Sunteți pe pagina 1din 33

2.

Felurile interpretrii normelor juridice

2.1. Interpretarea oficial


Interpretarea oficial este efectuat de ctre organe de stat sau organizaii obteti cu atribuii n
elaborarea sau aplicarea normelor juridice.
Interpretarea oficial are caracter obligatoriu fiind denumit i interpretare obligatorie sau
interpretare cu for juridic. n funcie de sfera obligativitii, interpretarea oficial poate fi de
dou feluri: general i cazual [9].
.

2.2. Interpretarea neoficial - denumit i interpretare teoretic doctrinar [14]sau tiinific, este
fcut de ctre doctrin, fiind cuprins de obicei, n operele tiinifice. Este acea form a
interpretrii fcut de ctre specialiti n domeniul dreptului (oameni de tiin, cercettori, cadre
didactice universitare, persoane oficiale, avocai), cu diferite ocazii (pledoarii, articole, lucrri
tiinifice, conferine etc.) n scris n operele lor sau oral.

n decursul istoriei, rolul interpretrii doctrinare ca izvor de drept a fost diferit. n dreptul roman,
opera marilor jurisconsuli (Paul, Ulpian, Papinian), a fost punctul de plecare pentru Codul lui
Iustinian. n feudalism, doctrina a constituit izvor de drept avnd for juridic obligatorie (de
exemplu, glosele).
n dreptul contemporan, Codul civil elveian [16] prevede n art.1 c: n lipsa unei dispoziii
legale aplicabile, judectorul hotrte dup dreptul cutumiar i, n lipsa unei cutume, dup
regulile pe care le-ar stabili dac ar fi chemat s fac act de legislator. El se inspir din regulile

consacrate de doctrin i de jurispruden.

n literatura juridic de specialitate [17] se consider c interpretarea oficial i neoficial este


insuficient, deoarece exclude interpretarea fcut de ctre ceteni n procesul de realizare a
dreptului. Pornind de la faptul c n limbaj cotidian se pot interpreta opere literare, artistice,
roluri n diferite piese de teatru sau film etc., apreciem c n sens juridic a interpreta nseamn a
stabili nelesul exact al normelor juridice n procesul aplicrii lor i nu a exprima o prere despre
normele de drept, fapt ce presupune o anumit calitate i pregtire a interpretului. Cetenii pot
interpreta normele juridice n faa instanelor judectoreti sau administrative, dar numai n
procesul de aplicare i n legtur cu aplicarea lor, i fr s aib vreo valoare.

3. Metodele de interpretare a normelor juridice


3.1. Noiune i clasificare

a. Metoda gramatical
Metoda gramatical presupune examinarea structurii i formelor gramaticale ale textului normei
supuse interpretrii, att morfologic ct i sintactic, pentru stabilirea sensului prevederilor
cuprinse n norma juridic respectiv. Interpretul va analiza sensul i ordinea cuvintelor, legtura
dintre ele, modul lor de folosire n text, construcia frazei etc. De asemenea, se analizeaz
nelesul specific al termenilor i expresiilor juridice, deoarece aceiai termeni sau expresii pot
avea sensuri juridice diferite n diferite ramuri de drept, sau pot s difere de sensul obinuit din
limba literar.
Direciile n care este orientat interpretarea gramatical sunt: etimologic, sintactic i stilistic.
Metoda gramatical denumit i literal (ad literam), vizeaz descifrarea textului dispoziiilor
legii prin aplicarea regulilor gramaticale; astfel, se examineaz structura propoziiei, acordul
cuvintelor, modul de mbinare al cuvintelor n propoziii i fraze, locul i sensul conjunciilor
sau, ori, i etc. De exemplu, art.260 din Codul penal romn, prevede c: Fapta martorului
care ntr-o cauz penal, civil, disciplinar, sau n orice alt cauz n care se ascult martori,
face afirmaii mincinoase, ori nu spune tot ce tie privitor la mprejurrile eseniale asupra crora
a fost ntrebat, se pedepsete cu nchisoare de la unu la 5 ani. Analiza gramatical a acestui text
ne ajut s nelegem (cu ajutorul conjunciei ori) c pedeapsa stipulat se aplic martorului

att n caz de afirmaii mincinoase, ct i atunci cnd nu spune tot ce tie cu privire la
mprejurrile eseniale pentru cauza asupra crora este ntrebat. Analiza gramatical a acestei
norme juridice, ne ajut s nelegem coninutul infraciunii de mrturie mincinoas.
De asemenea, conjunciile sau, i utilizate de exemplu, n stabilirea sanciunilor, l fac pe
judector s trag concluzii diferite. Astfel, dac n text se stabilete pedeapsa cu nchisoarea de
lapn la.i confiscarea averii, pedeapsa este cumulativ, iar dac, se prevede pedeapsa
nchisorii de la..pn la.sau amenda penal, pedeapsa este n acest caz, alternativ.
Metoda gramatical se poate folosi de ctre legiuitor pentru explicarea sensului literal al unor
termeni juridici, iar cnd semnificaia acestor termeni nu este dat prin texte normative, se
apreciaz c organele de aplicare a dreptului pot apela la interpretarea dat de doctrina sau
practica juridiar [20].

b. Metoda sistematic
Metoda sistematic const n lmurirea coninutului unei norme juridice att prin stabilirea
locului pe care l ocup n actul normativ sau n sistemul de drept, ct i prin coroborarea i
confruntarea cu alte norme juridice n cadrul aceleiai instituii juridice sau ramuri de drept, sau a
unor ramuri de drept diferite.
Aceast metod, presupune n acelai timp i examinarea raportului dintre diferite norme juridice
pe baza forei lor juridice. Exist norme juridice din partea special a codurilor care se
completeaz i se condiioneaz prin norme i principii din partea general a acestora [21], iar
normele incomplete (de trimitere, de referire, n alb) se completeaz prin diferite adugiri
realizate cu ajutorul interpretrii. De asemenea, dispoziiile din unele acte normative se
interpreteaz prin stabilirea legturii cu dispoziii din alte sisteme normative. De exemplu, art.20
din Constituie care se refer la tratatele internaionale privind drepturile omului prevede c:
Dispoziiile constituionale privind drepturile i libertile cetenilor vor fi interpretate n
concordan cu Declaraia universal a drepturilor omului, cu pactele i celelalte tratate la care
Romnia a aderat.
Necesitatea interpretrii sistematice decurge din legtura logic i indisolubil ce exist ntre
elementele componente ale dreptului, ce reprezint o unitate format din pri interdependente, o
construcie de sistem care i confer unicitate. Pornind de la acest considerent, normele juridice
nu pot fi nelese dac sunt separate unele de altele, respectiv dac normele juridice din partea
general a codurilor sunt separate de cele din partea special, normele constituionale de cele ale
unor ramuri de drept etc.
Interpretarea sistematic se bazeaz pe o analiz simultan, cumulativ a dispoziiilor juridice.

c. Metoda istoric
Metoda istoric utilizeaz procedee ce presupun examinarea mprejurrilor n care a fost
elaborat norma juridic supus interpretrii, n scopul stabilirii sensului deplin i adevrat al
acesteia. Aceast metod are n vedere att mprejurrile istorice i social-politice ce au
determinat emiterea legii (occasio legis), ct i obiectivele urmrite i raiunea adoptrii ei (ratio
legis).
Metoda istoric de interpretare presupune studierea izvoarelor documentare, a materialelor
pregtitoare adoptrii legii, a expunerii de motive i a discuiilor purtate cu prilejul dezbaterii i
adoptrii ei, a lucrrilor tiinifice, a amendamentelor propuse, a reaciei presei etc. De asemenea,
metoda istoric are n vedere i compararea normei juridice supuse interpretrii cu norma
anterioar (abrogat sau modificat), precum i condiiile ce au determinat modificarea sau
abrogarea normei vechi i apariia normei juridice noi.

d. Metoda logic
Metoda logic sau raional de interpretare a normei juridice este cea mai des folosit, ea
urmrind s descifreze raiunea legii (ratio legis) i sensul legii (mens legis). Aceast metod
presupune folosirea legilor logicii formale n scopul stabilirii coninutului i sensului normei
juridice.
n doctrin [22] se contest de ctre unii autori o existen separat a metodei logice pe motiv c,
toate metodele se bazeaz pe logic, gndirea logic fiind inerent oricror metode de
interpretare. Majoritatea autorilor accept ns metoda logic de interpretare pe care o trateaz
independent de celelalte metode considernd c, dei fiecare dintre acestea se bazeaz pe o
gndire logic, exist unele raionamente care pot fi considerate reguli exclusiv logice.
Raionamentele, argumentele logicii formale, pot fi deductive, inductive, de analogie sunt reguli
analogic logice utile pentru rezolvarea unor probleme juridice complexe, care prin frecvena lor
au dat natere unor dictoane latine, astfel:
- Argumentul ad absurdum - se bazeaz pe stabilirea adevrului tezei de demonstrat prin
infirmarea prin reducerea la absurd a tezei pe care o contrazice. Acest raionament demonstreaz
imposibilitatea logic a unei situaii, ceea ce duce la concluzia c numai o anumit soluie este
posibil.
De exemplu, drepturile patrimoniale se mpart n drepturi reale i drepturi de crean; drepturile

de crean nefiind drepturi absolute i exclusive, prin utilizarea acestui argument, se consider
c, dreptul de preemiune este absolut i exclusiv, fiind un drept real.
- Argumentul per a contrario - se bazeaz pe legea logic a terului exclus (tertium non datur),
ceea ce nseamn c, n cazul dispoziiilor contradictorii, doar una este adevrat, celelalte fiind
excluse.
Acest argument are la baz postulatul c cine susine o tez, neag teza contrar (qui dicit de
uno, negat de altero).
n literatura juridic de specialitate se consider c numai n cazul normelor juridice de excepie,
de derogare de la principiu, i n cazul utilizrii enumerrii limitative, se poate folosi acest
argument pentru c numai n astfel de situaii se poate stabili c legiuitorul a exclus ideea
contradictorie. De exemplu, din dispoziiile art.1307 Cod civil, conform cruia vnzarea nu se
poate face ntre soi, se deduce c, per contrario (dimpotriv), vnzarea este posibil ntre
concubini. Codul civil stipuleaz, de asemenea, c nu se poate deroga prin convenii particulare
de la legile ce intereseaz ordinea public i bunele moravuri, per ca contrario, rezult c toate
condiiile particulare derog de la legile ce nu diminueaz ordinea public sau bunele moravuri.
Sau, din textul art.3 Codul familiei, potrivit cruia n timpul tutelei, cstoria este oprit ntre
tutore i persoana minor ce se afl sub tutela sa, se deduce c dimpotriv, o astfel de cstorie
este posibil dup ncetarea tutelei sau dup ce persoana minor a devenit major.
- Argumentul a fortiori rationae - semnific c, raiunea aplicrii unei norme juridice este mai
puternic ntr-o ipotez neprevzut expres n norma juridic respectiv. De exemplu, n practica
judiciar [22] se consider c, dac actul civil care n principiu este irevocabil, se poate anula
pentru eroare chiar dup ce i-a produs efectele, cu att mai mult se poate anula actul
administrativ pentru motiv de eroare, deoarece acesta este n principiu, revocabil. De asemenea,
dac actele civile bilaterale irevocabile n principiu, pot fi revocate pentru vicii de consimmnt,
prin aplicarea acestui argument se deduce c, pentru actele civile unilaterale care sunt revocabile,
posibilitatea anulrii lor este mai evident, mai puternic. Dac, de exemplu, exist stipulat
pentru incapabili interdicia de vnzare a bunurilor, a fortiori rezult c acesta nu poate dispune
de ele nici prin donaie.
Raionamentul acestui argument const n a admite c, dac ceva este posibil sau este interzis
ntr-un anumit caz, va fi cu att mai mult posibil sau mai mult interzis ntr-o alt mprejurare
similar [23].
Argumentul a fortiori rationae este exprimat prin adagiul latin: cine poate mai mult poate i
mai puin (qui potest plus, potest minus).
- Argumentul a pari - se bazeaz pe raiunea c, atunci cnd exist situaii identice, trebuie s

