UMANISMUL

“Omul este măsura tuturor lucrurilor” - Protagoras

 REPERE
Umanismul este curentul dezvoltat în magnifica epocă
a culturii, numită Renașterea.
Renașterea se aplică unor schimbări culturale care au
început în Italia secolului al XIV-lea, raspândindu-se în
întreaga Europă în ultima parte a secolului al XV-lea,
dar marchează viziunea generală asupra artei, științei,
moralei până în secolul al XVIII-lea.
Majoritatea oamenilor de știință reduc umanismul
italian la prima jumătate a secolului al XV-lea.
 Umanismul se caracterizeaza prin:
Plasarea omului în centrul preocupărilor sale;
Admirație față de valorile antichității greco-latine;
Încrederea în rațiune;
Încrederea în valorile umane și armonia perfectă dintre om
și natură;
Respingerea justificărilor transcedentale (dependența de
credință).
 CONTEXT

EPOCA MEDIEVALĂ VS. UMANISM

UMANISMUL a apărut ca o reacție la perioada numită

EPOCA MEDIEVALA, din cauza trăsăturilor ei definitorii
Societatea din Epoca Medievală era dominată de o economie
naturală închisă, puţin favorabilă progreselor.
Organizarea socială era întemeiată pe dependenţa servilă sau pe
cea vasalică, în care omul era considerat precum un element al
unei colectivităţi (obşte, breaslă, stare socială etc.).
 Biserica controla gândirea şi viaţa culturală. Abaterile de orice
fel de la modul de a gândi al Bisericii erau considerate drept
erezie şi erau pedepsite într-un mod foarte aspru;
Toate acestea se află în concordanţă cu existenţa unei societăţi
tipice tradiţionale, însă nu mai reuşeau să corespundă noilor
realităţi economice,impuse de dezvoltarea oraşelor şi de
apariţia unei noi pături sociale care va reuşi să ocupe un rol
important în această perioadă, burghezia.
ASTFEL

Reorganizarea societăţii nu se putea face fără credinţa într-

un sens al vieţii şi într-o ierarhie de valori care să se
exprime într-un nou stil de viaţă.
În conformitate cu aceste scopuri se constituie Umanismul,
diametral opus de perioada medievală.
Umanismul renascentist avea ca scop evaluarea omului, a
locului acestuia în natură și istorie, precum și a
disciplinelor care aveau legatură cu el.
REPREZENTANȚI - LITERATURĂ

DANTE ALIGHIERI (1265 -1321)

- DIVINA COMEDIE
REPREZENTANȚI - LITERATURĂ

FRANCESCO
PETRARCA(1304-1374) -
CANȚONIERUL
REPREZENTANȚI - LITERATURĂ

GIOVANNI
BOCCACCIO(1313-1375) -
DECAMERONUL
DESCOPERIREA OMULUI

Descoperirea omului poate fi consierată într-adevăr marea

realizare a umaniștilor (Giannozzo Manetti-agere et
intelligere- a ști cum și a putea conduce lumea creată pentru
om, Picco della Mirandola-omul, spunea el, poate degenera
printre ființele inferioare, sau poate regenera printre cele
superioare, totul depinde de el -De dignitate hominis,
Marsilio Ficino).
Umanismul a reuşit să lărgească orizontul cunoaşterii şi a
redescoperit viaţa, sau, mai bine zis, importanţa vieţii.
REFORMĂ RELIGIOASĂ
Numeroși umaniști, precum Erasmus din Rotterdam s-au angajat
în lupta pentru reformarea Bisericii, susținând necesitatea
întoarcerii la izvoarele credinței, la mesajul evanghelic.
Pentru Pico della Mirandola, întoacerea la origini era condiția
pentru obținerea unei păci religioase, deoarece se știe că toate
religiile, filozofiile provin dintr-o singură sursă, care este
Dumnezeu.
În acest sens, umanismul înțelegea prin tolenranță religioasă nu
coexistența pașnică între diferite confesiuni religioase, ci ceva
bazat pe unitatea religiilor, care face ca diferențele religioase să
nu mai aibă nicio valoare.
 EDUCAȚIE ȘI GÂNDIRE
Umaniştii aveau o mare dorinţă, aceea de a pune în valoare
omul şi demnitatea lui atât la nivel individual cât şi la
nivel social, ei dorind prin aceasta să creeze un nou ideal
uman, cu o cultură enciclopedică, un om care să fie
savant, diplomat, muzician, artist, cavaler şi om de lume
în acelaşi timp. Prin toate acestea se dorea un standard mai
înalt de viaţă şi o înţelegere mai adâncă a realităţii în care
trăiau oamenii.
 OPOZIȚIA
Noul ideal renascentist se află în opoziţie cu idealul medieval, el
având la bază virtutea, care presupunea inteligenţă, spirit
întreprinzător, stăpânire de sine, bărbăţie.
În secolul XV apare o nouă concepţie despre şcoală la Florenţa
prin apariţia umanismului civic, al cărui scop era acela de a forma
atât buni cetăţeni pentru oraş, cât şi oameni întreprinzători,
capabili să răspundă cerinţelor economiei capitaliste aflate în curs
de dezvoltare. Se pune accent pe studiile umaniste, fiind evidenţiat
rolul culturii în opera de înfrumuseţare intelectuală a omului.
Scopurile umanismului civic erau acelea de a forma oameni activi
şi întreprinzători care să îşi folosească însuşirile perntru a-şi crea o
soartă mai bună, precum şi buni cetăţeni care să apere interesele
cetăţii.
ASTFEL...
Se pornea de la ideea calităţilor native ale omului, precum
şi de la premisa că o educaţie adecvată le poate pune în
valoare. Așadar, umaniştii au modificat optica în mare
măsură asupra educaţiei omului;
Figuri marcante ale umanismului precum Erasmus din
Roterdam, Thomas Morus, Francois Rabelais şi mulţi alţii
au criticat sistemul tradiţional de educaţie bazat pe
exerciţii de memorie şi pe pedepse corporale. Ei
propuneau o educaţie care să fie bazată pe stimularea
curiozităţii celui care doreşte să înveţe şi pe încrederea
capacităţii acestuia de a rezolva diferite probleme.
Umanismul renascentist avea ca scop evaluarea omului, a
locului acestuia în natură si istorie, precum și a
disciplinelor care aveau legatură cu el.
 Acest curent a fost promovat nu de filosofi profesioniști,
ci de oameni de litere, istorici, moraliști oameni de stat
aflați în dispută cu filosofii timpului.
Filosofii ,,profesioniști’’ erau însă adepți ai logicii
moderne, folosite frecvent în soluționarea unor chestiuni
de fizică și matematică.
Umaniștii erau interesați nu numai de limbă,
literartură, artă și istorie. Principalul lor obictiv era de a
reveni la posibilitățile omului, la puterile și atitudinile
lui negate sau trecute sub tăcere de cultura medievală.

