Viața cotidiană în epoca lui

Constantin Brâncoveanu

“ Bucurestii au o forma aproape rotunda, circuitul sau e desigur foarte mare, numarul
locuitorilor nu corespunde totusi marimii locului, deoarece casele sunt rare si toate separate, avand
fiecare curtea ei cu bucatarie si grajdul si deseori gradaina cu pomi de diferite feluri, cea ce da
orasului o infatisare vesela si placuta. Totusi, cateodata chiar in timpul meu, s-au numarat pana la
50 000 de locuitori....Nu exista palat boieresc la tara sa nu isi aibe lacul sau datator de peste pentru
zilele de post, care sunt destul de multe la romani. Din Dunare se duc la Bucuresti cantitati de peste,
aici se gasesc din belsug icre, mancate de nobilii romani, proaspete si pregatite cu ulei, piper si
zeama de lamaie, sunt socotite ca un fel foarte ales. “1

Privind cu atentie spre viata cotidiana din vremea lui Constantin Brancoveanu, impresionanta
este relatarea contelui bolognez Luigi Ferdinando Marsigli, care a vizitat Bucureştii în anul 1691.
Aflând despre sosirea contelui la Bucureşti, Constantin Vodă Brâncoveanu, “ a trimis un mare
număr de ostaşi, dregători şi slujitori ai Curţii să mă aducă. M-a primit cu mare alai şi dovezi de
cinstire într-o sală frumoasă, punând să se închidă uşile.” După ce au discutat o serie de probleme
politice, voievodul l-a invitat la „un ospăţ măreţ la care au luat parte mai mulţi boieri ai ţării.
Bucatele au fost alese şi vinurile de mare preţ şi toate provenind din acea ţară. Muzica, deşi
împărţită în muzică creştină, turcească şi persană, a fost totuşi foarte plăcută prin diversitatea sa.
Slugile erau mai mult turci care stăteau în picioare în jurul mesei…
După ce s-a sfârşit ospăţul, domnul s-a retras cu mine într-o altă odaie unde stând turceşte, pe 
perne, am vorbit de lucruri felurite, în timp de două ceasuri, cu cafea şi tutun. Când m-am despărţit
în sfârşit de el, mi-a dăruit un cal şi a poruncit să fiu însoţit până la gazda mea, cu aceleaşi dovezi
de cinstire.”

În octombrie 1697, cu prilejul căsătoriei domniţei Ilinca Brâncoveanu cu paharnicul Scarlat,

fiul lui Alexandru Mavrocordat, meşterul sticlar Georg Franz Kreybich din Boemia a sosit la curtea
lui Brâncoveanu, aducând un dar de nuntă din partea consiliului orăşenesc din Braşov.
„Şi eu, de asemenea, povesteşte meşterul Kreybich, am făcut un mic dar de pahare şi astfel am
avut cinstea de a prânzi la masa de nuntă, la care au luat parte domnul, patriarhul (Dosithei al
Ierusalimului) şi cei mai de seamă dregători. Iar după ce domnul a cumpărat pahare pentru 200 de
taleri, mi s-a dăruit postav englezesc pentru o şubă. A fost veselie şi aveai ce vedea, tot lucruri
vrednice a fi văzute, căci după terminarea ospăţului, în aceeaşi sală în care se prânzise, a fost
ridicată o cetate împresurată de turci, iar în cetate erau nemţi. Turcii băteau cetatea cu tunuri  şi 
bombarde şi-i sileau să se predea şi să ceară pace. Şi s-au făcut şi multe alte jocuri şi tot felul de
dansuri turceşti, arăbeşti, chinezeşti, tătăreşti, franţuzeşti, spaniole şi leşeşti şi petrecerea a ţinut
toată noaptea până la ziuă. Nu le pot descrie pe toate câte au fost.”2

La curţile domneşti de la Târgovişte, Bucureşti, Argeş, Suceava sau Iaşi, costumele domneşti
erau fastuoase, confecţionate din materiale rare, deseori unicat, cumpărate din Orient sau de la
Veneţia.
Domnitorii, doamnele, beizadelele sau domniţele purtau mătăsuri fine, brocarturi şi catifele,
valoarea materialului, dar şi stilul bizantin realizând un tablou grandios.