se pronune soluii identice, conform postulatului unde este aceeai raiune trebuie s se
pronune aceeai soluie. Acest argument se folosete pentru acoperirea lacunelor legii, deci,
pentru situaiile pentru care nu exist dispoziii legale aplicabile. Conform principiului de justiie
ce pretinde tratarea cazurilor similare n mod egal, respectiv a principiului analogiei, soluia
adoptat ntr-o situaie nou trebuie s fie analog cu cea dat ntr-un caz precedent similar. [24]

e. Analogia
Analogia este un procedeu frecvent folosit n procesul interpretrii. Instituia analogiei s-a creat
pentru nlturarea eventualelor lacune legislative [25] i presupune rezolvarea anumitor situaii
ce se ivesc n activitatea de aplicare a dreptului pe baza unor norme juridice ce reglementeaz
cauze similare cu cele supuse spre soluionare.
Practica judiciar a demonstrat c, anumite cauze nu sunt reglementate expres de lege, fapt ce-l
oblig pe judector s le soluioneze fie prin aplicarea unor dispoziii asemntoare (analogia
legis), fie folosind principiile de drept (analogia juris).
Jurisconsulii Romei antice considerau c acolo unde exist identitate de raiune trebuie s se
aplice un procedeu asemntor. n practica judiciar roman, atunci cnd judectorul nu gsea
soluia potrivit n norma de drept, pronuna sub jurmnt urmtoarea formul: afacerea nu este
ncheiat i se retrgea.
n dreptul modern, judectorul nu poate proceda n acest fel, deoarece Codul civil romn oblig
judectorul s caute i s dea o soluie chiar i n cazul n care legea este neclar sau tace, lucru
impus de interesele ordinii publice i de autoritatea justiiei.
Astfel, art.3 din Codul civil prevede c: Judectorul care va refuza de a judeca, sub cuvnt c
legea nu prevede, sau c este ntunecat sau nendestultoare, va putea fi urmrit ca culpabil de
denegare de dreptate. Deci, judectorul va trebui s soluioneze cauza sa apelnd la instituia
analogiei. [26]
Analogia dreptului este reglementat expres n Codul civil italian, n Codul civil elveian (care
prevede c n asemenea cazuri judectorul este obligat s hotrasc ca i cum ar fi legiuitor), n
dreptul internaional public. Astfel, statutul Curii Internaionale de Justiie prevede c, aceast
instan poate aplica principiile generale ale dreptului care sunt recunoscute de naiunile
civilizate.
Aplicarea analogiei legii n dreptul penal nu este posibil, deoarece judectorul nu poate s
declare anumite fapte ca fiind infraciuni i nici s stabileasc alte pedepse, dect cele ce sunt
prevzute expres de legea penal, pentru a nu se nclca astfel, principiul legalitii ncriminrii

i principiul legalitii pedepsei. Totui, exist opinii care susin c este permis analogia n
dreptul penal, dar cu excluderea de la aceasta a ncriminrii sau pedepselor. De exemplu, art.147
din Codul penal prevede care anume persoane sunt asimilate cu funcionarii, iar art.151
precizeaz care obiecte pot fi asimilate armelor.
n concluzie, analogia juridic cunoate dou forme:
- analogia legii (analogia legis), ce const n aplicarea la o cauz (raport social) nereglementat, a
unei norme juridice care reglementeaz o cauz asemntoare
- analogia dreptului (analogia iuris), ce const n soluionarea unei cauze pe baza principiilor
fundamentale ale dreptului.
Utilizarea analogiei legii i a dreptului trebuie s se fac n aa fel nct s se evite nclcarea
legii i cderea n arbitrariu, apelndu-se la ea doar cu titlu de necesitate i n situaii
excepionale.
Norma juridic care se creeaz prin aplicarea analogiei este creaia exclusiv a contiinei
juridice a organului de aplicare i nu dobndete n actul de soluionare a speei calitatea de izvor
de drept.

4. Rezultatele interpretrii normelor juridice


Dup rezultatele produse, interpretarea normelor juridice poate fi de trei feluri: literal, extensiv
i restrictiv.
a. Interpretarea literal (ad literam) sau declarativ - este operaiunea ce are ca rezultat
constatarea de ctre interpret c, textul normei juridice este clar i corespunztor coninutului
raporturilor sociale reglementate. Aceast situaie se ntlnete n cazul textelor clare, precis i
corect formulate, cnd textul corespunde coninutului normei juridice i voinei legiuitorului,
organului de aplicare revenindu-i sarcina s aplice dispoziiile acesteia.
n cazul interpretii declarative [27] se constat c ntre intuiia legiuitorului i modul de
exprimare al dispoziiei juridice exist un acord, o concordan, n sensul c lex dixit quam
volerit.
De exemplu28, art.21 din Constituie prevede c Orice persoan se poate adresa justiiei..; n
urma interpretrii ad literam rezult c, organul de aplicare are obligaia de a nu restrnge sfera
persoanelor ce se pot adresa justiiei.

b. Interpretarea extensiv este operaiunea ce are ca rezultat constatarea de ctre organul de


aplicare c, coninutul normei juridice este mai larg dect formularea ei textual, deci se extinde
sfera situaiilor juridice crora li se aplic legea, fa de cea care rezult din termenii folosii de
legiuitor. n aceast situaie exist discordan ntre textul legii i voina legiuitorului, n sensul
c textul spune mai puin dect a voit legiuitorul, urmnd ca acesta s se extind i la alte situaii.
De exemplu, n art.51 din Constituie se prevede c: Respectarea Constituiei, a supremaiei sale
i a legilor este obligatorie Termenul de lege se interpreteaz extensiv, n sensul c, fiecare
cetean al rii este obligat s respecte toate actele normative.
c. Interpretarea restrictiv este operaiunea ce are ca rezultat constatarea c, formularea textual
a legii litera legii este mai larg dect coninutul su real. n aceste situaii, voina legiuitorului
este mai larg dect litera legii. Prin interpretare restrictiv se ajunge la aplicarea legii la o sfer
de situaii juridice mai restrns dect cea care rezult din termenii folosii de legiuitor. De
exemplu, prin interpretarea dispoziiilor din Codul familiei care prevede c: Copiii sunt obligai
s ngrijeasc prinii aflai la nevoie, se ajunge la restrngerea textului respectiv n sensul c, n
categoria copiilor cu astfel de obligaii, intr numai copiii majori i capabili.
n concluzie, n cazul n care, rezultatul interpretrii este extensiv sau restrictiv exist deci, o
nepotrivire relativ ntre textul normei juridice i coninutul su raportat la sfera relaiilor sociale
pe care le vizeaz.
Interpretarea juridic nu nseamn c interpretul se poate substitui organului de normare pentru a
schimba coninutul, substana unei norme juridice. Acesta poate completa anumite lacune, poate
elimina contradiciile din actul sau actele normative, poate ndrepta dispoziiile care cuprind erori
materiale vdite sau inadvertene privind forma unei dispoziii de drept, cu stricta respectare a
regulilor de interpretare. Aadar, interpretarea actului juridic trebuie fcut n anumite limite,
date de elementele formale i materiale ale acestuia.

BIBLIOGRAFIE
1. Organul de aplicare al normelor juridice este considera i interpretul acestora; a se vedea n
acest sens, Nicolae Popa, op.cit., pag.259. n acest, sens invocm adagiul latin optima est legum
interpres consuetudo, adic practica este cel mai bun interpret al legilor.
2. Ch.Montesquieu, op.cit, vol.1., Ed. tiinific, Bucureti, 1964, pag.203.
3. A se vedea n acest sens, Imre Szab, Interpretarea normelor juridice, Ed. tiinific,
Bucureti, 1962, pag.22-23.

4. Mircea Djuvara, Drept raional. Izvoare i Drept pozitiv, Biblioteca Universitar de Drept,
Bucureti, 1935, pag.33, afirma c: Oamenii de lege i dup ei legislatorii au tocmai drept
sarcin, dup mprejurri, de a arta greelile i a completa lacunele, acolo unde ele exist, de a
preciza concepiunile i de a face posibil i eficace, prin mijloace potrivite, aplicarea ideilor
raionale astfel degajate.
5. Nicolae Titulescu, op.cit., pag.75, considera interpretarea legilor ca fiind opera de adaptare a
acestora la nevoile sociale.
6. Pentru detalii privind necesitatea interpretrii normelor juridice, a se vedea, Gheorghe Bobo,
op.cit., pag.311 i urm.
7. La lucrrile premergtoare Codului Civil francez, Portalis avertiza c este periculos s
reglementezi i s prevezi totul: A prevedea totul este imposibil de atins. Nevoile societii sunt
att de extinse, nct este imposibil pentru legislator s prevad totul.
8. Conform art.3. din Codul civil, Judectorul care va refuza judecarea unei cauze sub cuvnt c
legea nu prevede, sau c este ntunecat sau nendestultoare, va putea fi urmrit ca culpabil de
denegare de dreptate; n lipsa unor reglementri exprese, judectorul va aplica prin analogie, o
norm juridic referitoare la o cauz similar. Interpretarea prin intermediul analogiei exclude i
interzice posibilitatea ca judectorul s elaboreze norme juridice noi pentru rezolvarea unor
situaii.
9. Termenul de interpretare general i interpretare cazual este utilizat n literatura juridic
de specialitate pentru a sublinia c cea dinti este obligatorie n toate cazurile de aplicare a
normei juridice interpretate, iar cea de-a doua este obligatorie doar n cazul (spea, litigiul) n
care s-a pronunat instana de judecat.
10. Organele emitente i pot interpreta actele normative emise i conform principiului a majori
ad minus (cine poate mai mult, poate i mai puin).
11. Pentru o astfel de opinie, a se vedea Dumitru Mazilu, op.cit., pag.269, care consider c
interpretarea judiciar are for obligatorie nu numai pentru cazul concret cu privire la care se
face, ci i pentru alte cazuri similare, deci ea are un caracter general; n privina interpretrii
legilor prevede, opiniile sunt diferite C. Beccaria, n lucrarea sa, Despre infraciuni i pedepse,
1916, pag.75 susine c Judectorul tocmai fiindc este legiuitor, nu poate fi ndrituit s
interpreteze legile penale, n timp ce, W. Friedmann n Legal Theory, Ed.III, London, 1953,
pag.304, este de prere c interpretarea legii penale este posibil i necesar pentru aplicarea ei
n cel mai autentic sens.
12. Precendentul judiciar constituie un important izvor de drept n sistemul dreptului comun

