CAPITOLUL I: ISTORIA – DISCIPLINĂ DE STUDIU

CARACTERISTICĂ ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

Întreaga poveste a evoluției societății umane se înțelege doar prin studierea istoriei. ”Istoria
este știință prin adevărurile prezentate, prin învățămintele enunțate, prin luptă împotriva
elementelor subiective și antiștiințifice. Ea este știință atât timp cât nu riscă să ridice o
construcție artificială despre evenimente istorice, când are ca țel să stabilească adevăruri
incontestabile , prin dovada existenței lor. ”(Păun, 2007, p18).
Educația istorică reprezintă o materie importantă care ajută elevul să cunoască, pe baza
evenimentelor din trecut, diversitatea evolutivă a popoarelor lumii și moștenirea culturală.
Studierea și analizarea istoriei permite elevilor să intre în contact cu evenimente trecute
pentru a observa mișcarea fiecărei generații în evoluția societății cronologice. Acest lucru este
deosebit de important pentru a declanșa un model de apartenență culturală care să conducă la
implicarea conștientă a elevului, mai târziu, în viața socială. Influențele din mediul în care
elevul învață, joacă și ele un rol important pentru educație, existând un anumit dezacord între
sistemele aplicate în mediul urban față de cele aplicate în mediul rural. Într-un sens mai larg,
punctul de legătură între potențialitate și condițiile de mediu îl reprezintă plusul și minusul
aleator disturbat (sărăcie, neînțelegeri familiare, agresivitate, susținere precară în activitățile
școlare). Apelând la expunerea unor modele de susținere socială a celor mai vulnerabili,
cadrul didactic nu face decât să ofere un exemplu ce fixează calități remarcabile elevilor
(întrajutorarea). Plecând de la acest aspect, putem preciza că în istorie se regăsesc bazele
afirmării identității naționale și valori fundamentale valoroase, precum: înțelegerea, toleranța,
drepturile cetățenilor, evoluția pașnică, democrația, respectul reciproc etc. De aceea, se
urmărește implicarea copiilor încă de mici în activități de învățare școlară cu conținut istoric
specific vârstei. Cultura generațiilor anterioare expusă pe înțelesul copilului, îl ajută pe acesta
să înțeleagă umanitatea, să descopere tradiții sau obiceiuri, să identifice valorile fiecărei
națiuni și să cerceteze marea diversitate de fapte prezentate prin abordări tematice.
Școala primară reprezintă prima legătură a copilului cu evenimente din trecut, activitatea de
bază fiind predarea – învățarea - evaluarea. Didactica disciplinei pentru învățământ la clasele
primare formează un cadru de antrenament intelectual combinat cu experiențe de tip afectiv -
aptitudinale. ”Punctul central îl reprezintă tehnicile de proiectare a demersului didactic și, în
ordine firească, tehnicile interactive de predare-învățare.” (Trâmbaciu, 2007, p 6). Contextul
instructiv – educativ stă la baza pregatirii elevului în acord cu cerințele actuale și viitoare ale
dezvoltării societății, fiecare disciplină de studiu fiind importantă în formarea personalității
acestuia. Istoria are un loc aparte în acest proces educativ, amplificând formarea unei
conștiințe active și a unui sentiment de solidaritate umană. Este necesar ca elevii să cunoască
trecutul propriului popor, contribuția istoriei aducând în viața acestora un model cultural.
Istoria creează comportamente demne de urmat datorită conținutului diversificat expus în
ordine cronologică și posibilitatea identificării unui model prin interpretarea faptelor. Astfel,
se creează un cadru de reflecție conștient prin care trecutul oferă o identitate individului, un
model de apartenență la o formă de civilizație și posibilitatea de viață mai bună. Sistemul
educațional evolutiv asigură un mod de cunoaștere a istoriei prin derularea diversificată a
lecțiilor. Acest aspect permite elevului un sistem extins de cunoștințe despre spațiul și timpul
istoric, cultura popoarelor, evenimente istorice delimitate de cauză și efect, ierarhizare de
reguli, principii, clasificări și alte noțiuni cu implicații în evoluția umanității.
În era modernității, studierea istoriei nu mai menține trendul tradițional de predare –
învățare prin care cadrul didactic sintetiza materialul și elevii își notau acele idei importante
expuse pe tablă. Noua abordare curriculară pornește de la o reconstrucție a trecutului
construită prin implicarea tuturor elevilor, accentul fiind pus asupra echilibrului între predarea
propriu–zisă și oferirea unor mijloace adecvate de a gândi istoric (analize, interpretări,
descoperire, selecție a dovezilor, narațiune, argumentare, perspective multiculturale etc.).
Încorporarea unor surse care să ofere perspective diferite a fost absolut necesară pentru a oferi
educabilului o imagine completă asupra mai multor tipuri de cultură, grupuri etnice și religii.
Istoria ne învață lucruri foarte diferite, de aceea este nevoie de o abordare multiperspectivă.