1
Calatori straini despre Tarile Române, volumele VII, IX.
2
Idem.
 Costumele lui vodă erau diferite de restul veşmintelor, în primul rând prin culoarea roşie a
materialelor, dar şi a „samurului argintiu” şi completate de mantii scumpe şi pene de struţ.3
Prin renunţarea la haina de ceremonie, grea, amplă, plină de aur şi căptuşită cu blănuri scumpe,
domnul trecea la hainele „de casă”, jupana sau anteriul, şi ele confecţionate din materiale scumpe.
Boierii se purtau după moda de la Ţarigrad, cu bărbi lungi şi căciuli din piele, tivite cu blană
scumpă. Îşi tundeau părul, lăsând doar un smoc pe frunte.
Hainele erau lungi, ample, cu falduri şi bogat decorate cu pietre preţioase, perle şi fir de aur, iar
bijuteriile, paftalele de aur sau argint, nasturii cu pietre preţioase completau aceste costume
ostentative.
Jupânesele, adunate în odăile doamnei, alături de jupâniţe, erau îmbrăcate în ii cu mărgăritare,
încinse cu brâie aurite şi pe umeri cu dulame şi accesorizate cu inele rare, cercei grei, lanţuri de aur,
şiruri de mărgăritare sau salbe de galbeni.
La curte, această eleganţă opulentă era combinată cu ţinutele europene ale străinilor, care
făceau o notă discordantă cu restul costumelor orientale. Secretarul florentin al domnitorului,
Antonio Maria del Chiaro purta perucă şi pălărie, cravată şi baston, iar pe medicul Bartolomeo
Ferrati, Nicolae Iorga îl descrie ca purtând mereu o blană poloneză cu cingătoare de mătase, ciubote
mici poloneze, roşii, galbene sau negre, cu potcoave, perucă albă şi haină neagră încheiată până la
găt.4

Cea mai simpla forma de tratatie la Curte era servirea cafelei, care se facea cu o ceremonie
deosebita, dupa obiceiul turcesc. Cafeaua se oferea uneori numai cu dulceata: în Joia Mare, dupa
împartasanie, în Duminica lasatului secului de brânza, în ziua Sfintei Parascheva. De cele mai multe
ori însa ea încheie o masa copioasa. Cafeaua se bea uneori cu "vutca" (un fel de liqueur) pe care o
servea marele cupar, întâi Domnului, apoi la beizadele si în urma celorlalti.
"...Îndata vel cupar, cu tipsia cea de argint stând înaintea Domnului, pune vutca în doao pahare si
întâi cuparul ia credinta, apoi Domnul sângur ia paharul de-l pune la gura si ia confeturi; si copiii
cei din casa, ce sântu rânduiti de vel camaras, dau vutca mitropolitului..., la arhierei si la boieri." 5
Dupa confeturi, vel cafegiu pune pe dinaintea Domnului peschirul cel rânduitu, ce se chiama fota,
da Domnului cafea, si copiii din casa la mitropolitul, la arhierei si la boieri.

Mese mari se mai dadeau si cu ocazia nuntilor de la Curte. Astfel, numai în perioada 1694 - 1704,
la Curtea lui Constantin Brâncoveanu, s-au celebrat cincizeci de nunti, afara de cele noua ale
beizadelelor, precum si ale altor fii de boieri pâna la 1714. Nuntile domnesti erau fastuoase.