englez (common law); G. Marty i S. Raynoud, n Droit civil, vol.I., Sirey, 1956, pag.202
considerau c: ntr-un stat care are o constituie i o legislaie, jurisprudena nu este altceva
dect lege.
13. Cu toate acestea, Deciziile Curii Constituionale sunt constitutive de dispoziii juridice. I.
Rosetti-Blnescu, Ovid Sachelarie, N. Nedelcu, n Interpretarea legilor , din op.cit., pag.28,
consider c interpretarea doctrinar este creat de prerile autorilor care comenteaz legile,
avnd caracter teoretic i neobligatoriu, se bazeaz doar pe raiune i se bucur de o libertate
absolut; Filozoful german Kelsen aprecia interpretarea doctrinar ca fiind un act de cunoatere,
iar interpretarea oficial (autentic i legal) reprezenta n concepia sa un act de voin.
14. Conform Statutului Curii Internaionale de Justiie, art.38, alin.1 (d), sunt luate n
considerare numai nvmintele celor mai calificai publiciti, fora interpretrii doctrinare
constnd n autoritatea tiinific a personalitilor care emit opiniile respective.
15. Aceasta reprezint o excepie de la regula general, potrivit creia doctrina nu are caracter
obligatoriu, fiind considerat o surs de inspiraie pentru instana de judecat.
16. A se vedea n acest sens, Gheorghe Bobo, op.cit., pag.322 i urm.
17. Pentru detalii a se vedea, Gh. Mihai, op.cit., 2003, pag.486-492.
18. Pentru alte moduri de tratare a acestei problematici, a se vedea: Ioan Ceterchi, Ioan Craiovan,
op.cit., pag.140-144; Nicolae Popa, op.cit., pag.175-179; S. Popescu, Introducere n studiul
dreptului, Bucureti, vol.I., 1991, pag.161-164.
19. Dan Ciobanu, op.cit., pag.28, susine c un loc important n interpretarea gramatical a
normelor juridice, l ocup deciziile Curii Supreme de Justiie, care ajut instanele s dea o
interpretare unitar normelor juridice pe tot cuprinsul rii.
20. De exemplu, Codul penal prevede n partea special infraciunile de tlhrie i de ucidere,
fr a preciza ce sunt aceste infraciuni, fapt ce necesit interpretarea prin colerarea lor cu alte
articole din partea general a Codului penal care le definesc.
21. Pentru o analiz n acest sens a se vedea Gheorghe Mihai, op.cit., 2003, pag.497-498,
consider c nu exist metod logic de sine-stttoare care s utilizeze raionamentul, deoarece
toate metodele de interpretare juridic sunt raionale sau logice, logica fiind implicat n orice
procedur de interpretare.
22. Decizia nr.658/1962 a Tribunalului Suprem a soluionat n sens afirmativ problema
admisibilitii anulrii pe motiv de eroare a unui act administrativ.

23. Alte exemple n acest sens, sunt oferite de: dispoziiile art.33 Codul familiei, potrivit crora
bunurile comune ale soilor nu pot fi urmrite de creditorii personali ai unuia dintre ei, deci, cu
att mai mult (a fortiori), aceste bunuri nu vor putea fi urmrite de creditorii personali ai copiilor
sau ai rudelor soilor. Sau, dac legea civil reglementeaz posibilitatea dobndirii prin
uzucapiune a unui drept real de proprietate, cu att mai mult, admite c pe aceast cale se pot
dobndi i dezmembrminte ale dreptului de proprietate. Sau, de exemplu, dac se admite c,
procurorul poate priva pe cineva de libertate o lun, prin msura arestrii preventive, cu att mai
mult se poate admite c el va putea dispune reinerea preventiv i pentru 24 de ore.
24. Este vorba de deducerea unei reguli prin analogie, deducere admis, numai n cazul n care
textul legal extins conine o dispoziie cu caracter general, i interzis n cazul n care textul
respectiv conine o norm juridic cu caracter excepional, care este de strict interpretare. De
exemplu, din art.20 Codul familiei care prevede c, cstoria ncheiat mpotriva dispoziiilor
privitoare la vrsta legal, nu va fi declarat nul dac, ntre timp, acela dintre soi care nu avea
vrsta cerut a mplinit-o, se deduce c i n alte situaii n care cauza nulitii unui act juridic
dispare pe parcurs, trebuie adoptat aceeai soluie.
25. Aceste lacune vdesc lipsa de previziune a legiuitorului; a se vedea n acest sens, Dan
Ciobanu, op.cit., pag.89.
26. Codul civil francez i Codul civil german cuprind dispoziii asemntoare n sensul c,
judectorul este obligat s soluioneze cauza prin analogie, atunci cnd legea este neclar sau
tace.
27. Interpretarea poate fi declarativ larg sau strict, dup cum termenii legii dei au fost corect
folosii, totui pot s aib mai multe semnificaii.
28. Art.1. din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, prevede c: Terenurile de orice fel,
indiferent de destinaia i titlul pe baza creia sunt deinute sau de domeniul public ori privat din
care fac parte, constituie fondul funciar al Romniei. Prin interpretare se ajunge la concluzia c
dispoziiile acestui text se aplic tuturor terenurilor situate n Romnia, fr nici o excepie.

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE


1. NOTIUNEA SI RATIUNEA (NECESITATEA) INTERPRETARII NORMELOR
JURIDICE

In procesul realizarii dreptului, interpretarea normei ce urmeaza a se aplica, in vederea


solutionarii unei cauze printr-un act de aplicare, reprezinta un moment de cea mai mare
importanta.
Necesitatea interpretarii este justificata de faptul ca in procesul aplicarii dreptului organul
de aplicare (judecatorul, organul administrativ etc.) trebuie sa clarifice cu toata precizia textul
normei juridice, sa stabileasca compatibilitatea acesteia in raport de o anumita situatie de fapt (de
o speta ce se deduce in fata sa). Organul de aplicare (interpretul) este obligat sa constate sensul
normei de drept, sa verifice cu ce inteles utilizeaza cuvintele legiuitorului, daca acesta a gandit
ori s-a exprimat concret sau abstract daca a facut enumerari limitative, ori s-a mentinut in
limitele unei reglementari-cadru etc[1].
In teoria clasica s-a afirmat ca interpretarea avea ca scop sa inlature ambiguitatea sau
caracterul echivoc al unor reglementari. Savigny a respins aceasta idee, afirmand ca normele
clare nu au nevoie de interpretare, iar cele obscure nu se pot interpreta. In realitate, orice norma
juridica, ce urmeaza a fi aplicata pentru rezolvarea unui caz concret, este nevoie a fi interpretata,
pentru ca hotararea care se va da sa se intemeieze in asa fel pe lege incat arbitrariul sa fie cat mai
redus. Organul de aplicare trebuie sa individualizeze norma. Coborarea de la generalul si
abstractul normei la particularul si singularul cazului implica profesionalism si maiestrie, preg
232e41c atire teoretica impecabila.
Pe de alta parte, interpretarea reprezinta o mijlocire intre drept si realitatea vietii (intre
drept si aeqitas, cum spuneau romanii). Pentru acest motiv, interpretul va trebui sa explice norma
in contextul social in care ea actioneaza.
2. FELURILE (GENURILE) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE

In teoria dreptului, interpretarea normelor juridice se clasifica in: interpretare


oficiala siinterpretare neoficiala. Interpretarea oficiala este obligatorie si ea mai poarta denumirea
de interpretare cu forta juridica. Interpretarea neoficiala mai poarta denumirea de interpretare
doctrinara; ea este facultativa, fara forta juridica.
Interpretarea oficiala este realizata de catre organe de stat care au atributii fie in procesul
elaborarii normelor juridice, fie in procesul aplicarii normelor juridice.
Organele care emit acte normative (organele leguitoare sau organele administrative)
procedeaza uneori la interpretarea acestora prin acte normative interpretative. Nimic nu se poate
opune ca un organ emitent al unui act normativ sa-I si interpreteze, in baza principiului cine
poate mai mult, poate si mai putin (a majori ad minus). Atunci cand organul emitent isi
interpreteaza propriul act, aceasta interpretare poarta denumirea de interpretare autentica.Acest
gen de interpretare constituie o interpretare legala sau generala, iar actul normativ interpretativ
va face corp comun cu actul interpretat (aplicandu-se, deci, retroactiv).

Interpretarea, in acest caz, constituie o premisa a bunei aplicari a normelor juridice, prin
faptul ca da explicatie corecta intelesului, scopului si finalitatii unui act normativ emis anterior.
In sensul cuprinderii interpretarii in chiar procesul aplicarii (ca faza distincta a acestui
proces) se inscrie interpretarea cazuala, realizata de instantele judecatoresti (interpretarea
judiciara) sau de organele administratiei. Acest gen de interpretare priveste in mod direct
procesul de aplicare, el este o interpretare de caz. Organul de aplicare, avand de solutionat o
cauza, dupa ce stabileste cu maxima atentie circumstantele cauzei, califica juridic cauza si, in
vederea emiterii actului de aplicare (o hotarare judecatoreasca sau un act administrativ),
procedeaza la interpretarea normei juridice selectionate, pentru a emite un act de aplicare legal.
Interpretarea data are forta juridica (este obligatorie) pentru cauza respectiva si fata de
participantii la aceasta cauza.
Interpretarea neoficiala, poarta si denumirea de interpretare doctrinara intrucat ea este
cuprinsa, de obicei, in operele stiintifice (in doctrina). Spre deosebire de interpretarea oficiala (in
oricare din formele sale), interpretarea neoficiala nu are forta juridica, ea este facultativa.
Opiniile formulate in doctrina, care sunt consecinta analizei (de lege lata sau de lege
ferenda)efectuata in cadrul cercetarii teoretice a dreptului, pot fi evocate in procesul aplicarii
dreptului, dar ele nu sunt obligatorii. Organul de aplicare nu este legat de interpretarea continuta
intr-o lucrare stiintifica, iar solutia sa nu se poate intemeia pe o atare interpretare, ci pe norma
juridica selectionata a se aplica in cazul respectiv. Interpretarea facultativa se regaseste si in
pledoaria avocatului, analiza cauzei pe care o reprezinta putand fi luata in consideratie de catre
organul de aplicare sau putand fi respinsa (atat acceptarea, cat si respingerea interpretarii
aparatorului netrebuind a fi motivate de catre judecator). Organul de aplicare da propria sa
interpretare normei juridice, interpretare care constituie suportul intelectual al deciziei sale.
3. METODELE INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE
In realizarea interpretarii, organul de aplicare intrebuinteaza o serie de metode, prin
intermediul carora el reuseste sa stabileasca, in interesul solutionarii cauzei, sensul exact al
normei, campul sau de aplicabilitate, efectele si scopul religiei.
A. Metoda gramaticala
Metoda gramaticala, are ca obiect stabilirea sensului comandamentului cuprins in norma
juridica prin analiza gramaticala (sintactica si morfologica) a textului normei juridice. lnterpretul
va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, daca legiuitorul le foloseste in
acceptiunea lor comuna sau intr-o acceptiune specific juridica. De multe ori legiuitorul defineste
chiar in continutul actului normativ sensul unor cuvinte sau expresii, da definitii unor institutii,
cazuri in care sarcina interpretului este sensibil usurata.
Intrucat, in diverse ramuri ale dreptului, circula aceiasi termeni sau expresii cu sensuri
diferite, organul de aplicare va trebui sa ia in consideratie intelesul specific al acestora pentru
norma din ramura de drept la care se raporteaza in momentul in care rezolva cauza (penala,
civila, administrativa etc.). Interpretarea gramaticala priveste deci textul legii, text care ridica
interpretului problema mai larga a sistemului de semnificatii (sistemul comun al limbajului).

