UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA: DREPT

ANUL I

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

LOGICA JURIDICA

Tipuri de argument-PER A CONTRARIO

Coordonator ştiinţific:

Conf.Univ.Dr.Teodora Prelipcean

Student:

CHIRIAC DIANA-ȘTEFANA

IAȘI

-2021-

Tipuri de argument-PER A CONTRARIO

1
 Noţiunea de argumentare

Argumentarea este menită să realizeze exigenţele principiului raţiunii suficiente care

întemeiază validitatea oricărui proces sau act raţional1. Din unghiul de vedere al acestui
principiu, este privită validitatea  definiţiilor, formulărilor, enunţurilor ştiinţifice, este apreciată
utilitatea anumitor acţiuni, fapte, decizii omeneşti.

Socrates, orator din Grecia Antică, considera că argumentarea este „iscusinţă, însuşire de a
ne convinge unii pe alţii şi de a face să răsară în faţa ochilor noştri obiectul hotărârilor noastre2”.
Prin urmare, spune el, „am întemeiat cetăţi, am stabilit legi, am descoperit artele. Şi cuvântul
este cel care ne-a ajutat în tot ce am născocit, căci numai el statorniceşte ce este drept şi ce este
nedrept, ce este rău şi ce este bine, prin el dovedim vinovăţia celor vicleni, iar pe cei buni îi
lăudăm şi tot prin el punem la încercare inteligenţa, astfel încât vorbirea aleasă este semnul cel
mai sigur al unei judecăţi drepte. Un cuvânt adevărat care dovedeşte respectul legii şi dreptăţii
este imaginea unui suflet bun şi în care te poţi încrede”3.

Argumentarea – proces spiritual complex – conţine diferiţi „parametri” atât de ordin logic,
cognitiv, cât şi psihic, pragmatic. Psihicul şi raţionalul integrează procesele argumentative şi
sunt (în acest context) fenomene spirituale eterogene complementare.

În cunoaşterea comună, prin argument se înţelege de obicei „orice fel de idee sau activitate
concretă, chiar un comportament fizic sau un simplu gest, menite să impună o opinie sau o
acţiune prin care se pretinde ori se respinge o aserţiune sau o atitudine”4.

Indiferent cum este înţeles de alte domenii, în gândirea critică şi în logică argumentul este
cel mai important mijloc de justificare sau susţinere intelectuală a unei idei sau teorii.5

Argumentul este un grup de enunţuri în care unele enunţuri (premisele) susţin un alt enunţ
(concluzia)6, iar procesul de trecere de la o premisă sau de la mai multe premise la concluzie
bazată pe acele premise se numeşte inferenţă. Acest proces de a gândi relaţiile dintre enunţuri,
de a face mental inferenţe, poartă numele de raţionare.

Argumentul per a contrario

Argumentul „a contrario sensu” sau „per a contrario” este bazat pe una dintre legile
fundamentale ale logicii -cea a terţiului exclus-, care spune că dintre doua noţiuni care se neagă
reciproc (contradictorii), numai una este adevărată, cealaltă este falsă, a treia posibilitate nu
există.

1
Petru Ioan„Orizonturi logice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
2
Mihăilă,A; Mateuţ, G., Logică juridică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998 , pag 34
3
Istoria logicii românești, Alexandru Surdu, Dragoș Popescu, coord., Editura Tehnică, București, 2006
4
Petre Bieltz, Bazele gândirii critice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012, p. 18.
5
Petre Bieltz, Bazele gândirii critice, p. 20–21
6
Dobrinescu, I., Introducere în logica juridică, Bucureşti:Lumina Lex, 1996, pag.95

