FORMAREA CONSTIINTEI ISTORICE studio de caz

A. PREMISA- definirea conceptului de constiinta istorica

Conform Dicionarului explicativ al limbii romne , la nivel individual, constiinta este
definita ca sentiment, intuiie pe care fiin a uman o are despre propria existen , iar prin
extindere, cunoaterea intuitiv sau reflexiv pe care o are fiecare despre propria existen
i despre lucrurile din jurul su.
La nivelul unei comunitati, constiinta sociala este definita in acelasi dictionar ca un ansamblu
de reprezentri, idei, concepii, cunotine, mentalit i ale unei colectivit i umane, care
reflect condiiile de existen ale acesteia, precum i psihologia social a oamenilor.
Dar constiinta istorica a unui popor ? Contiina istoric se nate din ncercarea de a
construi identitatea unui popor, ea reprezint sentimentul, intuiia pe care fiina uman o are
despre propria existen care reflect apartenena sa la un anumit grup social, neam, naiune.
Contiina istoric are la baz unitatea de limb, de teritoriu, de mentalitate, eventual i
religie sau de alte valori. Cteva dimensiuni specifice acestei raportri sunt: situarea n timp
i n spaiu, evenimentele istorice, limba, cultura i civilizaia, mentalitile.
B. PREZENTARE SINTETICA A PROCESULUI DE FORMARE A CONSTIINTEI
ISTORICE
Constiinta istorica este o edificare a eului si a constiintei colective asupra a ceea ce
Lucian Boia, in Istorie si mit in constiinta romaneasca, numeste istorie : ce s-a petrecut cu
adevarat si reconstituirea a ceea ce s-a petrecut, cu alte cuvinte, trecutul in desfasurarea sa
obiectiva si discursul despre trecut; reprezinta o modalitate de aparare a identitatii si a
libertatii nationale in momente de cumpana ale istoriei, prin afirmarea, in cazul romanilor, a
unei descendente ilustre si a continuitatii in acelasi spatiu etnic.
Dac pe ntreaga perioad a epocii medievale contiina suprem era cea religioas,
manifestat prin apartenena la un ansamblu de valori spirituale ce ineau de domeniul
sacrului, ncepnd cu Umanismul Renascentist se va nate un alt tip de contiin, i anume,
contiina istoric. O astfel de contiin reprezint att nelegerea identitii trecutului i
a tradiiei istorice, ct i a comunitii de interese, de scopuri i idealuri.
Contiina istoric se impune odat cu apariia Umanismului Renascentist, tocmai pentru
c acest curent pune foarte mult accent pe ideea c omul este nzestrat cu raiune de
extracie divin i de aceea trebuie s-i cunoasc existena, lumea n care triete, s-i
construiasc o ierarhie valoric ntr-un univers al su. Cu alte cuvinte, omul devine cosmogonul
propriului univers i, n consecin, i va putea domina existena prin cunoatere i prin
tiin.
Formarea constiintei istorice a poporului roman se realizeaza treptat, fiind reflectata
in scrierile umnaistilor din secolele XV-XVII, care consemneaza in documentele ce ni s-au
pastrat, redactate mai intai in limba slavona, apoi in latina, iar mai traziu in limba romana,
modul in care romanii din diferitele provincii se inscriu in cursul istoriei : situarea lor in timp

si spatiu (originile, limba, continuitatea), evenimentele istorice, personalitatile (institutia

domniei), obiceiurile, cultura si civilizatia.
Incepnd cu secolul al XVI-lea, preocuprile privitoare la felul n care romnii se nscriu n
cursul istoriei apar n documente scrise n limba slavon. Acest interes se dezvolt datorit
contactelor pe care cei preocupai de formaia lor intelectual ncep s le aib cu alte culturi
i alte civilizaii. Primul romn care afirm, n lucrarea sa Hungaria (1536), scris n limba
latin, originea roman i unitatea limbii i a poporului romn este savantul umanist Nicolaus
Olahus. Pasul important este fcut n acest domeniu de cronicariimoldoveni, cei care la
mijlocul secolului al XVII-lea i nceputul secolului al XVIII-lea, scriind n limba romn, pun
bazele istoriografiei i care, de asemenea, sunt considerai a avea merite n crearea unui stil
literar.
Incepand cu secolul al XVII-lea , destinul culturii romanesti nu mai tine exclusiv de viata
religioasa si de activitatea mitropolitilor, a preotilor sau a calugarilor. Atat in Moldova, cat si
in Muntenia, actul de cultura inceteaza a mai fi concentrat exclusiv in jurul manastirilor si al
bisericilor. Prin influenta ideilor umaniste, boierii luminati incearca sa recupereze trecutul
istoric, pentru a nu fi inecat in uitare . In operele lor istoriografice, ei vor demonstra
pentru prima data ideea unitatii de neam si de limba a romanilor.
In aceasta perioada, se contureaza doua curente ideologice si cultural-literare : umanismul
si iluminismul.
Umanismul exprima o atitudine ce recunoaste demnitatea, valorile si posibilitatile fiintei
umane, atitudine manifestata inca din Antichitatea greaca si latina si redescoperita in epoca
Renasterii, cand se transforma intr-o ampla miscare culturala europeana (secolul al XV-lea si
al XVI-lea). In Tarile Romane, cei mai cunoscuti oameni de cultura in operele carora se
exprima ideile umaniste sunt: Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce,
Dimitrie Cantemir.
Iluminismul denumeste o miscare ideologica si cultural-literara ce cuprinde Europa si
America in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Are caracter antifeudal si antireligios, punand
pe primul plan ratiunea, stiinta si umanismul, urmarind impunerea unei noi ordini sociale si
spirituale. Cei mai importanti reprezentanti ai Iluminismului in Tarile romane sunt : Dimitrie
Cantemir, miscare intelectuala din Transilvania, Scoala Ardeleana, si reprezentantul sau Ioan
Budai-Deleanu.
C. PREZENTAREA PRINCIPALELOR ETAPE ALE PROCESULUI
Prima dovad a unitii neamului romnesc l constitue formarea statelor medievale
romneti.
n perioada marilor migraii, daco-romanii sunt pe rnd stpnii de Imperiul Hun, apoi de
avari (neam asiatic nrudit cu hunii) i de ctre slavi.
Romnii, numii n izvoare vlahi au avut n aceast perioad ca form de organizare obtea
steasc. ns necesitile de aprare n faa incursiunilor rzboinice ale migratorilor au dus
la apariia unor forme mai avansate de organizare n comparaie cu uniunile de obti. Acestea
au fost voievodatele, cnezatele i banatele, formaiuni ce ntruneau cteva uniuni de obti
avnd n frunte un cneaz, un voievod (din slavon - conductor de oaste) sau un ban. Aceste

formaiuni au reuit s dinuie n timp deoarece acceptau obligaii economice i militare ctre
invadatorii ce s-au succedat n timp, n schimbul autonomiei i pstrrii tradiiilor.
ntemeierea statelor medievale romneti a fost un proces complex, cu multe etape, de la
unificarea gruprilor administrative regionale pn la obinrea independenei i la formarea
instutiiilor necesare.
Creaiile literare realizate pn n prima jumtate a secolului al XVI-lea erau n limba slvon
i latin : nvturile lui Neagoe Basarab ctre fiul lui Teodosie (1521, slavon),
Chronicon Dubnicense(Transilvania, latin).
Primul text n limba romn pstrat pn azi l reprezint Scrisoarea lui Neacu din
Cmpulung (1521) . O realizare a secolului al XVI-lea este i introducerea tiparului. Prima
tiparni a funcionat la Mnstirea Dealu, lng Trgovite, unde clugrul Macarie
tiprete Liturghierul (n slavon, n 1508).
n Transilvania, prima tipografie este nfiinat la Sibiu, n 1528, unde Filip Moldoveanu
tiprete cea dinti carte n limba romn Catehismul romnesc (1544).
Diaconul Corsei, stabilit la Braov, tiprete 20 de cri n limba romn (1557 - 1583)
avnd o activitate decisiv pentru conturarea limbii romne literare.
Sub patronajul lui erban Cantacuzino se realizeaz prima traducere a Bibliei n romnete.
1. Activitatea umanistilor si cronicarilor
In secolul al XV-lea i al XVI-lea, apar cronici n limba slavon, cronici de curte prin care
se fixeaz memoria unei colectiviti conduse de un voievod. Ele au circulat numai n
manuscris si reprezinta primele texte nchegate narativ, care depesc modelul enumerativ i
sec al analelor. Ele sunt primele forme de consemnare a istoriei prin prezentarea cronologic
a evenimentelor mai importante ale fiecrui an. Primele cronici slavone au fost scrise n
Moldova (anonime, la porunca lui tefan cel Mare). Originalele nu s-au pstrat, ci doar mai
multe copii identificate dup locul n care au fost gsite;
In secolul al XVII-lea, apar cronici scrise n limba romn in Moldova : Letopiseul Tarii
Moldovei de Grigore Ureche, continuat de Miron Costin i Ion Neculce. Apar cronici in limba
polon, n versuri i n proz, scrise de Miron Costin si o istorie a moldovenilor scris de
Miron Costin.
Aceste letopisee sunt un fel de pomelnice, notnd sumar nume de voievozi i anii de domnie
ai acestora. Istoria domniilor de dup moartea lui tefan cel Mare este continuat de
cronicile slavoneti ale clugrilor Macarie (odat cu acesta apar n istoriografia romn
cronicile cu caracter memorialistic ), Eftimie i Azarie - care au ca model scrierile bizantine
caracterizndu-se printr-o exprimare cutat, neglijnd uneori claritatea i exactitatea
evenimentelor.
In secolul al XVIII-lea, apar cronici in limba romn care ncearc sa recupereze trecutul.
Cronicarii au avut revelaia necesitii unei disocieri ntre furirea evenimentului istoric i
consemnarea lui ca modalitate de conservare a trecutului.
Pentru cultura noastr, cronicile au o importan deosebit, istoric in primul rand pentru ca
pun bazele istoriografiei romneti, abordnd probleme legate de originea latin a poporului i
a limbii noastre, de continuitatea i de unitatea poporului romn. Apoi, aceste cronici sunt
importante din punct de vedere lingvistic pentru ca sunt o surs nsemnat de cunoatere a
unei etape din evoluia limbii romne dar si literar, ele oferind forme incipiente ale prozei
noastre artistice.

