1.

Conceptul istoric
2. Condiţii istorico-culturale
3. Umanismul
4. Renaşterea intelectuală
5. Renaşterea artistică
 Termenul de RENAŞTERE apare pe la 1550 în celebra colecţie de
biografii
ale artiştilor italieni întocmită de Giorgio Vasari , “Vieţile celor mai
însemnaţi pictori, sculptori şi arhitecţi”. Pentru Vasari, cuvântul
rinascita
însemna reînvierea, renaşterea artei inspirată din natură. În
accepţia
modernă, cuvântul (şi conceptul istoric) apare la istoricul francez
Jules
Michelet care, numindu-şi volumul VII din “Istoria Franţei” , “La
Renaissance” (1885), a inaugurat curentul istoric ce consideră
Renaşterea
o perioadă definită din istoria civilizaţiei europene. Pentru el,
Renaşterea
însemna “descoperirea lumii, descoperirea omului”. Istoricul
elveţian Jakob
Burckhardt este cel care, în celebra lucrare “Cultura Renaşterii în
Italia”,
din 1860, vorbeşte despre Renaştere ca de o perioadă culturală,
definită
prin două elemente esenţiale: umanismul şi eflorescenţa artistică.
 1.Începând din secolul al XIV-lea şi până în secolul al XVI-lea – ca
urmare
a schimbărilor economice, sociale şi politice – Italia şi mai apoi
restul
Europei au cunoscut una dintre cele mai strălucite perioade din
istoria
omenirii, perioadă de mari prefaceri culturale, numită Renaştere.

2.Invenţii precum cârma, caravela, busola, hărţile etc., au favorizat

perfecţionarea navigaţiei şi marile descoperiri geografice, care, la
rândul
lor, au extins graniţele vechii lumi cunoscute şi au pus bazele
comerţului
mondial.

3. Au apărut mai multe bănci şi manufacturi de postav, mătase şi

porţelan.

4. Hârtia , adusă în Europa de către arabi, şi tiparul, inventat de

Johannes
Gutenberg, au contribuit la răspândirea cărţilor şi cunoştinţelor, la
dezvoltarea unei noi culturi.
 5.În aceste condiţii, burghezia , aflată în plină afirmare,
propune un nou
tip de cultură, şi anume Renaşterea.

6.Aceasta are un pronunţat caracter urban şi se bazează pe

modelul oferit
de antichitatea greco-romană.

7.Ea este expresia interesului noii categorii sociale pentru

valorificarea , pe
deplin, a tuturor calităţilor omului. Omul, în plenitudinea sa,
se impune
drept modelul de comparaţie cu Evul Mediu, atunci când
acesta era supus
Bisericii şi avea un rol lipsit de semnificaţie.

8.Noua cultură se manifestă plenar în domeniul ştiinţei,

literaturii, artelor
plastice. Ea face trecerea de la Evul Mediu la lumea modernă.
 Ce este
Umanismul ?
Ideologia Renaşterii poartă numele de umanism. Ea reprezintă o nouă
concepţie cu privire la om, la locul şi rolul său în societate. Principiul
epocii
este că omul reprezintă “măsura tuturor lucrurilor”.Pentru învăţaţii
acestei
epoci, omul este o fiinţă înzestrată cu raţiune, care trebuie să
dovedească
responsabilitate, să fie liber, să îşi manifeste dorinţa de a cunoaşte
lumea
înconjurătoare, să fie virtuos. El ocupă funcţii diferite – funcţionar,
militar, întreprinzător şi locuieşte în cetate, ceea ce îi conferă statutul
de
cetăţean. Gânditorii Renaşterii concep individul ca având o vastă
cultură,
ceea ce poate să îl ajute într-o bună cunoaştere a lumii
înconjurătoare.
 Ce îşi doreau umaniştii?
1. Reînvierea gândirii greco-romane şi de la începuturile
creştinismului.
Umaniştii dispreţuiau lumea medievală, pe care o găseau ignorantă şi
necioplită. Ei credeau că în cultura greco-romană găsesc izvorul
inteligenţei,
ştiinţei şi frumuseţii. Umaniştii nu s-au ridicat împotriva
creştinismului, ci
împotriva deformărilor suferite, în timp, de textul iniţial al Bibliei.