2
 În conformitate cu această lege sau principiu al logicii, ori de câte ori un text de lege
prevede un anumit lucru, implicit el neagă contrariul.
Valoarea acestui argument -a contrario sensu sau per a contrario- este totusi relativă
întrucât nu întotdeauna tăcerea legii – spre exemplu – poate fi luată ca echivalentă cu o soluţie
contrară celei prevăzute expres de lege.
Argumentul „per a contrario” impune cel puţin doua reguli – îndeosebi în materia
probatoriului care însă funcţionează doar atunci când aprecierea valorii unei probe este aceeasi
pentru toţi participanţii la proces.
Acestea sunt:
1) Un mijloc de probă nu poate dovedi că un eveniment a avut loc si, în acelasi timp, că nu
a avut loc.
2) Un argument probatoriu nu poate să dovedească si în acelasi timp să nu dovedească,
acelasi lucru despre, acelasi fapt prin intermediul aceluiasi mijloc de probă.
Acceptarea unui argument probatoriu sau mijloc de probă exclude acceptarea mijlocului
de probă opus. Un justiţiabil nu poate avansa, într-o situaţie dată, un argument de probă si, cu
acelasi prilej, si opusul său, privind acelasi mijloc de probă
Argumentul per a contrario se întemeiază pe principiul de logică qui dicit de uno, negat
de altero7 ( atunci când se afirmă ceva, se neagă contrariul).
De exemplu potrivit art. 282 C.civ., „viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele
dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ
poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite”;
per a contrario, nu este permisă luarea unui nume străin de numele lor.
Este necesar să precizăm că folosirea acestui argument nu poate fi generală. El nu este
concludent dacă, plecând de la o dispoziţie de excepţie, se afirmă o regulă generală.
In orice caz, valoarea argumentului în discuţie este relativă, întrucât din tăcerea legii nu se poate
deduce, cu puterea evidenţei, că legiuitorul a înţeles neapărat, într-un caz contrar celui
reglementat, să dea o soluţie contrară celei prevăzute de lege.
De asemenea, din art. 11 C.civ., potrivit căruia „nu se poate deroga prin convenţii sau
acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri”,
ar rezulta, folosind argumentul per a contrario, că se poate deroga de la normele juridice de
ordine privată, însă, aşa cum am menţionat deja, în momentul încheierii actului juridic părţile
pot deroga numai de la normele de ordine privată dispozitive, nu şi de la normele de ordine
privată imperative.
Nu de putine ori pentru evaluarea argumentelor este propusă compararea concluziei cu
alte enunţuri rivale8. Evaluarea trebuie să ia în considerare o listă coerentă de enunţuri rivale
concluziei, cu grija de a evacua din enumerare enunţurile neserioase (fanteziste).
Enunţurile rivale sunt apoi studiate, cercetate ele însele.
Să luăm ca exemplu concluzia unui argument care spune că Lee Harvey Oswald este
asasinul preşedintelui Kennedy9. Alte enunţuri rivale desemnează alţi autori ai asasinatului,
dintre care se detaşează suspectul X.
Vom evalua conform următoarei scheme: Date ce susţin analiza: Studierea împuşcăturii,
Rezultatul autopsiei, Analiza balistică, Amprentele de pe arma crimei etc.

7
Deleanu, I.; Deleanu, S., Adagii şi locuţiuni latine în dreptul românesc, Cluj Napoca: Dacia, 2000. Pag 57
8
Larry Wright, Critical Thinking. An Introduction to Analytical Reading and Reasoning, p. 370–371.
9
5 Ibidem, p. 370–371

3
 Concluzii posibile (cine l-a ucis pe Kennedy?): Oswald, Suspectul A, Suspectul B, …,
Suspectul X. Cercetând enunţul că Suspectul X l-a ucis pe Kennedy, vom descoperi că X era
plecat din Dallas în momentul asasinării preşedintelui american. Astfel, cea mai importantă
concluzie rivală a fost eliminată.
In concluzie, interpretarea normelor sau faptelor se realizeaza dupa anumite reguli
rationale denumite argumente.
Argumentele sunt in mod traditional procedee si maxime de interpretare utilizate de
interpretii dreptului.
Analizand argumentul per a contrario “cand se afirma ceva, se neaga contrariul”, am
descoperit ca acesta stabileste ca daca o prevedere legala reglementeaza un anumit aspect, se
intelege ca ea neaga aspectul contrar si vice-versa.

4
BIBLIOGRAFIE:

Deleanu, I.; Deleanu, S., Adagii şi locuţiuni latine în dreptul românesc, Cluj Napoca: Dacia,
2000.

Dobrinescu, I., Introducere în logica juridică, Bucureşti:Lumina Lex, 1996.

Enescu, G., Dicţionar de logică, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985

Enescu, G., Tratat de logică, Bucureşti, Ed. Lider, 1997.

Istoria logicii românești, Alexandru Surdu, Dragoș Popescu, coord., Editura Tehnică, București,
2006

Mihăilă,A; Mateuţ, G., Logică juridică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998

Petre Bieltz, Bazele gândirii critice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012

Petru Ioan„Orizonturi logice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995

Ştef, F., Dicţionar de expresii juridice latine, Bucureşti: Oscar Print, 1995