a. Secolul al XVI-lea cronicari moldoveni si munteni preocuparea pentru

consemnarea istoriei ca forma de pastrare si cunoastere a trecutului
GRIGORE URECHE (1590-1647) a scris Letopisetul Tarii Moldovei de cand s-a descalecat
tara si de cursul anilor si de viata domnitorilor de la Dragos Voda pana la Aaron
Voda(1359-1594) ca sa ramaie feciorlor si nepotilor, sa le fie de invatatura,despre cele rele
sa se fereasca si sa socoteasca, iara despre cele bune sa urmeze si sa invete si sa se
indirepteze. Cronica are scop instructiv si educativ. Ea vrea sa lase urmasilor pagini
adevarate din istoria Moldovei, dar si sa-i educe pentru activitatile lor viitoare. Pentru
aceasta, Grigore Ureche s-a documentat, cercetand atat cronici straine, cat si romanesti.
Opera lui Grigore Ureche e precedata de o Predoslovie catre cititorin care sunt
evidentiate intentiile cronicarului moldovean. In capitolul intitulat Pentru limba noastra
moldoveneasca, el subliniaza ca de la Ram ne tragem, ca in limba romana multe cuvinte sunt
de origine latina si face exemplificari numeroase. Cu indreptatire observa ca apar si unele
cuvinte imprumutate de la vecini. Observatia asupra latinitatii limbii romane e facuta simplu,
pe intelesul tuturor, prin citarea unor etimologii care ii ststeau la indemana : Ce fiindu tara
mai de apoi ca la o slobozie, de primprejur venindu si discalicandu, din limbile lor s-au
amestecat a noastra : de la ramleni, de le ce zicem latina, paine, ei zic panis, carne, ei zic
caro, gaina, ei zic galena, muiaria, mulier, fameia, femina, parinte, pater, al nostru, noster si
altele, multe din limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amanuntu, toate cuvintele le-am
intelege. Tot asa constatarea ca romanii sunt de un neam : cati se afla locuitori in Tara
Ungureasca si la Ardeal si la Maramoros, de la un loc sunt cu moldovenii si toti de la Ram se
trag. Afirmatiile facute despre originea poporului roman nu sunt facute intamplator, ci pe
baza unui studiu si a unei documentatii stiintifice.
MIRON COSTIN (1633-1691), comparat la randul sau cu istoricul latin Titus Livius, e un
povestitor evoluat, cumoscator al procedeelor naratiunii istorice. Letopisetul Tarii Moldovei
de la Aaron Voda incoace, de unde este parasitu de Ureche, vornicul de Tara-de-Giosu,
scosu de Miron Costinu, vornicul de Tara-de-Giosu... este, nici vorba, intai de toate, un
document asupra perioadei 1594-1661, cu atat mai pretios, cu cat este unicul, dar cronica
este departe de a ramane un simplu document. Miron Costin nu se margineste sa relateze
fapte bazate pe istorii straine, ci pune la contributie mai ales memoria vie oamenilor,
marturia contemporanilor si, adesea, calitatea sa de actor implicat in desfasurarea
evenimentelor.
Intentia lui Miron Costin era - daca ar fi avut ragazul necesar - sa scrie o cronica incepand
de la primul descalecat, adica de la cucerire Daciei de catre romani. Lacuna a fost impliinita
insa prin dizertatia cu privire la originea romanilor, pe care o intituleaza De neamul
moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor, opera cu totul remarcabila, atat din
punctul de vedere al expresiei literare, cat si din acela al rigorii stiintifice, daca ne gandim la
posibilitatile de informare ale istoricului de atunci. Indemul principal a fost sa nu lase neamul
cu mare ocara infundat de basna lui Simion Dascalul, care, copiind cronica lui Ureche,
adaugase informatia suplimentara si calomnioasa cum ca romanii s-ar trage dintr-un grup de
detinuti eliberati de imparatia de la Roma si pusi la dispozitia regelui Vladislav al Ungariei,
spre a asigura hotarul de rasarit impotriva invaziilor tatare. Cu umor retinut, dar mai ales cu
argumente dintre cele mai convingatoare, cronicarul denunta pe acel om de putina minte,

Simion Dascalul, fatat, la randu-i, cu toate basnele luide catre Eustratie Logofatul, care
nu stia macar atata lucru ca pe vremea lui Vladislav al Ungariei imperiul roman de apus
disparuse de multe sute de ani.
Sub raport compozitonal, lucrarea De neamul moldovenilor... este alcatuita din sapte
capitole in care autorul prezinta geneza poporului roman, de la intaiul descalecat al lui Traian
in Dacia. Pentru aceasta, Miron Costin impleteste date despre istoria romanilor cu date
despre cucerirea Daciei de catre Traian, oferind argumente arheologice, lingvistice si
etnigrafice in sprijinul tezei originii latine a poporului roman. In capitolul I cronicarul face o
prezentare geografica si etnografica a Italiei, tintindu-se demonstrarea originii comune a
romanilor si italienilor. Capitolul II prezinta formarea Imperiului Roman si intinderea lui,
dovedite prin valorificarea legendelor privitoare la intemeierea Romei existente in Eneida
lui Virgilliu. Capitolul III realizeaza o infatisare a Daciei, patria stamosilor autohtoni.
Capitolul IV vorbeste despre cucerirea si colonizarea Daciei. In capitolul V, gasim
argumentarea originii latine pe baze arheologice : cetati, podul lui Traian, columna lui Traian.
In capitolul VI se dezbate aceesi problema cu argumente filologice si etnografice. Capitolul
VII incearca sa completeze rastimpul intre colonizarea Daciei si intemeierea Moldovei, dar
lucrarea ramane neterminata.
De neamul moldovenilor...este precedata de o Predoslovie catre cetitoriu in care
autorul isi expune motivele care l-au determinat sa scrie lucrarea.
Prefata se deschide prin precizarea obiectului cartii, care este inceputul tarilor
acestora, adica nasterea poporului roman. Tot in prima fraza, referindu-se la neamul
moldovenesc, muntenesc si la romanii din Transilvania, autorul sugereaza unitatea noastra
etnica, indiferent de granitele istorice temporare.
"De neamul moldovenilor", scrisa in ultimii ani ai vietii, vine sa implineasca acest vechi
deziderat, relevand, in chip sintetic, in "Predoslovie", conceptia despre istorie a cronicarului,
atat despre adevarul istoric, cat si despre responsabilitatea celui care "da seama" despre ale
sale, cate scrie.
Ideea fundamentala, pe care o exprima ca adevar istoric de necontestat, este aceea a
originii latine a poporului roman si a limbii romane. Miron Costin este primul umanist autohton
care incearca sa traseze coordonatele universal valabile ale existentei poporului roman intre
celelalte popoare europene.
Demersul istoric al lui Miron Costin se vrea complet, la nivelul posibilitatilor de
documentare de atunci, argumentativ, onest, responsabil, polemic, fiecare dintre aceste idei
directoare fiind reprezentata mai intai in "Predoslovie", apoi in insusi continutul lucrarii.
Exista un plan in nuce (DEX : scurt i cuprinztor; n forma cea mai restrns) inca de la
inceput, din fluenta frazei putand fi segmentat astfel :
"felul neamului, din ce izvor si semintie santa lacuitorii tarai noastre"; "de unde santa veniti
stramosii loru pre aceste locuri"; "supt ce nume au fosta intai la discalecatul lor"; "de canda
s-au osebit si au luat numele cest de acum, moldovan si muntean"; "ce limba tin si pan-acum";
"in ce parte de lume ieste Moldova, hotarale ei pan-unde au fostu".
Cronicarul este constient de dificultatea unei astfel de intreprinderi, de "osteneala
aceasta", de care "se sparie gandul", fiindca de la primul descalecat au trecut "atata veci",
"cateva sute de ani peste mie", si se poate naste intrebarea cum, dupa atat timp, "sa voru
putea sti povestile adevarate".

Pentru a preveni o eventuala suspiciune asupra veridicitatii faptelor, erodate de patina

timpului, Miron Costin aduce exemple celebre din istoria universala a cartii :
"marile Moisi" a scris dupa 2400 de ani "letopisetul de la zidirea lumii", avand ca "dascal" pe
insusi Dumnezeu, Homer a compus dupa 250 de ani "rasipa Troadii" si "razboaiele lui Ahileus",
Plutarh a consemnat dupa 400 de ani viata si faptele lui Alexandru Macedon, Titus Livius a
intocmit "Ab Urbe condita" dupa 700 de ani de la intemeierea Romei. Simpla mentionare, in
"Predoslovie", a acestor exemple releva intinsul camp informativ, de esenta umanista, in care
cronicarul moldovean isi inscrie documentarea. Nutrit la cultura umanista occidentala a
timpului sau, sub influenta Renasterii, Miron Costin aduce argumente desprinse din valorile
culturii si literaturii antice, mai mult, vorbeste, pentru prima oara, de o antichitate proprie,
indisociabila de a celorlalte popoare europene, pe care incearca sa o inscrie in universalitate.
De aceea, el condamna cu vehementa tendintele de abatere de la adevarul stiintific, de
falsificare a istoriei, in primul rand combate "basnele" unor interpolatori autohtoni ai cronicii
lui Grigore Ureche - Simion Dascalul si Misail Calugarul -care "nu letopisete, ce ocari santa",
precum si pe ale unor istorici straini, "zavistnici" si "neprieteni".
In intregul ei, "Predoslovia" contine idei umaniste usor identificabile, ca o expresie a
contextului cultural, filozofic si politic in care s-a format si a trait cronicarul moldovean.
Necesitatea cautarii si afirmarii identitatii nationale l-a determinat sa argumenteze originea
latina a poporului si a limbii romane. Gandul ca ar putea ramane necunoscute radacinile
istorice ale romanilor izvoraste dintr-un profund patriotism, numit, in chip plastic, "dragostea
tarai", de care este animat in toate scrierile sale. Caracterul educativ al acestei lucrari
reiese din faptul ca Miron Costin scrie pentru vremuri mai bune, pentru "mai slobode
veacuri", cand "cetitul cartilor a face iscusita zabava", si indeosebi pentru a invata din
greselile trecutului, caci putem din "acele trecute vremi sa pricepem cele viitoare."
Pentru cronicarul moldovean, cartea, "scrisoarea", este, metaforic vorbind, "iscusita oglinda
mintii omenesti", este eterna, caci "traiescu si acum scrisorile in lume si vor trai in veci",
autorul si cititorul dobandind deopotriva "nemuritoriu nume". De aici pana la celebra
formulare despre "cetitul cartilor" nu mai e decat un pas, care incununeaza insa dimensiunea
umanista a personalitatii lui Miron Costin : "... ca nu ieste alta si mai frumoasa, si mai de folos
in toata viiata omului zabava decatu cetitul cartilor".
Constantin Cantacuzino - Istoria Tarii Romanesti dintru inceput - prezentarea principalelor
idei
Istoric si umanist, fiul lui Constantin Cantacuzino, postelnic, si al Elinei, fiica domnitorului
Radu Serban, Constantin Stolnicul Cantacuzino, provine dintr-o familie boiereasca ce a jucat
un important rol politic in Tara Romaneasca in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, care a dat
trei domnitori si, de-a lungul timpului, mai multi carturari. A studiat in tara, la Istanbul
(1665-1667) si la Padova (1667-1669), formandu-si o vasta si serioasa cultura umanista,
intemeiata pe buna cunoastere a limbilor elina, greaca si latina. In timpul domniei lui Serban
Cantacuzino, dar mai ales sub Constantin Brancoveanu si Stefan Cantacuzino, a jucat un rol
politic important, dirijand orientarea externa a principatului muntean in directia unei
treptate si prudente indepartari de Imperiul Otoman si a apropierii de Austria si Rusia.
Datorita acestei atitudini, a fost ucis de turci, impreuna cu fiul sau, domnitorul Stefan
Cantacuzino.