Acest tip de abordare reprezintă o strategie pentru a înțelege istoria prin propriul filtru mental
acceptând faptul că situația poate fi privită din mai multe perspective. Evenimentele istorice
pot fi percepute diferențiat iar elevii trebuiesc ajutați să înțeleagă motivele care stau la baza
acestui fundal personificat: logica din spatele percepției exprimate, pe ce bază a fost
construită această logică, cum au fost alese informațiile relevante, de ce au fost eliminate alte
informații sau opțiuni și așa mai departe. Dimensiunea narațiunii istorice produce dezvoltarea
propriei moralități, folosind o combinație de mărturii, analize amănunțite, interpretări opuse,
conexiuni în timp și spațiu etc. cu care fiecare elev rezonează cel mai bine. Elevii din clasele
primare lucrează pe un cadru reprezentativ format din metode expozitive combinate: scurte
texte istorice, hărți, diapozitive, exerciții și recapitulări. Trecutul, prezentul și viitorul capătă
semnificații aparte prin studiul istoriei, această etapă nouă de aprofundare fiind proiectată și
adaptabilizată pe înțelesul celor mici.
1.1. Studierea istoriei la nivelul elevilor din ciclul primar
În România modul de predare al acestei discipline diferă în funcție de ciclul de școlaritate,
elevii din ciclu primar având la dispoziție o oră pe săptămână pentru aprofundare.
Particularitățile elevilor din ciclul primar impun un anumit specific al predării de noțiuni
istorice. Asimilarea noțiunilor depinde de foarte mulți factori, mai importanți fiind modelul de
predare – învățare susținut de profesor și capacitatea intelectuală a fiecărui elev în parte.
”Pornind de la specificul acestei etape de şcolaritate şi de la principiile de generare a
planurilor cadru, au fost identificate trei domenii de competenţă: surse istorice, metodologie şi
comunicare.” (Stamatescu, 2005, p 29). Fiind prima dată când elevii intră în contact cu istoria,
abordarea didactică urmărește să fixeze cunoștințe elementare despre cele mai importante
fapte și evenimente istorice delimitate în timp și spațiu. Majoritatea sarcinilor trebuie să fie
expuse cât mai simplu și reduse la esențial pentru ca elevii să se familiarizeze ușor cu
disciplina. Fiecare lecție necesită o îmbinare informațională accesibilă gândirii logice astfel
încât să capteze atenția, să transmită o impresie și să îndemne la reflecție.
Atribuția istoriei se rezumă la 3 tipuri de competențe:
1. Utilizarea surselor informaționale primare sau secundare pentru a descoperi istoria;
2. Dezvoltarea vocabularului individual prin comunicare scrisă sau orală;
3. Găsirea unor rezultate la problemele istorice prin aplicarea unor tehnici și procedee
specifice.
Istoria, ca materie, reprezintă o noutate pentru elevii din ciclul primar și necesită mijloace
adecvate de predare – învățare pentru ca aceștia să devină interesați de studiu. Stârnirea
curiozității prin lecturi tematice, videoproiecții, jocuri didactice, introducerea în lumea
exponatelor, îndemnarea la investigații istorice, face mai atractivă materia și structurează
bunul demers al asimilării. Toate evenimentele istorice povestite necesită o fixare în spatiu
pentru a putea fi delimitate de prezent și viitor. Astfel, elevul pornește cu deslușirea
înțelesului privind rădăcinile poporului român, pășind apoi în angrenajul continuității prin
descoperirea valorilor culturale, sociale și diferențiale.
Istoria introduce elevul într-un univers de explorare autentic. Experiențele și așteptările
fiecăruia iau naștere prin demers pasiv și/sau activ de implicare. Procesul de învățare dirijată a
disciplinei istorie în maniera modernă asigură stimularea curiozității și totodată stârnirea
dorinței de a dezbate și a interpreta informația. Din acestă perspectivă, studierea istoriei
proiectează un ansamblu de pârghii prin care se lărgește orizontul de cunoaștere al elevilor,
formându-le capacități, priceperi, deprinderi și cultivându-le convingeri, atitudini și
sentimente. Istoria reprezintă așa cum amintește N. Iorga „expunerea sistematică, fără scopuri
străine de dânsa, a faptelor de orice natură, dobândite metodic, prin care s-a manifestat,
indiferent de loc și timp, activitatea omenirii. (Gruber, 2016, p14). Astfel, reconstrucția
mentală a trecutului, analizarea faptelor și a cauzelor care au imprimat o anume direcție
omenirii, valoarea istorică desprinsă prin cercetare contribuie la dezvoltarea capacităților
intelectuale necesare pentru integrarea în societate.
