Prezentare de carte: Naţionalişti, antinaţionalişti.

O
polemică în publicistica românească , de Gabriel
Andreescu, Editura Polirom în 1996

Coordonator: Conf. univ. dr. Nelu-Cristian Ploscaru

CUZIC VLAD, anul II, grupa H 211,

Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza” din Iași

1
 În decursul timpului, o multitudine de subiecte despre fapte, evenimente, fenomene,
concepte și concepții au făcut obiectul unui număr impresionant de articole apărute în presa
românească sau internațională, unele fiind păstrate ca atare în arhive, altele au fost publicate în
volume sub semnătura unor autori ai articolelor respective. Păstrate sub o formă sau alta, ele s-au
dovedit a fi un element esențial în reconstituirea peisajului istoric al unei epoci. Într-o mai mică
sau mai mare măsură ele vin să întregească, să îmbogățească, să dea culoare la ce s-a spus sau s-
a scris până la momentul apariției lor. La fel de adevărat este că ele pot deforma discursul oficial,
datorită subiectivismului inevitabil al autorului lor. Mai mult, polemica produsă la apariția
acestora a condus la noi abordări.

Naționalismul este unul dintre subiectele care au stârnit aprige controverse în presa
românească, atât înainte de război, cât și în prezent. Cei care se înfruntă aparțin elitei intelectuale
a țării, printre aceștia regăsindu-se: Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Gabriel Andreescu,
Daniel Vighi, Laurențiu Ulici s.a.

Gabriel Andreescu s-a născut la 8 aprilie 1952 în Buzău. Este un activist român
pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român,
care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. În prezent este profesor la
Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și
Administrative din București, fiind în același timp membru activ al mai multor organizații
de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii
precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica
și politica memoriei ș.a. Este directorul trimestrialului Noua Revistă de Drepturile Omului,
continuatoarea Revistei Române de Drepturile Omului. Andreescu a urmat liceul B.P. Hasdeu în
orașul natal, apoi a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București. Între 1976–1980 a
fost profesor de Fizică la liceu, iar ulterior a devenit cercetător la Institutul Național de
Meteorologie și Hidrologie (1980–1989). În această perioadă a publicat studii în revistele
academice din domeniul de specialitate, dar și în chestiuni de lingvistică, logică și poetică
matematică. După revoluția anticomunistă din decembrie 1989, Andreescu a abandonat cariera
de fizician pentru a-și continua eforturile în apărarea drepturilor omului, democrației și statului
de drept.

2
 Între 1983 și 1987, Gabriel Andreescu a transmis clandestin în străinătate, între altele
postului de radio Europa Liberă, informații privitoare la violarea drepturilor omului în România.
A scris și trimis de asemenea texte anti-comuniste și studii, dintre care unele au fost ulterior
publicate în Occident. A fost arestat pentru activitatea sa anticomunistă în decembrie 1987 și
acuzat de trădare dar cercetat în libertate, începând cu luna ianuarie 1988. A continuat totuși să
scrie și să transmită în Lumea liberă scrisori de protest până la căderea regimului. Unele dintre
acestea (Lettre à la Conférence de Cracovie (1988) și Le devoir d’ingérence (1989)) au fost
publicate în presa occidentală (L’Autre Europe and Libération). În timpul întrunirii CSCE de la
Paris, din luna iunie 1989, a declarat greva foamei ca protest față de continua încălcare a
drepturilor omului în România. A fost mutat din București și trimis cu domiciliu forțat la Buzău,
apoi din nou arestat, dar eliberat odată cu victoria revoluției din decembrie 1989.

După victoria revoluției anticomuniste, Andreescu a devenit membru al Consiliului

Frontului Salvării Naționale, prima structură cu funcții legislative și executive de după revoluția
din 1989 (din care a demisionat ca protest al folosirii CFSN împotriva protestelor de stradă). A
inițiat și a condus apoi o lungă perioadă Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în
România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), unde ulterior a lucrat ca expert pe domeniul
protecției minorităților naționale și a libertății de conștiință și religie. A fost co-fondator și o
perioadă președinte al Grupului de Dialog Social (GDS), de asemenea inițiator și vice-președinte
al Alianței Civice (AC). Gabriel Andreescu a fondat și condus și alte organizații menite să
promoveze expertiză și proiecte în favoarea drepturilor omului și a democrației, între acestea
Ombudspersons for National Minorities, Centrul de Studii Internaționale, Centrul pentru
Conștiința Critică și Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință.