A colaborat cu traduceri efective sau in calitate de consultant la elaborarea unor

talmaciri de lucrari religioase ale fratilor Serban si Radu Greceanu (intre ele si Biblia tiparita
la Bucuresti, in 1688), contribuind astfel la procesul de imbogatire a limbii romane scrise. A
tiparit la Padova, in 1700, o harta a Tarii Romanesti, destinata carmuitorilor politici si
negustorilor straini. Opera sa fundamentala este insa Istoria Tarii Rumanesti intru care sa
cuprinde numele ei cel dintai si cine au fost lacuitorii ei atunci si apoi cine o au mai descalecat
si ce au stapanit pana si in vremile de acuta cum s-au tras si sta, inceputa in timpul domniei lui
Serban Cantacuzino (1678-1688), ramasa neterminata. In ea, Stolnicul Cantacuzino
analizeaza in spirit critic problema izvoarelor istoriografiei nationale, precum si problemele
principale ale originii poporului roman : romanitatea, comunitatea de origine si continuitatea
populatiei romanesti in Dacia, situand istoria nationala intr-o perspectiva filosofica mai
generala.
Istoria Stolnicului Cantacuzino, ca si Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor al lui
Dimitrie Cantemir, ambele ramase neterminate, reprezinta trecerea la o noua etapa in
evolutia istoriografiei romanesti : depasirea povestirii cronicaresti in directia unei istorii
problematizate si intemeiate pe o severa critica a izvoarelor.
In Istoria Stolnicului, naratiunea este inlocuita prin demonstratie, portretul si dialogul
lipsesc (cu o singura exceptie, inspirata insa de o sursa straina), accentul cade pe cantitatea
si calitatea documentarii. Scrierea are o predoslovie, proportional mult mai extinsa decat
prefetele cronicarilor moldoveni, in care autorul expune nu numai scopurile operei, ci si
metoda de cercetare folosita si concluziile la care a ajuns in urma studierii izvoarelor.
Sursele documentare ale istoriografiei romanesti sunt supuse unui examen aspru si
nepartinitor, care scoate in evidenta marile dificultati ale intreprinderii : istoricii straini
scriu putin despre romani si nu sunt totdeauna obiectivi ; letopisetele interne sunt
insuficiente si rau scrise ; traditiile orale si cantecele populare sunt lipsite de credibilitate,
din cauza lipsei de concordanta si a partinirii vadite care le-a insuflat ; in sfarsit, hrisoavele
aflate pe la boieri si manastiri contin date incomplete si nesistematice. In astfel de conditii,
elaborarea unei scrieri istorice este nu numai o performanta intelectuala, ci si o necesitate
patriotica, iar Stolnicul este perfect constient de aceasta.
Studiul trecutului are si pentru el, ca pentru toti ceilalti cronicari, un obiectiv contemporan
si general-valabil, folosul adus "vietii de obste", cum singur spune, prin invatamintele politice
si morale pe care le furnizeaza si prin ridicarea nivelului de cunostinte. El nu izbuteste totusi
sa duca pana la forma definitiva decat partea referitoare la istoria inceputurilor, la originea
poporului roman. Lucrarea ramane totusi prima dezbatere stiintifica documentata a
problemei originilor poporului roman.
Originea latina a poporului roman este si pentru istoricul muntean prilej de mandrie, dar
nu numai datorita vitejiei acestui popor si sistemului politic atotputernic pe care-1
statornicise, ci, in aceeasi masura, pentru ca originea noastra romana inseamna participarea la
traditia unei civilizatii superioare. El nu-i desconsidera, de altfel, nici pe daci,
caracterizandu-i la inceputul scrierii sale ca pe un popor viteaz si independent, care si-a
aparat ani de-a randul cu statornicie neatarnarea. Cucerirea Daciei de catre romani este
prezentata ca o victorie dificila, ceea ce explica si colonizarea ce i-a urmat. Stolnicul nu
crede ca dacii invinsi au fost goniti sau exterminati, deci colonizarea nu a avut rostul de a
repopula o regiune devenita pustie, ci pe acela de a-i inlocui pe bastinasi din pozitiile-cheie de
care depindea apararea teritoriului. Cercetand trecutul, cronicarul descopera in insesi

originile poporului nostru radacinile traditionalei vitejii si priceperi ostasesti, izvorul fortei
de a indura si a birui vicisitudinile, pe care le va scoate in evidenta si istoria secolelor
urmatoare : "Insa nu putina mirare iaste la toti cati scriu aciasta, nici la cati bine vor socoti
de acesti romani, cum s-au tinut si au statut pana astazi, pazindu-si si limba - si cum au putut
si pot si pamanturile acestea lacuiesc? Care aciasta la putine limbi si neamuri sa vede."
Stolnicul combate cu vehementa si totodata cu argumente stiintifice "basna" lui Simion
Dascalul cu privire la originile neamului nostru, respingand-o ca fiind neintemeiata atat logic
si documentar, cat si injurioasa. Tragandu-se din doua popoare la fel de valoroase pe planul
virtutii militare, din care unul a ramas exemplu si din punctul de vedere al organizarii politice,
romanii vor avea in tot cursul existentei lor o soarta iesita din comun.
Istoricul insista insa, inainte de toate, asupra unitatii poporului nostru din toate provinciile
si a comunitatii sale de origine cu romanii din sudul Dunarii. Importanta acordata limbii, ca
dovada a unitatii si specificitatii etnice, este si ea graitoare si deschide calea studiilor
elaborate mai tarziu de invatatii Scolii Ardelene care, de altfel, au cunoscut bine opera
Stolnicului. El incearca la un moment dat chiar sa defineasca specificul limbii romane.
Stolnicul recunoaste existenta unei contributii a substratului dacic la formarea limbii romane,
e constient de aporturile ulterioare alogene, dupa cum afirma si preponderenta elementului
lingvistic latin.
Deficienta principala a modului cum intelege formarea limbii romane este acceptarea
ipotezei de amestec, ceea ce, din punct de vedere calitativ, situeaza pe acelasi plan toate
contributiile, accentuand doar cantitatea mai mare de elemente latinesti ce intra in
alcatuirea ei.
A doua chestiune importanta care-l preocupa este aceea a continuitatii populatiei romanice
pe teritoriul colonizat de Traian. Rezolvarea data de el problemei, reluata de istoricii Scolii
Ardelene, ramane, in liniile generale ale demonstratiei, valabila pana astazi. Retragerea lui
Aurelian a fost doar o retragere a armatei si administratiei, fiind putin verosimil ca imparatul
sa fi putut ridica si stramuta "atata suma de noroade de oameni cu case, cu copii, asezati pre
aceste locuri fiind mai mult de 200 de ani". Dimpotriva, asa cum s-a intamplat si in alte
provincii, conducatorii si inlocuitorii din Dacia trebuie sa fi fost mai curand tentati sa ramana
pe loc, stapani independenti o data cu retragerea oficialitatilor imperiului. De altfel, remarca
cu deplina indreptatire Stolnicul Cantacuzino, nicaieri nu exista urme materiale sau scrise ale
unei stramutari masive de populatie din Dacia in secolul al III-lea. Populatia romanica
provenita din colonistii lui Traian a ramas in noua patrie si a facut fata, cu o energie si o forta
de rezistenta cu adevarat remarcabile, tuturor invaziilor ce vor urma in evul mediu. Stolnicul
vorbeste si despre cateva din acestea, staruind mai ales asupra migratiei hunilor, cu care se
si incheie manuscrisul. Vorbind despre vicisitudinile epocii navalirilor, Stolnicul Cantacuzino
este primul nostru istoric care sesizeaza si exprima ceea ce mai tarziu va primi numele de
"miracolul romanesc", uimitoarea rezistenta si persistenta a acestui grup etnic romanic intr-o
zona ce va pierde treptat toate legaturile cu matca si va fi inconjurata de popoare de alta
origine.
Opera Stolnicului Cantacuzino ocupa un loc important in evolutia culturii si literaturii
romane, atat prin sugestiile oferite carturarilor din epoca premoderna, cat si pentru ca pune
in lumina un proces cu consecinte notabile asupra dezvoltarii stilului nostru scris : inceputul
separarii domeniilor, aparitia istoriei "stiintifice", care, treptat, in cursul a mai bine de un

