NICHITA STĂNESCU

CĂTRE GALATEEA LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA

Poezia Leoaica tânără, iubirea este
Poezia Către Galateea este o artă poetică
considerată o capodoperă a liricii erotice
neomodernistă, ilustrând concepţia lirică a lui
românești. Este o confesiune lirică a lui
SPECIA

Nichita Stănescu despre creaţie şi iubire prin

inversarea relaţiei artist-operă, în sensul că
opera este cea care consacră, naşte artistul.
Către Galateea simbolizează încă din titlu
relația ideatică a poeziei cu legenda antică
grecească a lui Pygmalion. Aceasta spune că
sculptorul Pygmalion a creat o splendidă
TITLUL
Nichita Stănescu în care eul liric este puternic
marcat de intensitatea și forța celui mai uman
sentiment: iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metaforă în
care transparența imaginii sugerează extazul
poetic la apariția neașteptată a iubirii, văzute

statuie de fildeș, pe care a numit-o Galateea și sub formă unui animal de pradă agresiv,
de care s-a îndrăgostit atât de tare, încât zeița leoaică tânără, explicitată chiar de poet prin
Afrodita a dat viață statuii, care a devenit soția apozitia iubirea.
creatorului.
Tema o constituie consecințele pe care
Tema poeziei este cunoașterea-naștere
iubirea, năvălind ca un animal de pradă în
realizată în procesul de creație. Se disting trei
TEMA

spațiul sensibilității poetice, le are asupra

motive simbol în jurul cărora se constituie
raportului eului poetic cu lumea exterioară și
discursul liric: creația, iubirea și suferința.
cu sinele totodată.
Compoziţional, poezia are trei secvenţe
Poezia este structurată în trei secvențe
poetice marcate prin organizarea strofică.
lirice, corespunzătoare celor trei strofe.
Cele trei strofe încep cu verbul „ştiu" şi se
Prima strofă exprimă vizualizarea
încheie cu imperativul „naşte-mă", ceea ce
sentimentului de iubire, sub forma unei tinere
conferă simetria compoziţională.
leoaice agresive, care îi sare în față eului liric,
Prima secvenţă redă atributele operei,
având efecte devoratoare asupra identității
ştiute numai de artist şi reprezentate în forma
sinelui. Pronumele la persoana I potenţează
concretă a însuşirilor femeii iubite. Poetul este
confesiunea eului poetic, în sensul că el era
un mic demiurg care-și cunoaște în detaliu
conştient de eventualitatea ivirii
creația. Odată finalizată, creația își domină
sentimentului de dragoste, dar nu se aştepta ca
creatorul, care este înmărmurit de minunăția
acesta să fie atât de puternic.
ei.
Strofa a doua accentuează efectul
STRUCTURA

Secvența a doua debutează cu același vers

psihologic al acestei neașteptate întâlniri cu
al omniscienței eului liric, prin care poetul
un sentiment nou, necunoscut-iubirea, care
ilustrează, de data aceasta, o cuprindere totală
degajă asupra sensibilității eului poetic o
a orizontului cunoașterii. Rugăciunea eului
energie omnipotentă, extinsă asupra
liric este un laitmotiv al poeziei fiind explicată
întregului univers. Forța agresivă și fascinantă
în continuare nevoia de implorare pentru a-și
a iubirii reordonează lumea după legile ei
câștiga, prin creație, dreptul la timp.
proprii, într-un joc al cercurilor concentrice,
În ultima secvență, eul liric este omniscient
ca simbol al perfecțiunii.
și omnipotent, sugerând anticiparea
Strofa a treia revine la momentul inițial,
cunoașterii, deoarece Știu tot ceea ce tu nu știi
leoaică arămie fiind metafora iubirii agresive,
niciodată, din tine. Superioritatea poetului
insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele
constă în faptul că el poate cunoaște creația în
poetic își pierde concretețea și contururile sub
esența ei, dincolo de aparență. Motivul pietrei,
puterea devastatoare a iubirii, simțurile se
reluat în fiecare strofă poate semnifica
estompează.
suferința creatorului ori sacrificiul sinelui
 făcut pentru împlinirea creației ideale, la care
se adaugă rugăciunea arzătoare.

Prozodia este neomodernistă, prin

Măsura versurilor este foarte variată,
VERSIFICAȚIE

versurile inegale, rima albă şi ritmul variat.

versurile având între 4 și 8 silabe, rima este în
Măsura versurilor este variabilă, între 21 de
general împerecheată, dar în unele versuri este
silabe - versul cel mai lung - şi 3 silabe,
și asonantă.
invocaţia „naşte-mă”.