Gabriel Andreescu a participat la programe internaționale și activități de cercetare. A

colaborat ca ziarist și analist politic la mai multe ziare și reviste românești (Ziua, Timpul,
Observator cultural, Revista 22, Opinia, Altera, Cotidianul etc.) iar între 1994-2004 a fost
editorialist la Radio Europa Liberă. A publicat circa 1000 articole, 150 de studii, 28 de cărți și a
contribuit la mai multe volume colective. Unele dintre acestea au apărut sau au fost traduse în
engleză, germană, italiană, spaniolă și maghiară.

Volumul Naţionalişti, antinaţionalişti. O polemică în publicistica românească a

apărut la Editura Polirom în 1996. Cartea reprezintă de fapt o antologie care include intervențiile

3
unor oameni de cultură preocupați de clarificarea unor aspecte inerente perioadei post comuniste,
care au încercat, fiecare în felul său, să răspundă la întrebări precum: există un naționalism „bun”
și altul „rău”, unul „necesar”, altul condamnabil? cum trebuie înteles „specificul național”, în
condițiile în care națiunile Europei se gândesc la un viitor comun? Este o colecție de articole
semnate de Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Gabriel Andreescu, Daniel Vighi, Laurențiu
Ulici s.a., apărute în paginile revistelor Dilema, Contrapunct, Revista 22, Privirea, etc.

Volumul este structurat pe cele 11 articole: Gabriel Andreescu: Privirile, îndreptate spre
Republica Moldova ori spre Ungaria?, Alexandru Paleologu: Pacta sunt servanda, Gabriel
Andreescu: Octavian Paler, Alexandru Paleologu și spinoasa problemă a naționalismului,
Alexandru Paleologu: Despre irelevanță, Daniel Vighi: Europa de nicăieri, Laurențiu Ulici:
Național și european, Liviu Andreescu: America, în clișee, Fey Laszlo: Scrisoare deschisă d-
lui Octavian Paler, Gabriel Andreescu: Interes național, profil intelectual, Dan Oprescu:
Despre ”Multipla polemică”, Gabriel Andreescu: Subiectiv, despre identitatea națională.

După 1990 au avut loc schimbări majore în toate domeniile, inclusiv în cel al dezbaterilor
culturale. Inerent, subiectele democrației, drepturilor omului, alterității, multiculturalității,
relațiilor internaționale ale României, fenomenelor de integrare, au fost aduse în discuție atât ca
obligații cu caracter de specialitate cât și ca teme ale dezbaterii din presă. Cu accente determinate
de contextul politic, ele s-au transformat într-o dezbatere publică asupra spiritului național,
asupra identității naționale, asupra naționalismului în general, cu o miză politică considerabilă.
Se naște astfel un conflict de idei pe tema disjuncției dintre naționalism-antinaționalism,
europenism, universalism, etc., remarcându-se inerent și o polemică în jurul ideii
”naționalismului bun” ori ”legitim” între Gabriel Andreescu pe de o parte și Alexandru
Paleologu și Octavian Paler de cealaltă parte, polemică sintetizată în paginile revistelor ”Dilema”
și ”Contrapunct”. Așa cum însuși autorul volumului afirmă, totul a început cu publicarea
articolului Privirile, îndreptate spre Republica Moldova ori spre Ungaria? urmat, la o lună de
zile, de replica surprinzătoare a lui Alexandru Paleologu în articolul Pacta sunt servanda.
Fundalul dezbaterilor ulterioare l-a constituit editorialele publicate de către Octavian Paler în
cotidianul ”România liberă”, intervențiile oamenilor de cultură Fey Laszlo, Daniel Vighi, Liviu
Andreescu, Laurentiu Ulici, Dan Oprescu fiind de natură a suscita interesul cititorilor.

4
 Pozițiile exprimate - care se regăsesc în articolele din acest volum - au generat neașteptat
de multe reacții, deseori obiecții, critici ori chiar acuze violente. Unii au considerat-o ca fiind
prima ”polemică adevărată de după revoluție”, sau ”două poziții care definesc două tendințe
decisive de ordin politic„. Au existat și poziții negative. Astfel, Gabrielei Adameșteanu polemica
îi lasă un ”adânc sentiment de derizoriu și inutilitate”. Ana Blandiana califică la rândul ei
polemica drept o diversiune menită să distragă atenția de la problemele politice reale.