veac, se va desparti tot mai hotarat de literatura, devenind o disciplina aparte si facand loc
beletristicii propriu-zise.
Dimitrie Cantemir- Hronicul vechimii moldo-vlahilor- principalele idei
Dimitrie Cantemir a fost domn al Moldovei n anii 1693 i respectiv , 1710-1711, pe parcurs
implicndu-se n diferite domenii : enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist,
muzicolog, om politic i un crturar recunoscut pentru scrierile sale.
"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima opera a lui Dimitrie Cantemir,
scrisa in limba romana intre anii 1719 si 1722, ramasa neterminata.
Hronicul vechimii Romano-Moldovlahilor, nti pre limba latineasc izvodit, iar acum
pre limba romneasc, scos cu truda i ostenina lui Dimitrie Cantemir Voievodul i de
moie domn al Moldovei i a svintei rossieneti mprii cniaz nu este o cronic, precum
ar artat titlul, ci o lucrare istoric n care studiaz struina romnilor n Dacia i viaa lor
pn la ntemeierea principatelor. Dup trei cri n prolegomena n care vorbete despre
daci, despre romani i despre originea romnilor, respingnd bazna unui Misail i Simeonde
care se ocup i Miron Costin n cartea desclecatului, urmeaz hronicul vechimii RomanoMoldovlachilor, adic partea principal a operei. Aci vorbete de colonizarea Daciei, i apoi,
pentru epoca fiecrui mprat, arat dovezi de struin a romnilor. Despre strmutarea lui
Aurelian zice c romnii chiar dac s-au dus n Misia, dar curnd s-au ntors nDachia. Face
apoi istoricul nvlirilor barbare, al imperiului romno-bulgar i ajunge pn la ceea ce numesc
cronicarii desclecarea a doua, adic fundarea principatelor.
Este o lucrare de sinteza si infatiseaza conceptia savantului asupra formarii poporului
roman si a limbii romane, tratand, cu o documentare extrem de bogata, de peste 150 de
izvoare, originile poporului roman si evolutia sa pana la al doilea descalecat, momentul
intemeierii celor doua tari romane, Muntenia si Moldova. Ideea de baza este continuitatea
elementului roman in Dacia, intr-o unitate deplina in cele trei provincii romanesti, "Hronicul..."
reprezentand prima incercare de a trata impreuna istoria romanilor de pretutindeni.
Totodata, aceasta este privita din perspectiva istoriei universale, concentrandu-se asupra
intregii structuri a lumii romanesti, pezentand mai intai romanii din cadrul Imperiului Roman,
apoi din Imperiul Bizantin si coexistenta lor cu statele dimprejur, rezultate din migratia
popoarelor : Ungaria, Cumania, Rusia, Polonia, Serbia, Bulgaria. Dimitrie Cantemir combate
ipoteza potrivit careia romanii s-ar fi retras cu totul dupa ce imparatul Aurelian a parasit
Dacia in anul 271 :
"...poporul romano-moldo-vlahilor nu din glogozala a nasterii de stransura sa fie scornit, ce din
cetateni romani si din mari familii sa fie ales. Apoi din buni si tari romano-moldo-vlahii, din
buni si tari parinti romani nascandu-se, a sangelui curatenie si a niamului evghenie nestricata
si nebetejita sa fie ferit, precum si astazi tot asea o feresc."
Savantul pledeaza pentru afirmarea rolului esential al poporului roman, prin meritul de a
apara crestinatatea impotriva invaziilor straine, din acest motiv considerand ca si Europa
trebuie sa-l protejeze in fata vicisitudinilor istoriei.
Prin ideile sale, Dimitrie Cantemir anticipeaza demersul corifeilor Scolii Ardelene, care
continua lupta de afirmare a adevarului istoric cu privire la formarea poporului roman si a
limbii romane.
Ion Neculce - Predoslovia la Letopiset

Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat, 1662-1740, consemneaza istoria a 24 de domnii si a 15 domnitori. Din punct de
vedere compozitional, Ion Neculce isi structura lucrarea in capitole, corespunzatoare
fiecarei domnii. Epoca surprinde procesul trecerii Tarilor Romane la regimul fanariot, ceea ce
nastea in sufletul autorului puternice sentimente antigrecesti si antiotomane.
Aezndu-i lucrarea de istoric n continuarea operei predecesorilor, Grigore Ureche i
Miron Costin, Ion Neculce las literaturii romne cea mai izbutit secven din impresionanta
serie a letopiseelor moldoveneti sub raportul realizrii artistice i simind nevoia s-i
adnoteze pe naintai, acesta produce o istorie paralela, alctuit din cele patruzeci de
povestiri, adunate sub titlul de O sam de cuvinte i plasate in fruntea letopiseului.
Pentru Ion Neculce, scopul istoriei era de a consemna cu deosebire faptele si intamplarile
de la curtea domneasca (in timpul domnitorilor Constantin si Dimitrie Cantemir), de a ilustra
raporturile adesea tensionate dintre voievod si boieri. Sursele cronicii sale sunt locale :
memoria colectiva a neamului sau a autorului, cum marturiseste de mai multe ori in lucrare. El
s-a inspirat dintru a sa stiinta, din cele intamplate in viata sa, de aceea nu i-a mai trebuit
istoric strain sa le citeasca. Din cei 81 de ani ai cronicii sale, 50 sunt evocati cu ajutorul
propriilor amintiri. Astfel, cronicarul acorda primilor 30 de ani aproximativ o patrime din
Letopiset, iar pentru urmatorii 50 de ani mai bine de trei sferturi din lucrare.
In Predoslovie, Ion Neculce stabileste o relatie de comunicare cu cititorii sai, lasandu-le
libertatea de a alege singuri tipul de lectura preferat: cine cum ii va fi voia, asa va face.
Incredintat ca lucrarea sa aduce cititorilor beneficii personale sau colective, el preciza:
Deci fratilor cititorilor, cu cat va veti indemna a ceti pre acest letopisetu mai mult, cu atata
veti sti a va feri de primejdii si veti fi mai invatati a dare raspunsuri la sfaturi ori de taina,
ori de ostire, ori de voroave, la domni si la noroade de cinste.
Tot n Predoslovie, n nceputul ei, Neculce preia (i reia) i el povestea neverosimil cu
pustiirea i cu desclecatul trziu al rii : Acest pmnt al Moldovii n-au fost aedzat de
demult de oameni, s fie fost trit ntr-nsul cu pace, ce n cteva rnduri au fost i pustiiu.
Deci pentru acee nu s afl letopisee scris de pminteni vechi.
Letopisetul cantacuzinesc- prezentarea principalelor idei
Letopisetele muntenesti difera de ale cronicarilor moldoveni atat prin documentare si
exactitate a datelor, cat si prin intentionalitate si prin calitatea structurii compozitionale.
Ramasi anonimi, autorii cronicilor (cu exceptia stolnicului Serban Cantacuzino) nu au nici
cultura cronicarilor moldoveni, dobandita prin frecventarea scolilor latinesti, nici
obiectivitatea acestora, scrierile lor fiind puse in slujba partidelor boieresti care isi disputau
in secolul al XVII-lea lupta pentru tronul Tarii Romanesti, cele ale Cantacuzinestilor si ale
Balenilor. De aceea sunt scrise doua cronici paralele, Letopisetul Cantacuzinesc si
Letopisetul Balenilor, ambele cuprinzand aceeasi perioada istorica, 1290-1688,
asemanatoare in continut pentru perioada veche, prin compilarea, uneori ad literam, din
diverse izvoare, diferentiate incepand de pe la 1620, cand insemnarile dobandesc spirit
partizan si verva polemica si expresiva, cu episoade narative si portretistica in maniera
cronicarilor moldoveni.
Cronicarii moldoveni au dat sinteze ale surselor anterioare lor, scriind despre ce s-a
ntmplat n continuare, n schimb muntenii nu fac dect sa o ia de la nceput de fiecare dat,

ca i cnd nu ar fi avut predecesori, toate cronicile ncepnd cu desclecatul lui Negru-Voda,

plasat la 1290.
O alta caracteristic este faptul ca unele cronici au rmas anonime sau se pot atribui cu
dificultate unor autori.
Continuitatea este un fenomen pentru care cronicarii nu dein suficiente mrturii, este mai
degrab nfiat ca un miracol pe care l constat, dar nu-l pot explica. Pentru relatarea
evenimentelor istorice, cronicarii dezvolta tehnici narative si descriptive care dau valoare
artistica scrierilor lor.
Reprezentani Scolii Ardelene - sinteza principalelor idei
Scoala Ardeleana este o miscare intelectuala din Transilvania, care s-a dezvoltat in
consonanta cu iluminismul european in ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea si primele
decenii ale secolului al XIX-lea. Reprezentantii Scolii Ardelene, Gheorghe Sincai (17541816), Samuil Micu-Klein (1745-1806), Petru Maior (1756-1821), Ion Budai-Deleanu (17601820), militau pentru emanciparea nationala si culturala a romanilor din Transilvania, pentru
afirmarea identitatii etnice, pentru luminarea poporului, prin infiintarea de scoli la sate si
popularizarea ideilor inaintate ale timpului.
Un rol important in aceasta directie l-a avut Gheorghe Sincai, care, ca director al unitatilor
de invatamant romanesti din Transilvania, infiinteaza peste 300 de scoli satesti, pregateste
cadrele didactice pentru acestea, elaboreaza programe de invatamant, traduce sau scrie
manuale pentru disciplinele fundamentale : abecedar, gramatica, aritmetica.
Lucrarile esentiale ale reprezentantilor Scolii Ardelene, Istoria si lucrurile si
intamplarile romanilor, de Samuil Micu, Hronica romanilor si a mai multor neamuri, de
Gheorghe Sincai, Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, de Petru Maior si De
originibus populorum Transylvanie, de Ion Budai-Deleanu, demonstreaza, de multe ori cu
argumente polemice, romanitatea si continuitatea poporului roman pe teritoriul vechii
Dacii, militand pentru afirmarea identitatii nationale in Transilvania, tara in care, prin
tratatul Unio trium natiorum, incheiat dupa Rascoala de la Bobalna (1437), populatia
romaneasca, cea mai numeroasa, era lipsita de drepturi sociale si politice, in favoarea a trei
natiuni privilegiate, ungurii, sasii si secuii.
In sprijinul identitatii nationale si culturale vin si lucrari lingvistice ale reprezentantilor
Scolii Ardelene, care afirma si argumenteaza teza latinitatii limbii romane : Elementa
linguae daco-romanae sive valachicae(1780), de Samuil Micu si Ghorghe Sincai, Disertatie
pentru inceputul limbii romane si Dialog pentru inceputul limbii romane intre nepot si
unchi, de Petru Maior, Temeiurile gramaticii romanesti si mai ales Lexiconul de la
Buda(1825), de Ion Budai-Deleanu.
In toate acestea, autorii sustin cu neabatuta consecventa idei cristalizate in timp pe
temeiul argumentelor de natura istorica si stiintifica : originea exclusiv romana a poporului
roman, neluand in seama componenta geto-daca a etnogenezei ; continuitatea romanilor in
Transilvania ; latinitatea limbii romane, cu amendamentul ca romana descinde direct din latina
clasica, aspectul popular, vulgar, fiind dobandit ulterior, prin interferenta cu alte limbi.
Afirmarea caracterului exclusiv latin al limbii romane a generat o atitudine purista in
tratarea fenomenelor de limba, constand in tendinta de a indeparta elementele nelatine,
indeosebi a celor de origine slava si in introducerea unei ortografii etimologice in locul celei
fonetice, pe temeiul inlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin. Purismul latinizat se mentine si

