Sunteți pe pagina 1din 7

CONDITII SI FACTORI DE CRESTERE A EFICIENTEI PROCESULUI DE INVATAMANT ( CALITATEA, ARTICULAREA SI COERENTA COMPONENTELOR, GRADUL DE ORGANIZARE A ACTIVITATII, CALITATEA VIETII

SCOLARE, PERSONALITATEA PROFESORULUI, STILURILE EDUCATIONALE ETC. ) CALITATEA, ARTICULAREA SI COERENTA COMPONENTELOR. Toate demersurile de adaptare, de inovare, schimbare au un scop bine definit - eficientizarea procesului instructiv-educativ. Exprimate in termeni de obiective, continuturi reactivate, informatii stiintifice noncurriculare, explicative, agenti umani, circumstante materiale (spatiu, dotare,timp), procesualitatea activitatilor de predare invatare evaluare (metode, mijloace didactice, forme de organizare, relatii interumane si sociale, stiluri, normnormativitate, procese, produse (performante, competente) reglarea si autoreglarea , componentele procesului se articuleaza dupa legile unitatii ca un ansamblu organizat si coerent, coordonat ca un tot unitar.

Intregul primeaza asupra partilor conferindu-le o semnificatie deosebita reprezentand mai mult decat suma valorilor componentelor si posedand caracteristici proprii diferite de cele ale partilor (I.Cerghit, 2003, pag.177). Interactiunea dintre ele este astfel realizata incat starea si informatia sistemului sa se regaseasca in fiecare componenta si fiecare element de schimbare sau inovare introdus la nivelul unei componente sa se reflecte asupra tuturor celorlalte in parte dar si asupra intregului. Factorul uman este cel care indeplineste cele mai diferite roluri si functii in declansarea celor trei procese si mecanisme de predare - invatare - evaluare, impunand utilizarea unor strategii didactice ce leaga resursele si constrangerile de rezultate, procesul de rezultate incercand sa scurteze timpul adaptarii reciproce sau reactiilor imediate. Relatiile acestea simple sau liniare cauza-efect, impuls-raspuns ce se stabilesc intre componente sunt completate de cele probabilistice, de previziune, de complementaritate , de compensare, de corespondenta (compatibila sau incompatibila), organizationale, functionale, toate dirijate in vederea realizarii obiectivelor propuse si bineinteles a modificarilor necesare pentru obtinerea unui nivel inalt de eficienta. Mecanismele care tin sub control aceste interactiuni trebuie bine cunoscute si intelese chiar daca de cele mai multe ori se comporta ca niste cutii negre greu de descifrat. Important este insa ca rezultatele sa fie privite nu ca pe o consecinta a influentei unei singure competente ci ca datorate actiunii convergente si coerente ale intregului ansamblu de componente caracterizat prin specificitate si de ce nu unicitate. GRADUL DE ORGANIZARE A ACTIVITATII reprezinta o variabila care influenteaza calitatea si cantitatea rezultatelor procesului instructiv-educativ ca si nivelul proiectarii. Modul si formele de organizare, succesiunea si tipul activitatilor, bugetul temporal afectat, strategiile puse la dispozitie, resursele materiale si umane, toate determina modificari atat la nivelul procesului cat si a rezultatelor.

CALITATEA VIETII SCOLARE poate fi asigurata doar atunci cand fiecare isi cunoaste atributiile, directiile de interrelationare, baremele si nivelele calitative admise in propria activitate, lucruri prevazute in acte normative, ca Legea invatamantului, Regulamentul de organizare si functionare, Regulamentul de ordine interioara etc. Stabilite anual pentru fiecare membru al personalului didactic, administrativ, auxiliar si de conducere (directori, directori adjuncti, sefi de catedra si ai colectivelor de specialitate) sunt o garantie a bunului mers al activitatii din scoala. Constituirea colectivelor de catedra si a comisiilor metodice, a altor colective cu caracter temporar sau permanent are ca scop rezolvarea unor probleme de ordine interioara specifice tipului de scoala, de genul :

alcatuirea orarului, frecventa elevilor, cercurile elevilor, modernizarea mijloacelor de invatamant si a tehnologiilor didactice, olimpiade scolare, educatie rutiera si sanitara, elemente de protectia muncii, activitati extrascolare (excursii, drumetii, tabere, vizite, spectacole, concursuri artistice si sportive).

