Michelangelo Buonarroti

• Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18

februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în
perioada de vârf a Renaşterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă
oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris şi poezii, în special în
genul sonetului şi madrigalului.

Biografia

Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui
Lodovico di Buonarroti Simoni şi ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După
întoarcerea la Florenţa, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija
unei doici. Aceasta fiind fiică şi soţie de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo
dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească
şcoala, deşi părinţii lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica şi să se consacre studiilor
umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo
descoperă pictura şi, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din
Florenţa aparţinând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu
fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuşi, dorinţa
de a lucra în marmură nu-l părăseşte; are paisprezece ani când începe să studieze
sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor
antice aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul

1
politic al Florenţei. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are
posibilitatea de a cunoaşte pe artiştii care veneau la curte, devenită un centru
important de cultură umanistă. Printre aceştia sa afla şi poetul Angelo Poliziano, cu
care Michelangelo poartă discuţii despre Homer, Virgiliu, despre Dante şi Petrarca.

Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă

realizează Lupta centaurilor şi Madona della Scala. După moartea lui Lorenzo
Magnificul, părăseşte palatul şi se întoarce la casa părintească. Florenţa traversează în
acea vreme o perioadă tulbure, în care timp Michelangelo pleacă pentru un an la
Veneţia, după ce s-a oprit pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire
operele lui Jacopo della Quercia şi realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San
Petronio. Se întoarce la Florenţa în 1495, o dată cu restabilirea păcii, şi - în timp ce
Savonarola condamna în predicile sale luxul şi imoralitatea - Michelangelo realizeaza
sculptura „Il bambino”. În anul 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde
primeşte câteva comenzi de sculptură din partea cardinalului Riario şi a bancherului
Jacopo Galli printre care si Bachus beat. Sculptează pentru bazilica Sfântul Petru
celebra Pietà, a cărei frumuseţe îi va face pe contemporanii artistului să-i recunoască
geniul. În anul 1501, revenind la Florenţa, realizează statuia lui David, precum şi alte
opere de sculptură şi pictură, printre care Tondo Doni şi Tondo Pitti, care trezesc
admiraţia concetăţenilor săi.

Statuia lui David - Museo dell'Accademia - Florenza

2
În anul 1505, papa Iuliu al II-lea îl cheamă la Roma, dându-i comanda realizării unui
monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine , după maniera clasică, cu
sculptura. Stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmoră. La
acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârşindu-l abia în anul
1545. Papa Iuliu II îl însărcinează în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul
Vatican, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.

În anii următori, Michelangelo se dedică realizării decoraţiilor pentru faţada bisericii

San Lorenzo din Florenţa, rămase însă în stare de proiect, şi construirii unei sacristii
cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino,
începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între timp Florenţa devine
din nou republică, însă va fi curând asediată de detaşamentele papale şi imperiale.
Michelangelo primeşte funcţia de inspector al fortificaţiilor. Florenţa capitulează în
anul 1530 şi de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care face parte din
această familie, îi trece artistului cu vederea participarea activă la apărarea oraşului
asediat. Michelangelo revine la lucrările desfăşurate în biserica San Lorenzo şi la
finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări care îl vor absorbi vreme de câţiva ani.

Michelangelo - Crearea lui Adam - Capela Sixtină, Vatican

În anul 1534, papa Clement al VII-lea îl aduce din nou la Roma, unde Michelangelo
va rămâne până la sfârşitul vieţii. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului
din Capela Sixtină cu tema Judecăţii de Apoi. Când la 31 octombrie 1541 papa Paul al
II-lea, urmaşul papei Clement, dezveleşte pictura, toţi cei prezenţi rămân uimiţi în faţa
tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Iisus-
Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost
revoltaţi de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.

3
În anul 1549 este numit de papă „arhitect-şef şi constructor al bisericii Sfântul Petru”,
pentru a continua construirea bazilicii, începută de Bramante. Până la sfârşitul vieţii se
ocupă mai mult de arhitectură: termină construcţia palatului Farnese, execută planurile
pentru sistematizarea pieţii Capitoliului şi pentru cupola bazilicei Sfântul Petru.
Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florenţa şi
altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89
de ani. Conform dorinţei artistului, corpul său va fi dus la Florenţa, unde va fi depus
într-o criptă a bisericii Santa Croce.

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504,

graţie grupurilor statuare Pietà şi David, dobândise deja renumele de sculptor atât la
Roma cât şi la Florenţa.

Pietà, 1499 - Bazilica San Pietro - Roma

Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult

de modul tradiţional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu
trăsături imaculate. Suferinţa ei înobilează dragostea şi frumuseţea, cufundată în
durere, stă cu capul uşor aplecat, ţinând tragic în braţe trupul inert al fiului, care pare
să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a
genului şi contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.

Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al
Florenţei. David apare ca un personaj plin de energie şi forţă, chipul minunat finisat şi
privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât şi brav. Cioplit într-un bloc
de marmoră având o înălţime de patru metri, personifică forţa şi siguranţa. A fost

4
nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piaţa Signoria din centrul Florenţei. În
anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul
Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piaţă fiind ocupat de o copie.

