Locul și rolul disciplinei Matematica și explorarea mediului în noul

Curriculum Național

Ideea abordării nonsecvenţiale a conţinuturilor, în detrimentul unei abordări unitare, prin

conexiuni între cunoştinţe, nu este nouă. Pedagogul şi filosoful ceh Jan Amos Comenius (1592-
1670), autorul cunoscutei lucrări „Didactica Magna”, propune conceptul pansophia-pedagogia
unităţii, ca un act firesc de contracarare a abordării secvenţiale a disciplinelor, riscul fragmentării
excesive a ştiinţei, în ansamblul ei, fiind de neevitat în epocă.
„Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o
problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare
prudentă a mai multor puncte de vedere.” (C. Cucoş, 1996)
Interdisciplinaritatea presupune abordarea conţinuturilor complexe având ca scop
formarea unei imagini unitare asupra unei anumite problematici. Ea vizează relaţiile, în special
de metodologie care se stabilesc între discipline diferite, sau mai bine zis transferul metodelor
dintr-o disciplină într-alta. De exemplu, cooperarea dintre medicină, fizică nucleară şi chimie a
condus la apariţia unor tratamente aplicate persoanelor bolnave de cancer cum sunt radioterapia
şi chimioterapia. Deşi interdisciplinaritatea este un principiu care derivă din cercetarea ştiinţifică,
putem identifica unele modalităţi de implementare a acesteia şi la nivelul curriculum-ului şcolar.
Acestea se pot realiza atât la nivelul macroeducaţional (cel al proiectării şi elaborării curriculum-
ului: planuri, programe, manuale şcolare), cât şi la nivelul microeducaţional (cel al activităţilor
de predare-învăţare-evaluare, desfăşurate într-un cadru formal sau nonformal). Un conţinut
şcolar proiectat, elaborat şi utilizat în manieră interdisciplinară corespunde mult mai bine
realităţii prezentate, conducând la o înţelegere cât mai bună şi unitară din partea elevilor.

Aria curriculară oferă o viziune multi- şi/sau interdisciplinară asupra obiectelor de

studiu. Curriculum-ul Naţional din România este structurat în şapte arii curriculare, desemnate
pe baza unor principii şi criterii de tip epistemologic şi psiho-pedagogic. Aceste arii
curriculare sunt:
 Limbă şi comunicare
 Matematică şi ştiinţe ale naturii
 Om şi societate
  Arte
 Educaţie fizică şi sport
 Tehnologii
 Consiliere şi orientare
Aplicarea consecventă a conceptelor enunţate anterior va imprima în sistemul curricular o
serie de dimensiuni noi. Acestea se vor manifesta prin:
 Plasarea învăţării - ca proces - în centrul demersurilor şcolii (important este nu ceea ce
profesorul a predat, ci ceea ce elevul a învăţat).
 Orientarea învăţării spre formarea de capacităţi şi atitudini, prin dezvoltarea competenţelor
proprii rezolvării de probleme, precum şi prin folosirea strategiilor participative în
activitatea didactică.
 Flexibilizarea ofertei de învăţare venită dinspre şcoală (structurarea unui învăţământ
pentru fiecare, deci pentru elevul concret, iar nu a unui învăţământ uniform şi unic pentru
toţi, conceput pentru un elev abstract).
 Adaptarea conţinuturilor învăţării la realitatea cotidiană, precum şi la preocupările,
interesele şi aptitudinile elevului.
 Introducerea unor noi modalităţi de selectare şi de organizare a obiectivelor şi a
conţinuturilor, conform principiului "nu mult, ci bine"; important este nu doar ce anume,
dar cât de bine, când şi de ce se învaţă ceea ce se învaţă, precum şi la ce anume serveşte
mai târziu ceea ce s-a învăţat în şcoală.
 Posibilitatea realizării unor parcursuri şcolare individualizate, motivante pentru elevi,
orientate spre inovaţie şi spre implinire personală.
 Responsabilizarea tuturor agenţilor educaţionali în vederea proiectării, monitorizării şi
evaluării curriculum-ului.
Organizarea pe arii curriculare are câteva avantaje în structurarea planurilor-cadru de
învăţământ:
- oferă posibilitatea integrării demersului didactic disciplinar într-un cadru interdisciplinar;
- determină echilibrarea ponderilor acordate diferitelor domenii şi obiecte de studiu;
- asigură concordanţa cu teoriile actuale privind procesul, stilul şi ritmurile învăţării; -
asigură continuitatea şi integralitatea demersului didactic pe întreg parcursul şcolar al unui
 elev;
- oferă o viziune integrată asupra obiectelor de studiu determinând intersecţii între
disciplinele/modulele de pregătire ale ariei şi între disciplinele/modulele de pregătire ale
unor arii diferite;
- reflectă anumite trăsături epistemologice şi psihopedagogice ale domeniilor pe care le
vizează, în ceea ce priveşte: modul de abordare a cunoaşterii, operaţiile mentale, didactica
de specialitate;
- vizează configurarea domeniilor cunoaşterii umane şi ale culturii, în sens larg, ca
domenii ale curriculumului şcolar.
Disciplina Matematică şi explorarea mediului are un caracter de noutate în raport cu
disciplinele studiate până în prezent în clasele I şi a II-a din învăţământul primar. În planul-cadru
de învăţământ, disciplina Matematică şi explorarea mediului face parte din aria curriculară
Matematică şi Ştiinţe ale naturii, realizând o abordare integrată a conceptelor specifice
domeniilor Matematică şi Ştiinţe ale naturii, pentru care sunt alocate, la clasa pregătitoare şi
clasa I, 4 ore pe săptămână, iar la clasa a II-a, 5 ore. Principalele motive care au determinat
abordarea integrată a matematicii şi a unor elemente de ştiinţe ale naturii în cadrul aceleiaşi
programe sunt următoarele:
- O învăţare holistică la această vârstă are mai multe şanse să fie interesantă pentru elevi,
fiind mai apropiată de universul lor de cunoaştere;
- Contextualizarea învăţării prin referirea la realitatea înconjurătoare sporeşte profunzimea
înţelegerii conceptelor şi a procedurilor utilizate;
- Armonizarea celor două domenii: matematică şi ştiinţe permite folosirea mai eficientă a
timpului didactic şi măreşte flexibilitatea interacţiunilor. Studiul disciplinei Matematică şi
explorarea mediului, început în clasa pregătitoare, se continuă până în clasa a II-a, urmărind o
dezvoltare progresivă a competenţelor, precum şi a celorlalte achiziţii dobândite de elevi, prin
valorificarea experienţei specifice vârstei elevilor, prin accentuarea dimensiunilor afectiv-
atitudinale şi acţionale ale formării personalităţii elevilor. Programa de Matematică şi explorarea
mediului pentru clasa pregătitoare a fost structurată astfel încât să promoveze un demers didactic
centrat pe dezvoltarea unor competenţe incipiente ale elevului de vârstă mică, în scopul
construirii bazei pentru învăţări aprofundate ulterioare.