Christian Gotthilf Salzmann

Christian Gotthilf Salzmann a fost unul dintre cei mai importanți educatori
filantropici. Filantropul din Schnepfenthal lângă Gotha, fondat de Salzmann în 1784 și apoi
extins treptat, a devenit cea mai de succes școală model din secolul al XVIII-lea, deoarece
practica pedagogică în viața școlară filantropică de zi cu zi a fost extinsă și școala urmașilor lui
Salzmann ar putea fi continuată până în 1945 [2]. Înainte de a fonda școala, Salzmann lucrase ca
liturgist și profesor de religie la filantropul din Dessau și a adus de acolo importante elemente
inovatoare de reformă la Schnephenthal. În plus, el a reflectat în documentul de fondare
: Filantropismul se referă la învățătură despre naturalețe, rațiune și prietenie. Programul
educațional al filantropismului, o ramură esențială a pedagogiei germane în timpul iluminismului
(1720-1790), a stat la începutul reformelor educaționale moderne în secolul al XIX-lea. [1] Chiar
înainte de apariția „Emile” lui Rousseau, educatorii filantropi urmau o educație adaptată naturii
copiilor și adolescenților. Focusul educației nu a fost o ordine mondială cosmologică „creată de
dumnezei”, ci ființa umană și o ordine bazată pe mintea sa. Tot ceea ce este contrar naturii și
mecanicii a fost respins în această teorie educațională și înlocuit de o dezvoltare naturală gratuită
a copilului prin învățarea în mare măsură independentă.
Pentru Salzmann a fost crucial ca o reformă a școlii și a educației în spiritul filantropic să existe
în mod empiric și să poată avea un efect de schimbare a mentalității. [4] Cel mai important
sponsor financiar al instituției de învățământ Schnepfenthaler a fost ducele Ernst al II-lea din
Gotha-Altenburg. Ca un avantaj suplimentar, extraordinar al lui Schnepfenthal, Salzmann a
accentuat educația pentru a fi curat și învățarea manierelor sociabile. Un element esențial pentru
el a fost și educația pentru sănătate pentru copii, care, pe lângă o dietă sănătoasă, a constat în a ști
să mănânce sănătos. El a acordat o mare importanță activității fizice dincolo de aspirațiile
generale ale filantropilor. Pe lângă exerciții de gimnastică, grădinăria trebuia să fie făcută - o
picadă atârnată deasupra ușii din Schnepfenthal ca simbol.

Ori de câte ori este posibil, lecția ar trebui să fie organizată într-o manieră senzorială în natură
sau, dacă acest lucru nu era posibil, căutând cunoștințe în clasă cu ajutorul gravurilor. [5]

Copiii și orientarea către elevi au avut locul lor permanent în viața cotidiană filantropică a școlii
model. Activitatea de sine și responsabilitatea personală a elevilor au fost contestate în mod
repetat într-o varietate de situații etapizate pedagogic.

În principiu, individualitatea fiecărui elev a fost în centrul tuturor considerațiilor educaționale. În

viața de zi cu zi a școlii, recunoașterea opiniilor diferite pentru profesori și studenți a devenit un
dicton: [6] „Și atunci când cei mai buni și mai înțelepți oameni se conectează între ei, fiecare are
propriul punct de vedere (...), precum fiecare are propria față. “. Tratamentul egal al copiilor,
indiferent de bogăția sau statutul părinților, a documentat perspectiva modernă și civilă a școlii
Schnepfenthaler pentru acea vreme: [7] „Aceleași haine, apartament, mâncare, aceleași lecții și
aceeași distracție. Banii, statutul și toată măgulirea externității și a întâmplării nu decid nimic
aici. ”
Schnepfenthal a devenit cunoscut la câțiva ani de la înființare; Savanți precum Klopstock,
Wieland, Jean Paul, Goethe și Fichte și-au făcut propria imagine despre metodele de
învățământ. Până la moartea lui Salzmann în 1811, în filantropul Schnepfenthaler au fost înscriși
272 de elevi. Dintre aceștia, 79 erau de origine nobilă. 67 de studenți veneau din străinătate,
locurile de origine erau Amsterdam, Londra, Copenhaga, Lisabona, Geneva, Bordeaux,
Moscova, Boston și Baltimore. Studenții locali provin din toate regiunile Germaniei. [8]