Interpretul normei juridice trebuie sa plece de la premisa ca legea (norma de drept) este
scrisa intr-o limba omeneasca, cu toate imperfectiunile ei. Potrivit teoriei lingvistice, limba are
trei functii: functia de exprimare, functia de apel catre cel/cei carora ne adresam si, in sfarsit,
functia de reprezentare, concretizata in enunturi. Se mai vorbeste despre o functie metalinguala,
prin efectul careia se explica intelesul cuvintelor si chiar despre o functie fatica, prin care se
controleaza descifrarea mesajului. In procesul interpretarii gramaticale a normei juridice
judecatorul sau organul administrativ care aplica norma trebuie sa ia in calcul aceste functii
pentru a putea descifra mesajul legii.
In interpretarea gramaticala, organul de aplicare urmareste si modul de imbinare a
cuvintelor in propozitii si fraze, precum si sensul unor conjunctii. Spre exemplu, o anumita
concluzie trage interpretul din faptul ca in textul normei juridice legiuitorul utilizeaza conjunctia
'si', o alta concluzie daca legea foloseste conjunctia 'sau'. Daca textul spune ca o fapta se
pedepseste cu inchisoare de la
la si confiscarea averii, ori ca o fapta se pedepseste cu
inchisoare sau amenda penala. Vom fi, intr-un asemenea caz, in fata unei pedepse cumulative sau
a unei pedepse alternative.
B. Metoda sistematica
Metoda sistematica, priveste modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin
incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia
altor acte normative.
Norma juridica nu exista izolat, rupta de alte norme juridice. Ea este parte componenta a
unui sistem a unei institutii, a unei ramuri si, deci, a sistemului de drept. Caracteristica
fundamentala a sistemului de drept consta in faptul ca el exista prin fidelitate fata de propriile
sale norme.
O regula consacrata in teoria dreptului este aceea ca orice interpretare trebuie sa se
facasubiectam materiam, adica in conformitate cu cadrul (sistemul) din care face parte norma
interpretata[2].
C. Metoda istorica
Metoda istorica, urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luarea in consideratie
a ceea ce se cheama occasio legis imprejurarile social-juridice care au stat la baza elaborarii si
adoptarii legii.

In cazul interpretarii istorice se poate recurge, de asemenea, la compararea reglementarii


actuale cu reglementarile anterioare in materie, la evocarea principiilor de drept si chiar la
sentimentul de echitate prezumat in fiecare norma de drept. Utilizand aceasta metoda, interpretul
va putea desprinde motivul practic care a inspirat o anumita reglementare, scopul reglementarii,
mijloacele normative pentru atingerea scopului etc.

D. Metoda logica
Metoda logica, este cea mai larg intalnita intre procedeele de interpretare a normei
juridice.
Ea implica aprecieri rationale, realizate prin operatiuni de generalizare, de analiza logica
a textului normei juridice, de analogie etc., prin aplicarea legilor logicii formale.
Rationamentele logice, in procesul interpretarii, dau nastere unor reguli juridice ale
interpretarii (ale rezultatului interpretarii), cum ar fi: exceptiile sunt de stricta interpretare
regula ce decurge din raportul intre general si particular; la fel, legile exceptionale trebuie
interpretate restrictiv (sunt si ele de stricta interpretare), principiu ce rezulta din acelasi raport.
In realizarea metodei logice de interpretare organul de aplicare se foloseste de o serie de
argumente ale logicii formale, cum ar fi: ad absurdum, per a contrario, a majori ad minus, a
fortiori etc.
Interpretarea prin reducerea la absurd ad absurdum inseamna stabilirea adevarului tezei
de demonstrat prin infirmarea tezei care o contrazice. Aceasta este o demonstratie indirecta
apagogica. In acest caz interpretul demonstreaza ca orice alta interpretare data textului normei
juridice, in afara de cea oferita de el, conduce la concluzii contrare legii.
Argumentul per a contrario (sau a contrario) se bazeaza pe legea logica a tertului
exclus(tertium non datur). Acest argument pleaca de la premisa ca in cazul notiunilor
contradictorii, care se neaga una pe alta, doar una poate fi adevarata, cealalta este falsa, o a treia
posibilitate nu exista (qui dicit de uno negat de alte ro).
Argumentul a majori ad minus (cine poate mai mult poate si mai putin) este o inferenta
silogistica. In istoria dreptului nu gasim decat o singura exceptie de la acest principiu, cand se
putea face mai mult, dar nu se putea face mai putin. Este vorba de drepturile pe care le avea
femeia maritata asupra imobilului dotal, inainte de Justinian. Astfel, femeia putea vinde imobilul,
dar nu-l putea ipoteca, ipotecarea fiind un act juridic civil cu efecte mai restranse decat vanzarea.
Temeiul era urmatorul: femeile (infirmitas consilium) isi puteau da seama, pana si ele, la vanzare
daca era vorba de o deposedare brutala, apreciind gravitatea actului. La ipotecare, desi e un act
mai usor, se spunea ca el poarta in sine aceleasi efecte ca si vanzarea, dar in acest caz actul
deposedarii (in cazul neexecutarii obligatiei) nu se prezinta la vedere, este ascuns in formele
juridice mai usoare ale ipotecii si femeia nu putea pricepe acest lucru.
Argumentul a minori ad minus, care insoteste argumentul a majori ad minus, si care
semnifica faptul ca daca legea interzice mai putin, ea interzice implicit si mai mult. Acest
argument este, intr-un fel, opus primului, el presupunand pornirea de la o norma referitoare la un
caz special (o prohibitie, de exemplu) la un caz general.
Argumentul a fortiori consta in aceea ca ratiunea aplicarii unei norme este si mai
puternica intr-o alta ipoteza decat aceea indicata expres in norma respectiva.

Argumentul a pari se intemeiaza pe rationamentul ca pentru situatii identice sa se


pronunte solutii identice (ubi eadem ratio, ibi idem jus). Aici avem de-a face cu deducerea unei
reguli pe cale de analogie.
Organul de aplicare (judecatorul sau organul administratiei) trebuie sa observe, in
activitatea sa, textul legii, litera sa, dar si spiritul sau. Lui nu-i este ingaduit sa faca distinctii
acolo unde legea nu distinge. O asemenea conduita este retinuta in principiul: ubi lex non
distinguit, nec nos distinguere debemus.
E. Analogia
Rezolvarea unei cauze pe baza de analogie. Atunci cand organul de aplicare, fiind sesizat
cu solutionarea unei cauze, nu gaseste o norma corespunzatoare, el face apel fie la o norma
asemanatoare (analogia legis), fie la principiile de drept (analogia juris). In dreptul roman,
situatia judecatorului era mai favorabila. Atunci cand el nu gasea solutia in norma, pronunta, sub
juramant, o formula: rem sibi non liquere (afacerea nu e lamurita) si se retragea. In dreptul
modem judecatorul nu mai poate proceda astfel. Art.3 din Codul civil roman obliga pe judecator
sa se pronunte si atunci cand legea este neclara sau tace. Aceasta regula este dictata de interesele
ordinii publice si de autoritatea justitiei. Atunci cand reglementarea este neclara sau lipseste,
judecatorul va cauta in alte norme pentru a gasi o rezolvare a cazului (prin analogie cu o
dispozitie asemanatoare). Mai complicata este situatia cand el nu gaseste o asemenea
reglementare in nici o norma. El va solutiona pe baza principiilor de drept, care reprezinta acel
ideal de ratiune si justitie, care sta la baza dreptului pozitiv. In acest caz, analogia se inalta la
principiul general pe care-l implica, spre a-l putea aplica unei ipoteze pe care legea nu a
prevazut-o.
Aplicarea dreptului prin analogie are la baza constatarea unei lacune a legii, fapt ce
obliga pe judecator, in dreptul privat, sa solutioneze cauza prin aplicarea fie a unei dispozitii
asemanatoare, fie prin apelul la principiile dreptului. In dreptul penal o asemenea posibilitate nu
este recunoscuta. Aici functioneaza principiul legalitatii incriminarii (nullum crimen sine lege) si
principiul legalitatii pedepsei (nulla poena sine lege). Aceste principii nu-i permit judecatorului
sa declare noi fapte ca infractiuni si nici sa stabileasca alte pedepse, decat cele prevazute expres
de legea penala.
4. REZULTATELE (LIMITELE) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE
Din punctul de vedere al rezultatelor interpretarii normelor juridice, interpretarea poate
fi:literala, extensiva sau restrictiva.
Interpretarea literala ('ad litteram' sau 'interpretatio declarativa') se realizeaza atunci cand
organul de aplicare constata ca textul normei juridice se muleaza, in mod corespunzator,
continutului raporturilor sociale pe care le reglementeaza. In acest caz se spune ca legea este
limpede, organul de aplicare neavand decat sarcina sa o aplice, intrucat textul corespunde
continutului normei si vointei legiuitorului.

