CZU: 37.016:37.

035
CONSIDERAȚII PRIVIND ABORDAREA INTEGRATĂ A ÎNVĂȚĂRII ÎN
ARIA CURRICULARĂ „OM ȘI SOCIETATE”
Amelia Pîntea, doctorand
Universitatea de Stat din Tiraspol
După 1990 şi mai ales după 2000, în România au fost introduse planuri-cadru
cu gruparea disciplinelor în Arii curriculare. Aria curriculară cuprinde un grup de
discipline cu anumite obiective comune. Există șapte arii curriculare extinse pe toată
durata școlarității, cu pondere variată pe clase și cicluri: Limbă și comunicare,
Matematică și Științe ale Naturii, Om și societate, Arte, Educație fizică și sport,
Tehnologii, Consiliere și orientare [1, p.102]. Planul-cadru este structurat pe cele
şapte arii curriculare, care exprimă intenţia evidentă de a găsi soluţii pentru
integrarea conţinuturilor. Între cele şapte arii curriculare există un echilibru dinamic.

Cea de-a treia arie curriculară Om şi societate, cuprinde disciplinele școlare

Educaţie civică, Cultură civică, Istorie, Religie şi Geografie, deși aceasta din urmă
este o ştiinţă a naturii și s-ar încadra la cea dea doua arie curriculară Matematica și
Știinte ale naturii. Chiar denumirea de Geografie arată că această „ştiinţă” descrie
Pământul în complexitatea lui, de la „ţărâna pe care o călcăm şi până la omul care îl
stăpâneşte şi se bucură de toate darurile sale”, după cum scria marele geograf
George Vâlsan.
În societatea de astăzi, când cunoaşterea umană se află într-un proces continuu
de diferenţiere, când apar noi discipline care se adaugă celor deja existente în
învăţământ, tendinţei de diferenţiere încearcă să i se opună tendinţa de integrare.
Explozia informaţională conduce nu numai la creşterea cantitativă a cunoştinţelor, ci
şi la esenţializare, la integrare.
Problemele concrete de viaţă, ce trebuie rezolvate zi de zi, au un caracter
integrat şi nu pot fi soluţionate decât apelându-se la cunoştinţe, deprinderi,
competenţe ce nu sunt încadrate în contextul strict al unui obiect de studiu. Pentru ca
elevii zilelor noastre să facă faţă solicitărilor lumii contemporane, trebuie să le
formăm capacitatea de a realiza transferuri rapide şi eficiente între discipline, de a
colecta, sintetiza şi de a pune la lucru împreună cunoştinţele dobândite.
Abordarea integrată în aria curriculară Om și societate pune accentul pe
formarea unor competenţe, atitudini şi valori transversale şi transferabile, utile
pentru dezvoltarea personală şi socială a elevilor. Curriculum-ul integrat presupune
o anumită modalitate de predare şi o anumită modalitate de organizare

73
şi planificare a instruirii ce produce o inter-relaţionare a disciplinelor, astfel încât să
răspundă nevoilor de dezvoltare a elevilor.
Dintre beneficiile abordării curriculum-ului de tip integrat putem aminti:
alimentarea şi refortificarea abilităţilor şi cunoştinţelor învăţate într-o arie de studiu
şi utilizarea în altă arie; conferă elevilor experienţe academice din ce în ce mai
bogate extinzând contextul şi aplicabilitatea deprinderilor şi informaţiilor lor;
eficientizează utilizarea timpului de învăţare pentru cunoştinţele, competenţele dintr-
o arie spre a fi utilizate ca suport în alta.
Predarea integrată cunoaşte o extensie relativ rapidă, în primul rând datorită
faptului că răspunde unor preocupări privind natura ştiinţei. Paşi în predarea
integrată s-au făcut atât în învăţământul preşcolar şi primar, dar şi în cel gimnazial şi
liceal. Acest tip de predare pare a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a ştiinţei cu
societatea, cultura, tehnologia. Cu toate acestea, se întâmpină o serie de dificultăţi,
ce ţin în primul rând de schimbarea mentalităţii cadrelor didactice, înlăturarea
comodităţii, a inerţiei.
În predarea-învăţarea conţinuturilor învăţământului preuniversitar, este din ce
în ce mai prezentă tendinţa de organizare a acestora dintr-o perspectivă integrată. În
dilema predării pe discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării conţinuturilor
în „câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre discipline, a învins,
se pare, cea de-a doua variantă.
Cele mai productive strategii şi metode de predare integrată, recunoscute ca
promotoare ale unei învăţări autentice-eficiente sunt:

Învățarea Învățarea prin Învățarea baazată pe

prin problematizare proiect
cercetare

Învățarea aventură / de Metode de Învățarea

predare prin
tip expediționar
integrată dezbatere

Învățarea Învățarea prin

prin rezolvare de Metoda proiectului
descoperire probleme

Figura 1. Abordarea de tip integrat a conținuturilor învățării

74
 Predarea integrată presupune angajarea responsabilă a elevilor în procesul
învăţării, precum și încurajarea comunicării şi a relaţiilor interpersonale prin
valorificarea valenţelor formative ale sarcinilor de în grup prin colaborare ,dar și
transformarea cadrului didactic în factor de sprijin, mediator, facilitator şi
diminuarea funcţiei sale de ,,furnizor de informaţii”.
Integrarea conţinuturilor vizează stabilirea de relaţii strânse, convergenţe între
elemente, precum: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare
distincte. Literatura de specialitate identifică următoarele posibilităţi de integrare:
intradisciplinară; multidisciplinară; pluridisciplinară; interdisciplinară;
transdisciplinară.
Geografia este percepută ca o disciplină şcolară şi ca un domeniu ştiinţific în
care există multiple elemente de interdisciplinaritate. Această constatare porneşte de
la situarea geografiei, atât ca disciplină şcolară, cât şi ca ştiinţă, la interferenţa dintre
ştiinţele naturii şi ale societăţii.
Însuşi obiectul de studiu al geografiei demonstrează elementele de
interdisciplinaritate ale acesteia. În prezent, geografia este considerată o disciplină a
„spaţiului natural umanizat”, ceea ce arată foarte clar că ne aflăm în faţa unei sinteze a
preocupărilor despre natură şi despre societate. Într-un sens modern, geografia nu se
ocupă numai de inventarierea şi explicarea elementelor care există pe un anumit
teritoriu, ci de un lucru mai complex şi mai subtil şi anume de realitatea obiectivă
rezultată din interacţiunea dintre natură şi societate, la scară globală, regională şi
locală.
În acest fel, geografia are preocupări din zona ştiinţelor naturii (prin geografia
fizică), a ştiinţelor sociale (prin geografia umană), dar domeniul său predilect de
studiu îl constituie mediul geografic rezultat din interacţiunea om – societate la
diferite scări, de la dimensiunile planetei, până la suprafeţe foarte mici.
Pentru predarea de calitate şi învăţarea eficientă de către elevi a temelor care pot
fi abordate într-o structură interdisciplinară, este necesar ca profesorul să vizeze o
serie de obiective, de exemplu: dacă elevii sunt conştienţi de legăturile şi raporturile
existente dintre geografie şi alte discipline de învăţământ; dacă elevii sunt motivaţi
pentru dezvoltarea interesului de realizare a corelaţiei interdisciplinare (geografie,
fizică, matematică, chimie, biologie, informatică etc.);
Interdisciplinaritatea se bazează pe: cultura bogată, interdisciplinară a
profesorului, pe echipe de profesori cu specialităţi diferite, care să predea ,,în echipă”
şi conduce la transformări în formarea profesorilor cât şi ale materialului didactic.

75
 La clasa a IX-a valorificarea interdisciplinarităţii Istorie – Geografie –
Religie - Științe socio-umane poate urmări demonstrarea locului şi a rolului
activităţilor non-formale în acest proces. Educația nonformală (extracurriculară) se
poate realiza în săptămâna Școala Altfel: prin proiectarea și organizarea unor
activităţi extraşcolare (excursie) de către cadrele didactice ce predau aceste materii,
încercându-se crearea unui cadru adecvat/eficient pentru valorificarea acestor
discipline școlare.
Analiza curriculară relevă un număr mare de conţinuturi care se pretează la o
abordare interdisciplinară. Experienţele motivaţionale de învăţare sunt realizate în
afara cadrului şcolar şi organizate într-o formă cunoscută sub numele de învăţare
prin explorare (excursie). Prin urmare, accentul se schimbă de pe conţinuturile fixe
pe organizarea unor situaţii de învăţare în care elevul să poată valorifica cunoştinţele
acumulate anterior şi pe baza cărora să construiască altele noi, în funcţie de context.
Se remarcă faptul că elevul nu se află singur față în față cu situaţia de învăţare, ci este
ghidat să vadă detalii, să descifreze simboluri, să compare fenomene cu ajutorul unui
jurnal de călătorie.
Integrarea celor patru discipline în activitate, pe lângă valorificarea unui mediu
transdisciplinar, excursia şcolară = învăţarea-aventură (de tip expediţionar)
– devine un cadru educativ favorizant prin importanţa autodescoperirii: învăţarea se
produce atunci când există implicare emoţională, provocare, dar şi sprijin adecvat.