Pe lângă practica de acasă, Salzmann a fost responsabil pentru peste 100 de volume de scrieri
populare-pedagogice, unele dintre care a publicat continuu în săptămânalul său de 30 de ani „Der
Bote aus Thüringen”. El a folosit o mare varietate de stiluri: era vorba de povestiri populare,
scrisori, anecdote, cântece etc. Pe lângă simplitatea și sentimentul rural-natural, economia,
gândirea clară și acțiunea decisivă, progresul social, succesul extern și, de asemenea,
interioritatea religioasă au jucat un rol decisiv la Salzmann. Cu el - ca peste tot în Iluminism -
esteticul și iraționalul au fost neglijate decisiv.

În romanul "Konrad Kiefer" din 1794, care era destinat cititorilor țărănești, Salzmann a făcut o
declarație specială cu privire la întrebările legate de creșterea copiilor. [9] Nu s-a găsit nimic în
„Konrad Kiefer” al spiritului și al radicalismului, ci al onestității civile și al moralității. În loc de
construcție și experiment, aici a fost prezentată o imagine a educației naturale a familiei. S-a
demonstrat că educația bună nu depindea de bani și de modul în care aerul și exercițiul fizic,
tratarea animalelor și înțelegerea corectă a părinților au făcut ca oamenii să crească. Punctul de
plecare al educației religioase nu ar trebui să fie textul biblic sau catehismul, ci narațiunea
morală. Fălcile lui Konrad erau condimentate cu povești și ore de joc. El a fost încurajat să facă
afaceri independent cu banii de la început.

Cea mai importantă fontă pedagogică a lui Salzmann a fost „Cartea furnicarilor” dedicată
„Educarea educatorilor”. Cu această scriere a adus o contribuție semnificativă la literatura despre
educația educatorului și profesorului. Salzmann a lăudat educația drept cea mai nobilă și
binecuvântată sarcină a omului. Nimeni nu putea face bine la fel de direct și la fel de amănunțit
ca educatorul; pentru dezvoltarea condițiilor generale și a lucrărilor umane depindeau viața în
care s-a format. Întrucât, în viziunea lui Salzmann, copiii erau cei mai apropiați de bine, ei erau
mai receptivi la bine decât oricine altcineva, iar educatorul însuși a întinerit și s-a înnobilat
lucrând la viața tânără, relativ nepătrunsă. Ca prim principiu pentru activitatea pedagogică,
Salzmann a pus propoziția: [10] „Dintre toate greșelile și virtuțile elevilor săi, educatorul trebuie
să caute motivul în sine. Acesta este un discurs dur, mulți se vor gândi; dar chiar nu este atât de
greu cum pare la prima vedere. Dacă o înțelegeți corect, duritatea aparentă se va pierde în
curând. Părerea mea nu este că cauza tuturor greșelilor și virtuților elevilor săi stă într-adevăr în
educatoare, ci vreau doar să-l caute în sine. De îndată ce simte forța și imparțialitatea suficient
pentru a face acest lucru, el este pe cale de a deveni un bun educator. " Dacă o înțelegeți corect,
duritatea aparentă se va pierde în curând. Părerea mea nu este că cauza tuturor greșelilor și
virtuților elevilor săi stă într-adevăr în educatoare, ci vreau doar să-l caute în sine. De îndată ce
simte puterea și imparțialitatea suficient pentru a face acest lucru, el este pe cale de a deveni un
bun educator. " Dacă o înțelegeți corect, duritatea aparentă se va pierde în curând. Părerea mea
nu este că cauza tuturor greșelilor și virtuților elevilor săi stă într-adevăr în educatoare, ci vreau
doar să-l caute în sine. De îndată ce simte forța și imparțialitatea suficient pentru a face acest
lucru, el este pe cale de a deveni un bun educator. "
Educatorul ar trebui să fie întotdeauna conștient de faptul că natura trebuie să crească din ea
însăși, că educația corectă trebuie doar să îi ofere un stimulent și că obiectivul său era omul
independent. În loc de spiritualitate și cunoștințe abstracte care nu au legătură cu viața,
educatorul avea nevoie de cunoașterea abilităților evidente și practice: o relație directă cu natura,
acasă, viața populară, cunoștințe de viață practică, minte, darul unei vorbe vii, asemănătoare
copiilor, artizanat și jocuri, pe scurt: artă de interacțiune vie cu copiii. [