In urma interpretarii normei juridice prin metodele amintite, organul de aplicare poate
ajunge insa si la concluzia ca textul normei juridice este mai larg sau, dimpotriva, mai restrans,
decat sfera relatiilor sociale ce cad sub incidenta de reglementare a acesteia. In aceste cazuri, se
realizeaza o interpretare restrictiva (Interpretatio restrictiva) sau o interpretare extensiva (interpretatio extensiva).
In ambele sale forme (extensiva si restrictiva) interpretarea va sesiza existenta unei
relative nepotriviri intre textul normei juridice si continutul sau, prin referire la sfera relatiilor
sociale pe care le vizeaza continutul reglementar al normei.

interpretarea normelor de drept civil, 1. Noiunea i necesitatea interpretrii normelor de drept


civil
Prin interpretarea normelor de drept civil (interpretarea legii civile) se nelege operaiunea de
stabilire a coninutului i sensului normelor de drept civil.
Scopul interpretrii unei norme juridice civile const n a vedea care este sfera situaiilor de fapt
concrete la care norma juridic respectiv se refer i a se asigura astfel corecta aplicare a acelei
norme. Deci, interpretarea legii civile reprezint o etap n procesul aplicrii legii civile,
coninutul interpretrii fiind tocmai stabilirea sensului voinei legiuitorului, exprimat ntr-o
anumit norm de drept civil.
n practic, interpretarea normelor de drept civil este impus de mai multe mprejurri.
n primul rnd, orict de bun este o lege la data adoptrii ei, ulterior, ea este depit de
dinamica vieii, aprnd situaii care nu au fost avute n vedere de legiuitor, punndu-se astfel
problema de a ti dac situaia nou ivit poate fi ncadrat sau nu n ipoteza unei anumite norme
de drept civil.

n al doilea rnd, interpretarea este impus i de mprejurarea c legiuitorul, n grija sa de a nu


scpa nereglementate anumite situaii din practic, utilizeaz formulri generale n redactarea
textelor de lege. Asemenea formulri cer ns explicarea sensului lor, pentru a se putea stabili
dac o anumit situaie se ncadreaz sau nu n ipoteza normei juridice respective. Spre exemplu,
n materia prescripiei extinctive, legea nu enumer motivele de repunere n termen, muluminduse s precizeze, generic, c este vorba de motive temeinice; ntr-o asemenea situaie, revine
teoriei i practicii judiciare sarcina de a preciza ce se nelege prin aceste motive, pe cale de
consecin, determinndu-se domeniul repunerii n termenul de prescripie extinctiv.
n al treilea rnd, termenii folosii de legiuitor n alctuirea dispoziiilor legale nu au ntotdeauna
nelesul din vorbirea obinuit. Din punctul de vedere al termenilor ntrebuinai de legiuitor,
putem deosebi urmtoarele categorii de cuvinte:
- cuvinte care au sensul din vorbirea curent;
- cuvinte care sunt folosite i n vorbirea curent, dar n limbajul juridic civil au un sens mai larg.
De exemplu, art. 539 alin. (2) C.civ. stabilete c sunt bunuri mobile i undele electromagnetice
sau asimilate acestora, precum i energia de orice fel produse, captate i transmise, n condiiile
legii, de orice persoan i puse n serviciul su, indiferent de natura mobiliar sau imobiliar a
sursei acestora;
- cuvinte care n limbajul dreptului civil au un sens specific, diferit de cel din vorbirea obinuit.
Spre exemplu, n terminologia dreptului civil, prin obligaia de a da se nelege ndatorirea de a
constitui sau transmite un drept real, deci sintagma a da primete o alt accepiune dect n
limbajul curent;
- cuvinte care au caracter tehnic juridic (sezin, fideiusiune, uzucapiune etc.).
Menionm c, uneori, acelai cuvnt are semnificaii diferite, n funcie de instituia sau
categoria juridic n care este folosit. Spre exemplu, cuvntul ter are un anumit neles n
materia efectelor actului juridic civil (toate persoanele n afar de prile actului juridic i
avnzii-cauz ai acestora), un neles mai larg n materie de simulaie (incluznd i persoane care,
n mod obinuit, fac parte din categoria avnzilor-cauz ai prilor actului juridic), un alt neles
n materia cesiunii de crean (persoanele care nu au luat parte la contractul de cesiune i nu sunt
succesori universali sau cu titlu universal ai prilor contractante, dar fa de care cesiunea
prezint interes, cum este cazul debitorului cedat pn n momentul ndeplinirii formei de
publicitate, al cesionarilor succesivi i ulteriori ai aceleiai creane, al creditorilor cedentului) i
un alt neles n materia nstrinrilor de imobile (dobnditorii succesivi ai aceluiai imobil i de
la aceeai persoan).
Desigur c problema interpretrii nu se mai pune n acele ipoteze n care nsui actul normativ
definete noiunea sau noiunile cu care opereaz. Spre exemplu, art. 8 alin. (3) din Legea nr.

18/1991, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, stabilete care este suprafaa


maxim de teren ce se atribuie n proprietate unei familii, iar n alineatul urmtor se arat c
prin familie se neleg soii i copiii necstorii, dac gospodresc mpreun cu prinii lor'; n
art. 2 i art. 17 din Legea nr. 114/1996, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare,
sunt definite anumite noiuni folosite n aceast lege (locuin, locuin convenabil, locuin
social, locuin de serviciu, locuin de intervenie, locuin de necesitate; locuin de protocol,
cas de vacan, condominiu, unitate individual i familie); art. 1 din O.G. nr. 52/1997 privind
regimul juridic al fran-cizei, republicat, definete noiunile de francizor, beneficiar, know-how,
reea de franciz etc.
n al patrulea rnd, interpretarea este necesar n unele cazuri i datorit faptului c norma
juridic are o formulare ambigu, imprecis sau neclar.
2. Clasificarea interpretrii normelor de drept civil
Trei criterii de clasificare pot fi folosite n stabilirea felurilor interpretrii.
2.1. Interpretarea n funcie de organul ori persoana de la care provine
Interpretarea oficial este aceea care provine de la nsui organul de stat care a edictat norma
juridic supus interpretrii, concretizndu-se n norme interpretative [art. 9 alin. (1) C.civ.].
De exemplu, o dispoziie dintr-o lege ordinar este interpretat printr-o alt lege ordinar; un
articol neclar dintr-o hotrre a Guvernului este interpretat printr-o alt hotrre a Guvernului
etc. Interpretarea este oficial i atunci cnd provine de la un organ neguvernamental nvestit de
lege cu prerogativa reglementrii anumitor relaii la care particip organizaii din sistemul su,
desigur n msura n care organul respectiv emite un act cu caracter normativ care are ca obiect
interpretarea unui text dintr-un act normativ anterior al su.
Interpretarea oficial are caracter general obligatoriu, la fel ca actul normativ interpretat.
n legtur cu actele normative (legile) interpretative, art. 9 alin. (2) C.civ. stabilete c norma
interpretativ produce efecte numai pentru viitor.
Interpretarea jurisdicional este aceea care provine de la un organ de jurisdicie (de la o instan
judectoreasc sau de la un alt organ care, potrivit legii, are i atribuii jurisdicionale).
Principala component a interpretrii jurisdicionale este interpretarea judiciar, prin care se
nelege interpretarea dat de instanele judectoreti (judectorii, tribunale, curi de apel i nalta
Curte de Casaie i Justiie). n principiu, obligativitatea acestei interpretri privete numai spea
respectiv, deoarece interpretarea legii se face numai n scopul aplicrii ei n cazul dedus
judecii [art. 9 alin. (3) C.civ.]. Aceast soluie decurge i din faptul c, n sistemul nostru de
drept, jurisprudena nu constituie, ca regul, izvor de drept. Totui, att n cazul deciziilor asupra

recursului n interesul legii pronunate de ctre nalta Curte de Casaie i Justiie, ct i n cazul
deciziilor pronunate de Curtea Constituional cu ocazia rezolvrii excepiilor de
neconstituionalitate a legilor sau ordonanelor, ar trebui s se admit c suntem n prezena unei
interpretri obligatorii pentru instane. (Avem n vedere ipoteza n care Curtea Constituional ar
decide c dispoziia legal n cauz este constituional numai dac i se d o anumit
interpretare.)
O a treia categorie de interpretare o constituie cea care se d normelor juridice civile n doctrin
sau de ctre avocat, n pledoariile sale n faa instanei. O asemenea interpretare nu are putere
juridic obligatorie, dar poate fi nsuit de organul cruia i se adreseaz.
2.2. Interpretarea literal, interpretarea extensiv i interpretarea restrictiv
n funcie de rezultatul interpretrii, se distinge ntre: interpretarea literal (numit i declarativ),
interpretarea extensiv i interpretarea restrictiv.
Interpretarea este literal atunci cnd exist concordan deplin ntre formularea textului legal
interpretat i situaiile practice care se ncadreaz n ipoteza acestuia, nefiind necesar a se extinde
sau a se restrnge aplicarea dispoziiei n cauz.
n practic, aceast interpretare, care se mai numete i declarativ, este cea mai frecvent, fiind
impus fie de dispoziii legale avnd o redactare clar, fie de dispoziii ce conin enumerri
limitative.
Interpretarea literal, care are n vedere rezultatul (concluzia) interpretrii, nu trebuie confundat
cu interpretarea gramatical, aceasta din urm fiind o varietate a interpretrii normelor juridice
civile n funcie de metoda de interpretare; este vorba deci de criterii diferite de clasificare.
Folosindu-se metoda interpretrii gramaticale, s-ar putea ajunge la o interpretare literal, dar la
aceasta din urm s-ar putea ajunge i utilizndu-se alte metode de interpretare, dup cum prin
folosirea metodei interpretrii gramaticale ar fi posibil s nu se ajung la o interpretare literal, ci
la o interpretare extensiv sau restrictiv.
Interpretarea este extensiv dac ntre formularea textului legal interpretat i cazurile din practic
la care se aplic acesta nu exist concordan, n sensul c formularea textului este mai restrns
dect intenia real a legiuitorului, astfel nct se ajunge la concluzia c textul legal interpretat
trebuie extins i la unele situaii care nu s-ar ncadra n litera lui.
La o interpretare extensiv se poate ajunge, de cele mai multe ori, prin folosirea metodei
analogiei sau a argumentului a fortiori, la care ne vom referi atunci cnd vom analiza una dintre
metodele de interpretare, i anume interpretarea logic.

n practic, o interpretare extensiv a fost dat dispoziiilor nscrise n art. 1198 C.civ. din 1864
deoarece, la imposibilitatea material de preconstituire a nscrisului, la care se refer textul
respectiv, s-a adugat i imposibilitatea moral de preconstituire a nscrisului.
De asemenea, avnd n vedere faptul c instituia delegaiei nu mai este reglementat de Codul
civil, precum i dispoziiile art. 1168 C.civ., ori de cte ori un contract nenumit va cuprinde n
coninutul su o delegaie, vor fi aplicabile regulile ce guverneaz cel mai asemntor contract,
deci, n ipoteza delegaiei imperfecte se va da o interpretare extensiv dispoziiilor ce
reglementeaz instituia novaiei prin schimbare de debitor.
Nu pot fi interpretate extensiv normele juridice civile care conin enumerri limitative, excepii
sau prezumii, ori cele care restrng exerciiul unor drepturi civile sau care prevd sanciuni
civile, aplicarea acestora prin analogie fiind interzis (art. 10 C.civ.).
Interpretarea este restrictiv atunci cnd ntre formularea textului legal interpretat i cazurile de
aplicare practic nu exist concordan, n sensul c formularea este prea larg fa de ipotezele
ce se pot ncadra n text. Dup cum se observ, interpretarea restrictiv este diametral opus
interpretrii extensive.
Dispoziia nscris n art. 1182 C.civ. din 1864, n legtur cu dobndirea datei certe prin
nfiarea nscrisului sub semntur privat la o autoritate public, este susceptibil de o
interpretare restrictiv, n sensul c simpla prezentare a nscrisului nu este suficient, ci ar fi
necesar ca nscrisul s fie nregistrat la acea autoritate ori ca pe nscris s se fac o meniune
despre data prezentrii, meniune certificat de autoritatea respectiv.
2.3. Interpretarea gramatical, interpretarea sistematic, interpretarea istorico-teleologic,
interpretarea logic i interpretarea prin analogie
n funcie de procedeele cu ajutorul crora interpretul stabilete nelesul normei juridice, deci
dup metoda de interpretare folosit, se deosebete ntre: interpretarea gramatical, interpretarea
sistematic, interpretarea istorico-teleologic, interpretarea logic i procedeul analogiei.
nainte de a trece la prezentarea metodelor de interpretare a normelor de drept civil, este necesar
s subliniem c numai din punct de vedere didactic acestea sunt analizate separat, ns, n
practic, aceleiai dispoziii legale i se pot aplica dou sau mai multe metode de interpretare,
putndu-se ajunge fie la acelai rezultat, fie la rezultate diferite.
a) Interpretarea gramatical const n lmurirea coninutului unei norme juridice pe baza
regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiz morfologic i sintactic
a textului legal, inndu-se cont de nelesul termenilor utilizai n textul respectiv, de legtura

