Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biografia
Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui
Lodovico di Buonarroti Simoni şi ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După
întoarcerea la Florenţa, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija
unei doici. Aceasta fiind fiică şi soţie de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo
dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească
şcoala, deşi părinţii lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica şi să se consacre studiilor
umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo
descoperă pictura şi, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din
Florenţa aparţinând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu
fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuşi, dorinţa
de a lucra în marmură nu-l părăseşte; are paisprezece ani când începe să studieze
sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor
antice aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul
1
politic al Florenţei. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are
posibilitatea de a cunoaşte pe artiştii care veneau la curte, devenită un centru
important de cultură umanistă. Printre aceştia sa afla şi poetul Angelo Poliziano, cu
care Michelangelo poartă discuţii despre Homer, Virgiliu, despre Dante şi Petrarca.
2
În anul 1505, papa Iuliu al II-lea îl cheamă la Roma, dându-i comanda realizării unui
monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine , după maniera clasică, cu
sculptura. Stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmoră. La
acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârşindu-l abia în anul
1545. Papa Iuliu II îl însărcinează în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul
Vatican, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.
În anul 1534, papa Clement al VII-lea îl aduce din nou la Roma, unde Michelangelo
va rămâne până la sfârşitul vieţii. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului
din Capela Sixtină cu tema Judecăţii de Apoi. Când la 31 octombrie 1541 papa Paul al
II-lea, urmaşul papei Clement, dezveleşte pictura, toţi cei prezenţi rămân uimiţi în faţa
tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Iisus-
Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost
revoltaţi de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.
3
În anul 1549 este numit de papă „arhitect-şef şi constructor al bisericii Sfântul Petru”,
pentru a continua construirea bazilicii, începută de Bramante. Până la sfârşitul vieţii se
ocupă mai mult de arhitectură: termină construcţia palatului Farnese, execută planurile
pentru sistematizarea pieţii Capitoliului şi pentru cupola bazilicei Sfântul Petru.
Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florenţa şi
altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89
de ani. Conform dorinţei artistului, corpul său va fi dus la Florenţa, unde va fi depus
într-o criptă a bisericii Santa Croce.
Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al
Florenţei. David apare ca un personaj plin de energie şi forţă, chipul minunat finisat şi
privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât şi brav. Cioplit într-un bloc
de marmoră având o înălţime de patru metri, personifică forţa şi siguranţa. A fost
4
nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piaţa Signoria din centrul Florenţei. În
anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul
Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piaţă fiind ocupat de o copie.
Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise (în biserica San Pietro in
Vincoli, Roma), Sclav înlănţuit şi Sclav murind (prevăzuţi pentru mausoleul papei
Iuliu al II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua şi Noaptea,
Amurgul şi Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il Pensioroso (Gânditorul)
reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (aşa zişii Giganţi), sculpturi
neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florenţa. Ultimele sculpturi cu tema Pietà
se deosebesc de cea din tinereţe printr-un dramatism impresionant.
Pictura
Până a-şi câştiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria
sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură şi chiar unul dintre puţinele
tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica
affresco - este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută şi sub numele de
Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo,
însemnând rotund). Un tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În
tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt trataţi în manieră sculpturală şi
se diferenţiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde
siluetele sunt realizate mai puţin plastic şi culorile sunt estompate. Artistul conferă
tabloului trăsături specifice artei antice, revoluţionând iconografia respectivei scene
5
religioase tradiţionale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renaşterii,
fascinată de vechea cultură greco-romană.
„Poţi să citeşti toate tratatele despre frumuseţea sublimă, şi tot nu vei înţelege această
noţiune. Intră însă în Capela Sixtină şi roteşte-ţi privirea: aici vei descoperi
frumuseţea în esenţa ei pură” (E. Castelar y Ripoll, 1872). Michelangelo a lucrat timp
de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafaţă de aproape 500 de metri
pătraţi, depunând un efort istovitor. Renunţă la ajutoarele pe care le adusese de la
Florenţa şi în cea mai mare parte lucrează singur. Frescele Capelei Sixtine au fost
sfinţite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinţilor, în anul 1512. Giorgio Vasari povesteşte:
„Aflând că vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească picturile,
rămânând cu toţii muţi de încântare.” Partea centrală, pe axa bolţii, cuprinde nouă
scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aştrilor, Dumnezeu
desparte apele de pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar şi
Izgonirea din rai, Jertfa adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul şi Beţia lui Noe. De
ambele părţi ale acestor picturi sunt înfăţişate sibile şi prooroci. Michelangelo
foloseşte culori strălucitoare care, după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, şi-au
recăpătat în întregime prospeţimea.
6
Judecata de Apoi - Detaliu: partea centrală
Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, şi mai ales fresca, nu este o
ocupaţie pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”. Tocmai terminase de pictat
frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscută şi sub numele de
Capela Paulină. Frescele prezintă momente importante din viaţa apostolilor care au
fundat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului Petru şi convertirea lui Saul.
7
Arhitectură
Ultimul proiect arhitectonic al lui Michelagelo este biserica Santa Maria degli Angeli
e dei Martiri din Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparţinând Băilor lui
Diocletian. Construcţia a fost realizată la cererea Papei Pius IV formulată în 1561.
Pentru a folosi coloanele originale din granit, Michelangelo a înălţat podeaua cu 2 m.
Bolta centralã, ridicatã de artist în 1571, este albă, lipsitã de picturi sau ornamente, dar
plină de maiestate, bine conservată şi astăzi. Acest proiect, de o mareţie cu adevărat
impresionantă, nu a fost finalizat de Michelangelo datorită morţii artistului.
Opera poetică