Pentru Salzmann a fost crucial ca o reformă a școlii și a educației în spiritul filantropic să existe
în mod empiric și să poată avea un efect de schimbare a mentalității. [4] Cel mai important
sponsor financiar al instituției de învățământ Schnepfenthaler a fost ducele Ernst al II-lea din
Gotha-Altenburg. Ca un avantaj suplimentar, extraordinar al lui Schnepfenthal, Salzmann a
accentuat educația pentru a fi curat și învățarea manierelor sociabile. Un element esențial pentru
el a fost și educația pentru sănătate pentru copii, care, pe lângă o dietă sănătoasă, a constat în a ști
să mănânce sănătos. El a acordat o mare importanță activității fizice dincolo de aspirațiile
generale ale filantropilor. Pe lângă exerciții de gimnastică, grădinăria trebuia să fie făcută - o
picadă atârnată deasupra ușii din Schnepfenthal ca simbol. Ori de câte ori este posibil, lecția ar
trebui să fie organizată într-o manieră senzorială în natură sau, dacă acest lucru nu era posibil,
căutând cunoștințe în clasă cu ajutorul gravurilor. [5]

Copiii și orientarea către elevi au avut locul lor permanent în viața cotidiană filantropică a școlii
model. Activitatea de sine și responsabilitatea personală a elevilor au fost contestate în mod
repetat într-o varietate de situații etapizate pedagogic.

În principiu, individualitatea fiecărui elev a fost în centrul tuturor considerațiilor educaționale. În

viața de zi cu zi a școlii, recunoașterea opiniilor diferite pentru profesori și studenți a devenit un
dicton: [6] „Și atunci când cei mai buni și mai înțelepți oameni se conectează între ei, fiecare are
propriul punct de vedere (...), precum fiecare are propria față. “. Tratamentul egal al copiilor,
indiferent de bogăția sau statutul părinților, a documentat perspectiva modernă și civilă a școlii
Schnepfenthaler pentru acea vreme: [7] „Aceleași haine, apartament, mâncare, aceleași lecții și
aceeași distracție. Banii, statutul și toată măgulirea externității și a întâmplării nu decid nimic
aici. ”

Schnepfenthal a devenit cunoscut la câțiva ani de la înființare; Savanți precum Klopstock,

Wieland, Jean Paul, Goethe și Fichte și-au făcut propria imagine despre metodele de
învățământ. Până la moartea lui Salzmann în 1811, în filantropul Schnepfenthaler au fost înscriși
272 de elevi. Dintre aceștia, 79 erau de origine nobilă. 67 de studenți veneau din străinătate,
locurile de origine erau Amsterdam, Londra, Copenhaga, Lisabona, Geneva, Bordeaux,
Moscova, Boston și Baltimore. Studenții locali provin din toate regiunile Germaniei. [8]