 ,,Omul e masura tuturor lucrurilor’’ (Protagoras)

poate fi considerată deviza umaniștilor;
Un model asemănător îl poate constituii și expresia lui
Terențiu ,,Homo sum; humani nihil a me alienum puto.’’

Termenul de Umanism (din latină: humanitas =

omenie, umanitate) are două semnificații:
 SEMNIFICAȚIA
I. Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus
de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ.
Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și
nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru
căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în
sprijinul intereselor umane.
• Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul
respinge validitatea justificărilor transcendentale, cum ar fi
dependența de credință, supranaturalul sau textele pretinse a fi
revelații divine.
• Umaniștii susțin moralitatea universal bazată pe condiția
umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale
și cultural-umane nu pot fi provincialiste.
INFLUENȚELE UMANISMULUI

• Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului

al XVI-lea. La început, științele nu erau incluse și se
găseau la marginea acestei mișcări.
• Asfel, Bernard Palissysau Ambroise Paré nu acordă nici o
atenție autorilor antici, preferând să se bazeze pe
experiență și practică. Se studiază totuși scrierile lui
Arhimede, iar Copernic afirmă că experiența trecutului
este necesară pentru noi descoperiri.
 ISTORIC
Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras,
sofist grec din secolul al V-lea î.Chr., pentru care "omul este măsura
tuturor lucrurilor".
Termenul de "humanitas" îl întâlnim deja în scrierile lui Cicero, în care
omul ocupă un loc aparte printre alte viețuitoare. În Evul Mediu, se
vorbește despre "humani ores litterae", care reprezintă ansamblul
cunoștințelor profane predate în facultățile de arte (artes liberales), spre
deosebire de "diviniores litterae", care își au sursa în studiul Bibliei și
sunt predate în facultățile de teologie.
În secolul al XVI-lea, "umaniștii" studiau ceea ce ei numeau
"umanitățile" (studia humanitatis), înțelegându-se prin aceasta scrierile
clasice ale antichității. Pentru acești erudiți ai Renașterii, noțiunea de
"humanitas" avea același sens ca în epoca ciceroniană și însemna acea
cultură care, desăvârșind calitățile naturale ale omului, îl fac demn de
acest nume. Cuvântul "Umanism" în înțelesul actual apare mult mai
târziu, și anume în 1808 înscrierea lui Friedrich Immanuel Niethammer.
 Umanismul Romanesc
În letopisețe, cronici sau cronografe se găsesc primele
rudimente ale literaturii române originale, narațiuni,
caracterizări sau portrete, tablouri si descripții, reflecții și
atitudini morale, primele exerciții de compunere în limba
vie a poporului.
Istoriografia în limba română s-a născut odată cu ridicarea
noii boierimi, la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul
secolului al XVII-lea, în urma parăsirii limbii slavone și
ca o consecință a tendinței boierimii de a subordona
puterea domnească, s-a întemeiat statul feudal nobiliar.
Un rol însemnat în dezvoltarea istoriografiei, mai ales a
celei moldovene, l-a jucat umanismul târziu al școlilor
iezuite din Polonia, cunoscute de cronicari direct, ca elevi.
Umanismul târziu afectează concepția cronicarilor în ceea
ce privește rolul educativ al istoriei, rolul personalității în
istorie (ei sunt partizanii teoriei că istoria o fac eroii ),
conceptul de glorie (cronicarii cred că razboaiele sunt
purtate de monarhi în scopul ilustrării numelui lor ).
ROMANITATEA ROMÂNILOR
Apariția ideii romanității poporului român și a latinității
limbii sale, ca și aceea a originii comune a tuturor
romanilor trebuie pusă, de asemenea, pe seama inflenței
umanismului, a studiului limbii latine a autorilor clasici.
Umanismul a influențat și stilul cronicarilor, oferindu-le
modele de întocmire și redactare a cronicilor lor.
Alte idei, ca de pildă cea despre originea divină a
monarhiei, vin din mentalitatea religioasă feudală, dar,
lucru demn de subliniat, cronicarii, boieri patrioți,
blesteamă dominația turcească visând scuturarea jugului
prin acțiunea unită a popoarelor creștine.
REPREZENTANȚII UMANISMULUI
ROMÂNESC
Grigore Ureche (1590-1646)
Miron Costin (1633-1691)
Constantin Cantacuzino (1630-1696)
Dimitrie Cantemir (1673-1723)