Alte ospete se dadeau în cinstea ambasadorilor straini. Astfel, o receptie stralucita a fost aceea
data în 1702, pentru lordul Williams Paget (ambasador la Poarta în perioada 1693 - 1702).
Masa lunga era bogat încarcata si a durat mai mult de sapte ore, în care timp au urmat multe
rânduri de bucate si belsug de vinuri minunate.
S-a închinat pentru sanatatea sultanului, a împaratului Germaniei si reginei Angliei si a fiecarui
oaspete de la masa, în zgomotul salvelor de pusca.
În timpul mesei, se auzea muzica domneasca si urarile se tineau în bubuitul tunurilor. Se
remarca, de asemenea, prezenta obligatorie a muzicii. Tiganii erau muzicantii cei mai cautati la
curtile domnesti. Desigur ca erau influentati în cântecele lor de melodiile turcesti, si, totusi,
constituiau muzica nationala a Domnului, cu zicaturile ei vechi însotite de jocuri zgomotoase. Nu
lipsea nici trupa de muzicanti turci, care, în toate serile, la chindie, cânta cântece militare turcesti în
curtea palatului. Când veneau pasii în tara, aduceau cu ei mehterhaneaua lor, care le cânta la
chindie.

3
Dan Horia Mazilu, Voievodul dincolo de sala tronului. Scene din viaţa privată, Polirom, 2003.
4
Ştefan Ionescu, Epoca brâncovenească, Dacia, 1981.
5
Calatori straini despre Tarile Române, volumele VII, IX.
 De multe ori, la marile ospete, nu lipseau jocurile mascaricilor si pehlivanilor.6

Absenta meselor rotunde si ovale (folosite de greci, la Istanbul pe la 1760), a scaunelor, si

mentionarea bancilor cu spatar asezate la mese lungi, ca în trapezele calugarilor, ramân o
caracteristica româneasca pâna în anii 1830.
Fata de masa este, "dupa obiceiul tarii", din pânza de in, foarte fin tesuta. Foile de zestre date
copiilor lui Constantin Brâncoveanu înregistrau servete cu flori de fir, tipsii de argint, de cositor si
arama. Pahare, linguri, cutite, si furculite, solnite, toate din argint, ligheane, ibrice si sfesnice.
Atentia pe care o acordau Domnii pentru angajarea unor bucatari si cofetari iscusiti era mare.
Astfel, se cunoaste ca la curtea lui C. Brâncoveanu era un bucatar neamt. Însusi Grigore Calimachi,
care s-a preocupat de alcatuirea Condicii de ceremonii, cerea în scris, din Polonia, un bucatar bun,
caruia îi oferea 50 piastri pe luna, haine si obiecte în valoare de 300-400 piastri pe an si un
apartament aproape de palat, unde sa locuiasca împreuna cu familia sa.

O atentie deosebita se acorda vutcilor si dulceturilor, atât de la "moda" în societatea din acea
vreme, apei de trandafiri, necesara la spalatul mâinilor înainte si dupa masa. Recomandarea era de a
prezenta în mod placut preparatele, prin pete de culoare (flori comestibile), în special verde, galben,
rosu, albastru. La acestea, se adauga informatiile date de florentinul Del Chiaro, despre cosurile cu
cozonaci sau de placintele mari cu ravase si bani, care încheiau ospatul domnesc de Sf. Vasile,
facute "din foite de aluat".7
În timpul meselor, dar mai ales dupa masa se bea vin, care vara era racit cu gheata (pastrata din
timpul iernii în ghetarii), cum era de exemplu la curtea lui C. Brâncoveanu, unde era stipendiat un
"ghetariu", ce-si facea slujba la "legnita" (ghetarie).
Sursele alimentare locale erau completate cu imense cantitati de produse de lux, aduse din Orient si
Occident. Astfel, registrele vamale indica mari cantitati de condimente, fructe exotice, zahar
(Venetia), ulei, cafea, vinuri, cu preturi excesiv de mari.

Bibliografie:
Calatori straini despre Tarile Române, volumele VII, IX
Al. Alexianu, Bufoni la curtile domnesti, în "Magazin istoric", martie 1986
Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca Brâncoveneasca,
Bucuresti, 1987.
Dan Simonescu, Literatura româneasca de ceremonial.
Paul Cernovodeanu, Florin Constantiniu, Constantin Brâncoveanu, Editura Academiei RSR, 1989
Constantin Rezachevici, Constantin Brâncoveanu. Zărneşti 1690, Editura Militară, 1989

6
Al. Alexianu, Bufoni la curtile domnesti, în "Magazin istoric", martie 1986.
7
Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca Brâncoveneasca, Bucuresti, 1987.