pe parcursul secolului al XIX-lea, fiind promovat pana la aparitia Dictionarului limbei

romane(1871-1876), de I.C.Massim si August Treboniu Laurian.
b. Principalele teme abordate
Formarea poporului roman si al limbii romane
Ideea originii romnilor, apare la cronicari, dovedit i prin latinitatea limbii.
Etnogeneza romnilor este una din cele mai importante probleme ale istoriei noastre
naionale. Ea a atras nu numai atenia istoricilor romni ci i strini. Umanitii italieni din
secolul al XV-lea (Enea Silvio Picolomini, viitorul pap Pius al Il-lea .a.) de asemnea erau de
prere c romnii sunt de neam italic. Cronicarii i savanii romni din secolele al XVII-lea
si al XVIII-lea (Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir,
reprezentanii colii Ardelene Petru Maior, Samuil Micu, Gh. incai) au demonstrat
originea comun a romnilor din Transilvania, ara Romneasc i Moldova din vechii romani,
care au locuit n Dacia. Dimitrie Cantemir a menionat i aportul dacilor la formarea poporului
romn. Reprezentanii colii Ardelene considerau, ns fr temei, c dacii au fost
exterminai n timpul rzboaielor cu romanii. Cercetrile ulterioare ale istoricilor au
combtut aceast afirmaie. Tot nefondate sunt i teoriile cum c romnii s-au format numai
pe suportul dacic, fr o contribuie substanial a romanilor.
In procesul de constituire a poporului romn pot fi evideniate componentele lui
fundamentale. Cel mai vechi component (numit i substrat) l prezint tracii de nord, sau
geto-dacii. Aceast ramur a marelui neam al tracilor, aflat timp ndelungat n contact cu
civilizaia antic (la nceput greac, apoi roman), a creat o cultur original, care a atins un
nalt nivel de dezvoltare. Aceasta le-a permis geto-dacilor s creeze statul lor propriu.
Al doilea component fundamental n etnogeneza romnilor este elementul roman (sau stratul
roman). Acest strat s-a suprapus celui geto-dac : la nceput, pn la cucerirea Daciei de ctre
Imperiul Roman (anul 106 d.Chr.) numai n aspect economic i cultural, iar dup aceasta s-a
produs o sintez etno-cultural dacoromn. Datorit prezenei pariale la nord de Dunre i
influenei centrelor romane de la sud de Dunre aprofundarea acestei sinteze a continuat i
dup anul prsirii Daciei de ctre legiunile romane (271-275). Ca urmare, a continuat
romanizarea dacilor liberi i statornicirea n spaiul vechii Dacii a unei populaii latinofone.
Acest proces s-a desvrit ctre secolul al Vl-lea, avnd drept rezultat formarea unei etnii
i a unei limbi romanice la nord i sud de Dunre : protoromnii (sau est-romanicii) cu o limb
comun (protoromn). Populaia est-romanic a nfruntat valurile migratorilor a goilor,
apoi a hunilor. Arheologii au constatat rspndirea n secolele IV-VI (dup ncetarea
stpnirii hunilor) n spaiul Carpato-Danubian a unei culturi materiale (numite cultura
Brateiu) n Transilvania, cu corespundere n Muntenia -Ipoteti, Cndeti-Ciurel, i n
Moldova Costia-Botoana-Hansca), care aparinea unei populaii btinae sedentare de
agricultori i cresctori de animale. Au fost descoperite obiecte de import romano-bizantine,
tiparnie de turnat cruci.
Peste aceast populaie protoromn, care ducea o modest via agrar n obti steti,
s-au revrsat n secolele al VI-lea si al VII-lea triburile slave, care au migrat pe valea Tisei i
n Moldova. Ca urmare, populaia protoromn de peste Dunre s-a slavizat cu timpul, ori s-a
retras spre sud n muni, dnd natere grupurilor etnice ale macedono-romnilor, istroromnilor .a. n alt direcie s-au dezvoltat relaiile populaiei est-romanice de la nordul

Dunrii cu slavii. Aici populaia autohton era superioar numeric slavilor, ceea ce a dus cu
timpul la asimilarea lor.
Slavii au influenat ntr-o anumit msur etnogeneza romnilor, alctuind adstratul (sau
suprastratul) procesului de desvrire n constituirea neamului romnesc (secolele VI-IX).
Slavii, fiind agricultori i cresctori de animale sedentari, au convieuit mai ndelungat cu
autohtonii, lsnd n limba romn cuvinte de origine slav (plug, prieten, drag, iubire etc.),
care denot multiple contacte umane.
Formarea limbii romne a parcurs aceleai etape ca i formarea poporului romn. O prim
etap a formrii limbii romne o constituie procesul de romanizare a geto-dacilor. Ca urmare,
acetia au preluat treptat limba latin vorbit (sau vulgar), n perioada de pn n secolul al
Vl-lea se generalizeaz pe ntreg spaiul istoric al Daciei i Moesiei o limb romanic unitar,
numit de filologi limba protoromn comun. Din limba geto-dacilor dup diferite opinii s-au
pstrat n cea romn 170-180 de cuvinte.
Influena slav n-a schimbat caracterul latin al limbii romne, exercitndu-se prin
mbogirea ei cu circa 20% de cuvinte de origine slav. Stratul lingvistic latin, cel mai
important, cuprinde circa 60% din vocabularul limbii romne.
Dei limba dac nu i-a lsat prea mult amprenta asupra limbii romne, obiceiurile,
mbrcmintea i religia dacilor se resimte n tradiiile, modul de via i chiar i n
literatura popular a poporului romn. De exemplu, n Mioria, atitudinea senin aspra
morii poate fi considerat o reminiscen a cultului dac al sufletului nemuritor. Caz cu totul
special, Mioria pare a fi o sintez a ntregului folclor, prelundu-i caracteristicile i
legitatea. n formula celor mai arhaice variante cunoscute, Mioria este eminamente un colind
medieval, cu profunde conotaii precretine ; iar prin riturile pastorale invocate aluziv,
rdcinile sale pot fi regsite n preistorie.
De asemenea, mbrcmintea popular este foarte asemntoare cu cea a dacilor de pe
Columna lui Traian. Influenele dacice se simt chiar i n unele colinde sau obiceiuri religioase
romneti. Obiceiurile i religia latin nu au fost asimilate att de mult, pe ct cultura sau
modul de organizare care a fost impus imediat dup cucerire. Cteva obiceiuri latine care iau pstrat semnificaia i azi ar fi ngroparea morilor (dacii i incinerau i pstrau cenua i
urne speciale ascunse n grote) sau toastul.
Unul dintre cele mai importante sentimente pe care poporul romn (se presupune c) l-ar fi
mprumutat de la latini ar fi sentimentul unitii naionale. Acest sentiment a fcut posibil
existena statului romn pn n ziua de azi, n ciuda invaziilor popoarelor din jur. Acest
sentiment este deseori evocat pentru a argumenta unitatea semantic, morfologic i
gramatical a limbii romne de azi.
Baba Dochia (sau Baba Odochia) simbolizeaz unul dintre cele mai importante mituri
romneti. Exist multe variante ale acestui mit, al crui nume pare a proveni din calendarul
bizantin, care pe 1 martie celebra Sfnta Martir Evdokia. Se spune c Dochia ar fi fost fiica
regelui dac Decebal, de care s-a ndrgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmrit fiind de
trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlu, mpreun cu oile. Este
ajutat de Maica Domnului, care o transform mpreun cu turma sa ntr-un complex de
stnci.
O alt variant povestete despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele su
Dragobete care s-a cstorit mpotriva dorinei ei. Pentru a-i necji nora, ntr-o zi rece de