Tânăra generație traversează o etapă educațională cu multe implicații pentru propria-i
devenire, istoria punând bazele unor principii sănătoase menite să declanșeze un înțeles
semnificativ despre locul și rolul cetățeanului în societate. ”Obiectivul pedagogic constituie o
problemă cardinală, deoarece exprimă un rezultat al instruirii, materializat în termeni de
comportament al elevului.”(Păun, 2007, p33). Țintele educaționale sunt sistematice și vizează
transmiterea de informație la nivel larg pentru anumite cicluri de învățare. Fiecare etapă este
importantă pentru fixarea unor deprinderi rezonabile, cu scopul de a dezvolta personalitatea
elevului și a imprima atitudini comportamentale valoroase. Istoria prezintă repere în ceea ce
privește evoluția umanității și acceptarea diversității, fiind strâns legată cu zămislirea unei
imagini pentru o lume mai bună. Viața unui personaj istoric poate reprezenta o temă cu amplă
dezbatere la clasă, elevii venind fiecare cu o argumentare proprie asupra faptelor și efectelor
percepute în mod diferit. Fenomenele istorice conturează fluxul informațional cu care
operează învățătorul astfel încât să atingă un nivel de înțelegere ușor de perceput de către
elevii. Baza psihologică a procesului de predare – învățare – evaluare o reprezintă selecția
certitudinilor istorice alături de o comunicarea clară a noțiunilor, astfel încât elevul să poată
valida procesul. Doar prin cunoașterea istoriei elevii pot cunoaște valorile sociale care să le
imprime premisele înțelegerii existențiale. Volumul de cunoștințe transmis este menit să
fixeze capacități de interpretare, de înțelegere și de acțiune în corelație cu toate sferele vieții
contemporane. Învățămintele din trecut înzestrează elevul cu repere glorioase ale umanității,
scoțând în evidență trăsăturile generale și particularitățile transformatoare ale națiunilor,
dezvăluind astfel, sensul devenirii istorice. Cunoașterea în actul predării conturează un
comportament final ce presupune: înțelegere, interpretare, extrapolare, transpunere, analiză,
sinteză, aplicare și evaluare. Fiind o materie ce are în prim-plan ”omul”, istoria arată ce s-a
întâmplat și ce s-a realizat de-a lungul timpului. Predarea adecvată a disciplinei se axează pe
formarea unei conștiințe active capabilă să trezească în noile generații un sentiment vădit de
solidaritare umană. Manualele și programele sunt elementele de pregătire principale, însă
rămâne la alegerea învățătorului ce surse de inovație sunt potrivite pentru a crește implicarea
și a menține treaz interesul elevilor față de materie. Continuitatea procesului educativ se poate
realiza doar prin modernizarea conținutului ce prezintă fapte sau evenimente istorice și ține de
mentalitatea cadrului didactic. Selectarea datelor trebuie să demonstreze că acestea au
constituit momente majore, recunoscute de cercetarea istoriografică. Astfel, se oferă elevilor
un model concret, bazat pe adevăr și certitudine a datelor istorice, născând în mod deliberat un
spirit creator al omului.
Integrarea metodelor de învățare cu numeroase valențe educative asigură o îmbinare între
munca independentă și munca colectivă a elevilor. Mai multe tipuri de abordare folosite în
sistemul metodic ajută elevul să devină parte activă la lecții. Accesibilitatea fundalului istoric
poate fi atins prin povestire, exlicație, conversație, prelegere, dezbatere, demonstrație,
comparație, descoperire sau modelare. Baza didactică pentru studiu rămâne manual de istorie,
însă ține de fiecare cadru didactic ce mijloace de învățământ alege să folosească pentru ca prin
procesul de predare – învățare să își atingă obiectivele. Planul lecției nu trebuie să încarce cu
informație, ci trebuie să îi determine pe elevi să dezbată, să argumenteze și să evolueze prin
fixarea înțelesului istoric studiat.
Cunoașterea și interpretarea istorică din unitățile de conținut regăsite în programa școlară se
transmite prin îmbinarea următoarelor tipuri de lecții:
- Lecția de comunicare prin care are loc transmiterea cunoștințelor;
- Lecția de recapitulare prin care se fixează și consolidează informația într-o unitate mai
mare de timp;
- Lecția dedicată imprimării de priceperi și deprinderi vizează studiul suplimentar cu
documente istorice sau ansambluri arheologice (muncă independentă sau muncă pe
grupe);
- Lecția de evaluare vizează verificarea cunoștințelor fixate prin mijloace de evaluare
orale sau scrise.
Simpla luare a notițelor și citirea materialului prezentat în cartea de istorie nu mai este
suficientă pentru a menține treaz interesul elevului. Dacă nu va fi asigurată o pregătire
adecvată, o întrepătrundere a tipurilor de lecții și o corelare a acestora cu metodele moderne
este posibil ca elevii să eșueze sau să atingă un nivel scăzut de înțelegere.
O lecție prezintă o provocare de ambele părți. Învățătorul se vede nevoit să aleagă în mod
corespunzător din multitudinea de tehnici și strategii pentru predare astfel încât să se adapteze
la toate tiparele de personalitateca fiecare individ să își poată imprima un stil propriu de
învățare. Limbajul istoric prezentat eleviilor din clasele primare favorizează înțelegerea, fiind
diferențiat de alte surse istorice și clarificat de fiecare dată când apar interferențe sau
neînțelegeri. Istoria aduce în viața micuților o multitudine de informații despre evoluția
omenirii care le vor fi de folos tot restul vieții. Din istorie își pot extrage cu ușurintă repere
despre eroism, însemnătatea poporului, dragostea de neam și țară, biruința, dezvoltând un
comportament responsabil față de știință.