dintre aceti termeni, de construcia propoziiei sau a frazei, de particulele ntrebuinate, precum
i de semnele de punctuaie.
Pentru ilustrarea acestui fel de interpretare, menionm cazul art. 408 alin. (3) C.civ., care
dispune c filiaia fa de tatl din afara cstoriei se stabilete prin recunoatere sau prin
hotrre judectoreasc, dup caz. Utilizarea particulei sau (iar nu a particulei i) conduce
la urmtoarea concluzie: filiaia copilului se stabilete fie de tatl su prin actul de recunoatere,
fie de instana de tutel prin hotrre judectoreasc. Aadar, dac ntr-o norm de drept civil se
folosete particula sau (ori), atunci este vorba de cerine alternative; dac ns se utilizeaz
particula i, nseamn c suntem n prezena unor cerine cumulative.
b) Interpretarea sistematic implic lmurirea nelesului unei norme juridice inndu-se cont de
legturile sale cu alte norme juridice, fie din acelai act normativ, fie dintr-un alt act normativ.
Astfel, este necesar s se recurg la o interpretare sistematic pentru nelegerea dispoziiei
nscrise n art. 39 alin. (1) C.civ., potrivit cruia minorul dobndete, prin cstorie, capacitatea
deplin de exerciiu, textul trebuind coroborat cu art. 272 alin. (2) C.civ. potrivit cruia pentru
motive temeinice, minorul care a mplinit vrsta de 16 ani se poate cstori n temeiul unui aviz
medical, cu ncuviinarea prinilor si sau, dup caz, a tutorelui i cu autorizarea instanei de
tutel n a crei circumscripie minorul i are domiciliul. Rezult, deci, c numai minorii care
au mplinit vrsta de 16 ani pot dobndi prin cstorie, n condiiile legii, capacitatea deplin de
exerciiu mai nainte de 18 ani.
Recurgerea la interpretarea sistematic este impus, n frecvente cazuri, de coexistena unor
norme juridice civile generale i a unor norme juridice civile speciale, pentru a se putea stabili
sfera de aplicare a unei anumite dispoziii legale. n principiu, interpretul trebuie s determine
urmtoarele elemente:
- locul pe care l ocup norma juridic supus interpretrii, n cadrul sistemului de acte normative
ce formeaz izvoarele dreptului civil, izvoare ce trebuie privite inndu-se cont de ierarhia lor;
- felul actului normativ din care face parte norma juridic supus interpretrii, n sensul de a
stabili dac este o lege general sau o lege special;
- felul normei juridice n cauz, n cadrul actului normativ din care face parte, n sensul de a ti
dac este vorba de o norm general sau de o norm special;
- locul pe care l ocup norma juridic respectiv n cadrul aceluiai articol din lege, n cadrul
seciunilor, capitolelor, titlului etc., n alte cuvinte, sistematizarea actului normativ din care face
parte norma ce trebuie interpretat.

Dup ce s-a stabilit caracterul general sau special al normei n discuie, interpretul va aplica
regulile pe care le-am menionat atunci cnd am vorbit despre clasificarea normelor n generale
i speciale.
c) Interpretarea istorico-teleologic const n stabilirea sensului unei dispoziii legale inndu-se
seama de finalitatea urmrit de legiuitor la adoptarea acelei norme, eventual ntr-un context
istoric dat.
Pentru aceast interpretare prezint interes lucrrile premergtoare ale actului normativ din care
face parte norma juridic supus interpretrii, expunerea de motive i prevederile din preambulul
actului normativ respectiv, forma iniial a proiectului actului normativ, dezbaterile parlamentare
etc. De asemenea, este folositoare i cercetarea reglementrii anterioare, deci a dispoziiilor
legale abrogate prin textele legale supuse interpretrii.
d) Interpretarea logic presupune lmurirea sensului unei norme juridice pe baza legilor logicii
formale i a sistemului de argumentare pe care se sprijin.
Aceast interpretare se bazeaz pe raionamentele inductive i deductive. Folosirea frecvent a
acestei metode de interpretare, nc de ctre romani, a condus la cristalizarea anumitor reguli de
interpretare logic, exprimate n adagii latine, precum i la consacrarea unor argumente de
interpretare logic.
Prima regul de interpretare logic se exprim prin adagiul exceptio est strictissimae
interpretationis (et aplicationis). Aadar, excepia este de strict interpretare i aplicare, ceea ce
nseamn c, ori de cte ori o norm juridic instituie o excepie de la regul, aceast excepie nu
trebuie extins la alte situaii, pe care norma juridic respectiv nu le prevede.
O aplicaie special a acestei reguli de interpretare o reprezint stabilirea corelaiei dintre legea
(norma) general i legea (norma) special, la care ne-am referit mai sus.
n legtur cu aceast regul de interpretare logic, mai trebuie reinut c excepiile pot fi
formale (cele expres prevzute de lege, prin folosirea expresiilor: cu excepia, afar numai
dac etc.), dar i virtuale (cele care decurg din natura dispoziiei).
Cea de-a doua regul de interpretare logic se exprim prin adagiul ubi tex non distinguit, nec
nos distinguere debemus, adic unde legea (norma juridic) nu distinge, nici interpretul nu
trebuie s disting. n alte cuvinte, generalitatea formulrii unui text legal conduce la
generalitatea aplicrii lui, fr a se introduce distincii pe care textul respectiv nu le conine.
De exemplu, art. 92 alin. (1) C.civ. prevede c domiciliul minorului care nu a dobndit
capacitate deplin de exerciiu n condiiile prevzute de lege este la prinii si sau la acela
dintre prini la care el locuiete n mod statornic; ntruct textul folosete termenul generic de

minori, nedistingnd despre care minori este vorba, nseamn c el se aplic att minorilor sub
14 ani (fr capacitate de exerciiu), ct i minorilor ntre 14 i 18 ani (care au capacitate de
exerciiu restrns).
Trebuie ns menionat c aceast regul de interpretare nu este absolut, aa nct, n funcie de
situaia concret, se poate ajunge uneori la anumite distincii, chiar dac ele nu rezult n mod
expres din textul de lege supus interpretrii.
Aadar, regulii ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus i s-ar putea opune o alt
regul de interpretare logic, exprimat prin adagiul cessante ratione legis, cessat eius dispositio
sau ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex (unde nceteaz raiunea legii, nceteaz dispoziiile sale).
Spre exemplu, ct privete interpretarea noiunii de autor al posesorului, folosit de art. 933 alin.
(2) C.civ., trebuie reinut c, dei articolul menionat nu prevede n mod expres, jonciunea
posesiilor nu poate avea loc dac este vorba i de posesia proprietarului, deoarece ntr-o
asemenea situaie nu se identific acea justificare a uzucapiunii, care const n sancionarea
pasivitii ndelungate a proprietarului.
n orice caz, interpretul trebuie s in cont i de alte dispoziii legale susceptibile a deveni
incidente speei respective, deci nu trebuie scpat din vedere i o eventual interpretare
sistematic.
O ultim regul de interpretare logic pe care o vom reine i noi se exprim prin adagiul actus
interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, ceea ce nseamn c norma juridic trebuie
interpretat n sensul aplicrii ei, iar nu n sensul n care s nu se aplice. Aceast regul de
interpretare este prevzut de art. 1268 alin. (3) C.civ., pentru interpretarea contractelor, dar,
pentru identitate de raiune, ea este extins i la interpretarea normelor de drept civil.
Spre exemplu, se poate recurge la regula de interpretare logic n discuie pentru a se combate
opinia potrivit creia, dac prile au redactat nscrisul sub semntur privat ntr-un singur
exemplar, nseamn c ele au neles tacit s deroge de la regula nscris n art. 1179 alin. (1)
C.civ. din 1864 (referitoare la formalitatea multiplului exemplar), deoarece, n cadrul unei astfel
de opinii, s-ar ajunge ca, pe cale de interpretare, dispoziia legal nscris n articolul menionat
s nu i mai gseasc, practic, aplicare.
Pe lng aceste reguli de interpretare logic, deosebit de utile n practic sunt i argumentele ce
pot fi folosite n interpretarea logic.
Argumentul per a contrario se ntemeiaz pe principiul de logic numit legea terului exclus
(tertium non datui)-, atunci cnd se afirm ceva, se neag contrariul - qui dicit de uno, negat de
altero.

Potrivit art. 282 C.civ., viitorii soi pot conveni s i pstreze numele dinaintea cstoriei, s ia
numele oricruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un so poate s i pstreze
numele de dinaintea cstoriei, iar cellalt s poarte numele lor reunite; per a contrario, nu este
permis luarea unui nume strin de numele lor.
Este necesar s precizm c folosirea acestui argument nu poate fi general. El nu este
concludent dac, plecnd de la o dispoziie de excepie, se afirm o regul general. n orice caz,
valoarea argumentului n discuie este relativ, ntruct din tcerea legii nu se poate deduce, cu
puterea evidenei, c legiuitorul a neles neaprat, ntr-un caz contrar celui reglementat, s dea o
soluie contrar celei prevzute de lege.
De asemenea, din art. 11 C.civ., potrivit cruia nu se poate deroga prin convenii sau acte
juridice unilaterale de la legile care intereseaz ordinea public sau de la bunele moravuri, ar
rezulta, folosind argumentul per a contrario, c se poate deroga de la normele juridice de ordine
privat, ns, aa cum am menionat deja, n momentul ncheierii actului juridic prile pot
deroga numai de la normele de ordine privat dispozitive, nu i de la normele de ordine privat
imperative.
n baza argumentului a fortiori se ajunge la extinderea aplicrii unei norme juridice la un caz
nereglementat expres, deoarece raiunile care au fost avute n vedere la edictarea acelei norme
juridice se regsesc, cu i mai mult trie, n cazul dat.
Spre exemplu, n legtur cu interpretarea art. 282 C.civ., mai exact, n sprijinul soluiei c soul
supravieuitor are dreptul s poarte numele dobndit prin ncheierea cstoriei i dup decesul
celuilalt so, poate fi adus argumentul a fortiori, dedus din art. 383 alin. (1) i (2) C.civ.: dac
soul divorat, chiar vinovat de desfacerea cstoriei, are posibilitatea s poarte numele dobndit
prin cstorie i dup divor, cu att mai mult trebuie s se recunoasc aceast posibilitate soului
supravieuitor, a crui cstorie a ncetat prin decesul celuilalt so.
Argumentul reducerii la absurd (reductio ad absurdum) este procedeul prin care se nvedereaz
c o anumit soluie propus prin interpretarea dat ar fi singura posibil, deoarece susinerea
oricrui alt punct de vedere ar duce la consecine inadmisibile, de neacceptat, absurde. Acest
argument este folosit destul de des n literatura de specialitate, n problemele controversate,
pentru combaterea altor argumente ce pot fi invocate n sprijinul opiniei contrare.
Pe lng argumentele de interpretare logic menionate mai sus, uneori, sunt folosite i alte
argumente, de o valoare cel puin discutabil, precum: argumentul ad populum (care se
ntemeiaz pe mprejurarea c exist un acord al majoritii), argumentul ad hominem (care se
refer la calitile persoanei care a formulat o anumit opinie); argumentul ex silentio (potrivit
cruia, dac un lucru nu a fost negat de nimeni, nseamn c acel lucru este afirmat), argumentul
ad ignorantiam (care se bazeaz pe imposibilitatea de a dovedi contrariul) etc.

