Umanismul si

Renasterea

Influentele Umanismului

Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului

al XVI-lea. La început științele nu erau incluse și se găseau la
marginea acestei mișcări. Asfel Bernard Palissy sau Ambroise
Paré nu acordă nicio atenție autorilor antici, preferând să se
bazeze pe experiență și practică. Se studiază totuși scrierile
lui Arhimede, iar Copernic afirmă că experiența trecutului este
necesară pentru noi descoperiri.
Umanismul influențează și viața politică. Umanștii
amintesc suveranilor datoriile lor față de Dumnezeu, față de
supuși și față de ei înșiși (Niccolo Machiavelli: "Il
Principe", 1532). Ei apelează la popor să participe la viața
publică.
Educația copiilor ar trebui să urmărească în primul rând
instruirea copiilor cu noi cunoștințe pentru a-i face mai umani.
În ceea ce privește literatura, umanismul pune pe primul
plan teme ca natura, virtutea, gloria și iubirea.

Începuturile
Umanismului modern

În mod tradițional, istoricii situează începuturile

umanismului modern în Italia secolului al XIV-lea, fiind legat
de numele lui Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio. După
invadarea Imperiului Bizantin de către turci, un mare număr
de învățați greci se refugiază în peninsula italică, aducând cu ei
manuscrise în limba lor de origine. Literații italieni,
ca Guarino din Verona, Francesco Filello sau Giovanni
Aurispa, învață limba greacă veche și traduc în italiană operele
clasice grecești. Poezia latină a epocii romane este
redescoperită grație lui Lorenzo Valla, iar Coluccio

Parasca Andrei
Salutati și Gian Francesco Poggio traduc în limba italiană
operele scriitorilor romani.
Pico della Mirandola face parte din rândurile filozofilor și
savanților umaniști, apreciați pentru erudiția lor. Difuzarea
textelor este favorizată de descoperirea tiparului și
perfecționarea imprimeriilor, dar și de dezvoltarea orașelor și
universităților, locul de întâlnire al învățaților. Un eveniment
important îl constituie
înființarea "Academiei" din Florența sub impulsul lui Cosimo
de Medici, condusă de Marsilio Ficino- traducător al
Dialogurilor lui Platon -, unde se întâlnesc umaniști ca Pico
della Mirandola, Pietro Bembo și Angelo Poliziano.
"Academia" florentină este dedicată în primul rând filozofiei
platoniciene, opunându-se scrierilor lui Aristotel introduse
în Europa de Averroes și Avicenna și acceptate de Biserica
Catolică. Activitatea "Academiei" a exercitat o mare influență
asupra dezvoltării literaturii, picturii și arhitecturii din
epoca Renașterii. Așa, de exemplu, Pirro Ligorio pictează
tabloul "Alegoria Științelor". Cyriac din Ancona a fost o altă
ființă umanist să-și amintească; el a fost numit "Tatăl
de Arheologie"

Aspecte

Religie
Umanismul respinge în mod clar apelul la credințe
supranaturale pentru soluționarea problemelor umane, dar nu
și credințele însele; unele curente umaniste sunt chiar
compatibile cu unele religii. El este în general compatibil cu
ateismul și agnosticismul, dar acestea din urmă nu îi
sunt necesare. Cuvintele "ignostic" (american) și
"indiferentist" (britanic) sunt uneori aplicate umanismului pe
motiv că acesta este un proces etic, nu o dogmă asupra
existenței sau nu a zeilor; umaniștii pur și simplu nu au nevoie
să se preocupe de asemenea probleme

Parasca Andrei
Cunoastere
Conform umaniștilor, este în sarcina oamenilor să
găsească adevărul, prin opoziție cu căutarea lui în revelație,
misticism, tradiție sau orice altceva care e incompatibil cu
aplicarea logicii asupra dovezilor observabile. Cerând ca
oamenii să evite acceptarea orbească a unor opinii nesusținute,
el sprijină scepticismul științific și metoda științifică,
respingând autoritarismul și scepticismul extrem și făcând din
credință o justificare inacceptabilă a acțiunilor.

Speciism
Unii au interpretat umanismul ca pe o formă de speciism,
care consideră oamenii mai importanți decât alte specii.
Filosoful Peter Singer, el însuși umanist, afirma că "în ciuda
multor excepții individuale, umaniștii în general s-au dovedit
incapabili să se elibereze de una dintre cele mai centrale [...]
dogme creștine: prejudecata speciismului".

