72 Antropologia culturală

natural, precum şi la mediul social, în chip activ. Instrumentul său

principal de adaptare este cultura. În partea ei materială, cultura
cuprinde, în esență, forțele de producție, mai exact uneltele, apoi
mijloacele de transport și, de asemenea, formele de îmbrăcăminte, de
adăpost, de asigurare a hranei. În partea spirituală intră manifestări de
felul credințelor, ritualurilor, produselor artistice, normelor morale.
Toate aceste forme de comportament sunt destul de standardizate, atât
cele materiale cât şi cele spirituale, pentru a conferi existenței umane
ordine şi echilibru. Pe de altă parte, ele sunt destul de supuse înnoir
ilor şi augmentărilor, uneori chiar de la o generație la alta, încât com
portamentul uman să ne apară într-o cu totul altă lumină decât com
portamentul zoologic. Chiar dacă ne referim la aspectul de standar
dizare, de relativă invarianță, trebuie spus că acesta se realizează nu
prin instinct, ca în cazul comportamentului zoologic, ci prin norme.
Comportamentul uman este prin urmare bazat pe norme; cu alte
cuvinte are un caracter normativ, şi prin aceasta am atins ceea ce era
mai important pentru a înțelege în ce sens el este un comportament
cultural.

Variabilă în timp şi în spațiu, cultura poartă pecetea celor ce o

creează, o îmbogățesc, o transmit. Omul, ca individ sau grup, se
exprimă prin cultură. Cultura este un alt mod de a fi al omului, un
alter ego al său, peren şi transfinit. Omul, deci, este nu numai ceea ce
este (individ, grup), el este şi ceea ce săvârşeşte şi gândeşte. În prima
ipostază el este natură, în cea de a doua ipostază el este cultură. Într
un caz avem omul ca atare, în celălalt caz avem omul obiectivat".
Omul apare astfel ca un obiect biplasat. De aceea, o definiție a
antropologiei generale ca studiu integral al unui astfel de obiect tre
buie să fie în structura ei o definiție bipredicativă. Ea trebuie să ateste
antropologia ca studiu al omului atât ca existență naturală cât şi ca
existență culturală. Din păcate, specialiştii n-au reuşit să arate foarte
71 Această distincție nu coincide în vreun fel cu dualitatea corp-spirit (sau corp-suflet),
temă clasică în istoria filosofiei. Probabil că unele legături se pot stabili, dar ele nu sunt
stimulative în contextul de faţă.