iarn, i-a dat acesteia un ghem de ln neagr i a trimis-o la ru s-l spele, spunndu-i s nu
se ntoarc pn cnd lna nu devine alb. Fata a ncercat s spele lna, dar chiar dac
degetele sale au nceput s sngereze, culoarea lnii rmnea tot neagr. De disperare,
pentru c nu se putea ntoarce acas la soul iubit, a nceput s plng. Impresionat de
durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a aprut n cale i i-a dat o floare roie, spunndu-i s
spele lna cu ea. Mulumindu-i, fata a pus floarea n ap, a splat lna i a constatat cu uimire
c lna s-a albit. Fericit c a reuit s duc la bun sfrit aceast sarcin grea, i-a
ndreptat paii spre cas, dar nu a fost primit bine, soacra sa, din contr, auzind povestea
fetei aceasta a acuzat-o c Mrior (aa i spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus)
era iubitul ei. Dup aceasta ntmplare, Dochia a pornit mpreun cu turma sa spre munte,
fiind convins c primvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mrior s aib floarea?
Pe parcursul cltoriei sale, i-a scos, rnd pe rnd, cele doisprezece cojoace pe care le
purta, pn a rmas fr nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe ct de frumos fusese la
nceputul zilei, pe att de urt se fcuse acum. Ningea i totul ncepuse s nghee. Dochia a
ngheat mpreun cu oile sale, transformndu-se, conform legendei, n stan de piatr. Rocile
se pot observa i astzi pe muntele Ceahlu i sunt o mrturie vie a acestui mit romnesc.
De asemenea originile srbtorii mriorului nu sunt cunoscute exact, dar prezena sa
att Romni ct i la Bulgari (sub numele de Martenia) este considerat ca fiind datorat
substratului comun Daco-Tracic. Se mai consider deasemenea c srbtoarea mriorului a
aprut pe vremea Imperiului Roman, cnd Anul Nou era srbtorit n prima zi a primverii, n
luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul rzboiului, ci i al fertilitii i vegetaiei. Aceast
dualitate este remarcat n culorile mriorului, albul nsemnnd pace, iar rou rzboi.
Cercetri arheologice efectuate n Romnia, la Schela Cladovei, au scos la iveal amulete
asemntoare cu mriorul datnd de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele
vopsite n alb i rou erau purtate la gt.
Pluguorul la romni conine o ampl descriere a muncilor agricole, o adevarat poveste, in
versuri, alternnd ntre solemnitate i umor, a obinerii roadelor pmntului i a pinii.
Evident c substratul mai adnc al acestei poveti puse in scena este de a ntoarce lumea la
un tipar mitic, al ntemeierii, pe vremea lui Badica Traian. Tradiiile legate de finalul unui
ciclu agricol sunt prezente la toate popoarele vechi. Romnii marcau sfritul muncilor
agricole prin Saturnalii si Calendele lui Ianuarie (Festum Kalendarum), in care ar trebui
cutat originea colindelor romneti, deci i a Pluguorului.
Formarea limbii romane si originea latina: abordarea cronicarilor, dovezi lingvistice
Cronicarii moldoveni sunt boieri luminai, crturari preocupai de consemnarea istoriei
poporului, fiind contieni de rolul su educativ.Temele fundamentale abordate de cronicari i
care au contribuit la formarea contiinei noastre istorice sunt : originea latin, comun a
tuturor romnilor, latinitatea limbii romne, fenomenul continuitii poporului roman n acest
spaiu geografic, consemnarea evenimentelor istorice trecute sau contemporane
(istoriografia), instituia domniei (chipuri i tipuri de domnitori, rolul lor n politica intern i
extern etc.)
Cronicarii moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, scriu Letopiseul rii
Moldovei, nregistrand firul isotric al evenimentelor petrecute de-a lungul vieii fiecruia
dintre ei. Cronica boierului Grigore Ureche cuprinde evenimente petrecute n istoria
Moldovei, din anul 1359 (de la ntemeiere) pn la a doua domnie a lui Aron-Vod (1594),

Miron Costin, cel mai erudite cronicar moldovean i fin diplomat, reconstituie evenimentele
petrecute ntre 1593 si 1661. Ion Neculce, primul nostru povestitor artist, consemneaz
evenimentele petrecute ntre anii 1661 i 1743, o etapa dramatic a istoriei Moldovei.
Concepia cronicarilor asupra rolului istoriei este umanist. Motivul pentru care
consemneaz evenimentele este cunoaterea istoriei. Ei cred n funcia educativ i valoarea
moralizatoare a istoriei, idee afirmat nc din Predoslovia cronicii lui Grigore Ureche :
,,Muli scriitori au nevoit de au scris rndul i povestea rlor,de au lsatizvod spre urm, i
bune i rele, s rmie feciorilor si nepoilor, s le fie de nvtur,despre cele rele s s
fereasc i s s socoteasc, iar de pre cele bune s urmeze i s s nveei s s
ndirepteze.. Miron Costin continu Letopiseul, animat de aceeai convingere, dup cum
mrturisete n Predoslovie : s nu s uite lucrurile i cursul ri,de unde au prsit a scrie
rposatul Ureche vornicul.. i Ion Neculce exprim, n stilul oral specific, aceeai idee :
,,Deci, frailor cetitorilor, cu ct vei ndemna a ceti pre acest letopisu mai mult,cu atta
vei ti a v feri de primejdii i vei fi mai nvai a dare rspunsurila sfaturi ori la tain,ori
de otire, ori de voroave, la domni i la noroade de cinste.
Pentru consemnarea istoriei neamului, crturarii umaniti se preocup de cercetarea critic
a izvoarelor i documentelor, pentru c scrierile istorice trebuie s slujeasc adevrul, fiind
un act de responsabilitate morala n faa umanitilor, ,,Eu void a seama de ale mele, cte
scriu, afirm Miron Costin n Predoslovie la De neamul moldovenilor. n aceast lucrare
autorul demonstreaz originea latin a romnilor printr-o argumentare tiinific, bazat pe
autori antici i umaniti, aducnd dovezi de ordin lingvistic, istoric, folcloric : ,,Biruit-au
gndul s m apuc de aceast trud, s scot lumii la vedere feliul neamului, din ce izvor i
sminie sntu locuitorii rii noastre Moldovei i aa i rii Munteneti i romnii din
rile ungureti, c tot un neam sunt i odata desclecai.
Afirmarea i argumentarea originii romane, comune a tuturor romnilor -,,Rumnii,ci s
afl locuitori n ara Ungureasc i la Ardeal i la Maramorou,de la un loc suntu cu moldovenii
i toi de la Rm se trag, formulat memorabil de Grigore Ureche, i latinitatea limbii
romne sunt preocupri permanente ale crturarilor umaniti. Primul nostru umanist care
afirm ideea originii romane, comuna a tuturor romnilor, este Nicolaus Olahus, n lucrarea
scris n 1536, Hungaria : ,,Romnii se spune c sunt colonii romane. Dovad de acest lucru e
faptul c au multe cuvinte commune n limba roman. Moldovenii au aceeai limb, religie i
obiceiuri ca i muntenii
Aceeai atitudine ntlnim la istoricul savant Dimitrie Cantemir, care, n lucrarea de vast
erudiie Hromicul vechimii a romano-moldo-vlahilor (scris n latin, tradus deautor n
limba romn, n 1717), continu ideile cronicarilor : romanitatea i continuitatea pe teritoriul
Daciei, dar depete viziunea lor prin faptul c se ocup de romnii din toate provinciile,
inclusiv de macedoromni, i privete istoria noastr n contextul mai larg al istoriei
universale : ,,Deciia vor mrturisi precum poporul romano-moldo-vlahilor nu din glogozeala
(amestecarea) a nateri de strnsur s fie scornit, ce din ceteni romani, din ostai
veterani i din mari familii s s fie ales. Afirmaia combate, cu dovezi tiinifice (,,vor
mrturisi), o teorie fals, lansat de copitii cronicii lui Ureche, ,,oameni nenvai, c
romanizarea Daciei s-ar fi fcut cu tlhari din temnniele Romei.
n scrierile cronicarilor moldoveni se ntreine cultul ntemeietorilor.Se relateaz
legenda ntemeierii Moldovei, numele lui Drago-vod este menionat alturi de al mpratului
Traian : ,,Neamul ri Moldovei de unde s trgneaz ? Din rle Rmului, tot omul s

creadz / Traian ntiu,mpratul, supuindu pre dahii / Drago apoi n moldoveni premenindu
pre vlahi, / Martor este Troianul, anul n ara noastr / i Turnul-Sverinului, munteni, n
ara voastr. (Miron Costin, Stihuri de desclecatul ri, aezate n fruntea
Letopiseului ri Moldovei de la Aronu-vod ncoace.)
Grigore Ureche a formulat cel dinti cu claritate ideea unitii de origine, de neam i de
limb a tuturor romnilor :,,Toi de la Rm se trag. Este primul care aduce i argumente de
ordin lingvistic pentru aceast idee :,, de la rmleni, cele ce zicem latin, pine, ei zic panis,
carne, ei zic caro, gina, ei zi galena, muieria, mulier, fmeia, femina, printe, parter, al
nostrum, noster i altile multe din limba latineasc, c de ne-am socoti cu amruntul, toate
cuvintele le-am neleage.
Latinitatea limbii romne este susinut de Miron Costin, de Dimitrie Cantemir, iar mai
trziu, n lucrrile filologice ale reprezentanilor colii Ardelene.
Un alt element al contiinei istorice este instituia domniei, personalitile aflate n
centrul evenimentelor istorice consemnate in cronici. Unele portrete au o veritabil valoare
artistic. Grigore Ureche, care exceleaz n arta portretului i n concizia exprimrilor
memorabile, realizeaz la moartea lui tefan cel Mare portretul panegiric (laud, elogiu) al
eroului exemplar :,, Fost-au acestu tefan Vod om nu mare de statu, mnios i de grabu
vrstoriude snge nevinovat; de multe ori la ospee omoraea fr judeu. Amintrilea era om
ntregla fire, nelenesu, i lucrul su il tiia a-l acoperi i unde nu gndiiai, acolo l aflai. La
lucruri de rzboaie meter, unde era nevoie nsui se vria, ca vzndu-l ai si s nu
sndrpteaze i pentru aceia, raru rzboiu de nu biruia. i unde-l biruia alii, nu pierdea
ndejdea, ca tiindu-sa czut jos, s rdic deasupra biruitorilor.
Unitatea poporului roman : evolutia formelor de organizare ( obstea sateasca, cnezate,
voievodate etc) care au dus la formarea statelor medieval romanesti, elemente care sustin
unitatea: aceeasi limba, aceleasi obiceiuri si traditii, aceeasi religie.
Prima dovad a unitii neamului romnesc l constitue formarea statelor medievale
romneti. n perioada marilor migraii, daco-romanii sunt pe rnd stpnii de Imperiul Hun,
apoi de avari (neam asiatic nrudit cu hunii) i de ctre slavi. Romnii, numii n izvoare vlahi
au avut n aceast perioad ca form deorganizare obtea steasc. ns necesitile de
aprare n faa incursiunilorrzboinice ale migratorilor au dus la apariia unor forme mai
avansate deorganizare n comparaie cu uniunile de obti.
Acestea au fost voievodatele, cnezatele i banatele, formaiuni ce ntruneau cteva uniuni de
obti avnd nfrunte un cneaz, un voievod (din slavon conductor de oaste) sau un ban.
Aceste formaiuni au reuit s dinuie n timp deoarece acceptau obligaii economice i
militare ctre invadatorii ce s-au succedat n timp, n schimbul autonomiei i pstrrii
tradiiilor. ntemeierea statelor medievale romneti a fost un proces complex, cu multe
etape, de la unificarea gruprilor administrative regionale pn la obinrea independenei i la
formarea instutiiilor necesare.
Voievodatul Transilvaniei
Cele mai vechi informaii despre voievodatele romneti se refer la teritoriul
Transilvaniei. Dup anul 896 ungurii au migrat din stepele nord-pontice n Panonia unde au
venit n contact cu romnii, iar pe msura extinderii lor teritoriale n direcia Transilvaniei, ei
s-au ciocnit cu formaiunile politice locale romneti. n cronica maghiar "Gesta
Hungarorum" ("Faptele ungurilor"), scris de un notar anonim (numit de istorici Anonymus) al