2. Formarea unui om care să aibă cunoştinţe enciclopedice. Umaniştii

doreau un om complet, care să fie savant, artist, scriitor, muzician,
cavaler
etc. Ei manifestau o mare dorinţă de cunoaştere.

3. Asigurarea fericirii oamenilor. Umaniştii credeau că oamenii pot fi

mai
buni. Acest lucru se putea realiza prin educaţie. În opoziţie cu idealul
feudal al nobleţei oferite de naştere, idealul social şi moral al
Renaşterii era
exprimat prin virtute, care presupunea inteligenţă, spirit
întreprinzător,
stăpânire de sine, bărbăţie.
 Răspândirea umanismului
Ideile umanismului s-au răspândit cu o rapiditate uimitoare
în Europa
datorită:

1. Inventarea tiparului, la mijlocul secolului al XV-lea, de

către Johannes
Gutenberg, a revoluţionat răspândirea informaţiei;

2. Modificări în conţinutul învăţământului. Multe instituţii

de
învăţământ au adoptat o nouă metodă bazată pe studiul
autorilor antici şi
răspândirea ideilor umanismului;

3. Apariţia scrierilor în limbile naţionale. Începând cu a

doua jumătate a
secolului al XVI-lea , scrierile în limbile naţionale au început
să câştige tot
mai mult teren în statele occidentale.
 Sistemul de educaţie umanist
În Evul Mediu, şcolile şi universităţile se aflau sub autoritatea Bisericii.
Erau
dezbătute doar doctrinele admise de biserică. Limba de predare era latina,
iar
metoda folosită , scolastica. O nouă concepţie despre şcoală s-a înfiripat,
în
sec. al XV-lea, prin apariţia umanismului civic, a cărui menire era să
formeze
atât buni cetăţeni, cât şi oameni întreprinzători, capabili să răspundă
cerinţelor economiei capitaliste. Nevoia de spirit civic a contribuit la
redeşteptarea interesului pentru cultura antică, ale cărei opere puteau
oferi
argumente şi metode. Mai buna cunoaştere a culturii antice, a limbilor
latină,
greacă, ebraică a impulsionat naşterea umanismului critic şi erudit.
Textele
traduse şi supuse unui examen critic au fost adunate în biblioteci, cea mai
cunoscută fiind Biblioteca Vaticana din Roma. Latiniştii, eleniştii, filosofii,
scriitorii s-au constituit în cercuri literare numite academii, cea mai
cunoscută
fiind Academia Platoniciană din Florenţa.
 Biblioteca de la
Vatican
 Literatura
1. Italia - Dante Alighieri este creatorul limbii literare italiene şi
autorul
poemului alegoric “Divina comedia”. Adevăratul întemeietor al
culturii
renascentiste trebuie socotit Francesco Petrarca , atât pentru grija
cu care
a colecţionat şi publicat manuscrisele antice, cât şi pentru propriile
sale
creaţii: poeme de inspiraţie istorică, satire, sonete. Giovanni
Boccaccio a
devenit prin “Decameronul” un adevărat inovator al nuvelei în epoca
Renaşterii.

2.Franţa – reprezentanţii cei mai de seamă au fost: Francois Rabelais,

autorul romanului alegoric “Gargantua şi Pantagruel”, în care critică
societatea feudală; poetul Pierre Ronsard, şeful Pleiadei – o grupare
de
scriitori umanişti; Joachim Du Bellay, care în “Apărarea şi ilustrarea
limbii
franceze” susţine crearea unei noi poezii inspirate din Antichitate.
3. Anglia - William Shakespeare este cel mai de
seamă reprezentant al
Renaşterei. În piesele sale de teatru, “Hamlet”,
“Richard al III-lea”, “Romeo
şi Julieta”, “Othello” etc., tratează ampla
problematică a naturii umane.

4. Peninsula Iberică – ideile umaniste sunt

reflectate în operele lui Miguel de
Cervantes , Lope de Vega (Spania) şi Luis de
Camoes (Portugalia).
 Ştiinţa
Ştiinţa a cunoscut un progres semnificativ datorită acumulării de
informaţii
noi, dar mai ales ca urmare a folosirii metodelor experimentale bazate pe
raţiune, observaţie, calcul şi experiment.