Optimism
Umanismul include o atitudine optimistă față de
capacitățile oamenilor, dar nu implică opinia că natura umană
este pur binevoitoare sau că absolut fiecare persoană e capabilă
să se ridice la înălțimea idealurilor umaniste de raționalitate și
moralitate.

Parasca Andrei
 Prezentarea Renasterii

Renașterea a fost mișcarea culturală care a afectat profund

viață intelectuală europeană în perioada modernă timpurie.
Începând din Italia și răspândindu-se în restul Europei până în
secolul al XVI-lea, influența sa a fost resimțită în literatură,
filosofie, artă, muzică, politică, știință, religie, precum și în alte
domenii de cercetare. Savanții renascentiști au adoptat metodă
umanistă în studiu și s-au axat pe realism și emoția umană în
artă. Umaniștii ca Poggio Bracciolini au căutat în bibliotecile
mănăstirești din Europa textele literare, istorice și oratorice
latine ale Antichității. Căderea Constantinopolului din 1453 a
generat un exod al savanților greci ce au adus manuscrise
prețioase în limba greacă veche, dintre care multe, în Occident,
căzuseră în obscuritate. Se pune un nou accent pe textele
literare și istorice, pe lucrările de științe naturale, filosofie,
matematică, scrise în greacă și arabă.
Renașterea presupune și o încercare a intelectualilor de a
studia și îmbunătăți lumea seculară, prin revigorarea ideilor
din antichitate și adoptarea unor noi metode de gândire.
Inovațiile renașterii au făcut că structurile politice și bisericești
să fie mai receptive și au dus la apariția capitalismului. În timp
ce marile regate europene, ca Franța și Spania, au rămas
monarhii absolutiste, iar altele se aflau sub controlul direct al
Bisericii, republicile italiene au preluat principiile
capitalismului, ceea ce a dus la o înflorire comercială fără
precedent .

Parasca Andrei
 Precursori ai Renașterii

Curente înnoitoare în viața culturală au existat și înainte

de epoca propriu-zisă a Renașterii, ele însă cuprindeau doar
stratul subțire al societății înalte, de curte. În plus, în opinia
unor istorici precum germanul (evreu) Erwin Panofsky, aceste
tendințe de înnoire care au precedat Renașterea au afectat
numai forma, nu și conținutul, ele cultivând o expresie artistică
încă bine circumscrisă de către dogma creștină. În contrast, în
secolele XIV-XVI, Renașterea a cutezat adesea să recupereze în
literatură și arte plastice și conținutul păgân al civilizației
greco-romane,[21] cele mai grăitoare exemple fiind creațiile
literare sau plastice în care corpul femeii și sexualitatea
umană, în general, erau prezentate cu deschidere, ca în tradiția
clasică, deși Renașterea rămâne și ea, în principal, îngrădită de
tradiția biblică și patristică (pentru unii părinți ai bisericii
femeia era "un templu clădit peste canalizare.").

Tipul de "Om al Renașterii"

Pentru marea masă a populației din acele timpuri,

înflorirea culturală și artistică ce a caracterizat Renașterea nu a
produs nicio schimbare în modul de viață sau de reprezentare
a lumii. Referindu-ne, însă, la numărul restrâns al
personalităților în diferite domenii de creație, putem spune
astăzi că noile orizonturi spirituale și liberalizarea moralei au
creat un anumit tip de "Om al Renașterii" ("Homo universalis
renascentista"), caracterizat prin înțelegere ascuțită, deschisă
oricărei idei, simț deosebit al frumosului, dorință de afirmare
și renume, individualism cu posibilități de dezvoltare
multilaterală, adversar al dogmelor și ideilor preconcepute. În
aspirația sa spre universalitate, înlătură orice barieră care-i stă
în cale, se arată curajos în proiectele sale și plin de forță în
acțiune. Este prieten și cunoscător al artelor, colindă - fără
dificultate - filosofia și literatura, înlocuiește legile morale cu
cele estetice. "Omul Renașterii" este, în primul rând, un
umanist cu larg spirit de toleranță.

Parasca Andrei
 În contrast cu acesta, nu dispar fanaticii, partizanii unei
singure idei, care văd în fiecare reprezentant al unei păreri
contrare, nu un adversar de idei, ci un dușman personal ce
trebuie anihilat.

Parasca Andrei