e) Metoda analogiei (ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem est ratio, ibi eadem
solutio esse debet) se bazeaz pe ideea c, unde exist aceleai raiuni, trebuie aplicate aceleai
norme juridice, trebuie dat aceeai soluie. Fundamentul acestei metode const n faptul c
aceeai cauz trebuie s produc acelai efect.
Importana metodei analogiei const n aceea c ea reprezint procedeul prin care se face
completarea lacunelor legii, caz n care se pune nu att problema de a interpreta un text de
lege, ci de a gsi un text de lege care s fie aplicabil la situaia concret, neprevzut de lege.
Completarea lacunelor legii se face prin recurgerea fie la normele juridice civile, ipotez n care
se vorbete despre analogia legii (analogia legis), fie la principiile dreptului civil, ipotez n care
se vorbete despre analogia dreptului (analogia iuris). n funcie de situaia concret din spe,
instana de judecat este chiar obligat s recurg la analogia legii sau, dup caz, la analogia
dreptului, deoarece art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judectorilor i
procurorilor, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, dispune c judectorii nu
pot refuza s judece pe motiv c legea nu prevede, este neclar sau incomplet.
Determinarea cazurilor de folosire n practic a metodei analogiei este relativ uoar, ntruct se
folosesc expresii precum: pentru identitate de raiune, pentru identitate de figur juridic,
pentru identitate de motivare etc.
Trebuie menionat c nu constituie un caz de analogie a legii acela n care o norm juridic
stabilete c situaia la care se refer este guvernat de anumite dispoziii legale, pe care le
menioneaz expres, ncorpo-rndu-le deci n cuprinsul prevederilor respectivei norme juridice.
Spre exemplu, potrivit art. 1764 alin. (1) C.civ., dispoziiile privitoare la vnzare se aplic, n
mod corespunztor, i schimbului; art. 1340 C.civ., care stabilete c, n privina actelor
juridice, gestiunea ratificat produce, de la data cnd a fost nceput, efectele unui mandat. n
alte cuvinte, normele de trimitere nu sunt lacune ale legii, ci, dimpotriv, ele indic textele de
lege aplicabile.
n sfrit, este necesar s subliniem i relativitatea metodei analogiei, ceea ce nseamn c, atunci
cnd se folosete aceast metod, trebuie s se aib n vedere nu numai asemnrile, ci i
deosebirile dintre situaia reglementat expres de lege i situaia neprevzut de lege i pentru
care se intenioneaz a se aplica acelai text de lege.
De asemenea, nu trebuie omis din vedere c normele speciale, afar de cazul prevzut de art.
1168 C.civ., precum i normele care restrng exerciiul unor drepturi i cele care prevd sanciuni
civile nu pot fi aplicate prin analogie [art. 10 C.civ.].

Aplicarea corecta a normelor juridice, presupune cunoasterea cu exactitate a continutului


prevederilor
lor.
Interpretarea dreptului este tocmai acea operatie logico-rationala, care tinde la lamurirea sensului
legii sau al unui alt act normativ, si a continutului exact al acestora.
Necesitatea interpretarii este justificata de faptul ca in procesul aplicarii dreptului, organul de
aplicare (judecatorul, organul administrativ, etc.) trebuie sa clarifice cu toata precizia textul
normei juridice, sa stabileasca compatibilitatea acestuia in raport cu o anumita situatie de fapt (de
o
speta
ce
se
deduce
in
fata
sa).
Norma juridica avand un caracter general si impersonal, se refera la cazuri tipice. Aplicarea ei se
face insa la cazuri concrete, care ridica uneori o serie de aspecte specifice.
a. Legiuitorul nu poate sa prevada, in cadrul normelor juridice, toate situatiile ce se pot intalni la
aplicarea acestora, el fiind obligat sa se mentina la un nivel de generalitate. Exemplu: art. 37, 38
din Codul familiei si art. 40 din Codul familiei - In lipsa unei invoieli intre parti, instanta pentru
motive temeinice poate sa incuviinteze ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele celuilalt
sot
sa
poarte
acest
nume
si
dupa
desfacerea
casatoriei.
Prin notiunea de motiv temeinic, in sensul acestei dispozitii legale, care nu face vreo precizare,
urmeaza a se intelege orice interes care ar fi vatamat prin schimbarea numelui purtat de sot in
timpul casatoriei, interes care poate sa fie nu numai moral, ci si material.
b. Necesitatea interpretarii normei juridice decurge si din faptul ca, in redactarea lor, se foloseste
o exprimare concisa, legiuitorul concentrand la maximum ideile pe care vrea sa le exprime.
Organul de aplicare (interpretul) este obligat sa constate sensul normei de drept, sa verifice cu ce
inteles utilizeaza cuvintele legiuitorul, daca acesta a gandit ori s-a exprimat concret sau abstract,
daca a facut enumerari limitative ori s-a mentinut in limitele unei reglementari cadru.
Interpretul (organele de interpretare) trebuie sa dezvaluie in procesul aplicarii prin interpretari,

continutul real al normei, intreaga gama de situatii pe care legiuitorul a avut-o in vedere la
redactarea
ei.
Cu cat reglementarea cuprinsa in norma juridica este mai minutioasa, cu cat ea are in vedere o
diversitate de elemente, cu atat problemele interpretarii sunt mai putine.
c. In perioada cat o norma este in vigoare pot apare fapte noi care, neexistand in momentul
elaborarii legii, n-au fost prevazute in mod direct si concret. Se elaboreaza de asemenea, o serie
de noi norme care ating intr-o masura mai mare ori mai mica sfera de aplicare a normelor
existente.
Pentru aplicarea corecta a actelor normative in asemenea situatii, este necesara interpretarea lor,
compararea
si
studierea
lor
impreuna
cu
alte
dispozitii
legale.
d. Uneori se ridica anumite probleme legate de redactarea gramaticala a textului de lege, de o
anumita ordine a cuvintelor din text, de folosirea semnelor de punctuatie precum si de intelesul
unor
termeni.
e. De multe ori, in textele de lege sunt folositi anumiti termeni al caror sens difera de cel
obisnuit. De exemplu in cadrul Codului penal exista titlul 8 art.140-154, in care legiuitorul
explica intelesul unor termeni sau expresii folosite in redactarea legii penale.
f. De multe ori continutul vointei exprimate in legi necesita o completare, o intregire. In primele
zile dupa elaborarea ei, norma juridica este cunoscuta sub toate aspectele ei, atat de cetateni cat si
de
organele
de
stat.
Interpretarea este calea care face posibila punerea la curent a cetatenilor si a organelor de
aplicare
cu
o
serie
de
aspecte
privind
noua
norma.
Dreptul organului de aplicare de a face interpretarea normei aplicabile a fost justificat in mod
diferit de-a lungul timpului iar intinderea acestui drept a variat in raport de intelesul dat
interpretarii si de raportul rezultatului interpretarii cu vointa legiuitorului.
In imperiul roman - domina principiul ca legea nu putea fi interpretata decat de cel care a facut-o.
Aceasta este, de altfel, tendinta regimurilor autoritare, despotice. Este cunoscut, spre pilda faptul
ca la aparitia primului comentariu al Codului civil francez, Napoleon ar fi exclamat: "Mon Code
est
perdu?".
In perioada pregatirii revolutiei burgheze, teza predominanta a fost aceea a necesitatii respectarii
de catre judecator a literei legii, in gandirea posibilitatilor sale de interpretare "creatoare".
Judecatorii natiunii - nota Montesquieu - nu sunt "decat gura care rosteste cuvintele legii".
Punctul de vedere evolutionist a admis extinderea si adoptarea continutului legii pe cale de
interpretare.
Problematica interpretarii cunoaste forme specifice de afirmare in sistemul de drept anglo-saxon.
Intrucat in acest sistem predomina ca izvor precedentul judiciar si obiceiul, interpretarea este
relativ mai libera. Ca izvor de drept cu o mai mica extindere, legea este interpretata restrictiv.
Interpretarea
este
un
moment
al
aplicarii
dreptului.
In lumina celor aratate, rezulta ca judecatorul, interpretand norme de drept, nu poate ramane total
exterior acesteia. Imaginea pe care o ofera Montesquieu judecatorului - ca fiinta neinsufletita, pe
care n-o poate atenua nici duritatea, nici blandetea - nu rezista. Mai apropiata de realitate apare
conceptia
aristotelica,
dupa
care
judecatorul
e
dreptul
care
traieste.
Felurile
interpretarii
normei
juridice
In
teoria
dreptului,
interpretarea
normelor
juridice
se
clasifica
in:
interpretare
oficiala
neoficiala
Interpretarea oficiala este obligatorie si ea mai poarta denumirea de interpretare cu forta juridica,

pe cand cea neoficiala este facultativa, fara forta juridica, si mai poarta denumirea de interpretare
doctrinara.
Interpretarea oficiala este realizata de catre organe de stat care au atributii fie in procesul
elaborarii
normei
juridice,
fie
in
procesul
aplicarii
normelor
juridice.
Organele care emit acte normative (organele legiuitoare sau organele administrative) procedeaza
uneori
la
interpretarea
acestora
prin
acte
normative
interpretative.
Nimic nu se poate opune ca un organ emitent al unui act normativ sa-l si interpreteze in baza
principiului: "cine poate mai mult, poate si mai putin" - a majori ad minus -.
Atunci cand organul emitent isi interpreteaza propriul act, aceasta interpretare poarta denumirea
de
interpretare
autentica.
Acest gen de interpretare constituie o interpretare legala sau generala, iar actul normativ
interpretativ va face corp comun cu actul interpretat (aplicandu-se deci retroactiv).
Interpretarea oficiala are un caracter obligatoriu. In functie de sfera obligativitatii ei interpretarea
oficiala
poate
fi
grupata
si
ea
in:
interpretare
generala
cea
la
care
ne-am
referit,
si
- interpretare cazuala, care este realizata de instantele judecatoresti (interpretarea judiciara), sau
de
organele
administratiei.
Acest gen de interpretare priveste in mod direct procesul de aplicare, el este o interpretare de caz.
Organul de aplicare, avand de solutionat o cauza, dupa ce stabileste cu maxima atentie
circumstantele cauzei, califica juridic cauza si in vederea emiterii actului de aplicare (o hotarare
judecatoreasca sau un act administrativ) procedeaza la interpretarea normei juridice selectionate
pentru a emite un act de aplicare a legii. Interpretarea are forta juridica (este obligatorie) pentru
cauza
respectiva
si
fata
de
participantii
la
aceasta
cauza.
Organul de aplicare nu se poate pronunta decat in legatura cu speta ce s-a dedus in fata sa, si este
interzis
sa
se
pronunte
pe
cale
de
dispozitii
generale.
Dezbatand cauza, organul de aplicare verifica corespondenta situatiei de fapt infatisata in fata sa,
cu ipoteza abstracta a normei juridice, verifica modurile in care au fost realizate drepturile si
obligatiile, potrivit cu dispozitia normativa si ia masuri, atunci cand se impun, de restabilire a
ordinii
de
drept
incalcate
si
de
aplicare
a
sanctiunii.
Interpretare neoficiala = sau doctrinara. Poarta si aceasta denumire, deoarece ea este cuprinsa, de
obicei, in operele stiintifice spre deosebire de interpretarea oficiala (in oricare din formele sale)
interpretarea
neoficiala
nu
are
forta
juridica,
ea
este
facultativa.
Opiniile formulate in doctrina, care sunt consecinta analizei efectuata in cadrul cercetarii
teoretice a dreptului, pot fi evocate in procesul aplicarii dreptului, dar ele nu sunt obligatorii.
Organul de aplicare nu este legat de interpretarea continuta intr-o lucrare stiintifica, iar solutia sa
nu se poate intemeia pe o atare interpretare, ci pe norma juridica selectionata a se aplica in cazul
respectiv.
Interpretarea facultativa se regaseste si in pledoaria avocatului, analiza cauzei pe care o
reprezinta putand fi luata in consideratie de catre instanta de judecata sau putand fi respinsa (cu
precizarea ca atat acceptarea cat si respingerea interpretarii avocatului netrebuind a fi motivate
de
judecator).
Organul de aplicare da propria sa interpretare normei juridice, interpretare care constituie
suportul
intelectual
al
deciziei
sale.
Metodele

