Educația outdoor

Educația outdoor este un concept relativ nou în contextul educativ românesc, însă ea începe
din ce în ce mai mult să capteze interesul actorilor educaționali din sistemul de învățământ
formal. Există numeroase accepțiuni pentru termenul de educație outdoor, însă pentru a da o
definiție simplă, putem spune că această formă de educație se bazează pe învățarea în aer
liber. Termenul de educație outdoor, poate include educația pentru mediu, activități recreative,
programe de dezvoltare personală și socială, drumeții, aventură, etc.
Educația outdoor:
-oferă posibilitatea contactului direct cu natura
-reprezintă o puternică sursă de experiențe de învățare- un mediu relaxat, liber, astfel că
procesul de învățare devine puternic, inspirațional și de natură să schimbe comportamente
antisociale
-facilitează procesul de învățare al elevilor care întâmpină dificultăți în acest sens oferind un
climat mai motivant
-dezvoltare personală atât a celor care o aplică cât mai ales a elevilor
- dezvoltarea spiritului de echipă- conexiunea între elevi, elevi-profesori duce la creșterea
gradului de participare activă
- oferă nenumărate beneficii fizice, emoționale, mentale ce asigură bunăstarea societății
Un aspect important al educației outdoor este acela că poate contribui la creșterea nivelului de
bunăstare al indivizilor; pe lângă nevoile de bază ale unei persoane , există și o serie de nevoi
la care educația outdoor poate răspunde și anume:
- nevoia de a fi respectat- derularea de diferite activități în aer liber încurajează copilul să se
simtă în largul său, astfel este mult mai deschis, va comunica, își va exprima propriile opinii,
va simți că opiniile sale contează pentru ceilalți; copiii pot fi consultați cu privire la jocurile
alese sau diferite activități
- de a fi activ – implicarea în diverse activități sportive, jocuri, plimbări tematice. Jocul este o
caracteristică principală a copilăriei, de aceea este important să oferim copiilor ocazia să
alerge, să se joace, să participe la diferite activități în mod activ
-nevoia de a fi responsabil- activitățile outdoor permit copilului oportunitatea de a primi
diverse sarcini (educația outdoor este printre altele o formă de învățare organizată și
structurată, astfel că profesorul va implica toți elevii în activitățile propuse); sub
supravegherea profesorului/ educatoarei fiecare copil primește diferite responsabilități și
sarcini pentru atingerea scopului propus
- nevoia de a fi inclus social- poate cea mai importantă caracteristică a educației outdoor este
aceea că este o modalitate de succes de a depăși unele dificultăți ale copilului (psihice, fizice,
sociale, emoționale sau economice) astfel încât acesta să se simtă inclus social, să simtă că
aparține unui grup, unei comunități. Mediu din afara clasei este văzut ca unul mai suportiv,
care permite copiilor să se exprime, să relaționeze cu ceilalți, să colaboreze
- nevoia de a te simți în siguranță- un aspect pe care literatura de specialitate îl consideră
important în abordarea educației outdoor este că aceasta trebuie să țină cont de această nevoie.
Interiorul clasei este mult mai sigur pentru copii, in timp ce mediul exterior implică diverse
riscuri și situații neprevăzute care pot avea efect negativ.Profesorul trebuie să identifice
posibilele riscuri care pot să apară și să conceapăun plan de management al riscului.
Educația în aer liber este considerată a fi mult mai motivantă, stimulativă și cu un impact mai
puternic asupra procesului de învățare în rândul elevilor. Pentru a înțelege mai bine ce aduce
nou educația outdoor în procesul de predare-învățare, vom face o scurtă incursiune a formelor
de educație existente:
- Educația formală- acel tip de educație care operează într-o instituție reglementată de
norme și reguli, numită școală
- Educația informală- se realizează prin învățare de-a lungul vieții, fiecare individ își
formează atitudini, valori, deprinderi din experiența cotidiană, folosind resursele
educative din mediul în care trăiește, fără a fi planificată
- Educația nonformală- conceptul de educație nonformală este asociat conceptului de
învățare pe tot parcursul vieții
Dintre aceste forme, educația outdoor se pliază cel mai bine cu educația nonformală, întrucât,
ca și acesta , educația outdoor se bazează foarte mult pe participarea activă, maximizează
procesul de învățare, minimalizând constrângerea specifică școlii, oferă o utilitate practică
imediată a cunoștințelor învățate, se desfășoară în contexte diferite având un cadru de învățare
și un conținut lejer, folosește metode care stimulează implicarea și participarea, are o structură
și o planificare flexibilă, procesul învățării este orientat spre copil, se bazează pe experiența
participanților.
Atât educația non- formală cât și educația outdoor pot fi integrate cu succes în educația
formală cu scopul de a maximiza efectele procesului de învățare, mai ales pentru faptul că
încorporate, ele conduc la un sistem educativ mult mai calitativ, producând avantaje pe
termen lung, permit acoperirea unei game largi de discipline și, cel mai important se axează
atât pe elev cât și pe profesor în egală măsură.
Provocările educației outdoor:
-la nivel contextual nu există o viziune coerentă asupra educației românești ceea ce face ca
educația outdoor să nu fie complementară cu cea formală
-se identifică lipsa existenței conștiinței locale, a inițiativei, participării sociale pentru
dezvoltarea locală
- lipsa fondurilor școlilor/ situație materială limitată a părinților pentru a pune în aplicare
diferite activități outdoor
- lipsa unei legislații care să-i ofere educației outdoor locul cuvenit
- lipsa parteneriatului social real (relațiile dintre unitățile de învățământ și diferiți actori
educaționali și nu numai sunt aproape inexistente)
- la nivelul școlilor nu există o pregătire profesională a profesorilor în domeniul educației
outdoor
- se identifică lipsa unor abilități de cooperare și relaționare, cadre didactice reticente la nou,
deficiențe ale acestora în domeniul comunicării, etc
- faptul că se desfășoară în aer liber impune anumite riscuri pe care multe cadre didactice nu
doresc să și le asume, nu atât din teamă cât din comoditate
- lipsa ajutorului...
Integrarea educației outdoor în curricula școlară reprezintă un aspect important în asigurarea
dezvoltării personale și profesionale a elevului, mai ales că ne confruntăm tot mai mult cu
lipsa interesului și a motivației elevilor pentru învățare, implicare greoaie în parteneriatul
grădiniță- familie, lipsa respectului pentru grădiniță ca instituție și personalul implicat.
Educația outdoor împrospătează mediul academic, oferă oportunități interactive de învățare
care, implementate corect, duc la minimizarea aspectelor negative existente în actualul sistem
educațional.

Exemple de activități:
DLC: lecturarea poveștilor în aer liber, jocuri de rol, dramatizări, propoziții cu ce văd în jur,
semne grafice cu creta pe asfalt sau cu bețișor pe pământ, creare de povești despre anumite
elemente din curte (copac, flori), scriere litere cu duverse obiecte
DȘ: mulțimi de obiecte (conuri, ghinde), figuri geometrice din bețe, sortare frunze după
formă, culoare, numărare, observare, urmărire diverse procese (inflorire, vremea, circuitul
apei), animale, insecte, plante, semănare
DOS: plimbări, picnicuri, acțiuni de ajutorare, diverse construcții, reguli de comportare în
societate,
ecologizare
DEC: atelier de pictură afară, pictură cu apă pe asfalt, pe folie prinsă pe gard sau copaci,
amprentare, concursuri muzicale,
DPM: exerciții și jocuri diverse, concursuri, antrenamente comune, dans,