Elevului i se creează condiții pentru a-şi descoperi propriile abilităţi, valori,

talente în situații caracteristice; responsabilizarea pentru învăţare; empatie şi grijă;
colaborare şi competiţie; mediul de comunicare, învăţare de la colegi, învăţare
nonformală în contexte reale, explorarea mediului natural şi aventură, explorarea
mediului natural şi aventură.
Multidisciplinaritatea este forma cea mai puţin dezvoltată de întrepătrundere a
disciplinelor, constând numai în alăturarea anumitor elemente ale diverselor
discipline, evidenţiind aspectele lor comune. Acest mod de abordare presupune
predarea conţinuturilor care aparţin unei discipline şcolare prin modalităţi specifice
fiecăriu domeniu, făcând însă apel la virtuţile argumentative şi persuasive ale altor
discipline. Există două moduri de integrare în funcţie de tipul disciplinelor:

- integrarea complementară, când corelaţiile se realizează între discipline

înrudite, complementare;
- integrarea paralelă, când corelarea se face între discipline din grupe diferite.

76
 Un exemplu ar putea fi reprezentat de abordarea temei Omul atât din
perspectiva creaţionistă, cât şi din cea evoluţionistă, adaptând, desigur, informaţiile
la caracteristicile de vârstă ale elevilor .
La clasa a X-a în planificarea anuală Geografia Umană cuprinde o unitate de
învățare numită Geografie Politică și care are următoarele conținuturi: Statele şi
grupările regionale de state, Evoluţia în timp a hărţii politice, Principalele
probleme actuale de geografie politică.
Profesorul de geografie urmărește ca la finalul studierii acestei unități să
dezvolte elevului printre altele competenţe sociale, civice, antreprenoriale şi culturale
(cuprinsă în Programa școlară pentru clasa X-a – Dobândirea unor competenţe
sociale, interpersonale, interculturale, civice şi antreprenoria le pe baza studierii
geografiei).
Relaţia dintre competenţele cheie-europene şi competenţele generale din
programele şcolare pune în evidenţă anumite legături (relaţii) cu un anumit caracter
supradisciplinar.
Toate cele patru discipline cuprinse în aria curriculară „Om și Societate” au o
parte din competențe generale comune și putem astfel realiza o integrare
complementară. Se observă că aceste competențe generale sunt urmărite și de
disciplinele socio-umane (Programa Școlară pentru Cultura civică, clasele VII-VIII și
Educația socială, clasele V-VIII) dar și de disciplina Istorie (în programele școlare
pentru clasa a X-a Istoria are printre competențele generale urmărite: Dezvoltarea
comportamentului civic prin exersarea deprinderilor sociale, Sensibilizarea faţă de
valorile estetice ale culturii, Utilizarea surselor istorice a metodelor şi tehnicilor
adecvate istoriei pentru rezolvarea de probleme ).
Disciplina Religie prin Programa școlară pentru clasele IX-XII își propune să
formeze competențele interpersonale, interculturale, sociale şi civice, dar și
„sensibilitate la cultură” prin atitudinile dezvoltate (acceptarea diversităţii şi
susţinerea coeziunii la nivelul comunităţii; asumarea propriei identităţi religioase şi
manifestarea respectului pentru alte credinţe; manifestarea unor atitudini pozitive faţă
de formele de expresie culturală).
Analizând extensiunea teritorială în cadrul lecției - Evoluția în timp a hărții
politice, putem observa că aceasta este organizată în sisteme şi structuri care au o
anumită ierarhizare taxonomică și este vizibilă la nivelul succesiunilor de unităţi
teritoriale omogene, de la cele mai mici dimensiuni (de exemplu spațiu ocupat de
familii, triburi, civilizații ,imperii, state) până la nivelul planetei.