regelui Bela se vorbete despre trei voievodate romneti : voievodatul lui Menumorut (n
Criana), voievodatul lui Gelu (pe podiul Transilvaniei) i voievodatul lui Glad (n Banat, ntre
Mure i Dunre).
Din secolul al XI-lea pn n secolul al XIII-lea Regatul Maghiar cucerete toat Transilvania
i i impune o form politic unic. Voievodul Transilvaniei era numit de Regele ungar i avea
atribuii militare, judectoreti i administrative.
Din motive militare i religioase n anul 1211 au fost adui n ara Brsei Cavelerii Teutoni,
care i-au extins stpnirea n sudul i n rsritul Carpailor. Sunt numii sai i incorporai
n populaia autohton.
ara Romaneasc
Procesul de unificare la sudul Carpailor are 2 etape i a fost favorizat de disputele pentru
succesiunea la tronul Ungariei. Voievodul care s-a impus n fruntea noii realiti politice a fost
Basarab I. Acesta a acionat pentru nlturarea stpnirii ttare la gurile de vrsare ale
Dunrii, s-a implicat n evenimente politice n defavoarea Ungariei i a refuzat s mai
plteasc tribut. Astfel, regele maghiar, trimite o oaste pentru pedepsirea lui Basarab.
Armata maghiar este ns zdrobit la o posad (posad = trectoare prin muni) la 9-12
noiembrie 1330. n urma acestui eveniment ara Romneasc i ctig independena.
Lupta aceasta este poate prima care atest unitatea romnilor. A doua etap a acestui proces
s-a desfurat sub urmaii lui Basarab I: Nicolae Alexandru, cel care a ntemeiat prima
mitropolie a rii Romneti i Vladislav I care l-a sprijinit pe clugrul Nicodim i a fost
nevoit s poarte prima btlie cu turcii,
Se succed Radu I, Dan I i Mircea cel Btrn care pstreaz aceai politic, ncercnd s
consolideze statul format.
Moldova
n 1345, Ludovic I al Ungariei, mpreun cu o parte din nobilimea din Transilvania, duc o
campanie mpotriva ttarilor. Regele l las pe unul dintre participani, Drago, voievod
maramureean, n Moldova, acesta fcnd o marc de aprare pentru Ungaria. Populaia
local un a vrut s accepte aceasta i i acord sprijin unui alt voievod din Maramure, Bogdan,
ce se afla n conflict cu regalitatea maghiar. Acesta trece Carpai, descalec n Moldova i
i alung pe urmaii lui Drago, crend statul medieval independent Moldova. ncercrile
ulterioare ale Ungariei de a supune Moldova au euat.
Lui Bogdan i-au urmat Lacu, Petru Rare, Roman Muat, tefan cel Btrn i Alexandru cel
Bun, sub care Moldova s-a extins i s-a organizat. Astfel Moldova a devenit a doua libertate
romneasc, cum o numea Nicolae Iorga.
Continuitatea poporului roman in spatial carpato-danubiano-pontic : teorii privind
continuitatea poporului roman, descrierea vechilor forme de civilizatie romaneasca
( existenta de zi cu zi : asezarie, locuinte, alimentatie, ocupatii ; vestimentatie ; familia si
relatiile din interiorul acesteia; traditii si obiceiuri; forme de manifestare artistic etc)
a. Aezri, gospodrie, locuina
Aezarea preponderen a romanilor n perioada pe care o analizm a fost satul. La sat
locuia cea mai mare parte a populaiei romaneti, satul era universul cultural i de civilizaie

al romanilor. Trgul, un sat mai mare la nceput, apoi ora, va dobndi rolul dominant din
perspectiva fenomenului de cultur i civilizaie abia n secolul al XIX-lea.
Gospodria, ca expresie a raportului dintre aezare, condiii, ocupaie i tradiie, cunoate,
la rndu-i, o mare varietate. O gospodrie cuprindea, de regul, cas, vatr construit aparte,
adpostul pentru animale, gropile de cereale, oproane, fanatul etc. Gospodriile erau, de
regul, mprejmuite, cu garduri din nuiele, lturi, mai trziu din scnduri. Materialul principal
de construcie era lemnul, din acest punct de vedere ara noastr ncadrndu-se n aria
arhitecturii lemnului specific sud-estului european.
Locuina constituie una din cele mai gritoare expresii a modului de via a poporului, a
gustului su, a unei tradiii etnice i culturale. Aici se desfoar cele mai multe dintre
activiti, se transmite experiena de via, se nsuesc moduri de via etc. Locuina de
suprafaa este tipul cel mai rspndit de locuina la romani, alturi de cea semingropat.
Locuina cu o singur ncpere constituie cazul cel mai rspndit i mai vechi. Cu timpul va
aprea tinda, a doua camer (cmara)- acest tip de locuina fiind considerat cel tradiional la
romani. Abia n secolul al XVIII-lea se va dezvolta locuina cu mai multe ncperi. Elementul
central al locuinei l reprezenta vatr, cu sau fr cuptor. Vatr era locul unde se fcea foc,
era sursa de cldur, uneori de iluminat, i loc de preparare a hranei. Vatr era prevzut cu
horn sau era cu ieire liber. Camera de locuit mai cuprindea: patul, lavia, mas i scaune,
blidarul, lad de zestre i un minim de elemente de decor.
Materialele din care era construit locuin erau lemnul, pmntul i piatr (crmizile se
vor folosi abia n secolul al XIX-lea). Arhitectura, tehnicile de mbinare, modul de realizare a
acoperiului (de regul, n dou ape) sunt extrem de diverse, condiiile locale, contactele cu
alte stiluri avnd un cuvnt greu de spus.
n secolele al XVII-XVIII-lea ncepe introducerea aprovizionrii cu ap potabil a unor
trguri (orae), se paveaz cu traverse de stejar principalele ci de acces n orae
(Trgovite, Bucureti), crete numrul prvliilor, se construiesc hanuri etc.
b. Alimentaia
n rile romaneti au existat condiii prielnice producerii hranei, rezervele alimentare ale
acestora fiind apreciate. Varietatea reliefului, activitile agricole foarte diverse, numrul
rezonabil al populaiei, hrnicia i modestia romanilor au fcut ca societatea romneasc s
cunoasc mai rar cumplitele perioade de foamete sub semnul amenintor al crora a trit
lumea medieval. Invaziile strine pustiitoare, nu chiar aa de dese cum s-ar prea,
calamitile naturale, marile obligaii fa de Poart Otomana, productivitatea agricol
sczut i starea rudimentar a uneltelor au meninut ns lumea rural romneasc n
srcie.
Pinea nu era chiar la ndemna oricui, n primele secole alimentul de baza era mlaiul.
Extinderea culturii porumbului a adus mmlig n prim-planul alimentaiei romanilor. Masa
romanilor era variat, dar srccioas ; se mnca aproape orice, dar puin, dup criteriul
burta plin, n funcie de sezon (cel mai greu era spre nceputul primverii), n condiii
modeste de prelucrare a alimentelor primare. Regulile ortodoxe stricte, cu posturi periodice,
cutume refractare la nou, i-au pstrat pe romani n cadrele grijii fa de ziua de mine, i-au
mulumit cu puin. Marile srbtori religioase, nunile, botezurile, poman de la unele
nmormntri erau adevrate ospee.

La curile boiereti, domneti i mnstireti lucrurile stteau altfel. Ospee mari,

abundente, nsoite de muzic, se ncingeau ori de cte ori era nevoie (aniversri, cstorii,
hram, victorii militare). Influenele culinare orientale sau apusene se fac simite n ultimele
secole ale perioadei n discuie. Dac lumea otoman ar fi manifestat predilecie i pentru
porci, psri de curte, porumb, chiar i vite, ca pentru gru i oi, ar fi fost vai i amar de
ranul roman.
Buturile alcoolice au fost prezente n consumul romanilor. Consumul vinului era o
ndeletnicire strveche, rile romaneti erau renumite prin podgoriile lor. De la 1366 avem
tiri despre producerea berii (Floreti, lng Cluj), la sfritul secolului al XIV-lea ncepe
practicarea distilrii alcoolului. Ospeele fr butur erau ceva de neconceput.
c. Vestimentaia
ranii i confecionau singuri hainele, producnd n gospodrie materia prim (lana, inul,
cnep) i esturile respective. Femeile torceau, eseau i mpleteau toat iarna lucruri n
cas. n sate erau meteugari care produceau cojoace, cciuli, opinci, pieptare, erpare
(bruri din piele). Spre munte erau sate specializate n producerea de postavuri (esturi)
groase de ln, mbuntite prin baterea n piue. n secolul al XIV-lea este atestata roata de
tors i cea de depanat, iniial n Transilvania, bazate pe principiul bielei-manivelei i a curelei
de transmisie. La argsitul pieilor se folosea cenu, conservarea lor iniial fcndu-se cu
sare. mbrcmintea de toate zilele era srccioas, destul de sumar. Cea de srbtoare
(de regul hainele cu care s-a pornit n viaa la cstorie) era mai curat, mai frumos lucrat,
complet (de la opinca pn la cciula) i strns legat de tradiie prin nfiare. Splarea se
realiza foarte rar cu spun (scump i rar, deci greu de obinut), folosindu-se leia (apa
rezultat prin fierberea cenuii de lemne).
Din punct de vedere al vestimentaiei, viaa n trgurile romaneti era extrem de
diversificat : de la costumul popular romnesc, la costumul nemesc al trgoveilor
braoveni i sibieni, de la cizm, rubaca i cciula rusasc i polonez, la turbanul i salvrii
turceti.
e. Familia
Familia veche romneasc a avut un caracter nuclear, anume de familie butuc, copiii dup
cstorie mutndu-se n propria lor gospodrie, cu excepia ultimului nscut.
La baza familiei sttea cstoria care, n concepia popular, constituia un element
obligatoriu n ciclul vieii. Cstoria era precedat de logodn, care se putea face printr-un
nscris sau fr un act scris, cu consimmntul celor n cauz. Cstoria efectiv, dup
dreptul popular i cel scris medieval, presupunea : manifestarea voinei, ndeosebi a tinerilor,
rolul prinilor fiind mare n realizarea (aranjarea) unor cstorii, vrsta (bieii s fie
puberi, iar fetele apte pentru brbat, spunea dreptul scris), adic bieii s fie trecui de 14
ani, iar fetele de 12 ani. n realitate, se cstoreau la o vrst mai mare.
Formalitile ncheierii cstoriei erau asigurate, n sistemul popular, prin spectacolul
nunii, care era o ceremonie religioas i laic destinat a face publicitatea necesar
introducerii tinerilor n comunitatea steasc. Jurmntul n faa altarului i schimbarea
inelelor (verighetelor) fcea parte din ceremonial.