Primul articol cuprins în volumul de față, intitulat Privirile, îndreptate spre Republica
Moldova ori spre Ungaria?, apărut sub semnătura lui Gabriel Andreescu, face referire la un
studiu elaborat de autor împreună cu Valentin Stan și Renate Weber care tratează tema relațiilor
României cu Republica Moldova, studiu care a iscat un adevarătat scandal în mediu politic și
cultural din România dar care a fost apreciat la nivel internațional. Printre altele, studiul respectiv
însera ideea potrivit căreia negarea de către noi a principiilor de drept internațional afectează
statutul României în raport cu structurile euro-atlantice și că problemele teritoriilor care
aparținuseră României Mari nu constituiau la momentul respectiv (1994) o prioritate. Autorul
este acuzat că a dat mai multă importanță relațiilor româno-maghiare. În finalul articolului,
autorul propune o reconciliere cu istoria, care presupune o acceptare a situației create prin
formarea statului Republica Moldova și o concentrare asupra obiectivelor noastre de integrare
europeană - care presupun, la rândul lor, amplificarea relațiilor cu Ungaria.

Cel de-al doilea articol, Pacta sunt servanda, avându-l ca autor pe Alexandru Paleologu,
reprezintă o replică dată autorului, subliniind faptul că, fără a nega singura noastră alternativă de
integrare europeană și occidentală, nu trebuie doar să idealizăm Occidentul ci să evidențiem și
meritele noastre incontestabile. Alexandru Paleologu, menționându-l pe istoricul francez Jacques
Le Golf, evidențiază existența a două feluri de naționalism, un naționalism ca doctrină a
excluderii și a hegemoniei, absolut inadmisibil și altul, necesar și legitim, cel al conservării și
cultivării conștiinței naționale la grupurile etnice minoritare. Autorul articolului remarcă faptul
că la noi, acel naționalism legitim este confiscat de niște agitatori care, sub protecția puterii,
acționează sistematic împotriva interesului național. Nu este de acord cu Gabriel Andreescu care
recomandă ca, în abordarea problemelor internaționale și a situării noastre în contextul acestora,
să se elimine orice punct de vedere istoric sau național. Se situeză totuși pe aceeași poziție cu
Gabriel Andreescu în privința faptului că trebuie să avem relații bune cu Ungaria.

5
 Un amplu spațiu este ocupat de cel de-al treia articol semnat de Gabriel Andreescu,
intitulat Octavian Paler, Alexandru Paleologu și spinoasa problemă a naționalismului, unde sunt
abordate punctele de vedere ale celor trei personalități cu privire la tipurile de naționalism și
polemica apărută din abordările diferite. Se remarcă și poziții diferite față de Europa și de
integrarea noastră în structurile occidentale. În articolul Europa de nicăieri, Daniel Vighi
consideră că polemica lui Gabriel Andreescu și Octavian Paler este foarte utilă pentru că le oferă
șansa aprofundării sistematice a politicului dintr-o perspectivă mai largă, culturală și filozofică.
Autorul articolului sesizează faptul că Paler se raportează mai ales cultural la politica deschiderii
noastre spre Europa în timp ce Andreescu o face dintr-o perspectivă mai ales politică. Reține
atenția ideea Europei de nicăieri pe care Daniel Vighi o explică în sensul că Europa de nicăieri
nu înseamnă că nu există o Europă a comunităților ci dimpotrivă că ea își construiește chipul de
peste tot, fără să fie undeva într-un mod decisiv, este o Europă a tuturor și a fiecăruia în parte.

Laurențiu Ulici consideră, în articolul Național și european, că polemica dintre cele două
tabere, respectiv Gabriel Andreescu versus Octavian Paler și Alexandru Paleologu, iscată în
jurul noțiunilor de ”național” și ”european” este una dintre cele mai serioase polemici
postdecembriste. De fapt autorul articolului apreciază că este mai mult vorba de două discursuri
paralele decât de o polemică. Andreescu susține europenismul legislativ în timp ce Paler și
Paleologu afirmă că nu trebuie neglijată condiția națională a românilor în raport cu cauza
europeană, fără însă a-l contrazice pe Andreescu. În articolul Scrisoare deschisă d-lui Octavian
Paler, Fey Laszlo se situează de partea lui Gabriel Andreescu, considerând că Octavian Paler
atrage publicul cititor doar prin retorica sa remarcabilă. Este abordată problema naționalismului
prin prisma populației majoritare și a minorităților, combătând ideea că Andreescu ar susține
minoritarii. Fey Laszlo, referindu-se la consecințele Tratatului de la Trianon, apreciază că aceste
decizii au provocat ”sindromul Trianon” la ambele popoare (român și maghiar) în sensul că
maghiarii au încercat un profund sentiment de frustrare, nedreptățire, în timp ce la români acest
sindrom s-a manifestat prin frica de tendințe revanșarde dar și prin a considera că a fost un act de
dreptate istorică. Autorul articolului îi dă dreptate lui Octavian Paler când acesta afirmă că nu
există nici un pericol la granița de vest a României. Subliniază faptul că nu mai contează dacă un
hotar a fost trasat just sau nu ci modul cum se tratează și se rezolvă problemele politicii interne și
externe de azi, în condițiile date. Important nu este să scormonim trecutul ci să ne îndreptăm
privirile spre viitor. Cel mai amplu spațiu al volumului prezentat, cca 60 de pagini, este destinat

