Interdisciplinaritate în educație

,,În definitiv din ce studiem nu deprindem

decât ceea ce punem în practică.”
Goethe
Educația astăzi încetează a fi o preocupare strict pentru profesori, educatori, părinți și
reformatori doar, ea fiind o problemă pentru toate sectoarele avansate unde se recunoaște
interdependența tot mai accentuată dintre educație și competitivitatea globală. În
sistemul educațional, într-o societate viitoare, este nevoie de stimularea creativității și
acest lucru este posibil numai prin dezvoltarea capacității interdisciplinare. Obținerea
unei calități noi înseamnă transformări profunde ale sistemelor educaționale: reformare
sau adaptare, remodelare sau regândire, flexibilizare sau împrospătare.
Organizarea disciplinară ia amploare în secolul al XX-lea, prin dezvoltarea cercetării
științifice. Conceptul multidisciplinarității este acela de a studia realitatea dintr-una și
aceeași disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată. De la cuvântul de
bază ,,disciplinaritate , au apărut noi termeni, nuanțați de diferite prefixe, precum trans-,
multi-, pluri-, inter-, pentru a descrie noi viziuni de cercetare și de cunoaștere complexă a
lumii.
Multidisciplinaritatea semnifică juxtapunerea, reprezentarea mai multor discipline pentru
a studia aceeași temă sau obiect, dar fără a pune în prim-plan conceptul de efect
integrator.
Pluridisciplinaritatea poate fi înțeleasă, ca o juxtapunere a disciplinelor, mai mult sau
mai puțin înrudite, oferind o perspectivă tematică ce ține de mai multe discipline în
același timp.
Transdisciplinaritatea este un proces de cunoaștere integratoare, care trece dincolo de
frontierele unei discipline, implicând producerea de noi concepte relaționale.
Interdisciplinaritatea facilitează colaborarea între discipline, pornind de la un schimb
reciproc de abordări, metode, rezultate. Ea este o formă a cooperării între discipline
diferite, cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât
printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere. Totodată
pune în relație două sau mai multe discipline școlare care se exercită pe plan curricular,
didactic și pedagogic și care conduc la stabilirea de de legături de complementaritate sau
de cooperare, de întrepătrunedere sau de acțiuni reciproce sub diverse aspecte (scop,
obiective, concepte, noțiuni, demersuri de învățare , abilități) în vederea favorizării
integrării proceselor de învățare și de cunoaștere la elevi.
Didactic, conținuturile mai multor discipline sunt organizate din perspectiva
intercondiționărilor tematice. Interdisciplinaritatea implică un anumit grad de integrare
între diferitele domenii ale cunoașterii. Asfel, se proiectează mai multe sarcini noi care să
conducă la investigarea temei asumate. Toate sarcinile de lucru reflectă ideea sau tema
unică, însă fiecare din ele implică investigații din perspectiva unor diverse domenii și a
instrumentarului lor metodologic, ceea ce impune un minim de cunoștințe din acel
domeniu.
Din perspectiva științelor educației, interdiscoiplinaritatea, multidisciplinaritatea și
transdisciplinaritatea sunt niveluri ale integrării curriculare. Învățarea în context
interdisciplinar impune câteva delimitări conceptuale precum interdisciplinaritatea
centripetă care presupune explorarea unei teme din perspectiva mai multor discipline
pentru formarea de competențe integrate și interdisciplinaritatea centrifugă care transferă
accentul de pe disciplină pe cel care învață și evidențiază achizițiile interdisciplinare care
se vor dobândi prin învățare.
Interdisciplinaritatea este nu doar un nou mod de abordare a conținuturilor, dar și un nou
mod de organizare a învățării. Prin interdisciplinaritate copiilor li se oferă oportunitatea
de a-și dezvolta o privire de ansamblu asupra vieții, a asimila mai temeinic valorile
fundamentale și adistinge mai ușor scopurile de mijloace.
În predarea interdisciplinară eficientă e bine să se ia în calcul următoarele:
- Depistarea dificultăților cu care se confruntă elevii în asimilarea informației
științifice;
- Stabilirea metodelor apte să dezvolte la elevi gândirea structural-sistematică;
- Înzestrarea copiilor cu operații intelectuale fundamentale care favorizează
abordarea interdisciplinară: analiza și sinteza, clasificarea, sistematizarea și
ierarhizarea.
A preda în acest fel înseamnă a îmbunătăți elementele învățate anterior, pe de o parte, și,
pe de altă parte, a completa progresiv tema, încât să nu devină o repetare monotonă a
sarcinilor propuse în cadrul jocurilor și activităților frontale.
Tehnologia desfășurării activităților interdisciplinare:
1. Profesorii realizează activități de tip interdisciplinar (cooperare între discipline
înrudite).
2. Inițial se stabilesc, la nivelul proiectelor de lungă durată teme interdisciplinare.
3. Temele interdisciplinare se pot realiza în cadrul acelorași lecții cu profesorii care
se succed în abordarea sarcinilor specifice disciplinei.
4. Temele interdisciplinare se pot realiza la fiecare lecție separat, la disciplina sa.
Scopul abordării interdisciplinare a conținuturilor este direcționată: pe studierea unei
teme, a unei probleme; dezvoltarea unor competențe:
a) Integrate
b) Competențe generale transversale
c) competențe cognitive cheie
d) Competențe pragmatice.
Explorarea interdisciplinarității permite abordarea într-o manieră schematică a unui
subiect din mai multe unghiuri de vedere, în scopul aprofundării înțelegerii. Analizele
pot fi realizate din diverse perspective: al educației literar-artistice, geografică, biologică,
ecologică, economică, psihologică, etc., în funcție de natura subiectului. Există două
proceduri: elevii care abordează subiectul dintr-un anumit unghi de vedere formează un
singur grup; se formează grupuri în care fiecare elev abordează subiectul din altă
perspectivă. În primul caz, elevii cooperează pentru selectarea informațiilor, iar în al
doilea, elevii lucrează mai întâi în mod individual în grupuri. În primul caz, elevii
prezintă frontal rezultatul, iar în al doilea – îl prezintă doar în cadrul subgrupului.
O astfel de abordare interdisciplinară a conținuturilor lecțiilor are valențe pozitive atât din
punctul de vedere al înțelegerii conținutului științific de către elevi, cât și prin valorile și
atitudinile pe care reușește să le formeze acestora: dezvoltarea independeței în gândire și
acțiune, manifestarea inițiativei și a disponibilității de a aborda sarcini variate,
manifestarea curiozității științifice și stimularea imaginației. Asfel elevul este pus în
situația să gândească, să-și pună întrebări, să facă legături înre aspectele studiate la
fiecare disciplină în parte și, în acest mod, nu va mai percepe fenomenul studiat izolat, ci
cumilând ceea ce știe despre el din punctul de vedere al diferitelor discipline care se
cumulează și se influențează reciproc.
Abordarea interdisciplinară a conținuturilor are un rol divers: contribuie la eficientizarea
procesului de învățământ; dezvoltarea competențelor elevilor; familiarizarea elevilor cu
cunoștințe integrate în contexte foarte diverse; formarea unor deprinderi de învățare
activă și autonomă; structurarea informației; afirmarea comportamentului. Prezentările
interdisciplinare oferă avantajul predării temelor în mod original și oportunitatea de a
elebora propriile modalități de lucru într-o manieră flexibilă de realizare a lecției.