Moise, Biserica San Pietro in Vincoli, Roma

Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise (în biserica San Pietro in
Vincoli, Roma), Sclav înlănţuit şi Sclav murind (prevăzuţi pentru mausoleul papei
Iuliu al II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua şi Noaptea,
Amurgul şi Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il Pensioroso (Gânditorul)
reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (aşa zişii Giganţi), sculpturi
neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florenţa. Ultimele sculpturi cu tema Pietà
se deosebesc de cea din tinereţe printr-un dramatism impresionant.

Pictura

Până a-şi câştiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria
sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură şi chiar unul dintre puţinele
tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica
affresco - este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută şi sub numele de
Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo,
însemnând rotund). Un tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În
tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt trataţi în manieră sculpturală şi
se diferenţiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde
siluetele sunt realizate mai puţin plastic şi culorile sunt estompate. Artistul conferă
tabloului trăsături specifice artei antice, revoluţionând iconografia respectivei scene
5
religioase tradiţionale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renaşterii,
fascinată de vechea cultură greco-romană.

Sfânta Familie (1504) - Galeria degli Uffizi - Florenza

„Poţi să citeşti toate tratatele despre frumuseţea sublimă, şi tot nu vei înţelege această
noţiune. Intră însă în Capela Sixtină şi roteşte-ţi privirea: aici vei descoperi
frumuseţea în esenţa ei pură” (E. Castelar y Ripoll, 1872). Michelangelo a lucrat timp
de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafaţă de aproape 500 de metri
pătraţi, depunând un efort istovitor. Renunţă la ajutoarele pe care le adusese de la
Florenţa şi în cea mai mare parte lucrează singur. Frescele Capelei Sixtine au fost
sfinţite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinţilor, în anul 1512. Giorgio Vasari povesteşte:
„Aflând că vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească picturile,
rămânând cu toţii muţi de încântare.” Partea centrală, pe axa bolţii, cuprinde nouă
scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aştrilor, Dumnezeu
desparte apele de pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar şi
Izgonirea din rai, Jertfa adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul şi Beţia lui Noe. De
ambele părţi ale acestor picturi sunt înfăţişate sibile şi prooroci. Michelangelo
foloseşte culori strălucitoare care, după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, şi-au
recăpătat în întregime prospeţimea.

6
Judecata de Apoi - Detaliu: partea centrală

Decorarea pereţilor altarului din Capela Sixtină - o suprafaţă măsurând 17 metri în

lungime şi 13 metri în lăţime - reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează
primele schiţe în anul 1534 şi se apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina
fresca în toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este înfăţişat ca o
înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea apare disperată şi îndurerată,
cutremurată de perspectiva condamnării veşnice. Vreme de mulţi ani, această operă va
fi umbrită de prejudecăţile puritane ale epocei. În anul 1564, papa Pius al IV-lea a
poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor. Creaţia
lui Michelangelo a rămas neînţeleasă vreme de două secole şi adesea a fost acuzată ca
fiind „perversă” sau că "încalcă convenienţele".

Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, şi mai ales fresca, nu este o
ocupaţie pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”. Tocmai terminase de pictat
frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscută şi sub numele de
Capela Paulină. Frescele prezintă momente importante din viaţa apostolilor care au
fundat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului Petru şi convertirea lui Saul.

7
Arhitectură

În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor şi pictor de

frunte al palatului papal”. În 1539, contribuie la sistematizarea pieţei Capitoline din
Roma, proiectul său a început totuşi să se realizeze abia în 1560 şi s-a definitivat în
secolul al XVII-lea. Alte opere arhitecturale ale lui Michelangelo sunt: Capela
familiei de Medici şi Biblioteca Laurentină din Florenţa, Palatul Farnese şi cupola
Catedralei Sfântul Petru din Roma, după modelul cupolei Domului din Florenţa
realizată de arhitectul Filippo Brunelleschi.

Ultimul proiect arhitectonic al lui Michelagelo este biserica Santa Maria degli Angeli
e dei Martiri din Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparţinând Băilor lui
Diocletian. Construcţia a fost realizată la cererea Papei Pius IV formulată în 1561.
Pentru a folosi coloanele originale din granit, Michelangelo a înălţat podeaua cu 2 m.
Bolta centralã, ridicatã de artist în 1571, este albă, lipsitã de picturi sau ornamente, dar
plină de maiestate, bine conservată şi astăzi. Acest proiect, de o mareţie cu adevărat
impresionantă, nu a fost finalizat de Michelangelo datorită morţii artistului.

Opera poetică

Genialitatea lui Michelangelo reflectată în artele plastice îşi găseşte corespondenţa şi

în creaţia literară. Sonetele sale, dedicate tânărului Tommaso de Cavalieri sau
amintirii adoratei Vittoria Colonna, sunt pline de sensibilitate dar şi de anxietate,
exprimând lupta între idealurile platonice şi dorinţa fizică imanentă. Au fost publicate
în 1623 de strănepotul său, Michelangelo cel Tânăr, într-o formă deformată: toate
pronumele masculine schimbate în formă feminină, spre a ascunde aspectul
homoerotic al poemelor. Abia în 1893 au fost restaurate în forma lor originală şi
traduse în limba engleză de John Addington Symonds. O admirabilă traducere în
limba română a sonetelor - le Rime - aparţine poetului C.D. Zeletin.