Pe lângă practica de acasă, Salzmann a fost responsabil pentru peste 100 de volume de scrieri
populare-pedagogice, unele dintre care a publicat continuu în săptămânalul său de 30 de ani „Der
Bote aus Thüringen”. El a folosit o mare varietate de stiluri: era vorba de povestiri populare,
scrisori, anecdote, cântece etc. Pe lângă simplitatea și sentimentul rural-natural, economia,
gândirea clară și acțiunea decisivă, progresul social, succesul extern și, de asemenea,
interioritatea religioasă au jucat un rol decisiv la Salzmann.Cu el - ca peste tot în Iluminism -
esteticul și iraționalul au fost neglijate decisiv.
În romanul "Konrad Kiefer" din 1794, care era destinat cititorilor țărănești, Salzmann a făcut o
declarație specială cu privire la întrebările legate de creșterea copiilor. [9] Nu s-a găsit nimic în
„Konrad Kiefer” al spiritului și al radicalismului, ci al onestității civile și al moralității. În loc de
construcție și experiment, aici a fost prezentată o imagine a educației naturale a familiei. S-a
demonstrat că educația bună nu depindea de bani și de modul în care aerul și exercițiul fizic,
tratarea animalelor și înțelegerea corectă a părinților au făcut ca oamenii să crească. Punctul de
plecare al educației religioase nu ar trebui să fie textul biblic sau catehismul, ci narațiunea
morală. Fălcile lui Konrad erau condimentate cu povești și ore de joc. El a fost încurajat să facă
afaceri independent cu banii de la început.

Cea mai importantă fontă pedagogică a lui Salzmann a fost „Cartea furnicarilor” dedicată
„Educarea educatorilor”. Cu această scriere a adus o contribuție semnificativă la literatura despre
educația educatorului și profesorului. Salzmann a lăudat educația drept cea mai nobilă și
binecuvântată sarcină a omului. Nimeni nu putea face bine la fel de direct și la fel de amănunțit
ca educatorul; pentru dezvoltarea condițiilor generale și a lucrărilor umane depindeau viața în
care s-a format. Întrucât, în viziunea lui Salzmann, copiii erau cei mai apropiați de bine, ei erau
mai receptivi la bine decât oricine altcineva, iar educatorul însuși a întinerit și s-a înnobilat
lucrând la viața tânără, relativ nepătrunsă. Ca prim principiu pentru activitatea pedagogică,
Salzmann a pus propoziția: [10] „Dintre toate greșelile și virtuțile elevilor săi, educatorul trebuie
să caute motivul în sine. Acesta este un discurs dur, mulți se vor gândi; dar chiar nu este atât de
greu cum pare la prima vedere. Dacă o înțelegeți corect, duritatea aparentă se va pierde în
curând. Părerea mea nu este că cauza tuturor greșelilor și virtuților elevilor săi stă într-adevăr în
educatoare, ci vreau doar să-l caute în sine. De îndată ce simte forța și imparțialitatea suficient
pentru a face acest lucru, el este pe cale de a deveni un bun educator. " Dacă o înțelegeți corect,
duritatea aparentă se va pierde în curând. Părerea mea nu este că cauza tuturor greșelilor și
virtuților elevilor săi stă într-adevăr în educatoare, ci vreau doar să-l caute în sine. De îndată ce
simte puterea și imparțialitatea suficient pentru a face acest lucru, el este pe cale de a deveni un
bun educator. " Dacă o înțelegeți corect, duritatea aparentă se va pierde în curând. Părerea mea
nu este că cauza tuturor greșelilor și virtuților elevilor săi stă într-adevăr în educatoare, ci vreau
doar să-l caute în sine. De îndată ce simte forța și imparțialitatea suficient pentru a face acest
lucru, el este pe cale de a deveni un bun educator. "

Educatorul ar trebui să fie întotdeauna conștient de faptul că natura trebuie să crească din ea
însăși, că educația corectă trebuie doar să îi ofere un stimulent și că obiectivul său era omul
independent. În loc de spiritualitate și cunoștințe abstracte care nu au legătură cu viața,
educatorul avea nevoie de cunoașterea abilităților evidente și practice: o relație directă cu natura,
acasă, viața populară, cunoștințe de viață practică, minte, darul unei vorbe vii, asemănătoare
copiilor, artizanat și jocuri, pe scurt: artă de interacțiune vie cu copiii. [11

http://www.salzmann-schule.de/christian-gotthilf-salzmann.html