77
 Elevul pe baza cunoștințelor acumulate la istorie cunoaște acești termeni și
poate să asocieze mental și perioadele când au existat aceste forme de organizare.
Profesorul de istorie pe parcursul anilor de studii anteriori, pentru a ajuta elevul să
localizeze aceste unități de organizare și evoluția lor teritorială a folosit harta
(instrumentul de bază a Geografie).
Profesorul de geografie poate apela la studierea tuturor hărților tematice de
istorie ca să poată reaminti elevilor ”harta” existentă la un moment dat. Pe parcursul
prezentării elevii, folosind culori sau simboluri grafice diferite, transpun pe o fișă de
lucru (unde există o Hartă mută a lumii) etapele modificărilor suferite de Harta
politică încă din cele mai vechi timpuri.
Dacă conceptul cel mai larg care desemnează extensiunea teritorială a realității
poate fi considerat spațiul geografic, trebuie să observăm că există şi alte accepţii,
cum ar fi spaţiul cultural, înţeles ca teritoriu cu elemente de omogenitate culturală,
rezultată din caracteristicile comunităţii umane şi tradiţii și folosit și la disciplina
Istorie; spaţiul mental, înţeles ca o anumită întindere în care sunt observabile
elemente de convergenţă a concepţiilor referitoare la problematica existenţei
cotidiene; spaţiul fizic, înţeles ca loc de desfăşurare a fenomenelor fizice;spaţiul
locuit, ca totalitate a teritoriului pe care îşi poate duce existenţa societatea omenească
(oicumenă), perceput ca atare încă din Antichitate (oikos – locuinţă); spaţiul
economic, înţeles ca întindere în care activităţile economice se desfăşoară după
aceleaşi modele.
Concluzii
Integrarea conţinuturilor şcolare din cadrul ariei curriculare Om și societate este
o necesitate şi un deziderat.
Strategiile de predare/ învăţare integrată, precum şi nivelurile la care acestea se
realizează sunt condiţionate de o multitudine de factori, de natură obiectivă şi
subiectivă.
Abordarea integrată a conţinuturilor se încadrează în seria noilor orientări
educaţionale, pe care numeroase cadre didactice au transformat -o de-a lungul
timpului din premisă educaţională în demers educativ utilizat în mod frecvent în
practica de zi cu zi;
Activităţile integrate sunt de o reală importanţă în eficienţa actului didactic,
trebuie să existe o îmbinare între activităţile tradiţionale şi cele integrate, izolându-le
şi organizând procesul instructiv-educativ doar în baza unui tip de activitate sau altul,
nu vom obţine acelaşi rezultat ca şi în cazul în care în

78
planificarea activităţii pedagogice încercăm împletirea fructuoasă a acestor tipuri de
activităţi.
Cadrului didactic îi revine rolul de a se orienta spre folosirea celor mai eficiente
căi şi metode, indiferent dacă ele îşi au originea într-o alternativă pedagogică
modernă sau în pedagogia tradiţională. În acelaşi timp, cadrul didactic este cel care
realizează integrarea, compatibilizarea conţinuturilor şi stabileşte relevanţa acestora
în raport cu cerinţele curriculare şi aşteptările comunităţii.

Bibliografie
1. Dulamă M. Didactica didacticii geografiei. București: Matrix Rom, 2013. 446 p.

2. Borzea A. Integrarea curriculară și dezvoltarea capacităților cognitive. Iași:

Polirom, 2017.
3. Weidinger W. Cum sprijinim învățarea activă. Broșură pentru profesori.
Zurich University of Teacher Education, 2017. https://jobsproject.ro/teachers/
4. Dulamă M. Metodologii didactice activizante. Cluj-Napoca: Editura Clusium,
2008.
5. Ardelean A., Mândruţ O. Didactica formării competenţelor: cercetare,
dezvoltare, inovare, formare. Arad: „Vasile Goldiş” University Press , 2012.
6. Bocoș M. Instruirea interactivă. Iași: Polirom, 2013.
7. Dulamă M.E. Didactica axată pe competențe. Cluj-Napoca: Presa Universitară
Clujeană, 2010.
8. Dulamă M. E. Strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în geografie.
Cluj- Napoca, 2002.
9. Dulamă M. Cum îi învăţăm pe alţii să înveţe. Cluj-Napoca: Clusium, 2009.
10.Hattie J. Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori. București: Editura Trei, 2014.
11. Ilinca N. Didactica geografiei. București: Editura Corint, 2014.
12.Mândruț O., Dan S. Didactica geografiei. O abordare actuală. București: Corint
Educațional, 2014. 366 p.
13. Pânișoară I. Ghidul profesorului. Iași: Polirom, 2017.

79