.14
Același lucru este împărtășit și de către E. Speranția: ,,Problema genezei și esenței
Dreptului nu poate fi nici atinsă, nici rezolvată fără o referire cât de rapidă la teleologia, la
scopurile și valorile vieții noastre”.15
Întrucât prin această metodă se urmărește găsirea ,, gândului real al legiuitorului”
interpretul va ține cont, de asemenea, de dispozițiile cuprinse în preambulul actului normativ, în
care sînt cupinse normele juridice supuse interpretării, de argumentele aduse în favoarea adoptării
actului normativ ș.a.
Desigur că prin această metodă de interpretare se dă numai o orientare, pentru că ea trebuie
să se coreleze cu celelalte metode.

CONCLUZII:
În cadrul elaborării acestui studiu, am reflecat conceptul de interpretarea a normelor
juridice, importanța și necesitatea interpretării, și mai ales a bazei metodologice puse la dispoziția
subiecților de interpretare a normei juridice.

13
Ibidem, pag. 191.
14
Bergel. Thèorie gènèrae du Droit. Paris, 1985, pag. 28
15
SPERANȚIA, Eugenia. Opera citată, pag. 11.
9
 Astfel, în scopul stabilirii sensului autentic și deplin al normelor juridice, doctrinarii au
identificat o serie de metode de interpretare, care pentru asiguraea eficienței pot fi aplicate
concomitent două sau mai multe dintre acestea. Din analiza acestora am ajuns la opinia că prin
aplicarea și respectarea metodelor de interpretare se oferă soluţii juridice de aplicare a normei de
drept în sensul exact al acesteia.
Dacă ne referim la metoda logică, atunci observă că aceasta metodă este inerentă și
indisolubilă procesului de interpretare a dreptului, precum și inseparabilă de celelalte metode de
interpretare deoarece interpretarea normei juridice se sprijină nemijlocit pe judecata logică.
În urma analizei metodei gramaticale, am dedus faptul că în adoptarea unei legi,
legislatorul trebuie, indiscutabil, să țină cont de regulile gramaticale în vederea ocolirii unui
înțeles evaziv și anume să asigure un conținut clar și precis, care ulterior să conducă la o
interpretare corectă. Pe de altă parte și subiectul interpretării trebuie să dețină capacitatea
corespunzătoare de a interpreta textul normei juridice prin prisma unei analize morfologice și
sintetice.
Analiza metodei sistematice a permis să obserbăm că amplasarea, locul normei juridice în
sistemul ramurii de drept, în sistemul dreptului per ansamblu, precum și legătura normei juridice
respective cu celelalte dispoziții normative influențează asupra finalității interpretării normei.
Metoda istorică este de folos în cazul în care un subiect se află în condiții de incertitudine
privnd interpretarea unui act normativ, și astfel acesta regurge la aplicarea metodei istorice de
interpretare, în hotarele cărora, respectiv, se determina împrejurările și motivele care au constituit
temei de elaborarea a actului respectiv.
De asemenea am concluzionat că adevărul juridic, justiția, nu se poate reduce la o simplă
deducție formală și logică, aceasta având relevanță în raport cu scopul dreptului. Și, astfel, de
multe ori în interpretarea normei juridice este chemată metoda teleologică, pentru a determina și
aprecia spiritul legii, intenția legiuitorului la elaborarea actului normativ raportată la finalitatea
practică a acesteia.
Așadar, metodele de interpretare a dreptului nu trebuie privite izolat, separat una de alta.
Ele se intercondiținează, au un caracter complementar și interferent, a căror coeziune și aplicare
corectă duce și la o interpretare autentică și deplină a normei juridice.

BIBLIOGRAFIE:

10
 I. Acte normative

1. Legea cu privire la actele normative: Nr. 100 din 22.12.2017. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova [online]. 2018, nr.7-17, art.59 [citat la 1 noiembrie 2019].
Disponibil: http://lex.justice.md/md/373698%20/

II. Lucrări științifice

2. AVRONIC, G., GRECU, R., POSTIVAN, D., HUMĂ, I. Tratat de teorie generală a
dreptului și statului. Iași: Vasiliana, 2016.
3. NEGRU, Andrei. Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări,
scheme. Chişinău: CEP USM, 2018.
4. NEGRU, Boris; NEGRU, Alina. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău:
Bons Office, 2006
5. POPA, Nicolae. Opera citată. 1996.
6. POPESCU, Sofia; VRABIE, Genovena. Opera citată.
7. SPERANȚIA, Eugenia. Opera citată.
8. Bergel. Thèorie gènèrae du Droit. Paris, 1985.

III. Webografie
9. http://www.justice.gov.md/public/files/daan/indicatii_metodologice_privind_regulile_
de_tehnica_legislativa_completat.pdf - Ministerul Justiției, Indicații metodologice
privind regulile de tehnică legislativă.
10. https://www.universuljuridic.ro/punerea-sub-interdictie-unei-persoane-majore-
desemnarea-unui-tutore-instanta-competenta-ncc-ncpc/ - Universul Juridic

11