Directorul institutiei scolare va acela care va constitui normele scolare, catedrele si comisiile metodice, va repartiza elevii in clase si va stabili dirigintii, se va ocupa de admitere sau examenul de capacitate, de bacalaureat, corigente etc. Un loc importanta il ocupa sistemul informational cu privire la aspecte ca :

plan de scolarizare, distribuirea elevilor pe ani de studiu , profiluri si specializari, limbi moderne studiate, baza materiala a scolii (locatiile, indicele de utilizare - clase, laboratoare, cabinete) fonduri banesti disponibile, documente de obiectivare a continutului invatamantului

necesare in luarea unor decizii de reglare, ameliorare, schimbare sau perfectionare a procesului instructiv - educativ. O atmosfera lucrativa intr-un mediu salubru, ergonomic organizat si structurat, securizant, in care disciplina liber consimtita este esentiala ca si unitatea de cerinte si sanctiuni pozitive si negative, libertatea opiniei si respectul fata de sine nu poate decat sa completeze armonios imaginea unei scoli in care viitorul a batut de mult la usa.

PERSONALITATEA PROFESORULUI. Conducator necontestat al activitatii desemnate sa imprime o finalitate care se concretizeaza intr-o personalitate capabila de integrare socio-profesionala si familiala optima, profesorul nu va fi niciodata un simplu transmitator de mesaje ci un formator care nu se limiteaza la scoala ci formeaza oriunde si oricand. Rezultat al unei acumulari specifice, al unei culturi profesionale si al unor tehnici de lucru, al calitatilor individuale (caracter puternic, deschis, autoritate, incredere in sine, independenta in activitate, in gandire si in rezolvarea problemelor, luciditate, sociabilitate dar si prudenta si moderatie in reactii, perspicacitate si clarviziune, calm, intelegere, tact profesional, maiestrie pedagogica), profesorul isi ia in serios sarcina de a propulsa elevul intr-o situatie de subiect epistemic (cunoscator), de a-si asuma functia unei persoane - resursa gata sa actioneze si sa se adapteze nevoilor elevului, sa-si puna intrebari. (Cerghit, I., 2003, pag.) Nivelul sau de cultura, efect al interferentelor de natura generala, de specialitate si psihopedagogica al caror corolar sunt cele de natura filozofica ce-i asigura o viziune de ansamblu asupra lumii si devenirii, ii permite sa indeplineasca in bune conditiuni roluri si sarcini de instructie si educatie impuse atat de scoala cat si de societate si prin aceasta sa-si asume si un rol esential in progresul comunitatii din care face parte. Transformarile care au loc la nivel social, economic, informational, teleologic profesor in ipostaza de:

il pun pe

expert al actului de predare-invatare la nivelul caruia ia deciziile considerate pertinente lider al grupului de elevi, confident si prieten, substitut al parintilor, incurajator consilier ce tine sub observatie comportamentul elevilor pentru a-i indruma profesionist reflexiv permanent straduindu-se sa analizeze fenomene, sa le explice agent motivator care mentine treaz interesul elevilor manager al activitatii la nivelul clasei si al scolii

Este greu sa dai o definitie completa si corecta profesorului ideal (in cazul in care ar exista) dar poti afirma ca un astfel de profesor ar rezolva eficient, rapid si de calitate orice problema implicandu-se atat afectiv cat si cognitiv, pe masura competentei si experientei acumulate, a harului si a responsabilitatii pe care o are indeplinit. In creionarea portretului sau, ar cantari mai mult inteligenta si specificitatea comportamentelor didactice, motivatia si interesul profesional, imaginatia creatoare, perspicacitatea, clarviziunea, deschiderea, luciditatea, increderea in sine, un nivel crescut al comunicativitatii si al competentei (de specialitate, psihopedagogica, psihosociala si manageriala), abilitatea in relatiile umane decat alte aspecte. El transmite informatii si creeaza situatii de invatare ce faciliteaza atingerea finalitatilor proiectate, imagineaza, selecteaza si exerseaza strategii de predare-invatare, dirijeaza, controleaza, evalueaza invatarea, consiliaza, initiaza elevii cu metodele si tehnicile de munca intelectuala, dar mai ales, isi manifesta afectiunea fata de copii/ elevi dintr-o alta lumina decat cea materna, fara sentimentalisme sau toleranta exagerata, fara discriminare.