1. Astronomia - Nicolaus Copernicus a elaborat teoria heliocentrică,

conform
căreia Soarele se află în centrul universului, iar Pământul se roteşte în
jurul
lui. Galileo Galilei şi Giordano Bruno vor confirma şi dezvolta această
teorie
prin experimente; ultimul a formulat ideea unui univers infinit cu mai
multe
sisteme solare (va fi considerat eretic şi ars pe rug de către Inchiziţie).

2. Medicina - Studiul corpului uman a preocupat mulţi savanţi,

realizându-se
mari progrese în domeniul medicinei. Paracelsus a criticat medicina
tradiţională, Ambroise Pare, considerat părintele chirurgiei, a pus la
punct
procedeul legării arterelor, iar Miguel Serveto a explicat circulaţia
sângelui
între inimă şi plămâni.
Cristiano Banti , “Galileo în faţa
 3. Istoriografia - Niccolo Machiavelli , în lucrarea “Principele” ,
prezintă
modalităţile impunerii unei guvernări autoritare într-un stat, şi
calităţile
necesare unui conducător pentru a se face ascultat şi respectat.

4. Critica societăţii - Erasmus din Rotterdam realizează o critică

severă a
moravurilor din timpul său (“Lauda nebuniei”) şi dezvoltă un nou
concept
cu privire la Europa, care are la bază pacea şi toleranţa. Astfel, se
naşte
literatura utopică reprezentată de Thomas Morus (“Utopia”),
Tommaso
Campanella (“Cetatea Soarelui”) şi Francis Bacon (“Noul Organon”),
care
propun modele de societăţi ideale bazate pe egalitate şi libertate
deplină.

5. Cel mai reprezentativ savant umanist este Leonardo da Vinci,

care s-a remarcat prin multitudinea domeniilor abordate (matematică,
fizică, geologie, biologie, inginerie) şi prin legarea cercetărilor sale de
cerinţele tehnicii şi artei.
 Leonardo
da Vinci

Proiect pentru o
maşină de excavat

Anatomia Proiect pentru o

umărului navă zburătoare
 O nouă concepţie despre artă
Renaşterea a avut mai întâi înţelesul de curent artistic, deoarece arta
este
domeniul în care s-a manifestat cu cea mai mare putere şi strălucire.
Destinaţia artei s-a schimbat. Tendinţa generală este aceea de
emancipare a
artei de sub orice tutelă, inclusiv cea a Bisericii catolice, ceea ce nu
semnifică un conflict cu aceasta ci,mai degrabă, o impunere a
personalităţii
creatorilor. Artiştii renascentişti au manifestat un interes deosebit
pentru
om, pentru ideile şi faptele sale. S-a spus că omul a revenit alături de
Dumnezeu, prin lucrările Renaşterii redobândindu-şi demnitatea. Arta
a
pătruns în locuinţe, părăsind spaţiul exclusiv religios, devenind una
profană şi, deci, mai realistă. Viaţa cotidiană a pătruns chiar şi în
scenele
biblice, prin decor şi costume. Renaşterea artistică s-a dezvoltat la
sfârşitul
secolului al XIII-lea şi în secolul al XIV-lea. Ea a atins maturitatea în
quattrocento (secolul al XV-lea).
 Renaşterea italiană
Cele mai importante centre ale Renaşterii italiene au fost Florenţa,
Roma,
Milano, Veneţia.

1.Arhitectura. În acest domeniu creează artişti de renume , precum:

Giuliano
da Sangallo, Giotto, Donato Bramante, Filippo Brunelleschi. Inovaţiile
privesc arcul rotunjit, adoptarea perspectivei, bolta semicilindrică. Sub
influenţa Antichităţii domină coloanele, cupolele, frontoanele,
deopotrivă
simple, austere, dar şi impunătoare. Se poate identifica o arhitectură
civilă şi
respectiv, una religioasă. Astfel, se construiesc pieţe publice, reşedinţe
ale
burgheziei, palate, primării, biblioteci. Printre cele mai de seamă edificii
religioase se remarcă Domul din Florenţa şi Catedrala Sf.Petru din Roma.
Se
introduce turnul (campanilla), care însoţeşte, de obicei, edificiul
primăriei.
Catedrala Sf.Petru
2. Sculptura . S-a desprins de arhitectură şi,
asemenea sculpturii antice,
reprezintă omul, frumuseţea corpului uman.
Genurile preferate: nudul,
bustul, statuia ecvestră, lucrate în bronz sau
marmură, dar şi basorelieful.
Principalii sculptori renascentişti au fost:
Michelangelo Buonarroti,
Donatello, Andreea Verocchio, Lorenzo
Ghiberti.
 Michelangelo, “Pieta”
Michelangelo, “Moise”
 Donatello,
“Colleoni”
 3. Pictura. Este cea mai de seamă artă din perioada
Renaşterii. Artiştii
introduc desenul anatomic, perspectiva liniară şi
pluridimensională şi a
treia dimensiune, ceea ce conferă armonie şi proporţii
desăvârşite. Temele
preferate au fost: portretul şi natura, lucrate în frescă sau
ulei. Pictorii
italieni erau grupaţi în şcoli: şcoala romană: Rafael Sanzio,
Michelangelo ;
şcoala veneţiană: Tiziano Vecelio, Tintoretto, Paolo
Veronese; şcoala din
Milano: Leonardo da Vinci; şcoala florentină: Giotto,
Botticelli.
Rafael Sanzio, Tiziano Vecelio,
Leonardo da Vinci , “Cina cea
Botticelli, “
 Renaşterea în afara
Italiei
Arta italiană va fi imitată în toată Europa. Franţa a fost cel mai mult
influenţată, mai ales în domeniul arhitecturii unde se remarcă Pierre
Lescot
care a proiectat “curtea pătrată” de la Luvru. Chiar dacă castelele
de pe
Valea Loirei păstrează numeroase elemente medievale, moda
italiană
invadează decorul. În sculptură s-a remarcat Jean Goujon, iar în
pictură
Jean Clouet, care preferă subiectele mitologice şi portretele.
Influenţa
Renaşterii s-a resimţit şi în Ţările de Jos, având ca reprezentanţi pe
Pieter
Bruegel cel Bătrân şi Jan Van Eyck. Aici apare o artă cultivată,
caracterizată prin realism. Acelaşi realism se regăseşte în Germania
mai ales
în gravurile lui Albrecht Durer şi în portretele lui Holbein cel Tânăr.
În
Spania se remarcă opera de inspiraţie mistică a lui El Greco.
 Pieter Bruegel ,
“Dans ţărănesc”
El Greco, “Alungarea
zarafilor din templu”
 Cultura română în perioada
Renaşterii
Având un pronunţat caracter urban, în Ţările Române, Renaşterea s-a
manifestat mai târziu şi cu mai mică intensitate. În Transilvania,
răspândirea umanismului a fost mai rapidă datorită existenţei unei
vieţi
orăşeneşti mai dezvoltate, a unor legături mai strânse cu centre ale
culturii
umaniste din Europa Centrala şi Occidentală, principalii reprezentanţi
fiind: Nicolaus Olahus, Johannes Honterus şi Gaspar Heltai. În
Moldova şi
Ţara Românească , umanismul s-a manifestat ca o mişcare culturală
specifică de-abia în secolulul al XVII-lea. Contactul cu ideile umaniste
s-a
realizat prin plecarea fiilor de boieri la studii în Italia sau Polonia.
Dintre
aceştia s-au ridicat cărturarii Grigore Ureche, Miron Costin ,stolnicul
Constantin Cantacuzino , care, fără a se desprinde de gândirea
medievală ,
au pus în circulaţie ideea latinităţii şi continuităţii poporului român.
 Bibliografie:

1. xxx, Oameni celebri, Editura Teora,

Bucureşti,2005
2. Drâmba,Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei,
vol.III, Editura Ştiinţifică,Bucureşti,1990
3. Larousse, Personalităţi care au schimbat
istoria lumii.De la Renaştere până la Iluminism,
1492-1789,Editura Rao, Bucureşti,2003
4. Dumitrescu,N., Manea,M., Bojică, O.C., Istorie,
manual pentru clasa a IX-a, Ed.Did.şi Ped.,
Bucureşti, 2006
5. www.wikipedia.org.