interpretarii

normelor

juridice

1. Metoda gramaticala - are ca obiect stabilirea sensului comandamentului cuprins in norma


juridica prin analiza gramaticala (sintactica si morfologica) a textului normei juridice.
Interpretul va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, daca legiuitorul le
foloseste in acceptiunea lor comuna sau intr-o acceptie specific juridica.
Interpretarea gramaticala priveste textul legii, text care ridica interpretului problema mai larga a
sistemului de semnificatii (sistemul comun al limbajului).
In interpretarea gramaticala organul de aplicare urmareste si modul de imbinare al cuvintelor in
propozitii si fraze precum si sensul unor conjunctii.
Spre exemplu se vor trage concluzii diferite cand se utilizeaza conjunctia "si" si "sau". Exemplu:
pedepsele cumulative sau pedepsele alternative.
2. Metoda sistematica - priveste modalitatea de stabilire a sensului unei norme juridice prin
incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia
altor acte normative.
Norma juridica nu exista izolat, rupta de alte norme juridice. Ea este parte componenta a unui
sistem - a unei institutii, a unei ramuri si, deci, a sistemului de drept.
In multe situatii, vointa legiuitorului (sensul legii) poate fi stabilita printr-o interpretare
sistematica.
O regula concreta in teoria dreptului este aceea ca orice interpretare trebuie sa se faca in
conformitate cu cadrul (sistemul) din care face parte norma interpretata.
Asa spre exemplu, norma juridica din partea speciala a Codului penal n-ar putea fi aplicate
corespunzator vointei legiuitorului daca n-ar fi permanent raportate la normele juridice continute
in partea generala a codului.
3. Metoda istorica - urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luarea in consideratie a
ceea ce se cheama - occasio legis - imprejurarile social-istorice care au stat la baza elaborarii si
adoptarii legii.
De multe ori, interpretul trebuie sa recurga la traditia istorica. In acest caz el va apela la
documente, va cerceta lucrarile preparatorii ale actului normativ, expunerile de motive,
interpelarile, amendamentele propuse (acceptate sau respinse de Parlament), interventiile cu
ocazia dezbaterii actului normativ, reactiile din presa vremii, etc.
In cadrul interpretarii istorice se poate recurge, de asemenea la compararea reglementarii actuale
cu reglementarile anterioare in materie, la evocarea principiilor de drept si chiar la sentimentul
de echitate prezumat in fiecare norma de drept.
Utilizand aceasta metoda interpretul va putea desprinde motivul practic care a inspirat o anumita
reglementare, scopul reglementarii, mijloace normative folosite pentru atingerea scopului, etc.
4. Metoda logica - este cea mai larg intalnita intre procedeele de interpretare a normei juridice.
Interpretarea logica apare ca o desavarsire a celorlalte metode. Ea implica aprecieri rationale
realizate prin operatiuni de generalizare, de analiza logica a textului normei juridice, de analogie,

etc, prin aplicarea legilor logicii formale.


In realizarea metodei logice de interpretare organul de aplicare se foloseste de o serie de
argumente ale logicii formale, cum ar fi: ad absurdum, per a contrario, a majori ad minus, a
fortorii etc.
Interpretarea prin reducere la absurd (ad absurdum) consta in stabilirea adevarului tezei de
demonstrat prin infirmarea tezei care o contrazice (este vorba de o demonstratie indirecta).
Astfel, interpretul demonstreaza ca orice interpretare data textului normei juridice, in afara de
cea oferita de el, conduce la concluzii absurde (contrare legii).
Argumentul per a contrario se bazeaza pe legea logica a tertului exclus. Acest argument pleaca de
la premisa ca in cazul notiunilor contradictorii, care se neaga una pe alta, doar una poate fi
adevarata, cealalta este falsa, o a treia posibilitate nu exista.
Argumentul a fortiori. Potrivit rationamentului a fortiori (cu atat mai mult), o norma juridica
poate fi aplicata la o situatie concreta, neprevazuta in ipoteza acesteia, daca motivele care au fost
avute in vedere la adoptarea normei juridice se regasesc cu si mai mare putere in situatia
respectiva. Utilizarea acestui argument are un efect extensiv (determina largirea sferei de aplicare
a normei juridice interpretate).
Argumentul a majori ad minus (cine poate mai mult, poate si mai putin). Argumentul a majori ad
minus (de la mai mult la mai putin) deriva din rationamentul "a fortiori" stabilind ca daca legea
permite mai mult, ea permite implicit si mai putin (ex. daca o persoana, in virtutea dreptului de
proprietate poate sa instraineze un lucru, ea va putea implicit sa-l si inchirieze).
Exista o singura exceptie de la acest principiu, cand se putea face mai mult, dar nu se putea face
mai putin. Este vorba de drepturile pe care la avea femeia maritata asupra imobilului dotal,
inainte de Justivoian. Astfel, femeia putea vinde imobilul dar nu-l putea ipoteca.
Argumentul a minori ad majus (de la mai putin la mai mult) deriva, de asemenea, din
rationamentul "a fortiori", exprimand ideea ca, in cazul in care legea interzice mai putin, ea
interzice implicit si mai mult. Acest rationament, oarecum opus argumentului "a majore ad
minus", se aplica numai pornind de la un caz special la unul general, asa cum este situatia
normelor prohibitive.
Argumentul a pari se intemeiaza pe rationamentul ca pentru situatii identice sa se pronunte
solutii identice. Este vorba de deducerea unei reguli pe cale de analogie.
O asemenea deducere nu este permisa decat atunci cand textul care este extins astfel, contine o
regula de principiu si de drept comun o dispozitie cu caracter general. O atare operatiune nu mai
este posibila cand textul contine o norma exceptionala, o asemenea norma fiind precum am
vazut, de stricta interpretare.
Organul de aplicare (judecatorul sau organul administratiei) trebuie sa observe in activitatea sa
textul legii, litera sa, dar si spiritul sau. Lui nu-i este ingaduit sa faca distinctii acolo unde legea
nu distinge.
- ubi lex non distinguio, nec non distinguese debemus 5. Analogia

Atunci cand organul de aplicare fiind sesizat cu solutionarea unei cauze, nu gaseste o norma
corespunzatoare, el face apel fie la o norma asemanatoare = analogia legis = fie la principiile de
drept = analogia juris =.
In dreptul modern, judecatorul este obligat sa se pronunte si atunci cand legea este neclara sau
tace. Aceasta regula este dictata de interesele ordinii publice si de autoritatea justitiei.
Atunci, cand judecatorul va cauta in alte norme pentru a gasi o rezolvare a cazului (prin analogie
cu o dispozitie asemanatoare).
Cand nu gaseste o asemenea reglementare in nici o norma, el va solutiona cauza pe baza
principiilor de drept, care reprezinta acel ideal de ratiune si justitie care sta la baza dreptului
pozitiv.
Acesta este aplicabil in dreptul privat.
In dreptul penal o asemenea posibilitate nu este recunoscuta. Aici functioneaza principiul
legalitatii, incriminarii (nullum crimen sine lege) si principiul legalitatii pedepsei (nulla poena
sine lege).
Aceste principii nu-i permit judecatorului sa declare noi fapte ca infractiuni si nici sa stabileasca
alte pedepse, decat cele prevazute expres de legea penala.
Rezultatele interpretarii normelor juridice
In urma interpretarii normelor juridice, se poate ajunge la trei solutii:
1) Textul legal descrie exact sfera cazurilor la care se refera norma juridica, nefiind motive de a
extinde sau de a restrange aplicarea dispozitiei in cauza. Este vorba, asadar, de o interpretare
literala (ad literam). Aceasta situatie este intalnita frecvent in cazul textelor clare precis redactate,
ori care contin enumerari limitative.
Astfel, potrivit art.21, alin.1 din Constitutia Romaniei "Orice persoana se poate adresa justitiei
pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime". In aceasta situatie, nu pot
fi invocate argumente care sa conduca la restrangerea sferei persoanelor ce se pot adresa justitiei
pentru apararea drepturilor, a libertatilor si intereselor lor legitime; textul trebuie interpretat "ad
literam".
2) Interpretarea este extensiva, atunci cand se ajunge la concluzia ca sfera cazurilor la care se
refera textul normei juridice este, in realitate, mai larga decat rezulta din modul de redactare a
textului respectiv. Astfel, conform art.51 din Constitutia Romaniei, "Respectarea Constitutiei, a
suprematiei sale si a legilor este obligatorie". In cazul de fata, termenul de "lege" trebuie
interpretat in mod extensiv in sensul ca fiecare cetatean este obligat sa respecte nu numai legea
(ca act normativ al Parlamentului), ci toate actele normative (hotarari de guvern, ordine si
instructiuni ministeriale etc.) incluse in acceptiunea larga a notiunii de "lege".
3) Interpretarea este restrictiva, atunci cand, la o analiza profunda a textului normei juridice, se
observa ca sfera cazurilor la care se refera este mai restransa decat rezulta, in mod aparent, din
formularea normei juridice.
De exemplu, in urma interpretarii textului legal care se refera la faptul ca "copiii sunt obligati sa
ingrijeasca parintii aflati la nevoie", se ajunge la continutul real al textului (mai restrans), in

sensul ca nu toti copiii au aceasta obligatie, pentru ca o parte dintre acestia sunt fie minori, fie
incapabili.
In general, se ajunge la o interpretare restrictiva in cazul textelor legale care contin enumerari
limitative, instituite prezumtii legale, exceptii.