Aceasta dragoste pedagogica este in acelasi timp impersonala si personala si indispensabila rolului si statului sau care-i impune asumarea unor mari responsabilitati in plan socio-cultural. Personalitate complexa caracterizata printr-o mare flexibilitate si originalitate a gandirii, comunicativitate si empatie comunicationala, o mare putere de concentrare, comutativitate si distributivitate a atentiei, o capacitate intuitiva deosebita, organizatorica a propriei munci dar si a celei a elevilor, manageriala, spirit de observatie, profesorul poate servi ca model pentru invatarea prin imitare sau pentru alegerea unei cariere daca comportamentele sale educationale reusesc sa-i fascineze pe elevi sau poate trezi aversiune atat fata de o anumita materie cat si fata de o profesiune prin manifestarea neincrederii si insensibilitatii sau agresivitatii. A.E. Bergen (1970, pag.348) considera ca profesorii eficienti sunt prietenosi, veseli, intelegatori, virtuosi, sociabili, cu stabilitate afectiva si care intretin relatii personale bune in timp ce Ausubel, D.P.(1981, pag. 537-538 ) este de parere ca cei plini de viata, inventivi, entuziasti fata de profesia si materia pe care o predau, profesorul cald sunt aceia care asigura un suport emotional pentru scolari fiind simpatici, indreptati catre ei si acceptandu-i in calitate de persoane STILURILE EDUCATIONALE. Model de comportament relativ stabil ce caracterizeaza activitatea unui invatator sau profesor si se obiectiveaza in anumite practici tipice de instruire si educatie ( Schaub, H., Zenko, K.,G.,2001) stilul didactic, de predare sau educational exprima libertatea de optiune a profesorului de a crea si realiza modele si structuri actionale personalizate, modul sau unic de a fi, de a organiza si stabili succesiunea unor evenimente educationale, de a realiza un echilibru optim intre cerinte si posibilitati, de a relationa cu subiectul invatarii si de a-l aprecia de continutul pe care i-l ofera intr-o maniera unica, mai mult sau mai putin originala datorata intuitiei, spontaneitatii, nivelului sau de creativitate, originalitate. Fiecare educator are felul lui de a fi ca pedagog, un mod specific de a aborda elevii sau adultii si stilurile de a invata, de a trata si evidentia valorile disciplinei sale, de a manui metodele, tehnicile si procedeele.(Vaideanu,G., 1988, pag.207-208) De aceea, unii vor fi mai rigurosi in organizarea, structurarea si prezentarea unitatilor informationale, altii, bazandu-se pe intuitie, lasa loc spontaneitatii in a-si spune cuvantul. Mai afectivi, cooperanti, cu o interrelationare ce presupune disponibilitate, flexibilitate sau mai rezervati, distanti, relatia lor vizand doar clasa sau doar elevul - individ desemnat nominal, fara interactiuni venite din partea elevilor, analitici sau sintetici, permisivi sau nonpermisivi, dispun de un stil propriu inconfundabil. Realitatea scolara impune insa pe langa stilurile personalizate si pe cele convergente sau comune care se bazeaza pe o conceptie si o normativitate comuna dar si pe cele divergente.