Raporturile dintre soi erau dominate de principiul inegalitii sexelor, principiu consfinit
de preceptele religioase dominante. Pravilele romaneti din secolul al XVII-lea stabileau
obligaia de fidelitate a soiei, obligaia de a urma pe so, soul putnd s-o certe pe soia sa,
s o bat, n funcie de vin, pn la o pune n fiare, n temni (pivnia).
Zestrea juca un rol important n actul ntemeierii familiei. Cei avui creau copiilor, chiar i
fetelor, zestre bogat. De regul, fetele veneau cu lucruri gospodreti, iar bieii cu casa,
pmnt, vite, unelte agricole. Dup cstorie se realiza o comunitate de bunuri. La divor,
destul de rar, se practic ns sistemul napoierii bunurilor (zestrei), fapt ce atrgea uneori
certuri ntre familiile celor cstorii.
Conform sistemului patrilineal, legtura de rudenie (filiaia) se stabilea dup tat, apoi
dup mama. Stabilirea filiaiei dup tata era nsoit de anumite proceduri, cum era, de
exemplu, ridicarea copilului de la pmnt de ctre tat, n nordul Moldovei. Puterea
printeasc n sistemul popular avea forme absolute, prinii putnd dispune dup bunul plac
de copii. Sistemul nfierii (adopiunii) i legitimaiei (legitimatio=dobndirea puterii
printeti asupra copiilor nscui n afara cstoriei) a funcionat n acele veacuri.
n sistemul popular, incapacitatea pricinuit de vrsta nceta odat cu cstoria tnrului su
tinerei, acest moment marca intrarea n rndul oamenilor. Tinerii fr barb, chiar
cstorii, nu puteau participa la adunrile de obte, considerai ca fiind anormali. Pravilele
din secolul al XVII-lea considerau c bieii, ncepnd cu vrsta de 25 de ani, deveneau
majori, avnd toate drepturile i putnd face tot lucrul.
f. Arhitectura
Pe lng tradiia local, monumentele arhitectonice care s-au pstrat bisericile, n special,
reflect influene bizantine, precum i apusene. Din secolele XIV-XV-lea s-au pstrat, n
ara Romneasc i Moldova, puine monumente de arhitectur. Unele dintre ele, ca de pild
biseric de la Cozia, prezint un plan triconic (era compus dintr-un naos dreptunghiular,
prevzut cu cte o absid n captul de est, ca i pe laturile de nord i sud) i influente ale
arhitecturii srbeti. Biserica Sfntu Nicoar din Curtea de Arge, ridicat pe la 1340, avnd
un plan de cruce greac nscris ntr-un dreptunghi i o cupol, sprijinit n interior pe patru
pilatri, vdete influene bizantine. n Moldova, cele mai vechi lcauri de cult sunt
construite n planul unei bazilici romane cu influene gotice n plan treflat, de influena
bizantin.
Din prima jumtate a secolului al XVI-lea s-au pstrat n ara Romneasc dou monumente
de mare valoare artistic : Biserica SF. Nicolae de la Mnstirea Dealu i Biserica episcopal
de la Curtea de Arge. Ultimele decenii ale secolului al XVI-lea i prima jumtate a celui
urmtor constituie o perioad de mare nflorire a arhitecturii moldoveneti. Este perioada de
apogeu a stilului moldovenesc. Spre sfritul secolului al XVI-lea n arhitectura bisericeasc
din Moldova au nceput s se introduc elemente noi de provenien munteneasc. n ceea ce
privete construciile cu caracter laic nu s-au pstrat dect unele ceti n ruin, n Moldova
i ara Romneasc.
g. Locuitorii trgurilor i oraelor proveneau n cea mai mare parte din rndurile ranilor. Ei
nu beneficiau, dect n cazuri foarte rare, de imuniti precum locuitorii oraelor din apusul
Europei. Trgurile erau socotite proprietate domneasc i, ca atare, domnii puteau drui unor

fideli ai lor, boieri sau clerici, terenuri n vatra trgurilor sau venituri ale acestora. Vom
reveni asupra acestui subiect.
Robii erau formai din igani i ttari. Robii triau n slae, care cuprindeau mai multe
familii. Aceste slae erau conduse de cnezi, juzi sau vtmani de igani sau ttari. Acetia
judecau nenelegerile dintre robi, i duceau la diferite munci pentru stpni, strngeau drile
la care erau impui robii. Robii erau considerai c o parte din averea stpnilor. Ei puteau fi
vndui, cumprai, schimbai, uneori eliberai. Robii constituiau mna de lucru cea mai sigur
i mai ieftin. n cadrul gospodriei feudale ndeplineau ndeosebi activiti meteugreti.
Unii dispuneau de avere proprie, constnd mai ales din vite.
D. Concluzii
Interesul pentru cunoaterea propriei istorii se va manifesta n cultura romn prin
contiina cronicarilor. Acetia sunt autorii acelor scrieri prin care s-au pus bazele
istoriografiei neamului nostru, de neschimbat pn n zilele noastre. Cronicarii au considerat o
necesitate stringent consemnarea evenimentelor istoriei deoarece, provinciile romneti
parcuseser veacuri de istorie care riscau s fie necate n uitare. De aceea, prima intenie a
cronicarilor a fost aceea de a consemna trecutul: ,,ct s nu s uite lucrurile i cursul ri.
Pe de alt parte, cronicarii sunt cei care contientizeaz rolul formativ al istoriei, idee pe
care o expune Grigore Ureche n scrierile sale: ,,s rmie feciorilor i nepoilor, s le fie de
nvtur, despre cele rele s s fereasc i s s socoteasc, iar dupre cele bune s urmeze
i s s nvee i s s ndirepteze.
Importanta cronicarilor, aa cum o percepem astzi, nu consta neaprat n valoarea
tiinific a ideilor pe care le-au pus n circulaie (o influen major n dezvoltarea
istoriografiei romneti), ci mai degrab n impulsul pe care l-au dat formarii contiinei
identitare i n contribuia esenial la nstpnirea limbii naionale n cultur. Caracterul
demonstrativ al scrierilor literaturii noastre vechi nu se manifesta doar in planul ideilor
(afirmarea originii i apartenenei romanice), ci i n planul realizrii artistice (dovedirea
capacitii de abordare a unui gen sau a unei teme in cadrul culturii autohtone).
Faptul ca provinciile romneti parcuseser veacuri de istorie care riscau s fie necate n
uitare, s-a nscut scrisul cronicresc, ns nu putem vorbi despre o obsesie identitar, ci doar
despre o necesitate stringent n a recupera trecutul : ca s nu sa nece a toate rile anii
trecui i s nu tie ce s-au lucrat...(Grigore Ureche ) ; ca s nu s uite lucrurile i cursul
tarii...(Miron Costin). In viziunea umanitilor notri, un popor fr istorie, care i ignor
trecutul, nu va ti s-i construiasc prezentul i nici s-i imagineze viitorul. Un astfel de
popor nu are contiina, nici fora vizionar, asemnndu-se fiarelor si dobitoacelor celor
mute si fr minte (Grigore Ureche). Aadar, istoria unui neam este purttoarea unor valori
educative i scrierea ei devine o responsabilitate integral asumat: Eu voi da sama de ale
mele, cte scriu (Miron Costin).
Opera cronicarilor este tiinific prin coninut, dar litarar prin form. Importana
cronicarilor const, pe de o parte, n ideile pe care le-au pus n circulaie, pe de alt parte, n
realizarea artistic a scrierilor (dezvoltarea unor tehnici narative si descriptive). Chiar dac
unele idei s-au dovedit ulterior exagerri, fr temei tiinific (cum este teza purismului
etnic, scuzabil prin dorina de a sublinia nobleea poporului romn), liniile de cercetare
abordate de cronicari au condus la dezvoltarea istoriografiei romneti, au dat un impuls

formrii contiinei identitare i au contribuit la impunerea limbii naionale ca limb de

cultur.
Temele abordate de cronicarii moldoveni se regsesc i n cronicile din ara Romneasc
(Letopiseul Cantacuzinesc, Cronica Blenilor, Cronica anonim despre Brncoveanu), pentru
ca apoi s fie tratate savant de Dimitrie Cantemir. n a doua jumtate a secolului al XVIIIlea, coala Ardelean continu prin reprezentanii ei, n lucrri tiinifice monumentale,
argumentarea pe baz de dovezi istorice, lingvistice, demografice, a ideilor care au condus la
formarea contiinei istorice a neamului : latinitatea limbii, originea roman i continuitatea
romnilor. Preocuparea pentru istoria naionala se continu n perioada paoptist, n
contextual social-politic i cultural entuziast. Mihail Koglniceanu ncepe sa editeze, n 1843,
Letopiseele rii Moldovei, care au servit ca surs pentru scrierile cu caracter istoric i
pentru literatura romantic a vremii, dar i pentru literatura romn din secolul al XX-lea.

BIBLIOGRAFIE:
1. George Calinescu-Istoria literaturii romane de la origini pana in present
2. Nicolae Manolescu- Istoria critica a literaturii romane
3. Nicolae Cartojan- Istoria literaturii romane vechi
4. Dan Horia Mazilu- Istoria literaturii romane vechi
5. Alexandru Piru- Istoria Literaturii romane vechi pana la 1830
6. Stefan Ciobanu- Istoria literaturii romane vechi
7. www.enciclopedia dacica.ro
1. Grigore Ureche- Letopisetul Tarii Moldovei
2. Miron Costin- Letopisetul Tarii Moldovei
De nemul moldovenilor
3. Ion Neculce- Letopisetul Tarii Moldovei
4. Dimitrie Cantemir- Hronicul vechimii romano-moldovlahilor
Orice lucrare de tip monografic: de ex. Valeriu Cristea- Introducere in
opera lui Ion Neculce