6
articolului scris de Gabriel Andreescu Interes național, profil intelectual. Cuprinde mai multe
subtitluri sugestive respectiv: Interes național - Problema individului și a colectivității;
Naționalism, antioccidentalism; Rusofobia; Biserică și religie; Profil intelectual; Consecvența,
coerența; Apelul la istorie; Lașitatea; Nuanțe și contexte. Interesantă este abordarea lui Dan
Oprescu în articolul Despre ”Multipla polemică”care consideră, referindu-se la polemica dintre
cele două părți, că ceea ce începuse ca o firească dezbatere despre naționalism/patriotism, după
luni de dezbateri în multe pagini de gazetă, a degenerat într-o multiplă polemică ce nu mai duce
nicăieri. Autorul articolului dă dreptate fiecăruia dintre cei trei literați, cu argumente pentru
fiecare în parte, însă consideră că o dezbatere nu trebuie să ducă la sfâșierea lăuntrică a lumii
noastre intelectuale, că este loc destul în cultura românească pentru toți cei buni. Recomandă să
nu se caute unitate ci toleranță și diversitate.

Volumul se încheie cu articolul Subiectiv, despre identitatea națională scris de Gabriel

Andreescu, care în cea mai mare parte este scris într-o notă nostalgică, rememorând, cu bune și
rele momente trăite în perioada antidecembristă, cu accent pe identitatea națională. Își exprimă
dezamăgirea că după 1990, mulți intelectuali și politicieni critică lumea occidentală, transmițând
mesaje publice pe tema amenințării americanismului în contextul în care prioritățile noastre erau
integrarea în NATO și UE.

În loc de concluzii voi însera câteva idei scrise de Gabriel Andreescu în Cuvânt înainte și
Epilog. Astfel, autorul consideră că un intelectual trebuie să nu se teamă de oprobiul public, dacă
la asta duce numirea de către el a răului. Descoperirea răului ajută la reducerea suferinței. Sub
comunism, o parte a acestui rău era opresiunea identitții naționale. Sub comunism, era o datorie
să te ridici împotriva siluirii identității în general și a identității românești, în particular. După
căderea comunismului, presiunea asupra majorității a scăzut. O parte extrem de importantă din
răul societății noastre este datorată acum sentimentului de superioritate al românilor față de alte
etnii, dorinței de a le pune la punct, xenofobiei ingrate, obscurantismului, ignoranței
răzbătătoare, care tratează dramele noastre prin jocuri de cuvinte, trufiei, care explică de ce
adevăratul dialog între oameni este doar mimat. O parte substanțială a răului constă în
intoleranță. Un al doilea viciu, aproape la fel de mare, stă în pierderea sentimentului de libertate,
care se recunoaște din absența valorii pe care ar trebui să o aibă pentru fiecare libertatea
celorlalți. Dar mai rău decât orice, răul se perpetuează datorită pierderii sentimentului de

7
compasiune. Mi-a reținut în mod special atenția următoarea afirmație a lui Gabriel Andreescu:
”Dacă ceva din ceea ce s-a scris poate reduce suferința datorată intoleranței, poate duce la
câștigarea respectului pentru libertatea celorlalți și poate întări sentimentul de compasiune,
orice altceva contează mai puțin”.

După lecturarea cărții Naţionalişti, antinaţionalişti. O polemică în publicistica

românească pot afirma că, în zilele noastre, este dificil să înțelegem polemica generată, la
nivelul anilor 1994-1995, de discursurile celor nominalizați mai sus deoarece au avut loc
schimbări majore la nivelul societății pe toate planurile, de la integrarea țării noastre în
structurile euro atlantice la beneficiile generate de libera circulație. În aceste condiții noțiunile de
Naţionalişti, antinaţionalişti capătă alte valențe, alte interpretări însă putem spune că încă mai
generează polemici.