Investigatiile facute cu privire la sursele generative ale stilurilor educationale, la tipologia lor, au dus la concluzia ca cel putin pentru patru conceptii dintre cele mai cunoscute sunt reliefante : Conceptia ideografica (gr.idios propriu, specific) considera stilul provine din viziunea personala a cadrului didactic fiind o reflectie a caracteristicilor personale cu impact decisiv asupra comportamentului, ca semn al identitatii si felului de a fi (G.W. Allport, D.P.Ausubel, B.O. Smith, Ryans). Ca schema personala si produs al unei ecuatii personale care confera unicitatea stilului, aceea care da masura stilului preferat (Potolea D.,1982,) stilul il defineste si-l reprezinta pe profesor in orice actiune pe care o realizeaza punandu-si o amprenta distinctiva asupra sa. In conturarea lui vor juca un rol important caracteristicile cheie ale personalitatii introversia, extroversia, afectivitatea, sensibilitatea, entuziasmul, optimismul, nivelul de sociabilitate, comunicativitate si empatie, imaginatia, receptivitatea, competenta, aptitudinile cognitive etc. Va exista intotdeauna o legatura intre tipul de personalitate si stilul de predare pe care profesorul si-l va perfectiona permanent pentru ca asa cum spune intr-unul dintre aforismele sale Buffons, stilul este omul insusi. Conceptia nomotetica (gr.nomotetis promulgarea legii) considera ca nu factorii de personalitate contureaza stilul si modul efectiv de actiune constient ales. Tiger afirma ca devenim ceea ce facem si deci adevarata sursa de constituire a stilului va fi comportamentul didactic care este conditionat de sistemul de reprezentari si norme existent in constiinta celui care preda. Aceasta conduita didactica se manifesta pe planul conceperii, al executiei, al alegerilor sugerate de continut si natura sarcinii, de specificitatea situatiilor, de particularitatile educatilor si cere discernamant, investitie de efort constructiv, credibilitate, comunicativitate, creativitate. El este de fapt un rezultat al personalizarii normelor si principiilor didactice care actioneaza asupra comportamentelor, un mod preferential de a actiona discursiv/ euristic, informativ/ formativ, neproductiv/ productiv, elaborat/ spontan, etc. Nu exista un stil educational pur ci doar dominante si asociatii de dominante si nu se identifica cu cel de conducere a clasei sau de relationare profesor-elev. Investigatii asupra lor au facut Ryans 1979, Bush 1964, Rosenshire 1971, Postdethwait 1974, De Corte 1979, De Landsheere, Potolea 1983. Cele mai cunoscute stiluri exersate sunt : academic sau discursiv / euristic,

rational /intuitiv, inovator / rutinier, descriptiv/ dialectic, elaborat/ neelaborat, motivant/ nemotivant, analitic/ sintetic, productiv/ reproductiv, informativ/ formativ, autoritar/ centrat pe autonomie, autocontrolat sau autocenzurat / spontan, solitar/ de echipa, axat pe profesor/ axat pe elev, exigent/ indulgent, afectiv sau empatic/ distant, rece, profund/ superficial, independent/ dependent etc. ( Mosston, A , Ashwoth, S.,1990 ) In functie de decizia adoptata, considerand ca predarea si invatarea sunt inlantuiri de decizii cu privire la organizarea continuturilor, structurarea si utilizarea metodelor si mijloacelor didactice, evaluarea rezultatelor etc., Mosston, A. distinge unsprezece stiluri didactice : de comanda, de directie, de proiectie, de reciprocitate, de incluziune, de autocontrol, centrat pe activitate, divergent, bazat pe proiectarea programului individual, initiat de cel care invata, de autoinstruire.

Stilurile educationale sunt o modalitate de manifestare a creativitatii profesorului care alege, adapteaza si exerseaza diferite strategii pentru a facilita invatarea si a evita blocajele comunicationale, disarmoniile cognitive, pentru a crea un climat optim activitatii scolare, a promova activismul elevilor. Indiferent unde-si impune nota personala in desfasurarea procesului de predare (strategii, organizarea procesului, structurarea continutului, relationare, obiective, consulting) importanta este finalitatea. Existenta lor da culoare actului educational, il diferentiaza si-l diversifica nuantandu-l iar utilizarea lor preferentiala poate fi semnalul unor schimbari in practica scolara si chiar in sistemul de valori in functie de care se realizeaza instructia si educatia.

Exersarea unor stiluri perimate, anacronice sau neperformante nu are ce cauta intr-o scoala moderna daca se doreste calitate si eficienta in activitatea instructionala si educationala. Stilurile didactice faciliteaza intelegerea noilor orientari cu privire la dezvoltarea calitativa a invatamantului, depasirea unor stereotipuri si a didacticismului, contribuie la modelarea stilurilor de munca intelectuala la elevi asigurand diversitatea demersurilor in activitatea instructionala si educationala.